„Izvorul nopţii” de Lucian Blaga

Apartenenţa operei la genul liric

Lucian Blaga (1895-1961) este un poet interiorizat, cu sufletul prea plin de trăiri profunde:
„Eu cred că sufeream de prea mult suflet”.
Poezia „Izvorul nopţii” este o creaţie lirică, întrucât poetul îşi exprimă în mod direct
sentimentele de iubire manifestate într-un peisaj rustic, într-o formă idealizată.
Poezia „Izvorul nopţii” de Lucian Blaga face parte din volumul de debut intitulat sugestiv
„Poemele luminii”, din 1919. În concepţia lui Lucian Blaga, iubirea este singura cale de pătrundere în
misterele lumii, de cunoaştere a tainelor universului. Unul dintre principalele sinonime ale „luminii”,
metaforă revelatorie centrală a volumului, este cunoaşterea.
Titlul poeziei sugerează fascinaţia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiţi printr-o metaforă
revelatorie, „izvorul nopţii”, semnificând originea -„izvorul”- sentimentului de iubire, ce capătă
proporţii cosmice, prin cuvântul „noapte”.
Poezia „Izvorul nopţii” este un scurt, dar profund omagiu adus frumuseţii iubitei, exprimat
într-un ton solemn şi plin de fiori.
Structură, semnificaţii, limbaj artistic
Poezia este alcătuită dintr-o frază amplă, care conţine o afirmaţie constatativă şi
admirativă pentru frumuseţea ochilor iubitei şi o propoziţie dezvoltată, ca o concluzie emoţionantă,
înălţând dragostea la apogeu.
Poezia începe printr-o invocaţie cu încărcătură afectivă, sugerând admiraţia sinelui poetic faţă
de fiinţa dragă. Vocativul „Frumoaso” ilustrează, concis şi sintetic, perfecţiunea fizică a iubitei,
însumând toate trăsăturile fizice şi morale ale fetei dragi. Cuvântul „ochii” se constituie în cuvânt-
cheie al poeziei şi apare de trei ori, sugerând intensitatea sentimentului de admiraţie şi extazul poetic.
Aceeaşi semnificaţie o au şi metaforele „izvorul” şi „o mare de-ntuneric”. Momentul în care este
imaginat cuplul este al înserării, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directă, constatativă
şi plină de admiraţie: „Frumoaso, / ţi-s ochii-aşa de negri încât seara / când stau culcat cu capu-n
poala ta”. Poziţia cuplului predispuse la visare, la meditaţia premergătoare stării de extaz de care este
cuprins poetul atunci când priveşte în ochii fermecători ai iubitei.
Negrul intens al ochilor iubitei semnifică unul din marile mistere ale universului, întrucât
se identifică aici cu emoţionantul cadru nocturn care acoperă văile, munţii, şesurile, întreg pământul,
ca o taină fascinantă: „ochii tăi, adâncii, sunt izvorul / din care tainic curge noaptea peste văi / şi peste
munţi şi peste şesuri, / acoperind pământul / c-o mare de-ntuneric.”. Negrul dens al ochilor este
sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbială „aşa de”, alăturat adjectivului
„negri” şi de apoziţia simplă „adâncii”, un adjectiv substantivizat, care amplifică profunzimea
sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial „tainic” care exprimă trăsătura verbului „curge”, ca şi
metafora „o mare de-ntuneric” evidenţiază ideea că dragostea este una din marile taine ale lumii.
Formele pronominale de persoana întâi şi a doua pun în evidenţă armonia totală a cuplului de
îndrăgostiţi, aflat sub vraja misterioasă a iubirii: „ţi-”, „ta”, „îmi”, „tăi”.
Ultimile două versuri se constituie într-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care
exprimaseră o constatare plină de admiraţie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a
exprima consecinţa pe care o are asupra îndrăgostitului vraja emanată de frumuseţea ochilor iubitei:
„Aşa-s de negri ochii tăi / lumina mea.”. Contrastul dintre negrul ochilor şi lumina care aureolează
iubirea este realizat printr-un oximoron, adică alăturarea a două cuvinte cu sens contradictoriu, care
formează însă un tot indestructibil, sentimentul profund de iubire: „aşa de negri” în opoziţie cu
„lumina mea”.
Poezia conţine şi inversiunile „ţi-s ochii”, „tainic curge noaptea”, „aşa-s de negri ochii tăi”,
care amplifică starea de extaz, de încântare a eului liric pentru misterul iubirii.
Prozodia. Poezia nu este structurată în strofe, metrica este variabilă, versurile de 3 silabe
alternând cu cele de 12. Ritmul şi rima lipsesc, iar muzicalitatea este dată de pauze dirijate de emoţia
poetului.
Deoarece este o operă literară în versuri, în care poetul prin intermediul eului liric îşi
manifestă dorinţa de împlinire a iubirii ideale, poezia „Izvorul nopţii” de Lucian Blaga este o operă
lirică (poezia „Izvorul nopţii” de Lucian Blaga aparţine genului liric).
Prof. Hlihor Lenuţa - Şcoala cu clasele I-VIII Bogata – „Izvorul nopţii” de L. Blaga - Apartenenţa operei la genul liric 1
 BIBLIOGRAFIE

Prof. Mariana Badea,

Prof. Mariana Negru - „Literatura română pentru elevii de gimnaziu”,
Editura Badea & Professional Consulting,
Bucureşti, 2004

Prof. Hlihor Lenuţa - Şcoala cu clasele I-VIII Bogata – „Izvorul nopţii” de L. Blaga - Apartenenţa operei la genul liric 2