CUPRINS

Pag.

Introducere .............................................................................. 3
CAPITOLUL I
M A N A G E M E N T – C O N C E P T , D E F I N I Ţ I I ............................... 4
1.1 Etimologia
1.2 Geneza si evolutia
1.3 Definitii
1.4 Managementul - Arta sau Stiinta
1.5 Functiile managementului
CAPITOLUL II
MANAGEMENTUL CALITATII………………………………................ 8
2.1 Tematica managementului calitatii
2.2 Aspecte esentiale
2.3 Factorii determinanti ai competitivitatii
2.4 Cultura organizationala
2.5 Principii
2.6 Componente
2.7 Managemmentul calitatii totale
2.8 Credibilitatea pe piata
CAPITOLUL III
GESTIUNEA CALITĂŢII PRODUCŢIEI................................................... 14
3.1 Gestiunea produselor si a calitatii
3.2 Principii de calitate
3.3 Rolul compartimentelor functionale
3.4 Metoda controlului statistic
3.5 Conceptul de calitate totala
CAPITOLUL IV
PROPUNERI ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CONSUMATORULUI... 17
Argumente
CAPITOLUL V
CONCLUZII .................................................................................................... 18
BIBLIOGRAFIE............................................................................................... 19

Introducere
Management [ˈmænɪdʒmənt] (din lat. manum agere „a conduce cu mâna”) „arta de
a înfăptui ceva împreună cu alți oameni” (conform definiției date de Mary Follet).

Termenul desemnează:funcțional
o activitate, o acțiune sau un proces
exemple: managementul proiectului, managementul timpului, management
personal, managementul comenzilor, managementul configurației, managementul
cunoștințelor, managementul schimbarii
totalitatea acțiunilor obișnuite de conducere sau administrare a organizațiilor,
Instituțional:
un grup de persoane cu preocupări predominante pentru acțiuni organizatorice sau
de conducere (un grup de manageri)agenți ai sportivilor sau artiștilor.
Majoritatea teoreticienilor în management găsesc începuturile managementului la
Frederick Taylor și la Henry Fayol. Unii consideră că au existat și înaintea acestora
specialiști și practicieni care puseseră în evidența elemente manageriale (R. Owen,
Ch. Babbage etc). Potrivit unor cercetători, începuturile managementului trebuie
văzute în antichitate.Management este funcția organizațională care asigură
desfășurarea eficientă a activităților și care urmărește obținerea nivelului maxim de
rezultate prin folosirea optimă a resurselor. Activitatea de management poate avea
în vedere grupuri de oameni (echipe) sau procese.
Resursele pe care un manager le are, în principal, la dispoziție: timpul, talentul,
resursele financiare și resursele umane.

CAPITOLUL I
MANAGEMENT – CONCEPT, DEFINIŢII

Managementul este un termen provenit din limba engleză şi adoptat ca

atare, cu o semantică foarte complexă, care desemnează ştiinţa conducerii
organizaţiilor şi conducerea ştiinţifică a acestora.

1.1. Etimologia
Termenul management provine din latinescul maneo care înseamnă a
rămâne de unde a ajuns la termenul francez maison (casă) şi la menaj. Apoi de
la substantivul latin manus (mână) s-a format în italiană maneggio (prelucrare
manuală). Din franceză sau italiană, aceste cuvinte au căpătat, în engleză,
forma verbului to manage, cu diverse înţelesuri printre care şi acelea de a
administra, a conduce. Englezii au format apoi corespunzător substantivele
manager şi management.
Conturarea managementului ca ştiinţă, care a început în primii ani ai
actualului secol, a constat în sedimentarea succesivă a contribuţiilor unor
curente diferite de gândire, ale unor personalităţi ştiinţifice sau ale vieţii
practice, în jurul cărora s-au constituit şcoli şi mişcări care au jalonat procesul
respectiv.
Deşi conducerea a existat, într-o formă rudimentară, practic de la
începutul vieţii organizate a comunităţii omeneşti, apariţia târzie a interesului
deosebit pentru domeniul managementului şi a primelor studii sistematice ale
acestuia se explică prin aceea că doar la un anumit grad al dezvoltării
industriale şi tehnologice a societăţii este posibilă şi necesară sistematizarea
cunoştinţelor şi închegarea unor teorii specifice.
Începuturile închegării managementului ca ştiinţă se identifică cu
mişcarea pentru conducerea ştiinţifică, apărută în SUA în primul deceniu al
secolului XX, care lupta pentru ideea existenţială a maximizării rezultatelor
activităţii individuale sau colective cu eforturi minime.

1.2. Geneză şi evoluţie

Activitatea de management s-a dezvoltat şi perfecţionat pe parcursul
mai multor etape:
- managementul empiric;
- începuturile managementului ştiinţific;
- managementul ştiinţific.
a. Managementul empiric a fost etapa în care, de regulă, funcţia de
manager era îndeplinită de proprietar şi se baza pe intuiţie şi pe bun simţ.
b. Începuturile managementului ştiinţific a fost etapa de apariţie a Şcolii
clasice, reprezentată de Fr. Taylor, care şi-a canalizat eforturile spre
raţionalizarea muncii şi conducerea eficientă a întreprinderii în condiţiile
modului de producţie capitalist. Taylor şi H. Fayol au fost întemeietorii acestei
ştiinţe. Lor le-au urmat F. şi L. Gilberth, H. Emerson, H. Grant etc.
c. Mangementul ştiinţific se aşează pe baze solide prin reprezentanţii:
- Şcolii relaţiilor umane – E. Mayo, C. Argyris, D. Mcgregor, F.
Herzberg etc , care pun accent pe comportamentul omului în echipele de
muncă;
- Şcolii cantitative – C.W. Churchman, F. Raiffa, S. Beer etc , care se
focalizează pe iniţierea unor metode şi tehnici cantitative în vederea pregătirii
ştiinţifice a deciziilor;
- Şcolii neoclasice – E. Dole, P. Drucker etc , care pun accent pe
eficienţă, pe definirea riguroasă a activităţii întreprinderii economice şi pe
măsurarea acesteia prin intermediul unor indicatori bine determinaţi, pe
existenţa unui sistem riguros de control şi autocontrol etc ;
- Şcolii sistematice – C.I. Bernard, H.A. Simons, J.G. March etc , care
privesc organizaţia ca un sistem, iar managementul ştiinţific ca o funcţie de
sistem.

1.3. Definiţii
Dintre accepţiunile multiple şi definiţiile date de către diverşi
teoreticieni şi practicieni termenului de management, prezentăm în continuare
câteva:
Frederick W. Taylor definea managementul , în cartea sa Shop
Management, publicată în 1903, astfel: „a şti exact ce doresc să facă oamenii
şi a-i supraveghea ca ei să realizeze aceasta pe calea cea mai bună şi mai
ieftină”;
Henri Fayol, în cartea sa Administration industrielle et generale,
publicată în 1916, menţiona că „a administra înseamnă a prevedea, a organiza,
a comanda, a coordona şi a controla”;
Mai recent, managementul este definit astfel:
Potrivit opiniei lui A.Mackensie, exprimată în noiembrie 1969 în
Harward Business Review, managementul este „procesul în care managerul
opereză cu trei elemente fundamantale – idei, lucruri şi oameni – realizând prin
alţii obiectivele propuse”;
 Peter Drucker consideră că managementul este echivalent cu
„persoanele de conducere”, termenul de „management” fiind doar un
eufemism pentru „şef” . „Principala şi poate singura sarcină a managementului
este de a mobiliza energiile unităţii economice pentru îndeplinirea sarcinilor
cunoscute şi definite”, iar testul reuşitei, susţine Drucker, constă în „obţinerea
unei eficienţe ridicate şi adaptarea la modificările din exterior”.

1.4. Management – ştiinţă sau artă ?

În general, ştiinţa reprezintă o cunoaştere sistematică a lumii. Această
sistematizare cumulativă de cunoştinţe şi experienţă a condus în toate
domeniile la apariţia, formularea şi consolidarea ştiinţei. Sistematizarea
ştiinţifică induce coerenţa, rigoarea şi structura, asigurând astfel o comunicare
mai bună.
Există astăzi o serie de criterii care permit recunoaşterea unui ansamblu de
cunoştinţe ca fiind (definind) o ştiinţă. Un prim criteriu constă în posibilitatea
măsurării. Astfel, este suficient să ne gândim că obiectivele stabilite prin
exercitarea funcţiei de prevedere a managementului, pot şi trebuie să fie măsurate,
dimensionate, pentru a accepta introducerea coerenţei, rigorii şi structurii în
domeniul managementului. O colecţie de cifre nu este însă suficientă pentru a se
afirma că un anumit conducător desfăşoară o activitate ştiinţifică. Ştiinţa începe în
practică, prin observarea şi colectarea de date cu scopul fundamental de a
descoperi legi, principii, noi structuri ale faptelor şi proceselor.
Explicarea faptelor prin ipoteze, care în urma repetatelor testări, au
rezistat în timp căpătând statutul de legi, constituie un alt criteriu de
recunoaştere a ansamblului de cunoştinţe din domeniul managementului ca
aparţinând unei ştiinţe.
Prin management ca ştiinţă se înţelege “studierea procesului de management
în vederea sistematizării şi generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a
conceperii de noi sisteme, metode şi tehnici care să contribuie la creşterea eficienţei
activităţilor desfăşurate pentru realizarea unor obiective”
Managementul este considerat în acelaşi timp şi o artă, întrucât pe lângă
cunoştinţele de specialitate, managerul are nevoie şi de talent pentru a pune în
practică cunoştinţele acumulate, pentru a adapta sistemele, metodele, tehnicile
de management la condiţiile concrete ale obiectivului condus.
O altă noţiune vehiculată este cea de management ştiinţific, diferită de
ştiinţa managementului.
Managementul ştiinţific constă în “aplicarea legităţilor, conceptelor,
metodelor şi tehnicilor puse la dispoziţie de ştiinţa managementului în practica
socială”.
Desigur, nu tot ce fac managerii reprezintă management ştiinţific, ci
numai acea parte a muncii lor care se fundamentează pe cunoaşterea şi
aplicarea elementelor teoretico-metodologice puse la dispoziţie de ştiinţa
managementului. Cealaltă parte a muncii lor aparţine conducerii empirice,
desfăşurate pe baza talentului, flerului lor. Situaţiile diverse şi complexe cu
care ei se confruntă impun din partea managerilor şi un aport creativ, ceea ce face
ca de multe ori ei să aducă inovaţii importante, dezvoltând şi îmbogăţind ştiinţa
managerială, fără a conştientiza acest lucru.