LP. 12. INFECȚIA NOSOCOMIALĂ.

IDENTIFICAREA BACILILOR GRAM-

NEGATIVI FERMENTATIVI (Familia Enterobacteriaceae) și NEFERMENTATIVI
(Pseudomonas aeruginosa)

I. INFECȚIE NOSOCOMIALĂ

Definiție infecție nosocomială: infecție interioară, încrucişată, contractată în cursul actului

medical diagnostic sau terapeutic (care nu era prezentă sau în perioadă de incubație la
momentul internării în spital). Manifestările clinice apar la minim 48 de ore de la internare.

Caracteristicile infecţiilor nosocomiale

 Sunt contractate intr-o unitate sanitară (spital, policlinică, ambulatoriu)
- Nu include infecțiile dobândite în afara spitalului (în comunitate) care debutează în spital
- Uneori debutul unei infecții nosocomiale poate fi la domiciliu, după externarea din spital
 Sunt contractate în condiţiiile specifice mediului de spital
- Fond microbian de spital vast (include microbiota indigenă a pacienţilor, personalului,
vizitatorilor, eventual animale – caini, pisici, rozatoare, insecte; microorganismele infectante
ale pacienţilor sau personalului; microorganismele din apa, aer, alimente, suprefeţe, instalaţii,
obiecte, instrumentar sau medicamente)
- Facilităţi de transmitere ale infecţiei (condiţii critice, semicritice şi necritice)
- Tulpini bacteriene periculoase de spital caracterizate prin rezistenţă multiplă la antibiotice,
capacitate mare de colonizare a suprafeţelor, virulenţă crescută.
 Este contractată în cursul actului medical explorator sau terapeutic
- Metodele moderne de diagnostic sunt din ce in ce mai invazive
- Gama pacienţilor imunodeprimati/imunosupresati terapeutic este din ce in ce mai largă
(grefe, transplanturi, terapie imunomodulatoare)

Localizările infecțiilor nosocomiale, în ordine, de la cele mai frecvente la cele mai puțin
comune, sunt: tractul urinar, plăgi chirurgicale, tractul respirator, piele (în special în arsuri),
sânge (bacteriemie), tractul gastro-intestinal, sistem nervos central.

Etiologia infecțiilor nosocomiale:

Microorganismele care determină infecțiile nosocomiale:

 au o capacitate mare de a coloniza suprafețele, pielea, mucoasa
 sunt rezistente la antibiotice, antiseptice, dezinfectante
 de asemenea, acești patogeni, tind să devină parte din flora normală a personalului din
spital
 pot supraviețui în medii sărace nutritiv (rezervoare de apă, apă distilată), unele sunt
rezistente la uscăciune, unele se pot dezvolta în frigider

 Staphylococcus aureus (în special MRSA = S. aureus rezistent la meticilină)

 Enterococcus spp. (enterococi rezistenți la vancomicină = VRE)
 Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Citrobacter spp, Salmonella
spp, etc
 Pseudomonas aeruginosa, Stenotrophomonas maltophilia
 Acinetobacter baumannii

1
  Clostridium difficile – colita pseudomembranoasă (diaree) care apare după tratament
cu antibiotice cu spectru larg (clindamicina, cefalosporine, fluorochinolone)
 microorganisme care trăiesc în rezervoarele de apă: pseudomonade, Legionella,
Aeromonas spp, micobacterii atipice.
 fungi: Aspergillus, Candida albicans
 virusuri: HIV, VHB, VHC, VHD, virusul gripal A
 prioni: (boala Creutzfeld -Jacob)

Teoretic, infecțiile nosocomiale pot fi transmise prin toate modurile de transmitere care au loc
în comunitate. Cu toate acestea, transmiterea directă de la persoană la persoană între un
pacient infectat, un membru al personalului sau vizitator și pacientul neinfectat; transmiterea
indirectă, prin echipamente, accesorii, proceduri de spital; și transmiterea prin aer sunt
cele mai comune in spitale.

Personalul medical care se deplasează rapid de la un pacient la alt pacient creează un lanț de
răspândire care poate transmite cu ușurință boli infecțioase, mai ales dacă membrii
personalului medical sunt nepăsători cu privire la igiena mainilor (Spălați-vă pe mâini!!)

Spălarea mâinilor rămâne cea mai eficientă metodă de a preveni răspândirea bolii, și trebuie
efectuată de rutină inainte si dupa fiecare procedura medicală. Mănușile trebuie purtate când
există riscul contactului cu sânge, fluide corporale, secreții, excreţii sau obiecte contaminate.
Mănușile trebuie, de asemenea, utilizate înainte de a atinge mucoase și piele lezată. Mănușile
trebuie îndepărtate imediat după utilizare, înainte de a atinge suprafetele non-contaminate din
mediu și înainte de a merge la un alt pacient. Mâinile trebuie spălate ulterior. Măști, măști de
protecție oculară și măști de protecție față trebuie purtate pentru a proteja mucoasele
ochilor, nasului și gurii în timpul procedurilor și activităților de îngrijire a pacientului, care
sunt susceptibile de a produce stropi sau pulverizări de sânge, fluide corporale, secreții sau
excreții. Halatele trebuie purtate pentru a proteja pielea și pentru a evita contaminarea
hainelor în condiţiile ganerării de stropi de sânge sau alte lichide biologice. Echipamentul
folosit pentru îngrijirea pacientului trebuie utilizat în mod prudent pentru a preveni
contaminarea hainelor și transferul microbilor la alți pacienți sau în mediul înconjurător.
Dispozitivele re-utilizabile trebuie sterilizate, iar materialele dispozabile trebuie colectate în
recipiente speciale şi eliminate prin incinerare. Suprafețele din mediul înconjurător, paturi,
echipamente, noptieră ar trebui să fie curățate și dezinfectate în mod regulat.

II. IDENTIFICAREA BACILILOR GRAM-NEGATIVI FERMENTATIVI (Familia

Enterobacteriaceae)

Familia Enterobacteriaceae include 28 de genuri și peste 100 de specii.

Genuri care conțin specii patogene (lactozo-negative):

Shigella – determină dizenteria (boală diareică acută caracterizată prin scaune cu mucus,
sange şi puroi, dureri abdominale, tenesme rectale)
Salmonella – cu 2 specii, Salmonella enterica (99,5% din tulpinile implicate în infecții
umane aparțin speciei S. enterica subspecia enterica serovarul Salmonella Typhi determină
febra tifoidă-infecţie sistemică, celelalte serovaruri determină enterocolite, toxiinfecţii
alimentare., etc.).

2
Yersinia – cu 3 specii, Yersinia pestis (determină ciuma sau pesta + infecţie sistemică)
Yersinia enterocolitica, Yersinia pseudotuberculosis.

Escherichia coli conține tulpini condiționat patogene și tulpini patogene (patotipuri

diareigene, uropatogene și bacteriemice); lactozo-pozitive.

Alte genuri condiționat patogene:

- lactozo-pozitivi (bacili coliformi) – Klebsiella pneumoniae, Enterobacter aerogenes,
Enterobacter cloacae, Serratia spp., Citrobacter spp.
- lactozo-negative - Proteus spp.(formează culturi invazive, în văluri concentrice pe medii de
cultură solide neselective).

Definiție: bacili gram-negativi mari, groși, cu capete rotunjite, fără așezare particulară;
bacterii nepretențioase nutritiv, facultative, majoritatea mobile, cu creștere rapidă, oxidază
negative, fermentează glucoza.

Habitat: sunt bacterii ubicuitare; fac parte din microbiota comensală intestinală a omului sau
animalelor sau sunt patogeni intestinali; pot coloniza și alte suprafețe de înveliș (mucoasa
oro-faringiană, genito-urinară) sau pot fi prezente în mediul extern (ape de suprafață, sol,
plante).

Identificare
1. Caractere microscopice – bacili gram-negativi mari, groși, cu capete rotunjite, fără
așezare particulară;
2. Caractere de cultură – cultivă pe agar nutritiv (medii simple ⇒ bacterii nepretențioase
nutritiv), 37°C, aerob, creștere rapidă; aspectul coloniilor – cel mai frecvent colonii de
tip S, cu diametrul de 2-3 mm.
3. Caractere biochimice: oxidază negative, fermentează glucoza, lactozo-
pozitive/negative, etc (TSI, MIU, mediu cu citrat-Simmons)
4. Caractere antigenice: prin reacţii antigen- anticorp - reacţia de aglutinare directă cu
seruri specifice anti Ag somatic O (cu specificitate de gen si specie) şi anti Ag flagelar
H (cu specificitate de serotip). Ex pentru identificarea unei tuşlpini cu caractere
biochimice de Salmonella – aglutinare cu seruri polivalente anti-O de Salmonella,
apoi dacă se produce aglutinarea cu serurile polivalente se continuă cu seruri
monovalente anti O Salmonella şi anti H Salmonella pentru identificarea grupului şi a
serovarului în cadrul grupului.

Sensibilitatea la antibiotice: natural sensibile la o mare parte din β-lactamine – peniciline

din grupul A, peniciline cu spectru lărgit, peniciline asociate cu inhibitori de β-lactamază,
cefalosporine, carbapeneme; aminoglicozide, fluorochinolone, polimixine, sulfamide,
trimetoprim.
Trebuie realizată obligator antibiograma deoarece aceste bacterii au dobândit rezistenţă şla
toate clasele de antibiotice prin numeroase mecanisme de rezistență – producerea de β-
lactamaze, β-lactamaze cu spectru extins (BLSE), carbapenemaze, etc.

3
III. IDENTIFICAREA BACILILOR GRAM-NEGATIVI NEFERMENTATIVI
(Pseudomonas aeruginosa)

Definiție: bacili gram-negativi fini, dispuși izolat, fără așezare particulară; bacterii
nepretențioase nutritiv, strict aerobe, mobile, cu creștere rapidă, oxidază pozitive, nu
fermentează glucoza.

Pseudomonas aeruginosa - condiționat patogen.

Habitat: Pseudomonas aeruginosa este o specie ubicuitară; prezentă în mediul extern, mai
ales în mediile umede (ape de suprafață, sol, plante; se poate dezvolta în medii minimale
nutritiv – apa distilată, soluții aniseptice).

Infecţii determinate – infecţii urinare, infecţii de plăgi şi arsuri, infecţii respiratorii,

septicemii (de regulă infecţii cu caracter nosocomial la pacienţii cu condiţii predispozante –
sondaţi, intubaţi, cateterizaţi)

Identificare
1. Caractere microscopice – bacili gram-negativi fini, dispuşi izolat, fără așezare
particulară;
2. Caractere de cultură – cultivă pe agar nutritiv (medii simple ⇒ bacterii nepretențioase
nutritiv), 37°C, aerob, creștere rapidă; produce un pigment albastru/verde difuzibil în mediu,
cultura prezintă un luciu metalic caracteristic și degajă un miros caracteristic comparabil cu
mirosul de ‚‚flori de tei’’ sau ‚‚iasomie’’. Pentru tulpinile cu manifestare tipică este suficientă
identificarea pe baza caracterelor de cultură. Pentru tulpinile care nu se manifestă tipic este
necesară identificarea biochimică.
3. Caractere biochimice: oxidază pozitive, nu fermentează glucoza, lactozo-negative, etc
(TSI, MIU, mediu cu citrat-Simmons)

Sensibilitatea la antibiotice: natural rezistente la penicilină şi aminopeniciline, natural

sensibile la peniciline cu spectru lărgit (carboxipeniciline, ureidopeniciline), peniciline cu
spectru lărgit asociate cu inhibitori de β-lactamază (piperacilină+tazobactam), cefalosporine
generația a III-a, a IV-a, carbapeneme; aminoglicozide, fluorochinolone, polimixine.
Trebuie realizată obligator antibiograma deoarece aceste bacterii au dobândit rezistenţă la
aproape toate clasele de antibiotice utilizate în terapie.