Tema 1.

Iniţiere în economie

Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinuturi

Studentul va fi capabil:  Obiectul de studiu al
- să descrie etapele de evoluţie a gândirii economice; economics-ului şi etapele
- să definească obiectul de studiu al economiei; principale de dezvoltare.
- să descrie și să compare metodele cercetării  Metodele, funcţii şi nivelurile
economice; de cercetare ale ştiinţei
- să reproducă legile rarității resurselor, nevoilor economice. Legile economice.
crescînde;  Economia pozitivă şi economia
- să compare factorii de producție cu resursele normativă. Principii ale
economice; economiei.
- să definească conceptele: nevoi, bunuri, resurse,
interese economice;
- să distingă abordarea pozitivă de cea normativă;
- să analizeze principiile economiei.

 Obiectul de studiu al economiei şi etapele principale de dezvoltare

Procesul de formare a economiei ca știință a străbătut o îndelungată perioadă. Termenul
”economie” derivă de la două cuvinte grecești: oikos-casă, gospodărie și nomos- normă, lege, și a fost
pus în circulație pentru prima dată, de filosoful antic Xenofon (430-350 î.Hr.) în lucrarea Oikonomia.
La origine, conceptul respectiv desemna administrarea gospodăriei.
În anul 1615, francezul Antoine de Montchrestien lansează conceptul de ”economie politică” în
lucrarea Tratat de economie politică, în care sunt abordate finanțele publice și normele de gospodărire
a statului. Apare, deci, cuv. „politică”, care derivă de la „polis”-cetate, iar denumirea „economie
politică” desemna legile de administrare a statului, în virtutea formării statelor centralizate și
necesității gestionării lor eficiente.
Termenul este preluat de școala clasică engleză, a cărei fondator A.Smith scrie în 1776, Avuția
Națiunilor, D.Ricardo-Principiile economie politice-1817, J.S.Mill-Principii de economie politică,
J.B.Say-Tratat de economie politică-1803.
În 1890, A.Marshall propune-economics, termen care se regăsește fregvent în literatura anglo-
saxonă. Din 2004, în literatura română se utilizează – economie, termen, care se consideră a fi
traducerea exactă a term.economics, din l.engleză. La noi- și term. Teorie economică
A fost schimbată nu doar denumirea, dar și obiectul de studiu al Teoriei economice. Relațiile de
producție au fost înlocuite cu comportamentul uman, dedus din raportul resurse-nevoi: L.Robbins,
caracterizează știința economică drept o „știință despre activitatea umană determinată de caracterul
limitat al resurselor și de caracterul nelimitat al nevoilor, satisfacerea cărora este scopul activității
umane”.
Economia este știința care studiază comportamentul rațional al agenților economici, în
condițiile resurselor economice (RE) limitate și a nevoilor umane (NU) nelimitate.
Pentru a înțelege sensul obiectului de studiu, devine necesară examinarea esenței RE și a NU, care
constituie premisele activității economice.

Nevoile - un ansamblu de cerințe, care pot fi satisfăcute în cadrul societății existențe cu

potențialul tehnic disponibil. Are interferențe cu noț. dorințe și cerere. Dorințele- nevoi încă
nesatisfăcute, ad. starea psihologică a celui care crede că îi lipsește ceva. Însă nu orice dorință devine
nevoie: motive - restricții de ordin tehnic și economic, rezistența din partea unor cointeresați.
 Deosebirea dintre nevoi și cerere (nevoie solvabilă) rezidă în posibilitatea satisfacerii nevoii cu
mijloace monetare disponibile.
NU posedă un caracter obiectiv-subiectiv: intrate în obiceiuri și tradiții de consum, dobândesc un
caracter obiectiv. Totodată, la diferiți indivizi, în funcție de dezvoltarea personalității, ele sunt diferite,
în timp și spațiu, ceea ce la conferă o latură subiectivă,psihologică.
Multitudinea nevoilor face necesară clasificarea lor după anumite criterii:
1. În funcție de dimensiunile existenței umane:
a) n.fiziologice
b) n.spiritual-psihologice
c) n.sociale sau de grup
2. După gradul lor de complexitate:
a) de bază (inferioare sau elementare)
b) superioare (complexe).
3. A. Marshall: primare și secundare; inferioare și superioare; pozitive și vicii; individuale și
colective
4. După Abraham Maslow (în funcție de prepotența lor și de ordinea apariției în ontogeneză):
fiziologice (primare), de securitate, sociale(de comunicare: de apartenență și afecțiune), de
stimă și afirmare (autoritate) și autorealizare/autoactualizare (ultimile 4-secundare).

Trebuintele fiziologice (foame, sete, somn, sex) au cea mai mare prepotenta – pot bloca orice alte
trebuinte daca nu sunt satisfacute. Odata satisfacute, trebuintele fiziologice nu mai apar in campul de
constiinta pentru o perioada de timp – sunt trebuinte ciclice. Daca individul traieste intr-o societate
bogata, in care satisfacerea trebuintelor fiziologice nu mai este o problema, ponderea pe care o are
aceasta categorie de trebuinte in ansamblul motivatiei este mica. In cazul persoanelor care se lupta
pentru supravietuire, ponderea trebuintelor fiziologice este incomparabil mai mare, in raport cu alte
trebuinte, dintre care unele nici nu se mai manifesta (de exemplu trebuintele de nivel superior).

Trebuintele de securitate (stabilitate, protectie, siguranta, ordine, libertate, absenta anxietatii) sunt
cele mai importante, considera Maslow, la copii si la persoanele nevrotice. Adultii normali si-au
satisfacut deja in mod acceptabil toate aceste trebuinte, desi ele se mai manifesta intr-o oarecare
masura si la ei. Importanta acestei categorii de trebuinte la copii este evidenta in modul in care acestia
reactioneaza la imprejurari si persoane noi, la evenimente direct amenintatoare, spre deosebire de
adulti, care au invatat sa-si domine sau sa-si inhibe teama. Un alt indicator al ponderii trebuintelor de
securitate in motivatia copiilor este preferinta lor pentru activitati structurate, ordonate, de rutina – ei
au nevoie de o lume ordonata si previzibila. Libertatea trebuie acordata copiilor numai in masura in
care ei pot sa-i faca fata: prea multa libertate si permisivitate – adica absenta ordinii si a predictibilitatii
– produc anxietate pentru ca impiedica satisfacerea trebuintelor de securitate.

Trebuintele de apartenenta si afectiune apar dupa ce trebuintele fiziologice si de securitate au fost

satisfacute. Ele pot fi satisfacute printr-o relatie apropiata si calda cu o alta persoana (prieten, iubit,
sot) sau prin apartenenta la un grup si statutul ocupat de individ in acest grup. Adolescenta este
perioada de viata in care trebuintele de apartenenta actioneaza cel mai intens. Intr-o societate din ce
in ce mai mobila, oamenii isi schimba tot mai des domiciliul, scoala, locul de munca, cercul de
cunostinte, ceea ce il face sa se simta din ce in ce mai singur si mai dezradacinat. Trebuinta de
afectiune presupune a primi si a da afectiune, dar acest lucru este posibil numai intr-o relatie durabila.
Maslow nu echivala trebuinta de afectiune cu sexul, dar accepta stransa asociere a acestor doua
trebuinte.
 Trebuintele de stima apar numai dupa ce primele trei categorii de trebuinte sunt deja satisfacute in
maniera acceptabila. Trebuintele de stima se manifesta in doua forme distincte – stima de sine (a ne
considera pe noi insine ca fiind valorosi) si stima din partea altora (recunoastere, statut social,
succes). Avem nevoie de respectul celorlalti pentru a ne forma stima de sine si, odata formata, aceasta
ne face mai increzatori in noi insine, mai competenti si mai productivi. Lipsa stimei de sine il face pe
individ sa se simta inferior, neincrezator, descurajat. Stima de sine trebuie sa se bazeze pe o
autoevaluare realista.

Trebuintele de autoactualizare constituie ultima forma de trebuinte care se dezvolta, dupa

satisfacerea celorlalte categorii de trebuinte. Maslow subliniaza ca aparitia si actiunea acestor
trebuinte este conditionata de absenta limitarilor impuse de nesatisfacerea celorlalte categorii de
trebuinte (un om nu este disponibil pentru a-si dezvolta potentialitatile daca este preocupat sa-si
asigure ziua de maine sau daca nu are un sentiment de apartenenta), daca nu se stimeaza pe el insusi
si daca nu se cunoaste. Forta motivationala a trebuintelor de autoactualizare impinge individul spre
dezvoltarea propriului potential, spre implinirea de sine.

O parte din ele sunt de natură biologică, au o funcție homeostatică(trebuințe de deficit,

nesatisfacerea lor produce un deficit); sunt înnăscute și inerente naturii umane, pentru că atunci când nu
sunt satsfăcute, produc disfuncții majore la nivelul organismului; satisfacerea produce o stare de bine.
Cele superioare/de autorealizare, sunt specific umane, au o natură psihologică și apar mai târziu în
ontogeneză (la maturitate). Rolul lor nu este de a menține parametri funcționali ai organismului, ci de a
propulsa dezvoltarea(trebuințe evolutive, de creștere); satisfacerea lor poate fi amînată fără a declanșa
stări de criză.
Principii care guvernează sistemul trebuințelor (explică satisfăcător doar modul de acțiune al
nevoilor homeostatice):
1.Noțiunile primar și secundar din piramida lui Maslow, nu exprimă importanța lor pentru individ, ci
ordinea satisfacerii lor. Cercetarea acestei ordini l-a determinat să descopere Legea ierarhizării
nevoilor: nevoile secundare devin actuale numai după ce sunt satisfăcute cele primare: o
trebuință de ordin superior nu se manifestă în plan psihic până ce cele de rdin inferior nu au fost
satisfăcute.
2.Reducerea tensiunilor prin satisfacerea trebuinței.
Acestor nevoi, Maslow a adăugat ulterior nevoile de cunoaștere, într-o mică ierarhie proprie: ele se
manifestă prin curiozitate, nevoia de a afla, de a înțelege, de a experimenta, de a explica.

Caracteristicile persoanei care se autoactualizeaza/ caracteristicile personalitatii mature

Persoana matura din punct de vedere psihologic este o persoana la care sunt preponderente
metatrebuintele, care abandoneaza certitudinile sigurantei pentru riscurile cresterii. Personalitatile cu
realizari remarcabile in diferite domenii ar trebui sa fie prototipul normalitatii, pentru ca ele reprezinta
culmi ale adaptarii, modele ideale ale dezvoltarii complete ale potentialului uman. Pornind de la
caracteristicile comune ale personalitatilor eminente, Maslow schiteaza urmatoarele caracteristici
definitorii ale personalitatii normale si mature:

 Perceperea corecta a realitatii - percepe obiectiv realitatea, nedistorsionat de mecanisme de aparare,

preconceptii sau tendinte subiective.

 Acceptarea de sine a celorlalti, a naturii – in relatia cu ceilalti, persoanele mature nu sunt normative, ci
comprehensive, ii accepta pe ceilalti si sunt acceptate de ceilalti.
 Spontaneitate, simplitate, naturalete – sofisticarea, premeditarea excesiva le sunt straine, sunt persoane
deschise si sincere, nu se prefac, se comporta cu naturalete, chiar daca asta presupune sa nu fie
intotdeauna pe placul celorlalti.

 Centrarea pe probleme si nu pe sine – pentru persoana matura important este ceea ce este de facut si nu
daca o actiune o pune pe ea in evidenta. Persoanele mature sunt dedicate unei munci, unei
datorii, unei vocatii, in care isi gasesc satisfactia metatrebuintelor. Este practic imposibil sa
devii matur ramanand centrat pe sine.

 Nevoia de privacitate si independenta – personalitatile mature nu au o nevoie nevrotica de prezenta

celorlalti; desi sunt sociabili, nu sunt aderenti si pot sa stea izolati. Faptul ca se descurca singuri
in majoritatea situatiilor ii face sa fie relativ independenti de ceilalti si sa se simta siguri de sine
fara a avea nevoie de confirmari din partea celorlati.

 Prospetimea aprecierii si a receptarii - vad lumea asa cum este nu prin prisma prejudecatilor lor si nu aplica
tipare procustiene realitatii.

 Experienta culminala/ mistica – multe persoane eminente au, sau au avut, momente de transcendenta a
Eului, nu neaparat de natura religioasa, in decursul carora s-au simtit puternice, increzatoare.
Genul acesta de traire poate fi produs de orice experienta a excelentei, a perfectiunii reale, a
dreptatii depline, in decursul careia individul simte ca atins o culme a evolutiei sale.

 Interese sociale foarte dezvoltate – Maslow a imprumutat de la Adler conceptul pentru a descrie empatia
si intelegerea pe care aceste persoane o arata umanitatii in general: ele lucreaza pentru ceilalti,
sunt lipsite de egoism.

 Relatiile interpersonale echilibrate – persoana matura se accepta pe sine si pe ceilalti. Cercul sau de prieteni
nu este prea larg (aceste persoane sunt indeobste selective in a-si alege prietenii) si de regula
este constituit din persoane similare ca nivel de maturitate si compatibile.

 Creativitate – subiectii din cercetarea lui Maslow erau foarte creativi, neinhibati, spontani, acceptau riscul
de a gresi, si, desi nu creasera nici o opera de arta, intreaga lor viata era marcata de creativitate.

 Structura democratica a caracterului, sunt toleranti, nu au prejudecati rasiale sau religioase, accepta cu
usurinta parerile celorlalti, nu-si impun punctul de vedere.

 Rezistenta la aculturatie – autonomia, independenta si structura ferma a personalitatii mature o fac

rezistenta la presiunile sociale. Principiile ferme dupa care se conduc persoanele mature,
discernamantul, le faciliteaza evaluarea critica a acestor presiuni si adoptarea unei pozitii
personale fara a trai anxios disonanta. Desi nu se revolta in mod deschis impotriva normelor
culturale si sociale si nu sunt niste non-conformisti de parada, aceste persoane se simt auto-
determinate si oarecum detasate de presiunea spre conformare.

Trăsăturile nevoilor umane

1.Nelimitate ca număr
Legea nevoilr crescânde: pe măsura dezvoltării societății NU cresc cantitativ și se modifică calitativ
2.Nevoile sunt limitate în capacitate
3.Nevoile au capacitatea de regenerare (se sting în momentul satisfacerii)
Nivelul satisfacerii NU depind de factorii:
a) nivelul de dezvoltare economică a țării și mărimea veniturilor
b) nivelul de cultură al indivizilor
c) perioada de timp analizată. Motivele pentru care indivizii preferă să-și satisfacă NU într-o perioadă scurtă
de timp: incertitudinea viitorului; capacitatea limitată de preveziune; viața scurtă a omului
4.NU sunt substituibile
5. NU sunt complementare
Interesele economice
reprezintă NU conștientizate și devenite mobiluri ale cooperării în vederea obținerii bunur. și serv.
necesare satisfacerii trebuințelor.
Bunuri economice
NU sunt satisfăcute prin intermediul BE- lucruri pe care purtătorii NU le consideră
corespunzătoare pentru satisfacerea acestora.
 După proveniența BE: B libere; B economice
 După destinație: B și servicii de consum; B și servicii de producție
 După gradul de prelucrare: B primare; B intermediare; B finale
 După gradul de interdependență: B substituibile; B complementare
 După gradul de exclusivitate și rivalitate: B private; B publice
Un bun privat este exclusiv, deoarece este consumat doar de persoana care îl posedă
Caracteristica de rivalitate derivă din faptul că fiecare unitate vîndută diminuează oferta totală
Un bun public este non exclusiv, deoarece poate fi consumat de mai multe persoane
Caracteristica de non rivalitate derivă din faptul că fiecare unitate vîndută nu diminuează oferta
totală
Utilitatea BE-capacitatea acestora de a fi de folos oamenilor, de a satisface nevoile de consum sau
de producție
Marfa- acel bun, obținut prin activitatea umană, care este destinat schimbului, prin vânzare-
cumpărare
Producerea BE necesită posedarea, utilizarea și combinarea
resurselor economice RE
-ansamblul elementelor ce pot fi atrase și utilizate în producerea BE, necesare satisfacerii NU
 După sursa de proveniență: resurse primare; r derivate
 După natura lor: umane; naturale; investiționale; informaționale
 După gradul recuperării resurselor naturale: regenerabile; neregenerabile

Legea rarității relative a resurselor: volumul, structura și calitatea RE și a BE se modifică

mai încet decât volumul, structura, intesitatea NU

Consecințele acțiunii legii rarității RE

 raritatea RE le face prețioase, stabilindu-se la ele un anumit preț;
 stabilirea prețului la RE determină suportarea unor costuri;
 existența costurilor determină organizarea activității economice în baza unui anumit
comportament rațional axat pe alegere
Costul de oprtunitate
-aprecierea acordată celei lai bune dintre șansele sacrificate, atunci când se face o alegere (de a
produce, a cumpăra, a întreprinde o acțiune etc.)
 Factorii de producție
-acea parte a RE care, nemijlocit sunt atrase în procesul de producție: tradiționali (natura, munca,
capitalul); neofactorii(informația, progresul tehnic, abiliatea întreprinzătorului)
Raportul dintre nevoi/resurse determină caracterul și formele organizării activității
economice, nucleul problemei fundamentale a economiei (PFE)
PFE- satisfacerea NU nelimitate prin utilizarea RE limitate, fiind concretizată în trei întrebări: ce și
cât să se producă? cum să se producă? pentru cine să se producă?

 Metodele, funcţii şi nivelurile de cercetare ale ştiinţei economice. Legile

economice.
Metoda – ansamblu de principii,procedee și tehnici de cercetare, care au rolul de a extinde
cunoașterea științifică, de a descoperi noi adevăruri și soluționa eficient problemele societății.
Operațiunea logică de inducție (I) și deducție (D) – inferare: operațiune logică prin care prin
acceptarea unor enunțuri numite premise, se trece la acceptarea unui enunț numit concluzie.
Inducția
trăsături:
 premisele nu constituie un temei sufucient pentru concluzie
 concluzia rezultă cu probabilitate și nu cu necesitate din premise
 printr-un AI, nu este exclus să obținem o concluzie falsă, cu toate că premisele din care a fost
derivată sunt adevărate
Exemplu: H-un gaz incolor și inodor
O2- un gaz incolor și inodor
Toate elem. chimice gazoase sunt incolore și inodore.
Din premise adevărate s-a obținut, deci, o concluzie falsă.
Raționamentele I pornesc de la premisa că dacă X se întâmplă în N cazuri, atunci este f. probabil ca X să se
întâmple în general. Nu se poate spune de câte fapte particulare sunt suficiente pentru a garanta soliditatea unei I.
Uneori sun necesare doar câteva: o singură mașină cu aburi demonstrează la fel ca și 10 mii că mișcarea mecanică
poate fi produsă din căldură. Chiar dacă am avea un singur exemplu, care ar susține existența gravitației, cu greu
am putea contrazice valabilitatea RI.

Analogia- raționamentul prin analogie este cel mai simplu tip de AI. Se bazează pe o simplă
comparație între cel puțin 2 obiecte, situații A și B cu scopul de a stabili dacă între ele există sau nu asemănări: La
A se descoperă o nouă proprietate neidentificată încă la B, prin analog. se trage concl. că ac. propr. aparține și lui
B.
Chiar dacă pornim de la premise indiscutabil adevărate, raționând doar prin analogie, riscul de a
obține o concl. falsă e extrem de mare. Uneori analogia este folosită cu înțelesul de comparație sau de ilustrare,
prin care nu se urmărește obținerea, întemeierea, justificarea unei concl., ci descrierea sau prezentarea sugestivă a
unor principii, situații etc. Asemenea modalități de ilustrare nu tr. confundate cu un proces logic de derivare,
întemeiere a unei concl.
Deducția
 despre concluzie se pretinde că decurge cu necesitate, în totalitate (absolut) din premise: dacă
premisele sunt adevărate, concluzia nu poate fi falsă
 majoritatea AD pleacă de la o premisă generală, pentru a ajunge la o concluzie particulară
Exemplu:Toți oamenii sunt muritori
Alex este om
Deci, Alex este muritor
 AD nevalide sunt sau pot fi AI corecte
 Exemplu:Dacă X bea alcool, amețește
X este amețit
Deci, X a băut alcool Premise adevărate, concluzia falsă (X poate fi amețit și din alte
cauze), deci concluzia nu rezultă cu necesitate din premise.
Determinarea faptului dacă un A este D sua I, este dificilă și presupune considerarea criteriilor: natura
relațiilor inferențiale dintre premise și concluzii;
 AI se bazează pe probabilități: Exemplu:cele mai multe lebede sunt albe; ac. pasăre e o lebădă; concl:
deci, ac. pasăre e albă
 AI se bazează și pe statistică: Exemplu:70% din locuit. Chișinău votează cu PDL; Alex locuiește în
Chișinău; concl: deci, probabil Așex va vota PDL
Inferarea I și D dau posibilitatea împletirii analizei și sintezei:
În baza analizei, fenomenul cercetat se împarte în părți componente, se fac observații și experimente
din care, prin I se trag concl. generale. Analiza e cel m. important act al cunoașterii, dar oricât de importantă n- ar
fi, trebuie completată cu sinteza.
Procesul de sinteză pornește invers-Dv, admite concl.(ex. cauzele ca fiind descoperite și stabilite ca
principii) cu ajutorul cărora se explică fenomenul provenit din ele, explicațiile îmbrăcând forma unor demonstrații.

Abstractizarea- mijloc de inferare I. Procesul de cunoaștere a cauzalității este o cunoaștere prin

abstractizare, deoarece din multitudinea de cauze și condiții, numai unele se dovedesc necesare și suficiente pentru
explicarea sau producerea fenomenului.
Între observație și experiment – o strânsă legătură: E - o observație științifică a unui fenomen
provocat în condiții cunoscuteși care pot fi variate în conformitate cu scopul cercetării.
În procesul cunoașterii științifice economice, sunt utilizate noțiunile:
 fenomen economic: preț, cerere,etc.
 proces economic: modificarea prețurilor, a cererii etc.
Legile economice
raporturi generale, esențiale și relativ stabile dintre fenomenele și procesele economice. cele mai
multe raporturi sunt de cauzalitate; altele-de interdependență și variație reciprocă a proceselor.
Particularități privind acțiunea LE:
 ele există în realitatea economică, indiferent dacă sunt descoperite sau nu, în asemenea
accepțiune fiind considerate obiective: ele nu pot fi modificate;
 LE sunt subiective, adevărul fiind o noțiune relativă: nu există în natură, fiind descoperite de
economiști, cu bagajul de cunoștințe pe care îl posedă și cu valorile pe care le urmează.
Nivelurile de cercetare ale științei economice
 microeconomia – studiază comportamentul individual al agenților economici și
relațiile dintre aceștea;
 macroeconomia – cel al agenților agregați, economia națională privită ca un tot
întreg;
 mezoeconomia – intermediar între primele, relevă comportamente din cadrul
sectoarelor și ramurilor act.econ.
 mondoeconomia – totalitatea econ. naționale, cercetează comportam. subiecților
internaționali, REI, OEI

 Abordări ale științei economice

 Economia pozitivă – operează cu afirmații despre faptele economice, relevă economia așa
cum este
 Economia normativă – se concentrează pe elaborarea de judecăți de valoare în legătură cu
politicile economice, studiază economia așa cum ar trebui să fie
 Erori larg răspândite în TE
 eroarea de compoziție – este eronată afirmația: ce este adevărat pentru o parte este adevărat și pentru
întreg. ex: importurile de legume lovesc în producția autohtonă, și astfel dăunează întregii economii;
 eroare de cauzalitate – dacă evenimentul A este urmat de evenimentul B, atunci B este cauzat de A. ex.
ar fi greșit să afirmăm că febra cumpărăturilor din decembrie cauzează crăciunul.

Principiile economiei
1. indivizii trebuie să facă o alegere
2. orice cost este unul de oportunitate
3. indivizii raționali gîndesc în termeni marginali
4. în măsura în care costurile și profitul se schimbă, se modifică comportamentul indivizilor
5. schimburile de bunuri îmbogățesc lumea
6. piețele sunt cel mai eficient mod de organizare a economiei
7. puterea publică poate amelioara rezultatul pieței
8. prețurile cresc dacă masa moneatră crește
9. nivelul de trai depinde de capacitatea unei țări de a produce bunuri
10. pe termen scurt societatea trebuie să aleagă între inflație și șomaj

Tema 2. Activitatea economică şi agenţii economici

Studentul va fi capabil: Tema 2. Activitatea
- să delimiteze conceptele de resurse economice şi factori de economică şi agenţii
producţie; economici.
- să compare bunurile publice, private şi mixte;  Activitatea economică şi
- să analizeze fazele activităţii economice; raţionalitatea activităţii
- să prezinte sectoarele activităţii economice; economice.
- să explice posibilitatea utilizării alternative a resurselor  Agenţii economici: funcţii,
disponibile; rolul lor şi sursa de venit.
- să analizeze categoriile de agenţi economici şi funcţiile lor.

 Activitatea economică AE şi raţionalitatea activităţii economice

AE, ca parte componentă a acțiunii umane, are ca scop producerea de BE și satisfacerea NU.
„actiunea umana inseamna comportament constient, intentionat, orientat catre atingerea unor
scopuri, prin utilizarea unor mijloace, comportament ce poate fi controlat prin vointa”.

AE- un proces complex, ce reflectă comportamentul indivizilor referitoare la utilizarea RE, în vederea
producerii, circulației, repartiției și consumului de BE, în funcție de nevoile și interesele economice.?

Particularitățile AE:
1. are finalitate economico-socială – urmărește atigerea unor obiective propuse;
2. se realizează în condiții de incertitudine și risc;
3. AE are loc pe baza diviziunii sociale a muncii;
4. AE trebuie să fie rațională, eficientă și rentabilă;
5. repetabilitate ce presupune reluarea continuă a proceselor de producție propriu-zise
(datorită caracterului permanent al NU).
 Fazele AE:
1. producția – combinarea FP cu utilizarea resurselor materiale și umane,? în vederea obținerii bunurilor și
serviciilor necesare existenței umane;
2. repartiția (distributia) – procesul prin care bunurile materiale și serviciile create în producție sunt
orientate spre destinațiile lor; ??
Repartiția ca proces economic cuprinde:
 alocarea resurselor-punctul de plecare în desfășurarea AE, deoarece asigură FP necesari;
 repartiția funcțională-distribuirea veniturilor fundamentale obținute, către posesorii FP (plata
salariilor, a profiturilor, dobânzilor,rentei), pe scurt - se asigură remunerarea FP;
 redistribuirea veniturilor prin sistemul asigurării sociale (pensii, indemnizații, burse etc.) și prin
sistemul de fiscalitate (impozite directe, indirecte, taxe)
3. schimbul – deplasarea în spațiu a bunurilor materiale? pe calea vânzării-cumpărării ? Acesta s-a amplificat,
diversificat si complicat pe masura adâncirii diviziunii sociale a muncii, a autonomiei si independentei
producatorilor. S-au inventat banii, care au înlocuit schimbul direct de marfuri, cu schimbul indirect efectuat prin
mijlocirea banilor. Această mare și geniala invenție a omului a dus la creșterea supleței si a flexibilitatii afacerilor
dintre agentii economici, a tranzactiilor economice. Schimbul mijloceste legatura intre productie si repartitie,
pe de o parte, si consum, pe de alta parte. Schimbul se manifesta sub forma schimbului de activitati sau a
schimbului de produse ale muncii intre membrii societatii.
4. consumul – AE de utilizare efectivă a bunurilor în scopul satisfacerii NU. Poate fi final sau intermediar.
Sectoarele AE:
 primar: agricultură, silvicultură, pomicultură
 secundar: idustrie și construcții
 terțiar: servicii comerciale sociale, culturale, religioase si administrative
 cuaternar: care include cercetarea știintifică și dezvoltarea tehnologică fundamentală
și aplicativă.
 Agenţii economici (AgE): funcţii, rolul lor şi sursa de venit
AE este realizată de către diferiți subiecți, numiți AgE – o persoană sau un grup de persoane fizice și/sau
juridice care participă la viața economică, îndeplinind funcții asemănătoare.
Într-o societate coexistă următorii AgE:
 menajele (gospodăriile casnice) - o gospodărie gestionată de o persoană sau un grup de persoane
care trăiesc sub același acoperiș, posedă un buget comun și funcționează ca o unitate economică.
Funcții:
1. obținerea veniturilor din vinderea factorilor de producție ? și a averii posedate (plata de arendă,
dobânzi la conturi bancare, dividente pe acțiuni)
2. gestionarea gospodăriei casnice
3. menținerea legăturilor cu exteriorul: achitarea impozitelor, obținerea
indemnizațiilor/transferurilor sociale, pensii etc.
4. educația copiilor
5. constituie grupul majoritar de cumpărători de bunuri de consum din economie, luînd decizia
„ce și cât să consume”, pornind de la preferințele lor, veniturile de care dispun și modificările
de prețuri la bunurile finale
6. sunt principalele deținătoare de economii, plasate în sistemul bancar sau pe piața hârtiilor de
valoare.
 firmele (întreprinderile) – AgE particulari, publici și mixști, care au ca funcție principală producția
de bunuri materiale și servicii în scop de câștig;
- organizații economice cu un complex patrimonial autonom(încăperi, utilaje, mijloace bănești,
stocuri de materiale, patente etc.), luînd decizia „ce , cum și pentru cine să producă”, pornind
de la RE și tehnologiile disponibile, costuri, cererea consumatorilor și posibilitățile de câștig.
 Funcții:
1. cumpărări de FP (intrări), producerea și vinderea BE, prestarea serviciilor, efectuarea lucrărilor (ieșiri)
în vederea satisfacerii NU. Intrările și ieșirile generează: a) fluxuri de la menaje spre firme; b) fluxuri
de la firme spre menaje și stat?
2. distribuirea veniturilor obținute
3. crearea locurilor de muncă
4. menținerea legăturilor cu „exteriorul” firmelor (achitarea impozitelor, obținerea transferurilor
economice, atragerea investițiilor străine, cooperarea cu agenții străini)
 administrațiile – AgE care îndeplinesc funcții de redistribuire a venitului național și prestează
diverse servicii celorlalți AgE: a) administrația publică (organele admin. publice centrale și locale,
de procuratură și cele judecătorești, școli, spitale, armate, etc.)
b) administarații private, care produc servicii nedestinate pieței
(organiz. religioase, sindicate, partide politice, asociații sportive, culturale, Crucea Roșie)

 instituțiile de credit și asigurări (financiar bancare) – intermediari financiari între ceilalți AgE:
Banca Centrală, băncile comerciale, companii de asigurări.
 străinătatea- AgE, care provin din afara țării de origine.
Pe baza interdependențelor ce se creează între AgE, totalitatea fluxurilor economice (reale și
monetare) formează circuitul economic.
serviciile factorilor de producție serviciile factorilor de producție

Piața factorilor de
producție
cheltuieli pentru utilizarea veniturile factorilor
factorilor

economii
mijloace de investiții Piața financiară

împrumuturi
publice
d.
impozite

subvenții Statul
Firme Menaje
impozite și taxe
transferuri sociale

achiziții bunuri
guvernamentale și servicii

Piața bunurilor și
veniturile firmelor serviciilor cheltuieli de consum

cheltuieli de investiții bunuri și servicii

export import

import
Străinătatea

intrări nete de capital

 Circuitul economic (fluxuri circulare ale AE)

Clasificarea întreprinderilor din Republica Moldova

Activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
a) întreprindere individuală;
b) societate în nume colectiv;
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) cooperativă de întreprinzător;
h) întreprindere de arendă;
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
Întreprinderea individuală - este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate
privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii
individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sînt interzise de
legislaţie. În agricultură există un singur tip de întreprindere individuală - gospodăria ţărănească (de fermier).
Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului.
Antreprenorul-posesor și membrii familiei-posesori ai întreprinderii individuale poartă răspundere
nelimitată pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, conform
legislaţiei în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
Societatea în nume colectiv reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice
şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de
antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea.
Societatea în comandită reprezintă o întreprindere fondată de două şi mai multe persoane juridice şi
(sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de
antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) încheiat între acestea.
Societatea în comandită are în componenţa sa cel puţin un comanditat şi un comanditar.
Întreprinderea individuală, societatea în nume colectiv, societatea în comandită nu sunt persoane juridice
şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoane fizice. Pentru obligaţiile întreprinderii și societăţilor
toţi asociaţii poartă răspundere solidară nelimitată cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se bunurile care, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi fondate de
două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării
în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate)
şi a statutului. SA și SRLsînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg
patrimoniul lor. Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată poartă răspundere pentru
obligaţiile întreprinderii numai în limitele valorii acţiunii (cotelor) care le aparţin.
Cooperativa de producţie este o întreprindere înfiinţată de către cinci sau mai multe persoane
fizice în scopul desfăşurării în comun a activităţii de producţie şi a altei activităţi economice, bazate
preponderent pe munca personală a membrilor ei şi pe cooperarea cotelor de participare la capitalul acesteia.
Cooperativa de întreprinzător este o întreprindere fondată de cel puţin cinci persoane juridice şi
(sau) fizice care practică activităţi de întreprinzător, ce are scopul de a contribui la obţinerea de către membrii
săi a profitului. Prin derogare de la această prevedere, membri ai cooperativei agricole de întreprinzător de
prestări servicii pot fi persoanele care produc produse agricole în gospodăriile personale auxiliare.
Cooperativele de producţie şi de întreprinzător sînt persoane juridice şi răspund pentru obligaţiile asumate cu
patrimoniul lor. Membrii cooperativei de producţie sau ai cooperativei de întreprinzător îşi asumă riscul
pentru obligaţiile cooperativei în limitele cotelor care le aparţin, iar dacă patrimoniul cooperativei este
insuficient, poartă răspundere suplimentară cu averea lor personală în limita stabilită de lege sau de statutul
cooperativei.
Întreprinderile de arendă sînt unităţi fondate de membrii colectivelor întreprinderilor de stat
(municipale), reorganizate în scopul desfăşurării în comun a activităţii de antreprenor, sub aceeaşi firmă, pe
baza statutelor şi contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului).
Întreprinderile de arendă sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul
său. Membrii întreprinderii poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia în limita cotei (părţii) ce le revine din
patrimoniul întreprinderii.
Întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de Guvern sau de organul administraţiei
de stat împuternicit pentru acest lucru.
Întreprinderea municipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de autoadministrare locală.
Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile
asumate cu întreg patrimoniul lor.