Sunteți pe pagina 1din 156

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - MDRAP - Ghid din 20 aprilie 2015

Ghidul privind proiectarea şi execuţia consolidării structurilor în cadre din beton armat cu
pereţi turnaţi in situ, indicativ GP 079-2014, din 20.04.2015
În vigoare de la 24 iunie 2015

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 356bis din 25 mai 2015. Formă aplicabilă la 15 noiembrie 2019.

1. DISPOZIŢII GENERALE
1.1. Obiect
(1) Prezentul ghid furnizează metodele de calcul şi soluţiile constructive necesare proiectării consolidării structurilor în
cadre de beton armat prin introducerea de pereţi de beton armat turnaţi in situ.
1.2. Domeniu de aplicare
(1) Prezentul ghid se referă la consolidarea structurilor în cadre din beton armat prin introducerea unor pereţi structurali
din beton armat, în vederea îndeplinirii de către acestea a unuia sau a mai multor obiective:
a) sporirea capacităţii portante a structurilor afectate de acţiuni seismice;
b) corectarea unor deficienţe de alcătuire a structurilor, cum ar fi o distribuţie neraţională a elementelor de rezistenţă
care asigură preluarea încărcărilor orizontale, sau neconformarea faţă de prevedrile actualelor prescripţii de proiectare;
c) realizarea unor transformări funcţionale sau arhitecturale care conduc la modificarea sistemului structural.
(2) Prezentul ghid se adresează tuturor factorilor implicaţi în procesul investiţional: proiectanţi, verificatori de proiecte,
experţi tehnici atestaţi, executanţi, responsabili tehnici cu execuţia, investitori, proprietari, administratori şi utilizatori,
personalului responsabil cu exploatarea obiectivelor, operatori/agenţi economici din domeniul construcţiilor, precum şi
autorităţilor administraţiei publice şi organismelor de verificare şi control (verificarea şi/sau expertizarea proiectelor,
verificarea, controlul şi/sau expertizarea lucrărilor).
1.3. Documente de referinţă
1.3.1. Reglementări tehnice

1
Nr. Act normativ prin care se aprobă
crt. Act legislativ
reglementarea tehnică/publicaţia
1 Cod de proiectare seismică- Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi
Partea I-Prevederi de proiectare administraţiei publice nr. 2.465/2013, publicat
pentru clădiri, indicativ P 100- în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1/2013. 558 şi nr. 558 bis din 3 septembrie 2013*).

2 Specificaţie tehnică privind Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi


produse din oţel utilizate ca turismului nr. 683/2012, publicat în Monitorul
armături: cerinţe şi criterii de Oficial, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2012.
performanţă, indicativ ST 009-
2011.
3 Cod de proiectare seismică. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi
Partea a III-a. Prevederi pentru locuinţei nr. 704/2009 publicat în Monitorul
evaluarea seismică a clădirilor Oficial al României, Partea I nr. 674 şi nr. 674
existente, indicativ P 100-3/2008. bis din 1 octombrie 2009, cu completările
ulterioare.

4 Cod de proiectare a construcţiilor Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi


cu pereţi structurali de beton administraţiei publice nr. 2.361/2013, publicat
armat, indicativ CR 2-1-1.1/2013. în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.
583 şi nr. 583 bis din 13 septembrie 2013

5 Normativ pentru producerea şi Ordinul ministrului dezvoltării lucrărilor publice


executarea lucrărilor din beton, şi locuinţei nr. 577/2008 din 29 aprilie 2008,
beton armat şi beton publicat în Monitorul Oficial al României, Partea
precomprimat - Partea 1: I nr. 374 din 16 mai 2008
Producerea betonului, indicativ
NE 012/1-2007.
6 Normativ pentru producerea şi Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi
executarea lucrărilor din beton, turismului nr. 853/2010 din 22 noiembrie 2010,
beton armat şi beton publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din
precomprimat - Partea 2: 20 decembrie 2010.
Executarea lucrărilor din beton,
indicativ NE 012/2-2010.
7 Normativ pentru proiectarea Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor
structurilor de fundare directă, şi turismului nr. 275 din 3 februarie 2005,
indicativ NP 112/2004 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 451 bis
din 27 mai 2005.

2
*) Conform ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraaiei publice nr. 2465/2013, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 558 şi nr. 558 bis din 3 septembrie 2013, articolul 3, pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente se aplică în continuare reglementarea tehnică P 100-1/2006 aprobat prin ordinul ministrului dezvoltării regionale
şi administraţiei publice, nr. 1.711/2006, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 803 şi nr. 803 bis din 25
septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

1.3.2. Standarde de referinţă

Nr.
Standard Denumire
crt.
1 SR EN 1990:2004 Eurocod: Bazele proiectării structurilor.

2 SR EN 1990:2004/A1:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor.

3 SR EN1990:2004/ A1:2006/AC:2010 Eurocod: Bazele proiectării structurilor.

4 SR EN 1990:2004/NA:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor.


Anexa naţională.

5 SR EN 1990:2004/ Eurocod: Bazele proiectării structurilor.


A1:2006/NA:2009 Anexa A2: Aplicaţie pentru poduri. Anexa
naţională.
6 SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor.
Partea 1-1: Acţiuni generale. Greutăţi
specifice, greutăţi proprii, încărcări utile
pentru clădiri.
7 SR EN 1991-1-1:2004/AC:2009 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor.
Partea 1-1: Acţiuni generale. Greutăţi
specifice, greutăţi proprii, încărcări din
exploatare pentru construcţii.
8 SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor.
Partea 1-1: Acţiuni generale. Greutăţi
specifice, greutăţi proprii, încărcări din
exploatare pentru construcţii. Anexa
naţională.

3
9 SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri.
10 SR EN 1992-1-1:2004/AC:2012 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri.
11 SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri. Anexa naţională.

12 SR EN 1992-1-1:2004/ Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.


NB:2008/A91:2009 Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri. Anexa naţională.

13 SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea


1: Reguli generale.

14 SR EN 1997-1:2004/AC:2009 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea


1: Reguli generale.

15 SR EN 1997-1:2004/NB:2007 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea


1: Reguli generale. Anexa naţională.

16 SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru


rezistenţă la cutremur. Partea 3: Evaluarea
şi consolidarea construcţiilor.

17 SR EN 1998-3:2005/AC:2013 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru


rezistenţă la cutremur. Partea 3: Evaluarea
şi consolidarea construcţiilor.

18 SR EN 1998-3:2005/NA:2010 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru


rezistenţă la cutremur. Partea 3: Evaluarea
şi consolidarea construcţiilor. Anexa
naţională.
19 SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţă la cutremur. Partea 5: Fundaţii,
structuri de susţinere şi aspecte geotehnice.

20 SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru


rezistenţa la cutremur. Partea 5: Fundaţii,
structuri de susţinere şi aspecte geotehnice.
Anexa naţională.

4
21 SR EN 197-1:2011 Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii şi
criterii de conformitate ale cimenturilor
uzuale.
22 SR EN 12620:2002+A1:2008 Agregate pentru beton.

23 SR EN 206-1:2014 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,


producţie şi conformitate.

24 STAS 10107/0-1990 Calculul şi alcătuirea elementelor de beton,


beton armat şi beton precomprimat.

25 SR CEN/TS 1992-4-1:2011 Proiectarea elementelor de prindere pentru


beton. Partea 4-1: Generalităţi

26 SR CEN/TS 1992-4-4:2011 Proiectarea elementelor de prindere pentru


beton. Partea 4-4: Ancoraje post-instalate.
Fixare mecanică
27 SR CEN/TS 1992-4-5:2011 Proiectarea elementelor de prindere pentru
beton. Partea 4-5: Ancoraje post-instalate.
Fixare chimică;

Notă:
1. Referinţele datate au fost luate în considerare la data elaborării ghidului.
2. La data utilizării ghidului se va consulta ultima ediţie a standardelor şi a tuturor modificărilor în vigoare ale acestora.

1.4. Termeni şi definiţii


În cadrul prezentului ghid se utilizează următorii termeni şi definiţii, indicaţi în Anexa F a codului P100-3:
1.4.1. Consolidare - refacerea sau înnoirea oricărei părţi a construcţiei (a unor elemente sau ansamblu de elemente) în
scopul obţinerii unei capacităţi structurale sporite, de exemplu, capacitate de rezistenţă superioară, rigiditate mai mare,
ductilitate mai amplă.
1.4.2. Reparaţie - refacerea sau înnoirea oricărei părţi degradate sau avariate din construcţii cu scopul de a obţine
acelaşi nivel de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate, cu cel anterior degradării.
1.4.3. Remodelare - refacerea sau înnoirea oricărei părţi a construcţiei având ca efect schimbarea funcţiunii sau a
gradului de ocupare.
1.4.4. Intervenţie structurală sau/şi nestructurală - concept care include termeni de consolidare, reparaţie şi
remodelare.

5
1.4.5. Reabilitare - refacerea sau înnoirea unei construcţii degradate pentru a asigura acelaşi nivel al funcţiunii pe care
îl avea clădirea înainte de degradare.
1.4.6. Reabilitare seismică - totalitatea măsurilor prin care se obţine ridicarea până la limite considerate ca suficiente a
performanţelor seismice potenţiale ale unei clădiri vulnerabile din punct de vedere seismic.

1.5. Simboluri

Ac Aria secţiunii transversale a unui element de beton

Awh Aria totală a secţiunii orizontale printr-un perete

Hw Înălţimea unui perete

MEd Valoarea de proiectare a momentului încovoietor

ΣMRb Suma valorilor de proiectare ale momentelor capabile ale grinzilor care intră
într-un nod, în secţiunile învecinate nodurilor, corespunzatoare direcţiei şi
sensului considerat al acţiunii seismice

ΣMRc Suma valorilor de proiectare ale momentelor capabile ale stâlpilor care intră
într-un nod, în secţiunile învecinate nodurilor, corespunzătoare direcţiei şi
sensului considerat al acţiunii seismice

Mi,d Valoarea momentelor la capetele grinzilor sau stâlpilor utilizate pentru


calculul forţei tăietoare asociate plastificării

MRb,i Valoarea de proiectare a momentului capabil în grinzi la capatul i

MRc,i Valoarea de proiectare a momentului capabil în stâlpi la capatul i

NEd Valoarea de proiectare a forţei axiale

Vc Valoarea de proiectare a forţei tăietoare în stâlp

V'Ed Forţa tăietoare rezultată din calculul structurii în combinaţia seismică de


proiectare

VEd Valoarea de proiectare a forţei tăietoare

VEd,max Forţa tăietoare maximă asociată plastificării, ce acţionează la capătul unei


grinzi

6
VEd,min Forţa tăietoare minimă asociată plastificării ce acţioneaza la capătul unei
grinzi

Vjhd Valoarea de proiectare a forţei tăietoare în nod

b Lăţimea unei grinzi măsurată la partea inferioară

bc Dimensiunea secţiunii transversale a unui stâlp

bwo Grosimea inimii unui perete

d Înălţimea efectivă (utilă) a secţiunii elementului

dbL Diametrul barelor longitudinale

dbw Diametrul unui etrier

fcd Valoarea de proiectare a rezistenţei la compresiune a betonului

fctm Valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului

fyk Valoarea caracteristică a limitei de curgere a oţelului

fyd Valoarea de proiectare a rezistenţei la curgere a oţelului

fywd Valoarea de proiectare a rezistenţei la curgere a armăturii transversale

lw Lungimea secţiunii transversale a unui perete

q Factor de comportare

s Distanţa dintre armăturile transversal

xu Înalţimea zonei comprimate

1.6. Listă figuri. Listă tabele


Listă figuri

Nr. figurii Denumirea


Fig. 6.1 Plasarea pereţilor pe conturul clădirii

Fig. 6.2 Plasarea pereţilor la interiorul clădirii

7
Fig. 6.3 Plasarea pereţilor în axul stâlpilor necămăşuiţi

Fig. 6.4 Plasarea pereţilor în axul stâlpilor cămăşuiţi

Fig. 6.5 Plasarea pereţilor adiacent grinzii, cu stâlpii cămăşuiţi

Fig. 6.6 Plasarea pereţilor adiacent grinzii, la exteriorul clădirii

Fig. 6.7 Consolidare cu pereţi din elemente prefabricate

Fig. 6.8 Consolidare cu pereţi în planul cadrelor şi în afara planului cadrelor

Fig. 6.9 Detalii de armare a zonei de conectare

Fig. 6.10 Detalii de armare a zonei de conectare

Fig. 6.11 Detalii de armare a zonei de conectare

Fig. 6.12 Fundaţie sub perete fără consolidarea fundaţiilor existente

Fig. 6.13 Fundaţie sub perete cu consolidarea fundaţiilor existente

Fig. 7.1 Turnarea zonei superioare a peretelui, sub grindă

Fig. 7.2 Armarea peretelui în cazul turnării prin placă

Fig. 8.1 Pasul şi distanţele dintre conectori

Fig. 10.1 Echilibrul de forţe în perete deasupra secţiunii de moment zero

Fig. 10.2 Echilibrul de forţe în perete între secţiunile de moment zero şi moment
maxim

Anexa A

Nr. figurii Denumirea


Fig. A.1 Plan nivel curent

Fig. A.2 Cadru transversal CT2 - Cadru transversal curent CTC

Fig. A.3 Zidărie în sistem "american" (secţiune orizontală)

Fig. A.4 Planuri iniţiale. Detalii de armare grinzi

8
Fig. A.5 Planuri iniţiale. Detalii armare stâlpi

Fig. A.6 Forţe axiale din încărcări gravitaţionale de lungă durată [kN]

Fig. A.7 Formele proprii de vibraţie pentru primele trei moduri proprii

Fig. A.8 Poziţiile articulaţiilor plastice potenţiale în funcţie de variaţia armăturii


longitudinale

Fig. A.9 Legea M - θ pentru grinzi

Fig.A.10 Legea M - θ şi suprafeţele de interacţiune N - M2 - M3 pentru stâlpi

Fig.A.11 Curba Fb - d pentru sistemul cu "n" GLD pe direcţia "+OY"

Fig.A.12 Curba Fb* - d* pentru sistemul echivalent cu "1" GLD pe direcţia "+OY"

Fig.A.13 Accelerograme sintetice ce corespund spectrului de proiectare din P 100-


1
Fig.A.14 Pseudo-spectrele de acceleraţii asociate setului de 6 accelerograme
sintetice

Fig.A.15 Spectrele inelastice de deplasare pentru c y* = 0,136

Fig.A.16 Variaţia valorilor medii ale deplasărilor spectrale inelastice pt. c y* = 0,136

Fig.A.17 Curbele Fb-d şi Fb* - d* pe direcţia "-OY"

Fig.A.18 Legile M - θ pentru grinzi şi stâlpi utilizate în analiza dinamică neliniară

Fig.A.19 Deformata cadrului transversal din axul 9 la pasul de timp t = 25 sec

Fig.A.20 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma "77inc13orig"

Fig.A.21 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma "77inc13sv"

Fig.A.22 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma "77inc11sv"

Fig.A.23 Poziţionarea în plan a pereţilor noi introduşi

Fig.A.24 Poziţionarea în plan a 5 pereţi suplimentari la nivelul demisolului

Fig.A.25 Elevaţia cadrului transversal cu pereţi structurali din beton armat

Fig.A.26 Detaliu fundaţie pe minipiloţi

Fig.A.27 Curba Forţă-Deplasare vs. cerinţa de deplasare

9
Fig.A.28 Cadrul transversal curent CTC - tablou articulaţii plastice

Fig.A.29 Detaliu conectare verticală

Fig.A.30 Echilibrul de forţe între secţiunile de moment zero şi moment maxim


(seism pe +OY)

Fig.A.31 Echilibrul de forţe între secţiunile de moment zero şi moment maxim


(seism pe -OY)

Lista tabele
Anexa A

Nr. figurii Denumirea


Tabelul A.1. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic

Tabelul A.2. Valorile R2 asociate claselor de risc seismic

Tabelul A.3. Distribuţia forţelor seismice de nivel

Tabelul A.4. Distribuţia pe niveluri a gradului de asigurare structurală R 3V

Tabelul A.5. Centralizator forţe axiale adimensionale stâlpi.

Tabelul A.6. Valorile R3 asociate claselor de risc seismic

Tabelul A.7. Perioadele modurilor proprii de vibraţie pe direcţie transversală

Tabelul A.8. Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU

Tabelul A.9. Geometria şi armarea grinzii transversale peste etajul 1 a CTC

Tabelul A.10. Eforturi secţionale în grinda transversală peste etajul 1 a CTC

Tabelul A.11. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la


moment încovoietor - Seism pozitiv pe direcţie transversală (+OY)

Tabelul A.12. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la


moment încovoietor - Seism negativ pe direcţie transversală (-OY)

Tabelul A.13. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la forţă
tăietoare - Seism pe direcţie transversală

10
Tabelul A.14. Geometria şi armarea stâlpilor CTC la nivelul demisolului

Tabelul A.15. Eforturi secţionale la baza stâlpilor CTC la nivelul demisolului

Tabelul A.16. Gradul de asigurare seismică structurală la moment încovoietor pentru


stâlpii CTC la baza demisolului - Seism pe direcţie transversală

Tabelul A.17. Gradul de asigurare seismică structurală la forţă tăietoare pentru stâlpii
CTC la baza demisolului - Seism pe direcţie transversală

Tabelul A.18. Masa generalizată şi factorul de participare ale sistemului echivalent cu


1GLD

Tabelul A.19. Valori maxime ale rotirilor plastice în grinzi şi indicatorii R3 asociaţi

Tabelul A.20. Valori maxime ale rotirilor plastice în stâlpi şi indicatorii R3 asociaţi

Tabelul A.21. Verificări ale deformaţiilor asociate SLS şi SLU

Tabelul A.22. Structura consolidată. Gradul de asigurare seismică structurală al


grinzii peste etajul 1 la moment încovoietor negativ - Seism pe direcţie
transversală
Tabelul A.23. Structura consolidată. Gradul de asigurare seismică structurală la
moment încovoietor pentru stâlpii CTC la baza parterului - Seism pe
direcţie transversală

Tabelul A.24. Calcul conectori verticali în rostul orizontal

2. CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE PENTRU CONSOLIDAREA STRUCTURILOR ÎN


CADRE, CU PEREŢI DE BETON TURNAŢI IN SITU
2.1. Structurile în cadre consolidate prin metoda introducerii de pereţi de beton armat vor trebui să satisfacă, în acord
cu concepţia de proiectare seismică stabilită în P 100-1 două cerinţe de bază ale performanţei seismice: cerinţa de
siguranţa vieţii şi cerinţa de limitarea degradărilor.
2.2. Îndeplinirea cerinţelor de bază se controlează prin verificările a două categorii de stări limită: stări limită ultime
(ULS) şi stări limită de serviciu (SLS).
2.3. Cerinţa de bază siguranţa vieţii se asociază, din punct de vedere al nivelului hazardului seismic, cu cutremurul
având intervalul mediu de recurenţă IMR = 100 ani şi presupune proiectarea şi realizarea construcţiilor astfel încât să
reziste la acţiunea seismică definită conform prevederilor codului seismic fără prăbuşirea generală sau locală, păstrându-

11
se integritatea structurală. În plus, după cutremur, construcţia trebuie să poată fi reparată cu cheltuieli rezonabile, nu să
fie demolată.
2.3.1. În cazul construcţiilor cu importanţă deosebită şi/sau atunci când proprietarii clădirilor intenţionează să realizeze
un nivel sporit de asigurare se pot avea în vedere şi alte obiective de performanţă decât cele de bază, asociate unor
cutremure caracterizate de alte valori IMR. De exemplu, pentru construcţii de importanţă deosebită, clădiri cu regim foarte
mare de înălţime sau care adăpostesc aglomerări foarte mari de persoane etc. nivelul valorii de proiectare a forţelor
seismice se poate lua corespunzător unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă de referinţă de 475 de ani.
2.3.2. Din punct de vedere practic, aceste cerinţe se consideră atinse dacă sunt satisfăcute verificările impuse de P
100-1 pentru starea limită ultimă (ULS) pentru nivelul acţiunii seismice precizat în cod, în funcţie de metodologia de calcul
adoptată. La verificarea elementelor se face diferenţă între elementele cu comportare ductilă şi cele fragile (definite
conform precizărilor din P 100-3). Elementele cu comportare fragilă se verifică numai în termeni de rezistenţă, iar cele cu
comportare ductilă se verifică atât în termeni de rezistenţă cât şi în termeni de deformaţii.
2.3.3. Capacitatea de rezistenţă a elementelor se determină pe baza rezistenţelor materialelor obţinute din încercări sau
din alte surse. Pentru elemente ductile se folosesc valorile medii ale rezistenţelor împărţite la un factor de încredere şi la
coeficientul de siguranţă al materialului, iar pentru elemente fragile se folosesc valorile caracteristice ale rezistenţelor
împărţite la factorul de încredere şi la coeficientul de siguranţă al materialului.
2.4. Cerinţa de bază Limitarea degradărilor se asociază, din punct de vedere al nivelului hazardului seismic, cu
cutremurul cu intervalul mediu de recurenţă IMR = 30 ani şi are în vedere, în principal, ca la acest cutremur cu frecvenţă
mai mare, să nu se producă degradări ale elementelor structurale şi nestructurale care să limiteze utilizarea clădirii şi
care, prin prăbuşire, ar pune în pericol siguranţa ocupanţilor (pereţi despărţitori, pereţi cortină, cornişe, coşuri de fum
etc.). În acelaşi timp, costul reparării acestora trebuie să nu fie disproporţionat de mare în raport cu costul structurii în
ansamblu.
2.4.1. Şi în acest caz, pentru cazuri speciale, se poate adopta un cutremur cu interval mediu de recurenţă mai mare ca
cel de 30 de ani.
2.4.2. Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanţă se consideră atins dacă sunt satisfăcute verificările
impuse de P 100-1 pentru starea limită de serviciu (SLS) pentru un nivel al acţiunii seismice redus în raport cu cel definit
pentru starea limită ultimă (ULS).
2.4.3. Verificările la starea limită de serviciu sunt în primul rînd verificări de deplasări relative de nivel, dar pot fi şi de
rotiri plastice, în cazul utilizării calculului neliniar.

12
2.4.4. Pentru a se obţine grade de asigurare sporite, pentru construcţii din clasele I şi II de importanţă - expunere la
cutremur, se amplifică valoarea de proiectare a acceleraţiei terenului, ag, cu valoarea factorului de importanţă γI = 1,4,
respectiv γI = 1,2.
2.5. În funcţie de clasa de importanţă şi de expunere la cutremur, de durata viitoare de exploatare, în cazul construcţiilor
existente cerinţele fundamentale pot fi asigurate pentru un nivel al acţiunii seismice inferior celui considerat la proiectarea
construcţiilor noi, respectiv la cutremure cu IMR redus în raport cu cele din P 100-1. Nivelul minim de asigurare seismică
necesar pentru construcţii existente de diferite categorii, identic cu nivelul minim care trebuie obţinut prin lucrările de
reabilitare seismică, este indicat în P 100-3.
2.6. În afară de obiective de performanţă legate de acţiunea seismică, se pot analiza criterii de performanţă la acţiunea
vântului pentru clădiri înalte, precum şi criterii de performanţă din punctul de vedere al durabilităţii la acţiuni fizice şi
chimice, al rezistenţei la foc şi al efectelor asupra mediului înconjurător. În realitate, nu există în România construcţii în
cadre de beton armat dimensionate la acţiunea vântului, deci care să necesite măsuri de consolidare prin introducerea de
pereţi structurali de beton armat pentru această acţiune. De asemenea, apreciem că întreprinderea de măsuri de
consolidare a structurilor existente deteriorate de efectul tasărilor, coroziunii chimice şi/sau fizice, acţiunii focului etc. prin
introducerea de pereţi structurali de beton armat turnaţi in situ, deşi posibilă, este extrem de rară şi nu justifică
introducerea unor criterii speciale de performanţă.
3. CAUZE PRIMARE, TIPURI DE AVARIERE ŞI STĂRI DE DEGRADARE
3.1. Structurile în cadre constau dintr-un sistem mai mult sau mai puţin regulat de stâlpi şi grinzi, legate prin noduri
rigide. Comportarea ca nod rigid a zonei de intersecţie dintre grinzi şi stâlpi este esenţială pentru capacitatea structurii de
a prelua încărcările laterale, dar şi pe cele verticale.
3.2. Din punctul de vedere al comportării la acţiunea seismică, structurile de tip cadre de beton armat se pot încadra în
două categorii: din prima categorie fac parte structurile din clădirile vechi, neproiectate la acţiuni laterale, iar a doua,
structurile construcţiilor mai recente, care au fost proiectate pe baza unor coduri de proiectare seismică. În ţara noastră,
în a doua categorie intră construcţiile realizate după 1963, data intrării în vigoare a primului normativ de proiectare
seismică.
3.2.1. Construcţiile realizate înainte de 1963 au o structură adesea neregulată, concepută a prelua doar încărcările
gravitaţionale. Au rezultat structuri extrem de flexibile şi, de multe ori, şi cu rezistenţă redusă. Stâlpii, cu secţiuni
insuficiente şi slab armaţi, nu au, de regulă, capacităţi mai mari decât grinzile, sistemul structural fiind de tip stâlpi slabi -
grinzi puternice. Secţiunea mică şi armarea transversală insuficientă expun stâlpii la ruperi fragile din forţe tăietoare,

13
înainte de dezvoltarea articulaţiilor plastice. Valoarea mare a forţei de compresiune normalizată şi înnădirile insuficiente
ale armăturilor verticale prezintă şi ele surse de risc de colaps. Materialele din care sunt realizate sunt, de asemenea, de
slabă calitate.Datorită flexibilităţii mari, adesea aceste structuri conlucrează cu pereţii despărţitori, cel puţin pentru
cutremure cu intensitate redusă.
3.2.2. Structurile realizate după 1963, dar înainte de 1980, prezintă o serie de deficienţe, în absenţa unei concepţii
consecvente de impunere a unui mecanism structural de plastificare favorabil. La execuţie s-au utilizat, de asemenea,
materiale cu calităţi inferioare. Din acest motiv şi aceste structuri pot evidenţia degradări semnificative în urma acţiunii
cutremurelor de mare intensitate.
3.3.
(1) Cauzele primare ale avariilor produse de cutremure sunt deficienţele specifice de alcătuire. Deficienţele cele mai
frecvente ale structurilor în cadre pot fi de sistem sau de alcătuire a elementelor, considerate individual. Toate aceste
deficienţe se pot corecta prin metoda de consolidare cel mai des utilizată, şi anume, introducerea de pereţi structurali de
beton armat turnaţi in situ.
(2) Principalele deficienţe sunt:
- deficienţe de sistem;
- deficienţe de alcătuire a elementelor structural.
3.3.1. Deficienţe de sistem
(i) Rezistenţa de ansamblu redusă, datorată în special faptului că aceste structuri nu au fost calculate la acţiuni
seismice sau au fost calculate la forţe seismice extrem de mici.
(ii) Rigiditatea laterală redusă, deoarece la structurile vechi nu s-a pus această problemă.
(iii) Configuraţia structurii, care se referă la neregularităţi şi discontinuităţi pe verticală (în special modificări
semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, niveluri cu înălţimi mai mari, rezemări indirecte etc.) şi în plan (forme
neregulate ale etajelor, distribuţia neordonată a pereţilor de umplutură între elementele cadrului etc.). Adesea nu avem
de-a face cu cadre spaţiale, ci doar cu construcţii cu pereţi de zidărie, planşee de beton şi câţiva stâlpi legaţi cu grinzi în
zonele unde nu s-au putut amplasa pereţi.
3.3.2. Deficienţe de alcătuire a elementelor structurale.
(1) Deficienţa majoră a sistemului structural tip cadru spaţial de beton armat la construcţiile vechi este constituită de
alcătuirea neadecvată a elementelor structurale ce o compun. Cele mai frecvente deficienţe din această categorie sunt:
(i) alcătuirea tip stâlpi slabi - grinzi puternice, în special datorită secţiunilor reduse de stâlpi;

14
(ii) rezistenţa insuficientă a stâlpilor la forţă tăietoare, cu etrieri rari şi de diametru redus;
(iii) alcătuirea incorectă a nodurilor;
(iv) lipsa de ductilitate şi/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente;
(v) deficienţele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planşeelor), cu grosimi mici şi armare slabă;
(vi) deficienţe ale fundaţiilor, a căror capacitate nu este corelată cu rezistenţa suprastructurii şi adesea nu formează un
sistem unitar;
(vii) utilizarea unor materiale cu caracteristici mecanice inferioare.
3.4.
(1) Unele dintre deficienţele menţionate în legătură cu acţiunea seismică afectează comportarea structurile în cadre şi
la alte tipuri de acţiuni, pentru care, în mod obişnuit nu se fac calcule, la proiectare. Sunt acţiuni care ţin de condiţiile de
mediu (care reprezintă toate acţiunile chimice, fizice şi biofizice la care sunt supuse construcţiile), tasările diferenţiate ale
terenului de fundare, acţiunea focului, acţiuni termice etc.
(2) Pentru construcţiile vechi o deficienţă majoră este calitatea slabă a betonului. În plus, secţiunile reduse ale
elementelor structurale şi durata mare de timp în care au fost supuse la acest tip de acţiuni, asociate cu lipsa de
întreţinere constituie deficienţe la acest tip de acţiuni.
3.5.
(1) Deficienţele menţionate anterior au fost cauza unor avarii care au mers până la prăbuşirea unor construcţii în timpul
cutremurului din 1977, iar multe din clădirile vechi ce au supravieţuit prezintă şi astăzi defecte cum ar fi: fisuri normale în
grinzi, mai ales la partea de jos, pe reazem, fisuri înclinate în grinzi şi stâlpi, fisuri şi crăpături înclinate în pereţii de
cărămidă, deformaţii remanente laterale ale structurii.
(2) Acţiunile climatice şi apa pătrunsă în subsoluri au produs dezagregarea betonului, ruginirea armăturilor şi exfolierea
stratului de acoperire cu beton.
4. EVALUAREA STRUCTURALĂ A CONSTRUCŢIEI EXISTENTE
(1) Prima etapă în stabilirea necesităţii de intervenţii asupra unor construcţii existente, precum şi a tipului acestora, este
evaluarea seismică a structurilor şi a componentelor nestructurale. Evaluarea structurală sau expertiza tehnică, aşa cum
este denumită în mod curent, constă dintr-un ansamblu de operaţii care urmăresc să stabilească măsura în care o clădire
îndeplineşte cerinţele de performanţă asociate acţiunii seismice considerate în stările limită precizate.

15
(2) Evaluarea se face pe baza unei metodologii precise cerută de Codul de proiectare seismică-partea a 3-a. Prevederi
pentru evaluarea seismică a clădirilor existente sunt date în codul P 100-3 din care sunt preluate, mai jos, etapele
principale.
4.1. Tipuri de informaţii necesare pentru evaluarea structurală
4.1.1.
(1) Evaluarea structurală se bazează în primul rând pe anumite informaţii precizate în capitolul 4 al codului P 100-3.
(2) Acestea informaţii sunt:
- documentaţia tehnică de proiectare;
- date asupra execuţiei construcţiei examinate luate din "Cartea construcţiei";
- documente referitoare la eventualele intervenţii pe durata exploatării;
- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;
- investigaţii pe teren;
- măsurători şi teste in situ şi/sau în laborator.
4.1.2. Informaţiile necesare pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
(a) Identificarea sistemului structural;
(b) Identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;
(c) Identificarea condiţiilor de teren;
(d) Identificarea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale;
(e) Identificarea prin încercări distructive şi nedistructive a proprietăţilor mecanice ale materialelor constituente - beton
şi oţel;
(f) Identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de alcătuire a elementelor, inclusiv ale
fundaţiilor;
(g) Identificarea normelor pe baza cărora s-a efectuat proiectarea iniţială;
(h) Reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii;
(i) Identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de remediere - consolidare
executate anterior. Se au în vedere nu doar degradările produse de acţiunea cutremurelor, ci şi cele produse de alte
acţiuni, cum sunt încărcările gravitaţionale, tasările diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu sau de
exploatare, etc.

16
4.1.3. Funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor obţinute asupra geometriei, alcătuirii de detaliu şi asupra
materialelor se adoptă stabileşte gradul de cunoaştere KL. Conform standardului SR EN 1998-3 se stabilesc trei niveluri
de cunoaştere şi anume: cunoaştere limitată, cunoaştere normală şi cunoaştere completă. Sunt definite trei niveluri de
inspectare şi de testare a materialelor ce servesc la stabilirea gradului de cunoaştere.
4.1.4. Nivelul de cunoaştere realizat determină metoda de calcul permisă şi valorile factorilor de încredere (CF) cu care
se diminuează rezistenţele de calcul ale materialelor.
4.2. Criterii de analiză pentru evaluarea structurală calitativă
4.2.1.
(1) În vederea stabilirii naturii deficienţelor de alcătuire şi întinderea acestora, criterii ce sunt esenţiale pentru decizia de
intervenţie structurală şi stabilirea soluţiilor de consolidare, este necesară evaluarea calitativă a structurii.
(2) Se va stabili în ce măsura sunt respectate regulile de conformare generală a structurilor şi de detaliere a
elementelor structurale şi nestructurale.
4.2.2. Principalele criterii indicate de codul P 100-3 sunt: condiţii generale privind traseul încărcărilor, condiţii privind
redundanţa, condiţii privind configuraţia clădirii - cu referire la regularitatea în plan, în elevatie, regularitatea din punctul de
vedere al rigidităţilor şi maselor, condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente, condiţii pentru
diafragmele orizontale ale clădirilor, condiţii privind infrastructura şi terenul de fundare.
4.2.3.
(1) Se va urmări, de asemenea, în ce măsură sunt respectate condiţiile de alcătuire specifice structurilor în cadre, atât
condiţii pur calitative cât şi condiţii de calitate care trebuie verificate prin calcul.
(2) Din prima categorie avem următoare condiţii:
(i) Traseul încărcărilor trebuie să fie continuu;
(ii) Sistemul este redundant adică are suficiente legături încăt cedarea unei zone să nu ducă la colapsul structurii;
(iii) Nu există niveluri slabe din punctul de vedere al rezistenţei;
(iv) Nu există niveluri flexibile;
(v) Nu există diferenţe importante ale dimensiunilor în plan ale etajelor;
(vi) Toate elementele verticale sunt continue până la fundaţie;
(vii) Nu există diferenţe majore între masele de nivel;
(viii) Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate;
(ix) Infrastructura este capabilă să transmită la teren forţele orizontale şi verticale.

17
(3) În codul P 100-3 se precizează pentru fiecare caz în parte care este limita de neindeplinire a criteriilor de mai sus.
(4) Din a doua categorie avem:
(i) La fiecare nod suma momentelor capabile ale stâlpilor trebuie să fie mai mare decât suma momentelor capabile ale
grinzilor, cu o anumită marjă;
(ii) Încărcarea axială de compresiune a stâlpilor este moderată: υ = NEd/bd fcd ≤ 0,55;
(iii) În structură nu există stâlpi scurţi: raportul între înălţimea secţiunii şi înălţimea liberă a stâlpului este mai mic decât
0,30;
(iv) Rezistenţa la forţă tăietoare a nodului este suficientă pentru a se putea mobiliza rezistenţa la încovoiere la
extremităţile grinzilor şi stâlpilor. Armarea transversală a nodurilor este cel puţin cea necesară în zonele critice ale
stâlpilor;
(v) Înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40 diametre, cu etrieri la distanţa 10 diametre pe zona de înnădire.
Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor critice;
(vi) Etrierii din stâlpi sunt dispuşi astfel încât fiecare bară verticală se află în colţul unui etrier (agrafe). Distanţele între
etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depăşesc 10 diametre, iar în restul stâlpului ¼ din latură;
(vii) Distanţele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu depăşesc 12 diametre şi ½ din lăţimea grinzii;
(viii) Rezistenţa grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel puţin 30% din rezistenţa la momente negative în
aceeaşi secţiune. La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel puţin 2 bare continue neîntrerupte în deschidere.
(5) Se observă că pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor sunt necesare determinări prin calcul, deci analiza calitativă
nu va putea fi completată decât după efectuarea analizelor structurale.
4.2.4. Se va analiza impactul prevederilor referitoare la neregularitatile structurale, ţinând seama că prin introducerea
de pereţi structurali este posibil ca structuri regulate în plan şi pe verticală să devină neregulate, ceea ce se
concretizează prin diminuarea valorii factorului de comportare.
4.3. Modele de calcul şi metode de analiză structurală
4.3.1. Modelele de bază pentru definirea acţiunii seismice sunt cele precizate la capitolul 3 din P 100-1 şi sunt
reprezentate de spectrele normalizate de răspuns elastic pentru acceleraţii, pentru componentele orizontale şi verticale
ale terenului, în funcţie hazardul seismic pentru proiectare. Menţionăm că potrivit codului P 100-3 se permite ca în cazul
clădirilor de tip curent, care satisfac cerinţele asociate obiectivului de performanţă - siguranţa vieţii pentru cutremure cu
intervalul mediu de recurenţă IMR = 40 ani, acestea să fie considerate ca având un nivel de siguranţă suficient faţă de

18
acţiunea seismică. De aceea, calculul poate fi efectuat de la început la acest cutremur. De exemplu, pentru cutremurele
vrâncene se poate lucra cu 0,65ag, dar verificările trebuie îndeplinite 100%.
4.3.2. Conform codului P 100-1 sunt permise şi descrieri alternative ale acţiunii seismice prin accelerograme naturale
sau artificiale.
4.3.3. Modelul structurii se stabileşte pe baza informaţiilor obţinute conform capitolului 4.1. Modelul trebuie să permită
determinarea efectelor acţiunilor în toate elementele structurii pentru combinaţiile relevante prevăzute în reglementările
tehnice specifice, în vigoare.
4.3.4. Efectele acţiunii seismice pot fi evaluate printr-una din următoarele metode:
- calculul la forţă laterală static echivalentă (LF);
- calculul modal cu spectre de răspuns (MRS);
- calculul static neliniar (calcul biografic sau push-over);
- calculul dinamic neliniar.
4.3.5. Pentru clădiri etajate relativ mari, orientativ, cu mai mult de patru niveluri, se recomandă folosirea a cel puţin două
metode, de exemplu calculul modal cu spectre de răspuns şi calcul static sau dinamic neliniar.
4.3.6. Analizele vor fi efectuate cu programe ce efectuează cel puţin calculul elastic spaţial al structurilor sau calculul
neliniar plan.
4.4. Metodologii şi etape de evaluare structurală cantitativă
4.4.1. Codul P 100-3 prevede trei metodologii de evaluare a construcţiilor, definite de baza conceptuală, nivelul de
rafinare a metodelor de calcul şi nivelul de detaliere a operaţiunilor de verificare.
4.4.2. Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii dintre care cele mai importante sunt:
complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de proporţii (deschideri, înălţime), regularitate etc.,
datele disponibile pentru întocmirea evaluării (nivelul de cunoaştere) şi funcţiunea, importanţa şi valoarea clădirii;
4.4.3. Cele trei metodologii de evaluare sunt:
• Metodologia de nivel 1 (metodologie simplificată);
• Metodologia de nivel 2 (metodologie de tip curent pentru construcţiile obişnuite de orice tip);
• Metodologia de nivel 3. Această metodologie utilizează metode de calcul neliniar şi se aplică la construcţii complexe
sau de o importanţă deosebită, în cazul în care se dispune de datele necesare. Metodologia de nivel 3 este
recomandabilă şi la construcţii de tip curent datorită gradului de încredere superior oferit de metoda de investigare.
4.4.4.

19
(1) Metodologia de nivel 1 se poate aplica la:
- construcţii regulate în cadre de beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3 niveluri,
amplasate în zone seismice cu acceleraţia terenului cu valori ag ≤ 0,12g.
- construcţii de orice tip (ca sistem structural şi material structural utilizat) amplasate în zone seismice cu acceleraţia
terenului ag = 0,08g cu condiţia să aparţină clasei de importanţă şi expunere la cutremur III.
(2) Este o metodă simplificată ce poate fi utilizată pentru evaluarea globală ale unor construcţii proiectate numai pentru
încărcări gravitaţionale, fără un sistem structural definit şi identificabil pentru preluarea forţelor orizontale seismice, cum
sunt structurile în cadre proiectate înainte şi imediat după al doilea război mondial. La clădirile de acest tip, de regulă, se
poate trece direct la elaborarea soluţiei de intervenţie, numai pe baza rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de
tip 1. La alte clădiri poate fi folosită pentru a se obţine informaţii preliminare.
(3) În cadrul Metodologiei de nivel 1 se efectuează:
(i) Evaluarea calitativă a structurii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de detaliere a construcţiilor.
Rezultatele examinării calitative se înscriu într-o listă, care arată în ce măsură elementele structurale satisfac criteriile de
alcătuire corectă. Lista de condiţii este dată în Anexa B a codului P 100-3.
(ii) Verificări prin calcul, utilizând metode rapide de calcul structural cu un factor de comportare "q" cu valoare unică şi
mică şi verificări rapide ale stării de eforturi (ale efectelor acţiunii seismice) în elementele esenţiale ale structurii.
4.4.5.
(1) Metodologia de nivel 2 se aplică la toate clădirile la care nu se poate aplica metodologia de nivel 1, fiind metoda cea
mai folosită pentru evaluare.
(2) În cadrul acestei metodologii se efectuează:
(i) evaluarea calitativă constând în verificarea listei de condiţii de alcătuire structurală (mai detaliate decât în cazul
metodologiei de nivel 1 date în Anexa B a codului P 100-3.
(ii) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul structural elastic şi factori de comportare diferenţiaţi pe tipuri de elemente.
(3) Calculul structural se efectuează în domeniul elastic utilizând una dintre cele două metode precizate în codul P 100-
1: metoda forţelor seismice statice echivalente sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Se consideră
spectrele răspunsului elastic cu ordonatele nereduse prin factorul de comportare "q".
(4) Efortul de torsiune de ansamblu se determină pe baza prevederilor 4.5.3.2.4, în cazul metodei forţelor statice
echivalente şi ale 4.5.3.3.3, în cazul metodei de calcul modal, din codul P 100-1. Se va considera rigiditatea degradată

20
prin fisurarea betonului conform prevederilor codului P 100-1 privitoare la determinarea valorilor de proiectare ale
rigidităţilor.
(5) Verificările de rezistenţă se fac la starea limită ultimă, iar verificarea limitării deplasărilor relative de nivel se face atât
la starea limită ultimă cât şi la starea limită de serviciu.
4.4.6.
(1) Metodologia de nivel 3 este bazată pe calculul neliniar, static sau dinamic.
(2) Utilizarea metodelor de calcul neliniar oferă:
- stabilirea modului de comportarea a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor verificări pe elemente
structurale considerate individual. Rezultatele obţinute astfel prezintă un grad mai mare de încredere decât celui obţinut
prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 şi 2;
- vizualizarea mecanismului de plastificare şi colaps al elemenetelor structurale;
- determinarea deformaţiilor structurii corespunzătoare diferitelor stări de solicitare, ceea ce permite verificarea
deformaţiilor capabile ale elementelor şi structurii în ansamblu.
(3) Calculul static neliniar este indicat în cazul structurilor la care contribuţia modurilor superioare de vibraţie este puţin
importantă pentru comportarea în regim dinamic. În cazul structurilor la care se aşteaptă amplificări dinamice majore ale
deplasărilor la anumite niveluri se recomandă utilizarea metodei calculului dinamic neliniar.
(4) Etapele calculului static neliniar, descrise în codul P 100-3 sunt: determinarea curbei forţă tăietoare de bază -
deplasare la vârf, luându-se două distribuţii ale forţelor seismice pe înălţimea structurii, evaluarea proprietăţilor sistemului
cu un singur grad de libertate echivalent, determinarea cerinţei de deplasare pentru acesta utilizând spectrele inelastice
de răspuns pe amplasament, determinarea cerinţei de deplasare la vârful structurii reale şi efectuarea verificărilor
structurii în ansamblu la starea limită ultimă (ULS) în termeni de deplasare şi în termeni de rezistenţe.
5. CONŢINUT CADRU AL RAPORTULUI DE EVALUARE ÎN VEDEREA INTERVENŢIEI STRUCTURALE
5.1. În vederea stabilirii necesităţii intervenţiei structurale trebuie întocmit raportul de evaluare (denumit şi expertiză
tehnică) al structurii. Acesta se bazează pe activităţile descrise anterior, începând cu colectarea informaţiilor despre
construcţia existentă din toate sursele disponibile, stabilirea proprietăţilor mecanice ale materialelor prin încercări pe
materiale, identificarea stării de afectare fizică şi chimică a construcţiei prin observaţii sau analize chimice, stabilirea
obiectivelor de performanţă, stabilirea metodologiei de evaluare în corelare cu informaţiile disponibile, evaluarea calitativă
şi evaluarea prin calcul a construcţiei şi pe baza acestora, întocmirea raportului de evaluare seismică cu formularea
concluziilor şi precizarea eventualelor măsuri de consolidare-intervenţie necesare.

21
5.2. Stabilirea vulnerabilităţii structurii se face prin două tipuri de evaluare: evaluare calitativă şi evaluare cantitativă,
prin calcul, printr-una dintre cele trei metodologii precizate de codul P 100-3.
5.3. Pentru cuantificarea vulnerabilităţii se utilizează trei indicatori notaţi Ri şi anume
- gradul de îndeplinire a condiaiilor de alcătuire seismică notat R1, care cuantifică gradul în care sunt respectate
cerinţele de alcătuire structurală prescrise de codul P 100-1;
- gradul de afectare structurală, notat cu R2 care evaluează degradările structurale din cauze seismice sau alte cauze;
- gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, se stabileşte prin calcul şi reprezintă raportul între capacitatea şi
cerinţa structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul utilizării metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în
termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel 3. În cazul calculului în domeniul elastic acest indicator se
determină fiecare element - stâlp, grindă etc., iar valoarea adoptată pentru structura în ansamblu va fi stabilită de expert,
în funcţie de consecinţele cedării respectivului element relativ la integritatea structurii. De exemplu, pentru stâlpi se
recomandă adoptarea valorii minime calculate, în timp de pentru grinzi analiza este mai nuanţată, deoarece depăsirea
capacităţii într-o secţiune a unei grinzi nu poate afecta siguranţa structurii în ansamblu.
5.4. Evaluarea structurii cuprinde şi evaluarea calitativă şi cantitativă a fundaţiilor.
5.5. Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc şi orientează expertul tehnic în stabilirea
concluziei finale privind răspunsul seismic aşteptat şi încadrarea într-o anumită clasă de risc seismic, precum şi în
stabilirea deciziei de intervenţie. Codul P 100-3 stabileşte patru clase de risc seismic notate RsI ÷ RsIV şi precizează cele
patru intervale ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate celor patru clase de risc seismic, în limita unui
punctaj maxim Rmax = 100, corespunzător unei construcţii care îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de
alcătuire. În codul P 100-3 cele patru intervale distincte ale valorilor R1 sunt date în tabelul 8.1, ale valorilor R2 sunt date
în tabelul 8.2, iar intervalele de încadrare ale valorilor R3 sunt date în tabelul 8.3.
5.6.
(1) Necesitatea intervenţiei structurale de consolidare prin introducerea de pereţi structurali şi transformarea unei
structuri în cadre într-o structură duală apare la structuri degradate de acţiunea cutremurului şi/sau vulnerabile seismic.
Degradările produse de alte cauze, precum tasări diferenţiate, degradări fizice şi/sau chimice nu justifică, de regulă,
întreprinderea de astfel de măsuri de consolidare.
(2) Ţinând cont de perioada mai redusă de exploatare aşteptată, faţă de o construcţie nouă, se poate accepta faptul că
dacă sunt satisfăcute cerinţele asociate obiectivului de siguranţă a vieţii pentru cutremure cu interval mediu de recurenţă
IMR = 40 ani, nu este necesară întreprinderea de măsuri de consolidare.

22
(3) În termeni privind gradul de asigurare structurală seismică, codul P 100-3 stabileşte că intervenţia structurală este
necesară dacă valoarea gradului de asigurare structurală seismică, care rezultă prin calcul, este:
R3 < 0,65, pentru sursa seismică Vrancea
şi
R3 < 0,70, pentru sursa seismică Banat.
5.7. Raportul de evaluare seismică va conţine o sinteză a procesului de evaluare, care să ducă şi la decizia de
încadrare a construcţiei în clasa de risc seismic. Conţinutul minim, va cuprinde:
a) Datele istorice, în măsura în care se dispune de acestea, referitoare la perioada când a fost realizată construcţia şi la
normele de proiectare şi calcul existente la momentul respectiv;
b) Datele principale ale amplasamentului preluate din studiul geotehnic (rezistenţa şi deformabilitatea terenului, nivelul
şi agresivitatea apelor subterane, tipuri de risc asociate anumitor categorii de teren) cât şi condiţiile seismice şi climatice;
c) Datele privitoare la sistemul structural: cadre pure sau cadre conlucrând cu pereţii nestructurali, dimensiunile
elementelor de beton armat şi armarea lor, tipul şi dimensiunile elementelor nestructurale. Se apreciază global, calitativ,
capacitatea structurii de a rezista la acţiuni seismice;
d) Descrierea stării construcţiei în momentul inspecţiei. Se prezintă date referitoare la comportarea construcţiei la
cutremurele pe care le-a suportat precum şi eventualele avarii produse de acestea. Se vor evidenţia, dacă este cazul,
degradările produse de alte acţiuni, cum sunt cele produse de acţiunile climatice, tehnologice, tasările diferenţiale sau
cele rezultate din lipsa de întreţinere a clădirii;
e) Rezultatele încercărilor distructive şi nedistructive pentru determinarea rezistenţelor betonului, armăturilor şi, unde
este cazul, rezistenţelor zidăriei, mortar + cărămizi;
f) Stabilirea valorilor rezistenţelor materialelor ce se vor folosi în calcule, pe baza nivelului de cunoaştere prin aplicarea
factorilor de încredere, CF şi ţinând cont de metodologia de calcul adoptată;
g) Precizarea obiectivelor de performanţă selectate în vederea evaluării construcţiei;
h) Alegerea metodologiei de evaluare în funcţie de complexitatea structurii şi a programelor de calcul disponibile;
i) Efectuarea procesului de evaluare, care cuprinde: calculul structural seismic şi verificările de siguranţă, stabilirea
valorii indicatorilor R1, R2 şi R3;
j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor. Încadrarea construcţiei în clasa de risc seismic;
k) Propuneri de soluţii de intervenţie. Fundamentarea soluţiei de consolidare prin introducerea de pereţi structurali prin
calcul structural suficient de detaliat pentru acest scop.

23
5.8. În stabilirea valorilor indicatorilor R1, R2 şi R3, încadrarea în clase de risc seismic şi stabilirea necesităţii de
intreprinderii de măsuri de consolidare, esenţială este cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al structurii
existente. Acest lucru este destul de dificil de identificat în special datorită lipsei datelor care să permită o evaluare cu
grad ridicat de fiabilitate a comportării postelastice a structurii. Expertul tehnic trebuie să se bazeze pe o analiză
cuprinzătoare bazată pe modele cât mai fidele şi rafinate şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire, a
corelaţiei între efectele acestora, operaţii care reclamă competenţă înaltă şi experienţă deosebită.
6. TIPURI DE INTERVENŢII STRUCTURALE (SUBSTRUCTURĂ/SUPRASTRUCTURĂ, LA NIVEL LOCAL/GLOBAL
ETC.) ODATĂ STABILITĂ NECESITATEA ACESTORA (REPARAŢIE, CONSOLIDARE)
6.1. În urma evaluării structurale se evidenţiază defectele structurii, gravitatea acestora şi se decide necesitatea
intervenţiei structurale şi tipul acesteia. Introducerea de pereţi de beton armat în structurile tip cadru de beton armat
crează structuri de tip dual sau structuri cu pereţi, funcţie de rigiditatea pereţilor, corectând principalele deficienţe ale
structurilor în cadre mai vechi: rigiditate redusă la deplasări laterale şi, adesea, rezistenţa redusă a elementelor
structurale. În plus, sporirea rigidităţii depărtează semnificativ perioada T 1 a oscilaţiilor proprii în modul fundamental, de
perioada corespunzătoare amplificării maxime din spectrul de răspuns în acceleraţii, strategie indicată pentru
amplasamentele caracterizate de perioada de colţ Tc = 1,6 sec, deşi fiind pe palierul spectrului de acceleraţii, aparent,
forţele seismice nu scad.
6.2. Soluţia introducerii de pereţi structurali poate fi aplicată pentru corectarea deficienţelor construcţiilor cu parter
flexibil şi/sau slab din punctul de vedere al rezistenţei.
6.3. Pereţii structurali de beton armat pot fi plasaţi fie pe conturul clădirii (Fig. 6.1), fie la interiorul acesteia (Fig. 6.2) şi
pot fi perforaţi de uşi sau ferestre. Fiecare dintre cele două poziţii are şi avantaje şi inconveniente. Pereţii exteriori nu
perturbă funcţionalitatea clădirii, dar nu sunt lestaţi, ridică probleme de iluminare naturală şi de aspect al faţadelor şi pun
probleme de realizare a fundaţiilor. Pereţii interiori au dezavantajul că pot afecta funcţionalitatea clădirii.
6.4. Pereţii nou introduşi pot fi asamblaţi în nuclee (Fig. 6.8) în care să se amplaseze circulaţii pe verticală, dar pot
rezulta efecte de torsiune generală importante. În plus nucleele produc solicitări importante în diafragmele orizontale şi în
centuri precum şi în fundaţii, necesitând lucrări ample, astfel că introducerea lor necesită o justificare tehnico-economică
atentă.

Figura 6.1
Plasarea pereţilor pe conturul clădirii

24
Figura 6.2
Plasarea pereţilor la interiorul clădirii

25
6.5. Prin introducerea pereţilor structurali de beton armat, cadrele existente sunt descărcate parţial de eforturile
generate de acţiunile seismice şi, ca atare, cerinţele de rezistenţă ale acestora pot fi reduse până la nivelul capacităţilor
lor efective. În schimb, vor creşte solicitările planşeelor lucrând ca diafragme orizontale.
6.6. În structură pereţii individuali trebuie dispuşi cât mai uniform în plan şi monoton pe verticală: centrele de masă şi de
rigiditate să fie cât mai apropiate, rezistenţa şi rigiditatea structurii nu trebuie să difere semnificativ pe cele două direcţii
principale, iar redundanţa structurii să fie asigurată. Amplasarea pereţilor va respecta principiile din codul CR 2-1-1.1.
6.7.
(1) Construcţia consolidată va fi proiectată ca o construcţie nouă, impunându-se mecanismul favorabil de plastificare
cerut de codul P 100-1 cu deformaţiile plastice localizate la baza pereţilor şi stâlpilor şi în grinzi. Ierarhizarea capacităţilor

26
de rezistenţă prin proiectare trebuie să asigure mobilizarea capacităţilor de deformare plastică, cu evitarea ruperilor
premature la forţe tăietoare şi lunecarea în zona de conectare.
(2) Dacă în pereţi se prevăd goluri de uşi şi ferestre, zona de deasupra golului poate fi concepută o grindă de cuplare,
ca element disipator de energie.
6.8. Din punct de vedere constructiv la amplasarea pereţilor între doi stâlpi se pot adopta următoarele situaţii:
6.8.1. Dacă stâlpii au o rezistenţă şi o alcătuire corespunzătoare cerinţelor codurilor actuale - ceea ce se întâmplă la
construcţii relativ noi - atunci peretele de beton se leagă direct de stâlpi prin conectori post-instalaţi, de regulă conectori
tip ancoră chimică (Fig.6.3).

Figura 6.3
Plasarea pereţilor în axul stâlpilor necămăşuiţi

27
Figura 6.4
Plasarea pereţilor în axul stâlpilor cămăşuiţi

6.8.2. Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor din stâlpi sunt insuficiente,
stâlpilor li se aplică o cămăşuire legată de peretele nou, cu armătura verticală continuizată prin planşee. Peretele se
plasează în axul stâlpului (Fig.6.4) sau adiacent grinzii (Fig.6.5). Această din urmă soluţie permite trecerea continuă a
armăturilor din perete de la un etaj la altul şi conduce la capacităţi de încovoiere semnificativ mai mari decât în cazurile
anterioare, în care în secţiunea orizontală prin axul grinzii nu lucrează decât armăturile verticale din stâlpi şi etrierii din
grindă.

28
Figura 6.5
Plasarea pereţilor adiacent grinzii, cu stâlpii cămăşuiţi

6.8.3. Peretele adiacent grinzii se poate amplasa la interiorul clădirii - soluţie frecventă - sau la exteriorul clădirii
(Fig.6.6), ceea ce uşurează semnificativ lucrările de construcţie şi permite executarea lucrărilor de consolidare fără a se
întrerupe funcţionarea clădirii, dar cu preţul modificării faţadelor.

Figura 6.6
Plasarea pereţilor adiacent grinzii, la exteriorul clădirii

29
6.9. Pereţii de consolidare se realizează, de regulă, din beton armat monolit, dar pot fi realizaţi şi din elemente
prefabricate mici, conectate între ele dar şi cu rama cadrului prin îmbinări umede (Fig. 6.7). Panourile prefabricate au
dimensiuni relativ mici astfel încât să fie posibilă introducerea şi manipularea lor în spaţiile interioare ale clădirii, şi pot fi
prevăzute cu o dentiţie pe tot conturul asemănător panourilor mari din clădirile de locuit integral prefabricate.
6.10. Pereţii de consolidare se pot amplasa şi în afara verticalei cadrului, soluţie care poate deveni avantajoasă în cazul
modificării funcţionalităţii partiului, de exemplu când se intenţionează introducerea unor lifturi interioare (Fig. 6.8). Această
soluţie ridică problema transmiterii forţelor de inerţie din planul planşeelor la pereţii intemediari nou introduşi.

Figura 6.7
Consolidare cu pereţi din elemente prefabricate

30
6.11. Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori post- instalaţi sau/şi prin petrecerea
armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se aplică o cămăşuire racordată la inima de beton armat. În soluţia
dispunerii inimii peretelui la marginea grinzii, ancorarea barelor orizontale se face prin prelungirea acestora în cămăşuiala
stâlpului existent.
6.12. Conectorii folosiţi sunt de tip ancore chimice (conectori cu conectare chimică) sau ancore cu expansiune
mecanică. Soluţia cu ancore chimice realizate din bare de oţel beton este cea mai ieftină.

Figura 6.8
Consolidare cu pereţi în planul cadrelor şi în afara planului cadrelor

31
6.13. În zona de ancorare a conectorilor apar eforturi importante care pot duce la despicarea betonului. Pentru a
preveni acest fenomen, pe zona de perete de lângă elementul la care se face conectarea, cu o lungime aproximativ egală
cu grosimea peretelui, se dispune o armare locală, sub forma de fretă, carcase sau etrieri (Fig. 6.9).

Figura 6.9
Detalii de armare a zonei de conectare

32
6.14. Conectorii se instalează pe toate cele patru laturi ale panoului. Este permisă instalarea pe minim două laturi şi
anume pe stâlpi, iar pe grinzi să se creeze praguri de forfecare (Fig. 6.10) realizate prin cioplirea betonului, sau prin
lipirea unor piese de beton pe suprafaţa tălpii inferioară a grinzii.

Figura 6.10
Detalii de armare a zonei de conectare

6.15.

33
(1) Montarea conectorilor sub grindă ridică unele probleme, atât de proiectare cât şi de realizare. Cel mai simplu este să
se monteze un şir de conectori la intradosul grinzii şi unul la partea superioară a grinzii (Fig. 6.11-a). În această situaţie,
în secţiunea orizontală dintre cele două şiruri de conectori singura armătură verticală este constituită din etrierii grinzilor,
care la construcţiile vechi este nesemnificativă (în mod tipic Φ6/20 - OB37). În acest fel în această secţiune capacitatea
peretelui la încovoiere cu fortă axială este redusă, contând practic doar pe armătura din stâlpi. Această capacitate poate fi
suficientă dacă pereţii se introduc doar pentru a îmbunătăţi rigiditatea la deplasări laterale structurii. O situaţie mai bună
se obţine dacă se utilizează conectori lungi, introduşi prin găuri forate prin toată înălţimea grinzii (Fig. 6.11-b), peretele
înglobează grinda sau peretele se dispune adiacent grinzii.
(2) Deoarece perforarea grinzii pe toată înălţimea poate fi deosebit de dificilă, dacă este nevoie de capacitatea de
încovoiere dată de toată armătura se poate realiza un perete cu lăţime mai mare decât grinda, iar armătura verticală din
perete sa fie dusă prin placă, pe lângă grinda existentă (Fig. 6.11-c).
6.16. Se va ţine seamă că, după consolidare, forţele de inerţie din planul planşeelor se transmit cu prioritate la pereţii
nou introduşi. Se va asigura transmiterea acestor încărcări la pereţi prin conectori şi colectori suplimentari montaţi într-o
suprabetonare. De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă pentru asigurarea
diafragmei pe noua schemă de lucru sau va trebui întărită. În cazul pereţilor asamblaţi în nuclee, concentrarea de forţe
este maximă şi măsurile de conectare şi colectare a forţelor prin conectori şi tiranţi trebuie sporite adecvat.

Figura 6.11
Detalii de armare a zonei de conectare

34
6.17. În urma consolidării, în zona pereţilor apar sporuri locale importante de eforturi la nivelul fundaţiilor, care trebuie
să lucreze în domeniul elastic de comportare. Este necesar să se verifice dacă fundaţiile (infrastructura) sunt suficient de
puternice pentru a prelua acest spor de eforturi, sau dacă trebuie consolidate.
6.17.1. Dacă structura în cadre are fundaţii izolate, sub peretele de consolidare introdus se va realiza o fundaţie pentru
acest perete, conectată la fundaţiile existente (Fig. 6.12) şi se va verifica dacă fundaţia rezultată şi terenul de fundare pot
prelua eforturile aferente fără a se consolida fundaţiile existente.

Figura 6.12
Fundaţie sub perete fără consolidarea fundaţiilor existente

35
6.17.2. În cazul în care fundaţia rezultată şi/sau terenul de fundare nu pot prelua eforturile aferente se vor consolida
fundaţiile existente (Fig. 6.13)
6.17.3.
(1) În unele situaţii, în special în cazul nucleelor şi al pereţilor de pe conturul clădirii, forţele orizontale produc momente
de răsturnare mari, care, în absenţa unor lestări suficiente, duc la desprinderea fundaţiilor de pe teren, sau la depăşirea
presiunilor de proiectare pe teren. În aceste situaţii se vor prevedea fundaţii de adâncime, piloţi sau minipiloţi, barete,
ancore pretensionate.

36
Figura 6.13
Fundaţie sub perete cu consolidarea fundaţiilor existente

(2) La interiorul clădirii, se vor prevedea minipiloţi a căror execuţie este realizată de utilaje cu gabarite care permit
introducerea lor în clădiri cu afectarea minimă a structurii existente.

37
(3) Sporirea semnificativă a eforturilor din sistemul de fundare datorat introducerii pereţilor de consolidare, obligă de
multe ori ca soluţia de consolidare să fie dictată de posibilitatea realizării unor fundaţii adecvate în condiţii acceptabile sub
aspectul costurilor şi al posibilităţilor concrete de execuţie.
6.18.
(1) Pe lângă introducerea de pereţi structurali, din evaluarea structurii poate rezulta ca necesară şi consolidarea
stâlpilor (alţii decât cei din capetele pereţilor de consolidare introduşi) şi grinzilor cadrului. Momentele încovoietoare şi
forţele tăietoare din stâlpi scad mult prin introducerea pereţilor, dar efortul mediu de compresiune rămâne ridicat.
(2) La grinzi rămân problemele de alcătuire şi de rezistenţă redusă la forţă tăietoare. În plus stâlpii pot prezenta
deteriorări locale, care pot fi importante, datorată altor tipuri de acţiuni decât acţiunea seismică şi care pot reduce
semnificativ capacitatea de rezistenţă şi rotire, necesitând întreprinderea de măsuri de consolidare.
(3) Astfel de avarii se rezolvă prin intervenţii care nu schimbă sistemul structural. Ele pot fi intervenţii care urmăresc
sporirea rezistenţei, sau intervenţii care urmăresc sporirea ductilităţii elementelor de beton armat.
(4) Soluţiile de consolidare sunt cămăşuieli cu beton armat, cu poliesteri armaţi cu fibre sau cu profile de oţel, conform
îndrumătorului din Anexa F a codului P 100-3 şi a ghidurilor aferente.
6.19. O altă problemă ce trebuie rezolvată odată cu consolidarea la acţiunea seismică este reprezentată de degradările
locale, ale elementelor structurale şi nestructurale, datorită acţiunii apelor agresive, acide sau bazice, acţiunii îngheţului-
dezgheţului repetat, etc., degradări care încă nu au afectat semnificativ rezistenţa şi care necesită doar măsuri de
reparare de suprafaţă. Acestea vor fi rezolvate prin îndepărtarea betonului dezagregat şi înlocuirea lui cu un beton nou,
cu rezistenţă şi aderenţă mare, injectarea fisurilor cu mortare sau răşini epoxidice speciale, eventual înlocuirea barelor de
armătură avariate, etc., utilizând materiale şi tehnologii care nu fac obiectul prezentului ghid.
7. MATERIALE, PRODUSE DE CONSTRUCŢII ŞI TEHNOLOGII DE EXECUŢIE RECOMANDATE PENTRU
INTERVENŢIA STRUCTURALĂ, INCLUSIV LA NIVEL DE FUNDAŢII
7.1.
(1) Realizarea intervenţiei structurale presupune conectarea pereţilor structurali nou introdusi la elementele cadrelor
existente, consolidarea stâlpilor şi grinzilor existente, dacă rezultă ca necesar, realizarea noilor pereţi de beton armat şi
crearea de fundaţii noi şi, eventual, consolidarea celor existente.
(2) Deoarece majoritatea lucrărilor sunt lucrări de beton armat, la execuţie se vor utiliza materiale cu calităţile cerute de
normele în vigoare şi certificate conform prevederilor legale.

38
7.2. Betonul va fi de clasă minimă C 20/25, cu dimensiunea maximă a agregatului de 16 mm. Tipul de ciment ce se
utilizează la prepararea betonului se stabileşte în funcţie de influenţa condiţiilor mediului conform NE 012/01. Sunt
recomandate cimenturi cu contracţii reduse, întărire rapidă, dar ţinând cont de temperatura ambientă, conform NE 012.
7.3. Oţelul beton trebuie să îndeplinească condiţiile definite în ST 009. Pentru armătura de rezistenţă, rezultată din
calcul, se utilizează oţel profilat sau carcase sudate din sârmă tip STNB sau STPB. Pentru armătura dispusă pe criterii
constructive se poate utiliza şi oţel neted. Se pot folosi şi alte tipuri de armături dacă sunt certificate sau agrementate
conform prevederilor legale, aplicabile, în vigoare.
7.4. Conectorii (ancore-post instalate) se vor realiza, de regulă, din bare de oţel-beton, sub formă de conectori cu
aderenţă chimică. Se pot folosi şi alte tipuri de conectori, de firmă, sub formă de conectori cu expansiune mecanică, plăci
cu gujoane sau alte dispozitive, dacă sunt certificate sau agrementate conform prevederilor legale, aplicabile, în vigoare.
7.5.
(1) Răşinile (de regulă, răşini epoxidice sau meta-acrilice) folosite pentru ancorarea conectorilor trebuie să fie certificate
sau agrementate conform prevederilor legale, aplicabile, în vigoare. Alegerea tipului de răşină depinde şi de condiţiile de
montare. De exemplu, nu se poate folosi orice tip de răşină dacă elementele de infrastructură în care se montează
conectorii sunt umede.
(2) Ca materiale de ancorare se pot folosi şi mortare speciale cu rezistenţă ridicată, certificate sau, după caz,
agrementate conform prevederilor legale, aplicabile, în vigoare. Diametrele găurilor precum şi modul lor de pregătite - cu
suflare de aer sau nu, etc. - sunt descrise în instrucţiunile producătorului sau, după caz, în agrementul tehnic al
produsului.
7.6. Tehnologiile folosite sunt cele de tip curent, la execuţia lucrărilor de consolidare.
7.6.1. În mod tipic, operaţiunile tehnologice necesare pentru realizarea unui perete de beton armat monolit într-un ochi
de cadru sunt următoarele:
- se îndepărtează tencuiala de pe feţele stâlpilor şi grinzilor ce se consolidează;
- se şpiţuiesc suprafeţele de beton decopertate;
- se crează praguri prin spargerea betonului sau prin lipire de piese mici de beton (dacă este cazul);
- se determină cu pahometrul poziţia armăturilor din zona de contact a stâlpilor şi grinzilor cu pereţii nou introduşi;
- se marchează poziţia conectorilor, astfel încăt să se evite armăturile existente;
- se practică goluri pentru conectori în elementele existente. Dimensiunea golului este în funcţie de materialul folosit
pentru ancorare şi este dat în specificaţia tehnică a acestuia;

39
- se montează conectorii prevăzuţi în stâlpi şi grinzi;
- după fixarea definitivă a conectorilor se montează armătura din pereţi şi eventual din cămăşuiala stâlpilor şi grinzilor
adiacente, pe un nivel. Se vor folosi distanţieri fabricaţi şi nu improvizaţi pe şantier;
- se montează martorii rigizi (din oţel beton sau beton) pentru realizarea grosimii de perete prescrisă în proiect (minim 2
buc/mp);
- se montează cofrajele necesare pentru pereţi şi stâlpi lasându-se goluri de control;
- se udă suprafeţele de beton cu apă până la saturare, dar fără colmatarea porilor;
- se toarnă betonul în pereţi şi stâlpi (în stălpi dacă este cazul) respectându-se înălţimile de turnare şi celelalte reguli
tehnologice pentru elemente noi;
- după atingerea gradului de maturizare dorit se înlătură cofrajele elementelor verticale;
- se execută cofrajele grinzilor (dacă este cazul) şi sprijinirile acestora;
- se armează şi se toarnă betonul în cămăşuiala grinzilor.
7.6.2. În cazul în care pereţii de beton armat se executa sub grinzi, pentru a obţine un beton de calitate şi mai ales să
evite apariţia unui rost la partea superioară a peretelui nou introdus se recomandă utilizarea uneia din următoarele
tehnologii:
- injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Pe ultima parte a peretelui se montează un cofraj
prevăzut cu un număr suficient de goluri, uniform distribuite la partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea
aerului astfel încât să se asigure umplerea completă cu beton a cofrajului (Fig.7.1a);

Figura 7.1
Turnarea zonei superioare a peretelui, sub grindă

40
- turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de injectarea cu presiune a unui mortar fără
contracţii în zona de la partea superioară rămasă nebetonată (Fig. 7.1b);
- turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe lângă grinda existentă (Fig. 7.1c).

Figura 7.2
Armarea peretelui în cazul turnării prin placă

41
7.6.3. În cazul în care pereţii de beton armat se realizează prin amplasarea inimii la exteriorul grinzii, betonul se va
turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni suficient de mari realizate în placa existentă (Fig. 7.2). În golurile de
turnare se pot concentra armăturile de continuitate, cu secţiune echivalentă barelor verticale curente din inima peretelui.
Golurile prin placă se vor realiza cu dispozitive roto-percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă de
beton armat se interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului. Eventualele goluri întâmplătoare între peretele
nou şi intradosul plăcii existente se umple, după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecţie cu mortar. Se vor
prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie a plăcii existente.
7.7. La consolidarea fundaţiilor se pot întălni câteva situaţii caracteristice, descrise mai jos:
7.7.1. Cazul în care este necesară doar realizarea unei fundaţii directe, sub perete, între fundaţiile existente (Fig. 6.12).
În acest caz sunt necesare următoarele operaţii:
- se trasează conturul fundaţiei pe pardoseală;
- se sparge placa de beton pe care este montată pardoseala, pe zona trasată;
- se execută săpătura până la cota din proiect;
- se curăţă cu peria de sârmă pământul de pe feţele fundaţiilor existente care se vor conecta la fundaţia nouă;
- se trasează poziţia ancorelor ce vor conecta fundaţiile vechi de cea nouă;
- se dau găurile prevăzute în proiect şi se montează ancorele;
- se toarnă betonul de egalizare pe suprafaţa fundaţiei noi;

42
- se montează armătura din fundaţie;
- se udă până la saturare suprafaţa fundaţiilor existente ce va fi în contact cu betonul nou, fără colmatarea porilor;
- se toarnă betonul din fundaţie.
7.7.2. Cazul în care este necesară o fundaţie directă sub perete şi consolidarea fundaţiilor stâlpilor (Fig. 6.13). În acest
caz, în plus fată de situaţia anterioară trebuie realizate următoarele lucrări:
- se trasează conturul săpăturilor din jurul fundaţiilor existente, conform proiectului, la minim 60-70 cm de fundaţie
pentru a permite accesul unui muncitor;
- se sparge placa şi se execută săpătura din jurul fundaţiilor existente;
- se curăţă pământul de pe toată suprafaţa laterală, se trasează poziţiile conectorilor, se dau găurile necesare şi se
montează ancorele;
- se montează cofrajul în jurul fundaţiilor stâlpilor;
- restul operaţiilor sunt identice cu cele din cazul anterior.
7.7.3. Cazul în care fundaţiile directe nu sunt suficiente necesită tehnologii speciale, particulare pentru fiecare caz în
parte şi care depind de utilajele folosite.
7.8. Pentru montarea corectă a conectorilor proiectul trebuie să precizeze:
- poziţia conectorilor în structură, incluzând toleranţele;
- numărul şi tipul conectorilor, incluzând adâncimea de înglobare;
- distanţa între conectori şi distanţa faţă de margine a acestora incluzând toleranţele.
- grosimea plăcii de prindere şi diametrul găurilor de trecere (dacă este cazul);
- instrucţiuni (speciale) de instalare (dacă este cazul).
7.9. La execuţia ancorelor se vor respecta următoarele:
- nu se vor da găuri în beton fisurat;
- găurile se dau perpendicular pe suprafaţa betonului dacă nu este specificat altceva în instrucţiunile producătorului;
- forarea se efectuează prin metoda specificată de producător;
- armătura din apropierea găurilor nu trebuie deteriorată în timpul forării. În cazul structurilor de beton armat se va
asigura o distanţa de cel puţin 10 mm între gaură şi armătură; pentru determinarea poziţiei armăturii în structură se va
folosi un dispozitiv adecvat (de exemplu, pahometru);
- găurile se curăţă conform cu instrucţiunile date în specificaţia tehnică a produsului;
- găurile abandonate se vor umple cu mortar de înaltă rezistenţă fără contracţie;

43
- montarea conectorilor se face de către personal calificat în astfel de lucrări.
7.10. Tehnologiile prezentate sunt orientative. În cadrul proiectelor de consolidare pot fi folosite şi alte tehnologii bazate
pe cunoştinţele şi experienţa factorilor care concurează la realizarea consolidării.
8. MĂSURI CONSTRUCTIVE DE INTERVENŢIE STRUCTURALĂ, CONDIŢII DE EXECUŢIE ŞI CONTROL
8.1. La proiectarea pereţilor nou introduşi se vor respecta toate prevederile specifice din CR 2-1-1.1.
8.2. Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puţin egală cu 1/4 din latura perpendiculară a stâlpului.
8.3. Pentru pereţii având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este obligatorie armarea ambelor feţe cu plase
de bare legate sau sudate.
8.4. Procentul de armare transversală a inimii nu va fi mai mare de 0,80% (coeficient de armare egal cu 0,008).
8.5. Eventualele goluri din pereţii structurali introduşi vor fi bordate cu bare de armătură pentru care suma capacităţilor
de rezistenţă este cel puţin egală cu cea a armăturilor întrerupte de gol.
8.6. Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent şi pereţii nou introduşi se utilizează conectori. Se
utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu expansiune mecanică şi conectori cu aderenţă chimică. De
regulă, la realizarea pereţilor se utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori.

Figura 8.1
Pasul şi distanţele dintre conectori

44
8.7. Pentru a realiza o conectare sigură şi eficientă trebuie respectate următoarele prevederi:
- suprafeţele de beton ale elementelor structurale existente şi suprafaţa peretelui de compartimentare folosit drept
cofraj, în cazul când inima de beton se ataşează acestuia, vor fi buciardate pentru a crea asperităţi care să permită o
conlucrare cât mai bună între betonul nou şi materialele existente. Realizarea unei suprafeţe curate şi rezistente este de
importanţă crucială pentru obţinerea unei bune conlucrări între betonul vechi şi cel nou;
- conectorii trebuie instalaţi în găuri forate în miezul de beton al elementului. Este interzisă amplasarea conectorilor în
zona stratului de beton de acoperire;
- pasul dintre conectorii post-instalaţi şi distanţele dintre aceştia şi marginile elementelor de beton armat vor fi cel puţin
cele prezentate în figura 8.1. Adâncimea de înglobare în betonul existent este de cel puţin 5da pentru conectorii cu
expansiune şi de 8da pentru conectorii cu aderenţă chimică, unde da reprezintă diametrul ancorei post-instalate;
- după montaj, se vor face încercări de probă, pentru verificarea calităţii fixării. Este necesară încercarea de probă a
circa 5% din totalul conectorilor instalaţi, stabiliţi în mod aleator. Valoarea maximă a forţei de tracţiune pentru încercările
de probă va fi stabilită de proiectant;
- inspecţia şi certificarea montării corecte a conectorilor se face de către personal calificat.
8.8.

45
(1) Pe parcursul execuţiei lucrărilor de construcţii, factorii implicaţi (investitorii şi executanţii) au obligaţia, conform
prevederilor legale, aplicabile, în vigoare, de a asigura verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii şi realizarea
nivelului de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale prin diriginţi de şantier, responsabili tehnici cu execuţia şi
responsabili tehnici cu controlul calităţii.
(2) Aceştia vor verifica dacă:
- pe parcursul execuţie lucrărilor de construcţii se respectă cerinţele de calitate precizate în documentaţia de execuţie şi
dacă aceste lucrări sunt realizate în conformitate cu prevederile legale, aplicabile, în vigoare;
- există înregistrările care atestă calitatea execuţiei lucrărilor respectiv: procese verbale de calitate, procese verbale de
verificare a lucrărilor ascunse, procese verbale de autorizare a fazelor determinante, buletine de analize şi încercări;
- apar neconformităţi în documentaţia de execuţie, neconformităţi în produse, utilaje şi echipamente provenite de la
furnizori sau beneficiari, neconformităţi în timpul procesului de execuţie. În acest caz se opreşte execuţia şi se remediază
problemele apărute în conformitate cu prevederile legale, aplicabile, în vigoare;
- se întocmesc documentele necesare în sistemul calităţii.
8.9. Se vor face verificări de calitate în toate etapele realizării obiectivului, atât la proiectare cât şi la execuţie. Se va
întocmi planul de asigurare al calităţii şi se vor lua măsuri pentru respectarea lui. O atenţie deosebită, faţă de lucrările
obişnuite de construcţii, se va acorda pregătirii suprafeţelor şi realizării sistemelor de conectare între betoanele de vârste
diferite;
8.10. Pe măsura efectuării decopertărilor şi celorlalte lucrări pregătitoare, dacă se constată neconcordanţe faţă de
ipotezele avute în vedere la proiectare, se va solicita expertul tehnic atestat şi proiectantul pentru luarea măsurilor
necesare în vederea atingerii scopului lucrărilor de consolidare şi reparaţii în condiţiile asigurării nivelulului de calitate
corespunzător cerinţelor esenţiale.
9. ETAPE DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE REPARAŢII ŞI CONSOLIDARE
9.1. Având în vedere că expertizarea tehnică se completează/detaliază şi definitivează la încheierea lucrărilor de
decopertare a elementelor structurale, efectuate în vederea realizării proiectului de consolidare, conform prevederilor
Normativului P 100-3, soluţia de consolidare detaliată în proiectul de consolidare va fi însuşită de către expertul tehnic
atestat care a făcut evaluarea structurală.
9.2. Lucrările de reparaţii şi consolidare se vor desfăşura pe baza unui proiect tehnologic elaborat de către proiectantul
consolidării sau de către constructor . În cazul în care sunt necesare lucrări de fundaţii speciale (piloţi, sprijiniri, etc.)

46
acestea se vor desfăşura pe baza unui proiect special, elaborat şi verificat de personal specializat atestat conform
prevederilor legale, aplicabile, în vigoare.
9.3.
(1) Desfăşurarea procesului de consolidare se poate face în două situaţii: cu imobilul eliberat de către ocupanţi, sau cu
eliberarea parţială a acestuia.
(2) Prima situaţie este cea de preferat, deoarece permite întreruperea instalaţiilor, mai ales cele electrice şi permite
realizarea lucrărilor de construcţii într-un mod organizat, mai eficient.
În această situaţie etapele de realizare sunt:
- întreruperea parţială a funcţionării instalaţiilor;
- efectuarea decopertărilor de tencuieli în toate zonele unde se fac lucrări de consolidare. Deoarece în locuinţele vechi
tencuielile sunt de calitate slabă şi adesea deteriorate, se recomandă demolarea tuturor tencuielilor din clădire;
- inspecţia clădirii de către expertul tehnic şi de către proiectant, pentru a se constata starea reală de avariere a clădiri.
Este posibil să existe anumite defecte ce nu au fost observate la întocmirea raportului de evaluare şi a proiectului de
consolidare;
- efectuarea lucrărilor de consolidare la fundaţii - directe sau speciale;
- efectuarea lucrărilor de consolidare la primul nivel (subsolul sau parterul). Aceasta presupune efectuarea operaţiunilor
tehnologice de consolidare prezentate anterior;
- repetarea lucrărilor de consolidare la celelalte etaje ale clădirii;
- realizarea lucrărilor de instalaţii;
- realizarea finisajelor;
- recepţia clădirii.
(3) În cazul în care se lucrează cu imobilul parţial locuit, soluţie ce ar trebui evitată, lucrările se vor desfăşura pe minim
două apartamente situate pe aceeaşi verticală, ordinea operaţiilor fiind aceeaşi.
10. DIMENSIONAREA ŞI VERIFICAREA PRIN CALCUL A ELEMENTELOR STRUCTURALE ŞI A STRUCTURII ÎN
ANSAMBLU
10.1.
(1) Construcţia consolidată se va proiecta ca o construcţie nouă respectând prevederile codurilor în vigoare, în primul
rând P 100-1, CR 2-1-1.1, SR EN 1992-1-1 şi NP 112.

47
(2) Pentru proiectarea conectorilor se pot folosi prevederile standardelor SR CEN/TS 1992-4-1, SR CEN/TS 1992-4-4 şi
SR CEN/TS 1992-4-5.
10.2. Dimensionarea şi verificarea elementelor structurale care se consolidează, grinzi, stâlpi, pereţi structurali, fundaţii,
se face respectând prevederile normelor pentru proiectarea construcţiilor noi. Deoarece calculul manual al secţiunilor
compuse din materiale diferite este complicat, iar armarea elementelor existente este adesea incertă, pentru construcţii
vechi, cu secţiune mică de beton şi oţel se admite ca secţiunea iniţială să nu fie considerată în calcul, iar verificările să
considere doar secţiunea nouă de beton armat.
10.3. Secţiunile compuse din materiale diferite se pot calcula utilizând programe de calcul a secţiunilor, dacă se
cunoaşte cu certitudine alcătuirea secţiunii şi rezistenţa materialelor vechi. În acest caz, rezistentele materialelor se vor
lua astfel:
- pentru materialele existente în structură se va folosi rezistenţa medie sau caracteristică (după cum elementul este
caracterizat cu cedare ductilă sau fragilă) divizată cu coeficientul de material şi cu valoarea factorului de conoaştere;
- pentru materialele nou introduse se va utiliza rezistenţa de calcul, conform prevederilor reglementărilor tehnice în
vigoare.
10.4. Calculul structurii de face utilizând metodologiile uzuale de proiectare în funcţie de complexitatea dorită. În
modelul de calcul se va considera că nu există lunecare între perete şi stâlpi, deci că aceştia lucrează împreună ca o
singură secţiune. În cazul în care stâlpii se consolidează prin cămăşuieli de beton armat, dacă etrierii cămăşuielii pot
prelua lunecarea din rost, ipoteza este valabilă. În cazul în care stâlpii nu se consolidează, conectorii din îmbinări trebuie
să fie capabili să preia lunecarea aferentă. Pragurile de forfecare create prin spargeri nu se iau în considerare pentru
calculul la lunecare în rost.
10.5. Eforturile pe conturul panoului sunt:
10.5.1. Forţa de lunecare din rostul orizontal
(1) Forţa de lunecare din rostul orizontal se calculează cu relaţia:

48
(2) Întrucât capacitatea bulbului întins este insignifiantă, contribuţia acestuia se poate neglija.
(3) Capacitatea stâlpului comprimat se poate evalua cu următoarea relaţie, ţinând cont că este foarte probabilă
existenta unui rost de turnare în acea secţiune a bulbului:

(4) Pentru rosturile de turnare ce au apărut inevitabil la execuţia stâlpilor existenţi, având în vedere că betonul a fost
turnat pe un strat de beton întărit pentru care este foarte probabil să nu se fi luat măsuri speciale de creare a unor
asperităţi, coeficientul echivalent de frecare este conform prevederilor din STAS 10107/0-90 egal cu μf = 0.7.
10.5.2. Forţa de lunecare din rostul vertical
(1) Pentru ca secţiunea "compozită" formată din stâlpii structurii existente, ce devin bulbii noului perete structural, şi
inima de beton armat nou-introdusă să poată lucra ca o secţiune monolită, trebuie asigurată conlucrarea dintre aceste
elemente, respectiv să se realizeze transmiterea forţei de lunecare între inimă şi bulb (stâlpul existent).

49
(2) În realitate, preluarea forţei de lunecare prin mecanismul de frecare echivalentă (shear friction) implică inevitabil
anumite deplasări relative între stâlpul existent şi inima nouă de beton armat. Din acest motiv comportarea nu poate fi
chiar identică cu cea a unui perete monolit. Însă acest lucru modifică de fapt doar deformaţia (rotirea) secţiunii, nu şi
capacitatea de rezistenţă a peretelui.
(3) De principiu, solicitarea la care trebuie dimensionaţi conectorii dintre bulb şi inimă este de tip lunecare după un plan
prefisurat perpendicular pe direcţia de solicitare.
(4) Eforturile de lunecare dintre inima peretelui şi bulb (stâlpul existent) variază în lungul elementului, fiind direct
proporţionale cu variaţia forţei axiale din stâlp. Relaţia de principiu este de forma:

τlunecare = dL = dN

(5) Variaţia forţei axiale din stâlp se datorează variaţiei momentului încovoietor pe înălţimea peretelui şi forţelor
tăietoare din grinzile care reazemă direct pe bulb. Un efort mediu de lunecare poate fi determinat prin împărţirea forţei
totale de lunecare dintre două secţiuni în care se cunosc forţele axiale din stâlpi, la distanta dintre aceste secţiuni. Este
raţional să considerăm în acest calcul secţiunea de moment maxim de la baza peretelui, în care este foarte probabil să se
atingă momentul capabil al peretelui, şi secţiunea de moment nul. Dacă pentru secţiunea de moment maxim, care se va
plastifica în cazul unei acţiuni seismice, forţa axială din bulbi este uşor de evaluat, fiind practic capacitatea la întindere
centrică, pentru bulbul întins şi, respectiv, capacitatea la compresiune centrică, pentru bulbul comprimat, pentru secţiunea
de moment zero, trebuie făcute următoarele precizări.
(6) În cazul unei structuri noi, forţa axială din bulb, în secţiunea de moment zero, se poate aproxima prin:

N0 = Abulb ⋅ σ0 = Abulb / Aperete ⋅ N

(7) În cazul unei structuri consolidate trebuie ţinut cont că, de la început, încărcările gravitaţionale sunt transmise doar
bulbilor (stâlpii existenţi) şi doar efectul indirect generat de acţiunea seismică se repartizează întregii secţiuni. În mod
normal, dacă inima nou-introdusă este executată de jos în sus, greutatea proprie a acesteia este preluată direct de inimă
şi în consecinţă aceasta nu conduce la creşterea forţei axiale din bulbii existenţi. Ca urmare, forţa axială din bulbi, în
secţiunea de moment zero, se poate determina cu relaţia (Fig. 10.1):

50
N0 = Ngrav + Abulb ⋅ Δσ0 = Ngrav + Abulb / Aperete ⋅ ΔN

Figura 10.1
Echilibrul de forţe în perete deasupra secţiunii de moment zero

În această relaţie ΔN reprezintă efectul indirect din acţiunea forţelor laterale, asociat doar capacităţii portante a grinzilor
de deasupra secţiunii de moment zero, pe ansamblul întregului element, în timp ce N grav reprezintă forţa axială din
încărcările gravitaţionale transmise de grinzi bulbului respectiv, inclusiv de grinzile sub care se care introduce inima noului
perete structural.

51
(7) Forţa totală de lunecare reprezintă diferenţa dintre forţele axiale din bulb între cele două secţiuni la care se adaugă
forţele tăietoare din grinzi ce intră în bulbul respectiv. În figura 10.2 este exemplificat echilibrul forţelor pe ansamblul
peretelui, între secţiunea de moment zero (Szero) şi secţiunea de moment maxim (Sbază).

Figura 10.2
Echilibrul de forţe în perete între secţiunile de moment zero şi moment maxim

(8) Relaţiile de calcul ale forţelor totale de lunecare sunt următoarele:

52
Semnificaţia termenilor este următoarea:

53
(9) Ţinând cont de faptul că pe distanţa dintre cele două secţiuni efortul de lunecare nu este constant, pentru calculul
valorii de dimensionare a forţei de lunecare distribuite se poate adopta relaţia:

Lv(ml ) = YRd ⋅ (L/Hzero)

unde:

54
YRd = 1.2 - este un factor ce ţine cont de neuniformitatea distribuţiei eforturilor de lunecare;
Hzero - reprezintă distanţa dintre secţiunile de moment maxim şi moment nul.

10.6. Calculul conectorilor post-instalaţi se face conform SR CEN/TS 1992-4-4 pentru conectori cu expansiune
mecanică şi SR CEN/TS 1992-4-5 pentru conectori cu aderenţă chimică.
10.6.1. Conectorii pot ceda ductil, prin oţel, sau neductil, prin cedarea conului de beton, cedarea marginii de beton,
cedarea prin expulzarea betonului din spatele tijei etc. Pentru a se asigura cedarea ductilă prin oţel trebuie să fie
verificată ecuaţia de mai jos:

Rk,s,eq ≤ 0,6 ⋅ (Rk,conc,eq/γinst)

unde:
Rk,s,eq - rezistenţa seismică caracteristică pentru cedarea prin oţel;
Rk,conc,eq - rezistenţa seismică caracteristică pentru toate tipurile de cedare care nu privesc oţelul cum ar fi cedări prin
desprinderea conului de beton, prin despicare sau smulgere sub forţa de întindere sau cedările prin expulzarea betonului
din spatele tijei sau cedare marginală sub acţiunea forţei tăietoare;
γinst - coeficient parţial de siguranţă a instalării în concordanţă cu specificaţia tehnică europeană.

10.6.2. În calcule, betonul din zona prinderii trebuie să se considere fisurat, pentru determinarea rezistenţei de
proiectare.
10.6.3. Sunt necesare următoarele verificări ale conectorilor: verificare la cedare prin oţel fără braţ de pârghie, verificare
la cedarea marginii de beton, verificare la cedare prin expulzarea betonului din spatele tijei
10.6.4. Rezistenţa caracteristică la cedare prin oţel:

VRk,s = 0,8 fyk ⋅ As

10.6.5. Verificare la cedarea marginii de beton


(1) Rezistenţa caracteristică a unui conector sau grup de conectori se calculează cu expresia:

55
VRk,c =V0Rk,c ⋅ Ac,v/A0c,v ⋅ Ψs,V ⋅ Ψh,V⋅ Ψec,V ⋅ Ψα,V⋅ Ψre,V

unde:
V0Rk,c = - este rezistenţa caracteristică a unui singur conector;
Ac,v/A0c,v - este un coeficient care ţine seama de efectul geometric al distanţei interax;
Ψs,V - este un coeficient care ţine seama de efectul perturbării distribuţiei eforturilor în beton datorită marginilor
suplimentare;
Ψh,V - este un coeficient care ţine seama de efectul grosimii componentei structurale;
Ψec,V - este un coeficient care ţine seama de efectul excentricităţii încărcării;
Ψα,V - este un coeficient care ţine seama de efectul direcţiei încărcării;
Ψre,V - este un coeficient care ţine seama de efectul amplasării prinderii.

(2) Deoarece încărcarea este aplicată în lungul îmbinării şi nu spre margine, de regulă această verificare nu este
necesară.
10.6.6. Verificare la cedare prin expulzarea betonului din spatele tijei
(1) Rezistenţa caracteristică a unui conector sau grup de conectori se calculează cu expresia:

VRk,cp = min {k3 ⋅ NRk,p; k3 ⋅ NRk,c}

în care:
- NRk,p este rezistenţa la cedare prin smulgere combinată cu cedare prin beton

NRk,p = N0Rk,p ⋅ (Ap,N/A0p,N) ⋅ Ψs,Np ⋅ Ψg,Np ⋅ Ψre,N ⋅ Ψec,Np

- NRk,c este rezistenţa caracteristică a unui singur conector întins sau a unui grup de conectori întinşi în cazul cedării
prin ruperea conului de beton (expulzarea laterală a conului de beton)

NRk,c = N0Rk,c ⋅ (Ac,N/A0c,N) ⋅ Ψs,Np ⋅ Ψre,N ⋅ Ψec,Np

56
unde:
N0Rk,c - este rezistenţa caracteristică a unui singur conector instalat în beton fisurat şi neinfluenţată de alţi conectori
vecini sau margini ale elementului de beton;
Ac,N/A0c,N - este un coeficient care ţine seama de efectul geometric al distanţei interax;
Ψs,N - ţine seama de efectul modificării distribuţiei eforturilor în beton datorată marginilor;
Ψec,N - ţine seama de efectul excentricităţii încărcării.

(2) Deoarece deplasarea peretelui este împiedicată de stâlpul opus smulgerea nu se poate produce, iar capacitatea
este dată de expulzarea laterală a conului de beton.
(3) Coeficienţii din aceste expresii au formule care sunt date în standardul SR CEN/TS 1992- 4-5. De asemenea, în
standard se dau relaţii de calcul şi pentru calculul conectorilor la întindere sau la solicitări combinate.
(4) Coeficienţii de material, pentru obţinerea rezistenţelor de calcul sunt γc = 1,5 şi γs = 1,4 pentru întindere şi 1,25
pentru forfecare.
10.7 Rezistenţa conectorilor plasaţi în zonele critice ale elementelor solicitate la seism se reduc cu 25%.
10.8
(1) Calculul fundaţiilor se va face conform prevederilor P 100-1 şi NP 112. Astfel, eforturile transmise infrastructurilor
sunt cele asociate mecanismului de disipare a energiei induse de acţiunile seismice, considerând efectele
suprarezistenţei elementelor structurale. În cazul fundaţiilor de pereţi condiţia se consideră satisfacută dacă efectele
acţiunii EFd asupra fundaţiei se determinăa cu relaţia:

EFd = EF,G + γRd Ω EF,E

în care:
- EF,G este efectul acţiunii (efortul secţional) din încărcările neseismice incluse în combinaţia de acţiuni considerate în
calculul la cutremur
- EF,E efectul acţiunii (efortul secţional) din încarcarile seismice de proiectare
- γRd factorul de suprarezistenţă, egal cu 1,0 pentru q ≤ 3, şi 1,15 pentru q > 3
- Ω valoarea (Rdi/Edi) ≤ q în zona disipativă a elementului i al structurii care are influenţa cea mai mare asupra efortului
EF considerat;

57
- Rdi rezistenţa (efortul capabil) elementului i;
- Edi valoarea de proiectare a efortului în elementul i corespunzatoare acţiunii seismice de proiectare.

(2) Raportul Ω se calculează ca ca valoare a raportului momentelor MRd/MEd în secţiunea transversală de la bazaă unde
se poate forma articulatia plastică.
10.9. Datorită capacităţii ridicate la încovoiere cu forţă axială a pereţilor de beton armat şi a valorii de calcul sporite a
eforturilor folosite la dimensionarea fundaţiilor, în majoritatea cazurilor rezultă ca necesare intervenţii structurale ample în
infrastructură, ceea ce creşte mult costul şi durata de realizare a lucrărilor de consolidare. De aceea la dimensionare
trebuie avut grijă sa nu se înzestreze pereţii cu capacităţi în plus faţă de ceea ce este strict necesar sau să se adopte
soluţii tip rocking wall cu pereţi articulaţi la bază.
11. ASPECTE PRIVIND OBIECTIVELE DE PERFORMANŢĂ ALE STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN BETON ARMAT
DUPĂ INTERVENŢIA STRUCTURALĂ ŞI DURABILITATEA SOLUŢIILOR DE CONSOLIDARE
Conform codului P 100-3 Anexa A, evaluarea seismică a construcţiilor se poate face pe bază de obiective de
performanţă.
11.1.
(1) Obiectivul de performanaă este determinat de nivelul de performanaă structurală/nestructurală al clădirii evaluat
pentru un anumit nivel de hazard seismic.
(2) Codul P100-3 defineşte trei niveluri de performanţă ale clădirii, şi anume:
1. Nivelul de performanţă de limitare a degradărilor, asociat stării limită de serviciu (SLS);
2. Nivelul de performanţă de siguranţă a vieţii, asociat stării limită ultime (ULS);
3. Nivelul de performanţă de prevenire a prăbuşirii, asociat stării limită de pre-colaps (SLPP). (3) Acestea sunt o
reprezentare a performanţei seismice exprimată prin descrierea avariilor elementelor structurale şi nestructurale ce sunt
de aşteaptat la producerea unei anumite mişcări seismice. Este obligatorie considerarea primelor două niveluri de
performanţă, cu excepţia cazului în care se utilizează metodologia de evaluare simplificată (metodologia de nivel 1).
11.2.
(1) Nivelul de hazard seismic este caracterizat de intervalul mediu de recurenţă, în ani, a valorii de vârf a acceleraţiei
orizontale a terenului (asociat cu probabilitatea de depăşire în 50 de ani a valorii de vârf a acceleraţiei terenului).
(2) Nivelul de baza al hazardului seismic este cel corespunzator nivelului de performanţă de siguranţă a vieţii din codul
P 100-1; pentru nivelul de baza al hazardului seismic, la evaluarea construcţiilor existente valoarea de vârf a acceleraţiei

58
orizontale a terenului este definită cu un interval mediu de recurenţă de 40 de ani (70% probabilitate de depăşire în 50 de
ani).
11.3. Obiectivul de performanţă se obţine din asocierea nivelului de performanţă al clădirii, exprimat prin exigenţele
stărilor limită considerate, cu nivelul de hazard seismic, exprimat prin intervalul mediu de recurenţă, IMR.
11.4. În funcţie de nivelul de performanţă şi nivelul de hazard seismic se determină obiectivele de performanţă. Cu cât
obiectivul de performanţă este mai ridicat, cu atât costurile de reabilitare sunt mai ridicate. În schimb creşte siguranţa
structurală la cutremur, dar se obţin beneficii şi în planul degradărilor cauzate de exploatare. Normativul stabileşte două
obiective de performanţă:
- obiectiv de performanţă de bază - OPB. Obiectivul de performanţă de bază este constituit din satisfacerea exigenţelor
nivelului de performanţă de siguranţă a vieţii pentru acţiunea seismică având IMR = 40 ani;
- obiectiv de performanţă superior - OPS.
11.5. Obiectivul de performanţă de bază este obligatoriu pentru toate construcţiile. Pentru construcţiile din clasele I şi II
de importanţă şi expunere la cutremur se recomandă să se satisfacă obiective de performanţă superioare ce se obţin din
combinarea nivelurilor de performanţă cu niveluri de hazard seismic superioare nivelului de hazard seismic corespunzător
OPB. De asemenea se pot stabili obiective de performanţă superioare şi pentru asigurarea unei durabilităţi sporite, în
condiţii speciale de exploatare sau la cererea beneficiarului.
11.6.
(1) Ţinând seama că durata de exploatare a unei construcţii vechi consolidate este mai scurtă decât a constucţiilor noi,
P 100-3 prevede ca asigurarea acestor clădiri să se facă la cele două stări limită la acceleraţia de proiectare
reprezentând 2/3 din valorile precizate în P 100-1, pentru construcţiile noi.
(2) Această valoare redusă se aplică construcţiilor din orice clasă de importanţă. În felul acesta, construcţiile existente
vor fi consolidate la un nivel apropiat de siguranţă cu cel prevăzut pentru construcţiile noi.
12. METODE DE EVALUARE PRIN CALCUL A STRUCTURILOR REZULTATE DUPĂ CONSOLIDARE
(1) Proiectarea consolidării structurii se face utilizând metodele prevăzute de codul P 100-1, ca pentru o construcţie
nouă.
(2) Pentru evaluarea structurii consolidate, se vor folosi aceleaşi tipuri de metode cu care se face evaluarea iniţială.
Deoarece este vorba de o verificare a rezultatelor obţinute, se vor folosi metodologii mai avansate decât cele utilizate la
stabilirea soluţiei de consolidare, în principiu metodologia de nivel 3 utilizând cel puţin calculul biografic. Este

59
recomandată analiza dinamică neliniară care permite formarea unei imagini mai corecte asupra comportării structurii
consolidate.
13. ASPECTE PRIVIND URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP A STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN BETON ARMAT
DUPĂ CONSOLIDARE
(1) Activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor în cadre consolidate prin pereţi structurali de beton
armat monolit turnaţi in situ se va împărţi în două faze distincte:
- urmărirea comportării construcţiei în timpul execuţiei lucrărilor de consolidare;
- urmărirea comportării construcţiei în exploatare.
13.1. Urmărirea comportării construcţiei în timpul execuţiei lucrărilor de consolidare
13.1.1. Generalităţi
(1) Principalul obiectiv al acestei activităţi priveşte comportarea elementelor de construcţie executate precum şi a
elementelor neconsolidate ce pot fi afectate din punct de vedere al deformaţiilor.
(2) Urmărirea comportării construcţiei pe durata execuţiei se face de la începutul lucrărilor până la data efectuării
recepţiei lucrărilor de consolidare.
13.1.2. Obligaţiile proiectantului
(1) Asigurarea urmăririi comportării construcţiei pe perioada execuţiei lucrărilor de consolidare începând cu efectuarea
lucrărilor de săpături sau decopertări.
(2) Stabilirea în funcţie de constatări, prin dispoziţii de şantier, a eventualelor sondaje şi decopertări necesare pentru
identificarea degradărilor, a stării şi a evoluţiei acestora pe timpul execuţiei lucrărilor.
(3) Urmărirea comportării elementelor de consolidare după realizarea acestora, sub acţiunea încărcărilor. Urmărirea se
va efectua pe parcursul execuţiei lucrărilor, cu ocazia participării la fazele de execuţie determinate stabilite prin proiect,
dar nu mai rar de 3 luni.
13.1.3. Obligatiile executantului
(1) Respectarea prevederilor dispuse de proiectant în urma activităţii de urmărire a comportării în timp pe durata
execuţiei.
(2) Sesizarea investitorului şi proiectantului asupra oricăror degrădari şi/sau tasări pe care le identifică în timpul
execuţiei.
(3) Semnalare investitorului şi proiectantului în cazul apariţiei unor fisuri de contracţie sau din variaţii de temperatură în
zonele unde s-au turnat betoane.

60
13.1.4. Obligaţiile investitorului
(1) Potrivit prevederilor legale, aplicabile, în vigoare, investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi
realizează intervenţii la construcţiile existente în sensul legii şi au următoarele obligaţii principale referitoare la calitatea
construcţiilor:
(2) Asigurarea urmăriri comportării lucrărilor de consolidare prin diriginţi de specialitate sau agenţi economici de
consultanţă specializaţi, pe tot parcursul lucrărilor.
(3) Sesizarea proiectantului asupra oricăror aspecte noi sau deosebite care pot apare în comportarea clădirii la
execuţie.
13.2. Urmărirea comportării construcţiei în exploatare
13.2.1. Generalităţi
(1) Conform reglementărilor tehnice în vigoare privind comportarea în timp a construcţiilor, urmărirea comportării în
exploatare a construcţiilor se face pe toată durata de existenţă a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi privind
examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii cerinţelor
esenţiale. Principalul obiectiv al acestei activităţi priveşte comportarea clădirii după terminarea lucrărilor de consolidare.
(2) În reglementările tehnice în vigoare privind comportarea în timp a construcţiilor sunt prevăzute două categorii de
urmărire a comportării construcţiei în timp:
- urmărire curentă, în cadrul căreia intră şi inspectarea extinsă;
- urmărirea specială.
(3) Categoria de urmărire, perioadele la care se realizează, precum şi metodologia de efectuare a acestora se stabilesc
de către proiectant sau expert, în funcţie de categoria de importanţă a construcţiilor şi se consemnează în Jurnalul
Evenimentelor care va fi păstrat în Cartea Tehnică a construcţiei.
(4) Pentru construcţiile cu regim de înălţime mai mic de 5 niveluri (P+4E) consolidate, se recomandă a se realiza
inspectarea extinsă.
(5) Pentru construcţiile din clasa de importanţă I şi II (conform P 100 - 1) sau pentru construcţiile cu mai mult de 5
niveluri (P+4E) se va adopta urmărirea specială, care constă din măsurarea, înregistrarea, prelucrarea şi interpretarea
sistematică a valorilor parametrilor ce definesc măsura în care construcţiile îşi menţin cerinţele de rezistenţă, stabilitate şi
durabilitate stabilite prin proiecte. Urmărirea specială se execută pe baza unui proiect de urmărire specială comandat de
proprietar sau utilizator unei firme specializate. În acest proiect se va stabili durata pe care se instituie urmărirea specială,

61
precum şi perioadele de timp la care se vor face citiri. Constatările şi rezultatele se vor înscrie în Jurnalul Evenimentelor
care va fi păstrat în Cartea Construcţiei.
13.2.2. Obligaţiile proiectantului
(1) Elaborează programul de urmărire în timp a construcţiei consolidate şi instrucţiunile privind urmărirea curentă.
(2) Stabileşte împreună cu investitorii şi/sau proprietarii construcţiile care sunt supuse urmăririi speciale.
(3) Elaborează proiectele de urmărire specială în cazul construcţiilor consolidate aflate în exploatare, pe baza unei
comenzi.
(4) În cazul semnalării unor probleme la clădire, proiectantul cu acordul expertului tehnic atesta va analiza situaţia şi va
indica măsurile necesare.
13.2.3. Obligaţiile proprietarilor sau utilizatorilor construcţiilor
(1) Conform prevederilor din reglementările tehnice în vigoare privind comportarea în timp a construcţiilor, proprietarul
este obligat să asigure urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor. Urmărirea comportării în exploatare a
construcţiilor sub toate formele se face pe toată durata de existenţă a construcţiilor şi cuprinde ansamblul de activităţi
privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii
cerinţelor esenţiale.
(2) Iau măsurile necesare menţinerii aptitudinii pentru exploatare a construcţiilor aflate în proprietate (exploatare
raţională, întreţinere şi reparaţii la timp) şi prevenirii producerii unor accidente pe baza datelor furnizate de urmărirea
curentă şi/sau specială.
(3) Nominalizează persoanele care efectuează urmărirea curentă şi specială, denumiţi responsabili cu urmărirea
comportării construcţiilor.
(4) Sesizarea proiectantului asupra oricăror aspecte noi sau deosebite care pot apărea în comportarea clădirii.
(5) La apariţia unor deteriorări (fisuri, tasări etc.) ce se consideră că pot afecta rezistenţa, stabilitatea şi durabilitatea
construcţiei, proprietarul va comanda întocmirea unui proiect de urmărire specială asupra construcţiei respective.

ANEXA A
(informativă)

EXEMPLU DE PROIECTARE DE CONSOLIDARE

62
Exemplul prezintă consolidarea cu pereţi structurali de beton armat turnati în situ a unei construcţii existente cu
S+P+3E în cadre de beton armat realizata în anul 1964 în Bucureşti. În exemplu va fi evaluată prin calcul atât structura
iniţială neconsolidată, conform P 100-3, cât şi structura consolidată cu pereţi de beton armat turnaţi în situ.
A.1 Descrierea structurii existente
(1) Exemplul de proiectare prezentat în continuare urmăreşte să stabilească clasa de risc seismic a unei clădiri
existente cu structura în cadre din beton armat şi să analizeze soluţia de consolidare propusă pentru această structură.
Se detaliază, de asemenea, şi tehnicile de conectare dintre elemente nou-introduse şi elemente structurale existente.
(2) Procedura de evaluare a clasei de risc seismic este în conformitate cu prevederile codului de proiectare seismică P
100-3.
(3) Tronsonul selectat pentru prezentul exemplu de proiectare este unul din cele patru tronsoane ale unei clădiri publice
cu destinaţia de învăţământ, amplasată în Bucureşti. Cele patru tronsoane sunt independente şi sunt separate între ele
prin rosturi de dilataţie, de dimensiune redusă, de aproximativ 50 mm.
(4) Pentru toate tronsoanele regimul de înălţime este D+P+3E, cu o înălţime totală de aproximativ 19,00 m, incluzând şi
nivelul semi-îngropat.
(5) Forma în plan a tronsonului selectat este rectangulară de 16,85 x 42,30 m. La fiecare nivel există un coridor central
dezvoltat pe direcţie longitudinală. Transversal tronsonul are trei deschideri inegale de 6,25 m, 3,35 m şi 7,25 m, iar
longitudinal are nouă travei egale, de 4,70 m fiecare (Fig. A.1). Spaţiile de învăţământ sunt realizate prin compartimentări
cu pereţi din cărămidă dispuşi pe cele două direcţii principale.
(6) Tronsonul a fost executat între anii 1964Ă·1966 pe baza unui proiect ce respecta normele din perioada respectivă,
norme limitate din punct de vedere seismic. Are un sistem structural alcătuit din cadre de beton armat (stâlpi şi grinzi),
care nu îndeplineşte cele mai multe dintre cerinţele impuse de actualele coduri de proiectare seismică. S-au identificat
cinci tipuri diferite de cadre transversale şi patru tipuri diferite de cadre longitudinale. Denumirile acestora sunt prezentate
în figura A.1. Exemplificativ, în figura A.2 este reprezentat cadrul transversal CT2, cu gradul cel mai mare de
repetabilitate, unde, din punct de vedere geometric, se pot identifica şase secţiuni transversale de stâlpi şi trei secţiuni
transversale de grinzi.
(7) Pe verticală stâlpii centrali prezintă o alcătuire tipic gravitaţională (sistemul "piramidal"), unde dimensiunile
secţiunilor sunt corelate cu intensitatea forţei axiale de compresiune din acţiuni gravitaţionale, cu o reducere în patru
trepte a secţiunii acestora (Fig. A.2). Stâlpii marginali au o singură treaptă de variaţie, între demisol şi parter.

63
(8) Plăcile celor 5 planşee sunt realizate din beton armat având grosimea de 12 cm în deschiderile marginale şi de 10
cm în deschiderea centrală destinată coridorului longitudinal.
(9) Sistemul de fundare este realizat din fundaţii izolate (tip cuzinet armat şi bloc de beton simplu) dispuse sub stâlpii
cadrelor şi o reţea rectangulară de grinzi de echilibrare ce servesc şi ca fundaţii pentru pereţii de zidărie de la nivelul
demisolului. Construcţia este fundată într- un strat de argilă prăfoasă cafeniu-gălbuie, plastic consistentă, având o
presiune convenţională de 250,0 kPa la adâncimea de 2,00 m.

Figura A.1
Plan nivel curent

64
Figura A.2
Cadru transversal CT2 - Cadru tansversal curent CTC

65
(10) Pereţii nestructurali cu rol de compartimentare sunt realizaţi din zidărie de cărămidă plină dispusă în sistemul de tip
"american": două planuri separate de cărămizi dispuse longitudinal pe cant şi legate din loc în loc prin cărămizi dispuse
transversal (Fig. A.3). Rezultă astfel un sistem de pereţi cu greutate proprie mai mică faţă de sistemul clasic, având
proprietăţi acceptabile din punct de vedere al izolării termice, dar cu proprietăţi mecanice şi de deformabilitate mult
inferioare sistemului clasic.

66
Figura A.3
Zidărie în sistem "american" (secţiune orizontală)

(11) Din punct de vedere al modului de armare al elementelor cadrelor de beton armat trebuie precizat că acestea au
fost proiectate conform "Normativului condiţionat de proiectare a construcţiilor în regiuni seismice": P13-1963. Având în
vedere nivelul limitat al cunoştinţelor de inginerie seismică din perioada respectivă, eforturilor secţionale de proiectare din
grinzi şi stâlpi sunt asociate unei forţe tăietoare de bază reduse ca valoare, de circa 4,5% din greutatea construcţiei. În
plus, conformarea şi armarea elementelor de beton armat sunt puternic influenţate de prevederile şi conceptele de
proiectare "gravitaţională" din STAS 1546-56. Astfel, atât plăcile cât şi grinzile (Fig. A.4) sunt armate în sistemul cunoscut
la acel moment, cu bare drepte şi bare înclinate.
(12) Din punct de vedere al modului de armare al stâlpilor s-au identificat 27 de secţiuni diferite (Fig. A.5).
(13) Se observă, atât la stâlpi cât şi la grinzi, valori reduse ale coeficienţilor de armare transversală pe toată lungimea
elementelor.

Figura A.4
Planuri iniţiale. Detalii de armare grinzi

67
A.2 Evaluarea calitativă a structurii iniţiale (geometrie, dimensiuni elemente, stadii de degradare etc.)
A.2.1 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică -
indicatorul R1.
(1) Evaluarea calitativă a structurii prin determinarea "Gradului de îndeplinire a condiaiilor de alcătuire seismică - R1"
urmăreşte gradul de îndeplinire a condiţiilor de conformare structurală şi alcătuire a elementelor structurale şi a regulilor
constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice.

Figura A.5
Planuri iniţiale. Detalii armare stâlpi

68
69
(2) Pentru structurile din beton armat, criteriile şi condiţiile utilizate pentru determinarea factorului R1 sunt enumerate în
tabelele B.1 şi B.2 din Anexa B a codului P 100-3. Cele două tabele furnizează date oarecum similare pentru condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească structurile existente: primul, tabelul B.1, într-un mod mai simplificat, iar al doilea, tabelul
B.2, într-un mod mai detaliat. Diferenţele dintre criteriile cuprinse în cele două tabele sunt în funcţie de metodologia
adoptată pentru determinarea factorului "R3 - gradul de asigurare structurală seismică". În cazul prezentului exemplu de
proiectare, deoarece se vor utiliza cele trei metodologii de calcul, se folosesc datele furnizate de tabelul B.2.
(3) Deşi, în tabelele B.1 şi B.2, codul de proiectare seismică P 100-3 nu furnizează o valoare a punctajului individual
pentru fiecare criteriu în parte, ci numai valori totale globale pentru mai multe criterii ale diferitelor condiţii de conformare
structurală şi alcătuire a elementelor, în prezentul exemplu s-au stabilit punctaje pentru fiecare criteriu în parte. Precizăm
că aceste valori individuale ale punctajelor sunt strict valabile pentru structura analizată în acest exemplu de proiectare,
iar pentru alte structuri expertii tehnici atestaţi vor acorda valori ale punctajelor, individuale şi/sau globale, pe baza
experienţei şi a situaţiilor particulare întâlnite în fiecare caz în parte.
(4) Construcţiei analizate i s-au atribuit următoarele punctaje:
(i) Condiţii privind configuraţia structurii (maxim 50 puncte):
- traseul încărcărilor este continuu 10 p;
- sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea stabilitate laterală şi suficiente zone plastice
potenţiale) 4 p;
- nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenţei 5 p;
- nu există niveluri flexibile 5 p;
- nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului structural de la nivel la nivel 3 p;
- nu există discontinuităţi pe verticală (toate elementele verticale sunt continue până la fundaţie) 5 p;
- nu există diferenţe între masele de nivel mai mari de 50% 5 p;
- efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate 5 p;
- infrastructura (fundaţiile) este în măsură să transmită la teren forţele verticale şi orizontale 4 p.
Total: 46,0 puncte - neîndeplinire moderată.
Punctele slabe pentru care structura a fost penalizată sunt: incertitudinea dezvoltării unor suficiente zone potenţial
plastice, variaţiile multiple ale secţiunii transversale a stâlpilor interiori de la un nivel la altul şi lipsa unei infrastructurii
rigide care să fie capabilă să uniformizeze solicitările transmise terenului de fundare şi sa poată prelua eventuale tasări
inegale.

70
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii (maxim 10 puncte):
- distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea minimă de rost, conform P 100-1 2,0p;
- planşeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt ancorate adecvat de structura principală
2,0 p;
- pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi flexibil) de structură 1,0 p;
- nu există stâlpi captivi scurţi 1,0 p.
Total: 6,0 puncte - neîndeplinire moderată.
Tronsoanele ale clădirilor sunt separate prin rosturi de dilatare prea înguste (aproximativ 50,0 mm), ce nu depăşesc
dimensiunea minimă de rost conform P 100-1. Cu toate acestea, cele două structuri au caracteristici similare (înălţime,
rigiditate şi rezistenţă), astfel încât este de aşteptat ca acestea să aibă o comportare asemănătoare la solicitări de natură
seismică. În plus, planşeele celor două corpuri sunt la acelaşi nivel aşa încât nu există riscul apariţiei unor interacţiuni
necontrolate placă-stâlp. Pereţii nestructurali nu sunt legaţi flexibil de structură şi sunt puşi, în general, în ochiurile de
cadru formate de stâlpi şi grinzi. Datorită funcţiunilor şi a modului de realizare a compartimentărilor, pereţii de zidărie
creează stâlpi scurţi, în special la cei centrali, care mărginesc culoarul central.
(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale pentru structuri tip cadru beton armat (maxim 30 puncte):
- ierarhizarea rezistenţelor elementelor structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei
seismice: la fiecare nod suma momentelor capabile ale stâlpilor este mai mare decât suma momentelor capabile ale
grinzilor, 1,0 p (S-a acordat un punct deoarece ierarhizarea rezistenţelor elementelor structurale NU asigură dezvoltarea
unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice deoarece structura nu a fost proiectată conform conceptelor şi
metodelor moderne de proiectare seismică. În special în nodurile interioare ale cadrelor transversale, capacitatea grinzilor
este superioară celei a stâlpilor interiori.);
- încărcarea axială normalizată (forţa axială de compresiune raportată la aria secţiunii şi rezistenţa de proiectare a
betonului la compresiune) a stâlpilor este moderată, 2,5 p;
- în structură nu există stâlpi scurţi: raportul între înălţimea secţiunii şi înălţimea liberă a stâlpului este < 0,30 1,0 p
(există stâlpi scurţi);
- rezistenţa la forţa tăietoare a nodului este suficientă pentru a se putea mobiliza rezistenţa la încovoiere la extremităţile
grinzilor şi stâlpilor 1,0 p;
- înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40 diametre, cu etrieri la distanţa 10 diametre pe zona de înnădire 1,5 p;
- înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor critice 2,0 p;

71
- etrierii în stâlpi sunt dispuşi astfel încât fiecare bară verticală se află în colţul unui etrier (agrafe) 2,0 p;
- distanţele între etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depăşesc 10 diametre, iar în restul stâlpului ¼ din latură 0,5 p;
- distanţele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu depăşesc 12 diametre şi ½ din lăţimea grinzii 1,5 p;
- armarea transversală a nodurilor este cel puţin cea necesară în zonele critice ale stâlpilor 0,5 p;
- rezistenţa grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel puţin 30% din rezistenţa la momente negative în aceeaşi
secţiune 2,5 p;
- la partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel puţin 2 bare continue (neîntrerupte în deschidere) 0,5 p;
Total: 16,5 puncte - neîndeplinire majoră.
(iv) Condiţii referitoare la planşee (maxim 10 puncte):
- placa planşeelor cu o grosime ≥ 100 mm este realizată din beton armat monolit sau din predale prefabricate cu o
suprabetonare adecvată 3,0 p;
- armăturile centurilor şi armăturile distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la încovoiere şi forţa tăietoare pentru
forţele seismice aplicate în planul planşeului 1,5 p;
- forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la elementele structurii verticale (pereţi, cadre) prin eforturi de
lunecare şi compresiune în beton, şi/sau prin conectori şi colectori din armături cu secţiune suficientă 1,5 p;
- golurile în planşeu sunt bordate cu armături suficiente, ancorate adecvat 1,5 p;
Total: 7,5 puncte - neîndeplinire moderată.
Total R1: 46 + 6 + 16,5 + 7,5 = 76 puncte

Tabelul A.1
Valorile R1 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R1

< 30 30 - 60 61 - 90 91 - 100

72
TOTAL GENERAL R1: 76 puncte => Clasa Rs III, care cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de
proiectare pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările
nestructurale pot fi importante.
A.2.2 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de afectare structurală - indicatorul R2.
(1) Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se cuantifică prin calculul valorii "gradului de afectare
structurală - R2". Determinarea lui R2 se face pe baza punctajului dat conform tabelului B.3 din Anexa B a codului P 100-
3, pentru diferitele tipuri de degradări identificate.
(2) Ca şi în cazul indicatorului R1, distribuţia punctajului la diferitele criterii din tabelul B.3 pentru diverse categorii de
degradări se aplică strict la prezenta structură analizată şi este orientativă pentru alte structuri, iar expertul tehnic poate
ajusta această distribuţie atunci când prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de
degradări asupra siguranţei structurale a diferitelor construcţii examinate.
(3) Trebuie precizat că nici inspecţia vizuală şi nici istoria de exploatare a construcţiei analizate nu au evidenţiat:
degradări produse de încărcările verticale; degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii,
acţiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului); degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat pe zone
extinse, rosturi de lucru incorecte etc.) sau degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici
sau biologici.
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului (maxim 50 puncte):
- fisuri şi deformaţii remanente în zonele critice (zonele plastice) ale stâlpilor, pereţilor şi grinzilor 5,0 p;
- fracturi şi fisuri remanente înclinate produse de forţa tăietoare în grinzi 4,0 p;
- fracturi şi fisuri longitudinale deschise în stâlpi şi/sau pereţi produse de eforturi de compresiune 7,0 p;
- fracturi sau fisuri înclinate produse de forţa tăietoare în stâlpi şi/sau pereţi 4,0 p;
- fisuri de forfecare produse de lunecarea armăturilor în noduri 6,0 p;
- cedarea ancorajelor şi înnădirilor barelor de armătură 6,0 p;
- fisurarea pronunţată a planşeelor 6,0 p;
- degradari ale fundaţiilor sau terenului de fundare 5,0 p;
Total: 43 puncte - neîndeplinire moderată.
(ii) Degradări produse de încărcările verticale (maxim 20 puncte):
- fisuri şi degradări în grinzi şi plăcile planşeelor 9,0 p;
- fisuri şi degradări în stâlpi şi pereţi 10,0 p;

73
Total: 19 puncte - neîndeplinire moderată.
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii, acţiunea temperaturii, curgerea
lentă a betonului - maxim 10 puncte) 8,0p;
Total: 8,0 puncte - neîndeplinire moderată.
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru incorecte etc. - maxim 10 puncte)
9,0 p;
Total: 9,0 puncte - neîndeplinire moderată.
(v) Degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici sau biologici etc., asupra: betonului şi
armăturii de oţel (inclusiv asupra proprietăţilor de aderenţă ale acesteia - maxim 10 puncte) 10,0 p;
Total: 10 puncte - criteriul este îndeplinit.
Total R2: 43 + 19 + 8 + 9 + 10 = 89 puncte

Tabelul A.2
Valorile R2 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R2

< 40 40-70 71-90 91-100

TOTAL GENERAL R2: 89,0 puncte => Clasa Rs III, care cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de
proiectare pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările
nestructurale pot fi importante.
A.3 Stabilirea caracteristicilor materialelor din structura existentă
(1) La realizarea elementelor structurale s-au utilizat armături netede din OL38 şi beton de marcă B200. Calitatea
betonului a fost confirmată printr-un număr limitat de încercări nedistructive prin sclerometrie şi corespunde unui beton de
clasă C12/16.

74
A.4 Evaluarea prin calcul a structurii iniţiale
A.4.1 Precizarea condiţiilor seismice pe amplasament
(1) Clădirea selectată pentru a fi evaluată este amplasată în Bucureşti şi, conform P 100-1, zona este caracterizată de o
acceleraţie de vârf a terenului pentru proiectare ag = 0,24g şi o perioadă de control (colţ) a spectrului de răspuns T c =
1,60 sec.
(2) Pentru simplificare, indiferent de metodologia de calcul folosită, în acest studiu de caz se prezintă doar rezultatele
analizelor ce consideră efectele acţiunii seismice pe direcţia transversală a clădirii.
A.4.2 Stabilirea nivelului de cunoaştere
(1) Conform P 100-3, nivelul de cunoaştere corespunde următoarelor stări de cunoaştere:
(i) în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile elementelor sunt cunoscute din
planurile de ansamblu originale ale construcţiei şi din verificarea pe teren prin sondaj;
(ii) în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute dintr-un set incomplet de planşe de execuţie;
(iii) în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale materialelor sunt cunoscute din
specificaţiile de proiectare originale şi din teste limitate pe teren.
(2) Pe baza acestor evaluări s-a stabilit nivelul de cunoaştere "KL2" - cunoaştere normală, iar valoarea factorului de
încredere "CF" este 1,20.
(3) În acest sens, punctul 4.5 din P 100-3 precizează: "în vederea stabilirii caracteristicilor materialelor din structura
existentă utilizate la calculul capacităţii elementelor structurale, în verificarea acestora în raport cu cerinţele, valorile medii
obţinute prin teste in-situ şi din alte surse de informare se împart la valorile factorilor de încredere, CF, conform nivelului
de cunoaştere".
(4) Deşi structura a fost solicitată de-a lungul timpului de efectele a trei evenimente seismice importante (anii 1977,
1986 şi 1990), dintre care unul major, cel din seara zilei de 4 martie 1977, degradările importante şi vizibile, după fiecare
astfel de eveniment, au fost în pereţii de compartimentare din zidărie. În plus, pe verticală poziţia în plan a
compartimentărilor se păstrează în mod aproximativ identic de la un nivel la altul. Aceste indicii arată ponderea
importantă pe care aceşti pereţi de zidărie au avut-o la creşterea rigidităţii de ansamblu a structurii, implicit la limitarea
deplasărilor absolute şi relative de nivel şi la limitarea degradărilor din elementele structurale de beton armat. În mod
evident, contribuţia pereţilor de compartimentare la preluarea solicitărilor laterale s-a redus cu fiecare eveniment seismic
deoarece aceştia nu au fost refăcuţi în ansamblu, ci doar reparaţi local. În acest moment capacitatea pereţilor la

75
preluarea solicitărilor laterale are un grad mare de incertitudine, astfel că în analizele efectuate, indiferent de nivelul
metodologiei de evaluare prin calcul, nu s-a contat pe aportul pereţilor de compartimentare.
A.4.3 Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de comportare al materialelor
(1) Conform P 100-3, metodologia de nivel 1 se poate aplica construcţiilor regulate în cadre de beton armat, cu sau fără
pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu valori a g ≤ 0,12 g. Cu toate acestea,
metodologia de nivel 1 va fi utilizată în scopul obţinerii unor informaţii preliminare.
(2) În această metodologie evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare implică determinarea într-un mod
simplificat a eforturilor unitare normale şi tangenţiale în elementele verticale ale structurii. Aceste eforturi se împart la
eforturile unitare admisibile şi se obţin astfel valori diferite ale gradului de asigurare structurală seismică: valori R3N
asociate forţelor axiale şi valori R3V asociate forţelor tăietoare.
(3) Pentru a determina valoarea acceleraţiei normalizate de proiectare este necesar să se determine perioada
fundamentală de vibraţie a structurii. Aceasta se estimează simplificat utilizând una dintre ecuaţiile:

T = kT ⋅ H3/4 = 0,07 ⋅193/4 ≈ 0,65 s

sau

T = 0,1 ⋅ n = 0,1 ⋅ 5 niveluri ≈ 0,50 s.

(4) Având în vedere că înălţimea de nivel de 3,80 m este sensibil mai mare faţă de cea uzual folosită pentru clădirile de
locuinţe sau birouri şi ţinând cont de secţiunile relativ mici ale stâlpilor, s-a considerat că prima ecuaţie furnizează o
valoare mai apropiată de cea reală.
(5) Acestei perioade fundamentale îi corespunde o acceleraţie normalizată de proiectare de β = 2,75 .
(6) Conform tabelului 6.1 din P 100-3, în metodologia de nivel 1 pentru structuri de beton armat, valoarea factorului de
comportare este q = 2,5 .
(7) Deoarece clădirea supusă evaluării este spaţiu de învăţământ şi are o capacitate de peste 200 de persoane în aria
totală expusă, se impune încadrarea acesteia în clasa II de importanţă, caracterizată printr-un factor de importanţă γ1 de
1,20, conform tabelului 4.3 din P 100-1.

76
(8) Întrucât suprafaţa nivelului curent este de circa 690,0 mp, iar pentru acest tip de construcţie încărcarea echivalentă
este de aproximativ 11,0 kN/mp, rezultă o greutate totală de aproximativ 38000 kN şi o forţă seismică statică echivalentă
de:

Fb = γ1 ⋅ Sd (T1) ⋅ m ⋅ λ = γ1 ⋅ ag ⋅ [β(T1)/q] ⋅ λ ⋅ m ⋅ (g/g) = 1,2 ⋅ 0,24g/g ⋅ 2,75/2,5 ⋅ 0,85 G

Fb = 0,27 ⋅ G = 0,27 ⋅ 38000 => Fb ≈ 10000 kN

(9) În mod simplificat s-a considerat că distribuţia pe verticală a forţei seismice echivalente este asociată unei deformate
liniare. Rezultatele sunt centralizate în tabelul A.3:

Tabelul A.3
Distribuţia forţelor seismice de nivel

Greutatea de nivel Înălţimea de Forţa seismică de Forţa tăietoare la


Nivel
mi (kN) nivel zi (m) nivel Fi (kN) nivelul "i" (kN)

E3 7590 18.93 3341 3341

E2 7590 15.13 2671 6012

E1 7590 11.33 2000 8012

P 7590 7.53 1329 9341

D 7590 3.73 659 10000

(10) În metodologia de nivel 1 gradul de asigurare structurală seismică asociat forţelor tăietoare din elementele verticale
se determină cu relaţia (8.1a) din P 100-3:

R3V = vadm/vmed

77
unde:
vmed - reprezintă efortul tangenţial mediu, calculat ca raportul dintre forţa tăietoare de nivel şi aria totală a secţiunilor
transversale ale stâlpilor de la nivelul respectiv; iar
vadm este valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale.

(11) Conform Anexei B din P 100-3 egală cu vadm = 1,4 ⋅ fctd, unde fctd este rezistenţa de proiectare la întindere a
betonului. Astfel fctd = 0,611 N/mm2 pentru un beton de clasă C12/16, cu un factor de încredere de CF = 1,2; rezultă vadm
= 0,854 N/mm2.
(12) În tabelul A.4 sunt prezentate, pentru fiecare nivel al structurii, valorile gradului de asigurare structurală asociat
forţelor tăietoare.
(13) Se observă că datorită variaţiei secţiunilor transversale ale stâlpilor valoarea minimă a gradului de asigurare
structurală se înregistrează la nivelul parterului unde R3V = 0,78.
(14) Pentru a calcula valorile gradului de asigurare structurală asociate forţelor axiale din stâlpi este necesar să se
determine valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile stâlpilor din încărcările verticale asociate grupării de
încărcări care include acţiunea seismică. Încărcările gravitaţionale se determină pe baza ariilor aferente de planşeu, iar
componenta forţei axiale "indirecte" generată de forţa seismică orizontală se ia în considerare numai pentru stâlpii
marginali.

Tabelul A.4
Distribuţia pe niveluri a gradului de asigurare structurală R3V

Forţa tăietoare la nivelul Aria totală a stâlpilor Efortul tangenţial mediu vmed
Nivel R3V
"i" (kN) Ac (m2) (N/mm2)

E3 3341 6.67 0.50 1.71

E2 6012 6.67 0.90 0.95

E1 8012 7.71 1.04 0.82

P 9341 8.58 1.09 0.78

78
D 10000 9.84 0.84

(15) Pentru a reduce volumul de calcule s-a optat pentru determinarea indicatorilor R3N la primele 2 niveluri ale cadrului
transversal curent. doar
(16) Astfel pe baza ariilor aferente ale stâlpilor şi considerând că în gruparea de încărcări ce include acţiunea seismică
sarcina echivalentă este de circa 11,0 kN/mp de planşeu, au rezultat valorile forţelor axiale din stâlpi din încărcările
gravitaţionale (Fig. A.6).
(17) Forţele axiale "indirecte" rezultate din acţiunea seismică pe direcţie transversală au fost calculate simplificat astfel:
- s-a considerat că forţa seismică se distribuie în mod egal la cele 10 cadre transversale, astfel încât forţa seismică
aferentă cadrului transversal curent este egală Fbc.t . = 1000 kN;
- considerând o distribuţie triunghiulară a forţelor seismice de nivel, momentele globale de răsturnare la baza structurii
au rezultat:

Figura A.6 Forţe axiale din încărcări gravitaţionale de lungă durată [kN]

79
- adoptând, în mod acoperitor, ipoteza simplificatoare că momentul de răsturnare este preluat integral printr-un cuplu de
forţe axiale ce se dezvoltă doar în stâlpii marginali, rezultă următoarele valori ale forţelor axiale "indirecte":

(18) Prin superpoziţia forţelor axiale din încărcări gravitaţionale cu cele "indirecte" generate de acţiunea forţei seismice
pe direcţie transversală orientată atât în sens pozitiv, cât şi negativ, rezultă valorile maxime ale forţelor axiale de
compresiune din stâlpi (Tabelul A.5).

80
Tabelul A.5
Centralizator forţe axiale adimensionale stâlpi.

Parter SM PA SC PB SC PC SC PD

N [kN] 1267 970 1080 1367

b [mm] 350 500 500 350

h [mm] 600 400 400 600

fcd [Mpa] 6.67 6.67 6.67 6.67

vN 0.905 0.727 0.810 0.976

Demisol SM DA SC DB SC DC SC DD

N [kN] 1654 1215 1350 1784

b [mm] 350 650 650 350

h [mm] 700 400 400 700

fcd [Mpa] 6.67 6.67 6.67 6.67

vN 1.012 0.701 0.778 1.092

(19) În tabelul A.5 este prezentat centralizat calculul forţelor axiale adimensionale din stâlpi, în axele A, B, C şi D la
nivelul parterului şi demisolului.
(20) Valoarea maximă a eforturilor axiale normalizate se înregistrează în stâlpul marginal din axul D şi este vmax =
1,092. Conform Anexei B din P 100-3, pentru stâlpi valoarea admisibilă a forţei axiale normalizate de compresiune este
vadm = 0,65 , astfel încât rezultă:

R3N = vadm/vmax = 0,65/1,092 = 0,60

(21) În concluzie, în metodologia de nivel 1, gradul global de asigurare structurală seismică este:

81
R3 = min (R3V; R3N) = min (0,78; 0,60) => R3 = 0,60 = 60%

(22) Clasa de risc seismic asociată punctajului obţinut de indicatorul R3 se stabileşte conform tabelului A.6, ce
reprezintă o reproducere a tabelului 8.3 din codul P 100-3.
(23) Având în vedere valoarea factorului R3 = 60 % tronsonul se încadrează în clasa de risc seismic RsII, respectiv
construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea
stabilităţii este puţin probabilă.

Tabelul A.6. Valorile R3 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R3 (%)

< 35 36-65 66-90 91-100

A.4.4 Metodologia de nivel 2: Calculul în domeniul elastic de comportare al materialelor


(1) În această metodologie efectele cutremurului sunt aproximate prin forţe laterale elastice aplicate construcţiei. În
consecinţă, pentru metodologia de nivel 2, forţele laterale aplicate structurii sunt cele corespunzătoare răspunsului
seismic elastic evaluat pe baza spectrului de răspuns neredus prin factorul q. Mărimea forţelor laterale trebuie stabilită
astfel încât deplasările obţinute în urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze deformaţiile impuse
structurii de către forţele seismice.
(2) În cazul în care perioada construcţiei este mai mare decât valoarea perioadei de colţ T c a spectrului este valabilă
aşa-numita regulă a "deplasării egale" ce precizează că deplasările răspunsului elastic reprezintă o limită superioară a
deplasărilor seismice neliniare.
(3) În cazurile în care perioada fundamentală a clădirii este inferioară perioadei de colţ deplasările inelastice efective
depăşesc valorile corespunzatoare răspunsului elastic şi pentru evaluarea lor trebuie aplicate corecţii. Astfel, în cazul

82
cutremurelor vrâncene înregistrate în Câmpia Română, pentru care T c = 1.6 sec, majoritatea clădirilor existente se înscriu
în domeniul 0 - Tc. Din acest motiv, deplasările asociate stării limită ultime obţinute din calculul structural cu încărcările
seismice elastice (nereduse) se corectează înmulţindu-le cu coeficientul de amplificare "c" din anexa E din P 100-1.
(4) În metodologia de nivel 2, verificarea elementelor structurale se face la starea limită ultimă şi, respectiv, starea limită
de serviciu, similar condiţiilor prevăzute de P 100-1 la proiectarea structurilor noi. În cazul SLS se efectuează numai
verificări ale deplasărilor laterale, în timp ce în cazul SLU se efectuează şi verificări ale rezistenţelor elementelor
structurale.
(5) Aşa cum s-a specificat mai sus, aportul pereţilor de compartimentare nu a mai fost considerat în calcul datorită
incertitudinilor legate de comportarea acestora la solicitări produse de noi acţiuni seismce. Conform anexei E din codul P
100-1, pentru verificarea deplasărilor rigidităţile elementelor structurale s-au considerat jumătate faţă de cele iniţiale:

Ec Ic* = 0,5 Ec Ic

(6) Pentru a obţine deplasările şi eforturile secţionale în elementele structurale de beton armat s-a realizat un model
tridimensional al structurii de rezistenţă.
(7) În urma analizei modale au rezultat următoarele moduri proprii de vibraţie pe direcţie transversală, prezentate în
tabelul A.7 şi figura A.7.
(8) Spre deosebire de metodologia de nivel 1 la care greutatea totală a clădirii a fost evaluată simplificat la aproximativ
38000 kN, metodologia de nivel 2 a fost efectuată folosind un program de calcul specific, care a furnizat o valoare de
36000 kN pentru greutatea totală a construcţiei.

Tabelul A.7
Perioadele modurilor proprii de vibraţie pe direcţie transversală

Factor de participare
Mod propriu de Perioada Suma factorilor de participare
modal
vibraţie [sec.] - Σλ -
-λ-
1 1,237 0.775 0.775

2 0,421 0.131 0.907

83
3 0,231 0.050 0.957

4 0,153 0.026 0.983

5 0,113 0.017 1.000

Figura A.7
Formele proprii de vibraţie pentru primele trei moduri proprii

(9) În consecinţă rezultă o forţă tăietoare de bază corespunzătoare răspunsului seismic elastic de:

84
(10) Această forţă laterală a fost distribuită pe verticală conform formei proprii a modului fundamental de vibraţie pe
direcţie transversală.
A.4.4.1 Verificarea deplasărilor relative de nivel
(1) Conform prevederilor din P 100-1, deplasările relative de nivel asociate SLS se obţin înmulţind valorile
corespunzătoare răspunsului elastic cu un factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii
seismice asociat verificărilor pentru SLS. Pentru construcţii încadrate în clasa II de importanţă valoarea acestui factor
este v = 0,4 .
(2) În mod similar pentru SLU deplasările elastice sunt amplificate cu un coeficient de amplificare ce ţine seama că
pentru construcţii având perioada fundamentală de vibraţie inferioară perioadei de colţ specifică amplasamentului
respectiv deplasările seismice calculate în domeniul inelastic sunt mai mari decât cele corespunzătoare răspunsului
seismic elastic.
(3) Acest coeficient este egal cu:

1 ≤ c = 3 - 2,5 T/Tc ≤ 2 => c = 3 - 2,5 ⋅ 1,24/1,60 = 1,0625

(4) Rezultă următoarele valori ale deplasărilor relative de nivel:

Tabelul A.8
Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU

85
Înălţime de Drift as. răsp. Drift as. Drift as.
Deplasare as. răsp.
Nivel nivel elastic SLS SLU
elastic [m]
[m] [%] [%] [%]

E3 0.435 3.80 1.68 0.67 1.79

E2 0.371 3.80 2.60 1.04 2.76

E1 0.272 3.80 2.89 1.15 3.08

P 0.162 3.80 2.71 1.09 2.88

D 0.059 3.73 1.59 0.63 1.69

(5) Cum valorile admisibile ale deplasărilor relative de nivel sunt de 0,5% pentru SLS şi de 2,5% pentru SLU, rezultă:

A.4.4.2 Verificarea elementelor structurale de beton armat


(1) Efectuarea verificărilor de rezistenţă în cazul SLU depinde de modul de cedare ductil sau fragil al elementului
structural sub acţiunea efortului considerat. Modurile de cedare ale elementelor de beton armat sunt definite în Anexa B
din P 100-3.
(2) Eforturile secţionale de calcul în elementele cu comportare inelastică se evaluează conform noului cod de evaluarea
seisimică pe baza relaţiei de principiu: Ed = (E E*/q) + Eg, în care EE* reprezintă efortul din acţiunea seismică considerând
spectrul de răspuns elastic (neredus); Eg este efortul din acţiunile neseismice asociate combinaţiilor de încărcări ce includ

86
acţiunea seismică; iar q reprezintă factorul de comportare corespunzător tipului de element analizat, respectiv naturii
cedării asociate tipului de efort considerat.
(3) Pentru cedările de tip ductil capacitatea elementelor se determină cu rezistenţele medii ale materialelor împărţite la
coeficienţii parţiali de siguranţă şi la factorul de încredere CF = 1,20 asociat nivelului de cunoaştere "normală" KL2.
(4) În cazul cedărilor fragile verificarea constă în compararea efortului rezultat sub acţiunea forţelor laterale şi
gravitaţionale, asociate plastificării elementelor structurale ductile ale structurii, cu valoarea efortului capabil calculat cu
valorile minime ale rezistenţelor materialelor (valorile caracteristice împărţite la CF şi coeficienţii parţiali de siguranţă).
A.4.4.2.1 Verificarea grinzilor
(1) Conform Anexei B din P 100-3 valorile factorului de comportare pentru elemente de tip grinzi din beton armat depind
de modul de comportare (ductilă sau neductilă), de procentele de armare de la partea superioară şi inferioară a grinzii şi
de intensitatea forţei tăietoare de calcul.
(2) Deoarece în zonele critice de la extremităţile grinzilor: (1) la partea superioară a grinzilor nu există cel puţin câte
două bare cu suprafaţa profilată cu diametrul ≥ 14 mm; (2) nu există cel puţin un sfert din armătura maximă de la partea
superioară prevăzută continuu pe toată lungimea grinzii; (3) în zona comprimată nu este prevăzută cel puţin jumătate din
secţiunea de armătură întinsă şi (4) în zonele critice distanţa dintre etrieri nu respectă condiţia s ≤ min {hw/4; 150 mm;
7dbL} (unde hw este înălţimea secţiunii transversale a grinzii şi dbL este diametrul minim al barelor longitudinale); s-a
considerat că modul de alcătuire şi armare a grinzilor structurii existente îndeplineşte doar parţial condiţiile prevăzute în
normativele de proiectare a structurilor noi. În consecinţă, valorile factorului de comportare s-au obţinut prin interpolări ale
valorilor q.
(3) În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor de rezistenţă pentru grinda peste
etajul 1 a cadrului transversal curent. În calculul tabelar prezentat în continuare s-au utilizat următoarele valori şi formule:
fcd = 11,11 MPa (6,67 MPa) - rezistenţa la compresiune a betonului de clasă C12/15 pentru cedarea de tip ductil
(respectiv fragil);
fctd = 0,89 MPa (0,61 MPa) - rezistenţa la întindere a betonului de clasă C12/15 pentru cedarea de tip ductil (respectiv
fragil);
fyd = 195,8 MPa (170,3 MPa) - rezistenţa de curgere a oţelului de marcă OL38 pentru cedarea de tip ductil (respectiv
fragil);
pmax = 100 ⋅ ζB (fcd/fyd) - procentul de armare maxim (corespunzător punctului de balans);
p, p', pe - procentele de armare ale armăturii întinse, armăturii comprimate şi, respectiv, procentul de armare cu etrieri;

87
VEd - forţa tăietoare de proiectare;
ME* ,VE* - momentul încovoietor, respectiv forţa tăietoare generate de acţiunea seismică considerând răspunsul elastic
al structurii (q = 1,00);
Mg ,Vg - momentul încovoietor, respectiv forţa tăietoare generate de acţiunile neseismice asociate combinaţiilor de
încărcări ce includ acţiunea seismică;
MEd = (ME*/q) + Mg - momentul încovoietor de calcul asociat comportării inelastice a secţiunii respective a grinzii;
MRd = As ⋅ fyd ⋅ (d - a) - momentul încovoietor capabil în secţiunea respectivă;
R3M = MRd/MEd - gradul de asigurare seismică structurală la moment încovoietor;
si ,cr - proiecţia pe orizontală normalizată a fisurii înclinate critice, cf. STAS 10107-0/90;
VEd - forţa tăietoare de proiectare, cf. P 100-1;
VEd - forţa tăietoare adimensionalizată, cf. STAS 10107-0/90;
VRd - forţa tăietoare capabilă, cf. STAS 10107-0/90;
R3V = VRd/VEd - gradul de asigurare seismică structurală la forţă tăietoare.

Tabelul A.9
Geometria şi armarea grinzii transversale peste etajul 1 a CTC

b h Aajos
Nivel Ax Aasus [mm2] ne Aae [mm2] ae [mm] p [%] p' [%] pe [%]
[mm] [mm] [mm2]

E1 A 250 650 1119 (2Φ20+1Φ25) 2454 (5Φ25) 2 50.3 200 0.75 1.64 0.20

402
E1 Bdr 250 500 1473 (3Φ25) 2 50.3 200 0.36 1.31 0.20
(2Φ16)

982
E1 Cdr 250 650 1473 (3Φ25) 2 50.3 200 0.65 0.98 0.20
(2Φ25)

628
E1 Bst 250 650 1473 (3Φ25) 2 50.3 200 0.42 0.98 0.20
(2Φ20)

402
E1 Cst 250 500 1473 (3Φ25) 2 50.3 200 0.36 1.31 0.20
(2Φ16)

88
1473
E1 D 250 650 2454 (5Φ25) 2 50.3 200 0.98 1.64 0.20
(3Φ25)

Tabelul A.10
Eforturi secţionale în grinda transversală peste etajul 1 a CTC

M*E V*E Mg Vg
Nivel Ax
[kNm] [kN] [kNm] [kN]

E1 A (-)1441.93 (-)439.91 -93.17 -85.23

E1 Bdr (-)890.70 (-)692.52 -22.15 -18.15

E1 Cdr (-)1055.32 (-)338.26 -113.63 -96.88

E1 Bst (+)-1164.55 (-)439.91 -76.76 77.71

E1 Cst (+)-909.86 (-)692.52 -24.59 20.03

E1 D (+)-1287.14 (-)338.26 -132.36 104.43

Notă:
Semnele din paranteză reprezintă valorile eforturilor secţionale pentru sensul negativ al acţiunii seismice.

(4) Atunci când acţiunea seismică este orientată pe direcţie transversală, în sensul pozitiv sau negativ al axei OY,
rezultă:

Tabelul A.11
Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1
la moment încovoietor - Seism pozitiv pe direcţie transversală (+OY)

Nivel Ax p - p' VEd+ q+ MEd MRd R3M

89
pmax [kNm] [kNm]

E1 A -0.29 0.21 5 195.216 120.5 0.617

E1 Bdr -0.31 0.41 5 155.99 31.5 0.202

E1 Cdr -0.11 0.24 5 97.434 105.8 1.085

E1 Bst 0.18 1.01 4 -367.898 -158.6 0.431

E1 Cst 0.31 0.79 4 -252.055 -115.4 0.458

E1 D 0.21 1.27 4 -454.145 -264.3 0.582

Tabelul A.12
Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1
la moment încovoietor - Seism negativ pe direcţie transversală (-OY)

p - p'
MEd MRd
Nivel Ax VEd- q- R3M
[kNm] [kNm]
pmax

E1 A 0.29 1.07 4 - 267.313 -264.3 0.989

E1 Bdr 0.31 0.77 4 -200.525 -115.4 0.575

E1 Cdr 0.11 1.21 4 -150.2 -158.6 1.056

E1 Bst -0.18 0.15 5 309.67 67.6 0.218

E1 Cst -0.31 0.39 5 206.562 31.5 0.152

E1 D -0.21 0.29 5 389.788 158.6 0.407

(5) Valorile gradului de asigurare structurală relevă faptul că grinda este subarmată faţă de solicitările asociate
seismului de proiectare. Valoarea minimă a indicatorului R3M se înregistrează în deschiderea centrală, în zona coridorului
de circulaţie dintre axele B şi C.

90
Tabelul A.13
Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la forţă tăietoare - Seism pe direcţie transversală

VRd
Nivel Ax vEd,max [kN] VEd si,cr R3V R3V ≥ 1
[kN]

-E1 A -142.73 1.07 0.67 158.1 1.17 ok

E1 Bdr -76.89 0.77 0.72 127.4 1.62 ok

E1 Cdr -161.94 1.21 0.76 179.6 1.06 ok

E1 Bst 135.22 1.01 0.67 158.1 1.11 ok

E1 Cst 78.77 0.79 0.72 127.4 1.66 ok

E1 D 169.49 1.27 0.76 179.6 1.11 ok

(6) Deoarece în toate secţiunile gradul de asigurare seismică la forţă tăietoare are valori supraunitare, rezultă că grinda
posedă o capacitate la forţă tăietoare suficientă pentru a permite curgerea armăturilor longitudinale din solicitarea de
moment încovoietor, adică se pot dezvolta articulaţii plastice în secţiunile de la capetele grinzilor.
A.4.4.2.2 Verificarea stâlpilor
(1) Având în vedere următoarele:
(i) lungimea zonelor cu etrieri îndesiţi de la extremităţile stâlpilor este inferioară lungimii critice prevăzute în codul de
proiectare seismică P 100-1;
(ii) în zonele critice distanţa dintre etrieri nu respectă condiţia s ≤ min {b0/3; 125 mm; 7dbL} (unde b0 este latura minimă
a secţiunii utile a grinzii şi dbL este diametrul minim al barelor longitudinale);
(iii) pentru o mare parte din stâlpi distanţa în secţiune dintre barele consecutive aflate la colţul unui etrier sau prinse de
agrafe este mai mare de 200 mm şi (4) pentru un număr de stâlpi coeficientul de armare transversală este inferior valorii
minime prevăzute în P 100-1;

91
s-a considerat că modul de alcătuire şi armare a stâlpilor structurii existente îndeplineşte doar parţial condiţiile
prevăzute în normativele de proiectare a structurilor noi. În consecinţă, valorile factorului de comportare s-au calculat prin
interpolări ale valorilor q corespunzătoare comportării ductile şi respectiv neductile.
(2) În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor de rezistenţă pentru stâlpii cadrului
transversal curent de la nivelul demisolului. Pe lângă factorii definiţi anterior la verificarea grinzilor, se mai utilizează:
vd - forţa axială adimensionalizată de proiectare;
NE* - forţa axială generată de acţiunea seismică considerând spectrul de răspuns elastic;
Ng - forţa axială generată de acţiunile neseismice asociate combinaţiilor de încărcări ce includ acţiunea seismică;
NEd = (NE*/q) + Ng - forţa axială de calcul asociată comportării inelastice;
f'ctd = fctd ⋅ (1 + 0.5 ⋅ υd) - rezistenţa la întindere a betonului pentru elemente solicitate la încovoiere cu forţă axială;

(3) S-au obţinut astfel următoarele rezultate:

Tabelul A.14
Geometria şi armarea stâlpilor CTC la nivelul demisolului

b h Aalat Aatot plat ptot pe


Nivel Ax
[mm] [mm] [mm2] [mm2] [%] [%] [%]

D A 350 700 942(3Φ20) 2512(8Φ20) 0.40 1.08 0.33

D B 650 400 942(3Φ20) 2512(8Φ20) 0.40 1.06 0.18

D C 650 400 942(3Φ20) 2512(8Φ20) 0.40 1.06 0.18

D D 350 700 942(3Φ20) 2512(8Φ20) 0.40 1.08 0.33

Tabelul A.15
Eforturi secţionale la baza stâlpilor CTC la nivelul demisolului

92
ME* VE* NE* Mg Vg Ng
Nivel Ax
[kNm] [kN] [kN] [kNm] [kN] [kN]

D A (-)1764 (-)634 (-)1624 -32 -28 -900

D B (-)1004 (-)551 (-)394 18 15 -967

D C (-)976 (-)527 (+)-756 -26 -23 -1082

D D (-)1718 (-)594 (+)-1261 43 39 -994

Notă:
Semnele din paranteză reprezintă valorile eforturilor secţionale pentru sensul negativ al acţiunii seismice.

(4) Atunci când acţiunea seismică este orientată pe direcţie transversală rezultă următoarele valori ale gradului de
asigurare seismică la moment încovoietor şi respectiv la forţă tăietoare:

Tabelul A.16
Gradul de asigurare seismică structurală la moment încovoietor pentru stâlpii CTC la baza demisolului - Seism pe direcţie
transversală

MEd MRd
Ax Vd ,max q NEd,min [kN] R3M
[kNm] [kNm]

A 0.562 3 -359 556 251 0.451

B 0.410 4 -869 269 186 0.691

C 0.513 3 -830 351 184 0.524

D 0.551 3 -574 530 292 0.551

93
Tabelul A.17
Gradul de asigurare seismică structurală la forţă tăietoare pentru stâlpii
CTC la baza demisolului - Seism pe direcţie transversală

VEd VRd
Ax si ,cr Veb R3V R3V ≤ 1
[kN] [kN]

A 163 0.555 0.752 196.4 1.205 ok

B 120 0.777 0.507 150.0 1.253 ok

C 125 0.776 0.534 149.8 1.195 ok

D 181 0.566 0.803 200.3 1.108 ok

(5) Ca şi la grinzi, în toate secţiunile gradul de asigurare seismică la forţă tăietoare au valori supraunitare.
(6) Deoarece indicatorul R3,gr minim este 15% ar rezulta încadrarea structurii în clasa de risc seismic RsI. Din acest
motiv sunt prezentate prevederile codului P 100-3, capitolul 8.
(7) Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei, trebuie considerate ca servind
numai pentru orientare în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită clasă de risc seismic. Faptul că valoarea unui
anumit indicator (admiţând că este apreciat drept criteriul critic din toate cele trei, pentru construcţia considerată) se
înscrie într-un anumit interval de valori, asociat unei anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în
clasa respectivă.
(8) Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei analize complexe a
ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a identifica verigile slabe ale sistemului
structural şi deficienţele semnificative ale elementelor nestructurale. Odată identificate, aceste deficienţe trebuie
ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic
şi al riscului de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
(9) În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru siguranţa structurală la
seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de cerinţele de diferite naturi, să precizeze ponderea
acestora în ansamblul structurii şi să estimeze marja de securitate sau de insecuritate."

94
(10) Ţinând seama de aceste precizări, din codul P 100-3, se consideră că realizarea unei rezistenţe de 15% din
necesar pentru o singură secţiune de grindă, la un singur nivel, nu este în măsură să compromită siguranţa structurală.
Pentru indicatorul R3,gr la moment încovoietor se propune valoarea R3,gr = 40, care este considerată valoarea medie
pentru grinzi. Pentru a obţine o imagine cât mai clară a comportării structurii în cazul unui eveniment seismic major, se va
continua evaluarea prin calcul utilizând metode mai apropiate de comportarea reală, şi anume, calculul static şi dinamic în
domeniul neliniar de comportare al materialelor.
(11) În concluzie, în metodologia de nivel 2, gradul global de asigurare structurală seismică este:

R3 = min (R3d,SLU; R3grM; R3stM) = min (0,43; 0,40; 0,45) => R3 = 0,40 = 40%

A.4.5 Evaluarea pe baza metodologiei de nivel 3


(1) Aceasta reprezintă cea mai avansată metodologie de evaluare prin calcul întrucât implică utilizarea modelelor
neliniare. Ea se aplică la structuri pentru care se doreşte o evaluare mai precisă a performanţelor seismice, pentru care
metodologiile de nivel 1 şi 2 nu au oferit rezultate suficient de credibile.
(2) Pentru evaluarea seismică pe baza metodologiei de nivel 3 s-au utilizat atât metode de calcul static neliniar (de tip
"push-over"), cât şi analize dinamice neliniare (de tip "time- history").
A.4.5.1 Analiza statică neliniară
(1) Această metodă de calcul neliniar a fost aplicată în conformitate cu prevederile anexei D din codul P 100-1 şi a
urmărit să determine atât capacitatea de rezistenţă (forţa inelastică) a structurii (Fy), cât şi capacitatea acesteia de
deplasare (du). Această valoare a deplasării ultime este în final raportată la cerinţa de deplasare (d s) obţinându-se astfel
gradul de asigurare structurală seismică - indicatorul R3.
(2) La definirea caracteristicilor de deformare post-elastică (curbele potenţial plastice, s-au adoptat următoarele ipoteze:
M - θ), pentru zonele
- pentru fiecare deschidere a grinzilor armarea longitudinală variază foarte mult (Fig. A.4), ceea ce face ca identificarea
zonelor potenţial plastice să fie atât dificilă, cât şi relativ incertă. Astfel pentru a defini poziţiile articulaţiilor plastice trebuie
ca în fiecare secţiune din lungul grinzii capacitatea la încovoiere să fie comparată cu momentele rezultate în calculul
static convenţional, pentru fiecare sens de acţiune seismică. Întrucât atât diagrama de momente capabile, cât şi
diagramele aferente calculului convenţional variază în lungul grinzii, procedura de identificare a zonelor potenţial plastice
devine extrem de complicată. Pentru a o simplifica, s-a optat ca pe fiecare deschidere a grinzilor să se definească 4

95
poziţii posibile ale articulaţiilor plastice. Poziţiile acestora au fost definite ţinând cont de variaţiile diagramei de momente
capabile, ce evidenţiază salturi bruşte de capacitate atât pentru momentele pozitive, cât şi pentru cele negative (Fig.
A.8).

Figura A.8
Poziţiile articulaţiilor plastice potenţiale în funcţie de variaţia armăturii longitudinale

96
- în planurile de armare originale se observă că armăturile longitudinale de la partea inferioară a grinzilor au o lungime
de ancorare mai mică decât cea necesară conform normelor actuale de proiectare seismică şi ca urmare este posibil ca
în articulaţiile de capăt să nu se poată mobiliza întreaga capacitate de încovoiere. Având însă în vedere că: (a) prezenţa
ciocurilor la capete îmbunătăţeşte semnificativ capacitatea de ancorare a barelor netede şi (b) rezultatele testelor
experimentale au arătat că, în condiţiile unei execuţii corecte, lungimea de ancorare necesară este în realitate sensibil

97
mai mică decât cea impusă în codurile actuale, în analizele neliniare efectuate s-a considerat că barele longitudinale
lucrează la întreaga lor capacitate.
(3) Pentru calculul static neliniar s-au utilizat două tipuri de articulaţii plastice:
- articulaţii plastice de "încovoiere" ce nu sunt influenţate de intensitatea forţei axiale. Acestea au fost atribuite grinzilor
deoarece în aceste elemente forţele axiale au valori neglijabile;
- articulaţii plastice de "încovoiere cu forţă axială" ce iau în considerare influenţa forţei axiale asupra momentului capabil
şi a rotirii plastice. Acest tip de articulaţii au fost amplasate la capetele stâlpilor, pe înălţimea fiecărui nivel.
(4) Rotirile plastice capabile ale elementelor de beton armat au fost evaluate utilizând relaţiile (B.1a) şi (B.1b) din Anexa
B a codului P 100-3. Pentru beton şi armătură s-au determinat valorile medii ale rezistenţelor asociate materialelor
specificate în planşele originale, ce au fost de altfel confirmate şi de seria limitată de teste nedistructive, iar valorile medii
au fost împărţite la factorul de încredere CF = 1,20.
(5) În continuare se prezintă spre exemplificare modul de aplicare al acestei relaţii în cazul unei grinzi şi al unui stâlp.
Astfel, la nivelul parterului, în capătul din axul A, grinda cadrului transversal curent are o secţiune de beton de 350x650
mm şi este armată longitudinal cu 5Φ25 la partea superioară şi 2Φ20+1Φ25 la partea inferioară. Armarea transversală
este realizată cu etrieri Φ8/200.
În consecinţă, în zona critică din axul A rezultă următoarea valoare a rotirii plastice maxime:

în care:
β - este un coeficient care pentru grinzi şi stâlpi are valoarea β = 0,01;
h - este înălţimea secţiunii transversale; h = 650 mm;
LV = M/V reprezintă braţul de forfecare în secţiunea de capăt; LV = 3.54;
ω' , ω - coeficienţii de armare a zonei comprimate, respectiv întinse.

98
În zona de capăt din axul A:
ω' = 2454 / (250 ⋅ 615) = 0 ,016 ; ω' ≤ 0,01
ω = 1119 / (250 ⋅ 615) = 0 ,0073; ω ≥0,01
ρsx = Asx / (bw sh) = (2 ⋅ 50 ,3) / (250 ⋅ 200) = 0,002 - reprezintă coeficientul de armare transversală;
α - este factorul de eficienţă al confinării, determinat cu următoarea formulă:

în care:
bo şi ho reprezintă dimensiunile miezului confinat măsurat la axul etrierilor;
bi este distanţa interax între armăturile longitudinale aflate în colţul unui etrier sau al unei agrafe, în lungul perimetrului
secţiunii.

Rezultă că rotirea plastică maximă pozitivă şi maximă negativă în secţiunea de capăt a grinzii este:

99
Întrucât conform P 100-3 pentru elementele armate cu bare netede, fără înnădiri în zonele critice, rotirea plastică
maximă calculată cu relaţia de mai sus se reduce prin înmulţire cu un coeficient de reducere cu valoarea de 0,5, iar dacă
nu sunt respectate regulile de armare transversală a zonelor critice se reduce şi cu 0,8, rezultă că valoarea finală a rotirii
plastice maxime în zona de capăt din axul A al grinzii este de:
θumpl+ = 0,0355 ⋅ 0,8 ⋅ 0,5 = 0,01424
θumpl- = 0,0231 ⋅ 0,8 ⋅ 0,5 = 0,00924
La baza parterului stâlpii interiori ai cadrului transversal curent au o secţiune transversală de 500x400 mm şi sunt
armaţi longitudinal cu 3Φ16 pe latură. Armarea transversală este realizată cu un etrier perimetral şi unul rombic având
diametrul de Φ6 dispuşi la un pas de 150 mm. Conform relaţiei (B.1a) din noul cod de evaluare seismică, rotirea plastică
maximă a stâlpului utilizată în verificările la ULS este:

în care
β = 0,01
h = 400 mm
LV = 1.75 m
ρsx = Asx / (bw ⋅ sh) = (3.41 ⋅ 28 ,3) / (500 ⋅ 150) = 0 ,0013
α = 0 ,443
vd = NEd/bhfc = (860 ⋅ 103) / (500 ⋅ 400 ⋅ 16,67) = 0,26
Rezultă că rotirea plastică maximă a stâlpului este:

100
Întrucât stâlpii sunt armaţi tot cu bare netede, şi această valoare trebuie redusă la jumătate, iar dacă nu sunt
respectate regulile de armare transversală a zonelor critice se reduce şi cu 0,8. Astfel încât rezultă că valoarea finală a
rotirii plastice maxime la baza stâlpilor interiori ai cadrului transversal curent, la nivelul parterului, este de θumpl = 0.0084.
(6) Modurile de definire ale legilor constitutive ale zonelor potenţial plastice sunt prezentate schematic în figurile A.9 şi
A.10. Momentul de "curgere" şi cel ultim au fost determinate pe baza detaliilor de armare ale fiecărui element în parte.
Având în vedere că valorile rotirilor ultime nu diferă foarte mult de la un element la altul, pentru modelarea articulaţiilor
plastice s-au utilizat global aceleaşi valori pentru rotirile plastice maxime. Acestea reprezintă media valorilor obţinute
aplicând relaţiile de estimare din Anexa B a codului P 100-3, pentru un număr restrâns de elemente.
(7) Pentru analiza neliniară de tip "pushover" forţe laterale au fost distribuite pe verticală conform formei proprii a
modului fundamental de vibraţie, acţionând consecutiv atât în sensul pozitiv, cât şi în cel negativ al axei transversale a
clădirii. S-au obţinut astfel, la nivelul structurii, două curbe forţă-deplasare.
(8) Analiza neliniară a fost aplicată considerând structura deja solicitată de sarcinile gravitaţionale de lungă durată
asociate grupării de încărcări ce includ acţiunea seismică.

Figura A.9
Legea M - θ pentru grinzi

101
Figura A.10
Legea M - θ şi suprafeţele de interacţiune N - M2 - M3 pentru stâlpi

102
(9) Pentru cazul în care forţa seismică acţionează în sensul pozitiv al axei OY, etapele metodei de calcul biografic sunt
următoarele:
A.4.5.1.1 Construirea curbei forţă laterală - deplasare la vârful construcţiei
(1) În figura A.11 este prezentată curba forţă laterală - deplasare orizontală la vârful construcţiei obţinută cu ajutorul
unui program de calcul static neliniar.

Figura A.11
Curba Fb - d pentru sistemul cu "n" GLD pe direcţia "+OY"

103
(2) Forţa de curgere este de aproximativ 3800 kN, rezultând astfel un coeficient seismic determinat raportând această
valoare la greutatea construcţiei, este egal cu:

cy = Fy/G = 3800/36000 => cy = 0,106 = 10.6%

A.4.5.1.2 Evaluarea proprietăţilor sistemului cu un singur grad de libertate echivalent


(1) Echivalarea se realizează conform prevederilor din Anexa D a codului P 100-1 în funcţie de proprietăţile dinamice şi
de rezistenţă ale structurii analizate, determinate în pasul anterior. Echivalarea este necesară pentru a compara
caracteristicile structurii cu cerinţele stabilite din spectrele răspunsului seismic.
(2) Rigidităţile elementelor structurale se stabilesc conform prevederilor Anexei E din P 1001.
(3) Relaţiile de echivalare între mărimile răspunsului sistemului cu 1 GLD: deplasări d* şi - 64 -ssoc Fb* , şi mărimile - 64
-ssociate răspunsului MDOF, d şi F sunt:

104
unde:

(4) Utilizând masele de nivel şi componentele vectorului de vibraţie al modului fundamental de vibraţie în direcţie
transversală rezultă următoarele valori ale masei generalizate şi factorului de participare:

Tabelul A.18
Masa generalizată şi factorul de participare ale sistemului echivalent cu 1GLD

Nivel mi [kN] δi Φi miΦi2 miΦi

105
E3 620 0.025 1.000 620 620

E2 730 0.022 0.854 532 623

E1 740 0.016 0.625 289 463

P 750 0.009 0.370 103 278

D 760 0.003 0.134 14 102

m = 3600 kN m* = 1558 l* = 2086

(5) În final mărimile răspunsului sistemului real cu "n" GLD se multiplică astfel:

(6) În vederea stabilirii parametrilor structurali definitorii pentru spectrele răspunsului seismic inelastic, curba F b* - d* a
fost idealizată sub forma unei diagrame biliniare (Fig. A.12). Curba idealizată a fost obţinută astfel încât rigiditatea iniţială
şi capacitatea de absorbţie de energie să nu se modifice prin schematizarea curbei.

Figura A.12 Curba Fb* - d* pentru sistemul echivalent cu "1" GLD pe direcţia "+OY"

106
(7) Sistemul echivalent cu 1 GLD se caracterizează prin următorii parametri:
• Forţa de iniţiere a curgerii:
Fy* = 4900 kN • Deplasarea la curgere:
dy* = 26.5 mm
• Deplasarea ultimă:
du* = 128 mm
• Perioada de vibraţie asociată stadiului fisurat al elementelor de beton se poate mai calcula utilizând şi următoarea
formulă:

107
• Coeficientul seismic:

cy* = Fy*/G = 4900/36000 = 0,136 = 13,6 %

A.4.5.1.3 Determinarea cerinţei de deplasare

Figura A.13
Accelerograme sintetice ce corespund spectrului de proiectare din P 100-1

108
109
(1) Cerinţa de deplasare s-a obţinut utilizând spectrele inelastice de răspuns pe amplasament. Acestea s-au obţinut prin
utilizarea unui set de 6 accelerograme sintetice (Fig. A.13), create prin modificarea unor înregistrări reale astfel încât să
corespundă spectrului de proiectare ce caracterizează zonele cu perioada de colţ de 1,60 sec (Fig. A.14).
Accelerogramele au fost scalate pentru a corespunde unei acceleraţii de vârf a terenului de ag = 0,24 g.
(2) Pentru o forţă normalizată de iniţiere a curgerii având valoarea de cy* = 0,136 se obţin spectrele inelastice de
deplasare reprezentate în figura A.15. În acelaşi grafic s-a reprezentat şi variaţia cerinţei de deplasare calculată cu relaţia
(6.8) din P 100-3, bazată pe regula "deplasării egale".

Figura A.14
Pseudo-spectrele de acceleraţii asociate setului de 6 accelerograme sintetice

Figura A.15
Spectrele inelastice de deplasare pentru cy* = 0,136

110
(3) Se observă că pentru perioada de vibraţie a sistemului echivalent cu 1 GLD ( T* = 1,24 s ), valorile cerinţei de
deplasare variază mult în funcţie de accelerogramă. Ca urmare, în figura A.16 s-a reprezentat variaţia valorilor medii ale
deplasărilor spectrale inelastice. Se observă că pentru T* = 1,24 s cerinţa de deplasare furnizată de relaţia (6.8) din P
100-3 este aproximativ egală cu valoarea spectrală medie de ds = 0,26 m.

Figura A.16
Variaţia valorilor medii ale deplasărilor spectrale inelastice pt. cy* = 0,136

111
(4) Deoarece, aşa cum se observă în figura A.16, pentru construcţii cu perioada fundamentală mai mare de 0,60 s
cerinţa de deplasare calculată cu formula (6.8) din P 100-3 are un caracter acoperitor, s-a optat ca pentru determinarea
gradului de asigurare structurală seismică să se utilizeze valoarea furnizată de această ecuaţie:

112
(5) În metodologia de nivel 3 aplicând metoda de calcul static neliniar se pot efectua verificări de ansamblu ale structurii
la SLU:
a) În termeni de deplasare, aşa cum este prevăzut în noul cod de evaluare seismică, valoarea gradului de asigurare
structurală seismică pe direcţie transversală, în sensul pozitiv al axei OY este:

Figura A.17 - Curbele Fb-d şi Fb* - d * pe direcţia "-OY"

113
b) În termeni de rezistenaă, comparând valoarea maximă a forţei tăietoare de bază înregistrată cu valoarea forţei
seismice de proiectare amplificată printr-un factor care cuantifică suprarezistenţa structurii. Acest factor este egal cu
produsul între raportul dintre valorile medii şi cele de proiectare ale materialelor şi factorul care exprimă redundanţa
specifică tipului de structură analizat. Pentru structuri din beton armat factorul de suprarezistenţă este egal cu 1,25 ⋅ au /
a1 , unde raportul au / a1 este definit conform P100-1. Astfel, încadrând structura existentă în clasa de ductilitate H,
coeficientul seismic de proiectare este egal cu:

114
(6) Aplicând aceeaşi procedură pentru cazul în care forţele orizontale acţionează în sensul negativ al axei OY se obţin
următoarele rezultate:
- sistemul echivalent cu 1 GLD se caracterizează prin următorii parametrii:
• Forţa de iniţiere a curgerii:
Fy* = 4950 kN
• Deplasarea la curgere:
dy* = 27 mm
• Deplasarea ultimă:
du* = 125 mm
• Perioada de vibraţie:
T* = 1,24 sec
• Coeficientul seismic:
cy* = 0 ,139 = 139%
- cerinţa de deplasare conform ecuaţiei (6.8) din P 100-3 este d s = 0,27 m .
(7) Rezultă că pe direcţie transversală în sensul negativ al axei OY, verificările de ansamblu ale structurii la SLU
furnizează următoarele rezultate:
a) În termeni de deplasare:

R3-OY = du/ds = 0,125/0,27 => R3-OY = 0,46

115
b) În termeni de rezistenţă:

R3,r-OY = cy/c = 0,107/168 => R3,r-OY = 0,64

A.4.5.2 Analiza dinamică neliniară


(1) Această metodă de calcul neliniar a fost aplicată în conformitate cu prevederile din codul de proiectare seismică P
100-1 şi a urmărit să verifice atât capacitatea de deformare a structurii în ansamblul ei, cât şi deformaţiile ce se dezvoltă
în zonele potenţial plastice ale structurii.
(2) Pentru analizele dinamice neliniare s-a utilizat un set de trei accelerograme: accelerograma N-S înregistrată la
INCERC în 4 martie 1977 ce a fost amplificată astfel încât acceleraţia maximă a terenului să fie de a g = 0,24 g şi două
accelerograme artificiale obţinute prin modificarea celor înregistrate la INCERC în 1977 pe direcţiile N-S şi E-V astfel
încât să fie compatibile cu spectrul de proiectare din P 100-1.
(3) Iniţial caracteristicile de deformare post-elastică au fost definite prin aceleaşi curbe M - θ folosite în calculul static
biografic. S-a observat însă că pentru structura supusă evaluării, caracterizată printr-un număr însemnat de elemente
subarmate, "căderea" bruscă din legile constitutive ale articulaţiilor plastice face ca algoritmul de integrare a ecuaţiilor
diferenţiale de mişcare să nu fie convergent şi analiza să fie stopată înainte de terminarea mişcării terenului. În
consecinţă pentru analiza dinamică neliniară s-au utilizat legile constitutive M - θ prezentate în figura A.18.
(4) În tabelul A.19 sunt centralizate valorile maxime ale rotirilor în articulaţiile plastice din grinzile fiecărui nivel. Pentru
fiecare valoare a rotirii plastice este prezentată şi valoarea asociată a gradului de asigurare structurală seismică -
indicatorul R3. În mod similar tabelul A.20 prezintă valorile maxime ale rotirilor în articulaţiile plastice din stâlpi.
(5) În aceste tabele s-au folosit următoarele notaţii: "77inc13orig" reprezintă accelerograma originală înregistrată la
INCERC pe direcţia N-S la cutremurul din 1977; "77inc13sv" reprezintă accelerograma artificială obţinută prin modificarea
celei dintâi astfel încât să fie compatibilă cu spectrul de proiectare; iar "77inc11sv" reprezintă accelerograma artificială
obţinută prin modificarea celei înregistrate la INCERC pe direcţie E-V tot în 1977.

Figura A.18
Legile M - θ pentru grinzi şi stâlpi utilizate în analiza dinamică neliniară

116
(6) Comparând valorile minime din aceste tabele cu valorile celorlalte niveluri ale structurii se remarcă faptul că: sub
acţiunea excitaţiei seismice înregistrate la INCERC în 1977 (77inc13orig) deformaţiile plastice se concentrează în stâlpii
şi grinzile de la nivelul parterului după cum se observă şi în figura A.19(a); pentru accelerograma artificială 77inc13sv
deformaţiile inelastice sunt concentrate în stâlpii de la parter şi în grinzile planşeului peste etajul 1 (Fig. A.19(b)); iar
pentru mişcarea terenului caracterizată de accelerograma artificială 77inc11sv cele mai puternic solicitate articulaţii
plastice sunt în stâlpii şi grinzile de la etajul 1 (Fig. A.19(c)).

Tabelul A.19
Valori maxime ale rotirilor plastice în grinzi şi indicatorii R3 asociaţi

77inc13orig 77inc13sv 77inc11sv


Nivel
θmaxpl R3grinzi θmaxpl R3grinzi θmaxpl R3grinzi

E3 0.023 0.61 0.014 0.97 0.011 1.28

E2 0.033 0.42 0.018 0.79 0.035 0.40

E1 0.041 0.34 0.101 0.14 0.093 0.15

P 0.073 0.19 0.067 0.21 0.068 0.21

117
D 0.071 0.20 0.045 0.31 0.026 0.54

(7) În figura A.19, pentru toate cele trei mişcări seismice, se remarcă apariţia mecanismelor de plastificare de nivel ce
impun ca cea mai mare parte din energia indusă de excitaţia seismică să fie disipată în zonele plastice de la nivelul
respectiv, rezultând astfel cerinţe foarte mari de deformare în articulaţiile plastice.

Tabelul A.20
Valori maxime ale rotirilor plastice în stâlpi şi indicatorii R3 asociaţi

77inc13orig 77inc13sv 77inc11sv


Nivel
θmaxpl R3stâlpi θmaxpl R3stâlpi θmaxpl R3stâlpi

E3 0.008 1.72 0.017 0.80 0.016 0.89

E2 0.009 1.54 0.024 0.57 0.053 0.26

E1 0.026 0.53 0.031 0.45 0.075 0.19

P 0.096 0.15 0.033 0.43 0.060 0.23

D 0.016 0.86 0.017 0.85 0.010 1.40

Figura A.19 Deformata cadrului transversal din axul 9 la pasul de timp t = 25 sec

118
(8) Analizând comparativ valorile individuale ale indicatorului R3j în termeni de deformaţii plastice obţinute în
metodologia de nivel 3 cu valorile individuale în termeni de rezistenţă furnizate de metodologia de nivel 2 se observă că:
- în cazul grinzilor valorile asociate calculului dinamic neliniar sunt în mod sistematic mai mari faţă de cele obţinute în
metodologia de nivel 2, astfel încât, pentru construcţia evaluată, indicatorii individuali R 3j în termeni de rezistenţă
subapreciază capacitatea de deformare plastică a grinzilor;
- în cazul stâlpilor valoarea minimă a indicatorului R3j asociat rotirii plastice maxime este circa două ori mai mică faţă de
cea asociată momentului încovoietor.
(9) Deoarece analiza dinamica neliniară nu pune în evidenţă eventualele cedări premature la forţă tăietoare a
elementelor structurale, s-a verificat dacă valorile maxime induse de mişcarea seismică sunt inferioare capacităţii la forţă
tăietoare a grinzilor şi stâlpilor din beton armat. Verificările au confirmat constatările din metodologia de nivel 2 şi anume
că elementele existente posedă o capacitate la forţă tăietoare suficient de mare pentru a permite intrarea în curgere a
armăturilor longitudinale.
(10) La nivelul structurii, gradul de asigurare structurală seismică R3 se determină în termeni de deplasare ca raportul
dintre deplasarea laterală capabilă (ultimă) şi cerinţa de deplasare impusă structurii de mişcarea seismică.

119
(11) În timp ce cerinţa de deplasare reprezintă valoarea maximă înregistrată a deplasării laterale la vârful construcţiei,
deplasarea ultimă a fost definită ca reprezentând valoarea deplasării laterale la vârful construcţiei la care intervine
ruperea (prin depăşirea capacităţii de rotire) în primul element vertical al structurii de rezistenţă.

Figura A.20
Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma "77inc13orig"

(12) Astfel, pentru mişcarea reală înregistrată la INCERC pe direcţia N-S în 1977 şi scalată pentru o acceleraţie maximă
de ag = 0.24 g , deplasarea la vârf indusă de mişcarea seismică variază conform figurii A.20. A rezultat o cerinţă de
deplasare la vârful construcţiei de ds = 33 cm şi o deplasare capabilă de du = 17 cm , aşa încât gradul de asigurare
structurală seismică pe direcţia transversală a clădirii este egal cu R3OY = 0 ,52.

120
(13) În mod similar pentru cele două accelerograme sintetice rezultă indicatorii:
R3OY = 0,17/0,24 = 0,70 - pentru "77inc13sv" (Fig. A.21)
şi
R3OY = 0,15/0,34 = 0,44 - pentru "77inc11sv" (Fig. A.22).
(14) Întrucât în calculul dinamic neliniar nu au fost folosite cel puţin şapte mişcări ale terenului compatibile cu spectrul
de răspuns elastic răspunsul structurii, pentru verificări nu s- a putut folosi media valorilor de răspuns din cele trei analize
efectuate.
(15) Ca urmare, în metodologia de nivel 3 utilizând metode de calcul dinamic neliniar, gradul de asigurarea structurală
seismică la nivelul structurii reprezintă cea mai mică valoare dintre cele obţinute sub acţiunea mişcărilor terenului
caracterizate de cele trei accelerograme folosite:

R3 = min (0,52; 0,70; 0,44) => R3 = 0,44 = 44%

(16) În consecinţă, conform punctajului obţinut de indicatorul R3 = 44%, tronsonul analizat se încadrează în clasa de
risc seismic RsII.

Figura A.21 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma "77inc13sv"

121
Figura A.22 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma "77inc11sv"

122
(17) La finalul metodologiei de nivel 3, merită remarcat că dacă transformăm cerinţa de deplasare asociată sistemului
echivalent cu 1 GLD, obţinută în calculul static neliniar, în valoarea asociată sistemului real, rezultă ds = 0.26/0.75 = 0.35
m. Se observă că această valoare este extrem de apropiată de valoarea maximă a cerinţei de deplasare obţinută în
calculul dinamic neliniar.
(18) Similar, din punct de vedere al deplasării ultime, calculul static biografic conferă o valoare de du = 0.128 / 0.75 =
0.17 m , apropiată de valorile deplasării ultime rezultate în analizele dinamice neliniare.
A.5 Verificarea atingerii obiectivelor de performanţă şi durabilitate în conformitate cu prevederile P 100-3
(1) Pentru evaluarea finală a siguranţei structurale a clădirii existente se centralizează în continuare rezultatele obţinute
în fiecare etapă a procesului de evaluare:

123
1. Din punct de vedere al evaluării calitative a rezultat un "grad de îndeplinire al conditiilor de alcătuire seismică" de R1
= 76 puncte ce corespunde clasei de risc seismic RsIII.
2. Din punct de vedere al evaluării stării de degradare a rezultat un "grad de afectare structurală" de R 2 = 89 puncte ce
corespunde tot clasei de risc seismic RsIII.
3. Din punct de vedere al evaluării analitice prin calcul au rezultat următoarele valori ale "gradului de asigurare
structurală seismică":
• În metodologia de nivel 1: R3 = 60% - clasa de risc seismic RsII
• În metodologia de nivel 2: R3 = 40% - clasa de risc seismic RsII
• În metodologia de nivel 3:
a. Calcul static neliniar: R3 = 46% - clasa de risc seismic RsII
b. Calcul dinamic neliniar: R3 = 44% - clasa de risc seismic RsII
(2) În consecinţă, structura de rezistenţă a tronsonului evaluat se încadrează în clasa de risc seismic R sII ce cuprinde
construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea
stabilităţii este puţin probabilă.
(3) Din acest motiv se impune intervenţia asupra structurii de rezistenţă pentru a spori nivelul de siguranţă al clădirii.
(4) În continuare este prezentată soluţia minimală de intervenţie pentru clădirea anterior evaluată seismic: introducerea
de trei (3) pereţi structurali de beton armat, dispuşi în deschiderea dintre axele C şi D ale cadrelor transversale din axele
4,6 şi 8 (Fig. A.23).

Figura A.23
Poziţionarea în plan a pereţilor noi introduşi

124
(5) La baza alegerii acestei soluţii minimale au stat următoarele criterii:
• deşi clădirea are o vârstă de aproape jumătate de secol, se apreciază că va mai fi utilizată ulterior consolidării pentru
încă cel puţin 50 ani, durata obişnuită de proiectare pentru construcţii noi;
• costuri cât mai reduse ale consolidării propriu-zise, dar şi ale refacerii şi reparaţiilor finisajelor în zonele afectate de
consolidare;
• întrucât clădirea este destinată în principal activităţilor didactice şi de laborator se impune păstrarea unei configuraţii
arhitecturale cu săli mari având o bună iluminare naturală;
• în condiţiile actuale în care spaţiile existente sunt insuficiente bunei funcţionări, reducerea regimului de înălţime sau a
gradului de ocupare al clădirii reprezintă strategii inacceptabile;
• s-a evaluat de asemenea că reducerea maselor prin înlocuirea pereţilor de compartimentare existenţi cu pereţi
realizaţi din materiale uşoare nu este semnificativă şi în consecinţă nu se poate obţine o reducere sensibilă a cerinţelor
seismice;

125
• având în vedere funcţiunea clădirii este important ca durata de execuţie a lucrărilor de intervenţie să fie cât mai
scurtă;
• întrucât între corpul ce urmează a fi consolidat şi clădirea învecinată există rosturi de mici dimensiuni (cca. 50 mm),
pentru consolidarea structurii pe direcţie transversală nu pot fi utilizate soluţii de intervenţie care să poată fi executate
doar la exteriorul construcţiei, astfel încât să permită funcţionarea fără întrerupere a clădirii.
• fiind inevitabilă intervenţia la interiorul structurii, este de dorit ca lucrările de consolidare să fie concentrate în zona
centrală a clădirii şi execuţia lor să implice cât mai puţin posibil tehnologii umede, astfel încât să perturbe cât mai puţin
activităţile ce se desfăşoară în corpurile adiacente;
• soluţia de reducere a cerinţelor seismice prin realizarea unui sistem de izolare a bazei este imposibil de aplicat practic
din cauza celor două construcţii vecine ce împiedică realizarea spaţiului perimetral "de gardă" necesar pentru disiparea
energiei seismice prin deplasările laterale ale izolatorilor seismici şi ale amortizorilor dispuşi la baza structurii;
• soluţia de reducere a cerinţelor seismice prin introducerea unor amortizori în sistemul structural este de asemenea
dificil de aplicat pe direcţia transversală a construcţiei deoarece pentru ca amortizorii să intre în lucru se impune
înlocuirea tuturor pereţilor de compartimentare transversali cu pereţi uşori prinşi flexibil de structura existentă.
(6) În consecinţă soluţia de intervenţie aleasă spre a fi analizată se bazează pe sporirea semnificativă a rigidităţii şi a
rezistenţei laterale a construcţiei, astfel încât să se reducă atât cerinţele de deplasare, cât şi eforturile secţionale din
elementele structurale existente. Soluţia de intervenţie propusă transformă structura în cadre de beton armat într-un
sistem structural nou ce pot fi asimilat unei structuri duale cu pereţi preponderenţi.
A.6 Structura consolidată. Evaluarea prin calcul a structurii consolidate
(1) Pentru această soluţie de intervenţie sunt prezentaţi în continuare paşii de calcul:
(i) stabilirea valorii forţei seismice de proiectare corespunzătoare factorului "q" selectat pe considerentul comportării
structurii consolidate similar unei structuri noi;
(ii) predimensionarea elementelor de consolidare, respectiv pereţii nou-introduşi;
(iii) efectuarea calcului static în domeniul elastic de comportare al materialelor şi evaluarea pentru comparaţie a
gradului structural de asigurare seismică cu metodologia de nivel 2:
- realizarea unor modele structurale tridimensionale, considerând mai multe variante privind gradul de participare al
elementelor nou-introduse la preluarea forţei seismice totale şi verificarea preliminară a fundaţiilor noi;
- verificarea deformaţiilor;
- verificarea elementelor noi - pereţii;

126
- verificarea elementelor existente - stâlpi şi grinzi;
(iv) efectuarea unui calcul static neliniar (push-over) şi evaluarea gradului structural de asigurare seismică cu
metodologia de nivel 3;
(v) proiectarea detaliilor; se prezintă doar dimensionarea soluţiei de conectare a elementelor nou-introduse.
A.6.1 Stabilirea valorii forţei seismice de proiectare pe baza prevederilor P 100-1
(1) În calculul forţei tăietoare de bază (cf. relaţiei: Fb = (γI ⋅ ag β (T1) ⋅ λ/q) ⋅ m) s-a introdus o valoare a factorului de
comportare q = 4,6 corespunzătoare structurilor cu trei pereţi pe fiecare direcţie, în conformitate cu prevederile capitolului
5 din codul P 100-1.
(2) Masele de nivel au fost sporite cu 6% pentru a ţine cont de greutatea suplimentară a pereţilor nou-introduşi:

A.6.2 Predimensionarea pereţilor nou-introduşi


(1) Pentru elementele nou introduse, pereţi şi fundaţiile acestora, s-a ales un beton de clasă C20/25 şi armătură de tip
S345 (PC52).
(2) Conform codului CR 2-1-1.1, dimensiunea minimă a grosimii inimii este:

bw ≥ max (150 mm; He/20) => bw ≥ 190 mm

(3) S-a ales o grosime minimă de 200 mm, dar este recomandabilă şi o verificare de rezistentă, considerând o
capacitate la încovoiere cât mai apropiată de cerinţele calculului în domeniul elastic.

127
(4) Pentru cei trei pereţi nou-introduşi pe toată înălţimea structurii betonul fiind de clasă C20/25, şi considerând că
aceştia preiau întreaga forţă laterală, din calcul a rezultat o grosime a inimii de 200mm, astfel încât capacitatea la forţă
tăietoare a acestora să fie peste 100% din forţa tăietoare de bază (FTB) minimă:

A.6.3 Calculul static în domeniul elastic de comportare al materialelor


(1) Cu aceste date s-a efectuat o primă variantă de calcul structural, în care s-au considerat doar cei trei pereţi pe toată
înălţimea structurii, de la nivelul demisolului până la ultimul nivel. Rezultatele oferite de calculul specializat automat au
evidenţiat valori mari ale momentelor încovoietoare efective (MEd) de peste 21000 kNm, la baza fiecăruia dintre pereţi, dar
şi forţe axiale relativ mici:
NEd ,demisol = 2722kN
MEd ,demisol = 21046kNm
(2) Pentru armarea verticală a pereţilor nou introduşi s-a utilizat armarea minimă prevazută pe inimă în codul de
proiectare a structurilor cu pereţi.

128
(3) Deoarece MEd ,demisol ≥ MRd ,demisol este necesară majorarea ariei de armătură din inima pereţilor nou-introduşi la
2Φ12/150. Rezultă un moment capabil:

(4) Cu datele obţinute s-au facut verificări preliminare ale dimensiunilor fundaţiilor minim necesare pentru preluarea
încărcărilor date de pereţi şi pentru transmiterea acestora către terenul de fundare. Pentru determinarea solicitărilor
transmise fundaţiei s-a determinat momentul capabil din pereţi utizilând valorile medii ale rezistenţelor materialelor. Astfel,
solicitările transmise fundaţiei nu au mai fost multiplicate cu valoarea produsului γRd ⋅ Ω, în conformitate cu prevederile
punctului 4.6.2.4. Rezistenaa fundaţiilor, din P100-1.

Forţa tăietoare la baza pereţilor este:

VRd,m = 1,356 ⋅ VEd = 1,356 ⋅ 1665 = 2258 kN

129
(5) Cu dimensiunile propuse de 2,0 x 8,8 m şi o înălţime a acesteia de 0,7m, greutatea proprie a fundaţiei este de
aproximativ 300 kN. Rezultă solicitările transmise terenului de fundare:
Nf = 2722 + 300 = 3022 kN
Mf = 28546 + 2258 ⋅ 0,7 = 30127 kNm
Condiţia de verificare a presiunii pe teren rezultă din:
1,4 pconv > pef,max => 1.4 ⋅ 250 > pef,max => 350 > pef,max
pef,max,min = Nf/Af ± Mf/Wf
pef,max,min = Nf/Af ± Mf/Wf = 3022/17,6 ± 30127/25,81 = 172 ± 1167
pef ,max = 172 + 1167 = 1339 kN/m2
pef ,min = 172 -1167 = -995 kN/m2
Rezultă că fundaţia se ridică de pe teren, iar excentricitatea forţei axiale de la baza fundaţiei este:
ef = Mf/Nf = 30127/3022 = 9,67m
(6) Aceste verificări au arătat că asemenea solicitări nu pot fi preluate printr-o fundaţie izolată, sub fiecare perete,
alcătuită din fundaţiile actuale consolidate ale stâlpilor şi o grindă de legătură nou introdusă, datorită dimensiunilor
exagerate în plan.
(7) Ţinând seama de valorile foarte mari ale solicitărilor ce sunt transmise fundaţiilor s-a considerat oportună reducerea
numărului de niveluri flexibile prin introducerea unui număr de pereţi suplimentari pe înălţimea demisolului. În prima
variantă s-au introdus doar trei pereţi suplimentari pe înălţimea demisolului şi s-a reluat calculul static. S-au constatat
reduceri ale solicitărilor din cei trei pereţi de consolidare propuşi pe toată înălţimea structurii, dar şi din elementele
structurale existente, rămase neconsolidate.

Figura A.24 - Poziţionarea în plan a 5 pereţi suplimentari la nivelul demisolului

130
Figura A.25 - Elevaţia cadrului transversal cu pereţi structurali din beton armat

131
(8) Deoarece reducerile solicitărilor nu au fost însemnate s-a optat pentru introducerea a încă doi pereţi pe înălţimea
demisolului şi crearea unui nivel mult mai rigid şi rezistent la nivelul de la baza structurii. A rezultat un număr de cinci
pereţi suplimentari puşi pe înălţimea demisolului (Fig. A.24 şi Fig. A.25). În acest fel, valorile momentelor de la baza
pereţilor, pe nivelul demisolului, scad cu aproximativ 35% fată de cele obţinute în situaţia când în structură iniţială existau
doar trei pereţi pe toată înălţimea structurii.

132
(9) Rezultatele oferite de calculul automat au valori mai scăzute ale momentelor încovoietoare efective (M Ed) de
aproximativ 14000 kNm, la baza fiecăruia dintre pereţi, cu creşterea uşoară a forţelor axiale:

NEd ,demisol = 3200 kN

MEd ,demisol = 13905 kNm

Pentru armarea minimă a rezultat un moment capabil:

Deoarece MEd ,demisol ≤ MRd ,demisol nu mai este necesară majorarea ariei de armătură din inima pereţilor nou-introduşi.
Rezultă:

Ω = MRd/MEd = 18955/13905 = 1,363

(10) Cu datele obţinute s-au facut verificări preliminare ale dimensiunilor fundaţiilor minim necesare pentru preluarea
încărcărilor date de pereţi şi pentru transmiterea acestora către terenul de fundare. Pentru determinarea solicitărilor
transmise fundaţiei s-a determinat momentul capabil din pereţi utizilând valorile medii ale rezistenţelor materialelor:

133
Forţa tăietoare la baza pereţilor este:

VRd,m = 1,536 ⋅ VEd = 1,536 ⋅ 140 = 215 kN

(11) Se propun dimensiuni mai mari de fundaţie de 3,5 x 8,8 m şi o înălţime a acesteia de 0,7 m, greutatea proprie a
fundaţiei rezultând aproximativ 535 kN. Rezultă solicitările transmise terenului de fundare:
Nf = 3200 + 535 = 3735 kN
Mf = 21363 + 215 ⋅ 0,7 = 21514 kNm
Condiţia de verificare a presiunii pe teren rezultă din:
1,4 pconv > pef ,max => 1.4 ⋅ 250 > pef ,max => 350 > pef,max
pef,max,min = Nf/Af ± Mf/Wf
pef,max,min = Nf/Af ± Mf/Wf = 3735/30,8 ± 21514/45,17 = 121 ± 476
pef,max = 121+ 476 = 597 kN/m2
pef ,min = 121 - 476 = -355 kN/m2
Rezultă că fundaţia se ridică de pe teren, iar excentricitatea forţei axiale de la baza fundaţiei este:
ef = Mf/Nf = 21514/3735 = 5,76 m

Figura A.26
Detaliu fundaţie pe minipiloţi

134
(12) Datorită valorilor încă ridicate se propune un sistem de fundare de tip fundaţii izolate rezemate pe minipiloţi (Fig.
A.26). Aplicarea acestui sistem necesită însă un calcul geotehnic de specialitate şi nu face obiectul prezentului exemplu
de calcul.

135
(13) Trebuie menţionat că, în practică, executarea minipiloţilor poate implica o creştere semnificativă a costurilor
lucrărilor de consolidare. În acest sens, în cazul unor structuri reale, este indicat să se facă o analiză comparativă
aprofundată a costurilor şi implicaţiilor variantei cu minipiloţi, pe de o parte, şi a variantei majorării numărului de pereţi
suplimentari de la nivelul demisolului, pe de altă parte. Cea de a doua posibilitate, deşi poate reduce costurile, implică
realizarea unor spaţii impuse, reduse ca dimensiuni în plan.
(14) Dacă nici una din cele două soluţii propuse nu se poate aplica, pereţii se pot considera articulaţi la bază, adică se
rotesc pe teren - rocking walls. În mod evident, schematizările din calcul trebuie să reflecte posilitatea de rotire a
acestora, în special prin modul de rezemare de la bază.
A.6.4 Verificarea deformaţiilor conform Anexei E din codul P 100-1
(1) Aplicând procedura prezentată pe larg în partea destinată evaluării structurii existente, în această metodologie de tip
curent s-au obţinut rezultate ce sunt centralizate în tabelul A.21.

Tabelul A.21
Verificări ale deformaţiilor asociate SLS şi SLU

Înălţime de Drift as. răsp.


Deplasare as. răsp. Drift as. SLS Drift as. SLU
Nivel nivel elastic
elastic [m] [%] [%]
[m] [%]

E3 0.05625 3.8 0.380 0.152 0.760

E2 0.04180 3.8 0.392 0.157 0.784

E1 0.02691 3.8 0.360 0.144 0.720

P 0.01324 3.8 0.277 0.111 0.554

D 0.00271 3.73 0.073 0.029 0.146

(2) Perioada proprie de vibraţie a modului 1, fundamental, pe direcţia Y a rezultat de circa trei ori mai mică în cazul
structurii consolidate. Pentru SLU coeficientul de amplificare a deplasărilor c rezultă:

136
1 ≤ c = 3 - 2,5 T/Tc ≤ 2 => c = 3 - 2,5 ⋅ 0,423/1,60 = 2,34 => c = 2,00

În termeni de deplasare rezultă că gradul de asigurare struturală seismică este de:

A.6.5 Verificarea elementelor structurale


A.6.5.1 Pereţi
(1) Conform verificărilor de la fundaţii, MEd ,demisol ≤ MRd ,demisol nu mai este necesară majorarea ariei de armătură din
inima pereţilor nou-introduşi peste cea minimă la nivelul demisolului. Din cauza celor cinci pereţi de pe înălţimea
demisolului solicitările cele mai mari au rezultat la baza parterului, în cei trei pereţi de pe toată înălţimea structurii:

(2) Pentru armarea orizontală a pereţilor nou introduşi s-a utilizat armarea minimă prevazută pe inimă în codul de
proiectare a structurilor cu pereţi.

137
ρmin = 0,0025 => Asmin = 0,0025 ⋅ 200 ⋅ 1000 = 500 mm2/ml

(3) A rezultat o armare de 2Φ10/250, cu oţel tip S355 (PC52).


(4) Deoarece inima pereţilor nou-introduşi nu preia practic nimic din forţa axială de compresiune s-a considerat că forţa
tăietoare este integral preluată de armătura orizontală din inima nou introdusă. În mod acoperitor nu s-a ţinut cont de
armătura din planşeu.
(5) Forţa tăietoare de proiectare de la baza pereţilor la nivelul parterului este:
VEd = 1,2 ⋅ 1,215 ⋅ VEd = 1,2 ⋅ 1,215 ⋅ 1555 = 1,458 ⋅ 1555 = 2267 kN
=> VEd = 1,5 ⋅ VEd= 1,5 ⋅ 1555 = 2332,5 kN
VRd,min = 26 ⋅ 0,8 ⋅ 2 ⋅ 78,5 ⋅ 300 = 980 kN
Rezultă că armarea minimă nu este suficientă şi se măreşte armatura de la 2Φ10/250 la 2Φ12/150:
VRd = 44 ⋅ 0,8 ⋅ 2 ⋅ 113 ⋅ 300 = 2386 kN
VRd/VEd = 2386/2332,5 = 1,023 => se verifică;
Verificarea betonului:
bw ⋅ hw ⋅ 2,5 fctd ≥ 1,5 ⋅ VEd = 2332,5 kN
=> [200 ⋅ 6825 ⋅ 2,5 ⋅ 1] / [2332,5 ⋅ 103] = 1,463 => se verifică.
(6) În concluzie, pereţii sunt armaţi cu două plase legate, câte una pe fiecare faţă, alcătuite din bare Φ10/250 pe direcţia
verticală şi bare Φ12/150 pe direcţia orizontală.
A.6.5.2 Grinzi şi stâlpi
(1) Elementele existente verificate (stâlpi şi grinzi) au fost cele de la nivelurile cu solicitările cele mai mari.
(2) La verificarea grinzilor s-au urmărit doar valorile momentelor efective negative de la capetele acestora, deoarece,
datorită prezenţei pereţilor, diagramele de momente pe grinzi au alura diagramelor de momente rezultate din încărcări
gravitaţionale, cu momente negative la ambele capete ale deschiderii.

Tabelul A.22
Structura consolidată. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la moment încovoietor negativ -
Seism pe direcţie transversală

138
MEd MRd
Nivel Ax R3M
[kNm] [kNm]

E1 A -127 -264.3 2.08

E1 Bdr -45 -115.4 2.56

E1 Cdr -135 -158.6 1.18

E1 Bst -101 -158.6 1.57

E1 Cst -56 -115.4 2.06

E1 D -153 -264.3 1.73

(3) Ca şi în cazul pereţilor, din cauza celor cinci pereţi de pe înălţimea demisolului solicitările cele mai mari din stâlpii
existenţi au rezultat la baza parterului.

Tabelul A.23
Structura consolidată. Gradul de asigurare seismică structurală la moment încovoietor pentru stâlpii CTC la baza
parterului - Seism pe direcţie transversală

NEd MEd MRd


Ax R3M
[kN] [kNm] [kNm]

A -695 42 314 7.48

B -728 18 171 9.50

C -735 31 172 5.55

D -723 61 327 5.36

(4) În concluzie, în metodologia de nivel 2, gradul global de asigurare structurală seismică al structurii consolidate prin
introducerea de pereţi de beton armat este R3 = 1,00.

139
A.6.6 Calculul în domeniul postelastic de comportare al materialelor. Calculul static neliniar (biografic) pentru structura
consolidată
(1) Determinarea cerintei de deplasare s-a facut conform prevederilor din anexa D, din normativul P 100-1, iar
deteminarea curbei forţă tăietoare de bază - deplasare la vârf a construcţiei a fost determinata printr-un calcul static
neliniar cu ajutorul programului ETABS, aplicând prevederile P 100-3, considerând valorile medii ale caracteristicilor de
rezistenţă şi deformaţie ale materialelor. Curba forţă-deplasare este prezentată în figura A.27.

Figura A.27
Curba Forţă-Deplasare vs. cerinţa de deplasare

(2) Figura A.27 arată o capacitate practic dublă în deplasări, faţă de cerinţe. Forţa tăietoare maximă este de 8970 kN,
iar în dreptul cerinţei este de 7660 kN. Pentru a crea o imagine mai clară pe ordonată a fost trecut, în procente, raportul
între forţa tăietoare de bază (FTB) şi greutatea totală a structurii. Valoarea acestui raport, împărţită la 100, reprezintă
coeficientul seismic c:

140
FTB = c ⋅ Gtot

(3) Din tabloul articulaţiilor plastice, prezentat în figra A.28, se observă că în continuare comportarea structurii nu este
cea ideală, deoarece apar în continuare articulaţii plastice la capetele stâlpilor centrali de la toate nivelurile, dar cu rotiri
relativ mici. O soluţie de îmbunătăţire a situaţiei constă în suplimentarea numărului de pereţi din suprastructură, similar cu
soluţia adoptată pentru reducerea eforturilor în infrastructură.

Figura A.28
Cadrul transversal curent CTC - tablou articulaţii plastice

141
(4) În urma analizării rezultatelor oferite de calculul static inelastic (push-over) se concluzionează că intervenţia
minimală de consolidare cu cei trei pereţi pe toată înălţimea structurii oferă un grad global de asigurare structurală
seismică suficient: R3 = 1,00.
A.6.7 Verificarea atingerii obiectivelor de performanţă şi durabilitate în conformitate cu prevederile P 100-3 pentru
structura consolidată
(1) Din punct de vedere al evaluării analitice prin calcul, pentru structura consolidată prin introducerea de pereţi de
beton armat turnaţi in situ au rezultat următoarele valori ale "gradului de asigurare structurală seismică":
• În metodologia de nivel 2: R3 = 100%,
• În metodologia de nivel 3: R3 = 100%.
(2) Rezultă că în urma intervenţiei structura se încadrează în clasa RsIV de risc seismic ce corespunde construcţiilor la
care răspunsul seismic aşteptat este similar celui obţinut pentru construcţiile proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare.
A.6.8 Dimensionarea elementelor de conectare
A.6.8.1 Dimensionarea conectării orizontale
(1) După cum s-a precizat anterior, armarea verticală a pereţilor este alcătuită din două rânduri de bare Φ10/250, cu
oţel tip S355 (PC52).
(2) Pentru mobilizarea acestor bare verticale şi, implicit, pentru atingerea momentului capabil dorit, pe verticală,
conectorii verticali au fost trecuţi prin grinzi prin găuri forate pe întreaga înălţime a acestora (Fig. A.29).

Figura A.29
Detaliu conectare vertical

142
(3) Din echivalarea ariei armăturii verticale din inima pereţilor a rezultat aria şi pasul maxim între conectori. Astfel, din
calcul au rezultat paisprezece (14) conectori puşi pe un singur rând Φ20/500, cu oţel tip S345 (PC52).
(4) Verificarea prin calcul a conectorilor orizontali rezultă din condiţia maximală a preluării integrale a lunecării orizontale
din rosturile de contact între elementele existente şi cele nou introduse, în acest caz pereţii, prin armăturile existente în
stălpii de la capete şi prin conectori, fără a ţine seama de aportul forţei axiale sau de aportul betonului din bulbul
comprimat. La fiecare nivel forţa tăietoare de dimensionare a conectorilor, în lungul rosturilor orizontale, se determină,
similar pereţilor, cu formula:

Vc,i = VEd,i ⋅ max {1,5; (kQ ⋅ Ω)}

unde:
VC,i - reprezintă forţa tăietoare pentru calculul conectorilor verticali (inclusiv armătura verticală din stălpii existenţi), puşi
în lungul grinzilor;

143
VEd,i - reprezintă forţa tăietoare rezultată din calculul în domeniul elastic la nivelul i;
kQ - reprezintă factorul de amplificare al forţelor tăietoare rezultate din calculul elastic;
Ω - reprezintă raportul între valoarea momentului capabil şi efectiv de la nivelul de încastrare considerat al pereţilor;
kQ ⋅ Ω - se limitează superior la valoarea lui q.
Pentru nivelul parterului rezultă:
VEd,i = 1555 kN
VC,i = 1,2 ⋅ 1,266 ⋅ VEd = 1,2 ⋅ 1,266 ⋅ 1555 = 1,52 ⋅ 1555 = 2364 kN
Lunecarea în lungul rostului orizontal este:

Tabelul A.24
Calcul conectori verticali în rostul orizontal

Nivel VEd Nbulb Atots ,stâlp LinimăEd

E3 449 166 2060 (4Φ20+4Φ16 OB37) 50

E2 1376 354 2060 (4Φ20+4Φ16 OB37) 845

E1 1925 538 2060 (4Φ204Φ16 OB37) 1266

P 2364 718 2060 (4Φ20+4Φ16 OB37) 1579

D 1487 901 2512 (8Φ20 OB37) 512

144
(5) La nivelul demisolului, în tabel, este trecută forţa tăietoare de calcul pentru unul din cei cinci pereţi suplimentari de la
nivelul demisolului deoarece la pereţii dezvoltaţi pe toată înălţimea casei forţele tăietoare au valori foarte mici, de ordinul
a 150 kN.
(6) Pentru nivelul parterului aria de armătură necesară preluării lunecării orizontale este:

=> Asc,tot,P = 1579 ⋅ 103/(0,8 ⋅300) = 6580 mm2

(7) Se aleg 23 conectori puşi pe un singur rând Φ20/300, cu oţel tip S345 (PC52).
A.6.8.2 Dimensionarea conectării verticale
(1) Relaţiile de calcul ale forţelor totale de lunecare sunt următoarele:

unde:

145
(2) Ţinând cont de faptul că pe distanta dintre cele două secţiuni efortul de lunecare nu este constant, pentru calculul
valorii de dimensionare a forţei de lunecare distribuite se poate adopta relaţia:

Lv(ml) = γRd ⋅ L/Hzero

unde:
γRd = 1.2 - este un factor ce ţine cont de neuniformitatea distribuţiei eforturilor de lunecare;
Hzero - reprezintă distanţa dintre secţiunile de moment maxim şi moment nul.

146
(3) Seism pe direcţie transversală în sensul pozitiv al axei OY. Pentru acest sens de acţiune seismică bulbul din stânga
este întins, iar cel din dreapta este comprimat. Echilibrul de forţe în perete între secţiunile de moment zero şi moment
maxim este dat în figura A.30.
Rezultă:

(4) Seism pe direcţie transversală în sensul negativ al axei OY. Pentru acest sens de acţiune seismică bulbul din stânga
este comprimat, iar cel din dreapta este întins. Echilibrul de forţe în perete între secţiunile de moment zero şi moment
maxim este dat în figura A.31.
Rezultă:

Figura A.30
Echilibrul de forţe între secţiunile de moment zero şi moment maxim (seism pe +OY)

147
(5) Lungimea efectivă a interfeţei verticale de conectare este egală cu distanţa dintre secţiunile de moment nul şi
respectiv de moment maxim din care se scade înălţimea celor două grinzi transversale: 10.7 m - 2 x 0.65 m = 9.40 m.
(6) În consecinţă, valorile de dimensionare ale forţelor distribuite de lunecare sunt:
• la interfaţa dintre bulbul din stânga şi inimă: Lst = 1.20 ⋅ 2170/9.40& = 278 kN/ml şi

148
• la interfaţa dintre bulbul din stânga şi inimă: Ldr = 1.20 ⋅ 3146/9.40& = 402 kN/ml

Figura A.31
Echilibrul de forţe între secţiunile de moment zero şi moment maxim (seism pe -OY)

149
(7) Pentru nivelul parterului, cu înălţimea liberă 3,15 m, aria de armătură necesară preluării lunecării verticale este:

=> Asc,tot,P = 1267 ⋅ 10 /(0,8 ⋅ 300) = 5280 mm2

(8) Se aleg 11 conectori, pe nivel, puşi pe un singur rând Φ25/300, cu oţel tip S345 (PC52).
6.8.3 Calculul îmbinării cu ancore chimice se face conform SR CEN/TS 1992-4-5.
(1) În calcule, pentru determinarea rezistenţei de proiectare, betonul din zona prinderii trebuie să se considere fisurat.
(2) Rezistenţa conectorilor solicitaţi la seism se reduce astfel:

VRd,eq,c = αeq V0Rk,c/γc

(3) Conectorii din îmbinarea verticală sunt solicitaţi la forfecare.


(4) Sunt necesare următoarele verificări la fortă tăietoare ale conectorilor: verificare la cedare prin oţel fără braţ de
pârghie, verificare la cedarea a marginii de beton, verificare la cedare prin expulzarea betonului din spatele tijei.
A. Rezistenţa caracteristică la cedare prin oţel

VRk,s = 0,8 ⋅ fyk ⋅ As

B. Verificare la cedarea a marginii de beton. În cazul nostru, această verificare nu este necesară deoarece solicitarea
este paralelă cu marginea.
C. Verificare la cedare prin expulzarea betonului din spatele tijei:

VRk ,cp = min {k3 ⋅ NRk, p; k3 ⋅ NRk,c} în care

C.1 Cedare prin smulgere combinată cu cedare prin beton:

NRk,p = N0Rk,p ⋅ Ap,N/A0p,NΨs,np ⋅ Ψre,N ⋅ Ψec,np

150
unde:

N0Rk,p = τrk ⋅ π ⋅ d ⋅ hef

cu:
τrk - rezistenţa caracteristică de aderenţă, depinzând de clasa de rezistenţă a betonului, valori date pentru beton
nefisurat sau fisurat în specificaţia tehnică europeană corespunzătoare;
d - diametrul tijei conectorului sau diametrul exterior al filetului intern al manşonului;
hef - adâncimea de înglobare.

C.2 Efectul geometric al distanţei interax şi al distanţei faţă de margine asupra rezistenţei caracteristice este luat în
calcul prin valoarea

Ap,N/A0p,N

unde:
A0p,N = scr,Np ⋅ scr,Np - aria de influenţă de referinţă a unui conector individual;
Ap,N - aria de influenţă efectivă, limitată de suprapunerea ariilor conectorilor adiacenţi (s ≤ scr,Np) precum şi de marginile
elementului de beton (c ≤ ccr,Np).

d [mm], τRk [N/mm2], valoare pentru beton nefisurat C20/25

ccr,Np = scr,Np/2

151
C.3 Efectul unor conectori deşi.
Coeficientul ψg,Np ţine cont de un efect de grup, în cazul în care conectorii sunt deşi.

cu:

n - numărul conectorilor cu aderenţă ai grupului;


τRk - rezistenţa caracteristică de aderenţă, depinzând de clasa de rezistenţă a betonului, valori date pentru beton
nefisurat (τRk,ucr) sau fisurat (τRk,cr) în specificaţia tehnică europeană corespunzătoare;

k8 - dat în specificaţia tehnică europeană relevantă pentru beton fisurat şi nefisurat;

152
fck,cube - rezistenţa caracteristică pe cub corespunzătoare clasei betonului;
s - distanţa interax;
scr,Np - distanţa interax caracteristică.

Valoarea pentru k8 este 7,2 pentru aplicaţiile în beton fisurat.


C.4 Efectul modificării distribuţiei eforturilor în beton.
Coeficientul Ψs,Np ţine cont de modificarea distribuţiei de eforturi în beton datorată marginilor elementului

Ψs,Np = 0,7 + 0,3 ⋅ c/ccr,Np ≤ 1

C.5 Efectul expulzării stratului de acoperire cu beton.


Factorul asociat expulzării betonului Ψre,N ţine cont de efectul unei armături dense pentru adâncimi de înglobare hef <
100 mm:

Ψre,N = 0,5 + hef/200 ≤ 1

Oricare ar fi adâncimea de înglobare a conectorului Ψre,N poate fi luat 1,0 în următoarele cazuri:
1) Armătura (orice diametru) se dispune la un pas ≥ 150 mm, sau
2) Armătura cu un diametru de maxim 10 mm se dispune la un pas ≥ 100 mm.
C.6 Efectul excentricităţii încărcării.
Coeficientul Ψec, Np ţine cont de un efect de grup în cazul unor forţe de întindere diferite ce acţionează pe conectorii
individuali ai grupului.

153
eN - excentricitatea forţei rezultante de întindere ce acţionează pe conectorii întinşi

D. Cedare prin ruperea conului de beton


Rezistenţa caracteristică a unui singur conector întins sau a unui grup de conectori întinşi în cazul cedării prin ruperea
conului de beton se poate obţine cu ecuaţia.

D.1 Rezistenţa caracteristică a unui singur conector în beton fisurat.


Rezistenţa caracteristică a unui singur conector instalat în beton fisurat şi neinfluenţată de alţi conectori vecini sau
margini ale elementului de beton se obţine astfel:

unde:
kcr - coeficient care ţine seama de influenţa mecanismelor de transfer al încărcării pentru aplicaţiile în beton fisurat,
valoarea lui este între 7,2 şi 8,5;
fck,cube - rezistenţa caracteristică pe cub corespunzătoare clasei betonului;
hef - valoarea efectivă a adâncimii de înglobare.

D.2 Efectul geometric al distanţei interax şi al distanţei faţă de margine.


A0p,N = scr,Np ⋅scr,Np - aria de influenţă de referinţă a unui conector individual ;

154
Ap,N - aria de influenţă efectivă, limitată de suprapunerea ariilor conectorilor adiacenţi (s ≤ scr,Np) precum şi de marginile
elementului de beton (c ≤ ccr,Np).
Pentru conectorii post-instalaţi utilizaţi uzual în prezent scr,N = 2ccr,N = 3hef.
D.3 Efectul modificării distribuţiei eforturilor în beton datorată marginilor.

Ψs,N = 0,7 + 0,3 ⋅c/ccr,N ≤ 1

D.4 Efectul expulzării stratului de acoperire cu beton.

Ψre,N = 0,3 + hef/200 ≤ 1

D.5 Efectul excentricităţii încărcării.

eN - excentricitatea forţei rezultante de întindere ce acţionează pe conectorii întinşi.

Exemplu numeric:
Se vor folosi ancore Φ25/300 S345 (PC52) cu adâncimea de înglobare 150 mm.
hef = 150 mm
c =175 mm
s = 300 mm
fck = 10 N/mm2
fck,cube = 12 N/mm2
kcr = 8

155
k3 = 2
scr,N = 3 hef = 450 mm
ccr,N = 225 mm N0Rk ,c = 8 x √12 x 1501,5 = 50908 N
Ac,N/A0c,N = (300 x 350) / (450 X 450) = 0,52
Ψs,N = 0,7 + 0,3 ⋅ 175/225 = 0,933
Ψre,N = Ψec,N = 1,0
Deoarece smulgerea ancorei nu este posibilă rămâne doar termenul asociat cedării betonului din spatele tijei.
Rezultă:
NRk,c = 50,9 x 0,52 x 0,933 x 1,0 x 1,0 = 24,69 kN
VRk,cp = 2 x 24,69 = 49,39 kN
Rezistenţa unui conector:
VRd,eq,cp = αeq ⋅ VRk,cp/γc = 0,75 X 49,39/1,5 = 24,69 kN
Rezistenţa unui conector la cedarea prin tijă :
VRd,s,eq = 0,75 x 491 x 0,7 x 300 = 77,33 kN
(5) Se constată că rezistenţa betonului de sub conector este inferioară rezistenţei tijei de oţel. Aceasta înseamnă că
betonul din stâlpul existent nu poate prelua forţele aduse de conectori. Pentru a corecta acest defect o soluţie este
folosirea de conectori montaţi pe două rânduri şi cu diametru mai mic. În acest caz se reduce forţa din tija de oţel, dar se
reduce şi rezistenţa betonului de sub conector.
(6) Rezultă că soluţia de consolidare, prin aplicarea căreia se rezolvă deficienţele structurale, constă în cămăşuirea
celor doi stâlpi şi legarea peretelui nou-introdus de stâlpii cămăşuiţi prin armături.

156