Rezistenta Anticomunista - Grupul Adrian Mihut

Organizația Adrian Mihuț
Astăzi la mai bine de două decenii de la evenimentele din decembrie 1989,

problematica rezistenței anticomuniste din România, a devenit o prioritate de mare importanță
istoriografică, deoarece aceasta constituie o realitate istorică importantă.
Instaurarea regimului comunist în România a provocat, pe lângă malformarea
instituțiilor fundamentale ale statului, o imensă cantitate de suferință umană, materializată
prin distrugerea totală sau modificarea ireversibilă a mii de destine individuale. Acesta a
debutat printr-o mârşavă campanie de intimidări, calomnii şi tot felul de acuzații la adresa
intelectualității de la oraşe şi a celor avuți de la sate. Represiunea, haosul, dezechilibrul total
îşi puneau pecetea pe desfăşurarea istoriei şi viitorului țării noastre 1. Propaganda a fost
principalul instrument de intoxicare publică, dar care a avut un puternic suport în ,,organele”
de securitate şi miliție în justiția regimului.
Lucrarea de față aduce la lumină un caz particular, biografia şi faptele unuia dintre
miile de protagonişti ai acestor mişcări de rezistență anticomunistă din România, care a
acționat în județul Arad. Este vorba despre ,,figura neînfricată” a tânărului student, Adrian
Mihuț, care timp de câțiva ani, împreună cu grupul său, au dat mult de furcă organelor de
Securitate.
Formarea unei astfel de organizații a început datorită brutalității autorităților, a
arestărilor efectuate de comunişti împotriva opozanților. Ulterior aceste metode au fost
utilizate cu precădere pentru ,,împingerea” țăranilor în structuri agrare comuniste.
1. Viața lui Adrian Mihuț
Adrian Mihuț s-a născut pe data de 24. 09. 1922, în satul Măderat, județul Arad. Tatăl
său, Gheorghe Mihuț, era de meserie dogar (meșter care face butoaie, vase din lemn), iar
mama sa, Florița, era casnică, având domiciliul în comuna Măderat.
Fiu de țăran, Adrian Mihuț a urmat cursurile şcolii primare în satul său natal. Primele 6
clase liceale le face la Liceul ,,Avram Iancu” din Brad, iar ultimile 2 la Liceul ,,Decebal” din
1
Aurel Brazdă, Organizaţii anticomuniste din judeţul Bihor, Editura Asociaţia deportaţilor şi victimelor
oprimării comuniste, Bihor-Oradea, România, p. 12
1
Deva2. Înzestrat cu o inteligență deosebită, foarte doritor de învățătură şi cu o înclinație
specială spre matematică acesta a terminat ca şef de promoție liceul ,,Decebal” din Deva. Era
preocupat de invățătură, maturizat precoce, fără să neglijeze nici manifestările sportive
corespunzătoare vârstei, fiind apreciat de toți profesorii care-l cunoșteau pentru talentul său.
Ulterior s-a înscris la Institutul Politehnic Timişoara, Facultatea de Electromecanică.
În 1943 regele Mihai l-a felicitat pentru că obținuse la bacalaureat cea mai bună medie
pe țară. Tot în perioada liceului, a avut oportunitatea să-i mediteze şi pe băieții lui Petru
Groza3.
Se poate spune că Adrian Mihuț a fost un om cu totul ieșit din comun. Era un băiat
foarte inteligent, un luptător extraordinar, pentru tot ce este drept, pentru tot ce este normal şi
adevărat, pentru tot ceea ce unui om trebuie să i se dea, pentru a putea trăi, atât pe plan
material cât şi spiritual. Avea un curaj, o voință, o putere de sacrificiu, o abnegație, o
predispoziție permanentă de a-şi da viața pentru binele neamului românesc dar şi o inteligență
care determina admirația şi invidia multora. Nu putea admite nedreptatea, față de care lua
întotdeauna o poziție cu totul categorică4.
După examenul de bacalaureat, nici nu a ajuns bine acasă de la Deva, că şi a fost
arestat, condamnat de Tribunalul Militar (care atunci funcționa la Sibiu), la 10 ani de
închisoare corecțională, pentru activitatea sa legionară5 din timpul liceului (Adrian Mihuț s-a
încadrat în ,,Frățiile de cruce” din cadrul liceului ,,Avram Iancu” din Brad în anul 1937 și a
activat în această organizație legionară până în anul 1941). Aceste lucruri s-au întâmplat în
vara lui 1943. După ce a executat un an de închisoare a fost eliberat, reîntorcându-se acasă.
Ajuns acasă, s-a pregătit pentru examenul de admitere la Politehnica din Timişoara, Secția
Electromecanică. Chiar dacă a luat examenul de admitere, reuşind să se înscrie la această
facultate, în luna iulie 1944 a fost recrutat în armată şi trimis la Şcoala de Ofițeri de Artilerie
din Craiova6. După armistițiul din 23 august 1944 a fost lăsat la vatră, reuşind astfel să-şi
reînceapă studiile la Facultatea de Electromecanică, începând din noiembrie 1945.
2
Corneliu Cornea, Jurnalul detenţiei politice in judeţul Arad 1945-1989. Editura Mirador, Arad, 2000, p. 136
3
Gabriel Moisa, Rezistenţa anticomunistă în Arad si Bihor, Grupul Adrian Mihuţiu în mărturia lui Gheorghe
Poenaru. Editura Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 2008, p. 59
4
Ibidem, p. 63
5
*** Bande, Bandiţi şi Eroi, Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-1968). Documente, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 333 (în continuare: Bande, Bandiţi şi Eroi…)
6
Cicerone Ioniţoiu, Victimile terorii comuniste, arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar M, Editura
Maşina de scris, Bucureşti, 2004, p. 63 (în continuare: C. Ioniţoiu, Victimile terorii…)
2
Între anii 1945-1948 Adrian Mihuț și-a continuat activitatea legionară în cadrul
corpului studențesc legionar din Politehnica Timișoara, împreună cu mai mulți colegi, printre
care și colegul său de an, Pat Moise.7
În luna mai 1946 comuniştii de la Fabrica din Dermata din Cluj au atacat căminul din
centrul universitar clujean, înjurând şi bătând studenții pe care îi găseau în calea lor. Studenții
erau foarte uniți în acea perioadă şi această acțiune de teroare a comuniştilor a determinat ca
toate facultățile din țară să ia o poziție de solidaritate cu studenții din Cluj. La Politehnica din
Timişoara unul dintre liderii timişoreni ai aceste activități de grevă care s-a remarcat, a fost
Adrian Mihuț.
Viața lui a urmat un curs normal după întâmplările din 1946, dar doar până în anul
1948 când au început arestările masive din partea comuniștilor. Adrian Mihuț şi-a continuat
studiile la facultate, fiind șef de promoție şi când era foarte aproape de absolvire, în 1948
comuniştii au descoperit organizația legionară, din care făcea și el parte și au început o goană
a arestărilor tuturor persoanelor care au îndrăznit să se opună terorii bolşevismului în
România8. Printre cei arestați s-a numărat și Pat Moise, colegul de an a lui Adrian.
Astfel se va hotărî anihilarea totală a rezistenței față de ,,teroarea crudă a ocupantului
comunist potrivnic”9.
Adrian Mihuț fiind unul dintre liderii studenților din Politehnica timişoreană, a fost
expus într-o mare măsură arestării. De fapt el era bănuit că făcea parte şi din ,,frățiile de
cruce”10 ale studenților din întreaga țară. Văzând că arestările comuniştilor în rândul
studenților nu sunt o glumă, imediat şi-a luat o măsură de precauție. Acum nu s-a dus la gazda
unde locuia (pe strada Diaconovici Loga, nr 5, Timişoara) ci s-a mutat provizoriu pe strada
,,Barițiu” unde locuia şi bunul său prieten, Gheorghe Poenaru 11. Aici o v-a întâlni pe sora lui
7
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 256 (în
continuare C. N. S. A. S…)
8
Corneliu Cornea, op. cit., p. 137
9
După abdicarea forţată a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României în 30 decembrie 1947, care de altfel era
ilegală şi neavenită, comuniştii acum scăpaţi în totalitate de toate piedicile, încep o goană a arestărilor, în special
în rândul studenţilor care se opuneau comunismului din România.
10
,,Frățiile de cruce” erau organizații de tineret ale Mișcării Legionare. ,,Frățiile de Cruce” au luat ființă la 8
noiembrie 1923 în închisoarea Văcărești, prin hotărîrea lui Corneliu Zelea Codreanu. "Frăția de Cruce este un
corp de elită a tinerimii având ca scop suprem de a crea buni ostași României de mîine", spunea Corneliu
Codreanu. Membrii erau în special elevi și studenți, dar și tineri în general, care erau educați în spiritul național
și ortodox. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fr%C4%83%C8%9Biile_de_Cruce)
11
Gheorghe Poenaru s-a născut la 22 august 1924 în comuna Drauţ, satul Arăneag, judeţul Arad. Mutat la Ineu,
aici termină şcoala primară, iar mai apoi se înscrie la Şcoala Gimnazială din Sântana. Doar după câţiva ani, în
1938 s-a transferat la Liceul ,,Ortodox Român” Avram Iancu din Brad. La acest liceu îl va întâlni pe Adrian
Muhuţ din Măderat, fiindu-i chiar coleg de clasă. Aici s-au împrietenit si rămân foarte buni prieteni. După
plecarea lui Mihuţ la Şcoala din Deva, nu se mai întâlnesc până când ajung amândoi la Şcoala de ofiţeri din
Craiova unde stau împreună în tot acest timp. După lăsarea lor la vatră în 1945 se întâlnesc din nou la Politehnica
din Timişoara. Aici Adrian Mihuţ caută să se apropie tot mai mult de Gheorghe Poenaru, observând în el un
3
Pat Moise, pe nume Pat Elisabeta și împreună cu Balan Maria, Balan Lucia si Balan Cecilia,
au plănuit evadarea lui Pat Moise de la spitalul ,,Victor Babeș” din Timișoara, unde se afla
internat sub stare de arest12. Nu a locuit prea mult aici pentru că după 2-3 zile a fost chiar
căutat de securitate pentru a-l aresta. Se mai ducea din când în când şi la fosta locuință, dar
pericolul ca el să locuiască acolo era şi mai mare pentru că locuința sa se afla chiar lângă
Securitatea din Timişoara.
2. Începutul Organizației
Văzându-se înconjurat din toate părțile, v-a lua legătura cu Gheorghe Poenaru,13 pentru
a-l ajuta. Astef, Adrian Mihuț s-a hotărât să plece din Timișoara, acasă, la Măderat şi să se
ascundă pentru un timp, dar mai întâi îl roagă pe Poenaru să se deplaseze la Măderat pentru a
se informa dacă nu cumva a fost căutat şi acasă de către Securitate. Aflând că nu a fost căutat
de către organele Securității îl roagă pe Poenaru să-l însoțească în călătoria sa, pentru a evita
să fie descoperit, având astfel şi rol de avangardă. Se va proceda conform planului şi fără să
întâmpine vreo problemă, cei doi, ajung la Măderat, la părinții lui, unde el a şi rămas o
perioadă de timp. Toate acestea s-au întâmplat în luna iunie a anului 1948. După 3 luni, în
luna septembrie, fostul şef de post din Măderat, Gheorghe Mangra 14trimis de Organele
Securității din Arad, s-a dus la părinții lui Adrian Mihuț şi i-a înștiințat despre faptul că a
primit ordin din partea Securității din Arad să-l aresteze pe băiatul lor, 15 întâlnindu-se mai apoi
și cu fiul lor.
Primind vestea de la părinții săi, Adrian Mihuț, fără să vrea, a devenit instantaneu un
fugar,16 fiind găzduit începând de la cele mai apropiate rudenii până la prieteni şi oameni de
încredere care erau devotați luptei anticomuniste. Pentru prima dată, în calitate de fugar, din
potenţial luptător împotriva comunismului. Această relatie a durat până în primăvara anului 1948, când
comuniştii încep arestările, iar Mihuţ va deveni fugar. (C. Ioniţoiu, Victimle terorii…, Dicţionar P-Q, p. 150)
12
C. N. S. A. S., fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 256
13
,,…Încă atunci, Mihuț Adrian mi-a spus că el desfășoară activitate subversivă legionară, împreună cu un grup
de studenți dela Politehnica din Timișoara și împreună cu un coleg de al lui de an, anume Pat Moise.” (Ibidem, f.
283)
14
Gheorghe Mangra, din comuna Sâmbăta, judeţul Bihor, era plutonier al jandarmeriei din comuna Măderat. Va
fi arestat în ianuarie 1956 pentru sprijinirea partizanului, Adrian Mihuţ, şi în 1957 va fi condamnat la 10 ani de
munca silnică. Detenţia a făcut-o la penitenciarul Gherla şi lagărele de muncă silnică. (C. Ioniţoiu, Vctimile
terorii…, Dicţionar M, p. 50)
15
C. Ioniţoiu, Victimile terorii…, Dicţionar M, p. 273
16
,,…Începând din anul 1948 imediat după ce am devenit fugar fiind urmărit de către organele de stat, pentru
activitatea mea subversivă legionară, din cadrul Corpului Studențesc Legionar de la Politehnica din Timișoara,
am trecut la înfințarea unei organizați subversive, în mai multe localități din fosta regiune Arad” (C. N. S. A. S.,
fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 257)
4
Măderat, Mihuț Adrian, a plecat la Mâsca la Ardeleanu Ileana (căsătorită sub denumirea de
Leipniker), unde s-a ascuns mai multe zile iar mai apoi s-a ascuns la Poenaru Gheorghe, care
între timp se mutase și el la Ineu.
Din acest moment şi până la arestarea lui, în 14 noiembrie 1956, a devenit fugar,
mutându-și ascunzătoarea dintr-un sat în altul, cu scopul de a nu fi descoperit de organele de
securitate (de exemplu: Mâsca, Galșa, Pâncota, Iermata, Moroda, Ineu, etc.) şi în cele din
urmă va pune bazele celei mai mari organizații din județul Arad, în zona Ineului, Pâncota şi în
satele învecinate.
În această perioadă, Adrian Mihuț, se întâlnește cu Birouaș Ioan, din Galșa, un fost
coleg de școală, la liceul din Brad și la Politehnica din Timișoara, un simpatizant al mișcării
legionare și cu fratele acestuia Birouaș Traian Junior. Birouaș Ioan a cunoscut situația juridică
a lui Mihuț, cu care a fost coleg de cameră, atunci când a devenit fugar în toamna anului 1948.
Cei trei vor purta discuții în casa lui Birouaș Traian Senior, cu caracter ostil referitor la mai
mulți colegi arestați pentru activitatea legionară. Adrian Mihuț va rămâne la domiciliul
acestora o zi și o noapte. De asemenea în discuțiile purtate, Traian Senior îi face cunoscut
fugarului, că în timp ce a fost deținut la Penitenciarul Timișoara, s-a întâlnit cu legionarul Pat
Moise, transmițându-i din partea acestuia anumite vești și că acesta îl prevenea să se ferească
de a nu fi arestat și el.17
După ce Adrian Mihuț a devinit fugar, din toamna anului 1949, până în luna octombrie
1956, acesta a fost găzduit și alimentat de Birouaș Traian Senior în patru rânduri la domiciliul
său.
Mergând la Gheorghe Poenaru18, în oraşul Ineu, vor forma o organizație care se v-a
opune ocupantului comunist, ce va fi compusă numai din persoane care erau dăruite şi
capabile de sacrificiul suprem.
Adrian Mihuț a devenit un luptător înfocat împotriva comunismului, punându-și
întreaga viață şi putere în slujba libertății, după cum o vor demonstra atât faptele cât şi
întâmplările până la prinderea sa din 1956.
Această mare organizație anticomunistă cuprindea oameni din localitățile învecinate
Ineului, oameni din toate categoriile sociale, atât bărbați cât si femei, devotați luptei
anticomuniste, de toate culorile politice româneşti şi care a rezistat cu toate urmările
17
C. N. S. A. S., fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 147v
18
,,…Mihuț Adrian, mi-a spus că el vrea să înfințeze o organizație subversivă și am hotărât atunci să punem
bazele unei astfel de organizații subversive, care avea ca scop răsturnarea prin violență a regimului democrat
popular din R. P. R.” (Idem, fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 284)
5
ciocnirilor cu organele Securității până în toamna lui 1956 când conducătorul lor neînfricat a
fost prins şi arestat.
Văzând că este căutat de către Securitate, tot în toamna lui 1948, Adrian Mihuț este
ascuns şi alimentat de către Gheorghe Poenaru în locuința sa de la Ineu. Aici, la Ineu, prin
intermediul lui Poenaru, în primăvara anului 1949, Adrian i-a cunoscut pe Gheorghe Şirian şi
Gheorghe Delamarian, la care se ascunde vreo 2-3 zile. Cei doi află de la Mihuț, că el este un
fugar urmărit de organele de stat, pentru activitatea legionară. 19 În discuțiile pe care le-au
purtat, Mihuț şi Poenaru se hotărăsc să pună bazele acestei organizații cu caracter
anticomunist, având ca şi scop înlăturarea prin orice mijloace, chiar prin violență, a regimului
comunist din țară.
Pentru ca acest plan să funcționeze, Adrian Mihuț îi dă misiunea lui Poenaru 20 să
recruteze oameni devotați luptei anticomuniste pentru a deveni mai apoi membri în
organizație. Această misiune a avut succes, fiind dusă la îndeplinire, prin recrutarea lui Moise
Sârb21, pe care l-a pus în legătură cu conducătorul organizației, Adrian Mihuț. Cei doi se vor
cunoaște la o partidă de fotbal.
Alți noi membri recrutați în aceași perioadă au fost Constantin But 22 şi Pavel Bonța,
gata şi ei să se alăture organizației fiind dornici să lupte împotriva comunismului. Cu ocazia
noilor recrutați a avut loc o şedință, punându-se în discuție atragerea de alți noi membri. De
exemplu, But Constantin, între anii 1937-1940 a desfășurat activitate legionară în Frățiile de
Cruce de la liceul ,,Avram Iancu” din Brad, organizație legionară în care atunci activa și
Adrian Mihuț.
Moise Sârb şi Gheorghe Poenaru vor căuta să lărgească organizația şi astfel la
domiciliul lui Sârb se va ține o primă importantă şedință conspirativă, într-o duminică din
luna mai a anului 194923. La această şedință pe lângă cei doi şi Adrian Mihuț, au luat parte şi
19
Idem, fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 149v
20
,,…Conform misiunii primite dela Mihuț Adrian, de a recruta membrii în organizație, din rândurile foștilor
legionari, membrii ai partidelor burgheze sau alte categorii de oameni care dușmănesc regimul democrat popular,
am recrutat în organizație pe Sârb Moise, agricultor în colonia Traian din Ineu, pe care eu îl cunoșteam mai de
mult și din discuțile pe care le purtasem împreună, știam că privea în mod dușmănos regimul democrat popular”
(Idem, fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 285)
21
Sârb Moise a fost fiu de ţăran din oraşul Ineu, judeţul Arad. Arestat în decembrie 1954 şi torturat de securitatea
din Timişoara. Va fi condamnat la 10 ani de muncă silnică, acuzat de sprijinirea partizanului Mihuţ Adrian, Suciu
Pavel şi Gheorghe Poenaru. Procesul are loc în 1957. Va fi eliberat în 1964. (C. Ioniţoiu, Victimile terorii…,
Dicţionar S, p. 103)
22
But(iu) Constantin a fost notar în acea vreme în oraşul Ineu, judeţul Arad. A fost arestat şi condamnat în 1957
la muncă silnică pe viaţă de Tribunalul Militar Timişoara, pentru că l-a ajutat în multe rânduri pe Adrian Mihuţ în
actele sale de teroare împotriva regimului făcând parte şi din organizaţie. (C. Ioniţoiu, Victimile terorii…,
Dicţionar C, p. 271)
23
C. N. S. A. S. fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 144
6
alți oameni gata să lupte împotriva regimului. Aceştia au fost: Gheorghe Dehelean, Moise
Cismaş, Simion Văcean şi Gheorghe Maniu24.
Cu ocazia acestei şedințe conspirative s-au purtat discuții ostile la adresa regimului
comunist, iar noii veniți la şedință, cunoscând în prealabil scopul întâlnirii, au acceptat la
propunerea făcută de Adrian Mihuț, Gheorghe Poenaru și Sârb Moise, să se încadreze şi ei în
organizație, acceptând totodată să aducă la îndeplinire misiunea de a lărgi organizația prin
recrutarea de noi membrii, dintre elementele legionare și ale fostelor partide burgheze, precum
de a cotiza lunar cu diferite sume de bani în vederea creării unui fond al organizației, dar și
procurarea de armament.25
La ședința de mai sus s-a stabilit că legătura dintre șeful organizație și membrii ei, se
va face de numitul Gheorghe Poenaru, iar cotizațiile să le străngă Sârb Moise (suma de bani
pentru cotizație era cuprinsă între 300-500 lei). În urma acestui fapt, Maniu Gheorghe a dat lui
Sârb Moise drept cotizație o sumă de bani echivalentă cu valoarea a 25-50 kg de grâu, urmând
ca și ceilalți inculpați să plătească cotizații, însă aceștia nu au mai dat. Sârb Moise a reușit să
strângă de la membrii organizației suma de 2000 lei pe care a predat-o lui Poenaru, care la
rândul său a predat aceşti bani lui Mihuț26.
La circa 2-3 săptămâni de la prima ședință, când s-a format nucleul contrarevoluționar
în Ineu, Maniu Gheorghe, Deheleanu Gheorghe, Văcean Simion, au participat la o altă sedință
subversivă, convocată de Poenaru Gheorghe, anunțați fiind tot de Sârb Moise, la domiciliul
numitului Moț Baltă Gherasim. La această sedință Adrian Mihuț, nu a participat fiind plecat la
Mâsca la Ardeleanu Ileana. Cu ocazia acestei sedințe, s-au purtat discuții organizatorice, dar i
s-a propus și numitului Moț Baltă Gherasim să se încadreze în organizație și să cotizeze lunar
cu sume de bani, propunere cu care acesta nu a fost de acord.27
În timpul cât a fost găzduit și alimentat de Ardeleanu Ileana, Mihuț Adrian i-a dat
acesteia misiunea de a merge la Poenaru Gheorghe de unde i-a adus un pistol. Cu această
ocazie atât Ileana cât și tatăl său, Ardeleanu Teodor vor fi recrutați în organizație, primind
chiar educație legionară și instruiți în a trage cu pistolul.28
24
Maniu Gheorghe s-a născut în 28 noiembrie 1920, locuitor din oraşul Ineu, fiu de ţăran. Este arestat în 1957.
Torturat în timpul anchetei la Securitate, va fi condamnat de Tribunalul Militar Timişoara la 9 ani de închisoare,
pentru uneltire contra ordinii sociale în baza unui dosar contrafăcut de anchetatori. Este graţiat în 1963. (C.
Ioniţoiu, Victimele terorii..., Dicţionar M, p. 53)
25
26
Gabriel Moisa, Gheorghe Poenaru, Adrian Mihuţiu în rezistenţa anticomunistă din Arad şi Bihor, Editura
Primos, Oradea, 2009, p. 158
27
28
Idem, fond informativ, Dosar nr. P224, vol. 16, f. 257
7
Tot în acest timp, Mihuț Adrian a recrutat în organizație noi membri: Capitan Virgil
(fost prim pretor si membru în P. N. L. Brătianu), Stoica Ioan (membru în P. N. L. Brătianu),
Ignișca Pavel29, Crișan Ioan (preot în Agrișu Mare și simpatizant legionar în perioada anilor
1940-1941), Crișan Aurelia (soția acestuia), Balaj Ioan (fost primar în localitatea Arăneag în
timpul guvernării legionare). În toamna anului 1949, Crișan Aurelia îi prezintă lui Mihuț pe
Momac Gheorghe (cunoscut și sub denumirea de Ioan).
Cu ocazia recrutării acestora în organizație, Mihuț Adrian după ce a purtat cu ei
discuții politice le-a vorbit despre existența organizației și la propunerea lui, aceștia au
acceptat să se încadreze. La recrutare, Adrian, le-a dat acestora misiunea de a recruta la rândul
lor noi membrii dintre elementele ostile regimului comunist. 30 Pe lângă acest lucru noii
membrii au mai primit misiunea de a grupa elementele recrutate în grupulețe compuse din 2-3
membri, conducându-se în acest sens după sistemul de organizare legionar, dar și misiunea de
a procura armament pentru organizație și totodată el însuși a înarmat o parte din membrii
organizației cu scopul de a răsturna prin violență comunismul din România.
În primăvara anului 1949, Adrian Mihuț a avut o întâlnire cu Ignișca Pavel, la Banca
de Stat din Șiria, unde acesta era director. Cei doi au plănuit devastarea acestei bănci, pentru a
procura banii necesari organizației. Ignișca Pavel a primit misiunea de a lua în ceară, mulajul
celor trei chei ale băncii, lucru ce nu a reușit să-l facă, deoarece în scurt timp a fost mutat cu
locul de muncă.31
În acest scop, Adrian Mihuț și-a procurat un pistol de la But Constatntin (marca
Browning cal. 7,65 cu 5 cartușe), un pistol de la Crișan Ioan, un pistol, o armă Z. B. și o armă
automată (,,Deimler Puch”), cu munițiile respective, dar și un pistol (,,Walter, cal. 9 mm.
lung) cu 10-15 cartușe de la Ignișca Pavel, un pistol de la Galdea Salade și o armă Z. B. de la
Damacus Terente, armament pe care l-a depozitat la domiciliul lui Opreț Iacob și Mihuț
Gheorghe zis Vîguleasa, purtând asupra sa, numai trei pistoale.32
Gheorghe Poenaru, era bun prieten cu Mihuț, chiar au fost colegi de liceu şi de
facultate o perioadă de timp, a fost arestat şi anchetat de mai multe ori dar fără a fi
29
,,…Tot atunci, după ce am purtat cu Mihuț Adrian o serie de discuții, privind probleme de politice interne și
internaționale, în mod ostil regimului democrat popular din R. P. R., Mihuț Adrian mi-a spus că el constituie o
organizație subversivă, al cărei scop era răsturnarea prin forță a orânduirii de stat din R. P. R. … Apoi mi-a
propus să mă încadrez în organizația subversivă constituită de el, lucru cu care eu am fost de acord…” (Ibidem,
f. 297)
30
,,… Am dat instrucțiuni membrilor organizației subversive creiate și conduse de mine, ca fiecare dintre ei să
recruteze noi membri, de preferință din rândurile foștilor legionari, membri fostelor partide istorice, cheaburi…”
(Ibidem, f. 258)
31
Ibidem, f. 298
32
Ibidem
8
condamnat. Deoarece nu mai putea suporta această viață, simțindu-se tot timpul urmărit de
Securitate, în anul 1949 îşi schimbă domiciliul. Se stabileşte pentru o vreme în județul Bihor
în localitatea Tinca (cam aproximativ la o distanță de 70 km de oraşul Ineu), unde va lucra ca
şi desenator iar mai apoi ca şi tehnician constructor. Nu va trece nici măcar un an şi în vara lui
1950 de la Tinca va fi transferat tot pe acelaşi post tot in județul Bihor dar la Salonta33.
Astfel, Poenaru mutându-se cu serviciul într-o altă localitate nu mai poate să mențină
legătura cu membrii organizației, care se aflau în Ineu. Dar cu Adrian Mihuț reuşeşte cu
oarecare dificultate să mențină legătura prin intermediul lui Constantin Buț şi Ileana
Ardeleanu34. Cei doi se întâlnesc atât în comuna Mâsca la domiciliul lui Ardeleanu cât şi în
comuna Agrişu Mare la domiciliul lui Ioan Crişan35.
3. Extinderea Organizației
Din acest moment Adrian Mihuț a căutat să-şi extindă organizația încercând să atragă
şi mai mulți oameni doritori să lupte împotriva regimului şi astfel îşi îndreaptă privirea spre
satele învecinate Pîncotei și Ineului. Ştiind că este căutat de Securitate se va ascunde prin
diferite sate căutând oameni care erau gata să devină membrii în structurile sale. Menținând o
legătura strânsă cu membrii organizației din Ineu, îi pune în legătură cu tot ceea ce se
întâmplă şi chiar despre ceea ce el discuta ori de câte ori se întâlnea cu Gheorghe Poenaru, cu
privire la Securitate, regim sau planuri de acțiune împotriva regimului.
Tot, în acest timp, în primăvara anului 1951, în vizitele pe care le face în satul său
natal, Măderat, îl va cunoaşte pe Iacob Opreț36. Adrian Mihuț reuşeşte să îl atragă şi pe acesta
în organizație şi astfel în discuțile pe care le va purta cu el va afla multe lucruri cu privire la
mulți țărani care erau nemulțumiți de regimul comunist instalat şi în localitățile Moroda şi
Iermata. Opreț Iacob a depus și un jurământ de credință față de organizație, pe care l-a
respectat chiar și în cele două momente când a fost vizitat de organele securității, ne
33
Gabriel Moisa, op. cit., p. 71
34
Ardeleanu Ileana a fost funcţionară în comuna Mâsca, judeţul Arad. A fost arestată în decembrie 1956 ca fiind
implicată în mişcarea de rezistenţă a lui Adrian Mihuţ. A fost condamnată în 1957 de Tribunalul Militar
Timişoara la 10 ani de muncă silnică. (C. Ionițoiu, Victimile terorii.., Dicţionar A-B, p. 78)
35
Crişan Ioan s-a născut la 26 iulie 1919 la Pâncota, judeţul Arad. A fost preot paroh în comuna Agrişu Mare.
Arestat împreună cu soţia sa, Aurelia, la 8 decembrie 1956 şi torturat în timpul anchetei. Condamnat de
Tribunalul Militar Timişoara în aprilie 1957 la muncă silnică pe viaţă pentru sprijinirea grupului de partizani
conduşi de Adrian Mihuţ. Este eliberat în 1964. (C. Ioniţoiu, Victimile terorii..., Dicţionar C, p. 271)
36
Opreţ Iacob era un ţăran din localitatea Moroda, dar lucra pământ la Măderat, unde îl cunoaşte pe Mihuţ
Adrian. Zis şi a lui Geşa, stătea la nr.358, lângă Giorgioi. (C. Ioniţoiu, Victimile terorii…, Dicţionar N-O, p. 223)
9
recunoscând nimic cu privire la activitatea sa subversivă. 37 Astfel, noul membru al
organizației a desfășurat o vie activitate, participând la ședințele conspirative ce au avut loc
atât la domiciliul său cât și la domiciliul altor membri, ședințe la care se discutau probleme
politice, în mod dușmănos regimului comunist din țară, redactate de legionarul fugar Adrian
Mihuț. Totodată, Opreț Iacob a fost și unul dintre curierii organizației, între Adrian Mihuț și
alți membri ai organizației. Astfel a dus mai multe scrisori cu instrucțiuni și exemplare din
,,apel” lui Rațiu Florian, Ardeleanu Ileana, Ardeleanu Teodor, Berar Gheorghe zis și Nistor,
etc. Tot Opreț a păstrat la domiciliul său, o parte din armamentul și muniția organizației, ca de
exemplu: două arme militare și peste 100 de cartușe, fiind înarmat chiar el de către Mihuț cu
un pistol, marca ,,Steyer”, cal. 9 mm lung și 6 cartușe.38
Prin intermediul acestuia Mihuț îşi va face simțită prezența în aceste două localități în
primăvara anului 1952, reuşind chiar sa recruteze noi membri în organizație.
În Moroda şi Iermata activitatea organizației a fost una foarte complexă şi bine pusă la
punct în special în privința organizării sale, reuşind să se pună în practică o serie de activități.
Astfel a recrutat în organizație pe: Opreț Iacob, Rațiu Florian (preot în localitatea Moroda),
Rațiu Cornelia (soția acestuia), Mihuț Gheorghe zis Vîguleasa, Morodan Gheorghe (cantor
bisericesc), Nica Ioan, Foltean Vichente (agent sanitar), Foltean Cornel, Lorincz Andrei
(chiabur, proprietar de moara şi tractor), Suciu Pavel, Suciu Dumitru (membru în biserica
baptistă), Caba Avram, Betis Ioan, etc. Pe lângă celelalte misiuni (amintite mai sus) pe care le-
au primit noii recruți, Adrian Mihuț i-a şi instruit în mânuirea armelor. Astfel a făcut exerciții
de tragere cu Crişan Ioan, Suciu Pavel şi Grida Elisabeta. În vederea instruirii lor, şeful
organizației a ținut şedințe şi întruniri secrete la domiciliile lui Opreț Iacob, Mihuț Gheorghe,
Berar Gheorghe zis şi Nistor, etc. În cadrul acestor şedințe şi întruniri conspirative, în scopul
de a atrage cât mai mulți membri în organizație şi a-i determina să lupte activ împotriva
orânduirii de stat, legionarul fugar Adrian Mihuț le-a vorbit membrilor organizației despre
existența unui număr mare de fugari organizați şi despre un aşa zis Comandament al acestora
(,,Comandamentul fugarilor”), în care el avea ,,funcția de responsabil pentru regiune” şi
numele conspirativ de ,,Colonel Ticu Pădureanu”. Totodată le-a dat misiunea de a răspândi
aceste zvonuri în rândul populației, cu scopul de a provoca neîncrederea populației în regimul
comunist şi de a-i îndemna astfel să nu se supună măsurilor luate de Partid şi Guvern.39
37
,, …Mihuț Adrian m-a pus să jur, tinând mâna pe pistolul lui, că nu voi denunța organelor de stat și că voi ține
secret tot ce cunosc despre el, despre oamenii lui și despre cele ce el îmi spune să fac…” (C. N. S. A. S. , fond
informativ, Dosar nr. P224, vol. 16, f. 281)
38
Ibidem, f. 282
39
Ibidem, f. 259
10
În activitatea desfăşurată de Mihuț în cadrul organizației, el a redactat şi multiplicat o
serie de scrieri cu conținut şovin, rasist şi monarhic îndemnând populația să dea sprijin
organizației şi să se ridice împotriva autorităților de stat.
Astfel în:
I. ,,Crezul meu de luptă”40, precizează înlăturarea orânduirii de stat
democrat popular, calomniind această orânduire şi totodată
preconizează reinstaurarea monarhiei la conducerea statului în
persoana ex-regelui Mihai I, precum şi a unei forme de guvernămând
de tip fascist-legionar. În această scrisoare se mai precizează că, după
înlăturarea prin violență a regimului din țară, să se efectueze o serie
de reforme în domeniul învățământului, armatei, economie şi
administrație, industrie şi agricultură.
II. ,,Apelul românilor fugăriți în țara Românească”41, de asemenea cu
caracter naționalist şovin, în care aduce o serie de calomnii la adresa
orânduirii de stat şi cheamă populația la luptă pentru răsturnarea
regimului din țara noastră, îndemnând totodată la acte de teroare
împotriva organelor de partid şi de stat.42
Caracterul contrarevoluționar al acestui document subversiv, periculozitatea socială
deosebită a organizației și a scopurilor urmărite de ea, rezultă mai ales din următoarele rânduri
ale ,,apelului”:
,,Vor fi literalmente exterminați toți:
1. Falsificatorii istoriei naționale;
2. Demnitarii prezidiului și guvernului de exploatare și înstrăinare;
3. Membrii C. C. ai partidului;
4. Secretarii organizațiilor de Partid regionale, raionale și comunale;
5. Membrii serviciului de securitate.”43
Fanatismul și ura înverșunată cu care Mihuț îndemna pe membrii organizației și-i
chema la luptă, împotriva regimului comunist, să comită acte de teroare, se desprinde și din
următoarea frază din ,,apel”:
40
Ibidem, f. 260
41
Ibidem
42
Idem, fond informativ, Dosar nr. P224, vol. 17, f. 228
43
Ibidem
11
,,…În această luptă, pentru Dumnezeu, neam, țără și rege, nu ne înspăimântă nici
cadavre, nici moarte.”44
Aceste scrieri cu caracter contrarevoluționar au fost răspândite atât de Adrian Mihuț,
cât şi prin agenții săi de legătură, ca de exemplu: Crișan Ioan, Opreț Iacob, Mihuț Gheorghe
zis Vîguleasa, Ardelean Teodor, Ignișca Pavel45, etc.
De exemplu, Crișan Ioan, primind misiunea de a recruta noi membrii, s-a dus la
domiciliul numiților Deheleanu Petru (preot) și Baltă Nicolae, cărora le-a prezentat ,,apelul”
organizației, însă aceștia văzând despre ce era vorba au refuzat să citeasca ,,apelul”.
În scopul asigurării conspirativității activității subversive, şeful organizației
contrarevoluționare, a stabilit între el şi membrii recrutați, parole de recunoaştere sub formă
de fracție, de tipul ,,T Am. R.f./5 P”, care difereau de la om la om după inițialele celui cu care
coresponda şi numărul corespondenței (T=Ticu, Am=Adrian Mihuț, R.f.=Rațiu Florian,
5=numărul de ordine al corespondenței, P=Pădureanu).46 Astfel, la extremitățile liniei de
fracție Mihuț își punea inițialele numelui său conspirativ de Tică Pădureanu, adică T. respectiv
P. La numărător, adică deasupra liniei de fracție șeful organizației iși indica inițialele numelui
său adevărat, adică Am. Precum și inițialele numelui persoanei căreia îi adresa și îi transmitea
corespondența (de exemplu S.p.=Suciu Pavel); la numitor era indicat prin numere arabe, a
câta corespondență reprezintă acea scrisoare cu persoana respectivă.
În anul 1950, Crișan Ioan, ca preot si membru al organizației contrarevoluționare, a
oficiat la domiciliul său, logodna religioasă dintre Adrian Mihuț și Ardeleanu Liepniker
Ileana, găzduindu-i totodată timp de 2-3 zile.47 Ardeleanu Ileana, fiind de acum logodnica lui
Mihuț, va îndeplini misiunea de curieră, dar l-a pus în legătură pe noul ei logodnic cu Capitan
Virgil. Acesta, luând l-a cunoștiință de activitatea lui Mihuț, îi va ascunde pe cei doi logodiți
timp de două zile, unde îi cere lui Mihuț să-i asigure și lui fuga din țără, în cazul în care
acțiunile organizației nu vor reuși. Astfel, Ileana s-a deplasat la Arad, unde s-a întâlnit cu
Gheorghe Poenaru, de unde a luat și a dus lui Mihuț un pistol cu muniția necesară. Tot în acest
timp, aceasta, s-a deplasat și la Ineu la Ignișca Pavel, cu o scrisoare și a dus logodnicului său
un pachet întreg de cartușe. Cu ocazia altei deplasări la Arad, a dus o scrisoare numitei Pat
44
Ibidem
45
,,…Odată cu acest ,,apel” am primit și o scrisoare, în care Mihuț Adrian, îmi dădea instrucțiuni să grupez
oameni de încredere pentru noi și să-i pregătesc în vederea acțiunilor ce urma să le întreprindem împotriva
orânduirii de stat, în spiritul ,,apelului”…” (Idem, fond informativ, Dosar nr. P224, vol. 16, f. 299)
46
Ibidem, f. 261
47
Ibidem, f. 272
12
Elisabeta, la Spitalul T. B. C., în scopul înlesnirii unei întâlniri dintre Mihuț și Pat Moise, cu
care împreună, Mihuț desfășurase activitate legionară la Politehnica din Timișoara.48
Chiar dacă Securitatea era pe urmele acestora, organizația mergea mai departe,
întărindu-se chiar cu noi membrii.
Adrian Mihuț, împreună cu unii membri activi ai organizației, au pus la cale şi
executat o serie de acte de teroare, alegându-şi victimele din rândul organelor de partid şi de
stat, care activau în organizațiile obşteşti sau în conducerea comunelor.
În această perioadă între Adrian Mihuț şi Organele de Securitate şi Militare din județul
Arad au fost mai multe contacte armate. Primul contact cu Organele Securității are loc în
primăvara anului 1951. Acest eveniment se va întâmpla în localitatea Ineu. Astfel, Mihuț
Adrian, împreună cu preotul Crişan Ioan, au plănuit asasinarea numitului Oprea Ioan,
instructor al U. R. C. C.-ului în Ineu, pe motivul că acesta îşi schimbase opiniile politice,
devenind membru P. M. R. şi deținând pe rând mai multe funcții administrative, ca de
exemplu: gestionar al cooperativei, preşedinte al comitetului provizoriu, etc. Este de
menționat că, preotul Crișan Ioan, a avut ură pe acest om, pentru incidentele avute cu acesta,
pe când deținea funcția de președinte al Comitetului provizoriu, în legătură cu colectele de
bani din anul 1948.49 Pentru a-şi pune în aplicare acest plan, Adrian Mihuț a chemat la el, în
localitatea Mâsca, prin intermediul lui Ardelean Ileana, pe Buț Constantin, căruia i-a dat
misiunea de a întocmi o schiță a casei lui Oprea Ioan. Schiță pe care Buț Constantin, a
întocmit-o, cunoscând scopul urmărit şi pe care a trimis-o lui Mihuț prin Crişan Ioan. În
scopul deplasării în localitatea Ineu, pentru asasinarea lui Oprea Ioan, şeful organizației i-a dat
misiunea preotului Crişan de a procura o bicicletă, misiune pe care Crişan a dus-o la
îndeplinire, furând-o chiar din Arad, de la Nistor Gheorghe din fața Căminului Studențesc (str.
Goldiș, nr. 7). După primirea bicicletei, în noaptea de 1-2 mai 1951, Adrian Mihuț s-a înarmat
cu un pistol ,,Parabellum” şi 50 cartuşe şi a plecat cu bicicleta la Ineu, pentru a-l asasina pe
Oprea Ioan, la domiciliul acestuia. Ajungând în Ineu şi îndreptându-se spre domiciliul lui
Oprea Ioan, a fost oprit de o patrulă de milițieni şi legitimat. Predând buletinul de identitate
patrulei, Adrian Mihuț pentru a nu fi arestat a fugit şi deschizând foc de armă asupra
milițienilor l-a rănit, împuşcându-l direct în picior, pe sergent-major Andrei Constantin.
Acesta, în timp ce era în patrulare, l-a oprit şi a vrut să-l legitimeze pe fugarul Adrian Mihuț
(fără să ştie cine este), timp în care fugarul, simulând că scoate actele, a scos un pistolet
48
Ibidem, f. 293
49
Idem, fond informativ, Dosar nr. P224, vol. 17, f. 228v
13
,,Parabelum”, cu care a tras asupra milițianului. 50 Pentru că această acțiune era una foarte
importantă, această patrulă era condusă chiar de şeful miliției din Ineu, numit Pintilie 51. În
primăvara anului 1951 după ce Adrian Mihuț comite primul act de violență la Ineu, împotriva
organelor de stat, Gheorghe Poenaru a fost vizitat de Ileana Ardeleanu înştiințându-l de cele
petrecute, transmițându-i că Adrian Mihuț nu a fost arestat şi că în cazul în care va fi vizitat de
organele de miliție să nu declare nimic despre legăturile lor.52
Din acest moment, Adrian Mihuț, a fugit la Măderat unde a stat ascuns o perioadă de
timp la rudeniile sale, încercând să ia legătura prin intermediul oamenilor care-l cunoşteau, cu
membrii organizației din Ineu şi chiar cu prietenul său Gheorghe Poenaru. Între timp, Poenaru
ajunge profesor de matematică în comuna Cefa, satul Inand în apropiere de Salonta.
Tot în anul 1951, Crișan Ioan, preot în Agrișu Mare, a primit din partea episcopului
Andrei din Arad o pastorală adresată credincioșilor, prin care aceștia erau îndrumați să se
supună legilor R. P. R. Dând această pastorală și legionarului fugar, Adrian Mihuț, să o
citească, acesta nu a fost de acord și a scris o contrapastorală cu conținut dușmănos regimului
comunist, pe care citind-o lui Crișan Ioan, acesta a fost de acord cu tot conținutul. Imediat,
Adrian Mihuț, a expediat această contrapastorală, prin poștă, Episcopului Andrei.53
În primăvara anului 1952, Adrian Mihuț, este din nou adăpostit (a doua oară) câteva
zile la domiciliul lui Birouaș Traian Senior. Cu această ocazie, Traian Senior i-a promis lui
Mihuț, că-l va pune în legătură cu preotul Dârlea Tiberiu, din comuna sa, fapt la care Traian
Senior a renuțat, pentru că nu voia ca acesta să cunoască legăturile sale cu Mihuț Adrian (și
din frica de a nu fi arestat)54.
Plecând din casa acestuia, Mihuț ia legătura cu Iacob Opreț şi cei doi îşi pun în gând să
plece din Măderat la Moroda şi Iermata. Securitatea era încă amenințătoare pentru Mihuț şi
această schimbare de localitate era binevenită. Reuşind să-l atragă pe Opreț de partea sa,
Mihuț spera că aici va reuşi să-şi extindă organizația prin recrutarea de noi membri şi prin
aplicarea soluților sau ideilor gândite de el. Ajuns în Moroda (pe atunci Moroda era comună)
50
*** Bande, Bandiţi şi Eroi…, p. 333
51
Gheorghe Poenaru, Cea mai puternică organizaţie de rezistenţă din judeţul Arad în perioada 1948-1956.
Figura luminoasă a neînfricatului ei conducător, studentul Adrian Mihuţiu, în Memoria ca formă de justiţie,
Comunicări prezentate la seminarul de la Sighetul Marmaţiei (10-12 iunie 1994), Editura Făt-Frumos, Bucureşti,
1994, p. 245
52
Gabriel Moisa, Gheorghe Poenaru, op. cit., p. 159
53
54
Idem, fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 147v
14
prin intermediul lui Iacob Opreț va lua legăura cu preotul localității, Florian Rațiu55, Gheorghe
Mihuț zis şi Văguleasa şi Gheorghe Morodan, ambii țărani.
Într-una din zile, Adrian Mihuț îi trimite vorbă prin Iacob Opreț lui Florian Rațiu că
acesta ar vrea să îi facă o vizită. Preotul nu a fost însă de acord, dar totuşi în cele din urmă se
întâlnesc acasă la Rațiu56. La această întâlnire Iacob Opreț îl invită şi pe Gheorghe Morodan57.
Acasă la preot a venit şi Gheorghe Mihuț zis şi Vîguleasa, care mai apoi a devenit membru în
organizație, sprijinindu-l pe Mihuț în activitățile sale58.
În urma instrucțiunilor și misiunilor primite, Rațiu Florian, în activitatea sa ca și
membru, s-a deplasat la Ineu, unde a dat să citească ,,apelul” preotului Tripa Pavel, iar apoi s-
a deplasat în localitatea Chereluș la preotul Beleanu Petru, căruia i-a dat să citească ,,apelul”
și i-a cerut să se încadreze în organizație, să multiplice ,,apelul” și să-l răspândească și în
rândul altor persoane. De asemenea, Rațiu Florian s-a mai deplasat și la Arad, unde a lăsat un
exemplar al ,,apelului” numitului Sabău Victor, iar de acolo în localitatea Rostoci la numitul
Stirb Ioan, căruia i-a citit personal ,,apelul”, punându-l în cunoștință despre existența
fugarului, Mihuț Adrian, și i-a cerut să răspândească și mai departe acest ,,apel”. Tot preotul
Rațiu i-a dat lui Mihuț în trei rânduri, diferite sume de bani, ultima dată în anul 1956, când
personal s-a dus la domiciliul lui Opreț Iacob și i-a dat lui Mihuț suma de 205 lei.59
Gheorghe Morodan l-a cunoscut în anul 1952 pe Adrian Mihuț prin intermediul lui
Iacob Opreț şi mai ales în urma prezentării pe care i-a făcut-o preotul, Florian Rațiu. Prima
întâlnire a lui Morodan cu Mihuț a avut loc în casa preotului. Aici Rațiu Florian l-a
recomandat lui Morodan pe Mihuț ca pe un coleg al fiului său60.
Trebuie evidențiat faptul că Gheorghe Morodan era cantor în biserica ortodoxă din
Moroda şi fiind sub influența preotului, avea mare încredere în cuvântul acestuia acceptând
astfel să-l primească pe Mihuț şi în casa lui, fără să cunoască inițial că şeful organizației este
de fapt un fugar politic.
55
Ioan (Florian) Raţiu s-a născut la 7 aprilie 1901în localitatea Şicula, judeţul Arad. După ce a absolvit
Academia Teologică din Arad, a funcţionat între anii 1927-1928 ca pedagog şi profesor suplinitor la şcoala
normală din Arad şi mai apoi ca preot în cadrul Episcopiei Aradului. (Vasile Manea, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi
Mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989), Biserica Ortodoxă, Editura Patmos, Bucureşti, 2000, p.149)
56
,,…Am recomandat legionarului fugar, Adrian Mihuț, pe Nica Dimitrie, din comuna Moroda, care în trecut a
fost membru în P. N. Ț.; Morodan Gheorghe; Morodan Ioan, fost membru P. N. Ț. și primar al comunei Moroda
în timpul guvernului Antonescian; Sîrb Sinisie…” (Idem, fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 288)
57
Morodan Gheorghe, zis şi Măriţoaca, s-a născut în 14 februarie 1911, din localitatea Moroda, era fiu de ţăran.
(C. Ioniţoiu, Victimile terorii…, Dicţionar M, p. 372)
58
C. Ioniţoiu, Victimile terorii..., Dicţionar M, p. 275
59
C. N. S. A. S., fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 289
60
Arhiva Tribunalului Militar al Regiunii a-III-a Militară Cluj, Dosar nr. 648/1957, f. 1 (arhivă personală; în
continuare A. T. M. R. M. C. …)
15
La casa preotului vor purta doar câteva discuții politice împotriva regimului din țară.
De la domiciliul lui Florian Rațiu au plecat cu toții, acasă la Morodan, cu excepția lui
Vîguleasa. Ajunşi la domiciliul acestuia, Mihuț îl întreabă pe Morodan dacă nu are cumva o
cameră liberă, unde se poate sta de vorbă, ,,între patru ochi”. Găsind o cameră liberă, tot
Mihuț îi va cere o pătură şi câteva cuie pentru a acoperi geamul.
Adrian Mihuț, cu această ocazie i-a făcut cunoscut lui Morodan existența aşa
zisului ,,Comandament al fugarilor” a organizației anticomuniste conduse de el, precizând că
scopul acesteia este de a răsturna ,,regimul democratic popular” şi i-a făcut cunoscut şi o
scrisoare amenințătoare adresată episcopului de Arad61.
În seara primei întâlniri şi ziua următoare Adrian Mihuț le-a citit numai anumite idei
de ale sale şi conținutul ,,contrapastoralei” 62. În acea seară, după jumătate de oră, preotul a
plecat acasă, iar Mihuț a rămas la domiciliul lui Morodan peste noapte, ca şi alți delegați care
au venit şi au dormit la acesta 63 (și Iacob Opreț a rămas împreună cu Mihuț peste noapte). A
stat la Morodan până a doua zi. Atunci a revenit şi Florian Rațiu şi au început să discute
despre scrisoarea adresată episcopului. Tot în ziua respectivă, Adrian Mihuț a spus că este
trimis de un comandament, că are oameni cunoscuți prin toate părțile, spunea că vrea să
cunoască câțiva oameni din comună şi atunci când el va ajunge cineva îi va pune şi pe aceştia
în diferite funcții.
Adrian Mihuț a rămas în Moroda până în seara zilei următoare când a plecat spre
Mîsca, iar la Pâncota are loc un nou incident între el şi Organele de stat. Această ciocnire cu
Organele Securității a fost cea de-a doua. Milițienii din Pâncota au aflat despre Adrian Mihuț
că s-ar afla prin zonă şi încep căutarea lui. În Pâncota contactele dintre cele două tabere au
fost foarte puternice. Mihuț fiind zărit prin centrul oraşului a fost atacat tot de o patrulă
formată din 3 milițieni. Dar şi în acest moment fugarul este nevoit să se folosească de pistolul
care-l avea asupra sa pentru a se putea salva 64 rănindu-l mortal pe plutonierul de miliție Ioan
Vereş şi pe Szocs Aron. Reușind să dispară, se va ascunde în Mîsca la Hotăran Elena. Aceste
evenimente s-au întâmplat în noaptea de 14. 05. 1952 între Pâncota şi Mîsca65.
Imediat după incident, Mihuț Adrian o cheamă din nou pe Ardelean Ileana și îi dă
misiunea de a se interesa care este starea de spirit a populației din Pâncota, precum și cine
fusese cercetat de organele de stat și ce măsuri se luau în urma acestui act de teroare, lucruri
61
Ibidem
62
Ibidem, f. 55
63
Ibidem, f. 31
64
65
16
despre care Ileana i-a relatat cele ce reușise să afle. Tot prin intermediul lui Ardeleanu Ileana
și tatăl acesteia, Adrian Mihuț îi dă lui Capitan Virgil un ,,apel” al organizației, împreună cu
instrucțiuni scrise de a recruta ca membrii în organizație pe fostul colonel Gheorghiade, pe
avocatul Gherman, pe fostul general Ianovici, precum și de a multiplica ,,apelul” și a le da și
altora câte un exemplar.
După ce s-au mai liniștit apele, şeful organizației se va reîntoarce în Moroda şi Iermata
în vara anului 1952 şi va lua legătura din nou cu Iacob Opreț.
Tot prin intermediul lui Iacob Opreț, s-a ajuns ca Adrian Mihuț să-l cunoască pe Pavel
Suciu66 din Iermata, în vara anului 1952.
Pavel Suciu era fiu de țăran, fiul lui Ioan şi al Sofiei, fiind foarte nemulțumit de
regimul comunist din țară67. El va deveni mâna dreaptă a lui Mihuț, iar domiciliul său este
transformat în scurt timp într-un adevărat sediu al organizației unde s-au ținut principalele
şedințe. Acum, că la cunoscut pe şeful organizației, participă la două dintre şedințele
conspirative ale acestuia, iar cu această ocazie îi sunt relatate situația în care şeful organizației
se găsea şi actele de revoltă săvârşite împotriva autorităților din Ineu şi Pâncota. Tot acum lui
Pavel Suciu îi este citit aşa numitul ,,apel” fiindu-i expus şi planul conform căruia se va
acționa în vederea răsturnării regimului democrat popular din țară.
Noul membru a fost de acord cu scrisorile contrarevoluționare ale fugarului -,,Apelul”
şi ,,Crezul meu de luptă”-, cunoscând că acesta poartă numele conspirativ de ,,Colonel Ticu
Pădureanu”68. Acum, Pavel Suciu este cel care îl alimentează pe fugar la domiciliul său din
Iermata unde, de asemenea se țin şi întruniri secrete, se discută problemele organizației şi se
duc discuții negative la adresa regimului comunist.69
De asemenea, conform misiunii primite, noul membru, devenit mâna dreaptă a şefului
organizației, caută să recruteze noi membrii din sat, cărora le face cunoscut despre existența ei
şi scopurile urmărite de acesta, făcând chiar propuneri multora să se încadreze şi să devină
membri. Majoritatea celor care erau informați cu privire la aceste propuneri erau țărani
nemulțumiți de regimul comunist.
66
,,…În prima zi când a stat la mine, Mihuț Adrian, mi-a spus că este legionar și că luptă contra regimului din
țară și împotriva comuniștilor, în care scop el are o organizație secretă. Apoi mi-a propus să fiu și eu în
organizația secretă, lucru ce eu am acceptat…” (C. N. S. A. S. fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 267)
67
Cicerone Ioniţoiu, Victimile terorii…, Dicţionar S, p. 492
68
C. N. S. A. S. fond informativ, Dosar nr. I 4146, f. 8
69
,,…Mihuț Adrian mi-a dat misiunea să găsesc și eu oameni pentru organizația secretă, oameni care să
dușmănească regimul din țară și apoi să-i pun în legătură cu el…” (Idem, fond informativ, Dosar nr. P 224, vol.
16, f. 267)
17
În decursul activității sale contrarevoluționare inculpatul a cunoscut şi a luat legătura
cu mai mulți membri ai organizației subversive sau favorizatori ai acesteia, chiar cu membrii
din localitatea Ineu.
Tot Pavel Suciu îl va însoți şi îl va urma pe Mihuț Adrian în activitatea sa
contrarevoluționară şi teroristă şi astfel în acest scop primeşte de la fugar o armă militară Z.
B. şi 50 de cărtuşe, în anul 195370.
În 1952, spre toamnă, Adrian Mihuț va reveni la Moroda la Iacob Opreț şi într-un
interval scurt de timp îi mai face încă vreo 3 vizite lui Gheorghe Morodan, când îi va citi şi
conținutul ,,apelului”, de față fiind şi părintele Florian Rațiu. Morodan l-a întrebat pe părintele
Rațiu;
- ,,Cine este acest om de tot mă vizitează?”
Preotul i-a răspuns că nu trebuie să-i fie frică de Mihuț pentru că el este un om învățat.
Morodan din nou îl va găzdui pe Mihuț până a doua zi şi după aceasta şeful organizației nu se
va mai întoarce pe la casa lui Morodan până în anul 1953.
În discuția purtată dintre Mihuț şi Morodan, Morodan afirmă că;
- ,,Domnule Mihuț, eu sunt bun şi milos, n-am tăiat în viața mea nici un pui, dar sunt
aşa sătul de comuniştii ăştia, de cotele astea, încât ia-şi tăia şi le-aş pune sare”71.
Această afirmație, spusă de Morodan, ilustrează într-un mod evident nemulțumirea țăranilor
din Moroda şi Iermata, nu numai dar şi din alte localități cu privire la regimul comunist. Dar
totuşi după ce a plecat Mihuț de la domiciliul lui Morodan, acesta într-o discuție cu preotul
comunei, Florian Rațiu, s-a exprimat referindu-se la Adrian Mihuț că-i lipseşte o ,,doagă”, cu
care ocazie protul i-a răspuns că nu este nevoit şi că nu trebuie sa aibă încredere în el72.
Tot în acest timp, Adrian Mihuț va ține legătura şi cu ceilalți membri dându-le
instrucțiuni cu privire la apelul organizației, pe care chiar el l-a lansat şi l-a propagat.
În anul 1953, prin intermediul lui Constantin Buț, care de fapt şi el primise apelul
organizației contrarevoluționare şi instrucțiuni în legătură cu acesta, de la şeful organizației,
dar printre altele la rândul său să predea aceste informații şi celorlalți membri inclusiv şi
Gheorghe Poenaru. Ulterior, Poenaru va primi de la Buț ,,apelul” precum şi faptul ca el să
difuzeze aceste documente contrarevoluționare şi în rândul altor elemente duşmănoase ale
regimului73.
70
Idem, fond informativ, Dosar nr. I 4146, f. 9
71
A. T. M. R. M. C. …, Dosar nr. 648/1957, f. 55
72
Ibidem, f. 70
73
18
După un scurt timp, Gheorghe Poenaru, este mutat din nou cu serviciul într-un alt loc
unde nu cunoaşte pe nimeni şi nu reuşeşte să îndeplinească misiunea primită, acea de a recruta
şi alți membrii în organizației şi a-i educa în spiritul arătat de apel74.
Deoarece Adrian Mihuț era din ce în ce mai asiduu urmărit şi hăituit de către organele
Securității prin toate mijloacele, inclusiv cu câini dresați, era normal ca şi lui Gheorghe
Poenaru să i se aplice acelaşi tratament fiind considerat cel mai bun ajutor şi prieten a lui
Mihuț, în special pentru că se presupunea de multe ori că de fapt Poenaru îl ascunde pe fugar
în județul Bihor.75 Deseori s-au organizat acțiuni masive de prindere a lui, la care luau parte
securişti din județele limitrofe județului Arad, adică Timiş, Bihor, Hunedoara şi Caraş Severin.
Pe lângă aceste acțiuni, care aveau loc destul de des, organele locale, raioanele județene de
Miliție şi Securitate care cooperau între ele, aveau dispoziție categorică de la organele lor
superioare până la nivelul M. A. I., să-l aibă permanent în planul lor de activitate. Adică era
dat în urmărire în aceste județe76.
Ori de câte ori aveau loc aceste acțiuni, o maşină a Securității din Arad, îl vizita pe
Poenaru în Bihor, împreună cu un sectorist din Salonta. Maşina de fiecare dată îl aştepta la
marginea satului. De aici era dus la Salonta sau chiar dus direct la Arad, în funcție de
gravitatea situației. Şi de fiecare dată îi făceau o anchetă serioasă, întrebându-l şi de logodnica
lui Mihuț, Ileana Ardeleanu şi de preotul, Ioan Crişan77.
În vara anului 1953, în piața orașului Pâncota, Suciu Pavel și Opreț Iacob, reușesc să
recruteze noi membri în organizație: Albiș Avram, Morar Adam (Avraam) și Morar Ioan, care
și-au manifestat intenția de al cunoaște pe fugarul Adrian Mihuț. Aceștia urmând a se întâlni
cu șeful organizației în cadrul altor evenimente.78
În anul 1953, Adrian Mihuț începe să strângă cotizațiile de la membrii organizației. Şi
din nou prin intermediul lui Iacob Opreț îşi face simțită prezența în Moroda şi Iermata, unde
începe să strângă şi de aici de la oameni suma de bani, cu scopul de a întării organizația sau
pentru cumpărarea de armament.
În toamna anului 1953, Mihuț a fost dus din nou de Opreț la domiciliul lui Morodan,
fiind din nou găzduit ca şi ultima dată. Cu această ocazie lui Morodan i se spune despre un aşa
numit ,,Apel”. Mihuț rămâne peste noapte la Morodan, iar a doua zi îi spune că vine din
74
Ibidem.
75
76
Ibidem
77
Ibidem
78
19
partea comandamentului cu un ,,apel” de ajutoare a oamenilor care sunt ca el 79, cerându-i să îi
cotizeze şi el cu ceva bani pentru a susține acest comandament. Adrian Mihuț îi dă să citească
acest ,,Apel”, însă Gheorghe Morodan refuză, spunându-i că dacă are ceva important de zis,
să-i spună în față, fără ezitare. Prin urmare, Morodan nu vede acest apel şi nici nu ştie nici
măcar de cine era semnat80. La finalul discuției, în momentul când a vrut să plece, Adrian
Mihuț îi pune lui Morodan pistolul la piept şi în câteva cuvinte pe un glas ciudat îi spune;
- ,,Acel care mă va denunța despre activitatea mea, va fi omorât, el şi toată familia sa.”
Pentru Morodan acest mesaj suna amenințător şi-l va cuprinde o oarecare frică, neştiind ce să
creadă. La acest eveniment de față a fost şi Iacob Opreț. Tot acum Mihuț îi va cere şi bani. La
început Morodan i-a spus clar că nu are momentan de unde să-i dea bani, dar în cele din urmă
fiind înconjurat de o stare de nelinişte şi frică, cedează şi îi dă lui Mihuț 100 de lei, cu gândul
că va scăpa definitiv de el81.
După această ultimă vizită la domiciliul lui Morodan, preotul Florian Rațiu arată că în
discuțiile pe care le-a avut ulterior cu Adrian Mihuț, acesta nu i-a mai amintit numele de
Morodan şi de faptul că ar dori să-l mai viziteze.
Tot atunci, Morodan i-a spus lui Iacob Opreț, să nu-l mai aducă pe Mihuț la el acasă.
Împrejurare care se confirmă cu aceea că Mihuț într-adevăr nu mai vine pe la casa lui
Morodan, deşi cutreieraseră şi alte case din sat82.
Din tot acest complex de împrejurări, în care Mihuț îl vizitează chiar la domiciliu,
Morodan îl găzduieşte şi îl ascultă pe fugar, dar formal nu l-a acceptat, în realitate el era
nedumerit, nelămurit, nu ştia ce vorbeşte acest om, îl privea cu oarecare suspiciune şi
niciodată nu s-a considerat încadrat în organizația despre care Mihuț i-a spus.
Din anul 1953 până în 1956 Morodan nu s-a mai întâlnit cu Mihuț, chiar dacă acesta a
mai umblat prin regiune şi chiar prin Moroda şi totuşi nu s-a mai abătut pe la casa acestuia83.
Această împrejurare justifică faptul ca dacă Adrian Mihuț l-ar fi socotit pe Gheorghe
Morodan drept membru, ca om de încredere, l-ar mai fi vizitată în aceşti 3 ani, până în 1956.
De aici rezultă că şeful organizației nu avut deplină încredere în Morodan, evitându-l mai
apoi, aceasta rezultând chiar din evenimentele petrecute din ultima întâlnire la domiciliul
acestuia.
79
Care se afla în aceeaşi situaţie de nemulţumire faţă de regimul comunist.
80
A. T. M. R. M. C., Dosar nr. 648/1957, f. 21
81
Ibidem, f. 31
82
Ibidem, f. 2
83
Ibidem.
20
Se mai poate menționa faptul că tot în anul 1953 prietenul său Gheorghe Poenaru îi
confecționează lui Mihuț un costum de haine la croitorul Sofrag din Ineu84.
În toamna anului 1953, fugarul Adrian Mihuț este din nou găzduit (pentru a treia oară)
la domiciliul lui Traian Senior din Galșa, care își trimite soția sa, Birouaș Silvia, la Arad, după
fiul său, Birouaș Ioan, să revină acasă, pentru un scurt timp, cu scopul de a discuta cu șeful
organizației. Cu ocazia întâlniri dintre cei doi, pentru a doua oară, Birouaș Ioan, ia cunoștință
de existența organizației contrarevoluționare, care urmărea răsturnarea, prin violență a
regimului din țară.85 Făcândui-se propunerea de către fugar de a se încadra în organizația
condusă de el, Birouaș Ioan nu a acceptat această propunere. În schimb i-a dat asigurarea, că-i
va face anumite servicii personale, atunci când va fi nevoie. Cu ocazia acestei întâlniri,
familia Birouaș, află de la Mihuț și despre actul de teroare comis împotriva organelor de stat
din Pâncota, când au fost răniți prin împușcătură doi milițieni.86
Până în anul 1954 când va avea loc cel de-al treilea contact cu organele Securității,
Mihuț, în iarna lui 1953/1954 i-a legătura cu Pavel Suciu din Iermata, unde împreună cu Iacob
Opreț, Vâguleasa, Morar Ioan, Ardeleanu Avram și alți membrii au discutat despre
principalele acțiuni şi planuri cu privire la întreg grupul ce urmau să fie puse în aplicare. Cei
prezenți la această întâlnire și-au manifestat dorința să lupte cu arma în mână împotriva
comuniștilor din țară. De exemplu, Ardeleanu Avram, zis și Avramuleț, i-a făcut cunoscut
șefului organizației că posedă în mod ilegal o armă militară de pe timpul războiului, cerându-i
cartușe pentru aceasta, dar și un pistol. Adrian Mihuț văzând hotărârea cu care noul membru
înțelege să lupte împotriva regimului din țară, i-a dat acestuia 25 bucăți cartușe Z.B., 5
încărcătoare a 5 cartușe, promițându-i că ulterior va primi și pistolul de buzunar solicitat. 87
Aceste întâlniri s-au ținut în casa lui Suciu.
Se mai poate menționa că, pe data de 8 ianuarie 1954, Știrbu Ioan este vizat de către
preotul Rațiu Florian, membru al organizației contrarevoluționare, de la care află de existența
acesteia. Cu această ocazie, preotul Rațiu a purtat câteva discuții cu Știrbu Ioan, privind
nemulțumirile avute față de regimul din țară, interesându-se dacă acesta poate să-i facă
legătura cu generalul Drăghici, pretins membru al unei alte organizații subversive, cu scopul
de-ai preda acestuia un exemplar din ,,apelul” organizației condusă de Adrian Mihuț. Este de
menționat că ,,apelul” era scris într-un caiet, al căruit conținut a fost prezentat lui Știrbu Ioan
84
85
86
Ibidem
87
Ibidem, f. 143v
21
(aproximativ 2-3 pagini), împreună cu scrisoare ce trebuia înmânată lui Drăghici, precum și
instrucțiunile alăturate acestui apel.88
Şi astfel al treilea contact se produce în localitatea Moroda în anul 1954, la sfatul
popular al comunei. Adrian Mihuț protestează împotriva măsurilor diabolice luate de
preşedintele din această localitate, cu privire la predarea cotelor de cereale către stat89.
În primăvara aceluiaşi an în cadrul unei şedințe conspirative la domiciliul lui Pavel
Suciu90, Adrian Mihuț, Grida Elisabeta, Opreț Iacob și gazda acestora au plănuit şi au hotărât
împreună, să-l asasineze pe preşedintele Sfatului Popular, Pop Teodor, al comunei Moroda,
pentru faptul că acesta intenționa să înfințeze o lăptărie comunală în casa în care domicilia
Grida Elisabeta. În scopul săvârșirii acestui act de teroare, Adrian Mihuț s-a înarmat cu un
pistol și un topor și s-a deplasat la locuința președintelui Sfatului Popular, fiind însoțit de
Grida Elisabeta, între timp ce Suciu și Opreț îi așteptau cu caii, pregătiți pentru o eventuală
fugă după săvârșirea actului, pentru a nu fi depistați de organele de securitate. Ajunși la
domiciliul lui Pop Teodor, Adrian Mihuț a pătruns cu forța în locuința acestuia, trăgând un
glonț cu intenția de a-l omorî.91 Ratând, între cei doi s-a încins o scurtă luptă, în timpul căreia
președintele a reușit să fugă strigând ajutor dar în cele din urmă, fiind cuprins de o teamă
imensă, şi-a pierdut mințile pe tot restul vieții (diagnosticat cu psihonevroză și miocardită 92).
A fost imediat înlocuit din funcția de primar şi astfel locuitorii comunei nu au mai avut de ce
să se teamă de el.
Faptele pe care le săvârşea ici colo în apărarea țăranilor oropsiți au făcut din Adrian
Mihuț o figură de legendă în această regiune.
După comiterea acestui act de revoltă anticomunistă, şeful organizației în majoritatea
timpului s-a ascuns şi a fost găzduit de către Pavel Suciu.
De asemenea, tot în această perioadă, Pavel Suciu, strânge bani pentru fugar şi pentru
scopurile urmărite de el, fiind mai apoi trimis de fugar şi la alte elemente duşmănoase pentru
nişte bani. De altfel s-a mai cunoscut faptul că şi unii membri ai organizației sau favorizatori
ai acestuia au contribuit cu diferite sume de bani.
88
Ibidem, f. 147
89
90
,,…împreună cu Mihuț Adrian, șeful organizației, Opreț Iacob zis Butu și Grida Elisabeta membrii în
organizația secretă, am plănuit și hotărât împușcarea Președintelui Sfatului Popular din comuna Moroda, în care
scop am și acționat, însă președintele a reușit să scape…” (C. N. S. A. S. fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol.
16, f. 268)
91
Ibidem, f. 263
92
Ibidem
22
Încă de la înființarea organizației contrarevoluționare, legionarul fugar, Mihuț Adrian,
a căutat în permanență și pe orice cale să ia legătura cu alte grupuri subversive, conduse de
fugari din orice parte a țării, în scopul unificării acestora și extinderii organizației
contrarevoluționare, pentru a întreprinde acțiuni comune împotriva orânduirii de stat. În acest
sens, Adrian Mihuț, a dat misiuni lui Opreț Iacob, Rațiu Florian și Mihuț Gheorghe zis și
Vîguleasa, care îi vorbiseră despre existența unor asemenea grupuri, să stabilească legătura cu
acestea.
Tot în cursul activității sale, Mihuț, a urmărit în permanență să ia legătura cu
străinătatea, respectiv cu cercurile reacționare ale lagărului imperialist, în scopul obținerii de
ajutor din partea acestora.93
În scopul de a avea scrierile cu conținut contrarevoluționar ascunse într-un loc sigur de
unde să le poată lua oricând, șeful organizație, a ascuns o parte din aceste scrisori într-un
borcan, pe care l-a îngropat în pardoseala grajdului lui Mihuț Gheorghe zis și Vîguleasa.
Până în anul 1955 majoritatea timpului îl petrece prin localitatea Iermata încercând să
atragă şi alți oameni de partea sa şi să mai strângă si ceva bani.
În luna ianuarie a anului 1955 Adrian Mihuț îl cunoaşte pe Ştefan Mihuț, 94 la
domiciliul numitei Elisabeta Grida, prin intermediul ei şi a numitului, Iacob Opreț. Elisabeta
Grida era de fapt din Pâncota dar în acea perioadă era moaşă în satele Moroda şi Iermata95.
Ştefan Mihuț a fost atras în casa ei pentru a sta de vorbă cu şeful organizației sub
pretextul că are de reparat un guler la o haină de a moaşei fiindcă era de profesie cojocar 96.
Până în toamna anului 1955, Ştefan Mihuț s-a întâlnit de mai multe ori cu fugarul la
domiciliul lui Grida Elisabeta sau fie la domiciliul lui Iacob Opreț. Cu ocazia acestor întâlniri,
au purtat discuții cu caracter anticomunist, astfel şi Ştefan ia cunoştință de scrierile
contrarevoluționare ale organizației. A luat cunoştință de conținutul ,,apelului”, respectiv de
programul organizației şi de instigarea la luptă pentru răsturnarea regimului comunist chiar şi
la comiterea de acte de teroare împotriva organelor de partid şi de stat 97. De asemenea tot
93
,,…Mi-a necesitat legătura cu străinătatea, pentru ca în momentul când organizația subversivă va fi suficient
extinsă pe teritoriul țării și va dispune de un considerabil potențial material și uman, să obțină sau să provoace
ajutorul extern în vederea reazării scopului și adică răsturnarea pe orice cale a regimului democrat popular din R.
P. R.” (Ibidem)
94
Ştefan Mihuţ s-a născut la 16 mai 1927 la Moroda, fiul lui Sinisie și Ana, de naționalitate română, având studii
7 clase primare, Prin anii 1940 s-a mutat la Pâncota şi era de meserie cojocar. A fost arestat în 1958 pentru că l-a
sprijinit la Adrian Mihuţ. A fost condamnat la 10 ani de închisoare. (C. N. S. A. S. fond informativ, Dosar nr. P
224, vol. 18, f. 133)
95
C. Ioniţoiu, Victimile terorii..., Dicţionar F-G, p. 277
96
A. T. M. R. M. C., Dosar nr. 650/1957, f. 1
97
Ibidem
23
Ştefan Mihuț a luat cunoştință prin intermediul lui Adrian Mihuț de scrisoarea de amenințare,
cea de-a doua contrapastorală adresată episcopului din Arad.
Cu prilejul unei întâlniri cu fugarul, Adrian Mihuț, acesta îi solicită lui Ştefan Mihuț
să-l atragă în casa Gridei pe Petru Cociuba. Adrian Mihuț avea intenția să-l ucidă, întrucât
Petru Cociuba era interesat de Elisabeta Grida şi a încercat să o viziteze de mai multe ori la
domiciliul ei. Un alt motiv pentru care fugarul avea intenția să termine cu Petru Cociuba era
acela, ca acesta să nu afle de existența lui în casa Gridei şi să-l denunțe organelor de stat98.
Inițial, Ştefan Mihuț a fost de acord cu cele propuse de fugar, însă în realitate nu a avut
intenția să-l atragă pe Petru Cociuba în casa moaşei pentru că erau foarte buni prieteni şi
amândoi de meserie cojocari, dar atât mai mult că acesta renunțase de a mai întreține legături
cu ea. Ştefan Mihuț deşi avea cunoştințe de existența organizației anticomuniste, de faptul că
fugarul Adrian Mihuț este legionar, urmărit de organele de stat şi desfăşurarea luptei pentru
răsturnarea prin violență a regimului comunist din țară, în cursul anului 1956, în timp ce se
ascundea la domiciliul lui Pavel Suciu, la cererea acestuia îi dă împrumut suma de 1000 lei 99,
ştiind că aceasta va fi predată şi folosită în scopurile urmărite de şeful organizației.
În discuțiile purtate cu Ştefan, Mihuț i-a propus să se încadreze în această organizației
anticomunistă. Totuşi, acesta nu este de acord să se încadreze în organizație şi nici nu va
depune vre-o activitate în această calitate. După ce Ştefan i-a oferit lui Suciu cei 100 de lei,
cei doi, Adrian şi Ştefan nu se vor mai întâlni, acesta din urmă plecând la Pâncota
continuându-şi meseria de cojocar.
Se poate menționa și faptul ca tot în anul 1955, Grida Elisabeta a primit misiunea de a-
i procura un buletin de identitate fugarului Mihuț. Aceasta, i-a furat buletinul lui Berla Iacob
și l-a predat lui Mihuț, care avea nevoie de acte false pentru a nu fi descoperit de organele de
stat.
În cursul anului 1955, Gabor Simion face cunoștință cu legionarul fugar, Adrian
Mihuț, la domiciliul lui Suciu Pavel, cu această ocazie află de la acesta despre programul
organizației, adică despre ,,apelul” organizației ce instiga la rebeliune și la săvârșirea de acte
de teroare, împotriva organelor de partid și de stat, precum și de cuprinsul celei de a doua
,,contrapastorală”, adică despre scrisoarea de amenințare, adresată episcopului din Arad.
Ulterior, Mihuț se duce la domiciliul lui Gabor, cu scopul de a cumpăra de la acesta o cantitate
de vin, când de asemenea îi explică scopul organizației, adică îi vorbește despre
,,comandamentul fugarilor”, pentru care are nevoie de vinul respectiv, stabilind cu el, că tot
98
Ibidem
99
Ibidem
24
costul vinului furnizat îl va achita peste 3 luni, neavând bani necesari. Vinul a fost ridicat, în
cantitate de 1000 litri de Suciu Pavel, ducându-l la domiciliul său, unde stătea ascuns de cele
mai multe ori Adrian Mihuț.100
Din nou, pentru a strânge şi mai mulți bani, Adrian Mihuț ia legătura cu Gheorghe
Morodan. La începutul anului 1956, şeful organizației prin intermediul lui Iacob Opreț şi a
altor persoane îl cheamă de mai multe ori pe Morodan să se întâlnească cu el la locuința lui
Opreț. După mai multe insistențe Mihuț reuşeşte să scoată de la Morodan o sumă de 600 de
lei sub formă de împrumut. Gheorghe Morodan, prima dată, s-a eschivat să-i dea bani lui
Mihuț, spunându-i că nu are, cu toate că avea bani la el. Fugarul i-a precizat lui Gheorghe
Morodan că insistă extraordinar de mult să îi dea împrumut orice sumă de bani şi i-a promis
că îi va restitui cât mai repede posibil, în aproximativ 2 luni 101. Lui Morodan îi era frică de
Mihuț, care îl amenințase chiar şi cu aruncarea sa în aer. Văzând toate insistențele lui Mihuț,
Morodan i-a precizat faptul că a fost nevoit sa vândă un mânz şi doi cai pentru a putea face
rost de banii ceruți de fugar. Şi din această împrejurare se poate observa faptul că între Mihuț
şi Morodan nu existau raporturi de colaborare datorită neîncrederii reciproce. Opreț a insistat
că Mihuț să ia legătura cu Morodan deoarece acesta ştia că Morodan dispune de foarte mulți
bani, chiar şi de 10.000 de lei şi ar fi avut de unde să-i dea dacă acesta ar fi voit.
Se mai poate evidenția o oarecare lipsă de sinceritate a lui Adrian Mihuț în discuțiile
purtate atât cu Gheorghe Morodan cât şi cu Iacob Opreț. În discuția avută cu Morodan, Mihuț
i-a promis că îi va restitui toți bani împrumutați, iar după aceasta în discuția purtată şi cu
Iacob Opreț, fugarul face referire chiar la renunțarea restituirii banilor. În două rânduri i-a
cerut bani lui Morodan: prima dată în anul 1953, suma de 100 de lei în cadrul expresiv pentru
organizație, iar a doua dată suma de 600 de lei, de fapt tot pentru organizație, dar şi pentru că
Mihuț dorea să ajungă la un potențial financiar considerabil. După câteva luni Mihuț a aflat de
la Opreț ca Morodan a renuțaț să mai primească bani.
În legătura cu comandamentul, Morodan a cunoscut de la Mihuț că există un
,,comandament al românilor fugiți din țară” şi că acesta întreprinde acțiuni în vederea
răsturnării prin violență a regimului comunist din țară102.
La începutul lui 1956, Adrian Mihuț, este vizitat, la domiciliul lui Suciu Pavel din
Iermata, de către Morar Ioan și Albiș Avram, care și-au manifestat dorința că se poate conta pe
ei în orice eventualitate, luând la cunoștință de conținutul ,,apelului”.103
100
101
A. T. M. R. M. C. Dosar nr. 648/195, f. 2
102
Ibidem, f. 55
103
C. N. S. A. S. fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 144v
25
În luna martie 1956, Mihuț Gheorghe zis Vîguleasa, primește de la Mihuț misiunea de
a restabili legătura cu Beraru Gheorghe. Astfel, se deplasează în comuna Ivanda, iar a doua
oară se întâlnește cu Beraru Gheorghe la Oradea, în scopul fixării unei întâlniri dintre acesta și
șeful organizației.104
Tot în acest timp la domiciliul lui Pavel Suciu din Iermata, Mihuț şi ceilalți membrii
şi-au construit un cazan de țuică şi acolo se strângeau în fiecare seară. De acest cazan de țuică
nu prea ştia multă lume.
Al patrulea contact s-a petrecut în Iermata spre sfârșitul verii (11 septembrie) anului
1956 la domiciliul lui Pavel Suciu unde era găzduit şi Mihuț. Din acest moment Suciu devine
şi el un fugar împreună cu şeful organizației. Aici, fiind urmăriți şi somați de milițieni să se
predea, unul dintre ei a scos pistolul şi l-a împuşcat în brațul stâng pe urmăritor. De acum
pericolul pentru cei doi devine din ce în ce mai mare. Întreaga forță a Securității din Arad şi
din județele vecine s-au mobilizat şi concentrat în această regiune105.
Se presupune că cineva din Iermata, care era de fapt din afara organizației, i-a pârât
Securității despre activitatea pe care o au la domiciliul lui Pavel Suciu împreună cu Adrian
Mihuț.
De fapt, şeful de post din Iermata cunoştea acest lucru şi la chemat pe Pavel Suciu
pentru a purta o discuție. Din această discuție reiese faptul că, şeful de post îi spune lui Suciu
să distrugă cazanul de țuică din incinta locuinței, pentru că în momentul în care au să ajungă
milițienii să nu găsească nici o urmă. Suciu nu a luat în serios spusele şefului de post, aşadar
cazanul de țuică nu a fost distrus, deoarece toți erau cam amețiți de băutură. La sosirea
milițienilor contactul dintre cele două tabere a fost mare, dar până la urmă Suciu şi Mihuț au
reuşit să scape fugind pe câmp, ajungând la pădurea ce a aparține de Pâncota (,,dealul
Pâncotei”, la aproximativ 5 km de mers peste câmp). Aici, la domiciliul lui Suciu, Adrian
Mihuț l-a împuşcat chiar pe şeful de post din Moroda, pe nume Amăriuță. Milițienii când au
ajuns la domiciliul lui Suciu, primul lucru pe care l-au făcut, a fost acela că le-au cerut celor
din locuință să se legitimeze (să arate actul de identitate). Datorită faptului că aceştia au
refuzat să se legitimeze era inevitabil ca între cele două tabere să nu izbucnească un conflict.
104
Idem, fond Informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 291
105
Gheorghe Poenaru, Cea mai puternică organizaţie de rezistenţă din judeţul Arad în perioada 1948-1956.
Figura luminoasă a neînfricatului ei conducător, studentul Adrian Mihuţiu, în Memoria ca formă de justiţie, în
Comunicări prezentate la seminarul de la Sighetul Marmaţiei (10-12 iunie 1994), Editura Făt-Frumos, Bucureşti,
1994, p. 245
26
De fiecare dată când Adrian Mihuț a avut ciocniri cu urmăritorii săi, a evitat în primul
rând distrugerea lor fizică. Ceea ce urmărea el de fapt era doar neutralizarea acestora şi
salvarea sa. Aşadar, aşa a procedat el în cele 4 ciocniri pe care le-a avut.
După cea de-a patra ciocnire cercul s-a strâns tot mai mult în jurul lui Mihuț şi într-un
mod cât se poate de logic, cu toții aşteptau deznodământul, deoarece securitatea era mult mai
amenințătoare.
După ce au reuşit să scape de milițieni, fugind pe câmp, Securitatea timp de
aproximativ două luni i-au căutat la toate rudeniile lui Suciu din Iermata şi din Moroda,
răscolindu-le toate casele. Milițienii se gândeau la rudeniile lui Suciu, pentru că acesta avea
un văr care era primar, iar aceştia credeau că ar putea fi ascunşi aici.
Cei doi au reuşit să se salveze fugind cu căruța de la Iermata peste câmp până la
pădurea ce aparține de Pâncota. O dată intrați în pădure, au reuşit să se descurce reuşind în
cele din urmă, cunoscând foarte bine terenul, să ajungă la domiciliul preotului Ioan Crişan din
Agriş (localitate ce este situată la 8-9 km de Pâncota şi foarte aproape şi de Măderat). Soția
preotului, Aurelia, a fost cea care i-a hrănit pe aceştia atât timp cât au rămas aici. Prin preotul
Ioan Crişan, care de asemenea şi el era un luptător împotriva regimului comunist, au reuşit să
se adăpostească la cramele viilor aparținătoare comunei Agriş. De fapt în întreaga zonă a
oraşului Pâncota cu localitățile din jur este o întreagă podgorie. Aici au reuşit să îşi facă şi un
adăpost subteran din pământ pentru a putea supraviețui iernii anului 1956-1957 106, doar că au
locuit aici până la începutul lunii noiembrie.
II. 4. Momentul arestării
Din vară şi până în luna noiembrie 1956, Mihuț împreună cu Suciu au făcut multe
deplasări în comunele Mâsca, Măderat, Pâncota, Agriş, Galșa, etc., fiind chiar adăpostiți și
ajutați de ,,simpatizanții organizației”, în scopul de a procura diferite unelte şi materiale,
armament, muniții şi chiar elemente de la alți membri ai organizației sau de la alte elemente
care cunoşteau existența acestei organizații107.
O parte din aceste elemente i-au înarmat pe fugari cu diferite arme și muniții, ca de
exemplu, Ignisca Pavel le-a dat fugarilor un ferăstrău, (care l-au folosit la construirea
adăpostului din pădure), un cartuș și o grenadă defensivă (de care se va folosi Suciu Pavel în
actul de teroare de la marginea localitații Măderat) și s-a obligat să le procure o armă de
106
107
C. N. S. A. S., fond Informativ, Dosar nr. I 4146, f. 10
27
vânătoare și burlane pentru soba de la adăpost.108 Alții, ca de pildă, Grisca Pavel, urmau să
mai procure armament pentru cei doi fugari, primind în schimb bani.
De exemplu, în luna octombrie, Adrian Mihuț și Suciu Pavel, aflându-se prin Galșa îi
vor face o vizită lui Birouaș Traian Senior, unde vor fi găzduiți și alimentați. În urma
discuților purtate Traian Senior, le duce la cunoștiință celor doi fugari, acțiunile elementelor
contrarevoluționare din R. P. Ungară.109
La începutul lunii noiembrie cei doi fugari vor fi adăpostiți și alimentați de Bulz
Gheorghe. Acesta l-a cunoscut pe Adrian Mihuț, când împreună cu Suciu Pavel a venit la
domiciliul părinților săi. Cu această ocazie, Bulz a purtat cu cei doi fugari discuții ostile la
adresa regimului, aflând că Mihuț împușcase, în urmă cu două luni, pe șeful postului de
miliție din Moroda, în curtea lui Suciu Pavel, fapt pentru care erau urmăriți de organele de
stat. El i-a adăpostit pe cei doi fugari în două rânduri în intervale scurte de timp, adică o
noapte în grajd, iar a doua oară în timpul zilei i-a ascuns în grădină, într-o grămadă de tulei,
dându-le atât de mâncare cât și de băut. În discuțiile purtate cu cei doi fugari, Bulz află că sunt
înarmați pentru orice eventualitate110 și le destăinuie că posedă în mod ilegal un pistol militar
calibru 7,65 mm., pe care l-a și arătat acestora, cerându-le să-i procure cartușe.
Dar nu au reuşit să petreacă prea mult în libertate, deoarece în luna noiembrie Adrian
Mihuț a fost prins şi arestat.
În noaptea de 12-13 noiembrie 1956, cu ocazia unei astfel de deplasări, în localitatea
Măderat, în urma unei trădări din afara organizației, Pavel Suciu şi Adrian Mihuț au fost
surprinşi şi somați de organele de stat, la marginea localității. Se presupune că cel care l-ar fi
trădat pe Mihuț este chiar un văr de al său. Deschizând ambii foc de armă asupra organelor de
stat, Suciu aruncând şi grenada pe care o avea la el, l-au ucis prin rănire pe un sergent major
de Miliție. Adrian Mihuț l-a împuşcat mortal pe plutonierul de miliție Bulz Sabin 111. Tot acum
unul dintre oamenii Securității, care-i urmăreau, l-a împuşcat pe Mihuț în piciorul drept,
obligându-l, după ce şi-a terminat gloanțele, să se refugieze într-o căpiță de porumb, aruncând
pistolul fără gloanțe. După aproximativ 2-3 ore la fața locului au sosit şi organele de securitate
cu întăriri din Arad şi Timişoara, ducând cu ei cei mai dresați câini112.
Pavel Suciu era cu Adrian Mihuț în acel moment, dar a reuşit să fugă, refugiindu-se în
pădurea din apropiere, la via lui Gabor Petru (era finul fugarului). Timp de mai multe zile,
108
Idem, fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 16, f. 305
109
Idem, fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 145v
110
Ibidem, f. 146
111
112
28
Gabor Petru l-a găzduit pe fugar, oferindu-i mâncare și băutură, cunoscând că acesta este
urmărit de organele de stat, pentru activitatea sa alături de fugarul legionar Adrian Mihuț, cu
care împreună săvârșise acte de teroare la marginea pădurii Măderat. Pe lângă faptul că l-a
ascuns și l-a alimentat pe fugar, Gabor a acceptat să păstreze și să ascundă o pușcă de
vânătoare aparținând lui Suciu, un hârleț și un ferăstrău, pe care acesta l-a folosit împreună cu
Adrian Mihuț la construirea ascunzișului lor din pădure. Nu în ultimul rând, Gabor Petru l-a
alimentat pe fugar într-un loc apropiat de ascunzișul său din pădurea Măderatului (aproape de
localitatea Agrișu Mare) pe care l-au fixat de comun acord. Ulterior Suciu Pavel se ascunde în
adăpostul de pământ, unde la o distanță de aproximativ 30 de metri a ascuns toate scrisorile cu
conținut anticomunist, munițiile şi alte obiecte, în cazanul de fiert țuică.113
După comiterea acestui act de revoltă de la marginea localității Măderat, în noaptea de
12-13 noiembrie 1956, Mihuț reuşeşte pentru un scurt timp să fugă de organele Securității şi
să se ascundă la domiciliul lui Sofia Chişmore, tot în Măderat. Securitatea îl căuta prin tot
Măderatul, câinii dresați erau puşi pe urmele lui pentru a-l găsi.
Pe la ora 10 seara, prin Măderat, se auzeau numai gloanțe şi o gălăgie infernală,
Adrian Mihuț încă nu era prins. El a reuşit să păcălească Organele Securității şi chiar dacă era
împuşcat în picior, va reuşi să fugă din acea căpiță de porumb. Pe la ora 4 dimineața Sofia
Chişmore s-a trezit speriată pentru că nu ştia ce se aude afară. Câinii lătrau, iar gălăgia făcută
de Securitate era foarte mare. Ieşind afară să vadă ce se întâmplă, dintr-o dată aude că cineva
o strigă, era Adrian Mihuț. Când a auzit că este Adrian Mihuț s-a speriat pentru că-l mai
văzuse de nouă ani. Mihuț stăruia să-l lase să intre în casă deoarece este urmărit de Securitate,
împuşcat în picior și rănit la umăr, cerându-i un pahar cu apă pentru că nu mai rezistă 114. Sofia
şi tatăl său fiind speriați de ce se întâmplă, mai că nu găseau nici un pahar cu apă,
încremeniseră când au auzit că a confirmat că este Adrian Mihuț. Era un om zdravăn şi purta
un cojoc pe el. În acel timp curentul electric încă nu se folosea pe la sate, se folosea doar
lampa ca sursă de lumină pe timp de noapte. Sofia a dorit să aprindă lampa şi chiar a făcut-o,
dar Mihuț a spus să o stingă imediat deoarece Securitatea se afla pe urmele lui. După ce i-a
dat un pahar cu apă, fugarul a cerut ajutor de la soțul şi tatăl acestei femei pentru a-l duce
imediat la Agriş. Când a zis aceste cuvinte se afla la capătul târnațului în genunchi pentru că
nu putea să stea în picioare din cauza rănilor. La scurt timp o trupă de milițieni au dat buzna în
curtea lui Sofia Chişmore. Milițienii, după ce au pus mâna pe Mihuț, au cerut de mâncare,
spunând că nu au mâncat de vreo două zile. Gazda, fiindu-le milă de ei, i-a servit cu pâine şi
113
114
29
slănină, mâncarea tradițională de dimineața. După ce au mâncat, l-au luat pe Mihuț şi l-au dus
în casa lui Purdu. Aici a venit un I. M. S. şi l-au urcat în maşină ducându-l la Securitate. Apoi
s-au reîntors la Chişmore să întrebe dacă împreună cu Mihuț era şi Suciu.
În momentul arestării, asupra fugarului Adrian Mihuț s-a găsit o arma Z. B. cu 30
cartușe, un pistol P. 38 cal. 9 mm. lung, cu un cartuș, 2 tuburi cartușe, 13 cartușe Manlicher,
un cartuș pentru arma de vânătoare și un număr de 26 cuie mari, de care avea nevoie la
adăpost.115
De fapt Suciu scăpase mult mai înainte, fiind ajutat și de Morar Adam. Acesta se duce
după Caba Avram, pe care-l anunță să vină cu căruța după fugar și să-l ducă într-un loc mai
sigur. Fapt ce s-a și întâmplat, Caba Avram venind după Suciu, ducându-l pentru a fi adăpostit
la Sofia (Floare) Bunaciu.116
În perioada în care a rămas singur fugar, Suciu a fost alimentat de mătuşa sa din Şicula
unde a stat o perioadă până la prinderea sa. Socrul său a fost cel care îi aducea de mâncare şi îl
ținea la curent cu evenimentele ce se întâmplau. Ca să nu fie depistat de milițieni, Suciu şi-a
făcut în pardoseala grajdului un adăpost, un fel de ascunzătoare pentru orice eventualitate. Dar
pe data de 7 ianuarie 1957 a fost prins şi arestat. O parte din muniții şi alimente le-a lăsat la
acel adăpost subteran ca să aibă de rezervă dar au fost găsite şi ridicate de organele de stat117.
Când a fost prins, Adrian Mihuț le-a spus anchetatorilor că vrea să
vorbească numai cu Petru Groza (este de menționat faptul că el i-a
meditat pe băieții lui Groza), altfel nu spune nimic. Groza nu a venit, dar a
trimis pe Avram Bunaciu care, după ce a discutat cu Mihuț, i-a promis că
nu va fi executat.
Din momentul arestării lui Mihuț au început şi arestările membrilor acestei organizații.
Au fost arestați aproximativ 69 de persoane. Primele au început imediat după arestarea lui
Mihuț, cu oamenii care de fapt erau considerați cei mai importanți în organizație. Odată ce a
fost arestat Mihuț i-a denunțat pe toți, chiar şi pe unii cu care a colaborat. Gheorghe Poenaru
era considerat mâna dreaptă a lui Mihuț şi astfel pe 8 decembrie 1956 la domiciliul său din
satul Inand, județul Bihor, au sosit Organele Securității din Timişoara şi Salonta pentru a-l
aresta. Au înconjurat casa pentru a nu putea sa fugă, iar doi au pătruns înăuntru pentru a-l
aresta. În acelaşi moment i-a fost prezentat şi mandatul de arestare. După ce i-au
percheziționat toată casa, milițienii i-au spus să îşi ia câteva haine şi ceva de mâncare şi să-i
115
116
Idem, fond informativ, Dosar nr. P 224, f. 146v
117
Idem, fond Informativ, Dosar nr. I 4146, f. 10
30
însoțească. De fapt, Gheorghe Poenaru ştia că va fi căutat de Securitate, deoarece auzise de la
mama sa din Ineu, că Mihuț a fost prins. Însoțit de doi securişti a fost dus la curtea I. C. A. R.
din Salonta, unde îl aştepta o maşină de teren cu număr de Timiş 118. De aici a fost luat şi dus la
Securitatea raionului Salonta unde a stat doar o singură zi, iar mai apoi transportat la
Timişoara a fost anchetat şi întrebat despre unii membrii ai organizației (înspecial despre cei
din Ineu).
Şi în localitățile Moroda şi Iermata, securitatea şi-a făcut simțită prezența începând să-i
aresteze pe cei care erau considerați că l-au sprijinit pe Mihuț. Acțiunea a început prin
arestarea preotului Florian Rațiu şi a soției sale, apoi Gheorghe Morodan, Gheorghe Mihuț
Vâguleasa, Constantin Buțiu, Elisabeta Grida, etc.
Când securiştii au venit acasă la Gheorghe Morodan, după ce i-au înconjurat casa şi i-
au percheziționat-o, i-au scos toată familia afară punând sechestru pe domiciliu. Pe Morodan
l-au arestat şi l-au dus la Securitatea din Timişoara unde la rândul său va fi şi el anchetat.
Familia lui, pentru că în casă nu mai avea voie să intre, a fost nevoită să se mute aproape de
marginea satului lângă cimitir, unde mai aveau încă o casă.
Toate arestările s-au produs într-o manieră şi acțiune cruntă şi în acelaşi timp foarte
dură, continuând şi în celelalte localități unde se considera că Adrian Mihuț a umblat şi avea
simpatizanți: Pâncota, Ineu, Şicula, Măderat, Agrişu Mare, Galșa, Iermata, etc.
II. 5. Procesul
Toți membrii grupului au fost duşi la Securitatea din Timişoara unde urmau să fie
anchetați. Cei care se ocupau de aceştia au fost: şeful Securității colonelul Negrea119 şi
maiorul Schnelbach120, şeful serviciului de anchetă.
Toată iarna şi primăvara anului 1957, toți membrii grupului au fost anchetați.
Fiecare au fost nevoiți să spună absolut totul despre legătura pe care iei au avut-o cu Adrian
Mihuț şi în ce măsură l-au ajutat.
118
119
Colonelul Vasile Negrea a fost în anii `50 şeful Securităţii din Timişoara. Ulterior a acces în funcţii
importante în cadrul Securităţii. În anul 1961 era general maior, adjunct al Ministrului Afacerilor Interne. El s-a
ocupat în prima fază de cazul Goma. La 2 noiembrie 1961 a semnat decizia nr. 16.285 prin care se fixează
acestuia domiciliu obligatoriu pe timp de 24 de luni în comuna Lăţeşti, raionul Feteşti, reg. Bucureşti. (Doina
Jela, Lexiconul Negru, Unelte ale represiunii comuniste, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001,, p. 194)
120
Martin Schnelbach a fost şeful serviciului de anchetă al Securităţii din Timişoara în vremea respectivă. Este
prezentat de toţi cei care au fost anchetaţi de către acesta drept un personaj extrem de dur. (Ibidem, p. 249)
31
Tribunalul Militar din Cluj, deplasat la Timişoara, a aplicat
condamnări între 2 ani şi închisoare pe viață, iar Adrian Mihuț şi Pavel
Suciu au fost condamnați la moarte.
Adrian Mihuț era un tânăr bine legat, cu o privire pătrunzătoare. Era
de o inteligență strălucitoare şi poseda o vastă cultură generală, în timpul
lungilor zile de carceră el fredona deseori cântecul "Mătăniile" cu ochii
pierduți în amintiri, îi plăcea să recite din operele lui Baudelaire.
Suciu era un om foarte sincer. El se luptase cu ruşii, pe care îi ura de
moarte, aşa cum îi ura şi pe ticăloşii lor susținători din România.
Amândoi aşteptau execuția cu seninătate, în toamna anului 1957,
Adrian Mihuț şi Suciu au fost executați la închisoarea Jilava, cu toate că
Bunaciu le promisese din partea lui Groza că le va salva viața.
În timpul anchetei de multe ori acuzații au fost puşi chiar față în față
pentru a scoate de la ei absolut toate informațiile cu privire la organizația
lui Mihuț. Tot în cadrul anchetei a urmat enumerarea faptelor pe care le-a
făcut Adrian Mihuț împreună cu toți membri, accentuând în special pe
gravitatea lor. Maiorul Schnelbach, era foarte dur şi aplica metode de bătăi
neconvenționale. În multe situații, el se folosea de o vână de bou cu care
bătea arestații, atât peste tot corpul cât şi peste tălpile picioarelor până îi
învânățea. Lui Gheorhe Poenaru chiar i-au fost rupte două coaste. Tot Schnelbach i-a pus
pe Gheorghe Maniu şi Văceanu Simion împreună cu Gheorghe Poenaru într-o anchetă
comună. Şi celor doi le-au aplicat o bătaie asemănătoare cu cea a lui Poenaru făcându-i să
recunoască că ,,Gheorghe Poenaru este vinovat pentru tot”. Au mai fost şi alte confruntări
organizate, de exemplu: Moisă Cismaş, Moise Sărb şi Gheorghe Poenaru. Maiorul Schnelbach
aplică aceeaşi tactică de bătaie şi îi amenință cu tot felul de înjuri, spunându-le celor doi de
fapt căci Poenaru este criminalul care i-a băgat pe toți arestații din Ineu în puşcărie121.
După terminarea anchetelor tuturor arestaților din lotul fugarului Adrian Mihuț,
procuratura din Timişoara a încadrat cazul acesta la ,,uneltire împotriva statului”, articolul 209
Cod Penal, iar mai apoi reîncadrat juridic la articolul 1999, ,,uneltire contra Securității
statului”, care de fapt prevedea pedeapsa cu moartea122.
Aşadar, atât Adrian Mihuț cât şi Pavel Suciu au fost condamnați la pedeapsa maximă,
moartea. Cei doi au fost executați după toate probabilitățile undeva prin Bucureşti, într-o casă
121
122
Ibidem
32
conspirativă sau aşa numita ,,Valea Plângerii” de lângă fortul 13 din Jilava. Executarea celor
doi a avut loc dimineața.
Acum, după ce ancheta a fost finalizată, toate dosarele celor arestați au fost trimise
spre verificare şi aprobarea Procuraturii în vederea începerii acestui proces care va avea loc în
Săptămâna Mare cea a Patimilor.123 După aceasta toți arestații au luat legătura cu avocații
propuşi din oficiu. Durata discuției care a fost oferită între arestat şi apărător a fost de 5
minute şi totodată la această discuție asista şi câte un securist.
Astfel, după terminarea tuturor formalităților necesare începeri procesului s-au luat
toate măsurile astfel încât toți arestații să se prezinte cât mai bine din punct de vedere al
înfățişării după lungile chinuri la care au fost supuşi în tot timpul anchetei.
Întregul grup de 69 de persoane a fost împărțit în 3 loturi mai mici și aproximativ câte
20 de persoane fiecare. Primul grup din care făcea parte Adrian Mihuț şi Pavel Suciu era
considerat cel mai important şi a fost primul judecat.
Din el făceau parte:
1- Mihuț Adrian, din comuna Măderat, județul Arad, condamnat la moarte în
primăvara lui 1957. Executat la Penitenciarul Jilava la 10 decembrie 1957.
2- Suciu Pavel, țăran din localitatea Iermata, fiul lui Ion şi Sofia, condamnat la
moarte şi executat la 20 noiembrie 1957124.
3- Crişan Ioan, născut la 26 iulie 1919 la Pâncota, preot în Agrişu Mare, a fost
condamnat la muncă silnică pe viață. A fost închis în perioada 1958- 1964.
4- Buț(iu) Constantin, notar în oraşul Ineu, condamnat la muncă silnică pe
viață.
5- Gr(l)ida Elisabeta, asistent medical (moașă comunală) în Iermata și Moroda
condamnată la muncă silnică pe viață.
6- Opreț Iacob, țăran din comuna Moroda, condamnat la 25 de ani la muncă
silnică.
7- Poenaru Gheorghe, profesor din oraşul Ineu, condamnat la 20 de ani la
muncă silnică125.
8- Rațiu (Florian) Ioan, născut la 7 aprilie 1901 în localitatea Şicula. Preot în
comuna Moroda, condamnat la muncă silnică pe viață. A fost eliberat în
1964 şi va lucra din nou ca preot în parohia Clopodia din județul Timiş126.
123
124
Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, Editura Albatros, Bucureşti 1994, vol. IV, p. 124
125
Ibidem, vol. V, p. 124
126
Vasile Manea, Cicerone Ioniţoiu, op. cit., p. 60
33
9- Mihuț Gheorghe zis și Vîguleasa, țăran din comuna Moroda, condamnat la
muncă silnică pe viață.
10- Ardelean Ileana, funcționară în Mîsca, condamnată la 10 ani de muncă
silnică.
11- Ignişca Pavel, contabil şef în comuna Şiria, condamnat la 20 de ani de
muncă silnică127.
12- Nica Ioan, țăran din localitatea Iermata, condamnat la 20 de ani de muncă
silnică.
13- Sârb Moisă, țăran din oraşul Ineu, condamnat la 10 ani de muncă silnică.
14- Lorincz Andrei (Francisc), morar din localitatea Mocrea, condamnat la 15
ani de muncă silnică.
15- Caba Ioan, țăran din Şicula, condamnat la 15 ani de muncă silnică.
16- Mangra Gheorghe, plutonier la Jandarmeria din comuna Măderat,
condamnat la 10 de muncă silnică.
17- Baciş Gheorghe, morar în comuna Agriş, condamnat la 3 ani de muncă
silnică.
18- Momac Gheorghe (Ioan), plutonier din comuna Agriş, condamnat la 2 ani de
muncă silnică.
19- Beraru Ioan, țăran din localitatea Iermata, condamnat la 3 ani de muncă
silnică.
20- Bunaciu Floare, casnică din Şicula, condamnată la 5 ani de muncă silnică.
Judecarea acestui prim lot a durat 3 zile şi aproximativ o noapte. A început în

Săptămâna Patimilor, într-o luni dimineața şi s-a terminat în noaptea de miercuri spre joi, la
orele 2 noaptea a aceleaşi săptămâni 128. Procesul a fost prezidat de către o comisie a
Tribunalului Regional din Cluj, având în componență 5 coloneii (Vasiliu Eugen, Mirăuță
Constantin, Miclea Constantin, Stoicescu Constantin, Finichi Paul), plus ajutorul procurorului
Miclea129 care era căpitan. Şeful completului de judecată a fost colonelul Paul Finichi130.
127
Cicerone Ioniţoiu, Victimle terorii comuniste,arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar H, I, J, K, L,
Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2003, p 113
128
129
Miclea Constantin a fost colonel de justiţie. Şeful Procuraturii Militare R3M Cluj, a pus concluziile de
condamnare la moarte pentru unul dintre partizanii rezistenţei din Munţii Banatului, executaţi in august 1958.
(Doina Jela, op. cit., p. 179)
130
Finichi Paul a fost maior de Justiţie şi preşedinte de tribunal. După o anchetă extrem de dură, pentru vina de a
fi scris scrisori lui Gheorghiu Dej, studetul Neamţu Augustin, a fost condamnat de el la 20 de ani de muncă
silnică. După pronunţarea sentinţei a adăugat acestuia o pedeapsă suplimentară: interdicţia de a primi de acasă
34
Imediat după judecarea primului lot a urmat la judecată celelalte două loturi, care a
durat câteva zile, până sâmbătă seara din Săptămâna Patimilor.
Lotul al treilea era format din:
1- Mihuț Ștefan a fost condamnat pentru uneltire contra securității la 10 ani
muncă silnică131.
2- Ardeleanu Avram a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne și
deținere ilegală de muniție la 10 ani muncă silnică.
3- Maniu Gheorghe a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne la 9
ani de muncă silnică.
4- Deheleanu Gheorghe a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne
la 8 ani muncă silnică.
5- Văcean Simion a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne la 8
ani muncă silnică.
6- Cismaș Moise a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne la 7
ani muncă silnică.
7- Moraru Ioan a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne la 9 ani
muncă silnică.
8- Albiț Avram a fost condamnat pentru uneltire contra securității interne la 5 ani
muncă silnică.
9- Bulz Gheorghe a fost condamnat pentru crimă de favorizare și deținere ilegală
de arme miltare la 8 ani muncă silnică.132
10- Morar Adam a fost condamnat pentru crimă de favorizare la 8 ani muncă
silnică.
11- Gabor Petru a fost condamnat pentru crimă de favorizare la 8 ani muncă
silnică.
12- Stirbu Ioan a fost condamnat pentru crimă de nedenunțare la 3 ani temniță grea.
13- Birauaș Traian Senior a fost condamnat pentru crimă de favorizare la 10 ani
muncă silnică.
14- Birauaș Traian Junior a fost condamnat pentru crimă de nedenunțare la 4 ani
temniță grea.
obiecte de toaletă, motivând că nu le merită. (Ibidem, p. 177)

131
C.N.S.A.S. fond informativ, Dosar nr. P 224, vol. 18, f. 154v
132
Ibidem, f. 155
35
15- Birauaș Ioan a fost condamnat pentru crimă de nedenunțare la 8 ani temniță
grea.133
16- Gabor Simion a fost condamnat pentru crimă de favorizare la 6 ani muncă
silnică.
17- Șirianu Gheorghe a fost condamnat pentru delict de uneltire la 4 ani închisoare
corecțională.
18- Mihuț Gheorghe zis Șoricel a fost condamnat pentru crima de nedenunțare la 4
ani temniță grea.134
Conform art. 4 Decret 199/95 și art. 25 punct 6 C.P. se dispune confiscarea averii în
întregime a tuturor condamnaților.135 Toți condamnații au fost obligați să plătească 300 lei
cheltuieli de judecată.
Recursul făcut de inculpați nu a fost admis nici unui condamnat.
În felul acesta a ştiut regimul comunist să distrugă această temută organizație de
rezistență română din județul Arad, fiind formată din oameni curajoşi care nu s-au lăsat
intimidați şi au luptat ani în şir până în noiembrie 1956, când au fost arestați136.
După judecarea întregului lot al ,,fugarului” Adrian Mihuț s-a anunțat că pe data de 11
mai 1957 se vor pronunța sentințele. Toți arestați au fost ținuți la Securitatea din Timişoara
până după această dată aşteptând pronunțarea sentinței. Dar pronunțarea sentinței se amână
câteva zile deoarece depindea de forul suprem de la Bucureşti, întru-cât organizația lui Adrian
Mihuț a săvârşit fapte deosebit de grave.
6. Inchiziția
133
Ibidem, f. 135
134
Mihuț Gheorghe zis Șoricel, născut la 6 august 1896, în comuna Măderat, fiul lui Teodor și Florița, studii 3
clase primare, ocupația agricultor, fost proprietar a unei cariere de piatră, fost condamnat în 1920 la 10 luni
închisoare pentru rebeliune înarmată. Mihuț Gheorghe este tatăl fugarului Adrian Mihuț, cunoscând că fiul său,
încă din timpul pe când era elev, a desfășurat activitate legionară. Acesta a cunoscut împrejurarea că tot pentru
activitate legionară, fiul său a devenit fugar, în anul 1948 și că era urmărit de către organele de stat. De asemenea
se mai cunoaște că Mihuț Gheorghe l-a alimentat și găzduit pe fiul său în mai multe rânduri, chiar dacă la văzut
de cele mai multe ori înarmat, luând chiar la cunoștiință de actele de teroare săvârșite de Adrian împotriva
organeleor de stat în mai multe localități. În 1956, acesta, a luat la cunoștiință că fiul său s-a ascuns la domiciliul
lui Galdea Sălade, care a primit misiunea de a-i strânge bani (C. N. S. A. S. fond informativ, Dosar nr. P 224,vol.
18, f. 149v).
135
Ibidem, f. 155v
136
36
Tot lotul lui Mihuț a fost adunat în curtea Securității de unde a fost transportat la
Penitenciarul ,,Popa Şapcă” şi au fost repartizați după un criteriu bine stabilit de Securitate.
Dar sentințele nu erau încă pronunțate.
Majoritatea lotului a fost închis în camera nr. 11, această cameră era cea mai spațioasă
din Penitenciar la vremea respectivă. Cei care au fost considerați principalii reprezentanți ai
grupului au fost puşi în alte camere de exemplu: Adrian Mihuț şi Pavel Suciu au fost puşi în
camera condamnaților la moarte, Gheorghe Poenaru şi părintele Ioan Crişan în camera nr. 6,
iar Iacob Opreț în camera nr. 7137. Totul era bine gândit din partea Securității. Pronunțarea
sentinței a venit pe data de 12 iunie 1957.
Pedepsele au fost crunte şi exemplare; Adrian Mihuț şi Pavel Suciu au căzut sub
gloanțele ,,plutonului de execuție”, iar restul membrilor care erau condamnați la muncă silnică
au fost supuşi de fapt unui îndelungat şi diabolic program de exterminare fizică.
Mulți dintre membrii organizației când au auzit sentința dată au făcut crize de nervi,
pentru ei fiind inexplicabilă. Au trăit o scenă dramatică, pentru că mulți şi-au văzut cu
familiile ruinate. Un exemplu foarte bun a fost familia preotului Crişan. Atât el cât şi soția sa,
Aurelia, au fost condamnați la muncă silnică iar copilul lor, învârstă de 6 ani, a rămas fără
mamă şi fără tată.
Aproximativ după două săptămâni de la pronunțarea sentinței toți cei 70 de arestați au
părăsit Timişoara, îndreptându-se spre un mare necunoscut, Penitenciarul Jilava.
Despre cele patru femei condamnate: Elisabeta Grida, Ileana Ardeleanu, Aurelia
Crişan, Floare Bunaciu, nu s-au mai auzit nimic. Probabil au fost trimise la un alt Penitenciar
pentru femei138.
Cei care au fost pedepsiți cu muncă silnică pe viață, li s-au pus lanțuri grele la picioare
fiind considerați periculoşi. Aproximativ 10 persoane au purtat aceste lanțuri, printre aceştia
se afla şi Gheorghe Poenaru.
Toți bărbații din acest lot au fost puşi într-un ,,bou vagon”, în care nici lumina nu
pătrundea.
Toți cei care purtau lanțuri au fost primiți şi ajutați cu toată dragostea de ceilalți
condamnați din lot, lăsându-i să stea chiar pe singura bancă care exista în bou vagon. Cele
mai grele lanțuri le-a avut Constantin Buț.
Ajunşi în Bucureşti, la Penitenciarul Jilava, tot lotul lui Adrian Mihuț a fost închis într-
o celulă mare cu nr. 35, dar care era foarte prost luminată, având doar o mică fereastră şi în
137
138
Ibidem, p. 88
37
care era foarte cald. În acea cameră au fost ținuți aproximativ 3 luni după care au fost
repartizați în alte camere, fiind împrăştiați care încotro, în locul aceasta urmând să vină alți
condamnați.
După ce au fost despărțiți unul de celălalt, detenția fiecăruia a luat un curs diferit. Au
fost mutați în alte camere ale Penitenciarului unde au mai fost ținuți un scurt timp, după care
au fost duşi şi închişi şi la alte Penitenciare din țară sau în lagăre de muncă silnică.
De exemplu, Aurelia Crişan a trecut în perioada detenției prin Penitenciarele
Timişoara, Jilava şi Miercurea Ciuc. Pavel Ignişca a murit în timpul detenției la
Penitenciarul ,,Popa Şapcă” din Timişoara din cauza tratamentului inuman la care a fost
supus. Gheorghe Poenaru a trecut în perioada detenției prin Penitenciarele Jilava, Arad şi
Aiud. Elisabeta Grida şi-a făcut detenția la Penitenciarele Arad şi Oradea. Andrei Lorencz şi-a
făcut detenția la Penitenciarele din Arad, Timişoara, Jilava, Aiud şi Gherla. Ioan Caba şi-a
făcut şi el detenția la Penitenciarele din Timişoara, Gherla şi lagărul Gridu. Gheorghe Mangra
a trecut prin Penitenciarele Jilava, Gherla şi lagărele de muncă silnică.
Aceştia sunt doar o parte din cele 70 de persoane care au făcut parte din organizația lui
Adrian Mihuț, arătând prin ce penitenciare au trecut ei în timpul detenției
În anul 1964 în urma Decretului nr. 411 au fost eliberați toți deținuți politici din
închisorile României.
38
Mărturii
1. Mărturia lui Ştefan Mihuț
Mă numesc Ştefan Mihuț şi m-am născut în 16 mai 1927 în localitatea Moroda.

Copilăria mi-am petrecut-o aici, iar la vârsta de 16 ani am plecat la Pâncota ca ucenic de
cojocar.
La vârsta de 21 de ani am fost chemat în armată. Timp de 3 ani am efectuat stagiul
militar la Constanța, după care m-am reîntors acasă, iar un an mai târziu m-am căsătorit.
Când am venit din armată aveam 24 de ani, în sat la mine mi s-a spus că ar exista un
om urmărit de Securitate şi că multe alte persoane din Moroda ştiu acest lucru. Eu nu prea am
băgat de seamă acest subiect, pentru că nu mă prea interesa. Am rămas acasă şi am început să
practic cojocăria.
La intrare în Iermata, dinspre Moroda, stătea moaşa comunală, pe nume Elisabeta
Grida. Într-o seară a venit la mine şi m-a invitat să-i fac o vizită pentru ai fixa un guler la un
palton. Mi-a mai spus că are gulerul acasă şi măcar să trec să văd dacă gulerul este bun.
Într-una din zile aveam drum la Iermata pentru a-mi cumpăra ață şi m-am hotărât să
trec şi pe la Elisabeta să-i văd gulerul. Ajung la ea, mă primeşte în casă şi observ pe o farfurie
în mijlocul camerei nişte coji de prăjitură şi o sticlă de rachiu, semn că mai era cineva la ea în
casă, servindu-mă şi pe mine. Aici l-am cunoscut pe Adrian Mihuț, în luna ianuarie 1955, la
domiciliul acestei moaşe.
Când l-am văzut, Adrian Mihuț părea o persoană modestă, nu îmbrăcat fie ştie cum,
dar în tot cazul un bărbat bine, de statură mijlocie. S-a apropiat de mine şi dă mâna cu mine.
Rămân uimit şi mi se recomandă că-i Adrian Mihuț. Eu dincolo zic; tot Mihuț mă cheamă şi
pe mine, te cunosc îmi spune Adrian, pe un ton mai ridicat.
Mă apucase puțin frica şi mă întrebam că cine o putea fi şi ăsta de mă cunoaşte pe
mine, rămân surprins de ce se poate întâmpla.
39
- Ai auzit de mine vreo-dată, mă întreabă Adrian?
- Am auzit prea puține lucruri dar pe mine nu m-a prea interesat, i-am răspuns.
Mai apoi mi-a spus ca e Adrian Mihuț, zis a lui ,,Şoricelu” din localitatea Măderat. Mi-
am dat seama că este Adrian Mihuț pentru că l-am cunoscut pe ,,Şoricelu” din Măderat. Eu,
încă mă gândeam că este ceva la mijloc şi eram speriat, dar el mi-a zis să nu-mi fie frică de el
pentru că este de fapt un om paşnic.
După acest moment am început cu el la discuții şi am stat până noaptea târziu. Despre
politică nu am vorbit cu el, chiar nimic, în special m-a întrebat multe lucruri despre mine.
Aş vrea să spun, ca să mă înțelegi mai bine, eu eram prieten bun cu Petrişor Cociuba
zis şi a lui ,,Cocoşu” din Moroda. Amândoi eram de meserie cojocari și colaboram de multe
ori. Lui Petrişor îi plăcea foarte mult de Elisabeta Grida şi erau multe seri când o curta. Şi
într-una din seri chiar el m-a rugat să-l însoțesc până acasă la moaşă pentru că bănuia că este
cineva acolo.
Revenind la discuția cu Adrian, primul lucru ce-l interesa pe Mihuț era: cum de m-am
dus eu cu Petrişor la Elisabeta Grida? Să vadă cu ce interes, cu ce scop, ce m-a făcut pe mine
să merg acolo. Şi i-am spus că Petrişor m-a invitat să merg cu el. Eu i-am răspuns mai cu
frică, spunându-i curat că Petrişor m-a invitat şi i-am povestit că Petrişor a bătut la uşă şi
Grida i-a deschis, dar că a plecat pentru că a bănuit ceva. I-am spus lui Mihuț toată treaba
asta.
După această întâlnire eu cu Mihuț m-am întâlnit de mai multe ori. A treia oară când
ne-am văzut, mai în glumă sau mai în serios, mi-a spus că îl omoară pe Petrişor, deoarece
căuta să vadă de la mine dacă este urmărit. El a primit chiar un bilet de la cineva să părăsească
localitatea, părăsind-o după a treia întâlnire, dacă îmi aduc eu bine aminte. Dar de fapt a vrut
să se asigure dacă nu e urmărit, nu să omoare pe cineva anume.
După ultima întâlnire am ieşit de la Elisabeta Grida, am dat mâna cu el şi mi-a spus
că-i pare bine că m-a cunoscut, prin aceasta mi-a dat de înțeles că s-ar putea ca şi eu să fiu
prins.
Ca să fac o oarecare paranteză, după ce am venit din armată, cei care m-au recomandat
lui Adrian Mihuț au fost Pavel Suciu şi Iacob Opreț. Nu doar prin invitația Grida l-am
cunoscut pe Mihuț ci şi prin Opreț, la care am fost cred că o dată sau de două ori, numi aduc
deloc bine aminte.
Mai apoi, eu cu Opreț am discutat mult şi cred că l-am cunoscut pe Mihuț şi acolo. A
plecat apoi şi nu l-am mai întâlnit niciodată, până în fața instanței când am fost puşi față în
față.
40
În instanță după arestarea noastră, pot să spun că m-a apărat, dar şi m-a acuzat puțin.
M-a acuzat că aş vrea să plec din tară şi dacă aş vrea să plec cu el. Dar în discuțiile purtate cu
el nu am mai discutat despre aşa ceva. Sincer, eu nu am avut ceva tangențial politic cu el. Pot
să spun că el de aia a vrut să-l ducă pe Cociuba la domiciliul Elisabetei, spunându-mi mai
apoi că nu este un criminal, doar să afle dacă sunt urmărit şi dacă este urmărit. Mie personal
nu mi-a povestit nimic despre organizație, dar pot să spun că el a selectat oameni din Moroda
şi Iermata. El a trăit ca fugar politic, ştiam asta, dar mie nu mi-a spus forma de organizare.
În instanță pot să spun că m-a şi apărat, fie că a vrut, fie că nu a vrut, eu nu am de unde
să ştiu asta, m-a acuzat doar în vederea plecării din țară. În instanță la întrebat procurorul dacă
m-a primit şi pe mine în organizație şi aici a spus ceva frumos pentru mine. A spus că pe mine
nu m-a primit.
Eu am fost primul acuzat din lotul al treilea. Erau în total 3 loturi a câte 20- 25 de
acuzații în fiecare lot. Toți am fost un grup dar când ne-au judecat am fost împărțiți în 3 loturi.
I-am cam uitat pe cei care erau cu mine în lot, dar mai țin minte că 4 persoane erau din Şicula
şi îi mai țin minte Ion Moraru şi Avram Albiş, pe restul i-am uitat că a trecut mult timp de
atunci. Mai ştiu că Adrian Mihuț, Pavel Suciu, Iacob Opreț şi Elisabeta Grida au fost judecați
în primul lot şi că Mihuț şi Suciu după proces au fost omorâți într-o dimineață la închisoarea
din Jilava.
Următoarea întrebare pe care i-a adresat-o procurorul lui Adrian Mihuț a fost că dacă
m-a primit şi pe mine în organizație. Adrian a dat un răspuns bun dar care nu m-a prea ajutat
pentru că deja eram acuzat.
Când am semnat acuzația era să mă ducă de la penitenciar la închisoarea Popa Şapcă.
Adrian Mihuț m-a ajutat în instanță. Eu deja eram acuzat că eram în organizație şi condamnat
la 10 ani, dar Mihuț a spus că nu m-a primit pentru că nu a avut încredere în mine. La judecată
erau şi familiile noastre. Noi toți am fost condamnați pe bază de organizație contra securității
statului. Aveam un nume care mi s-a dat atât mie cât şi la toți arestați: ,,Crimă contra
securității statului”. Iar eu am fost condamnat la 10 ani de muncă silnică. Eu nu am fost un
membru dar am fost un complice.
Eu am fost ultimul arestat în 6 ianuarie 1957. Oricât m-am ferit eu tot pentru
participare în organizare am fost acuzat.
Pot să mărturisesc că numai în prezența lui Elisabeta Grida şi Iacob Opreț m-am
întâlnit cu Adrian Mihuț. Dar el mai avea întâlniri şi cu alți oameni din Ineu, Măderat,
Pâncota, Agriş, Arăneag şi inclusiv Moroda şi Iermata.
41
După ce m-am despărțit de el, de la Grida, ştiu că Mihuț s-a dus la Suciu, dar cu Iacob
Opreț am mai discutat. La Pavel Suciu acasă au început să facă palincă (țuică). Pavel Suciu,
de fapt, era verişorul primar al socrului meu (din prima căsătorie).
După ce Adrian Mihuț a fost prins au început arestările. I-a cam arestat pe toți şi în
ziua de 6 ianuarie 1957 m-a aresta şi pe mine. Când ne-au arestat au venit la domiciliul meu 4
bărbați înarmați, eu în acel moment dormeam împreună cu soția mea. M-am coborât din pat şi
am deschis uşa fără să-mi dau seama cine mă caută la o oră aşa târzie. Au intrat în casă, au
pus să mă îmbrac repede şi să merg cu ei pentru că sunt arestat. De frică când am vrut să mă
încalț am luat un ciorap de al meu şi unul al soției mele.
M-au luat din casă, m-au pus într-o maşină şi m-au legat la ochi spunându-mi că nu
am voie să vorbesc. Ştiu că în acea zi a mai arestat încă câțiva. Îmi aduc aminte că l-au
arestat pe Mistor şi pe unul din Pâncota, pe nume Mechiş (era un neamț). Apoi ne-au dus până
la Timişoara şi ne-au băgat în celulă timp de 6 luni. Aici am avut doar un pat de fier, celula era
fără ferestre, îmi aduc aminte că era ceva parcă de forma unei ferestre pe care îmi băga aer
condiționat. Mă scotea afară o dată la 3 zile sau la săptămâna într-un țarc înalt de 4- 5 metri,
de cărămidă şi mă lăsau să mă plimb un timp, dar mă plimbam de unul singur pentru că nu se
dădea voie să fie mai mult de o persoană în acel țarc.
Apoi noaptea mă scotea la anchetă, iar ziua când voiam la toaletă, îmi puneau
ochelarii ,,ăia orbi” şi de braț mă țineau şi mă duceau la toaletă, iar mai apoi mă băgau din
nou în celulă.
Nu pot să spun că am organizat ceva sau am făcut ceva în organizație. După ce am
ajuns şi în legătură cu ceilalți, nici unul nu s-a manifestat că ar fi avut o oarecare misiune
deosebită.
Mergeam la socru meu, el îl cunoştea mult mai bine pe Suciu şi pe Mihuț, era ca şi
mine, tot necăjit, dar iată că pe el nu l-a arestat, dar pe mine da. Dar când am fost anchetați nu
l-am pârât nici eu şi nici ceilalți, pe socrul meu.
Aş vrea să mai spun, că era să uit, că într-o noapte când m-am întâlnit cu Mihuț şi
Opreț, am primit şi un pistol. Mihuț avea un pistol mare, al meu a fost unul micuț, am ieşit
peste grădini şi am ajuns la marginea satului Moroda lângă puntea mare, de unde Adrian a
luat-o spre Târnova (nu erau decât 6 km peste câmp), spre Agriş la preotul Ioan Crişan, cu
care era de fapt bun prieten.
La tribunal m-a ținut aproximativ 6 luni cu aceleaşi izmene, cămaşă şi pantaloni, nici
nu le-am spălat, iar mâncarea era destul de sărăcăcioasă, doar puțină pâine şi mămăligă.
42
După 6-7 luni ne-au mutat la Popa Şapcă, acolo am stat cam aproximativ o lună de
zile, apoi ne-au îmbarcat pe un bou vagon, ne-au pus o cadă cu apă pentru spălat, dacă avem
nevoie şi una pentru necesități. La Popa Şapcă ne-au îngrămădit cam pe toți cei 70 de acuzați
într-o singură cameră. Cu bou vagonul ne-au dus pe toți la închisoarea din Jilava şi aici ne-au
băgat într-o celulă, unde era foarte cald. Acolo în acea cameră, unde mai că ne-am copt, ,,toți
eram opăriți”, am stat de prin iunie-iulie până în februarie. De aici am fost duşi din nou cu
trenul la Gherla. Nu îmi mai aduc bine aminte dar ştiu ca ne-au pus într-o cameră unde am
dormit pe jos dar avea toaletă şi chiuvetă. Am stat aproximativ, 18 inşi, cam două săptămâni
acolo. Erau doar două paturi de fier fără saltele în care au durmit 4 inşi. Iar mai apoi ne-au
repartizat pe toți. Dar ne-am pierdut pentru că nu mai eram împreună, lotul nostru. Ne-au
băgat în camere diferite unde am stat cam aproximativ 2-3 luni. Într-una din zile a venit în
incinta închisorii un căpitan pe nume Mihalcea. De fapt el era şeful fabrici de mobilă din
incinta închisorii. Mihalcea a venit aici, ne-a întrebat ce meserie avem şi a început să ne
selecteze. M-a scris şi pe mine şi împreună cu alții din închisoare ne-a adus în fabrica de
mobilă. Pe mine m-a scris pentru tapițerie, pentru că le-am spus că sunt cojocar. Dar niciodată
nu am ajuns să lucrez unde am fost repartizat, de fapt am ajuns la butoaie, că până la urmă
acolo am fost repartizat. În viața mea nu am lucrat cu aşa ceva sau în vre-un domeniu
asemănător, nu ştiam nici măcar cum se asamblează. Dar era mare problemă, că dacă nu
făceam bine începeau să ne bată. Şi eu am fost bătut de câteva ori până ce am învățat ceva în
domeniu respectiv.
În timpul acesta cât am lucrat în fabrică ne-au mutat în partea veche a închisorii aceea
din vremea lui Maria Tereza. Şi aici am cam stat 3- 4 luni. Apoi ne-au scos afară şi ne-au citit
numele şi ne-au îngrămădit în câteva camere vreo două zile şi mai apoi ne-au dus cu trenul la
Balta Brăilei. Din nou am fost duşi cu un bou vagon având tot o cadă cu apă şi pentru
necesități. Cea cu necesități s-a umplut şi urina a început să curgă pe jos. Şi acum ne-as
îngrămădit foarte rău, am fost foarte mulți. După aceasta am ajuns cu bine la Galați, unde ne-a
adus şi hainele civile, apoi ne-au îmbarcat pe nişte vapoare fără motor care erau de fapt pentru
mărfuri. La Strâmba ne-au dat jos şi aici am stat cam aproximativ 2-3 luni. Primăvara am
ajuns acolo şi a început să ne meargă mai bine, eram în aer, totuşi mâncarea chiar dacă era
puțină era bună. Prima dată ne-au dat cam 100 de grame de pâine dimineața, dar si pe aceea
ne-au redus-o un timp la 75 de grame, pentru că am înțeles că nu aveau ruşii. Dacă şi lucrai îți
dădeau pâine mai multă, cam 300 de grame.
După 3- 4 luni de stat aici, am fost duşi la Stoieneşti, tot în Balta Brăilei. Am mers pe
jos până acolo, iar după câteva luni ne-au dus la Stuf, unde am stat o perioada cam de un
43
sezon de colectare a stufului în timpul iernii, din decembrie până la începutul lui martie. Aici
la stuf ne-a fost foarte greu. În cameră erau mulți, mizeria era mare şi erau 3 rânduri de paturi.
Munca era foarte obositoare. Ne scoteau dimineața la stuf şi veneam seara înghețați. Mulți au
pierit aici. Ca şi încălțăminte ne-au dat un fel de opinci cauciucate. Dar şi prin acestea intra
apa şi ne înghețau picioarele.
De la Stuf am fost duşi înapoi la Stoieneşti, unde am fost ținuți în ,,saivanuri” de oi,
unde au băgat paturi. Am mai stat şi aici cam 2-3 luni iar mai apoi am fost trimis la Grădina.
Aici am stat 3-4 ani şi de aici am fost eliberat. Aici a fost mult mai bine, nu ne bătea, nu ne
lovea şi în 1962 ne-au scos pe toți afară, ne-au luat hainele civile şi ne-au eliberat.
După ce am revenit acasă, eram foarte slab şi cam bolnav, mă prinsese reumatismul.
Prima mea soție m-a părăsit şi s-a recăsătorit cu altul. Eu văzând că aşa stau lucrurile m-am
recăsătorit şi eu şi am în prezent o fică. Acum, locuiesc la fiica mea din Pâncota. Mă bucur că
Dumnezeu m-a lăsat în viață şi spun oricui mă întreabă, despre viața din închisorile comuniste
fără nici o constrângere de inimă pentru că nimeni nu îmi mai poate face nimic.
44
2. Mărturia lui Todor Morodan
Mă numesc Todor Morodan, născut în data de 2 martie 1932 şi sunt fiul lui Gheorghe
Morodan. Când tatăl meu l-a cunoscut pe Adrian Mihuț eram încă tânăr şi proaspăt căsătorit.
Nu l-am cunoscut personal pe Adrian Mihuț dar pot să mărturisec o parte din
evenimentele care s-au petrecut la noi în casă dar și în localitatea Moroda de la venirea lui
Mihuț aici. Tatăl meu l-a cunoscut pe Adrian Mihuț prin preotul satului Rațiu Florian şi prin
Opreț Iacob. Adrian Mihuț a venit la noi acasă de mai multe ori şi chiar a înoptat în câteva
rânduri. La început părea un om liniştit, dar mai apoi a început să-i spună tătălui meu despre
planurile sale cerându-i chiar şi bani pentru a le putea duce la îndeplinire. Într-un rând chiar a
fost amenințat de Mihuț că dacă îl denunță miliției îi ucide întreaga familie. Tatăl meu nu l-a
denunțaț pe Adrian Mihuț. Cu toate acestea, fără să aibă prea multe legături cu acesta, din
momentul când Mihuț a fost arestat se aştepta ca şi el să fie arestat. Acest lucru s-a întâmplat
într-o noapte pe la ora 12 când s-a trezit în fața casei cu miliția care i-a arătat şi mandatul de
arestare. Eu în acea noapte eram la soacrămea şi dimineața când am venit acasă mama
plângea şi mi-a povestit tot ce s-a întamplat. Când l-au arestat nimic nu l-au lăsat să ia cu el,
decât câteva haine. Tot în acea noapte au fost arestați toți din Moroda, ce erau considerații că
aveau legătură cu Adrian Mihuț.
După ce tatăl meu a fost arestat, eu am devenit principalul stâlp al casei şi trăiam cu
sentimentul că va reveni curând şi că nu va face închisoare. A trecut o lună de zile de la
arestarea lui şi nici prin cap nu îmi trecea că ne vom trezii din nou cu securitatea în fața casei.
Într-una din zile securitatea ne-a vizitat din nou, dar de această dată arătându-ne un mandat
prin care eram obligați să eliberăm casa în 24 de ore, ca dacă nu ne scot ei afară cu forța. Am
eliberat casa, fără să apucăm să luăm prea multe lucruri cu noi şi ne-am mutat la soacrămea,
unde stăteam toții într-o cameră. Din casa noastă au vrut să facă grădiniță de copii, dar pănâ la
urmă au renunțat şi a fost lăsat în pustietate pănă când am reuşit din nou să ne restabilim în ea.
45
După ce a fost judecat, tătăl meu a primit 15 ani de închisoare, doar pentru simplul
fapt că nu l-a denunțat pe Adrian Mihuț. Ca să-i poată acuza, pentru că nu aveau cum să-i
judece, pe mulți dintre ei i-au făcut legionari.
Principalele închisori prin care a trecut tatăl meu au fost: Jilava, Gherla şi Periprava.
Când s-a reîntors acasă era foarte slab şi îmi povestea că uneori a fost nevoit să mănânce şi
boabe de porumb, doar ca să nu moară de foame şi că erau bătuți chiar cu coada de sapă.
Si astăzi îmi amintesc de acele momente iar ca şi om pot să afirm că m-au marcat în
tinerețea mea.
46

Rezistenta Anticomunista - Grupul Adrian Mihut

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezistenta Anticomunista - Grupul Adrian Mihut

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Organizația Adrian Mihuț

Astăzi la mai bine de două decenii de la evenimentele din decembrie 1989,

1. Viața lui Adrian Mihuț

II. 4. Momentul arestării

Judecarea acestui prim lot a durat 3 zile şi aproximativ o noapte. A început în

obiecte de toaletă, motivând că nu le merită. (Ibidem, p. 177)

1. Mărturia lui Ştefan Mihuț

Mă numesc Ştefan Mihuț şi m-am născut în 16 mai 1927 în localitatea Moroda.

S-ar putea să vă placă și