"Somajul - Si - Efectele - Lui - Asupra - Economiei - Docx": Detector de Plagiat

Detector
de plagiat v. 1281 - Raportul originalității:

Document analizat: 09.11.2019 04:16:38
"somajul_si_efectele_lui_asupra_economiei.docx"
Tip verificare:Internet - prin Google și Bing
Licențiat la: Raport originalitate generat de versiunea Demo neînregistrată!

Warning: Demo Version - reports are incomplete!
To get full version, please order the software:
Diagrama relațiilor:
Grafic de distribuție:
Comparație presetată:Word-to-Word. Limba detectată:Romanian

Surse de top ale plagiatului:
% 33 Cuvinte# 12114 https://plagiarism-detector.com/plagiarism-detector-buy-now.php
[Toggle alte surse:]
Detalii privind resursele procesate:

283 - O.K / 6 - A eșuat
[Toggle alte surse:]
Notite importante:
Wikipedia: Google Books: Servicii de ghostwriting: Anti-înșelăciune:
[nu a fost detectat] GoogleBooks Detectat! [nu a fost detectat] [nu a fost detectat]
Referințe active (URL-uri extrase din document):

Nu s-au detectat URL-uri
Adresele URL excluse::
Adresele URL incluse:

Analiza detaliată a documentului:

Plagiatul detectat: 0% Demo mode: Register the software! + 3 mai multe resurse! id: 1
Universitatea
Citate detectate: 0% din acest document este citat de semnele de cotație: id: 2
"Ovidius"
Plagiatul detectat: 0,01% Demo mode: Register the software! + 3 mai multe resurse! id: 3
din Constanţa
Facultatea d
e Teologie
Programul de studii universitare de licență
Asistență socială, an I
Şomajul şi efectele lui asupra economiei
româneşti
Coordonator științific: LECT. UNIV. DR. NINA STĂNESCU Studentă:
COJOCARU-PICIOG ROXANA-MARIANA Constanța
2019
CUPRINS
INTRODUCERE
3I. CONCEPTUL DE ŞOMAJ
41.1
Conţinutul conceptului de şomaj41.2 Teorii economice despre şomaj
101.3 Aspecte caracteristice ale şomajului
161.3.1 Nivelul şomajului
161.3.2 Intensitatea şomajului
181.3.3 Durata şomajului
191.3.3 Structura şomajului
211.4
Cauze şi forme de manifestare ale şomajului
231.4.1 Cauze ale şomajului

231.4.2 Formele şomajului
241.5. Efectele şomajului si măsuri pentru diminuarea lui
321.5.1 Efectele şomajului
321.5.2 Măsuri pentru diminuarea şomajului
331.6 Costurile şomajului. Legea lui Okun
361.7 Relaţia inflaţie-şomaj
38II. OCUPAREA COMPLETĂ A FORŢEI DE MUNCĂ
412.1 Rata naturală a şomajului
412.2 Frecvenţa şomajului
432.3 Estimări ale ratei naturale a şomajului
432.4
Priorităţile politicii de ocupare a forţei de muncă
462.4.1 Aspecte strategice

462.4.2 Salarii, impozite şi prestaţii
482.4.3
Plagiatul detectat: 0,03% Demo mode: Register the software! id: 7
Politici active pentru piaţa muncii şi sistemul public de ocupare
502.5 Rolul Agenţiei Naţionale

a Ocupării Forţei de Muncă în
diminuarea şomajului
53III. POLITICI DE COMBATERE A ŞOMAJULUI
563.1 Măsuri de diminuare a şomajului
563.1.1 Piaţa muncii
603.1.2 Informarea şi consilierea profesională
613.1.3 Cursuri de calificare si recalificare
613.1.4 Subvenţionarea locurilor de muncă
633.2 Obiectivele
programului de ocupare a forţei de muncă
643.2.1 Măsuri pentru implementarea Programului de ocupare a forţei de muncă
643.2.2 Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă
Warning: Demo Version - reports are incomplete!
High level of Plagiarism may be detected!
Get your complete report:
1. Most detailed reports.

2. Instant license activation.
3. Lifetime support.
653.3 Măsuri de combatere a şomajului 68IV. ROLUL INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ PENTRU ECHILIBRAREA
PIEŢEI MUNCII 724.1 Conţinutul, funcţiile şi trăsăturile pieţei forţei de muncă 724.2 Echilibrul şi dezechilibrul pieţei
muncii: ocuparea şi şomajul în teoria economică 764.3 Sindicatele şi rolul lor în realizarea echilibrului în cadrul raporturilor
de muncă 814.4 Sistemul Asigurărilor pentru Şomaj 864.4.1 Categorii de persoane cuprinse în sistemul asigurărilor pentru
şomaj 864.4.2 Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj 884.4.3 Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru şomaj 90V.
STUDIU DE CAZ: EVOLUŢIA ŞOMAJULUI ÎNTRE ANII 2000-2008 915.1 Evoluţia şomajului în România între anii
2000-2008 915.2 Date statistice. Rata şomajului 915.3 Comparaţie cu alte ţări 102CONCLUZII 103BIBLIOGRAFIE
105INTRODUCER EPrezenta lucrare "Şomajul şi efectele lui asupra economiei româneşti" tratează problematica şomajului
şi cea a ocupării forţei de muncă.Şomajul este unul din fenomenele negative care s e manifestă cu mare intensitate în
perioada de tranziţie. Este un fenomen inerent, întâlnit în orice economie, în ţara noastră, în contextul transformărilor pe
care le-a implicat reforma, proporţiile şomajului au atins cote ridicate.Lucrarea este structurată în 5 capitole din care 4
capitole teoretice şi un capitol care studiază problematica şomajului în România între anii 2000-2008. Î n prima parte a
lucrării se prezintă conceptul de şomaj aşa cum apare în literatura de specialitate,teorii ale şomajului,aspecte caracteristice
ale lui,cauze şi forme de manifestare,efectele şomajului precum şi costurile lui.În cel de-al doilea capito l este tratată
ocuparea completă a forţei de muncă cu accent pe rata naturală a şomajului,frecvenţa lui, priorităţile politicii de ocupare a
forţei de muncă precum şi rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în diminuarea şomajului.Al treilea capitol
abordează politicile de combatere a şomajului cu măsurile de diminuare şi combatere a şomajului contemporan. Ultimul
capitol teoretic abordează rolul indemnizaţiei de şomaj pentru echilibrarea pieţii muncii prezentând conţinutul, funcţiile şi
trăsăturile pieţei forţei de muncă, echilibre si dezechilibre pe piaţa muncii, sindicatele şi rolul lor în realizarea echilibrului în
cadrul raporturilor de muncă şi prezintă sistemul asigurărilor pentru şomaj. Studiul de caz este realizat pe baza datelor
statistice din perioada 2000-2008 prezentând o evoluţie a şomajului înregistrat în această perioadă in ţara noastră,rata
şomajului,numărul şomerilor, evoluţia numărului persoanelor intrate în şomaj, evoluţia numărului persoanelor încadrate în
muncă precum şi o comparaţie cu alte ţări in ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat în această perioadă.În ultimii ani
evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii au atins parametrii de normalitate , ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că şomajul a
fost gestionat eficient în condiţiile evoluţiei socio-economice din România şi devine un fenomen ţinut sub control.I.
CONCEPTUL DE ŞOMAJConţinutul conceptului de şomaj Din ansamblul factorilor de producţie, individul cu forţa sa de
muncă ocupă cel mai important loc. De aici, necesitatea folosirii depline şi eficiente a acestei resurse. Ocuparea forţei de
muncă în activităţile economico - sociale de piaţă reflectă modul cum funcţionează piaţa muncii, într-o economie de piaţă, la
un moment dat. Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de muncă determină cele două stări opuse ale pieţei muncii -
ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Deşi creşterea economică reprezintă obiectivul economic principal al unei naţiuni,
atunci când economia intră în recesiune, şomajul devine o sursă de îngrijorare. Problematica ocupării şi şomajului constituie
o latură importantă a echilibrului macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi sociale.
Şomajul, indiferent de cauzele ce îl determină şi formele pe care le manifestă, este perceput ca un fenomen negativ cu
implicaţii profunde în întreg sistemul economic şi social.Şomajul este un fenomen deosebit de complex a cărui geneză a
făcut obiectul unor amp le cercetări încă din secolul XIX-lea.Dacă în legătură cu existenţa şomajului nu există nici un dubiu,
definirea şi măsurarea acestuia formează obiectul unor ample controverse. Părerile şi opiniile exprimate cu privire la şomaj
au variat în timp, deoarece şi şomajul a acoperit realităţi specifice foarte diferite. Pentru un economist, şomajul reprezintă o
subutilizare a resurselor. Indivizii apţi de muncă şi care doresc să lucreze la nivelul existent al salariile într-o economie nu
sunt utilizaţi în mod productiv. Pentru cei aflaţi în stare de şomaj şi pentru familiile acestora, şomajul reprezintă o perioadă
de greutăţi şi de schimbări în modul de viaţă. În termenii pieţei muncii, şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea
de muncă. Şomerii formează suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul
persoanelor angajate.Dacă o persoană este în şomaj o perioadă mai mare de timp, aceasta nu va fi capabilă să-şi finanţeze
cheltuielile curente şi va fi nevoită să - şi reducă nivelul de trai atât diminuându-şi consumul cât şi prin modificarea
obiceiurilor de cumpărare. Şomajul nu afectează doar starea materială a individului, ci şi respectul de sine cu ample efecte
de natură psihologică, multe din familiile afectate de şomaj cedează sub presiunea acestui fenomen. Fiecare grup de angajaţi
este afectat distinct de şomaj. Pentru tineri, a avea o slujbă este o precondiţie pentru dezvoltarea aptitudinilor de muncă, fie
despre valori mult mai generale precum punctualitatea şi responsabilitatea. Această categorie de angajaţi dacă sunt şomeri o
perioadă mai îndelungată de timp sunt predispuşi la alienare faţă de societate, ceea ce îi poate conduce la atitudini
antisociale.Pentru lucrătorii între două vârste şi cei bătrâni, pierderea locului de muncă generează probleme diferite. Chiar
dacă există reglementări clare ce interzic discriminarea în funcţie de vârstă, angajatorii ezită să angajeze persoane în vârstă
datorită riscului acestora de a se îmbolnăvi sau de a deveni incapabili să mai muncească. Chiar dacă şomerii în vârstă
reuşesc să-şi găsească de lucru, aceste locuri de muncă vor fi însoţite de regulă de un nivel mai redus al salariilor şi de un
statut inferior faţă de locurile de muncă anterioare, astfel încât aptitudinile acestora vor fi subutilizate.Dincolo de pierderile
în plan personal, şomajul ridică probleme şi la nivelul comunităţii. Dacă persoanele din mediul rural/urban ajung în şomaj -
ca urmare a închiderii unor firme sau ca urmare a deciziei acestora de a se muta în alte zone - toţi ceilalţi locuitori vor avea
de suferit, deoarece suma veniturilor care circulă în acea comunitate şi care permit realizarea achiziţiilor, de la automobile la
locuinţe va fi mai mică. Deoarece un număr tot mai mare de şomeri înseamnă mai puţine persoane care plătesc taxe şi
impozite, calitatea serviciilor oferite de şcoli, biblioteci, parcuri publice, poliţie va fi serios afectată. Cu toate că fenomenul
şomaj şi-a făcut simţită prezenţa încă de la începuturile capitalismului (sec. al XIX - lea), înţelegerea cauzelor formelor de
manifestare şi a efectelor pe care acesta le presupune a fost posibilă odată cu apariţia teoriei macroeconomice moderne.
Şomajul este un concept care s-a conturat la începutul secolului XX. Iniţial, desemna inactivitatea proprie zilelor de
sărbătoare sau nelucrătoare; engle zii vorbeau despre "out of work". Treptat, a dobândit sensul de încetare a activităţii, adică
"unemployment".O înrăutăţire a activităţii economice determină creşterea şomajului. De exemplu :Şomajul ridicat din anii
1930 a fost cel care a dus la apariţia unei discipline cunoscute acum drept macroeconomie. In timpul marii crize din anii
1930, şomajul a crescut la aproape 20% din forţa de muncă. Deşi în anii 1950 şi 1960 era constant foarte scăzut, în anii
1980 şi 1990 a reapărut şomajul ridicat Soluţia pe care au găsit-o economiştii pentru şomaj în anii 1930 a fost ca guvernele
să-şi crească cheltuielile sau să reducă impozitele.Analiza cauzelor şi a potenţialilor soluţii ale şomajului este de maximă
actualitate pe agenda de azi a macroeconomiei iar fenomenul şomaj a captat din ce în ce mai mult atenţia lumii economice,
aceasta conştientizând că ocuparea forţei de muncă este o problemă de natură economică şi destul de complexă. Importanţa
noţiunii de ocupare poate fi motivată tocmai prin raportarea la termenul contrar (acela de neocupare), dat fiind că
neutilizarea forţei de muncă înseamnă, după cum ştim, nu atât un element în plus pentru raportări statistice, cât mai ales
costuri sociale suplimentare. Gradul de ocupare al forţei de muncă se calculează ca raport procentual între populaţia ocupată
în economie şi populaţia aptă să lucreze: Goc = Poc/Pa x lOOunde: Poc - reprezintă populaţia ocupată Pa - numărul
persoanelor apte să lucreze Gradul de ocupare într-o economie, nivelul subocupării şi cel al şomajului ţin seama de multiple
împrejurări, dintre care menţionăm doar câteva: - Economie este determinată de un sistem propriu de organizare ( pe care şi
ea îl influenţează la rândul său), dispunând - la un anumit moment dat de timp - de un număr limitat de locuri de muncă
(este vorba, de fapt, de conceptul de cerere de muncă, necorelat cu oferta existentă în domeniu);- Societatea a fost şi va
rămâne, probabil, stratificată, de aici decurgând o chestiune controversată: eterogenitatea veniturilor, care, evident,
influenţează negativ şi totodată definitoriu gradul de ocupare;- Piaţa forţei de muncă presupune anumite premise, care, dacă
nu sunt respectate, provoacă multiple disfuncţionalităţi în întreaga activitate economică: transparenţa în privinţa informaţiei
(acces la lucru, diverse condiţii de angajare, oportunităţi), raţionalitatea; mobilitatea forţei de muncă;- Există şi factori care
determină în mod direct mărimea şomajului: creşterea populaţiei, progresul tehnic, sistemul de învăţământ, nivelul cultural
etc.În cadrul unei economii datorită imposibilităţii folosirii în totalitate a forţei de muncă disponibile avem de-a face cu
fenomenul ocupării incomplete (subocupare), caracteristic situaţiilor în care oferta depăşeşte cererea pieţei, fenomen ce
determină apariţia dezechilibrului macroeconomic - şomajul.J.M. Keynes sublimia faptul ca orice politică macroeconomică
de succes trebuie să cuprindă în mod necesar măsuri şi instrumente statale, în vederea folosirii cât mai depline a forţei de
muncă. Aceasta, întrucât economiile în sine nu mai garantau, în virtutea mecanismelor spontane autoreglatoare, ocuparea
deplină a forţei de muncă şi din acel moment, şomajul devenea, alături de inflaţie, o stare de dezechilibru nedorită dar
permanentă a economie contemporane, făcând obiectul de studiu şi cercetare al majorităţii teoriilor macroeconomice emise.
Trebuie precizat că nu există un mod unitar de a defini conceptul de şomaj (sau şomer) şi, ca atare, există uneori deosebiri
între numărul şomerilor din aceeaşi ţară şi perioadă, în funcţie de modul de definire al acestora. În general, fenomenul şomaj
este definit în literatura economică, ca fiind o stare negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi
funcţional al pieţei muncii, prin care oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea
agenţilor economici. Cea mai cunoscută şi mai larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de Biroul Internaţional al
Muncii - organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite - care elaborează statistici şi analize pe problemele muncii şi, potrivit
căreia, este şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:- este apt de muncă;- nu
are loc de muncă;- este disponibil pentru o muncă salariată;- caută un loc de muncă. În România, legea nr.76/2002 stabileşte
că este considerat şomer persoana care este în vârstă de minimum 16 ani, nu are venituri sau nu realizează venituri mai mici
decât indemnizaţia de şomaj, este disponibilă pentru muncă şi este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare. Î n rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de
muncă, care nu găsesc un loc de muncă adecvat propriilor cerinţe. În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen
macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea care poate fi angajată în condiţii de
rentabilitate, impuse de piaţă.Deoarece fenomenul de şomaj este greu de definit teoria economică foloseşte o serie de
instrumente şi noţiuni ajutătoare, o importanţă deosebită având structura populaţiei. Cererea de muncă (oferta de locuri de
muncă) reprezintă ansamblul numărului de ore de muncă şi, corespunzător, a personalului de o calificare şi pregătire
adecvate necesare pentru realizarea tuturor bunurilor şi serviciilor de care are nevoie societatea la un moment dat, în
condiţiile date de organizare şi de dotare tehnică a producţiei. Cererea de muncă vine din partea agenţilor
economici.48Oferta de muncă (cererea de locuri de muncă), reprezintă numărul total de ore de muncă sau a locurilor de
muncă care, pot fi ocupate la un moment dat de populaţia activă a unei ţări. Oferta de muncă vine din partea individului,
persoană fizică ce doreşte să ocupe un loc de muncă disponibil Ia un anumit moment dat.În termenii pieţei forţei de muncă ,
şomajul este privit ca un fenomen macroeconomic, opus ocupării, reprezentând un surplus de populaţie activă faţă de aceea
care poate fi angajată în condiţii de rentabilitate, impuse de piaţă.A şoma înseamnă a nu lucra în mod oficial, adică lipsa,
pentru o anumită perioadă de timp, a unui Ioc de muncă, cu consemnarea acest fapt în evidenţa instituţiei specializate (în
ţara respectivă) cu problemele muncii şi ocrotirii sociale.Şomajul este un fenomen specific pieţei muncii şi este de natură
exclusiv economică. Punctul de plecare îl formează omul şi societatea, dar cererea de muncă nu este direct şi exclusiv
determinată de trebuinţele acestora, ci şi de cele ale activităţii economice.Oferta de muncă este influenţată de economie dar
nu şi determinată de aceasta. Aspectele demografice sunt cele mai importante pentru explicarea acestui fenomen. Omul nu
poate trăi fără să producă, dar oferta de muncă poate fi mult mai mare sau mai mică în raport cu cererea de muncă pe care o
generează economia.Astfel se poate preciza că existenţa şomajului nu se datorează numai economiei; piaţa muncii fiind doar
locul de întâlnire al tuturor factorilor ce dau expresie rezultantei negative care se constituie, prin interacţiunea lor, sub formă
de şomaj.Şomajul devine, astfel, rezultanta schimbărilor ce intervin în dinamica productivităţii, populaţiei active şi creşterii
economice (PIB) care, la rândul lor, au alte determinări concrete:- încetinirea creşterii PIB sub un anumit nivel sau scăderea
acestuia, în condiţiile în care ceilalţi doi factori rămân constanţi, generează şomaj sau, dacă există deja, îl extinde; - dacă PIB
evoluează în acelaşi fel, iar productivitatea şi populaţia activă luate împreună scad mai mult decât PIB, nu se va forma
şomaj, iar dacă acesta există, s-ar putea resorbi într-o anumită măsură;- dacă la o evoluţie a PIB cum este cea presupusă la
punctul anterior productivitatea creşte, şomajul se amplifică mai mult, iar dacă populaţia activă se va mări, şomajul va creşte
şi mai mult;- şomajul poate să apară sau să crească şi când PIB creşte, dacă populaţia activă şi productivitatea luate
împreună cresc sau evoluează una crescând, şi alta scăzând de aşa natură încât creşterea realizată o depăşeşte pe cea a PIB.
Şomajul este generat de cauze care ţin de următoarele criterii:- de situaţia economică a utilizării forţei de muncă;- de statutul
social al ofertanţilor de muncă.Pentru aprofundarea cauzelor şomajului, trebuie luate în consideraţie următoarele procese:-
dinamica producţiei naţionale;- rata de creştere economică şi modificarea sensului ei; - progresul tehnico-ştiinţific;-
restructurările agenţilor economici; - conjunctura internă şi internaţională.Fiecare dintre aceste cauze au dat naştere la forme
sau tipuri de şomaj. Punctele de vedere şi opiniile exprimate cu privire la şomaj au variat în timp pentru că şi şomajul,
noţiune generică, a acoperit, în timp, realităţi specifice foarte diferite. Literatura economică face referire la noţiunea de rată
naturală a şomajului, situaţie în care pe parcursul unei perioade de timp nivelul salariilor şi cel al preţurilor dintr-o
economie, sunt stabile şi situate la un nivel acceptabil.Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă,
care permite obţinerea maximului de bunuri şi servicii pentru acoperirea nevoilor oamenilor.Ocuparea deplină nu înseamnă,
însă, inexistenţa forţei de muncă neocupate, ci ocuparea acesteia până la limita şomajului natural. Acest tip de şomaj este
echivalent, de fapt, cu şomajul voluntar, care constă în numărul celor neocupaţi, ca urmare a propriilor decizii (sub diverse
motivaţii) de a înceta să muncească.Rata naturală a şomajului (Rns) este considerată "normalitate" atâta timp cât nivelul
şomajului înregistrat la nivel de economie nu accelerează procesul inflaţionist, aceasta situându-se în ţările cu economie de
piaţă între 3% şi 5%. Rata naturală a şomajului se apreciază printr-o ecuaţie care corelează rata inflaţiei cu nivelul agregat al
şomajului (considerând că rata inflaţiei şi cea a şomajului rămân stabile o anumită perioadă de timp). În momentul de faţă,
cel mai ridicat nivel al şomajului se întâlneşte în ţările slab dezvoltate. Datorită faptului că şomajul este o permanenţă în
toate ţările, mai ales în contextul crizei financiare actuale ce capătă o amploare din ce în ce mai mare, mărimea şi
modificarea celor doi indicatori prezentaţi anterior (numărul şomerilor şi rata şomajului), au şi alte conotaţii decât cele
prezentate deja. Î n acest sens putem constata că existenţa şomajului nu exclude total şi definitiv starea de ocupare deplină a
forţei de muncă.Drept urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă este echivalentă cu un şomaj scăzut, reflectat printr-o rată
naturală de câteva procente sau, altfel spus, înseamnă angajarea a circa 95% - 97% din populaţia activă disponibilă, diferenţa
până la 100% fiind considerată a fi şomaj natural (normal). Dar ocuparea deplină este plasată de teoria economică sub
unghiul relativităţii, deoarece nu este plauzibilă o suprapunere perfectă a voinţei, gusturilor, posibilităţilor şi aptitudinilor
indivizilor cu cerinţele economiei, în plină mişcare şi transformare. Subocuparea forţei de muncă se consideră a fi la limitele
unei rate ale şomajului de 3%.Din moment ce ocuparea deplină implică un şomaj peste un anumit nivel considerat minim,
scăderea şomajului sub acest nivel caracterizează o situaţie de supraocupare a forţei de muncă. Un asemenea nivel al
ocupării echivalează cu o rată a şomajului de aproximativ 1%. La acest nivel al şomajului, mâna de lucru devine extrem de
rară şi costul acesteia pentru angajatori tinde să crească mult mai repede decât creşterea productivităţii muncii.1.2 Teorii
economice despre şomajProblema şomajului a fost analizata de reprezentanţi ai şcolii clasice ca: David Ricardo, Theodor
Maltus, J.B. Say, J.S. Mill ce au studiat şomajul din perspectiva relaţiei lui cu maşinismul, înţeles ca utilizare tot mai
pregnantă a maşinilor în procesul industrial. Încă din secolul al-XVII-lea W. Petty arata despre capital că economiseşte
munca iar despre maşini că ar putea determina indirect o creştere a numărului de locuitori ai unei ţări.Încă de la Adam
Smith a apărut ceea ce se numeşte substituţia între consum şi investiţii şi care a fost larg studiată de Keynes. Este vorba de o
substituţie maşină - muncă, în sensul că utilizarea maşinilor ar diminua numărul locurilor de muncă şi ar duce la şomaj?
Desigur nu, ba dimpotrivă, afir mă Adam Smith . Acesta considera că acumularea determină adâncirea diviziunii muncii,
proporţional cu creşterea capitalului fix. Concluzia lui Adam Smith este optimistă dar şi logică. Principalele argumente ale
clasicilor cu privire la "maşini" sunt:1.pentru a produce maşini este nevoie de muncitori; 2.datorită preturilor scăzute ale
produselor industriale, consumul acestora creşte, deci se extind pieţele; 3.datorită maşinilor apar noi activităţi care răspund
unor trebuinţe noi, deci creşte numărul locurilor de muncă; Toate acestea îi conduc pe Say şi pe Ricardo să fie mai puţin
optimişti în legătură cu progresul tehnic. Say considera că apariţia unor noi maşini determină o pierdere a locurilor de
muncă, argumentul principal al acestuia este că progresul tehnic reprezintă principala cale de creştere a competitivităţii în
raport cu străinătatea. Şi Malthus considera că utilizarea maşinilor nu duce la şomaj, ci la creşterea locurilor de muncă, şi ca
toţi gânditorii aceluiaşi timp, Malthus îşi explică ideile cu fapte reale. Ca o concluzie, se poate afirma că toţi marii clasici
susţin cu argumente diferite sau comune utilizarea maşinilor în industrie, ca şi ideea că progresul tehnic determina doar pe
termen scurt şomajul, în timp ce pe termen lung duce la creşterea numărului locurilor de muncă. Clasicii englezi au studiat
chiar "legile asupra săracilor". Deşi abordau cu precădere şomajul involuntar, exista, potrivit lor şi şomaj voluntar, în
condiţiile în care mărimea salariului nu era suficientă. Clasicii în virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei,
considerau că tot ceea ce economiseşte se transformă automat în investiţii . O problemă a lipsei locurilor de muncă nu se
pune, deci ideea autoreglării şi a ocupării depline şi-a găsit formularea cea mai concisă, dar şi cea mai precisă în "legea
debuşeelor" a lui J.B. Say:"orice producţie îşi creează cererea corespunzătoare capitalului fix. Concluzia lui Adam Smith
este optimistă dar şi logică. Principalele argumente ale clasici lor cu privire la "maşini" sunt: 1. pentru a produce maşini este
nevoie de muncitori; 2. datorită preturilor scăzute ale produselor industriale, consumul acestora creşte, deci se extind pieţele;
3. datorită maşinilor apar noi activităţi care răspund unor trebuinţe noi, deci creşte numărul locurilor de muncă; Toate
acestea îi conduc pe Say şi pe Ricardo să fie mai puţin optimişti în legătură cu progresul tehnic . Say considera că apariţia
unor noi maşini determină o pierdere a locurilor de muncă, argumentul principal al acestuia este că progresul tehnic
reprezintă principala cale de creştere a competitivităţii în raport cu străinătatea.Şi Malthus considera că utilizarea maşinilor
nu duce la şomaj, ci la creşterea locurilor de muncă, şi ca toţi gânditorii aceluiaşi timp, Malthus îşi explică ideile cu fapte
reale. Ca o concluzie, se poate afirma că toţi marii clasici susţin cu argumente diferite sau comune utilizarea maşinilor în
industrie, ca şi ideea că progresul tehnic determina doar pe termen scurt şomajul, în timp ce pe termen lung duce la
creşterea numărului locurilor de muncă. Clasicii englezi au studiat chiar "legile asupra săracilor". Deşi abordau cu precădere
şomajul involuntar, exista, potrivit lor şi şomaj voluntar, în condiţiile în care mărimea salariului nu era suficientă. Clasicii în
virtutea mecanismelor autoreglatoare ale economiei, considerau că tot ceea ce economiseşte se transformă automat în
investiţii . O problemă a lipsei locurilor de muncă nu se pune, deci ideea autoreglării şi a ocupării depline şi-a găsit
formularea cea mai concisă, dar şi cea mai precisă în "legea debuşeelor" a lui J.B. Say:"orice producţie îşi creează cererea
corespunzătoare şi ca atare, nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi şi a crea noi locuri de muncă" 3.În
principiu în teoria clasică utilizarea la maxim a capacităţilor de producţie rentabile şi flexibilitatea salariilor asigurau
echilibrul pieţei muncii (în ideea atingerii ocupării depline). Caracteristica situaţiei fiind aceea că nivelul salariului real
limita atât producţia, cât şi gradul de ocupare, diminuarea lui părea a fi soluţia reducerii ratei şomajului. Şomajul a fost
explicat pentru prima data în a doua jumătate a secolului al-XIX- lea, când raţionamentele ştiinţifice au început să recurgă la
conceptele de piaţa a muncii şi folosirea deplină a forţei de muncă. Neoclasicii considerau piaţa forţei de muncă o piaţă
supusă aceloraşi reguli ale concurenţei; cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă. Punctul central al teoriei
neoclasice este existenţa echilibrului general (atât pe piaţa bunurilor economice cât şi pe piaţa muncii) în condiţiile în care
preţurile (inclusiv salariul) sunt presupuse flexibile astfel încât prin oscilaţiile lor se restabilesc automat echilibrul şi folosirea
deplină a forţei de muncă. Pe această bază şomajul poate exista sub doua forme4:- şomaj voluntar sau clasic generat de
faptul că o parte din ofertanţii de muncă nu acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piaţă;- şomajul tranzitoriu
care se formează în decursul perioadei necesare adaptării ofertei la nivelul cererii;Aceste forme de şomaj nu sunt proprii
numai perioadei în care a fost elaborat ă teoria lor explicativă ci exista şi azi în proporţii mai mari sau mai mici.Din punct de
vedere macroeconomic şomajul clasic are la bază situaţia caracterizată prin insuficienţa ofertei în raport cu cererea
determinată de faptul că preţul efectiv al bunurilor economice este mai mic decât preţul de echilibru. şi ca atare, nu există
nici un motiv care să reducă imboldul de a investi şi a crea noi locuri de muncă" 3. În principiu în teoria clasică utilizarea la
maxim a capacităţilor de producţie rentabile şi flexibilitatea salariilor asigurau echilibrul pieţei muncii (în ide ea atingerii
ocupării depline).Caracteristica situaţiei fiind aceea că nivelul salariului real limita atât producţia, cât şi gradul de ocupare,
diminuarea lui părea a fi so luţia reducerii ratei şomajului.Şomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a
secolului al-XIX- lea, când raţionamentele ştiinţifice au început să recurgă la conceptele de piaţa a muncii şi folosirea
deplină a forţei de muncă. Neoclasicii considerau piaţa forţei de muncă o piaţă supusă aceloraşi reguli ale concurenţei;
cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.Punctul central al teoriei neoclasice este existenţa echilibrului general
(atât pe piaţa bunurilor economice cât şi pe piaţa muncii) în condiţiile în care preţurile (inclusiv salariul) sunt presupuse
flexibile astfel încât prin oscilaţiile lor se restabilesc automat echilibrul şi folosirea deplină a forţei de muncă. Pe această
bază şomajul poate exista sub doua forme:- şomaj voluntar sau clasic generat de faptul că o parte din ofertanţii de muncă nu
acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe piaţă;- şomajul tranzitoriu care se formează în decursul perioadei
necesare adaptării ofertei la nivelul cererii;Aceste forme de şomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată
teoria lor explicativă ci exista şi azi în proporţii mai mari sau mai mici. Din punct de vedere macroeconomic şomajul clasic
are la bază situaţia caracterizată prin insuficienţa ofertei în raport cu cererea determinată de faptul că preţul efectiv al
bunurilor economice este mai mic decât preţul de echilibru. Şomajul clasic Qo PREŢULCANTITATE DE BUNURIPreţ de
echilibruPreţ efectivcerereQd Figura nr.I.1 În figura nr . I.1 cantitatea de bunuri oferite este Qo este inferioară cantităţii
cerute Qd la preţul pieţei. Dezechilibrul pe piaţa bunurilor economice derivă din preţul prea scăzut existent în mod efectiv
care diminuează rentabilitatea firmelor determinându-le să nu creeze noi locuri de muncă sau chiar să-şi diminueze cererea
de muncă. De aceea paradoxal, o cerere mai mare de bunuri poate coincide cu formarea sau creşterea
şomajului.Dezechilibrul de pe piaţa muncii este dezechilibrul de pe piaţa bunurilor economice; societăţile comerciale au
capacităţi de producţie să angajeze noi salariaţi, dar nu realizează aceasta deoarece cererea agregată de bunuri este prea mică
pentru a resorbi excedentul ofertei de muncă. În plus, preţurile nu sunt flexibile şi astfel oferta de bunuri nu se poate realiza
astfel încât producţia să se relanseze şi să facă necesară angajarea de noi salariaţi. Economiştii neoclasici consideră că
şomajul atinge niveluri înalte în timpul recesiunilor deoarece lucrătorii au părere confuză despre conjunctura în care se află
economia. Dar în faza de expansiune a ciclului, producţia atinge niveluri înalte, iar şomajul scade când oamenii,
supraestimând mărimea salariului real, sunt păcăliţi şi determinaţi să muncească mai mult5. În perioada anilor '30 ai
secolului al XIX-lea J.M.Keynes remarca existenţa unui alt gen de şomaj pe care îl numeşte şomaj involuntar. Oamenii din
această categorie nu refuză să se angajeze la un anumit salariu, ci nu găsesc de lucru pentru că cererea de muncă este
insuficientă în raport cu oferta. Potrivit lui Keynes, faptul că piaţa muncii nu era independenta de cea a bunurilor şi
serviciilor şi că "alegerile salariale ale firmelor se dovedeau a fi decisive", făcea posibil echilibrul macroeconomic. În aceeaşi
concepţie, la baza şomajului, nu se situa blocajul producţiei, ci cererea efectivă.Reducerea ratei şomajului, era dată prin
prisma cheltuielilor legate de investiţii suficient de mari pentru a absorbi producţia furnizată de excedentul de lucrători
6.Cererea optimă de muncă, din partea agenţilor economici nu depinde astfel de salariul real ci de cererea de bunuri.
Şomajul rezultă din insuficienţa cererii şi poate fi redus printr-o politică bugetară adecvată. PIAŢA BUNURILOR
Capacitate de producţie insuficientă Oferta Cererea ŞOMAJ CLASIC Capacitate de producţie excedentară Oferta Cererea
ŞOMAJ KEYNESIAN PIAŢA MUNCII Oferta Cererea ŞOMAJ Figura I.2. A.W.Philips a pus în evidenţă o corelaţie
negativă între rata şomajului şi cea a inflaţiei arătând că anii cu şomaj scăzut tind să înregistreze o inflaţie înaltă, în vreme ce
anii cu şomaj ridicat tind să aibă o inflaţie scăzuta. Figura următoare prezintă un exemplu al "curbei Philips" într-o
economie oarecare rata inflaţiei rata şomajului Figura I.3. Raţionamentul care a stat la baza justificării corelaţiei de mai sus
a fost acela că un şomaj redus este asociat unei cerii agregate mari ceea ce provoacă presiuni de creştere a salariilor şi
preturilor într-o economie.Curba lui Philips prezintă combinaţiile pe termen scurt dintre şomaj şi inflaţie, care apar ca
urmare a deplasării cererii agregate de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt; cu cât cererea agregata este mai
mare cu atât producţia realizată şi nivelul preţurilor vor fi mai mari. Autorii neoclasici au o Raţionamentul care a stat la baza
justificării corelaţiei de mai sus a fost acela că un şomaj redus este asociat unei cerii agregate mari ceea ce provoacă presiuni
de creştere a salariilo r şi preturilor într-o economie.Curba lui Philips prezintă combinaţiile pe termen scurt dintre şomaj şi
inflaţie, care apar ca urmare a deplasării cererii agregate de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt; cu cât cererea
agregată este mai mare cu atât producţia realizată şi nivelul preţurilor vor fi mai mari. 1.3 Aspecte caracteristice ale
şomajuluiConstatat în practica economică şi studiat în teorie, şomajul se caracterizează prin aspecte referitoare la: nivelul,
intensitatea, durata şi structura acestuia. 1.3.1 Nivelul şomajului S e determină atât în mărime absolută, prin numărul celor
neocupaţi (numărul şomerilor), cât şi în mărime relativă, ca rata a şomajului (Rs), calculată ca raport procentual între
numărul total al şomerilor (Ns) şi numărul total al populaţiei active sau ocupate (Pa sau Po).Mărimea absolută a şomajului se
exprimă ca număr de şomeri (Ns) -indivizii apţi şi dispuşi să lucreze, dar care nu au, pentru moment, loc de muncă, şi este
în căutarea unei slujbe fiind luat şi în evidenţele Oficiului forţei de muncă. Ns=Pa-P unde: Ns - numărul şomerilor Pa -
numărul persoanelor active, apte de muncă Po - persoanele ocupate, ce au un loc de muncă remunerat Mărimea relativă -
rata şomajului (Rs) este un indicator care arată care este proporţia şomerilor în totalul populaţiei active.Rata şomajului se
calculează ca raport procentual între numărul şomerilor înregistraţi oficial şi numărul populaţiei active: Rs = Ns/Pax 100
unde: Rs - rata şomajului Ns - numărul şomerilor Pa - populaţia activă Nivelul şomajului are amplitudini diferite pe zone
geografice şi perioade, iar limitele acestuia trebuie raportate la ceea ce înseamnă starea de ocupare deplină. Ocuparea
deplină reprezintă acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care permite obţinerea maximului de bunuri şi servicii pentru
acoperirea nevoilor oamenilor.Ocuparea deplină nu înseamnă, însă, inexistenţa forţei de muncă neocupate, ci ocuparea
acesteia până la limita şomajului natural. Acest tip de şomaj este echivalent, de fapt, cu şomajul voluntar, care constă în
numărul celor neocupaţi, ca urmare a propriilor decizii (sub diverse motivaţii) de a înceta să muncească. În general, se
apreciază că rata şomajului natural în ţările cu economie de piaţă se situează între 3% şi 5%. Drept urmare, ocuparea
deplină a forţei de muncă este echivalentă cu un şomaj scăzut, reflectat printr-o rată naturală de câteva procente sau, altfel
spus, însemnă angajarea a circa 95%-97% din populaţia activă disponibilă, diferenţa până la 100%, fiind considerată a fi
şomaj natural (normal). Economistul american Milton Friedman afirma despre şomajul natural că este un şomaj de
echilibru, întrucât rezultă dintr-o alegere deliberată a indivizilor. Treptat, mulţi economişti occidentali au ajuns să susţină
teza potrivit căreia şomajul existent în ultimele decenii în ţările dezvoltate este, în special, şomaj voluntar şi mai puţin şomaj
involuntar, acesta din urmă fiind singurul care trebuie să preocupe politicile macroeconomice. În funcţie de nivelul
şomajului natural (considerat ca normal) se consideră, de regulă, două situaţii: starea de subocupare şi starea de
supraocupare. Starea de subocupare a forţei de muncă există atunci când rata efectivă a şomajului este mai mare decât cea
naturală, adică suntem în prezenţa unui şomaj efectiv, anormal (de exemplu 8%, 10%, 12%). Supraocuparea forţei de
muncă se defineşte, de regulă, printr-o rată a şomajului de doar circa 1%-2%, deci mai mică decât rata considerată normală
sau naturală (în realitatea economică, această situaţie este extrem de rară). Principalii factori ce influenţează nivelul
şomajului sunt : rata inflaţiei, numărul agenţilor economici particulari, numărul total al regiilor autonome şi al societăţilor
comerciale cu capital de stat, numărul societăţilor cu capital străin, raportul de schimb leu/euro, numărul şomerilor şi
volumul masei monetare.În general, se aşteaptă ca odată cu creşterea numărului societăţilor cu capital străin să scadă rata
şomajului. Dar, în condiţiile actuale ale economiei româneşti acest lucru nu este posibil.Studierea nivelului şomajului în
funcţie de influenţa exercitată asupra gradului de ocupare, de rata inflaţiei, numărul agenţilor particulari ş.a., nu permite
elaborarea unor prognoze privind rata şomajului. Este necesară luarea în considerare şi a altor factori de influenţă a
şomajului.Dacă dintre factorii de influenţă a şomajului enumeraţi mai sus se păstrează inflaţia la care se adaugă: soldul
balanţei comerciale, nivelul productivităţii muncii, volumul stocului producţiei industriale, soldul bugetului de stat şi
veniturile salariate nete, iar toţi aceşti factori influenţează inflaţia, totul se rezumă la relaţia inflaţie-şomaj.Studierea ratei
şomajului în funcţie de toţi aceşti factori evidenţiază faptul că politica monetară poate stimula cererea de forţă de muncă.
Dintre toţi aceştia, cea mai puternică influenţă asupra ratei şomajului o are rata inflaţiei. Dacă ea scade suficient de mult se
poate găsi o combinaţie optimă a celorlalte măsuri de politică economică, astfel încât şomajul să atingă un minim
stabil.1.3.2 Intensitatea şomajului E ste o altă caracteristică a acestui fenomen, în funcţie de care se pot distinge următoarele
tipuri de şomaj: - şomajul total care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;- şomajul parţial
care constă în diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea egală
cu scăderea remunerării;- şomajul deghizat este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o
activitate aparentă, cu productivitate mică, dar este întâlnit şi în ţările est-europene, inclusiv în România.Intensitatea
şomajului reflectă gradul de pierdere a posibilităţi de a munci pentru posesorii forţei de muncă. Statistic vorbind, se constată
doua tendinţe principale. Pe de o parte de-a lungul unei perioade de aproximativ 10 ani există o tendinţă ondulatorie a
şomajului în funcţie de variaţiile conjuncturii .Atunci când trendul sau mersul precumpănitor al economiei este ascendent,
şomajul are tendinţa să scadă. În condiţiile în care trendul este descendent, şomajul are tendinţa de a creşte.În urma crizei
energetice declanşate în anii '73-'74, economia mondiala a intrat într-o fază ascendentă de lungă durată care, după unele
indicii, se apropie de sfârşitul ei. De-a lungul acestei perioade s-a constat o creştere a volumului şomajului şi implicit a ratei
şomajului. În ultimii ani şomajul s-a plafonat, iar în unele cazuri a scăzut ca urmare a unui început de relansare a economiei
într-o fază noua, ascendenta îndelungată. Principala sursă a acestei creşteri de durată a şomajului se găseşte în restructurarea
economiei pe calea trecerii ei la noi ramuri sau subramuri. Pe de altă parte sporire şomajului are limite, el nu creşte
permanent şi nu depăşeşte anumite proporţii. Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui sunt aspecte ce
pot fi înţelese numai în legătură cu sistemul real al economiei de piaţă. În plus este necesar să ne amintim că mecanismele
pieţei muncii se află sub incidenţa a numeroase alte împrejurări, nu doar sub cea a celor strict economice.Ca un flux
macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia economică a utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul
social al ofertanţilor de muncă, pe de altă parte. În primul rând, ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţii social-
economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se pr oduce pierderea locului de muncă de câtre o
parte a populaţiei ocupate.Î n al doilea rând, solicitările suplimentare de muncă ale noilor generaţii ce au ajuns la vârsta
legala de munca nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă.Tânăra generaţie întâmpina greutăţi in găsirea locurilor de munca
din mai multe motive subiective sau obiective: neconcordanta pregătirii ei profesionale cu nevoile si exigentele impuse de
activitate economico-sociala; reţinerile unor agenţi economici, producători in a angaja tineri fără experienţa in munca, fără
să-şi fi însuşit disciplina muncii. Î n al treilea rând, şomajul apare, se suplimentează si ca urmare a solicitărilor de locuri de
munca din partea unor persoane încadrate in vârsta a doua, care se decid sa-si ofere munca lor pe piaţa. Unele dintre aceste
persoane nu au lucrat pana in momentul respectiv, altele au întrerupt activitatea pe o perioada relativ îndelungată.Oricum,
atât unele, cat si celelalte persoane se decid sa-si schimbe statutul social din neangajat in angajat. La acest proces se poate
adăuga si cel al deschiderii unor afaceri pe cont propriu . 1.3.3 Durata şomajului Reprezintă intervalul de timp cuprins între
momentul pierderii locului de muncă sau al scăderii activităţii depuse şi momentul reluării activităţii la parametrii anteriori.
Durata şomajului diferă de la o persoană la alta, astfel că pentru a surprinde fenomenul la nivel naţional, se impune luarea în
calcul a duratei medii a şomajului. Aceasta se poate stabili, deci, ca o medie pe economie sau ramură de activitate, într-o
anumită perioadă. . Nu există o durată a şomajului legiferată, dar în numeroase ţări există reglementări care precizează
durata pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj şi aceasta a avut tendinţa de creştere, atingând în unele cazuri chiar 24
luni.În cea mai mare parte a ţărilor, şomajul de lungă durată este considerat un şomaj continuu de mai mult de 12 luni.
Acest gen de şomaj este relevat, adesea, printr-o analogie cu un fir de aşteptare format de cei aflaţi în căutarea unui loc de
muncă. în competiţia care există între aceştia, cei mai utilizabili în funcţie de cererea de muncă a întreprinderilor, sunt
primii care părăsesc firul de aşteptare. Cei care rămân sunt afectaţi de creşterea duratei şomajului şi aceasta cu atât mai mult
cu cat ei vor fi supuşi permanent concurenţei noilor generaţii care intră pe piaţa muncii. Pentru ei, dificultăţilor iniţiale
(calificare inadaptată, vârstă etc.) li se adaugă pierderea în sine, apariţia problemelor de sănătate, precaritatea situaţiei
materiale, pierderea calificării profesionale prin inactivitate.O perioadă de şomaj se defineşte ca fiind perioada de timp în
care individul s-a aflat în mod continuu în şomaj. Durata şomajului este media lungimilor perioadelor de şomaj. La o rată
dată a şomajului, cu cât durata şomajului este mai scurtă, cu atât fluxurile sunt mai mari.Trebuie neapărat fă cută distincţie
între perioadele deja încheiate de şomaj şi perioadele aflate încă în desfăşurare. In fiecare moment există în economie un
număr de şomeri, şi ne putem întreba de câtă vreme se află aceştia în perioada respectivă. Unii şomeri vor părăsi curând
această postură alţii vor rămâne încă multă vreme în aceeaşi situaţie. Rezultatul cel mai evident este ca, ulterior unei
recesiuni, durata şomajului este mare; după câţiva ani de expansiune, ea va fi relativ redusă. Corelările privind durata
şomajului pot fi mai bine înţelese din următoarea schemă: Din afara celor care au avut loc de munca: -absolvenţi;-
casnice;Din aceiaşi categorie:-renunţa sa mai caute loc de munca;-emigrează;-rămân acasă pentru a îngrijii copii;-
pensionari;-decedaţi; SOMERIINTRARIIESIRI Figura 1.4. Trăsături ale şomajului prin prisma duratei de manifestare: -
indiferent de situaţia de pe piaţa muncii, mai mult de jumătate din perioadele de şomaj încheiate au o durată mai mică de o
lună. Aceasta vine în sprijinul ideii că majoritatea experimentelor legate de şomaj sunt de scurtă durată;- durata medie a
perioadelor de şomaj încheiate, deşi scurtă este influenţată de condiţiile de pe piaţa muncii. In timpul unei recesiuni ca cea
din 1975, durata medie a depăşit cu peste 50% valorile atinse în anii de expansiune economică.- aproape jumătate din
perioadele de şomaj au avut ca efect retragerea persoanei din activitatea de muncă, şi aceasta independent de situaţia
existentă pe piaţa muncii. Acest fapt evidenţiază frecvenţa ridicată a muncitorilor descurajaţi, astfel că din această
perspectivă, durata medie scurtă a şomajului trebuie interpretată cu atenţie; ea nu înseamnă că indivizii îşi găsesc imediat un
loc de muncă.1.3.3 Structura şomajului Structura şomajului sau a componentelor acestuia, se referă la toate categoriile
sociale ce sunt afectate de acest fenomen şi clasificarea acestora după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au
lucrat, categoria socio - profesională căreia îi aparţin, ramurile de activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă
etc.În ultima perioadă se acordă foarte mare atenţie studierii structurii şomajului pe sexe şi categorii de vârstă. Se
evidenţiază, astfel, că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii; de asemenea, tinerii (până la 25 de ani) şi vârstnicii
de peste 50 de ani în raport cu restul populaţiei active. Tinerii, posesori ai unei diplome, sunt adesea contrariaţi şi puţin
pregătiţi să accepte că între idealul lor profesional şi ceea ce li se oferă şi li se cere să facă la terminarea studiilor există
anumite diferenţe. Până ce se vor convinge că piaţa îşi impune, în ultimă instanţă, implacabilele-i condiţii, ei vor căuta ceva
mai bun. De asemenea, problema căutării unui loc de muncă, ca şi durata acestei căutări, este, la tineri, şi în funcţie de
faptul dacă sunt căsătoriţi şi au, sarcini şi cheltuieli proprii de acoperit sau sunt încă întreţinuţi de familiile din care provin;
nevoia şi urgenţa găsirii unui loc de muncă este mult mai mare în primul caz decât în al doilea.Sub aspectul structurii socio-
profesionale a şomerilor, muncitorii deţin ponderea majorităţii din totalul şomerilor. Cea mai mare pondere o deţin şomerii
cu studii medii. Totodată, ponderea şomerilor cu studii superioare a înregistrat o scădere. în realitate, dimensiunea şomajului
în cazul specialiştilor de înaltă calificare este mai mare, deoarece unii dintre aceştia s-au reprofilat pe alte activităţi,
îndeosebi cele comerciale, iar alţii nu au loc de muncă şi nu sunt înregistraţi ca şomeri.România se confruntă şi cu fenomene
negative care constau în aceea că o parte a populaţiei apte de muncă nu este înregistrată la categoria şomeri şi lucrează în
condiţii aşa-zise "la negru". Luând în considerare structura populaţiei ocupate, pe măsură ce procesul de restructurare şi
privatizare mai ales prin, încă posibile, metode de "închidere" si "lichidare", va continua, putem constata cu uşurinţă că în
perioada următoare este posibil să asistam la îngroşarea rândurilor şomerilor, atât prin accelerarea procesului de privatizare
în industrie, construcţii, transport cât şi prin posibila reconsiderare a punctului de vedere în legătură cu fostele
I.A.S.Analizând datele privind populaţia ocupată, numărul şomerilor, al pensionarilor şi al populaţiei neocupate, constatăm
că în prezent la un salariat revin mai mult de doua persoane care nu desfăşoară o activitate organizată, pe bază de contract
sau convenţie socială de muncă. De aceea, acestui proces al şomajului trebuie să i se acorde o atenţie deosebită prin
elaborarea şi punerea în practică, cu maximum de urgenţă, a unor programe de reconversie profesională, aşa încât să se
realizeze un transfer al forţei de muncă ce va fi disponibilizată in procesul de restructurare în unele unităţi comerciale în loc
de trecerea imediata în şomaj.Se poate constata că în rândul şomerilor predomină unele categorii cum ar fi: tineretul,
femeile şi chiar o parte din forţa de muncă cu calificare superioară. În cele mai multe cazuri o serie de specialişti care au
fost disponibilizaţi sau care au devenit nemulţumiţi de activităţile şi veniturile obţinute au plecat şi îşi desfăşoară activitatea
în străinătate. Mulţi dintre medici, ingineri, cercetători, specialişti în domeniul lingvisticii lucrează acum în ţări occidentale,
creând mari dificultăţi economiei române care în scurt timp va resimţi lipsa unor specialişti din cei menţionaţi mai sus.
Credem că măsurile de reformă ale economiei naţionale, de restructurare, trebuie să aibă în vedere şi crearea de locuri
pentru specialiştii de înalta calificare. În caz contrar, urmând exemplul unora care şi-au găsit o mai bună realizare, tot mai
mulţi vor pleca în străinătate, iar după scurt timp economia va trebui sa găsească înlocuitori care vor costa mai mult,
comparativ cu eforturile de moment pentru a-i menţine pe cei existenţi la locurile de muncă. În altă ordine de idei, trebuie
subliniat şi faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat nu va putea colecta veniturile necesare pentru plata pensiilor şi
ajutoarelor de şomaj pentru un număr mare de persoane, ceea ce impune cu necesitate găsirea surselor necesare prin masuri
care să poată deveni afective . Pe plan mondial, şomajul are tendinţa, în ultimii ani, să se agraveze. Şomajul, în mai toate
ţările este direct legat de scăderea producţiei industriale, creşterea cheltuielilor pentru achiziţiile de petrol, sistarea sau
restrângerea activităţii în unele sectoare sub incidenţa crizei financiare actuale.1.4 Cauze şi forme de manifestare ale
şomajului1.4.1 Cauze ale şomajuluiSintetizând din multitudinea studiilor şi analizelor elaborate până în prezent, privitoare la
cauzele şomajului, putem concluziona că acestea se împart în două mari categorii:după natura acestora :- cauze subiective,
care au ca element determinant voinţa individuală a celui care se află în ipostaza de şomer;- cauze obiective, în carul cărora
se pot include ca cele mai importante: restructurarea activităţilor economice, insuficienţa creşterii economice, caracterul
ciclic al evoluţiei economiei şi explozia demografică.Din acest unghi de vedere se pot constata două forme (cauzale) clasice
ale şomajului: şomajul voluntar, generat de cauzele subiective şi şomajul involuntar, ca rezultat al cauzelor obiective. în
funcţie de factorii determinanţi ai pieţei muncii :- teoria căutărilor locurilor de muncă, în condiţiile în care şomerul doreşte,
mereu, un nivel superior de salarizare; - teoria căutărilor multiple, potrivit căreia acceptarea unor cuantumuri reduse ale
preţului forţei de muncă se datorează garanţiilor acordate de angajatori împotriva modificărilor salariale precum şi împotriva
disponibilizărilor.1.4.2 Formele şomajuluiComplexitatea naturii şomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme
diferite în funcţie de preponderenţa factorilor ce îl generează. Analiza clasică ne prezintă şomajul voluntar ca fiind
determinat de refuzul de a se angaja al celor ce estimează că salariul şi condiţiile de muncă nu recompensează în mod
corespunzător eforturile pe care ei le consimt atunci când lucrează,referitor la acest tip de şomaj Keynes considera că acesta
este "datorat refuzului sau imposibilităţii pentru posesorul forţei de muncă de a accepta o retribuţie corespunzătoare valorii
produsului care-i poate fi atribuit, refuz sau imposibilitate bazat (ă) pe anumite prevederi legale, pe uzanţe sociale, pe
înţelegeri în vederea negocierii contractelor colective, pe adaptarea lentă la schimbări sau pe simpla încăpăţânare proprie
naturii umane".În literatura de specialitate contemporană, se consideră că în cadrul şomajului voluntar se includ persoanele
care refuză actul muncii, fie datorită salariilor sau condiţiilor de muncă oferite, care sunt inacceptabile în raport cu
pretenţiile posesorului forţei de muncă şi care consideră că indemnizaţia de şomaj îi este suficientă pentru un trai decent, fie
datorită existenţei altor mijloace de trai pe care persoanele le au şi care fac ca motivaţia muncii să dispară. Termenul
voluntar nu are semnificaţia că indivizii sunt mulţumiţi de situaţia lor, ci doar că ei preferă încă şomajul faţă de alte
posibilităţi care le sunt oferite. Nu putem deduce totuşi că indivizii vor să fie în şomaj, ci, aceştia refuză să lucreze la nivelul
salariului existent.Din punct de vedere structural, şomajul voluntar cuprinde următoarele categorii de persoane: persoanele
care, deşi lucrează, preferă să înceteze munca temporar, considerând că prin indemnizaţia (ajutorul) de şomaj îşi pot asigura
un trai decent; persoanele care hotărăsc în mod deliberat să înceteze lucrul, total sau parţial, considerând că salariul real este
prea mic şi că este mai avantajos să aibă timp liber pentru a dobândi o altă meserie sau un alt loc de muncă; şomerii care
aşteaptă locuri de muncă mai favorabile decât pe cele care le-au avut sau decât cele oferite la un moment dat; persoanele
casnice care, deşi au hotărât să se angajeze într-o activitate, totuşi tergiversează angajarea în condiţii date, referitoare la
mărimea salariului, distanţa până la locul de muncă. În practică, şomajul voluntar poate avea următoarele forme de
manifestare: şomajul fricţional (tranzitoriu) şi şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj. Întrucât comportamentul ce stă
la baza şomajului voluntar ar putea exista oricând, s-a formulat concluzia că în orice societate există un şomaj natural care
nu poate fi resorbit, un şomaj permanent, renumit şi şomaj normal pentru că nu este determinat de factori conjuncturali şi
monetari. De aceea, economistul francez Edmond Malinvaud îl denumeşte şomaj neinflaţionist. în literatura de profil este
cunoscut şi ca şomaj NAIRU (care nu determină accelerarea salariilor) 54.Î n practică şomajul voluntar poate avea mai
multe forme de manifestare:Şomajul fricţional (tranzitoriu) se manifestă atunci când unele persoane suntşomere pentru o
perioadă de timp datorită faptului că au părăsit serviciul în modvoluntar sau au fost concediate. Persoanele în cauză au
posibilitatea să găseascărepede un alt loc de muncă (deoarece aceste locuri există), dar angajarea lorîntârzie fie pentru că cei
care caută de lucru doresc un loc de muncă cu un salariumai mare, fie pentru că cei ce oferă locul, se abţin să angajeze
persoana pentrumotive care au determinat concedierea lor. De asemenea, este posibil ca aceastăcăutare şi ocupare a locului
de muncă dorit să dureze şi din lipsă de informare.Esenţa acestei forme de şomaj constă în aceea că între cei care solicită şi
cei care oferă forţ ă de muncă se produc "fricţiuni" permanente. Aceasta, întrucât lucrătorii nu dispun de o informaţie
completă referitoare la localizarea locurilor de muncă vacante, la care să aibă acces, astfel că informaţia pe piaţa muncii nu
este perfectă. Dacă ar fi o cunoaştere şi o mobilitate perfectă pe piaţa muncii, atunci o persoană care părăseşte locul de
muncă s-ar muta imediat la altul.Această formă a şomajului se mai numeşte şi şomaj tranzitoriu, întrucât locuri de muncă
există, dar necesită timp pentru ca solicitanţii să le ocupe. Dacă indivizii ar putea schimba locurile de muncă instantaneu,
şomajul fricţional ar dispărea.Pentru reducerea şomajului fricţional se recomandă o informare mai completă, prin oficiile de
plasare, referitoare la cererea şi oferta de muncă. O altă soluţie care determină pe ofertantul de muncă să se angajeze mai
repede este reducerea ajutorului de şomaj; această soluţie este puternic contestată, ea fiind apreciată ca fiind o soluţie
controversată. Şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj explicabilă şi motivată social, indemnizaţia de şomaj poate
avea şi efete contradictorii. Astfel, se constată că şomajul, în forma sa voluntară, este cu atât mai amplu cu cât această
indemnizaţie este mai mare; o mărime mai redusă a acesteia va incita pe posesorul forţei de muncă la a găsi cât mai repede
un loc de muncă, după cum, o sumă mai mare primită ca indemnizaţie va reduce intensitatea căutării unei slujbe.Pentru
aceasta este necesar ca indemnizaţia de şomaj să fie stabilită la un nivel optim. Ea trebuie să fie "astfel încât să incite la
căutarea unui loc de muncă şi să evite, pe cât posibil, substituirea, raţională din punct de vedere individual, timpului de
căutări cu timpul de odihnă". Noţiunea de "optim" are aici mai mult semnificaţia de "inhibator", adică indemnizaţia, prin
cuantumul ei, trebuie să descurajeze tendinţa unor lucrători de a abandona locul de muncă, indiferent de motive, spre a
deveni beneficiari ai acesteia. În cazul în care salariile reale sunt perfect flexibile, piaţa muncii este în echilibru, indiferent
de modificările survenite în mărimea cererii sau ofertei de muncă. Dacă cererea este egală cu oferta ne aflăm în situaţia în
care toţi cei care se oferă să muncească sunt angajaţi la nivelul salariului existent pe piaţă la acel moment. În caz contrar,
dacă indivizii neincluşi într-o muncă salarială acceptă să lucreze la nivelul salariului existent, se va produce un excedent de
forţă de muncă, ceea ce va determina, reducerea salariilor reale până la momentul de echilibru între cererea şi oferta de
muncă. Figura 1.5.-Şomajul voluntar În contrast, şomajul involuntar, desemnează starea specifică persoanelor neocupate
care, deşi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat în condiţiile pieţei, nu pot să-şi realizeze acest
obiectiv întrucât aceste locuri de muncă, pur şi simplu, nu există. Aşadar, una este situaţia când,din motive subiective, nu se
lucrează pentru că nu se găseşte un loc de muncă interesant, acceptabil, pe măsura gustului, preferinţelor, a diplomei sau a
exigenţei, privind salariul, şi cu totul altceva este cazul în care cel care caută un loc de muncă, pentru că lipsa acestuia îi
pune în cauză însăşi existenţa, nu-l găseşte disponibil în localitatea sau în zona în care trăieşte, din motive obiective. În
funcţie de cauzele obiective, şomajul involuntar poate avea următoarele forme de manifestare reprezentative: Şomajul
structural, Şomajul Keynesian Şomajul tehnologic, Şomajul ciclic, Şomajul sezonier Ş omajul demografic.Figura 1.6.-
Şomajul involuntar Şomajul structural este acela care se formează pe baza modificărilor ce se petrec în structura activităţilor
economico-sociale. El este corelat cu interacţiunea dintre schimbarea consumului şi structurile de producţie existente. O
asemenea interacţiune provoacă o diminuare puternică a gradului de ocupare în anumite ramuri sau sectoare şi o lipsă de
forţă de muncă în alte domenii. Acest şomaj demonstrează existenţa unei evidente neconcordanţe între structura cererii şi
ofertei de forţă de muncă, sub aspect demografic, educaţional - profesional şi ocupaţional. El reprezintă efectul restructurării
unei economii şi în primul rând a ramurilor industriale - cele care ocupă o mare parte a forţei de muncă. Structurile socio -
profesionale nu mai corespund structurii economice şi tehnice, în evoluţie; unei cereri suple de forţă de muncă îi corespunde
o ofertă rigidă.Această formă de şomaj este considerată, în general, ca fiind cea mai gravă şi cea mai complexă, deoarece
reintegrarea forţei de muncă disponibilizate este un proces lung şi dificil, care presupune, în principal, creşterea investiţiilor
simultan cu recalificarea celor afectaţi. De regulă, dimensiunile şomajului structural sunt mai mari atunci când într-o
perioadă anterioară a existat o structură economică anormală, neperformantă şi incapabilă să valorifice superior resursele de
muncă. Mijloacele de combatere a şomajului structural vizează încurajarea căutării de lucru în alte domenii de activitate sau
regiuni prin diferenţieri de salarizare şi încurajarea recalificării. Alte măsuri constau în acordarea de către autorităţi a unor
avantaje financiare (reduceri de impozite) firmelor care investesc în regiunile în care şomajul este ridicat, sau prin finanţarea
programelor pentru activităţile cerute.Şomajul Keynesian, formă a şomajului explicată pentru prima dată de J. M. Keynes ca
şomaj involuntar determinat de dezechilibrele din economie şi în special pe baza dezechilibrului dintre cererea şi oferta
agregate. Din punct de vedere logic, punctul de plecare în favoarea şomajului keynesian îl constituie inerţia sau rigiditatea la
scădere a preţurilor pe termen scurt, fapt foarte bine relevat de Keynes la data respectivă. Această rigiditate atrage
raţionalizarea muncii care poate genera două tipuri de dezechilibre pe piaţa muncii cărora le corespund diferite tipuri de
şomaj. Când preţurile efective sunt superioare preţurilor de echilibru de pe pieţele bunurilor, cererea agregată este inferioară
ofertei agregate. Dezechilibrul astfel format pe piaţa bunurilor se raportează pe piaţa muncii care se resimte prin reducerea
cererii de muncă şi formarea sau creşterea şomajului. Acesta este, de fapt, un şomaj derivat din dezechilibrul cerere-ofertă
agregate, generat la rândul său de rigiditatea preţurilor la scădere, pe care Keynes 1-a explicat şi de aceea îi poartă
numele.Şomajul tehnologic apare ca o variantă a celui structural şi este determinat, în principal, de înlocuirea vechilor
tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de restrângerea locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderilor. El nu
este rezultatul introducerii, pur şi simplu, a progresului tehnic, ci în deosebi a modului cum posesorii forţei de muncă
receptează şi se adaptează la schimbările tehnologice. Reabsorbirea acestui şomaj este, de asemenea, dificilă, întrucât
impune recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu cerinţele progresului tehnic şi noilor metode manageriale.Şomajul
ciclic este şomajul care apare în perioadele de criză sau recesiune economică - ce se constituie în faze ale unui ciclu
economic - şi care au o anumită repetabilitate. Acesta se mai numeşte şi şomaj conjunctural, atunci câne este determinat de
crize economice neciclice (care nu au o anumită repetabilitate) şi care pot fi parţiale sau intermediare. Şomajul ciclic este
explicat în principal prin insuficienţa cererii efective, el fiind rezultatul modului defectuos în care se realizează legătura
dintre nivelul salariilor, pe de o parte, şi cel al preţurilor şi productivităţii muncii, pe de altă parte.În general, această formă
de şomaj poate fi resorbită, total sau parţial, în perioadele de avânt economic. Şomajul sezonier, este o formă de şomaj
caracteristic activităţilor economice care sunt influenţate de factorii naturali ( agricultură, construcţii), ceea ce se
repercutează şi asupra cererii de muncă. O importanţă deosebită pentru combaterea acestui tip de şomaj o au măsurile care
facilitează pregătirea pentru o activitate complementară.Şomajul demografic este cel rezultat ca urmare, în principal, a unei
creşteri demografice "şoc", adică a unei creşteri anormale de populaţie, care reflectă prin prezenţa din ce în ce mai masivă
pe piaţa muncii a tinerilor, cu diferite niveluri de pregătire, în condiţiile în care aceasta nu este încă pregătită să-i
asimileze.O formă specială de şomaj involuntar este şi şomajul tehnic, care presupune disponibilizarea parţială sau totală a
lucrătorilor, datorită întreruperii activităţii unei întreprinderi, din lipsă de comenzi, pe o perioadă determinată. Cei afectaţi
de această formă de şomaj nu sunt înregistraţi la oficiile de forţă de muncă şi primesc o indemnizaţie de şomaj de la firma
respectivă, iar cuantumul acesteia se stabileşte în mod diferit faţă de celelalte indemnizaţii şi ajutoare clasice, reglementate
prin lege la nivel naţional. Şomajul tehnic încetează odată cu reluarea activităţii firmei. Este caracteristic economiilor care se
află în criză sau în tranziţie la economia de piaţă. Şomajul tehnic, este forma de şomaj determinată de întreruperea activităţii
unei firme din lipsă de comenzi, de regulă, pe un timp determinat. Cei afectaţi de şomajul tehnic nu sunt înregistraţi la
oficiile de forţă de muncă şi şomaj, primesc indemnizaţia de şomaj de la firma respectivă, iar cuantumul acesteia este diferit
de cel reglementat în mod general pe economie. Şomajul tehnic încetează cu reluarea activităţii firmei. Poate fi total sau
parţial. Este caracteristic economiilor care se află în criză sau în tranziţie la economia de piaţă.Şomajul intermitent, apare ca
urmare a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unităţi
economice. Această practică poate constitui un mijloc de presiune asupra angajaţilor pentru a accepta anumite condiţii de
muncă şi salarizare, dar şi o măsură de siguranţă din partea unităţilor economice pentru a nu-şi asuma, vis-â-vis de forţa de
muncă angajamente pentru care pot fi traşi la răspundere. Perioada de şomaj, în acest caz, începe la expirarea angajării şi se
încheie la reînnoirea contractului sau la realizarea unei angajări la o altă firmă.Şomajul de discontinuitate afectează în mod
deosebit femeile şi este cauzat de întreruperea activităţii din motive familiale şi de maternitate.Şomajul este un fenomen
complex care poate fi abordat şi după alte criterii care nu ţin însă de natura sa. Dup ă modul de manifestare şi percepere a
sa:- şomaj aparent, este acel şomaj constatat şi dimensionat de către instituţii specializate şi în baza căruia se plătesc
indemnizaţiile de şomaj în compensarea pierderii salariului. Această formă a şomajului se referă la populaţia activă
disponibilă care nu este momentan angajată şi este în căutarea unui loc de muncă.- şomaj deghizat, caracteristic atât situaţiei
în care există locuri de muncă cu un nivel scăzut de productivitate, cât şi existenţa unui număr cu mult mai mare de indivizi
angajaţi decât cel necesar în întreprinderi şi administraţii.Complexitatea naturii şomajului şi formelor sale, lipsa sau
insuficienţa structurilor administrative care urmăresc fenomenul, aparenţele care-1 înconjoară şi dificultăţile reale de a-1
sesiza la adevăratele sale valori, fac din cunoaşterea acestui dezechilibru macroeconomic o problemă dificilă pentru a cărei
rezolvare se depun eforturi considerabile de constatare şi comensurare. 1.5. Efectele şomajului si măsuri pentru diminuarea
lui 1.5.1 Efectele şomajuluiŞomajul reprezintă un fenomen care afectează, în diferite măsuri, toate ţările lumii şi care are
numeroase consecinţe economice negative:Şomajul reprezintă o formă de inutilizare a factorului de producţie muncă, aspect
cu atât mai negativ cu cât societatea suportă cheltuieli însemnate cu educaţia şi pregătirea forţei de muncă neocupate,
cheltuieli care rămân nerecuperate;Fenomenul conduce la reducerea veniturilor populaţiei şi la creşterea tensiunilor sociale,
constituind un factor de scădere a standardului de viaţă şi de înrăut ăţire a calităţii vieţii, inducând starea de sărăcie; Prin
prisma lui sunt lezaţi, direct, indivizi care fac parte din populaţia activă subocupată, respectiv oameni care îşi manifestă
dorinţa şi capacitatea de a lucra, dar nu au unde;Fiind un dezechilibru macroeconomic, şomajul nu afectează doar
compartimentele materiale ale economiei naţionale, ci mai ales elementele sale umane - în sensul că populaţia ocupată este
cea care suportă, din plin, gravele lui costuri sociale; O dată cu şomajul apare şi se dezvoltă munca pe "piaţa neagră"
(desfăşurată ilegal şi în condiţii salariale inferioare preţului minim al forţei de muncă în economie); Concedierile sunt un
puternic obstacol în calea relansării activităţii economice a unei ţări. În plus, apar sau se amplifică stările de dezacord dintre
populaţia care munceşte şi cea cu un anumit grad de subocupare (ele fiind sursă de conflicte sociale).Şomajul are implicaţii
periculoase, concretizate în costuri. Evaluarea acestora din urmă are de trecut cel puţin două obstacole:insuficienţa
informaţiilor statistice (de pildă, e imposibilă izolarea perfectă - în orice categorie de cheltuieli - a celor de care beneficiază
numai şomerii);eterogenitatea metodelor de aproximare şi de calcul, în privinţa atât a indicatorilor specifici, cât şi a
costurilor propriu-zise. c ostul individual al şomajului este egal cu diferenţa dintre salariul real pe care îl pierde salariatul
atunci când intră în şomaj şi indemnizaţia sau ajutorul de şomaj acordate acestuia de către autoritatea publică.Efectele
şomajului se răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în şomaj, ci şi asupra celor care fac parte din populaţia ocupată
deoarece aceştia participă cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale. Un alt cost
important al şomajului îl constituie (în anumite condiţii) pierderile de producţie şi de venit pe care acestea le
antrenează.Consecinţe pozitive ale şomajului, mai mult sau mai puţin motivate în realitate :prin ceea ce presupune
(muncitori disponibilizaţi), fenomenul creează o rezervă de persoane potenţial dispuse să lucreze, în vederea acoperirii
eventualei cereri suplimentare de forţă de muncă;are loc creşterea productivităţii muncii, a disciplinei şi punctualităţii celor
angajaţi (de teama viitoarelor concedieri); ca factor psihologic - presupunând că, de o bicei, sunt disponibilizaţi cei mai puţin
pregătiţi sau cei slab calificaţi - apare ridicarea interesului pentru muncă, dar mai ales sporirea competitivităţii lucrătorilor
existenţi;recurgerea la a trimite unele persoane în şomaj permite firmelor menţinerea salariilor la cote relativ scăzute (o
perioadă de timp). 1.5.2 Măsuri pentru diminuarea şomajuluiDeoarece şomajul este un fenomen care afectează, în diferite
proporţii, toate ţările, prin durata, consecinţele şi amploarea sa, şomajul a devenit o problemă generală ce preocupă în egală
măsură guvernele tuturor statelor. Pe termen scurt obiectivul acestora este de a diminua efectele fenomenului, iar pe termen
mediu şi lung se încearcă reducerea sau resorbirea resurselor de muncă disponibile. Măsurile anti-şomaj au efecte directe şi
indirecte asupra economiei.1.5.2.1 Măsuri care privesc direct pe şomeri Programele desfăşurate în direcţia formării şi
calificării şomerilor, acestea se referă la evidenţierea justă a şanselor de reangajare avute de persoanele concediate. Ele
presupun acordarea, de către stat şi sectorul particular, a anumitor fonduri destinate reconversiei sociale a celor
vizaţi:desfăşurarea unor cursuri de specialitate, organizate în vedereacreşterii abilităţii profesionale sau pregătirii în domenii
pentru care există şanse de găsire a unui loc de muncă; acordarea de facilităţi de către stat pentru crearea de noi întreprinderi
şi noi locuri de muncă, în special în zonele cu un grad ridicat de subocupare. instituirea unui sistem de sprijinire a şomerilor
care doresc să devină întreprinzători particulari (consultanţă gratuită; credite preferenţiale, facilităţi fiscale), etc; acordarea
de credite avntajoase agenţilor economici care angajează şomeri; În ultimii ani, o importanţă deosebită au dobândit,
măsurile pentru trecerea la noi forme de ocupare: angajarea pe timp parţial sau orar atipic; angajarea provizorie cu contract
pe durată determinată, stagii sau contracte de muncă de diferite tipuri - forme ce prevăd angajări pentru obiective precise şi
limitate. 1.5.2.2 Măsuri care privesc populaţia ocupată au ca scop prevenirea fenomenului de şomaj, prin crearea unor
posibilităţi suplimentare de "împărţire a muncii" între cei angajaţi şi menţinerea astfel, a locurilor de muncă existente.
Aceasta presupune o reîmpărţire a muncii la scara economiei şi afirmarea unor noi principii de organizare a muncii şi
producţiei. Desigur, acest deziderat nu trebuie să încalce principiul potrivit căruia nivelul salarizării trebuie să fie în
concordanţă cu dinamica productivităţii muncii.Măsurile ce au în vedere populaţia ocupată se referă la: redistribuirea
sarcinilor celor ocupaţi; raţionalizarea muncii în sectoarele care permit ca, prin acest element, să se creeze şanse pentru noi
angajări; reducerea timpului de muncă; programe de reconversie, inclusiv concedii de recalificare pentru muncitorii vizaţi de
restructurări; soluţia unui nou sector în economie: cel al activităţilor de utilitate colectivă şi socială (al treilea, în afara celui
public şi a celui privat) - care funcţionează în ţări avansate, având două obiective: atât crearea de locuri de muncă
suplimentare, cât şi răspunsul la o serie de probleme care nu se pot satisface altfel.În literatura de specialitate, întâlnim şi o
clasificare pe grupe a măsurilor pentru ocuparea forţei de muncă şi diminuarea şomajului, astfel: măsuri care vizează o mai
bună repartiţie a fondului total de muncă prin: reducerea duratei săptămânale de lucru; scăderea vârstei de pensionare;
prelungirea şcolarizării obligatorii; extinderea locurilor de muncă cu program redus; creşterea timpului aferent
calificării;măsuri care se referă la îndepărtarea de pe pieţele muncii a unor categorii de ofertanţi, precum: descurajarea
muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea lucrătorilor străini imigranţi nenaturalizaţi încă; interzicerea sau
restricţionarea imigrării;măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie; dacă în procesul
industrializării munca era substituită de capital, în prezent, se mixează pe extinderea sectorului prestator de servicii şi, deci,
pe o reducere a substituirii muncii prin capital;măsuri care asigură creşterea mobilităţii populaţiei active, prin: îmbunătăţirea
conţinutului învăţământului şi asigurarea unei structuri adecvate a acestuia; orientarea profesională a tinerilor spre domeniile
cele mai dinamice ale activităţii economico-sociale; facilitarea deplasării oamenilor la noile locuri de muncă;măsuri care se
referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii, în special în domeniile şi sectoarele cu şanse reale de
dezvoltare în viitor.1.5.2.3 Alte măsuriPoliticile de susţinere a creşterii economice sunt necesare, deoarece se acceptă faptul
că una din cauzele principale ale şomajului (mai ales a celui ciclic) este insuficienţa preocupărilor pentru o creştere
economică vizibilă. Rolul determinant revine, din această perspectivă, statului, care, prin mecanisme financiare, monetare şi
fiscale, trebuie să impulsioneze progresul general, asigurând condiţii propice dezvoltării economiei modeme de piaţă.Politica
fiscală are rolul de a asigura impunerea diferenţiată: pe categorii de venituri/persoane, după fazele ciclului economic şi în
raport cu contribuţia agenţilor economici la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. De pildă, în perioade de criză,
statul are sarcina să reducă taxele şi impozitele, în vederea utilizării capitalului suplimentar pentru investiţii
productive.Politica monetară a statului în perioadele de criză (deoarece atunci se agravează şomajul), are menirea de a fi
gândita astfel încât să impulsioneze revitalizarea economici. Rata dobânzii menţinându-sc la nivele real pozitive, permite
apelarea cu relativă uşurinţă la credite, din partea întreprinzătorilor care doresc să contribuie la creşterea nivelului ocupării.
Pot fi practicate şi rate diferenţiate ale dobânzii, conform destinaţiei împrumutului (de pildă, rate mai mici în cazul firmelor
care angajează şomeri). Tipuri de ş omaj Figura 1.7- . Măsuri recomandate în cazuri tipice de şomajPe baza cercetărilor
efectuate putem sublinia faptul că nu există o singură soluţie în cazul şomajului, definitivă şi unitar valabilă în lume. Nu
avem de-a face cu idei pure şi valabile doar pentru reducerea şomajului, ci cu programe de ansamblu, corelate, integrate în
sistemul politicilor anti-criză, ce constau în practici sigure, de obicei de lungă durată, care să urmărească o dublă
investiţie/atât în elementul uman cât şi în producţie.1.6 Costurile şomajului. Legea lui Okun Costurile pe care le implică
şomajul, directe sau indirecte, relevă faptul că acest fenomen constituie o risipă de resurse umane şi financiare generate de
utilizarea incompletă a fondurilor de producţie, cu implicaţii asupra costurilor sociale. Costurile directe sunt evidenţiate sub
forma vărsămintelor financiare către fondul destinat protecţiei sociale a şomerilor, care, în principal este utilizat pentru plata
ajutorului de şomaj, alocaţiei de sprijin, calificării şi recalificării şomerilor.Costurile indirecte sunt generate de diminuarea
globală a producţiei şi a veniturilor de care ar putea să beneficieze întreaga populaţie. Ele îmbracă forma unor pierderi de
producţie determinate de neutilizarea unor capacităţi şi mijloace tehnice din dotare, ceea ce implică reducerea resurselor de
formare a veniturilor bugetare, deteriorarea calificării şi capacităţii de muncă, descurajarea personalului în plan profesional,
social şi uman.Pentru persoanele care devin şomeri, costul şomajului are un aspect economic şi unul moral. Economic
pentru că intrarea în şomaj înseamnă reducerea veniturilor şi deci şi a posibilităţilor de consum pentru întreaga familie.
Totodată statutul de şomer atrage după sine stresul nervos, o stare depresivă determinată de incertitudine şi aşteptare, toate
acestea, spre deosebire de consecinţele economice, deşi sunt foarte importante, nu se pot evalua. Deosebit de complexe şi cu
urmări multiple sunt costurile şomajului şi la nivel de economie şi societate. De exemplu:- Şomajul înseamnă subutilizarea
factorului de producţie muncă, ceea ce se repercutează negativ asupra volumului producţiei (producţia actuală scade cu mult
sub cea potenţială), iar scăderea producţiei înseamnă pierdere de venituri (salarii şi profituri) cu toate urmările sale legate de
consumul propriu zis şi de investiţii. - Scăderea generală a veniturilor reduce încasările, respectiv intrările la capitolul
venituri din bugetul statului, reducerea impozitelor pe venit, a taxei pe valoarea adăugată, a taxelor şi accizelor etc.) ceea ce
diminuează volumul cheluielilor publice.- Existenţa şomajului sporeşte cheltuielile statului pentru funcţionarea oficiilor de
plasare, plata ajutorului de şomaj, alte cheltuieli sociale legate de calificare, de îngrijirea sănătaţii şomerilor etc. Aprecierea
corectă a costului şomajului impune luarea în consideraţie şi a unor avantaje pe care le implică acest fenomen Avantajele
şomajului sunt corelate cu următoarele aspecte: - Determinarea salariaţilor să caute servicii mai bune, si sigure, care cer o
calificare superioară, ceea ce poate însemna incitarea spre perfecţionare cu consecinţele corespunzătoare asupra creşterii
randamentului muncii.- Crearea de mână de lucru mobilă şi adaptabilă la cerinţele impuse de modificările activităţii
economice, ceea ce contribuie la o eficienţă mai mare în alocarea resurselor pe termen scurt şi o creştere economică mai
rapidă pe termen lung.În final, însă, dacă pe de o parte se iau în consideraţie costurile, iar pe de altă parte avantajele
fenomenului şomaj, pe termen lung, rezultatul apare categoric negativ, deoarece costurile depăşesc cu mult beneficiile, atât
în cazul celor direct implicaţi cât şi al economiei şi societăţii în ansamblu.LEGEA LUI OKUN În anii '60, economistul
Arthur Okun a încercat să determine dacă între fenomenul şomaj şi produsul naţional brut există vreo relaţie de
interdependenţă. Răspunsul la această dilemă este cunoscut în economie sub denumirea de legea Okun.Deoarece persoanele
ocupate participă la producerea bunurilor materiale şi serviciilor, iar şomerii nu produc bunuri economice, se poate
presupune că ridicarea nivelului şomajului trebuie să fie însoţită de reducerea volumului real al PNB. Existenţa interrelaţiei
negative între aceste variabile se exprimă prin tendinţa conform căreia sporirea şomajului este concomitentă cu scăderea
volumului real al P.N.B. Schimbarea PNB = 3% - 2 x schimbarea nivelului şomajului (rata şomajului) . În formularea
iniţială a legii, Okun stabilea că o reducere cu un punct procentual a ratei şomajului, determină de regulă o creştere a PNB
cu aproximativ trei puncte procentuale. Practica contemporană a stabilit că o scădere cu 1% a ratei şomajului este asociată
unei creşteri de doar 2% a PNB.Venitul naţional al unei economii nu depinde în mod direct de rata şomajului. Totuşi, piaţa
muncii este legată de rata şomajului şi astfel participa şi la crearea Produsului Naţional Brut. Pe termen scurt, modificarea
procentuală a venitului poate fi exprimată ca sumă a modificării procentuale a productivităţii plus o constantă, înmulţit cu
munca depusă. La rândul său, munca depusă poate fi exprimată în funcţie de ore lucrate, creşterea populaţiei, participarea
forţei de muncă sau alţi factori relevanţi, minus modificarea absolută a ratei şomajului. Din această perspectivă este
surprinzătoare asocierea între modi ficarea ratei şomajului şi PNB. Modificarea ratei şomajului este doar unul dintre
multiplii factori care influenţează PNB-ul. De asemenea surprinzător este faptul că o reducere cu 1% a ratei şomajului poate
determina o creştere atât de substanţială cum ar fi 2%. Intuiţia unui contabil ar sugera ca o scădere a ratei şomajului cu 1%
ar însemna o creştere a ocupării cu circa 1%, ceea ce ar determina o creştere a PNB cu mai puţin de un punct procentual.
Motivul pentru care asocierea dintre rata şomajului şi PNB este atât de puternică este faptul că modificarea ratei şomajului
afectează şi ceilalţi factori importanţi ce influenţează volumul PNB. De exemplu, o rata crescătoare a şomajului determină
reducerea orelor lucrate de fiecare lucrător şi participarea forţei de muncă. Din moment ce toţi aceşti factori contribuie la
scăderea PNB este clar de ce mici modificări ale ratei şomajului pot determina schimbări esenţiale ale PNB.Relaţia dintre
creşterea economică reală şi modificările ratei şomajului este dată tot de legea lui Okun. Aceasta afirmă faptul că rata
şomajului scade cu 0,5% pentru fiecare procent de creştere a PIB peste o rată a trendului de 2,2,5%. u= -0,5 (ry - 2,25)
Unde: u - fluctuaţiile ratei şomajului;Ry - rata creşterii economice. Spre deosebire de alte relaţii macroeconomice care s-au
dovedit a fi instabile, legea lui Okun a arătat o remarcab ilă stabilitate în timp 1.7 Relaţia inflaţie-şomajDeoarece economia
naţională este un sistem complex, diferitele ei componente de echilibru: creşterea economică, ocupare-şomaj, inflaţie şi
raporturile economico-financiare externe sunt corelate între ele şi se intercondiţionează reciproc. Conexiunile, însă, sunt
complexe şi contradictorii, ceea ce nu permite stabilirea unor măsuri care să le rezolve simultan şi sigur. Se poate observa,
însă, existenţa unei relaţii între cele patru componente şi evoluţia cererii agregate, pe termen lung, căci pe termen scurt,
până la doi ani, ele au o stare independentă. Pe termen lung, toate patru depind de evoluţia cererii agregate, care variază în
funcţie de fazele ciclului economic. În faza de expansiune a activităţii economice (faza a doua), cererea agregată creşte rapid
şi în consecinţă diferenţa dintre producţia efectivă şi cea potenţială se reduce. Două dintre obiectivele politicii
macroeconomice înregistrează rezultate bune: producţia creşte rapid, iar şomajul se reduce. În schimb, celelalte două se
înrăutăţesc, deoarece, pe de o parte, inflaţia creşte prin cerere, iar pe de altă parte, datorită creşterii preţurilor, produsele
indigene devin mai puţin competitive pe piaţa mondială (se reduce exportul), iar produsele străine apar mai ieftine pe piaţa
internă (creşte importul), ceea ce atrage după sine un deficit în contul curent al balanţei de plăţi.Drept rezultat se
deteriorează şi nivelul de echilibru al cursului de schimb al monedei naţionale (creşte) ceea ce scumpeşte importurile şi în
acest fel se întreţine inflaţia. Când se ajunge în punctul de vârf al creşterii economice (3), în ciuda efectelor pozitive pe care
le înregistrează producţia şi şomajul, inflaţia şi dezechilibrul balanţei de plăţi devin probleme acute. Când se depăşeşte
punctul de vârf al creşterii economiei şi se trece la faza de recesiune (4), lucrurile se petrec exact invers faţă de tendinţele
descrise în faza (2). Scăderea cererii agregate atrage după sine o mişcare negativă a activităţii economice, însoţită de
reducerea locurilor de muncă şi deci de creşterea şomajului. În acelaşi timp, ritmurile inflaţiei se domolesc, iar situaţia
balanţei de plăţi se îmbunătăţeşte. Figura1.8.Relatia inflaţie-şomaj În asemenea împrejurări, autorităţile implicate în politica
economică se află în faţa unei mari dileme. Dacă se adoptă politica creşterii economice, prin încurajarea cererii agregate, se
rezolvă primele două probleme, cu efectul principal reducerea şomajului, dar apar pericole din partea presiunilor exercitate
de inflaţie şi de deficitul balanţei de plăţi. Dacă se adoptă o politică de deflaţie, respectiv de reducere a cererii agregate, se
reduce inflaţia şi se îmbunătăţesc rezultatele în raporturile economico - financiare externe, dar în schimb producţia efectivă
se reduce şi creşte şomajul.II. OCUPAREA COMPLETĂ A FORŢEI DE MUNCĂNoţiunea de ocupare completă a forţei
de muncă - sau rata naturală, sau rata fricţională a şomajului - joacă un rol central atât în macroeconomie, cât şi în cadrul
politicilor macroeconomice. Vom începe prin a discuta despre teoria ratei naturale şi vom reveni apoi asupra examinării
estimărilor pentru această rată.2 .1 Rata naturală a şomajului Rata naturală a şomajului corespunde funcţionării normale a
pieţei muncii şi este asociată cu ocuparea totală a forţei de muncă. Şomajul poate fi considerat excesiv, în orice ţară, dacă
depăşeşte nivelul său natural.Definirea ratei naturale a şomajului este destul de dificilă, dar există câteva abordări în acest
sens. În continuare vom face o succintă sinteză a definiţiilor date în teoria economică ratei naturale a şomajului. Unii
economişti definesc rata naturală a şomajului ca fiind rata la care atât salariile cât şi inflaţia sunt fie stabile, fie la nivele
acceptabile. După alţi autori rata naturală a şomajului este rata şomajului pentru care locurile vacante de muncă sunt egale
cu numărul de şomeri. O altă definiţie afirmă că rata naturală a şomajului este nivelul şomajului la care orice creştere în
cererea agregată nu determină reducerea şomajului. Potrivit unei variante a acestei ultime definiţii rata naturală a şomajului
este rata la care toţi şomerii sunt voluntari, adică există doar şomaj ciclic şi, eventual, sezonier. În cele din urmă, o recentă
definiţie dată de James Tobin afirmă că rata naturală este rata şomajului la care nivelul acestuia este neschimbat şi atât
fluctuaţiile existente la nivelul masei de şomeri cât şi durata şomajului sunt normale. Toate aceste definiţii încearcă să
sintetizeze într-un mod specific conceptul mai general al "ocupării totale" a forţei de muncă. Dacă presupunem că şomajul
fricţional şi sezonier există chiar şi atunci când piaţa forţei de muncă este în echilibru este evident că rata naturală a
şomajului este afectată de factori ca: mişcarea voluntară a angajaţilor mişcările în şi în afara forţei de muncă durata detimp
în care şomerii îşi găsesc slujbe acceptabile. Aceşti ultimi factori variază mult în cadrul grupurilor demografice, astfel încât
rata naturală a şomajului este puternic afectată de compoziţia demografică a forţei de muncă. Atunci când o economie este
în echilibru pe termen lung, şomajul va fi la rata sa naturală. Din moment ce rata naturală a şomajului este un concept
teoretic, ea nu poate fi direct observată, şi, prin urmare, trebuie estimată. Economiştii au două modalităţi diferite pentru a
estima rata naturală a şomajului. În primul rând ei determină o ecuaţie prin care corelează şomajul agregat de rata inflaţiei.
Conceptual, rata naturală a şomajului este prezentă atunci când rata şomajului nu creşte şi nici nu scade. Astfel, atunci când
inflaţia este constantă, ecuaţia ce stabileşte legătura între rata inflaţiei şi şomaj furnizează un estimator pentru rata naturală a
şomajului.A doua metodă de estimare a ratei naturale a şomajului se bazează pe datele istorice legate de rata şomajului de-a
lungul unor perioade mari de timp. Aceste date sunt diferite în funcţie de grupurile demografice. Se estimează ratele
şomajului pentru aceste grupuri demografice şi apoi se agregă aceste estimări. Câţiva economişti au folosit una sau mai
multe metode pentru a estima rata naturală a şomajului la diverse momente de timp. Una dintre cele mai cunoscute şi citate
estimări este cea a lui Robert Gordon de la Northwestern University4. Estimările sale se încadrează între limitele minime şi
maxime ale altor estimări efectuate de alţi economişti. Pentru economia S.U.A., rata naturală a şomajului estimată de
Gordon a fost de 5,1 % în anul 1955. În perioada 1960-1970, toţi cercetătorii sunt de acord că rata naturală a şomajului a
crescut, ca urmare a marelui influx de tineri în rândul forţei de muncă. Până în anii 80' estimările ratei naturale au ajuns de
la 5% la 7%. Pe măsură ce generaţia "baby-boom" s-a maturizat şi creşterea forţei de muncă a încetinit, în anii '80 rata
naturală a şomajului şi-a diminuat ritmul de creştere.Cercetătorii Douglas Staiger, J. Stork şi Mark Watson, care au făcut şi
ei estimări ale ratei naturale, afirmă că aceasta variază în anii 90 în economia S.U.A. între 5,1% şi 7,7% cu un interval de
încredere de 95%. R. Gordon a demonstrat însă că rata naturală a şomajului variază în limite mai reduse. Rata naturală a
şomajului este analizată şi din perspectiva legăturii şomajului cu inflaţia: atunci când rata inflaţiei este stabilă, constantă, se
vorbeşte de rata naturală aşomajului, numită şi NAIRU, ( " Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment" ). Robert
Eisner5 a analizat seriile inflaţiei şi şomajului de după 1960 şi a descoperit că.legătura între şomaj şi inflaţie este asimetrică
în următorul sens: ratele şomajului mai micidecât rata naturală a şomajului (NAIRU) nu erau asociate cu inflaţia accelerată,
în timp ce ratele şomajului mai mari decât rata naturală a şomajului erau asociate cu inflaţia descrescătoare.Aceste rezultate
implică următoarea concluzie, aparent paradoxală: rata naturală a şomajului poate fi şi un rezultat al măsurilor de politică
economică şi nu numai o cauză a acestora.2.2 Frecvenţa şomajuluiFrecvenţa şomajului reprezintă media numărului de
intervale, în cadrul unei perioade, în care muncitorii sunt şomeri. Există doi factori determinanţi în ceea ce priveşte
frecvenţa şomajului. Primul factor este dat de variabililatea cererii pe piaţa foiţei de muncă, la nivelul diferitelor firme din
cadrul economiei. Chiar şi atunci când cererea agregată este constantă, există unele firme a căror activitate este în creştere şi
alte firme a căror activitate este în proces de restrângere. Firmele a căror activitate este în proces de restrângere pierd forţă
de muncă, în timp ce firmele a căror activitate este în creştere angajează forţă de muncă - astfel că rotaţia şi frecvenţa
şomajului sunt mai mari. Cu cât variabilitatea cererii pentru forţă de muncă este mai mare la nivelul diferitelor firme, cu atât
este mai mare rata şomajului. Cel de al doilea factor determinant este reprezentat de rata cu care noi muncitori intră în
rândurile foiţei de muncă deoarece noii potenţiali lucrători pornesc din poziţia de şomeri. Cu cât intrarea noilor muncitori în
rândurile forţei de muncă este mai rapidă - aceasta însemnând cu cât creşte mai repede rata forţei de muncă -, cu atât mai
ridicată este rata naturală a şomajului.Cei trei factori care afectează durata şi cei doi factori care influenţează frecvenţii
şomajului reprezintă factorii determinanţi ai ratei naturale a şomajului. Evident că aceşti factori se modifică de-a lungul
timpului. Structura pieţei foiţei de muncă şi a foiţei de muncă în sine se poate modifica. Variabilitatea cererii de forţă de
muncă la nivelul diferitelor firme se poate deplasa. După cum remarca Edmund Phelps, rata naturală nu este "o constantă
intertemporală, ceva asemănător vitezei luminii, independentă de orice se află sub soare".2 .3 Estimări ale ratei naturale a
şomajuluiEstimările cu privire la rata naturală a şomajului s-au modificat permanent, de la circa 4 procente în anii 1960, la 6
procente la începutul anilor 1980 şi 5.2 procente la sfârşitul anilor 1990. Estimările au un caracter pragmatic, utilizând drept
nivel de referinţă anumite perioade în care s-a considerat că piaţa forţei de muncă a fost în echilibru.Baza pentru o astfel de
estimare este dată de o ecuaţie pentru rata naturală (pe care am notat-o cu u*), care este foarte asemănătoare cu ecuaţia (1)
din capitolul precedent:u* = w 1u*1 + w2u*2 + w3u*3 +...+ wnu*n(2)Ecuaţia (2) arată că rata naturală reprezintă media
ponderată a ratelor naturale ale şomajului aferente subgrupurilor din cadrul forţei de muncă. De regulă, estimarea porneşte
de la o perioadă, cum ar fi mijlocul anilor 1950, când rata generală a şomajului era de 4 procente. Apoi, este ajustată pentru
a reflecta modificările survenite la nivelul ratelor naturale aferente diferitelor grupuri (respectiv, u* pentru fiecare
grup).Primul set de ajustări, pentru structura în schimbare a forţei de muncă, ia în considerare modificări cum ar fi
ponderea, în creştere în ansamblul forţei de muncă, a adolescenţilor, pentru care rata naturală a şomajului pare a fi cea mai
ridicată. Astfel de ajustări conduc la creşterea ratei naturale, dar în foarte mică măsură. Cel de-al doilea set de ajustări
încearcă pe diverse căi să ţină seama de modificările survenite la nivelul factorilor determinanţi fundamentali ai ratei
naturale, cum ar fi alocaţiile pentru şomaj.Biroul pentru Buget al Congresului (CBO) oferă estimări oficiale cu privire la rata
de ocupare completă a forţei de muncă şi rata şomajului. Este important să se recunoască faptul că rata ocupării complete a
forţei de muncă, u*, nu este altceva decât un etalon şi, în mod corect, ar trebui vizualizată ca o bandă lată de cel puţin un
punct procentual. Există un consens cu privire la faptul că rata naturală a şomajului variază în timp. Problema măsurării ratei
naturale a devenit, din nou, un domeniu de cercetare activă. Unii dintre cercetători, în special Douglas Staiger, James Stock
şi Mark Watson, cred că scala valorilor posibile ale ratei naturale este atât de largă, încât devine aproape inutilă în procesul
de elaborare a politicilor economice. Alţi cercetători, în special Robert Gordon, cred că în timp ce rata naturală variază de-a
lungul timpului, valoarea ratei naturale la o anumită dată poate fi estimată cu o precizie considerabilă.Dezbaterea pe
marginea metodelor de reducere a ratei naturale a şomajului tinde să se concentreze pe ratele ridicate ale şomajului în
rândurile adolescenţilor şi a proporţiei foarte ridicate deţinută de şomajul pe termen lung în cadrul şomajului total.Să ne
referim mai întâi la şomajul în rândurile tinerilor de până la 18 ani. Tinerii din această categorie intră şi ies din rândurile
forţei de muncă parţial şi datorită faptului că slujbele pe care Ie au nu sunt deosebit de atractive. Pentru a îmbunătăţi locurile
de muncă, în ţările din Europa, în special în Germania, se pune accentul pe asigurarea unei instruiri tehnice pentru
adolescenţi, pentru a le crea premisele obţinerii unor locuri de muncă mai remuneratorii. Sistemul european de ucenicie, în
cadrul căruia tinerii-adolescenţi capătă o instruire practică, mai este creditat pe scară largă nu numai cu posibilitatea de a
oferi locuri de muncă serioase pentru tineri, dar şi cu capacitatea de a crea, pe termen lung muncitori productivi
tineri.Salariile primite de tinerii în vârstă de până la 18 ani sunt (în medie) mai apropiate de salariul minim, comparativ cu
salariile muncitorilor cu mai multă experienţă. Mulţi dintre tinerii din această categorie câştigă nivelul de salariu minim, iar
unii dintre aceştia ar câştiga chiar şi mai puţin, dacă acest lucru ar fi permis. Conform celor de mai sus, reducerea salariului
minim ar putea fi una dintre căile de reducere a ratei şomajului în rândurile adolescenţilor. Totuşi, programele care permit
salarii pentru adolescenţi, situate "sub-minimum", par să atenueze efectul negativ al legislaţiei cu privire la salariul
minim.Acum vom aborda problema implicaţiilor alocaţiilor pentru şomaj asupra fenomenului de şomaj. Un concept-cheie în
această problemă este cel de coeficient de înlocuire.Coeficientul de înlocuire este raportul dintre veniturile după impozitare
în condiţii de şomaj şi veniturile după impozitare în condiţii de angajare în muncă.Alocaţiile pentru şomaj conduc la
creşterea ratei şomajului, pe două căi. în primul rând, alocaţiile pentru şomaj permit perioade mai lungi de căutare a unei
slujbe. Cu cât acest coeficient de înlocuire este mai mare, cu atât problema unui şomer de a-şi găsi un loc de muncă este mai
puţin stringentă. Feldstein şi Poterba au demonstrat că nişte coeficienţi de înlocuire ridicaţi afectează de o manieră
semnificativă salariul de rezervă, acel nivel de salarizare la care o persoană în situaţia de a primi alocaţie de şomaj este
doritoare să-şi ia o nouă slujbă.Problema efectelor alocaţiei pentru şomaj asupra şomajului este de actualitate mai ales în
Europa. Mulţi observatori ai fenomenului argumentează că nivelurile ridicate ale şomajului din Europa sunt rezultatul unor
coeficienţi de înlocuire mari, care se întâlnesc aici. Patrick Minford afirmă: Tabloul prezentat este unul groaznic din punctul
de vedere al stimulentelor pe linia participării la actul de angajare în muncă. Coeficienţii de înlocuire sunt de o astfel de
natură, încât dacă o persoană ar "trişa sistemul", stimulentele menite să conducă la obţinerea unei slujbe sunt, pe ansamblu,
mai degrabă mici pentru un cap de familie".Cel de-al doilea canal este stabilitatea angajării în muncă. In condiţiile
asigurărilor pentru şomaj, consecinţele dintre a fi în slujbă şi a fi în afara slujbei sunt mai puţin severe. Şi în această
perspectivă s-a argumentat că muncitorii şi firmele nu apreciază ca fiind prea mult în interesul lor crearea unei stabilităţi
prea ridicate a ocupării forţei de muncă, iar firmele sunt mai degrabă doritoare să recurgă la diponibilizări temporare, decât
să încerce să-i menţină pe lucrători la locurile lor de muncă. Efectul stabilităţii utilizării forţei de muncă este atenuat de
rating-ul de experienţă. Contribuţia pentru asigurări de şomaj este majorată în cadrul firmelor ai căror angajaţi prezintă rate
ridicate ale şomajului, ceea ce conferă respectivelor firme anumite stimulente pentru a menţine stabilitatea ocupării forţei de
muncă. Totuşi, rating-ul de experienţă nu determină firmele să suporte întregul cost al asigurărilor pentru şomaj, astfel încât
această atenuare este numai parţială.Î n afara modificărilor la nivelul şomajului real, alocaţiile pentru şomaj determină o
creştere a ratei măsurabile a şomajului, prin intermediul efectelor de raportare. Pentru a-şi încasa alocaţiile pentru şomaj,
oamenii trebuie să se găsească "în rândurile forţei de muncă", în căutare de lucru, chiar dacă nu doresc cu adevărat un loc de
muncă. Prin aceasta ei contează ca şomeri. Una dintre estimări sugerează că efectele de raportare conduc la creşterea ratei
şomajului cu circa o jumătate de punct procentual.Se pare că există prea puţin dubiu cu privire la faptul că sistemul de
compensare a şomajului chiar adaugă ceva la rata naturală a şomajului. Aceasta nu presupune, totuşi, că sistemul de
compensare a şomajului ar trebui abolit. Asigurările pentru şomaj pot conduce la creşterea eficienţei economice, prin
subvenţionarea procesului de căutare, ceea ce conduce la îmbunătăţirea compatibilităţilor muncitor-angajator. De o mai
mare importanţă este existenţa caracterului considerabil aleatoriu al procesului prin care cineva devine şomer şi altcineva
scapă de şomaj, iar spiritul de corectitudine ne spune că povara şomajului ar trebui împărţită între reducerea disconfortului
resimţit de şomeri şi aparenta creştere a ratei naturale a şomajului pe seama unor alocaţii de şomaj mai mari.2.4 Priorităţile
politicii de ocupare a forţei de muncă2.4 .1 Aspecte strategiceDupă ani de performanţe economice dezamăgitoare,
reformele succesive dar totuşi incomplete au condus la stabilirea unei baze solide pentru creştere şi pentru stabilirea unor
condiţii mai bune condiţii de sprijin pentru un proces de elaborare a politicii fiscale şi monetare responsabil în contextul
unui nou acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional din octombrie 2000. Ca urmare, tendinţele şi perspectivele
macroeconomice s-au îmbunătăţit recent. În orice caz, pe termen mediu, România înfruntă provocări fiscale majore şi astfel
consolidarea va fi greu de susţinut fără o reformă absolută a întreprinderilor de stat şi o creştere semnificativă a conformării
cu plata impozitelor. Progresul privind reformele structurale, inclusiv reforma întreprinderilor, a fost inconsistent şi
persistenţa slăbiciunilor structurale ar putea pune în pericol redresarea dacă reformele nu sunt finalizate. Piaţa muncii este
unul dintre domeniile în care reforma trebuie accelerată. Deşi creşterea salarială reală s-a aliniat mai mult în ultima vreme
cu productivitatea muncii, autorităţile încă fac eforturi pentru a controla costurile salariale pentru întreprinderile publice.
Evoluţiile salariale şi formarea acestora nu reflectă suficient diferenţele în productivitate în funcţie de calificări, ocupaţii şi
regiuni şi de aceea nu asigură semnale adecvate pentru dobândirea de competenţe sau pentru mobilitate regională şi
ocupaţională. Unele dintre principalele aspecte cu care se confruntă politica de ocupare, pe baza analizei din secţiunile
precedente, sunt: - Existenţa unei pieţe a muncii duale, cu o piaţă a muncii rurală care concentrează mai mult de jumătate
din forţa de muncă şi caracterizată de o participare înaltă, inclusiv pentru grupul tinerilor şi grupul persoanelor în vârstă şi o
rată a şomajului foarte scăzută (de două ori mai mică decât în zonele urbane). Agricultura acoperă aproape un sfert din
populaţia activă, în timp ce industria şi serviciile ocupă aproape 18%, respectiv 28,615%. Aceasta concentrează aproape
jumătate din ocuparea din sectorul privat şi 91% dintre cei care lucrează pe cont propriu.- Restructurarea economiei a
condus la un declin puternic al ocupării în industrie. Agricultura a avut un rol important în absorbţia pierderilor în domeniul
ocupării, în timp ce datorită creşterii scăzute şi dezvoltării inegale a sectorului servicii, creşterea numărului locurilor de
muncă a fost negativă iar realocarea ocupării către acest sector a fost marginală.- Rata şomajului a crescut începând cu
jumătatea anilor '90, însă rămâne sub media UE. Şomajul se concentrează în zonele urbane. Şomajul pe termen lung este
substanţial iar şomajul în rândul tinerilor este ridicat (rata şomajului este de trei ori mai mare pentru ei decât pentru adulţi).-
Nivelul calificării şi structura forţei de muncă reprezintă o preocupare pentru viitorul imediat şi pe termen mediu. Deşi au
crescut de la jumătatea anilor '90, nivelurile educaţionale medii par a fi destul de scăzute; calificările deţinute de mulţi
lucrători nu vor corespunde cerinţelor noilor locuri de muncă; rata de participare a tinerilor în sistemul educaţional este mai
scăzută pentru nivelul terţiar, un anumit grup nu îşi continuă educaţia după terminarea învăţământului obligatoriu. Toate
aceste caracteristici reprezintă o provocare majoră, având în vedere restructurarea importantă care urmează şi nevoia de a
susţine transformarea economică prin dezvoltarea mai puternică a noilor sectoare.Celelalte aspecte ale acestei secţiuni
abordează principalele domenii de politică ce pot avea un impact asupra performanţelor pieţei muncii. Politica de ocupare
este privită aici în sens larg - cuprinzând politica de resurse umane, politica salarială, sistemul de impozite şi prestaţii şi
serviciul public de ocupare şi programele acestuia de măsuri active pentru piaţa muncii. Analiza abordează şi un număr de
aspecte "orizontale" ale politicii - aspecte regionale, egalitatea de şanse şi pregătirile României pentru a utiliza sprijinul
oferit de Fondul Social European pentru politica de ocupare. 2.4.2 Salarii, impozite şi prestaţii Trei aspecte ale pieţei muncii
pot fi considerate ca factor potenţial de influenţă dacă evoluţiile salariale sunt favorabile ocupării - procesul general de
stabilire a salariului, impactul impozitării asupra venitului şi elaborarea sistemelor de menţinere a venitului pentru
şomeri.Procesul de stabilire a salariilor Legea salarizării nr. 14/1991 reglementează cadrul legal pentru stabilirea salariilor.
În cadrul companiilor salariile sunt stabilite prin contracte individuale şi colective de muncă stabilite de angajatori şi angajaţi
sau reprezentanţii acestora. Cadrul legal în baza căruia se încheie contractele colective de muncă îl reprezintă Legea
130/1996 republicată în 1997. Contractul colectiv de muncă este negociat în fiecare an la nivel naţional şi pentru fiecare
sector de activitate. Aceste contracte stabilesc salariul minim brut pentru un muncitor necalificat şi pe baza acestuia
coeficienţii minimi pentru alte salarii de bază, bonusuri şi alte facilităţi (inclusiv indemnizaţia pentru concediile plătite). La
nivel local, partenerii sociali stabilesc un salariu minim specific pe întreprindere care este cel puţin egal cu salariul minim
stabilit la nivel naţional şi coeficienţii de calificare calculaţi pe baza celor stabiliţi în contractul colectiv de muncă de la nivel
naţional. Creşterile salariului minim din cadrul întreprinderilor determină nivelul salariului de bază pentru fiecare loc de
muncă. Cu toate că legea salarizării prevede o autonomie in ce priveşte stabilirea salariilor, în cadrul regiilor autonome şi în
administraţia publică salariile se stabilesc prin consultările dintre Guvern şi sindicate. Guvernul are posibilitatea de a adopta
reglementări privind indexarea şi compensarea salariilor în vederea limitării declinului salariilor reale. Indexările trimestriale
ale salariilor în raport cu evoluţia preţurilor de consum determinate după consultările cu sindicatele şi introduse în
administraţia publică la mijlocul anilor 90 au servit, de asemenea, ca recomandare pentru alţi angajatori. Politica venitului în
România trebuie să cont inue să sprijine reducerea inflaţiei şi a constrângerilor bugetare din cadrul întreprinderilor publice
în contextual acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional. În actualul context al economiei şi pieţei muncii din România,
mecanismele de stabilire a salariilor pot juca rolul lor doar în cadrul unor sectoare mici ale economiei. Reforma sistemului
de stabilire a salariului constituie un element important în cadrul reformelor de pe piaţa muncii. Trebuie să asigure că
dezvoltarea salariilor este favorabilă ocupării în ceea ce priveşte contribuţia la stabilitatea macroeconomică. Partenerii
sociali şi Guvernul trebuie să dezvolte progresiv - în conformitate cu reformele generale economice şi de pe piaţa muncii -
mecanismele de stabilire a salariilor care să reflecte în mod corespunzător productivitatea, nivelul de calificare şi diferenţele
regionale. Taxele şi contribuţiile sociale Nivelele înalte ale impozitării pe piaţa forţei de muncă (inclusiv impactul
contribuţiilor sociale) poate conduce la scăderea cererii pe piaţa forţei de muncă în economia formală în timp ce încurajează
creşterea activităţilor informale şi de subzistenţă. Impactul general al taxelor şi contribuţiilor poate fi rezumat în termeni de
impozitare a salariilor .Contribuţiile sociale acoperă contribuţiile la asigurările sociale, asigurarea de şomaj şi asigurarea de
sănătate precum şi contribuţia la fondul de stat pentru persoanele cu handicap .Cotele de contribuţie sunt de 35% pentru
asigurări sociale (1/3 plătită de angajat şi 2/3 suportate de angajator), 6% pentru asigurarea de şomaj (1% pentru angajat şi
5% pentru angajator), 14% pentru asigurarea de sănătate (cu o cotă egală plătită de către angajator şi angajat) şi 2% pentru
contribuţia la fondul pentru persoanele cu handicap care este suportat de către angajator. Toate aceste contribuţii reprezintă
57% din salariul brut (37,3% suportat de angajator şi 19,7% suportat de angajat). Impozitul pe salariu poate fi estimat la
48,2% pentru o singură persoană raportat la salariul mediu, la 45,4% pentru o singur persoană ce câştigă 67% din salariul
mediu şi la 38,3% pentru un singur întreţinător cu doi copii.Contribuţiile sunt mari şi sunt rezultatul creşterii sarcinii
financiare a asigurărilor de securiate socială. Erodarea impozitării venitului datorită declinului în ocuparea forţei de muncă
este agravată de numeroase scutiri şi de o nerespectare ridicată a plăţii impozitului. Contribuţiile sociale includ contribuţiile
la diferite fonduri speciale care sunt stabilite pe baze ad-hoc şi echilibrează bugetele administraţiei publice fiind plătite de
către angajatori. Conform informaţiilor disponibile , această practică a fost extinsă în ultimii ani ca un rezultat al
constrângerilor datorate deficitului bugetului de stat impuse de acordurile cu Fondul Monetar Internaţional. În ultimii ani
reducerile marginale ale tuturor contribuţiilor sociale sunt rezultatul desfiinţării sau reducerii unor asemenea contribuţii
speciale.Î n cadrul contractelor specifice de muncă, aşa numitele "convenţii civile" atât angajatorul cât şi angajatul nu au
obligaţia de a plăti contribuţiile lor sociale. Asemenea contracte au fost utilizate mai degrabă sub formă de contracte de
muncă cu durată limitată şi muncă temporară. Un nou proiect de lege are ca scop limitarea "convenţiilor civile" numai
pentru activităţi independente specifice (contracte de servicii limitate în timp) şi introducerea contractelor de muncă cu
durată determinată.Datorită dezvoltării nivelului economic, impozitul pe salariu şi sarcina fiscală pe piaţa muncii sunt mari,
în special pentru nivelul inferior al grilei de salarizare. Aceasta reprezintă o barieră majoră pentru crearea de locuri de
muncă, în special pentru cele corespunzătoare salariilor mici şi o descurajare pentru şomeri sau persoane inactive de a ocupa
asemenea locuri de muncă. De asemenea, contribuţiile sociale şi impozitul pe salariu mari încurajează dezvoltarea ocupării
în sectorul informal. Pe lângă implementarea efectivă a măsurilor luate pentru reducerea impozitului pe venit, România
trebuie să aibă ca prioritate revizuirea sistemului de impozitare a salariilor. Întărirea conformităţii cu plata impozitului este
clar o pre-condiţie pentru reducerea, pe termen mediu, a sarcinii fiscale. 2.4 .3 Politici active pentru piaţa muncii şi sistemul
public de ocupareMăsurile de calificare şi recalificare pentru şomeri au fost primele măsuri active puse în funcţiune chiar de
la începutul perioadei de tranziţie. Nevoia de alte măsuri, care să ducă la sprijinirea ocupării, a apărut progresiv şi a devenit
urgentă după 1996-1997 când s-a accelerat procesul de privatizare şi restructurare ce a condus la concedieri masive. Atunci
România a introdus stimulente în cazul angajării de tineri absolvenţi, precum şi împrumuturi acordate IMM- urilor pentru a
angaja şomeri. Acordul de împrumut cu Banca Mondială din 1995 a reprezentat adevăratul început al programelor de
măsuri active la un nivel semnificativ. Totuşi, acestea au rămas limitate la persoanele care primeau ajutor de şomaj. Acordul
nu a oferit doar resurse financiare ci a şi ajutat la diversificarea tipurilor de programe de măsuri active oferite şi la întărirea
capacităţii instituţionale a SPO (cu privire la echipamente şi la pregătirea personalului implicat în implementarea
programelor de măsuri active).C adru legislativ (Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă) se bazează pe experienţa dobândită în cadrul proiectelor în colaborare cu Banca Mondială şi
asigură un cadru mai larg pentru programe de măsuri active pentru piaţa muncii, în special prin extinderea accesului pentru
toţi şomerii şi nu doar pentru beneficiarii de ajutor de şomaj.Programele de măsuri active de pe piaţa muncii Măsurile de
stimulare a angajării reprezintă 32,3% din cheltuielile programate pentru programele de măsuri active pentru anul 2002,
31,5% sunt pentru sprijinirea începerii unei afaceri proprii, 19% pentru programele de lucrări publice în folosul comunităţii,
5,86% pentru formare profesională şi 11,25% pentru măsurile de stimulare a mobilităţii. În ceea ce priveşte participarea,
distribuţia prevăzută este următoarea: 65% va fi acoperită prin măsurile de stimulare a angajării, 17% prin schemele pentru
lucrările publice în folosul comunităţii, 8,6% prin sprijinul acordat IMM-urilor şi pentru unei afaceri (inclusiv consilierea) şi
5%, respectiv 3,6% prin formarea profesională şi stimularea mobilităţii.Subvenţiile pentru ocupare pot fi acordate
angajatorilor pentru o perioadă de maxim 12 luni, la cererea autorităţilor publice locale, pentru fiecare persoană şomeră
angajată cu contract individual de muncă pentru servicii în folosul comunităţii publice şi servicii sociale. Subvenţia
reprezintă 70% din salariul minim pe ţară, acordată pentru fiecare persoană şomeră angajată. Alte subvenţii acordate pentru
absolvenţi, persoane cu handicap, persoane în vârstă de peste 45 ani variază ca perioadă şi nivel în funcţie de natura
contractului şi durata acestuia. Sprijinul acordat IMM-urilor pentru crearea de locuri de muncă, celor care încep o afacere
sau desfăşoară o activitate independentă include şi furnizarea de consiliere şi asistenţă, precum şi acordarea de împrumuturi
cu dobândă avantajoasă (50% din rata dobânzii practicată de către Banca Naţională) pentru o perioadă de maxim trei ani.
Pentru şomerii care primesc indemnizaţii de şomaj, serviciile de consiliere şi asistenţă sunt gratuite. IMM-urile trebuie să
angajeze pe locurile de muncă nou create şomeri înregistraţi în proporţie cel puţin 50%.Măsurile pentru stimularea
mobilităţii constau în plata unei sume fixe reprezentând două salarii minime în cazul în care şomerul se angajează într-o
localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de km faţă de localitatea de domiciliu şi şapte salarii minime în cazul în care
angajarea determină schimbarea domiciliului. Serviciul public de ocupare (SPO) Un serviciu public de ocupare eficient
reprezintă un instrument important al politicii de ocupare într-o perioadă de tranziţie şi restructurare economică. SPO are
un rol esenţial în adaptarea populaţiei la schimbarea condiţiilor - sprijinirea şi încurajarea mobilităţii şi flexibilităţii, ajutând
populaţia să identifice şi să dobândească calificările, atitudinile şi alte însuşiri ce sunt necesare în noile sectoar e în
dezvoltare ale economiei. Separat de sediul central din Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are
42 de agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (câte una în fiecare judeţ) şi 177 de agenţii locale. Suplimentar mai
există 73 de birouri locale înfiin ţate în localităţi mai mici şi "puncte de lucru" în zonele monoindustriale sau în zonele unde
marile companii sunt în curs de restructurare. În cadrul birourilor şi punctelor de lucru îşi desfăşoară activitatea 2-5
persoane detaşate de la agenţiile locale. Serviciile furnizate de agenţiile locale includ înregistrarea, controlul eligibilităţii
pentru indemnizaţii de şomaj, acordarea primului sprijin şomerilor sub forma consilierii, medierea locurilor de muncă şi
furnizarea unei oferte adecvate în ceea ce priveşte măsurile active. Pe lângă atribuţiile lor administrative şi financiare,
agenţiile judeţene sunt însărcinate cu organizarea programelor de formare pentru şomeri şi cu furnizarea altor programe de
măsuri active. Agenţia este finanţată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu un plafon maxim al resurselor de 5% din
totalul cheltuielilor anuale. Agenţia a iniţiat implementarea unui sistem electronic de mediere a muncii, care asigură o
mediere automată între cerere şi ofertă, în conformitate cu un set de criterii standard şi cu clasificările naţionale şi
internaţionale. Pentru clienţii SPO acest serviciu este gratuit şi este accesibil prin Internet. SPO a demarat implementarea
unui proiect ce vizează dezvoltarea "Informării şi Consilierii privind Cariera". Principalele obiective sunt: elaborarea de
profile ocupaţionale, formarea consilierilor şi a persoanelor responsabile cu orientarea în carieră şi informarea persoanelor
aflate în căutarea unui loc de muncă în privinţa orientării în carieră prin diferite suporturi, inclusiv prin programe
computerizate interactive. 2.5 Rolul Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă în diminuarea şomajuluiOcuparea forţei
de muncă a devenit una din problemele cele mai tensionate ale tranziţiei. România se confruntă cu o criză a ocupării forţei
de muncă, în condiţiile declinului economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au
influenţat semnificativ piaţa muncii,determinând masive disponibilizări şi amplificarea fenomenului de şomaj. Involuţiile
din economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei de muncă; numărul populaţiei active şi ocupate, respectiv rata de
activitate şi de ocupare s-au redus, iar şomajul s-a cronicizat.Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui,
sunt aspecte ce pot fi înţelese numai în legătura lor cu sistemul real al economiei de piaţă. Ca un flux macrosocial global,
şomajul este generat de cauze multiple şi complexe fapt pentru care diminuarea acestui fenomen presupune un sistem de
pârghii coordonate instituţional. În acest context, a devenit necesară crearea unei instituţii care să monitorizeze şi să
diminueze fenomenele negative existente pe piaţa muncii. Astfel, Prin Legea nr.145/1998, a fost reglementată înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională, instituţie publică cu interes naţional,
cu personalitate juridică, ce şi-a început în mod efectiv activitatea la data de 1 ianuarie 1999.Ulterior, prin Ordonanţa de
Urgenţa nr.294/2000 a fost modificată şi completată Legea nr.145/1998, noua denumire a instituţiei fiind Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), împreună
cu cele 42 de agenţii judeţene şi peste 180 de agenţii locale au fost constituite cu scopul de a creşte gradul de ocupare a
forţei de muncă şi implicit scăderea ratei şomajului. Pentru organizarea şi coordonarea activităţilor specifice la nivel
judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în subordine agenţii
constituite la nivel judeţean şi cel al municipiului Bucureşti, unităţi cu personalitate juridică. Agenţiile judeţene pot înfiinţa
subunităţi de furnizare a serviciilor de ocupare a forţei de muncă. Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă are următoarele atribuţii principale:- Organizează, prestează şi finanţează, în condiţiile
legii, servicii de formare profesională pentru persoanele neîncadrate în muncă;- Orientează persoanele neîncadrate în muncă
şi mediază între acestea şi angajatorii din ţară, în vederea realizării echilibrului dintre cerere şi oferta pe piaţa internă a forţei
de muncă;- Face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al asigurărilor pentru şomaj;- Administrează bugetul
asigurărilor pentru şomaj şi prezintă Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale rapoarte trimestriale şi anuale privind
execuţia bugetară;- Propune Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale proiecte de acte normative în domeniul ocupării şi
formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă;- Organizează serviciile de stabilire, plată şi
evidenţă a ajutoarelor, alocaţiilor şi indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;- Elaborează, în baza
indicatorilor sociali de performanţă stabiliţi de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, programe anuale de activitate pe
care le supune spre aprobare Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale etc. Începând cu data de 1 martie 2002, Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă implementează Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă. Astfel, a crescut numărul de măsuri active care îi stimulează pe şomeri să îşi caute o
slujbă, iar pe angajatori să creeze mai multe locuri de muncă. Principalele servicii oferite şomerilor de Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt:Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii oferite
persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt: furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi
evoluţia ocupaţiilor; evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea orientării profesionale; dezvoltarea abilităţii şi a
încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea luării deciziei privind propria carieră;
instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă;Serviciile de mediere a muncii reprezintă punerea în legătură
a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de
serviciu. Serviciile de mediere constau în oferirea de informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a
acestora, prin publicarea, afişarea şi organizarea de burse ale locurilor de muncă, medierea electronică, adică punerea în
corespondenţa a cererilor şi ofertelor de muncă prin intermediul Internet-ului;Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei
afaceri se acordă, la cerere, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub forma de servicii juridice, de marketing,
financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă.Organizarea de cursuri de
calificare/recalificare pentru şomeri . Persoanelor aflate în căutare unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea
dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă.
Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de meserii, până la cursuri de perfecţionare. De
asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în termenii de bază ai economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru
crearea de întreprinderi mici;Stimularea mobilităţii forţei de muncă . Persoanele care, în perioada în care primesc
indemnizaţia de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate aflată la peste 50 km de domiciliu, beneficiază de o primă
de încadrare, egală cu două salarii minime brute pe ţară, în vigoare la data încadrării. Cei care se încadrează într-o altă
localitate şi, astfel, îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare, echivalentă cu şapte salarii minime brute pe
economie ;Stimularea angajatorilor de a încadra personal cu vârstă mai mare de 45 de ani precum şi absolvenţi de şcoli
profesionale, liceu sau facultate. Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioada nedeterminată, şomeri în vârstă de peste
45 de ani sau şomeri întreţinători unici de familie, primesc de la A.N.O.F.M. timp de 12 luni, o sumă reprezentând un
salariu minim brut pe ţară, având obligaţia de a menţine raporturi de muncă timp de 2 ani. De aceleaşi facilităţi beneficiază
şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează persoane cu handicap. Angajatorii sunt stimulaţi în vederea încadrării
absolvenţilor tuturor instituţiilor de învăţământ. Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată . Acestea sunt acordate
întreprinderilor micişi mijlocii, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice autorizate să desfăşoare
activităţi independente şi şomerilor care înfiinţează societăţi în scopul creării de noi locuri de muncă, din care minimum
50% pentru şomeri . Pentru judeţele unde se înregistrează o rată medie anuală a şomajului mai mică sau egală cu rata medie
anuală a şomajului la nivel naţional se acordă credite cu o dobândă de 50% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a
României. Pentru judeţele cu o rată medie anuală a şomajului mai mare decât rata medie la nivel naţional creditele se vor
acorda cu dobândă redusă;Servicii de precon cediere În cazul restructurării unor activităţi care pot conduce la modificări
substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru
ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale
nefavorabile. III. POLITICI DE COMBATERE A ŞOMAJULUI3.1 Măsuri de diminuare a şomajuluiŞomajul fiind un
dezechilibru care afectează, în diferite proporţii, economiile tututor statelor, diminuarea lui a devenit un obiectiv major al
guvernelor lumii. Prin conţinutul lor, măsurile anti-şomaj au efecte directe şi indirecte asupra economiei (majoritatea
pozitive, ceea ce nu exclude, însă, apariţia unor necorelări şi a unor urmări contrare celor anticipate). În general, politicile
utilizate contra şomajului sunt de două tipuri: Politici pasive : se referă la indemnizaţia de şomaj (care, în opinia unor
economişti, nu face decât să scadă presiunea financiară care apasă asupra şomerului, fără a avea - însă - un efect pozitiv
aupra volumului global al şomajului) şi la reducerea numărului populaţiei active (prin pensionări, creşterea perioadei de
formare a tinerilor ş.a.).Politicile active : presupun o intervenţie clară pe piaţa muncii, influenţând real nivelul global al
ocupării, prin:subvenţii , în scopul reducerii costului salarial al firmelor şi al promovării creării de noi locuri de muncă;stagii
de formare profesională. În ansamblul măsurilor antrenate de intenţia reducerii efe ctelor şomajului, evidenţiem că:Politicile
de susţinere a procesului creşterii economice sunt necesare, deoarece se acceptă faptul că una din cauzele principale ale
şomajului (mai ales cel ciclic) este insuficienţa preocupărilor pentru o creştere economică vizibilă. Rolul determinant revine,
însă - din această perspectivă - statului, care, prin mecanisme financiare, monetare şi fiscale, trebuie să impulsioneze real
progresul general, asigurând condiţii propice dezvoltării economiei monderne de piaţă.Politica fiscală are menirea de a
asigura impunerea diferenţiată, pe diverse categorii, în funcţie de fazele ciclului economic şi de contribuţia agenţilor
economici la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. De pildă, în perioade de criză, statul are sarcina să reducă - în
principiu - taxele şi impozitele, pentru a lăsa capital suplimentar la dispoziţia agenţilor economici, în vederea utilizării
pentru investiţii productive. Rodul investiţiilor trebuie să se regăsescă, însă, cel puţin parţial, în crearea de noi locuri de
muncă, în sectoare în care există cerere, cât şi ofertă corespunzătoare.Crearea de noi locuri de muncă trebuie să se justifice
mai cu seamă din perspectiva eficienţei şi, ca atare, nu se recomandă o creştere forţată (determinată, de pildă, de promisiuni
electorale) sau arbitrară a cererii de mână de lucru. Ştiut fiind că, actualmente, cele mai motivate spre a investi sunt firmele
cu rate ale profiturilor care permit acest gen de activităţi, trebuie sprijiniţi - de către stat - şi agenţii economici care
manifestă disponibilităţi în direcţia sporirii numărului de angajaţi (mai ales în sectorul terţiar, "zonă" propice inserţiei
şomerilor). Desigur, ajutorul respectiv se doreşte a nu fi doar de ordin moral, ci şi material (avantaje, subvenţii, reduceri de
taxe şi impozite ş.a.). Programele desfăşurate în direcţia formării şi calificării şomerilor se referă la evidenţierea justă a
şanselor de reangajare avute de persoanele concediate. Ele presupun, în principiu, acordarea - de către stat şi de către
sectorul particular - anumitor fonduri destinate reconversiei sociale a celor vizaţi, prin desfăşurarea de cursuri de
specialitate, în vederea creşterii abilităţii profesionale sau pregătirii în domenii pentru care există şanse de găsire a unui loc
de muncă.Se impune eficientizarea economiei, prin trei relaţii:ecuaţia ocupare - creştere Creştere = productivitate + număr
de angajaţi + durata muncii Să presupunem o rată de creştere de 5%. Dacă productivitatea muncii (adică producţia pe o oră-
muncă) creşte cu 4%, rămâne un procent de 1% împărţit între ocupare şi durata muncii. Dacă durata muncii este stabilă,
înseamnă că ocuparea creşte cu 1%. Dacă durata muncii scade cu 1%, numărul locurilor de muncă poate să crească cu 2%
(5=4+2-1). Există deci un raport ineluctabil între creştere, productivitatea muncii, ocupare şi durata muncii. Fireşte, o
creştere puternică permite (la o productivitate dată) sporirea ocupării, iar o creştere slabă impune fie o ocupare mai redusă,
fie o scădere a duratei de muncă, fie scăderi în ritmul productivităţii. ecuaţia ofertă - cerere de locuri de muncă Şomaj =
numărul solicitanţilor de locuri de muncă - numărul de locuri de muncă Dacă există 23 de milioane de persoane care doresc
să muncească şi 21 de milioane de locuri de muncă, 2 milioane de persoane se află în situaţia de şomaj, acestă relaţie
rezultând dintr-o aritmetică simplă, dar totuşi, această aritmetică se poate dovedi înşelătoare. ecuaţia preţuri - salarii Preţul
= salariul - productivitatea Rata salariului şi preţurile cresc concomitent, cu excepţia cazului în care creşterile productivităţii
permit compensarea parţială a creşterii salariilor. Măsurile având în vedere populaţia ocupată se referă la:- redistribuirea
sarcinilor celor ocupaţi;- raţionalizarea muncii în sectoarele care permit ca, prin acest element, să se creeze şanse pentru noi
angajări;- reducerea timpului de muncă;- programe de reconversie la care să participe nu doar şomerii, ci şi cei care
presupun că urmează să fie disponibilizaţi (inclusiv concedii de recalificare pentru muncitorii vizaţi de restructurări);-
soluţia unui nou sector în economie: cel destinat activităţilor de utilitate colectivă şi socială (al treilea, în afara celui public şi
a celui privat) - care funcţionează în ţări avansate (cum e Franţa), având două obiective: atât crearea de locuri de muncă
suplimentare, cât şi răspunsul la o serie de probleme vizând nevoi sociale, care nu se pot satisface altfel.Ideea a fost abordată
- între alţii - de J. Freyssinet şi Michel Didier, dar G. Aznar popune chiar un salariu social acordat celor care prestează
munci în domenii ca: protecţia mediului înconjurător, "convieţuire urbană" şi de securitate colectivă, interes local, activităţi
pedagogice (extraşcolare), de pre-formare profesională. Teoria lui Aznar presupune patru surse de finanţare:parte din
cheltuielile pasive destinate ocupării forţei de muncă, dar care nu-şi ating totdeauna scopul propus; "mecenatul" - în sensul
acordării de avantaje fiscale, celor ce spijină financiar, aceste activităţi; creşterea lejeră a fiscalităţii; mică parte din
contravaloarea prestaţiilor depuse prin acţiunile de utilitate colectivă şi socială. Reducerea ofertei de muncă înseamnă
măsuri care vizează prepensionarea, reducerea vârstei legale de pensionare, precum şi creşterea duratei de şcolarizare a
tinerilor.Acţiunile generale asupra factorilor de pe piaţa muncii au în vedere următoarele:flexibilizarea externă , în scopul
adaptării efectivelor de lucrători la variaţiile mai mici sau mai puternice ale cererii de muncă (prin concedieri
moderate);flexibilizarea internă , prin redimensionarea timpului de lucru;restructurări ale proceselor tehnologice de
fabricaţie; policalificări anticipate; modificări ale grilelor de salarizare. Măsuri concrete , de tipul politicii stop and go,
constând în alternarea măsurilor propuse pe plan macroeconimic: creştere economică, plein-emploi, stabilitatea preţurilor şi
echilibrul exterior.Ca măsuri generale luate în cazul şomajului, există economişti care susţin că trebuie vizate, pe rând,
tipurile majore de şomaj, aşa după cum arată soluţiile următoare: Tabelul 3.1. - Măsuri recomandate în cazuri tipice de
şomajTIP DE ŞOMAJ ACŢIUNE SPECIFICĂ clasic reducerea ratei de creştere a salariilor structural formarea
profesională şi evaluarea nevoilor sociale fricţional îmbunătăţirea funcţionării serviciilor în privinţa utilizării forţei de muncă
keynesian stimularea cererii globale Sursa: Beat Bürgenmeier, La socio-économie, Ed. Economica, Paris, 1999Date fiind -
însă - măsurile amintite anterior, esenţial apare faptul că nu există o singură soluţie în cazul şomajului, definitivă şi unitar
valabilă. Nu avem de-a face cu idei pure şi perfecte, ci doar cu programe de ansamblu, corelate, integrate în sistemul
politicilor anti-criză. "Terapeutica" şomajului nu este radicală; ea constă în practici sigure, de durată, care să stimuleze nu
doar cererea de muncă, ci - în egală măsură - o investiţie dublă: pe de o parte în elementul uman şi pe de altă parte în
producţie.Se constată, tot mai mult în ultima vreme, că principalele căi de reducere a şomajului, subocupării şi inactivităţii
sunt:accentuarea rolului firmelor; implicarea statului în economie; activitatea colectivităţilor şi a administraţiilor locale;
acţiunile sindicale. Se poate observa că rolul statului - de altfel intens mediatizat - este depăşit, în acest plan, de cel al
agenţilor economici, capabili să promoveze, mai rapid şi mai motivat, elemente care să ducă la depăşirea, prin forţe proprii,
a dezechilibrelor cauzate de şomaj. Pe termen scurt, în ţările avansate din punct de vedere economic se acţionează pentru
crearea unor activităţi de atragere a şomerilor în circuitul economic, prin: cicluri de formare alternativă; stagii de formare -
adaptare; dezvoltarea cercetării ştiinţifice. Pe piaţa europeană a muncii se afirmă - tot mai mult - măsuri de politică
generală, vizând:elemente ale pieţei muncii, prin: cursuri de calificare, ajutoare materiale, în scopul reintegrării profesionale,
asistenţă pentru crearea de noi locuri de muncă; şomerii, prin: alocaţii pentru şomaj parţial, reducerea duratei de muncă,
pre-pensionări; diverse: concediu paternal, alocaţii pentru copii ş.a. În plus, pe plan european s-au constituit o serie de
fonduri structurale în privinţa reducerii ratei şomajului, între care: Fondul Social European (FSE), Fondul European de
Dezvoltare Regianală (FEDER), Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA) ş.a., în scopul coeziunii
acţiunilor împotiva şomajului şi al dezvoltării regiunilor cele mai defavorizate. 3.1.1 Piaţa munciiDin punct de vedere al ins
tituţiilor sociale ce activează pe piaţa muncii enumerăm:Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care are responsabilitatea
generală de a e labora politicile de ocupare de pe piaţa muncii, programe şi planuri naţionale. El are de asemenea
responsabilitatea de a pregăti rapoartele bugetare pentru Fondul de Asigurări de Şomaj pe baza propunerilor făcute de
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de a controla executarea lor şi implementarea politicilor de ocupare, a
strategiilor, planurilor şi programelor realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de Consiliul
Naţional de Formare Profesională.Agenţia Naţ ională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Acesta este cel mai important
organism de implementare a politicilor şi programelor legate de piaţa muncii. Agenţia s-a constituit ca organism public
independent, condusă de un consiliu tripartid şi a început să funcţioneze în ianuarie 1999 prin preluarea unui departament
administrativ al MMSS şi a reţelei de oficii de ocupare existente la nivel local şi judeţean (228 de oficii de ocupare locale).
Atribuţiile Agenţiei au fost confirmate prin recenta lege asupra "sistemului asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării"
(Legea 76/2002) intrată în vigoare în martie 2002.. 3.1.2 Informarea şi consilierea profesionalăInformarea şi consilierea
profesională constituie un ansamblu de servicii oferite persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea
sunt: furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea
orientării profesionale; dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în
vederea luării deciziei privind propria cariera; instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă (prezentarea la
interviu, întocmirea unui CV). Informarea şi consilierea profesională se realizează de către centre specializate organizate în
cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă. Informarea privind piaţa muncii, stabilirea traseului profesional, evaluarea
şi autoevaluarea se realizează prin autoinformare, prin acordarea de servicii de consiliere individuală sau de grup oferite la
serviciile de mediere şi este obligatorie pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj. Consilierea profesională şi
instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă şi de prezentare la interviuri în vederea ocupării se realizează
de către consilieri de orientare a carierei, în cadrul centrelor de informare şi consiliere privind cariera sau, la cerere, în
cadrul altor forme organizate de instruire. 3.1.3 Cursuri de calificare si recalificareAgenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă organizează, gratuit, cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate în căutarea unui loc
de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meseri i care să
mărească şansele ocupării unui loc de muncă. Începând cu anul 2001, 80 % dintre cursuri sunt organizate numai în
condiţiile în care sunt asigurate locuri de muncă pentru absolvenţi, de obicei la cererea agenţilor economici. Restul de 20%
sunt organizate în întâmpinarea pieţei muncii. Acestea sunt organizate după o fundamentare riguroasă, criteriile fiind
necesitatea şi eficienţa. De asemenea, trebuie să se asigure absolvenţilor un grad de încadrare în muncă de cel puţin 60% în
următoarele 6 luni. Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de meserii, până la cursuri de
perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în termenii de bază ai economiei de piaţă sau cursuri de
pregătire pentru crearea de întreprinderi mici. Beneficiarii cursurilor de calificare/recalificare Legea nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă prevede ca serviciile de formare profesională se
acordă, gratuit, următoarelor categorii de persoane, astfel: a) au devenit ş omeri (indemnizaţi sau neindemnizaţi);b) nu au
putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar;c) au obţinut
statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională, conform legii; d) nu au putu t ocupa loc de muncă după
repatriere sau după eliberarea din detenţie. Conform Legii nr. 107/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
76/2004 a fost extinsă gama de beneficiari ai cursurilor gratuite de formare profesională, fiind suportate cheltuielile şi
pentru: persoanele încadrate în muncă, la revenirea din concediul pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2
ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; persoanele care şi-au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar;
persoanele care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de muncă după pensionarea pentru invaliditate;
persoanele care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai
mici decat indemnizaţia de şomaj şi care sunt înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă; persoanele care
execută o pedeapsă privativă de libertate, în locuri de detenţie anume destinate, şi care mai au de executat cel mult 9 luni
până la ultima zi de executare a pedepsei. Persoanele înscrise la cursurile gratuite de formare profesională au următoarele
drepturi: să beneficieze de pregătire teoretică si practică pe toata durata cursului; să beneficieze, pentru traseul de la
domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea
cheltuielilor de transport, pentru cel mult 4 deplasări în cursul unei luni, dacă nu se poate deplasa zilnic la unitatea de
pregătire, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice şi regiilor autonome cu
specific deosebit, pe perioada delegării şi deplasării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în
interes de serviciu; Cofinanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a programelor de formare profesională O altă măsură
nouă, cuprinsă in Legea nr. 107/2004, este cofinanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a programelor de formare
profesională organizate de către angajatori pentru salariaţii proprii. În scopul prevenirii şomajului şi consolidării locurilor de
muncă prin creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă, angajatorilor care
organizează, în baza planului de formare profesională, programe de formare profesională pentru proprii angajaţi, derulate de
furnizori de servicii de pregătire profesională, autorizaţi în condiţiile legii, se acordă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o
sumă reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională organizate pentru un număr de cel mult 20%
din personalul angajat. 3.1.4 Subvenţionarea locurilor de muncăAngajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă
nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri întreţinători unici de familie primesc, timp de 12 luni, o sumă
reprezentând un salariu minim brut pe ţară, având obligaţia de a menţine raporturile de muncă timp de 2 ani. De aceleaşi
facilităţi beneficiază şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează persoane cu handicap. Subvenţionarea locurilor
de muncă pentru absolvenţi Angajatorii sunt stimulaţi în vederea încadrării absolvenţilor tuturor instituţiilor de învăţământ.
Măsurile de stimulare a încadrării în muncă a absolvenţilor constau în acordarea de subvenţii în cuantum de 1-1,5 salarii de
bază minime brute pe economie, timp de 12 luni, angajatorilor care încadrează absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ şi îi
menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 3 ani. Astfel, angajatorii primesc: a) 1 salariu de bază minim brut pe ţară, în
vigoare la data încad rării în muncă, pentru absolvenţii şcolilor profesionale sau ai şcolilor de arte şi meserii;b) 1,2 salarii de
baza minime brute pe ţară, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ liceal sau de învăţământ
postliceal; c) 1,5 salarii de bază minime bru te pe ţară, în vigoare la data încadrării in muncă, pentru absolvenţii de
învăţământ superior.În perioada celor 3 ani, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către
angajator, iar cheltuielile necesare pregătirii profesionale vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor
pentru şomaj. 3.2 Obiectivele programului de ocupare a forţei de muncăPrincipalele obiective ale A.N.O.F.M. vizează:
reducerea şi prevenirea şomajului de lungă durată prin acordarea de alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de
expirarea perioadei de indemnizare, stimularea mobilităţii prin măsuri de subvenţionare a forţei de muncă angajată în
programe de ocupare temporară; creşterea calităţii forţei de muncă şi perfecţionarea profesională continuă prin organizarea
de cursuri şi pentru persoanele care şi-au întrerupt activitatea, astfel încât, la reluarea acesteia, să-şi poată îndeplini
atribuţiile de serviciu; reducerea şomajului în rândul persoanelor cu nevoi speciale prin măsuri de stimulare a angajatorilor
care încadrează şomeri cu vârste de peste 45 de ani, întreţinători unici de familie sau persoane cu handicap; reducerea
şomajului în rândul tinerilor proveniţi din instituţii de ocrotire socială prin încheierea de contracte de solidaritate şi
identificarea de angajatori de inserţie; prelungirea vieţii active prin măsuri de stimulare a angajatorilor care încadrează
şomeri care mai au 3 ani până la îndeplinirea condiţiilor pentru solicitarea pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate sau
pentru acordarea pensiei pentru limită de varstă, conform legii; dezvoltarea spiritului antreprenorial prin acordarea de
servicii de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri, precum şi p
rin acordarea de credite cu dobândă avantajoasă in vederea creării de noi locuri de muncă;reducerea discrepanţelor regionale
de ocupare şi de şomaj prin creşterea potenţialului de dezvoltare economică şi de creare de locuri de muncă la nivel local ca
urmare a acordării de credite în condiţii avantajoase, credite nerambursabile pentru dezvoltarea localităţilor confruntate cu
fenomene de sărăcie şi excluziune socială din cauza nivelului ridicat al şomajului; asigurarea egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi, pe piaţa muncii prin acţ iuni de stimulare a gradului de ocupare în rândul femeilor;3 .2.1 Măsuri pentru
implementarea Programului de ocupare a forţei de muncă Pentru atingerea obiectivelor propuse şi ţinând cont de Strategia
Uniunii Europene privind ocuparea, de recomandările Raportului de ţara întocmit de către Comisia Europeană şi de
documentul comun de evaluare privind priorităţile politicii de ocupare (JAP), măsurile prevăzute a se implementa prin
Programul de ocupare a forţei de muncă constau în:acordarea de servicii gratuite de info rmare si consiliere profesională
persoanelor in căutarea unui loc de muncă, încercându-se, dacă este posibil, plasarea pe locurile de muncă vacante,
furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor, evaluarea si autoevaluare personalităţii in vederea
orientării profesionale, dezvoltarea abilităţii şi încrederii in sine a persoanelor in căutarea unui loc de muncă, în vederea
luării de către acestea a deciziei privind propria carieră, precum şi instruirea în metode şi tehnici de căutarea unui loc de
muncă;acordarea de alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea şomajului, astfel încercându-se
prevenirea şomajului de lungă durat în rândul tinerilor până în vârstă de 25 ani şi a celorlalte categorii de şomeri, supuş i
riscului rămânerii in şomaj mai mult de 6 luni, respectiv 12 luni;stimularea mobilităţii forţei de muncă prin acordarea de
prime ş omerilor care doresc schimbarea domiciliului sau angajarea la distanţe mai mari de 50 km faţă de
domiciliu;acordarea gratui tă de servicii de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau iniţierea
unei afaceri, in scopul creşterii gradului de ocupare prin înfiinţarea propriei afaceri;acordarea de s timulente angajatorilor
pentru încadrarea persoanelor cu handicap, astfel acordând şanse egale pe piaţa muncii persoanelor cu nevoi
speciale;încheierea de contracte de soli daritate cu angajatori de inserţie pentru tinerii ce îndeplinesc condiţiile Legii nr.
116/2002 privind combaterea marginalizării sociale, astfel încât să se asigure reducerea şomajului in rândul tinerilor
proveniţi in marea majoritate din instituţiile de ocrotire socială; 3.2.2 Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de
muncăMăsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă vizează: creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea
unui loc de muncă; stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi crearea de noi locuri de muncă.
Măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă se adresează atât persoanelor în căutarea unui loc de muncă, cât şi
angajatorilor şi sunt realizate prin servicii specializate, furnizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi
furnizori de servicii din sectorul public sau privat. Furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de
muncă pot să presteze, pe bază de contracte încheiate cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, servicii finanţate din
bugetul asigurărilor pentru şomaj, numai dacă sunt acreditaţi. Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui
loc de muncă se realizează, în principal, prin: informarea şi consilierea profesională; medierea muncii; formarea
profesională; consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri;
completarea veniturilor salariale ale angajaţilor; stimularea mobilităţii forţei de muncă. Persoanele care solicită dreptul la
ajutor de şomaj, ajutor de integrare profesională sau alocaţie de sprijin înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi
beneficiază de acest drept în cuantumul, pe durata şi în condiţiile stabilite. În aceleaşi condiţii beneficiază persoanele de
drepturile care le-au fost suspendate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi şi care au fost repuse în plată după
această dată. În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în baza propunerilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va
elabora norme metodologice de aplicare a acesteia, precum şi criterii de acreditare a furnizorilor de servicii, care vor fi
aprobate prin hotărâri ale Guvernului. Cererea de muncă pleacă de la nevoia de servicii-munca din partea utilizatorilor
acesteia, dar condiţia esenţială a transformărilor de muncă în cererea de muncă este remunerarea sau salarizarea ; aceasta se
concretizează în oferta de locuri de muncă salariate.Cererea si oferta de muncă sunt într-o relaţie de interdependenţă cu
dezvoltarea economico-socială, de amploarea şi structurile activităţilor economice şi ale acţiunilor sociale şi, pe de altă
parte, de fenomenele şi procesele social-demografice. Aceste interdependenţe multiple sunt sugerate de următoarea schemă.
Putem spune că piaţa muncii are un caracter specific care poate fi pus in evidenţă prin următoarele aspecte:pe termen scurt
cererea de muncă este invariabilă deoarece crearea de noi locuri de muncă presupune dezvoltarea activităţilor existente şi
iniţierea altora noi, probleme care nu se pot realiza într-un timp scurt; de asemenea ,oferta de muncă se formează in
decursul unui orizont de timp îndelungat, timp în care noua generaţie ajunge la vârsta legală de muncă si se instruieşte;oferta
de muncă işi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de muncă; mobilitatea redusă a forţei de muncă, a
posesorului acesteia, oamenii sunt ataşati mediului social-economic în care sau format şi unde trăiesc; avantajele economice
oferite de alte zone (localităţi ) nu işi exercită nelimitat rolul in ceea ce priveşte deplasările oamenilor spre noi locuri de
muncă; oferta de muncă depinde şi de alţi factori decât cei economici (vârsta, starea sănătăţ ii, psihologia oamenilor);eter
ogenitatea cererii şi ofertei de muncă, neconcordanţa dintre structurile acestora fac ca substituirea între diferitele ei
componente să fie redusă. 3.3 Măsuri de combatere a ş omajuluiÎ n actualul sistem legislativ al României principalul act
normativ în materie îl constituie Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă. Principalele obiective urmărite sunt creşterea ş anselor de ocupare a persoanelor in căutarea unui loc de muncă şi
stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi crearea de noi locuri de muncă .Creşterea ş anselor de
ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se realizează in principal prin: informarea şi consilierea profesională,
medierea muncii, consultantă şi asistenţă pentru inceperea unei activitati independente sau pentru iniţierea unei afaceri,
completarea veniturilor salariale ale angajaţilor, stimularea mobilităţii forţei de muncă.1 . Informarea si consilierea
profesională costituie un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor in căutarea unui loc de muncă. Serviciile
se acorda prin centre specializate şi prin furnizori din sectorul public sau privat, având următorul scop:furnizarea de
informaţii privind piaţa muncii şi evoluţ ia ocupaţiilor;evalua rea si autoevaluarea personalităţii in vederea orientării
profesionale;dezvoltarea abilităţii şi încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de că tre
acestea a deciziei privind propria carieră profesională;instruirea in metode si tehnici de căutare a unui loc de muncă. 2.
Medierea muncii constă in activitatea prin care se realizează punerea în legatură a angajatorilor cu persoanele aflate în
căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu.Angajatorii au obligaţia să comunice
agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă toate locurile de muncă vacante, in termen de 5 zile de la vacantarea acestora.
Necomunicarea acestor locuri de muncă vacante constituie contravenţie.La randul lor, furnizorii de servicii de ocupare au
obligaţia de a comunica lunar agenţiilor pentru ocuparea fortei de munca date privind numărul şomerilor încadraţi în
muncă.Serviciile de mediere pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă se acordă gratuit şi constau în:informaţii
privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora prin publicarea, afişarea, organizarea de burse ale
locurilor de muncă;mediere electronică, având ca scop punerea î n corespondenţa a cererilor şi ofertelor de locuri de
muncă;pre selecţia candidaţilor corespunzători cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în concordanţă cu pregătirea ,
aptitudinile, experienţa şi cu interesele celor în cauză.3 . Acordarea de consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei
activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri sub formă de: servicii juridice; de marketing; financiare; metode şi
tehnici de management al afacerilor şi al resurselor umane.Serviciile se acordă gratuit, o singură dată, pentru fiecare
perioada în care persoana beneficiază de indemnizaţie de şomaj. 4 . Completarea veniturilor salariale ale angajaţilor. Scopul
măsurilor de completare a veniturilor salariale, rezidă in determinarea şomerilor de a se încadra în muncă. În acest sens
persoanele care primesc indemnizaţia de şomaj şi care se angajează pentru un program normal de lucru beneficiază - din
momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj - de o sumă
lunară, neimpozabilă, in cuantum de 30% din indemnizaţia de şomaj. Sumele necesare se acordă din bugetul asigurărilor
pentru şomaj.5 . Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Sedentarismul, imobilismul forţei de muncă din România constituie
o realitate evidentă. In aceste condiţii s-au introdus soluţii noi care urmăresc stimularea mobilităţii forţei de muncă.Ca un
factor coercitiv sumele acordate drept prime trebuie restituite dacă raporturile de muncă sau de serviciu încetează din
iniţiativa sau din motive imputabile celui care prestează munca într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării
sale.6 . Stimularea angajatorilor pentru încadrarea in muncă a şomerilor. Persoana lipsită de venituri nu ramane pasivă, în
aşteptare; ea îşi caută în mod real un loc de muncă. De aceea o mare importanţa trebuie dată măsurilor privind stimularea
angajatorilor.a) Subvenţionarea locurilor de muncă. O însemnatate majoră o au măsurile care vizează absolvenţii intituţiilor
de învăţământ, pe de o parte şi şomerii de peste 45 de ani. Sunt categoriile de vârstă care întampină cele mai mari dificultăţi
la încadrarea în muncă.Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de
învăţământ primesc pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând un salariu minim brut pe
ţară în vigoare. Dacă absolventul este o persoană cu handicap, angajatorul primeşte pe 18 luni o sumă lunară reprezentând
1,5 salarii minime brute pe ţara în vigoare. În schimbul acestor sume primite de la bugetul asigurărilor pentru şomaj,
angajatorii sunt obligaţi să mentină raporturile de muncă cel puţin 3 ani de la data încheierii actului juridic care a dat naştere
raportului respectiv. In caz contrar, angajatorii trebuie să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă,
sumele incasate pentru fiecare absolvent, plus dobanda aferentă. Acordarea de credite. Scopul acordării de credite din
bugetul asigurărilor pentru şomaj îl constituie crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi
mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice legal
autorizate in domeniile producţiei, serviciilor sau turismului. Creditele se acordă pe baza unor proiecte de fezabilitate -
proportional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi înfiinţate - pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în cazul investiţiilor,
inclusiv perioada de graţie de maximum 6 luni şi, respectiv, un an în cazul producţiei, cu o dobândă de 50% din taxa oficială
a scontului stabilită de Banca Naţională.Băncile sau ageţtiile de credite (cu care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Munca a încheiat contracte potrivit legii), pot acorda credite dacă beneficiarii întrunesc următoarele condiţii: pe cel puţin
50% din locurile de muncă nou-create să fie încadraţi şomeri; în caz contrar, angajatorul suportă o penalitate egala cu
mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat şi neocupat; cei astfel încadraţi să fie menţinuţi in activitate
cel puţin 3ani; în caz contrar, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data disponibilizării, angajatorul este
obligat să încadreze, pe locurile devenite vacante, tot şomeri; locurile de muncă - în funcţie de care se calculează valoarea
creditelor - să nu fie vacante ca urmare a disponibilizărilor de personal în ultimele 12 luni premergătoare încheierii
contractului de creditare cu banca. c) Alte facilităţi acordate angajatorilor. O alta masură de stimulare o constituie reducerea
sumei reprezentând contribuţia datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj.Angajatorii care încadrează persoane din râ ndul
şomerilor, pe care le menţin pe o perioadă de cel puţin 6 luni (de la data încadrării), beneficiază de reducerea sumei
reprezentând contribuţia de 5% datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj. Reducerea - care se acordă începând din anul
fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni - constă in diminuarea sumei datorate lunar cu 0,5 pentru fiecare procent din
ponderea personalului nou-angajat din numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract de muncă în anul
respectiv.Angajatorii care pri mesc credite din bugetul asigurărilor pentru şomaj în condiţiile legii, beneficiază de reducerea
la plata contribuţiei numai pentru şomerii încadraţi peste nivelul de 50% din locurile de muncă nou-create. In acest caz,
angajatorul beneficiază de două facilităţi:credit avantajos; reducerea contribuţiei datorate la bugetu l asigurărilor pentru
şomaj.IV. ROLUL INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ PENTRU ECHILIBRAREA PIEŢEI MUNCII4 .1 Conţinutul, funcţiile
şi trăsăturile pieţei forţei de muncăPentru a analiza problema ocupării forţei de muncă şi a şomajului trebuie să facem o
analiză prealabilă a pieţei muncii, deoarece ocuparea forţei de muncă şi şomajul sunt legate de această piaţă. Piaţa muncii
"reprezintă spaţiul economic în care tranzacţionează în mod liber utilizatorii de muncă (deţinătorii de capital) în calitate de
cumpărători şi posesorii resursei de muncă, în calitate de vânzători, în care prin mecanismul preţului muncii, al concurenţei
libere între agenţii economici, al altor mecanisme specifice, se ajustează cererea şi oferta de muncă"."Piaţa muncii
reprezintă ansamblul acţiunilor de vânzare - cumpărare a forţei de muncă, ce au loc într-un spaţiu economic; ea relevă
întâlnirea cererii cu oferta de muncă, stabilirea pe această bază a condiţiilor pentru angajarea salariaţilor, negocierea şi
fixarea salariilor în funcţie de performanţele lucrătorilor, realizarea mobilităţii salariilor şi forţei de muncă pe locuri de
muncă, firme, zone".Am definit până acum noţiunea de piaţă a muncii. În unele referinţe bibliografice se face referire la
piaţa forţei de muncă. Deci, piaţa forţei de muncă poate fi definită ca "ansamblul relaţiilor economice cu privire la angajarea
şi utilizarea forţei de muncă, precum şi cu privire la asigurarea protecţiei sociale a deţinătorilor acestor mărfuri speciale".
Autorul Petre Burloiu consideră că piaţa muncii "reprezintă confruntarea dintre cererea şi oferta de forţă de muncă într-un
anumit interval de timp şi într-un anumit spaţiu, care se finalizează prin vânzarea - cumpărarea de forţă de muncă în
schimbul unui preţ numit salariu". Trebuie însă făcută precizarea că, deşi autorul foloseşte termenul de piaţă a muncii, nu
este de acord cu el, considerând că este mai corect termenul de piaţă a forţei de muncă, deoarece "munca este o consecinţă a
aplicării în producţie a forţei de muncă vândute de muncitor şi cumpărate de patron, reprezentând încorporarea în produs a
energiei prestate"Există multe argumente care susţin fiecare din aceste formulări. Ele au la bază două direcţii de cercetare, şi
anume :a. Cercetare esenţei şi procesualităţii relaţiilor economico-sociale în cadrul cărora se desfăşoară munca salariată,
care face necesară utilizarea noţiunii de piaţa forţei de muncă. Argumentele în acest caz sunt:- obiectul tranzacţiilor pe
această piaţă îl constituie, în condiţiile contemporane, forţa de muncă, adică însuşirile fizice, intelectuale, competenţa,
experienţa etc. şi nu munca - ce este doar utilizarea forţei de muncă; - beneficiarul foloseşte în interesul său, în calitate de
cumpărător, forţa de muncă, iar întreprinderile angajează forţa de muncă şi nu munca; - obiectul sistemului de protecţie
socială, determinat pe baza relaţiilor economice din cadrul pieţei contemporane vizează în mod direct forţa de muncă şi nu
munca; - opţiunea pentru piaţa forţei de muncă implică şi recunoaşterea caracterului de marfă al forţei de muncă, inclusiv
pentru ţările europene. b . Cercetarea fenomenologică, a formelor concrete de manifestare a relaţiilor economico - sociale
implicate de munca salariată, care impune utilizarea formulării de piaţă a muncii. Argumentele în acest caz sunt:- piaţa
forţei de muncă are o sferă mai limitată, desemnând după toate aparenţele, numai oferta de forţă de muncă. - piaţa muncii
include impactul dintre cerere şi ofertă, ca elemente principale ale ei, precum şi reglementarea raporturilor de muncă sub
toate aspectele lor: durata muncii, concediile de odihnă plătite, recrutarea, condiţiile de angajare şi licenţiere, de formare şi
reconversie, condiţiile de muncă, dreptul la grevă, drepturile de salarizare, etc. - acţiunea de vânzare cumpărare nu se
realizează numai la angajare - licenţiere, ci se afirmă în fiecare zi în procesul muncii; - piaţa muncii reflectă un amplu
proces de umanizare care s-a produs, în primul rând, în sfera muncii. Piaţa muncii reprezintă o serie de caracteristici care
evidenţiază conţinutul şu funcţiile ei în cadrul sistemului de pieţe specifice. Este o piaţă cu un grad mai scăzut de
flexibilitate dar cu o mai pronunţată sensibilitate, trăsătură prin care ea condiţionează în măsură considerabilă atât echilibrul
economic, cât şi pe cel social - politic . Această caracteristică decurge atât din particularităţile demo-economice, bio-
fiziologice şi psihosociale ale forţei de muncă şi implicit din specificul ofertei de pe piaţa muncii, cât şi din ponderea
ridicată şi întrepătrunderea pronunţată a laturilor economice şi sociale. În literatura de specialitate s-a subliniat adesea că, în
condiţiile contemporane, dreptul la muncă, la alegerea liberă a profesiei şi locului de muncă este un drept fundamental al
omului într-o societate democratică.Asigurarea locului de muncă, alegerea şi exercitarea liberă a profesiei, reprezintă în
egală măsură un act economic şi unul de justiţie socială, de echilibru social. Piaţa muncii influenţează şi este influenţată de
relaţiile dintre celelalte pieţe specifice din economia naţională, ca şi de conjunctura economică internaţională . Piaţa muncii
are un rol esenţial în cadrul interdependenţelor care asigură dinamismul economiei. Dar, nu trebuie absolutizată această
relaţie, deoarece nu întotdeauna şi peste tot există o corelaţie strânsă, liniară, între factorul muncă şi creşterea economică.
Unele resurse de muncă nu se manifestă pe piaţa muncii ca atare, chiar dacă ele sunt creatoare de bunuri
economice.Modalitatea prin care se realizează unirea între forţa de muncă şi celelalte elemente ale unei activităţi economice
este caracteristică fiecărui sistem real al economiei. În condiţiile economiei de piaţă se foloseşte, în acest scop, mecanismul
specific al pieţei muncii, adică negocierea concretizată în angajarea omului ca salariat. Dar, pe piaţa muncii nu se negociază
întregul potenţial de muncă al unei ţări, deoarece persoanele care au în posesie şi ceilalţi factori de producţie îi combină pe
toţi în mod direct fără a apela la mecanismul pieţei muncii. În etapa tranziţiei la economia de piaţă, funcţiile pieţei muncii se
conturează treptat şi se îmbogăţesc în conţinut, pe măsură ce evoluează, se diversifică şi se consolidează procesul de aşezare
a vieţii economice pe baza legităţilor şi principiilor producţiei. Pe de altă parte, aceste funcţii se realizează diferenţiat, în
raport cu cadrul în care se manifestă, cu modificările intervenite în timp în comportamentul şi mentalitatea factorului uman
al producţiei, concordant cu progresele înregistrate în procesul tranziţiei la economia modernă de piaţă. Corespunzător unei
economii de piaţă, în ţara noastră piaţa muncii este încă în formare. Consolidarea noii pieţe a muncii este un proces relativ
îndelungat şi dificil. Încă nu există toate reglementările legislative menite să evite blocajele, distorsiunile sau
disfuncţionalităţile şi să asigure formarea şi funcţionarea ei normală. Acest aspect se află în corelaţie cu starea pieţei
monetar-financiare şi a pieţei bunurilor şi serviciilor, deoarece nu se poate reglementa şi utiliza normal doar mecanismul
salarial, fără a funcţiona eficient celelalte pârghii economice (monedă, preţ, credit etc.), care au repercusiuni negative asupra
pieţei muncii datorită caracterului său de piaţă derivată. În perioada tranziţiei, în România, piaţa muncii prezintă unele
particularităţi, cum sunt: - reducerea şi precizarea ocupării forţei de muncă. Fenomenul cel mai alarmant al funcţionării
pieţei muncii, în perioada tranziţiei, este cel al scăderii populaţiei ocupate, fenomen datorat trecerii la un nou model de
ocupare bazat pe alte principii economice, precum şi datorită tensiunilor generate între structura demografică, economică şi
socială a pieţei muncii. Degradarea ocupării este, de asemenea, efectul crizei de sistem pe care o traversează economia
naţională, criza caracterizată prin subproducţie şi subutilizare a factorilor de producţie. Reducerea ocupării este un factor de
depreciere a securităţii economice a individului, care echivalează cu scoaterea sa din sfera autoprotecţiei economice şi
intrarea în sfera protecţiei sociale; - examinarea ocupării pe structuri profesionale indică o diversificare a structurii
ocupaţionale, care este efectul procesului general de tranziţie spre un nou tip de economie, care se fundamentează pe
modificări substanţiale în domeniul proprietăţii şi al stimulării iniţiativei particulare. Apar astfel noi categorii de populaţie
ocupată, cum sunt: patronii şi asociaţii, lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii familiali neremuneraţi. Statutul de salariat, care
reprezintă de departe ponderea cea mai ridicată în structura populaţiei ocupate, comportă o depreciere notabilă, precum şi
un flux migratoriu dinspre sectorul de stat înspre sectorul privat; - şomajul cronic, de lungă durată şi de descurajare
reprezintă un risc economic şi social major, cu efecte de disoluţie socială, care marginalizează şi exclude social individul; -
în sfera ocupării se includ şi activităţile oculte, cunoscute ca piaţa neagră sau piaţa paralelă a muncii ce scapă de sub
controlul legislaţiei muncii. În România nu există încă un sistem statistic care să ofere informaţii pertinente cu privire la
dimensiunile pieţei paralele a muncii. Totuşi, pe această piaţă, au fost identificate următoarele categorii :- şomerii, cu
deosebire cei intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii şi cei de lungă durată. Pentru aceştia, munca la negru este un mijloc
de completare a venitului obţinut din ajutorul de şomaj, în condiţii de menţinere a dreptului de securitate socială care
decurge din statutul de şomer. Sigur, şansele de a obţine un astfel de loc de muncă sunt dependente, pe de o parte, de
meserie şi/sau calificare, iar pe de alta, de acceptarea condiţiilor de muncă oferite;- persoanele descurajate, cu deosebire
persoanele singure, care au în întreţinere copii, bătrâni şi nu au altă alternativă de a munci, de a obţine un venit; - pensionari
şi alte categorii de populaţie inactivă (elevi, studenţi), pentru completarea veniturilor sau asigurarea unui minim de venit
pentru satisfacerea unor nevoi fundamentale; - forţa de muncă necalificată, dispusă să facă orice fel de muncă şi să accepte
orice condiţii de muncă; - persoane care nu dispun de nici o sursă de venit şi nici de susţinători legali; - copii sub vârsta
legală de muncă, angajaţi prin rotaţie pentru perioade scurte de timp, care acceptă salarii mici (sub cel minim pe economie)
şi/sau alte condiţii de muncă precare;- persoane ocupate, pentru completarea venitului salarial (şi/sau de altă natură). În
această categorie se includ persoane care oferă o gamă variată de servicii (meditaţii, consultanţă, servicii de utilitate casnică,
de asistenţă socială, îngrijire a copiilor etc.);- imigranţi (inclusiv persoane refugiate). 4 .2 Echilibrul şi dezechilibrul pieţei
muncii: ocuparea şi şomajul în teoria economicăTermenul de echilibru derivă din cuvintele latine aegus, care înseamnă egal
şi libre, care înseamnă balanţă, desemnând egalitatea a două mărimi măsurabile, reversul stării de egalitate fiind desemnat
prin conceptul de dezechilibru.În condiţiile economiei de piaţă concurenţială, echilibrul economic se manifestă sub forma
unei stări proprii pieţei, generată de acţiunea agenţilor economici în calitatea lor de producători - vânzători şi de cumpărători
- consumatori. Din modul de acţiune şi de comportare a acestor agenţi economici pe piaţă, în funcţie de propriile lor
interese, echilibrul economic concurenţial apare sub forma raportului dintre cererea şi oferta ce se manifestă pe pieţele
bunurilor economice, monetare, de capitaluri şi de muncă, care în unitatea şi interdependenţa lor reprezintă forme de
existenţă a echilibrului macroeconomic .Din afirmaţiile anterioare se desprinde concluzia că starea de echilibru de pe piaţa
muncii este strâns legată de celelalte pieţe, piaţa muncii fiind o piaţă derivată . Ca piaţă derivată, ea primeşte influenţele
celorlalte pieţe şi totodată generează efecte ce se regăsesc în toate sectoarele economico-sociale.Echilibrul dintre nevoia de
muncă (cererea de muncă) şi resursele de muncă disponibile (oferta de muncă), dintre ocuparea forţei de muncă şi creşterea
productivităţii muncii, constituie parte integrantă a echilibrului economic general. Importanţa sa în cadrul echilibrului
economic general rezultă din rolul decisiv al resurselor umane în procesul dezvoltării, din interferenţa sa cu ceilalţi factori şi
condiţiile de progres economic şi social.Nivelul la care se stabileşte echilibrul dintre nevoile şi resursele de muncă, dintre
volumul şi dinamica ocupării şi cel al creşterii productivităţii muncii, ca şi limitele sale de valabilitate compatibile cu
echilibrul economic general sunt dependente de dimensiunile şi condiţiile echilibrului material şi valoric. La rândul său,
echilibrul forţei de muncă condiţionează echilibrul de pe celelalte pieţe şi, prin acestea, pe cel general. Echilibrul pieţei
muncii poate fi privit ca:- echilibru funcţional , care defineşte zona de compatibilitate a ocupării forţei de muncă şi creşterii
productivităţii muncii în condiţii determinate de producţie;- echilibru structural, care exprimă modul de distribuire a forţei
de muncă pe sectoare, ramuri, activităţi, profesii, calificare, pe teritoriu etc., în condiţii date ale nivelului producţiei, tehnicii
şi productivităţii muncii.Aceste forme de echilibru coexistă, interferează şi se intercondiţionează. Starea de echilibru implică
concordanţă în termeni cantitativi şi structural-calitativi, între nevoia de muncă şi resursele de muncă. Procesul de realizare a
echilibrului este determinat de o serie de condiţii şi de restricţii. Dacă ipoteza fundamentală rezidă în egalitatea dintre
nevoile de muncă ale societăţii şi resursele de muncă disponibile, restricţiile rezultă din nivelul şi ritmul de creştere a
producţiei şi productivităţii muncii. În consecinţă, în funcţie de combinaţiile dintre volumul producţiei, pe de o parte, şi
factorii acesteia, pe de altă parte, există o mulţime de zone ale ocupării, de echilibru, din care numai una poate să coincidă
cu ocuparea deplină a forţei de muncă. Modificările ce intervin pe parcursul dezvoltării în nevoia de muncă şi resursele de
muncă conduc la un caracter dinamic al procesului de realizare a echilibrului cererii de muncă cu oferta de muncă, echilibru
supus în permanenţă acţiunii unor factori diferiţi ca sens şi intensitate, care determină echilibrul sau dezechilibrul pe piaţa
muncii. Piaţa forţei de muncă este o piaţă supusă aceloraşi reguli ale concurenţei. Cererea de muncă se confruntă, deci, cu
oferta de muncă. Rezultatul constă în formarea unui nivel al salariului real care permite deplina ocupare şi implicit echilibrul
pieţei muncii. Pentru clasici şi neoclasici şomajul nu reprezintă decât un dezechilibru temporar manifestat pe piaţa muncii, şi
el nu poate fi decât voluntar. O astfel de concepţie evidenţiază situaţia conform căreia orice individ poate găsi şi ocupa un
loc de muncă, cu condiţia să accepte o reducere a salariului cerută de necesitatea ocupării depline. În sfera şomajului
voluntar intră şi aşa numitul şomaj fricţional sau tranzitoriu, precum şi o parte a celui numit structural.Şomajul fricţional
apare în acele economii în care forţa de muncă manifestă o mare înclinaţie pentru a schimba frecvent locul de muncă, în
timp ce şomajul structural se datorează dezechilibrelor create între cererea şi oferta de muncă. Structurile socioprofesionale
nu mai corespund structurii tehnico-economice în evoluţie. Transformările rapide intervenite în aparatul de producţie, sub
impactul noilor tehnologii, vor conduce la suprimarea unui mare număr de locuri de muncă, fără a se ţine seama de
realităţile în care suprimarea se referă la un vechi loc de muncă. Dacă între suprimarea şi crearea de locuri de muncă
intervine un interval mai lung, apare ceea ce economiştii numesc şomaj structural sau ajustare structurală. Progresul
tehnologic a fost pentru Schumpeter, punctul central al dinamicii sistemului economic. Pentru Schumpeter, sistemul
economic era determinat de inovaţiile tehnice şi de răspândirea lor . El a arătat că procesul de extindere, prin care inovaţiile
generează "valuri" majore de creşteri ale investiţiilor şi producţiei, a fost el însuşi un proces neregulat, cu caracteristici
ciclice. Aceste caracteristici ale inovaţiilor ar fi suficiente pentru a aduce cu ele disturbanţe majore în economie - furtunile
distrugerii colective. De aceea, Schumpeter atribuie acestor transformări tehnologice majore manifestarea pe scară largă a
şomajului ciclic tehnologic.Şomajul structural apare adesea în regiuni particulare ale ţării. În această situaţie, este utilizat
termenul de şomaj regional, cauzat de concentrarea unor industrii particulare în anumite zone particulare . În ţara noastră,
un exemplu concret îl constituie şomajul din zonele miniere.Nivelul şomajului structural depinde de trei factori: - gradul de
concentrare regională a industriei: cu cât este mai diversificată economia unei regiuni, cu atât va fi afectată mai puţin de
declinul unei industrii particulare; - viteza de schimbare a cererii şi ofertei în economie: cu cât va fi mai rapidă rata
progresului tehnologic sau rata modificării preferinţelor consumatorilor, cu atât mai mare va fi rata surplusului de lucrători; -
imobilitatea muncii: cu cât lucrătorii sunt mai puţin capabili sau doritori să se mute la un nou loc de muncă, cu atât va fi mai
mare nivelul şomajului structural. Imobilitatea geografică este o problemă particulară, asociată cu şomajul regional, iar
imobilitatea ocupaţională este o problemă particulară a şomajului tehnologic, unde vechile aptitudini nu mai sunt necesare.
Şomerii pot fi încadraţi în cinci categorii : 1 . persoane concediate care se aşteaptă să se întoarcă la acelaşi loc de muncă;2 .
persoane care şi-au pierdut locul de muncă, la care nu se mai pot întoarce;3 . persoane care şi-au părăsit locul de muncă;4 .
persoane reintegrate, care se întorc pe piaţa muncii după un răgaz în care nu muncesc sau nu caută de lucru, şi 5 . noii
intraţi, care nu au lucrat niciodată cu normă întreagă, dar acum caută angajare.Şomajul fricţional constă în principal în
indivizii aparţinând categoriilor 3, 4 şi 5, deşi reintegraţii, precum şi noii veniţi, pot petrece mai mult timp în căutări fără
rezultat al unui loc de muncă, dacă şomajul lor este structural. Criza şomajului, pentru aceste cinci categorii, este foarte
sensibilă la ciclul de afaceri. În perioada de recesiune, procentul persoanelor care îşi pierd locul de muncă, fie temporar, fie
permanent, creşte substanţial. De fapt, 90 de procente din creşterea şomajului, pe durata unei recesiuni tipice, provin din
pierderea locurilor de muncă şi concedieri. Putem încadra şomajul ciclic în categoriile 1 şi 2 , chiar dacă şi şomajul
structural este inclus în categoria 2. Din anumite motive, şomajul este concentrat în grupuri demografice particulare.
Pierderea locului de muncă tinde să afecteze cel mai serios populaţia adultă masculină. Şomajul repetitiv este resimţit mai
ales de populaţia feminină adultă şi de populaţia tânără. Bineînţeles, în categoria 5 intră mai ales tinerii.Soluţia contra
şomajului, pe care au dat-o clasicii este următoarea: dacă şomajul apare şi creşte la un moment dat, salariile scad, forţa de
muncă se ieftineşte, costul se reduce, ceea ce permite producătorului să mărească producţia din nou şi din nou să angajeze
forţă de muncă, având drept efect dispariţia şomajului.Ceea ce determină în mod esenţial gradul de folosire al forţei de
muncă este nivelul cererii efective. Insuficienţa ei, atât la consum, cât şi la investiţii, produce şomajul. Soluţia în acest caz o
constituie relansarea cererii globale, prin stimularea consumului şi a investiţiilor. Înlăturarea şomajului are loc prin
antrenarea unei cheltuieli de investiţii suficient de mare care să poată absorbi producţia furnizată de excedentul de mână de
lucru în situaţia când aceasta ar fi ocupată. Creşterea salariului real şi a puterii de cumpărare influenţează pozitiv nivelul de
folosire a forţei de muncă, dar investiţia rămâne hotărâtoare pentru gradul de ocupare al forţei de muncă. De aceea, trebuie
să aibă loc o stimulare a investiţiei printr-o politică de credit ieftină. Pentru aceasta este necesară o emisiune suplimentară de
bani, pentru a satisface preferinţa pentru lichiditate şi să se reducă rata dobânzii. Astfel, scăderea prealabilă a ratei dobânzii
face ca procesul investiţional să fie reluat pe scară largă. În ceea ce priveşte emisiunea suplimentară de bani, aceasta are
drept rezultat negativ creşterea inflaţiei.Dacă acestea se dovedesc insuficiente, statul poate interveni direct prin noi cheltuieli
(cumpărări de bunuri şi de servicii de către administraţii, lucrări mari, subvenţii) de natură să sporească cererea sau prin
mărirea tendinţei de consum printr-o politică de repartiţie în favoarea veniturilor mici, care consumă relativ mai mult decât
veniturile mari. Rata naturală a şomajului reprezintă acel nivel al şomajului voluntar care curăţă piaţa forţei de muncă şi care
produce o rată substanţială a salariului real, considerând că mai multe pieţe se află în echilibru .Rata naturală a şomajului
reprezintă deci un concept de echilibru. Ea este acea rată a şomajului care se află în concordanţă cu starea de echilibru
dintr-un sistem economic şi care încearcă să justifice variaţiile aleatorii ale cererii şi ofertei şi informarea imperfectă a
participanţilor la tranzacţiile pieţei .Rata naturală a şomajului poate fi, de asemenea, clasificată în funcţie de motivele sau
cauzele care o generează. Ea se compune din şomajul de căutare şi şomajul de aşteptare:a) Şomajul de căutare, poate fi într-
un anume sens caracterizat ca o formă de liber-profesionism al muncitorului: muncitorul rămâne şomer în scopul de a căuta
oportunităţi de angajare mai bune, deşi a primit o ofertă de loc de muncă cu un anumit nivel al salariului. Un muncitor fără
lucru îşi începe căutările de la un anumit nivel al aspiraţiilor legate de salariu. Dacă salariul oferit pentru o slujbă este
superior salariului considerat acceptabil (nivelului aspiraţiilor sale), atunci respectivul va accepta slujba; în caz contrar, va
refuza şi va continua căutarea.Teoria căutării unui loc de muncă tratează şomajul ca fiind o valoroasă activitate socială
productivă. Indivizii şomeri investesc în căutarea de loc de muncă. Costul acestei investiţii este căutarea însăşi, plus
pierderea venitului care ar putea fi câştigat acceptând imediat un loc de muncă. Răsplata investiţiei lor este posibilitatea
câştigului salarial mai mare în următoarele luni sau în următorii ani. Deoarece oamenii nu doresc întotdeauna primul loc de
muncă disponibil şi preferă să caute în continuare, singurele căi prin care guvernul poate reduce rata naturală a şomajului
sunt :- să pună la dispoziţie agenţii de ocupare, care să ofere informaţii în scopul scurtării perioadei de căutare; - să
diminueze intrarea persoanelor care îşi caută loc de muncă, reducând motivele aflate în spatele părăsirii locului de muncă,
noilor intrări sau a celor repetitive; - să modifice stimulentele economice care prelungesc peste necesar căutarea, în special
ajutorul de şomaj şi impozitele pe salarii, ambele reducând câştigul net dacă se acceptă imediat un loc de muncă în loc de a
rămâne în şomaj. b) Şomajul de aşteptare, apare atunci când muncitorul preferă, temporar, lipsa unei ocupaţii în locul
angajării (inclusiv a liber-profesionismului) având în vedere nivelul dominant al salariilor. În această viziune, o gospodărie
bazată pe maximizarea utilităţii îşi divide timpul fix de care dispune în timp de lucru (bunuri) şi timp liber, comparând rata
subiectivă de substituţie dintre bunuri şi timp liber cu rata obiectivă de substituire dintre cele două, adică salariul real. Acest
tip de şomaj poate fi împărţit în şomaj speculativ şi şomaj de precauţie.Dacă şomajul este speculativ, înseamnă că
gospodăria respectivă apreciază utilitatea marginală a salariului real dominant mai puţin decât utilitatea marginală a timpului
liber. Membrii gospodăriei respective se aşteaptă să găsească, la o dată ulterioară, un loc de muncă în care li se oferă
condiţii ameliorate. Aşteptând, şomerul speculativ încearcă să evite o reducere a valorii prezente nete a utilităţii vieţii sale (a
potenţialului său uman). Şomajul de precauţie se potriveşte muncitorului care se consideră între slujbe dar care nu poate
anticipa cu exactitate momentul obţinerii unui nou loc de muncă, datorită variaţiilor aleatorii ale cererii. Un astfel de
exemplu îl constituie cei de profesie avocat, doctor, actor, arhitect, etc., care-şi aşteaptă următoarea angajare fără să reducă
preţul normal la care îşi oferă serviciile. 4 .3 Sindicatele şi rolul lor în realizarea echilibrului în cadrul raporturilor de
muncăSindicatul desemnează un grup, o organizaţie a salariaţilor, constituită în scopul apărării intereselor profesionale ale
acestora, privind salariul, condiţiile de muncă, securitatea muncii precum şi alte probleme legate de muncă . Considerate ca
organizaţii apolitice, sindicatele constituie actorul social fundamental alături de patronat în confruntarea şi dialogul cu
ceilalţi parteneri ai negocierilor. De aceea, ideea că liderii sindicali şi conducătorii oficiali ai corporaţiilor au o
responsabilitate socială, care transcende servirea interesului membrilor de sindicat sau ai acţionarilor, a dobândit şi
dobândeşte o tot mai mare utilizare. Într-o economie liberă, sau în tranziţie, cum este şi economia României, nu există decât
o singură responsabilitate socială a patronatului, şi anume sa-şi folosească resursele şi să se angajeze în activităţi menite să
sporească profiturile, dar în aşa fel încât să respecte regulile jocului. În mod similar, responsabilitatea socială a liderilor
sindicali este de a servi interesele membrilor sindicatelor lor. De această responsabilitate depinde gradul de ocupare sau de
neocupare al forţei de muncă într-o economie.Sindicatul nu poate exista şi prospera în lipsa unui sprijin guvernamental. În
ţările dezvoltate, foarte puţine din câştigurile sindicale au fost atinse doar prin acţiuni sindicale, cele mai multe au fost atinse
prin legislaţie. Dar, sindicatele au succes numai dacă ele îşi folosesc puterea pentru a urmări cauza muncitorului, adică dacă
îşi duc la îndeplinire propria funcţiune. Puterea sindicatului poate fi reglementată, limitată şi restrânsă de către puterea
politică, însă puterea socială a organizaţiilor nu poate fi exercitată de către autorităţile politice. Ea trebuie să fie exercitată de
organizaţia individuală. De aceea, nici unei organizaţii sindicale nu trebuie să i se confere putere decât în măsura în care
aceasta îi este absolut necesară, pentru a se achita de funcţia sa. Exercitarea puterii legitime a organizaţiei trebuie să fie
ocrotită împotriva abuzului de putere, trebuie să existe reguli clare şi publice pentru exercitarea ei.Odată cu trecerea la
economia de piaţă, sindicatele şi-au reluat rolul iniţial, desprinzându-se de puterea politică. În Legea nr.54/1991, cu privire
la sindicate, se precizează : "Sindicatele sunt organizaţii fără caracter politic, constituite în scopul apărării şi promovării
intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor şi a drepturilor acestora, prevăzute în
legislaţia muncii şi în contractele colective de muncă. Sindicatele sunt independente faţă de organele de stat, faţă de partidele
politice şi faţă de oricare alte organizaţii".Aceleaşi principii sunt menţinute în noua Lege a sindicatelor, nr.54 din 9
decembrie 2002 .Trecerea la economia de piaţă a făcut ca în România să fie abolit tipul de sindicat unic pe întreprindere,
organizat pe criteriul teritorial şi înlocuirea lui cu sindicate pe profesiuni apropiate, formă mai eficace pentru cunoaşterea şi
apărarea intereselor profesionale. Acest fenomen a dus însă la fărâmiţarea sindicatelor şi slăbirea puterii lor de rezistenţă în
confruntările cu patronatul. Ca urmare, a apărut necesitatea fuziunii unor sindicate şi a constituirii de federaţii şi
confederaţii. Astfel, în Legea sindicatelor nr.54/2002, se menţionează faptul că: "organizaţiile sindicale legal constituite se
pot asocia după criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau după criteriul teritorial" . Două sau mai multe organizaţii
sindicale constituite la nivelul unor unităţi diferite din aceeaşi ramură de activitate sau profesiune, se pot asocia în vederea
constituirii unei federaţii sindicale. Două sau mai multe federaţii sindicale din ramuri de activitate sau profesiuni diferite se
pot asocia în vederea constituirii unei confederaţii sindicale. Federaţiile sindicale şi confederaţiile pot constitui din
sindicatele componente, uniunii sindicale.În ţara noastră, din decembrie 1989 şi până în anul 2000 s-au impus patru mari
confederaţii sindicale, considerate reprezentative conform legislaţiei în materie:* Confederaţia Naţională a Sindicatelor
Libere din România (constituită la 25 ianuarie 1990 şi transformată în noiembrie 1994 în CNSLR - Frăţia);* Confederaţia
Naţională a Sindicală Cartel ALFA (constituită în iunie 1990); * Blocul Naţional Sindical (constituit în noiembrie 1991); *
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (constituită în august 1995). În plan european este garantat dreptul de
asociere liberă în vederea constituirii şi funcţionării sindicatelor, drept înscris în Carta Socială Europeană, adoptată la
Strassbourg, la 3 mai 1998, semnată şi de România la 30 aprilie 1999.Sindicatele din toată Europa sunt confruntate nu
numai cu un mediu politic în general ostil, dar şi cu urgenţa de a adapta politicile şi structurile lor la o lume a muncii care
este profund modificată, în raport cu bazele ei tradiţionale. Este vorba de dezvoltarea sindicalizării unor categorii noi de
muncitori care lucrează în locuri de muncă atipice şi, mai ales, în întreprinderile mici şi mijlocii.Această cerinţă este
esenţială pentru a asigura modernizarea şi reprezentarea sindicatelor, ca şi pentru a evita riscurile de fragmentare şi
corporatism printr-o practică care le permite să rămână organizaţia care strânge la un loc oamenii muncii, în toată
diversitatea lor: muncitori, cadre, funcţionari, şomeri şi pensionari. Reformele modelelor de reprezentare, de negociere şi de
participare luate în considerare în mai multe ţări trebuie să se inspire dintr-o viziune comună, pentru a facilita convergenţa
structurilor şi practicilor sindicale.O altă provocare pentru sindicate este de a atrage mai mulţi tineri în organizaţii. În
general, vârsta medie pentru afilierea la sindicate a crescut în ultimii ani. Aceasta poate pune în pericol viitorul sindicatelor.
Este de o importanţă capitală să se organizeze campanii speciale de activitate, luând în considerare diferitele abordări
culturale în ceea ce priveşte tineretul, pentru a se recruta mai mulţi tineri muncitori şi pentru a-i face să participe la acţiuni
sindicale. În acest context, problema participării femeilor la viaţa sindicală este primordială.Din moment ce ele sunt din ce
în ce mai numeroase pe piaţa muncii şi reprezintă un procent important şi aflat în creştere din cei ce aderă la sindicate, este
indispensabilă revizuirea în profunzime a politicilor şi revendicărilor sindicale din punct de vedere al egalităţii
şanselor.Aceasta presupune, înainte de toate, o schimbare culturală, dar şi o adaptare a practicilor sindicale, drepturilor de
organizare şi funcţionare a sindicatelor, permiţând femeilor să se integreze mai mult în viaţa sindicală şi deci să-şi exercite,
într-o măsură mai mare decât astăzi, roluri de conducere în structurile sindicale la toate nivelurile.D eoarece toate pieţele
muncii sunt reglementate puternic în toate ţările europene, iar gradul şi modul reglementărilor variază enorm de la o ţară la
alta, există temerea că eliminarea barierelor rămase în faţa liberei circulaţii a produselor, serviciilor, persoanelor şi
capitalului, ar duce la o concurenţă mai aprigă între sistemele economice naţionale şi la o dereglare excesivă a pieţelor
muncii pe seama muncitorilor, atât în ceea ce priveşte remunerarea, cât şi condiţiile de muncă. În acest sens, unii politicieni
şi lideri sindicali au făcut referiri repetate la pericolul unui "dumping social" şi a unei migrări masive a populaţiei, atât a
celei active cât şi a celei inactive, în ţările vestice.Dumpingul social implică situaţii în care standardele dintr-o ţară sunt
diminuate în raport cu cele care ar trebui să fie, datorită presiunii externe exercitate de sistemul global sau o parte a acestuia.
Este un proces în cadrul căruia capitalul se deplasează în zonele în care costul forţei de muncă este cel mai scăzut, iar forţa
de muncă este cel mai puţin protejată, determinând diminuarea standardelor privind munca şi în alte zone. Cu alte cuvinte,
există teama unor subevaluări deliberate a costurilor muncii în diverse ţări, prin presiune în sens descrescător, în scopul
sporirii competitivităţii externe şi atragerii investiţiilor străine în economiile acestora.Un rol important în rezolvarea acestor
probleme revine şi sindicatelor. Astfel, Confederaţia Sindicatelor Europene are în programul său de acţiune următoarele
obiective:1. lupta împotriva dumpingului total şi a celui social, în special; 2. asigurarea unor condiţii mai bune de muncă şi
de existenţă: - protecţie în caz de concediere, şomaj, boală, bătrâneţe;- integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii;-
tratamentul egal al muncitorilor;- dreptul la un venit minim decent şi la un minim de pensie;- dezvoltarea dialogului social în
formarea profesională de-a lungul întregii vieţi active;- asigurarea protecţiei şi asistenţei sociale a muncii la
domiciliu;intensificarea rolului sindicatelor în etapele dificile de tranziţie. Un rol important în echilibrarea cererii de muncă
cu oferta de muncă revine acţiunii sindicatelor pe piaţa forţei de muncă. Astfel, ele pot acţiona asupra gradului de ocupare a
forţei de muncă prin influenţele pe care le au asupra salariilor.Există două puncte de vedere cu privire la acţiunea
sindicatelor pe piaţa muncii: a) un punct de vedere negativ conform căruia sindicatele prin acţiunile lor generează:-
ineficienţe asociate cu regulile de muncă impuse de sindicat;- pierderi de producţie;- proasta alocare a muncii dată prin
creşterea salariului datorită avantajuluisindical. b) Un punct de vedere pozitiv care consideră că:- presiunea salariului sindical
stimulează avansul tehnologic şi mecanizarea procesului de producţie;- sindicatele contribuie la creşterea productivităţii prin
rezolvarea grevelor lucrătorilor;- reduc perioadele de oprire a muncii, îmbunătăţesc securitatea muncitorilor şi conduc la o
eficienţă managerială sporită.Relaţia dintre sindicat şi şomaj este complexă şi puternic controversată. O idee este că
sindicatul constituie o cauză majoră a inflexibilităţi salariilor în economia noastră. Ca rezultat, declinul cererii de muncă
afectează aproape întotdeauna ocuparea şi nu salariile.Reducerea salariilor nu poate ameliora impactul recesiunii asupra
şomajului. Ideea opusă este că rigiditatea salariilor este atribuită altor factori decât sindicatul. De exemplu, lucrătorii
nesindicali beneficiază de o înţelegere informală a contractului individual cu angajatorul, care obligă angajatorul să menţină
nivelul salariului, cu excepţia situaţiei în care condiţiile economice sunt atât de severe, încât să ameninţe firma cu falimentul.
Mai mult, firmele pot prefera să facă o triere selectivă pentru contracararea reducerii salariilor pe perioada crizei
economice. Motivul este că reducerea salariilor ar putea cauza ulterior plecarea lucrătorilor calificaţi şi cu experienţă, în
care firma a făcut investiţii serioase. Un salariu fix cu strategii de concediere permite angajatorilor să păstreze lucrătorii cei
mai valoroşi pe perioada recesiunii economice, şi să-i concedieze pe cei mai puţin pregătiţi, care pot fi plasaţi mult mai uşor
şi cu costuri mai mici.Separat de schimbările ciclice în cererea de muncă, sindicatul poate afecta ocuparea în cel puţin două
modalităţi. În prima din ele, sindicatul este asociat cu mai puţine întreruperi ale lucrului, care tind să reducă rata şomajului,
iar a în doua, creşterea salariului sindical poate creşte rata şomajului, prin atragerea lucrătorilor pe piaţa muncii. 4.4
Sistemul Asigurărilor pentru Şomaj Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe şi mai ales prin dinamicile ce
îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macrosocială. În general, persoana aptă de muncă, dar care
nu găseşte de lucru şi poate fi angajată parţial sau total numai în anumite momente ale dezvoltării economică-sociale şi se
află în situaţia de a primi indemnizaţia de şomaj se numeşte şomer. În sens restrâns, şomerul este acea persoană care caută
un loc de muncă remunerat şi care nu are un asemenea loc în mod curent.Dacă privim conceptul de şomaj din perspectiva
timpului, şomajul de lungă durată mai este numit şi şomaj cronic sau şomaj de excludere şi poate să dureze peste anumite
limite de timp, diferite de la ţară la ţară, dar, în general, peste 12 luni consecutive. Analiza gradului de selectivitate pe piaţa
muncii, atât din punct de vedere al disponibilizărilor cât şi din perspectiva angajărilor, arată că cu cât vechimea de şomer
este mai mare, cu atât şansele de angajare ale acestor şomeri sunt mai mici.În România, şomajul de lungă durată este cel
care atinge în mod special persoanele cu vârstă mai înaintată care nu au disponibilităţi de recalificare, ca de exemplu
femeile, tinerii cu calificare redusă dar şi bărbaţii lucrători calificaţi care ţi-au desfăşurat activitatea în zone monoindustriale
şi au fost disponibilizaţi prin concedieri colective ca urmare a restructurărilor. 4.4.1 Categorii de persoane cuprinse în
sistemul asigurărilor pentru şomaj Datorează contribuţii pentru asigurările de şomaj: angajatorii şi persoanele juridice la care
îşi desfăşoară activitatea: funcţionarii publici, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, militarii angajaţi pe bază de contract, persoanele care au un raport
de muncă în calitate de membru cooperator; persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj; persoanele care
sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii. În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate persoanele fizice cetăţeni
români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari, cetăţenii
români care lucrează în străinătate, cetăţenii străini care, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt
încadraţi în muncă sau realizează venituri. Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au
dreptul să beneficieze de indemnizaţia de şomaj.Ajutorul de şomaj se acordă următoarelor persoane: persoanelor al căror
contract de muncă a fost desfăcut din iniţiativa unităţii economice pentru motive prevăzute în Codul Muncii;persoanelor
care au fost încadrate în muncă pe o perioadă determinată; absolvenţilor de învăţământ care în termen de un an s-au angajat
şi/sau au beneficiat integral de ajutor de integrare profesională, primesc ajutor de şomaj indiferent de vechimea în
muncă;persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală şi membrii asociaţiilor familiale în situaţia în care ţi-
au încetat activitatea renunţând la autorizaţia de funcţionare, dacă au contribuit la constituirea fondului pentru plata
ajutorului de şomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani. Nu beneficiază de ajutorul de şomaj următoarele persoane
:persoanele care deţin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole de cel puţin 20.000 m2;persoanele care au surse de
venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea unor activităţi autorizate mai mari de cel puţin jumătate din salariul
minim;persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor, situaţiei personale, a
stării de sănătate situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu sau cărora li s-a recomandat dă către
oficiile forţei de muncă, în scris, să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi au refuzat nejustificat oferta
sau recomandarea;persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare; absolvenţilor de liceu care urmează forme
superioare de pregătire profesională. Ajutorul de şomaj se plăteşte la cererea persoanelor îndreptăţite de la data dobândirii
drepturilor pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice. Dacă în această perioadă direcţiile de muncă şi pregătire
profesională organizează cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, şomerii
sunt obligaţi să le urmeze. 4.4.2 Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj reprezintă o formă
de susţinere materială şi protecţie socială a celor rămaşi temporar fără loc de muncă şi constă într-o sumă de bani fixă,
neimpozabilă,care se stabileşte şi se acordă lunar, o anumită perioadă de timp, diferenţiat pe categorii de persoane şi
vechime în muncă precum şi cu luarea în considerare a salariului de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii
acesteia. Persoanele care solicită primirea ajutorului de şomaj trebuie să întocmească şi să prezinte la oficiile forţei de
muncă o cerere expresă în acest sens, însoţită de următoarele acte şi documente: cererea pentru obţinerea unui loc de
muncă; buletinul de identitate; actele de studii şi calificare; actele eliberate de consiliul local al localităţii de domiciliu, din
care să rezulte că persoanele în cauză nu deţin terenuri agricole;actele eliberate de organele financiare teritoriale din care să
rezulte că nu au alte surse proprii venituri, etc. Oficiul forţei de muncă întocmeşte câte un dosar pentru fiecare persoană, cu
toate actele care stau la baza acordării ajutorului de şomaj, verificând în acelaşi timp actele şi documentele prezentate,
urmând ca în acelaşi timp să se stabilească prin decizia directorului direcţiei de muncă şi protecţie socială, dacă solicitantul
îndeplineşte condiţiile pentru acordarea ajutorului de şomaj. Plata ajutorului de şomaj se face lunar de către direcţiile de
muncă şi protecţie social proporţională cu numărul de zile calendaristice cât titularul este îndreptăţit să primească acest
drept. Persoanele beneficiare ale ajutorului de şomaj au următoarele obligaţii : să se prezinte lunar, pe baza programării sau
ori de câte ori sunt solicitate, la oficiul forţei de muncă pentru vizarea carnetului de evidenţă, comunicarea unor eventuale
locuri de muncă vacante sau cursuri de calificare sau recalificare, să comunice oficiului forţei de muncă următoarele :
încadrarea cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată; dobândirea de terenuri agricole în suprafaţa
prevăzută de lege; identificarea de surse proprii de venituri sau realizarea unui venit mediu lunar p e membru de familie, de
cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară impozitat;îndeplinirea condiţiilor de înscriere la pensia pentru munca
depusă şi limită de vârstă sau, după caz, stabilirea pensiei de invaliditate; Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele
situaţii : la îndeplinirea termenelor legale; la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la obţinerea de către
acesta a autorizaţiei de executare a unei activităţi pe cont propriu;în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate
cu contract de muncă pe o durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului
studiilor şomerului, situaţiei personale şi stării lui de sănătate;la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă formă
de pregătire profesională organizate sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii cursurilor pe motive imputabile
beneficiarilor.Din anul 2006, ajutorul de ş omaj se calculează proporţional cu vechimea in muncă a persoanei care solicită
ajutorul,iar cotele procentuale sunt diferenţiate în funcţie de durata stagiului de cotizare a fiecărei persoane. Baza de calcul o
reprezintă 75 % din salariul de baza minim brut pe economie care se acorda pentru un stagiu de cotizare de cel puţin un
an.La aceasta, se adaugă: - 3% pentru persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani; - 5% pentru persoane cu un
stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani; - 7% pentru persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani; - 10% pentru
persoane cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 ani. Şomerii şi membrii lor de familie care se află în întreţinere beneficiază
de următoarele drepturi: asistenţă medicală gratuită; primesc alocaţia de stat pentru copii; perioada de şomaj constituie
vechimea în muncă; îşi păstrează dreptul locativ asupra locuinţei de serviciu; beneficiază de drepturi de asigurare socială în
perioada în care urmează un curse de calificare, recalificare şi perfecţionare; la cerere li se acordă credite în condiţii
avantajoase pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, în scopul creării de noi locuri de muncă, în
special pentru şomeri. 4.4.3 Surse de constituire a bugetului asigurărilor pentru şomajBugetul asigurărilor pentru şomaj se
constituie din următoarele surse: contribuţiile angajatorilor. Angajatorii au obligaţia de a plăti în fiecare lună ocontribuţie la
fondul pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj care se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra fondului de
salarii format din totalul salariilor brute lunare ale angajaţilor care au încheiat contract individual de muncă cu angajatorul
respectiv. Această cotă procentuală a variat, fiind de 5%, 3,5%, de la 1 ianuarie 2004 ea a fost diminuată la 3% iar începând
cu 1 ianuarie este de 2,5%;contribuţiile individuale ale persoanelor salariate . În fiecare lună, angajatorii au obligaţia să
calculeze, să reţină şi să vireze lunar contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin aplicarea cotei de 1%
asupra salariului de bază brut lunar, corespunzător funcţiei îndeplinite, la care se adaugă după caz, indemnizaţia de
conducere, salariul de merit şi alte drepturi salariale care fac parte din salariul de bază pentru persoanele care desfăşoară
activităţi pe bază de contract individual de muncă;contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare
pentru şomaj au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj stabilită la o cotă procentuală
calculată ca sumă a cotelor procentuale aplicate în cazul contribuţiei angajatorului, respectiv angajatului asupra venitului
lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj;venituri din alte surse se constituie, în principal, din dobânzi, majorări
pentru neplata în termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate şomerilor, taxe încasate de Agenţia Naţională a
Ocupării Forţei de Muncă precum şi din donaţii reprezentând cofinanţări PHARE pentru plăţi compensatorii, conform
Memorandumului încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană etc. În cazul în care sursele enumerate mai sus
nu compensează cheltuielile, deficitul bugetar se acoperă prin subvenţii de la bugetul statului. La capitolul cheltuieli, în
bugetul asigurărilor pentru şomaj, cea mai mare parte sunt destinate pentru plata indemnizaţiei de şomaj, urmate de
alocaţiile de sprijin, plăţile compensatorii, ajutorul de integrare profesională etc. V. STUDIU DE CAZ: EVOLUŢIA
ŞOMAJULUI ÎNTRE ANII 2000-20085.1 Evoluţia şomajului în România între anii 2000-2008 Î n ţara noastră, fenomenul
şomajului - de dimensiuni reduse si necunoscut, mascat Înainte de 1989 - a început să se manifeste semnificativ din anul
1991 si a înregistrat o alura crescătoare pe termen lung. Într-o etapa, 1991-1994, datorită restrângerii activităţii economice,
şomajul a sporit continuu, atingând un nivel maxim in luna martie 1994 (11,4 %). Scurta perioadă de relansare economică
din anii 1995-1996 a antrenat o tendinţa de diminuare a şomajului. Anul 1997 a marcat accelerarea restructurării, îndeosebi
in industria miniera si in cea prelucrătoare, cu costul reînscrierii şomajului pe o curbă ascendentă. A mai contribuit la
aceasta şi aparitia, in 1997, a unor reglementări mai permisive in domeniul concedierilor colective, ceea ce a favorizat
disponibilizări masive. Din anul 2000, rata şomajului a început să se reducă din nou, pe fondul reluării creşterii economice.
A scazut continuu, in anul 2005, ajungand la 5,9 %. Şomajul maxim a fost atins in anul 1994 când aproape 1,3 milioane de
persoane nu aveau loc de muncă. Relansarea creşterii economice in anii 2000 si 2001 a condus la diminuarea şomajului,
astfel rata şomajului in 2000 era de 11,9%, ajungându-se in 2008 la 6,9%. Î n concluzie, fluctuaţiile activitaţii economice
reprezintă principala explicaţie a evoluţiei dimensiunilor absolute si relative ale somajului.5.2 Date statistice. Rata
şomajuluiRata şomajului î n Romania. Perioada 2000-2008 :SURSA: ANUARUL STATISTIC AL ROMANIEI Rata
şomajului înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2008, la nivel naţional a fost de 4,4%, mai mare cu 0,3 % decât cea din luna
decembrie a anului 2007 şi decât cea din luna noiembrie anului 2008.Anul/Luna Rata şomajului înregistrat - la sfârşitul lunii
-%-Femei Bărbaţi Total 2007 Decembrie 3,3 4,2 4 2008 Ianuarie 4 4,4 4,2 2008 Februarie 4 4,4 4,2 2008 Martie 3,9 4,3
4,1 2008 Aprilie 3,7 4 3,9 2008 Mai 3,6 3,6 3,7 2008 Iunie 3,6 3,8 3,7 2008 Iulie 3,7 3,7 3,7 2008 August 3,9 3,7 3,8 2008
Septembrie 4 3,8 3,9 2008 Octombrie 4,1 3,9 4 2008 Noiembrie 4,2 4,1 4,1 2008 Decembrie 4,4 4,5 4,4 SURSA:
BULETINUL STATISTIC LUNAL 12/2008 Numărul total de şomeri corespunzător lunii decembrie, a crescut cu 26.470
persoane faţă de cel din luna anterioară, de la 376.971 persoane la 403.441 persoane, din aceştia 143.549 au fost şomeri
indemnizaţi şi 259.892 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 24.836 persoane, iar numărul şomerilor
neindemnizaţi cu 1.634 persoane faţă de luna precedentă.Anul/Luna Numărul şomerilor î nregistraţi(mii de persoane la
sfârşitul lunii) Femei Bărbaţi Total 2007 Decembrie 166,6 201,2 367,8 2008 Ianuarie 170,4 213,6 384 2008 Februarie 169
210,8 379,8 2008 Martie 166,6 207,5 374,1 2008 Aprilie 158,4 194,1 352,5 2008 Mai 153,2 185,1 338,3 2008 Iunie
154,6 182,5 337,1 2008 Iulie 159 181,5 340,5 2008 August 164,1 181,4 345,5 2008 Septembrie 168,5 184,4 352,9 2008
Octombrie 174,5 189,7 364,2 2008 Noiembrie 180 197 377 2008 Decembrie 187,2 216,2 403,4 Ponderea şomerilor
neindemnizaţi în numărul total al şomerilor scade f aţă de luna noiembrie cu 4,09 %, fiind de 64,42%. Din totalul şomerilor
neindemnizaţi 64,07% beneficiază de venit minim garantat conform Legii 416/2001 şi de venituri de completare sau plăţi
compensatorii. Rata şomajului mas culin (4,5%) a crescut cu 0,4 % în luna decembrie 2008, comparativ cu luna precedentă,
iar rata şomajului feminin (4,4%) a crescut cu 0,2 pp. În graficul următor este prezentată evoluţia numărului mediu al
şomerilor înregistraţi în anii 2000-2008. Se constată că din punct de vedere al numărului mediu anual de şomeri, anul 2008
se înscrie în trendul descendent existent pe piaţa muncii care a început să se manifeste din anul 2000. La nivel teritorial,
numărul de şomeri a crescut în 38 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, creşterile cele mai importante înregistrându-se în
judeţele Vaslui (2.958 persoane), Dolj (2.243 persoane), Constanţa (1.539 persoane), Harghita (1.535 persoane) şi A
lba(1.422 persoane). Numărul de şomeri a scăzut în trei judeţe şi anume: Dâmboviţa cu 445 persoane, Maramureş cu 357
persoane şi Ilfov cu 34 persoane. Judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor
sunt: Mehedinţi (82,15%), Galaţi (81,72%), municipiul Bucureşti (81,71%), Teleorman (81,07%), şi Dâmboviţa (79,53%).
Rata şomajului a crescut în judeţele: Vaslui cu 1,8 %, Harghita cu 1,1 %, Covasna, Alba şi Dolj cu 0,8 %, Călăraşi cu 0,7
%, Tulcea, Mehedinţi şi Satu-Mare cu 0,6 %Numărul cel mai mare de şomeri (indemnizaţi şi neindemnizaţi) provine din
construcţii, agricultura şi industria lemnului. Scăderi ale ratei şomajului s-au înregistrat în 3 judeţe şi anume în judeţele:
Maramureş, Dâmboviţa şi Ilfov cu 0,2 %, iar în municipiul Bucureşti rata a fost constantă, comparativ cu luna anterioară.
Cel mai ridicat nivel al ratei şomajului a fost atins de judeţul Vaslui (10,2%), urmat de judeţele: Mehedinţi (9,3%), Dolj
(8,4%), Teleorman (8,0%), Gorj (7,4%), Covasna (7,2%) şi Alba (7,0%). Nivelul minim al ratei somajului in luna
decembrie, de 1,4%, se inregistreaza in judetul Ilfov. Amplitudinea, de 8,8 puncte procentuale, creste fata de luna noiembrie
a anului 2008 cu 1,5 % datorita nivelului de maxim detinut de judetul Vaslui. În tabelul următor este prezentată situaţia
indicatorilor anuali pentru perioada 2007 - 2008:Indicator 2008 2007 Diferenţă 2008 faţă de 2007 Rata şomajului
înregistrat % * 4,4 4,3 0,1 % Rata şomajului feminin înregistrat % * 4,4 4,0 0,4 % Rata şomajului masculin înregistrat % *
4,5 4,6 -0,1 % Numar mediu de şomeri, din care: 362.429 386.667 -24.238 - Indemnizaţi 108.632 128.561 -19.929 -
Neindemnizaţi 253.797 258.106 -4.309 Total intrări, din care: 920.026 1.060.578 -140.552 - Noi înscrişi 535.334 622.996
-87.662 - Disponibilizări 168.867 176.426 -7.559 Total ieşiri, din care: 884.423 1.153.235 -268.812 - Prin
incadrare397.574 497.040 -99.466 *) medie anuală Comparând indicatorii fiecărui an se poate observa că şomajul, în
ansamblu, este caracterizat de o scădere, manifestată atât la nivelul întregii ţări cât şi la nivel judeţean. Se observă că, în
perioada analizată, numărul şomerilor încadraţi în muncă a fost superior numărului persoanelor disponibilizate, iar raportul
dintre persoanele ieşite din şomaj prin încadrarea în muncă şi cele intrate în şomaj prin disponibilizări curente şi colective în
anul 2008 a fost de 2,3 la 1. Acest raport se explică şi prin faptul că economia naţională a cunoscut o creştere şi au fost
oportunităţi pentru încadrarea şomerilo r.Regiunile statistice cu cele mai ridicate rate ale şomajului înregistrat au fost Sud-
Vest (7,0%), Nord-Est (5,3%) şi Centru (5,2%), regiuni în care activităţile rurale sunt preponderente. Se constată existenţa
unor disparităţi şi în interiorul regiunilor, unde judeţe predominant agricole coexistă cu cele mai dezvoltate. De exemplu, în
regiunea Nord-Est s-au înregistrat discrepanţe între judeţe în ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat, astfel: nivelul
maxim a fost atins în judeţul Vaslui (10,2%) şi cel minim în judeţul Botoşani (3,5%), ecartul fiind de 6,7% pp. Regiunile
Bucureşti şi Nord-Vest, ca şi în luna trecută, au atins cele mai scăzute niveluri ale ratei şomajului înregistrat, de 1,7%, şi
respectiv de 3,3%. În regiunea Bucureşti, este concentrată cea mai importantă piaţă a forţei de muncă din ţară, de asemenea,
investiţiile directe sunt mai mari în această regiune oferind oportunităţi de angajare sporite. Regiunea Sud-Vest a înregistrat
în tot cursul anului 2008 cea mai mare rată a şomajului, fiind urmată (în majoritatea lunilor) de regiunea Sud-Muntenia.
Preponderenţa activităţilor agricole în anumite judeţe componente ale regiunii sau restructurările economice, de la începutul
anului 2000, prin care au fost închise întreprinderile de stat neprofitabile, mai ales din zonele monoindustriale, sunt
caracteristici ale regiunilor cu rate mari ale şomajului. Î n luna decembrie 2008, ponderea şomerilor în populaţia stabilă în
vârstă de 18-62 ani, la nivel naţional, reprezintă 2,91%, în mediul urban, 1,94% şi 4,09% în mediul rural. Ponderea totală a
crescut cu 0,19 puncte procentuale faţă de luna anterioară; pe medii, creşterea fiind de 0,09 puncte procentuale în mediul
urban şi 0,43 puncte procentuale în mediul rural.Creşterea numărului de şomeri din mediul rural este determinată de
disponibilizările din activităţi sezoniere cu preponderenţă din ramuri cum ar fi: agricultură şi silvicultură, fenomen firesc
pentru această perioadă a anului. În cursul lunii decembrie 2008, numărul total de şomeri intraţi în evidenţe a fost de 71.523
persoane, repartizat astfel: 47.605 persoane - prin înscrieri noi, din care: - 28.841 persoane înregistrate ca şomeri
indemnizaţi; - 18.764 persoane înregistrate ca şomeri neindemnizaţi; 23.918 persoane - prin reactualizări de cereri de loc de
muncă şi reactivări de drepturi băneşti, din care: - 3.904 reactivări de drepturi; - 20.014 reactualizări de cereri de loc de
muncă Analizând intrările totale de şomeri din luna decembrie cu cele înregistrate în luna anterioară, observăm că numărul
aferent lunii decembrie a scăzut cu 3.637 persoane, de la 51.242 persoane în luna noiembrie, la 47.605 persoane în luna
decembrie. Numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 13.471 persoane (de la 32.235 persoane înregistrate în luna
noiembrie, la 18.7 64 persoane în luna decembrie).În graficul următor este prezentată evoluţia numărului persoanelor intrate
în şomaj prin disponibilizări curente şi colective de personal în anul 2007 şi 2008. În cursul lunii decembrie au fost scoşi din
evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti, un număr total de 45.053
şomeri, prin: ieşiri prin încadrare în muncă - 14.758 persoane; ieşiri din categoria şomerilor indemnizaţi ca urmare a
suspendărilor, încetărilor de drepturi băneşti - diferite situaţii (pensionări, plecări în străinătate, decese) - 6.714 persoane;
ieşiri din categoria şomerilor neindemnizaţi, dacă nu solicită menţinerea cererii de loc de muncă - 23.581 persoane. Ieşirile
prin încadrare în muncă din rândul şomerilor au scăzut cu 14.248 persoane faţă de cele din luna anterioară (de la 29.006
persoane la 14.758 persoane) şi reprezintă 43,6% din totalul ieşirilor din şomaj. Ieşirile din categoria şomerilor indemnizaţi,
au scăzut cu 411 persoane, de la 7.125 persoane în luna noiembrie la 6.714 persoane în luna decembrie. Ieşirile din
categoria şomerilor neindemnizaţi care nu solicită menţinerea cererii de loc de muncă au scăzut în luna decembrie cu 6.803
persoane faţă de luna noiembrie a aceluiaşi an (de la 30.384 persoane la 23.581 persoane). În graficul următor este
prezentată evoluţia numărului persoanelor încadrate în muncă pe perioadă determinată şi nedeterminată în anul 2007 şi
2008.Totalul de 920.026 persoane intrate în şomaj în anul 2008 a avut următoarea structură: 168.867 persoane au provenit
din disponibilizări colective şi curente de personal, din care 29.046 persoane în luna decembrie ; 314.696 persoane
provenite din reînnoiri de cereri de loc de muncă ale şomerilor neindemnizaţi, din care în luna decembrie 23.918 persoane;
149.020 persoane provenite din categoria şomerilor neindemnizaţi pentru solicitarea adeverinţei conform Legii 416/2001
privind venitul minim garantat, din care 8.424 persoane în luna decembrie şi 287.443 persoane provenite din alte situaţii.
Totalul de 884.423 persoane ieşite din şomaj a fost structurat astfel :397.574 persoane s-au încadrat în muncă pe perioadă
determinată şi nedeterminată, din care în luna decembrie 11.600 persoane; 64.096 persoane care nu şi-au reînnoit cererea
pentru loc de muncă la expirarea perioadei de indemnizare, din care în luna decembrie 4.115 persoane; 2.509 persoane
plecate în străinătate, din care în luna decembrie 130 persoane; 392.389 persoane care nu şi-au re înnoit cererea de loc de
muncă şomeri neindemnizaţi, din care în luna noiembrie 23.581 persoane. În graficul următor este prezentată evoluţia
numărului persoanelor disponibilizate comparativ cu numărul persoanelor încadrate în anul 2007 şi 2008.Pentru luna
decembrie a anului 2008, deşi angajatorii au preconizat că vor disponibiliza un număr de 22.603 persoane, în realitate,
disponibilizările colective de personal au fost de 14.134 persoane. Din cele 14.134 persoane disponibilizate colectiv, doar un
număr de 5.125 persoane s-au înregistrat ca şomeri în baza de date de la agenţiile judeţene. La agenţiile judeţene de ocupare
nu vin să se înscrie pentru a fi luate în evidenţă toate persoanele disponibilizate, acestea, fie îşi găsesc imediat un loc de
muncă sau îşi dezvoltă o afacere pe cont propriu, fie îndeplinesc condiţiile legale de pensionare.Referitor la structura
şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai
mare a persoanelor care se adresează agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc
de muncă (77,3%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 17,6%, iar cei cu studii universitare doar
5,1%. Ponderea şomerilor cu studii universitare a scăzut faţă de luna noiembrie cu 0,3 puncte procentuale. Aşa se explică şi
scăderea ponderii şomerilor sub 25 ani, de la 18,4% în luna noiembrie la 17,7% în luna decembrie, fiind egală cu cea a lunii
decembrie a anului 2007. Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, ca şi în lunile trecute,
reprezentative sunt ponderile pentru grupele de vârstă 30-39 ani (25,1 %) şi 40-49 ani (25,2%). În ceea ce priveşte structura
şomajului după durată, la sfârşitul lunii decembrie 2008, numărul şomerilor aflaţi în şomaj de cel mult 6 luni (248.092
persoane) este cel mai mare şi reprezintă 61,5% din totalul şomerilor înregistraţi; urmează categoria şomerilor aflaţi în
şomaj între 6 şi 12 luni, respectiv 79.297 persoane (19,6%), şi cea a şomerilor aflaţi în şomaj de peste 12 luni, respectiv
76.052 persoane (18,9%). În ceea ce priveşte şomajul de lungă durată, în această lună, se află înregistraţi în evidenţele
agenţiei 12.461 tineri sub 25 de ani aflaţi în şomaj de peste 6 luni (ceea ce reprezintă 17,5% din totalul şomerilor sub 25 de
ani); adulţii aflaţi în şomaj de peste 12 luni (68.514 persoane) reprezintă 20,6% din totalul şomerilor adulţi, ponderea
şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri fiind de 20,07%. Piaţa muncii în România a fost caracterizată de o rată
constantă pe parcursul întregului an 2008 cu o uşoară creştere în luna decembrie, media anuală fiind de 4,0%. Pentru
creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii a tinerilor, angajatorii sunt stimulaţi, prin acordarea de subvenţii în vederea
ocupării acestor persoane. În luna decembrie agenţii economici au beneficiat de indemnizaţii pentru un număr de 12.334
absolvenţi angajaţi (dintre care 11.172 în sectorul privat şi 1.162 în sectorul de stat). Din punct de vedere al nivelului de
instruire, absolvenţii angajaţi se prezintă în următoarea structură :- 5.888 absolvenţi de învăţământ superior (47,74%); 4.266
absolvenţi de liceu (34,59%); 759 absolvenţi de învăţământ postliceal (6,15%); 1.107 absolvenţi de învăţământ profesional
(8,97%); 314 absolvenţi de învăţământ complementar şi de ucenici, precum şi de şcoli speciale (2,55%). În luna decembrie
2008 fenomenul şomaj se încadrează în parametrii normali pentru această perioadă. Se impune, în continuare, atenta
monitorizare a celor mai vulnerabile categorii de persoane de pe piaţa muncii, dar şi sprijinirea activă în demersul lor de a -
şi găsi un loc de muncă, pentru a preveni transformarea lor în şomeri de lungă durată. Aceasta demonstrează încă o dată
directa legătură dintre caracteristicile socio-economice ale fiecărei zone şi evoluţia şomajului, că disparităţile regionale se
pot rezolva doar în timp, cu eforturi susţinute şi cu asigurarea resurselor necesare. 5.3 Comparaţie cu alte ţări Rata
şomajului in rândul persoanelor sub 25 de ani a fost, in octombrie 2006, de 1 4,3%, in zona euro si de 14,7% în UE , cu
valori de 1,6% si respectiv, 1,9 % mai mici decât cele înregistrate in aceeasi perioada în anul 2005.Cei mai putini şomeri
sub 25 de ani au fost in Olanda, unde rata somajului in rândul tinerilor a fost de 5,2%, Damemarca(8,3%) si Austria (8,3%),
in timp ce cele mai ridicate rate ale şomajului in rândul tinerilor s-au înregistrat în Grecia (22,9%, in al doilea trimesru al
anului 2007),în România (20,7%) şi in Franţa de 19,3%. De asemenea, pot rivit Eurostat, rata şomajului în zona euro a
ajuns la 7,2%, in luna octombrie , comparativ cu 7,3 %, in septembrie. In UE27, rata şomajului a fost in octombrie , de 7%,
la fel ca in septembrie, dar cu 0,8% mai puţin decât in 2006. Cea mai scazută rată a şomajului in octombrie s-a înregistrat in
Damenarca 2,9 % şi Olanda 3,15%, iar cea mai ridicată a fost in Slovacia de 11,2% şi Polonia de 8,8%.Totodată, in 23 de
state membre s-a înregistrat o scădere a ratei şomajului de-a lungul anului, in timp ce in patru dintre ele rata şomajului a
crescut. Cele mai importante scăderi s-au î nregistrat inPolonia, de la 12,65% la 8,8% şi în Republica Cehă, de la 6,75% la
5,5%. Cele mai mari cresteri ale ratei şomajului s-au înregistrat în Portugalia, de la 7,8% la 8,5% şi în Irlanda de la 4,2 % la
4,4%. Rata şomajului in rândul barbaţilor a scăzut de la 7,1% la 6,5%, între octombrie 2006 si octombrie 2007 in zona
euro, şi de la 7,3% la 6,4% in UE27. Rata şomajului in rândul femeilor a scăzut, de asemenea, in ultimul an, de la 9% la
8,2%, in zona euro, şi de la 8,55 la 7,6% in UE27. Eurostat estimează că un număr de 16,5 milioane de persoane din UE nu
aveau o slujbă în octombrie, din care 11,1 milioane proveneau din ţările din zona euro. În octombrie 2006, 18,4 milioane de
europeni erau şomeri, din care 12,1 milioane proveneau din zona euro. Rata somajului in Statele Unite a fost de 4,7%, in
octombrie 2007, in timp ce in Japonia a fost de 4%. CONCLUZI IŞomajul este analizat în literatura de specialitate din
diverse unghiuri, formulându-se opinii care constituie obiectul unor ample controverse. Pe parcurs, au fost date diferite
definiţii pentru şomaj, ţinând seama de gradul cunoaşterii şi de posibilităţile de măsurare a lui. Deşi există diversitate în
definirea conceptului de şomaj, totuşi se pot desprinde elemente comune care se regăsesc, în proporţie mai mare sau mai
mică, în toate opiniile. Şomajul este o stare negativă a populaţiei active disponibile, care nu găseşte locuri de muncă, din
cauza dereglării relaţiei dintre dezvoltarea economiei, ca sursă a cererii de muncă şi evoluţia populaţiei, ca sursă a ofertei de
muncă. În condiţiile contemporane, şomajul este considerat ca un dezechilibru al pieţei muncii naţionale, adică dezechilibru
între cerere globală de muncă şi oferta globală de muncă. Şomerii sunt acele persoane din cadrul populaţiei active
disponibile, care doresc să lucreze şi caută un loc de muncă retribuit, deoarece nu au un astfel de loc în mod curent. În
rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut locul de muncă pe care l-au avut, precum şi noii ofertanţi de forţă
de muncă, care nu găsesc unde să se angajeze. Un aspect ce se impune a fi luat în calcul pentru înţelegerea genezei şi
manifestării şomajului în România priveşte problema salariilor. Uneori, specialiştii consideră că rigiditatea salariului în
privinţa scăderii constituie un element de blocare a pieţei muncii, de impulsionare a sporirii şomajului. Unii susţin că
mărirea necontrolată a salariilor şi a costurilor salariale de astăzi ar da dimensiunea şomajului de mâine. Pe termen scurt,
însă, temperarea creşterii salariilor nu are efecte semnificative asupra ocupării, şomajului şi inflaţiei. Cu toate că salariul şi
costul salarial continuă să fie analizate din unghiul rolului lor ca principal mecanism de reglare a cererii şi ofertei de muncă,
şomajul tinde să se autonomizeze, să se îndepărteze de evoluţia salariilor. Salariile ar urma să scadă foarte mult pentru a
avea efect favorabil asupra ocupării şi diminuării şomajului. În realitate, însă, în anumite perioade se constată că salariile
nominale cresc împreună cu şomajul de mari proporţii şi de durată, ca şi cu inflaţia galopantă, sfidând teoria economică. Un
alt aspect relevant pentru aprecierea genezei şi manifestării şomajului în România se referă la faptul că eliberarea forţei de
muncă din motive de retehnologizare în diferite ramuri şi unităţi economice s-a accentuat, în timp ce crearea de locuri de
muncă a stagnat din cauza nesiguranţei economice şi a lentei restructurări a economiei. Ameliorarea acestei stări presupune
o serie de acţiuni majore ca: înfăptuirea fermă a unei strategii ştiinţifice, realiste şi coerente privind dezvoltarea economiei
naţionale şi a ramurilor ei; realizarea pe coordonatele eficienţei economico-sociale a privatizării, restructurării şi
modernizării unităţilor economice; ameliorarea formării profesionale performante, în acord cu exigenţele reconversiei forţei
de muncă; dezvoltarea capacităţii manageriale începând de la nivelul microeconomic, până la cel macroeconomic; corelarea
organică a efortului naţional cu asistenţa financiară externă; elaborarea şi realizarea în practică a unui nou model de ocupare
şi utilizare a forţei de muncă, întemeiat pe competenţă, eficienţă, performanţă etc.BIBLIOGRAFIE 1. Adumitrăcesei, I., D.,
E.Niculescu, N.G.Niculescu, "Economie politică - teorie şi politică economică pentru România", Editura Polirom, 19982.
Anghelache Constantin "Romania 2001.Dupa 11 ani de tranzitie", Editura Ec onomica, Bucuresti 20013. Aznar, G.,
Emploi: la grande mutation, Hachette, Paris, 19964. Badea Gabriela "Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare",
Editura Dacia, Cluj-Napoca 1999 5. Bistriceanu Ghe. - Sistemul asigurărilor din România, Ed. Ec onomică, Bucureşti,
20026. Black, J., "Dictionar of Economics", Oxford University Press, 1997, p.473, "Le Petit Larousse", Bordas,7. Blaug,
M., "Teoaria economică în retrospectivă",Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19928. Burloiu, P., "Economia
muncii", Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993 9. Ciobanu, Gh., coordonator, Macroeconomie, Editura Imprimeria
Ardealul, Cluj - Napoca, 2006 10. Ciucur, D., I.Gavrilă, Popescu, C., "Economie - manual universitar", Editura Economică,
1999 11. Didier, M., Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 199812. Dobrotă, N., "Dicţionar de economie",
Editura Economică, Bucureşti 1999 13. Dobrotă, N., "Eonomie politica", Editura Economică, Bucureşti, 1997 14. Dobrotă,
N., Economie politică - o tratare unitară a problemelor vitale ale oamenilor. Editura Economică, Bucureşti, 1997 15.
Duduian, Monica. Economie, Editura AII Beck, Bucureşti, 2005 16. Eisner, Robert - A New view of the NAIRU,
Department of Economics, Northwestwen University, 199617. Freeman, C., Luc Soete, "Tehnical Change and Full
Employment", Basil Blackwel Ltd., 1987 18. Gordon, Robert - Macroeconomics, Scott Foresman Company, Glenview,
199019. Helmut Frisch, "Teorii ale inflaţiei", Ed. Sedona, Timişoara 20. Ioviţu, M., "Teoria şi practica bunăstării", Editura
Teora, Bucureşti, 200021. Mărginean I. - Politica socială şi economia de piaţă în România, Institutul de Cercetare a Calităţii
Vieţii, Bucureşti, 1999 22. Milton Friedman, "Capitalism şi libertate", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995 23. Năstase,
C., Popescu, M., Boghean, C., Scutariu, L., "Macroeconomie - concepte fundamentale", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2008 24. Năstase, Carmen, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura Universităţii Suceava, 200625.
Nedeluţ M., Isac C. - Protecţie şi asigurări sociale, Ed. Focus, Petroşani, 200226. Patrick Minford, Unemployment; Causes
and Cures (Oxford, Blackweli, 1985)27. Perţ, S., "Piaţa paralelă a muncii", în revista "Raporturi de muncă", nr. 2/2001 28.
Phelps, E., S., Economic Policy and Unemployment in the Sixties, Public Interest, 197429. Popescu, C., D. Ciucur, M.
Băbeanu, I. Popescu, "Echilibrul înaintării", Ed. Eficient, Bucureşti, 199830. Popescu, C., D.Ciucur - "Tranziţia prin criză",
Editura Eficient, Bucureşti, 199531. Popescu, C., D.Ciucur - "Tranziţia prin criză", Editura Eficient, Bucureşti, 199532.
Rose Langer-Stein, Peter Pope, Siegfried Waskow, Thomas Zuleger, Le marché du travail en Europe, Economica Verlag,
Bonn, 199233. Samuelson Paul., Nordhaus William D.. "Economie politica", Editur a Teora, Bucuresti 200034. Sloman, J.
"Economics", London, 199435. Ştefănescu, T.,"Dreptul muncii", Editura All, Bucureşti, 2007 36. Taşnadi, T., Doltu, C,
Monetarismul - Teorie şi politici economice, Editura. Economică, Bucureşti, 1996 37. Tănase, P.. Economie, Editura.
A.S.E. Bucureşti, 2000 38. Tsoukalis, L., "Noua economie europeană revizuită", Editura Arc, 200039. Ungureanu, E.,
"Piaţa muncii", Editura Agir, 2001 40. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164, din 7 august 1991, art.1 din Legea
sindicatelor 41. Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.73, din 5 februarie 2003, art.1 din Legea sindicatelor 42. Revista
română de Dreptul muncii, nr.5, 2002 43. www.anofm.ro 44. www.insse.ro 20
Detector de plagiat
Dreptul tău de a cunoaște autenticitatea!

"Somajul - Si - Efectele - Lui - Asupra - Economiei - Docx": Detector de Plagiat

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

"Somajul - Si - Efectele - Lui - Asupra - Economiei - Docx": Detector de Plagiat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Detector

de plagiat v. 1281 - Raportul originalității:

To get full version, please order the software:

Comparație presetată:Word-to-Word. Limba detectată:Romanian

[Toggle alte surse:]

Detalii privind resursele procesate:

Referințe active (URL-uri extrase din document):

Adresele URL incluse:

Analiza detaliată a documentului:

231.4.1 Cauze ale şomajului

462.4.1 Aspecte strategice

502.5 Rolul Agenţiei Naţionale

High level of Plagiarism may be detected!

Get your complete report:

1. Most detailed reports.

S-ar putea să vă placă și