PROIECT PRACTICA

TEHNOLOGIA CRESTERII
ANIMALELOR

Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara

Bucuresti

Facultatea de Management
Specializarea : Agroturism

1
Importanta cresterii suinelor

Omenirea parcurge o etapa deosebit de complexa caracterizata printr-o

“explozie” demografica si prin ridicarea continua a nivelului de trai in
acest context, alimentata umana capata noi valente, impunându-se de
urgenta :
- sporirea cantitativa si calitativa a produselor alimentare;
- repartizarea lor echitabila, atât pe plan general cât si zonal;
- utilizarea tuturor resurselor de hrana
- gasirea de noi sortimente cu continuturi sporite in substante
nutritive,indeosebi proteice.
Din estimarile efectuate de catre oamenii de stiinta si de institutiile
specializate se apreciaza ca atât in anul 2005 cât si in perspectiva anilor
2050, produsele animaliere (carne, lapte, oua etc.) vor continua sa
detina ponderea in alimenta]ia umana.
Importanta pentru consum a acestor produse rezida din faptul ca in
aprecierea nivelului de trai si de dezvoltare a unei tari, sau popor, se are
in vedere un complex de indicatori, in care sunt incluse si nivelurile
productiilor animaliere, raportate pe locuitor. Produsele animaliere contin
si cele mai mari proportii de substante proteice, unele cu mare valoare
biologica.

In viitorul apropiat, acoperirea necesarului de proteina se va face, in

principal, prin sporirea cantitatilor de carne provenita de la bovine si
ovine, secondate cu cele rezultate de la porcine si pasari, aspecte
impuse de posibilitatile limitate de cultivare rentabila a “cerealelor
furajere” necesare ultimelor dou\aspecii.
In alimentatia umana, ratiile de hrana se intocmesc având la baza
atât valoarea energetica (exprimata prin continutul in kcal), cât si
continutul in substante proteice. Din acest punct de vedere, carnea de
porc (fara slanina si osânza) este mai echilibrata fata de celelalte
produse similare, daca luam in considerare raportul energo-proteic.
Trebuie consemnat faptul ca, in cercetarile mai recente, se
recomanda utilizarea in hrana umana, intr-o proportie mai mare, a
alimentelor de origine vegetala; aceasta ca urmare a faptului ca, la
animale, se inregistreaza un coeficient de transformare foarte redus al
proteinelor vegetale in cele animale, intre 14-29%. De mentionat, pe
aceasta linie, ca porcinele poseda un coeficient de transformare cuprins
intre 20-25%, deci situat la limita superioara. Mai trebuie luat in
consideratie ca randamentul de transformare a proteinelor
ingerate prin carne, de catre om, in cele proprii variaza intre 8-24%; la

2
carnea de porc acesta fiind de 12,5%.

Deci sunt suficiente motive sa incurajam cresterea suinelor, ca varianta

economica determinata de particularitatile biologice ale organismului
uman.
In prezent se apreciaza ca necesarul mediu zilnic de substante
proteice pentru om este de cca. 70 g, din care cel putin 40 g trebuie sa
provina din produsele animaliere. Carnea rezultata de la suine trebuie sa
acopere, zilnic in medie, 20 g de substante proteice, cu unele variatii
impuse de perceptele religioase si de posibilitatile de crestere a acestei
specii.
Carnea rezultata din cresterea suinelor a contribuit si va continua sa
aduca un aport substantial in acoperirea necesarului de substante
proteice – indicator de bazt in aprecierea nivelului de civilizatie si prioritar
in asigurarea sanatatii umane.
Dupa recomandarile F.A.O.,O.M.S. ca si ale unor specialisti români,
o persoana “standard” trebuie sa primeasca zilnic intre 2800-3000 kcal.
si circa 1 g proteina pentru fiecare kg greutate, pentru care sunt
necesare anual circa 73 kg carne (in carcasa), din care: 13,3 kg de
bovine. 5,1 kg de ovine, 27,9 kg de porcine, 15,9 kg de pasare si 10,5 kg
din alte resurse (in principal din carne de peste), alaturi de circa 240 kg
lapte si produse din lapte si 280 oua.
Carnea suinelor se caracterizeaza printr-o valoare energetica
superioara fata de cele obtinute de la celelalte animale de ferma;
aceasta furnizeaza, in medie, 2700 kcal/kg, in timp ce carnea de bovine
ofera doar 1600 kcal/kg, iar cea de ovine 1400 kcal/kg.
Impedimentul principal il constituie, pentru unele sortimente de
carne de porc, continutul prea mare in lipide. Pe aceasta linie, s-au facut
unele interpretari gresite asupra relatiei cauza-efect, care ar putea exista
in unele afectiuni cardiace si formarea in organismul uman al
colesterolului, ca urmare a consumului carnii de porc. Investigatiile
moderne au demonstrat c\, 25% din cauzele de infarct miocardic au o
etiologie genetica, iar 75% implica un complex de factori
insuficient studiati.
Avantajele cresterii suinelor

3
4
 Necesarul de carne pentru consum este in continua crestere, atât pe plan
mondial cât si in tara noastra, iar suinele participa, in mare masura, la satisfacerea
acestui necesar. Aceasta se datoreste unor insusiri biologice si productive deosebit
de favorabile, pe care le poseda aceasta specie, in
comparatie cu celelealte animale de ferma, dintre care amintim: fecunditatea suficient
de ridicata, prolificitate mare, energia sporita de crestere, valorificarea buna a
diverselor furaje, randamentul sporit la sacrificare si posibilitatile variate de prelucrare
a carnii, intrevazându-se imbunatatirea multor insusiri productive si calitative.
Foarte important este faptul ca, la suine, insuti corpul animalului
reprezinta productia principala, particularitate ce inlesneste practica de crestere
si usureaza aprecierea zootehnica a animalelor. In urma sacrificarii suinelor rezulta,
fata de celelalate animale de ferma, proportii relativ mari de tesut adipos (slanina si
osânza), suficient de mari de
carne, suculenta si cu valoare energetica ridicate si proportii reduse de oase si
subproduse, unele mult intrebuintate in diverse industrii alimentare, de nutreturi
combinate si farmaceutice.
Prezentam, pe scurt, productiile obtinute in urma sacrificarii porcinelor
si principalele domenii de utilizare.Carnea de porc este productia principala si se
caracterizeaza prin
valoarea energetica mare, in comparatie cu cea rezultata de la alte specii, ca urmare
a prezentei substantelor grase. Continutul carnii in substante grase si confera
fragezime si savoare.
Carnea de porc reprezinta cca. 54% din greutatea animalului viu,
sacrificat la 100 kg, cu variatii intre 50-60%. Aceasta poate fi consumata o
perioada relativ indelungat\ de timp, deoarece are un continut redus de apa si se
poate prelucra sub forma de semipreparate, mezeluri, afumaturi, conserve etc.
De mentionat ca, in multe retete, carnea de porc se introduce in componenta
diverselor tipuri de salamuri, pentru imbunatatirea valorii energetice si a calita]ii
gustative. in tehnologia curenta, prin “carne de porc” se intelege tesutul
muscular cu bazele anatomice osoase respective.

Grasimea este productia secundara si se compune, in principal, din

slanina si osânza. Ambele sortimente sunt utilizate sub forma de preparate in
alimentatia umana, iar topite atât in hrana oamenilor cât si pentru diverse
industrii.
Slanina reprezinta cca. 20% din greutatea vie a animalului, iar osânza
intre 2-3%.
Grasimea constituie o componenta importanta in echilibrarea energetica
a alimentatiei umane, deoarece poseda peste 8000 kcal/kg.
Slanina, ca atare, de porc, are o importanta mai redus\ pentru alimentatia
umana, deoarece poseda o valoare biologica redusa, insa osânza este preferata in
preparate culinare (cofetarii) in alimentatia animalelor, grasimea se utilizeaza
sub forma topita pentru echilibrarea energetica a ratiilor de hrana, mai ales la
categoriile tinere de porcine si pasari.

5
 Subprodusele rezultate in urma sacrificarii suinelor sunt utilizate in
alimentatia umana, in industria alimentara si in cea farmaceutica.
Acestea reprezinta cca. 20% din greutatea animalului viu, din care, cca.
11%, sunt comestibile, iar cca. 9% necomestibile.
Dintre subprodusele comestibile, utilizate in alimentatia umana,
enumeram: ficatul, creierul, inima, limba, urechile, testicolele, rinichii,
picioarele si chiar pulmonii.
Subprodusele utilizate in diversele industrii sunt: pielea (4,5 kg),
stomacul, intestinele, vezica urinara, sângele (3,3 kg), parul,
extremitatile, unghiile, grasimea rezultata de la razuirea pielii si din
curatarea intestinelor si mai rar continutul aparatului digestiv.
In urma sacrificarii unui porc, in greutate vie de 100 kg, mai rezulta
si cca. 3,0 kg deseuri.
Subprodusele utilizate in industria farmaceutica sunt: glanda tiroida,
timusul, pepsina stomacala si,uneori, glandele sexuale.
Pe lânga aceasta, din sau prin cresterea suinelor, rezulta si alte

6
avantaje, deosebit de importante pentru zootehnie, pe care le prezentam
in continuare:
- suinele, fiind animale omnivore, consuma, pe lânga furajele
concentrate, pe care le valorifica foarte bine, si alte resurse furajere
(caracterizate prin con]inuturi reduse de celuloz\), cum ar fi: cartofii
declasati de la consumul uman, dovleceii, sfecla, masa verde etc., toate
reducând cheltuielile cu furajarea;
- gunoiul de grajd poate fi utilizat in fertilizarea terenurilor agricole
calcaroase, mai ales când este preparat in amestec cu cel rezultat de la
alte animale de ferma (rumegatoare);
- cresterea suinelor in unitatile mari, asigura o pemanentizare a utilizarii
fortei de muncs, iar in gospodariile personale constiutie o activitate
anexa, cu implicatii majore in asigurarea carnii pentru un consum sigur si
indelungat a populatiilor umane, mai ales in sezoanele racoroase si din
emisfera nordica a globului;
- cresterea suinelor asigura o rentabilizare a unitatilor zootehnice, atât in
cele cu exploatare industriala, cât si in gospodariile populatiei, precum si
in diverse sectoare anexe;
- specia suine se preteaza la exploatarea in unitatile industriale cu flux
continuu, deoarece aceasta se poate reproduce in toate sezoanele
anului, iar procesele de productie se pot mecaniza si chiar automatiza.
La specia suine sunt largi posibilitatile de imbunatatire a potentialului de
productie, deoarece limitele biologice ne ofera o gama larga de actiuni
zootehnice.

Situatia cresterii suinelor pe plan mondial

Efectivele de suine au fost si sunt in continua crestere, ca urmare a

cererii mereu crescânde de carne de porc, fiind insa conditionate de
posibilitatile de furajare ai de specificul consumului acestui produs
alimentar de catre om.
Trebuie mentionat ca, pentru cresterea suinelor, conditiile climatice
au o importanta secundara, porcul adaptându-se usor la cele mai diverse
conditii de mediu.
Pentru unele tari, nici asigurarea proprie cu furaje(concentrate
cultivate) nu are importanta, acestea importând unele cereale si alte
componente ale nutreturilor combinate; deci rentabilitatea si experienta
isi spun cuvântul cel mai adesea.

7
Din cele de mai sus rezulta ca, unele tari crescatoare de suine, exporta
acest produs pentru echilibrarea balantei de plati, mai ales sub forma de
semipreparate (bacon). Alte tari isi regleaza insa consumul de carne pe
seama celor obtinute de la bovine, ovine si mai putin de la pssari si
suine.
In anul 1968, pe glob, numarul de suine era de 605 milioane animale, in
anul 1978 de 786 milioane animale, in anul 1995 de cca. 897 milioane, in
anul 2002 de cca. 940 milioane, iar pentru anul 2010 se prevad 1500

Dintre continente, Asia ocupa, in anul 2002, primul loc, cu cca. 565
milioane animale, urmata de Europa, cu cca. 195 milioane, America, cu
cca. 162 milioane (din care America de Nord cu cca. 91 milioane) si
efective mai reduse in Africa (21 milioane) si in Oceania (4,8 milioane).
Fostele tari, care apartineau de URSS, detineau cca. 78 milioane
porcine in ultimul deceniu, efectivele au crescut considerabil in unele tari
din Asia si mai putin in Europa si America

Dintre tari, cele mai mari efective se cresteau in China, 424 milioane
animale, urmata de tarile desprinse din fosta URSS, cca. 78 milioane (la
un loc), SUA, cu 59 milioane, Brazilia, cu 35 milioane, Germania, cu 26
milioane etc.
Analizând evolutia efectivelor de suine din unele tari europene
putem constata ca, in deceniul 1990-2000, numarul de animale a
crescut doar in Danemarca (de la 9,2 milioane la 12,0 milioane) si
Franta (de la 11,7 milioane la 14,6 milioane), pe când in Germania,
Olanda, Ungaria si România acesta a scazut in Romania de cca 3 ori si
in Ungaria de 2 ori

8
Raportând aceste efective la populatia umana, rezulta ca, in anul 1985,
pe plan mondial, reveneau 0,16 porcine/locuitor, iar pentru anul 2000 se
prevad cca. 0,24 animale. Cele mai multe porcine, raportate pe cap de
locuitor, se jnregistrau jn Danemarca, 1,79 animale, iar in Olanda,
Norvegia si Ungaria se cresteau intre 0,80-0,90 animale etc. In România
se inregistrau, in anul 1995, cca. 0,40 animale/locuitor.
In general, efective mari de suine se cresc in tarile din emisfera nordica
(cu posibilitati in asigurarea furajelor si cu traditii in consumul acestui
produs), iar cele mai reduse in zonele subtropicale si ecuatoriale. La
populatiile de religie mulsulmana, efectivele sunt aproape inexistente,
deoarece preceptele religioase nu permit consumarea carnii de porc.
Aceasta se justifica prin continutul ridicat in substante energetice.

Cu privire la consumul de carne, rezultata din sacrificarea porcinelor,

Ungaria ocupa, la nivelul anului 1985, primul loc, cu cca. 70 kg/loc/an,
urmata de Germania, Cehoslovacia si Austria, fiecare cu câte 50-60
kg/loc/an, in timp ce, in Danemarca, Olanda, SUA, Canada, Italia, Franta
si alte tari din centrul Europei, se inregistrau consumuri intre 30-40
kg/loc/an. In ]ara noastra se inregistrau, in anul 1995, cca. 30 kg/loc/an,
iar in anul 2002 de cca. 32 kg.

9
Un alt indicator care ne demonstreaza nivelul cresterii suinelor intr-o
anumita tara sau zona geografica este densitatea porcinelor la 100 ha
teren arabil. Cea mai mare incarcatura, la nivelul anului 1995, se
inregistra n Olanda, cca. 1170 suine la 100 ha teren arabil, Danemarca,
cu 360 cap, Germania cu peste 300 cap, Austria, cu cca. 260 cap, desi
aceste tari nu sunt mari
producatoare de “cereale furajere”. In România se inregistrau, in 1989,
cca. 143 animale la 100 ha teren arabil, iar in anul 2002 se calculau cca.
50 animale.

Având in vedere imbunatatirea alimentatiei umane, s-au efectuat si unele

calcule de prognoza, pentru cresterea speciei suine pe glob si pe
continente, la nivelul anului 2005

Aceste calcule de prognoza au la baza sporirea productiilor agricole, atât

prin introducerea in cultura a noi suprafete, cât si de ridicarea fetilitatii
solului, asa incât baza furajera sa asigure cresterea productiilor
prognozate la suine.

Situatia cresterii suinelor in tara noastra

10
 Inca din cele mai vechi timpuri, cresterea suinelor, in tara noastra, a
constituit o preocupare importanta a populatiei umane, mai ales pentru
cei din\mediul rural. Pentru inceput, a predominat o crestere extensiva a
unor populatii primitive de porcine, având la baza rasele Stocli si
Mangali]a, precum si alte populatii locale. La sfârsitul secolului trecut si
inceputul actualului secol, au fost importate unele rase mai perfectionate
in special din Anglia, atât pentru cresterea in sine, cât si pentru
ameliorarea populatiilor existente.
Caracteristica generalla in cresterea suinelor a fost sporirea
efectivelor de animale si a productiilor obtinute de la acestea,
determinând ca, in ultimii 20-25 de ani, efectivele sa creasca, iar apoi sa
se stabilizeze la un plafon de cca. 10 milioane animale (intre 1990-1995),
urmând o scadere drastica dupa anul 1998.
Factorul limitativ constituindu-l imposibilitatea de asigurare rentabila cu
furaje, indeosebi cu cereale, alaturi de unii factori artificiali total
nejustificati.

Evolutia efectivelor si a productiilor a fost, pe scurt urmatoarea: in 1938,

in tara noastra, au existat cca. 2,7 mil.suine, din care cca. 0,60 milioane
scroafe de reproductie; in anul 1960 s-au inregistrat 4,3 milioane animale
cu 0,54 milioane scroafe; in anul 1970 cca. 6,36 milioane, cu 0,68
milioane scroafe, apogeul fiind atins in anul 1988 când s-au recenzat
cca. 14,3 milioane cu 1,1 milioane scroafe, dupa care efectivele s-au
redus, scontându-se, in prezent, pe cca. 5,0 milioane suine, din care 4,7
milioane in sectorul privat.
Cresterea efectivelor, in ultimii 20-25 ani, s-a bazat mai mult pe
concentrarea suinelor in unitatile industriale, organizate in prezent ca
societati comerciale cu capital majoritar de stat, dintre care unele au fost
lichidate sau sunt in conservare.

Analizând ponderea efectivelor de suine pe forme de proprietate, in anul

2002, constatam ca cca. 10% apartineau societatilor comerciale cu
capital de stat, iar cca. 90% unitatilor privatizate, unele dintre acestea
posedând tehnologii de exploatare de tip industrial, insa majoritatea
efectivelor fiind crescute in
gospodoriile populatiei.
Productiile de carne de porc, apreciate prin greutatea vie a
animalelor sacrificate, au crescut de la 214 mii tone in 1950, la 957 mii
tone in 1975, la cca. 1,14 mil.tone, in 1991, 880 mii tone in 1997 si de
635 mii tone in 2002.
De remarcat faptul ca, in 1997, productia totala de carne (de la
toate speciile) a fost de 1,70 mil.tone, din care, de la porcine, a fost de

11
0,88 mil.tone, deci cca. 50%, ceea ce confirma importanta acestui sector
pentru economia nationala a tarii noastre. Sectorul privat participa cu
cca. 566 mii tone, deci cca. 65% din productia totala de carne de
porcine.
Numarul de suine crescute la 100 ha teren arabil a crecut de la
cca. 23 animale in 1950, la cca. 145 porcine in 1988, iar in prezent se
apreciaza la cca. 50 porcine.

Cu privire la cresterea suinelor in diferite zone ale tarii noastre, se

constata ca, efectivele cele mai mari au fost in zonele bune producatoare
de cereale, cu unele exceptii. Cele mai mari efective s-au crescut in
jude]ele: Timis, cu 1076 mii animale, Ialomita, cu 400 mii, Calarasi, cu
330 mii, Braila, cu 262 mii etc.
Jude]ul Iasi poseda, in 1998, cca. 185 mii suine, din care, cca. 107
mii in sectorul privat (unitati comerciale privatizate si gospodariile
populatiei), iar in anul 2002 cca. 100 mii animale.
In ultimul timp, tara noastra a fost impartita in mai multe “regiuni de
dezvoltare economica” pentru o mai judicioasa acordare de credite
provenite din U.E., atât pentru diverse sectoare economice cât si pentru
agricultura. In regiunea de Nord-Est, numarul de porcine, la nivelul anului
2002, a fost de 609 mii animale, din care 600 mii in sectorul privat.
In ultima perioada se constata o crestere a efectivelor in sectorul
privat din mai multe jude]e, in defavoarea societatilor comerciale cu fond
majoritar de stat, elementele limitative constituindu-le: asigurarea
rentabila cu furaje concentrate, transportul furajelor si chiar reducerea
puterii de cumparare a consumatorilor, alaturi de pierderea unor piete
externe.
De remarcat ca, in general, in unitatile cu efective mari, productiile
nu au fost corelate cu efectivele crescute, mai ales in ultimii 15-20 de ani,
sacrificându-se mai putine animale, ca urmare a sporurilor de crestere
reduse, influentate, in cea mai mare masura, de cantitatile si calitatea
furajelor administrate si mai putin de tehnologiile de exploatare existente.

Tendintele in cresterea suinelor

Tendinta generala in cresterea suinelor este sporirea efectivelor si a

productiilor de carne rezultate la aceasta specie, pentru acoperirea
necesarului de carne totala, avânduse in vedere unele insusiri, cum ar fi:
- prolificitatea ridicata;
- intervalul scurt intre fatari;
- valorificarea buna a hranei;

12
 - posibilitatea cresterii suinelor, atât in unitatile mari industriale, cât si
in gospodsriile populatiei, in conditiile de rentabilitate crescuta.
In tarile cu climat temperat, consumul carnii de porc va creste in
viitorii ani; unele tari producând peste necesar, carnea constituind un
important produs pentru export (Olanda, Danemarca, Ungaria si chiar
Germania).
In unele tari dezvoltate din punct de vedere economic, carnea de
porc se consuma intr-o proportie mai redusa, prioritate având cea de
bovine si ovine, denumite si “carnea rosie”.

Tendintele de limitare si chiar de stagnare, se prevsd , in zonele Globului

cu posibilitati reduse de cultivare a cerealelor si, uneori, in tarile care trec
la economia de piata, unde perioada de tranzitie influenteaza negativ
aprovizionarea cu concentrate si chiar puterea de cumparare a
consumatorilor.
In conditiile tarii noastre, consumul de carne de porc ocupa unul din
locurile fruntase, fata de celelalte sortimente, preferin]ele popula]iei fiind
urmatoarele:
- carne de porc- 28,3 kg (54%);
- carne de vita- 7,4 kg (14%);
- carne de pasare- 13,6 kg (26%);
- ale resurse animaliere - 3,0 kg (6%);
Pe plan mondial sunt cercetari pentru asimilarea in crestere a unor
specii de suine, care sa utilizeze si alte categorii de furaje, decât
cerealele. In acest sens, se fac cercetari pentru “domesticirea” unor
specii din familia Suidae, subfamilia Babirusinae, respectiv specia Sus
babirussa (porcul cerb), la care, aparatul digestiv este mai adaptat pentru
utilizarea furajelor fibroase si a masei verzi.

In tara noastra, tendinta generala este ridicarea productivitatii si mai

putin sporirea efectivelor, factorul limitativ fiind asigurarea de furaje
concentrate, indeosebi cereale. In consecinta, se pune problema
exploatarii eficiente a materialului biologic existent si a spatiilor
construite, din unitatile industriale.
Capacitatea anuala de ingrasare, in unitatile industriale, apartinand fie
statului, fie altor forme de organizare, este de cca. 8,5 mil. capete (150-
de complexe industriale).

RASE DE SIUNE

13
* Rasa Mangalita
 Cercetătorii nu au ajuns la o părere comună în ceea ce priveşte
originea rasei,dar este crescută în România încă din secolul al
XVIII-lea.
 La originea denumirii rasei se consideră a fi cuvântul de origine
slavă "mangala" ="corp în formă de butoi",datorită starii deosebite
de îngrăşare la care poate ajunge.
 Apreciată pentru masa musculară cu fibră gustoasă şi fin patrunsă
de grăsime ce are un procent mult mai mic de colestrol faţă de
rasele moderne(duroc,marele alb,landrace, etc) recomandată la
prepararea salamurilor de tip "Sibiu" şi altor preparate de durată.
 Se caracterizează prin talie mijlocie, corp scurt cu aspect de
"butoi" la animalele îngrăşate. Capul este mare cu râtul lung ascuţit
şi cilindric. Urechile sunt de formă foarte variată .Gâtul este
musculos scurt şi gros.
 Prolificitatea mică 4-6 purcei/fătare.Scroafele nu au un instinct
matern dezvoltat iar la înţărcare purcei au mase corporale 8-10 kg.
 Fiind cunoscuţi ca porci rustici, cu o rezistentă mare la
boli,nepretenţioşi la factorul hrană se recomadă a fi crescuţi turme
pe paşuni din zonele mai umede şi umbroase pentru a se obţine
aşa zisa "carne ecologică" ,care este din ce în ce mai căutată.

* Rasa Marele Alb

14
  Marele Alb este un porc de talie mare, cu o conformaţie
armonioasă.

 Trunchiul este aproape paralelipipedic, spinarea şi crupa sunt

lungi şi largi, iar şuncile au o descindere bună.

 Apartine tipului morfo-productiv de carne, se preteaza la ingrasare

pentru bacon.

 Membrele sunt puternice şi rezistente. Scroafele au performanţe

de reproducţie foarte bune. Performanţele de creştere şi carcasă
sunt la un nivel superior.
Calitatea cărnii este bună, iar gena sensibilităţii la stres este
absentă. Are o capacitate mare de adaptare la condiţii de climă şi
exploatare dificilă. Se utilizează în rasă curată sau în diferite
programe de încrucişare, în special pentru producerea de scrofiţe.

 Prolificitatea scroafelor este de 11 purcei/fatare.

* Rasa Landrace

 Porcinele din rasa Landrace au talie mijlocie spre mare.

 Constitutia este fina sau robusta spre fina.
 Trunchiul este foarte lung, sub formă de pară, datorită dezvoltării
trenului posterior. Membrele sunt suficient de rezistente.
 Urechile sunt lungi, subtiri si aplecate spre inainte.
 Scroafele au comportament matern dezvoltat.
 Performanţele de creştere sunt apropiate de cele de la Marele Alb.
 Procentul de ţesut muscular este superior – apartine tipului morfo-
productiv de carne cu specializare pentru bacon.

15
* Rasa Porcul de Bazna
 S-a format în urma unor încrucişări nedirijate între scrofiţe de rasă
Mangaliţa şi vieruşi Berk, începând din anul 1872, în localitatea
Bazna din Transilvania.

 Talia este mijlocie şi au conformaţia corporală caracteristică tipului

morfo-productiv mixt.

 Capul este potrivit de mare, cu profilul uşor concav. Urechile sunt

mijlocii purtate înainte şi lateral sau orizontal. Gâtul este scurt, larg
şi adânc, bine legat de cap şi trunchi. Trunchiul este de lungime
mijlocie, larg, destul de adânc şi aproape cilindric. Linia superioară
a corpului este uşor convexă.

 Culoarea caracteristică rasei este neagră cu brâu alb care

înconjoară trunchiul în dreptul spetelor cuprinzând şi membrele
anterioare. Lăţirea brâului alb variază de la câţiva cm până la 30-
40 cm.

 Trecerea de la brâul alb la culoarea neagră se face printr-o zonă

fumurie, datorită pieliii pigmentate şi părului nepigmentat, zonă
caracterisitcă tuturor raselor negre cu brâu alb.

 Prolificitatea rasei este bună, iar media de 9,5 purcei la fătare din
care înţarcă cca 8 purcei. Longevitatea productivă este
remarcabilă: 8-12 fătări/viaţă.

16
  La diferite vârste tineretul ajunge la următoarele greutăţi corporale:
la naştere 1,2 kg; la o lună 5,6 kg; la două luni 14 kg; la şase luni
60-65 kg; iar la un an 125-135 kg.

* Rasa Marele Negru

 Marele Negru este o rasa de statura mare si intotdeaua de culoare

neagra.
 Porcii din aceasta rasa au capul mare si drept, cu urechi lasate.
 Au o buna adancime a corpului, o lungime rezonabila si un spate
puternic.
 Parul este fin si mai degraba subtire, puternic pigmentat in negru.
 Urechile foarte lasate sunt si o carcateristica a rasei. De fapt,
urechile sunt atat de mari incat acopera mare parte a fetei si pare
sa-i obstructioneze vederea.
 Rasa este cunoscuta pentru natura sa docila, iar unii au sugerat
ca faptul ca ii este obstructionata vederea a contribuit la
temperamentul sau neagresiv.
 Oricare ar fi cauza, acesti porci par sa se miste mult mai incet si
deliberat, comparativ cu alte rase.
 Tipul morfoproductiv este mixt.
 Este o rasa putin pretentioasa fiind rezistenta la boli si la conditiile
de mediu.

17
Factori care influenteaza cresterea porcilor:

 Factorii exogeni se referã la:

• cantitatea, calitatea si modul de administrare a hranei,
• conditiile de îngrijire,
• tehnologia de crestere si îngrãsare,
• modul de efectuare a transportului.

 Factorii endogeni sunt:

• rasa,
• nivelul de ameliorare al animalelor,
• sexul,
• prolificitatea,
• capacitatea de alãptare,
• numãrul si greutatea purceilor întãrcati,
• precocitatea si valorificare furajelor,
• sãnãtatea si rezistenta organismului, r
• andamentul la sacrificare si calitatea carcasei. Sexul
influenteazã de asemenea productia de carne.
• Masculii castrati si necastrati dau o cantitate de carne mai
mare cu 8-10 % decât femelele, dar femelele dau o carne
mai superioarã din punct de vedere calitativ, si cu grãsime
mai putinã.

18
TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A SUINELOR ÎN SISTEMUL INTENSIV-
INDUSTRIAL

Fluxul tehnologic în complexele de tip intensiv-industrial se desfăşoară în

cele 4 sectoare componente: montă-gestaţie, maternitate, creşă şi
îngrăşătorie, porcul de carne trecând succesiv, pe măsura înaintării în
vârstă şi greutate, prin maternitate, creşă şi îngrăşătorie, de unde este
livrat spre beneficiar ( abatoare ). Scroafele de reproducţie sunt
întreţinute în sectorul montă-gestaţie, de unde cu 2 zile înainte de fătare
sunt mutate în maternitate, aici rămânând pe toată perioada lactaţiei.
După înţărcarea purceilor, scroafele de reproducţie pot avea două
destinaţii: fie sunt mutate înapoi în sectorul montă-gestaţie, unde reintră
în circuitul reproductiv, fie sunt transferate în îngrăşătorie unde sunt
recondiţionate, în cazul în care au fost reformate. Vierii de reproducţie
sunt întreţinuţi doar în sectorul montă-gestaţie, ei fiind mutaţi în sectorul
îngrăşare după ce au fost reformaţi.
Tehnologia de exploatare în sectorul montă - gestaţie
Sectorul montă - gestaţie este prima verigă a fluxului tehnologic din
ferma de creştere a suinelor. In acest sector se cazează şi se
exploatează efectivul matcă, scroafele de reproducţie şi vierii, aici se
organizează depistarea scroafelor în călduri, se efectuează montele, se
formează grupele de scroafe gestante şi sunt întreţinute şi hrănite
acestea în timpul gestaţiei, până la mutarea lor în maternitate, cu 2 zile
înainte de fătare. Tot în sectorul montă - gestaţie se cresc, de la o
anumită vârstă, scrofiţele şi vieruşii de reproducţie, care vor înlocui
reforma la animalele de reproducţie din efectivul matcă.

Tehnologia de exploatare în sectorul maternitate

Sectorul maternitate constituie a doua verigă a fluxului tehnologic din
fermă, el având ca sarcină producerea de purcei care, în fermele de
producţie pot fi valorificaţi fie pentru vânzare ca tineret înţărcat fie pentru
creştere şi îngrăşare în vederea vânzării ca porci de carne.
în acest sector sunt cazate două categorii de animale ( scroafa şi purceii
sugari), care au cerinţe diferite fată de condiţiile de microclimat şi de
hrănire, ceea ce face ca dotarea să fie cea mai complexă şi mai
costisitoare de pe fluxul tehnologic. în maternitate, scroafa de
reproducţie trece prin stări fiziologice foarte diferite ( ultimele zile ale
gestaţiei, fătarea şi alăptarea ) într-un timp relativ scurt, ceea ce reclamă
o atenţie deosebită în asigurarea unui microclimat corespunzător ( mai
ales temperatura şi umiditatea ). De asemenea, purceii sugari necesită
condiţii speciale de temperatură şi umiditate în zona lor de odihnă,
deoarece în primele zile de viaţă ei nu-şi pot regla temperatura
corporală.

19
Intreţinerea scroafelor în lactaţie şi a purceilor sugari - se face în boxe de
fătare, în care se cazează o scroafă şi lotul său de purcei. Boxa de fătare
este spaţiul în care se cazează scroafa cu 2 - 3 zile înainte de fătare,
unde are loc fătarea, unde se întreţine şi se exploatează scroafa cu
purcei până la înţărcare. Compartimentul de boxe de fătare constituie
unitatea funcţională în maternitate, mărimea compartimentului de
maternitate condiţionând întregul flux tehnologic din unitate. Când se
stabileşte numărul de locuri de fătare din maternitate se iau în
considerare: capacitatea de producţie a unităţii, numărul de scroafe
matcă necesar pentru realizarea planului de producţie şi numărul de
ratări pe scroafă şi pe an. De asemenea, se ţine cont şi de sistemul
tehnologic de întreţinere a scroafelor în lactaţie şi a purceilor sugari.
Astfel, există 2 sisteme:
(1) întreţinerea scroafelor şi a purceilor sugari până la înţărcarea
purceilor în boxele de fătare, după înţărcare scroafele fiind mutate înapoi
în sectorul montă-gestaţie, iar purceii în compartimentele pentru tineret
înţărcat din sectorul creşă;
(2) întreţinerea scroafelor şi a purceilor sugari pe perioada lactaţiei în
boxe de fătare-creştere şi apoi continuarea întreţinerii purceilor în boxă
( până la intrarea la testare sau până la vârsta de 105 zile, în cazul
porcilor destinaţi îngrăşării ). La înţărcare scroafele sunt mutate în boxele
de aşteptare din sectorul montă-gestaţie.

Boxele de fătare din maternitate au suferit multiple modificări de-a lungul

timpului, pentru creşterea gradului de confort atât pentru purcei cât şi
pentru scroafă. Dintre acestea, cele mai folosite sunt: boxa de fătare de
tip danez ( cu bec infraroşu ) şi boxa de fătare cu pardoseală din grătar
total şi încălzire electrică în zona de odihnă a purceilor.
Boxa de fătare de tip danez avea o suprafaţă mare şi era împărţită în 4
zone distincte: două zone laterale de odihnă şi furajare pentru purcei, o
zonă centrală pentru scroafa despărţită de zonele pentru purcei prin bare
de ţeava zincată şi o zonă de furajare, amplasată la spatele scroafei.
Acest tip de boxă prezenta dezavantajul că furajarea şi adăparea se
puteau face doar manual, scroafa fiind scoasă pentru furajare şi plimbare
de 3-4 ori pe zi, ceea ce a dus la reducerea productivităţii muncii. De
asemenea, evacuarea dejecţiilor se făcea manual.
Ulterior, boxa de fătare s-a perfecţionat, a dispărut zona de furajare,
hrănitorul şi adăpătoarea scroafei fiind amplasate la capul scroafei, în
zona de odihnă, furajarea şi adăparea fiind făcute automat ( fig. 9.9 ),
adăpătoarea pentru purcei fiind în partea anterioară a uneia dintre
zonele de odihnă. Becurile infraroşii au puteri de 150 — 175 W şi asigură
încălzirea în zona de odihnă a purceilor, reglarea temperaturii realizându-
se prin înălţimea la care este amplasat becul.

20
Astfel, la fătare, acesta este amplasat la o înălţime de 55 de cm. faţă de
pardoseală, asigurând o temperatură de 31 - 32 °C pe o suprafaţă de
0,16 m2 ( 40X40 cm ). După fiecare săptămână de viaţă a purceilor,
becul se ridică cu câte 5 cm. ( 60, 65, 70 cm.), temperatura scăzând cu
câte 2 °C ( 30, 28. 26 °C ) în funcţie de sistemul de exploatare şi de
spaţiul de cazare existent în unitate, rcroafele se introduc în maternitate
cu 2 - 3 zile - maximum 7 zile înainte de fătare. După populare,
scroafelor li se face toaleta trenului posterior şi a ugerului.

La această specie fătarea durează mai mult decât la altele ( 2 - 8 ore ),

datorită numărului mare de produşi, însă aceasta decurge destul de
uşor, numărul de distocii fiind redus datorită conformaţiei favorabile a
bazinului şi a conductului pelvin. Fătările au loc pe toată durata celor 24
de ore, însă în complexele industriale cea mai mare parte a acestora se
produce în timpul nopţii, după ce s-a instalat liniştea în adăpost. Aceasta
impune asigurarea în permanenţă a asistenţei la fătare de către personal
calificat.
De la fătare şi până la înţărcare, spaţiul de cazare pentru purcei este
reprezentat de cele două zone laterale ale boxei de fătare. Aceste zone,
prin îmbunătăţirile aduse de-a lungul timpului ( pat cald, furajare şi de
adăpare ) oferă condiţii de cazare pentru 11 - 12 purcei până la vârsta
de 6 - 7 săptămâni.
După expulzare, fiecărui purcel i se face toaleta corporală prin ştergere
cu tifon curat, i se curăţă orificiile nazale şi gura de eventualele
mucozităţi pentru a-i uşura respiraţia, se stimulează respiraţia şi
circulaţia prin masaj. Apoi se scurtează ombilicul la 4 -5 cm, bontul fiind
badijonat cu o soluţie de tinctură de iod şi glicerina. După acestea, până
la terminarea în totalitate a fătării, fiecare purcel este aşezat pe
covoraşul de cauciuc sub becul cu infraroşii sau pe placa încălzită din
zona de odihnă a purceilor.

După încheierea fătării, se curăţă cu atenţie locul unde s-a desfăşurat

fătarea, ugerul scroafei se dezinfectează cu o soluţie de 1 %o
permanganat de potasiu, se storc primele picături de colostru din sfârcuri
şi purceii sunt daţi la supt avându-se grijă ca toţi purceii să sugă
colostrul. Dacă lotul de purcei nu este omogen ca greutate, câteva zile la
rând, până se formează reflexul condiţional, purceii mai mici sunt aşezaţi
să sugă la sfârcurile pectorale. După perioada colostrală, purceii
supranumerari precum şi cei orfani sau cei ai scroafelor cu agalaxie, se
repartizează la scroafe doici. Se lasă la o scroafă 1 0 - 1 2 purcei, iar la o
scrofiţă 8 - 1 0 purcei.

21
Pe parcursul primelor 24 de ore de la fătare se urmăreşte dacă s-a
declanşat secreţia laptelui, scroafele cu agalaxie fiind scoase din
compartiment, iar purceii lor redistribuiţi celorlalte scroafe. Apoi se face
tăierea colţilor cu un cleşte special ( pentru prevenirea rănirii ugerului
scroafei), se face codotomia (între vertebra a 2-a şi a 3-a) la toţi purceii
din fermele de producţie. în fermele de selecţie nu se face codotomia. Se
înregistrează apoi toţi purceii născuţi vii şi se injectează preparate
vitaminizante şi pe bază de fier, pentru prevenirea apariţie carenţelor
vitaminice şi a anemiei feriprive.
Zilnic boxele de fătare se curăţă numai cu ajutorul măturii şi razului. în
cazul apariţiei diareei la purcei, podeaua boxei se curăţă foarte bine şi se
şterge cu o cârpă de sac înmuiată într-o soluţie dezinfectantă. De
asemenea se curăţă cu atenţie jgheaburile şi adăpătorile.
Alimentaţia scroafelor lactante - trebuie să asigure revenirea la normal a
aparatului genital al scroafei după gestaţie, stimularea ugerului care să
producă treptat o cantitate din ce în ce mai mare de lapte şi menţinerea
scroafei într-o stare de întreţinere cât mai bună, astfel încât după
înţărcarea purceilor să poată să intre cât mai repede la reproducţie.
în primele 12 ore de la fătare se recomandă ca scroafa să nu fie hrănită.

Apoi se administrează un barbotaj dintr-un litru de apă la 12 - 15 °C în

care se introduc 0,5 kg tărâţe de grâu. Dacă totuşi apare constipaţia se
fac clisme cu apă călduţă. în următoarele zile, hrănirea se face cu o
cantitate mai mică de furaj, cu valoare nutritivă redusă, aceasta crescând
treptat, în concordanţă cu numărul de purcei şi dezvoltarea corporală,
astfel încât la sfârşitul primei săptămâni să se ajungă la o raţie care să
asigure o producţie de lapte normală.
Nivelul de hrănire al scroafelor lactante diferă în funcţie de vârstă, de
numărul de purcei alăptaţi şi de dezvoltarea corporală. Cantităţile medii
zilnice de hrană sunt de 5 kg pentru scrofiţele primipare şi 5,5 kg pentru
scroafele adulte ( peste fătarea a Il-a ). Necesarul de hrană este de 1,5 -
1,8 kg nutreţuri combinate pentru întreţinerea funcţiilor vitale ale scroafei
şi circa 0,4 - 0,5 kg. nutreţuri combinate pentru fiecare purcel alăptat
O scroafă lactantă consumă zilnic circa 25 - 30 1. de apă, adăparea
făcându-se la discreţie sau de 4 - 5 ori pe zi sau chiar mai des în
anotimpul călduros, cu apă corespunzătoare igienic, incoloră, inodoră şi
la o temperatură de 17 - 18 °C. La consumul biologic se adaugă un
consum tehnologic de circa 100 1. / cap de scroafă lactantă.
Tehnologia creşterii purceilor sugari - greutatea purceilor la fătare este
cuprinsă între 0,8 şi 2 kg., fiind determinată de rasă, de vârsta scroafei la
fătare, de modul în care scroafa a fost hrănită în timpul gesîaţiei şi de
numărul de purcei fătaţi.

22
Imediat după fătare este foarte important ca purceii să sugă colostru,
care îi apără de infecţii în primele zile de viaţă, la fătare aceştia neavând
imunitate, deoarece placenta de scroafei nu permite transferul de
anticorpi de la mamă la embrioni. Acest transfer se face numai prin
colostrul pe care-1 consumă purceii în primele ore de viaţă. Purceii care
nu sug colostru de obicei nu supravieţuiesc. Purceii mai slab dezvoltaţi
sunt aşezaţi să sugă la sfârcurile pectorale, care dau mai mult lapte.
îngrijitorul trebuie să aibă grijă ca toţi purceii să sugă colostru şi să-i ajute
când aceştia pierd sfârcul, deoarece dacă pierd supturi suferă atât de
foame cât şi de sete, ei consumând doar lapte în primele zile. Producţia
de lapte a scroafei creşte progresiv de la fătare, până în a 3-a
săptămână, după care începe să scadă, uşor, treptat până la 6
săptămâni, apoi scăderea este pronunţată până la finele lactaţiei. Corelat
cu această evoluţie, producţia de lapte a scroafei asigură întreg
necesarul de substanţe nutritive şi energie al purceilor până la vârsta de
3 săptămâni. După această vârstă, datorită cerinţelor crescute ale
purceilor, este obligatorie furajarea suplimentară cu alte nutreţuri.
Obişnuirea cu hrana suplimentară trebuie să înceapă la 7 - 10 zile,
folosindu-se grăunţe prăjite ( mai ales orz ). In primele zile se dau circa
50 g. / purcel. în unităţile industriale se administrează nutreţul combinat
din reţeta 0 - 1.
Acest furaj conţine 20 - 22 % proteină brută şi 1,1 - 1,3 % lizină, nivelul
de celuloză sub 3 %, iar nivelul energetic este de 3100 - 3200 kcal.
energie metabolizabilă / kg.
Asigurarea apei la adăpătorile pentru purcei se face începând cu ziua a
6-a - a 7-a. Apa trebuie să fie potabilă, să îndeplinească condiţiile de
igienă, să fie curată, incoloră, inodoră, să nu conţină cantităţi mari de
săruri minerale şi nici substanţe toxice. Apa se administrează la
temperatura camerei, mai ales în primele zile, temperatura putând să
scadă apoi la 14 - 16 °C. Lipsa apei de băut determină purceii să
consume urina din boxă, cauză frecventă a numeroase tulburări gastro-
intestinale neonatale.
Inţărcarea purceilor - este acţiunea prin care purcelul sugar este trecut în
totalitate de la hrănirea cu lapte matern la hrănirea cu furaje concentrate.
Inţărcarea constituie o fază critică în viaţa purcelului, acesta suferind o
serie întreagă de stresuri, care cumulate determină scăderea sporului
mediu zilnic, stagnări în creştere sau chiar scăderea în greutate şi prin
sensibilitate mărită la boli, în special la cele gastrointestinale. Astfel, pe
lângă stresul de înţărcare, datorat eliminării laptelui matern şi despărţirii
de scroafă, apar şi stresul de mutare datorat schimbării adăpostului şi
boxei, stresul de înfrăţire datorat formării unor noi loturi de purcei după
sex, mărime, starea de întreţinere, etc.

23
Pentru reducerea pe cât posibil a efectelor acestor stresuri trebuie
respectate unele reguli de înţărcare: purceii trebuiesc obişnuiţi cu furajul
concentrat, astfel încât purcelul să fie independent de scroafă înainte de
înţărcare, restricţionarea hrănirii scroafei în vederea reducerii secreţiei
lactate şi neadăparea scroafei în ziua înţărcării. De asemenea, în primele
5 - 7 zile de la fătare, purceii vor fi furajaţi cu acelaşi furaj cu care au fost
obişnuiţi în perioada de alăptare, iar la mutarea în creşă, compartimentul
trebuie încălzit aproximativ la aceeaşi temperatură care era în
maternitate înaintea înţărcării şi mutării, popularea făcându-se separat
pe sexe şi dezvoltare corporală, respectându-se pe cât posibil loturile de
purcei ale scroafelor.
De asemenea, cu cât purceii au o masă corporală şi o vârstă mai mare
cu atât trec mai uşor peste criza de înţărcare.
înţărcarea se poate realiza prin mai multe metode:
(1) scoaterea în aceeaşi zi a scroafei şi a purceilor din boxa de fătare şi
mutarea scroafelor în boxele scroafelor în aşteptare din sectorul montă -
gestaţie şi a purceilor în compartimentele din creşă;
(2) scoaterea scroafei din boxa de maternitate şi mutarea în sectorul
montă -gestaţie, purceii rămânând în boxă încă 1 - 3 zile, după care sunt
mutaţi în creşă;
(3) scoaterea scroafei din boxa de maternitate şi mutarea în sectorul
montă -gestaţie, purceii rămânând în boxa de fătare-creştere până la
vârsta de 90 de zile sau 30 kg.

Inţărcarea tradiţională a purceilor se face la vârsta de 8 săptămâni şi la o

masă corporală de 15 - 20 kg. Se foloseşte mai ales în unităţile
semiintensive, în fermele mici şi lipsite de mijloace materiale.
Inţărcarea semiprecoce se face la vârsta de 4 - 5 săptămâni şi la o masă
corporală medie de 8 - 9 kg., purceii având echipamentul enzimatic
suficient de dezvoltat. Este sistemul de înţărcare cel mai folosit în
fermele de tip intensiv industrial.
Inţărcarea precoce se face la vârsta de 1 - 3 săptămâni. în funcţie de
vârsta la care se face înţărcarea se stabileşte furajul cu care aceştia vor
fi hrăniţi în continuare. înţărcarea la 1săptămână impune folosirea de
nutreţuri care să substituie integral substanţele nutritive din lapte. Astfel,
hrănirea se face cu nutreţ combinat „Prestarter", format din furaje cu
valoare biologică ridicată, cu digestibilitate mare şi un conţinut de 24 - 26
% proteină brută, începând cu a 3 -a săptămână, la început în paralel cu
Prestarter- ul, apoi singur, se trece la hrănirea purceilor cu nutreţ
combinat „Starter", care are 20 - 22 % proteină brută.
Inţărcarea foarte precoce se face imediat după perioada colostrală şi
maxim la 7 zile de la fătare.

24
Efectivele de porcine existente la 1 mai 2012

Potrivit prevederilor Regulamentului Parlamentului European şi al

Consiliului nr.1165/2008, privind statisticile referitoare la efectivele de
animale şi la carne şi în concordanţă cu Programul Statistic Naţional
Anual 2012, a fost efectuată cercetarea statistică „Efectivele de porcine
la 1 mai 2012”.

Rezultatele cercetării statistice, aratăfaptul că efectivele de porcine la 1

mai 2012, comparativ cu aceeaşi datăa anului 2011, au scăzut cu 0,1%,
iar efectivul matcă a crescut cu 2,8 %

25
Analizând distribuţia pe regiuni de dezvoltare a efectivelor de porcine la
1 mai 2012 comparativ cu 1 mai 2011 se constată că efectivele au
crescut în regiunile: Sud Muntenia (+1,2 puncte procentuale), Sud-Vest
Oltenia (+1,1), Vest (+0,2) şi au scăzut în regiunile: Nord-Est (-0,2),
Sud-Est (-0,4), Nord-Vest (-0,5), Bucureşti - Ilfov (-1,4); iar în regiunea
Centru au rămas constante.

Desfasurarea fluxului tehnologic

Conform reglementarilor si recomandarilor Comisiei Europene si

PoliticiiAgricole Comune productia de carne trebuie deplasata din
sectorul gospodarescfamilial, de subzistenta uneori, catre ferme
specializate de tip intensiv,semiindustrial si industrial. Pe aceasta cale se
pot introduce tehnologii avansate decrestere si exploatare, care sa
asigure o eficienta sporita si o mai buna utilizare aspatiilor constreuite, a
furajelor, a utilajelor si personalului.
Fluxul tehnologic are o linie generala pentru toate sistemele de crestere,
darse intervine in mod concret, cu modernizari si tehnici noi, in limita
posibilitatilorfinanciare si materiale ale crescatorilor de
animale.Cresterrea tineretului porcin are loc in diferite tipuri de
adaposturigospodaresti sau industriale in functie de productia fermei.
Dupa terminareafatarii purceii se duc la scroafa pentru supt.

26
Timp de 7-10 zile, dupa fatare, purceiise hranesc numai cu lapte, iar la
varsta de 7-10 zile ei primesc si hranasuplimentara, formata din nutret
combinat alcatuit dupa o reteta speciala.Incalzirea spatiului in care stau
purceii are efecte esentiale asupra cresteriisi sanatatii lor. Temperatura
optima a mediului este de 30-32°C si se poate asiguracu lampi de raze
infrarosii sau cu pardoseli incalzite.La varsta de 10-14 zile, purceii
masculi destinati ingrasarii se castreaza.Dupa intarcare, purceii se cresc
in mod diferit, dupa destinatia lor: pentrureproductie sau pentru
productie.

Cresterea purceilor destinati reproducerii. La intarcare se face

selectiapurceilor, oprind pentru reproductie pe cei cu cea mai buna
dezvoltare corporala(cresterea rapida, cu spor zilnic mare). Dupa
intarcare, hranirea se face cunutreturi combinate, realizate dupa retete
speciale intocmite pentru diferitecategorii de varste.Cresterea vierilor de
reproductie urmareste mentinerea lor in conditia dereproducatori, iar
ranirea lor se face dupa norme pentru a se evita ingrasarea lorexcesiva.
Nutreturile cele mai indicate in hrana vierilor sunt cele combinate, din
orzsi porumb ( pana la 70% din amestec), completate cu nutreturi bogate
in proteineca: tarate de grau, sroturi de soia si de floarea soarelui ( 20%
din amestec), fainade carne si oase, nutreturi minerale si vitamine. In
ratie se recomanda sa seintroduca si faina de lucerna. Hrana se
distribuie in primele 3-4 luni la discretie,apoi portionat, dupa norme.
Reteta furajera se modifica in functie de varsta sidezvoltare corporala
normala, fara ingrasarea animalelor.In peroada de monta, in afara ratiei
de concentrate si de suculente in hranavierilor se introduc lapte integral
(3 l zilnic), sau oua crude (4-5/zi) pentrustimularea functiei de
reproducere.Intretinerea vierilor se face in boxe individuale sau de
maximum cincicapete, cu padoc spatios pentru miscare.

Cresterea scroafelor de reproductie are ca scop asigurarea unei

fecunditatisi a unei prolificitati ridicate. In perioade pregatire pentru
monta se introduc inhrana scroafelor nutreturi bogate in protein, in
vitamine si in saruri minerale.Scroafele tinere vor primi o ratie
suplimentara cu 10-15% fata de normele pentruscroafele adulte, pentru
a se acoperi necesarul pentru cresterea proprie.In primele doua luni de
la gestatie solicitarea organismului scroafei esteredusa si, ca urmare, nu
se impune suplimentarea ratiei obisnuite. In ultimele doualuni ale
gestatie insa, hrana scroafei va trebui sa cuprinda cu circa 15% mai
multaproteina. De asemenea, cantitatea de calciu din hrana va spori cu
circa 40%.

27
Perioada de lactatie se caracterizeaza printr-o mare solicitare a
organismuluiscroafei, care trebuie sa produca zilnic o cantitate de 4,5-
7,5l lapte. Nutreturilecele mai indicate pentru scroafele in lactatie sunt
uruielile de cereale (orzul dinmaximum 40% in ratie, porumbul 30%,
ovazul 10%, taratele de grau 10%, mazarea 12%), lucerna verde sau
faina de lucerna, morcovii si faina animala. Sarurileminerale necesare se
pot completa cu creta furajera si sare.In perioada de pregatire pentru
monta, scroafele se tin in boxe comune,grupate in loturi de 20-30 de
capete. In perioada de gestatie scroafele se tin tot inboxe comune de 15-
20 capete, dar cu spatiu mai mare. In primele doua luni degestatie nu se
iau masuri speciale de intretinere. In ultimele doua luni de gestatie simai
ales in ultima parte a acesteia se iau masuri de supraveghere si se
rarescscroafele in boxe, pentru a se evita aglomerarea, care poate
provoca avorturi.Cresterea purceilor destinati productiei are loc pe loturi
de 40-60 capeteintr-o boxa, in conditii de hranire cu nutreturi combinate
tip grower(crestere) duparetete adaptate la doua faze de crestere.

Faza I pana la varsta de 73 zile, iar fazaa II-a, pana la varsta de 112 zile
(durata fiecarei faze este de circa 40 zile).Ingrasarea porcilor pentru
carne este activitatea principala pentru o fermasi i se acorda toata
atentia, cu respectarea stricta a tehnologiei. In sectorul deingrasare,
porcii sunt hraniti cu nutreturi combinate distribuite cu instalatiispeciale,
fie in hranitoare automate, fie direct pe pardoseala. Porcii se tin in
boxede 20-40 capete.Ingrasarea destinata consumului in stare
proaspata este cea mai raspanditacerintelor de calitate. In acest scop se
introduce tineretul porcin de circa 3 luni, cuo greutate de 30 kg, care
dupa 4-5 luni ajunge la o greutate de circa 100-120 kg.

Porcii ingrasati fiind tineri, la taiere se obtine o carne frageda si de

calitatesuperioara.La ingrasarea pentru carne se preteaza rasele
Landracee, Marele alb,Pietraine si mai ales metistii de incrucisare
industriala ai acestora.Ingrasarea pentru bacon. Baconul reprezinta
carne de porc cu un strat redusde grasime, sub forma unor jumatati de
trunchi, fara cap, fara picioare, fara spatesi fara coloana vertebrala,
saramurata si afumata. In ultimul timp, tehnologiaingrasarii pentru bacon
s-a imbunatatit si produsul se valorifica larg pe piata

28
Concluzii

Cresterea si ingrasarea porcinelor reprezinta unul dintre

sectoareleimportante ale zootehniei, datorita produselor pe care le da
aceasta specie.Porcinele valorifica avantajos nutreturile consummate,
ceea ce duce la realizareaunei eficiente ridicate si constante.

Porcul este un animal precoce, deoarece ajungela maturitate(100-120kg)

intr-un timp relativ scurt (8-10 luni). Sunt de asemenea animale prolifice,
deoarece se pot obtine de la o scroafa 16-24 purcei prin doua fatari pe
an.Se impune de urgenta redresarea acestui sector prin: dublarea
efectivelorde animale, marirea prolificitatii si a numarului de porci si a
metisilor rezultati dinincrucisari; sacrificarea animalelor la greutati
corporale intre 105-120 kg; imbunatatirea tehnologiei de crestere si
introducerea tehnicilor performante;reducerea la minimum a incidentei
imbolnavirilor si mortalitatii.

Bibliografie :

Tehnologia Cresterii Suinelor – Benone Pasarin , Train Stan Iasi 2004

http://fermamea-fermata.blogspot.ro/2011/12/tehnologia-de-crestere-
suinelor-in.html

http://facultate.regielive.ro/proiecte/agronomie/proiect-tehnologic-la-
disciplina-tehnologia-cresterii-suinelor-1500-de-capete-206759.html

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhiva%20efectivele
%20de%20porcine.ro.do

29