Topografie Generala PDF

FACULTATEA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE ȘI INGINERIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU
ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ
ANUL I SEMESTRU I
ANUL UNIVERSITAR 2017 - 2018
TOPOGRAFIE GENERALĂ
Note de curs
Prof. Dr. Ing. MANEA Raluca
2017
1. NOŢIUNI GENERALE
1.1 Definiţii, ramurile măsurătorilor terestre
Măsurătorile terestre reprezintă un ansamblu de discipline care se ocupă

cu studiul – determinarea formelor şi dimensiunilor Pământului în totalitatea sa,
sau pe anumite porţiuni de teren – precum şi cu reprezentarea acestora pe hărţi
şi planuri. Rezolvarea problemelor ce apar în măsurătorile realizate pe teren,
precum şi în dezvoltarea instrumentelor utilizate, nu se poate face fără a avea
cunoştiinţe de matematică, fizică, electronică, astronomie, informatică, etc.
Când ne referim la măsurătorile terestre ne gândim la acestea ca la un
arbore cu mai multe ramuri ce se pot dezvolta permanent în raport de evoluţia
permanentă a tehnologiei din domeniu. Câteva din ramurile principale ale
măsurătorilor terestre sunt prezentate în figura 1.1.
Figura 1.1 Ramurile măsurătorilor terestre
Geodezia – este ştiinţa care studiază forma şi dimensiunea Pământului,

câmpul gravitaţional în sistem tridimensional, în funcţie de timp. În 1880, Helmert
defineşte geodezia ca fiind: „Ştiinţa măsurării şi reprezentării Pământului”. În
cadrul acesteia există o serie de subramuri cum ar fi: astronomia geodezică,
geodezia marină, geodezia inerţială, geodezia diferenţială.
Topografia (topos = loc, graphein = descriere prin desenare) – este acea
ştiinţă ce se ocupă cu măsurarea şi reprezentarea suprafeţelor relativ mici de
teren, fără a ţine seama de curbura Pământului. Prin măsurătorile topografice se
7
stabilesc poziţiile relative dintre diverse obiecte din teren şi reprezentarea
acestora pe planuri şi hărţi.
Cadastrul – este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică,
economică şi juridică, prin care se realizează identificarea, înregistrarea,
descrierea şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor,
precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de
destinaţia lor şi de proprietar.
Fotogrametria – cuprinde procedee pentru determinarea şi
reprezentarea suprafeţelor de teren pe baza unor fotografii speciale numite
fotograme obţinute prin fotografierea terenului din avioane echipate adecvat.
Caracteristica principală a acestei ramuri este aceea că nu execută măsurători pe
teren ci pe imaginea fotografică a acestuia. Fotogrametria nu se aplică
independent de alte discipline la întocmirea planurilor şi hărţilor, ci împreună cu
topografia, sprijinindu-se amândouă pe reţeaua geodezică.
Teledetecţia - achiziţia de date despre un obiect sau un grup de obiecte
cu ajutorul unui senzor situat la distanţă de acestea (Colwell 1983). Teledetecţia
poate fi considerată o ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu prelucrarea
informaţiilor referitoare la suprafaţa terestră, furnizate de sateliţii artificiali ai
Pămîntului.
Cartografia – ansamblul de studii şi operaţiuni ştiinţifice şi tehnice care
au la bază observaţiile directe sau exploatarea unei documentaţii, în vederea
elaborării hărţilor şi planurilor. Clasificarea acestei discipline se poate face în
cartografie matematică – ştiinţa sistemelor de proiecţie care face trecerea de la
suprafaţa terestră la hartă sau plan şi cartografia grafică – elaborarea, editarea şi
multiplicarea hărţilor şi planurilor din punct de vedere grafic.
1.2 Suprafeţe terestre
În măsurătorile terestre, se definesc următoarele trei suprafeţe (figura 1.2):

• suprafaţa topografică;
• geoidul;
• elipsoidul.
Figura 1.2 Suprafeţe terestre
8
Suprafaţa topografică – este suprafaţa terenului natural, cu toate caracteristicile
lui, aşa cum va fi reprezentat pe hărţi şi planuri. Are forma neregulată şi nu este
geometrizată (nu are o formă matematică ce poate fi descrisă prin relaţii
matematice).
Geoidul – este o suprafaţă echipotenţială particulară a câmpului gravitaţional
terestru, asimilată cu suprafaţa liniştită a mărilor şi oceanelor considerată
prelungită pe sub mări şi oceane. Are o formă uşor ondulată, fiind denumită
suprafaţa de nivel zero şi constituie originea în măsurarea altitudinilor punctelor
de pe suprafaţa topografică a Pământului. Are o formă neregulată şi nu este
matematizat. Are proprietatea că în orice punct al său este perpendicular pe
verticala VV, respectiv pe direcţia acceleraţiei gravitaţionale, indicată de regulă de
firul cu plumb. Geoidul este „o reprezentare matematică a Pământului” (Gauss
C.F.), adică a câmpului gravific”.
Figura 1.3 Geoidul la nivel global (ESA, 2006)
Suprafaţa topografică are variaţii mari faţă de elipsoid între 8km (Muntele
Everest) şi – 11km (Groapa Marianelor), dar geoidul are variaţii mult mai mici
±100m faţă de elipsoid.
Figura 1.4 Variaţia distanţelor dintre elipsoid şi geoid (ESA, 2006)
Elipsoidul de revoluţie – este suprafaţa geometrică cea mai apropiată de geoid

rezultată prin rotirea unei elipse în jurul axei mici 2b, iar axa mică este paralelă cu
axa globului terestru.
De-a lungul timpului mai mulţi matematicieni şi geodezi au calculat diverşi
elipsoizi în încercarea de-a găsi parametrii optimi.
9
La ora actuală la noi în ţară se foloseşte elipsoidul Krasovski care are
următorii parametri:
a = 6 378 245 m – semiaxa mare
b = 6 356 863 m – semiaxa mică
a−b 1
f= = - turtirea
a 298.3
Corespondenţa punctelor de pe suprafaţa topografică pe elipsoid se face
prin proiectarea punctului aflat pe suprafaţa terestră pe elipsoid prin intermediul
normalei NN la elipsoid, iar punctul capătă coordonate geografice.
Figura 1.5 Elipsoidul de revoluţie
1.3 Suprafeţe de proiecţie
Prin intermediul sistemelor de proiecţie se face trecerea – prin procedee

matematice – de la suprafaţa topografică la suprafaţa plană care este suportul
hărţii sau planului topografic. Se ştie că o suprafaţă curbă (gen elipsoid, geoid) nu
poate fi transpusă pe plan fără deformarea suprafeţelor sau unghiurilor.
Pentru România sunt adoptate două sisteme de proiecţie:
►Proiecţia stereografică 1970 – STEREO ,70 – cu plan secant unic în
centrul geometric al teritoriului, respectiv zona oraşului Făgăraş. Originea
sistemului de coordonate rectangulare plane X şi Y este translatată cu 500 km pe
ambele axe pentru a se evita coordonatele negative. Direcţia nord geografic se
află pe axa X, iar axa Y este paralelă cu direcţia ecuatorului (Fig. 1.6).
10
Figura 1.6 Proiecţia Stereografică 1970
►Proiecţia Gauss – proiecţie internaţională, cilindrică, conformă,

transversală – aceasta presupune divizarea elipsoidului în 36 de fuse de 6o
fiecare. Acestea se desfăşoară de-a lungul meridianului axial, pe un cilindru
imaginar (Fig. 1.7). Meridianul origine, numit şi "meridian 0", este cel care trece
prin Observatorul Greenwich.
Figura 1.7 Proiecţia Gauss
Această proiecţie are ca avantaj faptul că permite reprezentarea întregului

glob pe zone cuprinse între cei doi poli, iar dezavantajele apar în situaţia
teritoriilor relativ mici care se reprezintă uneori pe două fuse vecine (cazul ţării
noastre în L - 34 şi L - 35), precum şi la faptul că deformaţiile sunt uneori mai mari
decât în alte proiecţii.
11
1.4 Elementele topografice ale terenului
Reprezentarea pe planuri şi hărţi a elementelelor ce sunt măsurate pe

teren, se face prin descompunerea terenului în elemente liniare şi unghiulare
măsurabile. Această operaţiune se numeşte geometrizarea terenului
(transformarea lui sub aspect geometric) şi constă în alegerea punctelor
caracteristice de pe teren în aşa fel încât prin unirea lor linia frântă care rezultă să
dea cât mai exact forma terenului. Precizia hărţilor şi planurilor depinde de
această operaţiune.
1.4.1 Elementele topografice ale terenului în plan vertical
Secţionând terenul în plan vertical vom avea următoarele elemente liniare

şi unghiulare:
 aliniamentul AB – o linie sinuoasă, ce urmăreşte linia terenului natural,
şi rezultă din intersecţia terenului cu planul vertical;
 distanţa înclinată L AB – este linia dreaptă ce uneşte punctele A şi B;
 distanţa redusă la orizont D AB – este proiecţia în plan orizontal a
distanţei înclinate şi este distanţa ce o vom reprezenta pe hărţi şi planuri;
 unghiul de pantă αAB – este unghiul făcut de linia terenului natural cu
proiecţia sa în plan orizontal, este un unghi vertical;
 unghiul zenital Z AB – este unghiul făcut de verticala locului cu linia
naturală a terenului şi este tot un unghi vertical;
 cotele punctelor A şi B – H A şi H B – sunt distanţele pe verticală de la
planul de nivel zero la planurile orizontale ce trec prin punctele A şi B;
 diferenţa de nivel dintre punctele A şi B - ∆H AB – este distanţa pe
verticală dintre planele orizontale ce trec prin punctele A şi B. ∆H AB = H B - H A
care poate fi pozitivă sau negativă în funcţie de evoluţia terenului. Diferenţa de
nivel poate fi calculată şi în funcţie de distanţe şi unghiurile verticale (α şi z).
∆H AB = LAB * sin α = DAB * tgα
∆H AB = LAB * cos Z = DAB * ctgZ
Figura 1.8 Elementele topografice ale terenului în plan vertical

12
1.4.2 Elementele topografice ale terenului în plan orizontal
 unghiul orizontal ωAB – este unghiul diedru dintre planele verticale

(V(B) şi V(C)) ce trec prin două aliniamente AB şi AC;
 distanţa redusă la orizont D AB – definită mai sus;
 orientarea topografică θ AB – este unghiul orizontal făcut de direcţia
nord geografic şi direcţia AB măsurat în sensul acelor de ceas, de la nord spre
aliniamentul dat;
Figura 1.9 Elementele terenului în plan orizontal
În mod convenţional se defineşte orientarea directă θ AB şi orientarea

inversă θ BA . Cele două orientări diferă cu 200g, adică:
θ BA = θ AB ± 200g
În funcţie de poziţia punctelor în cele patru cadrane vom avea două
situaţii:
dacă θ AB <200g atunci θ BA = θ AB + 200g
dacă θ AC > 200g atunci θ CA = θ AC - 200g
13
Figura 1.10 Definirea orientării
Generalizând se poate scrie relaţia:

θ ji = θij ± 200 g
Dacă ţinem seama de faptul că prin fiecare punct de pe suprafaţa terestră
(suprafaţa topografică) trece un meridian geografic şi un meridian magnetic,
putem distinge următoarele noţiuni:
 orientarea magnetică θ AB m
- care are ca direcţie de referinţă nordul
magnetic indicat de busolă N m ;
 orientarea geografică θ ABg
- care are ca direcţie de referinţă nordul
geografic N g meridianul geografic care trece prin punctul A;
 orientarea topografică θ AB - care are ca referinţă nordul topografic N –
paralel la axa OX.
Figura 1.11 Tipuri de orientări
14
Orientările se pot calcula faţă de direcţia Nord sau în funcţie de alte
orientări şi unghiul orizontal făcut de direcţiile respective (fig. 1.12).
De exemplu:
θ AC = θ AB − ω1
θ AD = θ AB + ω2
Unde ω 1 este unghiul orizontal dintre direcţia AB şi direcţia AC, iar ω 2

este unghiul orizontal dintre direcţia AB şi direcţia AD.
Sau se poate rezolva problema invers, calculând unghiul orizontal ca
diferenţă de 2 orientări:
ω1 = θ AB − θ AC
ω2 = θ AD − θ AB
Figura 1.12 Calculul orientărilor din alte orientări şi unghiurile orizontale
1.5 Unităţi de măsură
În topografie, pe teren se măsoară distanţe (înclinate, orizontale sau

verticale), direcţii unghiulare orizontale şi unghiuri verticale şi se calculează în
mod uzual suprafeţe. În această situaţie este necesar să definim unităţile de
măsură pentru aceste categorii.
 Pentru lungimi (distanţe)– se foloseşte metrul (m) cu multiplii şi
submultiplii săi. În prezent, metrul este definit ca a 299 792 458 a parte a distanţei
parcurse de lumină, în vid, într-o secundă.
15
Submultiplii metrului Multiplii metrului
! decimetrul (dm) 1m = 10dm ! decametrul (dam) 1m = 0,1dam
! centimetrul (cm) 1m = 100cm ! hectometrul (hm) 1m = 0,01hm
! milimetrul (mm) 1m = 1000mm ! kilometrul (km) 1m = 0,001km
 Pentru suprafeţe – se foloseşte metrul pătrat (m2) cu multiplii şi

submultiplii. Cel mai uzual multiplu este arul (ar) sau hectarul (ha).
! 1m2 = 100 dm2 = 10 000 cm2 = 1 000 000 mm2
! 1km2 = 100 hm2 = 10 000 dam2 = 1 000 000 m2
! 1ar = 1 dam2 = 100 m2
!1ha = 10 000 m2
 Pentru unghiuri – se foloseşte gradaţia centesimală, sexagesimală

sau radiani. În topografie în mod uzual se foloseşte gradaţia centesimală.
Radianul este o unitate de măsură naturală, analitică şi adimensională
pentru unghiuri. Un radian este unghiul la centru care subântinde un arc de cerc
egal cu lungimea razei, iar un cerc întreg are 2π.
Gradul sexagesimal (°) este 1 / 360 dintr-un cerc ( treisuteşaizecea
parte). Submultiplii sunt minutul (′) şi secunda sexagesimală (”).
1° = 60′ = 360”
Gradul centesimal (g) este 1 / 400 dintr-un cerc ( a patrusuta parte). Un
grad centesimal este 9/10 dintr-un grad sexagesimal sau π / 200 dintr-un radian.
Submultiplii acestuia sunt minutul (c) şi secunda (cc) centesimală.
1g = 100cc = 10000cc
Trecerea din sistemul sexagesimal în cel centesimal şi invers se face cu
ajutorul factorului de scară c, se calculează cu următoarea relaţie:
360o 0,9o
c= = g
400 g 1
Transformarea din grade Transformarea din grade

sexagesimale în grade centesimale centesimale în grade sexagesimale
90o = 100g 100g = 90o
1o = 10g/9 = 1,11111...g 1g = 9o/10 = 54′
1′ = 1/60 x 10g/9 = 0,018519...g 1c = 0,01g = 54′/100 = 32,4”
1” = 1/3600 x 10g/9 = 0,00309...g 1cc = 0,0001g = 324” / 1000 = 0,324”
16
1.6 Sisteme de coordonate
Alegerea sistemelor de coordonate se va face astfel încât să aproximăm

cel mai bine forma Pământului şi să definim poziţia punctului în plan şi altitudine.
Sistemele de coordonate cele mai uzuale sunt:
 sistemul de coordonate geodezice elipsoidal;
 sisteme de coordonate rectangulare;
 sistemul de coordonate polare.
1.6.1 Sistemul de coordonate geodezice elipsoidal
Un punct situat pe elipsoidul de revoluţie este caracterizat prin

coordonatele sale elipsoidale: longitudinea L, latitudinea B, altitudinea elipsoidală
h (figura 1.13).
Figura 1.13 Coordonate elipsoidale
Meridianul de origine – este meridianul ce trece prin Greenwich şi axa

polilor.
Meridianul locului – este urma lăsată de elipsoid pe planul ce trece prin
punctul P şi axa polilor.
Longitudinea L este unghiul diedru format de meridianul locului cu
planul meridianului de origine, măsurat în planul ecuatorului.
Latitudinea B este unghiul format de normala la elipsoid ce trece prin
punctul considerat şi planul ecuatorului.
Altitudinea elipsoidală h este distanţa măsurată în lungul normalei la
elipsoid de la suprafaţa elipsoidului până la punctul considerat.
17
1.6.2 Sistem de coordonate rectangular
Acest tip de sistem poate fi la rândul său clasificat în: sistem de

coordonate geocentric şi sistem de coordonate topocentric.
Sistemul de coordonate geocentric are originea în centrul Pământului şi
axele definite astfel:
 axa OZ – orientată după direcţia Polului nord;
 axa OX la intersecţia ecuatorului cu planul meridianului de origine;
 axa OY în planul ecuatorului şi orientată spre est.
Figura 1.14 Sistem de coordonate geocentric
Coordonatele punctului sunt X P , Y P , Z P .
Sistemul de coordonate topocentric are originea în punctul P de pe

suprafaţa topografică, iar axele sunt orientate după cum urmează:
 axa z se confundă cu normala la elipsoid în punctul P şi este orientată
spre exterior, invers normalei la elipsoid;
 axa x este spre nord;
 axa z este orientată spre est.
18
Figura 1.15 Sistem de coordonate rectangulare topocentric
1.6.3 Sistem de coordonate polare
Acest sistem este definit de un punct numit pol şi o direcţie de referinţă.

Poziţia unui punct în acest sistem este definită de raza vectoare D Api şi unghiul
polar ω i făcut de direcţia de referinţă şi raza vectoare.
Figura 1.16 Sistem de coordonate polare
În figura 1.16 se poate observa că punctul A este considerat polul

sistemului, direcţia AB direcţie de referinţă, iar dreptele D AP1 şi D AP2 sunt raze
vectoare către punctele P 1 respectiv P 2 .
1.7 Transformări de coordonate dintr – un sistem în altul
1.7.1 Transformarea din coordonate rectangulare în coordonate

polare
Dacă avem două puncte 1 şi 2 definite de coordonatele rectangulare X 1

şi Y 1 , respectiv X 2 şi Y 2 le putem raporta într-un sistem de axe, sistemul
STEREO 70 prin raportare carteziană.
19
Figura 1.17 Proiecţia în plan a elementelor spaţiale
Se observă că se formează triunghiul dreptunghic 122′ în care ipotenuza

este distanţa redusă la orizont D 12 iar catetele sunt diferenţa de coordonate pe X
şi pe Y. Aceste diferenţe se numesc coordonate relative şi se pot exprima astfel:
∆X 12 = X 2 – X 1 şi ∆Y 12 = Y 2 – Y 1
Tot aici se poate defini şi unghiul dintre axa X şi distanţa D 12 ca fiind
orientarea θ 12 conform definiţiei enunţate la paragraful 1.4.2
Figura 1.18 Calculul coordonatelor polare
Din acest triunghi dreptunghic putem calcula D 12 şi θ 12

D12 = ∆X 122 + ∆Y122
∆Y12 Y −Y Y −Y
tgθ 12 = = 2 1 sau θ 12 = arctg 2 1
∆X 12 X 2 − X 1 X 2 − X1
20
Generalizând relaţiile putem scrie:
Dij = (X j − X i ) + (Y j − Yi )
2 2
Y j − Yi
θ ij = arctg
X j − Xi
Notă!! Când calculăm orientarea trebuie să facem reducerea la primul

cadran în funcţie de semnele numitorului şi numărătorului. Cele patru cadrane ale
cercului topografic sunt dispuse precum în figura 1.19:
Figura 1.19 Cadranele cercului topografic
Reprezentarea orientării în cele patru cadrane este după cum urmează:
Figura 1.20 Orientarea în cele 4 cadrane
21
Calculul orientării în fiecare din cele 4 cadrane se va face după cum
urmează:
Cadranul Combinaţia de Valoarea orientării

semne
∆Y12
I + θ12 = arctg
∆X 12
+
+ ∆Y12
II − θ12 = 200 g − arctg
∆X 12
− ∆Y12
III −
θ12 = 200 g + arctg
∆X 12
− ∆Y12
IV +
θ12 = 400 g − arctg
∆X 12
În concluzie, combinaţia de semne indică cadranul în care se află

orientarea fapt pentru care nu se va face un semn din cele două ce rezultă din
diferenţele de Y şi X. Fiecare din cele patru situaţii reprezintă poziţia orientării
într-unul din cele patru cadrane ale cercului topografic.
1.7.2 Transformarea din coordonate polare în coordonate

rectangulare
Coordonatele relative ∆X 12 si ∆Y 12 se pot calcula cu relaţiile:

∆X 12 = D12 cosθ 12
∆Y12 = D12 sin θ 12
Astfel coordonata X sau Y a unui punct poate fi calculată funcţie de
coordonata altui punct şi coordonata relativă:
X 2 = X 1 + D 12 cosθ 12
Y 2 = Y 1 + D 12 sinθ 12
X j = X i + Dij cos θ ij
Y j = Yi + Dij sin θ ij
22
1.8 Exemplu numeric
Se dau punctele 1, 2, 3, 4 prin coordonate rectangulare în sistem Stereografic

1970
Pct. X (m) Y (m)
1 1033 2012
2 1145 2037
3 1072 2091
4 1021 2084
Se cere să se rezolve următoarele probleme:

1. Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 ;
2. Să se calculeze orientările θ 12 , θ 23, θ 34, θ 41 şi orientările inverse θ 21 , θ 32,
θ 43, θ 14
3. Să se calculeze coordonatele punctului 5 aflat la distanţa D 35 = 17.26m şi
θ 35 = 114.2514.
Rezolvare
1. Calculul distanţelor din coordonate se face cu relaţia:
Dij = ( X j − X i ) 2 + (Y j − Yi ) 2
D12 = (1145 − 1033) 2 + (2037 − 2012) 2 = 112 2 + 25 2 = 13169 = 114.756m

D23 = (1072 − 1145) 2 + (2091 − 2037) 2 = 73 2 + 54 2 = 8245 = 90.802m
D34 = (1021 − 1072) 2 + (2084 − 2091) 2 = 512 + 7 2 = 2650 = 51.478m
D41 = (1033 − 1021) 2 + (2012 − 2084) 2 = 12 2 + 72 2 = 5328 = 72.993m
2. Calculul orientărilor din coordonate se face cu relaţia:

Y j − Yi
θ ij = arctg
X j − Xi
cu reducerea la cadran în funcţie de combinaţia de semne:
+ 25 + 25 + +
θ12 = arctg = arctg = arctg 0.22321 = 13.9811 = 13.9811
+ 112 + 112 + +
θ 21 = θ 12 + 200 = 13,9811 + 200 = 213,9811 = 213 98 c11cc
g g
23
+ 54 + 54 + +
θ 23 = arctg = arctg = arctg 0.73972 = 40.5458 = 200 − 40.5458
− 73 − 73 − −
θ 23 = 159.4542
θ 32 = θ 23 + 200 g = 159,4542 + 200 = 359,4542
−7 − 7 − −
θ 34 = arctg = arctg = arctg 0.137255 = 8.6836 = 200 + 8.6836
− 51 − 51 − −
θ 34 = 208.6836
θ 43 = θ 34 − 200 g = 208,6836 − 200 = 8,6836
− 72 − −
θ 41 = arctg = arctg 6 = 89.4863 = 400 − 89.4863
+ 12 + +
θ 41 = 310.5137
θ14 = θ 41 − 200 = 310,5137 − 200 = 110,5137
3. Calculul coordonatelor punctului 5 se face cu relaţiile:
X j = X i + Dij cos θij

X 5 = X 3 + D 35 cosθ 35
Y 5 = Y 3 + D 35 sinθ 35
X 5 = 1072m + 17.26m*cos114.2514 = 1072m + 17.26m *(-0.22199)
X 5 = 1072m – 3.831m = 1068.169m
Y 5 = 2091m + 17.26m*sin114.2514 = 2091m + 17.26m *0.97504
Y 5 = 2091m + 16.829m = 2107.829m
Figura 1.21 Reprezentarea grafică a problemei
24
2. HĂRŢI ŞI PLANURI
2.1 Definiţii
 Planul topografic – este o reprezentare grafică convenţională a unor

porţiuni restrânse ale suprafeţei topografice, proiectate pe un plan orizontal,
micşorată la o anumită scară care prin detaliile pe care le conţine redă în mod
fidel suprafaţa topografică respectivă, fără să se ţină seama de curbura
Pământului.
 Harta – este o reprezentare grafică convenţională, micşorată la o
anumită scară, în care este reprezentată întreaga suprafaţă a Pământului sau
porţiuni din ea şi în construcţia căreia se ţine seama de curbura Pământului.
 Detaliile topografice – sunt acele obiecte naturale sau artificiale,
care sunt măsurate de topograf.
 Punctele topografice, numite şi puncte de detaliu – sunt acele
puncte caracteristice, alese pe conturul detaliilor pentru determinarea poziţiei şi
formei acestora. Aceste puncte se aleg pe aliniament şi la schimbarea direcţiei
unui traseu în plan orizontal şi/sau vertical. De cele mai multe ori, detaliile
naturale având contururi neregulate ce nu pot fi descrise matematic, ar necesita
măsurarea unui număr foarte mare de puncte. Pentru a elimina acest
inconvenient se face geometrizarea liniilor terenului, în plan orizontal şi în plan
vertical. Acest procedeu presupune alegerea unui număr convenabil de puncte,
astfel încât să urmărească cât mai fidel terenul natural şi unirea acestora prin linii
drepte. Geometrizarea se poate face în plan şi pe altitudine în funcţie de ceea ce
dorim să determinăm: coordonate planimetrice X, Y şi / sau coordonata nivelitică
H.
Figura 2.1 Geometrizarea liniilor sinuoase în plan orizontal
25
Figura 2.2 Geometrizarea liniilor sinuoase în plan vertical
2.2 Scara hărţilor şi planurilor
În funcţie de modalitatea de exprimare, scara poate fi numerică sau

grafică.
• Scara numerică – este raportul constant dintre distanţa ″d″ de pe plan
dintre două puncte şi distanţa orizontală ″D″ dintre aceleaşi două puncte din
teren, ambele fiind exprimate în aceleaşi unităţi de măsură.
Relaţia matematică de exprimare a scării numerice este:
Reţine !!! Notaţia Semnificaţia notaţiei

n Numitorul scării
1 d d Distanţa dintre 2 puncte măsurată pe plan
=
n D D Distanţa dintre aceleaşi 2 puncte măsurată pe
teren
Valorile scărilor numerice sunt STAS, astfel că putem avea următoarele

tipuri de scări:
26
1 1 1 1
n
→ , ,...,
10 10 100 1000000
1 1 1 1 1
n
→ , , ,...,
2 *10 2 20 200 2000000
1 1 1 1
n
→ , ,...,
2,5 *10 25 250 2500000
1 1 1 1 1
n
→ , , ,...,
5 *10 5 50 500 5000000
Exemple de interpretare a scării numerice
Valori de Interpretarea scării

scară
numerică
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 200 milimetri sau 0,2m
200 La un centimetru pe plan corespund pe teren 2m sau 200cm
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 500 milimetri sau 0,5m
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 1000 milimetri sau 1m
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 5000 milimetri sau 5m
1 La un milimetru pe plan corespund în teren 10 000 milimetri sau 10m
Precizia grafică a planurilor şi hărţilor

Dacă eroarea de citire sau de raportare a unui punct pe plan sau hartă
este de 0.2 – 0.3 mm, valoarea corespunzătoare a acesteia în teren se numeşte
precizie grafică. Precizia grafică este direct proporţională cu numitorul scării
numerice şi se calculează cu relaţia
e 1
± = de unde Pg = ±e * n
Pg n
Unde:
- P g este precizia grafică;
- e este eroarea de citire 0.2 – 0.3 mm;
- n este numitorul scării.
De exemplu, pentru un plan la scara 1: 1 000 se calculează precizia grafică astfel:
27
P g = e*n = 0.3 mm * 1000 = 300 mm = 0.3 m.
Această precizie duce la concluzia că cel mai mic detaliu reprezentat pe plan va
avea dimensiunea de 0.3 m.
Problemele ce se pot rezolva cu ajutorul scării numerice sunt următoarele:
Ce se dă Ce se cere Relaţia de calcul

n, d D D = n*d
n, D d D
d=
n
D, d n D
n=
d
Exemple numerice
Problema 1
Pe un plan la scara 1/2000 s-a măsurat o distanţă de 20cm. Ce valoare
are această distanţă pe teren?
1 1
d = 20cm, =
n 2000
Se cere: D
1 d
Conform relaţiei numerice pentru scară: = , rezultă D = d*n sau
n D
D = 20cm * 2000 = 40000cm = 400m
Problema 2
Cât reprezintă pe un plan la scara 1/1000 distanţa din teren de 150m?
1 1
D=150m, =
n 1000
Se cere: d
1 d
Conform relaţiei numerice pentru scară: = , rezultă
n D
D 150m 15000cm
d= = = = 15cm
n 1000 1000
Problema 3
Ce scară are planul pentru care distanţa din teren de 500m are pe plan 100cm?
D=500m, d=100cm
Se cere: n
28
1 d
Conform relaţiei numerice pentru scară: = ,
n D
D 500m 50000cm
Rezultă n = = = = 500 , deci scara este 1/500
d 100cm 100cm
Concluzii
Deoarece scara numerică este o egalitate de două rapoarte ce conţin

patru termeni: 1, n, d, D se va putea calcula oricare din cele trei
necunoscute funcţie de celelalte două.
Atenţie!
D şi d se exprimă în aceiaşi unitate de măsură. Cu cât numitorul este mai mic,
scara este mai mare. Adică, scara 1/200 este mai mare decât scara 1/10 000.
• Scara grafică – este reprezentarea grafică a scării numerice. După

modul de construcţie al scării grafice, se deosebesc două tipuri: scara grafică
liniară cu talon şi scara grafică transversală.
■Scara grafică liniară cu talon - se va desena pe planuri şi hărţi printr-o
linie divizată, în cm având înscris în dreptul fiecărei diviziuni valoarea distanţei din
1
teren corespunzătoare scării planului. Scara grafică asigură o precizie de din
10
bază.
Mod de utilizare: se ia în compas distanţa de pe hartă, dintre două puncte
1 şi 2 şi se aşează compasul pe scară, astfel încât un vârf al compasului să
coincidă cu un număr întreg de baze, iar celălalt vârf al compasului să cadă în
interiorul talonului. Distanţa este egală cu numărul întreg de baze la care se
adaugă partea fracţională citită pe talon.
Figura 2.3 Scara grafică liniară

29
Exemplu: pentru scara numerică de 1 : 1000 s-a construit scara grafică
din figura 2.3. Distanţa măsurată este: 30 m + n*1 m = 30 m + 7*1 m= 37 m
Unde n este numărul de fracţiuni de la zero al scării până la intersecţia cu
vârful compasului. Valoarea unei diviziuni este egală cu 1 m.
1
■Scara grafică transversală – asigură o precizie de din bază,
100
deoarece talonul este împărţit în 10 unităţi pe orizontală şi în 10 părţi pe verticală,
1
astfel că o unitate de pe orizontală reprezintă din bază, iar o unitate pe
10
1
verticală reprezintă dintr-o unitate de pe orizontală.
10
Mod de utilizare: se ia în compas distanţa de pe hartă, între două puncte
1 şi 2 şi se aşează pe scara grafică, astfel încât un vârf al compasului să
corespundă cu o diviziune întreagă din bază, iar celălalt vârf să cadă în interiorul
talonului scării transversale. Se deplasează compasul astfel ca un vârf să rămână
tot timpul pe o valoare întreagă din bază, iar celălalt să fie în talon, până când
vârful din talon atinge intersecţia a două linii ce marchează diviziunile lui.
Mişcarea compasului se face astfel încât vârfurile lui să fie tot timpul pe aceaşi
linie orizontală. Distanţa este egală cu numărul întreg de baze la care se adaugă
partea fracţionară citită pe talon.
Figura 2.4 Scara grafică transversală
Exemplu: pentru scara numerică de 1:10 000 s-a construit scara grafică
transversală din figura 2.4. Dacă baza este egală cu 2 cm, distanţa citită cu
ajutorul acestei scări este: D 12 = 600 m + 150 m = 750 m, unde 600 m corespund
numărului de baze întregi iar 150 din citirea pe talon.
30
2.3 Clasificarea hărţilor şi planurilor în funcţie de scară
Clasificarea hărţilor şi planurilor în funcţie de scară şi conţinut se poate face

astfel:
►planuri – care sunt reprezentări la scări mari, până la 1 : 25 000;
►hărţi – sunt reprezentări la scări mici, cu valori de la 1: 25 000 şi mai mici
Figura 2.5 Clasificarea planurilor topografice
Figura 2.6 Clasificarea hărţilor
31
Figura 2.7 Clasificarea hărţilor la scări mari
Figura 2.8 Clasificarea hărţilor de ansamblu
Figura 2.9 Clasificarea hărţilor geografice
32
2.4 Elementele planurilor şi hărţilor
Planurile şi hărţile conţin informaţii grafice şi alfanumerice care ne oferă

informaţii cu privire la teritoriul reprezentat. Elementele principale ce se identifică
pe un plan şi/sau pe o hartă sunt:
►nomenclatura;
►scara numerică şi grafică;
►cadrul exterior;
►caroiajul geografic;
►caroiajul rectangular;
►semnele convenţionale de planimetrie şi altimetrie.
2.4.1 Nomenclatura foii de hartă
Figura 2.10 Nomenclatura foii de hartă
1 – nomenclatura foii de hartă scara 1:25 000;

2 – nomenclatura foii de hartă vecină la Nord.
2.4.2 Scara foii de hartă
În partea inferioară a foii de hartă va apărea întotdeauna scara

exprimată numeric şi grafic.
33
Figura 2.11 Scara foii de hartă
1 – expresia numerică a scării hărţii: 1 : 25 000;

2 – explicaţia scării numerice: la 1cm măsurat pe hartă corespund în teren 250m;
3 – scara grafică cu talon asociată scării numerice de 1:25 000.
2.4.3 Caroiajul geografic
Caroiajul geografic al unei foi de plan sau hartă este format din meridiane
şi paralele. În colţurile caroiajului geografic care mărgineşte foaia de plan sau
hartă sunt înscrise valorile coordonatelor geografice (latitudinea şi longitudinea).
Paralelele sunt numerotate începând de la Ecuator, iar meridianele începând cu
meridianul Greenwich.
Intervalele dintre meridianele şi paralelele care delimitează foaia de hartă
sunt împărţite pe verticală în minute de latitudine şi pe orizontală în minute de
longitudine. Baza pentru caroiajul geografic este o linie de 0.1mm grosime.
Minutele de latitudine sau longitudine sunt reprezentate prin spaţii alternant negre
şi albe de grosime 0.5 mm. Pe o foaie de hartă la scara 1 : 25 000 caroiajul
geografic este ca în figura 2.12.
34
Figura 2.12 Caroiajul geografic
1 – caroiaj geografic pe latitudine;

2 – caroiaj geografic pe longitudine;
3 – latitudinea foii de hartă din colţul de sud – vest – 44o55';
4 – longitudinea foii de hartă din colţul de sud – vest – 23o15';
2.4.4 Caroiajul rectangular
Caroiajul rectangular este format din drepte trasate paralel la axele de

coordonate rectangulare plane ale sistemului adoptat. Aceste paralele formează o
reţea de pătrate cu latura de 1 km sau multipli de kilometri, denumită şi reţea
kilometrică.
Pe planuri şi hărţi liniile caroiajului rectangular nu sunt paralele cu liniile
caroiajului geografic. Pe harta la scara 1 : 25 000 caroiajul rectangular se prezintă
ca în figura 2.13.
35
Figura 2.13 Caroiajul rectangular
În sistemul de proiecţie Stereografic 1970 coordonata X se citeşte pe

verticală (direcţia nord), iar coordonata Y se citeşte pe orizontală (est – vest).
1 – linie a coroiajului pentru coordonata Y de valoare 4678 km;
2 – linie a caroiajului pentru X de valoare 4979 km;
3 – valoarea coordonatei X;
4 – valoarea coordonatei Y.
2.4.5 Semne convenţionale
Detaliile de planimetrie şi altimetrie care se reprezintă pe planuri şi hărţi

se exprimă grafic prin semne convenţionale. Semnele convenţionale trebuie să fie
cât mai generalizate şi să reprezinte detaliul cât mai sugestiv. Acestea sunt
cuprinse în atlase de semne convenţionale editate pentru diferite scări ale
planurilor şi hărţilor. În majoritatea cazurilor, forma semnelor convenţionale este
aceeaşi pentru diferite scări, doar dimensiunile de desenare diferă de la o scară
la alta.
În funcţie de detaliile ce le reprezintă, semnele convenţionale se pot
grupa în două categorii:
►semne convenţionale pentru planimetrie;
►semne convenţionale pentru altimetrie.
36
Semne convenţionale pentru planimetrie
1. Semne convenţionale de contur
Acestea sunt semnele care se folosesc pentru reprezentarea pe hartă a detaliilor
ce pot fi reprezentate la scara planului sau hărţii prin conturul lor (lacuri, păduri,
mlaştini, clădiri, etc.). Ele nu arată poziţia reală a unui obiect din interiorul
conturului şi nici dimensiunile lui liniare (figura 2.12).
1 – clădire;
2 – pădure.
Figura 2.12 Semne convenţionale de contur
2. Semne convenţionale de scară

Acestea sunt semnele care se folosesc pentru reprezentarea detaliilor de
dimensiuni reduse care nu pot fi reprezentate la scară (puncte geodezice, stâlpi
de iluminat, etc.). Acestea indică precis poziţia detaliului din teren prin centrul lor
sau axa lor de simetrie (figura 2.13).
1 – punct geodezic – Floreşti sud – vest.
37
Figura 2.13 Semne convenţionale de scară
3. Semne convenţionale explicative

Semnele convenţionale explicative sunt inscripţiile şi notările convenţionale care
se fac pe hartă sau plan, pentru a da o caracteristică mai deplină detaliilor
topografice. Ele sunt folosite întotdeauna în combinaţie cu primele două categorii
de semne convenţionale (figura 2.14).
38
Figura 2.14 Semne convenţionale explicative
Semne convenţionale pentru altimetrie
Relieful este un element important din conţinutul unui plan sau al unei
hărţi. Relieful este totalitatea neregularităţilor concave şi convexe de pe suprafaţa
topografică a pământului.
Reprezentarea reliefului se poate face prin mai multe metode:
►metoda curbelor de nivel;
►metoda planului cotat;
►metoda profilelor;
►metoda haşurilor;
►metoda planurilor în relief;
Metoda curbelor de nivel
Curba de nivel este proiecţia în plan orizontal a liniei ce uneşte puncte de

aceeaşi cotă de pe suprafaţa topografică. Curbele de nivel se obţin prin
secţionarea formei de relief cu suprafeţe de nivel perpendiculare pe direcţia
gravitaţiei. Pe suprafeţe mici, suprafeţele de nivel pot fi asimilate cu suprafeţe
orizontale. Pentru o rprezentare riguroasă a reliefului se va alege o distanţă
constantă numită echidistanţă „E” în funcţie de scara planului. Echidistanţa este
distanţa pe verticală dintre suprafaţele de nivel generatoare de curbe de nivel.
Aceasta este o mărime constantă şi depinde de precizia dorită, de accidentaţia
terenului şi de scara planului sau hărţii. Mărimea echidistanţei este o valoare
metrică: 1m, 2 m, 5 m, 10 m, 20 m, etc.
Clasificarea curbelor de nivel se poate face după cum urmează (figura 2.15):
- curbe de nivel normale trasate la distanţa egală cu E;
- curbe de nivel principale trasate la distanţa egală cu 5E;
- curbe de nivel ajutătoare trasate la distanşa egală cu E/2;
- curbe de nivel accidentale trasate la distanţa egală cu E/4.
39
Figura 2.15 Curbe de nivel
Curbele de nivel normale se trasează pe plan sau hartă cu o linie subţire,

continuă la echidistanţa E uniformă pentru întregul plan sau hartă.
Curbele de nivel principale sunt curbe de nivel normale îngroşate, ce se
trasează la valori de cote rotunde. De obicei fiecare a 5 – a curbă se consideră
principală pentru echidistanţele de 1 m, 2 m, 5 m, 10 m, 20 m.
Curbele de nivel ajutătoare se trasează pe plan sau hartă prin linii
punctate la o echidistanţă egală cu E/2. Acestea sunt folosite în cazul terenurilor
plane pentru a da o imagine mai sugestivă a reliefului, deoarece curbele de nivel
normale sunt prea rare la un teren plan.
Curbele de nivel accidentale sunt curbe de nivel ce se trasează la o
echidistanţă egală cu E/4 prin linii punctate mai scurte decât cele ajutătoare. Ele
sunt utilizate numai dacă relieful nu poate fi reprezentat prin curbe de nivel
normale şi ajutătoare.
40
Figura 2.16 Secţiune de hartă cu curbe de nivel
În figura 2.16 se pot observa curbe de nivel normale (1) şi curbe de nivel
principale (2).
2.4.6 Reprezentarea formelor de relief prin curbe de nivel
Varietatea mare a neregularităţilor prezentate de suprafaţa terestră poate

fi reprezentată, prin simplificare, la un număr redus de forme caracteristice de
relief care se pot grupa în: şesuri, înălţimi şi depresiuni.
Şesurile sunt suprafeţe plane, cu diferenţe de nivel mici, lipsite de
ridicături sau adâncituri prea mari. Dacă şesul este la înălţimi cuprinse între 0 şi
200 m faţă de nivelul mării, se numeşte câmpie, iar dacă înălţimea este mai mare
de 200 m, forma de relief respectivă se numeşte podiş.
Principalele forme tip de înălţimi sunt: mamelonul, dealul şi şeaua.
Mamelonul (figura 2.17) este forma de relief cu înălţimea cuprinsă între
50 -150 m faţă de terenul pe care se află, cu vârf rotunjit şi cu pante relativ
simetrice. Acesta se reprezintă pe planuri şi hărţi prin curbe de nivel închise,
valorile cotelor crescând de la exterior spre interior.
41
Figura 2.17 Reprezentarea mamelonului prin curbe de nivel
Dealul (figura 2.18) este o formă de nivel cu doi versanţi ce se unesc de -

a lungul unei linii de pantă numită creastă sau linie de separare a apelor.
Figura 2.18 Reprezentarea dealului prin curbe de nivel
Această formă de relief se reprezintă pe planuri sau hărţi prin curbe de

nivel alungite, având convexitatea orientată în sensul de coborâre a liniei de
separare a apelor, marcată prin bergsrichturi. Curbele de nivel au o întoarcere
retunjită pe linia de creastă pe care o intersectează în unghi drept. Elementele
caracteristice ale acestei forme de relief sunt: vârful, linia de creastă şi piciorul
crestei.
Şeaua (figura 2.19) este o formă de relief complexă formată din două
dealuri racordate printr-o creastă mai joasă. Gâtul şeii „G” formează originea a
două văi dispuse transversal pe linia de creastă. Elementele caracteristice ale
acesteia sunt: vârfurile, liniile de crestă şi gâtul şeii.
42
Figura 2.19 Şeaua reprezentată prin curbe de nivel
Principalele forme tip de adâncimi sunt: căldarea sau pâlnia, valea şi

bazinul hidografic.
Căldarea sau pâlnia (figura 2.20) este o depresiune închisă din toate
părţile şi este forma de relief opusă mamelonului. Ea se reprezintă prin curbe de
nivel închise ale căror valori descresc de la exterior spre interior.
Figura 2.20 Căldarea reprezentată prin curbe de nivel
Valea (figura 2.21) este o depresiune formată din doi versanţi care se
unesc pe linia de strângere a apelor numită talveg. Ea este o formă concavă
opusă dealului. Valea se reprezintă prin curbe de nivel deschise, alungite, care au
concavitatea orientată în sensul de curgere a apelor. Valorile cotelor descresc de
la exterori spre interior. Elementele caracteristice sunt: originea văii, firul văii
(talveg), gura văii şi cei doi versanţi.
43
Figura 2.21 Valea reprezentată prin curbe de nivel
Bazinul hidrografic (figura 2.22) este o formă de relief complexă închisă

din trei părţi de linia de despărţire a apelor şi deschisă pe o singură parte. Acesta
reuneşte de regulă mai multe forme simple de relief.
Figura 2.22 Bazinul hidrografic reprezentat prin curbe de nivel
44
2.5 Probleme ce se pot rezolva pe planuri şi hărţi
Se dă secţiunea de plan la scara 1 : 25 000
Figura 2.23 Secţiunea de plan la scara 1:25 000
Se cere să se rezolve următoarele probleme:

1. Să se calculeze coordonatele geografice, latitudinea şi longitudinea
punctelor A şi B aflate pe foaia de plan;
2. Să se calculeze coordonatele rectangulare X şi Y ale punctelor A şi B;
3. Să se calculeze distanţa dintre punctele A şi B;
4. Să se calculeze cotele punctelor A şi B;
5. Să se calculeze panta dreptei AB.
Rezolvare
1.Calculul coordonatelor geografice latitudinea (ϕ) şi longitudinea (λ)

punctelor A şi B
Determinarea coordonatelor geografice se face cu ajutorul caroiajului

geografic trasat pe laturile exterioare ale foii de plan, parcurgând următoarele
etape:
►Din punctul A de pe plan se vor duce perpendiculare pe caroiajul geografic.
►Se măsoară lungimea unui minut de latitudine şi lungimea unui minut de
longitudine. Pe planul 1 : 25 000 lungimea unui minut de latitudine este 74 mm,
iar a unui minut de longitudine este de 52 mm.
45
►Se citesc cele mai apropiate valori de latitudine şi longitudine şi apoi prin
interpolare se determină secundele de latitudine şi longitudine. Pentru aceasta se
vor măsura distanţele de pe plan de la valoarea latitudinii şi longitudinii citite
pentru punctul A până la piciorul perpendicularelor duse din punct pe caroiaj.
Dacă d 1 este distanţa citită pe latitudine şi d 2 este distanţa citită pe longitudine
vom avea următoarele valori:
ϕ A = 45o55' + ∆ϕ A
λ A = 24o15' + ∆λ A
Figura 2.24 Calculul coordonatelor geografice ale punctului A
Calculul creşterilor de coodonate ∆ϕ A şi ∆λ A se face astfel:

60.................74 mm
∆ϕ A ................d 1
60 " * d 1
∆ϕ A =
74mm
60.................52 mm
∆λ A ................d 2
60"*d 2
∆λ A =
52mm
46
2.Calculul coordonatelor rectanagulare
Pentru determinarea coordonatelor rectanagulare se va folosi caroiajul
rectangular. Măsurând pe plan lungimea laturii unui carou se observă că aceasta
este de 4 cm. Deoarece planul este la scara 1 : 25 000 rezultă că mărimea laturii
unui carou pe teren este de 1 000m sau 1 km. Aşadar creşterile de coordonate
sunt în metri.
Etapele de calcul sunt următoarele:
►Din punct se duc perpendiculare pe laturile caroului în care se
încadrează acesta;
►Se măsoară creşterile de coordonate ∆x şi ∆y în mm din colţul
caroului în care se încadrează punctul până la perpendiculare duse din punct;
►Se transformă creşterile de coordonate conform scării planului:
∆X m = 25 * ∆x mm
∆Y m = 25 * ∆y mm
Se va înmulţi cu 25 deoarece la scara 1:25000, 1mm pe plan reprezintă
25m pe teren..
►Se calculează coordonatele punctului A
X A = 5091000m + ∆X m
Y A = 5285000m + ∆Y m
Dacă ∆x mm = 31mm ⇒ ∆X m = 0.031m * 25000 = 775 m
∆y mm = 23mm ⇒ ∆Y m = 0.023m * 25000 = 575 m
X A = 5092000m + 775m = 5092775m = 5092.775km

Y A = 5286000m + 575m = 5286575m = 5286.575km
Figura 2.25 Calculul coordonatelor rectangulare ale punctului A
47
3.Calculul distanţei dintre punctele A şi B
3.1 Calculul distanţei din teren calculată din distanţa măsurată pe plan
Se măsoară pe plan distanţa dintre puncte d AB în mm şi se calculează D AB în m
în funcţie de scara planului.
D AB = d AB *n, unde n = 25 000 în exemplul dat
Dacă d AB = 126mm ⇒ D AB = 0.126m * 25000 = 3150 m
Calculul distanţei calculată din coordonate rectangulare

Se vor utiliza coordonatele rectangulare determinate pe plan la punctul 2:
D AB = ( X A − X B )2 + (Y A − YB )2
4.Calculul cotelor punctelor A şi B
4.1 Calculul cotei punctului aflat pe o curbă de nivel
Dacă punctul se află pe o curbă de nivel cota acestuia este identică cu

cota curbei pe care se află punctul. De exemplu punctul A se află pe curba de
nivel de cotă 36m, astfel încât cota punctului A va fi 36m (figura 2.26).
Figura 2.26 Calculul cotelor punctelor A şi B
48
4.2 Calculul cotei punctului aflat între două curbe de nivel
Dacă punctul se află între două curbe de nivel cota acestuia se va calcula
prin interpolare. Se va trasa distanţa cea mai scurtă ce trece prin punctul dat şi
uneşte cele două curbe de nivel numită linia de cea mai mare pantă. Se măsoară
d 1 dintre curbele de nivel (figura 2.26) şi se măsoară şi distanţa d 2 . de la una din
curbe (de obicei cea cu cota cea mai mică) până la punct.
Cota punctului B este H B = 35 m + ∆H
∆H se va calcula prin interpolare astfel:

d 1 .............................E
d 2 ........................... ∆H
Unde E este echidistanţa curbelor de nivel. În exemplul dat E = 1m

Ed 2
∆H =
d1
ATENŢIE !
Distanţele d 1 şi d 2 se măsoară în aceleaşi unităţi de măsură, de regulă în mm, iar
E se dă în m. Astfel ∆H se va calcula în m.
5.Calculul pantei dreptei AB
Dacă secţionăm terenul natural cu un plan vertical ce trece prin punctele A şi

B obţinem aliniamentul AB. Unind punctele A şi B cu o dreaptă obţinem distanţa
înclinată L AB , iar proiecţia acesteia în plan orizontal este distanţa D AB . Unghiul
vertical dintre L AB şi D AB este unghiul de pantă α.
Panta terenului se calculează ca tangentă a unghiului α.
∆H AB
p AB = tgα = de regulă panta se calculează în procente.
D AB
∆H AB
p AB % = tgα * 100 = * 100
D AB
49
Figura 2.27 Calculul pantei dreptei AB
În exemplul dat, dacă cota punctului A este 36m iar a punctului B este 35,45m şi
distanţa D AB =75,56m, valoarea pantei va fi calculată astfel:
HA − HB 36 − 35.45
p% = * 100 = * 100 = 0.73%
D AB 75.56
Altfel spus, la o distanţă orizontală de 100m avem o diferenţă de nivel de 0.73m.
50
FACULTATEA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE ȘI INGINERIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU
ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ
ANUL I SEMESTRU I
ANUL UNIVERSITAR 2017 - 2018
PROBLEME REZOLVATE
ȘI
PROPUSE SPRE REZOLVARE
Prof. Dr. Ing. MANEA Raluca
2017
CAPITOLUL 1
CALCUL de DISTANȚE șI ORIENTĂRI din COORDONATE
A. Noţiuni teoretice necesare rezolvării problemelor:
Relaţia de calcul a distanţei

Dij = (X j − X i ) + (Y j − Yi )
2 2
Y j − Yi
Relaţia de calcul a orientării θ ij = arctg
X j − Xi
Calculul coordonatelor unui punct X j = X i + Dij cos θ ij
funcţie de coordonatele altui punct
Calculul orientării în fiecare din cele 4 cadrane se va face după cum urmează:
Cadranul Combinaţia Valoarea orientării

de semne
+ ∆Y12
I θ12 = arctg
+ ∆X 12
+ ∆Y12
II − θ12 = 200 g − arctg
∆X 12
−
∆Y12
III − θ12 = 200 g + arctg
∆X 12
− ∆Y12
IV + θ12 = 400 g − arctg
∆X 12
Cele patru cadrane ale cercului topografic sunt dispuse precum în figura 1.1:
Figura 1.1 Cadranele cercului Figura 1.2 Orientarea în cele 4 cadrane

topografic
1
B. Probleme rezolvate
Problema 1
Se dau punctele 1, 2, 3, 4 prin coordonate Pct. X Y

rectangulare în sistem Stereografic 1970: (m) (m)
1 1033 2012
2 1145 2037
3 1072 2091
4 1021 2084
Să se rezolve următoarele: Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 din
coordonate;
Să se calculeze orientările directe θ 12 , θ 23, θ 34, θ 41 şi
orientările inverse;
Să se calculeze coordonatele punctului 5 aflat la
distanţa D 35 = 17.26m şi orientarea θ 35 = 114.2514;
1. Calculul distanţelor din coordonate
D12 = (1145 − 1033) 2 + (2037 − 2012) 2 = 112 2 + 25 2 = 13169 = 114.756m

D23 = (1072 − 1145) 2 + (2091 − 2037) 2 = 73 2 + 54 2 = 8245 = 90.802m
D34 = (1021 − 1072) 2 + (2084 − 2091) 2 = 512 + 7 2 = 2650 = 51.478m
D41 = (1033 − 1021) 2 + (2012 − 2084) 2 = 12 2 + 72 2 = 5328 = 72.993m
2. Calculul orientărilor din coordonate
+ 25 + 25 + +
θ12 = arctg = arctg = arctg 0.22321 = 13.9811 = 13.9811
+ 112 + 112 + +
Orientarea inversă: θ 21 = θ12 + 200 = 13,9811 + 200 = 213,9811
g
+ 54 + 54 + +
θ 23 = arctg = arctg = arctg 0.73972 = 40.5458 = 200 − 40.5458
− 73 − 73 − −
θ 23 = 159.4542
Orientarea inversă: θ 32 = θ 23 + 200 g = 159,4542 + 200 = 359,4542
−7 − 7 − −
θ 34 = arctg = arctg = arctg 0.137255 = 8.6836 = 200 + 8.6836
− 51 − 51 − −
θ 34 = 208.6836
Orientarea inversă: θ 43 = θ 34 − 200 g = 208,6836 − 200 = 8,6836
− 72 − −
θ 41 = arctg = arctg 6 = 89.4863 = 400 − 89.4863
+ 12 + +
θ 41= 310.5137
Orientarea inversă: θ14 = θ 41 − 200 g = 310,5137 − 200 = 110,5137
2
3. Calculul coordonatelor punctului 5
X 5 = X 3 + D 35 cosθ 35
Y 5 = Y 3 + D 35 sinθ 35
X 5 = 1072m + 17.26mcos114.2514 = 1072m + 17.26m (-0.22199)
X 5 = 1072m – 3.831m = 1068.169m
Y 5 = 2091m + 17.26msin114.2514 = 2091m + 17.26m 0.97504
Y 5 = 2091m + 16.829m = 2107.829m
C. Probleme propuse spre rezolvare
Problema 1
Se dau punctele 1, 2, 3, 4
prin coordonate Pct. X(m) Y(m)
rectangulare în sistem 1 5056 3556
Stereografic 1970: 2 5189 3612
3 5124 3674
4 5010 3589
Se cere să se rezolve Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 ,

următoarele: D 41 din coordonate;
Să se calculeze orientările directe θ 12 , θ 23,
θ 34, θ 41 şi orientările inverse;
Să se calculeze coordonatele punctului 5
aflat la distanţa D 25 = 22.18m şi orientarea
θ 25 = 304.1554;
Problema 2
3 1012 1386
4 945 1284
Se cere să se rezolve Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 ,

următoarele: D 41 din coordonate;
Să se calculeze orientările directe θ 12 , θ 23,
θ 34, θ 41 şi orientările inverse;
Să se calculeze coordonatele punctului 5
aflat la distanţa D 45 = 86.16m şi orientarea
θ 45 = 224.2678;
3
Problema 3
3 2155 3342
4 2112 3294
Se cere să se rezolve Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 din

următoarele: coordonate;
distanţa D 15 = 28.33m şi orientarea θ 15 = 289.5578;
Problema 4
3 1146 2332
4 1112 2264

Să se calculeze coordonatele punctului 5 aflat la distanţa
D 25 = 53.38 m şi orientarea θ 25 = 319.6378;
Problema 5
3 1017 2366
4 825 2276

distanţa D 15 = 64.18 m şi orientarea θ 35 = 265.5478;
4
CAPITOLUL 2
PROBLEME DE REDUCERE și REPREZENTARE a DISTANȚELOR LA SCARĂ
A. Noţiuni teoretice necesare rezolvării problemelor:
Relaţia de calcul a scării Notaţia Semnificaţia notaţiei

numerice
n Numitorul scării
1 d d Distanţa dintre 2 puncte măsurată pe plan
=
n D D Distanţa dintre aceleaşi 2 puncte măsurată pe teren
1 1 1 1
n
→ , ,...,
10 10 100 1000000
1 1 1 1 1
Valori de scară STAS n
→ , , ,...,
2 *10 2 20 200 2000000
1 1 1 1
n
→ , ,...,
2,5 *10 25 250 2500000
1 1 1 1 1
n
→ , , ,...,
5 *10 5 50 500 5000000
Ce se dă Ce se cere Relaţia de calcul

n, d D D = n*d
n, D d D
d=
n
D, d n D
n=
d
B. Probleme rezolvate
Problema 1
Pe un plan la scara 1/5000 s-a măsurat o distanţă de Ce valoare are această distanţă pe teren?
50cm
1 1 D=?
d = 50cm, =
n 2000
D = d*n D = 50cm * 5000 = 250 000cm = 25 000 m
Problema 2
Se dă planul la scara 1/1000 și distanța din teren de 150 m. Ce valoare are această distanţă pe plan?
1 1 d=?
D=150m, =
n 1000
D 150m 15000cm
d= = = 15cm
n 1000 1000
1
Problema 3
Distanța de 500 m din teren are corespondent în plan Ce scară are acest plan ?
distanța de 100 cm.
D=500m, d = 100 cm n=?
1 d D D 500m 50000cm
= , n= = = = 500
n D d d 100cm 100cm
1
Scara este
500
Problema 4
Se dau punctele 1, 2, 3, 4 prin coordonate Pct. X Y
rectangulare în sistem Stereografic 1970: (m) (m)
1 1033 2012
2 1145 2037
3 1072 2091
4 1021 2084
Se cere să se rezolve următoarele: Să se reprezinte punctele la scara 1: 2000;
Să se reducă la scara 1 : 5000 distanţa D 12 şi la
scara 1 : 2500 distanţa D 34 ;
1. Reprezentarea la scara 1 : 2000 a punctelor date
Pentru reprezentarea la scară a punctelor se vor parcurge următoarele etape:
►trasarea axelor de coordonate X şi Y;

►stabilirea coordonateleor punctului de origine. Pentru axa X se va pleca din origine cu o coordonată cu
valoare mai mică decât cel mai mic X din inventarul de coordonate. X min = 1021m, în originea axei X vom
alege 1020 sau 1000. Pentru axa Y se va alege o valoare mai mică decât cel mai mic Y din inventarul de
coordonate dat. Y min = 2012m, în originea axei Y vom alege 2010 sau 2000;
►divizarea axelor din cm în cm;
►raportarea punctelor prin coordonatele date;
Figura 2.1 Reprezentarea punctelor date la scara 1:2000
2
2. Reducerea la scară a distanţelor D 12 şi D 34
D12 = (1145 − 1033) 2 + (2037 − 2012) 2 = 112 2 + 25 2 = 13169 = 114.756m

D34 = (1021 − 1072) 2 + (2084 − 2091) 2 = 512 + 7 2 = 2650 = 51.478m
1 d
=
5000 114.756m
114.756m 114756mm
d= = = 22.9mm ≈ 23mm
5000 5000
1 d
=
2500 51.478m
51.478m 51478mm
d= = = 20.6mm ≈ 21mm
2500 2500
Problema 1
Se dau punctele 1, 2, 3, 4 prin
coordonate rectangulare în sistem Pct. X(m) Y(m)
2 5189 3612
3 5124 3674
4 5010 3589
Să se reducă la scara 1 : 500 distanţa D 13 şi la scara 1 : 250
distanţa D 14 ;
Problema 2
2 1056 1345
3 1012 1386
4 945 1284
distanţa D 42 ;
3
Problema 3
2 2193 3310
3 2155 3342
4 2112 3294

distanţa D 14 ;
Problema 4
2 1190 2312
3 1146 2332
4 1112 2264
distanţa D 13 ;
Problema 5
2 1026 2345
3 1017 2366
4 825 2276
distanţa D 24 ;
Problema 6
2 2024 2344
3 2013 2365
4 1821 2277
distanţa D 24 ;
4
Problema 7
2 1194 1314
3 1145 1333
4 1117 1266
Să se calculeze distanţele D 12 , D 23 , D 34 , D 41 din
coordonate;
Să se reprezinte pe desen orientările calculate;
distanţa D 14 ;
Problema 8
2 4193 2311
3 4155 2343
4 4112 2296
coordonate;
distanţa D 25 ;
Problema 9
2 1066 2347
3 1013 2383
4 947 2286
coordonate;
distanţa D 25 ;
5
6
Capitolul 3
METODE DE CALCUL A SUPRAFEŢELOR
A. Aspecte teoretice
2 S = ∑ X n (Yn +1 − Yn −1 )
Calculul suprafeţei prin metoda analitică
2 S = ∑ Yn (Yn −1 − Yn +1 )
Suprafaţa se va împărţi în triunghiuri şi se vor calcula
Calculul suprafeţei prin metoda trigonometrică suprafeţele triunghiurilor cu relaţia 2S = D i * D j * sinα unde
α este unghiul dintre laturile D i şi Dj.
B. Problemă rezolvată
Se dau coordonatele rectangulare alepunctelor Pct. X (m) Y (m)

1, 2, 3, 4, 5, 6 în sistem Stereografic 1970 1 2132 1023
2 2184 1081
3 2122 1137
4 2036 1142
5 2014 1094
6 2044 1032
Se cere să se rezolve următoarele: Să se reprezinte grafic suprafaţa la scara 1:2000
Să se calculeze aria suprafaţei definită de cele 6 puncte
Rezolvare
Figura 3.1 Reprezentarea grafică a suprafeţei la scara 1:2000

Metoda I – calculul suprafeţei prin metoda analitică
Calculul cu relaţia 2 S = ∑ X n (Yn +1 − Yn −1 )
Pct. X (m) Y (m) Formula Rezultate parţiale

1 2132 1023 X 1 (Y 2 – Y 6 ) 104468
2 2184 1081 X 2 (Y 3 – Y 1 ) 248976
3 2122 1137 X 3 (Y 4 – Y 2 ) 129442
4 2036 1142 X 4 (Y 5 – Y 3 ) - 87548
5 2014 1094 X 5 (Y 6 – Y 4 ) - 221540
6 2044 1032 X 6 (Y 1 – Y 5 ) - 145124
TOTAL 2S = 28674
S = 14337 m2= 1.43 ha
Verificare prin calculul suprafeţei cu relaţia 2 S = ∑ Yn (Yn −1 − Yn +1 )
Pct. X (m) Y (m) Formula Rezultate parţiale

1 2132 1023 Y 1 (X 6 – X 2 ) -143220
2 2184 1081 Y 2 (X 1 – X 3 ) 10810
3 2122 1137 Y 3 (X 2 – X 4 ) 168276
4 2036 1142 Y 4 (X 3 – X 5 ) 123336
5 2014 1094 Y 5 (X 4 – X 6 ) -8752
6 2044 1032 X 6 (X 5 – X 1 ) -121776
TOTAL 2S = 28674
S = 14337 m2= 1.43 ha
Concluzie S = 14337m2 deoarece ambele relaţii de calcul au dat acelaşi rezultat!
Metoda II – calculul suprafeţei prin metoda trigonometrică
Suprafaţa se va împărţi în triunghiuri şi se

vor calcula suprafeţele triunghiurilor cu
relaţia 2S = D i * D j * sinα unde α este
unghiul dintre laturile D i şi Dj.
Figura 3.2 Reprezentarea triunghiurilor şi a orientărilor calculate

D12 = 52 2 + 58 2 = 2704 + 3364 = 6068 = 77.897 m
D23 = 62 2 + 56 2 = 3844 + 3136 = 6980 = 83.546m
Triunghiul 123 α = θ 21 − θ 23
− 58 − −
θ 21 = arctg = arctg1.1153846 = 53.4690 = 253.4690
− 52 − −
+ 56 + +
θ 23 = arctg = arctg 0.90322 = 46.7657 = 153.2343
− 62 − −
α = θ 21 − θ 23 = 100.2347
2S 1 = D 12 D 23 sinα = 6507.938 m2
S 1 = 3253.97 m2
D16 = 88 2 + 9 2 = 7744 + 81 = 7825 = 88.459m

D63 = 78 2 + 105 2 = 6084 + 11025 = 17109 = 130.801m
Triunghiul 163 β = θ 63 − θ 61
+ 105 +
θ 63 = arctg = arctg1.3461539 = 59.3255
78 +
−9 − −
θ 61 = arctg = arctg 0.10227 = 6.4883 = 393.5117
+ 88 + +
β = θ 63 − θ 61 = 59.3255 − 393.5117 = 459.3255 − 393.5117 = 65.8138
2S 2 = D 16 D 63 sinβ = 9941.9706m2
S 2 = 4970.98m2
D56 = 30 2 + 62 2 = 900 + 3844 = 4744 = 68.877 m

D53 = 1082 + 432 = 11664 + 1849 = 13513 = 116.245m
Triunghiul 563 γ = 400 − (θ 56 − θ 53 )
− 62 − −
θ 56 = arctg = arctg 2.0666667 = 71.3100 = 328.6900
+ 30 + +
43 +
θ 53 = arctg = arctg 0.39814 = 24.1221
108 +
γ = 400 − (θ 56 − θ 53 ) = 400 − (328.69 − 24.1221) = 95.4321
2S 3 = D 56 D 53 sinγ = 7986.005m2
S 3 = 3993.00m2
D45 = 22 2 + 48 2 = 484 + 2304 = 2788 = 52.801m

D43 = 86 2 + 5 2 = 7396 + 25 = 7421 = 86.145m
Triunghiul 453 δ = 400 − (θ 45 − θ 43 )
− 48 − −
θ 45 = arctg = arctg 2.181818 = 72.6405 = 272.6405
− 22 − −
−5 − −
θ 43 = arctg = arctg 0.0588139 = 3.6971 = 396.3029
+ 86 + +
δ = 400 − (272.6405 − 396.3029) = 400 − (672.6405 − 396.3029) = 123.6624
2S 4 =D 45 D 43 sinδ = 4237.9475m2
S 4 = 2118.97m2
S total = S 1 + S 2 + S 3 + S 4 = 14336.92m2 = 14339m2
Metode grafice de calcul al suprafeţelor
Metodele grafice de determinare a suprafeţelor sunt metode expeditive care dau cu aproximaţie
mărimea suprafeţelor. Acest lucru se realizează prin măsurarea pe plan a elementelor ce definesc suprafaţa şi
prin diverse artificii matematice se obţine mărimea totală a acesteia. Din această cateogorie fac parte metoda
paletei pătratelor şi metoda împărţirii suprafeţei în figuri geometrice simple.
Metoda paletei pătratelor
Figura 3.3 Calculul grafic al suprafeţei prin metoda paletei pătratelor
Această metodă presupune următoarele etape:

►pe o foaie de calc se desenează o reţea de pătrate cu latura de 5 sau 10 mm (figura 20.3);
►se suprapune această reţea de pătrate cu suprafaţa dată;
►se calculează aria unui pătrat în funcţie de scara planului pe care este reprezentată suprafaţa. De exemplu
dacă scara planului este 1:1000 şi latura pătratului este de 10mm, latura acestuia pe teren va fi 10m, iar aria
sa va fi de 100m2;
►numărăm apoi câte pătrate întregi intersectează suprafaţa, câte jumătăţi, sferturi şi 3/4;
►suprafaţa totală este S = a2(n 1 + n 2 + n 3 + n 4 );
Unde
a este aria pătratului;
n 1 este numărul de pătrate întregi;
n 2 este numărul de jumătăţi de pătrate;
n 3 este numărul de sferturi de pătrate;
n 4 este numărul de 3/4 de pătrate ce intersectează suprafaţa.
Metoda împărţirii suprafeţei în figuri geometrice simple
Deoarece cea mai simplă figură geometrică este triunghiul, vom împărţi suprafaţa dată în triunghiuri (figura
2.4). Împărţirea este arbitrară, singura ondiţie este să nu intersectăm triunghiurile.
Etapele sunt următoarele:
►se desenează pe plan înălţimile fiecărui triunghi rezultat;
►se măsoară pe plan baza şi înălţimea fiecărui triunghi;
►se calculează lungimile bazelor şi înălţimilor măsurate în funcţie de scara planului pe care lucrăm;
B*H
►se calculează aria fiecărui triunghi cu relaţia S ∆ =
2
►însumăm suprafeţele parţiale obţinând suprafaţa totală.
Pentru ordonarea calculelor se poate face următorul tabel:
Nr.triunghi Elemente Elemente calculate Suprafaţa
măsurate pe în teren triunghiului
plan
1 b1 h1 B1 H1 S1
2 b2 h2 B1 H2 S2
3 b3 h3 B1 H3 S3
4 b4 h4 B1 H4 S4
S = ∑ Si
Figura 3.4 Calculul grafic al suprafeţei prin împărţirea în triunghiuri

Problema 1
Se dau coordonatele rectangulare ale

punctelor 1, 2, 3, 4 Pct. X(m) Y(m)
1 5056 3556
2 5189 3612
3 5124 3674
4 5010 3589
Problema 2

1 1056 5557
2 1189 5620
3 1127 5670
4 1010 5588
Problema 3

1 990 2200
2 1044 2350
3 1020 2388
4 950 2274
Problema 4

1 4145 3250
2 4190 3311
3 4165 3340
4 4113 3296
Problema 5

1 981 3200
2 1088 3344
3 1025 3365
4 926 3277
Problema 6

1 5144 5259
2 5196 5318
3 5145 5334
4 5118 5268
Problema 7

1 2143 4256
2 2196 4310
3 2154 4345
4 2114 4296
Problema 8

1 1892 3203
2 2035 3351
3 2018 3368
4 1832 3279

Topografie Generala PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Topografie Generala PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE ȘI INGINERIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU

ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ

ANUL UNIVERSITAR 2017 - 2018

Prof. Dr. Ing. MANEA Raluca

1.1 Definiţii, ramurile măsurătorilor terestre

Măsurătorile terestre reprezintă un ansamblu de discipline care se ocupă

Figura 1.1 Ramurile măsurătorilor terestre

Geodezia – este ştiinţa care studiază forma şi dimensiunea Pământului,

1.2 Suprafeţe terestre

În măsurătorile terestre, se definesc următoarele trei suprafeţe (figura 1.2):

Figura 1.2 Suprafeţe terestre

Figura 1.3 Geoidul la nivel global (ESA, 2006)

Figura 1.4 Variaţia distanţelor dintre elipsoid şi geoid (ESA, 2006)

Elipsoidul de revoluţie – este suprafaţa geometrică cea mai apropiată de geoid

Figura 1.5 Elipsoidul de revoluţie

1.3 Suprafeţe de proiecţie

Prin intermediul sistemelor de proiecţie se face trecerea – prin procedee

►Proiecţia Gauss – proiecţie internaţională, cilindrică, conformă,

Figura 1.7 Proiecţia Gauss

Această proiecţie are ca avantaj faptul că permite reprezentarea întregului

Reprezentarea pe planuri şi hărţi a elementelelor ce sunt măsurate pe

1.4.1 Elementele topografice ale terenului în plan vertical

Secţionând terenul în plan vertical vom avea următoarele elemente liniare

Figura 1.8 Elementele topografice ale terenului în plan vertical

 unghiul orizontal ωAB – este unghiul diedru dintre planele verticale

Figura 1.9 Elementele terenului în plan orizontal

În mod convenţional se defineşte orientarea directă θ AB şi orientarea

Generalizând se poate scrie relaţia:

Figura 1.11 Tipuri de orientări

Unde ω 1 este unghiul orizontal dintre direcţia AB şi direcţia AC, iar ω 2

Figura 1.12 Calculul orientărilor din alte orientări şi unghiurile orizontale

1.5 Unităţi de măsură

În topografie, pe teren se măsoară distanţe (înclinate, orizontale sau

 Pentru suprafeţe – se foloseşte metrul pătrat (m2) cu multiplii şi

 Pentru unghiuri – se foloseşte gradaţia centesimală, sexagesimală

Transformarea din grade Transformarea din grade

Alegerea sistemelor de coordonate se va face astfel încât să aproximăm

1.6.1 Sistemul de coordonate geodezice elipsoidal

Un punct situat pe elipsoidul de revoluţie este caracterizat prin

Figura 1.13 Coordonate elipsoidale

Meridianul de origine – este meridianul ce trece prin Greenwich şi axa

Acest tip de sistem poate fi la rândul său clasificat în: sistem de

Figura 1.14 Sistem de coordonate geocentric

Coordonatele punctului sunt X P , Y P , Z P .

Sistemul de coordonate topocentric are originea în punctul P de pe

1.6.3 Sistem de coordonate polare

Acest sistem este definit de un punct numit pol şi o direcţie de referinţă.

Figura 1.16 Sistem de coordonate polare

În figura 1.16 se poate observa că punctul A este considerat polul

1.7 Transformări de coordonate dintr – un sistem în altul

1.7.1 Transformarea din coordonate rectangulare în coordonate

Dacă avem două puncte 1 şi 2 definite de coordonatele rectangulare X 1

Se observă că se formează triunghiul dreptunghic 122′ în care ipotenuza

Figura 1.18 Calculul coordonatelor polare

Din acest triunghi dreptunghic putem calcula D 12 şi θ 12

Notă!! Când calculăm orientarea trebuie să facem reducerea la primul

Figura 1.19 Cadranele cercului topografic

Reprezentarea orientării în cele patru cadrane este după cum urmează:

Figura 1.20 Orientarea în cele 4 cadrane

Cadranul Combinaţia de Valoarea orientării

În concluzie, combinaţia de semne indică cadranul în care se află

1.7.2 Transformarea din coordonate polare în coordonate