REFERAT NR.

ANALIZA APEI. RECOLTAREA SI TRANSPORTUL PROBELOR

Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind aprecierea calităţii apei, în funcţie de scopul
pentru care va fi utilizată, sunt orientate după două direcţii distincte:
- stabilirea condiţiilor de calitate ale apei, în funcţie de scopul pentru care este utilizată;
- precizarea principalilor parametri (indicatori) de calitate pentru fiecare tip de apă, ţinând cont de rolul
fiecăruia în modificarea proprietăţilor apei cât şi concentraţiile maxime peste care nu pot fi prezenţi într-o anumită
categorie de apă.
Conform legislaţiei în vigoare “Prin apă potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, după cum
urmează:
a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru
alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor
sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea
sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman, cu excepţia cazului în care Ministerul
Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aprobă folosirea apei şi este demonstrat
că apa utilizată nu afectează calitatea şi salubritatea produsului alimentar în forma lui finită”.
Selectarea parametrilor care trebuie urmăriţi depinde de scopul pentru care va fi utilizată apa de analizat:
apă potabilă, sursă de apă potabilă, ştranduri organizate, apă pentru irigaţii etc.
O parte dintre aceşti parametri de calitate sunt comuni pentru diferite categorii de apă datorită influenţei
unitare asupra sănătăţii umane, iar altă categorie dintre aceştia sunt specifici unui anumit tip de apă, datorită
influenţei specifice asupra sănătăţii.
Numărul parametrilor selectaţi pentru a defini calitatea apei nu trebuie să fie prea mare pentru a nu face
dificil procesul de interpretare şi corelare a rezultatelor analizelor de laborator.
Nivelul parametrilor selectaţi se stabileşte în funcţie de scopul pentru care este utilizată apa; acelaşi
parametru poate avea valori diferite pentru diverse categorii de apă.
Nivelul acceptat pentru un anumit parametru reprezintă concentraţia maximă admisă şi este stabilit prin
Directive Europene, Regulamente (CE) ale Parlamentului European şi ale Consiliului, Standarde naţionale,
Ordine ale Ministrului Sănătăţii, pe baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ţinând cont de
condiţiile concrete din fiecare ţară.
Metodele de analiză recomandate a fi aplicate pentru aprecierea calităţii apei sunt selectate în funcţie de
sensibilitate, selectivitate, rapiditate, grad de dificultate şi sunt stabilite prin normativele europene şi naţionale.
În cazul apei distribuite populaţiei prin instalaţiile centrale de alimentare cu apă, se execută analize atât
asupra apei date în consum cât şi asupra reţelei de distribuţie.
Determinarea tuturor componentelor dintr-o probă de apă constituie “analiza completă” a acesteia şi se
execută, de obicei doar când este vorba de alegerea unei surse noi de aprovizionare cu apă, sau în scop de
cercetare ştiinţifică, dat fiind faptul că este foarte laborioasă. În mod obişnuit se determină doar o parte din aceste
substanţe, care să permită o apreciere corespunzătoare a apei respective, din punct de vedere igienico-sanitar,
constituind aşa – numita „analiza sumară“.
Pentru apa potabilă examenul de laborator cuprinde determinarea aşa-numiţilor parametri de
potabilitate, menţionaţi în legislaţia in vigoare ca ”Parametri indicatori “.
În situaţii particulare sunt necesare şi alte determinări cum ar fi parametrii specifici de mineralizare
(cloruri, fier, mangan, duritate, iod, fluor etc.) sau parametri specifici de poluare (pesticide, substanţe tensioactive,
metale grele etc.)
Metodologia controlului chimico-sanitar al apei îmbracă forme diferenţiate în funcţie de utilizările care
se dau acesteia, dar orice metodologie trebuie să respecte, în mod obligatoriu, normativele sanitare.
Controlul chimico-sanitar al apei se încadrează în principiile generale ale analizei chimice. Metodele
calitative şi cantitative ale chimiei analitice sunt aplicate la analiza apei, atât pentru determinarea compoziţiei
normale, cât şi a poluanţilor care apar. Analiza completă sau sumară a apei comportă mai multe etape succesive:
recoltarea, conservarea, transportul probelor de apă şi determinarea propriu-zisă şi interpretarea rezultatelor
obţinute.
Ministerul Sănătăţii şi Familiei aprobă valori pentru parametrii suplimentari, care nu sunt incluşi în
tabelele 1, 2 şi 3 din Anexa I, la propunerea autorităţii de sănătate publică judeţene. Calitatea apei potabile este
corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametri sunt în conformitate cu Anexa I, în următoarele puncte de
prelevare a probelor:
a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin
reţeaua de distribuţie;
b) la punctul de curgere a apei din cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;
c) în punctul în care apa se îmbuteliază în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile îmbuteliate;
d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei utilizate în industria
alimentară.
Modul de recoltare al probelor, locul şi ritmul recoltării probelor de apă care vor fi supuse analizei
condiţionează calitatea rezultatelor obţinute; se recomandă ca recoltarea probelor să fie realizată chiar de
persoana care va executa analiza.
Exprimarea rezultatelor controlului chimico-sanitar al apei se face în mg sau µg/dm3 de probă. Calitatea
apei potabile destinate consumului uman trebuie să corespundă valorilor stabilite pentru parametrii prevăzuţi în:
Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile, şi Legea nr. 311/2004 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile (Anexa I). În privinţa parametrilor prevăzuţi în Anexa I,
“Monitorizarea de control”, valorile lor sunt stabilite în scopul evaluării calităţii apei potabile în programele de
monitorizare.

Proprietăţile apei determinate de compoziţia sa se pot clasifica în:

 proprietăţi organoleptice (miros, gust);
 proprietăţi fizice (conductivitate electrică, culoare, turbiditate);
 proprietăţi chimice imprimate de toate substanţele dizolvate în mod natural în apă, substanţele
adăugate în apă în scopul îmbunătăţirii calităţilor acesteia (Al3+, F-, Cl2) pe parcursul proceselor
de prelucrare în scop potabil sau prezente accidental (poluanţi).

RECOLTAREA PROBELOR DE APA

Recoltarea probei de apă pentru analiză se efectuează în recipiente din sticlă, incolore, prevăzute cu
dopuri de sticlă. În momentul recoltării probei pentru analiză, recipientele se clătesc de câteva ori cu apa de
recoltat.
Din reţeaua de apă potabilă, recoltarea probelor de apă se efectuează după o curgere a robinetului timp
de 5-10 minute pentru regimul de distribuţie continuă. În cazul reţelei de apă cu distribuţie intermitentă, recoltarea
se efectuează în doi timpi: din primul jet şi după 2 ore de curgere continuă.
Se procedează astfel deoarece în momentul întreruperii furnizării apei apare vid în conductă. Acesta, în
cazul unor fisuri ale materialului conductei, determină aspirarea unor impurităţi din exterior (din sol), care pot fi
antrenate în primul jet de apă. În acest mod se poate depista poluarea apei din cauza unor fisuri ale conductelor.
Din fântâni prevăzute cu pompă, probele se recoltează după o pompare de 10 minute, iar din fântâni
cu găleată, de la 10-30 cm sub oglinda apei. În acest caz, sticla de recoltă se introduce într-o sondă metalică,
prevăzută la partea inferioară cu un disc din plumb, iar la partea superioară cu un cablu metalic. Astfel de sonde
metalice se utilizează şi la recoltarea probelor de apă din râuri, lacuri, din stratul de apă de la suprafaţă (30-
50 cm). Pentru recoltarea probelor de apă de la diferite adâncimi (5, 10, 15 ... m), se foloseşte un dispozitiv numit
batometru, format dintr-un cilindru din plexiglas, prevăzut la partea inferioară cu un capac metalic cu un robinet,
iar la partea superioară cu un capac metalic, cu un mecanism de închidere şi deschidere, de care se leagă un cablu
metalic, pe care alunecă o piesă cilindrică din plumb, numită mesager. Cablul metalic este marcat din metru în
metru. În interiorul cilindrului este montat un termometru cu mercur (0-50) C.
 Batometrul, în poziţie deschisă şi cu robinetul închis, se introduce în sursa de apă (râu, lac). Când a ajuns
la adâncimea dorită, se dă drumul la mesager, care declanşează închiderea aparatului. După scoaterea
batometrului la suprafaţă se citeşte temperatura apei şi se evacuează apa în vasul de recoltă, prin robinetul de la
partea inferioară.
De obicei, probele de apă se recoltează în recipiente cu capacitatea de 1 litru.
Pentru cazul în care se determină siliciul sau fluorul, este necesară recoltarea în vase de polietilenă sau alt
material plastic.
Pentru determinarea oxigenului dizolvat, probele se recoltează în recipiente speciale (cu dopul tăiat
oblic) cu capacitatea de 100 - 200 ml.
Cantitatea de apă recoltată depinde de numărul de analize care trebuie efectuate (variază între 500 mL şi
20 L).

CONSERVAREA PROBELOR DE APĂ

Analiza fizico-chimică a probelor de apă trebuie efectuată în cel mai scurt timp, pentru a se evita
eventualele modificări ale compoziţiei chimice (conţinutul în substanţe organice, dioxid de carbon, fier, suspensii,
reziduu, forme de azot etc).
Unele determinări se execută la locul de recoltare: caracterele organoleptice şi fizice, dioxidul de carbon
liber şi agresiv, oxigenul dizolvat, hidrogenul sulfurat, clorul rezidual (liber şi legat). Turbiditatea, suspensiile,
culoarea, conductibilitatea electrică, pH-ul, dioxidul de carbon legat sub diferite forme, sulfurile, sulfiţii,
hiposulfiţii, formele de azot, fosfaţii, acidul silicic se vor determina, de asemenea, la locul de recoltare sau cel
mult în intervalul de 4 ore de la recoltare.
Consumul de permanganat, aciditatea, alcalinitatea, duritatea se vor determina în cel mult 24 ore de la
recoltare. Calciul, magneziul, fierul total, clorurile etc. se pot determina în intervalul de până la 72 de ore din
momentul recoltării.
În cazul în care analiza nu poate fi executată conform recomandărilor de mai sus, trebuie să se procedeze
la conservarea apei, prin adăugarea de substanţe conservante corespunzătoare naturii determinării ce urmează a fi
executată şi anume:
- la proba în care urmează să se determine substanţele organice şi azotul organic, amoniacal şi total,
se adaugă câte 2 mL H2SO4 25 % la litru (dacă apa este tulbure, se filtrează);
- la proba în care se determină suspensiile, reziduul, nitraţii, nitriţii, clorurile şi sulfaţii se adaugă
câte 2-5 mL cloroform la litrul de apă;
- la proba în care se va determina calciul, magneziul şi metalele grele se adaugă câte 2 mL HCl,
d=1,19 la litrul de apă, care are drept scop împiedicarea precipitării şi a reţinerii acestor ioni pe pereţii vasului în
care se efectuează recoltarea. Schimbările de temperatură şi presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substanţe
în stare gazoasă (O2, CO2, H2S , Cl2, CH4), fapt pentru care este recomandat ca determinările de gaze să se facă la
locul de recoltare; dacă acest lucru nu este posibil, probele se conservă astfel:
- pentru fixarea oxigenului dizolvat se adaugă 2 mL soluţie de clorură de mangan (II) 50 % şi 2 mL
soluţie de iodură de potasiu alcalină, pentru 200-250 mL apă;
- pentru hidrogenul sulfurat se adaugă 2 mL soluţie acetat de cadmiu 5 % sau acetat de zinc 5 %
pentru 200 mL de apă.

TRANSPORTUL PROBELOR DE APĂ

Recipientele cu probe recoltate sunt transportate la laborator în ambalaje (cutii compartimentate) care să
asigure menţinerea unei temperaturi constante (6-10C).
Probele de apă trebuie să fie însoţite de fişe pe care se menţionează: localitatea şi denumirea sursei de
apă; data şi ora recoltării; provenienţa apei (fântână, izvor etc); sursele posibile de impurificare; natura geologică
a terenului; debitul apei; scopul analizei.