IX.

AMENAJAREA TURISTICĂ TERITORIALĂ

9.1 Definiția și conținutul amenajării turistice teritoriale
9.2 Taxonomia unităților turistice teritoriale
9.3 Principii și strategii de amenajare turistică durabilă a teritoriului
9.4 Norme de amenajare turistică durabilă a teritoriului
9.5 Modele de amenajare turistică teritorială

9.1 Definiția și conținutul amenajării turistice teritoriale

Potențialul turistic natural și antropic al unui teritoriu reprezintă elementele fundamentale în
dezvoltarea activității de turism, dar, totuși, nu generează fenomenul turistic. Aceasta se realizează numai
în urma activității umane prin amenajarea și dezvoltarea echipamentelor turistice și edificarea căilor de
comunicație. Prin amenajarea și echiparea turistică se îmbogățește și se ridică valoarea turistică a
teritoriului și se asigură integrarea acestuia în circuitul turistic cu efectele economice și sociale scontate.
Pe de altă parte potențialul turistic al unui teritoriu deosebit de complex prin componentele sale
naturale (relief, climă, apă, floră, faună etc), cultural-istorice, social-demografice, presupune o cercetare
interdisciplinară pentru a putea cunoaște și evolua posibilitățile de valorificare turistică a acestora.
De asemenea, un teritoriu terestru sau acvatic indiferent de atractivitatea turistică constituie un
suport fizic dar și materia primă pentru realizarea amenajărilor și echipamentelor turistice.
Teritoriul poate prezenta o serie de neregularități sau impedimente naturale (relief accidentat,
fragmentat, cu denivelări, maluri și faleze neregulate, etc) și de aceea trebuie „modelat” pentru a elimina
elementele nefavorabile amenajării și turismului, a ușura echiparea tehnică și a spori atractivitatea
turistică. Așadar, amenajarea turistică, pe lîngă valențele economice de exploatare turistică a unui teritoriu
cu resursele sale, are și o valoare estetică, de înfrumusețare a peisajului.
Amenajarea turistică poate fi:
- Complexă – de exemplu în scopul realizării unei stațiuni turistice;
- Simplă – avînd în vedere doar amenajări de obiective pentru vizitare (peșteri, chei, monumente
istorice, căi de acces turistic etc.)
Turismul este o componentă care coaculbitează de regulă cu alte ramuri economice dintr-un
teritoriu (agricultura – turismul rural, industria – turismul urban, viticultura – turismul vinicol etc.) sau
devine incompatibil datorită surselor de poluare din acel areal. De aceea, orice amenajare turistică se
realizează în corelație cu celelalte domenii de activitate dintr-o regiune și astfel devine parte integrantă a
procesului general de planificare, organizare și amenajare a teritoriului respectiv pentru a pune în valoare
în diverse forme resursele sale.

1
 Astfel, F. Prikvil consideră că amenajarea teritoriului reprezintă ,,un efort de dezvoltare
planificată aplicată la diferite sectoare ale economiei naţionale, în vederea realizării unei soluţii optime
pentru dezvoltarea coordonată a unei zone într-un ansamblu complet”.
9.2 Taxonomia unităților turistice teritoriale
Unitățile turistice teritoriale au dimensiuni variate, conținut și funcții specifice în raport cu
mărimea și poziționarea geografică a acestora. De regulă, unitățile teritoriale nu se suprapun celor
administrative dar pentru o valorificare a potențialului turistic în corelație cu celelalte domenii de
activitate, se pot delimita și la nivel de raion, departament, municipiu etc.
Regiunea turistică este unitatea teritorială cea mai mare, cu condiții naturale variate și o mare
complexitate de potențial turistic care permite dezvoltarea mai multor forme de turism (din care una-două
sunt de bază) și practicarea unor excursii de 1-2 zile și sejururi cu durate diferite. Se caracterizează printr-
o concenrare de resurse turistice și include mai multe obiective, localități, centre și stațiuni turistice.

Subregiunea turistică este o unitate teritorială mai redusă în ceea ce privește dimensiunile și
complexitatea de potențial turistic (complexitate medie), cu o erogenitate naturală relativă și favorizează
dezvoltarea a 1-2 forme de turism din care una este preponderentă. Se înscrie în planurile de amenajare
teritorială județeană/raională după caz.

Arealul turistic este unitatea teritorială de dimensiuni reduse, cu condiții naturale uniforme (de
regulă se suprapun unei forme de relief, lac, plajă), un potențial redus dar cu o anumită specificitate ca
structură ce permite dezvoltarea unei singure forme de turism. Are incidențe cu planurile de amenajare
teritorială județeană/raională fiindcă la acest nivel se înscrie unui județ/raion.

Centrul turistic reprezintă un oraș, de regulă, reședință de județ/raion cu o infrastructură generală,

unități tehnico-edilitare, de comerț, cultură, sănătate și unități de prestare de servicii bine dezvoltate.
Singur sau împreună cu aria limitrofă dispune de un potențial turistic cultural-istoric și natural, de o
importantă bază de cazare, alimentație pentru turism, agrement și eventual tratament balnear.
Pe lîngă turismul de tranzit permite și dezvoltarea turismului de sejur (cultural, religios, afaceri,
congrese etc.) iar în aria limitrofă și a turismului de odihnă, recreere în funcție de resursele turistice și
nivelul tehnic de amenajare.
Se asimilează acestora și stațiunile turistice naționale, montane, balneo-climaterice și de litoral.

Localitatea turistică este o localitate de regulă urbană dar și rurală cu dotări tehnico-edilitare și
unități comerciale și prestatoare de servicii, dispune de o bază de cazare adecvată, are obiective cultural-

2
istorice sau de altă natură. Aceasta favorizează dezvoltarea unui turism de sejur scurt sau numai pentru
vizitarea anumitor obiective, alături de cel de tranzit.

Obiectivul sau punctul turistic reprezintă o localitate cu un obiectiv turistic sau cu o atracție
turistică cu sau fără o bază de cazare, fie un obiectiv turistic natural sau cultural-istoric izolat amplasate în
arii de concentrare sau dispersie turistică.
Acestea detremină o anumită activitate turistică, de tranzit și uneori de sejur, cu motivații variate în
ariile montane, sau cu lacuri, plaje, alte obiective naturale sau culturale.
Același rang taxonomic îl au și satele cu obiective culturale sau amplasate într-un cadru natural
pitoresc, cu posibilități de recreere, localități cu ape minerale fără amenajări tehnice dar în care se
utilizează factorii de cură.

9.3 Principii și strategii de amenajare turistică durabilă a teritoriului

În practica internațională pentru elaborarea și aplicarea strategiilor de dezvoltare și amenajare
turistică în contextul dezvoltării socio-economice a teritoriului și al protejării mediului înconjurător s-au
conturat unele principii generate de amenajare:
 Principiul integrării armonioase a construcţiilor – adică echilibrarea armonioasă a
infrastructurii şi echipamentelor turistice cu condiţiile naturale. Potrivit acestui principiu, dotările turistice
trebuie să sporească şi nu să diminueze valoarea resurselor prin amplasarea sau arhitectură inadecvată;
practic, ele trebuie să se subordoneze dominanței date de condiţiile naturale, istorice, etnofolclorice .
 Principiul flexibilităţii sau al structurii evolutive. Se consideră necesar ca dotările unei zone
turistice să se prezinte sub forma unui sistem polifuncţional, suplu, transformabil, capabil să se adapteze
dinamicii şi mutaţiilor în structura cererii.
 Principiul corelării activităţii turistice de bază (cazare, masă, tratament, transport) cu
serviciile suplimentare și dotările de agrement, sportive, divertisment, cultural pentru a se dezvolta un
turism activ, recreativ, modern.
 Principiul interdependenţei reţelelor. Aici este vorba de două rețele:
1. Populația rezidentă dintr-o stațiune cu dotările, serviciile, cultura și mentalitatea sa;
2. Populația turistică cu cerințele și spiritualitatea sa.
Ambele rețele beneficiază economic și social de unele dotări și servicii locale și turistice, dar pot
să existe și anumite animozități (atitudini ostile), de aceea, între acestea trebuie să se dezvolte relații de
intercondiționare pentru a nu se respinge, amenajările turistice trebuie să creeze anumite facilități în acest
sens.
• Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele. În spiritul principiului
enunţat, structurarea zonei turistice trebuie să asigure vizitatorului accesul uşor, comod, spre toate
componentele reţelei turistice. Practic, este vorba de o ierarhizare şi o ordonare în teritoriu a diverselor
echipamente turistice. Staţiunea va fi concepută ca un sistem integrat, în interiorul căruia sunt repartizate
3
raţional zonele de locuit, spaţiile verzi, locurile de plimbare, construcţiile destinate divertismentului,
restaurantele, centrele comerciale.
• Principiul rentabilităţii directe şi indirecte. În acest context, principiul subliniază necesitatea
urmării deopotrivă a desfăşurării unei activităţi turistice eficiente-rentabilitatea directă trebuie să fie un
criteriu fundamental de evaluare a amenajării unei zone turistice şi a unor efecte pozitive (efect
multiplicator) asupra altor ramuri şi activităţi prezente în zonă. De asemenea, nu pot fi neglijate aspectele
sociale ale dezvoltării turistice într-un anumit perimetru.
Aceste principii generale fac posibilă alături de alte elemente, realizarea obiectivelor principale
ale strategiei de amenajare turistică:

1. Valorificarea superioară a potențialului turistic și a altor resurse din teritoriu (umane,

economice, financiare etc);

2. Diminuarea sezonalității, respectiv, extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu

dotări exploatabile și funcționale tot timpul anului;

3. Atragerea unui număr sporit de turiști și lărgirea ariei geografice de proveniență a turiștilor
străini;

4. Dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile;

5. Creșterea eficienței economice și sociale a activității de turism și dezvoltarea economico-

teritorială;

6. Menținerea, ameliorarea, și conservarea mediului înconjurător, a resurselor naturale și a

moștenirii culturale ș.a.

Strategiile de amenajare turistică se diferențiază în:

Strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive care presupune o permanentă adaptare la
cerințele turiștilor iar stațiunea/regiunea turistică trebuie amenajată polifuncțional cu efecte pe linia
creșterii eficienței valorificării și dezvoltării ofertei turistice;
Strategia de diferențiere, cu accent pe originaliatatea arhitecturală a echipamentelor turistice și pe
crearea de produse turistice specifice;
Strategia de diversificare, în care un rol important îl ocupă diversificarea dotărilor și echipărilor
legate de serviciile suplimenatare, agrementul sportiv și divertismentul cultural, a altor fome de turism
(congrese, ecoturism, agroturism, expoziții, afaceri etc), a rețelei comerciale, programelor turistice
culturale și religioase, transportului turistic ș.a.

Luînd în calcul factorul de timp și efectele economice, strategiile de amenajare turistică pot fi:

4
 Strategii pe termen scurt (1-2 ani), ca o direcție de moment la tendințele cererii turistice sau ale
unor segmente ale acesteia, cu efecte economice imediat scontate;
Strategii pe termen mediu (3-5 ani), cu modernizări și dezvoltări ale structurilor turistice de
primire existente;
Strategii pe termen lung (6-10 ani), ce vizează realizarea unor noi amenajări turistice (stațiuni,
centre, localități sau puncte turistice), moderne și competitive, care să răspundă unor necesități și motivații
ale cererii turistice pe o perioadă îndelungată.

9.4 Norme de amenajare turistică durabilă a teritoriului

Principiile generale de amenajare pentru stațiuni, regiuni turistice, agrement etc., sunt adaptabile
oricărei echipări și amenajări turistice ce stau la baza dezvoltării durabile a turismului. Acestea sunt
susținute de norme tehnice de echipare și amenajare turistică, specifice stațiunilor turistice montane,
balneoclimaterice, de litoral, dotărilor de agrement sau echipării turistice a ariilor periurbane, spațiilor
rurale, pădurilor de interes socio-recreativ etc.
Specialiștii consultanți ai OMT, grupează aceste norme în mai multe categorii:
1. Norme de dezvoltare, legate de construcţia echipamentelor şi instalaţiilor turistice și care
prevăd: limitarea dimensiunilor unei clădiri în raport cu mediul înconjurător, densitatea construcţiilor
în raport cu ariile de recreaţie, amplasarea construcţiilor faţă de rutele de acces, elemente ale
reliefului (rîuri, lacuri, plaje etc.), amenajarea parcărilor în afara căilor publice de acces, stabilirea
accesului turiştilor la obiectivele turistice, plaje şi alte resurse naturale, reglementarea firmelor şi
reclamelor afişate.

2. Normele de calitate şi siguranţă sunt definite la nivel regional, naţional şi internaţional şi se

observă în toate structurile de primire turistică, prin: sistemul de clasificare pe categorii, norme de
întreţinere a echipamentelor şi instalaţiilor.

3. Planificarea locaţiilor (siturilor) trebuie să ţină seama de anumite norme şi principii legate de
amplasarea construcţiilor şi instalaţilor turistice: respectarea unui echilibru armonios între clădiri şi
spaţiile verzi (spaţii protejate), integrarea estetică a construcţiilor în raport cu elementele cadrului
natural (peisaje montane sau de litoral).

4. Normele privind ingineria infrastructurii trebuie să respecte normele internaţionale pentru a

garanta securitatea şi calitatea mediului.

5. Normele privind ingineria construcţiilor turistice trebuie să asigure securitate maximă prin
respectarea normelor tehnice de construcţie, de rezistenţă la dezastre naturale şi de calitate a
instalaţiilor folosite în unitate.
5
 6. Amenajarea estetică a construcţiilor turistice independente sau din staţiuni are mai multe
funcţii: conferă un aspect atrăgător, estetic şi relaxant, protecţia împotriva dezastrelor naturale,
mascarea elementelor mai puţin atrăgătoare, reducerea sau eliminarea poluării fonice, cunoaşterea de
către turişti a vegetaţiei locale etc.

7. Aspectul arhitectural influenţează la rîndul său imaginea de ansamblu a unităţii. Există o serie de
principii care trebuie respectate: păstrarea motivelor arhitecturale locale, armonia cu cultura locală,
folosirea de materiale specifice regiunii (exemplu: lemn în zonele montane), adaptarea construcţiilor
turistice pentru primirea şi accesul persoanelor în vîrstă sau cu nevoi speciale etc.

9.5 Modele de amenajare turistică teritorială

Soluţiile de amenajare se diferenţiază semnificativ şi în funcţie de natura spaţiului geografic. Din
acest punct de vedere se disting:
amenajarea siturilor (balneare), de litoral;
amenajarea siturilor montane;
amenajarea parcurilor şi rezervaţiilor naturale;
amenajarea siturilor istorice şi arheologic(oraşe);
amenajarea staţiunilor termale;
amenajarea zonelor rurale;
amenajarea zonelor periurbane.

INDIVIDUAL
Modele de amenajare turistică teritorială