Câți dintre noi nu ne-am trezit la un moment dat că viața ne ducea pe un drum nedorit de noi și nu ne

explicam de ce? Câți dintre noi nu ne-am lovit de conflicte repetate cu prietenii, cunoștințele sau la
serviciu și întrebându-ne de ce se tot repetă aceste lucruri în viețile noastre? Doar tocmai am
schimbat serviciul. Sau de câte ori nu am sesizat în viața noastră că reacționăm în mod contrar
valorilor noastre și nu ne explicam de ce? Probabil că mulți dintre noi de multe ori. Traumele din
prima si a doua parte a copilărie îți pot influența modul de a te raporta la lumea exterioară ca si
adult. Iată cum:
1.Abandonul -€ “ acest tipar își are originile în copilărie când poate am fost sau doar ne-am simțit
părăsiți de unul dintre părinți din cauza unui deces sau a unui divorț. Abandonul se resimte și în
cazul în care părintele nu pleacă fizic, însă este indisponibil deoarece suferă de o boală și nu poate
intra în contact autentic cu noi, este alcoolic sau o persoană irascibila și în permanență nervoasă din
care cauză ne este teamă să o abordăm,sau copiii care sunt crescuti de bunici, parinti fiind plecati
mult la munca. Ce se poate întâmplă în relațiile de cuplu de mai târziu? Persoana în cauză va simți
nevoia în mod compulsiv să fie reasigurata că nu va fi abandonată. Va sufoca partenerul cu această
reasigurare cerută în mod repetat și inevitabil îl va alunga pe acesta de lângă ea, confirmandu-și și
întărindu-și încă odată teama de abandon. Sentimentele pe care le putem avea în această situație pot
fi sentimente de frică și panică ce se activează ori de câte ori relația este în pericol sau cei doi trec
printr-o ceartă câtuși de mică. Poți renunța în timp la acest tipar dacă l-ai sesizat în viața ta, fiind
conștient din ce în ce mai mult de sentimentele negative pe care le trăiești și învățând să crezi că
oamenii nu te vor abandona chiar dacă veți trece prin obstacole împreună.
2.Privatiunea. Ai avut momente în viața ta când ai simțit că ce spui tu nu contează pentru ceilalți? Te-
ai simțit neimportant și mic în relațiile cu alții. Ți se întâmplă și acum? Acesta este sentimentul de
privațiune. În copilăria ta probabil că au existat momente când părinții erau prea ocupați cu munca
și probleme de-ale lor ca să te mai audă și pe tine când cereai ceva. Așa ai ajuns să crezi că nevoile
tale nu sunt deloc importante și nimeni nu va face vreun efort să te asculte sau să te audă și pe tine.
Mecanismul privațiunii atrage după sine sentimente de tristețe și dezamăgire. Persoanele care l-au
trăit se simt triste și dezamăgite. Pot să ceară foarte mult de la ceilalți pentru a compensa lipsa pe
care au trăit-o, iar ceilalți să nu le înțeleagă pretențiile exagerate. La polul opus, unele persoane care
au trăit privatiunea pot să fie chiar ele niște persoane ofertante care te copleșesc cu atenția lor și sar
în ajutorul tău înainte de a le-o cere. Ele de fapt încearcă să fie părintele afectuos pe care nu l-au avut
și sunt părinți grijulii chiar pentru „parintele indiferent”. Se simt însă dezamăgite pentru că nu
primesc înapoi aceeași atenție și grijă. De fapt ele se așteaptă ca ceilalți să le citească gândurile și să
fie la fel de ofertante ca ele. Pe de altă parte ei par atât de puternici și par să se descurce atât de bine
încât nimeni nu își pune problema că ar avea și ei, la rândul lor nevoie de ajutor. Avantajul acestei
reacții este că persoana în cauză devine devreme adultul responsabil, însă dezavantajul constă în
faptul că ea consumă multă energie și se simte istovită la un moment dat de propria sa reacție. Acești
oameni de obicei își aleg meserii precum asistenți medicali, asistenți sociali.
3.Subjugarea. Senzația că altcineva trebuie să aleagă pentru tine fără ca tu să ai ceva de spus este
datorită mecanismului de subjugare. Foarte probabil, părinții tăi sau unul dintre ei erau niște
persoane dominatoare care nu îți lăsau spațiu să alegi pentru tine, însă îți impuneau ceea ce doreau
ei. Părinții extrem de autoritari fac adesea această greșeală. Ei nu acordă încredere în alegerile fiului
sau fiicei ei și cred întotdeauna că ei aleg mult mai bine și ca atare, își exercită acest „drept”.
Persoanele care au trăit în aceste condiții, de obicei cred că părerea lor nu contează și cu atât mai
mult nevoile lor. Ei nu își vor comunica preferințele, fie că este vorba despre o alegere banală cum ar
fi alegerea unui film, a unei piese de teatru sau chiar a unei locuințe. Își vor alege exact persoane
dominatoare cu care vor relaționa și vor aștepta ca ele să le domine și să le conducă viața. Am scris
despre acest lucru și în acest articol: Mamă, tată sunt aici! Mecanismul subjugării
alimentează sentimentul de furie. De obicei acești oameni dominați de alte persoane dezvoltă o
frustrare care se poate transforma oricând în mânie. Reacțiile pe care acestea le pot avea sunt și aici
diverse. Ele pot de exemplu să se transforme în răzvrătiți care refuză părerea celorlalți. De asemenea
se poate să evite atașamentul pentru a nu ajunge cu acea persoană să fie dominată din nou. Sau se
pot supune. Preferă să tacă și să îi lase pe ceilalți să își impună părerea pentru a menține o aparentă
pace în casă. Însă mai devreme sau mai târziu va exploda mânia din interior sau dacă nu, aceasta va
face ravagii chiar în interior.
4.Neîncrederea. Neîncrederea în oameni se dezvoltă adesea ca urmare a unui abuz în copilărie. De
obicei aceste persoane ajung să creadă că nu se merită să ai încredere în ceilalți și își construiesc cu
greutate relații de prietenie. Ele percep mediul în care sunt și oameni ca fiind ostil, ca o permanentă
amenințare. Sentimentul cultivat este cel de frică permanentă și precauție, aproape paranoidă. De
multe ori aceste persoane își aleg în mod inconștient exact persoane de neîncredere care le trădează
și care vin să le confirme ideea că nu se merită să ai încredere în alți oameni. Sau în celalat caz, ajung
să se atașeze în mod exagerat de o persoană și să o divinizeze, după care, trădați fiind de aceasta, o
văd ca fiind nedemnă de încredere și asta îi întărește încă odată ideea de a nu se încrede în ceilalți.
Este foarte posibil ca acești copii victime să devină adulții agresori de mai târziu (statisticile au arătat
însă că foarte puțini copii agresați devin agresori). În cazul în care au fost agresat fizic, aceștia au
tendința de a fi critici în cuvinte și malițioși. În cazul abuzului sexual, mai ales dacă a fost săvârșit de
o persoană apropiată cum este tata, un unchi, verișor, cineva din rude, această persoană va fi ferm
convinsă că absolut nimeni nu este de încredere, având în vedere că familia și cei apropiați au
dezamăgit-o. Este bine ca un astfel de om să apeleze la serviciile unui terapeut care îl va ajuta treptat
să își cultive încrederea în ceilalți din momentul în care se va stabili o relație de încredere între cei
doi.
5.Imposibilitatea de a fi iubit. Te-ai temut vreodată că cel de lângă tine (fie că e prieten sau partener
de cuplu) dacă va afla cum ești cu adevărat nu te va mai iubi? Așa funcționează această schemă. Ea
are originea tot în copilărie când se poate că erai criticat și blamat în fiecare clipă de către părinții tăi.
În acest fel, în interiorul tău s-a dezvoltat sentimente de rușine și tristețe și ai ajuns să nu mai ai
încredere în tine. Este foarte posibil ca și tu se te critici și să îți găsești mereu defecte. Normal că
ajungi să te întrebi dacă cineva te-ar mai iubi dacă ar afla cine ești cu adevărat. La această schemă, ca
și la celelalte, există mai multe reacții posibile. Astfel, sunt persoane care sunt total convinse că ceva
din personalitatea lor le face să nu fie demne de iubit și nu au încredere în ele însele, arătând acest
lucru. Altele pot compensa prin afișarea unei atitudini încrezute, prezentându-se în fața celorlați că
fiind brave și reușind astfel să ascundă sentimentul real de neîncredere în sine. În orice caz, se pare
că o consecință importantă a acestei scheme este evitarea intimității emoționale pentru a nu deveni
vulnerabile în fața posibilelor critice din partea celor la care țin. Acestea sunt scheme de inadaptare
construite în interacțiunea cu familia. Mai sunt și alte scheme pe care le construim mai târziu în
relația cu ceilați, prieteni sau cunoscuți. Printre acestea pot enumera: vulnerabilitatea, eșecul,
perfectionismul, îndreptățirea.

Aceste traume din prima parte a copilariei ajung sa ne bantuie viata de adul si chiar relatiile care le
formam cu ceilalti, le resimtim ca niste blocaje din care nu putem iesii sau nu leputem depasii, sau
chiar le luam ca modele de urmat inconstient in relatia, in cresterea copiilor nostri. Odata
identificate si intelese, putem repara gresala fara ao mai repeta.

Mic dejun- fructe în fiecare zi.

Prânz: o portocală, un ou fiert și o ceașcă (200 ml) de iaurt

Cina: Două roșii, două ouă fierte, o salată mică sau o jumătate de
castravete cu două bucăți de pâine prăjită.

A doua zi
Prânz: O portocală și o ceașcă de iaurt.

Cină: o roșie, 125 g. carne fiartă, o portocală și o ceașcă de cafea sau ceai
fără zahăr.

A treia zi
Prânz: un ou fiert, o ceașcă de iaurt și o salată sau castravete

Cină: O portocală, 125 g. o carne fiartă, un toast și o ceașcă de cafea sau

ceai fără zahăr.
A patra zi
Prânz: 125 de grame. de brânză (lapte de vacă), o roșie și o felie de paine.

Cină: Două roșii, 125 g. de carne fiartă, un măr și o felie de pâine prăjită.

A cincea zi
Pranz: 200 de grame de carne sau pește (gătite), o roșie și o felie de pâine
prăjită

Cina: jumatate de kilogram de cartofi, morcovi sau mazăre (fierte).

De când au ajuns acasă, Pantofiorii cei noi erau tare nehotărâți și nu-și
găseau locul. Se uitau în toate părțile, se mutau de colo colo și nu știau
unde să se așeze.
În jurul lor erau aranjate atât de multe încălțări: sandale gălăgioase care nu
mai terminau de vorbit, papuci jucăuși care țopăiau în sus, cizme înțelepte
care dădeau sfaturi despre cum să nu aluneci pe zăpadă, adidași care
făceau sport și pantofii cei mari, negri și serioși!

Pantofiorii nehotărâți se lipeau speriați de peretele alb și le venea să se urce

pe pereți dacă nu i-ar fi spionat pantofii mari și negri ca nu cumva să lase
urme.

Când ieșeau afară, Pantofiorii nu știau încotro să o ia: magazine de jucării în

stânga, locuri de joacă în dreapta, cofetării în fată, librării cu cărți și
abțibilduri. Se învârteau în cerc și săreau când la stânga când la dreapta!

orneau pe o cărare și brusc vedeau ceva strălucitor în altă parte, se

împleticeau și schimbau rapid direcția. Dar când se apropiau, ce să vezi,
era doar un ambalaj gol. Fugeau mai departe spre magazinul de jucării dar
nici nu ajungeau bine că se răzgândeau, văzuseră un parc cu leagăne și
tobogane. Dar cum ajungeau în fata parcului, apăsau cu vârful în pământ,
se îmbufnau și se încrucișau. Și iar o luau de la capăt, voiau și colo și colo și
nu se puteau hotărî!

Dimineața înainte de plecare, pantofii mari și negri le spuneau unde

trebuie să meargă.
Dar nu știu cum se făcea, că Pantofiorii nehotărâți vedeau pe drum cum
firele de iarbă deveneau săgeți verzi și le arătau alt drum. Se luau după
săgețile de fire de iarbă, mergeau o bucată de drum apoi iar se împleticeau
și schimbau brusc direcția.

O dată pe drumul spre grădiniță, Pantofiorii se tot fâstâceau și nu știu cum

s-au trezit în fața unei cofetării uriașe plină de prăjituri minunate și
colorate. Au sărit obraznici de pe drumul lor și s-au lipit de geamul
vitrinei. Se uitau cu poftă la prăjiturile aranjate frumos pe rafturi și își
lipeau vârful de vitrină mai să intre cu totul înăuntru!

Dar … pantofii mari și negri au bătut imediat în pământ și i-au chemat,

trebuiau să se întoarcă numaidecât la grădiniță unde îi așteptau ceilalți
pantofi colegi.

În altă zi, când se străduiau să rămână pe drum lângă pantofii mari, le-a
ieșit în cale o pisică neagră cu ochi mari albaștri. Era atât de frumoasă și
jucăușă încât Pantofiorii s-au oprit brusc în fața pisicii, au rămas nemișcați și
s-au pierdut în ochii ei albaștri.
Pisica neagră a clipit încet din ochii albaștri ca și cum îi chema la ea
și Pantofiorii au sărit imediat înspre ea!

Dar pisica s-a ridicat brusc și a început să fugă iar Pantofiorii după ea! Din
când în când pisica întorcea capul să vadă dacă e urmărită și ochii ei mari
albaștri atrăgeau și mai tare Pantofiorii! Cu privirea după pisică, alergau
chicotind și nu mai vedeau nimic în jurul lor în afară de pisica cea
frumoasă și strălucitoare! Dar pisica era atât de rapidă că abia puteau să se
țină după ea. Se îndepărta pe drum în față, devenea din ce în ce mai mică
până când abia se mai zarea un punct și în cele din urma s-a făcut
nevăzută.

Pantofiorii nedumeriți au început să caute pisica în toate părțile dar nu o

mai găseau nicăieri. Când s-au uitat mai bine, și-au dat seama că se
pierduseră și uitaseră drumul spre casă.

Se lipeau, se frecau unul de altul speriați și se ascundeau rușinați sub

pantaloni. Nu mai știau acum pe unde să o ia, încotro să o mai apuce! Se
uitau în toate parțile și mergeau fără să știe unde. Și ce ciudat acum nici nu
mai știau dacă pisica fusese adevărată sau li se păruse… S-au învârtit în gol
un timp până când s-au trântit pe pământ și au început să plângă. Erau
niște Pantofiori singuri și pierduți!

Dar nu știm… nu ne putem hotărî, cum să ne dam seama ce vrem?

– Când alergați spre magazinul de jucării ce voiați? Când v-ați oprit în fața
cofetăriei uriașe ce vă doreați? Când ați fugit după pisica neagră ce
așteptați să primiți?
Pantofiorii s-au afundat în frunze, s-au răsucit, s-au gândit și dintr-o dată au
sărit în sus:

– Ne-am adus aminte! Tot ceea ce căutam era … să ne bucurăm! Alegem

drumul iubirii și al bucuriei!
– Așa să fie! a răspuns Spiridușul hărților. A scotocit în geanta lui magică și
le-a întins o hartă veche de când lumea.

Pantofiorii au luat curioși harta dar nu înțelegeau nimic…

– Cum? O hartă goală!?! au întrebat uimiți Pantofiorii.
– Harta se află deja în voi! a răspuns Spiridușul. Eu doar vă dau hârtia pe
care să desenați harta! Un Pantof știe întotdeauna pe ce drum să meargă!

Pantofiorii s-au uitat întrebător unul la altul.

– Dacă avem deja harta bucuriei în noi, înseamnă că ne bucurăm oriunde
ne aflăm! Mulțumim Spiriduș!

S-au îndreptat veseli spre tramvaiul care ducea acasă căci și-au dat seama
ca aveau tot ce le trebuie pentru a fi cei mai bucuroși Pantofiori din lume! Pe
drum, Pantofiorii ciupeau trotuarul, râdeau cu poftă și țopăiau de fericire,
văzuseră plutind în fața lor două baloane roșii!

Acum știau că nu se vor mai pierde niciodată, căci pe orice drum o luau și
indiferent ce făceau, erau unul lângă altul și aveau harta bucuriei în ei!

Sfârșit