Chogyam Trungpa - Dezamagirea

ATAT TIMP cat urmam o cale spirituala care ne promite salvare, miracole, si
eliberare, suntem legati cu "lantul de aur al spiritualitatii". Un asemenea lant
poate fi frumos de purtat, cu giuvaierurile sale incrustate si cu gravuri atat de
complexe, insa cu toate astea ne tine prizonieri. Oamenii cred ca pot purta lantul
de aur ca decoratiune fara sa fie prizonierii lui, insa se inseala. Atat timp cat
abordarea spiritualitatii este bazata pe imbogatirea ego-ului, atunci nu e nimic
altceva decat materialism spiritual, un proces sinucigas mai degraba decat unul
creativ.

Toate promisiunile pe care le-am auzit sunt pura seductie. Ne asteptam ca

invataturile sa ne rezolve problemele, ne asteptam sa primim metode magice pentru a
scapa de depresii, agresivitate si blocaje sexuale. Insa spre surprinderea noastra
incepem sa realizam ca asta nu se va intampla. Si e mare dezamagirea cand realizam
ca trebuie sa lucram cu noi insine si cu suferinta noastra in loc sa ne bazam pe un
salvator ori pe puteri magice sau tehnici yoghine. E o mare dezamagire sa realizam
ca trebuie sa renuntam la asteptari in loc sa construim pe baza preconceptiilor
noastre.

Trebuie sa ne permitem sa fim dezamagiti, ceea ce inseamna abandonarea eu-lui si

abandonarea realizarilor mele. Ne-ar placea sa ne vedem obtinand iluminarea si sa
ne vedem discipolii bucurandu-se si aruncand plini de veneratie cu flori inspre noi
in timp ce se intampla miracole si cutremure si zeii si ingerii canta si asa mai
departe. Asta nu se va intampla niciodata. Din punct de vedere al ego-ului
atingerea iluminarii este moartea extrema, moartea sinelui, moartea lui "eu" si "al
meu", moartea observatorului. E dezamagirea suprema si finala. Parcurgerea caii
spirituale este dureroasa. E o demascare constanta, o curatare strat dupa strat a
tuturor mastilor. Si implica insulta dupa insulta.

O asemenea serie de dezamagiri ne inspira sa renuntam la ambitii. Cadem jos si tot

mai jos si mai jos, pana atingem pamantul, pana putem sa relationam cu sanatatea
naturala, de baza a pamantului. Devenim cel mai de jos dintre cei mai de jos, cel
mai mic dintre cei mai mici, un graunte de nisip, simplitatea perfecta, lipsita de
asteptari. Si cand suntem asa pusi la pamant, nu mai e loc pentru visat sau
impulsuri frivole, asa ca practica noastra incepe sa poata fi indurata. Incepem sa
invatam cum sa preparam corect o cana de ceai, cum sa mergem drept fara sa ne
impiedicam. Intreaga noastra atitudine fata de viata devine tot mai simpla si tot
mai directa si orice invataturi auzim sau orice carti citim incep sa para
realizabile. Si ele devin confirmari, incurajari sa lucram din pozitia unui graunte
de nisip, asa cum suntem, fara asteptari, fara vise.

Am auzit atat de multe promisiuni, am ascultat la atat de multe descrieri

amagitoare a tot felul de locuri exotice, am vazut atat de multe vise, dar din
punct de vedere al unui graunte de nisip, nu putem fi decat complet nepasatori fata
de toate astea. Suntem doar un fir de praf in mijlocul universului. Si in acelasi
timp situatia in care ne gasim e foarte spatioasa, foarte frumoasa si foarte usor
de acceptat. Ne invita, ne inspira. Daca esti un graunte de nisip, restul
universului, tot spatiul, toata scena sunt ale tale, pentru ca nu blochezi nimic,
nu acoperi nimic, nu posezi nimic. E o imensa deschidere, o dechidere
extraordinara. Esti imparatul universului pentru ca esti un graunte de nisip. Lumea
e foarte simpla si in acelasi timp foarte demna si deschisa, pentru ca inspiratia
ta vine din dezamagire, care e complet lipsita de ambitia ego-ului.

--- fragment din cartea "Mitul eliberarii si calea meditatiei"