17 texte din Vechiul Testament legate de Învierea Domnului (I)

În Triod, cartea care cuprinde slujbele bisericești de la Duminica Vameșului și a Fariseului

până la Sfânta Înviere, în Sâmbata Mare la vecernie se citesc 17 paremii (texte) din Sfânta
Scriptură. E un lucru neobișnuit, pentru că într-o zi normală se citesc 2-3 parenii.
Fiecare paremie are legătură cu ziua în care se citește, cu sărbătoare la care face referire, sau
cu perioada calendaristică și liturgica în care ne aflăm.
Aș vrea să luam fiecare din cele 17 texte care se citesc în Sâmbata Mare, ca să vedem care
este legătura lor cu pogorârea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la iad și cu Învierea Lui din
morți. Citind aceste pasaje scripturistice veți vedea cât de adânc e interpretată Scriptura de
către sfinți, și cum toată Biblia are drept cheie de înțelegere Învierea lui Hristos, inclusiv
Vechiul Testament.

1. Primul text este de la Facere cap. I, versetele 1 – 13.

În acest text se relatează facerea lumii din nimic de către Dumnezeu. Învierea lui Hristos
reprezintă pentru întreaga creație și inclusiv pentru om o transformare, o trecere de la starea
coruptă, decadentă, mereu într-un cerc vicios al transformării, la viața fără de moarte.
Roadele Învierii lui Hristos se vor vedea în plinătatea lor la sfârșitul lumii când toți oamenii
vor învia și când toată făptura se va transforma prin lumina dumnezeirii lui Hristos. Din acel
moment florile nu se vor mai vesteji, copacii nu se vor mai usca, animalele nu se vor mai
mânca între ele, fierul nu va mai rugini, fructele nu se vor mai strica, apele nu se vor mai
murdări, aerul nu va mai fi poluat, oamenii nu vor mai avea nevoie de somn, apă, mâncare,
căldură... totul se va transfigura, pentru că păcatul nu va mai exista. Păcatul, comportamentul
nostru inadecvat, este cel care ne corupe pe noi înșine, pe cei din jurul nostru și direct sau
indirect întrega creație. Prin disparția păcatului, va dispărea moartea, ca răsplată pentru păcat,
ca o consecință directă a săvârșirii păcatului.
Așa cum decandența moralaă a omului afectează creația, la fel Învierea omului Hristos
influențează direct Învierea creației, pentru că omul trăiește și există în Univers și nu în afara
lui.

2. Al doilea text este citit din Proorocia lui Isaia, cap. 60, versetele de la 1 – 16.
Acest pasaj scripturistic este de o frumusețe extaordinară și compune un tablou în care
Ierusalimul devine centrul de interes al întregului pământ, pentru că slava lui Dumnezeu se
pogoară peste acest oraș. În primul rând e de menționat că acest pasaj este o profeție, relatează
un eveniment care urmează să se întâmple la un moment dat.
Primele două versete arată cum toată lumea e în beznă, în bezna necunoașterii lui Dumnezeu,
iar singur Ierusalimul este în lumină:
„Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a
răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare
Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.”
Legătura cu Învierea Domnului e clară: toate neamurile pământului erau păgâne, doar Israel
se închina Dumnezeului Celui adevărat. Dar de data aceasta Dumnezeu vrea să se revelează
lumii întregi prin Fiul Său întrupat, dar tot pornind din Ierusalim, pătimind și înviind dintr-un
mormânt de lângă cetatea Ierusalimului, nu exact din cetate.
Lumina învierii lui Hristos covârșește întreaga cetate a Ierusalimului, și din acest motiv toate
neamurile sunt atrase de acest loc minunat de pe pământ:
„Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine” (Isaia 60, vers. 4)
Proorocia exprimă metaforic cum toate bogățiile lumii trag spre Ierusalim, în chip de
mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru cel mai măreț lucru întâmplat vreodată pe pământ de la
facere și până astăzi: Învierea lui Hristos. Toate și toți se adună în numele Domnului:
„Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va
îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. Caravane de cămile te vor
acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu
tămâie, cântând laudele Domnului. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii
din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi
templul rugăciunii Mele se va slăvi. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei?
Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe
feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel,
Care te preamăreşte. ”

3. Al treilea text este din cartea Ieșire, capitolul 12, versetele de la 1 – 11

Acest text relatează episodul în care Moise, primind poruncă de la Dumnezeu, instruește tot
poporul lui Israel să taie un miel și cu sângele lui să ungă pragul ușii pentru ca semn, pentru
ca atunci când îngerul Domnului va veni să omoare pe fiecare fiu întâi născut din casa
Egiptului, să deosebească pe poporul lui Israel de ținut captiv de Faraon, de egipteni. Asta se
întâmpla după ce Moise a încercat să plece cu întreg neamul lui din Egipt, pentru că erau tare
asupriți, dar Faraon i-a stat împotrivă. După nouă plăgi (catastrofe) prin care Dumnezeu îl
pedepsește pe Faraon, vina a zecea și cea mai cruntă: omorârea fiecărui copil întâi născut.
După această plagă Faraon dă drumul evreilor și-i lasă să plece din țară, de frică să nu mai
vină peste ei și altă plagă.
Noaptea care a precedat această mare tragedie în Egipt, îi găsește pe evrei jertfind un miel sau
un ied fără prihană, numit de Paștile Domnului.
„Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu
ierburi amare. Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript
bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui
să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc. Să-l mâncaţi însă aşa: să
aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi
cu grabă, căci este Paştile Domnului.”
Paști în limba ebraică înseamnă trecere. Mielul jertfit e ca o înainte serbare a bucuriei pe care
aveau s-o trăiască evreii ieșind din Egipt și trecând din robie la libertate.
Legătura cu Învierea lui Hristos e una minunată. Mielul fără prihană jertfit este Hristos Cel ce
se jertfește pe cruce fără să cârtească, blând, smerit și nevinovat ca un mielușel. Paștile lui
Hristos aduc trecerea omului de la moartea la viață, de la robia păcatului la libertatea trăirii în
Dumnezeu.

4. Al patrulea text se citește din Proorocia lui Iona, toate cele patru capitole
Lui Iona i se poruncește de Dumnezeu să meargă în cetatea Ninive să propovăduiască acolo
pocăința, pentru că fărădelegile celor de acolo s-au mărit foarte. Iona refuză, se urcă într-un
vas și pleacă spre Tarsis, fugând de la fața lui Dumnezeu. Ca pedeapasă Domnul ridică o
furtună grozavă pe ma Ire și oamenii de frică aruncă încărcătura pentru a ușura nava... și se
roagă fiecare la dumnezeul lui ca să-i scape de rău.
La un moment dat îi vine unuia ideea să arunce sorți ca să vadă din princina căruia a venit
nenorocirea aceasta peste ei. Sorții cad pe Iona, care recunoaște că a greșit înaintea lui
Dumnezeu și le spune tuturor că singura soluție ca marea să se potolească este să-l arunce în
mare. Deși marinarii încercau să ajunge spre țărm, sperând că nu vor fi nevoiți să-l arunce pe
Iona, totuși valurile mării se ridicau și mai tare împiedicându-le trecerea. După ce-l aruncă în
apele învolburate, marea se liniștește.
„Şi Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona. Şi a stat Iona în pântecele
peştelui trei zile şi trei nopţi. Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul
Dumnezeul lui, zicând: "Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din
pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu! Tu m-ai
aruncat în adânc, în sânul mării şi undele m-au înconjurat; toate talazurile şi valurile Tale au
trecut peste mine. ”
Dumnezeu îl scapă pe Iona poruncind peștelui să-l scuipe afară. După aceasta Domnul iarăși îi
spune lui Iona să meargă să propovăduiască pocăința în Ninive. De data aceasta Iona plin de
râvnă merge și strigă în gura mare că de nu se vor pocăi toți locuitorii cetății în 40 de zile vor
fi nimiciți. Regele împreună cu tot poporul acelui ținut se căiesc de păcatele lor, postesc și
reușesc să atragă spre ei milostivirea lui Dumnezeu, care se răzgândește și nu-i mai
pedepsește.
Totuși Iona se întristează de acest lucru, așteptând în continuare nimicirea cetății. Dumnezeu
îl convinge printr-un gest foarte mic, îi nimicește un vrej (o plantă) care-i ținea umbră lui
Iona, și de care Iona se bucura foarte și zice:
„Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care
şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit! Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea
cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să
deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?"
Neascultarea lui Iona este neascultarea omului de Dumnezeu, valurile mării învolburate sunt
valurile lumii pline de păcat care n-ascultă de Dumnezeu. Aruncare în mare a lui Iona este
sfârșitul care-i așteaptă pe păcătoși. Înghițirea lui Iona de către peștele mare trei zile și trei
nopți simbolizează pogorârea la iad a lui Hristos. Salvarea lui Iona și ajungerea lui la mal
reprezintă Învierea lui Hristos. Propovăduirea pocăinței pe care aduce el în cetatea Ninivei
este vestea cea bună a Învierii lui Hristos, prin care noi toți ne vom mântuit. Postul și
întoarcerea ninitivenilor la Dumnezeu este de fapt asceza și lepădarea păcatului parcurgând
pas cu pas drumul spre lumina Învierii, spre slava Preasfintrei Treimi.

5. Al cincilea text este de la Iosua, capitolul 5, versetele 10 – 15

E un text scurt care redă întâlnirea lui Iosua cu un înger a lui Dumnezeu. Acest înger îi
transmite că pământul pe care a ajuns în acest moment poporul lui Israel, din lunga lui
călătorie din Egipt, este un pământ sfânt, este pâmântul Canaan, pământul făgăduinței, locul
promis de Dumnezeu cu mulți ani de zile în urmă.
Învierea lui Hristos îl duce pe om din sclavia păcatului, din tărâmul mizerabil al
concuipiscenței, al suferinței și plăcerilor trecătoare, în împărăția lui Dumnezeu, în viața
veșnică, în locul unde nu este nici întristare nici suspin ci viață fără de moarte.
Canaan, este pământul făgăduinței promis evreilor la ieșirea din Egipt. Împărăția cerurilor este
făgăduința pe care o face Hristos tuturor celor care vor crede în El, accesibilă încă de pe
acum, încă de aici de pe pământ.

6. Al șaselea text este iarăși din cartea Facerii capitolul 13, verset 20 până în capitolul 15
versetul 19.
E textul în care se relatează trecerea prin Marea Roșie a lui Moise împreună cu tot poporul lui
Israel și apoi înnecarea armatei egiptenilor în mare.
Textul este de un impact impresionant arătând puterea lui Dumnezeu de a face tot ce-și
dorește. Dumnezeu și-a arătat înaintea israelienilor slava Sa așa cum nu a mai făcut niciodată.
De bucurie mare, Moise și fii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta: „Să cântăm
Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit”
Trecerea prin Marea Roșie ca pe uscat a fiilor lui Israel este trecerea prin moarte a lui Hristos,
și așa cum apa nu a vătămât în niciun fel pe Israel, la fel moartea nu a putut să-L rețină pe
Hristos.
Moartea vrăjmașilor lui Israel este moartea tuturor celor ce stau împotriva lui Dumnezeu, și
ajung să fie înghițiți de iad, așa cum apele mării au înghițit pe oastea lui Faraon.
Cântarea de bucurie a fiilor lui Israel simbolizează minunat imnele de bucurie ale Învierii
aduse Mântuitorului nostru.