Percepția este un proces psihic senzorial cu ajutorul căruia recunoaștem un obiect sau fenomen

Identificarea,detectia si discriminarea sunt posibile numai datorita interventiei unor numeroase

procese psihice si in primul rand gandirea. Spre exemplu eu nu pot recunoaste o garoafa daca nu am
deja o idee despre caracteristicile acestei flori

In perceptie intervin o serie de atitudini , astfel putem vorbi de o atitudine motorie: pozitia, postura
pe care se sprijina comportamentul nostru e in relatie cu ceea ce observam ( portarul intr-un meci de
fotbal, adopta mereu o pozitie din care sa vada mai bine mingea si sa o poata prinde). Un rol esential
il au atitudinea intelectuala , starea de pregatire cognitiva, punctul de vedere, orientarea in situatie.

In perceptie , mai intervine de cele mai multe ori si atitudinea afectiva care este o dispozitie
subiectiva a persoanei de a reactiona pozitiv sau negativ fata de o situatie, persoana ori fata de o
simpla afirmatie.

legile gestaltiste ale perceptiei:

Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata in structuri astfel
incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta intrinseca, legica de a se unifica in cea
mai buna forma posibila. De exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica
ireductibila, formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o
forma coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca organizarea psihica a
campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie proeminenta, simpla, regulata, simetrica.

Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al incluziunii. Inclusivitatea
permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o figura unitara astfel incat partile
componente isi pierd individualitatea.

. Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt mai pregnante
decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa principiului directiei celei mai bune
care ne arata cea mai buna directie necesara perceperii optime a unui obiect.

. Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in vecinatate in cadrul
campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.

. Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si ele sa se supuna

principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar atunci cand actioneaza impreuna in
cadrul campului perceptiv.
Legile generale ale perceptiei:
. Legea selectivitatii perceptive pune in evidenta raporturile dintre obiect si fond in procesul
perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea perceptiva exprima cel mai bine
influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea mai buna dovada a selectivitatii perceptive o
constituie raportul dintre obiect si fond in perceptie. Perceptia se realizeaza prin decuparea
obiectului din fondul perceptiv, reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea raporturilor
astfel incat in orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate modifica acest
raport (de exemplu, figurile duble).

. Legea integralitatii perceptive defineste o particularitate esentiala a perceptiei si anume orientarea

acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea insusirilor lui. Dupa cum aratau reprezentantii
curentului gestaltist, in perceptie exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre receptarea
obiectului ca tot unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de a intregi o
figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o imagine
perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand citim randurile unei carti si,
din motive tipografice, literele nu se vad complet avem tendinta si capacitatea de a intregi informatia
si de a reusi o lectura coerenta. Trebuie sa precizam ca integralitatea nu functioneaza intr-o maniera
automata si in orice conditii intrucat este necesara o anumita cantitate de informatie utila,
semnificativa si relevanta. Astfel, daca aceasta informatie se prezinta intr-o proportie scazuta, sub
50%, atunci avem de-a face cu o perceptie eronata; daca raportul dintre informatia utila si cea
irelevanta sau absenta este in proportie de 50% atunci avem de-a face cu o perceptie oscilanta,
marcata de incertitudine, iar daca proportia informatiei relevante depaseste 50% atunci legea
integralitatii opereaza corect si asigura o receptare obiectiva a informatiei. Informatia relevanta nu
este dispusa in mod egal pe suprafata obiectelor sau in cadrul situatiei stimul ci este dispusa pe asa
numitele zone cu incarcatura informationala maxima, pe configuratia obiectului, pe structura.

Legea structuralitatii perceptive exprima dispunerea informatiei relevante, utile in asa numitele
puncte de concentrare informationala maxima aflate pe configuratie, pe structura obiectului stimul.
Aceste puncte de concentrare informationala sunt amplasate pe margini, muchii, colturi, unghiuri,
zone curbe, in general in zonele de modificare a directiei de explorare perceptiva. Fiecare obiect
prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul dezvoltarii, maturizarii si invatarii
perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive orientata dupa aceste puncte de
concentrare informationala maxima. De exemplu, figura oamenilor privita din fata prezinta
urmatoarele zone de urmarire prioritara: buzele si ochii care sunt "citite" de catre interlocutor, prin
fixari succesive menite sa asigure contactul vizual si comunicarea. In schimb, profilul prezinta alte
elemente de identitate oferite de catre forma nasului, barbia, fru

Legea constantei perceptive exprima capacitatea perceptiei de a-si mentine parametrii functionali de
receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se produc modificari datorate variatiilor de
distanta, marime, forma, luminozitate, culoare. Acest atribut al perceptiei este esential pentru
perceptia umana capabila sa recepteze adecvat forma, marimea, configuratia, culoarea unui obiect in
conditii dificile.ntea, urechea.

Legea proiectivitatii perceptive exprima o proprietate specifica perceptiei de a elabora imaginea

obiectului in plan mental si apoi de a o proiecta asupra acestuia. Cu alte cuvinte "nu vad cand vad, ci
vad dupa ce vad". Acest paradox se explica simplu pe baza mecanismelor senzorial perceptive. Astfel,
informatia este captata si procesata, se realizeaza imaginea mentala, corticala a obiectului si, apoi,
aceasta imagine este proiectata pe obiectul sursa. Conditia fundamentala a proiectivitatii o constituie
sentimentul propriei identitati corporale: pentru a percepe adecvat ceea ce se intampla in jurul meu,
trebuie sa ma percep pe mine ca subiect al procesului perceptiv. Alte mecanisme care stau la baza
proiectivitatii perceptive tin de capacitatea analizatorului vizual si de experienta tactilo-kinestezica.

Diferența dintre senzație și percepție

O senzație este reacția imediată a organelor senzoriale; Percepția interpretează senzațiile pentru a le
da sens.

Senzația este de origine fiziologică, iar percepția este psihologică.

Senzația este obiectivă, în timp ce percepția este subiectivă.

Senzația este inconștientă atunci când ascultați un răspuns senzorial, percepția fiind conștientă
atunci când procesează informațiile de către persoană.

Sensul este un răspuns care este emis după primirea unui stimul, iar percepția este o explicație pe
care o construim.

Senzația este compusă numai din trei elemente, stimul, organ senzorial și răspuns, în timp ce
percepția este compusă din nenumărate elemente.

Ce este percepția?
De la termenul latin ‘perceptio’, care înseamnă primirea și înțelegerea prin stimuli, senzații, impresii,
simțuri și imagini ale ceea ce vrei să spui.

Este actul primirii, înțelegerii și interpretării semnalelor externe, prin organele senzoriale, în special
percepția se supune interpretării senzațiilor fiecărei persoane. Cu alte cuvinte, nu toată lumea
percepe lucrurile la fel, ceea ce unii percep ca sunete puternice, alții îl percep într-un ton normal.

Deci, care este diferența dintre senzație și percepție și ce legătură au ei cu cunoașterea? Sentimentul
este , de asemenea , definit ca răspunsul organelor la un stimul (Feldman, 1999). Percepția este
interpretarea acestor senzații , dând sens și organizare (Matlin și Foley 1996).

Rezolvarea unei alte întrebări, care este relația dintre senzație și percepție? Știm cu toții că ființele
umane percep afară prin simțuri. Simțurile noastre sunt declanșate de stimulente multiple. Creierul
reușește să transforme imediat mesajele senzoriale recepționate în percepțiile conștiente.
Memoria

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor,
sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a
organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut,
prezent, viitor.