Maghiarii din România reprezintă cea mai numeroasă minoritate etnică din România, reprezentând

6,1% din populația țării.

Minoritatea maghiară din România, se găsește îndeosebi în spațiul intracarpatic în județele: Harghita, Mureș si
Covasna.

Ponderile cele mai mari de populație maghiară se înregistrează în județele Harghita (84,61%) și Covasna
(73,81%).

Grupurile înrudite sau legate cultural sunt secuii și ceangăii

Limba maternă: maghiara

În România interbelică maghiarii din România dezvoltă o largă reţea de instituţii culturale, şcoli,
teatre, societăţi de lectură, şi un important număr de publicaţii, ziare şi reviste culturale. Se
dezvoltă acum o literatură maghiară transilvană.
Maghiarii din România şi-au dezvoltat şi creat după 1989 o importantă reţea de instituţii
culturale, de învăţământ şi de informare. Statul român este implicat în finanţarea teatrelor,
reviste, muzee, biblioteci, în edituri, emisiuni radio şi TV în limba maghiară. Maghiarii dispun de
şapte teatre dramatice profesioniste, teatre lirice, teatre de păpuşi, ansambluri artistice. Sunt
editate astăzi în România un important număr de ziare şi reviste de informare sau de cultură, la
fel cum există un important număr de edituri ce editează carte în limba maghiară, iar un
important număr de muzee şi case memoriale contribuie la conservarea patrimoniului cultural al
maghiarimii din România. Învăţământul în limba maghiară cunoaşte de asemenea o largă reţea
de grădiniţe, şcoli, licee cu predare exclusiv în limba maghiară sau secţii şi clase în licee
româneşti.
Învăţământul preuniversitar cuprinde un număr de 2 395 de unităţi şi secţii. În învăţământul
superior un important număr de specializări în limba maghiară se dezvoltă la Universitatea
Babeş-Bolyai” din Cluj, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, Academia de
Artă Teatrală din Tg. Mureş, ca şi la numeroase universităţi şi colegii private din Cluj, Tg. Mureş,
Oradea, Gheorgheni, Miercurea Ciuc.

Boriţa. Este o datină de Crăciun specifică maghiarilor ceangăi din Transilvania. Boriţa este o mască purtată de un
fecior din grupul de colindători, care dansează şi cântă melodii menite a alunga spiritele rele. Dansul este realizat
numai de către baieţi şi mai semnifică şi ciclicitatea vieţii.

Împuşcatul cocoşului. Este o datină veche de peste 400 de ani, specifică comunităţii maghiare din Transilvania.
Acest obicei are loc în fiecare an, în prima zi de Paşti, iar participanţii sunt copii şi adolescenţi. Legenda spune că
în timpul invaziei tătarilor, locuitorii s-au adăpostit în Cetatea Neagră, însă au fost descoperiţi după cântecul
cocoşului. Cei care au supravieţuit măcelului, au hotărât să împuşte cocoşul. Acest obicei semnifică astfel
supravieţuirea.

Traditii Maghiare

Nunta
Fetele din comunitatea maghiară, din zona Odorheiului Secuiesc, în noaptea de Anul Nou pun sub
pernă o batistă cu sâmburii dintr-un măr (mărul trebuie să aibă doar 9 sâmburi).
Tinerii care urmează să se căsătorească se numesc promişi la maghiari. Până nu de mult tinerii
maghiari care se căsătoreau purtau costumele naţionale numite szekelyruha, haine secuieşti,
ominate de culorile alb şi roşu.
Cununa purtată pe cap era diferită de voalul care se poartă azi, era de culoare roşie ornamentată
cu perle albe şi panglici de aceeaşi culoare (alb şi roşu).
Cererea miresei se face de către staroste sau naşi în comunitatea maghiară iar încredinţarea se
face de către tatăl fetei în ambele cazuri.
După miezul nopţii mireasa îşi va schimba rochia din roşu în albastru semn că a trecut în rândul
femeilor.

Stropitul - de Paste
Obiceiul udatului (stropitului) in cea de a doua zi de Pasti a fost adus in Evul Mediu de sasii din
zona Sibiului. Cetele de stropitori cutreiera satele si le stropesc pe fetele de maritat ori pe tinerele
sotii cu parfum si le ureaza sa nu se “ofileasca”. Acestia plecau dis de dimineata de acasa,
îmbracati in straie de sarbatoare si se opreau prima data la rudele apropiate iar mai apoi la
cunostinte si prietene. Pe langa stropit se faceau si urari de sanatate, iar in schimb se primeau oua
rosii si palinca. Ritualul stropitului se termina seara tarziu, cand barbatii care au fost la stropit
ajungeau acasa cu plasa plina de oua rosii. Se spune ca femeile care sunt stropite cu parfum in a
doua zi de Pasti au noroc tot anul, iar barbatilor care uita de acest obicei nu le va merge bine
multa vreme. Conform credintei religioase, obiceiul isi are radacinile in faptul ca evreii i-au stropit
cu apa pe adeptii lui Iisus care aduceau vestea invierii Domnului.

Trecerea timpului si-a lasat amprenta si asupra traditiei si, desi in zilele noastre barbatii "uda" cu
parfumuri sau cu deodorante, stropitul ramane un prilej de bucurie care confera farmec celei de-a
doua zi a Pastelui.

Sarbatori de iarna
Calendarul dulce
Sărbătorile de iarnă debutează la ungurii catolici împreună cu Adventul, un fel de început al
postului de Crăciun, care însă durează numai patru săptămâni, faţă de şase, câte sunt la români.
Numele de "Advent" provine din latină şi a fost tradus în maghiară ca "Úrjövet", adică "Venirea
Domnului". În prima zi, e obiceiul să se facă o cunună din cetini de brad, împodobită cu nuci
poleite, conuri de brad aurite, funde roşii şi patru lumânări. Pe rând, în fiecare duminică de până la
Crăciun, se aprinde câte o lumânare. Adventul este sărbătorit în acelaşi chip şi de credincioşii
reformaţi, dar fără obligaţia de a posti în această perioadă.

Mai mult chiar, calviniştii unguri au preluat de la protestanţii germani datina calendarului de
Advent, obicei promovat şi de fabricanţii elveţieni de ciocolată: o cutie mare de bomboane,
acoperită cu un carton colorat, care-l reprezintă pe Moş Crăciun, prevăzută cu mai multe
ferăstruici, de unde copilul are voie să scoată în fiecare zi câte ceva: ba un marţipan, ba o
caramea, ba o fondantă. Am văzut şi cutii care aveau imprimate pe spatele fiecărei ferăstruici câte
un mesaj, de obicei, versete din Evanghelie ori îndemnuri educative .

Sfântul Nicolae
Poartă numele de "Mikulás" (Miculaş) şi vine în seara dinaintea zilei de Sfântul Nicolae. El
cercetează ghetuţele puse de copii în fereastră. Moşul este însoţit de o ceată de drăcuşori, care se
numesc "Krampusz" (Crampus) ori, mai alintat, "Krampuszkák". Dacă ghetele ori cismuliţele sunt
văcsuite, atunci "Mikulás" le umple cu dulciuri, fructe exotice, nuci. Jucăriile au apărut mai recent,
de când sărbătoarea cu pricina a căpătat renumele de "Kis Karácsony", adică de Crăciunul cel
mic. În mod tradiţional, Moşul le aducea doar dulciuri copiilor care-şi ascultau părinţii (vă întreb eu,
cine a văzut babă frumoasă şi copil cuminte ?). Odraslele neastâmpărate erau date pe mâna
drăcuşorilor, care-i băteau cu nuieluşele de mesteacăn, ce poartă numele de "virgács" (virgaci).
Colindatul
Credincioşi reformaţi au părăsit o seamă de obiceiuri. Cum perceptele religioase interzic cultul
sfinţilor şi reprezentarea chipului lui Iisus ori al lui Dumnezeu, calviniştii n-o sărbătoresc pe Sfânta
Lucia şi nici nu organizează cete de irozi, în schimb ţin la mare cinste cântările şi colindatul de
Crăciun. Grupurile de colindători, formate numai din băieţi, de obicei de vârstă şcolară, trec pe la
rude, pe la oamenii mai înstăriţi, pe la oficialităţile din sat (preot, cantor, învăţător, notar, etc.) şi-i
cheamă să se bucure de naşterea pruncului Iisus împreună cu ei. Unele colinde sunt cuprinse în
cartea de cântări bisericeşti, altele, mai din prostime, sună uneori înduioşător de naiv, precum "Kis
Karácsony, nagy Karácsony", unde se zice că dacă podul casei nu-i plin de cârnaţi, Crăciunul nici
nu-i sărbătoare. Colindatul se face în tindă sau în curte, adesea în protestele vehemente ale
dulăilor, ce se trezesc legaţi la căderea serii. Copiii sunt răsplătiţi de obicei cu bani, dar mai
primesc şi dulciuri, nuci, mere ori portocale. Cine nu primeşte colindătorii, se poate trezi a doua zi
de dimineaţă că nu mai are poartă şi va fi nevoit să colinde toată uliţa sau întreg hotarul ca să şi-o
regăsească.

Mâncaruri tradiționale:
Colega mea Erna mi-a povestit ca bucataria ungureasca este specifica prin faptul ca nu se servesc aperitive. Mesele ungurilor
incep intotdeauna cu o supa, urmata de un fel principal bazat pe carne si cartofi si se finalizeaza cu dulciuri facute in casa.
Mâncarurile unguresti contin multa carne si multe legume, totul scaldat in sosuri gustoase, puternic condimentate (celebrele
paprika). Insa, pe locul fruntas este clar Gulasul, servit insa in mod gresit in restaurantele din afara Ungariei. Ce se serveste in
aceste restaurante este de fapt “pörkölt”, adica tocanita din carne cu ceapa si ardei. Daca amesteci totul cu o supa simpla de
legume devine Gulyás, altfel ramâne un fel principal de mâncare servit in general cu paste sau cartofi si obligatoriu cu paprika
rosu.

Pogăci - Pogăcele cu jumări - aperitiv;

Zeamă (supa, ciorbă):

Csirke tészta leves - Supă de găină cu tăieţei;

"Babgulyás”, adica supă gulaş iute cu/de fasole și carne de porc afumată, în care se adauga fasolea
înmuiată și care se fierbe până când fasolea aproape se sfărâmă;

Gulyás leves - supă groasă, picantă din carne de vită;

ÎNVĂȚĂMÂNTUL:
Învăţământul în limba maghiară are o istorie îndelungată la Seini. Între anii 1753 şi 1790 preot al bisericii romano-
catolice construite în 1421 era Kalcsó János. Mulţumită lui ştim că în localitate funcţiona şcoală catolică chiar înainte
de reorganizarea parohiei, adică şi înainte de anul 1748, când învăţător era un anume Szászsebesi Sámuel.

Ba mai mult, ştim că se studia: scrierea, citirea, Biblia, cathechizmul, matematica şi istoria. În 1777, şcoala avea două
încăperi, în una locuia învăţătorul. Mai târziu, s-a înfiinţat şi o şcoală de învăţători. Şcoala catolică a fost desfiinţată în
1920.

Egalitatea şanselor şcolare şi sociale ale reprezentanţilor minorităţilor etnice, precum şi conservarea identităţii lor
culturale şi lingvistice. Există școli cu clase cu predare strict în limba maghiară, şcoli în care coexistă în paralel
clase cu predare în limba maghiară şi clase cu predare în limba română şi şcoli în care există doar clase cu predare
în limba română.