,, Am încercat să ignor

criza de plâns , dar nu

a funcționat” este o
reacție comună a
părinților.

Time-out-ul este o tehnică larg folosită, care este deosebit de eficace atunci când este
folosită în mod adecvat dar care se dovedește a fi extrem de frustrantă atunci când nu se
întâmplă acest lucru!

Părinții trebuie să aleagă împreună comportamentul sau comportamentele țintă care vor fi
pedepsite prin time-out. Se alege unul sau maxim două comportamente specific cum ar fi
agresivitatea sau noncomplianța.

Dacă se țintește un comportament legat de complianță, copilul va primi o comandă ,,

trebuie să…..ori vei fi trimis să stai singur”.

Pentru alte comportamente , copilul trebuie prevenit că acest comportament va avea

consecințele amintite.

Părinții trebuie să rămână calmi și stăpâni pe situație, să folosească o voce neutră în

timpul acestor interacțiuni. Frustrarea și țipetele părintelui încurajează comportamentul
negativ al copilului , adăugând alte comportamente negative,conducând la escaladarea
conflictului familial.

Uneori copii încearcă să îndeplinească cerința inițială sau să-și ceară scuze pentru
comportamentul nepotrivit. Scuzele sau comportamentul trebuie lăudate, dar pedeapsa de a
sta singur trebuie îndeplinită.

Se poate ca părintele să trebuiască să-l însoțească pe copil pentru time-out. Se alege o locație
sigură și nestimulatoare pentru copil, izolarea pentru o perioadă scurta de timp(1 -2 min
pentru fiecare an al vârstei copilului) și evitarea oricărei atenții sau întăriri adresate copilului
în acest timp. Deseori părinții fac moralăși îi acordă prea multă atenție copilului aflat în time-
out, iar acest lucru declanșează alte izbucniri ale copilului și conduce la scăderea eficacității
acestei strategii.

Consecvența este esențială! Părinții vor invoca doar pedepsele pe care sunt dispuși și sunt în
stare să le administreze , altminteri nu se va obține nici un rezultat!