Sunteți pe pagina 1din 1

Eroi baptiști în Primul Război Mondial

Secolul XX este cunoscut în istorie, datorită celor două războaie mondiale, ce au scuturat lumea
din temelii. Vorbind despre Primul Război Mondial, acesta a izbucnit în vara lui 1914, în urma unui
pretext, ce a avut ca motiv asasinarea prințului moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand. La
această confruntare militară au participat 33 de state, pe parcursul a 52 de luni, fiind grupate în două
tabere: Antanta și Puterile Centrale. Aproximativ 10 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile
de luptă ale războiului. În acest context, sumbru, al intereselor marilor puteri, se remarcă, cu precădere
și acte de eroism a multor bravi soldați sau chiar simpli oameni, implicați direct sau indirect în sfera
acestui conflict mondial.
În câteva rânduri, mă voi axa, asupra unor exemple, venite din partea unor eroi baptiști români,
din toate zonele țării. Aceștia erau mobilizați și trimiși pe front, luptând atât în armatele Puterilor
Centrale, cât și în cele ale Antantei, conform intereselor marilor puteri. Unii dintre ei au supraviețuit,
alții și-au pierdut viața, fie pe front, fie în spitale. Conform, multor mărturii, aceștia nu au încetat în a
mărturisii Evanghelia, chiar pe câmpul de luptă. De exemplu, în cartea Omul evanghelic. O explorare
a comunităților protestante românești, ne este descris cazul unor bucovineni, care s-au convertit pe
front și întorși acasă au pus bazele unor biserici baptiste. Un caz aparte îl constituie Adrian Bruja din
Crasna. Fiind pe front, a reușit să formeze un grup de aproximativ 20 de persoane, unde Îl lăudau pe
Dumnezeu. Surprins de ofițeri pentru activitatea sa, și fiindu-i confiscat Noul Testament, Adrian Bruja
le-a spus, că Biblia ,,aceia nu mi-o luați, e în inimă”.
Conform unor astfel de convingeri, printre mulții eroi ai credinței baptiste se numără Mihai
Brumar (De meserie pantofar, a fost primul care a predicat Evanghelia în Curtici, în limba română.
Sursele istorice ne spun că a fost înrolat în armată pe frontul din Galiția în 1916. Fiind lovit de schija
unui obuz, a trecut din viața acesta, la puțin timp de la înrolarea sa), Mariș Nistor (Originar din
localitatea Iosășel, jud. Arad, a fost înrolat în armată la 17 ani, luptând pe frontul de la Trieste,
aproximativ 2 ani. A ajuns prizonier de război în lagărul din Sicilia și acolo a auzit Evanghelia și s-a
convertit), sau Florea Lucaci (Originar din localitatea Zărand, jud. Arad, ajuns pe front a căzut
prizonier la ruși, petrecând 4 ani într-un lagăr din Siberia. Acolo a auzit Evanghelia pentru prima
dată, într-un grup de credincioși ce se adunau să-l laude pe Domnul).
Sunt doar câteva exemple, dar Biserica lui Isus, nu a încetat să crească, de exemplu sursele
istorice ne descriu, printre multele biserici, Biserica Baptistă din București a avut parte de botez în
timpul războiului (1916 – 16 persoane; 1917 – 7 persoane), ajungând în 1918 la peste 100 de membri.
Dragă cititorule, de îndemn, să descoperi chiar tu, eroi, chiar în sânul familiei tale și sunt
convins că vei găsi.

S-ar putea să vă placă și