Sunteți pe pagina 1din 5

SPECTROMETRIA MOLECULARA Spectrometria moleculara ce implica radiatii din domeniile UV, VIS si IR se preteaza determinarilor calitative si cantitative ale

speciilor moleculare. SPECTRE MOLECULARE DE ABSORBTIE E = Eelectronica + Evibrationala + Erotationala Unde Eelectronica = energia asociata diferitilor orbitali ai electronilor exteriori ai moleculei Evibrationala = energia ce caracterizeaza molecula ca un intreg datorita vibratiilor interatomice Erotationala = energia asociata rotatiei moleculei in jurul centrului de greutate.

Spectrele de absorbtie pur rotationale pot fi produse numai de radiatii din domeniul microundelor. Studiul speciilor gazoase in acest domeniu a furnizat informatii legate de comportamentul molecular, dar implicarea absorbtiei de microunde in determinari analitice este foarte restransa. Spectre de absorbtie vibrationale se obtin in IR, unde energia este mult prea mica pentru a induce si tranzitii electronice. Spectrele sunt caracterizate de maxime de absorbtie inguste si apropiate. Spectrele electronice datorate tranzitiilor electronilor exteriori necesita energii de marimea celor asociate domeniilor UV si VIS. Se inregistreza spectre de benzi, a caror latime depinde de interactiunile moleculei absorbante cu matricea. SPECII ABSORBANTE Absorbtia in domeniile UV si VIS ofera informatii cantitative si calitative despre speciile absorbante organice si anorganice. Absorbtia radiatiilor UV si VIS de catre compusii organici Electronii responsabili de absorbtie sunt fie cei care participa direct la formarea unei legaturi, fiind asociati mai multor atomi, fie cei de tip neparticipant, localizati in orbitalii exteriori ai oxigenului, halogenilor, sulfului si azotului. Lungimea de unda la care absorb moleculele organice depind de cat de stransi sunt legati diversii electroni. Electronii legaturilor duble si triple sunt usor de excitat. Tranzitiile au loc cu usurinta in UV si VIS. Gruparile functionale nesaturate care absorb in aceste domenii spectrale sunt cunoscute sub denumirea de cromofori.

Tabelul 5 Caracteristici de absorbtie a unor cromofori organici Cromofor Exemplu Solvent max(nm) 177 217 178 196 225 186 280 180 293 204 214 339 280 300 665 270 204 256 max 13.000 21.000 10.000 2.000 160 1000 16 mare 12 41 60 5 22 100 20 12 7900 200

Alchene C6H13CH=CH2 n-heptan alchene conjugate CH2=CHCH=CH2 n- heptan alchine C5H11CC-CH3 n-heptan carbonil O H3CCCH3 O H3C CH O H3C COH O H3CCNH2 CH3N=NCH3 CH3NO2 C4H9NO C2H5ONO2 benzen

n-heptan n-heptan etanol apa etanol isooctan eter etilic dioxan n-hexan

carboxil amido azo nitro nitroso nitrat aromatic

Atunci cand doi cromofori sunt conjugati, de cele mai ulte ori are loc deplasarea maximului spre lungimi de unda mai mari, adica se produce un efect batocrom. Analiza spectrelor de absorbtie scoate adesea in evidenta efecte hipsocrome (deplasarea maximului de absorbtie spre lungimi de unda mai mici), hipercrome (cresterea intensitatii absorbtiei), hipocrome (scaderea intensitatii absorbtiei), datorate diversilor auxocromi (grupari saturate atasate cromoforilor care modifica lungimea de unda si intensitatea maximului de absorbtie) prezenti in molecule. Absorbtia radiatiilor UV si VIS de catre compusii anorganici Spectrele compusilor anorganici se aseamana cu cele ale compusilor organici, deci prezinta maxime de absobtie largi si o structura fina redusa. Formarea complexului intre liganzi si ionul metalic central tinde sa satisfaca sfera de coordinare a metalului: Mn++mL- MLmn-m

Ca exemple se pot da seria de complecsi formata de ionul Fe3+ cu SCN- sau cu compusii fenolici, complexul dintre Fe2+ si , dipiridil, feroina, ferona, complexul dintre I2 si Iod, complexul format Cu2+cu piridina, cupferona sau cel dintre Zn2+ si ditizona sau acid rubeanic. In spectrul de absorbtie al caomplecsilor de acest tip se pot intalni tranzitii ligand-ligand, matal-ligand si tranzitii prin transfer de sarcina. Cum majoritatea liganzilor sunt de natura organica, tranzitiile ligand-ligand vizibile in UV si VIS nu sunt altceva decat tranzitii n *, n *, * si *. Formarea complexului poate produce deplasari ale lungimii de unda caracteristice diferitelor maxime, precum si efecte hipo si hipercromice. Pozitia lungimii de unda la care se inregistreaza absorbtia este determinata de usurinta cu care electronul poate executa tranzitia (adica cat de usor ligandul si ionul metalic pot fi oxidate sau reduse). max(nm) solvent 1,10-fenantrolina 435 7250 noctanol neocuproina 454 7950 nhexanol batocuproina 479 14160 alcool izoamilic

Absorbtia radiatiilor IR Pozitiile relative ale atomilor in molecule nefiind fixe, acestea variaza ca urmare a diferitelor tipuri de vibratii. O absorbtie vibrationala are loc atunci cand frecventa radiatiei incidente este egala cu frecventa de vibratie a legaturii. Ca urmare, fiecare maxim de absorbtie corespunde frecventei de vibratie a unei legaturi din molecula studiata. Energia transferata legaturii ca urmare a absorbtiei va duce la cresterea amplitudinii vibratiei. Pentru a interactiona cu fotonul IR este necesar ca miscarile vibrationale ale moleculei sa produca o modificare a momentului de dipol. Numai in acest caz campul electric alternant al radiatiei poate interactiona cu legatura chimica, modificand amplitudinea vibratiei. APLICATII CALITATIVE Identificarea unui compus pur pe baza informatiilor spectrale presupune compararea empIRica a cat mai multe detalii spectrale (maxime si minime de absorbtie, puncte de inflexiune) din spectrul probei analizate cu cele din spectrul compusului autentic. Similitudinea avnsata este suficienta pentru identificare, mai ales in cazul unor benzi inguste si bine caracterizate. Ca urmare, spectrele IR se preteaza foarte bine pentru determinari calitative, structura fina fiind caracteristica majoritatii spectrelor. Detalii tehnice A. solventul se alege in functie de transparenta sa in domeniul spectral investigat si modul de interatiune cu specia studiata. Pozitia maximelor de absobtie depinde foarte mult de de solventul utilizat. Categoria solventilor pur spectral sau a solventilor de uz spectral. Alegerea solventilor pentru domeniul IR este ceva mai problematica, datorita materialului de constructie a elementelor de dispersie. Drept urmare apa este

un solvent total interzis in acest dimeniu. Se folosesc cel mai des tetraclorura de carbon sau sulfura de carbon. Tabelul 6 Solventi uzuali pentru domeniile UV, VIS Solvent Apa Etanol Hexan Ciclohexan Benzen Tetraclorura de carbon Acetat de etil Acetona Dioxan Celosolv limita(nm) 180 220 200 200 280 260 210 330 220 320

B. latimea fantei va fi cat mai redusa posibil, spre a nu pierde din detaliile spectrelor. C. radiatiile parazite provoaca abateri de la legea Lambert-Beer. La marginile domeniului spectral efectele lor sunt extrem de serioase, mergand pana la maxime de absorbtie false. Identificarea compusilor Siguranta identificarii depinde de numarul de caracteristici spectrale care corespund cu cele ale spectrului din biblioteca de date. Identificarea compusilor care absorb in domeniul UV-VIS este ambigua pe baza unei singure perechi de spectre. De obicei se compara spectrele obtinute intr-o serie de solventi sau la diverse pH-uri. Spectrele IR au caracteristicile necesare unor identificari bune. De fapt nu exista doi compusi cu structura chimica diferita care sa aiba acelais spectru IR. Maximele cele mai utilizate pentru identificarea gruparilor functionale sunt in domeniul 3600 1000 cm-1 (sub 8,5m). DETERMINARI CANTITATIVE DIRECTE IN UV SI VIS Spectrometria UV-VIS este larg folosita in masuratori cantitative deoarece prezinta aplicabilitate larga si sensibilitate ridicata (valorile coeficientilor molari de absorbtie variaza in domeniul [1-7]x104 dm3 cm-1mol-1, ceea ce face ca domeniul de concentratii investigabil sa fie 10-5 10-4 mol dm-3, sau chiar 10-7 10-6mol dm-3 daca se iau precautii speciale. Selectivitatea este moderata, iar in unele cazuri chiar ridicata, deoarece se pot localiza lungimi de unda la care singura specie absorbanta sa fie cea studiata. In ceea ce priveste acuratetea, erorile in determinarea concentratiei sunt 1-3%, scazand 1% daca se iau precautii speciale. Comoditatea lucrului cu instrumente moderne face ca activitatile de rutina sa devina neglijabile ca volum.

Surse de erori Relatia zgomot-abatere de concentratie se poate deduce usor, pornind de la legea Lambert-Beer: c= 1/b logT = 0,43/b In T care se deriveaza c/c = 0,434/bT T c fiind incertitudinea in determinarea concentratiei, c, datorata zgomotului ori incertitudinea T in determinarea transmitantei, T. Daca se combina cele doua ecuatii rezulta: c/c = 0.434/log T x T/T unde T/T este abaterea relativa neta sau zgomotul in T, iar c/c este incertitudinea relativa rezultata in determinarea concentretiei. De multe ori abaterea relativa neta T se exprima ca deviatie standard, T, deci este bine sa se rescrie ecuatia sub forma: c/c = 0,434/log T x T/T unde c/c este deviatia relativa standard a concentratiei. Este, deci, clar faptul ca incertitudinea determinarii spectrofotometrice a concentratiei variaza dupa o functie complicata cu transmitanta. Mai mult, chiar, T depinde de T. Sursele incertitudinilor experimentale pot fi grupate in functie de interdependenta dintre acestea in: a) T = kl, adica independenta de valoarea transmitantei. Aici pot fi enumerate zgomotulaparatului, variatiile in functionarea detectorului termic si rezolutia limitata a sistemului de evaluare; b) T = k2T pentru care sunt responsabile variatiile in functionarea sursei si starea cUVelor; c) T = k3 (T+T2) care semnaleaza probleme in functionarea detectorului . Micsorarea erorilor este posibila daca se apeleaza la una din urmatoarele metode diferentiale: metoda absorbantei maxime (cu rezultate bune in analiza probelor cu absorbanta mai mare decat 1, cand pentru etalonarea aparatului la 100% T se foloseste o solutie a analitului ceva mai putin concentrata decat proba), metoda absorbantei minime (eficienta in cazul solutiilor care au absorbanta sub 0,1, motiv pentru care pentru etalonarea aparatului la 0% T sw utilizeaza o solutie a analitului mai concentrata decat proba) si metoda preciziei limita (etalonarea la 0% T se face cu o solutie de analit mai concentrata decat proba, iar la 100% T cu o solutie mai diluata decat proba).