Conf. univ.dr.

Jenică Drăgan

CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZUL

ACCIDENTELOR RUTIERE

Traficul rutier creşte în intensitate de la an la an, la nivel mondial, în

aglomerările urbane existand tendinţa de supraaglomerare deoarece autoturismul a trecut
de la stadiul de moft la cel de necesitate.
Modernizarea drumurilor publice, dezvoltarea infrastructurii rutiere şi performanţele tot
mai ridicate ale autovehiculelor conduc nu numai la confortul oamenilor ci si la riscul
producerii de accidente rutiere din cauza nerespectării regimului legal de viteză, a
consumului de alcool sau nefolosirea achipamentelor de protecţie.
Omul este factorul cauzal cel mai important în producerea accidentului de
circulaţie, deoarece el este acela care creează situaţia ce face, inevitabil, să se producă
accidentul, iar tot el suportă şi consecinţele negative ale acestuia.
Cercetarea accidentelor de circulaţie presupune stabilirea unor elemente sau
clarificarea unor aspecte care să servească la conturarea naturii juridice a e venimentului,
la determinarea răspunderii penale şi civile ce revine persoanei vinovate de împrejurările
care trebuie stabilite în legătură cu producerea unui eveniment rutier sunt, în majoritatea
cazurilor, următoarele:
-Cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.,
-Regulile de circulaţie care au fost încălcate,
-Persoanele răspunzătoare
-Consecinţele produse de accident

În literatura de specialitate, accidentul de circulaţie a fost definit ca un

eveniment produs pe drumurile publice, constând în coliziunea a două sau mai multe
vehicule ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau călcarea pietonilor ş.a., având
ca rezultat vătămarea integrităţii corporale ori moartea uneia sau mai multor persoane,
pagube materiale, precum şi stânjenirea circulaţiei1; într-o altă opinie, accidentul de
circulaţie poate fi definit ca fiind evenimentul produs într-un ansamblu de împrejurări
proprii circulaţiei publice, care au drept consecinţă uciderea unei persoane sau a mai

1
C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 640.
multora, păgubirea avutului public sau privat, vătămarea corporalăa unei persoane sau a
mai multora. 2
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 R, accidentul de circulaţie se defineşte ca fiind evenimentul care întruneşte
cumulativ următoarele condiţii: s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a
avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai
multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;în
eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.
Cercetarea la faţa locului este activitatea de căutare, localizare, descoperire,
relevare,fixare, colectare, ambalare si transport a probelor provenind din locul faptei.
În cazul accidentelor rutiere, cercetarea presupune desfăşurarea următoarelor
activităţi:

I. Măsui preliminarii
1. informarea cu privire la situaţia existentă la faţa locului şi stabilirea echipamentului
necesar pentru desfăşurarea în bune condiţii a cercetării;
2. deplasarea cu operativitate la faţa locului;
3. identificarea locului accidentului, a căilor de acces către acesta, a poziţiei
autovehiculelor implicate, a poziţiei victimelor precum şi marcarea perimetrului folosind
conuri de semnalizare, benzi de restricţionare, steguleţe etc;
4. în funcţie de condiţiile concrete găsite la faţa locului (numărul victimelor, numărul
autovehiculelor implicate, al încărcăturii acestora), me,brii echipei de cercetare la faţa
locului pot solicita intervenţia altor unităţi specializate (SMURD, ISU etc.)
5. stabilirea modificărilor care au fost aduse locului faptei si reconstituirea poziţiei
originale a aspectelor modificate, dacă este posibil.

II. Examinarea locului faptei

1. dacă în momentul ajungerii echipei la faţa locului se desfăşoară activităţi care
produc modificări (echipe medicale, pompieri, descarcerare) vor fi efectuate fotografii
judiciare de orientare şi schiţă chiar în timpul desfăşurării intervenţiei pentru o bună
fixare a locului faptei aşa cum se prezintă acesta în momentul ajungerii echipei;
2. stabilirea, delimitarea şi protejarea locului faptei.Acesta cuprinde locul în care
încep urmele de frânare, continuând cu urmele de frânare, autovehiculul, victima, precum
şi tot perimetrul în care se află obiecte, fragmente şi probe rezultate în urma accidentului
de la autovehicule sau victime;

2
I. Bolocan, I. Stanca, Accidentul de circulaţie,Ed. Militară, Bucureşti, 1977, p. 21
 3. identificarea obiectelor şi a probelor care interesează cauza şi marcarea lor cu
plăcuţe indicatoare în ordinea descoperirii, începând de la locul impactului.În cazul
urmelor de frânare este indicat ca poziţia acestora să fie accentuată cu cretă. De
asemenea, conturul victimei trebuie marcat cu cretă pe carosabil înainte ca aceasta să fie
ridicată şi transportată de unităţile specializate;
4. stabilirea poziţiei şi raportului dintre vehicule, corpul victimei, obiectele principale
şi carosabil prin efectuarea de măsurători care trebuie să includă:
 lăţimea totală a părţii carosabile;
 lăţimea benzii de rulare pe care se deplasa autovehiculul;
 lăţimea acostamentului;
 lăţimea şi lungimea urmelor de frânare, ecartamentul şi ampatamentul;
 lungimea şi/sau lăţimea urmelor de târâre a victimei ori a obiectelor
 distanţa dintre autovehicul şi banda de rulare sau acostament;
 distanţa dintre victimă şi punctul probabil de impact, distanţa dintre victimă şi
autovehicul, distanţa dintre victimă şi banda de rulare sau acostament, distanţa
dintre victimă şi unele obiecte principale (bicicletă, căruţă);
 distanţa dintre autovehiculele implicate în accident.
Aceste măsurători vor fi utilizate la întocmirea schiţei locului faptei şi vor fi înscrise
în procesul verbal de cercetare la faţa locului.
5. pentru poziţionarea exactă a locului accidentului, având în vedere bornele
kilometrice, indicatoarele rutiere prezente în zonă sau alte repere fixe este necesară
efectuarea fotografiilor de orientare utilizând procedeele fotografierii unitare pe sectoare
şi pe direcţii încrucişate;
6. efectuarea fotografiilor schiţă, urmărindu-se redarea locului accidentului fără
împrejurimi, locul impactului, urmele rezultate în urma accidentului în ansamblul lor,
poziţia autovehiculelor implicate şi a victimei, a obiectelor principale în raport unele faşă
de altele.Ca reper metric se utilizează banda decimetrică;
7. fotografierea de detaliu a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă descoperite
la locul accidentelor, a urmelor de frânare, de derapare, de târâre, de impact; a obiectelor
sau fragmentelor provenind de la autovehiculele implicate ori de la victimă sau mijlocul
de transport cu care aceasta se deplasa; a probelor de natură biologică provenind de la
victimă (pete de sânge, fragmente osoase); a petelor de produse petroliere sau de
substanţe din încărcătura vehiculelor.

III. Examinarea detaliată a autovehiculului

a. se fixează prin fotografiere exteriorul şi interiorul autovehiculului;

La exterior se fixează metric, în detaliu, toate deteriorările prezente, iniţial se fixează
metric poziţia acestora pe autovehicul, după care se execută fotografii metrice de detaliu.
În cazul accidentelor comise în timpul nopţii, în condiţii de vizibilitate redusă sau
condiţii meteo nefavorabile (ceaţă, ploaie, ninsoare), se va fixa întotdeauna prin
fotografiere si se va descriestarea sistemelor de iluminare/semnalizare.
La interior se fixează starea instrumentelor de bord şi a înregistrărilor prezente (acul
vitezometrului), a schimbătorului de viteze, airbagurilor etc.
b. pe exteriorul autovehiculului pot fi găsite probe biologice (sânge, ţesut moale, fire
de păr) sau fragmente de de ţesătură provenind de la victimă, pelicule de vopsea,
fragmente de sticlă ori de plastic, produse petroliere transferate în urma impactului cu un
alt autovehicul.Probele biologice se caută, se descoperă, ridică, manipulează, ambalează
şi sigilează în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare.
c. În interiorul autovehiculului, de interes sunt zonele care pot furniza indicii care
atestă poziţia în vehicul a ocupanţilor: poziţia scaunelor şi a oglinzilor, căptuşeala
interioară a portierelor din faţă, volan, parbriz, geamuri laterale, zona de sub volan, partea
inferioară a bordului, consola centrală, schimbătorul de viteze, frâna de mână, airbaguri,
centuri de siguranţă, feţele tetierelor.
În cazul accidentelor urmate de părăsirea locului faptei, trebuie să fie căutate şi
colectate fragmente de sticlă, resturi ale sistemelor de iluminare/semnalizare, pelicule de
produse petroliere.Se caută în special fragmente care prezintă marcaje (litere, cifre) ale
producătorului; se cercetează locul impactului şi se extinde căutarea pe o zonă mai mare.
Toate probele şi mijloacele materiale de probă se ambalează individual în
recipiente/pungi curate sau sterile şi se etichetează corespunzător, astfel încât acestea să
poată fi individualizate şi să se cunoască cu exactitate locul de colectare.
Încălţămintea şi hainele ocupanţilor se ambalează individual şi se etichetează cu
numele purtătorilor.Dacă sunt ude, se usucă înainte de ambalare.
La încheierea activităţilor specifice cercetării la faţa locului, toate probele şi
mijloacele materiale de probă, cu excepţia urmelor papilare sau a obiectelor care pot
conţine urme papilare, rămân în custodia organului de urmărire penală.