Inima

Inima, în greutate de 350 grame la un adult, are forma unui con cu vârful
îndreptat în jos, iar baza corespunde marilor vase (venele cave, artera
pulmonară, aorta). Este un organ muscular ai cărui pereți au patru straturi:
pericardul - sac fibros în care este adăpostită inima , miocardul (mușchiul
inimii), căptușit în interior de endocard, iar la exterior de o membrană seroasă,
epicardul.[1] Pompa cardiacă are patru camere: atriul drept și stâng (sau
urechiușa dreaptă respectiv stângă) cu pereții subțiri - camerele de primire - și
ventriculul drept și stâng cu pereții mai groși, care constituie pompa efectivă.[2]
Între cavități există orificii de comunicare și anume: între atriul și ventriculul
stâng - valva mitrală, între atriul și ventriculul drept valva tricuspidiană; din
ventriculul stâng iese aorta cu valva aortică, iar din ventriculul drept iese artera
pulmonară cu valva ei. Buna funcționare a aparatelor valvulare favorizează
umplerea cu sânge a inimii în perioada de repaos (diastolă) și propulsarea lui
după contracție (sistolă) în marea și mica circulație.[1]
Inima este singurul organ muscular care se contractă ritmic, fără întrerupere,
din viața embrionară până la moarte. Automatismul cardiac este asigurat de un
centru specializat (nodul sinusal situat în atriul drept), de la care pornește
stimulul cardiac și de unde este transmis mai departe de nodulul atrioventricular
(situat în septul inter-atrial), apoi de fasciculul His (din septul interventricular)
și rețeaua Purkinje (din pereții ventriculari a căror activitate electrică dau
undele pozitive și negative pe electrocardiogramă.

Aparat cardiovascular la om.

Arterele sunt colorate cu roșu și venele cu abastru
Arterele
Arterele reprezintă cele mai mari vase de sânge. Au rolul de a
transporta sânge oxigenat de la inimă înspre țesuturi și organe.[4]
Pe desene sunt reprezentate cu culoarea roșie. Artera este compusă din trei
straturi: tunica externă, tunica musculară (tunica mijlocie) și tunica
internă.[1] Tunica externă e alcătuită din țesut conjunctiv cu fibre de colagen
și elastină, de asemenea și fibre nervoase vegetative și vase de sânge ce
asigură oxigen pentru peretele vascular. Tunica mijlocie, sau medie, e
constituită din celule musculare netede și fibre conjunctive elastice. Tunica
internă (numită și endoteliul vascular) e un epiteliu pavimentos simplu, aflat
pe o membrană bazală și un strat subendotelial elastic.[5]
Arterele au cea mai ridicată presiune, datorită fluxului constant de sânge ce
este pompat de inimă.[6]

Venele

Venele sunt responsabile cu transportarea sângelui dezoxigenat din

țesuturi, organe înapoi la inimă. Spre deosebire de artere, delimitarea
între tunici nu e uniformă. Tunica internă de sub nivelul inimii prezintă
valve în formă de cuib de rândunică, numite semilunare, care ghidează
fluxul sanguin;[4]când sângele pornește în direcția bună, valvele rămân
deschise datorită poziționării în formă de con. Dacă sângele vrea să o ia
invers, ele se închid datorită presiunii. Acestea sunt prezente deoarece nu
există nimic ce pompează sângele înapoi, deci el o poate lua în orice
direcție. Tunica medie e mai subțire, pe când cea externă e mai groasă.[7]

Capilarele
Capilarele sunt cele mai mici vase de sânge, ajungând chiar și la un
diametru de două sau trei celule (15-20 μm). Din cauza mărimii lor
ele pot ajunge oriunde în corp. Cea mai deasă rețea de capilare se
găsește pe alveolele pulmonare.
Capilarele rezultă din ramificarea metaarterelor, continuându-se cu
venele capilare; au 0,5 mm lungime. Cu cât activitatea metabolică a
țesutului e mai intensă, cu atât sunt prezente mai multe capilare.
Schimburile de gaze și alte substanțe se efectuează prin difuziune și
filtrare.[8]
Fiziologia aparatului cardiovascular

Pomparea sângelui și ciclul cardiac

Pomparea sângelui se realizează cu miocardul. Când acesta se contractă, sângele
trece din ventricule în arterele pulmonare, respectiv în aortă, etapa numindu-
se sistolă. După contractare, urmează diastola, unde sângele intră în atrii din venele
cavă superioară și inferioară și din venele pulmonare, iar apoi în ventricule.
Mica și marea circulație[modificare | modificare sursă]
Circulația este reprezentată de două etape: diastola și sistola. Acestea influențează
presiunea arterială și zgomotele inimii.
Diastola[modificare | modificare sursă]
Diastola, numită și mica circulație, este reprezentată de trecerea sângelui în atrii
din venele cave superioară și inferioară (atriul drept) și din venele pulmonare
(atriul stâng) iar apoi în ventriculele respective. În această etapă presiunea arterială
este cea mai scăzută.
Sistola[modificare | modificare sursă]
Sistola, numită și marea circulație, reprezintă trecerea din ventricule a sângelui în
arterele pulmonare (ventriculul drept) și în aortă (ventriculul stâng). Acesta se face
prin contracția mușchiului inimii. În această etapă presiunea arterială este cea mai
mare. Tot aici se aude bătaia specifică a inimii.

Boli ale aparatului cardiovascular[modificare | modificare sursă]

Infarctul miocardic acut[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Infarct miocardic.
Numit și infarct, infarct miocardic sau atac de cord, este cauzat de obstrucția
unei artere coronare (la nivelul inimii) sau din cauza ruperii uneia. Ischemia,
netratată, duce la necrozarea miocardului și în final la stoparea acestuia.

Metode de studiere a aparatului cardiovascular[modificare | modificare sursă]

Angiografia[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe informații, vezi articolul despre Angiografie.
Angiografia se realizează prin injectarea unei substanțe opace la razele
X intravenos și observarea acesteia cu razele X,[9] astfel văzându-se irigarea
corpului și posibile locuri unde există o obstrucție din cauza colesterolului.