Hematologie C10

08.01.2019

2. Limfocitele T timodependente reprezintă

60-80% din totalul limfocitelor, au originea in
măduva hematogenă, se matureaza in viata
fetală și se instruiesc imunologic in timus
captând markeri specifici. O perioadă de viață
lungă 10-20 ani, uneori toată viața, rămânând
în circulație sau in organele limfoide periferice
unde se leagă de antigene specifice fiind
responsabile de imunitate mediată celular
fără producerea de anticorpi.
Ele păstrează memoria imunologica pe care o
pot transfera altor celule efectoare T sau B.
Există mai multe tipuri de limfocite T:
limfocite citotoxice cu efecte distrugătoare
asupra antigenelor, ele se atașează de
antigene și eliberează limfokine ce au rol
important în amplificarea răspunsului imun.
Limfocitele helper(Th) care ajuta limfocitele B
și T in declanșarea raspunsului imun.
Limfocite supresoare(Ts) care acționează
asupra limfocitelor T și B, limitând formarea
de clone menținând astfel răspunsul imun în
limite normale.
Th/Ts=2/1
Limfocite amplificatoare(TA) determina
diferentierea limfocitelor precursoare T in
celule Tc.
Limfocitele killer (Tk) (ucigașe) care sunt
capabile sa distrugă celula ținta (ex:celule
canceroase).
Limfocite implicate în hipersensibilizarea
întârziată prin eliberarea mediatorilor solubil
prin care sunt sensibilizate alte celule în
vederea recunoașterii antigenelor.
Limfokinele nu sunt anticorpi (Ig) ci sunt
mediatori celulari cu structură variată și
acțiune directă asupra unor celule țintă din
celule și țesuturi. Acțiunea cototoxică constă
în exercitarea unui efect de citoliza asupra
celulei țintă.
Rolul limfocitelor T
- Mediază imunitatea celulară împotriva
virusurilor, fungilor, germenilor intracelulari
- Participă la respingerea grefelor
- Cooperează cu celulele beta întroducerea
anticorpilor specifici
- Deprima funcția celulei beta
- Sunt implicați în reglarea granulocitopoiezei
eozinofilelor și probabil a eritropoiezei.
Competența imunitara a limfocitelor T este
legată de cooperarea cu limfocite beta și
interacțiunea cu mecanismele imunității
nespecifice.
Celula NK(natural) distrug celulele tumorale și
pe cele infectate cu virusuri. Numărul
limfocitelor este în general crescut la copiii
când se vorbește despre o limfocitoza
fiziologică așa cum este și cea postprandiala.
Însă numărul limfocitelor crește și în inflamații
acute, în stări infecțioase, în șocuri
traumatice, fiind vorba despre o limfocitoză
patologică.
Monocitele prezintă 6-9% din globulele albe,
sunt cele mai mari elemente circulante cu
diametrul de 20-40µ. Prezintă un nucleu
mare, reniform și citoplasmă abundentă ce se
colorează în albastru.
Ele se formează tot în măduva osoasă din
celule stem și ajung în circulație unde
supravietuiesc 20-60 ore.
Monocitele se găsesc în tranzit dinspre
măduvă spre sistemul reticulohistiocitar unde
devin fagocitare, adică macrofage.
Ajungând în țesuturi devin mai voluminoase,
emit numeroase prelungiri citoplasmatice și
dobândesc un echipament enzimatic mai
bogat decât monocitele, din care provin.
Monocitele endociteaza particule mari, resturi
celulare sau celule întregi, îmbătrânite,
particule de praf, cristale de fier ca siliciu,
complexe antigen-anticorp, având astfel un
rol deosebit în finalizarea reacției inflamatorii.
Se pare că ele sunt ultimele care înlătură
factorul inflamator. În țesuturi macrofagele
poți trăi 80 zile, macrofage alveolare
(migrează în plămâni) sau chiar mai mult
(exemplu: celulele kupffer din ficat). Celulele
monocit-macrofage sunt localizate in
ganglionii limfatici, splină, măduvă osoasă,
țesut conjunctiv perivascular, piele, plămâni,
oase, sistem nervos central.
Monocitele și macrofagul reprezintă stadii
funcționale ale aceleiași celule cu rol
fagocitar. Prin cercetările lui V-am Fürth ele
au fost incluse în sistemul mononuclear,
fagocitul.
Prin capacitatea de fagocitara sistemul
monocit-macrofag are funcții importante în
reacția de apărare. Acesta are proprietatea de
a secreta compuși cu activitate bactericidă
cum este lizozimul sau antivirala cum este
interferonul.
Se presupune că granulopoietina ce este
factorul moral implicat în reglarea
leucopoiezei este secretată de monocit.
Macrofagele hepatice și cele din organismele
limfoide sunt sursa sintezei unor proteine
serice cu rol în apărarea nespecifică și
specifică.
Tot macrofagele secreta și interleukina unu
care este factor stimulator al activării și
diferențierii limfocitelor în plasmocite.
Au efecte citotoxice asupra celulelor
tumorale. De asemenea monocitele secretă și
factorul de necroza tumorală.(TNF)
Activitatea monocitelor este influențată de o
serie de factori, unii cu rol stimulator, alții cu
rol inhibitor.
Leucopoieza este procesul de formare al
leucocitelor.
În acest proces celula stem pluripotenta este
orientată spre celula cap de serie al liniei albe
granulocitare sau agranulocitare.
Granulopoieza. Celula de serie este
mieloblastul care trece prin etapele
cunoscute. Această durează 15 zile și este
divizată în:
1. Compartimentul celular format din celule
șsșe, mieloblast, promielocit, mielocit,
metamielocit.
2. Compartimentul de maturare are loc în
măduva hematogenă unde metamielocitele
trec în cinci zile prin stadiile de granulocit
tânăr nesegmentat și apoi segmentat.
3. Compartimentul sangvin cuprinde
granulocite adulte ce trec în circulație unde se
menține o zi și se distribuie apoi țesuturile.
4. Compartimentul tisular cu granulocite
adulte care trec în țesuturi unde după 4-5 zile
după ce și-au îndeplinit funcțiile sunt distruse
și înlocuite.
Monopoieza este procesul de formare de
monocite dintr-un precursor numit monoblast
și promonocit.
Acesta se divid de 2-3 ori, se matureaza și
ajung în țesuturi ca macrofage.
Limfopoezia începe cu celula stem
pluripotenta care este transformată în
elemente limfoide, în organe limfatice
centrale, ele se fose vor diferenția în limfocite
beta și T trecând prin stadii similare altor
leucocite (limfoblast, prolimfocit, limfocit).
Reglarea leucopoiezei se realizează prin
mecanisme centrale și periferice.
Centrii nervoși ai leucopoiezei sunt localizați
în hipotalamus și sunt stimulați de: produși de
degradare ai leucocitelor distruse, microbi,
toxine, proteine străine, proteine proprii
denaturate.

Trombocitele (plachete sangvine)

Între 200.000-400.000 mm3 sânge, au
diametrul de 3-5µ, un volum de 7µm3. Sunt
colțuroase, poligonale, formă de lentilă
biconcava. Prezintă o membrană lipoproteica
acoperită de un strat glicoproteic de 15-20
nm. Membrana prezintă invaginari, rare
pseudopode, frecvente canale de pinocitoză.
Durata medie de viață este de 10 zile.
Trombocitele se formează în măduva
hematoformatoare, din celule mari numite
megacariocite.
Aceste celule emit prelungiri asemănătoare
pseudopodelor care se infiltrează printre
celulele endoteliului din măduva
hematoformatoare și se desprind de celulele
de proveniență fiind preluate de torentul
sangvin.
Deși trombocitele provin din megacariocite
fiind fragmente de citoplasmă și nu au nucleu,
ele nu trebuie considerate resturi celulare,
deoarece au metabolism propriu.
Structura trombocitului prezintă 3 zone:
- Zonă periferică ce cuprinde structurile
membranare și formațiunile asociate acesteia
asupra căreia intervin o serie de agenți: este
formată din trei componente: membrana
plachetara de 70-90Å, lipoproteică ce prezintă
numeroase enzime (ex: adenilat ciclamații,
ATP-aza), dar și proteine contractile.
Ea este bogată in glicoproteine receptori
pentru diferiți factori: factori ai coagulării,
hormoni tisulari etc.
Glicocalixul pe care se absorb diferite
substanțe.
Atmosfera plasmatica (periplachetara) așezată
deasupra glicocalixului cu o grosime de 500 Å.
Aici se găsesc atașați numeroși factori
plasmatici ai coagulării și numeroase
antigene. În această zonă este prezent un
sistem canalicular deschis format din tuburi ce
permit trecerea unor compuși.
- Zona citoplasmatică este soluția de gel
situată imediat sub membrană ce conține o
mare parte din proteinele contractile
localizate în microfilamente și microtubi.
Dintre aceste proteine frecvente sunt
trombortearina și miozina, ele prelungindu-se
in pseudopode, unde au ca rol menținerea
formei trombocitului in timpul hemostazei
- Zona organitelor subcelulare ce conține
granule de secreție, ribozomi, Lizozomi,
mitocondrii, granule cu factori ai coagulării și
ai proliferării fibroblastelor.