ROLUL JOCULUI IN

DEZVOLTAREA PERSONALITATII PRESCOLARULUI

Educatoare: Luca Mihaela

„Copilul – spunea marele pedagog elveţian Ed. Claparede – este o fiinţă a cărei
principală trebuinţă este jocul … această trebuinţă spre joc este ceva esenţial naturii sale.
Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să
procurăm copilului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.
„Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activităţi
alimentaţia necesară şi transformând realul în funcţie de multiple trebuinţe ale eului. Iată de ce,
toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material
ajutător pentru ca, jucându-se, ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără
aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului” – J. Piaget.
Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare a capacitatilor psihologice,
inclusiv a celor intelectuale si a trasaturilor de personalitate. Dupa modul cum se joaca,
observam daca un copil este mai inventiv, mai activ in joc, daca poate sau nu surprinde solutii
noi, ingenioase, daca dispune de claritate de idei, coerenta in rolul ce si l-a asumat.
Jocul este privit drept activitatea care formeaza, modeleaza inteligenta dar, pe de alta
parte, permite sa se constate caracteristicile ei. Activitatea ludica furnizeaza informatii privind
psihodiagnoza inteligentei.
Jocul ofera posibilitatea cunoasterii nivelului dezvoltarii intelectuale a copiilor la un
moment dat, fapt ce va permite aplicarea unor metode pedagogice optime fiecarui caz in parte.
Prin activitatea de joc copiii dobandesc cunostinte, li se formeaza variate actiuni mintale care
influenteaza dezvoltarea proceselor psihice, se face trecerea, in etape, de la actiunile practice,
materiale de joc spre actiuni mintale, in planul reprezentarilor. Jocul are un rol formativ si, prin
intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a reproduce intr-o forma intuitiv-
activa o arie cuprinzatoare din realitatea obiectiva. Astfel, prin joc, copiii actionand cu diferite
materiale, prin jocurile de creatie si de constructie, reproduc in mod activ activitatea oamenilor,
reflectand relatiile sociale ale diferitelor profesiuni.
Jocul favorizeaza dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacitatii de a crea
sisteme de imagini generalizate despre obiecte si fenomene, precum si de a efectua diverse
combinari mentale cu imaginile respective. Prin joc, copilul dobandeste numeroase si variate
cunostinte despre mediul inconjurator prin care i se dezvolta procesele psihice de reflectare
directa si nemijlocita a realitatii: perceptiile, reprezentarile, memoria, imaginatia, gandirea,
limbajul.
In timpul jocului reprezentarile copilului se imbogatesc, se precizeaza si se contureaza.
Trecand de la reprezentari la notiuni, copilului i se dezvolta memoria, gandirea activa, unde un
rol important il joaca limbajul. Comunicand intre ei, isi fixeaza tema jocului, stabilesc subiectul,
isi repartizeaza rolurile, isi precizeaza actiunile comune, menite sa confere jocului un caracter
organizat.
Prin joc, imaginatia copiilor sufera modificari calitative in stransa unitate cu schimbarile
psiho-fiziologice care au loc in aceasta perioada (3-6 ani). Cunostintele copilului devin mai
precise, mai sistematice si mai generalizate, se dezvolta imaginatia reproductiva si creatoare.
Iata de ce parintii, educatorii trebuie sa acorde o atentie deosebita jocului copilului si
chiar sa-i fie partener de joaca.
Pentru copii jocul include o varietate de ativitati amuzante si interesante.Aceste activiati
pot fii:jocul creative,jocul linistit,jocul activ,dramatic si jocul de manipulare a obiectelor.Un
copil se poate juca singur sau in grup.Copii trec prin diferite stadii pe masura dezvoltarii lor
,devenind capabili de mai multe interactiuni in jocul lor.Este important sa se stie faptul ca
fiecare varsta reflecta in jocul unui copil stadiul de dezvoltare psihologica si emotionala.
O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-o aduc jocurile didactice
pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial exercită o influenţă cultural-educativă
binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului şi în mod deosebit, asupra dezvoltării
limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă că influenţele exercitate de mediul
familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecinţă, fie datorită acestor
influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în
grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă
deosebit de sesizabile. Aceste diferenţieri accentuate se menţin până la intrarea copilului în
şcoală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există
o interdependenţă binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltării limbajului situează
copiii în poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităţilor instructiv-
educative. Una dintre sarcinile majore ale grădiniţei instructiv-educative o constituie
omogenizarea relativă a dezvoltării limbajului copiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala
primară, să posede noţiunile strict necesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de
programa şcolară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice dezvoltării vorbirii, cât
şi în cadrul întregului program din grădiniţă.
Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică
ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul
redus şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria
individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale cu cei
din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a
însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor
fenomene, pe de altă parte.
. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice, cât şi în toate
celelalte împrejurări se urmăreşte:
 formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical,
coerentă şi expresivă);
 îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea limbajului
monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcţie de
particularităţile de vârstă;
 formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la
pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;
 trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual, pe măsură
ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale, însuşirea treptată a structurii gramaticale a
limbii materne în practica vorbirii, îmbogăţirea vocabularului în condiţiile comunicării continue
cu persoanele din jur;
 prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii individuale, cu
grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii de dezvoltare a limbajului cu întreaga
grupă de copii.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la
dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-un
cuvânt
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se
referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele care
se referă la îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui.
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu
substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene percepute direct în natura înconjurătoare
şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor, principalele încăperi cu
obiectele necesare, părţile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte,
încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie, anotimpurile şi fenomenele specifice lor,
animale domestice şi sălbatice, plante cunoscute şi unele părţi componente ale acestora, unele
aspecte ale muncii, ale vieţii sociale desfăşurate de părinţii lor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi exersarea lui;
cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la
cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoştinţe
în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul se constituie ca activitate
fundamentală la vârsta preşcolară. J. Piaget denumeşte jocul ca fiind un anumit tip de activitate,
înţeleasă ca un exerciţiu funcţional.

BIBLIOGRAFIE
Grigoriu Dumitru – Copilul si jocul,1975