MARAMUREŞUL, IMAGINEA IDILICǍ

A SATULUI ROMÂNESC

Prof. Marcu Viruca Angelica

Şcoala Gimnazialǎ ,,Liviu Rebreanu” Dragomireşti

Maramureşul este o regiune geograficǎ şi etno-culturalǎ aflatǎ pe teritoriul

României şi Ucrainei, sudul acestei regiuni aparţine în prezent României şi
constituie partea nord - esticǎ a judeţului Maramureş, iar partea nordicǎ,
Maramureşul de Nord, se aflǎ în estul regiunii Transcarpatia din Ucraina.
Deşi a fost locuit încǎ din Preistorie, acest ţinut este menţionat documentar,
târziu, când el devine cunoscut regatului maghiar, la sfârşitul secolului al XII-lea,
respectiv, 1199. Maramureşul este unul dintre cele mai frumoase zone etnografice
ale lumii, unde obiceiurile şi tradiţiile se mai pǎstreazǎ din generaţie în generaţie.
Mai pot fi încǎ vǎzuţi oameni îmbrǎcaţi în haine tradiţionale atât la muncile
câmpului dar mai ales în zilele de sǎrbǎtoare.
Cultura ,,ţǎrii Maramureşului” se remarcǎ prin originalitatea şi puternicul
sǎu specific local. Izvoarele acestei culturi originale se aflǎ atât în firea deosebitǎ a
oamenilor din aceste locuri cât şi în relativa izolare geograficǎ, fiind înconjuratǎ de
munţi greu de pǎtruns, care a favorizat şi dezvoltat cultura lemnului. Vizitatorii se
opresc şi se minuneazǎ de frumuseţea vechilor case, porţi sau biserici construite din
lemn, maramureşenii au fost dintotdeauna credincioşi lemnului cǎruia i-au dat cele
mai felurite forme. Încǎrcat de istorie şi culturǎ, cu un peisaj natural deosebit, acest
legendar colţ de ţarǎ este pǎstrǎtorul unui inestimabil tezaur de artǎ popularǎ.
Fiind una din cele mai conservate regiuni din Europa, Maramureşul este
simbolul satului arhaic, cu aşezǎri pitoreşti, unde cultura, obiceiurile şi modul de
viaţǎ cumpǎtat, reflectǎ spiritualitatea şi imaginea idilicǎ a satului românesc. În
multe curţi din Maramureş poate fi vǎzut un copac cu ramurile împodobite cu oale.
Când oala din vârful copacului este roşie, înseamnǎ cǎ la acea casǎ se aflǎ o fatǎ
care doreşte sǎ se mǎrite. Dacǎ fata s-a mǎritat, în vârful copacului se aseazǎ o oalǎ
de altǎ culoare. Numǎrul oalelor semnificǎ bogǎţia familiei şi disponibilitatea de a
primi peţitori. Maramureşul abundǎ în atracţii culturale, naturale şi artizanale, de la
bisericile de lemn care se înalţǎ falnic spre cer, vestitele porţi maramureşene, casele
ţǎranilor acoperite cu draniţǎ, la viaţa de zi cu zi a ţǎranilor. Biserica este şi astǎzi
centrul spiritual al comunitǎţii, Maramureşul este una din zonele etnografice ale
ţǎrii cu cele mai multe biserici de lemn, care se constituie în adevǎrate mǎrci
identitare, opt dintre acestea fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Importantele construcţii din lemn reprezintǎ nu doar locuri de închinare şi
desfǎşurare a numeroaselor ceremonii, ci reflectǎ şi importanţa bisericii în viaţa
comunitǎţii tradiţionale. De aceea ţǎranului maramureşan nu-i era indiferent cum
arǎta aceastǎ construcţie şi nu-i era indiferent locul în care era amplasatǎ în
configuraţia satului.
Tradiţiile ocupǎ un loc important în viaţa oamenilor acestor locuri, care
trǎiesc cu intensitate fiecare sǎrbǎtoare şi unde portul popular este obligatoriu la
sǎrbǎtorile religioase. Portul popular se dovedeşte a fi o adevǎratǎ şi preţioasǎ
mǎrturie a identitǎţii culturale a ţǎranului maramureşan, atât pentru zona
etnograficǎ în general, cât şi pentru colectivitatea sa, pentru satul sǎu. În
Maramureş, portul popular se caracterizeazǎ prin sobrietate şi eleganţǎ dar şi prin
frumuseţe, originalitate şi bun gust în ce priveşte combinarea culorilor vii şi
rafinamentul artistic. Pentru locuitorii satului maramureşan portul popular este o
hainǎ de sǎrbǎtoare pe care fiecare om o poartǎ cu mândrie. Aceastǎ mândrie reiese
din expresia feţei, din felul cum merg pe drum, cum se salutǎ dar mai ales din
cântecul şi jocul specific locului. Maramureşul, vatrǎ de culturǎ şi civilizaţie, este
locul unde tradiţiile, portul şi arta popularǎ se pǎstreazǎ ca nicǎieri altundeva,
aceastǎ zonǎ fiind un adevǎrat muzeu în aer liber, iar viaţa satului maramureşan o
adevǎratǎ întoarcere în timp.

BIBLIOGRAFIE:
Dǎncuş Mihai, Zona etnograficǎ Maramureş, Editura Sport-Turism, Bucureşti,1986
Filipaşcu Alexandru, Istoria Maramureşului, Editura Gutinul, Baia Mare, 1997