19.

Regimul national și clauza națiunii cele mai favorizate

Regimul national. Prin regimul national statul acorda strainului drepturile civile de care se bucura
propriii sai cetateni.

2)Regimul special, potrivit caruia strainului I se acorda drepturile prevazute de legi sau in vreun tratat
international. Legea sau tratatul international pot stabili un regim special al strainului, regim care difera
dupa continutul sau de regimul national .

3)Regimul clauzei natiunii cele mai favorizate, in conformitatea cu care strainului-cetatean al unui stat- I
se acorda drepturile civile in volum cel putin egal cu volumul drepturilor acordate cetateanului orivarui
stat tert. Acest regim presupune existenta unei conventii internationale prn care se acorda clauza natiunii
cele mai favorizate. Conventia poate fi bilaterala sau multilaterala.Cele mai des aceste conventii sint
incheiate in domeniul comertului exterior si se refera la comertul si platile internationale, transportul
international, ocrotirea proprietatii intelectuale, drepturile si obligatiile persoanelor fizice si juridice
straine s. alte domenii.

20. Legea personala a persoanei fizice in DIP.

Determinarea apartenentei unei persoane fizice la un stat are importantasi in vederea determnarii legii
sale personale, care in DIP reglementeaza capacitatea de exercitiu a persoanei fizice. De aceea in DIP se
pune problema determinarii legii personale a persoanei fizice.

In doctrina DIP, legislatia statelor pentru a determina apartenenta sau, astfel spus, nationalitatea unei
persoane fizice a unui stat, s-au conturat doua conceptii diferite. Prima consta in determinarea legii
personale a unei persoane fizice in baza domiciliul, cea de-a doua consta in stabilirea apartenentei in
conformitate cu cetatenia.

Cetatenia, privita ca o legatura juridical si politica intre cetatean si stat, este inseparabila de persoana
acestuia, recunoscuta ca purtator al drepturilor acordate si ocrotite de stat. Ea apare, in mod obisnuit, din
momentul nasterii cetateanului si dispare odata cu decesul lui.

Cetatenia prezinta o legatura politico-juridica permanenta in timp si nelimitata in spatiu.Legatura dintre

cetatean si stat se manifesta atit in interiorul statului, cit si in afara lui.

Din cel expuse deducem principiile cetateniei;

1) caracterul politic si juridic al institutiei cetateniei.

2) Reciprocitatea cetateniei
3) Caracterul inseparabil de cetatean al institutiei cetateniei;
4) Caracteriul permanent al cetateniei
5) Caracterul nelimitat al cetateniei.
Astfel pentru determinarea legii care guverneaza regimul juridic al persoanei fizice sau, altfel spus al legii
personaale a persoanei fizice in unele state se aplica criteriul cetateniei ( lex patriae) , in favoarea acestui
criteriu sint aduse urmatoarele argumente.

1) cetatenia privita ca o legatura politica si juridical intre persoana si stat tine de suveranitatea
statului, astfel incit este in competenta exclusiva a statului de a determina regimul juridic al
cetatenilor proprii, volumul si continutul drepturilor si obligatiilor acestora;
2) cetatenia se materializeaza intr-un anumit volum de drepturi si obligatii reciproce, principala
obligatie a statului fiind acordarea mijloacelor juridice de protectie a drepturilor lezate.
3) Cetatenia privita ca apartenenta la un stat este o urmare a unitatii nationale a statului, care, la
rindul sau, este principiul de baza al formarii orecarui stat contemporan.
4) In present procedura modificarii sau iesirii din cetatenia unui stat este reglementata in asa mod,
incit face practic imposibila pierderea sau iesirea din cetateania unui stat inainte de a dobindirea
 cetateniei altui stat, fapt e prezinta in sine o garantie a protectiei drepturilor personale. S. alte
principii
Cel de al doilea criteriu, al domiciliului.Sensul juridic al acestui criteriu de determinare a regimului personal
al persoanei fizice consta in faptul ca domiciliul este un centru principal al vietii economice si social
cotidiane a persoanei fizice, centru care creaza o legatura juridical intre persoana si statul.

In doctrina juridical a statelor are aplica criteriul domiciliului s-au formulat citeva principii ale domiciliului;

1) orice persoana fizica are domiciliul. Nu poate eista vrio persoana fara domiciliul. In scopul realizarii
acestei reguli statul recunoaste dreptul domiciliului al persoanei fizice locul unde acesta s-a
nascut, adica domiciliul de provenenta.
2) Omul nu poate avea doua sau mai multe domicilii in acelasi timp. Schimbarea domicilului de
provenenta si dobindirea altui domiciliu, la alegere,inseamna pierderea celui dintii domiciliu.
3) Domiciliul inseamna o legatura dintre persoana fizica si legile care functioneaza in acea localitate,
respective domiciliul este o apartenenta la “ circumscriptia legala”, la un teritoriu in care se aplica
in mod uniform anumite norme juridice.
Alegerea criteriul de determinare a legii personale proprii persoane fizice depinde in mare masura de
traditiile istorice ale statelor, de practical or judecatoreasca in domeniu.

21. Regimul juridic al cetatenilor straini si apatrizilor in RM.

In orice stat notiunea “ conditia juridical a strainilor”cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor pe

care le poate avea in conditiile legii persoana fizica straina care se afla pe teritoriu unui stat respective.
La determinarea continutului acestei notiuni, in DIP se porneste de la citeva postulate;

1. calitatea de strain se atribuie oricarei persoane fizica care nu are cetatenia statului in care se afla.

2. conditia juridia a strainului este determinate de legea statului pe teritoriul careia se afla persoana
fizica straina. Volumul drepturilor acordate strainului de legea statului unde aceasta se afla poate fi
diferita de volumul de drepturi si obligatiilor pe care acesta le are in statul sau.

3. volumul drepturilor si obligatiilor persoanei fizice straine in stat depinde de nivelul realatiilor de
prietenie si colaborare dintre statul in care strainul se afla si statul al carui cetatean persoana fizica este.

4.conditia juridical a strainului reglementeaza diferite aspecte ale vietii persoanei fizice straine, de aceea
normele juridice se contin in textile diferitelor acte normative ale statului sau in tratatele internationale
la care este parte statul in care se afla strainul.

Aceste principii sint valabile si penru legislatia RM.

Astfel, legislatia RM determina ca se considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM, dar
are dovada apartenentei la un alt stat, iar apatrid este persoana care nu are cetatenia RM si nici dovada
apartenentei sale la un alt stat.

Acordarea regimului national tuturor cetatenilor straini si apatrizi ( fara cetatenie) se fondeaza pe
principiul egalitatii si non-discriminarii persoanelor fizice din diferite motive. In acest scop legislatia RM
prevede ca cetatenii straini si apatrizii sint egali in fata legii si a autoritatilor publice fara deosebire de
rasa,nationalitatea,origine etnica, religie,sex, apartenenta politica,avere.

Cetatenii straini si apatrizii au si drepturi limitate, nu se bucura in RM de drepturi politice. Nu pot fi membri
de partied si de alte organizatii-sociale. Regula generala este ca cetatenii straini si apatrizii nu pot fi
antrenati in cimpul muncii in domeniile care asigura securitatea statului, ordinea publica si care cer un
grad sporit de rapundere si centralizare
Cetatenii straini si apatrizii domiciliati in RM au dreptul sa primeasca indemnizatii, pensii si alte tipuri de
asigurari sociale, in conformitatea cu legislatia in vigoare.u dreptul la invatamint ca si cetatenii RM, cei
domiciliati in Rm au dreptul la locuinta si cetatenia RM. Etc.

23. Legea personală și naționalitatea a persoanei juridice

Naţionalitatea unei persoane juridice este determinată potrivit unor criterii, care pot fi diferite de la un
sistem de drept la altul. De aceea, se pune problema de a cunoaşte potrivit cărui sistem de drept vor fi
stabilite criteriile naţionalităţii. Având în vedere că este o problemă de calificare, naţionalitatea
persoanei juridice este determinată de lex fori. Astfel, naţionalitatea se încadrează în situaţia regulă
privind legea aplicabilă calificării unei unstituţii juridice, deosebindu-se implicit de cetăţenie, ca punct de
legătură în materia statutului personal, în care calificarea după lex fori constituie o excepţie. Pe planul
dreptului internaţional privat, criteriul de determinare a naţionalităţii este punctul de legătură al normei
conflictuale privind persoana juridică309. Criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în
diferite sisteme de drept, în principal, sunt următoarele: • Criteriul încorporării310 Potrivit acestui
criteriu, persoana juridică are naţionalitatea ţării unde au fost îndeplinite formalităţile de constituire şi
înregistrare. Acest criteriu este caracteristic pentru sistemul anglo-american, totodată, fiind practicat şi
în unele ţări eurpopene, inclusiv în R.Moldova. Avantajul criteriului încorporării constă în facilitatea
identificării şi stabilirii naţionalităţii persoanei juridice.

aţionalitatea prezintă interes în stabilirea statului care acordă protecţie diplomatică, având în vedere
faptul că o ţară nu poate interveni decât în favoarea persoanelor juridice sau fizice naţionale. •
Naţionalitatea determină, cazurile în care o persoană juridică beneficiază de unele măsuri de protecţie
speciale (deosebite) faţă de persoanele juridice străine, adoptate de state în unele domenii (de exemplu,
pescuitul, utilizarea căilor aeriene naţionale, etc.).

30. EXCEPŢII DE LA APLICAREA REGULII LEX REI SITAE

Datorită particularităţilor lor specifice, unele bunuri nu sunt supuse legii locului situării, ci unei alte legi
indicată expres de textele legale în materie. Astfel, cele mai importante excepţii de la regula tex rei sitae
sunt următoarele: • Mijloacele de transport Potrivit art.1603 alin.(1) din Codul civil, constituirea,
transmiterea şi stingerea drepturilor reale asupra mijloacelor de transport sunt guvernate de: - legea
pavilionului pe care îl arborează nava sau aeronava; - legea aplicabilă statutului juridic al întreprinderii
de transport pentru vehiculile feroviare şi autovehiculele care îi aparţin. Totodată, alin.(2) stabileşte că
dispoziţiile alin.(1) se aplică deopotrivă, bunurilor aflate la bord care formează dotarea tehnică şi
creanţelor care au ca obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a mijloacelor de transport.

• Bunurile supuse înregistrării de stat în conformitate cu prevederile art.1604 din Codul civil, dreptul de
proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor supuse înregistrării de stat se determină potrivit legii
statului pe al cărui teritoriu drepturile asupra acestor bunuri sunt înscrise în registrul de stat. • Titlurile
de valoare Din punctul de vedere al dreptului conflictual, regimul juridic al acestei categorii de bunuri
este reglementat de art.1606 din Codul civil, care face o distincţie între legea aplicabilă emiterii titlurilor
de valoare şi legea aplicabilă condiţiilor şi efectelor transmiterii acestora. Astfel, potrivit alin.(1)
emiterea titlurilor de valoare este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice
emitente.Acest text trebuie coroborat cu cel al art.1596 alin.(1), care prevede că legea naţională a
persoanei juridice străine se consideră legea statului pe al cărui teritoriu persoana este constituită.
Aşadar, emiterea titlurilor de valoare este supusă legii naţionale a societăţii emitente. în sensul alin.(2),
condiţiile şi efectele transmiterii titlurilor de valoare sunt supuse unor legi diferite, în funcţie de felul
titlului, şi anume: - titlurile la ordin sunt cârmuite de legea locului de plată; - titlurile la purtător sunt
supuse legii locului unde acestea se află (lex rei sitae)\
- titlurile nominative sunt guvernate de legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice emitente.
• Drepturile de proprietate intelectuală Sub aspectul legii aplicabile, art.1607 din Codul civil face
distincţie între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoştinţa publicului, dreptului de autor
asupra operelor nedivulgate, precum şi reparaţia materială şi morală cu privire la încălcarea dreptului de
proprietate intelectuală. Astfel, potrivit alin.(1) dobândirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor
asupra unei opere de creaţie sunt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fost
adusă pentru prima dată la cunoştinţa publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau în
orice alt mod. Alin.(2) stabileşte că dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fos adus la
cunoştinţă publicului este guvernat de legea naţională a autorului, în sensul art.1587 din Codul civil.
Conform alin.(4), obţinerea despăgubirilor materiale sau morale sunt supuse legii statului pe al cărui
teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală, în sensul art 1615 din Codul
civil. Potrivit alin.(5) în R.Moldova cetăţenilor străini şi apatrizilor li se acordă regim naţional în ceea ce
priveşte drepturile de autor şi drepturile de proprietate intelectuală.

35. Actul juridic

Perioada modernă, în legătură cu intensificarea relaţiilor economice internaţionale, deplasarii

persoanelor, este de neînchipuit fără întocmirea unor acte juridce chemate să reglementeze diferite
raporturi juridice. Problema care se pune este cunoaşterea legii care se va aplica asupra formei şi
fondului actului juridic. Se consideră că forma actului juridic are două accepţiuni, şi anume: în sens larg,
se referă la condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească un act juridic civil pentru valabilitatea
sa, pentru probaţiunea sa cât si pentru opozabilitatea faţă de terţi; în sens restrâns, prin forma actului
juridic se înţelege modul în care se exteriorizează voinţa internă a părţilor actului juridic, adică
modalitatea concretă de exprimare a consimţământului. Reeşind din accepţiunile enunţate, doctrina
dreptului internaţional privat a clasificat forma actelor juridice, în funcţie de scopul urmărit in: forma
exterioară a actuli juridic; forma de publicitate; forma de abilitate şi forma de procedură a actului juridic,
reglementându- le conform unor legi dferite. Dreptul internaţional privat al fiecărui stat apreciază
valabilitatea actului juridic în ceea ce priveşte forma, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de către
normele conflictuale proprii. Principiul locus regit actum se aplică ca o regulă de bază cu toate că există
şi posibilitatea aplicării altor principii. Referitor la condiţiile de fond ale actului juridic putem spune că
sunt supuse legii locului încheierii actului juridic, dar şi aici există excepţii care de asemenea sunt
studiate.

36. Forma contractului

Notiunea de forma a actului juridic civil are, 2 acceptiuni; in sens larg- reprezinta conditiile de forma pe
care trebuie sa le indeplineasca un act juridic civil pentru valaobatiuneabilitatea sa, pentru probatiunea
sa si pentru opozabilitatea fata de terti, iar in sens restrins- intelegem modalitatea de exteriorizare a
vointei celor ce incheie actul juridic respective.

Felurile formelor actelor juridce sint, urmatoarele;

1. forma exterioara a actului juridic ete modalitatea de manifestare a vointei interne a celor ce savirsesc
actul juridic;

2. forma de publicitate este ceruta puntru a face cunoscut tertilor actul juridic respective, astfel incit sa
existe opozabilitate fata de acestia. Forma de publicitate este intilnita in numeroase domenii; trebuie
inregistrate hotaririle judecatoresti de puner sub interdictie, hotaririle de divort prin mentiune pe
marginea actului de casatorie, in material vinzarii-cumpararii imobilelor pentru a opera efectul translativ
de proprietate etc;

3.forma de abilitate este reglementata pentru validarea actului juridic incheiat in numele unei persoane
lipsite de capacitatea de exercitiu sau de catre o persoana cu capaciatea de exercitiu restrinsa, cu alte
cuvinte pentru a intregi lipsa de capacitate de exercitiu a unei persoane ( de ex, autorizarea organului
tutelar etc).

4.forma de procedura intereseaza desfasurarea procesului civil( de ex, forma in care se face
marturisirea).

Reglementarile privitoare la forma, asa cum s-a prezentat mai sus, joaca un dublu rol, probator si
protector, dupa cum urmeaza;

a) forma exteriora conditioneaza insasi validitatea actului juridic, in acest caz forma exterioara fiind o
forma solemna ceruta ad validitatem;

b) forma exterioara serveste ca mijloc de proba a unui raport juridic civil concret, si constituie astfle o
conditie ad probationem ( de ex; contractul de vinzare-cumparare care nu necesita pentru valaditatea sa
nici o conditie de forma, simplu accord de vointa intre parti fiind sufficient, exista de cele mai multe ori
si sub forma unui act scris sub semnatura prvata sau chiar autentica, desi legea nu cere acest lucru. Se
faciliteaza in acest mod probarea existentei acelui contract).

In DIP guverneaza in aceasta materie regula potrivit careia forma exterioara a actului juridic este
cirmuita de legea locului unde se incheia actul- locus regit actum.

Regula locus regit actum isi gaseste fundamental in consideratii de ordin pratic. Pe de o parte statul
trebuie sa supuna forma actelor juridice legii locului incheierii lor daca astfle de contracte s-au incheiat
pe teritotiul sau, iar pe de alta parte se are in vedere imposibilitatea celui aflat in strainatate de a
instrumenta imediat actul in tara sa de origie.

46-47. Succesiunea legală și testamentară.

Expansiunea relaţiilor economice şi în alte sfere de activitate a dus la aceea că o mulţime de oameni au
migrat, stabilindu- se cu traiul în alte ţări decât cele de origine, prelungind să menţină legături de
rudenie cu persoanele rămase în tara de unde au plecat, menţinând dreptul şi asupra bunurilor rămase,
totodată dobândind bunuri şi în ţara unde sa- u stabilit cu traiul. Dat fiind că viaţa îşi are legile sale, pe
măsura în care persoanele decedează, se ridică problema moştenirii „ de cujus”, adică trecerea
patrimoniului defunctului către alte persoane. Problema este de a cunoaşte soluţiile de reglementare a
acestor raporturi juridice deoarece persistă elementul de extranietate. Succesiunea fiind de două feluri,
legală şi testamentară este totuşi supusă legii succesorale care reglementează ansamblul normelor
privind organizarea şi funcţionarea succesiunii. Legea succesorală se aplică următoarelor domenii: 1.
deschiderii succesiunii, 2. datei decesului, 3. cerinţelor legate pentru a putea moşteni, 4. devoluţiunii
legale a moştenirii, 5. obiectului şi cauzei legatelor. Dreptul internaţional privat, ca şi dreptul intern,
cunoaşte dreptul statului de a culege succesiunea vacantă.

Norma conflictuala cu privire la succesiune.

Potrivit legii aplicarea lex succesionis presupune impartirea masei succesorale in bunuri mobile
si
imobile astfle;
a) privitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, mostenirea este supusa legii
nationale (lex patriae) pe care persoana decedata o avea la data mortii.
b) Referitor la bunurile immobile si fondul de comert, mostenirea este supusa legii locului
unde fiecare din aceste bunuri este situate- lex rei siate.
Legea succesorala se aplica atit succesiunii legale cit si succesiunii testamentare.
Potrivit legii noastre lex succesionis stabileste cele mai importante chestiuni dependente
succesiunilor dupa cum urmeaza;
a) momentul deschiderii succesiunii. Legea nu face referire si la locul deschiderii
succesiunii, aceasta prezentind importanta numai pentru determinarea competentei
organelor natoriale si a competentei jurisdictionale de DIP. In ambele cazuri competenta
se determina de legea forului.
b) Persoanele cu vocatie de a mosteni.
c) Calitatile cerute pentru a mosteni ( capcitatea succesorala, vocatia succesorala si nu a fi
nedemn de a mosteni)
d) Exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct ( regimul sezinie);
e) Conditiile si efectele optiunii succesorale
f) Intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral.
g) Drepturile statului asupra succesiunilor vacante;
Bunurile mobile se cuvint statului al carui cetatean a fost defunctul la data decesului in baza unui
drept de mostenire, iar bunurile immobile se cuvin statului pe teritoriul caruia se gasesc in
temeiul

suveranitatii sale .
42. Încheieria căsătoriei în DIP.
În cazul încheierii căsătoriei, se poate proceda separat la examinarea pentru viitorii soţi dacă
îndeplinesc fiecare după legea lor naţională, condiţiile de fond pentru a încheia căsătoria. Codul
familiei prevede o aplicare distributivă a legilor naţionale ale viitorilor soţi. Este posibilă, în unele
cazuri, şi o aplicare cumulativă a legilor naţionale.
Problema condiţiilor de fond şi de formă privind încheierea căsătoriilor între naţionali şi străini
prezintă aspecte noi în unele ţări din Apusul Europei. Între Belgia şi Maroc a intervenit un Protocol
de acord administrativ relativ la aplicarea regulilor privind starea persoanelor pe teritoriul regatului
Marocului şi al regatului Belgiei.
Acordul prevede că funcţionarii consulari marocani vor putea să acţioneze în calitate de notari şi de
ofiţeri de stare civilă. Ei vor putea încheia acte privind starea persoanelor după dreptul lor naţional.
Funcţionarul consular marocan va putea celebra mariaje între marocani şi belgieni (mariaje mixte)
pe teritoriul Belgiei, dar numai după ce căsătoria în cauză a fost precedată de o celebrare civilă
după legea belgiană. În Maroc, căsătoriile între musulmani şi necredincioşi (creştini) sunt interzise
de Coran, în Maroc, funcţionarul consular belgian nu va putea celebra căsătorii decât între belgieni.
iitorii soţi străini au ambii cetăţenii diferite. Dacă ei doresc să se căsătorească în Republica
Moldova, au de ales între a se prezenta în faţa autorităţii Republicii Moldova, serviciul de stare civilă
şi a se supune legilor după care delegatul de stare civilă încheie căsătoria, sau a se prezenta în faţa
autorităţilor locale străine competente, care sunt agentul diplomatic sau consular al ţării de care ei
aparţin. Agentul diplomatic sau consular străin încheie o căsătorie valabilă numai dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:

 să existe între Republica Moldova şi statul străin o convenţie consula¬ră sau un tratat de
asistenţă juridică care să permită lucrul acesta;
 legislaţia statului trimiţător să-l abiliteze să încheie o căsătorie în con¬formitate cu legislaţia
statului trimiţător.

Agentul diplomatic sau consular străin celebrează căsătoria după regulile de formă şi de fond
prevăzute de legislaţia naţională a viitorilor soţi.

43. Desfacerea căsătoriei în DIP

Competenţa instanţelor Republicii Moldova în materie de divorţ.
Competenta exclusivă. Instanţele Republicii Moldova sunt exclusiv competente să judece
procesele de drept internaţional referitoare la desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, dacă la
data cererii, ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al Republicii
Moldova sau străin fără cetăţenie.
Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sunt competente să judece procesele de divorţ dintre
străini, dacă unul dintre soţi are domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova.
Divorţul dat în RM ar fi dat în situaţia cînd legea străină competentă pune condiţii deosebit de
restrictive în faţa divorţului ori să nu-l admită. În acest caz, se aplică legea Republicii Moldova, dacă
unul dintre soţi este cetăţean al Republica Moldova, la data cererii de divorţ.
Repudiul. Repudiul este o instituţie necunoscută dreptului nostru. Problema este recunoaşterea
repudiului în faţa autorităţii judiciare sau administrative ale Republicii Moldova. Repudiul tradiţional
este un act unilateral. Bărbatul are facultatea discreţionară de a pune capăt uniunii conjugale, fără
arătare de motive. Femeia nu poate repudia.
Competenţa instanţelor străine în cauzele de divorţ privind cetăţenii moldoveni. Codul familiei
cu referire la recunoaşterea divorţului prevede că este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei în
afara Republicii Moldova, dacă la soluţionarea acestei probleme, au fost respectate cerinţele
legislaţiei statului corespunzător privind competenţa organelor care au adoptat hotărârea cu privire
la desfacerea căsătoriei.
Codul familiei arată că cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la
desfacerea căsătoriei în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia si
domiciliul celuilalt soţ. Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de
oficiul de stare civilă, această problemă poate fi soluţionată de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale Republicii Moldova.
Se consideră că în cazul în care soţii străini care nu au aceeaşi cetăţenie cer divorţul în faţa
instanţelor noastre, dar au domiciliul comun sau reşedinţa comuna în altă ţară, practic, nu se va
întâlni, pentru că este firesc ca ei sa se adrese instanţelor din ţara unde au domiciliul comun sau
reşedinţa comună.
În baza reglementării actuale, instanţa noastră are competenţă exclusivă în materie de divorţ numai
în cazul în care ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al
Republicii Moldova sau străin fără cetăţenie.

45. Adopţia internaţională

Copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat poate să aibă domiciliul sau
reşedinţa în străinătate. Atunci, cererea se adresează la curtea de apel de la domiciliul (locul de
aflare) al copilului.
Când copilul cetăţean al Republicii Moldova care urmează a fi adoptat are domiciliul în Republica
Moldova, cererea se adresează judecătoriei în raza căruia îşi are domiciliul (locul de aflare) copilul.
Adoptatorul trebuie să aibă în vârsta cel puţin 25 de ani, să îndeplinească cerinţe pentru a putea fi
tutore şi să fie, cu cel puţin 15 ani mai în vârstă decât cel pe care doreşte să-l adopte. Se poate
totuşi încuviinţa adopţia dacă diferenţa de vârstă este mai mică, dar pentru motive temeinice. Nu
trebuie să fie impedimente la adopţie după dreptul Republicii Moldova, cum ar fi rudenia naturală în
linie dreaptă fără deosebire de gradul de rudenie, rudenie naturală în linie colaterală de gradul al
doilea, nu poate adopta un soţ pe celălalt soţ.
Adopţia dorită de un cetăţean al Republicii Moldova care domiciliază în străinătate este
reglementată în acelaşi fel ca adopţia pe care o cere un străin şi care se referă la un copil cetăţean
al Republicii Moldova domiciliat în Republica Moldova.
Astfel, adopţia unui copil care este cetăţean al Republicii Moldova de către cetăţeni străini sau
apatrizi se admite numai în cazuri excepţionale când nu există posibilitatea ca acest copil să fie
adoptat sau pus sub tutelă (curatelă):a) de către rudele copilului, indiferent de cetăţenia
lor;b) de către alte persoane cetăţeni ai Republicii Moldova.Adopţia, în cazurile prevăzute mai
sus se face în conformitate cu prevederile generale şi dacă s-a dovedit că, timp de cel puţin 6 luni
din momentul luării copilului la evidenţă, acesta nu a fost acceptat pentru adopţie sau luat sub tutelă
(curatelă).Prevederile de mai sus nu se aplică dacă:a) soţul adoptă copilul celuilalt
soţ;b) copilul suferă de o boală gravă care necesită un tratament special ce nu poate fi acordat în
Republica Moldova.Codul familiei mai prevede că cetăţenii străini şi apatrizii care îşi au domiciliul în
afara hotarelor Republicii Moldova pot fi adoptatori ai copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova numai
dacă întrunesc atât condiţiile impuse de legislaţia statului ai cărui cetăţeni sunt sau în care îşi au
domiciliul, cât şi condiţiile impuse de legislaţia Republicii Moldova, precum şi dacă ţara lor este
membră a Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale sau
dacă în acest domeniu există un acord bilateral între state.La fel,copiii cetăţeni ai Republicii Moldova
pot fi adoptaţi de către cetăţeni străini sau apatrizi doar dacă, conform legislaţiei statelor în care
urmează să plece, li se vor asigura garanţii şi norme juridice echivalente celor de care s-ar fi bucurat
în cazul adopţiei în ţara natală şi dacă legislaţia statelor respective le garantează drepturile într-un
volum nu mai mic decât legislaţia Republicii Moldova.Autoritatea centrală pentru protecţia copilului,
cu sprijinul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, precum şi pe alte căi
recunoscute de normele internaţionale, este abilitată să pretindă de la autorităţile şi organizaţiile
statelor ai căror cetăţeni sunt adoptatorii sau în care îşi au domiciliul adoptatorii apatrizi asigurarea
pentru copiii adoptaţi cetăţeni ai Republicii Moldova a garanţiilor şi normelor juridice echivalente
celor de care aceştia s-ar fi bucurat în cazul adopţiei în ţara natală, să ceară informaţii cu privire la
condiţiile de viaţă şi de educaţie ale adoptaţilor.

52. Noţiunea procesului civil internaţional

Proces civil internaţional – cercul de norme juridice, care reglementează soluţionarea unor
probleme procesuale, care apar în legătură cu valorificarea drepturilor subiective ale străinilor în faţa
instanţelor de judecată sau arbitraj.
Problemele care ţin de dreptul procesual civil în legătură cu soluţionarea litigiilor de drept
internaţional privat sunt:

 determinarea competenţei instanţelor naţionale în soluţionarea litigiilor izvorâte dintr-un raport

de drept internaţional privat;
 determinarea legii aplicabile procedurii de judecată în judecarea acestor categorii de litigii;
 determinarea drepturilor procedurale civile ale persoanelor străine participante la proces;
 imunităţile de jurisdicţie;
 stabilirea conţinutului şi practicii de aplicare a legii străine competente (lex causae);
 procedura executării comisiilor rogatorii internaţionale;
 recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, procedura exequatur-ului (pentru
statele care cunosc această noţiune);
 legea aplicabilă procedurii actelor notariale;
 recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine.

57. Recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine

Legea R. M. recunoaşte hotărîrilor judecătoreşti străine următoarele efecte: recunoaşterea lor, spre
a beneficia de puterea lucrului judecat, încuviinţarea executării lor silite, în cazul în care nu sunt
aduse la îndeplinire de bună voie de către cel obligat prin hotărâre, şi forţa lor probantă cu privire la
situaţiile de fapt ce constată.
Hotărârea străină se bucură în Republica Moldova de intangibilitate. Codul de procedură civilă al
Republicii Moldova distinge, sub raportul recunoaşterii hotărârilor străine, între recunoaşterea de plin
drept şi recunoaşterea sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de regularitate internaţională.
Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în Republica Moldova dacă se referă la statutul civil
al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost
recunoscute mai înainte în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.
Există 3 condiţii pentru ca hotărîrea judecătorească să fie pe deplin recunoscută în R. M.
 1. a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
2. b) instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii sus menţionate competenţa să judece
procesul;
3. c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între Republica Moldova şi
statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
4. Refuzarea recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine

Art.471, alin.1 prevede următoarele cazuri în care recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată şi
anume:

1. hotărârea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit

irevocabilă sau nu este executorie;
2. partea împotriva căreia este emisă hotărârea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces,
nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
3. examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii
Moldova;
4. există o hotărâre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în
litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri sau în
procedura instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul
dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri la data sesizării
instanţei străine;
5. executarea hotărârii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii
Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice;
6. a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărârii spre executare silită şi cererea
creditorului de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
7. hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din
străinătate.
8. Procedura recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine

Codul de procedură al Republici Moldova distinge două modalităţi procedurale: calea principală şi
calea incidentală.
Astfel, potrivit art.468 Cod de procedură civilă, cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală
de către curtea de apel de drept comun în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau sediul cel care
a refuzat recunoaşterea hotărârii străine sau unde se urmează să se efectueze executarea sau la
locul de aflare a bunurilor debitorului dacă acesta nu are domiciliul sau sediul pe teritoriul Republicii
Moldova.
Chiar dacă nu este prevăzut expres, cererea de recunoaştere poate fi rezolvată de asemenea pe
cale incidentală, de către instanţa sesizată cu un alt proces, în cadrul căruia se ridică excepţia puterii
lucrului judecat întemeiată pe hotărârea străină. De data aceasta competenţa (materială şi
teritorială) de a soluţiona excepţia revine instanţei sesizate cu judecata procesului principal,
deoarece cererile accesorii sau incidentale sunt de competenţa instanţei care judecă cererea
principală.

1. Notiunea dreptului international privat.

Amplificarea si deversificarea relatiilor internationale creeaza conditii pentru nasterea intr-o masura tot
mai mare a unor raporturi juridice intre persoane fizice, intre persoane juridice sau intre persoane
juridice si persoane fizice, cuprinzind unul sau mai multe elemente straine, specifice dreptului
international.
Difinitia DIP in stricto sense=cuprinde ansamblu normelor juridice ce reglementeaza raporturile juridice
cu element de extranietate;

Lato sensu=cuprinde ansamblu normelor juridice care solutioneaza conflictele de legi sau conflictele de
jurisdictii, precum si cele privind conditia juridica a strainului.

DIP este o ramura dinstinta de drept, normele careia solutioneza conflictul de legi si conflictul de
jurisdictii, complicat cu unul sau mai multe elemente de extranietate, si regleenteaza conditia juridical a
strainului ca persoana fizica sau juridical in domeniul raporturilor juridice cu character privat.

DIP este inainte de toate o ramura de drept, apartine dreptului intern al fiecarui stat, care are propriul
sau obiect de reglementare, metoda si principii de reglementare. Aceasta ramura este o ramura
specifica de drept. Specificul ei consta in faptul ca atit obiectul, cit si metoda de reglementare sunt
subordonate integral solutionarii conflictelor de legi si conflictelor de jurisdictii.. O alta caracterestica a
ramurii este ca normele ei se aplica in exclusivitate relatiilor dintre subiectii de drept privat, si doar in
cazul cind raporturile juridice dintre cei din urma sint complicate de un element de
extranietate.Normele juridice ale DIP nu pot fi aplicate in lipsa unui conflict de legi sau de jurisdictii.

Normele DIP sunt cunoscute sub denumirea de norme conflictuale ( kollisionsnormen), desi aceasta
ramura opereaza su cu norme materiale ( sachnorme)- cum sunt de ex; cele care reglementeaza conditi
juridica a strainului.Normele conflictuale au menirea de a desemna legea competenta a cirmui raportul
respective. De aceea, normele conflictuale sunt norme de trimitere sau de fixare.

2. Obiectul DIP.

Obiectul de DIP il constituie raportul juridic civil cu elemente de extranietate. Deosebirea dintre cele
doua ramuri consta in aceea ca, daca dreptul civil are ca obiect de reglementare raportul juridic civil, DIP
urmareste cadrul international al unuia asemenea raport, caruia, in mod particular, ii este afectat un
element de extranietate.

Obiectul disciplinii este constituit din raporturile de DIP cu element de extranietate. DIP, ca ramura a
sistemului de drept, reglementeaza numai anumite realatii cu element de extranietate. Obiectul
disciplinii este format din raporturile de drept civil, raporturile de dreptul familiei, raporturile de dreptul
muncii, raporturile de procedura civila si alte raporturi conexe cu ele. Raporturile mentionate constituie
raporturi de drept privat cu element strain..

Pentru raportul ce element de extranietate, DIP stabileste domeniul de aplicare in spatiu a legilor si
determina legea competenta. Includerea in obiectul DIP a unor raporturi juridice din domenii diferite se
explica prin posibilitatea aplicarii dreptului strain.

3. Metoda DIP.

Metoda DIP se numeste metoda conflictuala . Acesata metoda poate fi interpretata in sens larg si in sens
restrins. In sens larg metoda conflictuala cuprinde;

- Aplicarea normelor materiale sau substantiale ( se mai numesc norme de aplicare directa), normele
materiale stabilesc drepturile si obligatiile cele substnatile trimit spre obligalitate, se foloseste pentru
stabilirea conditiilor juridice a strainilor si pentru reglementarea investitiilor straine.( Legea RM cu
privire la statul juridic al strainilor si apatrizilor in RM din 1994)

In sesns restrinns;
- Aplicarea normelor conflictuale reprezinta si metoda conflictuala in sens restrins + aplicarea normelor
materiale.

Norma conflictuala este o norma specifica care nu reglementeaza raportul juridic propriu zis , dar indica
legea competenta sau aplicabila ( acea legea care-l v-a reglementa). CCivil 1857 vezi.

Metoda conflictuala poate fi rezolvata astfel; ori de cite ori instanta are de solutionat un litigiu cu privire
la un rapor juridic cu element de extranietate si sunt 2 sau mai multe sisteme de drept susceptibile de a
se aplica, trebuie sa recurga la norma conflictuala a forului ( la propriul sistem de DIP) sis a aplice lege
desemnata de aceasta.

4. Normele DIP, notiunea, clasificarea

Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de
subiecţii dreptului internaţional, ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca
fiind obligatorie. Conţinutul normelor dreptului internaţional il formează drepturile şi
obligaţiile cu care sunt investite statele şi alţi subiecţi de drept internaţional.
Clasificați normele dreptului internațional
Clasificarea normelor de drept internaţional public comportă un interes deosebit teoretic, in
doctrină fiind propuse următoarele criterii de clasificare:
1. in dependenţă de acţiunea faţă de cercul de participanţi la raporturile de drept internaţional
public pot fi deosebite:
- norme universale, care reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept internaţional.
Aceste norme, fiind reguli de conduită obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subiecţi
de drept internaţional, formează dreptul internaţional comun.
- norme regionale ce acţionează doar faţă de un număr limitat de participanţi. Prin norme
regionale sunt reglementate raporturile juridice dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni
geografice insă cu referire la un obiect comun de reglementare.
- norme locale sunt acele norme care reglementează raporturile juridice dintre doi sau ciţiva
subiecţi de drept internaţional. Normele locale pot fi atit personificate cit şi nepersonificate.

13. Problemele generale ridicate de aplicarea legii straine.

Una din probleme general ear fi stabilirea continutului legii straine.

In dreptul intern partile nu au obligatia de a stabili continutul legii aplicabile raportului juridic, adica sa
dovedesaca legea. In DIP aplicarea legii straine presupune cunoasterea ei si se pune problema cum se
ajunge la cunoasterea legii straine? Dreptul comparat ofera mai multe reglementari;

1. Partile sunt obligate sa ssabileasca in fata instantei continutul legii straine, aceasta fiind
considerate element de fapt. Instanta nu se poate referi la legea straina decit in masura probarii
acesteia cu ocazia procesului ( in dreptul francez)
 2. Instanta aplica legea straina daca o cunoaste. Cind nu cunoaste ia toate masurile pentru a o
cunoaste, iar daca aceasta cunoastere este foarte dificila ii ofera partii care invoca legea, sub
sanctiunea respingerii actiunii ( in dreptul german)
3. legea sraina la care face trimitere norma conflictuala proprie se transforma in legea nationala (
in dreptul Italian).
O alta problema ar fi imposibilitatea stabilirii continutului legii straine. In aceasta situatie exista mai
multe solutii;

1. In locul aplicarii legii straine competente se aplica legea forului. Statele utilizeaza justificari diferite
pentru o asemenea solutie, de ex; instantele americane aplica prezumtia de asemanarea intre legea
engleza sic ea straina dar numai atunci cind este vorba de cutuma straina, nu se despre legea propriu
zisa si numai pentru cutuma acelor state care-si cladesc sistemul lor de drept pe common low ( de ex
Marea Britanie).

2. Daca nu se cunoaste legea straina si reclamantul, titular al dreptului dobindit in strainatate, nu

dovedeste continutul acestei legi, I se respinge actiunea in justitie.

3. Se aplica dreptul unui alt stat strain, considerindu-se ca fiind asemanator sau mai apropiat fata de
legea straina nedovedita. Aceasta solutie este nesatisfacatoare, nesocotindu-se diversitatea legislatiilor
nationale si fiind greu de aplicat.

Alta problema ete interpretarea legii straine. Interpretarea legii straine poate avea consecinte asupra
solutionarii unui litigiu pornind de la natura interpretarii, organizarea instantelor judecatoresti si a cailor
de atac.

Interpretarea incorecta poate sa constituie sau nu motiv pentru indepartarea unei hotariri judecatoresti
supusa sau nu recursului.

15. Ordinea publica in DIP.

Ordinea publica in DIP reprezinta un mijloc exceptional prin care se inlatura aplicarea legii straine cind
este contrara principiilor fundamentale ale legislatei forului.

Ordinea publica reprezinta ansamblu normelor juridice si al principiilor generale ale dreptului care
consacra o anumita orinduire. Dispozitiile referitoare la ordinea politica, economica si sociala au un
character imperative.

Ordinea publica poate fi invocate daca sunt indeplinite cumulative 2 conditii. Prima, legea straina
trebuie sa fie competenta a reglementa raportul cu element de extranietate.. lgea straina aplicabila
trebuie sa fie contrara principiilor fundamentale ale dreptului instantei. Inlaturarea legii straine se
produce atunci cind deosebirile dintre reglementarile in prezenta sint esentiale.

Notiunea de ordine publica in dreptul intern si in DIP urmaresc acelasi scop, protejarea intereselor
fundamentale ale statului.

Caracterele esentiale ale ordinii publice sint configurate de modul in care actioneaza in DIP.

Ordinea publica este un mijloc prin care se limiteaza aplicarea legii straine in raporturile cu element de
extranietate. In fiecare imprejurare concreta, autoritatea locala va aprecia masura in care legea straina
contravene principiilor fundamentale ale propriului sistem de drept.

Ordinea publica este variabila in spatiu, deoarece continutul ei difera de la un sistem de drept la altul. In
unele state, o institutie juridica poate sa nu fie admisa ori sa fie permisa in conditii restrictive,
determinind un anumit continut al ordinii publice.
Ordinea publica este variabila in timp, intrucit continutul ei se poate modifica in cadrul aceluias sistem
de drept. Modificarea se produce produce prin schimbarea conceptiei legislative intr-un anumit
domeniu.

20. Legea personala a persoanei fizice in DIP.

Determinarea apartenentei unei persoane fizice la un stat are importantasi in vederea determnarii legii
sale personale, care in DIP reglementeaza capacitatea de exercitiu a persoanei fizice. De aceea in DIP se
pune problema determinarii legii personale a persoanei fizice.

In doctrina DIP, legislatia statelor pentru a determina apartenenta sau, astfel spus, nationalitatea unei
persoane fizice a unui stat, s-au conturat doua conceptii diferite. Prima consta in determinarea legii
personale a unei persoane fizice in baza domiciliul, cea de-a doua consta in stabilirea apartenentei in
conformitate cu cetatenia.

Cetatenia, privita ca o legatura juridical si politica intre cetatean si stat, este inseparabila de persoana
acestuia, recunoscuta ca purtator al drepturilor acordate si ocrotite de stat. Ea apare, in mod obisnuit, din
momentul nasterii cetateanului si dispare odata cu decesul lui.

Cetatenia prezinta o legatura politico-juridica permanenta in timp si nelimitata in spatiu.Legatura dintre

cetatean si stat se manifesta atit in interiorul statului, cit si in afara lui.

Din cel expuse deducem principiile cetateniei;

6) caracterul politic si juridic al institutiei cetateniei.

7) Reciprocitatea cetateniei
8) Caracterul inseparabil de cetatean al institutiei cetateniei;
9) Caracteriul permanent al cetateniei
10) Caracterul nelimitat al cetateniei.
Astfel pentru determinarea legii care guverneaza regimul juridic al persoanei fizice sau, altfel spus al legii
personaale a persoanei fizice in unele state se aplica criteriul cetateniei ( lex patriae) , in favoarea acestui
criteriu sint aduse urmatoarele argumente.

5) cetatenia privita ca o legatura politica si juridical intre persoana si stat tine de suveranitatea
statului, astfel incit este in competenta exclusiva a statului de a determina regimul juridic al
cetatenilor proprii, volumul si continutul drepturilor si obligatiilor acestora;
6) cetatenia se materializeaza intr-un anumit volum de drepturi si obligatii reciproce, principala
obligatie a statului fiind acordarea mijloacelor juridice de protectie a drepturilor lezate.
7) Cetatenia privita ca apartenenta la un stat este o urmare a unitatii nationale a statului, care, la
rindul sau, este principiul de baza al formarii orecarui stat contemporan.
8) In present procedura modificarii sau iesirii din cetatenia unui stat este reglementata in asa mod,
incit face practic imposibila pierderea sau iesirea din cetateania unui stat inainte de a dobindirea
cetateniei altui stat, fapt e prezinta in sine o garantie a protectiei drepturilor personale. S. alte
principii
Cel de al doilea criteriu, al domiciliului.Sensul juridic al acestui criteriu de determinare a regimului personal
al persoanei fizice consta in faptul ca domiciliul este un centru principal al vietii economice si social
cotidiane a persoanei fizice, centru care creaza o legatura juridical intre persoana si statul.

In doctrina juridical a statelor are aplica criteriul domiciliului s-au formulat citeva principii ale domiciliului;

4) orice persoana fizica are domiciliul. Nu poate eista vrio persoana fara domiciliul. In scopul realizarii
acestei reguli statul recunoaste dreptul domiciliului al persoanei fizice locul unde acesta s-a
nascut, adica domiciliul de provenenta.
 5) Omul nu poate avea doua sau mai multe domicilii in acelasi timp. Schimbarea domicilului de
provenenta si dobindirea altui domiciliu, la alegere,inseamna pierderea celui dintii domiciliu.
6) Domiciliul inseamna o legatura dintre persoana fizica si legile care functioneaza in acea localitate,
respective domiciliul este o apartenenta la “ circumscriptia legala”, la un teritoriu in care se aplica
in mod uniform anumite norme juridice.
Alegerea criteriul de determinare a legii personale proprii persoane fizice depinde in mare masura de
traditiile istorice ale statelor, de practical or judecatoreasca in domeniu.

21. Regimul juridic al cetatenilor straini si apatrizilor in RM.

In orice stat notiunea “ conditia juridical a strainilor”cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor pe

care le poate avea in conditiile legii persoana fizica straina care se afla pe teritoriu unui stat respective.
La determinarea continutului acestei notiuni, in DIP se porneste de la citeva postulate;

1. calitatea de strain se atribuie oricarei persoane fizica care nu are cetatenia statului in care se afla.

2. conditia juridia a strainului este determinate de legea statului pe teritoriul careia se afla persoana
fizica straina. Volumul drepturilor acordate strainului de legea statului unde aceasta se afla poate fi
diferita de volumul de drepturi si obligatiilor pe care acesta le are in statul sau.

3. volumul drepturilor si obligatiilor persoanei fizice straine in stat depinde de nivelul realatiilor de
prietenie si colaborare dintre statul in care strainul se afla si statul al carui cetatean persoana fizica este.

4.conditia juridical a strainului reglementeaza diferite aspecte ale vietii persoanei fizice straine, de aceea
normele juridice se contin in textile diferitelor acte normative ale statului sau in tratatele internationale
la care este parte statul in care se afla strainul.

Aceste principii sint valabile si penru legislatia RM.

Astfel, legislatia RM determina ca se considera cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM, dar
are dovada apartenentei la un alt stat, iar apatrid este persoana care nu are cetatenia RM si nici dovada
apartenentei sale la un alt stat.

Acordarea regimului national tuturor cetatenilor straini si apatrizi ( fara cetatenie) se fondeaza pe
principiul egalitatii si non-discriminarii persoanelor fizice din diferite motive. In acest scop legislatia RM
prevede ca cetatenii straini si apatrizii sint egali in fata legii si a autoritatilor publice fara deosebire de
rasa,nationalitatea,origine etnica, religie,sex, apartenenta politica,avere.

Cetatenii straini si apatrizii au si drepturi limitate, nu se bucura in RM de drepturi politice. Nu pot fi membri
de partied si de alte organizatii-sociale. Regula generala este ca cetatenii straini si apatrizii nu pot fi
antrenati in cimpul muncii in domeniile care asigura securitatea statului, ordinea publica si care cer un
grad sporit de rapundere si centralizare

Cetatenii straini si apatrizii domiciliati in RM au dreptul sa primeasca indemnizatii, pensii si alte tipuri de
asigurari sociale, in conformitatea cu legislatia in vigoare.u dreptul la invatamint ca si cetatenii RM, cei
domiciliati in Rm au dreptul la locuinta si cetatenia RM. Etc.

22

10. Uzantele comerciale internationale.

Uzantele comerciale sint niste practice sau reguli de conduita odate convenite si aplicate pe o perioada
de timp de un anumit numar nedefinit de parteneri comerciali, care au fost express au tacit acceptate si
aplicate dupa aceea si care, in functie de natural or, pot prezenta sau nu character de izvor de drept.

Uzanate comerciale presupun o anumita conduita a partilor care nu iau nastere dintr-un singur act ori
operatiune economica, ci este rezultatul a unei comportament exprimat express au tacit si constat o
perioada de timp, cu character general sau numai intr-un domeniu de activitate ( de ex; in comertul cu
produse alimentare, cu materiale de constructii etc), intr-un anumit loc sau zona ( de ex; in anumite
portori sau la anumite burse ).

Uzantele comerciale au urmatoarle particularitati; constanta, continuitatea si uniformitatea a unei

conduite sau reguli, deci aplicarea ei repetata intr-o anumita perioada de timp. In consecinta,
comportamentul partenerilor in relatiilor lor economice intr-o anumita perioada de timp devin o uzanta
comerciala.

Particularitatile uzantelor comerciale sint;

1. Ele reglementeaza relatiile dintre parteneri in numar nedeterminat sip e un anumit teritoriu.
2. Ele sint generale si impersonale, adica, fiind categorii juridice ce se apropie legii, se deosebesc
de acesta prin faptul ca legile sint expresia autoritatii statului, iar uzantele reprezinta
manifestarea vointei unor participanti permanenti ( pers. Fizice sau juridice) la relatiile
comerciale.
Uzantele comerciale pot fi clasificate dupa mai multe criterii; dupa aplicabilitatea lor in spatiu si dupa
sfera pe care o cuprind, pot fi generale- aplicabile pentru toate ramurile comerciale, speciale –aplicabile
numai intr-o ramura a activitatii comerciale, ex cu cafea, si locale- aplicabile numai in anumite locuri,
cum ar fi anumite porturi maritime.

Cea mai importanta clasificare a uzantelor comerciale este considerate clasificarea dupa criteriul fortei
juridice. In functie de acest criteriu, uzantele po fi normative- numite si legale sau de drept

Conventionale-numite si interpretative.

42. Norma conflictuala cu privire la incheierea casatoriei.

Incheierea valabila a unei casatorii presupune indeplinirea conditiilor de fond si de forma. Distinctia
conditiile de fond si conditiile de forma se face, dupa legea forului, pentru noi dupa legea RM.

Conditiile de fond cerute pentru incheierea casatoriei sint determinate de legea nationala a fiecarui
dintre viitorii soti. Daca una dintre legile straine astfel determinate prevede un impediment la casatorie
care, potrivit dreptului RM, este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel impediment va
fi inlaturat ca inaplicabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean moldovean si casatoria se
incheie pe teritoriul RM.

Forma incheieriicastoriei este supusa legii pe teritoriul caruia se celebreaza. Casatoria unui cetatean
moldovean aflat in strainatate poate fi incheiata in fata autoritatilor locale de stat competente ori in fata
agentului diplomatic sau functionarului consular fie al RM, fie al statului celuilalt viitor sot.

Relatiile personale si patrimoniale dintre soti sint supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au
cetatenii deosebite, sint supuse legii domiciliului lor comun.

Legea determina, reglementeaza uramatoarele aspecte ale relatiilor dintre soti;

- nepatrimoniale; modificarea numelui sotilor la incheierea casatoriei; capacitatea de exercitiu a

femeii care se casatoreste inainte de 18 ani;
- patrimoniale; regimul si efectele convetuirii matrimoiale; obligatiile de intretinere intre soti;
determinarea bunurilor comune si proprii; regimul datoriilor comune ale sotilor.
Legea nationala comuna sau legea domiciliului comun al sotilor continua sa reglementeze efectele
casatoriei in cazul in care unul dinte ei isi schimba, dupa caz, cetatenia sau domiciliul.

In lipsa de cetatenie comuna sau domiciliul comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sint
supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care

intretin in comun cele mai strinse legaturi.