Analiza presiunii fiscale

Societatea nu poate exista în absenţa impozitelor, a căror necesitate este, pe de o

parte, statuată prin Constituţie şi, pe de altă parte, demonstrată de realitatea istorică.
Urmarea firească a instituirii impozitelor este resimţirea presiunii fiscale de către toţi
contribuabilii.
Impozitele au apărut odată cu statul, ca principală sursă de formare a veniturilor
necesare acoperirii cheltuielilor efectuate în vederea îndeplinirea funcţiilor sale. Nivelul
fiscalităţii este determinat de mai mulţi factori, precum: performanţele economiei,
eficienţa folosirii cheltuielilor publice finanţate din impozite, structura proprietăţii,
necesităţile publice stabilite prin politica guvernamentală, gradul de înţelegere de către
contribuabili a necesităţilor bugetare şi de adeziune la politica guvernului, eficienţa şi
capacitatea de colectare a creanţelor fiscale la bugetul de stat.
Presiunea fiscală este dificil de comparat la nivel internațional, chiar și la cel mai
înalt grad de agregare – veniturile totale din impozite ca procent din PIB. Țările pot alege
să aibă sarcini fiscale mai mici pe termen scurt fără a-și reduce cheltuielile, dacă sunt
dispuse să aibă deficite bugetare și să acumuleze datorii publice.

Pentru analiza presiunii fiscale am utilizat un eșantion de două grupe de țări

membre ale Uniunii Europene: din grupa statelor dezvoltate am ales Belgia, Germania,
Franța, Italia, Regatul Unit și Olanda, iar din cea a țărilor în curs de dezvoltare sau
emergente, Ungaria, Croația, Polonia, România, Bulgaria și Cehia. Perioada de analiză este
2007-2016.

Tabelul 1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de țări în perioada 2007-2016 (% din
PIB)
Din datele prezentate rezultă că presiunea fiscală în Uniunea Europeană a înregistrat o
ușoară diminuare din 2007 până în 2010, când a ajuns la cel mai scăzut nivel din perioada
analizată, mai exact la 39,1%, urmând apoi o creștere cu 1,2% până în anul 2014, 40,3%
fiind maximul atins. În cazul țărilor dezvoltate, aproape în tot intervalul analizat presiunea
fiscală totală tinde să depășească media UE, cu excepția Regatului Unit, care înregistrează
în fiecare an valori sub medie. În a doua grupă, cea a țărilor emergente, observăm niveluri
ale acestui indicator sub media UE în mai toate statele, în afara Poloniei, aceasta având
valori peste medie în majoritatea anilor.

Între nivelul presiunii fiscale și activitatea economică există o legătură strânsă, și anume
fiscalitatea generală (raportul dintre veniturile fiscale încasate la buget și produsul intern
brut). O fiscalitate generală ridicată determină apariția unor probleme precum reducerea
activității de producție și de investiții a agenților economici. Țările cu o astfel de fiscalitate
au resurse financiare mari în vederea acoperirii cheltuielilor publice, dar contribuabilii au
mai puține venituri pentru a garanta dezvoltarea activității, pentru a investi și economisi.
De asemenea, în aceste condiții apar fenomenele de evaziune fiscală, dar și cel numit
generic „fuga capitalului” spre alte țări cu fiscalitate redusă, adică paradisuri fiscale, și, în
același timp, creșterea prețurilor ca efect al măririi impozitelor determină reducerea
cererii de mărfuri și servicii, rezultatul fiind frânarea dezvoltării economice. Pe de altă
parte, o fiscalitate moderată impulsionează activitatea de producție, investițiile, cererea
de mărfuri și servicii și stimulează creșterea economică (Padovano & Galli, 2010).

Atât din tabelul de mai sus, cât și din figura următoare se poate observa că dintre toate
țările analizate, în anul 2016, presiunea fiscală totală atinge nivelul cel mai ridicat în
Franța și în Belgia (47,2%, respectiv 45,2%), urmate de Italia (cu 42,4%). Se observă că
aceste țări depășesc nivelul presiunii fiscale totale înregistrat de media Uniunii Europene,
sub pragul respectiv aflându-se în schimb toate țările emergente. Ungaria este însă foarte
aproape de această medie, cu o diferență de 0,1%.

Figura 1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de țări în anul 2016

Conform Tabelului 1, în toată perioada analizată Olanda a înregistrat în anul 2013 cea mai
mare presiune fiscală, de 49,2%, iar la polul opus s-a aflat România în anul 2016, cu
26,4%. Diferențele observate în analiza evoluției presiunii fiscale au fost generate în
principal de politica instituită de statele membre în legătură cu protecția socială și gradul
de conformare fiscală.
Dacă avem în vedere structura presiunii fiscale în anul 2016, observăm că cea aferentă
impozitelor directe are tendința să fie mai mare în țările dezvoltate, în care redistribuirea
veniturilor reprezintă un obiectiv însemnat al autorităților guvernamentale. Astfel,
impozitarea directă are nivelul cel mai ridicat în Regatul Unit, de 41%, iar pe locul
următor se află Belgia, cu 5% mai puțin. De asemenea, niveluri înalte ale presiunii aferente
contribuțiilor sociale se înregistrează în statele dezvoltate, membre vechi ale UE, și anume
Germania, Franța și Olanda, fiind o caracteristică a acestora față de țările emergente, unde
în general există rate mai scăzute ale contribuțiilor sociale. La polul opus în cazul
contribuțiilor sociale din țările dezvoltate se află Regatul Unit, cu 23%, acesta axându-se
pe impozitarea directă.

Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor directe

Impozitele directe reprezintă cea mai veche și mai simplă formă de impunere, fiind
folosite încă din antichitate, ele cunoscând însă o extindere și o diversificare deosebită în
epoca modernă. Impozitele directe se impun fie pentru anumite obiecte materiale sau
pentru desfășurarea unor genuri de activități, fie pe venit sau avere. Impozitele directe se
stabilesc nominal pentru unele persoane fizice sau juridice, ca rezultat al grupărilor
veniturilor ori averilor lor, în funcție de cotele de impozit prevăzute în lege. Acestea se
încasează direct, la anumite termene stabilite anterior, de la subiectul impozitului.

În tabelul următor sunt redate procentele impozitelor directe în PIB în perioada 2007-
2016:

Tabelul 2. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în perioada 2007-2016 (% din PIB)

În ceea ce privește presiunea fiscală aferentă impozitelor directe, observăm o diferență

substanțială între grupa statelor dezvoltate și cea a țărilor emergente, prima depășind în
cele mai multe cazuri media UE, în timp ce țările emergente ating un nivel de aproximativ
două ori mai mic. Situația în care impozitele directe reprezintă cea mai mare parte a
veniturilor fiscale, iar impozitele indirecte au o pondere mult mai scăzută este
caracteristică statelor dezvoltate. Prin urmare, acest indicator are tendința să fie mai
ridicat în acele țări în care redistribuirea veniturilor constituie un obiectiv important al
autorităților guvernamentale, precum Belgia, Italia, Regatul Unit, în general grupa statelor
dezvoltate.

Astfel, de-a lungul perioadei analizate nivelul maxim a fost atins în 2008 de Regatul Unit,
cu 17,9%, urmat la mică distanță de Belgia. Cea mai redusă presiune fiscală aferentă
impozitelor directe, de 4,9%, s-a înregistrat în Bulgaria în intervalul 2011-2012, cu
aproximativ 7,8% sub media UE.

În perioada analizată nu s-au înregistrat majorări semnificative ale presiunii fiscale

aferente impozitelor directe, nivelul lor având mai mult un trend constant sau chiar
descendent. Cu toate acestea, mici creșteri au avut loc în țări precum Germania, Franța și
Italia.

În cazul României nu au avut loc fluctuații mari ale acestui indicator, menținându-se cota
unică de impozit pe profit și pe venit de 16% în toată perioada analizată. În 2009 s-a
introdus impozitul minim, însă a fost eliminat ulterior, în 2010. Astfel, din 2009 până în
2010 a existat o soluție de calcul al impozitului pe profit reflectată printr-un impozit
minim anual stabilit în funcție de veniturile anuale totale. În prezent, IMM-urile pot opta
între plata impozitului pe profit și cea a impozitului pe venit (cifra de afaceri).

Din figura următoare se poate observa că în cazul primei grupe de țări sistemul fiscal se
bazează pe impozitarea directă, evidențiindu-se o distincție netă față de celelalte state
supuse analizei, în care impozitarea indirectă este relevantă în totalul veniturilor fiscale
prelevate. Acest lucru se poate explica prin faptul că cele din urmă nu beneficiază de o
piață de capital foarte dezvoltată, iar inițiativa privată este înfrânată de nivelul ridicat al
birocrației și de lipsa soluțiilor sustenabile ale statului.

Figura 6. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în anul 2016

Conform graficului și datelor prezentate în tabel, în anul 2016, ponderile cele mai mari ale
presiunii fiscale aferente impozitelor directe au fost înregistrate în Belgia și Italia, iar cele
mai mici, în Bulgaria și Croația. Se observă de asemenea că în țările dezvoltate predomină
impozitarea directă.
Concluzie

Presiunea fiscală existentă într-un stat trebuie să asigure un echilibru între dorința
statului, care doreşte un nivel cât mai ridicat al acesteia pentru acoperirea necesarului de
resurse financiare şi, dorința cetățeanului care urmăreşte ca nivelul presiunii fiscale să fie
cât mai mic. Nivelurile veniturilor individuale relativ reduse, însoțite de asemenea de o
presiune fiscală apăsătoare nu asigură contribuabililor posibilitatea de a economisi şi nici
statului necesarul de resurse financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. O astfel
de situație pune sub semnul întrebării consumul viitor de produse şi servicii dar în acelaşi
timp şi dorința contribuabililor de a munci.

Considerăm că principalele cauze ale unei presiuni fiscale sufocante pentru

contribuabilul mediu, persoană fizică sau persoană juridică, sunt datorate următoarelor
conjuncturi:  sistemul fiscal al României nu este unul foarte bine pus la punct, existând
astfel portițe atât pentru evaziune evaziunea fiscală licită, cât şi pentru evaziunea fiscală
ilicită;  necesitatea resurselor fiscale determină statul să practice o politică fiscală destul
de asupritoare;  posibilitatea înregistrării unor venituri din economia subterană, sau din
economia la suprafață, care din diferite motive, cu toate că sunt identificate nu sunt
incluse în sfera veniturilor impozabile;  măsurile întreprinse de către stat nu au fost
suficiente pentru stoparea fenomenului de contrabandă şi evaziune fiscală.