Sunteți pe pagina 1din 1

Probleme clasa 9

1. Scrieţi un program care citeşte de la tastatură un număr natural cu trei cifre şi care afişează apoi
numărul obţinut prin eliminarea cifrei din mijloc
2. Un elev primeşte într-o zi trei note, nu toate bune. Se hotărăşte ca, dacă ultima notă este cel
puţin 8, să le spună părinţilor toate notele primite iar dacă este mai mică decât 8, să le comunice
doar nota cea mai mare dintre primele două. Introduceţi notele luate şi afişaţi notele pe care le
va comunica părinţilor.
3. Scrieţi un program care citeşte de la tastatură un număr natural cu patru cifre şi care afişează
numărul obţinut prin eliminarea cifrei sutelor. Modificaţi programul, astfel încât, să afişeze
numărul obţinut prin eliminarea cifrei zecilor.
4. Se citesc de la tastatură 3 numere a, b şi c care reprezintă laturile unui triunghi oarecare. Să se
calculeze aria triunghiului.
5. Se introduc 2 numere, a şi b şi un număr k. Să se afişeze un mesaj dacă fracţia a/b poate fi
simplificată prin k.
6. Se introduc 2 numere. Să se afişeze un mesaj dacă aceste numere sunt consecutive.
7. Se citeşte un număr natural care reprezintă timpul exprimat în minute. Scrieţi programul care
afişează timpul exprimat în ore şi secunde
8. Se citesc trei numere întregi x, y, z. Dacă toate sunt pozitive să se afişeze cel mai mare număr
dintre al doilea şi al treilea număr, în caz contrar să se afişeze suma primelor două numere.
9. Scrie un algoritm care afișează câte numere pare sunt mai mari ca o valoare a și mai mici ca o
valoare b , iar a<b.
10. Scrieți un algoritm (sub formă de pseudocod) pentru următoarea problemă: Pentru depășirea
vitezei la volan se percepe amendă sau chiar se suspendă carnetul de conducere. Dacă viteza cu
care circulă un șofer este între 61 km/h și 80 km/h (inclusiv) va primi amendă, dacă viteza este
mai mare decât 80 km/h se va suspenda carnetul, iar dacă viteza este mai mică sau egală cu 60
km/h, șoferul conduce corect și n va fi sancționat. Citiți de la tastatură viteza cu care circulă un
șofer și afișați mesajul CORECT,AMENDĂ sau CARNET SUSPENDAT, în funcție de ce viteză are .
11. Scrie un algoritm care să determine dacă două numere A şi B sunt de aceeaşi paritate sau au
parităţi diferite. Algoritmul să afişeze mesajul „Au aceeaşi paritate!” sau „Au parităţi diferite!”.
Exemplu: Date de intrare: 7 şi 22. Date de ieşire: „Au parităţi diferite!”.
12. Scrie un program care, citind un număr natural n, de exact 4 cifre verifică dacă acesta e
palindrom. Un număr e palindrom, dacă este egal cu inversul său: 7447.
13. Determinați câte sticle de x litri cu apă trebuie deschise pentru a umple un vas de y litri.
14. Se citeste de la tastaura o valoare x un numar natural.Scrieti un algoritm care va sfisa cele
mai apropiate doua numere pare de numarul x.
Exemplu : pentru x=14 se va afisa 12 si 16, iar pentru x=15 se va afisa 14 si 16.

S-ar putea să vă placă și