Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Franz Ferdinand von Habsburg era o figură aparte a familiei imperiale, fiind nepotul lui
Franz Joseph. După moartea prinţului Rudolf, succesiunea a revenit tatălui său Karl Ludwig,
fratele împăratului. Nimeni nu se gândea că iubitorul de viaţă uşoară poate moşteni tronul,
mai ales că, la 26 de ani, după o călătorie în jurul lumii, a fost diagnosticat cu tuberculoză. S-
a dus la tratament în Egipt, unde se găsea şi în 1896, când i s-a comunicat vestea morţii
tatălui său.
După ce au revenit din luna de miere, tinerii căsătoriţi nu au avut o viaţă prea uşoară. Sofiei i
se aducea aminte, permanent şi prin diferite mijloace, că nu are rangul potrivit unei soţii de
viitor împărat. În aceste condiţii, vizita în Bosnia părea o binevenită scăpare.
Romantica poveste de dragoste nu avea nicio semnificaţie pentru trei tineri sârbi, Gavrilo
Princip, Trifka Grabez şi Nedjalko Cabrinovici, care depuseseră un jurământ solemn să îl
asasineze pe Franz Ferdinand. Data aleasă avea o semnificaţie aparte pentru sârbi. La 28 iunie
1389, cneazul Lazăr a murit în lupta de la Kossovopolje (Câmpia Mierlei), înfruntându-i pe
otomanii lui Murad I. Era o tristă comemorare de ziua sfântului Vit (Vidovdan), dar şi o
amintire a faptei lui Milos Obilici, care a pătruns în tabăra turcă şi l-a ucis pe conducătorul
turc.
De îndată ce în presă a apărut comunicatul cu privire la participarea lui Franz Ferdinand la
manevrele militare din Bosnia, la Belgrad cei trei tineri au început să se pregătească. Sperau
că un atentat de asemenea calibru va avea urmări politice semnificative. Din păcate, au avut
dreptate. După ce s-au pregătit în tabăra militară de la Topcider, unde au tras cu pistolul, au
aruncat bombe şi grenade, cei trei s-au întors la Belgrad pentru ultimele pregătiri. Cu sprijinul
organizaţiei teroriste din care făceau parte au trecut graniţa, mai ales că mulţi dintre grăniceri
erau de partea lor. Autorităţile sârbe, care ştiau ce se pregăteşte, dăduseră ordin să fie opriţi,
dar nu erau conştienţi de numărul mare de susţinători din rândul soldaţilor şi ofiţerilor.
Au ajuns apoi la Sarajevo, aşteptând ziua în care urmau să-şi pună planul în aplicare. Se
temeau că vor trebui să îl schimbe, deoarece regele Petru abdicase, fiind înlocuit de fiul său,
Alexandru. De la Belgrad nu au venit însă instrucţiuni noi. Pe lângă cei trei tineri, alţi patru
oameni îl aşteptau pe arhiduce. Unul dintre ei trebuia să aibă succes dacă ceilalţi eşuau.
În ziua de 28 iunie, atentatorii s-au întâlnit pentru ultima oară într-o cofetărie, discutând
detaliile finale. Şi-au luat apoi locurile pe cheiul Apel, pe unde alaiul urma să treacă de două
ori. Dacă ratau o dată, puteau să mai încerce.
Arhiducele era sigur că nimic rău nu se putea întâmpla, chiar dacă autorităţile vieneze
fuseseră avertizate de existenţa unui complot. Cu o seară înainte, el s-a plimbat pe străzile din
capitala bosniacă, iar cei care l-au recunoscut l-au salutat cu multă căldură. La cina care a
urmat în staţiunea Ilidz, din apropiere de Sarajevo, i s-a sugerat din nou arhiducelui să îşi
contramandeze vizita la Sarajevo. Acesta a refuzat, pentru ca nu cumva supuşii săi slavi să
vadă în aceasta un semn de laşitate. Alţi mebri ai suitei sale erau de aceeași părere.
Salve de tun răsunau pe străzile oraşului în acea zi de vară. O lună mai târziu, salvele de tun
nu mai erau de paradă, ci aveau menirea de a ucide. Strigăte se auzeau pe străzile oraşului.
Peste o lună, strigătele vor veni de la soldaţii trimişi pe front şi loviţi nemilos de gloanţe sau
şrapnele. Steagurile austriece fluturau ceremonios. Peste o lună îi vor conduce pe soldaţii
imperiului la moarte, iar alte steaguri li se vor alătura.
Coloana se deplasa mai încet decât era planificat, arhiducele vrând să guste din plin aceste
momente. După ce au trecut prin dreptul cazărmii, au ajuns la şcoala de fete. Doi atentatori se
găseau aici, având bombele pregătite. Fără explicaţie, nu le-au folosit. Văzând acest lucru, un
altul a tras cu pistolul, iar la zece şi zece minute, al patrulea a aruncat cu o grenadă, care însă
nu a explodat pe moment. Şoferul a văzut-o, a luat-o de pe capotă şi a aruncat-o. Atentatorii
erau alţi patru naţionalişti trimişi pe lângă Gavrilo Princip şi ai lui.
Arhiducele nu a păţit nimic, soţia sa fiind doar uşor zgâriată la gât. Şi alţi mebri ai suitei şi
pietoni suferiseră doar răni uşoare. Imediat după explozie, maşina arhiducelui a ajuns la
primărie şi, după o scurtă ceremonie de primire, Franz Ferdinand i-a salutat în limba sârbă pe
participanţi. Au început apoi discuţiile despre ce urma să facă moştenitorul. Unii erau de
părere că restul vizitei trebuie contramandat, pentru siguranţa arhiducelui. Unii erau
împotrivă, arătând că siguranţa arhiducelui nu era afectată. Cel care a luat decizia finală a fost
însuşi Franz Ferdinand. El a hotărât că, după o vizită la spitalul unde fusese dus un aghiotant
rănit, vor participa la deschiderea muzeului şi apoi vor lua prânzul. În niciun caz nu vor pleca
în grabă. Se părea că arhiducele nu voia să ţină seama de faptul că măsurile de securitate nu
erau strălucite.
La unsprezece fără un sfert, arhiducele şi soţia sa au părăsit clădirea primăriei, urcând din nou
în automobile. Coloana a trecut din nou pe cheiul Apel, dar şoferul, care nu fusese anunţat de
schimbarea de traseu, nu a făcut stânga spre spital, ci dreapta. Ajuns în dreptul unui depozit
de vinuri, a început să schimbe direcţia. În acel moment, din mulţime a apărut un tânăr de
statură mijlocie, cu părul lung, care a tras din plin mai multe focuri de armă. Era studentul
Gavrilo Princip.
Contele Franz von Harrach, care stătea pe scara de partea cealaltă a maşinii, a încercat să
oprească cu o batistă şuvoiul de sânge care se scurgea din gura arhiducelui. În stare de
conştienţă, acesta a strigat numele soţiei sale. Contele Harrach nu şi-a închipuit că Sofia se
prăbuşise moartă, credea că doar a leşinat de spaimă. Când au ajuns la reşedinţa
guvernatorului, trupurile celor doi au fost duse înăuntru. Medicul chemat de urgenţă a
constatat că nu se mai putea face nimic. Ambii erau morţi. Arhiducele fusese omorât de un
singur glonte care, după ce a secţionat o arteră, s-a oprit în coloana vertebrală. Hemoragia sa
şi a soţiei sale fusese accentuată de drumul rapid cu automobilul, pe un drum pavat, nu drept.
Sursa: Mihaela Puiu, Pagini de aur din Istoria Universală, vol. III, Editura Porţile Orientului,
2004, Iaşi, p. 50-57.