Jocul in formarea copiilor

1. 1. Motto: "Sunt doar unul. Sunt totuşi cineva. Nu pot face totul de unul singur, dar pot face
ceva. Şi chiar dcă nu pot face totul, nu voi refuza să fac ceea ce-mi stă în putinţă." (E.E.
Hale) Jocul, în formarea compenţelor cheie la elevul cu CES Propunător: Novac Gabriela
Profesor itinerant şi de sprijin
2. Jocul şi, în special, jocul didactic îmbină elementele instructive şi formative cu elemente
distractive, stimulând învăţarea şi motivaţia pentru învăţare a elevilor. Una din formele de
manifestare a copilului cu CES este jocul. În mod obişnuit o asemenea activitate este
izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului - o modalitate de a-şi consuma
energia- sau de a se distra, un mod plăcut de a utiliza timpul. În timpul jocului, copilul vine
în contact cu alţi copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Jocurile sociale
sunt esenţiale pentru copiii cu deficienţe, întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii. În
aceste jocuri sunt necesare minim două persoane care se joacă şi comentează situaţiile de joc
(loto, domino, cuburi, cărţi de joc etc.). Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării
acestei metode mai ales înnvăţământul preşcolar şi primar. Această activitate dinamizează
acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care sunt subordonate scopului
activităţii de predareînvăţare, dar şi de evaluare. Modalităţile de realizare angajează
următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice :  după obiective
prioritare : jocuri senzoriale (auditive, vizuale, tactile) jocuri de observare, de dezvoltare a
limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive ;  după forma de exprimare : jocuri
simbolice, de orientare, de sensibilizare, conceptuale, jocuri, ghicitori, jocuri de cuvinte
încrucişate ;  după conţinutul instruirii : jocuri matematice, muzicale, sportive,
literare/lingvistice;  după resursele folosite : jocuri materiale, orale, pe bază de întrebări , pe
bază de fişe individuale, pe calculator ;  după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise
prin tradiţie, cu reguli inventate, spontane şi protocolare ;
3. 3.  după competenţele psihologice stimulate : jocuri de mişcare, de observaţie, de
imaginaţie, de atenţie, de memorie, de gândire, de limbaj şi de creaţie. Jocul didactic este un
tip specific de activitate prin care invăţătorul/profesorul consolidează, precizează şi chiar
verifică cunoştinţele elevilor, îmbogăţeşte sfera cunoaşterii, antrenează capacităţile creatoare
ale acestora, sporind interesul pentru conţinuturile lecţiilor la diferite discipline. Folosirea
jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aducevariaţie în procesul de
instruire a copiilor cu CES, făcându-l mai atractiv. Relevând legătura dintre joc şi munca
copilului , Jean Piaget a pus în evidenţă aportul jocului la dezvoltarea intelectuala a
şcolarului. De aceea , el susţine că ,, toate metodele active de educare a copiilor mici să
furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se, ei să reuşească să
asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului’’.
Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri , îşi pot antrena capacitatea lor
de a acţiona creativ , pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice , în care se
manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala. Evaluarea prin joc
condiţionează în aşa manieră dinamica clasei , încât putem spune că nu există învăţare
eficientă fără evaluare. Principala funcţie a evaluării este aceea de a determina măsura în
care diferitele obiective pedagogice au fost atinse. În cadrul procesului de învăţare ,
evaluarea îşi exercită : - funcţia diagnostică ( realizată prin teste de cunoştinte tip
diagnostic ) ; - funcţia prognostică ( realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip
criterial sau de tip normative ) ; - funcţia de selecţie (atunci când intervine ierarhizarea
 elevilor în clasă). Aprecierea pedagogică se răsfrânge în sfera relaţiilor interpersonale.
Elevul ca personalitate se defineşte prin raportarea lui la membrii grupului şcolar din care
face parte , grupul constituind „spaţiul de comparaţie “ în care se conturează imaginea de
sine. Sentimentele de respect şi stima de sine sunt în funcţie de atitudinea colegilor şi mai
ales de cea a învăţătorului, care îi definesc locul social în grup.
4. 4. Ce înseamnă, în general, competenţe cheie pentru elevi? Elevul:  cooperează în
rezolvarea sarcinilor,  poate să-şi exprime puncte de vedere proprii referitoare la o
problemă,  dă dovadă de iniţiativă, spirit critic, participare şi implicare personală, 
argumentează şi pune/îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege mai bine fenomenele, de a
realiza sensul unor idei. Competenţele cheie sunt o combinaţie specifică de cunoştinţe,
abilităţi şi de atitudini adecvate contextului de care are nevoie fiecare individ pentru
îndeplinirea şi dezvoltarea personală, pentru cetăţenia activă, pentru incluziunea socială şi
pentru angajare pe piaţa muncii. Scopul educaţiei este acela de a forma anumite deprinderi ,
strategii cognitive, atitudini şi comportamente. Acestea se învaţă numai dacă îl punem pe
elev să acţioneze efectiv , atât în plan verbal , cât şi în plan motric. Indiferent de vârstă ,
elevul are sentimentul demnităţii personale ; orice încercare de a-l umili , mai ales în
prezenţa colegilor săi , va avea un rezultat nedorit : copilul cu CES fie că se retrage în sine,
refuzând să mai comunice, fie că reacţionează violent la frustrare .Jena , ruşinea, umilirea ,
repetate , tind să dezorganizeze personalitatea copilului , duc la apariţia unor stări psihice
negative ca nesiguranţa, ezitarea, apoi pierderea respectului şi încrederii faţă de învăţător. În
cazuri extreme, elevul poate deveni chiar agresiv. Se întâmplă adesea ca elevul frustrat să fie
şi izolat în grupul de elevi, deoarece reactivitatea lui exagerată , din cauza frustrărilor
repetate , se manifestă printr-un comportament inadaptat, elevul fiind văzut de colegi ca un
tip dificil. De aceea , jocul poate fi folosit pentru a diagnostica conflicte psihologice, fiind
binecunoscută capacitatea jocului de a deveni simbol al tendinţelor , dorinţelor sau
conflictelor copilului. Formele de joc au menirea să intercepteze tulburările de
comportament ce pot fi declanşate de inhibarea instinctelor , cerută de societate. Cu alte
cuvinte, cine îşi descarcă pe terenul de fotbal mişcările instinctuale asupra duşmanului său ,
nu o va transfera asupra unui membru al familiei sale şi este probabil că va avea un
comportament acceptabil în acest mediu social.
5. 5. Terapia prin joc are la bază efectul armonizator. Din această cauză , jocul terapeutic a fost
numit o „pace încheiată cu sine şi cu ceilalţi“. Armonizarea realizată cu ajutorul jocului se
manifestă sub forma unei concordanţe subiective între dorinţă şi putinţă. Datorită acesteia ,
copilul găseşte în joc un răspuns pozitiv la încercările sale mascate de a fi înţeles şi o
confirmare a sentimentului propriei valori. Jocul constituie un sprijin necesar în organizarea
evaluării , având în vedere faptul că monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciţiilor
produce rapid plictiseala. Aceasta (plictiseala, monotonia) are ca efect secundar scăderea
dorinţei de a învăţa , a interesului şi atenţiei elevilor. Jocul ca modalitate de evaluare are un
rol în ceea ce-i priveste pe copii cu CES. Prin joc evaluarea este mai eficientă şi totodată
antrenantă. De exemplu la abecedar (clasele I şi II), când copilul cu CES învaţă alfabetul ,
jocurile de evaluare pot ajuta atât la fixare , dar şi la etalarea cunoştinţelor dobândite până la
un moment dat. Exemple de jocuri de evaluare : „Trenul literelor“, „Trenul silabelor“, „Jocul
silabelor duble“ etc. La matematică jocul are un rol bine definit. Jucându-se cu cifrele
copilul cu CES reacţionează şi participă vioi la cerinţele spuse. Exemple de jocuri de
evaluare : „Uneşte cifrele şi spune ce obtii !“ (dovedeşte înşiruirea corectă a numeraţiei , cât
şi cunoaşterea cifrelor) . Alte jocuri de evaluare : „ Calculăm şi colorăm !“, „Cel mai bun
 matematician“, „Trăistuţa fermecată“, etc. Rebusul la clasele III şi IV este un instrument de
evaluare folosit pentru fixarea şi etalarea cunoştinţelor ; prin răspunsuri corecte date la
afirmaţii simple , vor descoperi un cuvânt ,,cheie’’, esenţa cunoştinţelor lor. Rebusul poate fi
folosit la majoritatea obiectelor. Jocul în procesul de evaluare este o activitate prin care sunt
colectate, asamblate şi interpretate informaţii despre starea , funcţionarea sau evoluţia
viitoare a copilului cu CES. Acordarea calificativelor la sfârşitul unui joc , fie el în echipe
sau individual, reprezintă clasarea elevului cu CES pe o anumită ,,scară“. Calificativele
acordate fac din elevul cu CES un analizator , realizând singur treapta pe care o ocupă în
„scara“ clasei.
6. 6. Jocul ca modalitate de evaluare nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a
blocajelor copilului. O asemenea abordare exclude definitiv teza caracterului irecuperabil al
copilului cu CES. Elementele de joc încorporate în procesul de evaluare pot motiva şi
stimula puternic acest proces în toate formele ei. Exemple de activităţi prin joc : I.
DEZVOLTAREA PERCEPŢIILOR, IMAGINAŢIEI 1. Peisaj de iarnă Obiective:
dezvoltarea senzaţiilor tactile Metoda terapeutică: pictura Materiale: “Peisaj de iarnă” (de
preferat xerocopie pe o foaie de bloc de desen), acuarele în tub, pastă de dinţi alb, pensula
foarte groasă/medie, eşarfă. Etape: Şedinta 1. - analizarea peisajului de iarnă conturat pe
foaia de desen; - realizarea peisajului de iarnă respectând următoarele indicaţii: cu pensula
medie se va colora toata foaia cu albastru deschis, realizând astfel fondul pe care vor fi
aplicate celelalte elemente; cu pensula groasă se va lua pasta de dinţi si se va contura zăpada
aşezată pe garduri, pe brad si pe casa; prin dactilopictură se vor realiza fulgii de zăpadă (din
pasta de dinţi). - se va lasa sa se usuce pana la şedinta următoare; - analiza rezultatului si
discuţii; Şedinta 2. -recapitularea modului în care s-a realizat peisajul (cu apă/fara apă,
dactilopictura, culorile folosite, etc.) -analiza tactilă a peisajului in timp ce copilul este legat
la ochi(cu eşarfă) si numirea a ceea ce crede ca reprezint ceea ce atinge;
7. 7. -discuţii finale cu privire la modul în care copilul s-a siţtit pe parcursul activităţii si ce
anume a invăţat. Este important sa se utilizeze multă pastă de dinţi în conturarea zăpezii şi a
fulgilor de nea. Jocul se mai poate utiliza şi în dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei. II.
DEZVOLTAREA GÂNDIRII 1.Pe o insulă pustie Obiective: dezvoltarea capacităţii de
rezolvare de probleme Metoda terapeutică: modelajul Materiale: paie, vata, o bucata de
material textil mare, scoarţă de copac, un carton maro, un carton albastru, nisip. Etape: -
crearea unui mediu specific unei insule pustii (cartonul albastru reprezinta oceanul, iar din
cartonul maro se decupeaza o bucată, aceasta reprezentând insula). - prezentarea cadrului în
care se va desfăşura activitatea (şi anume copilul trebuie să ia în calcul numai ceea ce se află
pe masă, numai obiectele prezente, fără nici un alt lucru din cabinet) şi transmiterea stării pe
care o simte o persoana dacă se află pe o insulă pustie; analiza materialelor puse la dispoziţie
(pretinzând că numai acestea i-au rămas dupa ce a ajuns pe insula pustie); - stabilirea
utilităţii fiecărui material în parte; - construirea obiectelor de care ar avea nevoie pentru
supravieţuirea pe insulă, din materialele puse la dispoziţie(paie, vata, material textil şi
scoarţă); - discuţii finale. Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea imaginaţiei şi dezvoltarea
capacităţii de luare de decizii şi asumarea responsabilităţii pentru deciziile luate. 2.Părţi
componente Obiective: dezvoltarea capacităţii de analiză si sinteză Metoda terapeutică:
desenul
8. 8. Materiale: creioane colorate Etape: -analiza imaginilor şi descrierea succintă a acestora;
(fişă) -enumerarea elementelor componente ale fiecărei imagini; -desenarea părţilor
componente în spaţiile speciale din fişă; - discuţii finale. Se mai poate utiliza şi în
 dezvoltarea atenţiei. III. DEZVOLTAREA IMAGINAŢIEI 1. Săpunul fermecat Obiectiv:
dezvoltarea imaginaţiei prin sculptarea unei imagini cu temă la alegere Metoda terapeutică:
sculptura Materiale: săpun, cuţit de plastic de unică folosinţă, scobitori Etape: -analiza
tactilă, olfactivă si vizuală a săpunului; - stabilirea rolului pe care îl are un săpun in viaţa
noastră; - precizarea utilităţii săpunului pentru aceasta activitate; -alegerea
imaginii/obiectului ce va fi sculptat în săpun; - sculptarea propriu-zisă a imaginii ( imaginea
fiind sculptată pe una dintre feţele săpunului); -discuţii finale. Este important să
supraveghem copiii foarte atent în folosirea obiectelor necesare pentru sculptură.
9. 9. Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea gândirii, dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea
emoţională (se vor sculpta trăiri emoţionale). IV. DEZVOLTAREA MEMORIEI 1. Coiful
Obiectiv: dezvoltarea memoriei prin executarea unei lucrări după modelul realizat împreună
cu terapeutul Metoda terapeutică: origami Materiale: 2 foi A4 de culori diferite, lipici Etape:
-parcurgerea etapelor de realizare a coifului, împreună cu terapeutul conform anexei; -
recapitularea verbală a etapelor; -realizarea celui de-al doilea coif, de data aceasta doar de
către copil, respectând etapele prezentate anterior; -analiza celor doua coifuri; -discuţii
finale. Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea gândirii, rezolvare de
probleme (coiful va avea rolul de “pălărie gânditoare”, iar în momentul aşezării ei pe cap
modalităţile de rezolvare a problemelor vor fi identificate mai uşor). 2. Unde se ascunde
perechea Obiectiv: dezvoltarea memoriei, prin memorarea poziţiei cartonaşelor Metoda
terapeutica: jocul
10.10. Materiale: - fişă cu diferite imagini (8 imagini); fisa este în dublu exemplar - o foarfecă
Etape: - copilul decupează împreună cu terapeutul imaginile şi discută despre acestea; - se
prezinta regulile jocului: “ am să pun pe masă cu faţa în jos, opt cartonaşe cu imagini
perechi. Tu va trebui să întorci un cartonaş cu faţa în sus, dup care vei ridica un al doilea
cartonaş pentru a vedea dacă este perechea primului. Dac sunt perechi, cartonaşele vor
rămâne cu faţa în sus, dacă nu le vei întoarce şi vei ridica alte dou cartonaşe. Vei proceda la
fel până vei descoperi toate cartonaşele perechi.” Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea
atenţiei şi a relaţiilor (se pot face echipe de 2copii). 3. Cum este îmbrăcat? Obiectiv:
dezvoltarea memoriei Metoda terapeutică: jocul de grup Materiale: - Etape: - terapeutul va
spune copiilor sa se privească atenţi unii pe alţii, după care un copil va trebui să închidă
ochii şi să descrie îmbrăcămintea colegului său. - se pot pune întrebări ajutătoare: Ce culoare
are cămaşa colegului? Dar pantofii?.... Se mai poate utiliza şi pentru : dezvoltarea atenţiei. V.
DEZVOLTAREA ATENŢIEI 1. Ghici unde este? Obiectiv: dezvoltarea capacităţii de
concentrare a atenţiei Metoda terapeutică: jocul Materiale: diferite jucării şi obiecte
11.11. Mod de lucru: -terapeutul va ascunde diferite obiecte sau jucării în cabinet, atenţionând
copilul că trebuie să fie atent unde şi ce a ascuns pentru că va trebui să le găsească. Pentru a
stimula capacitatea de memorare concomitent cu cea de concentrare a atenţiei, i se va cere
copilului să denumească obiectul şi locul în care acesta a fost ascuns (ex: maşina este în
dulap, cheile sunt în sertar etc.). Jocul poate fi complicat funcţie de participanţii la joc:
contra timp, lucruri complexe etc. 2. Telefonul fără fir Obiectiv; dezvoltarea atenţiei Metoda
terapeutică: jocul Materiale: - Mod de lucru: -Terapeutul va începe activitatea prin
explicarea regulilor jocului -“Astăzi vom juca un joc foarte interesant, va veţi aşeza unul
lângă celălalt formând un rând. Primul copil din rând va şopti la urechea celui de lângă el un
cuvânt sau o propoziţie. Al doilea copil va şopti la urechea celui de-al treilea copil ceeea ce a
auzit şi aşa mai departe. Ultimul copil trebuie să spună cu voce tare cuvântul/ propoziţia
auzite." Deşi banal şi foarte cunoscut, acest joc poate fi utilizat cu succes la diferite activităţi
 de învăţre noi care presupun atenţie sporită la achiziţia de noi cunoştinţe. VI.
CUNOAŞTEREA EMOŢIILOR 1. Ferestre Obiectiv: cunoasterea proceselor afective
Metoda terapeutică: desenul Materiale: hartie, creioane colorate Mod de lucru:
12.12. -Fiecărui copil i se va pregăti o coala de hârtie albă şi creioane colorate. Terapeutul va
începe prin a cere copilului să deseneze o fereastră mare, cât foaia. Apoi îi vom spune că
dincolo de fereastră se reflectă (arată) viaţa lor, iar sarcina lor este de a desena ceea ce văd in
momentul în care deschid fereastra. Fiecare copil se va uita apoi pe fereastra sa şi va desena
ceea ce vede. După finalizarea desenului , terapeutul va discuta conţinutul acestuia, aflând în
acest fel informaţii importante despre aşteptarile copilului de la propria viaţă. 2. Baloane de
săpun (Neil Cabe, apud Hall, Kaduso, Schaefer, 2002) Obiectiv: stăpânirea emoţiilor Metoda
terapeutică: jocul Materiale: tub cu soluţie pentru baloane de săpun Mod de lucru:
-terapeutul începe prin a umple camera cu baloane de săpun (majoritatea copiilor vor incepe
imediat sa le prindă/spargă). După câteva minute terapeutul va cere copilului să facă un
balon mare explicând cum se face acest lucru (trage mult aer în piept şi apoi suflă uşor până
balonul se desprinde). - terapeutul explică copilului că atunci când devine nervos sau anxios,
creierul doreşte mai mult aer, iar plămânii sunt prea supăraţi pentru a-I oferi. În acel
moment, dacă el va respira adânc, creierul va avea timp să-i spună inimii să se liniştească, în
acest fel plămânii vor lucra mai bine şi-i vor oferi creierului mai mult aer. Tot aşa, când
copilul devine nervos/supărat/tensionat va inspira adânc (la fel ca atunci când face un balon
de săpun) iar acest lucru va putea să prevină comportamentele agresive. VII. MODELARE
COMPORTAMENTALĂ 1. Familia mea Obiectiv: rezolvarea unui comportament
dezadaptativ Metoda terapeutică: jocul de rol Materiale: - Mod de lucru:
13.13. - terapeutul va purta o discuţie cu copilul despre actori, teatru, filme. Scopul discuţiei
este de a putea înţelege copilul ce reprezintă rolul unui actor într-o piesă de teatru sau film.
În acest fel se va face trecerea la jocul de rol, în care copilul va fi “actor” i va intra în rolul
părinţilor, iar terapeutul în rolul copilului. Situaţia dramatizată va fi aleasă de către terapeut
în funcţie de comportamentul dezadaptativ manifestat de copil (ex: comportament agresiv –
lovirea copilului de către părinţi, comportament opozant – refuzul de a aduna jucăriile etc.).
Cu cât este mai recentă manifestarea comportamentului cu atât experienţa trăită va fi mai
uşor de reactualizat de către copil. După ce se va pune în scena jocul de rol , terapeutul va
discuta cu copilul despre cum s-a simţit si crede că se putea rezolva situaţia. Dacă problema
se poate discuta în grupuri mici atunci rolurile pot fi preluate de ceilalţi copii din grup,
aplicând tehnica inversării rolurilor. Bibliografie: 1. Gherguţ Alois, "Psihopedagogia
persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie" , Ed. Polirom,
Iaşi, 2005 2. Cerghit Ioan, Neacşu Ioan, Pănişoară Ioan Ovidiu, Potolea Dan - "Prelegeri
pedagogice", Ed. Polirom, Iaşi, 2001 3. Iftimie Gheorghe, "Jocuri logice pentru preşcolari şi
şcolari mici", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976