Undeva, cândva

(Almost Maine)
de John Cariani

Traducerea şi adaptarea: Andi Gherghe și Adi Iclenzan

Adaptarea nu este fidelă în totalitate textului original, ea fiind realizată exclusiv pentru
spectacolul ”Undeva, cândva” în regia lui Adi Iclenzan, în stagiunea 2012 - 2013 la Teatrul
Sică Alexandrescu din Brașov.
 PROLOG

Vineri. Seara. Iarnă. Frig. Într-un orășel de poveste din nordul statului Maine, numit Aproape.
Întreaga poveste se desfășoară sub o mare de stele, un cer rece fără lună, tipic nopților
nordice. Pete și Ginette stau pe bancă în curtea lui Pete și privesc stelele. Sunt destul de
departe unul de celălalt. Din când în când Ginette se uită pe furiș la Pete.

GINETTE: Pete, eu...

PETE: Da?
GINETTE: Nu. Nimic. Numai că mă simt bine.
PETE: E bine atunci
GINETTE: E bine... tot timpul e bine cu tine.
PETE: E bine. (Pete și Ginette se bucură ca e bine, dar nu mai au nimic să-și spună și
privesc din nou stelele)
GINETTE: Și stelele sunt atât de... Nu știam că... te cunosc de-atâta timp și habar nu
aveam că știi...
PETE: Nu știu... ce știu de la taică-mio. (nu mai au nimic să-și spună așa căprivesc din
nou stelele)
GINETTE: Pete...
PETE: Da?
GINETTE: Te iubesc. (Pete e surprinșdar nu are nicio reacție. Ginette încasează acest
lucru ca un răspuns negativ. Pete își ia în cele din urmă inima-n dinți și îispune ce simte cu
adevărat)
PETE: Și eu... te iubesc.
GINETTE: Ah! (Începe să tremure de fericire.)
PETE: Ți-e frig? Vrei să intrăm?
GINETTE: Nu, nu! Vreau să stăm așa, aproape. (deși ei se simt aproape unul
decelălalțîn realitate ei nu suntdeloc aproape) Te simt atât de aproape în noaptea asta. E
bine săfii aproape, Pete. (se apropie de Pete) Mă simt așa... în siguranță. (se apropie
din nou de Pete) E bine să fim aproape... Îmi place așa... Ar mai fiși alte moduri să fim
aproape... (se referă la sex și amândoi sunt încântați de această variantă. Pete e totuși
puțin surprins.) dar nu asta... e bine acum. Apropierea asta. Unul lângă altul. (se
apropie și mai mult de el. se lipește de el) Cred că în momentul ăsta sunt cel mai
aproape posibil de tine.
PETE: ...Nu chiar.
GINETTE: Poftim?
PETE: Păi mă gândesc că dacă o luăm altfel nu ești deloc aproape de mine. De fapt
ești cât se poate de departe de mine. Adică, dacă ne gândim la asta, pământul e
rotund, ca o minge (face un bulgăre de zăpadă, pe care îl va folosi în demonstrația
următoare) ca un bulgăre de zăpadă... cel mai aproape e de fapt cel mai departe.
Uite, dacă eu sunt aici... și tu aici... atunci... ești de fapt departe...
GINETTE: Aha.(confuză. se îndepărtează de Pete până ajunge în marginea opusă a
băncii. Nu se mai simte atât de aproape.)
PETE: Acum ești mai aproape de mine.
GINETTE: Aha. (se ridică de pe bancă și începe să se îndepărteze de Pete.)
PETE: Și mai aproape. (Ginette se îndepărtează. la fiecare pas Pete spune ”...mai
aproape...”. Ginette iese confuză. Pete rămâne singur în scenă și continuă să spună ”...mai
aproape...”.)
 ACTUL 1

1. INIMA EI

Curtea unei ferme din orășelul Aproape, Maine. O femeie strânge în brațe o pungă maro de
hârtie și privește cerul. Intră un bărbat în pijama și papuci de casă. O privește.

BĂRBATUL: Bună.
FEMEIA: Bună. (privește cerul în continuare)
BĂRBATUL: Mă puneam să dorm, dar v-am văzut de la fereastră...Pot să... Aveți
nevoie de ajutor?
FEMEIA: Nu. Privesc doar aurora boreală... Și-atât.
BĂRBATUL: Bine, dar... e noapte și asta e curtea mea.
FEMEIA: Nu vreau să vă deranjez. Doar noaptea asta. O văd... aurora... și plec.
Chiar nu vreau să vă deranjez.
BĂRBATUL: Aha... și cortul!?
FEMEIA: Da. E al meu.
BĂRBATUL: Ați pus un cort...
FEMEIA: Trebuie să dorm undeva.
BĂRBATUL: La mine în curte.
FEMEIA: O văd și... nu vreau să vă deranjez.
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Vă deranjez?
BĂRBATUL: Nu că...
FEMEIA: Vă deranjez. Văd că vă deranjez.
BĂRBATUL: Nu e de deranj.
FEMEIA: Ba da vă deranjez. Vai, îmi pare rău. Nu credeam că osă vă deranjez.
Chiar nu credeam. În pliant scrie că...
BĂRBATUL: Ce pliant?
FEMEIA: (scoțând un pliant)...că pe oamenii din Maine nu îideranjează. Zice că
(citind) oamenii din Maine suntdiferiți, că ei trăiesc ”așa cum trebuie” și că”respectând
obiceiurile din alte comunități nordicecum ar fi cele din Scandinavia”, vor permite
unoroameni complet necunoscuți, cum ar fi turiștilor peski-uri, motociclete... sau celor
care merg pe jos,să campeze în curtea lor dacă au nevoie. Pur și simplu. Pe ei, pur și
simplu nu îi deranjează. Eu amvenit pe jos. Deci?
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Te lasă să campezi în curtea lor dacă ai nevoie? Căeu am nevoie. Să
campez. Pentru că sunt exact undetrebuie să fiu. Nu am fost niciodată atât de
departe.De unde vin eu lucrurile sunt mai aproape. Adică, nuam fost niciodată atât de
departe spre nord înainte,sau spre est. Și știați că Maine este singurul statcare se
învecinează cu un singur stat?
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Așa e! Parcă ăsta e locul de unde se agață harta încui. Și uite-mă aici, în
locul de unde se agață hartaîn cui, și nu am unde să stau, și credeam că pot staaici.
Asta doar dacă e adevărat. Este?
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Ați permite unui străin care a venit pe jos doar casă fie exact unde trebuie
să fie, să campeze pur șisimplu la dumneavoastră în curte?
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Adică, dacă cineva chiar are nevoie.
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: Chiar are nevoie.
BĂRBATUL: Păi, dacă cineva chiar are nevoie, da... dar...
FEMEIA: Super. Mulțumesc. (îl îmbrățișează. punga estestrivită între ei. când se
îndepărtează, punga e lael. ea realizează că punga e la el.) Vai! Punga mea.
BĂRBATUL: Ah... (îi înapoiază punga)
FEMEIA: Mulțumesc. (privește cerul)
BĂRBATUL: Deci tot ce vreți e să vedeți aurora boreală.
FEMEIA: Doar pentru o noapte.
BĂRBATUL: Nu știu dacă în noaptea asta... nu poți știi când...
FEMEIA: Ba știu. Am să o văd. ăsta e un loc bun. Aveți olatitudine potrivită. Și ăsta e
momentul: e apogeulactivității solare. Totul e așa cum trebuie. Și cerulde-aici e...
Aveți o grămadă de cer.
BĂRBATUL: Aici era o fermă de cartofi.
FEMEIA: Chiar că. Niciun copac. Totul e așa... plat. Normalcă aveți cer mare...
sunteți fermier?
BĂRBATUL: Nu... era o fermă. Eu fac tot felu’.
FEMEIA: Ah.
BĂRBATUL: Repar... tot felu’.
FEMEIA: Ah. (râde)
BĂRBATUL: Ce e?
FEMEIA: Chiar și homari?
BĂRBATUL: Ah... nu...
FEMEIA: Credeam că toată lumea din Maine se ocupă cu homari și mi s-a părut
amuzant.
BĂRBATUL: Ah. Păi nu... că oceanul e la sute de kilometri deaici. Ar dura cam mult
să ajung la servici dacă m-as, ocupa de homari.
FEMEIA: Da... Ar fi. Păi, mulțumesc că mă lăsați să campez aici. Chiar nu mai
puteam face față la încă ochestie... am avut destule în ultima vreme. (bărbatul o sărută
și punga e din noula el. amândoi rămân surprinși.pauză.)
BĂRBATUL: Ahhh...
FEMEIA: Ohhh....
BĂRBATUL: Oh, Doamne!
FEMEIA: Ohhh...
BĂRBATUL: Scuze, dar... vă iubesc... cred.
FEMEIA: Da?
BĂRBATUL: Da. Mă puneam să dorm, dar v-am văzut de la fereastră și... vă iubesc.
FEMEIA: Păi... asta e foarte bine... dar să știți că nu pentru asta am venit.
BĂRBATUL: Ah. Da evident că nu...
FEMEIA: Am venit aici pentru soțul meu...
BĂRBATUL: Ah...
FEMEIA: Da. Wes. Am venit să îmi iau la revedere de la el. A murit de curând. Mai
exact Marți. Și aurora boreală - știați asta? - că luminile aurorei boreale sunt de fapt
torțele celor care au plecat de curând dintre noi. Le arată drumul spre rai. E nevoie
de 3 zile pentru ca sufletul să ajungă acolo. Și azi e Vineri. Fiind a treia zi, am să văd
aurora pentru că e de fapt el. Va purta una din torțe... Și cum despărțirea n-a fost cea
mai ok, speram să vin aici să-mi iau la revedere fără să fiu deranjată, dar ceea ce s-a
întâmplat acum m-a cam deranjat... cred. Și nu pentrua sta am venit așa că poate ar
trebui să caut altă curte.
BĂRBATUL: Nu, nu! Îmi pare rău... dacă v-am deranjat.
FEMEIA: (plecând) Nu... e mai bine să...
BĂRBATUL: Nu. Chiar nu înțeleg...
FEMEIA: Păi eu înțeleg.
BĂRBATUL: Nu sunt genul ăsta de om. Vă rog. Nu plecați. Faceți ce trebuie să
faceți. Eu nu vă deranjez... hai să considerăm că ceea ce s-a întâmplat e doar un
obicei de prin partea locului. Așa întâmpinăm noi străinii.
FEMEIA: Ok. Eu sunt Glory.
BĂRBATUL: East. E de la Easton. E numele orașului în care m-am născut. E un pic
mai încolo. A fost o încurcătură cu certificatul de naștere. ”Numele copilului:
Easton,născut pe 6 ianuarie (anul de naștere al actorului),în orașul Matthew, Maine.” în
loc de numele Matthew...
GLORY:Îmi pare rău.
EAST: Nahh...
GLORY: Deci... Easton.
EAST: Da.
GLORY: Da. Chiar am trecut pe lângă el înainte să ajung aici. Apropo, unde e aici?
Nu e nicăieri pe hartă.
EAST:. E Aproape.
GLORY: Ce?
EAST: Ești într-un loc neînregistrat. A 13 -a localitate din zona 7. Nu o găsești pe
hartă pentru că nu e o localitate în adevăratul sens al cuvântului.
GLORY: Cum adică?
EAST: Păi... o localitate trebuie să fie organizată cumva și noi nu ne-am strâns
niciodată să ne organizăm... deci suntem aproape organizați... Aproape.
GLORY: Oh... (vede că i-a dispărut punga, face un atac de panică) Oh... Oh...
EAST: Ce-i?
GLORY: Inima!
EAST: Ți-e rău?
GLORY: Inima mea!
EAST: Ce-i cu ea?
GLORY: E la tine.
EAST: Da?
GLORY: Punga... Inima mea e în punga aia.
EAST: Aha...
GLORY: Te rog dă-mi punga. Te rog. E inima mea. Am nevoie. Te rog.
EAST: Bine.Bine.Uite! (ii dă punga)
GLORY: Mersi. (își revine)
EAST: Ok... Scuze... ai spus cumva că inima ta e în pungă? Adică... inima ta e în
pungă?
GLORY: Da.
EAST: E... grea.
GLORY: Da.
EAST: Și de ce-i în pungă?
GLORY: Aici o țin eu.
EAST: De ce?
GLORY: E sfărâmată.
EAST: De ce?
GLORY: Wes...
EAST: Soțul tău?
GLORY: Da. M-a lăsat.
EAST: Aha...
GLORY: Pentru alta.
EAST: Ah... Îmi pare rău.
GLORY: Da. Și am simțit că mi se rupe inima. Și exact așa a și fost: s-a întărit și s-a
rupt în două. Mă dureaașa de tare că a trebuit să merg la spital și acolo mi-au spus
că trebuie să o scoată. Și când mi-au scos-o au scăpat-o pe jos și ea s-a spart în 19
bucăți. A împietrit. (scutură punga) S-a transformat în marmură.
EAST: Piatră scumpă... Da’ cum respiri? Inima-i în pungă, nu? Cum trăiești?
GLORY: (arătând spre inima din piept) Artificială.
EAST: Serios?
GLORY: Da. Păi cea naturală e stricată.
EAST: Și-atunci de ce-o mai porți cu tine?
GLORY: Păi e inima mea.
EAST: Dar e stricată.
GLORY: Da.
EAST: Că te-a lăsat soțul tău.
GLORY: Da.
EAST: Păi și de ce să-ți iei la revedere de la el dacă te-a lăsat?
GLORY: Pentru că asta faci când moare cineva. Îți iei rămas-bun.
EAST: Dar te-a lăsat...
GLORY: Da, dar...
EAST: Și eu cred că atunci când un bărbat lasă pe cineva nu merită nici măcar un
rămas-bun.
GLORY: Dar nu a fost ok cum ne-am despărțit.
EAST: Și?
GLORY: Si vreau să mă ierte.
EAST: Dar el te-a lăsat.
GLORY: Știu...
EAST: Păi și pentru ce să te ierte?
GLORY: Pentru...
EAST: Pentru ce?
GLORY: Pentru că eu l-am omorât.
EAST: Aha...
GLORY: Și vreau să-i cer iertare. După operația cu inima, m-a vizitat la spital. Eram
aproape bine, urma să plec acasă. Și a zis că vrea să ne împăcăm. Și eu i-am zis:
”Wes acum am o nouă inimă. Inima asta nouă nu te mai vrea” Și asta l-a omorât.
EAST: Ahhh... dar asta nu înseamnă că l-ai omorât tu. Nu l-ai omorât.
GLORY: Ba da. L-am omorât. L-a durut că inima asta nouă nu îl mai vroia... și s-a
năpustit afară... și o ambulanță în viteză... și a murit... si daca eu îl primeam înapoi...
EAST: Glory!
GLORY: Nu s-ar fi năpustit afară...
EAST: Glory!
GLORY: Și nu ar fi murit. Așa că singurul lucru pe care îl mai pot face este să... (East
o sărută. Inima ajunge la el. Glory își ia inima înapoi.) Încetează!
EAST: De ce? Te iubesc.
GLORY: Păi, nu mă iubi.
EAST: De ce?
GLORY: Pentru că n-o să te pot iubi. Inima asta doar pompează sânge. Asta făcea
alte chestii.
EAST: Dar e stricată. Nu mai merge. (East o sărută. Glory se trage înapoi. Punga e
la East. Glory îi ia punga. East îi smulge punga.)Lasă-mi-o mie te rog.
GLORY: Nu. E a mea.
EAST: Pot să o repar.
GLORY: Nu știu dacă vreau asta.
EAST: Glory!
GLORY: Dă-mi-o înapoi te rog!
EAST: Dar e stricată.
GLORY: Te rog.
EAST: Dar nu ți-e de niciun folos așa.
GLORY: Dar e inima mea East.
EAST: Da. E a ta. Și acum e la mine. Și eu pot să o repar. Asta fac. Repar tot felu’.
(se așează. desface punga și examinează conținutul. pe cer apare aurora boreală.)
GLORY: Wow. E așa de frumos! Wes! Wes! Adio Wes! Îmi pare rău. Adio! (aurora
boreală dispare de pe cer. Glory se întoarce spre East care examinează o bucată din inimă.)
Bună East. (East începe să îi repare inima.)
 2. TRIST ȘI FERICIT

Moose Paddy. Un bar. Jimmy stă singur la masă într-un colț. Pe masă două sticle de bere.
Intră Sandrine. Vine de la toaletăși merge grăbită spre grupul ei de prietene. Trece pe lângă
Jimmy.

JIMMY: Sandrine!
SANDRINE: Jimmy!
JIMMY: Salut!
SANDRINE: Salut!
JIMMY: Salut!
SANDRINE: Salut!(se îmbrățișează și spun amândoi) Salut!
JIMMY: Cum ești?
SANDRINE: Destul de bine. Tu?
JIMMY: Bine. Bine. Tu cum ești?
SANDRINE: Sunt bine. Chiar bine.
JIMMY: Minunat atunci. Și altfel?
SANDRINE: Excelent.
JIMMY: Minunat!
SANDRINE: Da.
JIMMY: Minunat!
SANDRINE: Da.
JIMMY: Minunat!
SANDRINE: Da.
JIMMY: Arăți minunat!
SANDRINE: Oh!
JIMMY: Arăți minunat!
SANDRINE: Mersi.
JIMMY: Minunat. Senzațional chiar.
SANDRINE: Mersi Jimmy.
JIMMY: Frumoasă... frumoasă... frumoasă...
SANDRINE: Mersi.
JIMMY: Te rog, ia loc.
SANDRINE: Nu pot Jimmy.
JIMMY: Fii serioasă. Nu ne-am mai văzut de când? ...de luni de zile.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Luni și luni și luni și luni de zile. Cum e posibil așa ceva? Stai cu cineva în
același oraș și să nu dai peste el niciodată.
SANDRINE: Habar n-am.
JIMMY: Adică... nu te-am mai văzut de... din noaptea aia di-naintea dimineții în care
m-am trezit și tu nu mai erai.
SANDRINE: Da, păi...
CHELNERIȚA: Uite-i mă! Cum v-ați ascuns voi aici în colț! Noroc că v-am găsit! Încă
un rând pentru domnul și doamna?
JIMMY/SANDRINE: Nu păi... nu suntem împreună. Suntem ok. Mersi. Da. Suntem
ok.
JIMMY: Da.
CHELNERIȚA: Păi. Strigați dacă vă trebuie ceva.
SANDRINE: Mersi.
CHELNERIȚA: Nu pe bune. Chiar strigați. E plin.
SANDRINE: Ok.
JIMMY: Și?... Ai venit cu cineva sau...?
SANDRINE: Cu fetele.
JIMMY: Ah.
SANDRINE: Noi acum... Noaptea fetelor. Suntem mai în față. Am fost doar la toaletă.
Ar trebui să ma întorc la ele.
JIMMY: Dar nu ne-am mai văzut... Hai că se descurcă și fără tine un minut două.
Uite, ia loc. Deci ce-ai mai...? Cum ești?
SANDRINE: Păi...
JIMMY: Știai că afacerea lui tata e a mea acum?
SANDRINE: Da... e excelent.
JIMMY: Toată-i pe mine.
SANDRINE: Am aflat.
JIMMY: Eu conduc tot.
SANDRINE: Am auzit.
JIMMY: Tot, tot, tot.
SANDRINE: Bravo!
JIMMY: Toată șmecheria. Tot.
SANDRINE: Felicitări! Mă bucur pentru tine.
JIMMY: Toată treaba. Mersi. Da. Instalăm centrale, boilere, aere condiționate. Tot
aia.
SANDRINE: Da?
JIMMY: Dar ne-am și extins. Ne-am băgat și pe covoare. Șamponat, uscat. Tot
tacâmul.
SANDRINE: Ah.
JIMMY: Toată treaba. Da. Și e o grămadă de treabă. Îs acolo tot timpul: weekend-uri,
sărbători, acolo. Știi cum îi: ce faci fără încălzire? Mori! Nu-i de glumit cu așa ceva.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Paștele, Crăciunul, tot eu. La baieți le dau liber. De exemplu la East, care
mai repară tot felu’. Știi? Să mai stea și eu cu familia, că eu oricum îs singur cuc anul
ăsta.
SANDRINE: Ah...
JIMMY: Pe bune. Singur, singurel. Pe frate-mio și soră-mea i-a dat afară așa că s-au
cărat de aici.
SANDRINE: Aha.
JIMMY: Ai mei... pensionați. Au plecat în sud.
SANDRINE: Da, am auzit.
JIMMY: În Vermont.
SANDRINE: Aha.
JIMMY: Da, iernile îs mai blânde acolo. Și Spot m-a lăsat. Amurit...
SANDRINE: Vai Jimmy, asta n-am știut.
JIMMY: Da... Era oricum bătrân, îi venise vremea. Da’ a fost un peștișor bun, nu?
Mda... Cum spuneam, singur, singurel... singur cuc. Mda... Și de-aia zic, nu vrei să vii
pe la mine? Num-așa. Mai povestim, ne distrăm.
SANDRINE: Ah...
CHELNERIȚA: Era să uit. Nu uitați de promoția de Vineri de laMosse Paddy: Bei
gratis daca ești trist. Deci,porumbeilor, dacă sunteți triști sau dacă mai vrețiun rând
sau ceva îmi spuneți, da?
SANDRINE: Noi doi nu...
JIMMY: Ok.
CHELNERIȚA: Ok.
SANDRINE: Ok.
JIMMY: Deci. Vii?
SANDRINE: Chiar nu pot. Trebuie să mă duc la fete.
JIMMY: Hai mă...
SANDRINE: Nu mai insista Jimmy. Nu pot. Pentru că... cum să-ți spun? Chiar vroiam
să-ți spun. Știi?... Nu mai sunt singură. Am pe altcineva Jimmy.
JIMMY: Ah...
SANDRINE: Da.
JIMMY: Păi... bravo ție. Bravo. Ești din nou pe piață. Bravo!
SANDRINE: Da.
JIMMY: Ai trecut peste... mergi mai departe...
SANDRINE: Păi... e puțin mai mult decât trecut peste și mers mai departe. Știi?
Astăzi cu fetele e petrecerea mea. Mă mărit Jimmy.
JIMMY: Ah...
SANDRINE: Da.
JIMMY: Wow.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Wow.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Wow.
SANDRINE: Yeah.
JIMMY: Wow. Asta-i... Parcă ziceai că nu... că nu-i de tine... așa îmi ziceai, nu? Nu
era de tine... cu mine... Și?... Cine-i norocosu’? Îl știu?
SANDRINE: Nu știu dacă... E Martin Laferriere... Îl știi? E...
JIMMY: Îl știu. Salvamontu’ din Ashland.
SANDRINE: Da, da, da.
JIMMY: Tare.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Toată lumea-l știe. E tare tipu’. Păi... dacă te pierzi pe vreun munte pe-aici...
ăsta-i omu’ care-ai vrea să te caute.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Adică... dacă rămâi blocată pe undeva... în sălbăticia ăsta înghețată, Martin
Laferriere e ăla care poate să ajungă la tine.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Și a ajuns la tine.
SANDRINE: Da... Îmi pare rău că nu ți-am spus mai devreme. Eram sigură că știi...
mă gândeam că ai auzit.
JIMMY: De unde?
SANDRINE: Păi... e un oraș mic... auzi tot felu’.
JIMMY: Da. Da’ nu lucruri pe care nu vrei să le-auzi.Și... sincer... asta nu-i ceva
ce aș fi vrut săaud... Și... când e marele eveniment?
SANDRINE: ...mâine.
JIMMY: Serios.
SANDRINE: Da. Da.
JIMMY: Păi în cazu’ ăsta... (Jimmy dă berea pe gât. Apoi ridică mâna pentru a-i atrage
atenția chelneriței. Mâneca de la cămașă îi coboară pe braț.) Hei!
SANDRINE: Ce faci:?
JIMMY: Chem fata cu berile. A zis să strigăm. Hei!... Cum o cheamă?
SANDRINE: Habar n-am. N-am mai văzut-o pe aici.
JIMMY: Hei!
SANDRINE: Ce faci?
JIMMY: Tre’ să sărbătorim. A ajuns la tine. Și meriți asta. E tare tipu’.
SANDRINE: Jimmy...
JIMMY: Și și tu ești.
SANDRINE: Jimmy...
JIMMY: Hei!
SANDRINE: Oprește-te! (remarcă un tatuaj pe brațul lui Jimmy)Stai puțin... stai puțin...
Ce-i asta Jimmy?
JIMMY: Care asta?
SANDRINE: Asta. (arătând tatuajul)
JIMMY: Ah... nimic... un tatuaj. Hei!
SANDRINE: Cum adică? Când ți l-ai făcut?
JIMMY: După ce ai plecat. Hei!
SANDRINE: Și ce e?
JIMMY: Nimic. O prostie. Hei! (Sandrine îi prinde brațul și îi suflecă cămașa) Stai.
SANDRINE: Raina!
JIMMY: Razna!
SANDRINE: Ce Raina? Cine-i?
JIMMY: Razna. Trebuia să fie Razna!
SANDRINE: Cum adică?
JIMMY: Păi trebuia să scrie Razna.
SANDRINE: Păi nu-i Razna. E Raina.
JIMMY: Știu. Au greșit ăia.
SANDRINE: Ce?
JIMMY: Au greșit ăia. Eu băusem și... Raina... Na! Dar trebuia să scrie Razna.
SANDRINE: Ok. Da’ de ce Razna? De ce-ai avea tatuat pe tine Razna?
JIMMY: De-aia.
SANDRINE: De-aia de ce?
JIMMY: De-aia că... așa.
SANDRINE: De-aia că așa de ce?
JIMMY: De-aia că... atunci când unu’ ca mine e cu cineva ca tine... pur și simplu...
cand unu’ pierde... alungă o tipă ca tine...
SANDRINE: Dar nu m-ai alungat.
JIMMY: Înseamnă că nu știe ce are... Că nu-i întreg la cap... Că pur și simplu a luat-o
razna. Și ar trebui să fie pedepsit. Așa că m-am pedepsit. Am scris să vadă toată
lumea că am luat-o razna ca toate fetele să știe și să se dea la o parte. Și să nu mai
trebuiască să mai trec prin... ce-am trecut cu tine. Niciodată. Pot să te sărut?
SANDRINE: Nu Jimmy. (îl sărută pe obraz) Să știi că poți să-l scoți dacă vrei.
JIMMY: Da. Știu.
SANDRINE: Tre’ să plec.
JIMMY: Da. Știu. Mă bucur că... că a ajuns la tine.
SANDRINE: Mersi Jimmy. (pleacă)
CHELNERIȚA: Hei! Scuze. Am văzut că mă strigai. Te-am văzut da’ eașa de plin în
față. E o petrecere de fete. Mamă...fetele astea! Bine că nu e ”bei pe gratis dacă
eștifericit”. Nu de alta da’ fetele alea... îs aldracului de fericite... Doamne... A trebuit
să trecde ele ca să ajung la tine. Da’ am ajuns până laurmă. Încă o bere?
JIMMY: Ah... (privind trist spre direcția în care a plecat Sandrine)
CHELNERIȚA: Păi... prietene... lasă... adă-ți aminte de ce-am zis. Promoția de
vineri: bei pe gratis dacă ești trist. Doar spune-mi că ești trist și nu tre’ să plătești.
Crede-mă... știu cum e cu tristețea... și tu ești trist... Mă strigi dacă vrei ceva. Ok? Mă
cheamă Raina. Doar strigă Raina.
JIMMY: Raina?
RAINA: Da.
JIMMY: Bună.
RAINA: Bună.
JIMMY: Nu sunt trist. Mai vreau o bere.
RAINA: Ok.
JIMMY: Raina!
RAINA: Da?
JIMMY: Mă bucur că ai ajuns la mine.
RAINA: Ah... Mă bucur că ai ajuns la mine. Ce drăguț! Și io mă bucur că am ajuns la
tine! (pleacă râzând. Jimmy rămâne la masă privindu-și tatuajul.)

3. ASTA DOARE

O femeie calcă haine în spălătoria pensiunii Ma Dudley. Un bărbat stăpe o bancă. Femeia
începe să împăture cămașa bărbatului pe care o călca. Apoi se răzgândește, și o aruncă în
coșul de rufe. Adună fierul de călcat să îl pună la loc, dar se arde.

FEMEIA: Băgami-aș! (Bărbatul vede scena. Scoate un carnețel pe care scrie ”Lucruri care
pot să te rănească” și notează ceva în el. Femeia pune fierul de călcat la loc și începe să
adune masa de călcat. Adună masa și când să o ridice îl lovește pe bărbat în cap.)
Ah...scuze... îmi pare rău... nu v-am văzut. Sunteți ok?
BĂRBATUL: Da.
FEMEIA: Nu. Nu sunteți. V-am lovit cu masa de călcat. Nu v-am văzut. Vă doare?
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Ba da. Trebuie să vă doară. V-am lovit. Unde v-amlovit?
BĂRBATUL: În cap.
FEMEIA: În cap? Stați să văd. Sunteți ok?
BĂRBATUL: Curge sânge?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Vreo vânătaie?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Atunci e ok.
FEMEIA: Mă duc să v-aduc niște gheață.
BĂRBATUL: E ok. Nu simt astea oricum.
FEMEIA: Ce astea?
BĂRBATUL: Astea, de genul... lovituri în cap cu masa de călcat.Nu mă rănesc.
FEMEIA: Cum așa?
BĂRBATUL: Nu pot simți durerea.
FEMEIA: Oh Doamne. Ce v-am făcut?
BĂRBATUL: Nimic.
FEMEIA: Vorbiți prostii. Auzi la el! Nu poate simți durerea. Ați luat-o razna. Doamne!
V-am tâmpit la cap.
BĂRBATUL: Nu. Nu. Sunt ok.
FEMEIA: Shh... fiți atent la mine. Trebuia să fiu asistentăașa că știu cum e cu astea.
Ați fost lovit puternicîn cap? Asta e grav.
BĂRBATUL: Nu. Nu e grav. Nu cred că o masă de călcat poate săte rănească
pentru ca... uite! mesele de călcat nusunt pe lista mea de lucruri care pot să te
rănească.
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Mai ales că nu curge sânge și nu am nicio vânătaie.
FEMEIA: Păi nu. Că poți să te rănești și dacă nu curge sângesau dacă nu sunt
vânătăi.
BĂRBATUL: Și am încredere în lista mea că Paul, fratele meu m-aajutat cu ea. Și
pot să vă dovedesc. Uite. Pun pariucă dacă iau masa asta de călcat... (ia masa și o
lovește) nu vă doare.
FEMEIA: Au!
BĂRBATUL: Ăăăă...
FEMEIA: Au... ce naiba... de ce?
BĂRBATUL: Ăăăă... Îmi pare rău. V-a durut?
FEMEIA: Doamne Dumnezeule!
BĂRBATUL: Păi... nu credeam că... uite... nu am nicio masă decălcat în carnețel...
da’ poate ar trebui să fiecă...
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Am o listă cu lucruri care te pot răni. Fratele meuPaul mă ajută cu ea și
mesele de călcat nu îs înlista asta.
FEMEIA: Păi... masa asta de călcat m-a cam rănit.
BĂRBATUL: Văd.
FEMEIA: Și-atunci poate ar trebui s-o treci acolo.
BĂRBATUL: Da. (bărbatul notează în carnețel. apoi scoate un altcarnețel pe care
scrie ”Lucruri de care ar trebuisă-ți fie frică”) Ar trebui să-mi fie frică de meselede
călcat?
FEMEIA: Păi dacă cineva îți dă în cap cu ele atunci da.
BĂRBATUL: Da’ nu-i. Uite! Am și o listă cu lucruri de care artrebui să-mi fie frică și
nu-i nici pe lista asta.
FEMEIA: Păi nici n-ar trebui sa fie. Pe bune.
BĂRBATUL: Nu?
FEMEIA: Nu. Nu ar trebui să-ți fie frică de mesele de călcat.
BĂRBATUL: Nu?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Dar pot să te rănească.
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Deci să-mi fie frică?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Deci nu?
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Dar pot să mă rănească, nu?
FEMEIA: Păi dacă le folosești așa... atunci da.
BĂRBATUL: Aha... înseamnă că mesele de călcat sunt ca Dumnezeu.Numa’ că
invers.
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Păi. Mesele de călcat mă rănesc dar nu ar trebui săîmi fie frică de ele,
dar Dumnezeu, zice fratele meuPaul, nu mă rănește dar ar trebui să îmi fie frică deel.
FEMEIA: Cam așa.
BĂRBATUL: Pff... e tot mai complicat.
FEMEIA: Ce anume?
BĂRBATUL: Chestia cu ce te rănește, ce nu te rănește, de ce artrebui să-ți fie frică,
de ce nu ar trebui să-ți fiefrică.
FEMEIA: Ești ok? Nu de alta da’ cam vorbești pe lângă.
BĂRBATUL: Da. Da. El zice că am analgezie congenitală. Uniioameni îi zic...
FEMEIA: Ce ai?
BĂRBATUL: Analgezie congenitală.
FEMEIA: Cine zice?
BĂRBATUL: Fratele meu, Paul. Unii oameni îi zic neuropatiemotrice și senzorială
ereditară de tipul 4... adicănu pot simți durere. poți să-mi tragi una dacă vrei... dacă
vrei să te convingi.
FEMEIA: Ah... nu!
BĂRBATUL: Haide. Nu mă doare. Vezi? (își trage una în cap cucarnețelul.)
FEMEIA: Ooo!
BĂRBATUL: Uite! (își mai trage una)
FEMEIA: Oooo!
BĂRBATUL: Uite! (își mai trage una)
FEMEIA: Oooo!
BĂRBATUL: Încearcă! (îi dă una din agende)
FEMEIA: Nu!
BĂRBATUL: Hai...
FEMEIA: Nu!
BĂRBATUL: Hai...
FEMEIA: Nu!
BĂRBATUL: Ok. Nu-i musai. Oricum majoritatea nu mă... Pur șisimplu pleacă. Poți
să pleci și tu dacă... Oricumasta fac toți când aud de analgezie. Fratele meu,Paul
zice că n-ar trebui să le zic la oameni despre
BĂRBATUL: mine, că asta, analgezia, îi sperie. Chiar m-am pusde curând și pe
mine pe lista lucrurilor de care artrebui să îmi fie frică, dar... (femeia îl lovește
cuagenda în cap)
FEMEIA: Doamne Dumnezeule. Îmi pare rău. Te-am lovit.
BĂRBATUL: M-ai lovit! Majoritatea pleacă, dar tu m-ai lovit.
FEMEIA: A trebuit să mă conving... Și? Ești ok?
BĂRBATUL: Da. Eu nu simt durerea.
FEMEIA: Bine, bine. Nu simți durerea și ești ok dar...
BĂRBATUL: Păi... curge sânge?
FEMEIA: Nu!
BĂRBATUL: Vreo vânătaie?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Atunci sunt ok.
FEMEIA: Păi nu e așa. Că sunt chestii care te rănesc și nu sevade nimic.
BĂRBATUL: Dar...
FEMEIA: Crede-mă. Sunt chestii care te rănesc și curge sângeși apar vânătăi. Și
sunt chestii care te rănesc și nuse vede nici sânge nici vânătăi... dar toate terănesc.
(îi dă agenda înapoi și întinde mâna) Marvalyn.
BĂRBATUL: Eu sunt Steve de la 3. Camera 11.
MARVALYN: Eu stau cu prietenul meu Eric... pe care îl iubescfoarte mult.
STEVE: Da. Am văzut când v-ați mutat.
MARVALYN: Da. A căzut acoperișul peste noi de la zăpada aiamare din Decembrie.
Stăm aici până revenim pe liniade plutire.
STEVE: Asta e bine. Păi nu așa zice și Ma Dudley? Că pensiunea ei e un loc unde
pot sta oamenii până revin pe linia de plutire. Fratele meu Paul zice că noi toată viața
am încercat să revenim pe linia de plutire.
MARVALYN: Ah.
STEVE: La unii le ia mai mult decât la alții.
MARVALYN: Da.
STEVE: Voi faceți gălăgie.
MARVALYN: Ce?
STEVE: Tu și cu Eric. Urlați și trântiți. Stăm chiar sub voi.
MARVALYN: Oh. Scuze pentru asta. Trecem prin niște chestii. Da’nu-i grav. Oricum
scuze... Cum e cu aia?
STEVE: Cu care?
MARVALYN: Să nu simți durere.
STEVE: Nu știu. Nu știu cum e să te doară... așa că nu știu. Pur și simplu nu simt.
MARVALYN: De când... așa te-ai născut?
STEVE: Da. Receptorii mei de durere nu au crescut destul. Fratele meu, Paul zice că
ca nu s-au dezvoltat complet și că...
MARVALYN: Da’ el de unde știe?
STEVE: Păi... citește.
MARVALYN: Dar...
STEVE: Și că de-aia că nu s-au dezvoltat complețevoluția mea ca ființă umană e
puțin în urmă.
MARVALYN: Dar...
STEVE: Da’ măcar mă-nvață ce mă poate răni.
MARVALYN: De ce?
STEVE: Ca să nu mă nenorocesc. Trebuie să știu ce mă rănește ca să știu când să-
mi fie frică. Că mintea nu poa’să-mi zică când să-mi fie frică pentru că corpul nu știe
ce e aia durere, așa că trebuie să învăț pe de rost ce m-ar putea răni.
MARVALYN: Da...
STEVE: Trebuie să învăț și chestii de care trebuie să mă feresc. Chestii ca urșii.
Arme și cuțite. Și foc. Și frică. Trebuie să-mi fie frică și de frică... și de fete drăguțe...
MARVALYN: Fete drăguțe?
STEVE: Da.
MARVALYN: De fete drăguțe?
STEVE: Da. Pentru că fratele meu, Paul zice că ele te pot răni că te fac să le iubești.
Și de asta trebuie să mă feresc. Iubirea. Dar Paul zice că totuși dinpunctul ăsta de
vedere am mare noroc că sigur nu o să am de-a face cu dragostea. Că am o
grămadă deminusuri și nu multe plusuri datorită analgeziei.
MARVALYN: Stai un pic. Cum adică nu vei avea de-a face cudragostea?
STEVE: Că doare.
MARVALYN: Păi nu ar trebui.
STEVE: Și în plus am multe minusuri și nu multe plusuri.
MARVALYN: Știi ceva? Mulți sunt așa. (îl sărută. la început elnu participă, dar e
prins de moment. ea se rupe deel.) Scuze, scuze, scuze. Ești bine? Ești ok?
STEVE: Păi... curge sânge?
MARVALYN: Nu.
STEVE: Vreo vânătaie?
MARVALYN: Nu.
STEVE: Atunci sunt ok.
MARVALYN: Da. Ești. Îmi pare rău pentru... Dar... ești așa dedrăguț.
STEVE: Dar tu ai un prieten pe care îl iubești foarte mult.
MARVALYN: Așa e. Și foarte. Da.
STEVE: Și m-ai pupat.
MARVALYN: Da.
STEVE: Și e vineri seara și tu speli haine.
MARVALYN: Da.
STEVE: Și oamenii care se iubesc nu pupă alți oameni și nici nu spală haine vineri
seara. Știu asta. Oamenii care se iubesc merg la Moose Paddy vineri seara sau să
danseze undeva sau la patinoar. Și se pupă între einu cu alții. Auzi! Asta cu tine și cu
prietenul tău... nu cred că e dragoste.
MARVALYN: Am stat mai mult decât am zis că stau și lui nu îiplace asta.
STEVE: Cui?
MARVALYN: Prietenului meu.
STEVE: Pe care îl iubești foarte tare.
MARVALYN: Da.
STEVE: Chiar dacă m-ai pupat?
MARVALYN: Da.
STEVE: Ce chestie. Trebuie să vorbesc cu fratele meu Paul despre asta.
MARVALYN: Nu, nu, nu! Nu vorbi despre asta cu el. Și spune-i sănu te mai învețe.
STEVE: Ce?
MARVALYN: Să nu te mai învețe. Zi-i să te lase în pace. Ce teînvață nu e... ceva ce
ar trebui să știi.
STEVE: Da’ trebuie să învăț de la el.
MARVALYN: Auzi. Trebuia să fiu asistentă așa că știu cum e cuastea. Trebuie să te
duci la doctor, nu să totcitească... toate alea.
STEVE: Dar...
MARVALYN: Știi ceva? Eu trebuie să plec.
STEVE: Da. Trebuie să pleci. Ești exact... Normal că trebuie să pleci. Toată lumea
pleacă.
MARVALYN: Nu e asta. Ți-am zis. Eric... Nu îi place dacă...
STEVE: Prietenul tău?
MARVALYN: Da. Nu îi place dacă stau mai mult decât am zis căstau și deja am stat
mai mult decât am zis... (ea ia masa de călcat și vrea să o pună la loc. îl lovește din
greșeală ca la începutul scenei.)
STEVE: Au!
MARVALYN: Ah... Îmi pare rău.
STEVE: Au!
MARVALYN: Vaaai. Îmi pare atât de rău. Nu creeed! Iar te-amlovit.
STEVE: Au!
MARVALYN: Stai puțin. Ce ai zis?
STEVE: GAYLE: Au! (se privesc unul pe celălalt. destul de confuz.)

4. CERÂND-O ÎNAPOI

Auzim pe cineva care bocăne la o ușă. Lendall! (bocăne la ușă) Lendall! (bocăne la ușă)
Lendall! (lumină. interiorul unei sufragerii al unei căsuțe din Aproape, Maine. Lendall e
proaspăt trezit. merge spre ușă)
LENDALL: Acum!
GAYLE: Lendall! (bocăne la ușă)
LENDALL: Vin acum. Mai încet! Vin! (iese din scenă pentru arăspunde la usă.)
GAYLE: Lendall... (năvălind înăuntru.)
LENDALL: Ce-i? Ce s-a-ntâmplat?
GAYLE: Dă-mi-o-napoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Dă-mi-o-napoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Toată dragostea care ți-am dat-o. Dă-mi-o-napoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Acum.
LENDALL: Nu înțeleg.
GAYLE: A ta e-n mașină.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Toată dragostea pe care mi-ai dat-o e la mine-n mașină.
LENDALL: Despre ce vorbești?
GAYLE: Nu o mai vreau.
LENDALL: Păi?
GAYLE: Am luat o decizie. Totul s-a terminat.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Gata. M-am decis. Așa că ți-am adus toată dragostea înapoi. Așa se cuvine.

LENDALL: Bine, dar...

GAYLE: E în mașină.
LENDALL: Ai zis asta deja.
GAYLE: Ți-o aduc sau... mergi tu?
LENDALL: Da’ nu o vreau înapoi. Ce să fac cu ea?
GAYLE: Și eu ce să fac cu ea? Că nu-mi trebuie...
LENDALL: Păi nu știu.
GAYLE: Ținând cont de... nu e normal să rămână la mine... Așa că ți-o dau înapoi.
(iese)
LENDALL: Ținând cont de ce? Gayle! Ce se...? Nu pricep. Cefaci?
GAYLE: Ți-am zis. Ți-am adus înapoi toată dragostea pe care tu mi-ai dat-o.
LENDALL: Eu nu cred că... Te-ajut?
GAYLE: Mă descurc. Nu e grea. (se întoarce cu o mulțime de plase roșii pline cu
dragoste pe care le aruncă pe jos.) Poftim!
LENDALL: Asta-i...?
GAYLE: Toată dragostea pe care mi-ai dat-o. Da. (iese)
LENDALL: Wow. E multă. (ea intră cu alte plase)
GAYLE: Da. (iese)
LENDALL: Foarte multă.
GAYLE: Da. (ea intră cu alte plase)
LENDALL: Wow. Ce Dumnezeu fac cu toată...? Adică unde s-o pun?
GAYLE: Lasă! Te descurci tu cumva... Așa... Și acum corect ar fi să mi-o dai pe-a
mea-napoi că... o vreau înapoi. Deci, dragostea mea?
LENDALL: Ce-i cu ea?
GAYLE: O vreau înapoi. Dă-mi-o. Hai. Adu-mi-o. Te rog. Acum.
LENDALL: Ok. ok. ok. (iese și se întoarce cu o pungă mică,roșie pe care o așează pe
masă.)
GAYLE: Ce-i aia?
LENDALL: Toată dragostea pe care mi-ai dat-o.
GAYLE: Nu. Asta nu e... N-are cum să... Asta-i toată?
LENDALL: Cam da... Altceva nu...
GAYLE: Aha... Păi... Ok... (începe să plângă)
LENDALL: Gayle... Ce e?
GAYLE: Ți-am spus: e gata.
LENDALL: De ce tot spui asta?
GAYLE: Pentru că... atunci câd te-am întrebat dacă tu crezi că ne vom căsători... ții
minte când te-am întrebat? (el nu-și aduce aminte) În decembrie?... Ningea?
LENDALL: Da.
GAYLE: Da. Când te-am întrebat asta... tu n-ai zis nimic. Și toată lumea mi-a zis că
ăsta e un semn. Că trebuia să-mi fie clar încă de pe-atunci.
LENDALL: Care toată lumea?
GAYLE: Toată lumea.
LENDALL: Cine?
GAYLE: ... Marvalyn.
LENDALL: Marvalyn!? De parcă ea-i expertă.
GAYLE: Da. Marvlyn a zis că dacă nu ai zis nimic atunci e clar: nu mă iubești.
LENDALL: Dar nu-i...
GAYLE: Shh! Și eu am încercat s-o fac să meargă... am încercat să te fac să mă
iubești dându-ți și ultimul strop de dragoste pe care-l mai aveam. Și acum... nu mai
am deloc pentru mine... asta nu-i bine... așa că... de-asta vreau dragostea înapoi. Să
o iau cu mine.
LENDALL: Da’ unde pleci?
GAYLE: Cât mai departe de chestiile care mă rănesc.
LENDALL: Da’ ce te rănește. Nu e nimic aici care să te rănească.
GAYLE: Ba da. Tu.
LENDALL: Eu?
GAYLE: Da. Tu mă rănești. Și-atunci trebuie sa plec ca să o iau de la 0. Și am
nevoie de dragostea pe care eu ți-am dat-o. Poate am nevoie de ea. Pentru că nu
pot folosi dragostea ce mi-ai dat-o tu mie. Și asta e tot ce am acum. Nu pot să dau
altor tipi dragostea ta. Pentru că... nu pot... nu-i normal.
LENDALL: Altor tipi? Ce alți tipi?
GAYLE: Nu încă. Dar mă gândesc că vor fi.
LENDALL: Gayle...
GAYLE: Shh! Așa că... eu cred că din moment ce tu nu ești dispus să faci ceea ce
oamenii fac atunci când au fost deja împreună de mai mult timp cred că trebuie să ne
despărțim.
LENDALL: De ce?
GAYLE: Așa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne dăm înapoi dragostea ce
ne-am dat-o unul altuia și să fim... (compara pungile ei cu punguța lui)... chit. Doamne
Dumnezeule asta e toată dragostea pe care ți-am dat-o? Adică... Știu că... Ce fel de
om sunt dacă e doar atât? Nu, nu, nu. Eu știu că ți-am dat mai multă. Știu sigur. Ai
pierdut-o?
LENDALL: Ce? Gayle binențeles că nu!
GAYLE: Ai pierdut-o Lendall? Ți-am dat mai mult de-atât și cred că te joci cu mine.
Nu e un moment bun să...
LENDALL: Nu. Nu mă joc. Nu aș face asta. Doar că... pfff...faci ce vrei și... ne mai
vedem. (iese)
GAYLE: Lendall... (ia punguța și se uită înăuntru) ce-i astaLendall? Ce-i? Ce dracu-i
asta? Ai măcar bunul simt,să-mi dai înapoi ce ți-am dat. Lendall! Ce-i asta?
LENDALL: E un inel Gayle. (din afară)
GAYLE: Un ce?
LENDALL: E un inel. (se întoarce)
GAYLE: Ce? Cum adică? Nu e niciun... Lendall... e un inel. (din pungă scoate o cutie
de inel) ăsta-i un inel? E genul ăla de inel?
LENDALL: Îhîm.
GAYLE: Oh... (deschide cutia) Dar... dragostea mea? Unde e?
LENDALL: E aici. (arătând spre inel)
GAYLE: Păi...
LENDALL: Acolo e toată.
GAYLE: Păi...
LENDALL: Asta e. Toată. Era atât de multă... Mi-ai dat atât demultă dragoste în toți
anii ăștia...
GAYLE: Unsprezece.
LENDALL: ...unsprezece. da... toți anii ăștia...
GAYLE: Unsprezece.
LENDALL: Mi-ai dat atât de multă că nu am mai știut ce să faccu ea. O parte am pus
în garaj. O parte în pod. L-amîntrebat și pe tata dacă are vreo idee sau ceva... Șiel
m-a întrebat dacă ți-am luat inel. I-am zis nu.Și-atunci mi-a zis că ”ar fi cazul. când
chestia astase tot adună și se-adună ăsta e singurul loc în careîncape.” Și-a avut
dreptate. Chestia aia e mult maimare decât pare. Așa că... uite... asta-i
toatădragostea pe care mi-ai dat-o. Doar că e în altăformă.
GAYLE: Da.
LENDALL: O mai vrei?
GAYLE: Da.
LENDALL: Păi...!
GAYLE: Pe-astea pot să le păstrez? (referindu-se la pungile aduse de ea)
LENDALL: Păi sunt ale tale.
GAYLE: Mersi. (el îi pune ei inelul pe deget) Ahh... dar nu trebuia să-mi iei un inel.
Chiar nu trebuia.
LENDALL: Ba da. Trebuia. Era cazul. Și-așa se cuvine.
GAYLE: E foarte frumos. Îmi pare atât de rău. Dar înțelege. Era vineri seara.
Stăteam acasă singură. Noi doi... nici măcar nu am ieșit în oraș. Și-am început să mă
găndesc că asta nu-i în regulă. Că...
LENDALL: Shh! (o sărută. o ia în brațe. ea se uită din când încând la inel.)

INTERLUDIU

Pete o aşteaptă pe Ginette. Bulgărele de zăpadă e lângă el pe bancă. Priveşte în direcţia în

care a ieşit Ginette. Apoi la bulgăre. Îi este frig.

ACTUL 2

5. S-AU APRINS

2 bărbați în adevăratul sens al cuvântului au o conversație pe un câmp de cartofi. Beau bere.

CHAD: Te cred. Dar nu e...

RANDY: Ba da... A fost nasol Chad.
CHAD: Da mă, da’ nu...
RANDY: Băi tu m-asculți? Chad, a fost îngrozitor!
CHAD: Da’ tu m-asculți? Nu e...
RANDY: ÎN-GRO-ZI-TOR!
CHAD: Mă. Ce încerc eu să-ți zic e că și la mine a fost destul de îngrozitor.
RANDY: N-are cum.
CHAD: A fosța fost, Randy.
RANDY: Serios.
CHAD: Da.
RANDY: Ok. Zi!
CHAD: A zis că... nu îi place cum miros.
RANDY: Ce?
CHAD: Sally mi-a zis că nu îi place cum miros. Și asta din-totdeauna.
RANDY: Sally Dunleavy ți-a zis că nu îi place cum...
CHAD: Da.
RANDY: Când?
CHAD: Când ne-am văzut. Urcă în mașină. Eu dădeam cu spatele pe aleea ei când
începe să respire greu. Îmi zice să opresc. Se dă jos și îmi zice că îi pare rău, că nu
poate să iasă cu mine că nu îi place cum miros. Că niciodată nu i-a plăcut.
RANDY: Ce?
CHAD: Zicea că a crezut ca poate să treacă peste chestia cu mirosul, dar că nu a
putut. A trântit ușa și m-a lăsat acolo singur. Pe aleea ei.
RANDY: Că nu i-a placut cum miroși?
CHAD: Da.
RANDY: Dar cum ar trebui să...? Băi, pe mine nu mă deranjează cum miroși.
CHAD: Mersi.
RANDY: Ce oameni!
CHAD: Da... Ți-am zis că e nasol.
RANDY: Chad, e mai mult de-atât. E trist.
CHAD: Da. Deci... pe seara asta cred că eu am luat Marele Premiu, nu? Deci... eu
aleg ce facem mâine. Bowling. Mergem la bowling, păpică la Clubul Snowmobil,
berică la Moose Paddy... așa ca-ntre băieți.
RANDY: Da’ ce ? Ți-am dat eu Marele Premiu?
CHAD: Ce?
RANDY: N-ai luat niciun premiu încă.
CHAD: Bine, dar...
RANDY: Desigur, toată chestia asta e tristă și... da. Putem afirma că e chiar
îngrozitoare. Dar nu ai câștigat nimic încă.
CHAD: Cum adică?
RANDY: Nu ai câștigat.
CHAD: Nu poți să bați asta cu mirosu’.
RANDY: Ba da.
CHAD: Păi să auzim.
RANDY: I-am spart fața.
CHAD: Ce?
RANDY: I-am spart fața.
CHAD: Fața...
RANDY: Odată-n viață ai o șansă să ieși cu o fată ca IvonneLaFrance și eu îi sparg
fața. Ți-am zis că-i nasol?
CHAD: Cum adică i-ai spart fața?
RANDY: În timp ce dansam.
CHAD: Dansai. Îhîm...
RANDY: Chiar așa.
CHAD: De ce... dansai?
RANDY: Așa a vrut ea. Să dansăm. La întâlnire. Așa că am dus-o la clubul de
agremenent. Dai un ban și ăia te învață o schemă, două si dup-aia... tot dansezi. Te
învață dansu’ pe perechi, cum să dansezi cu cineva și am învățat chestia aia când
ea-i în spate și o dai printre picioare, o învârți, o arunci în sus și ea aterizează în fața
ta. Da’ ea-i mică și eu sunt mai forțos așa. Și am dat-o printre picioare, amînvârtit-o,
și-am aruncat-o... de tot... a căzut fix pe față. A trbuit să o duc la urgență.
CHAD: Ohooo... departe.
RANDY: Peste 60 de kilometri.
CHAD: Da.
RANDY: Și ea plângea...
CHAD: Urăsc chestia asta.
RANDY: Tot drumu’. Și atrebuit să-i fostu’ să vină după ea.
CHAD: Oh...
RANDY: Și-a venit. Și-a zis: ”e mai bine să pleci”. Și el e la fel de mic ca ea. (Chad
râde.) Ce-i de râs?
CHAD: Asta chiar e îngrozitor.
RANDY: Ți-am zis.
CHAD: Și trist.
RANDY: Aha.
CHAD: Deci... cred că Marele Premiu merge la tine.
RANDY: Da, da.
CHAD: Cu așa ceva devii campion mondial.
RANDY: Da.
CHAD: Campion mondial la ”Întâlniri penibile”.
RANDY: Da.
CHAD: Felicitări!
RANDY: Da. Mersi.
CHAD: Deci... ce facem mâine?
RANDY: Bowling, păpică la Clubul Snowmobil, berică la MoosePaddy... așa ca-ntre
băieți.
CHAD: Buuun. (își termină berile. Chad începe să râdă.)
RANDY: Ce-i?
CHAD: Nu, nimic. Doar că... nu știu, câteodată mă-ntreb de ce mai încerc? Mie nu-mi
place. Urăsc toate întâlnirile astea. Adică, de ce să vreau să-mi petrec seara de vineri
cu ceva fată de care poate îmi place când pot să fiu cu cineva de care sigur îmi
place.Gen tu. Știi?
RANDY: Da.
CHAD: Adică e chiar nasoală chestia asta. Când mi-a zis Sally de chestia cu
mirosu’... chiar m-a durut...
RANDY: Hai mă... lasă că...
CHAD: Și în momentul ăla nu mă gândeam decât că sunt atât de puține lucruri mă
bucură cu-adevărat sau au vreun sens pe lumea asta... și m-am speriat... pentru că...
dă-o-n colo de treabă! Tre’ să fie vreun lucru caresă te bucure sau măcar să aibă
sens pe lumea asta. Altfel, care-i faza? Nu? Da’ dup-aia mi-am revenit.Mi-am dat
seama că există un lucru pe lumea asta care mă bucură, și care chiar are sens. Tu.
(pauză)
RANDY: Eu tre’ să plec.
CHAD: Da...
RANDY: Lucrez de dimieață...
CHAD: Păi și eu. Am doar primu’ schimb mâine. Așa că pot sa te iau oricând după
trei.
RANDY: Ah. Nu știu. Că am o zi lungă mâine, cu Lendall. Avem o grămadă de
recuperat. Reparăm acoperișurile după zăpada din decembrie. Tre’ să-l facem pe-a
lui Marvalyn și Eric și...
CHAD: Păi, patru-cinci? Sau șase-șapte?
RANDY: Păi cred ca o să fiu ocupat toată ziua, nu știu când terminăm.
CHAD: Păi, zi tu atunci.
RANDY: Nu știu, nu știu.
CHAD: Mda... păi...
RANDY: Hai că vedem noi mâaine. (pleacă)
CHAD: Da. Da. Vedem... (se uită dupa Randy) Au! (încep parcă să-l ardă picioarele.
Randy se întoarce și îl vede.)
RANDY: Ce faci Chad? Ești ok?
CHAD: Da... da, da.
RANDY: Care-i faza?
CHAD: Nimic, nimic.
RANDY: Ce-ai pățit mă? (Chad se oprește.)
CHAD: Nimic... am simțit că-mi ard călcâiele.
RANDY: Cum adică?
CHAD: Nimic. Doar că... cred că mi s-au aprins călcâiele... după tine. (pauză. Chad iar
simte că îl ard călcâiele.)
RANDY: Oprește-te Chad.
CHAD: Da. Asta-i. Mi s-au aprins călcâiele după tine.
RANDY: Hai mă. Termină cu astea. (încearcă să-l oprească.)
CHAD: Tu crezi că pot? Mă arde.
RANDY: Hai mă, gata. Stop.
CHAD: Mi s-au aprins... ceva de speriat! Nu știu care-i faza. (Chad se oprește)
RANDY: Dar... Chad! Sunt cel mai bun prieten al tău. Nu știu cum și de ce? Sau...
Chad! Care dracu-i faza? Ce dracu’ faci? Sunt cel mai bun prieten al tău și cu asta...
CHAD: Da?
RANDY: Asta nu-i o chestie cu care să te joci. Și tu te joci cu asta. Și nu se face așa
ceva. Știi ceva? Și tuești cam singurul lucru care mă bucură și care are sens pentru
mine. Și ce faci tu? Strici totul cu chestia asta și îmi spui... ce mi-ai spus... și-acum nu
mai are sens deloc. De bucurie ce să mai zic?Ți-ai bătut joc de-o chestie adevărată.
Că suntem prieteni și... este o limită peste care nu treci. Și tu ai trecut... peste. (în
timp ce spune asta și pe Randy încep să îl ardă călcâiele.)

6. UNDE-A DISPĂRUT?

Marci și Phil. Tocmai au terminat de patinat. Își desfac patinele. Phil are ambele patine în
picioare, iar Marci are o patină și un bocanc.

PHIL: Încă ești nervoasă.

MARCI: Nu sunt nervoasă. Am spus doar că aș vrea să...
PHIL: Dar erai. Ești....
MARCI: fii mai atent cu mine.
PHIL: Ești nervoasă.
MARCI: Nu sunt!
PHIL: Chiar credeam că ne simțim bine. Eu m-am simțit bine. Tu nu?
MARCI: Ba da.
PHIL: Bun. Adică, Chad m-a chemat la servici. Am avut de lucru.
MARCI: Nu sunt supărată pe tine Phil. Am înțeles. Ai avut de lucru. (caută ceva.)
PHIL: Da’ chiar am avut!
MARCI: Phil, unde mi-e celălalt bocanc?
PHIL: Ce?
MARCI: Unde mi-e bocancul. Nu-i nicăieri.
PHIL: Păi numa’ aici poa’ să fie.
MARCI: Unde-i? Faci mișto de mine?
PHIL: Nu.
MARCI: Să știi că nu râd.
PHIL: Dar eu nu...
MARCI: Știi că e frig, nu?
PHIL: Păi nu tu ai vrut la patinoar?
MARCI: Phil!
PHIL: Gata, gata! Îl găsim. Aici tre’ să fie.
MARCI: Nu sunt nervoasă. Deloc. Doar dezamăgită. Dar acum... nu mai simt nimic!
PHIL: Marce!
MARCI: M-am simțit bine în seara asta. La patinoar. Credeam c-o să ne simțim bine!
PHIL: Ne-am și simțit.
MARCI: Să uităm de toate... chestiile. Să mai scăpăm de copii, să fim așa... ca mai
demult... Mergeam la patinoar... prima oară când m-ai sărutat. Era într-o seară de
vineri. Exact ca asta. Ții minte? Chiar aici. Pe lac.
PHIL: Știu unde suntem. Unde dracu’ e bocancu’ ăla? Poate... poate în mașină.
Unde ți-ai pus patinele? Aici sau în mașină? (merge la mașină.)
MARCI: Unde ți le-ai pus tu acolo mi le-am pus și eu. Chiar aici.
PHIL: Nu e în mașină.
MARCI: O stea căzătoare. Uite! (închide ochii și își pune o dorință.)
PHIL: Ce? Unde?
MARCI: Taci acum. Îmi pun o dorință.
PHIL: Am ratat-o.
MARCI: Da. Ai cam ratat-o.
PHIL: Adică?
MARCI: Adică nimic. Doar că... Wow! Ce surpriză.
PHIL: Ce surpriză?
MARCI: Că nu ai văzut-o.
PHIL: Ce să văd?
MARCI: Steaua.
PHIL: De ce?
MARCI: Că nu ești atent Phil.
PHIL: Vezi? Astea-s genul de replici care mă fac să cred că ești nervoasă.
MARCI: Dar nu sunt.
PHIL: Marce.
MARCI: Nu eram nervoasă. Unde dracu’ e bocancu’ ăla? Poate e în mașină. (iese)
PHIL: Nu e în mașină.
MARCI: Adică. Sunt încălțată cu unul. Știu că nu mi-am pus patinele în mașină că
unul din bocanci era afară.M-am schimbat afară, nu? Cu tine. Phil? După ce ne-am
pus patinele, mi-am pus bocancii lângă ai tăi. Și nu e aici. Foarte ciudat! (se întoarce)
În mașină nu-i. Nu-s tâmpită să-mi pun o patină în mașină și una afara. (îl vede pe
Phil, foarte gândit.) Ce-i cu tine?
PHIL: Ah. Îmi pun și eu o dorință. Pe o stea necăzătoare.
MARCI: Aha.
PHIL: Vrei să ne dorim împreună?
MARCI: Da. Ar fi drăguț. Care-i steaua?
PHIL: Vezi Muntele Ariciului?
MARCI: Îhîm.
PHIL: Chiar deasupra lui.
MARCI: Aia strălucitoare?
PHIL: Da.
MARCI: Aia?
PHIL: Da.
MARCI: Chiar acolo?
PHIL: Da.
MARCI: Phil.
PHIL: Da?
MARCI: Aia-i planetă.
PHIL: Ce?
MARCI: Aia e o planetă. Îți pui dorința pe o planetă.
PHIL: Aia e o...
MARCI: Da.
PHIL: Păi de unde știi?
MARCI: Păi nu o știi pe aia cu... nu știu ce, nu știu cum... ceva cu o stea... nu știu
ce... și s-a-mplinitdorința mea... Vezi? Zice stea... nu Saturn.
PHIL: Ce Saturn?
MARCI: A zis la TV. Luna asta, cel mai strălucităr corp ceresc e Saturn. În
următoarele săptămâni poate fi văzut chiar deasupra Muntelui Ariciului. Toată
săptămâna a fost la TV. Și dorința ta nu se va împlini dacă ți-o pui pe-o planetă.
PHIL: Păi...
MARCI: Trebuie să fii mai atent.
PHIL: Non-stop spui asta.
MARCI: Ce anume?
PHIL: Că trebuie să fiu mai atent.
MARCI: Păi dacă nu ești.
PHIL: Nu-nțeleg.
MARCI: E simplu. La mulți ani!
PHIL: Ce?
MARCI: Aniversarea noastră. Despre asta-i vorba.
PHIL: Știam eu că ești nervoasă.
MARCI: Nu sunt nervoasă Phil.
PHIL: Ba da. Ești nervoasă pe mine. Și-acum din nimic o să iasă scandal.
MARCI: Dar Phil, nu sunt nervoasă. Sunt...
PHIL: Marce. Îmi pare rău. Știu că n-am fost foarte pe fază în ultimul timp, dar trebuie
să lucrez. Când Chad are nevoie de mine trebuie să muncesc mai mult că na...m-
ajută – ne ajută - cu orele alea suplimentare.
MARCI: Știu asta.
PHIL: Nu. Nu știi. Eu lucrez pentru noi și pentru copii și câteodată e foarte mult. Și
asta mă termină.
MARCI: Phil, nu sunt nervoasă pentru că tu lucrezi. Trebuie să lucrezi. Asta înțeleg.
Știi ce nu înțeleg? De ce mă simt singură Phil? Am un soț și copii. Și eu mă simt
singură. Și tu... parcă nu-ți pasă de nimic. Nuești aici. Nu știu unde ești. Și nu știu ce
să mă mai fac. Uiți de meciul de hockey al fiului tău. Și de ziua de naștere a lui Missy
și...
PHIL: Crosele de hockey costă bani!
MARCI: Și uiți aniversarea noastră Phil. Adică te-am adus aici sperând că îți vei
aduce aminte, dar n-a fostașa. Și asta mă enervează atât de tare că nu mai știu ce
să fac.
PHIL: Minți.
MARCI: Ce?
PHIL: Minți atât de prost...
MARCI: Ce?
PHIL: Ești nervoasă pe mine, da’ nu-mi spui ce ai... nici când te întreb.
MARCI: Oricum nici n-ai băga de seamă.
PHIL: Nu, nu, nu! Nu-mi spui că nu știi să comunici cu mine și să-mi spui ce simți.
Așa că de unde dracu’ să știu cum suntem? Poate de-aia nu sunt aici. Ca
poatepentru o secundă să știu măcar unde nu sunt. Și știi ceva? Și eu mă simt singur
acolo. Da’ tu m-ai trimis. Tu m-ai ești demult aici. Și-acum te prefaci.
MARCI: Nu mă prefac.
PHIL: Ba da. Te prefaci că nu ești nervoasă, dar ești. Te prefaci că te-ai simțit bine,
dar nu e așa. Nu te-ai simțit bine în seara asta, așa-i?
MARCI: Așa-i.
PHIL: Da’ ai zis că te-ai simțit.
MARCI: Așa-i Phil. Nu m-am simțit bine cu tine. Tu?
PHIL: Nici eu. Chiar îngrozitor, aș putea zice.
MARCI: Păi... ce facem? Ce mai așteptăm? (un bocanc aterizează între cei doi. Phil îl ia
și îl dă lui Marci. Marci scoate cheile de la mașină și iese. Phil rămâne singur și privește
cerul. O stea căzătoare...)

7. POVESTEA SPERANȚEI
O femeie. Pe veranda unei case. Tocuri, poșetă și troller. Sună la ușă. Bărbatul care joacă în
această scenă trebuie să fie foarte mic de înălțime sau foarte slab.

BĂRBATUL: Imediat. (din culise. apoi intră. e în pijama și halat de casă.)

FEMEIA: (nici nu se uită la el.) Știu că nu va fi ușor,dar... eram singură în lumea asta
mare și mi-a fostatât de frică. Nu mă puteam gândi decât la faptul cănu am niciun loc
al meu pe lumea asta. Dar apoi amavut o revelație. Mi-am dat seama că există un loc
almeu pe lumea asta, și acela este lângă tine. Așa că am luat un avion, un taxi ca să
ajung la tine.Trebuia să te văd. Mă bucur că ești... (vede că nu epersoana care credea
ca e). Hopaaa... Mă scuzați...Nu aici...? Nu sunteți... Dar, asta e casa. Îmi parerău
dar, nu e asta casa lui Daniel Harding? Îl caut.
BĂRBATUL: Îl căutați pe...
FEMEIA: Pe Daniel Harding, da. Credeam că aici stă... Ah...Dar nu mai stă aici, nu?
Îmi pare rău de... Cepenibil. ”Cine-i femeia asta și ce vrea de la mine?”Serioșchiar
credeam că aici e. Nu mă gândeam căvreodată... Mă gândeam că el e aici. Și va fi
aici.Îl știți? Un tip mare, înalt. A jucat baschet. Eracel mai mare de-acolo. Ditamai
omul! Îl știți? Ajucat și hockey. (Notă: Dacă actorul care il joacă peBărbat nu e scund, ci
slab se va folosi următoareareplică: ”Îl știți? Un tip mare, solid. A făcutlupte. La categoria
grea. Era cel mai solid de-acolo.Ditamai omul! Îl știți? A jucat și hockey.”)
BĂRBATUL: Păi...
FEMEIA: E o prostie. Nu, nu... Nu-mi răspundeți. Știu căîntr-un oraș mic e cea mai
stupidă chestie pe care opoți întreba. De parcă toată lumea ar știi pe toatălumea. Nu-
mi vine să cred că fac chestia asta. Astauram și eu cel mai mult. Că și eu am stat
aici. Toatălumea presupunea că îl cunosc pe cutare și pe cutare,și asta numai pentru
că era un oraș mic. Uramîntrebarea asta mai mult decât pe aia cu ”voi avețibudă
înăuntru?”. Nu de alta, dar oamenii de aici nuse cunosc mai bine decât cei care stau
înntr-un oras,mare. Adică cu unii te știi, cu alții nu. Exact capeste tot. Scuze că v-am
deranjațdar eram atât desigură că... am auzit că a păstrat casa după ce aumurit ai
lui. Aici a locuit. Și m-am gândit că arămas. Era unul dintre cei care rămân. Eu nu
amrămas. M-am dus.
BĂRBATUL: Puțini rămân.
FEMEIA: Se pare că el nu. Nu mă așteptam. N-am mai ținutlegătura. Trebuie să ții
legătura cu oamenii, altfel
FEMEIA: îi pierzi. Ar trebui să existe un loc unde să poți săîi păstrezi. Știi? Atunci
când ai nevoie de ei... (seuită în poșetă) Ah. Uite unde era. (ea râde. Bărbatulnu. dă să
plece) Doamne, ce frig! Uitasem!
BĂRBATUL: Da.
FEMEIA: Nu-mi vine să cred. Am luat un taxi încoace tocmai din Bangor. Numai ca
să-l văd.
BĂRBATUL: Mult.
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: 262 de kilometri.
FEMEIA: Da. Locul ăsta e mai departe decât îmi aminteam.
BĂRBATUL: Păi... de ce?
FEMEIA: Că acolo s-a oprit avionul și trebuia să ajung la elcât mai repede.
BĂRBATUL: De ce?
FEMEIA: Că vreau să-i răspund la întrebare.
BĂRBATUL: Ah...
FEMEIA: Ultima oară când ne-am văzut m-a întrebat ceva foarteserios. Nu i-am
răspuns. Și-așa ceva chiar nu seface.
BĂRBATUL: Nu crezi că ești cam dură cu tine?
FEMEIA: M-a-ntrebat dacă vreau să mă mărit cu el.
BĂRBATUL: Ah... Și tu...
FEMEIA: Nu i-am zis nimic. Și de-asta sunt aici acum. Să îi dau răspunsul meu.
Adică... nu i-am dat niciun răspuns, că nu aveam unul atunci. Urma să mă duc
lafacultate și chiar atunci... cu o noapte înainte caeu să mă duc în lume să-mi încerc
norocul... aveam șieu vise, speranțe... el mă cere. Adică. Sincer acum! Dimineața
plecam. Ce puteam să fac?
BĂRBATUL: Nu știu.
FEMEIA: Adică, i-am zis că... trebuie să mă gândesc, că voista noaptea asta să mă
gândesc și că înainte derăsărit voi veni cu un răspuns. Și l-am lăsat. Acolo.(arată
unde stă bărbatul) Chiar acolo. Și nu m-am mai întors... până acum.
BĂRBATUL: Și asta-i un răspuns.
FEMEIA: Nu. Nu ăsta-i răspunsul meu. Doar c-a trebuit să plec... știi... vise,
speranțe... ăsta nu-i unrăspuns și cred că...
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Cred că se aștepta să spun ”Da”.
BĂRBATUL: Păi, un tip nu prea pune întrebarea asta dacă nu seașteaptă la un ”Da”.
FEMEIA: Știu... și tare mi-e că a stat acolo toată noaptea așa... sperând că mă-ntorc.
Și asta vroiam să-i spun. Că acum știu că așa ceva nu se face. Să nu răspunzila o
întrebare de genul ăsta. Nu. Chiar nu poți. Mai ales... când îl iubești.
BĂRBATUL: Îl iubeați?
FEMEIA: Păi... nu știu dacă... eram niște copii. Dar... Da!L-am iubit! Îl iubesc. Mă
simt de parcă i-amspulberat toate visele, speranțele.
BĂRBATUL: Nu-i cred că-i chiar așa. Adică... era tânăr.Suficient să-ți fie spulberate
speranțele. Să fiitânăr. Toți am fost acolo. Cu toții am trecut prinsperanțe spulberate,
vise neîmplinite. Și până la urmă chiar nu cred că i-ați spulberat cu
adevăratsperanțele. Dacă-i spulberi speranțele cuiva e defapt mai mult o
dezamăgire. Doare, dar trece. I-ațifi spulberat speranțele dacă i-ați fi spus ”Nu”.
Dar,n-a fost așa pentru că dumneavoastră nu i-ați zisnimic. Niciodată. Și asta e o
sufocare lentă șidureroasă a speranței. Pentru că ea încă trăiește...ținându-se de un
fir de păr. Și asta e ca și cum ailua ceva dintr-un om, în fiecare zi, puțin câtepuțin.
Până nu mai rămâne nimic.
FEMEIA: Da... Păi... Mulțumesc.
BĂRBATUL: Pentru?
FEMEIA: Pentru... nu știu. (dă să plece)
BĂRBATUL: La revedere, Hope.
HOPE: La revedere. (se oprește) Ah...! Îmi cer scuze căv-am deranjat... Doar că nu-mi
găseam locul nicăieriși eram singură, și mi-am dat seama ce i-am făcut luiDanny, și
că locul meu era de fapt lângă el și...Stai puțin! De unde știi cum mă cheamă?
(bărbatul îșidă jos ochelarii sau un alt semn sau gest care poatefi edificator.) Danny?
DANIEL: Bună Hope!
HOPE: Nu dar, dar, ...
DANIEL: Știu.
HOPE: Dar ești...
DANIEL: Știu.
HOPE: Ești atât de...
DANIEL: Știu.
HOPE: ... Mic.
DANIEL: Da. Păi... Am pierdut cam multă speranță. Și asta te cam schimbă.
HOPE: Danny. Îmi pare atât de rău. Nu credeam că...
DANIEL: ... nu-i nimic. Știi de ce? Nu ai întârziat deloc.
HOPE: Cum?
DANIEL: N-ai întârziat. Ai zis că ajungi înainte de răsărit.Și să fim serioși. Soarele
abia a pus de câteva ore.Vezi că n-ai întârziat? Deci... 262 de kilometri cu taxi-ul?
HOPE: Da.
DANIEL: Doar ca să-mi spui... (din culise se aude o voce de femeie)
SUZETTE: Dan? Dragule! Cine e?
DANIEL: Ah... cineva... nu știe încotro să o ia.
SUZETTE: Nu e cam târziu?
DANIEL: Ok Suzette. Vin.
SUZETTE: Vin.
DANIEL: Eu sper să...
HOPE: Ce?
DANIEL: Sper să găsești ceea ce cauți. (intră. ea rămâne singură și îi răspunde, deși el
nu o mai aude)
HOPE: Da.

8.REMARCÂND EVIDENTUL

Curtea unei case. Un bărbat și o femeie în echipament de ski. Bărbatul ține ascuns la spate
un cadou.
RHONDA: Poftim! Am ajuns. Suntem în casă.
DAVE: Pe verandă... !
RHONDA: Tot aia-i. Ce era atât de special că a trebuit să intrăm... oricum?
DAVE: Păi... am ceva pentru tine. Uite! (îi arată cadoul)
RHONDA: Care-i faza?
DAVE: Păi... e.... Mamă ce ne-am mai distrat azi!
RHONDA: Da. A fost tare.
DAVE: Adică 30 de kilometri încolo...
RHONDA: Da.
DAVE: Fasole și cârnăciori la Clubul Snowmobil...
RHONDA: Da.
DAVE: 30 de kilometri încoace, berici la Moose Paddy...
RHONDA: Super tare!
DAVE: Și mamă ce-ți mai zboară snowmobilu’!
RHONDA: Polaris mă!
DAVE: Știu. Mi-ai cam tras-o.
RHONDA: Normal că ți-am tras-o. Dacă tu ești tot pe ArcticCatu’ ăla.
DAVE: Da. Așa-i.
RHONDA: Ți-am tras-o.
DAVE: Da.
RHONDA: Te-am spart.
DAVE: Știu, știu.
RHONDA: Te-am nenorocit mă, cu Arctic Catu’ tău cu tot.
DAVE: Da’ n-am zis nimic.
RHONDA: Asta da distracție.
DAVE: Deci. Asta-i... Așa... Că suntem împreună de...
RHONDA: Împreună?
DAVE: Păi...
RHONDA: Împreună? Cum adică împreună?
DAVE: Adică, suntem prieteni atâta timp... ani... și ieșim împreună... și...
RHONDA: Hai să nu fim femei acum!
DAVE: Șiiiiii... (îi dă cadoul)
RHONDA: Care-i faza?
DAVE: Deschide-l.
RHONDA: Împreună?... Nu înțeleg.
DAVE: Doar deschide-l. (ea deschide cadoul în așa fel încât publicul nu vede ce e. îl
sprijină de ceva.)
RHONDA: Ce-i?
DAVE: Cum adică ce-i? Nu vezi?
RHONDA: E o imagine.
DAVE: Da.
RHONDA: E pictată.
DAVE: Da.
RHONDA: De unde? Parcă-i adevărat.
DAVE: Cum adică, PARCĂ-I adevărat?
RHONDA: Adică, arată ca și cum l-ar fi pictat cineva.
DAVE: Păi, chiar l-a pictat cineva.
RHONDA: Tu ai pictat asta?
DAVE: Da.
RHONDA: Pentru mine?
DAVE: Da.
RHONDA: Ăăă... pentru ce?
DAVE: Păi...
RHONDA: Adică nu... mersi. Mulțumesc. Mersi. Da.
DAVE: Asta-i. Asta se spune de obicei. Cu plăcere.
RHONDA: Da’ tu pictezi?
DAVE: Da. Asta nu așa... (întoarce tabloul. Rhonda nu îl pusese în poziția care trebuie)
Iau ceva lecții. Noaptea. La liceu. Cu Merle Haslem. Se pricepe. Și asta e lucrarea
mea la chestia aia în care privești ceva până vezi ceva-ul din el. Ai văzut vreodată
așa ceva? Au făcut-o și pictorii mari. Ei îi ziceau... cumva... da’ eu am facut-o cu niște
chestii colorate. Și daca te uiți la ele nu vezi decât niște chestii colorate, dar dacă faci
un pas în spate și te uiți la toată chestia vezi CEVA.
RHONDA: Ce anume?
DAVE: Nu-ți spun. Trebuie să-ți dai seama.
RHONDA: Hai mă.
DAVE: Nu. Chiar dacă durează până-ți dai seama. Recunosc, câteodată devine chiar
enervant.
RHONDA: De ce mi-ai da ceva care să mă enerveze?
DAVE: Nu, nu, nu... ce vroiam să zic este că nu trebuie să încerci să găsești ceva
anume acolo. Trebuie să te uiți la el fără ca el să-și dea seama că te uiți la el.
RHONDA: Cum adică?
DAVE: Trebuie să-l fentezi. (demonstrează.) Vezi? Să-l fentezi. Fentează-l! Nu-l lăsa
să te vadă. Și la un moment dat poate vei vedea ”ceva-ul”. E ceva banal, toată
lumea... (ea începe să ”fenteze” tabloul) Bravo! Fentează-l!
RHONDA: Ce prostie! Nu-i nimic acolo.
DAVE: Hai, că faci bine.
RHONDA: Dave.
DAVE: Ok, ok. Fii atentă! Fă ceea ce faci tu de obicei seara, și uită-te la el fără să-l
bagi prea mult în seamă... și...
RHONDA: Eu seara beau bere și stau cu tine la telefon.
DAVE: Păi asta-i! Unde-i frigiderul? (dă să intre în casă) Luăm beri și povestim... (ea-l
oprește)
RHONDA: Na, na, na...
DAVE: Ce-i?
RHONDA: Nu mai am bere. Am doar fără alcool.
DAVE: Nu-i nimic. Tot aia-i. Îți aduc berea și povestim. (dă să intre din nou. ea-l
oprește)
RHONDA: Na, na, na, na...
DAVE: De ce? Hai să intrăm și să luăm niște beri.
RHONDA: Trebuie să fentăm chestia asta ca lumea. Uite! Îl fentez. Îl fentez.
DAVE: Asta fac oamenii când se știu de atâta timp. Hai! Hei! Oprește-te! Ne știm de
atâta timp și vin până aici în fiecare seară de vineri. Și niciodată nu am intrat să bem
niște beri. Nu așa se face. Hai să facem cum se face. Să intrăm și să bem niște beri.
RHONDA: Nu mă interesează cum se face. Acum trebuie să fentez asta... Dave. Hai!
Nu te mai smiorcăi. Trebuie să mă uit la asta. (se așează și privește insistent tabloul.)
DAVE: Nu așa!
RHONDA: Stai!
DAVE: Trebuie să-l fentezi.
RHONDA? Da. Da. Stai un pic. Cred că văd ceva.
DAVE: Da?
RHONDA: Da. E o... mortăciune.
DAVE: O ce?
RHONDAO mortăciune. Un raton mort în mijlocul drumului.
DAVE: Ce? Nu-i niciun raton.
RHONDAAh. E-o căprioară. O căprioară plină de sânge în mijlocul drumului.
DAVE: Nu. Rhonda. Unde vezi tu căprioară?
RHONDA: Ok. Elan atunci.
DAVE: Ce?
RHONDA: Un elan plin de sânge în mijlocul drumului.
DAVE: Nu Rhonda! Cum să pictez așa ceva? Mortăciuni? Un elan mort. Nu creed!
RHONDA: Păi dacă asta văd ce să fac? Nu trebuie să te superi.
DAVE: Chiar nu vezi?
RHONDA: Nu.
DAVE: Îți dau un indiciu?
RHONDA: Da. (o sărută. ea se trage.) Ce naiba? Ce faci? De ce... ?
DAVE: Ți-am dat un indiciu.
RHONDA: Să nu mai faci chestia asta niciodată. Niciodată!Dispari în momentul ăsta.
(ea intră în casă.)
DAVE: Pfuai... incredibil! (se pregătește să plece) Știi ceva, Rhonda?
RHONDA: Ce?
DAVE: Ești exact cum zice lumea.
RHONDA: Da? Ce zice?
DAVE: Că ești cam dificilă.
RHONDA: Cine zice asta? (ea revine.)
DAVE: Toți.
RHONDA: Care toți?
DAVE: Toată lumea Rhonda. Asta zice toată lumea când...
RHONDA: Când ce?
DAVE: Când le zic de tine. Toți îmi spun că ești cam dificilă și că trebuie să am multă
răbdare. Și au dreptate.
RHONDA: Cu cine vorbești tu despre mine?
DAVE: Cu Suzette ...
DAVE: ... și cu Dan.
RHONDA: Aha. Suzette și Dan Harding spun că sunt dificilă șică tu trebuie să ai
răbdare?
DAVE: Da. Multă.
RHONDA: Și-atlcineva?
DAVE: Marci.
RHONDA: Marci?!
DAVE: Da. Și Phil. Și...
RHONDA: Marci și Phil!?!
DAVE: Da. Și Randy cu Chad... și...
RHONDA: Randy cu Chad???
DAVE: Și Lendall cu Gayle... și...
RHONDA: Gayle?
DAVE: Marvalyn cu Eric... și...
RHONDA: Marvalyn...?
DAVE: Și... Jimmy, Sandrine, East... și...
RHONDA: East??
DAVE: Asta așa... printre alții...
RHONDA: Dar de ce să...? Eu chiar țin la ei... Nu cred căle-am greșit cu ceva... Și ei
să... Asta-i bârfă.Astea-s răutăți.
DAVE: Nu, nu sunt răutăți. Eu cred că mi-au spus toate astea despre tine pentru ca
să știu la ce să măaștept cu tine. Pentru că țin la tine. Și la mine. La noi. Vor să ne
vadă împreună.
RHONDA: Cine vrea să ne vadă împreună?
DAVE: Ăștia. East și Gayle, Lendall, Randy și Chad...
RHONDA: Mie nu mi-au spus niciodată că vor să ne vadăîmpreună.
DAVE: Asta pentru că ești dificilă. Și eu... Îmi pare rău dacă te-am supărat. Dar
sincer nu știu cu ce amgreșit. Doar te-am sărutat. Știi ce? Sărută-mă și tu. Că așa se
face, nu? Săruți pe cineva și-acel cinevate sărută și el. Și cu asta basta. Hai sărută-
mă!
RHONDA: Da’ nu știu?
DAVE: Ce?
RHONDA: Să... aia. Nu m-am mai... niciodată.
DAVE: Niciodată?
RHONDA: Locul 1 la skandenberg în fiecare iarnă. Împingbușteni la circulară la
Gateru’ lui Bushy. Nu astavor bărbații de la o... iubită.
DAVE: De unde știi?
RHONDA: Așa zic toți.
DAVE: N-ai înțeles nimic. Eu știu o grămadă de bărbați care se uită dupa tine.
Incredibil. Deci, tu niciodatăn-ai fost cu cineva?
RHONDA: Nu.
DAVE: Mamă, păi asta-i foarte tare. Știi ceva. Sărută-mă și vezi cum e. Și n-o să râd
sau... ceva de genu’... orice-ar fi.
RHONDA: Nu. Lasă! Mai bine hai să fentăm... asta. Ce e? Mere?Cireșe? O bucatp
mare de plăcintă cu căpșuni? (Dave o sărută. Tabloul e în raza ei vizuală și în
timpulsărutului, și după. Ea vede în sfârșit ”ceva-ul”.) O văd. Dave! E o... e... e tare. Tare
de tot. Chiar te pricepi.
DAVE: Da?
RHONDA: Da. (O sărută din nou.)
DAVE: Și tu te pricepi.
RHONDA: Am crezut că va fi greu. (îl sărută.) Și nu e. (îl sărută din nou) Deloc. (din
nou) Aș face asta non-stop, și parcă simt că urmează ceva... dar nu știu ce...
DAVE: Știu eu. (îi desface costumul de ski. îl desface și pe al lui. ușor ușor dau jos toate
straturile de haine de pe ei, până rămân în chiloți.) Vrei să știi ce urmează?
RHONDA: Da.
DAVE: Atunci hai să intrăm și îți arăt.
RHONDA: Durează mult?
DAVE: Păi... toată noeaptea. Poate mai mult.
RHONDA: Stai... lucrăm de dimineață mâine.
DAVE: Cine zice?
RHONDA: Adică să chiulim? Chiulim?!!!... Da! Chiulim! Îlsunăm pe Chad. Mâine nu
lucrăm nimic. Mișcă-ți fundul înăuntru domnule Arctic Cat și arătați-mi ce urmează.
(ea intră în casă. el rămâne în scenă.)
DAVE: !!! (lasă tabloul și intră. abia acum publiculvede ce era pictat. o inimă mare și roșie.)

EPILOG

Pete stă pe aceeași bancă. Bulgărele lângă el. Se uită în direcția în care a ieșit Ginette. Ia
bulgărele și se duce spre culisa în care a ieșit Ginette. Ginette intră din culisa opusă. Începe
să ningă. Pete se întoarce și o vede. O întreabă cu ajutorul bulgărelui dacă facut ocolul
lumii. Ea face semn ca ”Da”. Pete și Ginette fug unul spre altul. Se îmbrățișează. Se așează
pe bancă și privesc cerul. Sunt din nou aproape. Apare aurora boreală.

-=-=- SFÂRȘIT -=-=-