Tema 8. Metode fizico-chimice de tratare a apelor. Metode elecrochimice.

8.1.Metode electrochimice de tratare şi de epurare a apelor naturale şi

reziduale.
8.2.Caracteristica şi eficacitatea metodelor electrochimice de tratare.
8.3.Aplicarea metodelor de tratare şi epurare electrochimică.

8.1.Metode electrochimice de tratare şi de epurare a apelor naturale şi

reziduale.
În ultimul timp în tehnologia de tratare şi de epurare a apelor naturale şi reziduale
se aplică pe larg metodele electrochimice, care au un şir de avantaje faţă de
metodele chimice, şi anume:
- nu se introduc adăugător reagenţi chimici, ceea ce este foarte important pentru
apele potabile
- instalaţiile sun compacte şi nu-i nevoie de depozite speciale mari pentru
reagenţii chimici,
- posibilitatea automotizări procesului şi deservirea simplă a aparatelor;
- hidroxizii electrogeneraţi sunt cu mult mai activi şi au o capacitate de adsorbţie
mai mare faţă de impurităţile din apa, supusă tratării;
- pentru apele cu o bazicitate mică nu este necesar de a adăuga reagenţi chimici
pentru neutralizare ca ( Ca(OH)2) ;

Cele mai răspîndite metode electrochimice de tratare a apelor sunt:

1) electrocoagularea
2) electroflotarea
3) electrooxidarea sau electroreducerea
4) electrodializa.

8.2.Caracteristica şi eficacitatea metodelor electrochimice de tratare.

1) Electrocoagularea. Coogulanţii de aluminiu sau de fier pot fi obţinuţi şi în

rezultatul procesului de dizolvare electrochimică a anodului metalic respectiv
de aluminiu sau fier în aparate, numite electrocogulatoare, la trecerea curentului
electric continuu:
La anod au loc următoarele procese:
Alo – 3e = Al3+
Feo – 2e = Fe2+
Iar la catod: 2H2O + 2e = H2o + 2OH-
Cationii respectivi de Al3+ sau Fe2+ hidrolizează formînd hidrocompuşi, care
contopindu- se formează particule coloidale de aluminiu sau fier, după
mecanismul, menţionat de dizolvarea sărurilor respective de aluminiu sau de fier.
Spre deosebire de hidroliza sărurilor de aluminiu, care duce la apariţia cationilor
de H+ şi micşorarea valorii pH- lui, în procesul de elecrocoagulare, valoarea pH-lui
se măreşte, fiindcă ioni de OH-, eliminaţi la caotd se unesc cu Al3+ formînd
respectiv:
Al3+ + OH- = Al(OH)2+
1
 Al(OH)2+ + OH- = Al(OH)+2
Al(OH)2+ + OH- = Al(OH)3
Cantitatea ionilor de OH-, precum şi a ionilor de Al3+ depinde de timpul tratării şi
intensitatea curentului electric şi se calculează, conform legii lui Faradei:
m(Al3+) = I*t*A/ 96500n [g]
t t- timpul tratării;
I-intnsitatea curentului electric, A;
A- masa atomică a Al,
n- numărul de elecroni cedaţi.
Dacă valoarea pH-lui creşte mai mare de 8,0-8,5 atunci se corectează cu ajutorul
soluţiei de HCl sau H2SO4 pentru a obţine un pH=7,0-7,5, unde se observă
solubilitatea minimă a Al(OH)3. La mărirea valorii pH>8,0 are loc dizolvarea
parţială a Al(OH)3 datorită proprietăţilor amfitere şi ca rezultat se măreşte
concentraţia remanentă a ionilor de aluminiu ( CLA(Al3+) = 0,3 mg/l).
Electrocoogalatoarele reprezintă aparate, construite din fier inoxidabil, în care
sunt distribuiţi electrozii din plăci de metal solubil ( Al sau Fe) distribuiţi paralel la
o distanţă de 4-6 mm. Se întroduc în schemele de tratare a apelor pentru realizarea
procesului de coogulare- floculare:

Fig.7.1.
1-electrocoogulator
2- corectarea pH-lui
3- decantator
4- filtru
5- denzinfecţie
Metoda electrochimică de obţinere a coogulanţilor are avantaje faţă de metoda
chimică ( hidroliza sărurilor de Al sau Fe):
- nu se introduc anioni adăugător, ceea ce este foarte important pentru apele
potabile
- doza coogulantului se poate regla uşor prin schimbarea şi reglarea intensităţii
curentului electric;
- instalaţiile sun compacte şi nu-i nevoie de depozite speciale mari pentru
reagenţii chimici,
- posibilitatea automotizări procesului şi deservirea simplă a aparatelor;
- hidroxizii electrogeneraţi sunt cu mult mai activi şi au o capacitate de adsorbţie
mai mare faţă de impurităţile din apă ( substanţele humice, coloranţi, gelul de
silicat şi.al.);
- pentru apele cu o bazicitate mică nu este necesar de a adăuga reagenţi chimici
pentru neutralizare ( Ca(OH)2) ;
- coogulanţii se formează direct în apă ce se tratează şi adsorb impurităţile pe
suprafaţa lor în timpul formării micelei.
2
Dezavantajele:
- instalaţiile de electrocoogulare sunt efective pînă la o capacitate de 20 m 3/oră.
Începînd cu capacitatea de 30 m3/oră se măresc cheltuelile de energie, de aceea
se folosesc pentru apele reziduale cu un volum mic.
- Cu timpul are loc pasivarea anodului, deoarece se elimină parţial şi O2;
2H2O – 4e = O2+4H+
4Al3+ +3O2 = 2Al2O3
- în apele cu concentraţia bicarbanaţilor mai mare de 750mg/l este nevoie
de o acidulare cu ajutorul cizilor minerali.
2).Electroflotarea . Procesul se realizează în aparate, în care, la suprafaţa
electrozilor se formează bulele de gaze electrolitice (H 2 şi O2) la trecerea
curentului electric continuu.
Fig.5.

1- catod; 2- anod; 3- flotatorul; 4 –dispozitiv pentru înlăturarea spumei; 5

acumulator de impurităţi.
În rezultatul electrolizei apei se elimină gazele electrolitice :
A (+) 2H2O – 4e → O2 + 4H+
C (-) 2H2O + 2e → H2 + 2OH-
Dimensiunile bulelor de gaze se reglează uşor prin variaţia intensiăţii cerentului
electric şi respectiv şi densităţii curentului.
În procesul de electroflotare se pot aplica atât electrozi insolubili (grafit, fier
inuxidabil) şi solubili în calitate de anod (Fe sau Al). La aplicarea anodului
solubili de Al sau Fe în timpul electrolizei are loc concomitent şi procesul de
diziolvare a anodului cu formare de hidroxocompuşi ai Al sau Fe:
A (+) Al0-3e→ Al3+
Fe0- 2e →Fe2+
C (-) 2H2O + 2e → H2 + 2OH-
Metoda de electroflotare are avantaje faţă de flotare:
- se reglează mai uşor dimensiunile şi cantitatea de gaze ;
- se poate uşor de automatizat procesele;
- instalaţiile sunt compacte şi nu ocupă suprafeţe mari de producţie;
- efectul de eletroflotare este mai mare şi procesul poate fi regulat în
dependenţă de stabilitatea de agregare a particulelor de impurităţi.
Însă prin electroflotare pot fi epurate volume nu prea mari de apă (până la20
m3/oră). Începând cu capacitatea de 30 m/oră, procesul de electroflotare nu-i
econom, deoarece se cheltuie de 3-4 ori mai multă energie, decât pentru flotare.

3).a. Electrooxidarea: La trcerea curentului electric continuu în instalaţia

electrochimică cu anozii insolubili are loc procesul de eliminare a oxigenului
atomar activ la anod.
3
 A(+): 2H2O – 4e = 2O + 4H+
2O = O2o
C(- ) : 2H2O + 2e = H2o + 2 OH-

Macromoleculele sunt substanţe organice se oxidează cu ajutorul oxigenului

atomar pînă la compuşi organici cu mase moleculare mai mici, care apoi sunt
adsorbiţi de către cărbunii activi.
Dacă în soluţiile apoase, supuse electrolizei, sunt prezenţi anionii de Cl -, atunci se
elimină Cl2o, care poate oxida unele substanţe organice sau anorganice ca ionii
toxici de CN-.
Al(+) 2 Cl- - 2e = Cl2o
Cl2o + 2 NaOH = NaCl + NaOCl + H2O
NaCN + NaOCl + H2O = CNCl +2NaOH
CNCl + 2 NaOH = NaOCN + NaCl +H2O
2NaOCN +3NaOCl +H2O = 3NaCl +2NaOH +2CO2+N2
3.b. Electroreducerea: La catod se elimină hidrogenul atomar, care poate rduce
unele substanţe organice sau anorganice:
NO3- +2Ho = NO2- + H2O
NO2- +4Ho = N2o +2H2O
Eficacitatea procesului depinde de timpul tratării, intensitatea curentului electric şi
valoarea pH-lui deoarece mai conţine impurităţi.
4. Electrodializa.
Elecrodializa îmbină în mod eficient avantajele schimbului ionic cu cele de
filtrări prin membrane.
Electrodializa este un proces de migrare a ionilor prin membrană sub acţiunea
unui cîmp electric. Îm timp ce dializa este un proces de separare şi purificare bazat
pe viteză diferită de transfer a unor componenţi prin membrane semipermiabile sub
inflenţa unui gradient de concentraţie, în electrodializă are loc un transfer de masă
al electroliţilor prin membrane selective sub acţiunea unui cîmp electric exterior.
Pe de altă parte electrodializa este un proces electrochimic ca şi electroliza, care
însă nu foloseşte reacţia de le electrod pentru separarea componenţilor. În
electrodializă transportarea de substanţă prin membrană are loc sub influenţa
cîmpului electric. Se aplică membrane schimbătoare de ioni. Natura grupelor
active ale schimbătorului de ioni determină permeabilitatea membranei pentru
cationi sau anioni.
Fig.7.2.
1.compartimentul anodic
2.compartimentul de deionizare
3.compartimentul cationic
4.membrană anionică
5. C-membrană cationică

Compartimentul de deionizare ( mijloc) este separat de compartimentele laterale

anodic şi catodic, prin intermediul membranelor anionice şi cationice. Membrana

4
schimbătoare de ioni anionică permite trecerea doar a anionilor, iar cea cationică
numai a cationilor.
Astfel, sub acţiunea cîmpului electric aplicat, cationii migrează spre
compartimentul catodic, iar anionii spre compartimentul anodic, în timp ce ionii
din compartimentul lateral nu pot difuza.
După un timp de tratare, apa din compartimentul din mijloc se deionizează, iar în
cele laterale se concentrează.
Membranele schimbătoare de ioni utilizate în electrodializa apelor reziduale
galvanice trebuie să satisfacă unele cerinţe foarte complexe:
- stabilitatea chimică mare;
- rezistenţa mecanică suficientă;
- stabilitate dimensională (elasticitate);
- rezistenţa electrică mică;
- stabilitate termică;
- permeabilitate osmotică mică;
- selectivitate înaltă pentru ioni;
- preţ relativ scăzut;
- durată de viaţă cît mai lungă;
- capacitate mare de schimb ionic.
Membranele, care se apropie cel mai mult de aceste cerinţe sunt cele obţinute din
răşini sintetice schimbătoare de ioni, utilizate şi la tratarea apei prin schimb ionic.
Caracteristica de bază a membranelor electrodialitice este permselectivitatea lor,
strîns legată de permeabilitate. Separarea componenţilor unei soluţii prin
electrodializă este determinată şi de capacitatea de schimb a membranei
schimbătoare de ioni ( în mediu capacitatea este de 1-3 mvol/g în funcţie de natura
răşinii şi valoarea porilor de 30 Ao şi permselectivitatea de 80% ).
Separarea ionilor din soluţie este dependentă şi de proprietăţile electrochomice
ale membranelor schimbătoare de ioni, de potenţialul electrochimic al
membranelor, de conductivitatea superficială, precum şi de conductivitatea
electrică în masa membranelor. În ceea ce priveşte capacitatea de lucru şi
selectivitatea, acestea sun condiţionate de numerele de transport ale ionilor în norii
membranei.
În procesul de electrodializă transportul de materie este o însumare de mai multe
feluri de transport:
1) transportul de ioni- principal trecerea cationilor prin membrana
cotionselectivă, şi trecerea anionilor pri membrana anion-selectiv.
2) transportul apei datorită hidratării ionice
3) transportul ionilor comuni, proces auxiliar
4) difuzia electrolitului din concentratul mai mare la mai mic.
Toate aceste procese duc la micşorarea randamentului şi la consumul suplimentar
de energie. Pentru micşorarea acestor cauze în practica de epurare a apelor se
aplică electrodiolizatoarele multiple. Într-un electrodializator mutiplu, membanile
anionice şi cationice sunt aranjate alternativ, iar compartimentele sunt înguste
pentru a micşora rezistenţa celulei. Ansamblu membranelor este dispus între doi
electrozi uniţi la o sursă de curent continuu.
5
Fig.7.3.1,3,5,7- compartimentul de concentrare
2,4,6- compartimentul de deionizare

La stabilirea cîmpului electric toţi cationii se vor deplasa spre catod, iar anionii
spre anod, traversînd prin membrana respectivă. În compartimentele 2,3 şi 6 are loc
deionizarea apei, adică epurarea ei de ioni. Perderea de energie sunt mai mici şi
selectivitatea mai mare. Catodul din fier inoxidabil, iar anodul din titan platinat.

8.3.Aplicarea metodelor de tratare şi epurare electrochimică.

Apele reziduale din industria galvanică conţin ioni ai metalelor grele , cum ar fi
Cu2+, Zn2+, Ni2+, Sn2+, Cd2+, Cr3+, Cr6+ şi al. Deseori apele reziduale galvanice
comţin compuşii ai Cr (VI), foarte toxici sub formă de acizi cromic (H 2CrO4) şi
dicromic ( H2CrO7) şi sărurile lor
K2Cr2O7 + 2KOH  K2CrO4 + H2O
Mai puţin se aplică sedimentarea sub formă de BaCrO4, deoarece metoda e
costisitoare şi toxică.
Cel mai des se aplică metoda de reducere a Cr (VII) în Cr(VI) şi precipitarea lui
sub formă de Cr(OH)3.Dintre reducătorii chimici cel mai des se aplică SO2 .
2H2C2O4 + 3 SO2 → Cr2(SO4)3 + 2H2O
2H2CrO4 +3Na2SO3+3H2SO4 → Cr2(SO4)3 +3Na2SO4 + 5H2O
4H2CrO4+6NaHSO3 +3H2SO4 → 2Cr2(SO4)3 +3Na2SO4 +10 H2O
Din reacţiile descrise rezultă că se consumă o cantitate mare de H +.Valoarea optimă
a pH =2,5 . În practică acidularea se face cu acid sulfuric de 20% sau HCl de 15 %
- 30 % ,însă la reducerea Cr(VI) în Cr(III) acesta rămîne în soluţie şi există
posibilitatea trecerii Cr (III) în Cr(VI). Reducerea completă a Cr (VI) cu viteză
mare de reducere necesită şi un exces de reactiv de reducere .Timpul maxim de
reducere în condiţiile optime este de 5-10 min.Schema este foarte simplă, constă
din 2 reactoare : în primul se amestecă soluţia de Cr (VI) cu reducătorii şi se
adaugă acid la amestecare ;în a doilea rezervor ,are loc neutralizarea cu Ca(OH) 2
pînă la pH=7,5-8,0 .
Reducerea Cr(VI) cu sărurile de Fe2+ se poate realiza în mediu acid , neutru sau
chiar bazic .
Cr2O7 + 6Fe3+ + 14H+ → 6Fe3+ +2Cr3+ + 7H2O mediu acid
2- -
CrO + 3Fe(OH)2 + 4H2O → Cr(OH)3+ 3Fe(OH)3+2OH mediu neutru
CrO42-+ 3Fe2+ +7OH-+4H2O → Cr(OH)3+3Fe(OH)4- mediu alcalin
La tratarea în mediul neutru sau alcalin Cr(III) se precipită împreună cu Fe(OH)3 .
Deoarece produşii de reacţie se îndepărtează în mod continuu din reacţie prin
precipitare , pentru reducere este nevoie de un exces mai mic de reducător (5-25
%) şi nu depinde mărimea excesului de concentaţia iniţială a Cr din apă .
Principalul neajuns al acestei metode constă în formarea unor cantităţi mari de
precipitat
6
Realizarea practică prin sedimentarea cu NaOH este dificilă deoarece Cr(OH) 3 are
proprietăţi amfotere şi trebuie să se menţină o valoare strictă a pH-lui pentru a
preîntîmpina trecerea Cr în soluţie şi solubilizarea lui .
Ca avantaj tehnologic trebuie considerat faptul ,că prin precipitarea simultană a
Cr(OH)3 şi Fe(OH)3 rezultă un precipitat ,care sedimentează şi se filtrează mult mai
uşor decît precipitatul de Cr(OH)3 .
O altă variantă ,destul de economă este reducerea cromaţilor cu Fe (II),obţinut în
rezultatul dizolvării electrochimice a anodului de Fe .Această metodă a fost
denumită metoda de electrocuagulare . În electrocuagulatotorul cu anozi solubili
de Fe au loc următoarele procese :
La anod : Fe 0-2e → Fe2+ în zona planodică are loc şi procesul de acidulare ,
datorită eliminării parţiale a O2.
2H2O -2e → O2  + 4H+
În mediu acid ionii de Fe2+ reduc anionii de Cr2O72- pînă la Cr3+,iar ionii de OH-,
formaţi la catod se combină cu Fe 3+ şi Cr3+ şi se formează un amestec de hidroxizi,
care se coprecipită .
Schema tehnologică de tratare a apelor uzate galvanice prin metoda
electrocuagulării :

Precipitatul format de hidroxocompuşi ai metodelor grele poate fi deshidratat şi

folosit în calitate de adsorbent, sau în materialele de construcţie cu umplutură
(cheromzit , cărămizi , teracotă, vopsele ş.a.).
Destul de eficient se aplică metoda electrochimică, cum ar fi electroflotarea, la
înlăturarea emulsiilor ( produsele petroliere, uleiurile tehnice, lubrifianţii),
grăsimilor şi substanţelor tensioactive din apele reziduale. În dependenţă de
concentraţia iniţială a produselor petroliere se aplică următoarele metode de
tratare:
1).Cînd concentraţia produselor petroliere sau a grăsimilor este mai mare de 10-15
g/m3 se aplică electroflotarea fără introducerea reagenţilor chimici. Diametrul
bulelor este de 15-30 microni, iar eficacitatea de epurare ajunge pînă la 90-95%.
În rezultatul electrolizei apei se obţin bulele de gaze ( bule de hidrogen şi de
oxigen), care se alipesc de particulele de emulsii sau grăsimi şi le ridică la
suprafaţa lichidului, concentrîndu-le în spuma formată, de unde şi sunt înlăturate
împreună cu spuma cu ajutorul unui dispozitiv special.
Metode de electroflotare are avantage faţă de metoda flotării cu aer:
- se poate regla uşor concentraţia şi dimensiunile bulelor de gaze prin reglarea
densităţii curentului electric;
- aparatele sunt compacte şi nu ocupă suprafeţe mari de producţie;
- pot fi uşor reglate şi automatizate;
- pot fi folosite individual sau introduse în linia tehnologică exzistentă.
7
2).Cînd concentraţia produselor petroliere sau a grăsimilor este mai mică de 10
g/m3. În acest caz metode de înlăturare a acestor impurităţi se realizează prin
aplicarea electroflotării în prezenţa unor cantităţi mici de coagulant de aluminiu,
deoarece, în concentraţii mici aceste produse formează cu apa nişte emulsii stabile
de tipul „ulei-apă”, care conţin particule mici cu dimensiunile de ordinul de 10
microni şi mai mici, fin dispersate şi sunt stabilizate de către substanţele
tensioactive, sau alte substanţe organice, care sunr adsorbite pe suprafaţa
picăturilor şi le conferă, de obicei, sarcină negativă. Aceste emulsii sunt destul de
stabile şi pentru destabilizarea lor se introduc cationi pozitivi ai metalelor ( ca Al 3+,
Fe3+, Fe2+, Ca2+ şi al.)., care în mediu neutru hidrolizează şi formează
hidroxocompuşi, la fel, încărcaţi cu sarcină pozitivă. În procesul de coagulare a
particulelor negative de emulsii cu hidroxocompuşii pozitivi are loc neutralizarea
şi agregarea lor în particule mai mari, iar apoi la alipirea bulelor de gaze de ele,
sunt ridicate la suprafaţa apei şi sunt înlăturate cu ajutorul unui dispozitiv special.
Un factor important al acestui proces de coagulare şi agregare îl constituie
valoarea pH-ului. La micşorarea valorii pH-ului şi creşterea concentraţiei ionilor de
hidrogen are loc intensificarea procesului de purificare al apelor reziduale,
deoarece ionii de H+ neutralizează adăugător picăturile negative de produse
petrolire. Acest efect duce la micşorarea cantităţii de coagulant introdus. De aceea,
se recomandă, ca apa, care se tratează, să fie prealabil acidulată pînă la pH= 3-4.
Aceasta se poate realiza în următoarele cazuri:
-acidularea cu acizi minerali. Neajunsul metodei constă în mărirea concentraţiei
anionilor şi respectiv, a mineralizării apei tratate;
-acidularea prin aplicarea electrilizoarelor cu diafragmă;
-folosirea coagulanţilor de aluminiu ( Al2(SO4)2 sau a FeCl3, care la hidroliză
acidulează apa, supusă tratării).
Schema tehnologică de purificare a apelor uzate de emulsii, fin dispersate, este
următoarea:

1-rezervor pentru acidularea apei; 2 –rezervor pentru coagularea şi neutralizarea

picăturilor de emulsii; 3 – electroflotarea picătutilor netralizate; 4 –rezervor pentru
apa purificată. Eficacitatea procesului de purificare se măreşte pînă la 99%. Apa
poate fi evacută în bazinele acvatice sau poate fi reciclată. Precipitatul obţinut, care
constituie un amestec de hodroxizi ai metalelor cu produsele petroliere sau grăsimi,
este supus procesului de piroliză şi se obţin adsorbenţi organo-minerali, care pot fi
aplicaţi la tratarea apelor reziduele de diferiţi compuşi organici.