PLANUL CURSULUI

Dispersia optica rotatorie

Dicroismul circular

Analiza termica a medicamentelor

- Analiza gravimetrica
- Analiza termogravimetrica
- Analiza termica diferentiala
- Calorimetria prin scanare diferentiala

1
 2. DISPERSIA OPTICǍ ROTATORIE (DOR)
OPTICAL ROTATORY DISPERSION (ORD)

Principii generale

 Dispersia optică rotatorie măsoară variaţia rotaţiei optice a

unei substanţe la schimbarea lungimii de undă a radiaţiei
luminoase.

 Unele molecule organice prezintă în domeniul UV al spectrului

una sau mai multe benzi de absorbţie active. Pe măsură ce
frecvenţa luminii polarizate se apropie de domeniul benzii active,
diferenţa (nL-nD) şi odată cu ea valoarea unghiului  creşte atingând
un maxim.

2
 În locul indicilor de refracţie se folosesc
în mod curent valorile extincţiilor celor
două componente (EL şi ED) sau ale
absorbanţelor (AL şi AD).

Înregistrarea curbelor DOR - domeniul uzual 250 - 700 nm şi

poate conduce la două tipuri de curbe:
 Curbe “normale” sau “plane” - curbele care nu prezintă nici un
maxim sau minim
 pot fi “pozitive” sau “negative” - după cum au o alură crescătoare
sau descrescătoare

3
 Pentru unele substanţe optic active valoarea unghiului  scade
repede, trecând prin zero şi ajungând la valori negative.
 Această anomalie observată în vecinătatea benzilor de absorbţie
active se numeşte efect Cotton.

 Curbele “anormale” ce corespund efectului Cotton, pot fi:

 "curbe cu efect Cotton pozitiv’’ - când maximul este situat la o
lungime de unda mai mare decat lungimea de unda a minimului
 "curbe cu efect Cotton negativ", când lungimea de unda a
maximului este mai mica decat lungimea de unda a minimului

4
APLICAŢIILE DISPERSIEI OPTICE ROTATORII
Determinări structurale
Steroli
 Stabilirea poziţiei cromoforului carbonilic în structura unui steroid
(prin analiza curbelor caracteristice).

Structuri sterolice şi curbele DOR

- Cetona cu grupa carbonil în poziţia 2 a compusului A prezintă o
curbă cu efect Cotton pozitiv
- Compusul B cu grupa carbonil în poziţia 6 prezinta o curbă cu
efect Cotton negativ.
- Răspunzătoare de apariţia curbelor de dispersie optică rotatorie o
constituie scheletul decalinei, C, pe care se găseşte grupa carbonil.
5
Dextrometorfan

Dextrometorfan şi curba DOR

Carvona

Carvona şi curba DOR

Hematina a tip I. Formele

reduse şi oxidate prezintǎ
curbe DOR anormale
cuprinse între 220 şi 500
nm

6
Hematina şi curbele DOR ale formelor oxidate şi reduse
 3. DICROISMUL CIRCULAR (DC)
CIRCULAR DICHROISM (CD)

Principii generale
 Cotton a sugerat faptul că există, o diferenţă între
absorbanţele absolute ale celor douǎ raze polarizate circular de
cǎtre un mediu chiralic (dicroism) şi că magnitudinea
dicroismului este proporţionalǎ cu diferenţa dintre
absorbanţe (extincţii).

7
 Urmând regulile descompunerii vectorului
normal, vectorul electric se împarte în doi
vectori (verzi) .

 Cei 2 vectori (verzi) ce se rotesc opus, fiecare dintre ei descriind

o circumferinţă.

 Ca urmare, lumina polarizată este o rezultantă a razelor de

lumină polarizate circular la dreapta şi la stânga

 Când o substanţă dată are o absorbanţă diferită pentru lumina

polarizată la dreapta, în comparaţie cu lumina polarizată la
stânga, la o anumită lungime de undă, se spune că obţinem un
fenomen de dicroism circular, la acestă lungime de undă.
8
 Cei doi componenţi polarizaţi circular sunt absorbiţi diferenţiat,
astfel că intensităţile lor sunt diferite.
 Rezultanta descrie o traiectorie eliptică.

 Lumina polarizată eliptic (purpuriu)

este compusă prin contribuţia inegală a
luminii circular polarizată dreapta şi a
luminii polarizate stânga

 Elipticitate = este unghiul θ, a cărui tangentă este egală cu

raportul dintre cele două axe ale elipsei, descrisă de rezultanta
componentelor dreapta şi stânga circular polarizate, după trecerea
prin mediul optic activ.
 este o consecinţă a dicroismului
 este direct proporţională cu acesta.
 variază cu concentraţia şi grosimea stratului → se utilizeaza
termenul elipticitatea molară. 9
Absorbtivitatea dicroică, Δε = diferenţa dintre coeficienţii molari de extincţie ai
razelor circular polarizate la stanga şi dreapta.

εL – εR = Δε = absorbtivitate dicroică

 Legatura dintre absorbtivitatea dicroică si elipticitatea molar ǎ [ ] este exprimata

prin următoarea relaţie:

[θ] = 3298.2Δε
unde:
[θ] = elipticitatea
Δε = absorbanţă dicroică.

 Absorbţia dicroică diferă de absorbţia optică simplă , prin faptul că valoarea Δε

poate fi pozitivă sau negativă, după cum lumina polarizată stângă este mai mult
sau mai puţin absorbită decât cea polarizată dreaptă.

 Legea Lambert (pentru dicroismul circular:

ΔA(λ) = [εL– εR] x [c] x l

unde:
ΔA = AL-AR (A = absorbanţa)
εL,εR = coeficienţii molari ai radiaţie polarizate circular dreapta si stanga
[C] = concentraţie molară
l = grosimea stratului (cm). 10
 APARATURA

Etape în măsurarea spectrului DC:

1. Prepararea probelor
2. Calibrarea aparatului
3. Determinarea spectrului
4. Analiza datelor

Spectrometru DC

11
 Curbele obţinute în dicroismul circular prezintă:
 pe ordonată diferenţa dintre coeficienţii molari de extincţie ai celor două
radiaţii circular polarizate Δε
 pe abscisă lungimea de undă, λ (nm).

 În DC se măsoară absorbanţa dicroică sau elipticitatea în funcţie de

lungimea de undă.

Curba de dicroism circular

Inregistrarea
concomitentă
a curbelor DOR şi DC

12
Avantaje:
 utilizarea de probe în cantităţi foarte mici (200 μl soluţie 0.5
mg/ml)
 pregătirea probelor se realizează într-un timp scurt
 este o metodă nedistructivă
 timpul de rezoluţie este de ordinul microsecundelor astfel
dicroismul circular este o metodă rapidă
 modificările datorate influenţei mediului asupra probei (pH,
temperatură) pot fi monitorizate cu acurateţe.

Dezavantaje:
 determinarea globală a structurii
 interferenţa cu absorbţia solventului în regiunea spectrală astfel
încât sunt necesare soluţii foarte diluate
 dacă soluţia tampon mascheaza semnalul probei analizate
trebuie să se realizeze operaţii preliminare de dializă, concentrare
sau diluare metoda are o acurateţe de  10 %
 pot să apară erori în modul de lucru
 aparatura folosită este scumpă.

13
Aplicatiile dicroismului circular
 Determinarea structurii moleculare, configuraţiei şi
conformaţiei unor biocompuşi

Determinarea comparativă a
structurii unei proteine
prin DC

14
 Determinarea modificărilor conformaţionale datorate
interacţiunilor dintre moleculele asimetrice

Legarea unei proteine de un

oligonucleotid

Modificarea spectrului proteinei

ȋn urma interacţiunii cu altă
proteină

15
Demonstrarea compatibilităţii conformaţiei

Spectrul DC al unei proteine

16
Determinarea structurii unor complecşi de incluziune

Spectrele DC pentru salbutamol

inclus/neinclus ȋn ciclodextrină

 Acidul 3 carboxicumarinic este o

moleculă achirală și astfel nu este
de aşteptat să producă un
spectru dicroic. Totuşi, ȋn absența
ciclodextrinei se poate ȋnregistra
un spectru dicroic foarte scăzut
datorat probabil unor conformeri
generaţi de diferitele poziţii ale
grupării COOH, ȋn afara planului
cumarinic.

 Prin includere ȋn cavitatea

ciclodextrinei se observă
inducerea unui spectru dicroic
semnificativ, caracterizat prin
Spectrul dicroic al acidului 3 carboxicumarinic două benzi pozitive la 290 şi 330
nm.
ȋn prezenţa unor concentraţii crescătoare de β- 17
ciclodextrină
Controlul reacţiilor chimice
• Schimbările importante pe care le suferă
spectrul dicroic al unei molecule prin
introducerea unui cromofor, eliminarea lui
sau modificarea vecinătăţii sale, pot fi
valorificate pentru controlul operativ al unor
reacţii chimice direct în mediul reacţional,
ţinând cont că alte metode fizice ar necesita
separări prealabile.

• Exemplu - în prepararea prin fermentaţie a

prednisolonului plecând de la hidrocortizon,
acesta poate fi pus în evidenţă pe măsură ce
se consumă şi se poate aprecia randamentul
în prednisolon.

18
Determinarea stabilităţii termice
 Stabilitatea termică este evaluată prin utilizarea DC prin
urmărirea schimbărilor ce au loc în spectru prin creşterea
temperaturii

19
Controlul preparatelor farmaceutice.
 Analiza ibuprofenului dintr-un produs ce contine ibuprofen
si cafeina

20
 Monitorizarea legării unor substanţe
medicamentoase de albumina serică

Modificări ȋn spectrul dicroic ȋn urma legării diazepamului de albumina Spectrul dicroic ȋn urma
serică – stânga –modificări ȋn spectrul dicroic ȋn UV apropiat diazepam liber
interacţiunii ibuprofen-
şi legat; dreapta – modificări la creşterea concentraţiei de diazepam
albumină serică umană

Dezlocuirea diazepamului de pe
albumina serică de către ibuprofen

21
 ANALIZA TERMICĂ A MEDICAMENTELOR
 Analiza termică cuprinde un grup de tehnici în care se
monitorizează diferenţele ce se produc în unele dintre proprietăţile
fizice si chimice ale substanţelor atunci când sunt supuse unui
program controlat de temperatură, prin raportarea la etaloane sau
substanţe de referinţă.

Clasificarea tehnicilor termoanalitice:

Proprietãţi fizice Tehnici derivate Abrevieri
Masa Termogravimetrie TG
Masa izobaricã (determinarea modificãrii)
Detecţia gazelor (evolved gas detection) EGD
Analiza gazelor (evolved gas analysis) EGA
Analiza termicã a emanaţiilor
Analiza termoparticulelor
Temperaturã Determinarea curbelor de încãlzire şi racire
Analiza termicã diferenţialã DTA
Entalpie Calorimetria prin scanare diferenţialã DSC
Dimensiuni Termodilatometrie
Modificãri mecanice Mãsurãri termomecanice
Mãsurãri dinamo-termomecanice
Modificãri acustice Termosonimetrie
22
 ANALIZA GRAVIMETRICĂ

 Metodele gravimetrice se bazează pe separarea substanţei de

analizat sub forma unui compus foarte greu solubil, cu o
compoziţie bine definită, cunoscută şi care, după ce a fost
adus într-o formă stabilă, se cântăreşte.

 Condiţiile reacţiilor de precipitare:

 să fie totale
 să rezulte produşi cu o solubilitate cât mai mică, cu o
compoziţie cunoscută şi bine definită
 să se desfăşoare cu o viteză cât mai mare
 precipitarea să nu fie însoţită de fenomene secundare
 compuşii rezultaţi în urma precipitării să poată fi aduşi prin
prelucrări adecvate la compoziţii stabile, cunoscute şi
reproductibile.

23
 Operaţiile necesare unei analize gravimetrice:
 pregătirea materialului pentru analiză
 cântărirea probelor
 dizolvarea substanţelor
 precipitarea
 separarea
 purificarea
 uscarea
 calcinarea
 cântărirea precipitatelor
 calculele şi interpretarea rezultatelor.
 Numărul mare al metodelor gravimetrice şi exactitatea
rezultatelor obţinute face ca metoda să fie uneori folosită
pentru verificarea altor metode chimice sau fizico - chimice
utilizate în analiza cantitativă.
 Exactitatea rezultatelor obţinute în analiza gravimetrică
ţine de performanţa instrumentelor de măsură. S-au elaborat
astfel de metode:
 semimicrogravimetrice (10-100 mg)
 microgravimetrice (0,01-10 mg)
 ultramicrogravimetrice (sub 0,01 mg).
24
ANALIZA TERMOGRAVIMETRICĂ, THERMOGRAVIMETRY (TG),
THERMOGRAVIMETRIC ANALYSIS (TGA),
THERMAL GRAVIMETRIC ANALYSIS
Principii generale
 Termogravimetria se bazează pe înregistrarea variaţiei masei unei
substanţe date în funcţie de:
 temperatura de încălzire
 timp
 atmosfera din celula termica (presiunea şi compoziţia gazului: azot,
heliu, aer, etc.)

 Pot fi analizate: materiale anorganice, metale, polimeri, plastic,

ceramică, sticlă, materiale compuse.
 Intervalul de temperatură: 25-900o C, max 1000o C;
 Cantitatea de probă utilizată: 1-150 mg
 Sensibilitatea metodei: 0.01 mg.
 Se poate asocia: cu un spectrometru de masă pentru identificarea şi
măsurarea vaporilor generaţi, cu o sensibilitate mai mare decât dacă
cele 2 metode s-ar folosi separat.
 Probele: pot fi analizate sub formă de pulbere sau fragmente mici,
astfel încât temperatura din interiorul probei să rămână apropiată de
temperatura gazului.
25
 APARATURA

Înregistrarea rezultatelor Analizor termogravimetric

 Se obţin curbe care permit aducerea unui solid la temperaturi

determinate şi urmărirea:
 variaţiei masei funcţie de timp: m = f(t)
 variaţiei masei funcţie de temperatura de încălzire: m = f(T).

26
In mod curent se trasează două feluri de curbe:
1. Curbe la temperaturi variabile
 Variind liniar temperatura în funcţie de timp se obţine curba
m = f(T).

 În figura este reprezentat graficul curbei obţinute când este stabilit un

prim echilibru la temperatura T < T1 şi când apare un al doilea echilibru
la T > T1. Linia plină reprezintă curba dacă se aşteaptă la fiecare
temperatură un anumit timp pentru atingerea echilibrului (obţinerea
unui compus cu o compoziţie unitară). Liniile punctate reprezintă
curbele obţinute în mod real, dacă se ridică temperatura cu vitezele
crescânde v1, v2, v3.
 Aceste curbe sunt cunoscute sub denumirea de curbe de termoliză,
notate TG.
27
2. Curbe de temperatură constantă
 Aceste curbe se obţin astfel: încălzind o substanţă la temperaturi diferite
(T1, T2, ....), la temperatura T1 se va atinge un prim echilibru după timpul
t1 şi pe curbă se va înscrie un palier orizontal. Incălzind aceeaşi
substanţă la temperatura T2 se atinge un al doilea echilibru (înscris tot
ca palier orizontal) după un timp t2.

 Astfel se determină condiţiile în care un precipitat sau o substanţă

trebuie să fie uscat sau calcinat pentru obţinerea în final a unui compus
cu o compoziţie unitară şi bine cunoscută.
28
 În analiza termogravimetrică se utilizează şi curbele diferenţiale
ale variaţiei greutăţii (DTG) corespunzând derivatei curbei de
termoliză.

29
Interpretarea curbelor termogravimetrice

Curbe de termoliza

Curba termogravimetrica (TG) si curba

termogravimetrica derivata (DTG)

30
 APLICAŢIILE ANALIZEI TERMOGRAVIMETRICE
 Măsurarea stabilităţii termice
 Determinarea temperaturii şi a modificării masei, în urma
reacţiilor de descompunere, astfel metoda poate fi utilizată pentru
analize cantitative
 Măsurarea vitezei de evaporare, măsurarea vaporilor emişi de
amestecurile lichide
 Determinarea temperaturii Curie a tranziţiilor magnetice
 Identificarea materialelor organice prin măsurarea temperaturii
de scindare a legăturilor în atmosferă inertă sau măsurarea
temperaturii de oxidare în aer sau oxigen
 Determinarea purităţii compuşilor minerali, anorganici sau
organici
 Determinarea conţinutului în substanţe anorganice sau organice
în diferite materiale

31
 o Studierea stabilităţii termice a substanţelor medicamentoase

 Exemplu: teofilina
 pierdere în greutate de 9.3 % în
intervalul 60 - 80 0C, datorat
deshidratării

32
32
 Analiza telmisartanului

Curbele TG şi DTG
pentru telmisartan

33
33
Descompunerea termică a telmisartanului
 Identificarea unor excipienţi ȋntrebuinţaţi
la condiţionarea unor forme farmaceutice

Curbele termogravimetrice ale

α-lactozei monohidrat, α-
lactozei şi a β-lactozei

34
34
 Determinarea conţinutului unor pulberi, apei, monoxidului de carbon şi dioxidului de
carbon din carbonaţi
 Descompunerea oxalatului de calciu monohidrat

35
 ANALIZA TERMICǍ DIFERENTIALǍ (ATD)
DIFFERENTIAL THERMAL ANALYSIS (DTA)
Principii generale

 Prin încălzirea unei substanţe, odată cu schimbările fizice şi

chimice, se produce şi o absorbţie sau o degajare de căldură. Se
spune că are loc o variaţie a temperaturii în masa substanţei.

 Măsurarea variaţiei de temperatură in masa substantei se face

cu ajutorul analizei termice diferenţiale.

 ATD reprezintă o tehnică de înregistrare a diferenţei de

temperatură dintre probă şi un martor, atunci când cele 2
substanţe sunt supuse aceluiasi regim de temperaturǎ controlat.

36
 APARATURA
 Metoda utilizată pe scară largă pentru caracterizarea
diverselor categorii de substanţe constă în: proba de analizat se
încălzeşte în comparaţie cu o masă identică dintr-o substanţă
inertă; se înregistrează diferenţa de temperatură din cursul
încălzirii cu ajutorul a două termocupluri diferenţiale introduse
unul în probă, altul în substanţa inertă; se apreciază comparativ
variaţia de temperatură.

37
O celulă ATD conţine:
- Termocuplu pentru
probă, termocuplu pentru
martor, un bloc ceramic
sau metalic
- Cuptor
- Programator pentru
temperatură
- Sistem de înregistrare

Înregistrarea rezultatelor
 Diferenţa de temperatură dintre cele două substanţe va fi nulă
dacă nu are loc nici un fenomen fizic sau chimic.
 Orice proces chimic care ar avea loc se produce cu degajare sau
absorbţie de căldură. Ca urmare, apare o diferenţă de
temperatură între cele două probe, ceea ce va determina o
deviere faţă de linia de zero, permiţând astfel să se constate
natura procesului termic care se produce: exoterm (+) sau
endoterm (-). 38
39
 APLICAŢIILE ANALIZEI TERMODIFERENŢIALE
 Tehnica “fingerprinting” furnizează informaţii referitoare la reacţii
chimice, transformări de fază, modificări structurale ce se pot
petrece pe parcursul încălzirii sau răcirii unei probe, cu scopul
identificării acesteia. Ex. - teofilina

 Curbele ATD ale calculilor urinari

40
 o Identificarea transformărilor de fază şi a modificărilor structurale

Analiza ATD a
cilazaprilului

Curba ATD a cilazaprilului

Descompunerea termică a cilazaprilului 41

41
 Interacţiunea medicament-excipient

Curbele ATD pentru clorhidrat de berberină (A), amestec fizic (B),

HP-β-CD (C) şi complex de incluziune (D)
42
42
 S-au construit aparate care înregistrează concomitent cele trei curbe,
arătând atât modificările de masă cât şi variaţiile de temperatur ǎ.

Se constatǎ:
 un efect exotermic la 127o şi
161o C,
 o descompunere exotermica la
400o C cu o pierdere de masa de
89,1%.

 Corelând datele furnizate de cele trei curbe (TG, DTG, ATD) se pot trage
următoarele concluzii:
 dacă curbele TG şi DTG nu arată modificări şi numai curba ATD arată
schimbări, substanţa a suferit fie un proces fizic, fie un proces chimic fără
variaţia masei
 dacă toate curbele arată modificări şi în final prezintă paliere orizontale
înseamnă că au loc transformări cu variaţii ale masei, iar în final s-au
obţinut produşi stabili. 43
 CALORIMETRIA PRIN SCANARE DIFERENŢIALĂ
DIFFERENTIAL SCANNING CALORIMETRY (DSC)
Principii generale

 Calorimetria prin scanare diferenţialǎ (DSC) măsoară cantitatea de

căldură care trebuie introdusă sau îndepărtată din proba de analizat,
pentru a o menţine la aceiaşi temperatură cu o substanţă de referinţǎ
inertă, în timp ce temperatura incintei în care se găseşte proba şi
martorul creşte progresiv.

 Se reprezintă grafic puterea calorica introdusă sau îndepărtată în sau

din probă, funcţie de temperatura momentană a incintei în care se
găseşte proba şi substanţa de referinţă.

 Semnalul proporţional cu capacitatea

calorică a probei
 Dacă proba de analizat nu suferă o
transformare fizico-chimică sau o tranziţie
termica, semnalul DSC va arăta ca o linie.
 Intensitatea şi temperatura la care au loc
procesele termice din probă, se evalueaza fata
de aceasta linie (linie de bază – de referinta).
44
 Atât proba cât şi martorul sunt menţinute aproape la acelaşi
nivel de temperatură pe parcursul analizei. În general,
programarea temperaturii pentru analiza DSC este desemnată
astfel încât proba este ţinută la o temperatură ce creşte liniar
funcţie de timp. Proba martor ar trebui să aibă o capacitate de
încălzire (căldură) peste aceasta temperatură.

 Principiul de bază al acestei tehnici este acela că, atunci când

proba suferă o transformare fizică, căldura va trebui să treacă
prin probă, apoi să fie menţinută la aceiaşi temperatură ca
martorul. În funcţie de proces, endoterm sau exoterm, prin
probă va trece o cantitate de căldură mai mare sau mai mică.
 Dacă o probă solidă se topeşte, va necesita o cantitate mai mare
de căldură pentru a creşte temperatura la acelaşi nivel cu cea a
martorului. Aceasta se datorează absorbţiei căldurii de către
probă, ceea se petrece în tranziţia de fază endotermă din solid în
lichid.
 Când proba suferă un proces exoterm (cristalizare) este necesară
o cantitate de căldură mai mica pentru a creşte temperatura
probei.

45
 PROCEDEE

 DSC prin flux de căldură, flux termic (Heat Flux DSC)

 DSC prin compensarea energiei (Power Compensated DSC)

Heat Flux DSC Power Compensated DSC

Platinum Alloy
Sample Reference

PRT Sensor

Platinum
Resistance Heater

Heat Sink

46
 DSC prin flux termic (Heat Flux DSC)

 Proba şi martorul se află in aceiaşi

incintă, aşezate pe platforme situate pe
suprafaţa unui disc de constantan. Sub
fiecare platformă există un disc de chromel.
Legătura dintre aceste două aliaje formează
un termocuplu chromel-constantan.

 Temperatura este monitorizată printr-un monocuplu chromel-aluminiu

ataşat sub plăcuţa de chromel.
 Se masoara diferenta de temperatura intre cele 2 creuzete, iar prin
calibrare aceasta diferenta de temperatura se converteste in raportul
dq/dt.

47
DSC prin compensarea energiei (Power Compensated DSC)

 Se utilizeaza 2 incalzitoare pentru monitorizarea vitezelor de incalzire

individuale in cele 2 cuptoare Atât proba cât şi martorul sunt menţinuţi
la aceiaşi temperatură, monitorizând consumul de electricitate de la
încǎlzirea lor.
 Proba şi martorul sunt plasate deasupra unui încălzitor şi temperaturile
sunt monotorizate utilizând senzori electronici de temperatură plasaţi
imediat sub probe. În general, se utilizează termometre cu rezistenţă de
platinorită.
 Se masoara energia de compensare necesara pentru asigurarea
temperaturilor egale intre cele 2 creuzete.

48
 Rezultatele sunt exprimate prin curba de încălzire sau de rǎcire,
care poate fi folosită pentru calcularea entalpiei tranziţiilor.
Entalpia se calculează după formula:

unde:
H = entalpia tranziţiei
K = constanta calorimetrică
A = aria de sub curbă.

49
 APLICAŢIILE CALORIMETRIEI PRIN
SCANARE DIFERENŢIALǍ
 Determinarea structurilor amorfe
Tranziţiile “Glass”
 În sens comun, termenul “glass” se refera la solidele amorfe
transparente, tari şi fragile. In sens ştiinţific, sensul de “glass” este
frecvent extins la toate corpurile solide amorfe (şi topituri care cu
uşurinţă formează solizi amorfi), incluzând masele plastice, răşinile
sau alte solide amorfe lipsite de silicaţi.

 Definiţia standard de “glass” (solid

sticlos) - faza solidă se formeaza
prin răcirea rapidă a substantei
topite.

 Temperatura de tranziţie “Glass”,

Tg , este temperatura la care solidul
amorf devine fragil la răcire sau
moale la încălzire. 50
 Cristalinitatea substanţelor
Topirea şi cristalizarea (Punct cristalizare - TC; Punct topire - Tm)

51
Transformările fizico chimice ce pot fi evaluate prin tehnica DSC

52
 o Determinarea punctului de topire, polimorfismului

Substanţe medicamentoase ce se pot detecta prin valoarea punctului de

topire, determinat prin DSC
Substanţă pt Viteza de Interval de pt 0C ȋnscris Farmacopeea Observaţii:
determinat ȋncălzire temperatură ȋn Farmacopei care citează - puritate
prin DSC 0
C/minn necesar 0C - polimorfism
0
C - descompunere
Acetaminofen 168.6 10 168-172 - USP -
Acid ascorbic 192 20 190-192 - USP -
Aspartam 246-247 236 USP polimorfism
Cafeină 236 2.5 235-237.5 USP 99.90 %
236.4 5
236.2 10
236.9 2
Cloramfenicol 150.6 10 149-153 148.9 USP 99.79 %
150.6 2
Haloperidol 150.9 2 147-152 150.8 USP 99.30 %
147-151 BP
Nifedipin 171.4 2.5 171-175 172.3 USP 99.70 %
Paracetamol 168.9 2 168-172 - USP 99.50 %
Progesteronă 130 5 126-131 - USP 99.80 %
polimorfism
53
53
 DSC carbamazepina

 Analize calitative: amprenta digitală a mineralelor, polimerilor şi

argilelor.

54
 Determinarea structurilor

 descompunerea
termică a unor
substanţe
chimioterapeutice

Curbele TG/DTG şi DSC ale unor substanţe chimioterapeutice: (a) trimetoprim, (b)
sulfametoxazol, (c) ampicilină, (d) clorhidrat de tetraciclină, (e) rifampicină, (f)
trimetoprim-sulfametoxazol
55
55
 o Interacţiunea medicament-excipient

Termogramele DSC şi TG ale: aciclovirului (1), amestecului fizic (2),

β-ciclodextrinei (3), compusului de incluziune (4)
56
56
 Din datele DSC se poate
observa un pic endoterm,
corespunzător topirii
trimetoprimului la 200 C, iar
0
picul corespunzător topirii β-
ciclodextrinei este la 85 0C.

 Evaluarea amestecului fizic

demonstrează prezenţa celor
două picuri, spre deosebire de
compuşii de incluziune la care
picul de topire al
trimetoprimului dispare,
datorită încapsulării
medicamentului în cavitatea Termograma DSC pentru I) trimetoprim, II) β-
internă a ciclodextrinei. ciclodextrină, III) amestec fizic, IV) complex

57