TENDINŢE PRIVIND ACTIVITATEA DE TRANSPORT RUTIER ÎN PERIOADA ACTUALĂ A

GLOBALIZĂRII
2.1. Principalele reglementări şi instituţii prezente în activitatea de transport rutier intern.

„Un sistem eficient de transport, reprezintă , în mod cert, fundamentul vieţii fiecăruia dintre noi”, spunea
Daniel Fistung în lucrarea sa „Transporturi. Ecologie ,legislaţie”, apărută la Bucureşti în 2000. Transportul
reprezintă o latură a activităţii economice, a societăţii omeneşti, organizată în scopul învingerii distanţelor. Prin
activitatea de transport se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor sau a oamenilor în vederea satisfacerii nevoilor
materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.
Transportul a devenit un element indispensabil vieţii, întrucât oferă membrilor societăţii posibilităţi de deplasare,
comunicare, de percepere şi asimilare, a cât mai mult, din ce oferă civilizaţia. Civilizaţia modernă, caracterizată
printr-un ritm intens de dezvoltare în cele mai diverse domenii, printr-un schimb masiv de valori materiale şi
spirituale, reclamă o continuă deplasare de bunuri, o permanentă deplasare a oamenilor dintr-un loc în altul.1
În economia modernă, transportul reprezintă un factor dinamizator, ceea ce impune ca transportul rutier de mărfuri
şi de persoane să fie optimizat, pentru a răspunde cerinţelor de deschidere şi dezvoltare durabilă, în concordanţă cu
concluziile Consiliului European de la Goteborg.
Economia României s-a stabilizat, ea prezintă tendinţe de creştere în anumite domenii şi implicit cererea de transport
şi mobilitatea au crescut.2 După cel de al doilea război mondial, pe măsura dezvoltării şi modernizării

rutiere pe plan mondial şi de creştere a schimburilor economice dintre diferitele state ale lumii, s-a simţit tot mai
mult necesitatea constituirii unei organizaţii internaţionale a transporturilor rutier, care să promoveze acest gen de
transporturi şi să apere interesele membrilor săi.
Cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii de transport este o componentă a pieţei transporturilor, el stabilind
regulile după care se organizează şi se efectuează activitatea de transport. Cadrul juridic stabileşte regulile şi limitele
între care se poate desfăşura această activitate pentru a se realiza protecţia celui care apelează la serviciul de
transport, protecţia operatorului de transport, a mediului şi a statului, dar în acelaşi timp, pentru a se realiza o creştere
calitativă a acestui serviciu.3 Activitatea de transport fiind una din cele mai vechi activităţi de prestări servicii
practicate beneficiază de un cadru legislativ bine pus la punct, prin tradiţie legislaţia internaţională fiind extinsă şi
la transporturile naţionale.
În acest context, acţiunile din ultimii ani ale Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului s-au axat atât
pe modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere, în vederea lărgirii pieţelor, cât şi pe dezvoltarea durabilă din
punct de vedere economic, social şi al protecţiei mediului.
Statul, prin Ministerul Transporturilor sau instituţiile publice ale acestuia, aplică politici economice şi fiscale menite
să asigure dezvoltarea activităţii de transport, realizarea unui mediu concurenţial sănătos între operatorii de transport
dar şi între diferitele moduri de transport, protecţia publicului şi a mediului.4 În acelaşi timp statul prin instituţiile
publice create în domeniul transportului veghează la respectarea condiţiilor impuse operatorilor de transport, la
respectarea condiţiilor de calitate a serviciului şi a principiilor concurenţei loiale.
Cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii de transport rutier cuprinde:
aspecte legislative privind relaţiile care se stabilesc între participanţii la procesul de transport;
cadrul organizatoric de efectuare a activităţii de transport rutier cu cele două componente ale sale: reglementările
privind relaţiile dintre

operatorii de transport şi instituţiile publice ale statului şi locul şi rolul instituţiilor publice ale statului în procesul
de transport, ca organ de specialitate al guvernului şi ca autoritate de stat.

Cadrul legislativ al transportului rutier este compus din legi şi ordonanţe, care permit buna organizare şi
desfăşurare a acestei activităţi.
Printre acestea se numără:5(anexa nr.1)
a) Acte normative care reglementează în România transporturile rutiere şi activităţile conexe acestora;
b) Acte normative cu privire la infrastructura rutieră;

1
c) Acte normative care reglementează formarea profesională în domeniul transporturilor;
d) Acte normative cu privire la organizarea şi funcţionarea anumitor autorităţi competente din domeniul
transportului rutier( este vorba de ARR-Autoritatea Română Rutieră);
e) Acte normative cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii de control în domeniul transporturilor
rutiere (înfiinţarea unor echipajelor mobile mixte de control al traficului rutier, formate şi din reprezentanţi ai
regiilor autonome, Administrarea Naţională a Drumurilor din România şi „Registrul Auto Român”- RAR, precum
şi ai „Autorităţii Rutiere Române”- ARR, împreună cu organe de control aparţinând Inspectoratului General al
Poliţiei şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră).
În ceea ce priveşte actele normative care reglementează transporturile rutiere în România, putem constata că
Ordonanaţa Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, aprobată prin legea nr. 197/1998 şi Ordonanţa Guvernului
nr. 44/1997 privind transportul rutier, aprobată prin Legea nr. 105/2000 cu modificările şi completările ulterioar, au
introdus reglementări specifice perioadei de tranziţie, care să asigure trecerea de la un sistem centralizat la unul
liberalizat. Prin reglementările Legii nr.105/2000 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/1997, nu s-a realizat
în toate cazurile o corelare suficientă între legislaţie şi obiectivele propuse, ceea ce, în cazurile respective, s-a ajuns
fie la o aplicare formală a prevederilor respective, fie la blocaje în activitatea de transport rutier de
mărfuri şi persoane. Totodată, datorită unor erori tehnice de redactare cuprinse în Ordonanţa nr.44/1997, modificată
prin Ordonanţa Guvernului nr. 73/1997, au fost omise unele prevederi existente, ceea ce nu a dus la eliminarea
disfuncţionalităţilor existente.
Unele necorelări, s-a încercat să fie remediate prin prevederile Ordinului ministrului lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţelor nr. 1842/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare şi efectuare a
transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora. În multe privinţe, prevederile normelor metodologice nu
puteau corecta disfuncţionalităţile legii privind transporturile rutiere, ceea ce impunea şi din acest punct de vedere,
necesitatea unei noi legi a transporturilor rutiere. Astfel că la nivelul anului 2004 a fost propus un proiect de lege
privind transporturile rutiere, care cuprindea o mai bună structurare a transporturilor rutiere, de mărfuri şi persoane,
precum şi definirea mai exactă a activităţilor conexe acestor transporturi. Acest proiect aducea corecţii în ceea ce
priveşte condiţiile de acces la profesia de operator de transport şi de operator de activităţi conexe, în sensul de
facilitare dar şi de oferire a siguranţei pentru executarea profesiilor respective. De asemenea, proiectul de lege aborda
o serie de noi probleme sau reformulează prevederile existente în sensul compatibilizării legislaţiei naţionale cu cea
comunitară.6
În data de 22 iulie 2005, pe fondul unei crize de autoritate a Guvernului României, mult aşteptata şi discutata Lege
a Transporturilor a fost promulgată sub forma unei Ordonanţei de Urgenţă nr. 109, prin care se abroga Ordonanţa
44/ 1997 şi legea 105/2000. Adoptată de guvern la pachet cu alte câteva zeci de ordonanţe şi hotărâri, urgentarea
Legii Transporturilor, şi promulgarea sub forma unei ordonanţe de urgenţă, este motivată de necesitatea armonizării
legislaţiei româneşti cu cea comunitară. Printre noile prevederi ale OUG 109 se numără şi următoarele aspecte :7
• posibilitatea implicării MTCT în gestiunea autorizaţiilor de transport;

.
• renunţarea la licenţele de execuţie pe vehicul, aceasta urmând a fi înlocuită cu copii după licenţa de transport, ce
va avea o valabilitate de 5 ani,
• acordarea licenţei de traseu pentru transportul internde persoane pentru o perioadă de 3 ani;
• amenzile acordate operatorilor de transport străini având ca ţară de tranzit sau destinaţie România, care circulă fără
autorizaţie de transport internaţional valabilăpe teritoriul României, au crescut până la 15000 de RON;
• posibilitatea imobilizării vehiculelor străine care nu îndeplinesc condiţiile legislaţiei române în vigoare, pe teritoriul
României;

2
Totodată se propun o serie de măsuri mai ales legate de controalele ce ar trebui aplicate operatorilor de transport
străini care circulă pe teritoriul României, în vederea asigurării unui cadru competiţional corect al pieţei şi al unor
condiţii concurenţiale egale tuturor transportatorilor, prin aplicarea aceloraşi reguli cu privire la efectuarea
transporturilor rutiere internaţionale, precum şi pentru a conferi României o poziţie mai bună în procesul de
negociere a contingentelor anuale de autorizaţii bilaterale de transport. După o adevărată luptă cu privire la stabilirea
unei legi a transporturilor rutiere, acest eveniment are loc pe data de 25 aprilie 2006 prin Legea 102 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere. Prezenta lege intră în vigoare de la 1
octombrie 2006 cu modificările de rigoare, care par a fi cât de cât compatibile cu legislaţia comunitară. Până la
intrarea în vogoare a legii, ordonanţa109/2005 a fost republicată în Monitorul Oficial al României din 9 mai 2006,
partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.8
În ceea ce priveşte transportul de călători intern acesta se supune prevederilor legilor interne, iar pentru transportul
de călători internaţional este în vigoare: Legea nr. 439 din 27 iunie 2002 pentru ratificarea Acordului privind
transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS) semnat de
România la Bruxelles la 2 octombrie 2000. Acest acord a fost semnat din dorinţa de a
promova dezvoltarea transportului internaţional în Europa şi în special facilitarea organizării şi operării acestuia,
animate de dorinţa de a facilita turismul şi schimburile culturale între părţile contractante. Acest acord se aplică:
a)transportului rutier internaţional de călători, având orice naţionalitate, prin serviciile ocazionale:
-între teritoriile a două părţi contractante sau care începe şi se termină pe teritoriul aceleiaşi părţi contractante şi
care, dacă apare necesitatea în timpul derulării unor astfel de servicii, tranzitează teritoriul unui stat care nu este
parte contractantă;
-efectuat contra plată de către operatorii de transport stabiliţi pe teritoriul aceleiaşi părţi contractante în conformitate
cu legislaţia naţională a acesteia şi care deţin o licenţă pentru efectuarea transportului cu autocarul sau autobuzul
sub forma serviciilor ocazional internaţionale;
-utilizând autobuze şi autocare înmatriculate pe teritoriul părţii contractante în care operatorul de transport este
stabilit;
b) cursele în gol ale autobuzelor şi autocarelor legate de aceste servicii.
Prezentul acord nu se referă la serviciile ocazionale în sens propriu.
În sensul prezentului acord , prin următorii termeni se înţelege:9
• autobuze şi autocare – vehicule care, prin construcţie şi dotare, sunt adecvate transportului a mai mult de 9
persoane, inclusiv şoferul, şi sunt destinate acestui scop.
• Serviciile ocazionale internaţionale- serviciile operate între teritoriile a două părţi contractante, care nu corespund
nici definiţiei serviciilor regulate, nici a serviciilor special regulate şi nici a serviciilor navetă. Aceste servicii pot fi
operate cu o oarecare frecvenţă fără a înceta în acest fel să fie servicii ocazionale.
• Serviciile regulate – serviciile care asigură transportul călătorilor potrivit frecvenţelor specificate şi pe rutele
specificate, în care călătorii pot fi îmbarcaţi sau debarcaţi în puncte de oprire dinainte stabilite. Serviciile regulate
pot fi supuse obligaţiei de a respecta orare şi tarife stabilite în prealabil.
• Servicii regulate speciale - serviciile organizate de către oricine, prin care se asigură transportul unor categorii
determinate de călători excluzând alţi călători, în măsura în care aceste servicii sunt operate cu respectarea condiţiilor
prevăzute la pct. 3. Serviciile regulate speciale includ:

-transportul muncitorilor între casă şi locul de muncă;

-transportul elevilor şi al studenţilor spre şi dinspre instituţiilor de învăţământ;
• serviciile navetă – seviciile în cadrul cărora, prin călătorii repetate dus-întors , grupuri de călători formate anterior
sunt transportate dintr-un loc de plecare unic la o destinaţie unică.

3
• părţile contractante- semnatarii care s-au obligat prin acest acord şi pentru care acesta este în vigoare. Acest acord
este valabil în ţările membre ale Comunităţii Europene , precum şi în Bosnia – Herţegovina, Bulgaria, Croaţia,
Estonia, Letonia, Ungaria, Cehia, Lituania, Moldova, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Turcia.
• prevederile acestui acord- vor înlocui acele prevederi corespunzătoare acordurilor încheiate între părţile
contractante. În ceea ce priveşte Comunitatea Europeană această prevedere se aplică acordurilor încheiate între orice
stat membru şi o parte contractantă.

Acest Acord este format din 34 articole, 11 secţiuni şi 5 anexe, scoţând în evidenţă principalele reglementări şi
condiţii, privind transportul internaţional de călători.
Transportul public de persoane internaţional în trafic direct sau tranzit, prin servicii regulate, se poate executa numai
pe baza de autorizare realizată din partea autorităţilor competente, ale celor două state în care sunt plasate capetele
de linie ale traseului, respectând prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
În Acordul de asociere a României cu Uniunea Europeană se stipulează că, în perioada de tranziţie, se va adopta
progresiv legislaţia existentă la legislaţia comunităţii în ce priveşte transportul rutier. Compatibilizarea legislativă
trebuie să servească,într-o proporţie mult mai mare, scopurilor de liberalizare de acces reciproc la pieţele părţilor şi
să faciliteze circulaţia călătorilor şi mărfurilor.
Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritate de
stat în domeniul transporturilor rutiere şi reprezintă, în sensul prezentei ordonanţe, autoritatea competentă care
asigură realizarea, modificarea, dezvoltarea şi siguranţa transporturilor rutiere.10
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale
, cu personalitate juridică , în subordinea Guvernului , având sediul în municipiul Bucureşti.
Ministerul Transportului, Construcţiilor şi Turismului stabileşte politica în domeniul transporturilor, construcţiilor
şi turismului, la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi de armonizare a
activităţilor de transport, construcţii şi turism, în cadrul politicii generale a Guvernului , şi îndeplineşte rolul de
autoritate de stat în domeniul transporturilor, construcţiilor şi turismului.11
Ministerul Transportului, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
􀂙 elaborează şi supune spre aprobare cadrul legislativ adecvat transporturilor, construcţiilor şi turismului;
􀂙 elaborează politica economică în domeniul transporturilor, construcţiilor şi turismului;
􀂙 aplică şi urmăreşte în sectorul transporturilor, construcţiilor şi turismului prevederile Acordului european
instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de
altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin legea nr. 20 -1993 şi strategia naţională şi sectorială
de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană.
􀂙 aprobă tarifele percepute pentru eliberarea de autorizaţii şi licenţe, precum şi cuantumul redevenţelor;
􀂙 elaborează şi pune în aplicare strategiile de privatizare în domeniile sale de activitate şi asigură întregul proces
de privatizare pentru unităţile de sub autoritatea sa;
45
􀂙 elaborează şi promovează cadrul legal în vederea stimulării investiţiilor cu capital autohton şi străin în domeniile
sale de activitate;
􀂙 asigură tuturor utilizatorilor accesul egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de transport deschise accesului
public;
􀂙 asigură beneficiarilor de transport dreptul de a alege liber modul de transport, transportul şi mijlocul de transport;
􀂙 sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public;
􀂙 stimulează libera iniţiativă şi asigură autonomia transportatorilor;
􀂙 clasifică infrastructurile de transport în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale;

4
􀂙 stabileşte prin norme un mod unitar de prezentare a sistemului informaţional privind transportul public de
persoane, în sfera de administrare a infrastructurii de transport de interes public;
􀂙 elaborează şi supune spre aprobare Guvernului schema reţelei naţionale de transport, care are ca obiective
asigurarea deplasării persoanelor şi a mărfurilor între toate localităţile ţării, precum şi conectarea infrastructurilor
naţionale de transport la principalele infrastructuri internaţionale de transport;
􀂙 asigură elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, ca sinteză a politicilor şi planurilor sectoriale şi
locale de amenajare a teritoriului, urmărind amortizarea lor; verifică respectarea prevederilor acestuia, după
aprobare, potrivit legii;
􀂙 stabileşte sarcinile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniu, măsuri pentru protejarea
zonelor cu valoare istorică, arhitecturală sau peisagistică, precum şi pentru integrarea acestora în acţiunile de
modernizare a localităţilor şi a zonelor aferente.
În exercitarea atribuţiilor sale Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului colaborează cu celelalte
ministere şi organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu autorităţile publice locale şi cu alte organisme
interesate. În calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are următoarele atribuţii principale, pe care le exercită direct sau prin
organisme tehnice specializate, instituţii publice

5
subordonate , unităţi care funcţionează sub autoritatea ori în coordonarea sa sau societăţi comerciale autorizate:12
􀂙 participă la anchetarea evenimentelor sau accidentelor produse în activităţile de transport;
􀂙 elaborează în condiţiile legii, norme de efectuare a transporturilor speciale;
􀂙 exercită inspecţia de stat privind respectarea reglementărilor interne şi internaţionale în activităţile specifice
transporturilor;
􀂙 emite norme obligatorii de licenţiere şi autorizare a agenţilor economici care efectuează sau urmează să efectueze
activităţi de transport sau activităţi specifice traficului şi stabileşte condiţiile de acordare, de suspendare sau de
anulare a licenţelor şi autorizaţiilor;
􀂙 exercită activitate de registru, de inspecţie de stat şi de control în transporturi;
􀂙 emite norme obligatorii de atestare, certificare, licenţiere şi brevetare a personalului care lucrează în transporturi
sau care concură la siguranţa traficului şi stabileşte condiţiile de suspendare, de retragere sau de anulare a atestatelor,
certificatelor, licenţelor ori brevetelor acordate;
􀂙 emite norme de siguranţă în transporturile rutiere, feroviare, navale, aeriene, precum şi în transportul multimodal
şi combinat şi supraveghează respectarea acestora;
􀂙 asigură cerificarea şi omologarea de tip sau individuală a mijloacelor de transport;
􀂙 autorizează spaţiile de inspecţie tehnică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul
care efectuează inspecţia tehnică periodică;
􀂙 acreditează instituţii publice subordonate, organisme tehnice specializate şi societăţi comerciale, autorizate, care
să elaboreze şi să pună în aplicare normele tehnice şi reglementările specifice transportului rutier şi să asigure
inspecţia şi controlul tehnic de specialitate;
􀂙 Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte
normative pentru domeniul său de activitate.
Conducerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este asigurată de ministrul
transportului, construcţiilor şi turismului, care numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia, în condiţiile
legii. Ministrul este ordonator principal de credite bugetare, el conduce întreaga activitate a ministerului şi îl
reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice
şi fizice din ţară şi din străinătate.
Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 5
secretari de stat. În structura organizatorică a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se
organizează şi funcţionează, în subordinea demnitarului, cabinetul ministrului. Răspunderile şi atribuţiile secretarilor
de stat se stabilesc prin ordin al ministrului transportului construcţiilor şi turismului. Ministrul poate delegă o parte
din atribuţiile sale secretarilor de stat. Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt înalţi funcţionari publici
, numiţi conform legii.13
Instituţiile publice care se află în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului care
supraveghează activitatea de transport rutier sunt:14

a)-Autoritatea Română Rutieră- ARR, instituţie publică cu personalitate juridică, este organ tehnic specializat al
Ministerului Transporturilor pentru transportul rutier, desemnat să asigure, în principal, inspecţia şi controlul în
trafic, al stării tehnice a autovehiculelor rutiere şi remorcilor, precum şi al îndeplinirii condiţiilor de operare a
transporturilor rutiere, inspecţie şi controlul respectării reglementărilor interne şi internaţionale privind condiţiile de
siguranţă a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului, licenţierea operatorilor de transport rutier, punerea în
aplicare a normelor tehnice şi a reglementărilor specifice transporturilor rutiere, controlul constituirii Fondului
special al drumurilor publice şi executarea silită a creanţelor la bugetul Fondului special al drumurilor publice, pe
baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor.
b)-Administraţia Naţională a Drumurilor- este organizată şi funcţionează în conformitate cu Legea nr. 15-1990
şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia. Ea este persoană juridică finanţată de la bugetul statului,
iar Ministerul Transporturilor este împuternicit să reprezinte interesele statului român în cadrul AND.

6
Administraţia Naţională a Drumurilor are ca obiect de activitate administrare, întreţinerea şi exploatarea autostrăzilor
şi drumurilor naţionale în scopul desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei şi coordonează
dezvoltarea unitară a întregii reţele de drumuri în
concordanţă cu cerinţele economiei naţionale şi cele de apărare. Ea este împuternicită să aprobe construcţia şi
modernizarea drumurilor naţionale potrivit competenţelor şi îndeplineşte funcţia de avizare, coordonare şi control a
activităţii pe reţeaua de drumuri locale şi de exploatare.
Documentaţiile tehnice privind lucrările de investiţii referitoare la modernizarea, construcţia şi sistematizarea
drumurilor naţionale trebuie avizate de Ministerul Apărării Naţionale, prin Marele Stat Major.
Administraţia Naţională a Drumurilor are ca principale atribuţii:15
􀂙 asigură gestiunea şi repartizarea fondurilor alocate de la buget pentru construcţia, modernizarea, exploatarea şi
întreţinerea drumurilor şi podurilor;
􀂙 organizează licitaţii pentru finanţarea şi execuţia lucrărilor de construcţii, de drumuri şi autostrăzi în scopul
realizării programelor aprobate;
􀂙 asigură cooperarea şi întreţinerea de relaţii pe plan tehnic şi economic în domeniul drumurilor şi autostrăzilor,
cu organisme şi organizaţii internaţionale.

În structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a Drumurilor funcţionează direcţii, servicii, oficii şi birouri,
precum şi unităţi exterioare.
Administraţia Naţională a Drumurilor este condusă de un consiliu de administraţie numit prin Ordin al ministrului
transportului.
Administraţia Naţională a Drumurilor are în exploatare o reţea de 14.683 km drumuri naţionale. În prezent sunt
sectoare de drumuri naţionale cu două benzi de circulaţie în care capacitatea reţelei nu mai satisface fluenţa şi
siguranţa în circulaţie, având un trafic ce depăşeşte limita de 7500 vehicule fizice în 24 de ore (Bucureşti-Braşov,
Bucureşti-Giurgiu, Craiova- Piteşti).16 Potrivit aprecierilor specialiştilor din Ministerul Transporturilor, în prezent
se circulă în regim de saturaţie în cca. 1/3 din lungimea drumurilor naţionale.
Comparativ cu ţările europene dezvoltate din punct de vedere rutier, România continuă să se menţină pe o treaptă
inferioară în ceea ce priveşte asigurarea fondurilor necesare pentru întreţinerea şi repararea reţelei de drumuri
publice, spre deosebire de marea majoritate a ţărilor europene care au aplicat taxe utilizatorilor drumurilor acoperind
integral cheltuielile necesare.

2.2. Condiţiile necesare pentru efectuarea transportului rutier intern şi internaţional.

Transportul reprezintă o componentă a producţiei materiale, fiind compusă din totalitatea mijloacelor de deplasare
a mărfurilor şi persoanelor în spaţiu şi timp, a utilajelor, a căilor de comunicaţie, folosindu-se un personaj de
specialitate.17 În contextul unei evoluţii fără precedent a relaţiilor economice şi a schimburilor economice
internaţionale, transporturile şi expediţiile şi-au găsit un loc deosebit de important, folosit în scopul învingerii
distanţe.
Locul transporturilor în economia naţională a unei ţări, îl reprezintă faptul că este o ramură a producţiei materiale
care contribuie la crearea de Produs Intern Brut. Prin transporturi se realizează legături între ramurile economiei
materiale, compartimente ale fiecărei ramuri, între unităţile din cadrul compartimentelor. Economia unei ţări depinde
de capacitatea ei de a-şi asigura circulaţia produselor. Deţinerea unei reţele puternice de transport oferă economiei
cadrul comercial optim de funcţionare, creând posibilitatea dezvoltării şi evoluţiei. Una din funcţiile de bază ale
unităţii economice o reprezintă funcţia comercială. Valorificarea rezultatelor producţiei-produsul semifabricat sau
finit-presupune deplasarea acestuia de la producător (expeditor) la cumpărător (destinatar). Aici intervine rolul
transportatorului ca intermediar în tranzacţiile economice, care mijloceşte derularea unui contract de vânzare-
cumpărare.
Reţeaua de transport a unei ţări, oglindeşte fidel situaţia economiei acesteia, constituindu-se în „sistem circulator”
al unei economii, transporturile preiau rezultatele obţinute, reacţionând prompt la evoluţiile sau involuţiile

7
acesteia.18 O componentă a reţelei de transport o reprezintă transporturile rutiere. Prin specificul lor acestea se
pretează cel mai bine unor solicitări la nivel micro şi macro, având prioritate în cazul unor deplasări rapide şi directe,
chiar dacă uneori costurile sunt mai ridicate.19 Transportul rutier este un mod de transport terestru şi totodată un
subsistem al sistemului naţional al transporturilor, care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu
ajutorul autovehiculelor (mijloace de transport auto-propulsate) şi al mijloacelor tractate (remorci ,trailere).
Mijloacele de transport folosesc la transportul persoanelor şi a mărfurilor la distanţă.
Mijloacele de transport se pot clasifica în trei categorii principale:
• Mijloace de transport terestre;
• Mijloace de transport navale;
• Mijloace de transport aeriene.
Mijloacele de transport cele mai rapide sunt cele aeriene, iar cele mai ieftine, dar şi lente sunt cele navale.
Mijloacele de transport terestre sunt rutiere (pe şosele) şi feroviare (pe şine de cale ferată). Se poate afirma că prima
revoluţie în domeniul transporturilor a reprezentat-o roata, inventată acum 5000 de ani (primele roţi erau formate
din bucăţi de lemn asamblate). Cea mai lungă autostradă din lume este Panamerica, a cărei lungime depăşeşte 24000
km. Ea începe în Alaska (la marginea nordică a continentului american) şi continuă (cu o întrerupere la mijlocul
continentului) până în Brazilia. Cea mai mare parcare din lume se află în Canada la Edmonton, având 20000 de
locuri.
Transportul auto a cunoscut o evoluţie ascendentă –atât ca volum al transportului (tone-kilometri), cât şi ca pondere,
în volumul total al transporturilor, datorită incontestabilelor calităţi:20
􀂙 Mobilitate deosebită, superioară tuturor celorlalte moduri de transport;
􀂙 Adaptare rapidă la orice condiţii de teren, ( drumuri neamenajate, şantiere);
􀂙 Capacitatea de a completa celelalte modalităţi de transport, putând afirma ca fără transportul rutier celelalte
modalităţi nu ar putea realiza întregul lanţ de transport;
􀂙 Marea calitate de a reprezenta singurul mod de transport care poate să realizeze - fără colaborarea cu alte moduri
de transport - întregul proces de transport de la locul de producere şi încărcare a mărfii, la locul de descărcare;
􀂙 Asigurarea calităţii mărfurilor perisabile, datorită eliminării manipulărilor suplimentare în timpul transportului
Este de menţionat, că în fostele ţări socialiste, inclusiv în România, ponderea redusă a transporturilor rutiere se
datorează unei politici economice greşite, la nivel de stat, care, consideră acest mod de transport ca fiind deosebit
de energofag, şi care a limitat dezvoltarea lui prin acte normative restrictive, împiedicând ca legile economiei de
piaţă să determine adevărata pondere a diferitelor moduri de transport.
Dezvoltarea transportului rutier în ţara noastră a fost favorizată de existenţa şi dezvoltarea industriei proprii de
vehicule rutiere, de reţeaua de căii de comunicaţii terestre (care necesită investiţii mai mici în comparaţie cu cele
cerute de alte mijloace de transport), de reţeaua de service bine dezvoltată.
Pe baza reglementărilor în vigoare sunt legiferate următoarele categorii de transport rutier:
􀂙 Din punct de vedere al caracterului transportului:

1.Transporturi naţionale.
2. Transporturi internaţionale.
􀂙 Din punct de vedere al caracterului activităţii:21

1.Transporturi în interes public.

2. Transporturi în interes propriu:
*transporturi în folos propriu;
• transporturi în interes personal.
Transportul rutier se clasifică pe categorii şi tipuri de transport după cum urmează:22

A)categorii de transport rutier:

a)clasificarea din punct de vedere al ariei de desfăşurare:
8
1.transport rutier în trafic naţional;
2.transport rutier în trafic internaţional.
b)clasificarea din punct de vedere al caracterului activităţii:
1.transportul rutier public;
2.transportul rutier în cont propriu.
B)tipuri de transport rutier:
a)transport rutier de mărfuri: 54
1.transport rutier de mărfuri generale;
2.transport rutier de mărfuri perisabile;
3.transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase;
4.transport rutier de deşeuri;
5.transport rutier de animale vii;
6.transport rutier agabaritic.
b)transport rutier de persoane:
1.transport rutier prin servicii regulate,
2.transport rutier prin servicii regulate speciale;
3. transport rutier prin servicii ocazionale.
Procesul de transport al mărfurilor şi călătorilor pe şosele are trei componente: drumul, autovehiculul şi conducătorul
auto.
Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalaţii speciale fixe cum este
cazul în transportul feroviar, de pildă (linii de cale ferată, depouri, triaje). Datorită acestui fapt ele pătrund în locul
unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, constituind o componentă indispensabilă a transporturilor
multimodale. Cu ajutorul autovehiculelor se pot organiza transporturi directe de la furnizori şi până la beneficiarul
mărfurilor din ţară sau străinătate, evitându-se transbordările pe parcurs şi consecinţele acestuia: manipulări
costisitoare; pierderi cantitative şi calitative; rătăciri de colete; sustrageri. Totodată, devine posibilă folosirea unor
ambalaje mai uşoare şi mai ieftine, scurtarea perioadei de timp cât marfa se află în procesul de circulaţie.
În traficul rutier autovehiculul ocupă ponderea cea mai mare faţă de totalul vehiculelor care circulă pe căile de
comunicaţii terestre. Mijloacele de transport auto dezvoltă viteze tehnice şi comerciale ridicate, fapt ce are o mare
importanţă în transportul de mărfuri perisabile, al celor care presupune un anumit grad de urgenţă. În transporturile
pe distanţe mari, cum sunt cele internaţionale rulajul mijloacelor de transport auto este de două ori mai ridicat decât
al vagoanelor de cale ferată, ceea ce contribuie la accelerarea proceselor de producţie şi desfacere, la creşterea
eficienţei utilizării autovehiculelor.23
Numeroase mijloace de transport auto asigură temperaturi optime pentru conservarea calităţii mărfurilor pe parcursul
transportului (între -30 de grade Celsius şi +20 de grade Celsius). La export de pildă, carnea congelată trebuie să
aibă –18 grade Celsius măsurate la os pentru a întruni condiţiile de recepţie la destinaţie, pe când fructele şi legumele
proaspete se transportă la temperaturi de 3-6 grade Celsius.
După anul 1989, transformările din economia românească au afectat puternic şi transporturile rutiere. Liberalizare
economică a creat posibilitatea unei extinderi în acest domeniu, ajungându-se la o suprasaturare a pieţei, oferta de
transporturi, atât internă cât externă depăşind cererea economiei.
Investiţia relativ mică şi obţinere a profitului imediat au dus la orientarea întreprinzătorilor către activitatea de
transport rutier, conducând la formarea unui parc de autovehicule mai mare decât necesarul actual. În aceste condiţii

9
se impune o organizare cât mai bună a activităţii desfăşurate de prestatorii de servicii de transport pentru a se putea
menţine pe piaţă şi a satisface cerinţele beneficiarilor şi astfel pentru a câştiga un segment de piaţă cât mai larg.
Permanenta perfecţionare a celor ce operează direct în relaţiile cu clienţii şi care sunt implicaţi în derularea
transporturilor conferă atuuri suplimentare pentru a oferi un serviciu de calitate şi pentru a obţine un profit cât mai
mare în final.
Potrivit legislaţiei în vigoare prin operator de transport rutier se înţelege orice persoană fizică sau juridică, română
sau străină, ce deţine în proprietate sau are închiriate vehicule rutiere şi care efectuează transporturi rutiere şi /sau
internaţionale, direct sau prin intermediar, ori prin asociere cu alte persoane fizice sau juridice. Prin operator de
transport român se înţelege orice operator cu domiciliul sau reşedinţa în România, iar cetăţenii străini să aibă şi drept
de muncă în România.24 Operatorii de transport rutieri pot efectua transporturi rutiere publice şi/sau în interes
propriu.
Transportul rutier public se efectuează pe bază de contract, contra plată, de către un agent economic, titular al
licenţei obţinutei obţinute în condiţiile prezentei legislaţii, având ca obiect de activitate transportul rutier, care deţine
în proprietate sau în chirie vehicule rutiere, indiferent de capacitatea de transport a acestora.
Transportul rutier în folos propriu este efectuat fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură, ori în
servicii al acestuia. Transportul rutier în interes personal se efectuează de persoane fizice, cu vehicul proprietate
personală cu respectarea prescripţiilor privind numărul de locuri şi a masei maxime admise autorizate, pentru
deplasarea membrilor familiei, precum şi a bunurilor aflate în proprietatea lor.
Transporturile rutiere interne şi /sau internaţionale se execută de către operatorii de transport rutier, români sau
străini, care deţin şi utilizează autovehicule înmatriculate în România, conduse de persoane cu cetăţenia română sau
de către cetăţeni străini cu drept de muncă în România. Operatorii de transport au acces liber şi nediscriminatoriu la
activitatea de transport rutier public. Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier operatorii de transport rutier înscrişi
în registrul operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea competentă.
Efectuarea de transportului rutiere este permisă numai cu vehicule cărora li s-au eliberat de către agenţiile teritoriale
ale Autorităţii Rutiere Române, licenţe de execuţie pentru fiecare vehicul, corespunzătoare categoriei şi tipului de
transport rutier respectiv.25 Transporturile rutiere publice sau în interes propriu se pot efectua numai pe baza licenţei
de transport şi a licenţei de execuţie, eliberate de Ministerul Transporturilor.
Operaţiunile de transport rutier de mărfuri şi de persoane , precum şi activităţile conexe acestora se pot efectua numai
dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:26
􀂙 operatorul de transport rutier care desfăşoară activitate de transport rutier sau operatorul care desfăşoară
activităţi conexe transportului rutier, este o persoană juridică autorizată în acest scop de Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;

􀂙 vehiculele utilizate în timpul operaţiunilor de transport rutier sunt omologate sau certificate de Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, au inspecţia tehnică periodică actualizată şi li s-au eliberat licenţele de
execuţie pentru vehicul;

Condiţiile care permit operatorului de transport rutier să desfăşoare această activitate se referă la obţinerea
următoarelor tipuri de licenţe:
1. Licenţa de transport rutier publică;
2. Licenţă de transport rutier în interes propriu;
3. Autorizaţii de transport rutier în interes propriu;
4. Licenţă de execuţie pentru activitatea de intermediere în transporturile
rutiere;
5. Licenţă de execuţie pentru vehicul;

10
 6. Licenţă de execuţie pentru traseu.

Licenţele de transport rutier, autorizaţiile de transport rutier, licenţele de execuţie pentru activităţi conexe
transportului rutier, licenţele de execuţie pentru vehicul, precum şi licenţele de execuţie pentru traseu sunt
documente cu regim special, nominale şi netransmisibile, eliberate operatorilor de M.T.C.T prin Autoritatea Rutieră
Română – A.R.R în condiţiile prezentelor norme metodologice.
Licenţa de transport se acordă operatorului de transport public care îndeplineşte condiţiile de onorabilitate,
competenţă profesională şi capacitate financiară.27
Condiţia de onorabilitate a operatorului de transport se consideră îndeplinită dacă persoana sau persoanele, care
conduc permanent şi efectiv activitatea, nu au fost condamnate pentru infracţiuni grave, inclusiv de natură
comercială şi nu au fost declarate necorespunzătoare de autoritatea competentă în urma încălcării în mod grav şi
repetat a reglementărilor în vigoare.
Condiţia de competenţă profesională este îndeplinită dacă persoana care conduce permanent şi efectiv activitatea,
posedă un certificat eliberat de autoritatea competentă sau o diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţământ
superior tehnic. Condiţia de capacitate financiară se consideră îndeplinită dacă operatorul dispune de resurse
financiare suficiente pentru începerea şi desfăşurarea activităţii.
Licenţele de transport pot fi:
􀂙 licenţe de transport public;
􀂙 licenţe de transport în folos propriu.
Licenţa de transport se întocmeşte într-un singur exemplar original pentru fiecare operator şi în atâtea exemplare
de serviciu, câte filiale, sucursale, puncte de lucru are în alte judeţe. Începând cu 1 ianuarie 2003 toate vehiculele
vor fi înmatriculate în judeţul în care operatorul de transport rutier îşi desfăşoară activitatea, licenţa de execuţie
pentru vehicul fiind eliberată în baza exemplarului de serviciu al licenţei de transport rutier public sau al licenţei de
transport în interes propriu.
Licenţa de transport rutier public sau licenţa de transport în interes propriu se eliberează pentru o perioadă de 5 ani
de la data eliberării şi este valabilă numai în condiţiile vizării anuale de către emitent, cu plata tarifelor aferente.
Operatorului de transport rutier i se suspendă licenţa de transport rutier în interes propriu în următoarele cazuri:28

a) când operatorul nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care au stat la baza dobândirii licenţei de transport rutier
sau a licenţei de transport în interes propriu;
b) necomunicarea în scris la agenţia teritorială a A.R.R a modificărilor de la data obţinerii licenţei de transport rutier
public sau a licenţei de transport în interes propriu într-un termen de 15 zile de la apariţia acestora;
c) când reclamaţiile privind calitatea prestaţiilor realizate, adresate în scris agenţiei teritoriale a A.R.R din partea
beneficiarilor sau a altor organisme îndreptăţite, se confirmă, iar deţinătorul de licenţă de transport rutier public sau
de licenţă de transport rutier în interes propriu, la comunicarea în scris a agenţiei teritoriale a A.R.R, nu a remediat
în termenul stabilit aspectele sesizate în reclamaţii;
d) când se constată că operatorul de transport rutier în interes propriu desfăşoară transport rutier public;
e) Neprezentarea pentru viza anuală a licenţei de transport rutier public sau a licenţei de transport în interes propriu
în termen de 10 zile de la data expirării vizei precedente.
Licenţa de execuţie este documentul care se eliberează la cererea operatorului de transport şi care atestă dreptul
acestuia de a efectua transport de mărfuri cu un anumit vehicul, pe numărul de circulaţie, sau pentru un anumit
traseu, în cazul transportului rutier de persoane. În cazul în care se constată de către organe de control abilitate
abateri repetate în activitatea desfăşurată de operator pentru activităţi conexe transportului rutier în perioada dintre
eliberarea licenţei de execuţie şi vizarea acesteia sau dintre două vizări succesive, abateri care ar conduce la
suspendarea licenţei în cauză A.R.R, poate refuza acordarea vizei pentru o perioadă de până la 3 luni.
Suspendarea licenţei de execuţie se hotărăşte de către emitent în unul dintre următoarele cazuri:
a) Când operatorul nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care au stat la baza dobândirii licenţei de execuţie

11
b) necomunicarea în scris la agenţia teritorială a A.R.R, a modificărilor faţă de datele existente la data obţinerii
licenţei de execuţie, în termen de 15 zile de la apariţia acestora.
Licenţa de execuţie pentru activităţi conexe transportului rutier suspendată se reacordă după ce deţinătorul acesteia
face dovada că au fost înlăturate cauzele care au condus la suspendarea acestora cu plata tarifelor aferente. Efectuarea
de transporturi rutiere este permisă numai cu vehicule cărora li s-au eliberat de către agenţiile teritoriale ale A.R.R
licenţe de execuţie pentru vehicul, corespunzător categoriei şi tipului de transport respectiv.
Licenţa de execuţie pentru vehicul se eliberează personalizată, de culoare diferită pentru transportul rutier public
faţă de transportul rutier în interes propriu. Licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează de către agenţiile
teritoriale ale A.R.R operatorul de transport rutier deţinător de licenţă de transport rutier public de licenţă de transport
în interes propriu
Sau de autorizaţie de transport în interes propriu, valabilă pentru parcul aflat în administrarea acestora.29
Licenţa de execuţie pentru vehicul se eliberează pentru transportul rutier naţional şi/sau transportul rutier
internaţional. Licenţa de execuţie pentru vehicul pentru transporturile rutiere internaţionale dă dreptul vehiculelor
care îndeplinesc condiţiile prevăzute de inspecţia tehnică să efectueze transporturi de mărfuri sau de călători în trafic
internaţional, având dreptul de a trece frontiera de stat a României în acest scop. Licenţa de execuţie pentru vehicul
se suspendă în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării ei. Licenţa de execuţie
pentru vehicul se reacordă după ce deţinătorul face dovada că au fost înlăturate cauzele care au condus la suspendarea
acesteia, cu plata tarifelor aferente.
Licenţele de execuţie se pot clasifica în două categorii:
a) licenţă de execuţie pentru vehicul;
b) licenţă de execuţie pentru traseu.

Licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează pentru transportul naţional şi /sau internaţional.
Anularea licenţei de execuţie pentru vehicul se face în următoarele cazuri: a doua suspendare; neremedierea în
termen de 3 luni a cauzelor, care au dus la suspendarea acesteia.
Documentele pentru traficul internaţional de mărfuri precum şi convenţiile ce reglementează transportul rutier
internaţional de mărfuri sunt elemente necesare pentru desfăşurarea transportului rutier, mai ales cel internaţional,
dar ele vor fi prezentate separat în punctele următoare.
2.3. Principalele convenţii, acorduri şi documente folosite în transportul rutier internaţional de mărfuri.
Reglementările naţionale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse, de la ţară la ţară, iar măsurile de
protejare a participării cărăuşilor rutieri naţionali la traficul internaţional sunt foarte diferite. La toate acestea se
adaugă măsurile de protejare a drumurilor, şoselelor, podurilor, împotriva uzurii cauzate de camioanele străine, care
circulă pe teritoriul naţional, pentru evitarea poluării mediului înconjurător şi de apărare a activităţii turistice.30
În fiecare ţară au apărut reglementări care stabilesc condiţiile tehnice, pe care trebuie să le îndeplinească camioanele
străine pentru a fi admise să circule pe drumurile naţionale (greutăţile pe osie, gabarit) şi condiţiile care asigură
disciplină şi securitatea rutieră (modul de conduită al conducătorilor străini, documentele pe care trebuie să le posede
asupra lor, timpul maxim de activitate la volan).
În cadrul preocupărilor internaţionale pentru unificarea normelor privind transporturile rutiere au fost elaborate mai
multe convenţii, care facilitează dezvoltarea în continuare a transporturilor rutiere. Cu toate eforturile făcute, nu
toate aspectele au putut fi reglementate unic astfel că în prezent există reglementări şi convenţii internaţionale
multilaterale, dar şi convenţii bilaterale guvernamentale, prin care se reglementează problemele şi aspectele
necuprinse în cele multilaterale.
După cel de al doilea război mondial pe măsura dezvoltării şi modernizării transportului rutier pe plan mondial şi a
creşterii schimburilor economice dintre diferite ţări ale lumii, s-a simţit tot mai mult necesitatea constituirii unor
organizaţii internaţionale a transporturilor rutiere, care să promoveze acest gen de transport şi să apere interesele
membrilor săi. Acest deziderat a fost realizat la 23 martie 1948, când a luat fiinţă la Geneva, Uniunea Internaţională
a Transportatorilor Rutieri (Intenational Road Transport Union - I.R.U.).

12
Actul de constituire al acestei asociaţii neguvernamentale a fost semnat de delegaţiile asociaţiilor naţionale din ţări
europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Anglia, Norvegia, Olanda, Suedia, Elveţia. În prezent .
I.R.U. cuprinde 62 de membrii activi (uniuni naţionale) şi 26 de membri asociaţi. Ţara noastră este afiliată la I.R.U.
din 1963.31
În anul 1949, I.R.U. a primit din partea Consiliului Economic şi Social a O.N.U. (ECOSOC) statutul de organ
consultativ al acestuia. I.R.U., pe arenă internaţională a facilitat punerea în aplicare a Acordului cu privire la
suprimarea restricţiilor şi libertatea circulaţiei rutiere cunoscută în practică sub numele de „Libertăţile Rutiere de la
Geneva”. De asemenea, I.R.U. a adus o contribuţie remarcabilă în elaborarea instrumentelor tehnico - comerciale
menite să promoveze transporturile auto şi pe plan internaţional. În domeniul transportului de mărfuri trebuie
menţionată contribuţia I.R.U. în legătură cu:
􀂙 punerea în aplicare, în 25 de ţări a „Convenţiei vamale privitoare la transportul internaţional de mărfuri sub
acoperirea carnetelor TIR”;
􀂙 Elaborarea scrisorii de trăsură internaţională în conformitate cu Convenţia privitoare la contractul de transport
internaţional rutier de mărfuri(C.M.R.);
􀂙 Crearea Asociaţiei internaţionale pentru transportul de mărfuri perisabile;
􀂙 Crearea Serviciului de Asistenţă mutuală internaţională;
􀂙 Colaborarea la elaborarea altor convenţii internaţionale referitoare la: circulaţia şi semnalizarea rutieră;
transportul mărfurilor periculoase (A.D.R.); transportul de mărfuri în containere.
Printre cele mai importante reglementări, de care trebuie să se ţină seama la efectuarea transporturilor internaţionale
sunt:

a) CONVENŢIA C.M.R.-„Convenţia referitoare la contractul de transport de mărfuri pe şosele”, a fost

semnată la Geneva la 19 mai 1956. Prin această Convenţie sunt reglementate în mod uniform condiţiile generale în
care se încheie şi se execută contractul de transport rutier de mărfuri.32 Ţara noastră a aderat la această Convenţie
în baza decretului 451/20.11.1972, Convenţia, intrând în vigoare pentru România la data de 23.04.1973 la 90 de zile
după depunerea instrumentelor de ratificare la O.N.U. Convenţia C.M.R. se compune dintr-un număr de 51 de
articole grupate după cum urmează:

􀂙 Domeniul de aplicare;
􀂙 Persoanele pentru care răspunde transportatorul;
􀂙 Încheierea şi executarea contractului de transport;
􀂙 Răspunderea transportatorului;
􀂙 Reclamaţii şi acţiuni;
􀂙 Transporturile succesive;
􀂙 Nulitatea stipulaţiilor contrare Convenţiei;
􀂙 Dispoziţii finale;

b) CONVENŢIA T.I.R.- „Convenţia vamală, referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea
carnetului T.I.R.”. A fost adoptată în anul 1959 în cadrul Comitetului pentru transporturile interioare ale C.E.E.-
O.N.U., şi care a intrat în vigoare în 1960. Această primă Convenţie a fost revizuită în anul 1975 de către Comisia
Economică pentru Europa din cadru O.N.U. şi a intrat în vigoare în 1978. România este parte contractantă la
Convenţia T.I.R., revizuită din anul 1975.
În sensul prezentei Convenţii, prin „operaţiune T.I.R.” se înţelege transportul mărfurilor de la un birou vamal de
plecare, la un birou vamal de destinaţie, sub regimul denumit „ Regimul T.I.R.” stabilit prin această Convenţie.
Prezenta Convenţie priveşte transportul mărfurilor efectuate fără descărcări şi reîncărcări, pe una sau mai multe
frontiere, de la un birou vamal de plecare al unei părţi contractante, în vehicule rutiere, ansamble de vehicule sau în
containere, cu condiţia ca o parte din traseu între începutul operaţiunii T.I.R. şi terminarea ei, să fie un traseu rutier.33

13
Transporturile trebuie să aibă loc sub garanţia asociaţiilor agreate34 conform dispoziţiilor Art.6 al acestei convenţii
şi trebuie să fie efectuate sub acoperirea unui carnet T.I.R.. Mărfurile transportate sub regim T.I.R. nu vor fi supuse
la plata sau la consemnarea drepturilor şi taxelor de import sau de export la birourile vamale de trecere. Fiecare parte
contractantă va putea împuternici anumite asociaţii să elibereze carnete T.I.R., fie direct, fie prin intermediul unor
asociaţii corespondente şi să se constituie garante.
Obiectivul principal al sistemului T.I.R. este acela de a realiza un echilibru între următoarele două cerinţe:
􀂙 pe de o parte dorinţa transportatorilor de a reduce cât mai mult formalităţile vamale de frontieră, staţionările
îndelungate în scopul realizării unor transporturi de calitate într-un timp cât mai scurt;
􀂙 pe de altă parte cerinţa organelor vamale din ţările tranzitate de a se realiza un control vamal la frontieră în
vederea respectării legislaţiei, în fiecare ţară.

Pentru atingerea acestor obiective s-a eliberat Convenţia T.I.R. care are la bază următoarele principii:
􀂙 Asigurarea vehiculelor sau containerelor destinate transportului internaţional de mărfuri, solicitate de Convenţia
T.I.R., constă în faptul că acestea trebuie să fie construite încât să permită accesul în interior după ce au fost sigilate
de organele vamale;
􀂙 Sistemul de asigurare internaţională este astfel conceput încât taxele vamale pentru asigurarea transportului
pentru perioada de tranzit să fie acoperite în orice moment de o asociaţie garantă naţională dacă transportatorul nu
poate fi responsabil;
􀂙 Cheia sistemului este „carnetul T.I.R” şi este cel mai important element. În prezent carnetul T.I.R. se eliberează
de către I.R.U. -Geneva asociaţiilor garante naţionale, în condiţiile ce se stabilesc în contractele încheiate în acest
sens;
􀂙 Măsuri de control. Ultimul element de bază care caracterizează sistemul T.I.R. este recunoaşterea de către ţările
tranzitate şi de către ţara de destinaţie a măsurilor de control vamal aplicat în ţara de plecare.
Ca regulă generală, mărfurile transportate în sistemul T.I.R., în vehiculele sau containere sigilate, nu sunt verificate
pe parcurs de autorităţile vamale acesta fiind marele avantaj al sistemului pentru transportator. Desigur, această
prevedere generală nu exclude dreptul organelor vamale de a efectua verificări ori de câte ori consideră necesar sau
dacă apar suspiciuni cu privire la legalitatea unor transporturi.35

c) ACORDUL A.T.P. „Acordul cu privire la transportul internaţional de produse perisabile” şi cu privire la

mijloacele de transport speciale, care trebuie folosite.

În scopul îmbunătăţirii condiţiilor de conservare a calităţii mărfurilor perisabile în cursul transportului şi de

dezvoltare a comerţului cu asemenea bunuri, Comisia Economică pentru Europa a O.N.U., a eliberat un acord
referitor la transporturile internaţionale al produselor alimentare şi ale altor mărfuri perisabile, precum şi la
instalaţiile ce se folosesc în acest scop. În conformitate cu această Convenţie, toate instalaţiile cu care sunt dotate
mijloacele de transport pentru a asigura un regim de temperatură dirijată (izoterme, refrigerente, frigorifice sau
calorifere) trebuie să fie controlate de autorităţile competente din ţara unde sunt înregistrate şi înmatriculate.
d) ACORDUL A.D.R.-„ Acordul cu privire la transportul rutier de marfă periculoase”. În Europa, transportul rutier
de mărfuri periculoase este reglementat de „Acordul European referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri
periculoase”, încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957. Începând cu data de 1 ianuarie 1995, România respectă
prevederile acestui ACORD, la care a aderat prin Legea 31/1994.36
A.D.R.-ul este un acord elaborat de Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa, la Geneva, prin care mai
multe state din Europa au convenit unele reguli comune pentru transportul mărfurilor periculoase pe drumurile
publice pe teritoriul lor şi pentru trecerea frontierei. Abrevierea „A.D.R.” îşi găseşte originea în cuvintele cheie din
titlu, în limba franceză: A-acord, D-dangereuse, R-route.
La începutul anului 1999 erau membre semnatare ale acordului: Germania, Austria, Belarus, Bosnia-Herţegovina,
Belgia, Italia, Croaţia, Danemarca, Spania, Estonia, Macedonia, Federaţia Rusă, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria,

14
Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Republica
Cehă, România, Marea Britanie, Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveţia.
Acordul propriu-zis este un acord scurt şi simplu. Articolul cheie este al doilea. El precizează cu excepţia anumitor
mărfuri extrem de periculoase, celelalte mărfuri periculoase, care pot face obiectul unui transport internaţional în
vehicule rutiere cu condiţia ca:
-ambalajul lor şi etichetarea să fie în conformitate cu prescripţiile din Anexa A a acordului;
-construcţia, echipamentul şi exploatarea vehiculelor să fie conforme cu prescripţiile din Anexa B.
Anexa A enumeră toate mărfurile periculoase care pot face obiectul unui transport internaţional. Această anexă
stabileşte regulile referitoare la ambalare şi la etichetare, inclusiv descrierea mărfurilor în documentele de transport.
Aceste reguli trebuie să fie aplicate, toate, de către expeditorul de mărfuri.
Anexa B stabileşte regulile aplicabile vehiculelor şi operaţiilor de transport de care transportatorul este răspunzător.
A.D.R.-ul este un acord între state. Nici o autoritate centrală nu poate schimba aplicarea sa. În practică, controalele
rutiere sunt efectuate de părţile contractante. Dacă regulile sunt încălcate, autorităţile naţionale pot urmări pe cale
juridică şoferul, aplicând legislaţia lor internă. A.D.R. nu prescrie nici o sancţiune. În vederea asigurării aplicării
uniforme şi pentru a asigura liberul schimb în Uniunea Europeană, anexele A şi B au fost adoptate de toate statele
membre ale U.E. şi ele constituie baza regulilor interne.37
e) ACORDUL A.E.T.R.-„Acordul European privind regimul de lucru al echipajelor vehiculelor care efectuează
transporturi rutiere internaţionale”.
„Acordul A.E.T.R.” a intrat în vigoare la data de 5.01.1976 şi prevederile sunt obligatorii pentru următoarele ţări:
Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Irlanda, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia, Norvegia, Luxemburg, Olanda,
Portugalia, Slovacia, Iugoslavia, Germania, Cehia, Norvegia, Slovacia, Federaţia Rusă.38 Prevederile principale ale
A.E.T.R. care se referă la regimul de lucru al echipajelor vehiculelor, care efectuează transporturi internaţionale de
mărfuri sunt:
• Durata totală de conducere a vehiculelor cuprinsă între două repausuri zilnice, sau între un repaus zilnic şi un
repaus săptămânal, numită în continuare perioadă de conducere zilnică nu trebuie să depăşească 9 ore. Poate fi
prelungită până la 10 ore de 2 ori pe săptămână.
• După 4 ore şi jumătate de conducere a vehiculului şoferul trebuie să facă o pauză de cel puţin 45 de minute, cu
excepţia situaţiei, când el intră în perioada de repaus totală.
• După maxim 6 perioade de conducere zilnică, şoferul trebuie să ia un repaus săptămânal.
• În fiecare perioadă de 24 de ore şoferul beneficiază de un repaus zilnic, de cel puţin 11 ore consecutive cel mult de
trei ori pe săptămână.
• Pauza zilnică poate fi luată într-un vehicul când acesta este echipat cu o cuşetă şi este în staţionare.

f) CONVENŢIA C.E.M.T.
„Autorizaţiile C.E.M.T.” sunt autorizaţii multilaterale pentru transportul internaţional al mărfurilor pe drumurile
publice folosite de întreprinderile de transport, stabilite în una dintre ţările membre C.E.M.T., pe baza unui sistem
de contigent în relaţiile între ţările membre C.E.M.T. pentru vehicule înmatriculate într-o ţară membră a C.E.M.T.
„C.E.M.T.” reprezintă Conferinţa Europeană a Miniştrilor Transporturilor care este un organism
interguvernamental, creat în 1953. Ţările membre: Germania, Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria,
Croaţia, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Turcia, Cehia, Slovacia, România, Marea Britania,
Slovenia, Suedia, Elveţia şi Turcia.
„Autorizaţia C.E.M.T.” poate fi valabilă un an calendaristic (format A4 de culoare verde) sau 30 de zile (format A4
de culoare galbenă având menţiunea „autorizaţie de scurtă durată”).39 În perioada valabilităţii autorizaţiei C.E.M.T.,
operatorul de transport rutier, poate efectua un număr nelimitat de călătorii pe teritoriile ţărilor membre C.E.M.T.
În conformitate cu rezoluţiile C.E.M.T., autorizaţia C.E.M.T. nu poate fi utilizată:
􀂙 Pentru transportul la care expeditorul sau beneficiarul menţionat în scrisoarea de transport internaţional C.M.R.
este acelaşi cu deţinătorul autorizaţiei multiple C.E.M.T.(transport în interes propriu);
15
􀂙 Pe teritoriul ţărilor membre C.E.M.T., în cazul în care transportul internaţional de mărfuri se efectuează într-o
ţară membră C.E.M.T. şi o ţară nemembră C.E.M.T.

􀂙 Pentru efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri încărcate pe teritoriul unei ţări membre în vederea descărcării
pe teritoriul aceleiaşi ţări (cabotaj).
Pentru ca un transport să se deruleze în trafic rutier internaţional trebuie ca încărcătura să fie însoţită în afara scrisorii
de trăsură, şi de alte documente care privesc organele sanitar-veterinare, poliţia de frontiera precum şi organe şi
organisme guvernamentale. Aceste documente sunt prevăzute în reglementările internaţionale multilaterale sau
bilaterale, precum şi în legislaţia internă a ţărilor de expediţie, a ţărilor de tranzit şi a ţărilor de destinaţie.40

Principalele categorii de documente folosite în transportul

rutier internaţional marfă a) Documente ale conducătorului
auto:
- Permis de conducere;
- Paşaport;
- Buletin de identitate;
- Asigurare de sănătate + risc de accident
- Atestat de pregătire profesionala
b) Documente pentru autovehicul:
- Foaia de parcurs (internă sau internaţională, după caz);
- Diagrame tahograf;
- Certificat de agreere;
- Autorizaţii tranzit sau Autorizaţie CEMT;
- Licenţa de transport;
- Licenţa de execuţie;
-Poliţa de asigurare a autovehiculului, „Cartea verde”;
-Certificat ATP, ADR (după caz);
-Certificat internaţional de inspecţie tehnică.
-Dovada de verificare a tahografului .

16
69
-Certificat de conformitate de la producătorulautotractorului
şi al semiremorcii.
-Dovadă încadrare EURO 3-AE 3, eliberată de RAR.
-Certificatul de înmatriculare.
-Certificat zgomot redus, eliberat de producător.

c) Documente ale mărfi-

*Factura externă ;
*CMR (scrisoarea de trăsura rutieră internaţională).
*Carnetul TIR;
*Documentul de tranzit T – după caz
*Certificat EUR 1;
*Certificat fitosanitar.
*Poliţa de asigurare a mărfii (asigurarea CMR).

d) Alte documente necesare:

-decont cheltuieli cursă.
-dispoziţie de plată.
-card alimentare.

*tabel realizat de autoare pe baza informaţiilor cu privire la documentele de transport

Documentele pentru autovehicul sunt prezentate mai detaliat în paragrafele următoare:
􀂙 Foaia de parcurs este un imprimat cu un regim special, prevăzută cu serie şi număr. Prin
completarea foii de parcurs se asigură:

-legalitatea circulaţiei autovehiculului pe ruta, pentru beneficiarul şi în perioada înscrise de

unitatea deţinătoare la emiterea foii;
-identificarea autovehiculului şi remorcilor tractate, a unităţilor deţinătoare şi a personalului de
bord;
-confirmarea de către şofer a stării de funcţionare a autovehiculului la plecarea din locul de
parcare.

17
Foaia de parcurs constituie baza evidenţei primare în transporturile auto. Din ea se culeg toate
informaţiile privind activitatea autovehiculului şi şoferului. În cazul autovehiculelor echipate cu
tahograf, datele înscrise în foaia de parcurs se verifica şi completează cu informaţiile furnizate de
diagramele tahograf. Foaia de parcurs trebuie să se găsească asupra şoferului în tot timpul pentru
care a fost emisă şi în care autovehiculul se află în afara garajului sau locului de parcare.
Formularul „Foaia de parcurs” se livrează de tipografii în carnete, conţinând fiecare câte o sută
imprimate, numerotate în ordine succesivă de la 001 la 100. Fiecare carnet cuprinde şi un
borderou-matcă al foii de parcurs în care se înregistrează în ordine succesivă pe măsura emiterii
lor, toate cele o sută imprimate care alcătuiesc carnetul respectiv. De regulă o foaie de parcurs se
emite pentru activitatea pe o zi a unui autovehicul sau pentru o cursă programată să dureze mai
mult de o zi .
􀂙 Certificatul de agreere: este documentul, care confirmă că autovehiculul îndeplineşte
condiţiile tehnice, conform Convenţiei T.I.R., pentru ca transportul să poată fi efectuat sub
acoperirea carnetului T.I.R. Agreerea vehiculului pentru transport T.I.R. se face de către organele
vamale la prezentarea vehiculului împreună cu următoarele documente:
􀂙 formularul certificatului de agreere;
􀂙 patru fotografii ale vehiculului (faţă, spate , lateral, dreapta şi lateral stânga);
􀂙 certificatul de înmatriculare;
􀂙 cartea tehnică a vehiculului;
􀂙 licenţa de execuţie;
􀂙 cerere tip;
În cazul unui autotren, certificatul se eliberează separat pentru autovehicul şi separat pentru
remorcă sau semiremorcă şi are valabilitate 2 ani, perioadă după care trebuie reînnoit. Dacă în
decursul celor 2 ani s-au modificat unele caracteristici ale vehiculului, care au stat la baza agreerii
acestuia, agreerea trebuie, de asemenea reânnoită.
􀂙 Tahograful – este aparatul care indică şi înregistrează deplasarea şi staţionarea
autovehiculului.41

Elementele furnizate de tahograf sunt:

􀂙 de indicare: ora şi minutul, viteza instantanee, kilometrii parcurşi;
71
􀂙 de înregistrare: a timpului în circulaţie, a timpului în staţionare, kilometrii parcurşi într-un
interval de timp, viteza de circulaţie într-un interval de timp;
􀂙 momentul închiderii şi deschiderii aparatului tahograf;
􀂙 schimbarea şoferului.
Înregistrările se efectuează pe un disc confecţionat dintr-o hârtie specială cerată, denumită
“diagramă tahograf”. La plecarea în cursă, o dată cu foaia de parcurs, operatorul de transport,
eliberează şoferului numărul de diagrame, corespunzător zilelor în care urmează să se desfăşoare
activitatea. La plecarea în cursă şoferul introduce în aparatul tahograf prima diagrama tahograf, cu
atenţie astfel că aceasta să fie crestată de aparat exact în dreptul orei reale. În zilele următoare
şoferul introduce în acelaşi mod diagramele respective, scriind pe fiecare data şi numărul de
înmatriculare, precum şi kilometrii de la bordul autovehiculului, la finele zilei respective.42
􀂙 Licenţa de transport se acordă operatorului de transport public pe baza Ordinului 1842 din
28 ianuarie 2002, care îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, competenţa profesională şi
capacitate financiară.

18
􀂙 Licenţa de execuţie este documentul care se eliberează la cererea operatorului de transport şi
care atesta dreptul acestuia de a efectua transport de mărfuri, cu un anumit vehicul, pe numărul de
circulaţie, sau pentru un anumit traseu, în cazul transportului rutier de persoane.

Licenţa de execuţie pentru vehicul este documentul operatorului de transport rutier în baza căruia
poate să execute anumite categorii de transport şi tipuri de transport conform caracteristicilor
tehnice ale autovehiculelor.43
􀂙 Autorizaţiile de tranzit sunt documente eliberate de Ministerul Transporturilor prin
I.G.C.T.I44 transportatorilor care efectuează sau desfăşoară transport rutier internaţional de marfă
şi care permit trecerea printr-o anumita ţară, alta decât cea de origine, pe unde transportatorul trece.
Acestea au la bază un acord bilateral încheiat între Ministerul Transporturilor al ţărilor respective
şi Ministerul de Transport al ţării noastre. Fără aceste autorizaţii nu ar fi posibilă trecerea prin
aceste ţări.
􀂙 Cartea Verde se eliberează operatorului de transport de societatea de asigurări unde acesta a
încheiat poliţa de asigurare.

Din categoria documentelor privind marfa fac parte:

􀂙 Factura externă, care este un document eliberat de exportator, însoţeşte marfa şi conţine date
despre marfă, cantitate, preţ, date despre exportator, destinatar, modul de transport, data expirării,
locul de încărcare, locul de descărcare, data expediţiei, condiţiile de plată, banca, etc.
􀂙 Carnetul TIR, este un document de culoare galbenă, emis de IRU, se compune din: două
pagini de copertă, manifestul mărfurilor, un număr de 4, 6 , 14 sau 20 de volete, un proces verbal
constatator, la sfârşit, şi dacă este cazul şi o filă specială pentru transportul multimodal.

Pe prima copertă se trec următoarele menţiuni:

-Emitent: IRU;
-Titulatura: Carnet TIR;
-Numărul de volete conţinute;
-Seria carnetului TIR;
- Data expirării;
-Asociaţia garantă din ţara transportatorului (pentru România ARTRI/UNTRR);
- Titularul carnetului;
- Semnătura şi ştampila emitentului local;
În partea de mijloc a carnetului se va completa de către titular:45
- Ţara de plecare (unde se efectuează vămuirea la export);
- Ţara de destinaţie;
- Număr de înmatriculare al autovehiculului;
- Seria şi data certificatului de agreere;
- Numărul containerului (unde este cazul);
Pe verso sunt menţionate în limba franceză reguli de utilizare a carnetului TIR.
Pe manifestul mărfurilor se înscriu următoarele:
-data despre biroul vamal de export;
-numele şi adresa titularului;
-ţara de plecare;
-date despre mărfuri (greutate, marcaje, număr de colet); -ţara de destinaţie;
-număr de înmatriculare al autovehiculului;

19
-sigilii;
-biroul vamal de destinaţie;
-locul şi data întocmirii;
-semnătura şi ştampila titularului.
De reţinut este faptul că toate înscrierile în Carnetul TIR se fac de către un comisionar vamal.
Carnetul TIR nu se va încredinţa niciodată unei alte persoane, transportatorul fiind direct
răspunzător de pierderea acestuia.
􀂙 ˝CMR˝, contractul de transport tip ˝CMR˝ care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură se
consideră încheiat, atunci când marfa a fost încărcată în camion, iar conducătorul auto a semnat
CMR-ul de preluare a mărfii . Scrisoarea de transport internaţională CMR, se întocmeşte în 5-7
exemplare, semnate atât de predător cât şi de cărăuş. Cuprinde date referitoare la: expeditor,
transportator, destinatar, date despre marfă, locul de expediţie, ţara, locul de destinaţie-ţara,
menţiuni ale expeditorului, semnătura şi ştampila transportatorului, modalitatea de expediţie.
􀂙 Certificatul de origine (EUR I), arată provenienţa mărfurilor, locul şi ţara de origine,
însoţeşte marfa.
􀂙 Poliţa de asigurare a mărfii, numită şi asigurarea CMR este întocmită de către societatea de
asigurări, unde transportatorul are încheiat un contract de asigurare.

20