Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II

MODULUL II
ELABORAREA INSTRUMENTELOR DE EVALUARE

Resurse necesare pentru parcurgerea MODULUI II:

1. STANDARD OCUPA IONAL

Fiecare cursant va avea în vedere STANDARDUL OCUPA IONAL pentru
ocupa ia/calificarea în care va efectua evaluări!

Stadardele ocupa ionale se pot descărca de pe situl ANC!

http://www.anc.edu.ro/?page_id=42

STANDARDUL OCUPA IONAL

Ce sunt standardele ocupa ionale?

Standardele ocupaţionale sunt documente care specifică ceea ce o persoană trebuie să

cunoască şi să fie capabilă să facă, pentru a fi considerată competentă la locul de muncă.

Aceste documente sunt denumite :

• Standarde deoarece definesc un reper de ordin calitativ general acceptat, care ia în considerare
toate cerinţele obligatorii specifice locului de muncă.
• Ocupaţionale deoarece descriu rolurile şi activităţile specifice unei ocupaţii.

Ce înseamnă o unitate de competen ă?

Standardul ocupaţional conține un număr de unități de competență care acoperă toate activitățile
importante dintr-o ocupație. Standardul definește competențele necesare pentru a răspunde cu succes
cerințelor pieței muncii.

Unitatea de competenţă defineşte o activitate importantă, specifică unei ocupaţii sau arii
ocupaţionale, care conduce la un rezultat concret ce poate fi evaluat şi certificat. Unitatea este
formată dintr-un grup de elemente de competenţă.
1

Standardele ocupaţionale se focalizează pe ceea ce trebuie să se realizeze pentru a atinge rezultatele

Page

aşteptate într-o activitate profesională şi nu pe modalităţile de obţinere a acestora.

Standardele ocupaţionale sunt documente care precizează unităţile de competenţă şi nivelul calitativ
asociat rezultatelor activităţilor specifice unei ocupaţii.

Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -

 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II

Într-un standard ocupaţional, fiecare unitate de competenţă trebuie să includă următoarele

elemente specifice:

- titlu;
- elemente de competen ă: un set coerent de rezultate cuantificabile;
- criterii de realizare: descrierea unor componente importante referitoare la realizarea cu succes a
activităilor la care se referă. Aceste componente se referă la:
- Deprinderi: ce trebuie o persoană să demonstreze că este capabilă să facă
- Cuno tine: ce trebuie o persoană să demonstreze că ştie
- Atitudini: ce tip de comportament trebuie o persoană să demonstreze.

Aceste criterii de performanţă permit evaluarea obiectivă a unei competenţe dobândite.

De asemenea, mai sunt cuprinse şi elementele următoare:

- gama de variabile: descriu contextelor și condiţiile în care sunt aplicate criteriile de realizare.
- tehnici de evaluare recomandate: metodele recomandate pentru a recunoaşte dacă realizările
cerute de rezultatele învăţării au fost îndeplinite de un candidat.
- nivel de responsabilitate: o unitate poate avea unul dintre cele opt niveluri specificate de cadrul
european al calificărilor (EQF). Nivelul este determinat de gradul de autonomie şi resonsabilitate pe
care o persoană competentă ar trebui să-l aibă în relaţie cu activităţile pe care le îndeplineşte la locul
de muncă.
- număr de credite: creditele vor fi alocate unei unităţi când se va finaliza discuţia pe această temă
la nivel european şi naţional. Pentru moment, acest aspect nu trebuie abordat.

Într-un standard ocupaţional sunt definite următoarele tipuri de unităţi de competenţă:

Unită ile de competen ă cheie definite în cadrul EQF, se referă la competenţele transferabile între
domeniile de activitate pentru a sprijini integrarea pe piaţa forţei de muncă, incluziunea socială şi
învăţarea pe parcursul întregii vieţi. Competen_ele cheie sunt comune tuturor calificărilor pentru
fiecare nivel de responsabilitate.

Aceste unităţi de competenţă cheie sunt :

• Comunicare în limba maternă
• Comunicare în limbi străine
• Competenţe de bază în matematică, ştiinţă, tehnologie
• Competenţe informatice
• Competenţa de învăţa
• Competenţe sociale şi civică
• Competenţe antreprenoriale
• Competenţa de exprimare culturală
2
Page

Unită ile de competen ă generale

O unitate de competenţă generală se referă la deprinderi, cunoştinţe şi atitudini aplicabile unui grup
de ocupații înrudite în cadrul unui domeniu ocupațional.
O unitate generală de competenţă poate fi definită astfel:
Un grup de elemente de competenţă asociate unor ocupaţii înrudite care aparţin aceleaşi arii
ocupaţionale (de ex: aplicarea HCCP în restaurante, aplicarea normelor de sănătate şi securitatea în
muncă specifice fiecărui domeniu, etc)
Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -
 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II

Unită ile de competen ă specifice

O unitate specifică de competenţă poate fi definită astfel:
Un grup de elemente de competenţă asociate unei singure ocupaţii .

Elementele de competen ă

Elementele de competenţă pentru fiecare unitate sunt descrise pe baza informațiilor privind activitățile
specifice cuprinse în analiza ocupațională. Ele se definesc ca activități necesare realizării cu succes a
activităţíi descrise în unitatea de competenţă ți trebuie:
• Să fie relevante pentru unitatea de competenţă din care fac parte
• Să exprime activităţi care presupun aplicarea de deprinderi şi cunoştinţe
• Să fie descrise astfel încât permită evaluarea
• Să fie definite printr-un verb activ
• Să se refere la contexte clar definite
• Să fie declaraţii concise
• Să fie corelate între ele într-o succesiune logică

Elementele de competenţă descriu activităţile specifice pentru îndeplinirea activităţii definită de

unitatea de competenţă.

Acestea sunt descrise clar prin utilizarea de verbe active (şlefuieşte, sortează, planifică, organizează,
etc.) care presupun activităţi ce se pot desfăşura în contextele cerute de ocupaţie.

Definirea criteriilor de realizare

Criteriile de realizare pot fi definite ca fiind:
„Descrierea elementelor semnificative ale rezultatelor de succes , formulată printr-o propoziţie de
evaluare, care permite efectuarea unei aprecieri în ceea ce priveşte realizarea sau nerealizarea
competenţei”. (sursa: Partea III, Acordul tripartit).

Criteriile de realizare se definesc pentru deprinderi practice, cunoştinţe cerute şi atitudini necesare.

Exemplu
Presupunem că intr-o ocupaţie unitatea de competenţă intitulată “asigurarea calității” are 2 elemente
de competenţă.
În primul rând vom analiza modul în care sunt descrise criteriile de realizare corespunzătoare
deprinderilor specifice acestei unităţi.

Descrierea gamei de variabile

Gama de variabile descrie caracteristicile contextelor specifice în care se pot desfăşura activităţile
3
Page

descrise într-o unitate de competenţă, cum ar fi variate situaţii/ condiţii/ circumstanţe.

gama de variabile poate specifica:
1) Locaţii diferite de desfăşurare a activităţilor
2) Tipuri de echipamente şi materialele folosite
3) Situaţii de risc (dacă este cazul)
4) Orice altă informaţie esenţială care are o influenţă majoră asupra realizării cu succes a activităţilor
descrise în unitatea de competenţă.
Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -
 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II

Aspecte critice, instrument de evaluare, dovezi de competen ă

Aspecte critice
Aspectele critice reprezintă etalonul calitativ al competenţei care se evaluează. Ele se referă la
cunoştinţele şi deprinderile esenţiale pentru ca o persoană să realizeze activităţile şi să obţină
rezultatele descrise de competenţă.
Atunci când evaluarea se face pentru o singură unitate de competenţă este bine ca toate criteriile de
realizare descrise în acea unitate să fie acoperite într-un mod integrat. De aceea atunci când se
stabilesc aspectele critice ele trebuie să facă referire la unitate în ansamblu şi nu la fiecare criteriu de
realizare separat. De multe ori însă este necesar ca în evaluarea unei competenţe să se facă referire şi
la alte unităţi, generale sau fundamentale, din acelaşi standard.

Exemplu
Pentru evaluarea unor unităţi de competenţă este suficient ca aspectele critice să facă referire doar la
conţinutul unităţilor în sine.

Unitate: Asigurarea calității (din standardul ocupaţional pentru lucrător comercial).

Aspecte critice ale acestei unităţi de competenţă specifice ar putea fi:
1. Aplică corect normele de calitate specifice domeniului propriu de activitate, respectând cu
responsabilitate legislația specifică și standardele specifice.
2. Utilizează eficient metodele standardizate de asigurare a calității corespunzător legislației și
modelului de management al calității specifice.

Instrument de evaluare

Instrumentul de evaluare reprezintă metoda de evaluare operaţionalizată şi cuprinde

obiectivele evaluării, rezultatul aşteptat şi modalitatea de apreciere a rezultatului obţinut.
Un instrument de evaluare bun este acela care asigură validitate, credibilitate, corectitudine şi
transferabilitate procesului de evaluare. Pentru aceasta instrumentul de evaluare trebuie să fie
cuprinzător, uşor de administrat şi să conducă la culegerea dovezilor de competenţă relevante în
raport cu aspectele critice stabilite.

De exemplu: instrumentul de evaluare pentru testul scris este format din setul de întrebări,
recomandări privind modul de rezolvare, răspunsurile corecte şi indicaţiile privind modul de notare sau
de apreciere.
4

În ceea ce priveşte proiectul, instrumentul se constituie din tema proiectului, rezultatul aşteptat,
Page

modul de prezentare, indicaţii privind modul de apreciere a rezultatului.

Pentru observarea directă, instrumentul de evaluare este fişa de observare directă a secvenţelor de
muncă urmărite în care trebuie specificate activităţile pe care candidatul ar trebui să le realizeze şi
nivelul calitativ al acestora. De multe ori observarea directă se asociază cu întrebări orale prin care
evaluatorul se poate edifica dacă persoana evaluată:

Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -

 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II
 conştientizează acţiunile pe care le face
 are capacitatea de a transfera cunoştinţele şi deprinderile cerute de secvenţa de muncă şi în
alte contexte
 poate da soluţii de rezolvare a unor situaţii dificile care pot apărea în timpul acelor activităţi
etc.

Dovezi de competen ă

Dovezile de competenţă sunt informaţiile produse de candidat care sunt analizate de către
evaluator în raport cu aspectele critice stabilite pentru unitate/unităţile de competenţă pentru care
este evaluat.
Dovezile de competenţă sunt informaţiile produse de un candidat din care rezultă că îndeplineşte toate
aspectele descrise de unitatea/unităţile de competenţă pentru care este evaluat, respectiv are
cunoştinţele şi deprinderile necesare, demonstrează atitudinile corespunzătoare pentru a obţine
rezultatele aşteptate la nivelul calitativ descris în standard. Răspunsurile corecte la testul scris sau
întrebările orale, produsul realizat în cadrul unui proiect sau în timpul activităţilor de muncă, un
serviciu furnizat la nivelul calitativ aşteptat, sunt toate dovezi de competenţă.

Metode şi instrumente de evaluare/teste

Metodele de evaluare vizează modalităţile prin care este evaluată persoana supusă
evaluării. Metoda de evaluare reprezintă calea urmată în demersul evaluativ.

Instrumentele de evaluare reprezintă ansamblul probelor concrete de evaluare - testelor.

Instrumentele de evaluare aplică metodele de evaluare (autoevaluarea, teste - probe scrise, probe
orale, probe practice, proiectul, portofoliul ş.a.). Opţiunea pentru o metodă de evaluare se
concretizează în testul propriu – zis care este prezentat candidatului la evaluare spre rezolvare.

Testul cuprinde un ansamblu de itemi variaţi ca mod de formulare: întrebări, exerciţii,

probleme, care vizează un volum mai mare de cunoştinţe şi capacităţi pentru a afla ce informaţii
deţine şi ce ştie să facă evaluatul, în care se solicită diferite procese psihice: memorie, gândire,
imaginaţie.

Prin itemi se înţeleg elementele componente ale unui instrument de evaluare, sub forma unei
simple întrebări, un enunţ (cu sau fără elemente grafice) urmat de o întrebare, exerciţii şi probleme,
întrebări structurate, eseuri precum şi tipul de răspuns aşteptat din partea evaluatilor.

Probe scrise
5

Oferă posibilitatea verificarii unui numar mare de evaluati in acelasi timp, raportarea rezultatelor la un
Page

criteriu unic de validare (inlaturand subiectivismul evaluatorului) si avantajarea unor evaluati timizi.
Prezinta si dezavantaje: eventualele erori efectuate de evaluati in formularea raspunsurilor nu pot fi
lamurite si corectate pe loc de catre evaluator, iar evaluatii nu mai pot fi directionati utilizand intrebari
ajutatoare.

Tipurile de itemi folosiţi în testele din cadrul probelor scrise depind de mai mulţi factori:
Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -
 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II
• caracteristicile evaluaţilor cărora li se adresează;
• specificul disciplinei;
• nivelul şi tipul de rezultate ale învăţării ce vor fi măsurate;
• timpul necesar pentru proiectarea, administrarea şi prelucrarea rezultatelor obţinute;
• modalităţile prin care sunt valorificate rezultatele obţinute în urma testării.

A. Itemi obiectivi
În privinţa obiectivităţii există trei direcţii ce caracterizează procesul de evaluare şi anume:
• obiectivitatea construcţiei itemilor – cerinţa structurată şi corelată cu un obiectiv operaţional de
evaluare;
• obiectivitatea notării – evaluatori diferiţi acordă acelaşi punctaj (notă) pentru aceeaşi soluţie a unui
item;
• obiectivitatea percepţiei sarcinii de către evaluatul examinat; evaluati diferiţi soluţionează la fel
acelaşi item.

Tipuri de itemi obiectivi:

a. Itemi de tip pereche solicită evaluatilor recunoaşterea unor elemente aflate într-o relaţie dată.

Domenii de utilizare
Utilizarea acestor itemi se limitează la măsurarea informaţiilor factuale, bazându-se pe asociaţii,
respectiv pe abilitatea de a identifica relaţia existentă între două câmpuri. În general acoperă o
varietate de domenii cu tipuri de relaţii:
• principii – exemplificări;
• reguli – exemple;
• termeni – definiţii;
• simboluri – concepte;
• autori – opere;
• părţi componente – utilizări;
• personalităţi – realizări deosebite;
• date – evenimente istorice.

Cerinţe pentru alcătuirea itemilor de tip pereche:

• includerea unui număr inegal de premise şi răspunsuri;
• instruirea evaluatilor pentru ca fiecare răspuns să fie folosit o dată, de mai multe ori sau niciodată:
• utilizarea unui material omogen, respectând regula de a selecta din acelaşi domeniu obiectivele ce
vor fi corelate;
• premisele şi răspunsurile să fie plasate pe aceeaşi pagină;
• pentru a evita furnizarea oricăror indicii ce ar conduce evaluatul spre „ghicirea” răspunsului corect,
coloana răspunsurilor să fie aranjată într-o ordine logică (alfabetică, crescătoare, descrescătoare).

b. Itemi cu alegere duală este acea sarcină care probează capacitatea evaluatului de a identifica
valoarea de adevăr a unei afirmaţii, obiectivitatea ei sau raportul „cauză - efect” dintre două afirmaţii.

c. Itemi cu alegere multiplă

Itemul cu alegere multiplă solicită evaluatului să aleagă un răspuns dintr-o listă de răspunsuri oferite
6
Page

pentru o singură premisă.

Alegerea răspunsului corect

B. Itemi semiobiectivi

Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -

 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II
Itemii semiobiectivi sunt acei itemi prin care evaluatului i se cere să dea un răspuns în totalitatea lui
sau o parte componentă a unei afirmaţii, a unei reprezentări grafice, astfel încât aceasta să capete
sens şi valoare de adevăr.

Principalele caracteristici ale itemilor semiobiectivi sunt sintetizate de N. Gronlund:

• trebuie să aibă precizate: obiectivul, enunţul şi baremul;
• răspunsul cerul evaluatului poate fi limitat ca spaţiu, formă, conţinut prin structura întrebării;
• libertatea evaluatului de a reorganiza informaţia primită şi de a formula răspunsul în forma dorită
este redusă;
• pentru a oferi răspunsul corect, evaluatul trebuie să demonstreze nu numai cunoaşterea dar şi
abilitatea de a structura, de a elabora cel mai potrivit şi scurt răspuns.

C. Itemi subiectivi (cu răspuns deschis)

• Itemii cu răspuns deschis solicită construirea răspunsului de către evaluati, testându-le obiective ce
vizează creativitatea, originalitatea, caracterul original al răspunsului.
• Itemi cu răspuns deschis dau posibilitatea evaluatilor de a face dovada nu numai a stăpânirii unor
cunoştinţe şi deprinderi ci şi a capacităţii de exprimare corectă, logică, argumentată etc.

Principalele tipuri de itemi subiectivi sunt:

a. Întrebări structurate
b. Itemi de tip eseu

Ca tehnici de utilizare: rezolvarea de probleme, eseul structurat şi eseul liber.

a. Întrebări structurate sunt itemi care conţin mai multe sarcini de lucru, lăsând celor examinaţi
posibilitatea alegerii modalităţilor de formulare a răspunsurilor. O întrebare structurată este formată
din mai multe subîntrebări de tip obiectiv; semiobiectiv sau eseu scurt; legate între ele printr-un
element comun.

b. Itemi de tip eseu

Itemul de tip „eseu” cere evaluatului să construiască, să producă un răspuns liber în conformitate cu
un set de cerinţe date.
Eseul constituie o tehnică de evaluare specifică mai ales domeniilor umaniste.

c. Rezolvare de probleme
Problema desemnează antrenarea evaluatilor într-o activitate nouă, ieşită din tiparele obişnuite ale
procesului instructiv-educativ, cu scopul dezvoltării creativităţii, gândirii multidisciplinare, imaginaţiei, a
capacităţii de generalizare etc.

Probe orale
Sunt considerate „o formă de conversare prin care evaluatorul urmăreşte volumul şi calitatea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor evaluatilor şi capacitatea de a opera cu ele”. Prezinta
avantajul ca favorizeaza dialogul, evaluatii avand posibilitatea de a-si argumenta raspunsul.
Evaluatorul poate interveni si el corectand sau completand raspunsul celor chestionati. In folosirea
7

acestei metode trebuie sa se tina seama de o serie de limite precum: gradul diferit de dificultate al
Page

intrebarilor, emotivitatea evaluatilor, starea afectiva a evaluatorului, indulgenta sau exigenta

exagerate si altele.

Probele practice
Se folosesc la unele situatii de evaluare specifice si evalueaza capacitatea evaluatilor de a aplica in
practica unele cunostinte si gradul de stapanire al abilitatilor formate. Ca forme de realizare amintim:
demonstraţia, simularea, experientele de laborator, lucrarile experimentale, desene, schite, grafice.
Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -
 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II
Oferă posibilitatea evaluării capacităţii evaluatilor de a aplica cunoştinţele în practică, precum şi a
gradului de stăpânire a priceperilor şi a deprinderilor formate. Activităţile practice oferă posibilitatea
evaluatului de a-şi dezvolta atât competenţele generale (comunicare, analiză, sinteză, evaluare), cât şi
pe cele specifice, aplicative (utilizarea datelor, a instrumentelor de lucru, interpretarea rezultatelor).

Proiectul
Activitate mai ampla ce permite o apreciere complexa a invatarii, ajutand la identificarea unor calitati
individuale ale evaluatului. Desi implica si o parte de studiu individual in afara clasei, aceasta activitate
este foarte motivanta pentru evaluati.
Proiectul – este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexă şi nuanţată a
învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale evaluatilor. Este o formă de evaluare
puternic motivantă pentru evaluati, deşi implică un volum de muncă sporit – inclusiv activitate
individuală. Proiectul reprezintă o formă de evaluare complexă, ce conduce la aprecierea unor
capacităţi şi cunoştinţe superioare, precum:
- apropierea unor metode de investigaţie ştiinţifice;
- găsirea unor soluţii de rezolvare originale;
- organizarea şi sintetizarea materialului;
- generalizarea problemei;
- aplicarea soluţiei la un câmp mai vast de experienţe;

Portofoliul
Instrument de evaluare complex ce include experienta si rezultatele obtinute prin celelalte metode de
evaluare, urmarind progresul global efectuat de evaluat. Reprezinta un mijloc de a valoriza munca
individuala a evaluatului si actioneaza ca un factor de dezvoltare a personalitatii. El reprezintă „cartea
de vizită“ a evaluatului urmărind procesul global înregistrat de acesta, nu numai în ceea ce priveşte
cunoştinţele achiziţionate pe o unitate mare de timp, dar şi atitudinile acestuia; este un mijloc de a
valoriza munca individuală a evaluatului, acţionând ca factor al dezvoltării personalităţii, rezervându-i
evaluatului un rol activ în învăţare.
Portofoliul poate fi de două tipuri: portofoliu de învăţare şi portofoliu de evaluare. În funcţie de
caracterul său, se modifică şi conţinutul acestuia. Portofoliul surprinde şi evaluează prezentarea
concluziilor evaluatul în complexitatea personalităţii sale, componentele lui înscriindu-se în sfera
interdisciplinarităţii.

Acordarea punctajului rezultatelor testelor

Acordarea punctajului rezultatelor testelor se face pentru a-i permite evaluatorului sǎ măsoare
performanţa demonstrate de un candidat evaluat, sǎ aprecieze gradul de îndeplinire a cerinţelor şi
pentru a trage concluzii corecte, credibile şi valide în ceea ce priveşte competenţa candidatului.

Punctajul itemului:
Punctajul care poate fi obţinut pentru un item de evaluare.
Punctajul brut:
Numărul, proporţia sau procentajul de itemi de evaluare la care candidatul răspunde corect.
Scalare: Procesul prin care se asociază numere sau alţi indicatori (calitativi) performanţei candidaţilor
evaluaţi în cadrul unui test educaţional.
8

Regulile de punctare:
Page

Raţionament asociat cu obţinerea unui punctaj la un item de evaluare, la un test unic, combinarea
rezultatelor testului, determinarea rezultatului final al evaluării.

Câteva aspecte recomandabile şi nerecomandabile cu privire la punctajul itemilor

1. Trebuie să evitaţi să fiţi prea generoşi când punctaţi itemii de evaluare simpli;
2. Trebuie să fie folosite reguli simple pentru a stabili numărul de puncte pentru fiecare tip de item
luând în considerare nivelul de performanţă şi totalul de performanţă/dovezi solicitat;
Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -
 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II
3. Acordarea unui punctaj parţial pentru un item de evaluare îi permite candidatului să demonstreze
competenţa;
4. Pentru a stabili numărul de puncte per item, este recomandabil să luaţi în considerare mai întâi câte
elemente de răspuns şi la ce nivel sunt ele necesare pentru a considera rezolvat cu succes (tipul de)
itemul;
5. Începeţi cu un punct pentru un item de evaluare simplu (cunoştinţe de bază) şi evitaţi tipare de
punctare prin care acordaţi procentaje dintr-un numǎr întreg;
6. Verificarea mai întâi a baremelor ce conţin răspunsurile cerute vă ajută să evitaţi luarea unor decizii
care sǎ conducǎ la calcule complicate ale rezultatelor testului.

Punctajul brut
Calcularea unui punctaj brut se referă la însumarea punctelor obţinute de un candidat evaluat la toţi
itemii de evaluare dintr-un test. Dacă valoarea fiecărui item este aceeaşi, atunci aceasta este o sarcină
uşoară şi se poate prezenta o concluzie logică despre proporţia itemilor la care s-a răspuns corect.
Stabilirea punctajului final brut al candidaţilor evaluaţi este puţin mai complicată când valorile itemilor
dintr-un test nu sunt aceleaşi. Astfel, proporţia itemilor rezolvaţi corect trebuie să se calculeze separat
(luând în considerare posibilele răspunsuri parţial corecte).
Logica pentru care se calculează punctajele brute este că acest exerciţiu oferă informaţii foarte
importante despre calitatea itemilor de evaluare (fiabilitatea itemului de evaluare) şi calitatea testului
în ansamblu înainte de a se ajunge la o concluzie: stabilirea rezultatului testului.

Câteva concluzii despre punctajele brute

În primul rând, punctajele brute oferă informaţii despre calitatea testelor. Folosind punctajele brute
ale candidaţilor şi punctajele brute ale itemului, ideile simple prezentate mai sus pot dezvălui aspecte
ce trebuie îmbunătăţite. Deşi exemplele au fost simplificate, ar trebui să fie clar că, atunci când este
vorba de un număr mare de candidaţi şi de un număr mare de itemi (posibil şi cu valori diferite)
analiza devine mai complicată/elaborată. Furnizorii de servicii de evaluare pot considera aceastǎ
activitate ca reprezentând un exerciţiu costisitor şi nu se poate afirma că acest tip de analiză nu
necesită suficient timp şi resurse. Reversul monedei este că furnizorul poate astfel să verifice şi să
îmbunătăţească în mod direct procesul de evaluare acolo unde aceste lucruri chiar contează: luarea
unor decizii de evaluare valide şi transparente.
Un alt element de relevat ar fi acela potrivit cǎruia testarea excesivă nu creşte validitatea testării, ci
conduce doar la un volum mai mare de muncă, ceea ce, până la urmă, se va transforma într-un
proces mult mai costisitor. Este mai bine să existe un număr mic de teste credibile şi valide care să
evalueze competenţa la nivelul cerut, decât să se porneascǎ de la prejudecǎţi de genul „dacă
organizez multe teste, rezultatele vor fi cu siguranţă valide”. Altfel spus: testarea aceloraşi cunoştinţe
de bază prin folosirea tipurilor diferite de teste – teste orale, teste de tip grilǎ, teste de tip „adevărat –
fals” etc. – nu conduce automat la creşterea validităţii evaluării. Calitatea testelor utilizate este
condiţia esenţialǎ pentru o evaluare validă. Aceasta nu înseamnă că nu este necesarǎ utilizarea a două
sau trei metode diferite, care evaluează competenţa din unghiuri diferite la nivelul cerut. Din contră:
rezultatele aplicării corecte a unui număr limitat de metode de evaluare vor confirma şi valida
rezultatele fiecărei metode aplicate, justificând astfel deciziile de evaluare fără a trece prin procese
nesemnificative de validare („pre-testarea” ce se foloseşte în prezent) înainte de aplicarea unui test.
Pre-testarea are logicǎ doar atunci când avem de-a face cu un număr mare de candidaţi şi trebuie să
se ia decizii statistice importante. În orice alt caz, pre-testarea nu reprezintǎ nimic altceva decât
9
Page

parcurgerea unei serii de paşi consumatori de timp şi care dezvăluie, poate, doar o micǎ parte din
ceea ce se poate descoperi prin analiza adecvată a punctajelor brute ale candidaţilor care trebuie
evaluaţi şi prin ajustarea testului în concordanţǎ cu constatările fǎcute.

Reguli de acordare a punctajului

De reţinut: când stabiliţi regulile de punctare pentru itemii de evaluare, luaţi în considerare
următoarele aspecte:
Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -
 Evaluator de Competenţe Profesionale: MODUL II
1. formatul itemului de evaluare;
2. nivelul de performanţă cerut;
3. elementele de răspuns cerute.

Reguli de punctare pentru stabilirea punctajului unui test

Pentru fiecare test în parte trebuie stabilite regulile de punctare pentru a determina:
a) transferul punctajelor brute pe scală
b) pragul minim de performanţă acceptată

LEGENDA:

material de aprofundat, definiţii

material informativ, de reţinut

exemplificări
10
Page

Elaborat de c tre B LHUC Katalin Sara - 2017 -