REFERAT

CHIMIE FIZICA

Sef Catedra I Discipline Farmaceutice

Prof.univ. Dr. Rodica Sirbu

Student - Lazar Marilena

Anul II – Grupa 9
 METODE SPECTRALE APLICATE LA MEDICAMENTE

Spectrometria de absorbţie în IR

Domeniul infraroşu (IR) al spectrului undelor electromagnetice

conţine radiaţii cu
lungimi de undă cuprinse între 0.8 şi 1000μm. La ora actuală se cunosc şi
se aplică un grup de
metode de analiză chimică care valorifică semnalele obţinute prin
absorbţia radiaţiilor din
acest domeniu. Domeniul amintit, poate fi divizat la rândul său în trei
subdomenii:
 IR-apropiat (între 0.8 şi 2.5μm),
 IR-mediu (între 2.5-25μm)
 IR-îndepărtat (peste 25μm).
Domeniul mediu se mai numeşte şi IR fundamental. Acesta este cel
mai bogat în informaţii şi cel mai accesibil experimental. În vorbirea
obişnuită este domeniul IR care serveşte în mod
curent atât pentru analiza chimică cât şi pentru recunoaşterea calitativă a
combinaţiilor
anorganice, organice sau naturale dar şi în determinări de structură
chimică. Domeniul IR
apropiat, destul de sărac în benzi de absorbţie specifice anumitor legături,
are o importanţă
mare tocmai în aplicaţii cantitative ale lichidelor. Domeniul IR îndepărtat
este încă în studiu.
Radiatia IR poate fi definita ca acea radiatie electromagnetica situata in vecinatatea
radiatiei din domeniul vizibil.
 Există la ora actuală o diversitate de metode de analiză bazate pe
spectrele IR. Astfel
există spectrometre bazate pe dispersie după lungimea de undă, sau
bazate pe transformata
Fourier, diverse analizoare industriale simple, nedispersive - ultimele
specializate doar pe
anumite combinaţii chimice - precum şi spectrometre de proces care fac
analize, în mod
continuu, pe anumite linii tehnologice de gaze sau lichide. În fine, există
spectrometre IR
portabile care permit analiza unor poluanţi ai mediului.
Absorbţia în IR se datoreşte interacţiunilor dintre radiaţia
electromagnetică incidentă
şi anume componenta electrică a acesteia, cu dipolii electrici ai unei
molecule. Se admite
astăzi că energia radiaţiilor IR provoacă o amplificare a energiei de vibraţie
a moleculelor
datorită faptului că dipolul corespunzător legăturii oscilează cu o frecvenţă
apropiată cu cea
a componentei electrice amintite. Amintim că într-o moleculă, în mod
natural, atomii
componenţi execută mişcări de vibraţie de-a lungul legăturii în timp ce
molecula se roteşte. O
intensificare a mişcării de vibraţie duce la o alungire şi simultan, la o
slăbire a legăturii dar şi
la o intensificare a mişcării de rotaţie. În acest fel se explică de ce, în
absenţa oricărui dipol
permanent, nu apare nici un cuplaj cu unda electromagnetică şi nu are loc
nici o diminuare a
intensităţii radiaţiei IR incidente. Sau, altfel spus, gazele monoatomice
(gazele rare) şi
substanţele cu moleculele simetrice (ca de exemplu O2, N2, Cl2), având
legături nepolare, sunt
perfect transparente la radiaţiile din domeniu IR. În moleculele poliatomice
posibilităţile de
apariţie ale spectrelor IR sunt mai mari deoarece aici vibraţiile asimetrice
pot duce, chiar în
moleculele nepolare, la apariţia unor dipoli electrici, iar posibilităţile de
apariţie ale unor
vibraţii de deformare (de modificare a unghiurilor dintre legături în afara
celor de alungire) se
măresc.
Spectrele de absorbtie in infrarosu (spectre IR) sunt spectre de vibratie ale moleculelor.
Un spectru IR este curba de absorbtie de energie radianta (din domemiul IR) de catre
moleculele probei, in functie de lungimea de unda sau numarul de unda.
Abscisa unui spectru IR este gradat rareori in lungimi de unda. Cel mai des este gradat
liniar in frecvente, exprimate ca numere de unda .
Relatia de transformare a lungimii de unda in numar de unda este:

10000
ν (cm −1 ) =
λ( µm)

Exprimat in numere de unda, domeniul IR uzual este situat intre 400 si 4000 cm-1.
Pe ordonata spectrului IR este notata de obicei transmisia procentuala (T %), mai rar
absorbtia procentuala (A %), marimi definite prin urmatoarele relatii:
 I
T (%) = ⋅ 100
Io
Io − I
A (%) = ⋅ 100
Io

in care Io- intensitatea fluxului luminos initial;

I - intensitatea fluxului luminos final;
Molecula iradiata cu radiatii IR absoarbe numai anumite cuante (la anumite lungimi de
unda). Prin absorbtie de energie, legatura isi mareste nivelul energetic vibrational, in final
rezultand anumite maxime de absorbtie. Maximele de absorbtie IR se manifesta in spectru ca
benzi.

Fiecare maxim spectral este asociat unei vibratii a unei anumite legaturi din molecula

probei.

Tipuri de vibratii

O legatura dintr-o molecula poate avea doua tipuri de miscare de vibratie si anume:
- vibratii de intindere, ν, numita si vibratie de valenta, intrucat are loc de-a lungul
legaturii
- vibratie de deformare, δ, prin care se deformeaza unghiul valentelor.
 Analiza prin spectrometrie de absobţie în IR se poate aplica pentru
gaze, lichide sau
solide. Gazele se introduc în nişte celule speciale unde proba se introduce
cu precauţiile
necesare (clătire, evacuarea gazului precedent, vidare) sau prin diluare în
aer. Lungimea
acestor celule de gaz este mărită prin reflexii repetate (cu oglinzi)
ajungându-se la 5-20m în
spaţii de 0.5m.
Lichidele pot fi studiate ca atare sau sub formă de soluţii. Dacă
sunt prea volatile,
lichidele se pot analiza punând o picătură între două discuri, perfect
şlefuite, confecţionate din
cristale de NaCl, care ulterior se presează una de alta şi se prind într-o
ramă înainte de
introducerea în spectrometru. Soluţiile cu concentraţii între 0.05-10% se
introduc în celule de
grosimi 0.1-1mm care se introduc ca atare în spectrofotomerul IR. Evident
solvenţii trebuie să
fie anhidrii, puri şi transparenţi în IR pentru domeniul de interes. Solvenţii
preferaţi pentru
diluţii sunt CCl4, CHCl3.
Solidele se analizează fie în soluţii fie ca emulsii în ulei de parafină.
Acesta absoarbe doar în trei benzi cunoscute. Se mai pot utiliza emulsii în
KBr cristalin la o diluţie de 1% (1mg substanţă la 99mg KBr). Pastila
transparentă obţinută după măcinare şi presare se fixează într-o ramă
potrivită şi se introduce în aparat în faţa fascicolului IR.
Dacă se pune problema analizei prin specrofotometrie IR a unui
amestec de mai mulţi
componenţi, cunoscându-se dinainte spectrul de absorbţie individual al
acestora, se poate
realiza această determinare utilizând legea Lambert- Beer. În conformitate
cu legea amintită,
dacă componentele nu interacţionează unele cu altele, se poate admite
aditivitatea
absorbanţelor adică: absorbanţa unei substanţe aflate în amestec cu alta
este aceeaşi cu cea
care ar avea-o substanţa dacă ar fi singură în celulă. Datorită numărului
mare de linii metoda
este aplicabilă şi în domeniul IR, în special pentru amestecuri de gaze.

Primele instrumente comerciale pentru domeniul IR au apărut încă

din anii 1940.
Diversitatea extraordinară de aparate utilizate astăzi în cele mai diferite
domenii se poate
împărţii în trei categorii:
 Fotometre nedispersive bazate pe filtre simple formate uneori chiar
din gazele de analizat. Aceste pot fi monocanal sau comparative.
 Spectrometre bazate pe dispersia luminii (folosind prisme sau
monocromatoare bazate pe difracţie şi interferenţă) şi care pot fi
prevăzute cu două canale sau monocanal (cu sau fără chopper).
 Spectrometre bazate pe transformata Fourier, care permit intrarea
în celulă a întregului
domeniu spectral şi care sesizează interferometric liniile caracteristice de
absorbţie. Aceste
instrumente, datorită unei rezoluţii mai bune şi a rapidităţii, datorate
cuplării cu calculatorul, în ultimul timp au devenit preferate.

METODE SPECTRALE IN IR
 APLICATE LA MEDICAMENTE

Aceasta metoda spectrala este folosita si in caracterizarea,

controlul si cercetarea medicamentelor. In determinarea stabilitatii
medicamentelor este necesara cuplarea acestei metode cu alte metode de
analiza, in scopul cresterii gradului lor de selectivitate.
Valabilitatea testului in IR este influentat in mare masura de
puritatea produsului. Se impune extractia sau separarea principiilor active
din amestecuri. Poate chiar ca metoda sa fie folosita la decelarea unor
impuritati prin aparitia unor benzi suplimentare fata de compusul pur.
Metoda are aplicatii mai largi in determinarea structurilor dar mai putin in
studii de stabilitate a substantelor.

Principalele moduri de vibratie in IR

Nr.crt
. Grupa functionala Numarul de unda in cm¹
1 CH2 Vsim = 2853; Vasim =2926

Valcani = 2800-3000;
2 C-H Varene = 3000-3100
3 CH3 Vasim = 2962
4 C=C(cis-alchene) 1650
5 C≡C Vin gaz = 1974; Vin lichid = 1965
6 OH alcool 3580-3650
7 OH fenoli 3594-3615
8 OH acizi 2500-2700
9 NH2 amina primara 3500
 10 NH amina secundara 3310-3500
11 SH tiol 2500-2700
12 C≡N nitril 2240-2275
13 C=O aldehide 1720-1740
14 C=O cetone 1675-1725
15 C=O acizi carboxilici alifatici 1790
16 CONH2 amide 1470-1700

Identificarea unei substante pe baza spectrului sau IR este o

chestiune de selectie a benzilor de absorbtie si de comparare cu datele de
referinta existente in bibliotecile de spectre. Pentru exemplificare, in
tabelul de mai sus sunt prezentate principalele moduri de vibratie in
spectrele IR pentru cele mai importante clase de combinatii si in functie de
gruparile caracteristice pe care le contin. De multe ori insa benzile
caracteristice unor grupe de atomi sunt afectate de restul moleculei, fapt
ce necesita realizarea unor corelatii intre pozitiile maximelor de absorbtie
si prezenta unor grupari functionale organice in moleculele substantelor
analizate.
In literatura de specialitate se regasesc detaliate etapele specifice
de inregistrare a spectrelor in functie de starea fizica a probelor,
modalitatile de realizare a spectrelor fiind si ele in functie de starea de
agregare a probei ( metoda de transmisie se utilizeaza pentru probele
lichide diluate, metoda prin refreflexie se utilizeaza pentru probele solide,
etc.)
In figurile de mai jos, sunt prezentate spectrele IR pentru cateva substante
farmaceutice.
Spectrul IR al tetraclorurii de carbon
Spectrul IR al ibuprofenului
 Spectrul IR al acidului acetilsalicilic si al paracetamolului

Nujol este un ulei mineral cu densitatea 0.838 g / ml la 25 ° C, folosit în spectroscopia in

infrarosu. Este un ulei greu de parafina, deci este chimic inert şi are un spectru relativ fără
complicaţii IR, cu vârfuri majore între 2950-2800, 1465-1450 şi 1380-1370 cm -1. Formula
empirică a Nujol-ului este greu de a determina exact, pentru că este un amestec, dar este, în
esenţă, formula alcan C n H (2 n + 2), unde n este foarte mare.
Spectrul IR al rofecoxib-ului