Fructul

Fructul (fructus)
Din punct de vedere ontogenetic, fructele provin din transformarea ovarului dupa fecundatie sau chiar
fara fecundatie (de exemplu, artificial sau obtinut fructe, fara seminte, numite altfel partenocarpice,
prin înmultirea vegetativativa îndelungata — cazul bananelor, mandari¬nelor, a strugurilor de Corint
din care se prepara stafidele etc).
In afara de ovar, la formarea fructului mai pot participa si alte parti ale florii (receptaculul si învelisul
floral). In unele cazuri, ovarul este intim con¬crescut cu receptaculul floral care ia parte la formarea
fructului; cateodata se dezvolta peste fructul propriuzis dand un fruct fals (de exemplu învelisul de la
macies). La ananas, la alcatuirea fructului iau parte si axa inflorescentei împreuna cu învelisurile
florale.

Morfologia fructului.
In general, forma fructelor se aseamana cu forma ovarului din care provin. Daca ovarul a fost
monocarpelar, fruc¬tul va fi simplu (tot simple sunt si fructele formate din ovare pluricarpelare
sincarpice), daca ovarul a fost pluricarpelar apocarpic, fructul va fi mul¬tiplu, iar daca intervin în
formarea fructului si elemente florale sau chiar ale inflorescentei, el va fi compus sau fals.

Structura fructului.
Din punct de vedere structural, fructul contine în general elementele peretelui carpelar. Partea
principala este pericarpnl care la randul sau este format, din epicarp, mezocarp si endocarp ; epicarpul
si endocarpul pot ramane în stadiu de mica dezvoltare, mezocarpul luand o mare amploare în vederea
acumularii de substante de rezerva (el este acela care reprezinta la majoritatea fructelor partea
carnoasa a lor); la drupe, endocarpul este puternic sclerificat si împreuna cu samanta pe care o
protejeaza formeaza samburele.
Exceptie de la regula amintita o fac fructele citrice. De exemplu la Iamai, la care celulele epidermale
interne ale carpelei (endocarpul) emit excrescente ca niste mici burdufuri în care se acumuleaza
substantele de rezerva; acestea dau partea carnoasa a fructului; epicarpul (coaja) este gros, iar în
mezoearp se diferentiaza doua tesuturii parenchimalice: unul intern, lacunos, alb — albedo — si unul
compact, extern, cu numeroase buzunare secretoare, galbenportocaliu — flavedo.
Exista si fructe care au o suprafata acoperita cu un strat lucios sau mat de ceara care se numeste
periderm. Peridermul poate avea formatiuni anexe (ghimpi, aripi etc.) care au rol în împrastierea
fructelor.

Clasificarea fructelor.
Dupa consistenta pericarpului, fructele se împart în doua mari categorii si anume : fructe uscate si
fructe carnoase. Cele care se deschid la maturitate se numesc fructe dehiscente, iar cele care raman
închise poarta numele de fructe indehiscente (care contin de cele mai multe ori o singura samanta).
In functie de caracterele pericarpului si de deschiderea sau nedeschiderea fructelor, acestea se mai
clasifica în patru tipuri de baza : capsula, nuca, baca si drupa ; se vor mai descrie fructele compuse si
fructele false.

Tipul capsula. Este vorba de un fruct uscat provenit dintrun gineceu multicarpelar polisperm (cu
mai multe seminte) si dehiscent la maturitate (fructul se deschide).
Dupa modul de deschidere capsulele pot fi de foarte multe feluri : poricide, septicide, loculicide,
denticulate, pixide etc.
- capsula poricida, caracteristica plantei Papaver somiferum, se deschide prin porii de sub stigmatul
steril;
- capsula septicida, de exemplu cea de la Ricinus compumis, se deschide pe linia de unire a carpetelor
(în cazul de fata, la ricin, capsula este triloculara si monoseminala încat la maturitate se deschide prin
trei valve, fiind în acelasi timp si loculicida) ; pericarpul este tepos ;
- capsula loculicida se deschide în lungul nervurilor mediane ale carpete¬lor (cum este cazul la
Gossypium hirsutum) ;
- capsula denticulala se deschide prin îndepartarea varfurilor carpelelor (de exemplu la Agrostemma
githago) ;
- pixida este o capsula care se deschide printrun capacel (de exemplu capsula de la Hyoscyamus
niger, unde caliciul ramane persistent ca o urna în interiorul careia se afla fructul bicarpelar,
bilocular);
- folicula este un fruct care provine dintrun gineceu monocarpelar cu deschiderea pe linia de sudura a
carpelei, de sus în jos (în partea opusa nervurei mediane); se întalneste la Delphinium consolida;
- pastaia este un fruct provenit dintr-un gineceu monocarpelar care se deschide fie dea lungul nervurei
mediane, fie dea lungul liniei de sudura a carpelei rezultand doua valve (la Phaseolus vulgaris )
- silicva este un fruct caracteristic familiei Cruciferae si provine dintr-un gineceu bicarpelar sincarp
superior; deschiderea se face în doua valve, de sus în jos ; semintele se prind pe un perete median ;
este de retinut ca silicva are o lungime mai mare decat latimea ei (de exemplu la Cheiranthus cheiri -
micsunea, Erysimum cheiranthoides - mixandra, Sinapis alba - mustar, Brassica oleracea – varza,
etc.) ;
- silicula reprezinta tot un fruct cu caracteristicile silicvei, specific ciuciferelor, avand însa
caracteristic faptul ca lungimea ei este aproape egala cu latimea (de exemplu silicula de la Capsella
bursa pastoris ).

Tipul nuca. Reprezinta fructe uscate, monosperme, indehiscente, cu pericarpul tare (de exemplu la
Quercus robur, Coryllus avelana, Fagus silvatica etc). Nucula este o nuca mica, avand un pericarp mai
putin sclerificat (de exemplu fructul de la Tilia sp.).
In cadrul acestei categorii de fructe se clasifica urmatoarele forme :
- achena care este o nuca avand pericarpul mai moale, nelipit de samanta, caracteristic familiilor
Compositae, Cyperaceae etc.
- samara care este o achena cu pericarpul aripat (la Belula verrucosa) ;
- cariopsa care este un fruct uscat la care pericarpul concreste cu samanta, caracteristic familiei
Graminae (de exemplu la Zea mays).

Tipul baca. Reprezinta un fruct carnos, polisperm. La Solanum nigrum, pericarpul este carnos,
acoperit de un epicarp negru si neted. In interiorul fructului sunt multe seminte reniforme cuprinse
întrun tesut dezvoltat numit tesut placentar. In cadrul acestui tip se vor descrie urmatoarele forme de
fructe :
- melonida care este un fruct baciform, cu un pericarp tare, care acopera un tesut carnos, suculent,
bogat în seminte (de exemplu melonidele de la Citrullus vulgaris - pepenele verde, Cucumis sativus -
castravetele, Citrullus colocynthis - colocintul etc.) ;
- peponida care este un fruct caracteristic familiei Cucurbitaceae, fiind prevazuta la suprafata cu un
învelis tare, dupa care urmeaza o pulpa carnoasa si o zona fibroasa cu seminte (de exemplu
peponidele de la Cucurbita pepo - dovleacul, Cucumis melo - pepenele galben , etc.) ,
- hesperida, deja descrisa, care este un fruct baciform specific plantelor citrice (la Citrus limon, C.
aurantium etc.) ;
- poama care este o varianta de baca la care alaturi de ovar. La formarea fructului mai participa si
receptaculul floral (la par —, Malus communis - mar, Cydonia vulgaris — gutui etc).

Tipul drupa. Este un fruct carnos, monosperm, cu endocarp sclerificat. La Amygdalus communis se
observa la suprafata fructului un epicarp acoperit, cu peri catifelati, un mezocarp subtire cu pulpa
suculenta care se usuca la maturitate si un endocarp dur, sclerificat (sambure); în interior exista o
sin¬gura samanta ; la maturitate, epicarpul si mezocarpul se desfac de endocarp si crapa
longitudinal.
Tot în acest tip de drupa se încadreaza si fructele de Olea europaea - masli¬nul, Piper nigrum -
piperul, Armeniaca vulgaris — caisul, Prunus domestica — prunul etc.
Fructul de Cocos nucifera este tot o drupa uniloculara, rezulta dintr-un gineceu tricarpelar, cu un
ectocarp neted si subtire, cu un mocarp gros si fibros si cu un endocarp pietros care închide samanta
cu endosperm laptos.
Drupa de la Juglans regia este impropriu numita „nuca" ; ea provine dintrun gineceu bicarpelar,
unilocular, uniovulat. Dupa fecundatie, din acesta se formeaza fructul care este o drupa mare,
globuloasa, care are o parte externa verde, carnoasa, rezultata din concresterea receptaculului cu
ectosi mezocarpul. Endocarpul este partea lemnoasa care închide samanta - miezul nucii - lipsita de
endosperm. Samanta este incomplet divizata prin doua septumuri subtiri care separa doua
cotiledoane.

Fructele compuse. Se numesc asa deoarece la formarea lor mai participa si alte elemente florale
sau chiar ale inflorescentei. Dintre acestea se descriu :
- conul (strobilul) la alcatuirea caruia participa si bracteile (fruct carac¬teristic la planta Humulus
lupulus — hameiul) ;
- sicona, fruct caracteristic la Ficus carica - smochin, care provine dintr-o inflorescenta în care florile
unisexuate sunt dispuse întrun receptacul mare, urceolat; dupa fecundatie, receptaculul se mareste,
devine carnos (si comestibil), închizand gineceele florilor feminine transformate în foarte multe
nucule;
- soroza, fruct compus la care participa la formarea sa si învelisurile florale (Ia Morus alba, M. nigra)
si chiar axa inflorescentei pe langa învelisurile florale ca în cazul plantei Ananas sativus (ananasul) ;
- glomerulul caracteristic chenopodiaceelor, la care nuculele (fructe) raman închise în învelisurile
bracteale lignificate (de exemplu glomerulul de la Beta vulgaris).

Fructele false. Acestea nu se formeaza din ovar, ci din alte elemente florale. Din aceasta categorie
fac parte urmatoarele forme de fructe :
- boaba falsa, care este fructul de la maces (Rosa canina) la care recepta¬culul floral se dezvolta ca o
urna (fruct fals) închazand în interior adevaratele fructe ;
- galbuia, care este fructul caracteristic de la Juniperus communis: provine din trei solzi care se
unesc si devin carnosi.