Dezvoltarea cognitivă, emoțională și de limbaj

La începutul perioadei preșcolare, copilul se situează, după descrierile lui Piaget, în

stadiul preoperațional al dezvoltării cognitive deoarece, la această vârsta, copiii încă nu sunt
pregătiți să efectueze operații mentale logice, așa cum vor fi în stadiul operațiilor concrete.
Totuși, stadiul preoperațional, care durează aproximativ de la 2 la 7 ani, este caracterizat de o
extindere a folosirii gândirii simbolice sau a capacității de reprezentare, apărută în stadiul
senzorio-motor.
Progresele în materie de gândire simbolică sunt însoțite de o înțelegere tot mai bună a
spațiului, a cauzalității, a identității, a clasificării și a numerelor. Înțelegerea unora dintre
acestea își are rădăcinile în perioada de sugar și vârsta învățării mersului, iar înțelegerea altora
începe să se dezvolte în prima copilărie, dar este atinsă pe deplin abia în copilăria mijlocie.
Funcția reprezentativă pentru acest stadiu este cea simbolică, caracterizată de
capacitatea de a folosi reprezentări mentale (cuvinte, numere sau imagini), cărora copilul le
atașează semnificații.
O altă caracteristică a gândirii preșcolarului o reprezintă înțelegerea identității și
clasificarea. Pe măsura ce copiii preșcolari ajung să înțeleagă mai bine identitatea, ideea că
oamenii și multe obiecte sunt în esență aceiași sau aceleași chiar dacă își schimbă forma,
mărimea sau înfățișarea, lumea devine mai ordonată și mai previzibilă. Această înțelegere stă
la baza aparitței concepției despre sine.
Una dintre principalele caracteristici ale gândirii preoperaționale este centrarea:
tendința de concentrare asupra unui singur aspect, al unei situații și de neglijare a celorlalte.
Potrivit lui Piaget, preșcolarii ajung la concluzii ilogice pentru că nu pot sa decentreze, adică
să se gandeasca simultan la mai multe aspecte ale unei situații. Centrarea poate să limiteze
gândirea copiilor mici cu privire la relațiile sociale, dar și fizice.
Egocentrismul este o forma de centrare. În opinia lui Piaget, copiii mici se centrează
atât de mult pe propriul punct de vedere, încât nu îl pot lua în considerare pe cel al altcuiva.
Egocentrismul poate explica de ce, uneori, copiii mici au dificultăți cu delimitarea realității de
ceea ce se petrece în mintea lor și de ce pot fi confuzii în ceea ce privește cauza
evenimentului.
Diferite însușiri ale memoriei se dezvoltă mult la această vârstă. Astfel, crește volumul
memoriei. Experimentele arată că, din cinci cuvinte prezentate o dată cu voce tare, copiii de
3-4 ani memorează în medie un cuvânt, cei de 4-5 ani câte trei cuvinte, în timp ce cei de 5-6
ani aproximativ patru cuvinte. Performanțele cresc dacă memorarea are loc în condiții
naturale, de joc și mai ales ca urmare a exersării. De asemenea, crește și intervalul de timp în
care este posibilă recunoașterea unui material după ce a fost perceput o singură dată. Un copil
de 3 ani poate recunoaște timp de câteva luni, iar unul de 4-5 ani după aproape doi ani.
În legătură cu atenția, se ridică două probleme pentru educatori: trezirea atenției
involuntare și menținerea atenției voluntare pentru o perioadă mai lungă de timp. Dacă
trezirea atentței involuntare se poate face prin utilizarea unor particularități ale diferitelor
materiale sau solicitări, cum ar fi noutatea sau expresivitatea lor, în menținerea atenției
voluntare trebuie făcut apel la mijloace mai subtile, ca îmbogățirea cunoștințelor, lărgirea
sferei intereselor sau dezvoltarea voinței.
În ceea ce privește limbajul, a doua copilărie sau perioada preșcolară (de 3 la 6 ani) se
împarte în trei subperioade și anume:
a) Perioada preșcolarului mic (3-4 ani)
În această perioadă limbajul situativ este foarte bogat, copilul având o vorbire relativ
fluentă şi clară, dar cu multe lipsuri în ceea ce priveşte pronunţia.
Limbajul acestora este foarte bogat în inversiuni, omisiuni și repetiții. Este perioada de
cercetare, de descoperire a lumii înconjurătoare prin comunicare, a de ce-urilor. Copiii pun
foarte multe întrebări la această vârstă, de ce, pentru ce, de unde, fiind foarte curioși și dornici
de descoperiri. Vocabularul copilului la această vârstă cuprinde aproximativ 1000 de cuvinte.
Comunicarea scrisă pornește de la imitarea unor semne, foarte haotice la început și pe parcurs
ce aceștia exersează vor ajunge la rezultatele scontate.
b) Perioada preșcolarului mijlociu, caracterizată printr-un ușor pulseu de creștere.
În această perioadă dezvoltarea limbajului cunoaște un progres important, în perioada
3-5 ani copilului câștigă în fiecare lună aproximativ 50 de cuvinte, vocabularul acestuia
ajungând să numere aproximativ 1600 de cuvinte.
Preșcolarul mijlociu face progrese importante, reușind să înlăture greșelile din
exprimare și continuă să exploreze ceea ce îl ajută să descopere noi cuvinte. Acesta reușește
destul de ușor să memoreze versurile unui cântec, a unei poezii sau conținutul unei povești.
c) Perioada preșcolarului mare-perioadă în care vocabularul copilului este destul de
bogat, cuprinzând aproximativ 2500-3000 de cuvinte.
La această vârstă copilul este capabil să folosească cuvinte și expresii noi, să
folosească propoziții dezvoltate sau chiar fraze. Pronunția este destul de corectă, aceștia
respectând regulile gramaticale. În această perioadă limbajul pasiv se apropie simțitor de cel
activ.
 Comportamentul social și emoțiile preșcolarilor se dezvoltă odată cu fiecare etapă de
vârstă și potrivit temperamentului fiecărui copil. Chiar din primele clipe ale vieții copiii intră
în interacțiune cu părinții, cu frații, cu alți membrii ai familiei–adulți sau copii. Apoi
experiențele se multiplică cu cele de la grădiniță și din comunitate, de felul în care acestea
sunt percepute depinzând în mod semnificativ succesul copiilor la școala și în viață.
Inteligenţa emoţională se referă la faptul că:
-copiii percep corect emoţiile celorlaţi şi reuşesc să exprime emoţii,
-folosesc informaţii emoţionale pentru a transmite gânduri sau mesaje,
-înteleg cauzele şi consecinţele emoţiilor,
-reuşesc să-şi folosească emoţiile într-o manieră constructivă, gândindu-se la mai multe
reacţii posibile, dar alegându-le pe acelea care presupun emoţii pozitive
Interacţiunile sociale
• dacă între 7 si 8 ani copiii spun că prietenii lor sunt copii care locuiesc aproape de ei,
se joacă cu ei sau au jucării interesante, pe la 10-11 ani, copiii ajung să menţioneze interese
comune, suportul şi loialitatea din partea prietenilor.
•spre sfârşitul claselor primare, similaritatea dintre prieteni creşte, observându
-se că acei copiii care se consideră prieteni au trăsături de personalitate şi performanţe
academice similare.
• deşi familia rămâne elementul de bază, interacţiunea cu copiiide aceeaşi vârstă
ajută la dezvoltarea abilităţilor sociale ca: negocierea, cooperarea, rezolvarea conflictelor,
altruismul, oferirea suportului emoţional.
•copiii competenţi sociali sunt cei care perseverează în încercările de a fi acce
ptaţi de ceilalţi, prin adoptarea unor strategii care le cresc şansele de succes.
•unii copii sunt afectaţi mai mult de respingere şi au dificultăţi în integrarea într-un
grup şi tind să se izoleze sau pot folosi uneori comportamente ostile pentru a-şi atinge
scopurile (agresivitate fizică sau verbală). De aceea, e important ca aceşti copii să fie
ajutati să îşi dezvolte abilitaţile sociale care îi vor ajuta să fie acceptaţi de ceilalţi.
•pe masură ce copiii se compară cu ceilalţi şi îşi evaluează comportamentele în funcţie
de standarde externe, stima de sine poate scădea. Totuşi, nu există dovezi că stima de sine
ar influenţa direct performanţa şcolară, ci mai degrabă se consideră că sursa stimei de
sine ar fi succesele şi performanţa şcolară.
În concluzie, dezvoltarea se face gradual și progresiv, fiecare etapă având importanța
sa și achiziții importante aduse în dezvoltare.