FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT LA

ȘTIINȚA ADMINISTRAȚIEI

PRINCIPIUL SEPARAȚIEI PUTERILOR ÎN STAT

ȘI
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN CADRUL
CONSTITUȚIEI ACTUALE
 ANUL 1,ID,grupa 1,2015

S tatu l reprez i nt ă form a or gani z at ă ş i ex t eri oriz at ă a put eri i publ i ce d e p e

u n anum i t t eri t ori u ex erci t at ă asupr a î nt re gi i col ect i vi t ăţ i u m ane a fl at e î n acel
l oc. Î n a c e s t s e n s statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale
superior organizate , adică societăţii civile.

Principiul separației puterilor în stat- considerat în acceptiunea clasică sau în cea modernă- a
avut o infuență determinantă atât asupra fenomenului administrativ în general, cât și asupra
administrației publice în particular. Evident, activități de natură administrativă se întâlnesc atât în
realizarea interesului general al societății, dar și în realizarea interesului unor grupări sociale
restrânse sau chiar în realizarea interesului individual.Datorită acestui fapt, perceperea
fenomenului administrativ, depinde mult de statul în care se desfașoară acest fenomen, de
regimul politic din acest stat.Astfel, într-un stat totalitar administrația este redusă la administrație
ca activitate etatică și ca sistem de organe statale, datorită centralismului excesiv.Într-un stat
democratic, acțiunea principiului separației puterilor în stat conduce obligatoriu la o mutație
fundamentală: administrația nu mai este o activitate exclusiv etatică.Dimpotrivă, fenomenul
administrativ este complex, întrucât acțiunea principiului descentralizării administrative pe baza
principiului autonomiei locale face ca la nivelul local să existe autorități administrative
autonome.În acest context, știința administrației are un câmp vast de cercetare studiind
modificările produse de acțiunea principiului separației puterilor în stat , să formuleze concluzii
și să facă propuneri pentru știința dreptului administrativ în legatură cu competența diverselor
autorități administrative, cu atribuțiile funcționarilor publici, cu statutul acestora, cu formele
organizatorice aplicabile în administrația publică astfel încât să se obțină de către acestea
rezultate de cel mai înalt nivel calitativ, dreptul administrativ asigurând o normare
corespunzătoare.

Separaţia puterilor- constituie un principiu fundamental al statului de drept. El se deduce

din întreaga economie a textelor din Constituţie şi legile organice, din distribuţia
competenţelor şi atribuţiilor între autorităţile publice.
În virtutea acestui principiu, celor trei puteri le corespund categorii diferite de
autorităţi publice:

-puterea legislativă se exercită prin Parlament. În conformitate cu art. 58 alin.1, Parlamentul,

format din Camera Deputaţilor şi Senat, este organul reprezentativ suprem al poporului
român şi unica autoritate legiuitoare.
 -puterea executivă prin Preşedinte, guvern, autorităţi administrative centrale şi locale. În ceea
ce priveşte Preşedintele republicii, acesta reprezintă statul român fiind garantul independenţei
naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării (art. 80 alin. 1).

1
-iar puterea judecătorească prin Curtea Supremă de Justiţie, Curţi de apel, tribunal şi
judecătorii.

Putem menţiona că diviziunea tripartidă, în cele trei puteri, respectiv în cele trei categorii de
autorităţi publice, nu trebuie apreciată ca având caracter rigid, în sensul că activitatea fiecăreia
are loc separat, ruptă total de celelalte. Dimpotrivă, între ele există zone de interferenţă, de
colaborare sau de control reciproc.
În Constituţie şi legile organice sunt prevăzute formele şi modalităţile de realizare a acestui
principiu în activitatea administraţiei publice.
Importanța unui sistem administrativ constă în faptul că acesta permite îndeplinirea
sarcinilor stabilite de puterea politică, satisfacerea intersului general și soluționarea cerințelor
social administrative necontenite ale societății. Putem spune că administrația statului este în
serviciul omului.Valoarea sistemului administrativ se apreciază după calitatea funcționarilor săi,
care făcând-o să funcționeze corect, o transformă într-un organism viu.

Principiul supremaţiei Constituţiei sau legalităţii, fixează cadrul activităţii

autorităţilor statului în limita legilor, asigură stabilitatea juridică, drepturile şi libertăţile omului
şi înseamnă subordonarea tuturor activităţilor autorităţilor publice, voinţei supreme a naţiunii,
consemnată în principiile şi normele pactului fundamental statuat în Constituţie.
Dacă pentru puterea legiuitoare voinţa juridică supremă în care trebuie să se
încadreze propria activitate este Constituţia, pentru celelalte activităţi ale statului exercitate prin
puterea executivă şi cea judecătorească, cadrul de legalitate, peste care nu se poate trece, îl
constituie atât Constituţia cât şi legile. Acţiunea statului trebuie să fie conform regulilor de drept,
statul legal fiind acela în care activitatea diferitelor autorităţi este subordonată legilor.
Ca o garanţie a principiului supremaţiei Constituţiei şi a legii, putem aminti două principii
derivate şi anume acela la controlului constituţionalităţii legilor, exercitat prin Curtea
Constituţională (art.140 Constituţie) şi principiul controlului jurisdicţional al acţiunii
administraţiei publice.
O ultimă problemă ce dorim să o menţionăm în legătură cu aplicarea principiului supremaţiei
Constituţiei sau al legalităţii, de natură a explica conţinutul acestuia, formele de concretizare a lui
în activitatea administrativă a statului, este aceea a publicităţii actelor normative şi realizării
cerinţelor de tehnică legislativă în redactarea lor. Prin publicitatea acestor acte trebuie să
înţelegem nu numai aducerea la cunoştinţa cetăţenilor, ci şi explicarea detaliată şi competenta a
acestor acte normative tuturor celor chemaţi să le transpună în viaţă. Cerinţa publicităţii actelor
normative este reglementată atât prin art.78 din Constituţie, cât şi prin alte acte normative.
Nepublicarea acestor acte constituie o practică ilegală şi se poate transforma într-un obstacol în
calea aplicării eficiente a legii.
Asigurarea publicării actelor normative constituie o garanţie a aplicării prezumţiei nemo
censetur ignorare legem(nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii drept cauză a încălcării
normei de drept).
 Egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi
discriminări, este un principiu prin care se stabileşte că nimeni nu este mai presus de lege (art.16
Constituţie) .
Autorităţile administraţiei publice, alături de celelalte autorităţi publice, sunt chemate să
asigure deplina egalitate în drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice,
2
sociale şi culturale pentru toţi cetăţenii ţării, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine
etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine
socială. În acest fel se garantează posibilitatea participării tuturor cetăţenilor la viaţa politică,
economică, social şi culturală.
Unitatea poporului, ca fundament al statului, unitate generată de egalitatea între cetăţeni şi
consacrarea pluralismului în societatea românească, ca o condiţie şi în acelaşi timp o garanţie a
democraţiei constituţionale, formează un alt principiu ce se degajă din prevederile
Constituţiei(art.4şi 8 din Constituţie).
Manifestarea pluralismului şi activitatea partidelor politice trebuie să se desfăşoare în
condiţiile legii, Partidele sunt acele forme de asociere politică chemate să contribuie la definirea
şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, dar numai în condiţiile respectării suveranităţii
naţionale, a integrităţii teritoriale, a ordinei de drept şi principiilor democraţiei.
Activitatea partidelor politice, ca de altfel şi a altor forme de asociere politică sau apolitică,
trebuie să contribuie la asigurarea unităţii poporului, ca fundament al statului; în caz contrar,
activitatea acestora fiind anticonstituţională, este supusă rigorilor legii, de a cărei aplicare este
răspunzătoare administraţia publică, potrivit prerogativelor sale de putere executivă.
 3

Bibliografie:

1) Fl.Vasilescu, Separația puterilor în regimurile politice contemporane, Revista dreptului

nr.8/1990.
2) http://elis.univnt.ro/eLis-student/Stiința administrației .
3) Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, București, 1991; F.B.
Vasilescu,Constituționalitate și constituționalism, Ed.Național, Colecția juridică,
București, 1998
4) Ioan Muraru, Constituția României-comentată și adnotată, Regia Autonomă ,,Monitorul
Oficial”, București, 1992; M. Constantinescu, I. Muraru, Drept parlamentar, Ed.
Grammar, București, 1994
5) Alexandru Ioan, Administrație publică,2003
4