ANALIZATORUL OPTIC

GLOBUL OCULAR

Se află situat în orbită, la nivelul bazei acesteia, fiind separat de ţesutul celular
grăsos al orbitei printr-o lamă conjunctivală numită capsula lui Tenon. Globul ocular este
protejat anterior de cele 2 pleoape care închid baza orbitei.
De formă sferoidală globul ocular este alcătuit din 3 membrane dispuse
concentric, ce delimitează un spaţiu în care se află mediile transparente şi refrigerente ce
constituie aparatul dioptric care are rolul de a concentra razele luminoase.

Cele 3 membrane sunt:

1. membrana fibroasă sau sclerotica
2. membrana vasculară sau coroida
3. membrana internă sau retina

Mediile transparente şi refrigerente sunt reprezentate de:

1. corneea transparentă
2. umoarea apoasă – dispusă în camera anterioară a globului ocular
3. cristalinul – o lentilă biconvexă
4. corpul vitros – situat în camera posterioară a globului ocular.

Globul ocular prezintă un pol anterior şi un pol posterior ce sunt uniţi prin axul
globului ocular. Se diferenţiază 2 axe ale globului ocular:
1. Axul extern se întinde de la punctul cel mai proeminent al feţei anterioare a corneei
până la punctul cel mai proeminent al polului posterior, având o valoare de 24 cm.
2. Axul intern uneşte faţa posterioară a corneei cu punctul cel mai proeminent al retinei
şi măsoară 21 cm. Cele 2 axe coincid cu axul optic ce se diferenţiază de axul vizual ce
este situat între obiectul fixat cu privirea şi punctul de acuitate vizuală maximă de pe
retină reprezentat de foveea centralis. Cele 2 axe: optic şi vizual se întretaie la nivelul
cristalinului în unghi ascuţit.
O linie circulară dusă la jumătatea distanţei dintre cei 2 poli constituie ecuatorul,
ce împarte globul ocular în 2 hemisfere: anterioară, respectiv posterioară.
Diametrul transversal al globului ocular este de 23,5 mm, iar diametrul vertical al
globului oculară este de 23 mm.

MEMBRANA FIBROASĂ
Membrana fibroasă constituie învelişul extern al globului ocular. Ea este formată
din 2 porţiuni:

1
- una dispusă posterior reprezentată de sclerotică.
- alta dispusă antrerior, reprezentată de corneea transparentă.

SCLEROTICA
Prezintă 2 feţe: externă şi internă şi 2 orificii: anterior la nivelul căruia se continuă
cu corneea şi posterior determinat de trecerea nervului optic.
Sclerotica este o membrană fibroasă rezistentă alcătuită din stratul propriu al
scleroticii ce este tapetat la suprafaţă de o lamă conjunctivală, lama episclerală. O altă
lamă conjunctivală căptuşeşte intern stratul propriu. Numită lama fusca ea uneşte
sclerotica de coroidă.
Stratul propriu este alcătuit din fibre conjunctivale grupate în fascicole ce se
întretaie formând o reţea cu ochiurile alungite în sens anteroposterior.
De culoare albă, în grosime de 1 mm, ea se subţiază progresiv către cornee. Ea
vine în raport prin suprafaţa externă cu foiţa viscerală a capsulei lui Tenon şi cu corpul
adipos al orbitei. Prin suprafaţa internă vine în raport cu membrana vasculară.

Orificiul anterior reprezintă limita dintre sclerotică şi corneea transparentă

marcată prin limbul sclerocorneean. Orificiul posterior apare ca o fosetă crateriformă ce
interesează toată grosimea scleroticii acoperită de o membrană perforată – lama ciuruită.
El reprezintă locul pe unde părăsesc globul ocular filetele nervoase ale nervului optic.
În apropierea limbului sclerocornean în straturile profunde ale scleroticii se află
canalul venos al lui Schlemm, ce reprezintă una din căile de scurgere a umorii apoase din
camera anterioară.

2
 CORNEEA
Corneea formează porţiunea anterioară a tunicii fibroase.
Ea este transparentă, reprezentând o membrană de înveliş şi un mediu refrigerent.
Corneea prezintă o faţă anterioară convexă, o faţă posterioară concavă şi o
circumferinţă reprezentată de limbul sclero-cornean la nivelul căruia se continuă cu
sclerotica.

Prezintă o grosime de 0,8 mm. în porţiunea centrală şi 1 mm. la periferie fiind

inextensibilă
Porţiunea cea mai proeminentă a feţei anterioare se numeşte vertexul cornean şi
corespund polului anterior al globului ocular.
Structural corneea este alcătuită din 5 straturi suprapuse:
1. Epiteliul anterior – este un epiteliu pavimentos stratificat alcătuit din celule
cilindrice. Posterior, epiteliul anterior se continuă peste circumferinţa corneei,
cu epiteliul conjunctival formând o îngroşare circulară a conjunctivei,
concentrică cu limbul sclerocronean, numită inelul conjunctival.
2. Lama elastică anterioară , numită şi membrana lui Bowman este o
formaţiunea conjunctivală ce se continuă cu membrana bazală a conjunctivei.
3. Ţesutul propriu al corneei reprezintă stratul cel mai gros al corneei, el este
format din lamele de ţesut conjunctiv între care sunt dispuse celule fixe,
reprezentate de fibrocite şi celule mobile reprezentate de leucocite.
4. Lama elastică posterioară este un produs al endoteliului posterior. Foarte
elastică şi rezistenţă, ea realizează conexiuni cu tunica vasculară.
5. Endoteliul posterior reprezintă limita corneei faţă de camera anterioară. Este
formată din celule endoteliale cubice ce se continuă cu epiteliul anterior al
irisului.
Corneea este avasaculară. Vasele se opresc la nivelul limbului slcerocornean, unde
se formează o reţea marginală de unde lichidele tisulare ajung la cornee prin sistemul
lacunar.
Inervaţia este realizată de nervii ciliari, ramuri in nervul oftalmic din trigemen.

MEMBRANA VASCULARĂ
Reprezintă tunica mijlocie a globului ocular.
Datorită bogăţiei de vase sanguine realizează nutriţia globului ocular.
Are un rol important în menţinerea presiunii intraoculare şi în menţinerea constantă
a temperaturii în interiorul globului ocular.
Topografic este subîmpărţită în 3 zone:
1. Coroida
2. Irisul
3. Zona ciliară

3
 1.COROIDA
Este o membrană fină, pigmentată, în grosime de 0,5 mm. De consistenţă fragilă,
de culoare brun-negricioasă, ea căptuşeşte porţiunea posterioară a globului ocular până la
nivelul orei serata.
Prin faţa ei externă vine în raport cu sclerotica de care este legată prin stratul
profund al scleroticii, lamina fusca.
Sub lamina fusca se află stratul vaselor mari în care arterele au un traiect antero-
posterior emiţând numeroase colaterale.
Venele au dispoziţie caracteristică. Astfel ramurile de origine confluează radiar
într-un singur punct, constituind un singur vas venos de calibru mai mare, care are un
traiect răsucit pentru a se uni cu alte vene de acelaşi calibru. Astfel venele coroidei au un
traiect spiralat, caracteristic şi se numesc vene vorticoase mari: 2 superioare şi 2
inferioare, ce perforează sclerotica prin 4 puncte diferite situate posterior de ecuator şi de
vena oftalmică.
Al treilea strat este stratul capilarelar, alcătuit dintr-o reţea densă de capilare fine,
ce asigură vascularizaţia tunicii externe a retinei ce conţine celulele receptoare vizuale.
Coroida conţine între vasele ce intră în structura ei ţesut conjunctiv lax, iar la
nivelul laminei fusca şi al stratului vaselor mari, celule pigmentare care îi conferă
culoarea închisă.
Pigmentarea intensă a coroidei realizează camera obscură a aparatului optic.
Al patrulea strat al coroidei este reprezentat de membrana vitroasă (lamina bazală)
care constituie un produs al celulelor pigmentare.
În porţiunea ei posterioară, coroida este perforată de filetele nervului optic, iar
anterior se continuă la nivelul orei serata cu zona ciliară.

2. ZONA CILIARĂ (CORPUL CILIAR)

Reprezintă porţiunea membranei vasculare situată între ora serata şi circumferinţa
mare a irisului.
Pe o secţiune sagitală are o formă triunghiulară cu baza orientată anterior la iris,
iar vârful orientat posterior spre ora serata unde se află o zonă de trecere numită orbiculul
ciliar, structurată sub forma unei benzi late de 3 mm.
Zona ciliară este constituită din:
- procesele ciliare
- muşchiul ciliar

PROCESELE CILIARE
În număr de 70 – 90, apar sub forma unor proeminenţe alungite, dispuse radiar de
jur împrejurul cristalinului, formând în totalitate coroana ciliară.

4
 Lungi de 2 mm, late de 0,1 mm şi groase de 1 mm. au o formă de piramidă
triunghiulară. Baza este orientată către cristalin. Faţa anterioară aderă la corpul ciliar.
Feţele postero-laterale delimitează între ele mici depresiuni numite văile ciliare. Zonula
ciliară (zonula lui Zinn) trece peste văile ciliare transformându-le în spaţii de comunicare
cu camera anterioară a ochiului.
La nivelul proceselor ciliare se formează printr-un proces de ultrafiltrare a plasmei
sanguine umoarea apoasă care este drenată în camera anterioară.

MUŞCHIUL CILIAR
Este o formaţiune musculară de aspect inelar, situat pe faţa superioară a corpului
ciliar. Este alcătuit din fibre musculare netede, cu dispoziţie radiară şi circulară. Are o
formă triunghiulară, cu vârful orientat spre ora serata. Structural, muşchiul ciliar este
alcătuit din 2 componente: una superficială ce priveşte spre sclerotică, alcătuită din fibre
musculare dispuse radiar şi alta profundă în raport cu coroana ciliară, alcătuită din fibre
musculare dispuse circular.
Muşchiul ciliar intervine în procesul de acomodare vizuală la distanţă, astfel încât
imaginea să se formeze pe retină, indiferent de distanţa la care se află obiectul faţă de
ochi.
Cum distanţa dintre retină şi centrul optic al cristalinului rămâne fixă (17 mm),
fenomenul de acomodare constă în modificarea razei de curbură a suprafeţei anterioare a
cristalinului consecutiv contracţiei sau relaxării celor două componente ale muşchiului
ciliar.

3. IRISUL
Este reprezentat de o membrană de aspect circular care prezintă o circumferinţă
mare ce aderă la porţiunea anterioară a corpului ciliar, o circumferinţă mică ce
delimitează pupila, o faţă anterioară în raport cu camera anterioară şi o faţă posterioară în
raport cu camera posterioară a ochiului.
Faţa anterioară este convexă şi formează cu corneea unghiul irian.
În structura irisului se diferenţiază 5 straturi:
1. Epiteliul anterior continuă epiteliul posterior al corneei, fiind alcătuit dintr-un
singur rând de celule aplatizate.
2. Membrana bazală anterioară este o lamă subţire şi transparentă ce se continuă cu
membrana bazală posterioară a corneei.
3. Stroma sau ţesutul propriu al irisului este formată din fibre musculare netede,
vase sanguine, filete nervoase, ţesut conjunctiv lax şi celule conjunctive ce conţin
un pigment ce determină culoarea irisului. Aflat în cantitate redusă determină
culoarea albastră a irisului. Dacă cantitatea de pigment creşte, culoarea irisului
devine verde, cenuşie, brună sau neagră. Tot în structura stromei se află şi fibre
musculare, netede care în funcţie de dispoziţia lor se grupează în: fibre radiare ce

5
 alcătuiesc muşchiul dilatator al pupile şi fibre circulare dispuse concentric în
jurul orificiului pupilar ce alcătuiesc muşchiul sfincter al pupilei.
Orificiul pupilar limitează cantitatea de lumină care intră în globul ocular. Are un
diametru de 2-8 mm, cu un optim între 2 şi 3 mm. Modificarea diametrului orificiului
pupilar este dependentă de acţiunea muşchilor sfincter şi dilatator care, sub inervaţia
vegetativă, respectiv parasimpatică determină micşorarea orificiului pupilar: mioză,
respectiv mărirea orificiului pupilar: midriază.
Vasele sanguine sunt reprezentate de artere ciliare scurte posterioare, artere ciliare
lungi posterioare şi artere ciliare anterioare, toate ramuri ale arterei oftalmice şi care, la
periferia irisului formează marele cerc arterial al irisului din care se desprind:
a. ramuri iriene ce formează micul cerc arterial al irisului.
b. ramuri pentru muşchiul ciliar.
c. ramuri coroidiene ce se îndreaptă către ora serata unde se anastomozează cu
reţeaua coroidiană.
Fibrele nervoase sunt fibre postganglionare parasimpatice cu originea în nucleul
accesor al oculomotorului şi simpatice cu originea în nucleul iridilatator din măduva
spinării cervico-toracală.
4. Membrana bazală posterioară este o lamă subţire şi transparentă ce se continuă cu
membrana bazală a coroidei
5. Epiteliul posterior este constituit din celule cubice dispuse pe 2 rânduri şi care
sunt încărcate cu un pigment închis la culoare.

RETINA
Constituie membrana internă (nervoasă) ce conţine celulele receptoare
fotosensibile. Ea reprezintă formaţiunea cea mai importantă din punct de vedere
funcţional, la nivelul ei excitaţia luminoasă este recepţionată şi transformată în influx
nervos ce este condus spre centri nervoşi.
Retina prezintă o suprafaţă externă în raport cu membrana vasculară şi o suprafaţă
internă în raport cu corpul vitros.

Topografic se împarte în 3 porţiuni:

a. retina propriu-zisă
b. retina ciliară ce acoperă corpul ciliar
c. retina iridiană situată pe faţa posterioară a irisului.

RETINA PROPRIU-ZISĂ
Prezintă un strat extern alcătuit din celule pigmentate colorate în brun închis. În
rest este transparentă şi incoloră. Suprafaţa internă prezintă la nivelul extremităţii
posterioare a globului ocular 2 formaţiuni: pata galbenă şi papila nervului optic.

6
 Pata galbenă (Macula luteea) are o formă ovalară cu diametru mare orientat
orizontal de 2-3 mm. În centru este uşor deprimată prezentând o mică fosetă,fovea
centralis, locul în care sunt focaliazte razele de lumină.
Papila nervului optic reprezintă zona unde fibrele nervului optic părăsesc globul
ocular. Coloraţia alb-gălbuie este dată de tecile de mielină ce îmbracă fibrele nervoase.
Papila se află situată la 4 mm. medial şi 1 mm. superior de polul posterior al globului
ocular.
Din punct de vedere funcţional, la nivelul retinei se află 3 tipuri celulare ce sunt
interconectate. Astfel celulele receptoare care primesc excitaţia luminoasă sunt celule cu
conuri şi bastonaşe. Ele sunt celule specializate, senzoriale, neuroepiteliale. Influxul
nervos generat la acest nivel este transmis către două tipuri de celule nervoase propriu-
zise ce reprezintă protoneuronul, respectiv dentoneuronul căii optice. Prelungirile axonice
ale deutoneuronilor vor constitui nervul optic.

Cele trei tipuri celulare, prin dispoziţia lor, realizează 3 straturi suprapuse:
a. Stratul neuroepitelial alcătuit din celule cu conuri şi bastonaşe.
b. Stratul ganglionar al retinei alcătuit din celulele bipolare ce constituie
protoneuronul căii optice.
c. Stratul ganglionar al nervului optic, constituit din celulele ganglionare ce
constituie deutoneuronul căii optice.
Celulele cu conuri sunt formate dintr-un fragment intern mai dezvoltat (7mm) şi
un fragment extern îngustat, ce conţine un pigment numit iodopsină.
Celulele cu bastonaşe au formă cilindrică, prezentând un fragment intern de 2
mm. şi un fragment extern ce conţine un pigment numit rodopsină. Fragmentele interne
ale celor 2 tipuri celulare au proprietăţi contractile, ceea ce le permite efectuarea unor
mişcări retinomotoare, astfel încât la lumină celulele cu conurile se scurtează, iar celulele
cu bastonaşe se lungesc, proces ce se inversează la întuneric.
Numărul celulelor cu bastonaşe este de aproximativ 125 milioane, iar al celor cu
conuri de 4 milioane.
La nivelul maculei, celulele cu bastonaşe se răresc, iar în fovea centralis se află
numai celule cu conuri, care sunt strâns alipite şi constituie în întregime peretele retinei.
Din punct de vedere funcţional, celulele cu conuri recepţionează culorile şi forma
obiectelor, iar celulele cu bastonaşe sunt adaptate pentru vederea la lumină slabă.
Stratul pigmentar reprezintă stratul extern, fiind alcătuit din celule dispuse pe un
singur rând ce emit numeroase prelungiri interne ce se dispun în jurul conurilor şi
bastonaşelor.
Celulele pigmentare conţin un pigment brun închis numit fuscină. La întuneric,
pigmentul este dispus în corpul celulei; la lumină pigmentul pătrunde în prelungiri ,
creând astfel câte o cămăruţă obscură pentru fiecare celulă cu con şi bastonaş, izolând
elementele fotosensibile, permiţând obţinerea clarităţii şi fineţii percepţiei luminoase.

7
 Protoneuronul căii optice este reprezentat de celula bipolară ce constituie stratul
ganglionar al retinei. Prin prelungirea ei externă ea face sinapsă cu prelungirea internă a
celulelor cu conuri şi bastonaşe, la nivelul stratului plexiform extern.
Corpul celulelor bipolare constituie stratul granular intern. Prelungirea internă a
protoneuronului face sinapsă cu dendritele celulelor ganglionare, formând stratul
plexiform intern.
Deutoneuronul căii optice este reprezentat de celulele ganglionare, care sunt
voluminoase, multipolare, cu numeroasele arborizaţii dentritice şi cu axon lung. Ele
constituie stratul ganglionar al nervului optic. Prelungirile axonice se adună radiar, din
toate direcţiile la nivelul papilei nervului optic, constituind nervul optic.
În ceea ce priveşte modul de interconectare, mai multe celule cu bastonaşe fac
sinapsă cu o singură celulă bipolară, iar mai multe celule bipolare fac sinapsă cu o
singură celulă ganglionară. Se realizează astfel o concentraţie a excitaţiilor luminoase. În
schimb, la nivelul foveei centralis, fiecare celulă cu con face sinapsă cu o singură celulă
bipolară şi cu o singură celulă ganglionară.

VASCULARIZAŢIA RETINEI
Este independentă de vascularizaţia restului globului ocular şi este realizată de
artera centrală a retinei, ramură a arterei oftalmice. Ea pătrunde în profunzimea nervului
optic cu care pătrunde prin papila nervului optic în globul ocular, unde se bifurcă în 2
ramuri: superioară şi inferioară, care fiecare se împarte în 2 ramuri: medială(nazală) şi
laterală (temporală). Dacă ramurile nazale păstrează direcţia iniţială bifurcării, ramurile
temporale se inflectează lateral trecând superior şi inferior de pata galbenă. Din
concavitatea traiectului lor se desprind ramuri maculare.
Toate aceste ramuri se divid mai departe formând o bogată arborizaţie vasculară.
Periferia maculei este foarte bogat vascularizată, în schimb aria maculei este slab
vascularizată, pentru ca foveea centralis să fie avasculară.
Ramurile de diviziune ale arterei centrale ale retinei sunt de tip terminal fără
anastomoze, ceea ce explică gravitatea leziunilor ce apar consecutiv unor obliterări a
ramurilor.
Venele urmează, în sens invers, traiectul arterelor. Astfel venele temporale
superioară şi inferioară şi venele nazale superioară şi inferioară confluează formând
ramurile superioară şi inferioară ce drenează în vena centrală a retinei. Vena centrală a
retinei pătrunde în trunchiul nervului optic, părăseşte globul ocular şi drenează în vena
oftalmică superioară sau direct în sinusul cavernos.

8
 RETINA CILIARĂ
Anterior de ora serata retina este redusă la un singur strat epitelial, format din
celule cilindrice, fără celule fotoreceptoare. Ea înveleşte toate elementele zonei ciliare:
orbiculul ciliar, procesele ciliare, căile ciliare.
RETINA IRIDIANĂ
Tapetează faţa posterioară a irisului formand stratul epitelial posterior, fără a
conţine celule fotoreceptoare.

MEDILE TRANSPARENTE SI REFRINGENTE

-Corneea transparenta
-Umoarea apoasă
-Cristalinul
-Corpul vitros

CRISTALINUL
Este o lentilă biconvexă, situat posterior de iris şi orificiul pupilar. Prezintă spre
studiu 2 feţe şi o circumferinţă.
Faţa anterioară este convexă, punctul cel mai proeminent reprezentând polul
anterior al cristalinului. Pe faţa posterioară punctul cel mai proeminent este reprezentat de
polul posterior.
Linia care uneşte cei 2 poli constituie axul cristalinului ce măsoară 4 mm. şi
coincide cu axul optic.
Diametrul cristalinului este de 10 mm.
Ca structură, cristalinul este format din substanţa proprie ce cuprinde un epiteliu
şi fibre şi din substanţa ciment interfibrilară. Aceste elemente sunt învelite de capsula
cristalinului (cristaloida) o membrană subţire, amorfă, rezistentă, cu un grad redus de
elasticitate.
Epiteliul cristalinului este de tip cubic, unistratificat, având rol în generarea
fibrelor cristalinului. Acestea sunt de forma unor benzi prismatice, turtite, lungi de 10
mm. Se formează în tot timpul vieţii, la nivelul ecuatorului, de unde sunt împinse,
deplasate şi se dispun în straturi concentrice către capsulă.
Prin cele 2 extremităţi, fibrele se întâlnesc şi se unesc prin substanţa ciment
formând razele cristalinului care sunt dispuse pe axul cristalinului.
Dacă la nou născut cristalinul are o consistenţă uniformă, ulterior, odată cu
înaintarea în vârstă, fibrele şi substabnţa interfibrilară prezintă grade diferite de hidratare
şi consistenţă. Astfel, porţiunea centrală a cristalinului este puţin hidratată fiind mai
consistentă, în timp ce porţiunea periferică este mai hidratată şi mai moale, mai
deformabilă şi mai elastică.
Cristalinul îşi modifică curburile sub acţiunea unor forţe ce acţionează la nivelul
ecuatorului.

9
 Ca poziţie, cristalinul se află situat posterior de iris şi de orificiul pupilar.
Circumferinţa mică a irisului vine în raport cu cristaloida anterioară, iar faţa posterioară
vine în raport cu extremitatea anterioară a corpului vitros. Cristalinul este fixat şi
menţinut în această poziţie de zonula ciliară sau zonula lui Zinn.

ZONULA LUI ZINN

Este o formaţiune circulară dispusă între ecuatorul cristalinului şi zona ciliară
suspendând cristalinul la zona ciliară. La nivelul cristalinului ea se inseră în zona
ecuatorului, formând o membrană circulară suprapusă capsulei ce se numeşte lamela
zonulară.
Fibrele sunt dispuse radiar faţă de cristalin, diferenţiindu-se fibre zonulare
anterioare şi fibre zonulare posterioare.
Fibrele anterioare se desprind de pe procesele ciliare, au traiect psteior şi se inseră
pe faţa posterioară a cristalinului. Fibrele posterioare se desprind la nivelul orei serata de
unde au o direcţie anterioară, se încrucişează cu fibrele anterioare şi se inseră pe capsula
feţei anterioare a cristalinului. Între fibrele anterioare şi cele posterioare, în grosimea
zonuleise delimitează un spaţiu concentric cu ecuatorul cristalinului numit şi canalul lui
Petit, ce comunică cu camera anterioară şi conţine umoare apoasă.

CAMERA ANTERIOARĂ ŞI UMOAREA APOASĂ

Camera anterioară este un spaţiu delimitat anterior de faţa posterioară a corneei,
iar posterior de faţa anterioară a cristalinului. Peretele anterior este convex, iar peretele
posterior este concav. Are un diametru antero-posterior de 1,2 mm şi un diametru
transversal de 12 mm.
Cei 2 pereţi se întâlnesc în unghi ascuţit, formând circumferinţa camerei
anterioare, loc unde se face infiltrarea umorii apoase.
Circumferinţa camerei,locul de întâlnire al corneei, scleroticii şi irisului, este
închisă de ligamentul pectinat. De formă triunghiulară el se inseră pe muşchiul ciliar şi pe
iris. Format din fascicole şi travee fibroase prezintă un sistem de spaţii lacunare Fontana,
căptuşite de un endoteliu ce unesc camera anterioară cu canalul venos al lui Schlemm
prin care este evacuată umoarea apoasă.
Camera anterioară este subîmpărţită topografic în 2 compoartimente:
a. compartimentul anterior delimitat între faţa posterioară a corneei şi faţa
anterioară a irisului.
b. compartimentul posterior delimitat între faţa posterioară a irisului şi faţa
anterioară a cristalinului şi a zonulei lui Zinn. Acesta este o cavitate inelară
alcătuită din 2 pereţi: anterior şi posterior şi 2 circumferinţe. Mica circumferinţă
este foramtă prin alipirea feţei posterioare a irisului la faţa anterioară a
cristalinului. În marea circumferinţă proemină baza proceselor ciliare între care se
prelungesc recesurile camerei anterioare ce pătrund de-alungul văilor ciliare.

10
 UMOAREA APOASĂ
Este un lichid transparent care umple cele 2 compartimente ale camerei
anterioare.
Din punct de vedere biochimic are o compoziţie asemănătoare plasmei sanguine,
fiind lipsită de proteine.
Are o vâscozitate scăzută datorită prezenţei acidului hialuronic, menţinut într-o
stare de depolimerizare de către hialuronidoza secretată de procesele ciliare.
Funcţional umoarea apoasă reprezintă principalul transportor pentru metaboliţii
destinaţi cristalinului şi corneei, asigurând şi reglând presiunea intraoculară.
Este formată la nivelul proceselor ciliare printr-un proces de filtrare şi dializă a
cristaloidelor din plasma capilarelor ciliare, sub influenţa anhidrazei carbonice.
Umoarea apoasă se formează continuu în cantitate de 2 mm3/minut, fiind drenată
în compartimentul posterior, apoi trece prin spaţiile lacunare Fontana în compartimentul
anterior, de unde, prin canalul venos Schlemm este drenată în sistemul venos al globului
ocular.

CAMERA POSTERIOARĂ ŞI CORPUL VITROS

Camera posterioară este delimitată anterior de cristalin şi zonula lui Zinn, iar
posterior de porţiunea optică a retinei. Camera posterioară este ocupată de un gel hidratat
numit corpul vitros, o substanţă gelatinoasă ce conţine în proporţie de 98 – 99% apă. Are
o consistenţă semifluidă, din care se izolează o pătură superficială de o consistenţă mai
accentuată, ce se numeşte membrana hialoidiană, care anterior formează o adevărată
capsulă ce se întinde până la ora serata.
Între corpul vitros şi porţiunea optică a retinei se realizează o adeziune prin
capilaritate. În partea anterioară corpul vitros este deprimat, formând fosa hialoidiană, în
care se află faţa posterioară a cristalinului.
În structura corpului vitros se diferenţiează stroma de natură fibrilară, ce conţine
în ochiurile ei, umoarea vitroasă. Aparent omogenă, masa corpului vitros este divizată în
numeroase segmente separate printr-un sistem de interstiţii ce sunt dispuse concentric la
suprafaţă şi radiar în profunzime. De-a lungul axului anteroposterior, între polul posterior
al cristalinului şi papila nervului optic, substanţa corpului vitros este aproape lichidă,
formând canalul hialoidian.

ANEXELE GLOBULUI OCULAR

11
 CAPSULA LUI TENON
Este o formaţiune fibroelastică ce înveleşte toată porţiunea sclerală a globului
ocular de la limbul sclerocorneanla orificiul nervului optic. Este formată de 2 foiţe:
a. foiţa internă sau bulbară care înveleşte şi aderă intim la sclerotică
b. foiţa externă, care este mai groasă, orbitară şi fibroasă.
În porţiunea anterioară, cele două foiţe se apropie şi se unesc în apropierea
limbului sclerocornean, delimitând între ele un spaţiu închis numit spaţiul suprascleral
Tenon, care conţine travee conjunctivale laxe, mai dese în segmentul preecuatorial şi care
aderă la tecile muşchilor extrinseci ai globului ocular.
Suprafaţa exterioară, orbitară, a capsulei este convexă, fiind divizată în 2
segmente: pre şi retroecuatorial.
În segemntul preecuatoriual vine în raport cu conjunctiva bulbară de care este
separată prin spaţiul subconjunctival.
În segmentul retroecuatorial capsula vine în raport cu corpul grăsos al orbitei.
Circumferinţa capsulei lui Tenon are forma unui orificiu circular, situat la 3 mm
posterior de limbul sclerocornean. Capsula lui Tenon este perforată posterior de nervul
optic şi aderă la teaca acestuia. Capsula este străbătută şi de cei 7 muşchi extrinseci ai
globuluiocular în drumul lor către inserţia sclerală. Astfel ea trimite fiecărui muşchi câte
o învelitoare conjunctivă ce îi îmbracă atât corpul muscular cât şi tendonul terminal,
numită teaca musculară. Din tecile musculare se desprind o serie de expansiuni fibroase,
numite prelungiri orbitare, ce unesc tecile la baza orbitei şi indirect capsula de baza
orbitei, asigurând stabilitatea globului ocular.

MUŞCHII EXTRINSECI AI GLOBULUI OCULAR

Motilitatea globului ocular este realizată de muşchii extrinseci, care sunt în număr
de sapte. Sunt formaţi din fibre musculare striate, beneficiind de inervaţia nervilor
cranieni oculomotor, trohlear si abdunces.
Sunt muşchi lungi, de forma unor panglici, cu fibrele dispuse paralel, separate
printr-un ţesut conjunctivo-elastic. Sunt foarte bine inervaţi (o fibră nervoasă inervând 6
fibre musculare) astfel încât fineţea şi precizia mişcărilor efectuate este deosebit de
ridicată. Dintre cei 7 muşchi, 6 acţionează direct asupra globului ocular, iar al şaptelea
este ridicătorul pleoapei superioare.
Dintre cei 6 muşchi ai globului ocular, 4 au o direcţie anteroposterioară şi se
numesc muşchii drepţi, iar 2 au o direcţie oblică faţă de axul sagital al ochiului şi se
numesc muşchi oblici.
Toţi cei 4 muşchi drepţi, precum şi orbicularul superior şi ridicătorul pleoapei
superioare au o inserţie comună la nivelul vârfului orbitei prin mijlocirea unei formaţiuni
tendinoase, numită inelul tendinos comun. Numit tendonul lui Zinn, este situat în dreptul
canalului optic, având aspectul de pâlnie. El este fixat la teaca durală a nervului optic şi la
membrana fibroasă ce închide fisura orbitală superioară.

12
 -Muşchiul drept superior
Muşchii drepţi: -Muşchiul drept inferior
-Muşchiul drept medial
-Muşchiul drept lateral

De la nivelul vârfului orbitei unde se inseră pe inelul tendinos comun muşchii

drepţi au un traiect anterior, îndepărtându-se unul de altul şi se fixează pe sclerotică în
hemisfera anterioară.
Traiectul lor descrie un con muscular a cărui formă se apropie de cea a piramidei
orbitale.
Fiecare muşchi drept alunecă de-a lungul peretelui corespunzător al orbitei până
la nivelul ecuatorului globului ocular, unde se inflectează, urmează curbura globului
ocular, traversează capsula lui Tenon şi atinge sclerotica sub un unghi ascuţit.
Ca acţiune, cel mai puternnic este muşchiul drept medial, urmat de dreptul lateral,
dreptul inferior şi dreptul superior.
Inserţia pe sclerotică se face prin intermediul unor lame tendinoase, lungi de 8
mm şi late de 10 mm, fiind situată la aproximativ 5- 8 mm posterior de limbul
sclerocornean.
Muşchii drepţi superior, medial şi inferior sunt inervaţi de perechea a III-a de
nervi cranieni (nervul oculomotor), iar muşchiul drept lateral de nervul abducens.

Muşchii oblici: -muschiul oblic superior

-muschiul oblic inferior
Alcătuiesc o chingă oblică ce formează cu axul globului ocular un unghi de 500.
Muşchiul oblic superior: este cel mai lung şi cel mai subşire dintre toţi muşchii
extrinseci. Se inseră pe inelul tendios comun de unde se îndreaptă anterior până la foseta
trahleară a osului frontal. De la acest nivel se continuă cu un tendon cilindric ce se
angajează printr-un inel fibrocartilaginos, apoi îşi schimbă direcţia, trece pe sub muşchiul
drept superior, urmăreşte convexitatea globului ocular, se lărgeşte în evantai şi se fixează
în cadranul superolateral al hemisferei anterioare.
Este inervat de nervul trohlear (IV).
Muşchiul oblic inferior este cel mai scurt dintre meşchii globului ocular. Se inseră
pe planşeul cavităţii orbitare de unde are un traiect antero-lateral, trece pe sub meuşchiul
drept inferior şi se inseră pe sclerotică în cadranul inferolateral al hemisferei anterioare.
Este inervat de nervul oculomotor (III).
Funcţional, cei 6 muşchi ai globului ocular se dispun în 3 perechi de chingi
musculare ce au acţiuni reciproce antagoniste.
a. Prima chingă este alcătuită din muşchii drept lateral şi drept medial. Este
dispusă în plan orizontal ce corespunde cu planul de mişcare al globului

13
 ocular în plan orizontal. Muşchiul drept lateral este abductor, iar muşchiul
drept medial este adductor.
b. A doua chingă musculară este dispusă în plan vertical şi este formată din
muşchii drept superior şi inferior şi formează cu planul sagital al globului
ocular un unghi de 250. Ca acţiune, muşchiul drept superior este ridicător,
rotator intern şi accesor adductor. Muşchiul drept inferior este coborâtor,
rotator intern şi accesor adductor.
c. A treia chingă musculară este formată din cei 2 muşchi oblici. Este dispusă în
plan vertical şi formează cu planul sagital al globului ocular un unghi de 500.
Ca acţiune, muşchiul oblic superior este rotator înafară, coborâtor şi accesoriu
abductor. Muşchiul oblic inferior este rotator înnăuntru, ridicător şi abductor.
Muşchiul ridicător al pleoapei superioare îşi are originea pe orificiul canalului
optic şi pe teaca durală a nervului optic de unde alunecă sub plafonul orbitei fiind situat
superior de muşchiul drept superior. Are un traiect postero-anterior şi ajuns la marginea
supraorbitară devine tendinos, se întinde în suprafaţă sub formă de evantai şi pătrunde în
grosimea pleoapei superioare, unde se împarte în 2 planuri: lama superficială şi lama
profundă.
Ca acţiune este ridicător al pleoapei superioare, descoperind corneea, fiind
antagonist muşchiului orbicular al pleoapelor.
Inervaţia este dată de nervul oculomotor (III).

PLEOAPELE
În număr de două pentru fiecare glob ocvular sunt cute tegumetnare, dispuse în
plan frontal ce închid baza orbitei, Pleoapa superioară este mai mobilă şi mai întinsă în
suprafaţă decât cea inferioară.
Fiecare pleoapă prezintă spre studiu:
- 2 feţe: anterioara si posterioara.
- 2 margini: aderenta si libera.
- 2 extremităţi: dreapta si stanga.
Faţa anterioară: sau cutanată prezintă 2 porţiuni:
- porţiunea centrală, convexă, rigidă, se numeşte tarsală.
- porţiunea periferică, moale, se numeşte orbitară.
Cele două porţiuni ale pleoapelor sunt separate printr-un şanţ curb cu deschiderea
spre marginea liberă a pleoapei, numit şanţul orbito-palpebral.
Faţa posterioară sau conjunctivală este concavă şi se mulează pe globul ocular.
Este constituită din conjunctivă şi are ca limită fundurile de sac conjunctivale.
Extremităţile în număr de 2, dreaptă şi stângă, fiind situate la unirea celor 2
margini, se unesc şi formează comisurile palpebrale. Cea medială este ridicată de
ligamentul palpebral medial, iar cea laterală este deprimată sub forma unui şanţ
transversal.

14
 Marginile sunt în număr de două: aderentă şi liberă. Marginea liberă este lungă de
3 cm şi lată de 3 mm. Este subîmpărţită de papila lacrimală în 2 porţiuni inegale:
a. porţiunea medială, lacrimală, care reprezintă 1/7 din lungimea marginii
libere. Este lipsită de cili şi conţine canaliculul lacrimal.
b. Porţiunea ciliară este situată lateral de papila lacrimală. Este formată
din 2 buze separate printr-un interstiţiu. Pe buza anterioară sunt
implantaţi cili asemănători histologic firelor de păr. Mai numeroşi la
nivelul pleoapei superioare, decât la nivelul pleoapei inferioare.
Buza posterioară, mai scurtă decât cea anterioară, prezintă 25 – 30 de orificii
punctiforme ce reprezintă deschiderile glandelor tarsiene.
Interstiţiul este dispus între şiragul cililor şi orificiile glandelor tarsiale şi
constituie zona de trecere dintre tegument şi conjunctivă.
Marginea aderentă răspunde bazei orbitei.
Structural pleoapele sunt constituite din 7 planuri care se suprapun de la suprafaţă
spre profunzime:
1. tegumentul
2. ţesutul celular lax subcutanat
3. stratul muscular striat
4. tesutul celular lax submuscular
5. stratul fibros
6. stratul muscular neted
7. mucoasa conjunctivală
Stratul fibros constituie scheletul pleoapei. Este format dintr-o porţiune centrală,
tarsurile pleoapelor şi dintr-o poţiune periferică,septul orbitar.
Tarsurile sunt în număr de 2: superior şi inferior. Feţele anterioare sunt acoperite
de muşchiul orbicular, iar feţele posterioare aderă la conjunctivele palpebrale. Prin
extremităţile lor, cele 2 tarsuri se leagă de baza orbitei prin intermediul a 2 ligamente
palpebrale lateral şi medial.
Cele 7 straturi anatomice se pot sistematiza din punct de vedere clinic în 2 lame:
a. lama anterioară musculocutanată ce cuprinde primele 3 straturi
b. lama posterioară torsoconjunctivală ce cuprinde ultimele 4 straturi anatomice.
Planul de clivaj dintre cele 2 lame este constituit de stratul lax submuscular.
Vascularizaţia arterială provine de artera supraorbitară, artera suborbitară, artera
lacrimală şi artera oftalmică ale căror ramuri se grupează în 2 arcade tarsale situate pe
marginile libere ale celor 2 pleoape.
Venele sunt numeroase şi bogat anastomozate, fiind dispuse pe ambele feţe ale
tarsurilor. Reţeaua venoasă retrotarsală drenează în venele orbitei şi apoi în circulaţia
venoasă endocraniana. Reţeaua venoasă pretarsală drenează în vena facială şi în vena
temporală superficială.

15
 Inervaţia este motorie şi senzitivă. Muşchiul orbicular este inervat de nervul facial
iar muşchiul ridicător al pleoapei superioare de nervul oculomotor. Inervaţia senzitivă
este realizată de ramurile nervului trigemen: nervul oftalmic şi nervul maxilar.

CONJUNCTIVA
Este o membrană mucoasă netedă şi transparentă care uneşte pleoapele cu globul
ocular. Ea tapetează faţa posterioară a pleoapelor, apoi se răsfrânge şi trece pe globul
ocular, acoperind hemisfera anterioară.
Din punct de vedere anatomo-clinic, conjunctiva este împărţită în 3 poţiuni:
 conjunctiva palpebrală,
 conjunctiva fundului de sac,
 conjunctiva bulbară, a globului ocular.
Conjunctiva palpebrală, sau tarsală, începe la marginea liberă a pleoapelor, apoi
tapetează faţa posterioară a tarsurilor. Este subţire, fină, de culoare roz, intim aderentă la
tarsuri.
Conjunctiva fundului de sac, reprezintă porţiunea de trecere dintre conjunctiva
palpebrală şi cea bulbară. Se delimitează astfel un şanţ adânc, circular, numit fundul de
sac oculoconjunctival. Corespunzător fiecărei pleoape, acesta se împarte în fundul de sac
conjunctival superior şi fundul de sac conjunctival inferior, ce corespund la suprafaţa
şanţurilor orbitopalpebrale şi regiunilor comisurale.
Conjunctiva bulbară, sau oculară, este subţire şi fină şi corespunde succesiv
scleroticii şi corneei.
În porţiunea sclerală ea acoperă tendoianele muşchilor drepţi fiind separată de
scleră de un strat de ţesut conjunctiv lax.
În partea corneeană, ţesutul conjunctival lax dispare, astfel încât conjunctiva
fuzionează la capsula lui Tenon.
Structural conjunctiva cuprinde 2 straturi:
A. epiteliul este de tip pavimetos stratificat, nekeratinizat la nivelul porţiunii
palpebrale, cilindric la nivelul fundului de sac, şi pavimetos stratificat la
nivelul porţiunii bulbare.
B. corionul (dermul) este format dintr-un strat superficial de ţesut conjunctiv,
cu un aspect papilar, şi un strat profund format din ţesut conjunctiv fibros,
dens ce conţine vase de sânge, filete nervoase şi glandele conjunctivei.
Acestea se diferenţiază după formă, structură şi localizare în:
1. glandele acinotubuloase,ocupă fundul de sac conjunctival;
2. glandele tubuloase,sunt localizate în porţiunea torsală a conjunctivei
palpebrale.
3. glandele utriculare,situat paracorneean.

APARATUL LACRIMAL

16
 Are rolul de a produce şi a conduce lacrimile.
Lacrimile au rol mecanic facilitând alunecarea pleoapelor pe globul ocular,
menţin umedă şi transparentă corneea, îndepărtează corpii străini din sacul conjunctival.
Lacrimile sunt secretate de glanda lacrimală apoi sunt drenate în porţiunea laterală
a fornixului superior, iar apoi în unghiul medial al ochiului de unde se scurg prin căile
lacrimale până în meatul nazal inferior.

GLANDA LACRIMALĂ
Este de tip tubulo-acinos compus, situată în porţiunea supero-antero-laterală a
peretelui superior al orbitei.
Tendonul lacrimal al muşchiului ridicător al pleoapei superioare o împarte în 2
porţiuni:
A. porţiunea orbitală (principală) ocupă foseta lacrimală a osului frontal;
B. porţiunea palpebrală (accesorie) ocupă porţiunea orbitală a pleoapei superioare.
Glanda lacrimală prezintă un număr 8-12 canale excretorii ce se deschid în
fornixul superior. 3-5 canale sunt principale şi aparţin porţiunii orbitale, iar 7-8 canale
sunt accesorii şi deservesc porţiunea palpebrală.
Vascularizatia provine din artera lacrimală şi arterele palpebrale. Venele drenează
în vena oftalmică.
Inervatia este vegetativă: componenta simpatică îşi are originea în ganglionul
cervical superior, de unde fibrele postganglionare merg pe traiectul a carotidei interne, a
arterei oftalmice şi a arterei lacrimale.
Componenta parasimpatică îşi are originea în nucleul lacrimomuconazal, ataşat
morfologic nervului facial, de unde pornesc fibre preganglionare, prin nervul marele
pietros, până la ganglionul pterigopalatin, de unde pornesc fibrele postganglionare ce
merg prin nervul zigomatic, apoi prin ramura comunicantă ajung în nervul lacrimal.

CĂILE LACRIMALE
După ce au fost excretate în fundul de sac conjunctival superior, prin mişcările
pleoapelor, lacrimile sunt adunate în lacul lacrimal situat în unghiul medial al globului
ocular. De la acest nivel prin două orificii punctiforme numite punctele lacrimale şi apoi
în sacul lacrimal.
Toate aceste formaţiuni constituie căile lacrimale.

LACUL LACRIMAL
Este un spaţiu de formă triunghiulară delimitat de porţiunile lacrimale, ale
marginilor libere ale celor 2 pleoape.

PUNCTELE LACRIMALE

17
 Sunt două mici orificii circulare situate în papilele lacrimale acestea fiind dispuse
la aproximativ 6mm de comisura palpebrală medială. Punctele lacrimale sunt înconjurate
de ţesut conjunctiv dens ce le menţine în permanenţă deschise.

CANALELE LACRIMALE
În număr de două : superior şi inferior continuă punctele lacrimale. Fiecare canal
prezintă o porţiune verticală şi una orizontală. Porţiunea verticală în lungime de 2,5 mm
este ascendentă pentru canalul superior, respectiv descendentă pentru canalul inferior.
Porţiunea verticală se continuă ce cea orizontală printr-o dilatare reprezentată de ampula
canalului lacrimal. Porţiunea orizontală este lungă de 6 mm şi în final cele două canale se
unesc într-un canal comun ce se varsă în sacul lacrimal.

SACUL LACRIMAL
Este un mic canal membranos, de formă cilindrică ce ocupă fosa sacului lacrimal,
de pe peretele medial al orbitei, fiind acoperit de o lamă periostală ce se inseră pe cele
două creste lacrimale.
Inferior se continuă cu canalul nazolacrimal, un conduct aproape cilindric ce se
angajează prin canalul nazolacrimal, săpat în osul maxilar. Aproape de deschiderea în
meantul nazal inferior canalul nazolacrimal prezintă o cută a mucoasei, numită plica
lacrimală.

CĂILE OPTICE
Calea de transmisie a excitaţiilor vizuale este formată din înlănţuirea a trei
neuroni.
Protoneuronul N1, este reprezentat de celulele bipolare, a căror prelungiri
dentritice fac sinapsă cu celulele cu conuri şi bastonaşe şi a căror prelungiri axonice fac
sinapsă cu prelungirile dentritice ale deutoneuronului reprezentat de celulele
ganglionare.
Prelungirile axonice ale acestora, intră în constituţia nervului optic, a chiasmei
optice, a tracturilor optice şi fac sinapsă cu cel de-al treilea neuron, talamocortical, situat
în corpii geniculaţi laterali ai metatalamusului.
Prin extrapolare, stratul celulelor bipolare reprezintă un ganglion senzitiv
desfăşurat în grosimea retinei, iar stratul celulelor ganglionare echivalează cu un nucleu
senzitiv din nevrax, în timp ce nervul optic, chiasma optică şi traiectul optic corespund
unui fascicol ascendent exteriorizat.
La vertebratele inferioare fibrele nervului optic se încrucişează în totalitate la
nivelul chiasmei optice, realizând vedere monoculară.
La vertebratele superioare, cu vedere vedere binoculară, încrucişarea la nivelul
chiasmei optice este parţială: jumătate dintre fibre se încrucişează, iar jumătate dintre
fibre trec direct în tractul de aceiaşi parte.

18
 Din cauza dispozitivului dioptric, ½ inferioară a retinei recepţionează impresiile
venite din ½ superioară a câmpului vizual, iar ½ superioară a retinei recepţionează
impresiile din ½ inferioară a câmpului vizual. De asemenea ½ temporală a retinei priveşte
segmentul nazal al câmpului vizual, iar ½ nazală a retinei priveşte partea temporală a
câmpului vizual.
Axonii deutoneuronilor din segmentul temporal al retinei trec prin nervul optic şi
chiasma optică direct în tractul optic de aceiaşi parte, fără a se încrucişa.
În schimb axonii proveniţi din porţiunea nazală a retinei se încrucişează în
totalitate în chiasma optică şi trec în tractul optic de partea opusă.
Deci fiecare nerv optic conţin totalitatea fibrelor provenite de la un glob ocular,
iar fiecare tract optic conţine fibre provenite din ½ temporală a ochiului de aceiaşi parte şi
din ½ nazală a ochiului de partea opusă.
Acelaşi proces suferă şi fibrele ce îşi au originea în macula lutea. Prelungirile
axonice ale neuronului talamocortical din corpii geniculaţi laterali intră în constituţia căii
optice centrale sau a radiaţiilor optice. Acestea înconjoară prelungirea occipitală a
ventricolilor laterali şi ajung pe faţa medială a lobului occipital, la nivelul versanţilor
scizurii calcarine, câmpul A.
Şi la nivelul tracturilor optice există o topografie a fibrelor după cum urmează:
- în centru sunt dispuse fibrele de origine maculară iar la periferie restul de fibre
retiniene.
- in ½ laterală a tractului sunt fibre ce provin din partea temporală a retinei de
aceiaşi parte, iar în ½ medială a tractului fibre din partea nazală a retinei din partea opusă.
Somatotopia fibrelor retiniene din tractul optic se menţine şi în proiecţia lor pe corpii
geniculaţi laterali unde există o proiecţie punct cu punct a retinei şi unde raporturile
reciproce ale diferitelor zone retiniene sunt aproximativ păstrate, cu menţiunea că
dimensiunea proiecţiei maculare ocupă ½ din masa totală a corpilor geniculaţi.
Zona de proiecţie corticală a regiunii maculare reprezintă mai mult decât ½ din
câmpul vizual occipital 17.
Excitaţiile luminoase recepţionate de ½ superioară a retinei se proiectează pe
versantul superior al scizurii calcarine iar cele recepţionate de ½ inferioară a retinei se
proiectează în versantul inferior al scizurii calcarine. Proiecţia maculară se face în
porţiunea posterioară a regiunii calcarine.

19