Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este o organizaţie internaţională

care supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre
statele membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor şi comerţului“ şi
operează în direcţia reducerii şi abolirii barierelor comerţului internaţional.
Sediul OMC se află în Geneva, Elveţia. În 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales
director general al OMC. Acesta a preluat funcţia de la predecesorul său, Supachai
Panitchpakdi la data de 1 septembrie, 2005. Până la data de 19 august, 2005 au existat 148 de
membri ai organizaţiei. Tuturor membrilor OMC li se recomandă să-şi ofere reciproc statutul
de naţiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici excepţii) concesiuni comerciale oferite
de un membru OMC unei ţări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC.
La sfârşitul anilor '90, OMC a devenit o ţintă majoră a protestelor mişcărilor anti-
globalizare.

Origini
Organizaţia Mondială a Comerţului a luat fiinţa la 1 ianuarie 1995, după îndelungate şi
complexe negocieri, ca exponentă a unui nou set de principii, reguli şi discipline care
urmează a asigura comerţului internaţional un cadru îmbunătăţit de desfăşurare, adaptat
cerinţelor actuale şi de perspectivă.
Organizaţia Mondială a Comerţului reprezintă baza instituţional - juridică a
sistemului comercial multilateral, fiind unica organizaţie internaţională care tratează regulile
globale ale comerţului dintre ţări.
Una dintre cele mai tinere organizaţii, OMC este succesorul GATT (Acordul General
al Comerţului şi Tarifelor), stabilit înaintea celui de-al doilea război mondial.
Cu toate că OMC este încă tânără, sistemul multilateral de comerţ a început sub GATT
(în 1947) acum mai bine de 50 de ani. GATT urmărea eliminarea tarifelor şi barierelor
comerciale, precum şi eliminarea tratamentului diferenţial în comerţul internaţional. Avea 23
de ţări membre în momentul respectiv.
Ultimii 50 de ani au asistat la o creştere excepţională în domeniul comerţului mondial.
Exporturile de marfă au crescut cu o medie de 6% anual.
Comerţul total în 1997 era de 14 ori nivelul celui din 1950.
GATT şi OMC au ajutat la crearea unui puternic sistem de comerţ, contribuind la o
creştere fără precedent. Sistemul a fost dezvoltat de o serie de negocieri găzduite de GATT.
Prima rundă s-a ocupat de reducerea taxelor, dar negocierele de după au inclus şi alte arii.
Cea mai lungă rundă de negocieri, între anii 1986-1994, a dus la apariţia OMC. Negocierile
nu s-au oprit aici, câteva au continuat şi după asta. În februarie1997 s-a ajuns la un acord în
serviciile de telecomunicaţii.
In acelaşi an, 40 de guverne au ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte comerţul fără
taxe pentru produsele din tehnologia informaţiei şi 70 de membri au pus la punct o afacere
financiară de servicii ce acoperă mai mult de 95% din comerţ, în cadrul băncilor,
asigurărilor, securităţii şi informaţiilor financiare.
În 2000, noi discuţii au apărut în agricultură şi servicii. Acestea au fost încorporate
într-un program amplu de lucru, Agenda de Dezvoltare Doha (DDA), lansată la a patra
conferinţă ministeriala OMC, în Doha, Qatar, noiembrie 2001. Negocierile au încetat în
ianuarie 2005.
 Ideea creării OMC a fost avansată pentru prima dată în 1990, de către Comunităţile
Europene şi Canada şi avea în vedere ca noua organizaţie să se constituie într-un mecanism
eficient şi pragmatic pentru:
1. implementarea rezultatelor Rundei Uruguay;
2. încorporarea în cadrul multilateral de drepturi şi obligaţii comerciale a rezultatelor
obţinute în noile domenii de reglementare (servicii, măsuri investiţionale, drepturi de
proprietate
3. intelectuală); aplicarea amendamentelor aduse unor articole ale G.A.T.T;
4. eliminarea caracterului provizoriu prelungit al existenţei şi funcţionării GATT.
Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea OMC, în preambulul său, prevede
obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a
acorda OMC mandatul de a trata comerţul cu servicii. Acestea sunt:
 continuarea negocierilor în vederea liberalizării progresive a comerţului internaţional;
 realizarea complementarităţii dintre liberalizare, dezvoltare economică şi eradicarea
saraciei;
 confirmarea rolului central pe care regulile şi sistemul multilateral trebuie să-l ocupe
în politica comercială a statelor membre OMC;
 organizarea activităţii OMC pe baze care să reflecte într-o mai mare măsură nevoile
tuturor membrilor
Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de
„dezvoltare durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale şi la necesitatea
protecţiei şi conservării mediului înconjurător, corespunzător diferitelor niveluri de
dezvoltare economică ale ţărilor.
Funcţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului sunt:
a) facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor juridice ale Rundei
Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;
b) soluţionarea diferendelor (disputelor) comerciale;
c) OMC joacă rol de forum de negocieri legate de comerţ între statele membre. Odată ce
se ajunge la un consimţământ, preia rolul pentru punerea în aplicare a acestor
rezultate. Negocierile sunt pilonul de suport al acestei organizaţii. Acordurile la care
ajunge se doresc a fi rezultatul unui proces de consultări între toate părţile interesate
pentru a ajuta la sporirea interacţiunilor;
d) asistă ţările în curs de dezvoltare în probleme de politică comercială prin asistenţă
tehnică şi probleme de educaţie;
e) examinarea politicilor comerciale naţionale;
f) cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor economice la scară
mondială.

Negocieri
Acolo unde cele mai multe organizaţii operează pe „o ţară, un vot“ sau pe baza
„voturilor măsurate“, multe decizii ale OMC, cum ar fi adoptarea înţelegerilor (şi a reviziilor
aduse acestora) sunt determinate de consens. Acest lucru nu înseamnă însă ca s-a ajuns la
unanimitate: doar că nici un membru nu găseşte o decizie a fi atât de inacceptabilă, încât să
insiste pe o anumită obiecţie. Votul este folosit doar ca un mecanism de reducere sau în
cazuri speciale.
Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi decizia acceptată
de către toţi. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp mai
mare şi mai multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie în consens, iar tendinţa ca
acordurile finale să folosească un limbaj ambiguu asupra părţilor contencioase punctează
faptul că viitoarele interpretări ale tratatului vor fi dificile.
Richard Steinberg (2002) este de părere că deşi modelul conducerii prin consens a
OMC oferă comerţ iniţial bazat pe lege, rundele comerciale se încheie prin comerţ bazat pe
putere, favorizând Europa şi Statele Unite şi pot sănu conducă la pareto eficienţă. Cele mai
notabile nefuncţionalităţi ale consensului de la întâlnirile ministeriale de la Seattle (1999) şi
de la Cancún (2003) au apărut din cauza refuzului câtorva ţări în curs de dezvoltare de a
acepta propunerile.

Rezoluţia disputei
Ca şi multe alte organizaţii internaţionale, OMC nu are o putere semnificativă
pentru a întări deciziile pe care le ia atunci când un membru face o plângere împotriva unui
alt membru. Dacă deciziile luate de corpul de acord în privinţa disputelor nu sunt îndeplinite,
se pot lua măsuri de despăgubire pentru membrul care a făcut plângerea, însă nici o altă
acţiune de constrângere nu este disponibilă. Asta înseamnă că state puternice din punct de
vedere economic, cum sunt Statele Unite ale Americii, pot să ignore hotărârile luate
împotriva lor de către state cu economii mai slabe, deoarece cele din urmă nu au puterea de a
forţa SUA să îşi schimbe poziţia. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu decizia corpului de
acord din martie 2005 în cazul DS 267 prin care se declarau ilegale subvenţiile americane
pentru bumbac.

Importanţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului:

 este motorul unei reforme politice: o presiune constantă pentru a reduce tarifele
protecţioniste, pentru a îmbunătăţi exportul dintre ţări;
 un pretext pentru grupul reformiştilor pentru a-şi promova obiectivele;
 unealtă eficace pentru a rezista reformelor aplicate de ţări şi companii;
 determină din ce în ce mai mult uneltele politice: de la suportul preţurilor până la plata
directă;
 a creat o metodă pentru dezvoltarea ţărilor mici, pentru a putea lupta împotriva
dominaţiei comerciale a ţărilor dezvoltate, folosind argumentul „piaţă liberă”;
Consumatorii şi producătorii ştiu că pot să se bucure de o aprovizionare sigură şi o mai
mare gamă de produse finite, componente şi servicii de care au nevoie. Producătorii şi
exportatorii au avantajul că pieţele străine vor rămâne deschise.
Un alt rezultat al înfiinţării Organizaţiei Mondiale a Comerţului îl reprezintă o lume
economică mult mai prosperă şi liniştită. Deciziile în OMC sunt luate printr-un consens al
tuturor membrilor ţărilor şi sunt ratificate de membrii parlamentelor.
OMC încearcă să rezolve conflictele apărute, prin înţelegeri şi compromisuri, evitând
astfel riscul unor dispute politice sau militare.
Scopul OMC este a îmbunătăţi bunăstarea oamenilor din ţările membre.
 Principii
Acordurile OMC sunt voluminoase şi complexe din considerente că acestea reprezintă texte
juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la agricultură, industria textilă şi
îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea intelectuală şi multe alte
domenii. Şi totuşi, la baza tuturor acestor documente stau un şir de principii care constituie
fundamentul sistemului comercial multilateral. Aceste principii sunt:
 acordarea reciprocă şi necondiţionată, în relaţia dintre statele părţi, a clauzei naţiunii
cele mai favorizate (NMF). In conformitate cu acordurile OMC, ţările nu trebuie să
manifeste discriminare faţă de partenerii lor comerciali. In cazul în care se acordă unui
partener o favoare specială (cum ar fi o taxă vamală mai redusă pentru un produs
oarecare), acest lucru urmează să fie aplicat şi faţă de toţi ceilalţi membri ai OMC.
Importanţa acestui principiu este aşa de mare încât constituie primul articol al GATT-
ului (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), el fiind prioritar şi în GATS (articolul
2) (Acordul General pentru Comerţul cu Servicii), şi în TRIPS (articolul 4) (Acordul
privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală). Totuşi,
regulile GATT permit, ca taxele vamale şi alte bariere în calea comerţului să fie reduse
în mod preferenţial, în cadrul aranjamentelor regionale. Reducerea taxelor vamale,
aplicabile în relaţiile dintre membrii în cadrul unor aranjamente regionale nu trebuie să
fie extinse şi altor ţări. Aranjamentele preferenţiale regionale constituie astfel o
importantă excepţie de la regula clauzei naţiunii celei mai favorizate. Asemenea
aranjamente pot lua forma uniunilor vamale sau a zonelor de comerţ liber.
In vederea protejării intereselor comerciale ale ţărilor terţe, sunt prevăzute
condiţii extrem de stricte cu privire la formarea unor asemenea aranjamente.
 acordarea clauzei tratamentului naţional, fapt ce presupune o atitudine egală faţă de
bunurile de import şi cele autohtone, cel puţin după momentul pătrunderii bunurilor de
import pe piaţă. Nu este permis unei ţări să impună asupra unui produs importat, după
ce acesta a intrat în teritoriul vamal şi s-au plătit taxele vamale la frontieră, taxe
interne (cum ar fi taxele asupra vânzării) la nivele mai ridicate decât produsele interne
similare. Acelaşi lucru trebuie să se aplice atât faţă de serviciile acordate de străini şi
cele acordate de naţionali, cît şi faţă de mărcile naţionale şi cele străine, dreptul de
autor şi brevete.
 eliminarea restricţiilor cantitative şi aplicarea acestora între ţările membre numai în
situaţii de excepţie, admise de acord pe o bază nediscriminatorie, avându-se în vedere
că protejarea economiei naţionale faţă de concurenţa străină să se facă în exclusivitate
pe calea tarifelor vamale. Regula este supusă totuşi unor excepţii specificate. O
excepţie importantă permite ţărilor care întâmpină dificultăţi ale balanţei de plăţi să
restricţioneze importurile pentru a-şi întări poziţia financiară externă. Această
excepţie acordă o flexibilitate mai mare ţărilor în curs de dezvoltare faţă de ţările
dezvoltate, în utilizarea restricţiilor cantitative la importuri, dacă aceste restricţii sunt
necesare pentru prevenirea unui declin serios al rezervelor monetare.
 neadmiterea concurenţei neloiale, care constă în practicarea de subvenţii şi preţuri de
dumping la export. Regulile nediscriminatorii – NMF şi tratamentul naţional – sunt
elaborate în aşa fel ca să asigure condiţii loiale pentru comerţ. Multe dintre acordurile
OMC au scopul să susţină concurenţa loială. De exemplu, în domeniul agriculturii,
proprietăţii intelectuale, serviciilor. Acordul privind achiziţiile publice contribuie la
 extinderea regulilor referitoare la concurenţă şi asupra achiziţiilor efectuate de mii de
instituţii publice în multe ţări.
 utilizarea unei metodologii de evaluare vamală care să reflecte valoarea reală a
mărfurilor, în scopul de a realiza funcţionarea corectă a taxelor vamale rezultate din
negocierile multilaterale.
 previziune: prin intermediul îndeplinirii obligaţiilor. În cadrul OMC, cînd ţările sunt
de acord să deschidă pieţele lor pentru bunuri şi servicii, este ca şi cum îşi asumă unele
angajamente obligatorii. O ţară poate să-şi modifice angajamentele sale obligatorii
doar după negocierea cu partenerii săi comerciali, ceea ce poate însemna că aceştia să
primească compensaţii pentru prejudiciul ce-l suportă în urma pierderii comerţului.
Deci, sistemul comercial multilateral constituie o încercare a guvernelor de a asigura
un anturaj stabil şi previzibil.
 instituirea angajamentului ţărilor – părţi de a negocia pe plan multilateral reducerea şi
eliminarea taxelor vamale şi a altor obstacole din calea comerţului internaţional.
Ţărilor li se cere ca, ori de câte ori este posibil, să reducă sau să elimine protecţia
producţiei interne, prin reducerea taxelor vamale şi înlăturarea celorlalte bariere din
calea comerţului. Taxele vamale astfel reduse sunt consolidate împotriva unor majorări
posibile şi sunt cuprinse în listele naţionale ale ţărilor membri.
 încurajarea reformei de dezvoltare şi reformei economice. Este bine cunoscut faptul că
sistemul OMC contribuie la dezvoltare. Ţările mai puţin dezvoltate au nevoie de
flexibilitate pe parcursul perioadei cînd acestea încearcă să implementeze acordurile.

Ţări membre
OMC cuprindea 76 de ţări membre la înfiinţare. Alţi 74 de membri au urmat în
următorii zece ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11 ianuarie 2007.
Există ţări care nu sunt membre şi care au participat ca observatori la OMC:
Algeria, Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herţegovina, Capul
Verde, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos,
Liban, Libia, Federaţia Rusă, Samoa, São Tomé şi Príncipe, Serbia, Muntenegru, Seychelles,
Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, şi Yemen. Multe dintre aceste ţări
doresc să devină membre.
Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicaţia sa a fost blocată
de către Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaţia că Teheranul ar susţine terorismul
internaţional. În luna martie, 2005, SUA a declarat că îşi va folosi dreptul de veto pentru a
începe negocierile pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima
cerere de aderare, ca parte a unei înţelegeri legate de programul nuclear. Nici Rusia nu este
încă ţară membră, deşi a aplicat pentru aderarea la GATT în 1993.

Critici
OMC promovează globalizarea economică şi comerţul liber, care sunt considerate
de mulţi ca fiind două teme problematice. Tratatele OMC au fost acuzate de tendinţe de
parţialitate faţă de corporaţiile multinaţionale şi faţă de naţiunile bogate. În timp ce
parteneriatul este voluntar, criticii sunt de părere că neparticiparea plasează ţările
neparticipante sub embargo, creând un sistem internaţional de reguli economice forţate şi
descurajând schimbul şi experimentarea.
 Procesul de luare a deciziilor în cadrul organizaţiei şi în ceea ce priveşte organizaţia
a fost, de asemenea, supus criticilor. Cei trei mari membri - Statele Unite ale Americii,
Uniunea Europeană şi Japonia - au fost acuzate de faptul că se folosesc de OMC pentru a
exercita o influenţă exagerată asupra statelor membre mai puţin influente. În plus, unii cred
că statele membre au adoptat tratatele OMC în mod nedemocratic sau în detrimentul
propriilor cetăţeni sau al mediului înconjurător.

Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3ia_Mondial%C4%83_a_Comer%C5%A3ului
http://www.referat.ro/referate/Organizatia_mondiala_a_comertului_0535d.html