Codul P100 3 2019 1

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - MDRAP - Anexă din 09 octombrie 2019
Codul de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a

clădirilor existente - Indicativ P 100-3/2019, din 09.10.2019
În vigoare de la 13 decembrie 2019
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1003bis din 13 decembrie 2019. Formă aplicabilă la 13 decembrie 2019.
Beneficiar,
Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice
- 2019-
Colectiv de Elaboratori (P 100-3/2019):

ELABORATORI:
Viorel Popa
Radu Văcăreanu
Radu Pascu
Şerban Dima
Ioan Paul
Daniel Stoica
Horaţiu Popa
Eugen Lozincă
Helmuth Kober
Mihai Pavel
Ionuţ Damian
Florin Pavel
1
Dietlinde Kober
Daniel Bîtcă
Mircea Bârnaure
Andrei Papurcu
Tiberiu Pascu
Vasile Oprişoreanu
SEF DE PROIECT:
Viorel Popa
Această ediţie a codului a fost elaborată ca revizuire a ediţiei din anul 2008, care a fost realizată de către Universitatea
Tehnică de Construcţii Bucureşti, coordonator Tudor Postelnicu si elaboratori Tudor Postelnicu, Radu Petrovici, Dan
Lungu, Radu Văcăreanu, Şerban Dima, Paul Ioan, Dan Zamfirescu şi Viorel Popa.
ELABORATORI PE CAPITOLE:
Capitolul Viorel Popa, Radu Văcăreanu

1
Capitolul Viorel Popa
2
Capitolul Viorel Popa, Radu Văcăreanu
3
Capitolul Viorel Popa, Eugen Lozincă
4
Capitolul Viorel Popa, Radu Pascu
5
Capitolul Viorel Popa, Ionuţ Damian, Mihai Pavel
6
Capitolul Horaţiu Popa, Viorel Popa
7
Capitolul Viorel Popa, Mihai Pavel, Radu Văcăreanu
8
Anexa A Radu Văcăreanu, Florin Pavel
Anexa B Radu Pascu, Eugen Lozincă, Viorel Popa, Ionuţ Damian, Andrei
Papurcu, Mihai Pavel
Anexa C Serban Dima, Paul Ioan, Daniel Bîtcă, Helmuth Kober
2
Anexa D Mircea Bâmaure, Daniel Stoica
Anexa E Dietlinde Kober, Viorel Popa
Anexa F Eugen Lozincă, Viorel Popa, Dan Bâtcă, Andrei Papurcu
Anexa G Viorel Popa, Radu Văcăreanu, Şerban Dima, Paul Ioan, Daniel
Bîtcă, Helmuth Kober, Mircea Bâmaure, Dietlinde Kober
Anexa H Ionuţ Damian, Tiberiu Pascu, Vasile Oprişoreanu, Dan Bîtcă,

Mircea Bâmaure, Dietlinde Kober
Anexa I Andrei Papurcu
Anexa J Mihai Pavel, Daniel Bîtcă, Daniel Stoica, Mircea Bâmaure
1. Generalităţi
1.1. Obiect şi domeniu de aplicare
(1) Obiectul Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente,
indicativ P 100-3/2019 (denumit în continuare P 100-3), este stabilirea unor criterii şi proceduri pentru evaluarea seismică
a clădirilor existente şi, după caz, fundamentarea lucrărilor de intervenţie pentru reducerea vulnerabilităţii seismice a
acestora.
(2) Evaluarea seismică a clădirilor existente se face cu scopul determinării susceptibilităţii avarierii acestora la acţiuni
seismice severe.
(3) Expertizarea tehnică a clădirilor la acţiuni seismice implică evaluarea seismică a acestora conform prevederilor P
100-3 de către un expert tehnic atestat.
(4) Prevederile P 100-3 se utilizează împreună cu prevederile P 100-1/2013 (denumit în continuare P 100-1).
(5) Prevederile codului P 100-3 sunt armonizate cu prevederile standardului naţional SR EN 1998-3.
(6) P 100-3 se aplică la evaluarea seismică a clădirilor şi construcţiilor cu structuri similare acestora amplasate pe
teritoriul României, indiferent de perioada în care au fost realizate. În P 100-3 toate aceste categorii de construcţii sunt
denumite clădiri.
(7) Evaluarea seismică a construcţiilor cu funcţiuni speciale (de exemplu, centrale nucleare, platforme maritime, poduri,
baraje, diguri, coşuri de fum, rezervoare, silozuri, turnuri de răcire şi altele asemenea) nu face obiectul codului P 100-3.
3
(8) Prevederile P 100-3 pot fi aplicate şi în cazul clădirilor monument istoric în cazul în care acestea nu contravin
conceptelor, abordărilor şi procedurilor cuprinse în documentele normative specifice.
(9) Evaluarea riscului seismic pentru populaţii de clădiri, în diferite scopuri (de exemplu, pentru determinarea riscului în
asigurarea clădirilor sau pentru stabilirea priorităţilor de intervenţie în vederea reducerii riscului seismic), nu constituie
obiectul prezentului cod.
(10) Codul cuprinde prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente care se utilizează împreună cu
prevederile codurilor destinate proiectării clădirilor la alte tipuri de acţiuni.
(11) Prevederi specifice pentru evaluarea seismică a clădirilor existente cu structura realizată din beton, oţel sau zidărie
şi a componentelor nestructurale ale clădirilor sunt date în anexele B, C, D şi E.
(12) Se recomandă evaluarea seismică cu prioritate a tuturor clădirilor realizate înainte de intrarea în vigoare a
normativului P100/78 precum şi a celor cu mai mult de 5 niveluri supraterane realizate pe baza normativului P100/78 sau
P100/81.
(13) Expertizarea tehnică a clădirilor în situaţii în care evaluarea seismică nu este necesară nu face obiectul acestui
cod. Cazuri particulare de expertizare tehnică a clădirilor pentru cerinţa fundamentală "rezistenţă mecanică şi stabilitate"
pentru care evaluarea seismică a clădirii nu este necesară sunt date în reglementări tehnice specifice.
(14) Prin prevederile codului se urmăreşte evaluarea seismică şi stabilirea strategiei de intervenţie pentru reducerea
vulnerabilităţii seismice a clădirilor existente astfel încât, la incidenţa mişcărilor seismice severe, să se asigure cu un grad
acceptabil de încredere:
(a) protecţia vieţii şi integrităţii fizice a persoanelor;
(b) menţinerea, fără întrerupere, a desfăşurării de activităţi şi servicii esenţiale pentru viaţa socială şi economică;
(c) limitarea pagubelor materiale.
(15) Eficienţa măsurilor de protecţie seismică prezintă un anumit grad de incertitudine din cauza caracterului
imprevizibil, aleator, al cutremurelor. Astfel, calitatea expertizelor tehnice şi a documentaţiilor tehnice pentru lucrările de
intervenţie trebuie evaluată prin măsura în care se respectă prevederile documentelor normative în vigoare la data
elaborării acestora şi nu prin prisma apariţiei, în cazul unei clădiri, a unor efecte defavorabile, la incidenţa unei mişcări
seismice severe.
(16) Gradul de încredere în evaluarea seismică a clădirilor existente este, în cele mai multe situaţii, mai redus decât cel
asociat proiectării construcţiilor noi, deoarece clădirile existente:
(a) sunt realizate conform nivelului de cunoaştere de la momentul construirii acestora;
4
(b) pot ascunde erori de proiectare şi execuţie şi nu sunt realizate în sistemele actuale de management şi control al
calităţii lucrărilor de construcţie;
(c) au suferit degradări specifice exploatării;
(d) pot să fi suferit acţiunea unor cutremure precedente şi a unor acţiuni neseismice cu efecte necunoscute.
(17) Pentru evaluarea seismică sunt necesare valori diferite ale factorilor de siguranţă pentru materiale şi structuri,
stabilite în funcţie de informaţiile disponibile şi de gradul de incertitudine al acestora.
(18) Condiţiile stabilite prin prezentul cod au caracter minimal şi nu sunt limitative.
(19) Prevederile codului reflectă nivelul de cunoaştere la data elaborării acestuia în ceea ce priveşte acţiunea seismică,
principiile şi regulile de calcul şi alcătuire ale construcţiilor, precum şi performanţele şi cerinţele privind construcţiile şi
produsele pentru construcţii utilizate.
(20) Codul este supus actualizării periodice, pe măsura evoluţiei progresului tehnic în domeniul evaluării şi proiectării
lucrărilor de intervenţie la clădiri la acţiunea seismică. Pe măsură ce prin cercetări teoretice şi experimentale se vor obţine
informaţii suplimentare privind performanţele, ipotezele, modelele, metodele şi valorile de calcul utilizate, acestea vor
constitui baza fundamentării unor amendamente tehnice la prezentul cod cu respectarea, în condiţiile legii, a procedurii
de actualizare sau revizuire a reglementărilor tehnice.
(21) Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilităţii de avariere la acţiuni seismice severe prin compararea
directă a rezultatelor sintetice ale evaluărilor seismice realizate pentru clădiri în diferite perioade nu este concludentă din
cauza schimbării periodice a documentelor normative pentru evaluarea seismică a clădirilor existente şi a stării evolutive
de degradare a clădirilor.
(22) Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilităţii de avariere la acţiuni seismice severe se face utilizând
proceduri specifice, care nu fac obiectul P 100-3.
(23) Concluziile şi recomandările unei expertize tehnice devin caduce în cazul schimbării documentelor normative faţă
de cele aflate în vigoare la data elaborării expertizei, în cazul schimbării semnificative a stării de degradare a clădirii faţă
de situaţia de la momentul expertizării sau atunci când s-au produs modificări ale clădirii privitoare la: funcţiune, sistem
structural sau componente nestructurale. Evoluţia stării de degradare a clădirii, faţă de situaţia de la momentul
expertizării, se consemnează de către un expert tehnic.
(24) Prevederile codului se adresează specialiştilor cu activitate în construcţii (experţi tehnici, verificatori de proiecte,
ingineri proiectanţi), beneficiarilor, investitorilor sau proprietarilor construcţiilor, autorităţilor locale, precum şi autorităţilor
de control în construcţii.
5
(25) Evaluarea seismică se face de către un inginer evaluator cu competenţele şi experienţa necesare pentru tipul de
clădire evaluată. Procurarea datelor şi încercările sunt efectuate de personal calificat şi cu experienţă.
1.2. Structura codului
(1) Structura codului P 100-3 este următoarea:
1. Generalităţi
2. Evaluarea seismică
3. Cerinţe de performanţă
4. Informaţii pentru evaluarea seismică
5. Evaluarea calitativă
6. Evaluarea cantitativă
7. Evaluarea fundaţiilor şi terenului de fundare
8. Concluziile evaluării
Anexa A: Hazardul seismic
Anexa B. Structuri din beton
Anexa C: Structuri din oţel
Anexa D: Structuri din zidărie
Anexa E: Componente nestructurale
Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
Anexa G: Comentarii
Anexa H: Exemple de calcul a lucrărilor de intervenţie structurală la clădiri existente, vulnerabile seismic
Anexa I: Îndrumător pentru întocmirea raportului de expertiza tehnică seismică la clădiri
Anexa J: Exemple de rapoarte de evaluare seismică
(2) Capitolele 1-8 şi anexele A-E au caracter normativ. Anexele F-J au caracter informativ.
1.3. Definiţii generale
(1) În P 100-3 sunt valabile definiţiile date în P 100-1 cu următoarele completări:
Avarie seismică: defecţiune structurală sau nestructurală (semnificativă) a unei construcţii, cauzată de acţiunea
cutremurului.
Beneficiar: persoană (fizică sau juridică) sau autoritate publică care comandă expertiza tehnică şi căreia, în temeiul
unui contract, i se prestează serviciile de expertizare tehnică şi i se predă raportul de expertiză tehnică.
6
Clasă de risc seismic: indicator sintetic al susceptibilităţii de avariere seismică a unei clădiri existente la acţiunea
cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime.
Clădire: construcţie supraterană şi, după caz, subterană, alcătuită din unul sau mai multe tronsoane, având încăperi
care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc.
Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei componente structurale a unei clădiri cu scopul îmbunătăţirii comportării
structurii la diferite tipuri de acţiuni.
Degradare a construcţiei: pierderea caracteristicilor iniţiale ale unei construcţii sau părţi de construcţie din cauza unor
acţiuni exterioare sau prin folosinţă îndelungată.
Evaluare seismică: ansamblul investigaţiilor care se desfăşoară pentru evaluarea comportării seismice a unei clădiri la
acţiunea mişcărilor seismice severe.
Evaluare calitativă: evaluare pe baza unor proprietăţi care sunt observate şi care nu pot fi în general măsurate, bazată
pe judecată inginerească.
Evaluare cantitativă: evaluare prin metode de calcul inginereşti care conduce la rezultate numerice cu unităţi de
măsură.
Examinare vizuală: procedeu de verificare vizuală, prin măsurători efectuate prin sondaj a unor elemente adecvat
selectate, a corespondenţei dintre geometria structurii existente şi planurile de ansamblu.
Expertiză tehnică: cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert tehnic atestat asupra unei situaţii sau probleme cu
caracter tehnic pentru lămurirea acesteia şi, după caz, pentru identificarea soluţiei de remediere.
Expertiză tehnică la acţiuni seismice: expertiză tehnică referitoare la evaluarea seismică a unei clădiri, la necesitatea
lucrărilor de intervenţie şi, după caz, la tipul şi anvergura acestora.
Expunere: populaţia, bunurile materiale, valorile culturale şi activităţile economice expuse la risc, aflate în clădire şi în
imediata vecinătate a acesteia.
Inspecţie în teren: activităţile desfăşurate în teren pentru verificarea şi completarea informaţiilor privind detaliile clădirii
din documentaţia tehnică de proiectare originală sau din proiectarea simulată.
Lucrări de intervenţie: lucrări de construcţie realizate în vederea reducerii vulnerabilităţii construcţiilor existente.
Planurile de ansamblu: piesele desenate, parte a documentaţiei tehnice de proiectare, care descriu geometria structurii
şi permit identificarea componentelor structurale şi a dimensiunilor acestora.
Notă:
7
De exemplu, asemenea planuri sunt reprezentate de planurile de cofraj la construcţiile de beton armat sau planurile de
montaj la construcţiile de oţel.
Planuri de detaliu: piese desenate, parte a documentaţiei tehnice de proiectare, care descriu detaliile de execuţie.
Notă:
De exemplu: planuri de armare ale elementelor de beton armat, planuri de execuţie ale elementelor metalice, ale
nodurilor etc.
Proiectare simulată: procedeu de reconstituire a unor informaţii privind detalierea elementelor structurale şi
componentelor nestructurale pe baza documentelor normative şi practicii de proiectare sau de execuţie din perioada
realizării clădirii.
Raport de expertiză tehnică la acţiuni seismice: raport întocmit de către expertul tehnic atestat în urma expertizării
tehnice a unei clădiri la acţiuni seismice.
Reabilitare: refacerea sau înnoirea componentelor unei clădiri pentru a se asigura un nivel al funcţiunii similar sau
superior celui anterior reabilitării.
Reabilitare seismică: refacerea sau înnoirea componentelor unei clădiri pentru reducerea vulnerabilităţii acesteia la
acţiuni seismice, în acord cu cerinţele fundamentale din acest cod.
Relevare clădire: activităţi de identificare a componentelor structurale şi a principalelor componente nestructurale, de
măsurare a gabaritelor clădirii, elementelor structurale şi componentelor nestructurale, şi de reprezentare grafică a
planurilor de ansamblu.
Notă:
Se pot obţine, după caz, informaţii privind cantitatea şi poziţia armăturilor longitudinale şi transversale în elementele de
beton, alcătuirea elementelor metalice etc.
Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei componente a unei clădiri în scopul schimbării funcţiunii sau a gradului de
ocupare.
Reparaţie: refacerea sau înnoirea oricărei componente degradate a unei clădiri cu scopul de a obţine caracteristici
similare celor anterioare degradării.
8
Reparaţie capitală: refacerea sau înnoirea tuturor componentelor esenţiale degradate ale unei clădiri pentru a se
asigura un nivel al funcţiunii similar celui anterior degradării.
Susceptibilitate de avariere seismică: capacitatea unei construcţii de a suferi anumite avarii seismice.
Vulnerabilitate seismică: susceptibilitate la avariere a unei clădiri în urma unei acţiuni seismice.
1.4. Unităţi de măsură
(1) Se utilizează unităţile de măsură conform prevederilor P 100-1.
1.5. Simboluri
(1) Se utilizează simbolurile aşa cum sunt definite în P 100-1.
1.6. Documente de referinţă
(1) Documentele normative de referinţă sunt cele prevăzute în P 100-1 împreună cu cele din tabelul 1.1.
Tabelul 1.1 Standarde de referinţă specifice părţii a III-a a codului P 100.
1 SR EN 1997-2:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 2:

Investigarea şi încercarea terenului
2 SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la

cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea
construcţiilor
3 SR EN 1998- Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la

3:2005/NA:2010 cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea
construcţiilor. Anexa naţională
(2) Întrucât documentele normative sunt supuse actualizării periodice, lista documentelor de referinţă va fi consultată
împreună cu lista documentelor normative aflate în vigoare publicată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice.
2. Evaluare seismică
2.1. Generalităţi
(1) Evaluarea seismică a clădirilor constă dintr-un ansamblu de operaţii pe baza cărora se stabileşte susceptibilitatea
avarierii seismice. Susceptibilitate de avariere se stabileşte în funcţie de gradul în care sunt satisfăcute cerinţele evaluării
stabilite conform P 100-3.
9
(2) Activitatea desfăşurată pentru evaluarea clădirii, rezultatele examinării şi studiilor efectuate în vederea evaluării,
concluziile referitoare la siguranţa seismică a clădirii, necesitatea lucrărilor de intervenţie şi, după caz, natura şi proporţiile
acestor lucrări, sunt prezentate în raportul de evaluare seismică a construcţiei, parte a expertizei tehnice. Conţinutul
detaliat al raportului de expertiză tehnică este prezentat la 8.2.
(3) Scopul expertizelor tehnice la acţiuni seismice se stabileşte în acord cu prevederile P 100-3 şi cu solicitările
beneficiarului.
(4) Expertizele tehnice la acţiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea susceptibilităţii avarierii la acţiuni seismice
severe, a necesităţii lucrărilor de intervenţie şi pentru stabilirea tipului şi anvergurii acestora.
(5) Expertizele tehnice pot să nu conţină recomandări privind tipul şi anvergura lucrărilor de intervenţie, în următoarele
situaţii:
(a) expertize tehnice comandate de către autorităţile judiciare sau alte autorităţi publice, de către proprietari sau
investitori necesare în cadrul unor speţe;
(b) expertize tehnice comandate de potenţiali investitori pentru stabilirea oportunităţii investiţiilor;
(c) expertize tehnice comandate de către companii de asigurare pentru stabilirea primelor de asigurare;
(d) expertize tehnice comandate de către proprietari pentru a stabili măsura în care este posibilă organizarea şi
desfăşurarea de activităţi permanente sau temporare în spaţiile publice ale unor clădiri.
(6) Evaluarea seismică se realizează pentru ansamblul clădirii, alcătuit din structură şi elemente nestructurale, sub
acţiunea componentelor verticale şi orizontale ale acţiunii seismice.
(7) Evaluarea seismică se finalizează prin încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic şi stabilirea necesităţii lucrărilor
de intervenţie şi, după caz, descrierea tipului şi anvergurii acestora.
(8) În cazul în care expertiza tehnică conţine recomandări privind tipul şi anvergura lucrărilor de intervenţie, nivelul
minim de asigurare care trebuie îndeplinit în urma acestor lucrări se stabileşte conform prevederilor 3.3.
(9) În cazul realizării lucrărilor de intervenţie recomandate, expertiza tehnică se poate completa, detalia sau definitiva la
încheierea lucrărilor de decopertare a elementelor structurale, situaţie care poate influenţa volumul, costurile şi durata
lucrărilor de reabilitare seismică.
(10) Evaluarea seismică poate să se refere la clădiri realizate parţial în raport cu prevederile documentaţiei tehnice de
proiectare. În acest caz, evaluarea seismică se face ca pentru clădiri existente.
(11) Evaluarea seismică a unui tronson dintr-o clădire realizată din două sau mai multe tronsoane învecinate, izolate
între ele prin rosturi seismice care traversează întreaga structură, se face:
10
(a) independent de restul tronsoanelor, dacă nu se aşteaptă interacţiunea între tronsoane ca urmare a deplasărilor
seismice orizontale;
(b) independent, cu evaluarea efectelor defavorabile ale interacţiunii, dacă este aşteptată interacţiunea între tronsoane
şi degradarea acestora ca urmare a deplasărilor orizontale, din cauza dimensiuni mici a rostului seismic.
(12) Clădirile alcătuite din tronsoane separate parţial, prin rosturi care nu traversează întreaga structură, se evaluează
seismic în totalitate.
(13) Prin excepţie de la (12), în cazul clădirilor multietajate realizate din două sau mai multe tronsoane având
suprastructura separată şi infrastructură comună, evaluarea seismică a unui tronson se poate face independent, conform
(11), la decizia motivată a expertului.
(14) În cazul clădirilor care, din cauza acţiunii seismice orizontale, pot interacţiona cu clădiri învecinate de care nu sunt
separate prin rosturi seismice suficient de mari, la evaluarea seismică se vor evalua efectele defavorabile ale interacţiunii
asupra clădirilor în cauză.
(15) Evaluarea seismică poate să se refere exclusiv la documentaţia tehnică de proiectare a unei clădiri. În această
situaţie, concluziile expertizei se vor referi strict la documentaţia analizată şi nu la o eventuală clădire realizată pe baza
acestei documentaţii.
2.2. Operaţiile care compun procesul de evaluare
(1) Evaluarea seismică a unei clădiri implică următoarele categorii de activităţi:
(a) colectarea informaţiilor pentru evaluarea seismică a clădirii;
(b) stabilirea cerinţelor fundamentale ale evaluării, a stărilor limită asociate şi a cerinţelor seismice;
(c) stabilirea metodologiei de evaluare în corelare cu informaţiile disponibile şi stările limită selectate;
(d) evaluarea propriu-zisă a clădirii;
(e) stabilirea lucrărilor de intervenţie, după caz;
(f) întocmirea raportului de evaluare seismică.
(2) Cerinţele seismice şi stările limită pentru care se face evaluarea susceptibilităţii de avariere a clădirii se selectează
în acord cu prevederile capitolului 3.
(3) Colectarea informaţiilor pentru evaluarea seismică a clădirii se face conform prevederilor capitolului 4.
(4) Pentru evaluarea seismică se utilizează una sau mai multe dintre metodologiile de evaluare date în P 100-3.
(5) Criteriile de alegere a metodologiilor de evaluare şi descrierea acestora sunt prevăzute la 2.3.
(6) Operaţiile care alcătuiesc procesul de evaluare a clădirii se pot grupa în două categorii care constituie:
11
(a) evaluarea calitativă;
(b) evaluarea cantitativă, prin calcul.
(7) Evaluarea calitativă a clădirilor se face pe baza criteriilor generale prevăzute în capitolul 5.
(8) Evaluarea cantitativă a clădirilor se face pe baza modelelor şi metodelor generale de calcul prevăzute în capitolul 6.
(9) Evaluarea sistemului de fundare se face conform prevederilor capitolului 7.
(10) La evaluarea calitativă şi cantitativă se va ţine seama de aspectele specifice de alcătuire a structurilor din diferite
materiale precizate în anexa B pentru structurile de beton armat, în anexa C pentru structurile din oţel, şi în anexa D
pentru structurile cu pereţi din zidărie.
(11) Evaluarea componentelor nestructurale ale clădirilor se face pe baza prevederilor date în anexa E.
(12) Raportul de evaluare se întocmeşte conform prevederilor 8.2.
2.3. Metodologii de evaluare
(1) P 100-3 prevede trei metodologii de evaluare a clădirilor, diferite din punct de vedere al complexităţii, definite prin
baza conceptuală, nivelul de rafinare a metodelor de calcul şi nivelul de detaliere a operaţiunilor de verificare:
(a) Metodologia de nivel 1, de complexitate scăzută;
(b) Metodologia de nivel 2, de complexitate medie;
(c) Metodologia de nivel 3, de complexitate ridicată.
(2) La evaluarea seismică a clădirilor se recomandă utilizarea metodologiei cu cel mai înalt nivel de complexitate care
poate fi aplicată în condiţiile limitărilor specificate la 2.3.1, 2.3.2 şi 2.3.3.
(3) Pentru evaluarea seismică a unei clădiri, alegerea metodologiilor de evaluare se face în funcţie de:
- cunoştinţele tehnice din perioada realizării proiectului şi execuţiei clădirii;
- complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de dimensiuni (deschideri, înălţime),
regularitate etc.;
- datele disponibile pentru întocmirea evaluării (nivelul de cunoaştere);
- funcţiunea, importanţa şi valoarea clădirii;
- condiţiile privind hazardul seismic din amplasament, valorile acceleraţiei seismice pentru proiectare, a g, şi condiţiile
locale de teren;
- tipul sistemului structural;
- cerinţele fundamentale stabilite pentru clădire;
- scopul expertizei tehnice;
12
- alte condiţii relevante pentru clădirea evaluată.
2.3.1. Metodologia de nivel 1
(1) Metodologia de nivel 1 este o metodologie simplificată care se poate aplica la clădirile aparţinând claselor de
importanţă şi expunere la cutremur III şi IV, cu regularitate în plan şi în elevaţie, având următoarele caracteristici:
(a) clădiri cu structura în cadre din beton armat cu până la 3 niveluri supraterane, cu sau fără pereţi de umplutură din
zidărie, amplasate în zone seismice cu valori ale acceleraţiei terenului pentru proiectare ag ≤ 0,15g;
(b) clădiri cu structura cu pereţi din beton armat cu până la 3 niveluri supraterane, cu sau fără pereţi de umplutură din
zidărie, amplasate în zone seismice cu valori ale acceleraţiei terenului pentru proiectare ag ≤ 0,20g;
(c) clădiri cu structura din pereţi de zidărie, cu sau fără planşee rigide şi rezistente la acţiuni în planul lor, în condiţiile
precizate în anexa D;
(d) clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu valori ale acceleraţiei terenului pentru proiectare a g =
0,10 g.
(2) Metodologia de nivel 1 poate fi utilizată şi pentru evaluarea altor clădiri decât cele prevăzute la (1), în scopul obţinerii
unor informaţii preliminare, dar rezultatele acestei evaluări nu pot fi utilizate pentru fundamentarea concluziilor, încadrarea
clădirii într-o clasă de risc seismic sau stabilirea lucrărilor de intervenţie.
(3) Prin excepţie de la (2), metodologia de nivel 1 poate fi utilizată la evaluarea seismică de ansamblu a clădirilor
concepute numai pentru încărcări gravitaţionale, fără un sistem structural clar pentru preluarea forţelor orizontale
seismice, la care necesitatea lucrărilor de intervenţie este evidentă expertului tehnic care stabileşte această necesitate
prin concluziile expertizei. În acest caz, la proiectarea lucrărilor de intervenţie se vor utiliza metode de calcul mai
complexe, în acord cu prevederile codului.
(4) Metodologia de nivel 1 implică:
(a) evaluarea calitativă a clădirii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de detaliere a construcţiilor şi a
nivelului de degradare - listele de condiţii sunt date în anexele specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă, utilizând metode simplificate de calcul structural şi verificări globale ale structurii (ale efectelor
acţiunii seismice), în elementele esenţiale.
(1) Metodologia de evaluare de nivel 2 se poate aplica la clădiri cu orice tip de structură, aparţinând oricărei clase de
importanţă-expunere la cutremur.
13
(2) Metodologia de evaluare de nivel 2 se poate aplica la clădiri care îndeplinesc condiţiile de la 2.3.1(1) pentru
utilizarea metodologiei de nivel 1, pentru determinarea cu precizie mai mare a susceptibilităţii de avariere la acţiuni
seismice.
(3) Rezultatul evaluării prin metodologia de nivel 2 prezintă un grad de încredere superior celui obţinut prin aplicarea
metodologiei de nivel 1.
(a) evaluarea calitativă a clădirii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de detaliere a construcţiilor şi a
nivelului de degradare - listele de condiţii sunt date în anexele specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul structural static liniar şi factori de comportare.
(1) Metodologia de nivel 3 se aplică pentru evaluarea cu un grad de încredere mai ridicat a comportării seismice.
(2) Metodologia de nivel 3 nu poate fi aplicată pentru clădiri la care, în urma colectării datelor pentru evaluarea
structurală, nivelul de cunoaştere este KL1, conform 4.3. Nivelul de cunoaştere recomandat pentru această metodologie
este KL3.
(3) Pentru clădirile cu structura de zidărie, condiţii suplimentare de aplicare a metodologiei de nivel 3 sunt date în anexa
D.
(4) Rezultatul evaluării prin metodologia de nivel 3 prezintă un grad de încredere superior celui obţinut prin aplicarea
metodologiilor de nivel 1 şi 2.
(a) evaluarea calitativă pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de detaliere a clădirilor şi a nivelului de
degradare - listele de condiţii sunt date în anexele specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă care ia în considerare în mod explicit comportarea neliniară a elementelor structurale sub
acţiunea cutremurelor severe.
3. Cerinţe de performanţă
3.1. Cerinţe fundamentale
(1) Evaluarea seismică a clădirilor existente urmăreşte să stabilească, cu un grad adecvat de încredere, în ce măsură
acestea satisfac cerinţele fundamentale utilizate la proiectarea construcţiilor noi.
(2) Cerinţele fundamentale pentru proiectarea clădirilor noi (cerinţa de siguranţă a vieţii şi cerinţa de limitare a
degradărilor) şi stările limită asociate (Starea Limită Ultimă, ULS, şi Starea Limită de Serviciu, SLS), sunt definite în P
14
100-1, unde se indică şi intervalele medii de recurenţă (IMR) ale acţiunilor seismice luate în considerare pentru cele două
stări limită.
(3) Evaluarea poate avea în vedere cerinţe superioare celor fundamentale, prin adoptarea unor valori superioare ale
IMR ale cutremurelor pe amplasament, conform prevederilor din anexa A, în funcţie de scopul expertizei.
(4) Beneficiarul expertizei tehnice la acţiuni seismice va fi informat de către expert cu privire la modul de selectare a
cerinţelor, prin adoptarea unor valori superioare ale IMR.
(5) Cerinţele fundamentale de referinţă se diferenţiază în funcţie de clasa de importanţă şi de expunere la cutremur a
clădirii evaluate conform P 100-1, prin intermediul valorilor diferenţiate ale factorului γI,e.
(6) Exprimarea sintetică a susceptibilităţii avarierii seismice a unei clădiri existente la acţiunea cutremurului de
proiectare, corespunzător Stării Limită Ultime, se face prin încadrarea acesteia într-o clasă de risc seismic.
(7) În cazul clădirilor existente este permisă asigurarea cerinţelor fundamentale definite în P 100-1 pentru mişcări
seismice de intensitate mai redusă decât cele considerate la proiectarea clădirilor noi, corespunzătoare unor probabilităţi
mai mari de depăşire în 50 de ani decât cutremurul de proiectare.
Notă:
Încadrarea unei clădiri din clasa III de importanţă şi expunere la cutremur în clasa III de risc seismic arată orientativ că
răspunsul aşteptat al acesteia la acţiunea cutremurului cu 40% probabilitate de depăşire în 50 de ani (IMR de 100 de ani)
este similar cu răspunsul unei clădiri noi, din aceeaşi clasă de importanţă şi expunere la cutremur, proiectate pe baza P
100-1 la acţiunea cutremurului cu 20% probabilitate de depăşire în 50 de ani (IMR de 225 de ani).
3.2. Clase de risc seismic

(1) Se definesc următoarele patru clase de risc seismic:
(a) Clasa de risc seismic RsI, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbuşire, totală sau parţială, la acţiunea
cutremurului de proiectare corespunzător Stării Limită Ultime;
(b) Clasa de risc seismic RsII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere majoră la acţiunea cutremurului de
proiectare corespunzător Stării Limită Ultime, care pune în pericol siguranţa utilizatorilor, dar la care prăbuşirea totală sau
parţială este puţin probabilă;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere moderată la acţiunea cutremurului de
proiectare corespunzător Stării Limită Ultime, care poate pune în pericol siguranţa utilizatorilor;
15
(d) Clasa de risc seismic RsIV, din care fac parte clădirile la care răspunsul seismic aşteptat sub efectul cutremurului de
proiectare, corespunzător Stării Limită Ultime, este similar celui aşteptat pentru clădirile proiectate pe baza
reglementărilor tehnice în vigoare.
(2) Criteriile pentru încadrarea clădirilor în clase de risc seismic sunt prevăzute la 8.1.
3.3. Necesitatea lucrărilor de intervenţie
(1) În funcţie de deficienţele constatate în urma evaluării seismice, lucrările de intervenţie se pot efectua, după caz,
asupra structurii sau componentelor nestructurale.
(2) Dacă în urma evaluării seismice o clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic RsI sau RsII, sunt necesare lucrări
de intervenţie.
(3) Dacă în urma evaluării seismice o clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic RsIII sau RsIV, necesitatea
lucrărilor de intervenţie pentru remedierea deficienţelor constatate se stabileşte de către expert, în acord şi cu solicitările
beneficiarului.
(4) Pentru clădirile încadrate în urma evaluării seismice în clasa de risc seismic R sI sau RsII, tipul şi anvergura lucrărilor
de intervenţie se stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poate fi încadrată cel puţin în clasa de risc
seismic RsIII.
(5) În cazul clădirilor aparţinând integral domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale,
la care lucrările de intervenţie sunt însoţite de lucrări de reparaţii capitale, tipul şi anvergura lucrărilor de intervenţie se
stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poate fi încadrată în clasa de risc seismic RsIV.
(6) Dacă în urma evaluării seismice a unei clădiri s-a constatat o vulnerabilitate ridicată a acesteia la acţiunea
cutremurului corespunzător stării limită de serviciu, sunt necesare lucrări de intervenţie. Vulnerabilitatea ridicată se judecă
în raport cu cerinţele fundamentale de referinţă date la 3.1.
(7) În cazul în care expertiza tehnică se realizează pentru fundamentarea unor lucrări de extindere, prin creşterea
suprafeţei desfăşurate a clădirii cu mai mult de 10%, sunt necesare lucrări de intervenţie al căror tip şi anvergură se
stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc seismic R sIV. În cazul în
care expertiza tehnică are ca obiect schimbarea, parţială sau totală, a funcţiunii clădirii, cu creşterea expunerii, sunt
necesare lucrări de intervenţie al căror tip şi anvergură se stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să
poată fi încadrată în clasa de risc seismic RsIII sau RsIV, la decizia expertului.
(8) În cazul clădirilor cu mai mult de două niveluri, realizate înainte de 1963, care prezintă avarii seismice sau vicii
evidente de conformare structurală în raport cu cerinţele pentru clădiri noi, care nu au fost supuse unor lucrări de
16
intervenţie pentru creşterea siguranţei la acţiuni seismice, amplasate în zone seismice cu ag ≥ 0,2g, sunt necesare lucrări
de intervenţie.
(9) Prin excepţie de la prevederile (4), în cazul în care nu este posibilă realizarea cu celeritate a lucrărilor de intervenţie
pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI, se pot recomanda şi lucrări de intervenţie parţiale având ca scop
prevenirea colapsului clădirii la cutremurul de proiectare corespunzător Stării Limită Ultime, la decizia expertului. Tipul şi
anvergura lucrărilor de intervenţie parţiale se stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poată fi
încadrată în clasa de risc seismic RsII. Aceste recomandări vor fi cuprinse în raportul de expertiză, suplimentar faţă de
cele prevăzute de (4). În cazurile prevăzute la (5) şi (7) nu se pot recomanda lucrări de intervenţie parţiale.
(10) Lucrările de intervenţie parţiale, stabilite conform (9), reduc semnificativ riscul de prăbuşire completă la acţiunea
cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime, dar nu sunt în măsură să asigure îndeplinirea cerinţelor
fundamentale prevăzute de P 100-3 şi nu pot înlătura complet posibilitatea de prăbuşire la acţiunea cutremurului de
proiectare, asociat Stării Limită Ultime.
(11) Beneficiarul trebuie să asigure completarea lucrărilor de intervenţie parţiale imediat ce resursele necesare şi
situaţia din teren permit realizarea lucrărilor de intervenţie stabilite conform (4).
(12) Prin lucrările de intervenţie efectuate nu se poate reduce, în nicio situaţie, nivelul de asigurare seismică a clădirii
existente.
(13) La decizia proprietarului clădirii, la proiectarea lucrărilor de intervenţie se pot avea în vedere cerinţe superioare
celor definite la (4).
(14) Prin lucrările de intervenţie se poate urmări creşterea oricărui indicator dintre cei trei definiţi la 8.1(2).
(15) Expertul tehnic poate recomanda motivat desfiinţarea unei construcţii dacă aceasta necesită lucrări majore de
intervenţie pentru punerea în siguranţă, care depăşesc valoarea de înlocuire a clădirii existente.
3.4. Proiectarea lucrărilor de intervenţie
(1) La proiectarea lucrărilor de intervenţie se utilizează P 100-1 împreună cu prevederile suplimentare privind
reprezentarea acţiunii seismice date în P 100-3.
(2) La proiectarea lucrărilor de intervenţie, intervalele medii de recurenţă a acceleraţiei terenului pentru proiectare, a g,
asociate acţiunilor seismice corespunzătoare celor două stări limită definite în P 100-1, se aleg conform prevederilor
anexei A.
17
(3) La proiectarea lucrărilor de intervenţie se va utiliza reprezentarea acţiunii seismice dată în P 100-1, cu scalarea
spectrului de răspuns elastic al acceleraţiilor absolute ale mişcării terenului în amplasament conform prevederilor anexei
A.
(4) Proiectul lucrărilor de intervenţie se realizează pe baza soluţiei de principiu dată în expertiza tehnică.
(5) Nu se pot proiecta şi realiza lucrări de intervenţie pe baza expertizelor tehnice care nu conţin recomandări privind
tipul şi anvergura lucrărilor de intervenţie.
(6) Prin proiect, soluţiile de principiu ale lucrărilor de intervenţie recomandate prin expertiza tehnică se dimensionează
prin calcul şi se detaliază pentru execuţie.
(7) Dacă în cadrul procesului de proiectare se constată că, prin aplicarea soluţiei de principiu dată în expertiza tehnică,
nu se poate asigura îndeplinirea cerinţelor fundamentale ale proiectării seismice, stabilite conform P 100-3 şi P 100-1,
sau se descoperă vicii ale clădirii care nu au fost evidenţiate în expertiza tehnică, proiectantul semnalează situaţia
expertului care, după caz, poate decide motivat păstrarea, completarea sau modificarea raportului de expertiză.
(8) În cazul lucrărilor de intervenţie parţială stabilite conform 3.3 (9) proiectul se realizează pe baza soluţiei de principiu
dată în expertiza tehnică.
4. Informaţii pentru evaluarea seismică
(1) În vederea evaluării susceptibilităţii de avariere seismică a clădirilor existente, informaţiile necesare se obţin din
surse cum sunt: documentaţia tehnică de proiectare si de execuţie a clădirii care se evaluează (inclusiv documentele
referitoare la eventualele intervenţii pe durata exploatării), reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei,
investigaţii pe teren, măsurători si teste in-situ si în laborator, documentaţii tehnice ale unor clădiri similare etc.
(2) În vederea alegerii celor mai potrivite date se vor compara informaţiile din diferite surse disponibile.
4.1. Informaţii iniţiale
(1) Informaţiile disponibile pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
(a) identificarea sistemului structural, inclusiv al fundaţiilor clădirii;
(b) identificarea condiţiilor de teren;
(c) stabilirea dimensiunilor generale, a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale si a proprietăţilor fizico-mecanice ale
materialelor de construcţie;
(d) identificarea defectelor de calitate a materialelor si/sau deficienţelor de alcătuire a elementelor, inclusiv ale
fundaţiilor, dacă există;
18
(e) stabilirea procedurii de reprezentare si evaluare a acţiunii seismice de proiectare si a criteriilor de proiectare
seismică utilizate la proiectarea iniţială;
(f) stabilirea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare, a modului de utilizare ulterioară planificat al acesteia
si precizarea clasei de importanţă si de expunere la cutremur, conform P 100-1;
(g) stabilirea acţiunilor asupra construcţiei, ţinând cont de funcţiunea ulterioară a acesteia;
(h) identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de reparaţii sau consolidare,
executate anterior.
Notă:
Se au în vedere degradările produse de acţiunea cutremurelor şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt încărcările
gravitaţionale, tasările diferenţiate, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu, tehnologice etc. După caz, se va identifica şi
comportarea seismică a clădirilor de acelaşi tip sau similare.
(2) Pentru evaluarea componentelor ne structurale, informaţiile trebuie să permită identificarea şi localizarea
componentelor care:
(a) în caz de prăbuşire totală sau parţială pot afecta siguranţa vieţii oamenilor din clădire sau din afara acesteia;
(b) prin interacţiuni necontrolate cu elementele structurii pot conduce la avarierea acestora;
(c) prin ieşirea din lucru pot cauza întreruperea utilizării clădirii conform funcţiunii acesteia;
(d) pot da naştere la efecte secundare periculoase (incendii, explozii etc);
(e) pot cauza pierderi materiale importante.
(3) În funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor obţinute se adoptă valori diferite ale factorilor de încredere (CF),
conform 4.4.
(4) Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru evaluarea calitativă şi cantitativă.
4.2. Definirea nivelurilor de inspecţie şi de încercări
(1) În funcţie de numărul de elemente verificate pentru detalii se definesc trei niveluri de inspecţie: inspecţie limitată,
inspecţie extinsă şi inspecţie cuprinzătoare.
(2) Pentru identificarea proprietăţilor fizico-mecanice ale materialelor de construcţie se utilizează încercări nedistructive
şi distructive. În funcţie de numărul de probe prelevate şi încercate se definesc trei niveluri de programe de încercări
(denumite în continuare niveluri de încercări): încercări limitate în teren, încercări extinse în teren şi încercări
cuprinzătoare în teren.
19
(3) Clasificarea nivelurilor de inspecţie şi de încercări se face în funcţie de proporţia elementelor structurale care sunt
inspectate pentru identificarea alcătuirii de detaliu şi, respectiv, de numărul încercărilor pe materiale.
(4) Nivelul de inspecţie şi nivelul de încercări se selectează de către expert în funcţie de informaţiile disponibile şi de
nivelul de cunoaştere care poate fi atins.
(5) Nivelul de inspecţie se defineşte în funcţie de procentul de elemente verificate pentru detalii, pentru fiecare tip de
element structural, p:
(a) Inspecţie limitată: p = 10% - 19%;
(b) Inspecţie extinsă: p = 20% - 39%;
(c) Inspecţie cuprinzătoare: p = 40% - 100%.
(6) Nivelul de încercări se defineşte în funcţie de numărul de probe de materiale încercate la fiecare 500 m 2 de
suprafaţă desfăşurată de planşeu pentru identificarea proprietăţilor fizico-mecanice ale materialelor de construcţie, pentru
fiecare tip de element structural:
(a) Încercări limitate: n = 1;
(b) Încercări extinse: n = 2;
(c) Încercări cuprinzătoare: n ≥ 3.
(7) Limitele indicate la (5) şi (6) pot fi extinse în funcţie de rezultatele inspecţiei şi încercărilor, la decizia expertului
tehnic.
(8) Încercările pentru identificarea proprietăţilor fizico-mecanice ale materialelor de construcţie se vor efectua utilizând
procedeele specifice fiecărui tip de material, în conformitate cu reglementările tehnice specifice în vigoare. În cazul
clădirilor cu structura de zidărie realizate înainte de 1963, expertul tehnic poate decide efectuarea altor tipuri de încercări
mai relevante şi potrivite cu alcătuirea efectivă a pereţilor.
(9) Suplimentar faţă de încercările specificate la (6), expertul tehnic poate decide efectuarea altor tipuri de încercări,
care nu sunt prevăzute de reglementările tehnice specifice în vigoare.
(10) Activităţile de măsurare a gabaritelor clădirii, a dimensiunilor elementelor structurale şi componentelor
nestructurale, pentru evaluarea seismică a clădirii, sunt
efectuate de către ingineri constructori, fără să fie necesare autorizări sau acreditări suplimentare, sub îndrumarea
expertului tehnic.
(11) Expertul tehnic va identifica zonele elementelor cu materiale degradate din diferite cauze şi va stabili, în funcţie de
amploarea acestor degradări, măsura în care acestea afectează rezistenţa şi măsura în care încercările pe materiale sunt
20
semnificative pentru caracterizarea rezistenţei elementelor în ansamblul lor. Expertul poate decide, după caz, repararea
locală a zonelor degradate.
(12) Prelevarea de probe şi încercările distructive in situ se realizează astfel încât să nu se pună în pericol stabilitatea
structurii şi să nu se reducă semnificativ capacitatea sa de rezistenţă şi deformare la acţiuni seismice. Expertul decide,
după caz, repararea locală a elementelor deteriorate prin încercări distructive sau prin prelevarea de probe.
4.3. Niveluri de cunoaştere
4.3.1. Generalităţi
(1) Se definesc următoarele niveluri de cunoaştere:
- KL1: Cunoaştere limitată;
- KL2: Cunoaştere normală;
- KL3: Cunoaştere completă.
(2) Factorii consideraţi în stabilirea nivelului de cunoaştere sunt:
(a) geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii, dimensiunile elementelor structurale, precum şi ale
elementelor nestructurale care afectează răspunsul structural (de exemplu, panouri de umplutură din zidărie) sau
siguranţa vieţii (de exemplu, elemente majore din zidărie-calcane, frontoane);
(b) alcătuirea elementelor structurale şi nestructurale, incluzând cantitatea şi detalierea armăturii în elementele de
beton armat, detalierea şi îmbinările elementelor de oţel, legăturile planşeelor cu structura de rezistenţă verticală, natura
elementelor utilizate şi modul de umplere a rosturilor cu mortar la zidării, tipul şi materialele componentelor nestructurale,
prinderile acestora etc.;
(c) materialele utilizate în structură şi în componentele nestructurale, respectiv proprietăţile mecanice ale materialelor
beton, oţel, zidărie, lemn, după caz.
Notă:
Informaţii suplimentare specifice structurilor din diferite materiale şi componentelor nestructurale sunt date în anexele
B, C, D şi E ale prezentului cod.
(3) Alegerea nivelului de cunoaştere se face conform prevederilor de la 4.3.2, 4.3.3 şi 4.3.4.
(4) Nivelul de cunoaştere corespunde nivelului minim realizat pentru alcătuirea de detaliu şi materiale.
21
(5) Expertul poate completa cercetarea iniţială a construcţiei după decopertarea structurii, odată cu întreruperea
exploatării clădirii şi începerea lucrărilor de intervenţie. Pe baza noilor informaţii obţinute se pot revizui concluziile
expertizei şi soluţia de intervenţie.
Tabelul 4.1 Nivelurile de cunoaştere
Nivelul Proprietăţile mecanice ale

Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu
cunoaşterii materialelor
(a) din documentaţia tehnică (a) din documentaţia tehnică

de proiectare originală de proiectare originală
sau sau
(b) pe baza proiectării (b) valori stabilite pe baza
KL1
simulate în acord cu practica standardelor valabile sau
la data realizării clădirii şi pe practicilor de construire din
(1) din proiectul baza unei inspecţii limitate în perioada realizării clădirii şi
de ansamblu teren din încercări limitate în teren
original şi
verificarea vizuală
prin sondaj în (a) din documentaţia tehnică
teren de proiectare originală şi
sau rapoartele originale privind
(2) dintr-un (a) din documentaţia tehnică calitatea lucrărilor de
releveu complet de proiectare originală şi construire
al clădirii dintr-o inspecţie limitată în sau
KL2
teren sau (b) din specificaţiile de
(b) dintr-o inspecţie extinsă proiectare originale şi din
în teren încercări limitate în teren
sau
(c) din încercări extinse în
teren
22
(a) din documentaţia tehnică (a) din documentaţia tehnică
de proiectare originală, din de proiectare originală, din
rapoartele originale privind rapoartele originale privind
calitatea lucrărilor de calitatea lucrărilor de
KL3 construire şi dintr-o inspecţie construire şi din încercări
limitată în teren limitate în teren
sau sau
(b) dintr-o inspecţie (b) din încercări
cuprinzătoare în teren cuprinzătoare în teren
4.3.2. KL1 - Cunoaştere limitată

(1) Geometria clădirii, configuraţia de ansamblu şi dimensiunile elementelor structurale se determină din proiectul de
ansamblu original şi verificarea vizuală prin sondaj în teren. Se identifică vizual eventualele modificări realizate ulterior
construirii clădirii şi se verifică prin sondaj dimensiunile de ansamblu şi dimensiunile elementelor.
(2) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică de proiectare originală sau clădirea a suferit modificări faţă
de proiectul de ansamblu original, geometria clădirii se determină dintr-un releveu complet al clădirii.
(3) Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală.
(4) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică de proiectare originală sau aceasta este incompletă,
alcătuirea de detaliu a elementelor se determină prin proiectare simulată în acord cu practica de la data realizării clădirii şi
pe baza unei inspecţii limitate în teren. Se realizează sondaje în elemente considerate critice pentru a stabili măsura în
care ipotezele adoptate corespund realităţii.
(5) Proprietăţile mecanice ale materialelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală.
(6) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică de proiectare originală, proprietăţile mecanice ale
materialelor se determină pe baza standardelor valabile sau a practicilor de construire din perioada realizării clădirii şi din
încercări limitate în teren asupra elementelor considerate critice.
(7) În cazul produselor metalice pentru construcţii, în situaţia în care se pot identifica standardele naţionale de produs
de la data realizării clădirii, proprietăţile mecanice ale materialelor se pot determina pe baza acestor standarde şi
încercări limitate în teren, la decizia expertului tehnic.
4.3.3. KL2 - Cunoaştere normală
(1) Se aplică 4.3.2 (1).
23
(2) Se aplică 4.3.2 (2).
(3) Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală şi dintr-o inspecţie
limitată în teren.
(4) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică de proiectare, alcătuirea de detaliu se determină dintr-o
inspecţie extinsă în teren.
(5) Proprietăţile mecanice ale materialelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală şi din
rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire.
(6) În cazul în care nu se dispune de rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire, proprietăţile mecanice
ale materialelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală şi din încercări limitate în teren.
(7) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică de proiectare originală, proprietăţile mecanice ale
materialelor se determină din încercări extinse în teren.
încercări limitate în teren, la decizia expertului tehnic.
4.3.4. KL3 - Cunoaştere completă
(1) Se aplică 4.3.2 (1).
(2) Se aplică 4.3.2 (2).
(3) Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală, din rapoartele
originale privind calitatea lucrărilor de construire şi dintr-o inspecţie limitată în teren.
(4) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică de proiectare originală sau de rapoartele originale privind
calitatea lucrărilor de construire, alcătuirea de detaliu se determină dintr-o inspecţie cuprinzătoare în teren.
(5) Proprietăţile mecanice ale materialelor se determină din documentaţia tehnică de proiectare originală, din rapoartele
originale privind calitatea lucrărilor de construire şi din încercări limitate în teren.
(6) În cazul în care nu se dispune de documentaţia tehnică originală sau de rapoartele originale privind calitatea
lucrărilor de construire, proprietăţile mecanice ale materialelor se determină din încercări cuprinzătoare în teren.
încercări extinse în teren, la decizia expertului tehnic.
(8) Evaluarea cantitativă a structurii bazată pe KL3 va fi realizată prin calcul liniar sau neliniar, static sau dinamic.
24
4.4. Factori de încredere
(1) Valorile de proiectare ale caracteristicilor materialelor din structura existentă se stabilesc în funcţie de valorile
factorilor de încredere, CF.
(2) Valorile factorilor de încredere se aleg în funcţie de nivelul de cunoaştere realizat, astfel:
(a) Nivel de cunoaştere realizat, KL1: CF = 1,35;
(b) Nivel de cunoaştere realizat, KL2: CF = 1,20;
(c) Nivel de cunoaştere realizat, KL3: CF = 1,00.
(3) Expertul tehnic poate decide motivat creşterea valorilor CF în situaţiile în care condiţiile concrete de cercetare în
teren nu permit investigaţiile şi încercările prevăzute la 4.2.
(4) Factorul de încredere este unic pentru o clădire, caracterizând nivelul de cunoaştere de ansamblu.
(5) Prin excepţie de la (4), în cazul în care prin metoda de calcul aleasă sistemul de fundaţii se evaluează separat de
suprastructură, se pot utiliza factori de încredere diferiţi pentru sistemul fundaţiilor şi suprastructură, la decizia expertului.
5. Evaluare calitativă
5.1. Obiectul evaluării calitative
(1) Evaluarea calitativă se referă la:
(a) conformarea generală a structurii şi detalierea elementelor structurale şi nestructurale;
(b) degradările structurale şi nestructurale.
(2) Tipul şi anvergura deficienţelor de alcătuire şi nivelul de degradare a clădirii reprezintă criterii esenţiale în evaluarea
seismică şi în decizia de intervenţie.
(3) Principalele componente ale evaluării calitative privesc categoriile de condiţii prevăzute la 5.2 şi 5.3.
(4) Evaluarea calitativă cuprinzătoare a unora dintre condiţiile de alcătuire implică şi determinări prin calcul ale unor
caracteristici de rezistenţă şi de rigiditate ale elementelor structurale. Evaluarea calitativă a răspunsului seismic va putea
fi finalizată după efectuarea calculului structural.
5.2. Alcătuirea clădirii
(1) Listele condiţiilor de verificare pentru structuri din beton, structuri din oţel şi structuri din zidărie sunt detaliate în
anexele B, C şi D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
5.2.1. Condiţii privind alcătuirea de ansamblu
25
(1) Se identifică abaterile de la condiţiile de compactitate, simetrie şi regularitate, care pot afecta negativ răspunsul
seismic. Se identifică neregularităţile distribuţiilor rigidităţii la deplasare laterală, capacităţii de rezistenţă la acţiuni
orizontale, maselor şi neregularităţile geometrice.
5.2.1.1. Traseul încărcărilor
(1) Se verifică existenţa unui sistem structural continuu şi suficient de rezistent care să asigure un traseu neîntrerupt,
cât mai scurt, al forţelor seismice din orice punct al structurii până la terenul de fundare, pentru direcţiile principale
orizontale ortogonale ale clădirii.
(2) Se identifică eventualele discontinuităţi în traseul încărcărilor şi se vor evalua efectele structurale ale acestora.
(3) În cazul componentelor nestructurale se stabileşte modul de transmitere a greutăţii acestora şi a forţelor seismice
asociate către elementele structurale şi se va evalua capacitatea elementelor structurale şi a legăturilor cu acestea.
5.2.1.2. Redundanţa
(1) Se stabileşte în ce măsură atingerea capacităţii de rezistenţă sau deformare într-un element structural sau într-un
număr limitat de elemente expune structura colapsului local sau general.
(2) Se stabileşte în ce măsură este posibilă mobilizarea unui mecanism de plastificare la acţiuni seismice severe care
să permită exploatarea rezervelor de rezistenţă ale structurii şi o disipare avantajoasă a energiei seismice.
5.2.1.3. Criterii pentru regularitatea pe verticală
(1) Criteriile de referinţă privind regularitatea pe verticală sunt date în P100-1.
(2) La evaluarea seismică se identifică nivelurile slabe din punct de vedere al rigidităţii sau rezistenţei, discontinuităţile
geometrice semnificative ale clădirii, neregularităţile în distribuţia maselor şi discontinuităţile în configuraţia sistemului
structural.
(3) Se verifică posibilitatea formării mecanismelor de cedare de tip etaj slab şi, după caz, se adoptă metodologia de
evaluare cea mai potrivită.
5.2.1.4. Criterii pentru regularitatea în plan
(1) Criteriile de referinţă privind regularitatea pe orizontală sunt date în P100-1.
(2) Se identifică clădirile la care dispunerea neechilibrată a elementelor, a subsistemelor structurale sau a maselor
produce efecte nefavorabile de torsiune de ansamblu semnificative şi, după caz, se adoptă metodologia de evaluare cea
mai potrivită.
5.2.2. Condiţii pentru interacţiunile clădirii
5.2.2.1. Distanţa faţă de construcţiile învecinate
26
(1) Se verifică dacă distanţele faţă de clădirile învecinate respectă condiţiile date în P 100-1.
(2) Se stabilesc efectele posibile ale coliziunii cu clădirile învecinate.
5.2.2.2. Supante
(1) Prevederile din această secţiune se referă la planşeele cu suprafaţă limitată, dispuse la interior, între nivelurile
curente ale clădirii.
(2) Se stabileşte dacă supanta este asigurată la forţe laterale prin prevederea unei structuri proprii de rezistenţă la forţe
laterale sau prin ancorarea de structura principală, care trebuie să fie capabilă să preia forţele aduse de planşeul
intermediar.
5.2.2.3. Componente nestructurale
(1) Examinarea efectuată în cadrul evaluării calitative trebuie să stabilească relaţiile dintre structură şi componentele
nestructurale precum şi tipul şi calitatea legăturilor între acestea.
(2) În cazul structurilor în cadre din beton armat sau din oţel se verifică, în principal, următoarele aspecte:
(a) măsura în care distribuţia pereţilor de umplutură consideraţi fără rol structural, dar care prin realizarea efectivă
acţionează ca elemente structurale, afectează regularitatea pe verticală a clădirii (de exemplu, prin crearea unor niveluri
slabe) şi pe orizontală (prin crearea unei excentricităţi semnificative între centrul maselor şi centrul de rigiditate);
(b) interacţiunile necontrolate ale structurii cu pereţii de umplutură sau cu alte elemente de construcţie.
(3) Aspectele specifice care definesc calitativ comportarea seismică a elementelor de construcţie nestructurale,
echipamentelor şi instalaţiilor din clădiri sunt prezentate în anexa E.
5.2.3. Acţiunea de diafragmă a planşeelor
(1) Se stabileşte măsura în care planşeele îşi îndeplinesc rolul structural de diafragmă orizontală asigurând angajarea
solidară, coordonată, a elementelor sau subsistemelor verticale în preluarea forţelor seismice orizontale.
(2) Comportarea planşeelor este optimă în condiţiile în care acestea sunt realizate ca diafragme rigide şi rezistente
pentru forţe aplicate în planul lor.
(3) În cazul structurilor cu pereţi, planşeul trebuie să asigure rezemarea laterală a pereţilor.
(4) În cazul planşeelor de oţel se verifică rolul structural de diafragmă orizontală în acord cu alcătuirea de detaliu a
acestora.
(5) Se stabilesc efectele pe care discontinuităţile create de golurile mari din planşee le produc asupra comportării
clădirii.
Notă:
27
Astfel de goluri sunt, de exemplu, golurile de scară sau cele pentru luminatoare.
(6) Pentru clădirile care au planşee fără rigiditate semnificativă în plan, evaluarea calitativă şi cantitativă la acţiunea
seismică se face utilizând criterii şi procedee specifice (a se vedea anexa D în cazul clădirilor cu pereţi structurali din
zidărie).
5.2.4. Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale
(1) Se verifică regulile de alcătuire corectă a structurilor şi a elementelor structurale considerate individual şi a
legăturilor dintre acestea, astfel încât răspunsul seismic aşteptat al clădirii să fie unul favorabil.
(2) Condiţiile de verificare, a căror complexitate depinde de tipul metodologiei de evaluare utilizată, se referă la
alcătuirea corectă a elementelor sau ierarhizarea corectă a rezistenţelor.
(3) Condiţiile de rezistenţă pot fi apreciate doar aproximativ prin mijloacele evaluării calitative, evaluarea riguroasă a
acestora fiind realizată prin calcul.
(4) Se va stabili dacă există o ierarhizare adecvată a rezistenţei elementelor structurale, în măsură să asigure
dezvoltarea unor mecanisme favorabile de disipare a energiei seismice şi dacă zonele critice sunt înzestrate cu suficientă
capacitate de deformare în domeniul postelastic.
(5) Se vor identifica deficienţele de alcătuire care pot favoriza ruperea prematură de tip fragil a unor elemente sau
fenomene de instabilitate.
5.2.5. Condiţii privind infrastructura şi terenul de fundare
(1) Se stabileşte măsura în care, prin alcătuirea sa generală, sistemul fundaţiilor are suficientă rigiditate şi rezistenţă
pentru a îndeplini rolul structural în mod optim.
(2) Se identifică natura terenului de fundare şi eventualele tasări diferenţiate sau deformaţii remanente, produse de
acţiunea cutremurelor sau de alte cauze, precum şi efectele acestora, manifestate sau potenţiale, asupra elementelor
structurii, inclusiv a fundaţiilor.
(3) La examinarea sistemului fundaţiilor (infrastructurii) se vor verifica şi condiţiile de alcătuire prevăzute în NP 112.
(4) Se identifică eventualele efecte ale prezenţei apei subterane deasupra cotei de fundare asupra comportării şi
durabilităţii fundaţiilor şi elementelor structurale adiacente.
(5) Prevederi privind evaluarea sistemului de fundaţii sunt date în capitolul 7.
5.3. Degradarea clădirii
28
(1) Se stabileşte dacă integritatea materialelor din care este realizată structura a fost afectată pe durata de exploatare a
clădirii şi, dacă este cazul, măsura degradărilor. La inspectarea clădirii trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi
ascunse sub finisaje.
(2) Se stabilesc cauzele degradărilor:
(c) cutremure anterioare;
(d) tasare diferenţiată a terenului de fundare;
(e) deformaţii impuse: acţiunea variaţiilor de temperatură, contracţia şi curgerea lentă a betonului;
(f) agenţi de mediu sau agenţi tehnologici, în special apa pură sau încărcată cu substanţe agresive de diferite naturi;
(g) execuţie defectuoasă;
(h) incendii sau explozii;
(i) alte cauze generate de exploatarea clădirii.
(3) Starea elementelor şi materialelor se înregistrează în releveul de degradări detaliat pentru a se stabili efectele
asupra siguranţei de ansamblu a clădirii. Releveul de degradări se realizează sub formă de reprezentări grafice, schiţe
sau fotografii.
(4) În cazul elementelor din beton armat se urmăresc:
(a) calitatea slabă a betonului şi/sau degradarea lui fizică sau chimică;
(b) defectele de execuţie;
(c) existenţa şi gradul de coroziune a armăturilor din oţel;
(d) starea aderenţei între beton şi armături;
(e) deformaţiile remanente semnificative şi fisurile din elementele structurale cu diverse configuraţii şi direcţii.
Notă:
Se urmăresc, în special, fisurile deschise peste 0,5 mm. În cazul pereţilor structurali se vor examina cu prioritate fisurile
înclinate, mai ales cele în "x". În cazul stâlpilor şi grinzilor vor fi urmărite situaţiile cu cedare potenţială cu caracter neductil
şi efectele interacţiunii cu pereţii de compartimentare şi de închidere.
(5) În cazul elementelor din oţel se urmăresc:

(a) rugina, coroziunea sau alte degradări ale oţelului (de exemplu fisuri de oboseală);
(b) deformaţiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din pierderea stabilităţii (flambaj, voalare);
(c) starea elementelor de îmbinare: suduri, şuruburi, nituri.
29
(6) În cazul elementelor din lemn se urmăresc:
(a) degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acţiunii unor microorganisme;
(b) despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;
(c) starea de fixare a cuielor şi a altor elemente de prindere.
(7) Lista condiţiilor de verificare pentru structuri din beton, din oţel sau din zidărie sunt detaliate în anexele codului (B, C
şi D), în funcţie de tipul structurii şi natura materialului structural.
(8) În cazul clădirilor din zidărie, informaţii specifice necesare pentru evaluarea seismică sunt date în anexa D.
(9) În cazul elementelor nestructurale, informaţii specifice necesare pentru evaluarea seismică sunt date în anexa E.
6. Evaluare cantitativă
6.1. Generalităţi
(1) Acest capitol se referă la evaluarea cantitativă a structurilor clădirilor existente. Evaluarea componentelor
nestructurale se face conform prevederilor anexei E.
(2) Prin evaluarea cantitativă se verifică prin calcul dacă clădirile existente satisfac cerinţele fundamentale descrise la
3.1.
(3) Pentru evaluarea cantitativă se vor utiliza metodele generale de calcul indicate în P 100-1 împreună cu prevederile
suplimentare date în P 100-3, specifice procesului de evaluare.
(4) Reprezentarea acţiunii seismice pentru evaluarea structurilor şi componentelor nestructurale se face conform
prevederilor P 100-1 şi anexei A la P 100-3.
(5) Valorile factorilor de comportare, q, se aleg conform P 100-3, după caz, în funcţie de metodologia de evaluare
utilizată. Valorile maxim admise ale factorilor de comportare, q, sunt date în anexele B, C şi D, corespunzătoare
structurilor din diferite materiale.
(6) În cazul clădirilor care nu respectă condiţiile de regularitate prevăzute la 5.2.1.3 şi 5.2.1.4 se utilizează metodologia
de nivel 3 sau, în cazul utilizării metodologiei de nivel 2, se reduc valorile factorilor de comportare, q, faţă de valorile
maxim admise prevăzute de P100-3. Prevederi privind reducerea factorilor de comportare sunt date în P100-1.
(7) Modul de verificare a elementelor structurale este diferit pentru elementele cu comportare ductilă sau neductilă.
(8) Verificarea elementelor ductile se face în termeni de deformaţii sau în termeni de rezistenţă, în funcţie de tipul
metodei de calcul.
(9) Verificarea elementelor neductile se face în termeni de rezistenţă.
30
(10) Valorile medii ale proprietăţilor mecanice ale materialelor din clădire se obţin din documentaţia tehnică de
proiectare originală, rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire, din încercări in-situ şi din alte surse,
conform prevederilor 4.2.
(11) Pentru evaluarea cantitativă, în cazul modurilor de cedare ductilă a elementelor, valorile de proiectare ale
rezistenţelor materialelor se obţin prin împărţirea valorilor medii ale rezistenţelor determinate conform (10) la factorii de
încredere definiţi la 4.4.
(12) Pentru evaluarea cantitativă, în cazul modurilor de cedare neductilă a elementelor, valorile de proiectare ale
rezistenţelor materialelor se obţin prin împărţirea valorilor medii ale rezistenţelor determinate conform (10) la factorii de
încredere definiţi la 4.4 şi la factorii parţiali de siguranţă ai materialelor.
Notă:
Valorile atribuite factorilor parţiali de siguranţă pentru beton, oţel, zidărie sau alte materiale sunt stabilite prin codurile
de proiectare specifice structurilor realizate din aceste materiale.
(13) Evaluarea cantitativă a structurilor de zidărie se realizează conform prevederilor din anexa D.
(14) Pentru materialele utilizate la realizarea lucrărilor de intervenţie, nou adăugate, se folosesc valorile de proiectare
ale proprietăţilor acestora definite conform P 100-1.
6.1.1. Starea Limită Ultimă
(1) Cerinţele fundamentale ale verificării la Starea Limită Ultimă se stabilesc conform prevederilor capitolului 3.
(2) Acţiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită Ultimă se stabileşte în acord cu prevederile capitolului
3 şi anexei A.
(3) Valorile aşteptate ale eforturilor sau deformaţiilor elementelor structurale se determină prin calcul structural, conform
P 100-1, în acord cu prevederile specifice pentru fiecare metodologie de calcul din P 100-3.
(4) Capacitatea de rezistenţă a elementelor structurale se determină conform prevederilor din anexele B, C şi D,
corespunzătoare structurilor realizate din diferite materiale.
(5) Valoarea limită a deplasărilor relative de nivel pentru verificări la Starea Limită Ultimă se alege conform prevederilor
P 100-1.
(6) Capacitatea de deformare a elementelor structurale se determină conform prevederilor din anexele B, C şi D,
corespunzătoare structurilor realizate din diferite materiale.
6.1.2. Starea Limită de Serviciu
31
(1) Cerinţele fundamentale ale verificării la Starea Limită de Serviciu se stabilesc conform prevederilor capitolului 3.
(2) Acţiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită de Serviciu se stabileşte în acord cu prevederile
capitolului 3 şi anexei A.
(3) În cazul utilizării metodologiei de nivel 1 nu se fac verificări la Starea Limită de Serviciu. În cazul metodologiei de
nivel 3, valorile aşteptate ale eforturilor şi deformaţiilor se determină prin calcul structural distinct de cel efectuat pentru
Starea Limită Ultimă, utilizând valorile de proiectare ale acţiunii seismice stabilite conform (2).
(4) Verificările la Starea Limită de Serviciu se fac în termeni de deplasare, prin verificări ale deplasărilor relative de nivel
conform prevederilor P 100-1 pentru această stare limită.
(5) Verificările elementelor structurale la Starea Limită de Serviciu se pot face suplimentar şi în termeni de rezistenţă
pentru a se observa dacă structura răspunde neliniar la acţiunea cutremurului de serviciu.
(6) În cazul utilizării metodelor de calcul neliniar, verificările elementelor structurale la Starea Limită de Serviciu se pot
face şi în termeni de rotiri, în acord cu cerinţele fundamentale pentru această stare limită.
(7) La proiectarea lucrărilor de intervenţie parţiale stabilite conform 3.3 (9) nu este necesară verificarea la Starea Limită
de Serviciu.
6.2. Acţiunea seismică şi combinaţiile de încărcări
(1) Reprezentarea acţiunii seismice pentru evaluarea prin calcul a clădirilor existente se face conform prevederilor P
100-1.
(2) Pentru calculul structural la cele două stări limită se foloseşte spectrul de răspuns elastic al acceleraţiilor absolute
sau, după caz, spectrul de proiectare prevăzute de P 100-1, scalate corespunzător în funcţie de intervalele medii de
recurenţă selectate. Modalitatea şi factorii de scalare sunt prevăzuţi în anexa A.
(3) Acţiunea seismică de proiectare se combină cu alte acţiuni permanente şi variabile, conform CR 0.
6.3. Modelarea comportării structurale
(1) Se aplică prevederile P 100-1 privind modelarea comportării structurale.
(2) Modelarea comportării structurale se realizează pe baza informaţiilor obţinute în conformitate cu prevederile
capitolului 4.
(3) Modelul de calcul permite determinarea efectelor acţiunilor în toate elementele structurii pentru toate combinaţiile
relevante de încărcări.
6.4. Metode de calcul
(1) Se aplică prevederile P 100-1 privind metodele de calcul structural.
32
(2) Efectele acţiunii seismice pot fi evaluate prin următoarele metode:
(a) Metoda forţelor laterale statice echivalente;
(b) Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
(c) Calculul static neliniar;
(d) Calculul dinamic neliniar.
(3) În cazul utilizării metodei forţelor laterale statice echivalente sau a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns,
spectrul de proiectare se determină utilizând un factor de comportare q ales în conformitate 6.1 (5) şi (6).
(4) Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice se face pe baza prevederilor din P 100-1.
6.5. Verificări ale elementelor structurale
(1) Verificările elementelor structurale constau în verificarea condiţiei ca cerinţa seismică să fie mai mică, la limită egală
cu capacitatea elementului.
(2) Verificarea se face în termeni de rezistenţă sau deformaţii, în funcţie de tipul metodei de calcul şi modul de cedare a
elementului.
(3) Modul de verificare se indică la 6.6, 6.7 şi 6.8, pentru fiecare din metodologiile prevăzute în cod.
6.6. Metodologia de nivel 1 - evaluare prin calcul
(1) Evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare (eforturi şi deformaţii) se face considerând structura încărcată cu
forţe laterale statice echivalente (conform P 100-1), utilizând procedee simplificate de calcul pentru determinarea
perioadelor proprii de vibraţie, determinarea eforturilor, distribuţia forţelor între elementele verticale ale structurii etc.
(2) Se fac verificări numai la Starea Limită Ultimă.
(3) Forţa tăietoare de bază, corespunzătoare modului propriu fundamental de vibraţie, pentru fiecare direcţie orizontală
principală considerată în calculul clădirii, se determină conform prevederilor privind metoda forţelor laterale statice
echivalente din P 100-1.
(4) Valorile maxime ale factorilor de comportare, q, sunt date în anexele B, C şi D, corespunzătoare structurilor din
diferite materiale.
(5) Perioada fundamentală de vibraţie a clădirii în direcţia considerată, T1, necesară pentru stabilirea valorii spectrale,
Sd, se poate calcula cu expresia:
33
în care:
H înălţimea clădirii măsurată deasupra cotei teoretice de încastrare (în metri);
kT coeficient care are valorile:
- 0,070 pentru structuri tip cadre din beton armat;
- 0,045 pentru structuri tip pereţi din beton armat şi pereţi din zidărie;
- 0,110 pentru structuri tip cadre necontravântuite din oţel;
- 0,075 pentru structuri tip cadre contravântuite excentric din oţel;
- 0,050 pentru structuri tip cadre contravântuite centric din oţel.
(6) În cazul clădirilor cu structura tip cadre din beton armat cu până la 10 niveluri supraterane, pentru evaluarea
aproximativă a perioadei fundamentale se poate utiliza, alternativ, relaţia:
în care n este numărul de niveluri deasupra cotei teoretice de încastrare.

(7) Valorile medii ale eforturilor unitare normale în elementele verticale ale structurii, produse de încărcările
gravitaţionale, se determină pe baza ariilor aferente de planşeu utilizând valorile factorizate ale acţiunilor gravitaţionale
din combinaţia seismică de proiectare, stabilite conform CR 0.
(8) Pentru elementele verticale amplasate pe perimetrul clădiri se determină şi componenta forţei axiale cauzată de
forţa seismică orizontală. Valoarea acesteia se determină pe baza valorilor estimate ale forţelor tăietoare de la
extremităţile grinzilor adiacente elementului vertical considerat.
(9) Valorile medii ale eforturilor unitare tangenţiale, Vm, în elementele verticale ale structurii, stâlpi sau pereţi, la nivelul
situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare, se determină cu relaţia aproximativă:
34
în care Ac este suma ariilor inimilor pereţilor al căror plan median este paralel cu direcţia în care se face calculul şi
suma ariilor secţiunilor transversale ale stâlpilor cadrelor orientate în direcţia în care se face calculul. În cazul stâlpilor din
oţel se consideră numai aria pereţilor secţiunii al căror plan median este aliniat cu direcţia pentru care se face calculul.
(10) Valorile eforturilor normale unitare din stâlpi şi ale eforturilor unitare tangenţiale medii din elementele structurale
verticale ale clădirii se compară cu valorile admisibile prevăzute pentru structurile din diferite materiale, conform anexelor
B, C sau D.
(11) Estimarea nivelului de siguranţă al elementelor orizontale se face în special prin procedeele evaluării calitative.
Notă:
Dacă, în vederea obţinerii unor informaţii mai complete, se doreşte şi o evaluare prin calcul a grinzilor, se determină
aproximativ capacitatea de rezistenţă a acestora şi se compară cu valorile eforturilor din încărcările verticale stabilite pe
scheme statice simplificate. Comparaţia între aceste valori şi valorile eforturilor capabile evidenţiază dacă aceste
elemente au rezerve şi pentru preluarea unor acţiuni laterale.
(12) Dacă prin aplicarea metodologiei de nivel 1 rezultă necesare lucrări de intervenţie, se va utiliza o metodologie de
nivel superior pentru validarea acestei concluzii. Dacă sunt necesare, măsurile de intervenţie nu se fundamentează
numai pe rezultatele evaluării prin metodologia de nivel 1. Fac excepţie clădirile indicate la 2.3.1 (3).
(1) Se realizează verificări la Starea Limită Ultimă şi Starea Limită de Serviciu.
(2) La Starea Limită Ultimă se verifică capacitatea de rezistenţă a elementelor şi deplasările laterale de nivel.
(3) La Starea Limită de Serviciu se verifică deplasările laterale de nivel.
(4) Pentru calculul structural se utilizează una dintre metodele de calcul static liniar prevăzute de P 100-1 pentru
proiectare:
(a) metoda forţelor seismice statice echivalente;
35
(b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.
(5) În calculul structural se consideră spectrele de răspuns elastic al acceleraţiilor absolute, cu ordonatele reduse printr-
un factor de comportare, q, care caracterizează structura în ansamblu.
(6) Valorile maxime ale factorului de comportare, q, sunt prevăzute în anexele B, C şi D, corespunzătoare structurilor
din diferite materiale.
(7) Factorii de comportare utilizaţi în calcul pot fi mai mari cu până la 20% faţă de valorile maxime stabilite conform (6),
în cazul clădirilor realizate înainte de 1977 pentru care inginerul evaluator dispune de date suficiente şi credibile privind
detaliile de alcătuire şi redundanţa clădirii şi acestea permit considerarea unor valori superioare celor maxime indicate.
(8) Distribuţia pe verticală a forţelor seismice orizontale, în cazul utilizării metodei forţelor statice echivalente, efectele
torsiunii de ansamblu şi efectele fisurării asupra elementelor cu rigiditate degradabilă prin fisurare se cuantifică conform
prevederilor P 100-1.
(9) Determinarea valorilor deplasărilor la Starea Limită de Ultimă se face în acord cu prevederile P 100-1. Factorul de
amplificare a deplasărilor, c, se stabileşte în acord cu prevederile anexelor B şi C, corespunzătoare structurilor din diferite
materiale.
(10) Determinarea valorilor deplasărilor la Starea Limită de Serviciu se face în acord cu prevederile P 100-1. Factorul
de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă mai redus al acţiunii seismice, v, se stabileşte conform
prevederilor anexelor B şi C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
(11) Verificarea rezistenţei elementelor se realizează cu relaţia:
unde:
Ed valoarea de proiectare a efortului secţionai în combinaţia seismică de proiectare;
Rd valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă.
(12) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă, Rd, se determină pe baza prevederilor din anexele B, C şi D,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
36
(13) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă, Rd, se calculează utilizând valorile de proiectare ale rezistenţelor
materialelor determinate conform 6.1 (11) şi (12).
(14) Prin excepţie de la (6), (7), (9), (10), (12) şi (13), în cazul clădirilor realizate până la intrarea în vigoare a acestui
cod, dacă structura îndeplineşte toate prevederile de conformare generală şi de alcătuire de detaliu date în P 100-1 şi
materialele utilizate la realizarea structurii sunt în acord cu prevederile din P 100-1, în aplicarea metodologiei de nivel 2
se pot considera următoarele prevederi:
(a) se consideră valorile maxime ale factorului de comportare, în funcţie de materialul structural şi tipul structurii,
conform P 100-1;
(b) se consideră valorile de proiectare ale rezistenţelor stabilite conform P 100-1 reduse cu factorul de încredere
determinat conform 4.4;
(c) se determină valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă şi valorile admisibile ale deplasărilor relative de
nivel în acord cu prevederile P 100-1.
(1) Calculul structural se realizează pe baza prevederilor P 100-1, cu considerarea prevederilor suplimentare date în
acest capitol, utilizând una dintre următoarele metode de calcul neliniar:
(a) metoda de calcul static neliniar;
(b) metoda de calcul dinamic neliniar.
(2) Metoda de calcul static neliniar este indicată în cazul structurilor la care contribuţia modurilor superioare de vibraţie
la comportarea în regim dinamic este mai puţin importantă. În cazul structurilor la care se aşteaptă amplificări dinamice
majore ale deplasărilor la anumite niveluri se recomandă utilizarea metodei de calcul dinamic neliniar.
(3) Se realizează verificări la Starea Limită Ultimă şi Starea Limită de Serviciu.
(4) La Starea Limită Ultimă se verifică:
(a) deplasările relative de nivel ale structurii;
(b) capacitatea de rezistenţă a elementelor cu cedare neductilă;
(c) capacitatea de deformare a elementelor cu cedare ductilă.
(5) Pentru verificările la Starea Limită Ultimă, deplasările relative de nivel ale structurii, eforturile şi deformaţiile
elementelor structurale corespund cerinţei de deplasare corespunzătoare acţiunii seismice asociate acestei stări limită.
(6) La Starea Limită de Serviciu se verifică deplasările relative de nivel.
37
(7) La Starea Limită de Serviciu se pot verifica şi deformaţiile elementelor structurale, în acord cu cerinţele
fundamentale pentru această stare limită, la decizia expertului.
(8) Pentru verificările la Starea Limită de Serviciu, deplasările relative ale structurii corespund cerinţei de deplasare
corespunzătoare acţiunii seismice asociate acestei stări limită.
(9) Pentru determinarea cerinţei de deplasare ale sistemului SDOF echivalent la Starea Limită de Serviciu şi Starea
Limită Ultimă se utilizează spectre de răspuns neliniar, exprimate în deplasări. La calculul spectrelor de răspuns neliniar
se utilizează modele histeretice de comportare adecvate materialului structural.
Notă:
Întrucât structurile existente pot prezenta deficit de rezistenţă în raport cu cerinţele seismice pentru structuri noi,
mobilizarea unui mecanism de plastificare la cutremurul asociat Stării Limită de Serviciu are probabilitate înaltă.
(10) În calculul static neliniar este recomandată încărcarea structurii până la obţinerea unei deplasări la vârf egale cu
150% din valoarea cerinţei de deplasare corespunzătoare Stării Limită Ultime pentru a identifica eventualele mecanisme
de rupere şi deficienţe structurale.
(11) Valorile rotirilor plastice capabile se determină conform prevederilor din anexele B şi C, corespunzătoare
structurilor din diferite materiale.
(12) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă, Rd, se determină pe baza prevederilor anexelor B, C şi D,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
(13) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă , Rd, pentru elemente se calculează utilizând valorile de
proiectare ale rezistenţelor materialelor determinate conform 6.1 (11) şi (12).
7. Evaluare a fundaţiilor şi terenului de fundare
7.1. Generalităţi
(1) Acest capitol cuprinde prevederi privind evaluarea seismică a sistemului de fundaţii al clădirii şi a terenului de
fundare.
(2) Evaluarea calitativă şi cantitativă a fundaţiilor trebuie să evidenţieze măsura în care este îndeplinit rolul lor în
ansamblul structural şi situaţiile în care fundaţiile şi, după caz, infrastructura clădirii constituie veriga slabă în traseul
încărcărilor aplicate structurii către terenul de fundare.
(3) Pentru evaluarea seismică a fundaţiilor şi terenului de fundare se vor realiza investigaţii geotehnice ale terenului din
amplasament, prin mijloacelele cercetării geotehnice.
38
(4) Prin excepţie de la prevederile (3), la clădirile din clasele de importanţă şi expunere la cutremur III şi IV, prin decizia
expertului tehnic, se pot utiliza date din documentaţia tehnică iniţială a construcţiei, dacă aceasta conţine date relevante
şi suficiente referitoare la teren, sau investigaţii geotehnice întocmite pentru terenuri din vecinătatea amplasamentului
dacă distanţele până la poziţia acestora nu depăşesc distanţele maxime recomandate prin NP 074.
(5) Prin investigaţiile geotehnice se va stabili măsura în care terenul de fundare este sensibil la acţiuni seismice şi poate
reprezenta factorul decisiv al unei degradări parţiale sau totale a clădirii (teren lichefiabil, teren în pantă, orizonturi
necoezive afânate etc.).
(6) Pentru recomandarea unor lucrări de intervenţie asupra fundaţiilor sau terenului de fundare este necesară
efectuarea de investigaţii geotehnice în amplasament.
(7) Pentru proiectarea lucrărilor de intervenţie este necesară realizarea de investigaţii geotehnice ale terenului în
amplasament.
(8) La evaluarea seismică a sistemului de fundare se verifică îndeplinirea cerinţelor specifice prevăzute de
reglementările tehnice pentru proiectarea fundaţiilor, în concordanţă cu prevederile P100-3.
Indicatorii de îndeplinire a cerinţelor seismice definiţi la capitolul 8 vor ţine seama de ponderea diferitelor categorii de
deficienţe şi a efectului acestora asupra calităţii răspunsului seismic al ansamblului.
7.2. Investigaţii geotehnice
(1) La clădirile din clasele de importanţă şi expunere la cutremur III şi IV, necesitatea şi metodele de investigare
geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor terenului sunt stabilite de către expertul tehnic.
(2) La clădirile din clasele de importanţă şi expunere la cutremur I şi II, metodele de investigare geotehnică necesare
pentru stabilirea caracteristicilor terenului sunt stabilite de către expertul tehnic împreună cu un specialist în geotehnică.
(3) Prin excepţie de la (2), la decizia expertului tehnic, în cazul în care pentru terenul din amplasamentul clădirii se
dispune de un studiu geotehnic elaborat ulterior intrării în vigoare a NP 074/2013, acesta poate fi utilizat la evaluarea
seismică a clădirii.
(4) Investigarea terenului de fundare se efectuează cu metode corespunzătoare cercetării geotehnice, cu respectarea
prevederilor normativului NP 074 şi a standardului SR EN 1997-2. Amploarea investigării se stabileşte ţinând seama de
categoria geotehnică a lucrării.
(5) Comportarea la acţiuni seismice a terenului de fundare (lichefiabilitate, stabilitate, deformaţii excesive, reduceri ale
rezistenţei la forfecare etc.) va fi evaluată conform cerinţelor SR EN 1998-5.
39
(6) La construcţii fundate pe piloţi, în vederea stabilirii integrităţii piloţilor se pot efectua încercări nedistructive, de tipul
testelor dinamice. În vederea stabilirii capacităţii portante şi a comportării sub solicitări se pot executa încărcări statice de
probă cu respectarea prevederilor normativului NP 045.
(7) În afara lucrărilor de foraje sau de sondaje deschise, cu prelevare de probe în vederea încercărilor de laborator
geotehnic, se pot utiliza una sau mai multe încercări pe teren, precum:
(a) încercarea de încărcare cu placa;
(b) încercarea de penetrare standard;
(c) încercarea de penetrare cu con sau cu piezocon;
(d) încercarea de penetrare dinamică;
(e) încercarea cu dilatometrul plat.
(8) În vederea determinării parametrilor dinamici ai terenului şi a vitezei de propagare a undelor seismice de forfecare,
vs, se pot utiliza încercări de teren seismice de tip:
(a) downhole;
(b) crosshole;
(c) penetrare cu conul seismic;
(d) dilatometru seismic plat.
Atunci când se urmăreşte determinarea condiţiilor geotehnice la adâncime se vor utiliza încercările de penetrare, după
caz.
7.3. Calculul infrastructurii şi modelul de calcul
(1) Calculul eforturilor şi deformaţiilor în elementele infrastructurii şi calculul tasărilor terenului se face utilizând un model
de calcul adecvat şi o modelare realistă a proprietăţilor de deformare (rigiditate) ale terenului.
(2) În vederea stabilirii modelului de calcul se respectă prevederile documentelor normative P 100-1, NP 112 sau NP
123, după caz, şi ale standardului SR EN 1997-1.
(3) Tipul modelului de calcul este stabilit de către expertul tehnic.
(4) În calculul la acţiunea seismică trebuie considerate valori ale rigidităţii terenului adecvate pentru condiţiile acţiunii de
scurtă durată şi vitezei mari de încărcare generată de cutremur.
(5) Pentru clădirile din clasele de importanţă şi expunere la cutremur I şi II parametrii caracteristici de interacţiune teren
- structură sunt stabiliţi de către un specialist în geotehnică.
40
(6) Se recomandă utilizarea în calcule a mai multor valori ale caracteristicilor de deformaţie ale terenului dintr-un
domeniu posibil şi probabil de variaţie, dată fiind sensibilitatea calculului de interacţiune teren-structură în raport cu
caracteristicile de rigiditate ale modelului.
(7) În calculul seismic al structurii şi infrastructurii, în funcţie de tipul acestora şi de importanţa clădirii, pot fi abordate
următoarele modele:
(a) în cazul clădirilor fără subsol, modelul de calcul se fixează la nivelul marginii superioare a fundaţiilor - calculul
fundaţiilor se face prin izolarea lor şi aplicarea forţelor de legătură cu suprastructura;
(b) în cazul radierelor, modelul recomandat al fundaţiei este de tip placă rezemată pe resoarte caracterizate de
proprietăţile idealizate de deformare a terenului;
(c) în cazul clădirilor cu subsoluri se pot alege mai multe tipuri de modele, cu niveluri de complexitate diferite, ţinându-
se cont sau nu de interacţiunea cu terenul de sub fundaţie şi, eventual, cu terenul din jurul infrastructurii - în cazul
adoptării unor modele simplificate rezultatele vor fi interpretate ţinând seama de limitele modelului.
(8) Verificarea infrastructurii trebuie făcută atât în termenii ce privesc cedarea terenului de fundare cât şi în termenii
cedării elementelor infrastructurii, în urma dezvoltării mecanismului de cedare al suprastructurii.
(9) Capacitatea structurală a sistemului de fundare trebuie verificată. Se vor verifica cu precădere următoarele aspecte:
(a) rigiditatea şi rezistenţa fundaţiilor izolate de mici dimensiuni necesare pentru preluarea forţelor seismice;
(b) stabilitatea fundaţiilor de suprafaţă sub acţiunea forţelor laterale;
(c) capacitatea de rezistenţă la compresiune sau tracţiune a piloţilor pentru preluarea forţelor axiale generate de
acţiunea seismică;
(d) capacitatea portantă laterală a piloţilor pentru preluarea forţelor orizontale generate de acţiunea seismică;
(e) capacitatea structurală a radierului pentru solidarizarea piloţilor.
7.4. Măsuri de intervenţie
(1) În urma evaluării seismice a clădirii pot fi stabilite, după caz, măsuri de intervenţie asupra sistemului fundaţiilor în
ansamblu. Acestea pot fi aplicate fundaţiilor propriu- zise, terenului de fundare sau ambelor.
(2) Intervenţiile asupra sistemului fundaţiilor pot avea ca scop: mărirea capacităţii structurale a fundaţiei sau/şi mărirea
capacităţii portante din punct de vedere geotehnic a fundaţiei.
(3) Pentru construcţiile din clasele de importanţă şi expunere la cutremur I şi II, la stabilirea măsurilor de intervenţie
asupra sistemului fundaţiilor este necesară colaborarea cu un specialist în geotehnică.
8. Concluziile evaluării
41
8.1. Stabilirea clasei de risc seismic
(1) Evaluarea susceptibilităţii de avariere la cutremur şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a trei
categorii de condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării:
(a) condiţii privind alcătuirea clădirii, referitoare la îndeplinirea regulilor de conformare structurală, de alcătuire a
elementelor structurale şi a regulilor constructive pentru structuri seismice;
(b) condiţii privind degradările structurale produse în trecut de acţiunea seismică şi de alte cauze;
(c) condiţii privind capacitatea seismică a structurii şi componentelor nestructurale, exprimată, după caz, în termeni de
rezistenţă sau deplasare.
(2) Măsura în care cele trei categorii de condiţii sunt îndeplinite este cuantificată prin intermediul a trei indicatori:
(a) gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1;
(b) gradul de afectare structurală, R2;
(c) gradul de asigurare seismică, R3, care se determină pentru Starea Limită Ultimă.
(3) Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc seismic conform 8.1.1, 8.1.2 şi 8.1.3.
(4) Expertul tehnic decide încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc seismic pe baza valorilor celor trei indicatori,
claselor de risc seismic asociate şi a unei analize complexe şi cuprinzătoare a ansamblului condiţiilor de diferite naturi.
(5) Expertul tehnic analizează relevanţa fiecărui indicator pentru evaluarea seismică a clădirii.
(6) Clasa de risc seismic a clădirii este clasa minimă asociată celor trei indicatori R1, R2 şi R3.
(7) Prin excepţie de la (6), atunci când expertul tehnic stabileşte că unul dintre indicatorii R 2 sau R3 are relevanţă
redusă în cazul clădirii evaluate, clasa de risc seismic a clădirii este clasa minimă asociată celorlalţi doi indicatori.
(8) Expertul tehnic identifică elementele vitale pentru siguranţa structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi
capacitate insuficientă faţă de cerinţele corespunzătoare stărilor limită selectate.
(9) Expertul tehnic identifică mecanismul de cedare probabil al structurii ca bază pentru evaluarea răspunsului seismic
aşteptat al clădirii şi pentru alegerea potrivită a soluţiei de intervenţie.
(10) Relevanţa gradului de afectare structurală, R2, se stabileşte în funcţie de vârsta clădirii, intensitatea mişcărilor
seismice care au afectat-o în trecut prin comparaţie cu cerinţele seismice corespunzătoare Stării Limită Ultimă şi factorii
naturali şi antropici care au putut cauza degradări ale clădiri în trecut.
(11) Gradul de asigurare seismică, R3, este mai relevant în cazul clădirilor proiectate pe baza unor reglementări tehnice
pentru proiectare la cutremur, al căror răspuns la acţiuni seismice poate fi descris prin modelele curente de calcul cu un
grad de încredere mai mare.
42
(12) În cazul clădirilor vechi, realizate înainte de 1963, identificarea aproximativă a mecanismului de cedare, cu grad de
încredere acceptabil, nu este întotdeauna posibilă. În acest caz, evaluarea corectă a susceptibilităţii de avariere seismică
a clădirii trebuie să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire şi
a corelaţiei dintre acestea, operaţii care necesită competenţă înaltă şi experienţă deosebită.
8.1.1. Gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică
(1) Valoarea gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1, se stabileşte pe baza punctajului atribuit
fiecărei categorii de condiţii de alcătuire, din anexa corespunzătoare tipului de material structural, în funcţie de
metodologia de evaluare utilizată.
(2) R1 poate lua valori între 1 şi 100. Valoarea de R1 = 100 corespunde unei clădiri care îndeplineşte integral toate
condiţiile de alcătuire.
(3) Clasa de risc asociată indicatorului R1 se stabileşte astfel:
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R1 < 30;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 30 ≤ R1< 60;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, dacă 60 ≤ R1< 90;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90 ≤ R1 ≤ 100.
8.1.2. Gradul de afectare structurală
(1) Valoarea gradului de afectare structurală, R2, se stabileşte pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii
privind evaluarea stării de degradare a elementelor structurale dat în lista specifică din anexa corespunzătoare
materialului structural utilizat.
(2) R2 poate lua valori între 1 şi 100. Valoarea de R2 = 100 corespunde unei clădiri neafectate de degradări seismice
sau de altă natură.
(3) Clasa de risc asociată indicatorului R2 se stabileşte astfel:
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R2 < 50;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 50 ≤ R2 < 70;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, dacă 70 ≤ R2 < 90;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90 ≤ R2 ≤ 100.
8.1.3. Gradul de asigurare seismică
(1) Gradul de asigurare seismică, R3, caracterizează capacitatea de rezistenţă şi de ductilitate a structurii, în ansamblu,
capacitatea de rezistenţă şi stabilitatea componentelor nestructurale, în raport cu cerinţele seismice.
43
(2) Valoarea gradului de asigurare seismică, R3, se stabileşte în funcţie de gradul de asigurare determinat pentru
structură şi, după caz, de gradul minim de asigurare stabilit pentru componentele nestructurale.
(3) Modul de calcul pentru gradul de asigurare seismică pentru structură depinde de metodologia de evaluare
cantitativă utilizată.
(4) Gradul de asigurare seismică pentru structură, R3, este minimul dintre valorile determinate distinct pentru fiecare
direcţie orizontală principală ortogonală considerată în evaluarea clădirii.
(5) Clasa de risc asociată indicatorului R3 (exprimat în %) se stabileşte astfel:
(a) Clasa de risc seismic RsI, dacă R3 < 35%;
(b) Clasa de risc seismic RsII, dacă 35% ≤ R3 < 65%;
(c) Clasa de risc seismic RslII, dacă 65% ≤ R3 < 90%;
(d) Clasa de risc seismic RsIV, dacă 90% ≤ R3.
8.1.3.1. Metodologia de nivel 1
(1) Pentru elementele verticale ale structurilor de tip cadru sau cu pereţi structurali, gradul de asigurare seismică, R 3,
pentru structură se stabileşte în termeni de rezistenţă, la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare,
astfel:
unde
vm efortul unitar tangenţial mediu calculat conform 6.6 (9);
vadm valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale stabilită conform prevederilor
anexelor B, C şi D pentru elemente din beton armat, oţel şi, respectiv, zidărie.
(2) Pentru structurile din oţel contravântuite, gradul de asigurare seismică R 3 pentru structură se stabileşte în termeni
de rezistenţă, la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare, astfel:
44
unde
Σ Fadm suma valorilor de proiectare ale proiecţiilor pe orizontală ale forţelor axiale capabile din diagonalele
contravântuirilor verticale de la nivelul considerat;
Fb forţa tăietoare de bază calculată conform 6.6 (3).
(1) Se determină valorile individuale ale indicatorului R3j, pentru fiecare element structural j, astfel:
unde
Edj valoarea de proiectare a efortului în elementul j, din combinaţia seismică de proiectare relevantă, determinată
conform prevederilor 6.7;
Rdj valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă a elementului j.
(2) Se stabileşte mecanismul structural probabil de disipare a energiei seismice prin identificarea elementelor
structurale cu cedare neductilă, cu precădere a elementelor verticale aflate în această situaţie, şi prin compararea
valorilor de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă ale elementelor verticale cu cele ale elementelor orizontale.
Notă:
Aceste informaţii constituie elemente esenţiale în estimarea siguranţei seismice a structurii şi pentru încadrarea
construcţiei într-o anumită clasă de risc seismic.
45
(3) Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină la nivelul situat deasupra cotei teoretice de
încastrare. Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină şi la celelalte niveluri, dacă acestea prezintă
deficit de rigiditate sau rezistenţă comparativ cu nivelul situat deasupra cotei teoretice de încastrare. În acest caz, gradul
de asigurare seismică, R3, pentru structură este egal cu valoarea minimă a valorilor determinate pentru fiecare nivel în
parte.
(4) Gradul de asigurare seismică, R3, pentru structură se determină la fiecare nivel considerat astfel:
unde
VEdi valoarea de proiectare a forţei tăietoare în elementul structural vertical i, rezultată din calculul structural în
combinaţia de încărcare seismică relevantă;
VRdi valoarea de proiectare a forţei tăietoare asociate capacităţii de rezistenţă a elementului structural vertical i de la
nivelul considerat sau, după caz, proiecţia pe orizontală a valorii de proiectare a forţei axiale capabile, în diagonalele
contravântuirilor verticale.
Pentru elementele care se plastifică din încovoiere conform mecanismului de cedare, cu sau fără forţă axială, valoarea
VRdi se consideră egală cu valoarea forţei tăietoare din element asociată plastificării din încovoiere.
Pentru elementele care cedează din forţă tăietoare, valoarea VRdi se consideră egală cu valoarea de proiectare a forţei
tăietoare capabile.
Valoarea VRdi se limitează superior la forţa tăietoare maximă care se poate mobiliza în elementul structural i în situaţia
pierderii echilibrului static, cedării altor elemente structurale sau a terenului de fundare.
(5) Prin excepţie de la prevederile (3), în cazul clădirilor la care cedarea neductilă a unuia sau mai multor elemente
structurale poate conduce la colapsul local sau general al clădirii, gradul de asigurare seismică, R3, al structurii va fi egal
cu indicatorul R3j minim al acestor elemente:
46
unde R3j se calculează conform (1).
(6) În cazul structurilor cu capacitate redusă de redistribuţie a eforturilor între elementele structurale, în calculul gradului
de asigurare seismică, R3, conform (4) se ţine seama de posibilitatea redusă de redistribuire a eforturilor. În acest caz,
valorile VRdj în elementele cu surplus de rezistenţă vor fi limitate în funcţie de posibilităţile reale ca aceste elemente să se
încarce suplimentar prin redistribuirea eforturilor de la elementele cu deficit de rezistenţă şi rigiditate, care pot ceda
prematur.
(7) În cazul verificării stabilităţii de ansamblu a structurii, în ecuaţia (8.3), Rdj este valoarea de proiectare a efectului
acţiunilor cu efect favorabil asupra stabilităţii şi Edj este valoarea de proiectare a efectului acţiunilor cu efect defavorabil
asupra stabilităţii.
(1) Gradul de asigurare seismică, R3, se determină în termeni de deplasare, cu expresia:
ds cerinţa de deplasare corespunzătoare acţiunii seismice asociate Stării Limită Ultime;

du deplasarea laterală ultimă a clădirii, valoarea maximă a deplasării absolute care corespunde îndeplinirii cerinţelor
fundamentale ale evaluării seismice la Starea Limită Ultimă, date în cap. 3.1.
Notă:
47
De regulă, du corespunde depăşirii capacităţii de rezistenţă sau de deformare a oricărui element din ansamblul teren-
structură. La evaluarea du se va lua în considerare şi răspunsul componentelor nestructurale a căror cedare poate pune
în pericol siguranţa utilizatorilor.
8.2. Conţinutul raportului de expertiză tehnică

(1) Raportul de expertiză tehnică conţine o sinteză a procesului de evaluare, furnizând informaţiile care fundamentează
decizia de încadrare a construcţiei în clasa de risc seismic.
(2) Se descriu scopul expertizei tehnice, cerinţele seismice şi stările limită selectate pentru evaluarea seismică.
(3) Se enumerează documentele tehnice normative utilizate la efectuarea evaluării seismice.
(4) Se descriu activităţile desfăşurate pentru întocmirea expertizei tehnice cum sunt: vizite la clădirea expertizată,
discuţii cu proprietarii sau utilizatorii clădirii, natura investigaţiilor efectuate.
(5) Se include lista informaţiilor colectate de către expert care au stat la baza evaluării seismice (de exemplu: proiectul
iniţial al clădirii, releveul clădirii, rapoartele precedente de expertiză tehnică, rapoartele de încercări pentru determinarea
proprietăţilor mecanice ale materialelor de construcţie, studiile geotehnice, rapoartele privind măsurarea vibraţiilor in-situ,
mărturiile proprietarilor sau utilizatorilor clădirii).
(6) Se caracterizează amplasamentul prin informaţii generale care să descrie condiţiile seismice ale amplasamentului,
alte surse potenţiale de hazard natural, terenul de fundare, adâncimea de fundare, nivelul hidrostatic al apei subterane
etc.
(7) Se descrie clădirea prin informaţii referitoare la sistemul structural şi la ansamblul elementelor nestructurale. Se vor
face aprecieri globale, calitative, privind capacitatea sistemului structural de a rezista la acţiuni seismice. Se vor include
date istorice referitoare la perioada construirii şi nivelul reglementărilor de proiectare aplicate, dacă sunt relevante pentru
clădirea expertizată. Se vor descrie lucrările de intervenţie efectuate până la data expertizei, după caz.
(8) Se prezintă nivelul de cunoaştere selectat şi metodologia de evaluare.
(9) Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1.
(10) Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de afectare structurală, R2.
(11) Se prezintă evaluarea cantitativă a gradului de asigurare seismică, R3.
(12) Se prezintă sinteza evaluării, încadrarea clădirii în clasa de risc seismic, şi concluziile evaluării. Se prezintă
relevanţa fiecărui indicator (R1, R2 sau R3) în evaluarea seismică a structurii, se motivează alegerea clasei de risc pentru
clădire în raport cu clasele de risc asociate indicatorilor R1, R2 şi R3 şi cu alte condiţii specifice clădirii evaluate.
48
(13) Se formulează, după caz, propuneri de intervenţie. Expertul tehnic descrie soluţia de intervenţie de principiu şi
precizează, după caz, elementele structurale sau componentele nestructurale asupra cărora trebuie intervenit. Se includ
note de calcul privind calibrarea de principiu a soluţiei de intervenţie. Complexitatea metodei de calcul utilizată este
stabilită de către expert.
(14) Conţinutul cadru al raportului de expertiză tehnică pentru evaluarea seismică a clădirilor existente este:
1. Date privind expertiza tehnică
1.1. Pagină de titluri şi semnături
1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
1.3. Raport sintetic
2. Raport de evaluare
2.1. Scopul expertizei
2.2. Reglementări tehnice
2.3. Activităţi desfăşurate pentru întocmirea expertizei
2.4. Date care au stat la baza expertizei tehnice
2.5. Caracterizarea amplasamentului
2.6. Descrierea clădirii
2.7. Nivelul de cunoaştere
2.8. Metodologia de evaluare
2.9. Gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1
2.10. Gradul de afectare structurală, R2
2.11. Gradul de asigurare structurală seismică, R3
2.12. Verificări la Starea Limită de Serviciu
2.13. Sinteza evaluării
2.14. Propuneri de intervenţie
3. Concluzii
Anexe
(15) Raportul de expertiză tehnică poate fi completat şi cu alte informaţii, după caz.
49
(16) Anexele includ informaţii care au stat la baza expertizei tehnice, cum sunt: releveul clădirii, breviarul fotografic,
notele de calcul, rapoartele de încercări sau măsurători, studiul geotehnic, releveul degradărilor structurale sau
nestructurale etc.
(17) Raportul sintetic se întocmeşte conform modelului:
Evaluare seismică
Raport sintetic
50
51
ANEXA A
Hazardul seismic
(1) Prevederile acestei anexe se aplică la evaluarea seismică şi proiectarea lucrărilor de intervenţie a clădirilor,
indiferent de tipul materialelor structurale.
(2) La proiectarea lucrărilor de intervenţie având ca scop încadrarea în clasa de risc seismic R sIII se utilizează valorile
acceleraţiei terenului pentru proiectare având intervalul mediu de recurenţă de 100 de ani, pentru verificări la Starea
Limită Ultimă, şi de 30 de ani, pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(3) La proiectarea lucrărilor de intervenţie având ca scop încadrarea în clasa de risc seismic RsIV se utilizează valorile
Limită Ultimă, şi de 40 de ani, pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(4) La proiectarea lucrărilor de intervenţie parţiale, având ca scop încadrarea în clasa de risc RsII, se utilizează valorile
acceleraţiei terenului pentru proiectare având intervalul mediu de recurenţă de 40 de ani, pentru verificarea la Starea
Limită Ultimă.
(5) În cazul proiectării lucrărilor de intervenţie pentru cerinţe superioare celor fundamentale se pot utiliza valori ale
Limită Ultimă, şi de 100 de ani pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(6) Valorile de vârf ale acceleraţiei seismice orizontale corespunzătoare intervalelor medii de recurenţă prevăzute la (2),
(3) (4) şi (5) se determină pe baza valorilor ag stabilite conform zonării prevăzută de P 100-1, pentru intervalul mediu de
recurenţă de 225 de ani, prin multiplicare cu factorii de scalare din tabelul A.1.
(7) Pentru determinarea valorilor de vârf ale acceleraţiei seismice verticale, avg, se utilizează valorile acceleraţiilor
orizontale stabilite conform (6) multiplicate cu 0,70.
(8) Valorile spectrului de răspuns elastic al acceleraţiilor absolute pentru componentele orizontale şi verticale ale
mişcării terenului, Se(T) şi Sve(T), şi, după caz, valorile spectrului de proiectare pentru componentele orizontale ale
mişcării terenului Sd(T) se determină conform P 100-1 utilizând valorile acceleraţiei terenului pentru proiectare stabilite
conform (6) şi multiplicând valorile rezultate cu factorul de importanţă şi expunere la cutremur.
52
(9) La proiectarea lucrărilor de intervenţie, pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită de Serviciu, factorul
de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă mai redus al acţiunii seismice se alege conform Tabelului A.1,
corespunzător cu intervalul mediu de recurenţă asociat acestei stări limită.
(10) Probabilităţile de depăşire a valorii de vârf a acceleraţiei terenului în 50 de ani corespunzătoare intervalelor medii
de recurenţă prevăzute la (2), (3) şi (5) sunt date în Tabelul A.2.
Tabelul A.1: Factori de scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale acceleraţiilor seismice orizontale
ag30/ ag40/ ag100/ ag225/ ag475/

Judeţ
ag225 ag225 ag225 ag225 ag225
Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanta, 0,40 0,45 0,80 1,00 1,25
Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi,
Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea,
Vaslui, Vrancea
Alba, Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Caraş Severin, Cluj, 0,35 0,40 0,80 1,00 1,35
Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş
ag30 valoarea de vârf ale acceleraţiei seismice orizontale cu IMR = 30 de ani

Tabelul A.2: Intervale medii de recurenţă şi probabilităţi de depăşire
53
Intervalul mediu de recurenţă a valorii de vârf a Probabilitatea de depăşire a valorii de vârf a
acceleraţiei terenului, IMR, (ani) acceleraţiei terenului în 50 de ani
30 80%
40 70%
100 40%
225 20%
475 10%
ANEXA B
Structuri din beton
B.1. Domeniu de aplicare

(11) Această anexă conţine informaţii specifice pentru evaluarea construcţiilor de beton armat, în situaţia în care
acestea se află la data evaluării.
B.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din structura clădirii
B.2.1. Starea elementelor
(1) Se examinează:
(a) condiţia fizică a elementelor de beton armat referitoare la prezenţa degradării betonului prin carbonatare, a
coroziunii betonului şi oţelului produse de diferite cauze;
(b) eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de acţiunea seismică;
(c) eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de alte acţiuni cum sunt, contracţia la uscare a
betonului, tasarea diferenţiată a reazemelor, deformaţiile împiedicate datorate variaţiei de temperatură etc.
B.2.2. Geometria
(1) Se identifică, după caz:
(a) structura clădirii pentru acţiuni verticale şi orizontale, în ambele direcţii principale ale clădiri;
54
(b) modul de descărcare a plăcilor către elementele de reazem;
(c) modul de descărcare a scărilor pe elementele verticale ale structurii;
(d) golurile de dimensiuni importante în planşee (inclusiv golurile de scară) şi pereţi;
(e) dimensiunile secţiunilor transversale ale grinzilor şi stâlpilor;
(f) forma şi dimensiunile pereţilor structurali;
(g) lungimea de rezemare a elementelor orizontale prefabricate;
(h) excentricităţile dintre axele grinzilor şi stâlpilor, dezaxarea stâlpilor pe verticală etc.
B.2.3. Detalii de alcătuire
(1) Datele colectate pot include informaţii privind:
(a) cantitatea de armătură longitudinală în grinzi, stâlpi şi pereţi;
(b) cantitatea de armătură transversală în grinzi, stâlpi, pereţi şi noduri;
(c) cantitatea şi modul de distribuţie a armăturii de confinare în zonele critice ale grinzilor şi stâlpilor şi de la extremităţile
secţiunii pereţilor, în zonele critice ale acestora;
(d) raportul dintre secţiunile armăturilor longitudinale superioare şi inferioare în secţiunile de la extremităţile grinzilor;
(e) acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale şi transversale;
(f) lungimile de ancorare şi de înnădire ale armăturilor longitudinale;
(g) forma cârligelor la etrieri şi, eventual, la barele longitudinale.
B.2.4. Materiale
(1) Se determină cel puţin următoarele caracteristici:
(a) rezistenţa betonului la compresiune;
(b) limita de curgere, rezistenţa la rupere şi deformaţia ultimă a oţelului.
B.3. Evaluarea calitativă
B.3.1. Lista de condiţii de alcătuire a structurilor din beton în zone seismice
(1) Pentru evaluarea calitativă referitoare la modul de conformare generală a structurii şi de detaliere a elementelor
structurale se verifică îndeplinirea celor patru categorii de condiţii de alcătuire, prevăzute în tabelele B.1 sau B.2. În
funcţie de situaţia concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considerat motivat şi alte condiţii de alcătuire, pentru
creşterea relevanţei evaluării calitative.
(2) Punctajul atribuit fiecărei categorii de condiţii din tabelul B.1 sau tabelul B.2 este orientativ. În funcţie de situaţia
concretă a fiecărei clădiri, expertul poate redistribui motivat aceste punctaje între cele patru categorii de condiţii (i).. .(iv).
55
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiţii, (i)... (iv), în situaţia îndeplinirii lor în
totalitate, este 100. Punctajul total rezultat în urma evaluării calitative reprezintă procentual măsura în care condiţiile de
alcătuire sunt satisfăcute.
(4) Pentru evaluarea criteriilor privind îndeplinirea condiţiilor de alcătuire prevăzute de P 100-1, expertul decide clasa de
ductilitate de referinţă în acord cu valoarea selectată a factorului de comportare pentru evaluarea cantitativă, în funcţie de
alcătuirea structurii şi răspunsul aşteptat la acţiuni seismice severe.
B.3.1.1. Metodologia de nivel 1
(1) Pentru metodologia de nivel 1 se verifică îndeplinirea condiţiilor de alcătuire prevăzute în tabelul B.1.
Tabelul B.1 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologia de nivel 1
Criteriul neîndeplinit
Criterii privind clădirea şi structura principală de rezistenţă Criteriul
la acţiuni seismice îndeplinit Neîndeplinire Neîndeplinire
moderată majoră
(i) Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim: 45
Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale 45 25 - 44 0 - 24

sunt continue până
la fundaţii)
Structura este redundantă
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice
de încastrare
caracteristici similare de rezistenţă şi rigiditate
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice
de încastrare
dimensiuni similare în plan
Clădirea are o distribuţie uniformă a maselor pe verticală, la
toate nivelurile
situate deasupra cotei teoretice de încastrare (diferenţele
între masele de nivel
sunt mai mici de 30 %)
Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de
ansamblu sunt moderate
Structura are o infrastructură adecvată şi compatibilă cu
terenul de fundare
56
Dimensiunile elementelor structurale sunt favorabile
dezvoltării unui
mecanism de plastificare cu capacitate optimă de disipare a
energiei seismice
Calitatea betonului şi oţelului este conformă cu prevederile
P100-1
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 15
Distanţele dintre clădirea evaluată şi clădirile vecine sunt 15 8-14 0-7

suficient de mari
pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a
interacţiunii necontrolate
Planşeele intermediare (supantele) au o structură laterală
proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală
Interacţiunea pereţilor nestructurali cu structura este
controlată, nu cauzează
degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor
structurale adiacente
şi nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Sistem structural tip cadru 30 20 - 29 0 - 19

Stâlpii au proporţii de elemente lungi (raportul între
înălţimea secţiunii
transversale şi înălţimea liberă a stâlpului este mai mare
decât 3)
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat
utilizând rezistenţa la
compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este
mai mic decât 0,3
57
(b) Sistem structural tip pereţi 30 20 - 29 0 - 19
Grosimea pereţilor de beton armat este mai mare de 150
mm
Pereţii au la capete bulbi sau tălpi cu lăţimi limitate, prin
intersecţia pereţilor
nu se formează secţiuni transversale complicate, cu tălpi
excesive
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete (calculat
mai mic decât 0,15
(c) Hale parter cu grinzi articulate 30 20 - 29 0 - 19
Secţiunea stâlpilor este constantă pe înălţime
Rezemarea grinzilor pe stâlpi previne căderea grinzilor de
pe reazem la
deplasări orizontale mari ale capetelor superioare ale
stâlpilor
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat
mai mic decât 0,2
(iv) Condiţii referitoare la planşee Punctaj maxim: 10
Planşeele îndeplinesc rolul de diafragmă orizontală rigidă şi 10 5-9 0-4

rezistentă la
acţiuni în planul lor
B.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 şi 3

(1) Pentru metodologiile de nivel 2 şi 3 se verifică îndeplinirea condiţiilor de alcătuire prevăzute în tabelul B.2.
(2) Condiţiile care se referă la rezistenţa elementelor structurale şi modul potenţial de cedare al acestora se vor verifica
după evaluarea capacităţii de rezistenţă a elementelor structurale la diferite solicitări.
Tabelul B.2 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologiile de nivel 2 şi 3
Criterii privind clădirea şi structura principală de rezistenţă la acţiuni Criteriul
seismice îndeplinit Neîndeplinire Neîndeplinire
moderată majoră
58
Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt 45 25 - 44 0 - 24

continue până la fundaţii)
Structura este redundantă
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
caracteristici similare de rezistenţă şi rigiditate
Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare
dimensiuni similare în plan Clădirea are o distribuţie uniformă a maselor
pe verticală, la toate nivelurile situate deasupra cotei teoretice de
încastrare (diferenţele între masele de nivel sunt mai mici de 30 %)
Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt
moderate
Structura are o infrastructură adecvată şi compatibilă cu terenul de
fundare Calitatea betonului şi oţelului este conformă cu prevederile
P100-1
Dimensiunile elementelor structurale şi armarea acestora permit
dezvoltarea unui mecanism de plastificare cu capacitate optimă de
disipare a energiei seismice
Distanţele dintre clădirea evaluată şi clădirile vecine sunt suficient de 15 8-14 0-7
mari pentru a împiedica degradarea clădirilor ca urmare a interacţiunii
necontrolate
Planşeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau
sunt ancorate adecvat de structura principală
Interacţiunea pereţilor nestructurali cu structura este controlată, nu
cauzează degradări semnificative ale acestora sau ale elementelor
structurale adiacente şi nu alterează natura răspunsului structurii în
ansamblu
(a) Sistem structural tip cadru 30 20 - 29 0 - 19

Stâlpii au proporţii de elemente lungi (raportul între înălţimea secţiunii
transversale şi înălţimea liberă a stâlpului este mai mare decât 3)
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând
rezistenţa la compresiune a betonului stabilită conform 6.1, (11)) este
mai mic decât 0,3
Înnădirile şi ancorajele armăturilor respectă condiţiile din P 100-1
Armătura transversală din stâlpi şi grinzi respectă condiţiile de
dispunere prevăzute de P100-1
Armătura longitudinală din stâlpi şi grinzi respectă condiţiile de
dispunere prevăzute de P100-1
59
(b) Sistem structural tip pereţi 30 20 - 29 0 - 19
Grosimea pereţilor este mai mare decât 150 mm
Pereţii au la capete bulbi sau tălpi cu lăţimi limitate, prin intersecţia
pereţilor nu se formează secţiuni transversale complicate, cu tălpi
excesive
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete (calculat utilizând
mai mic decât 0,15
Armarea pereţilor respectă condiţiile constructive de dispunere a
armăturii date în P 100-1
Înnădirea şi ancorajul armăturilor respectă condiţiile din P 100-1
Raportul dintre momentul capabil al pereţilor şi momentul rezultat din
calculul structural în combinaţia seismică de proiectare este minim la
baza peretelui, deasupra cotei teoretice de încastrare
(c) Hale parter cu grinzi articulate 30 20 - 29 0 - 19
Secţiunea stâlpilor este constantă pe înălţime
Rezemarea grinzilor pe stâlpi previne căderea grinzilor de pe reazem la
deplasări orizontale mari ale capetelor superioare ale stâlpilor
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând
mai mic decât 0,2
Armarea stâlpilor respectă condiţiile constructive de dispunere a
armăturii date în P100-1
(iv) Condiţii referitoare la planşee Punctaj maxim: 10
Placa planşeelor are grosimea mai mare decât 100 mm şi este realizată 10 5-9 0-4
din beton armat monolit sau din predale prefabricate cu suprabetonare
de minim 80 mm grosime
Armăturile centurilor şi armăturile distribuite în placă respectă condiţiile
date în P100-1 şi în reglementările tehnice conexe
Prin modul de alcătuire şi armare al planşeelor, forţele seismice din
planul planşeului pot fi transmise la elementele structurii verticale
(pereţi, cadre)
Golurile în planşeu sunt bordate adecvat
La hale parter cu grinzi articulate, alcătuirea planşeului permite
îndeplinirea rolului de diafragmă orizontală rigidă şi rezistentă la acţiuni
în planul său
B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(1) Pentru evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se verifică existenţa degradărilor pentru fiecare din
cele şase categorii prevăzute în tabelul B.3. În funcţie de situaţia concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate
considera motivat şi alte tipuri de degradări, pentru creşterea relevanţei evaluării calitative.
60
(2) Distribuţia punctajului din tabelul B.3 pe categorii de degradări este orientativă. Expertul tehnic poate redistribui
motivat acest punctaj atunci când consideră că prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor
tipuri de degradări asupra siguranţei structurale a clădirii examinate.
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor şase categorii de degradări, (i)... (vi), este 100. Valoarea maximă
de 100 de puncte corespunde unei clădiri neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
(4) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea elementelor structurale şi a legăturilor
dintre acestea, modelul de calcul se adaptează astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea aşteptată a
structurii.
Tabelul B.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă
Cu degradări
Fără
Categorii de degradări:
degradări
Moderate Majore
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului Punctaj maxim: 50
61
Fisuri înclinate în zonele critice ale grinzilor sau stâlpilor 50 26 - 49 0 - 25
Fisuri înclinate în pereţi
Fisuri normale în grinzi şi stâlpi, cu deschideri mai mari de 0,3 mm
Expulzarea stratului de acoperire cu beton în zonele critice ale elementelor
structurale
Zdrobirea betonului din zonele critice ale stâlpilor, grinzilor sau pereţilor de
beton Flambajul armăturilor longitudinale
Fisuri care se dezvoltă în lungul barelor de armătură în zonele critice ale
elementelor structurale
Fisuri şi deformaţii remanente în zonele critice (zonele plastice) ale stâlpilor,
pereţilor şi grinzilor
Fisuri longitudinale în elementele structurale solicitate la compresiune
Fracturi înclinate sau normale în zonele critice ale elementelor structurale
Deplasări remanente ale elementelor structurale
Abateri de la verticalitate a structurii în ansamblu
Degradări locale cauzate de interacţiunea cu clădiri învecinate
Degradări severe ale componentelor nestructurale care interacţionează cu
structura (fisuri, crăpături, deformaţii excesive)
Fisuri în planşee cauzate de eforturi acţionând în planul lor
Degradări ale fundaţiilor sau terenului de fundare
(ii) Degradări produse de încărcările verticale, altele decât cele seismice, în Punctaj maxim: 15
elementele structurale sau nestructurale
15 8 - 14 0-7
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, Punctaj maxim: 8

contracţii, acţiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului)
8 5-7 1-4
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de Punctaj maxim: 10
lucru incorecte etc.)
10 6-9 1-5
(v) Degradări produse de factori de mediu (îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi Punctaj maxim: 10
chimici sau biologici etc.) asupra betonului sau armăturii de oţel
10 6-9 1-5
(vi) Degradări produse de utilizatori (factori antropici) Punctaj maxim: 7
7 3-6 1-3
B.4. Evaluarea cantitativă
62
B.4.1. Metodologia de nivel 1
B.4.1.1. Factori de comportare
(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare pentru aplicarea metodologiei de nivel 1 sunt:
(a) structuri în cadre de beton armat: q=2,5;
(b) structuri cu pereţi de beton armat: q=2,0;
(c) structuri cu schelet de beton armat, în concepţie gravitaţională, cu panouri de umplutură de zidărie: q = 2,0.
(2) Valorile maxime ale factorului q indicate la (1) sunt stabilite pentru structuri care nu respectă decât parţial regulile de
alcătuire a clădirilor amplasate în zone seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare.
B.4.1.2. Valori admisibile ale eforturilor unitare medii
(1) Valorile maxim admise ale eforturilor unitare tangenţiale medii în secţiunile elementelor structurale verticale, Vadm,
sunt:
vadm = 1,4 fct, pentru pereţi de beton armat;
vadm = 0,7 fct, pentru stâlpi de beton armat (B.1)
unde fct este valoarea de proiectare a rezistenţei la întindere a betonului stabilită conform 6.1 (12).
(2) Metodologia de nivel 1 se aplică numai pentru clădirile la care valoarea efortului axial mediu de compresiune
normalizat, în fiecare stâlp, calculată considerând valoarea de proiectare a rezistenţei betonului la compresiune stabilită
conform 6.1 (11), este mai mică decât 0,3.
(3) Metodologia de nivel 1 se aplică numai pentru clădirile la care valoarea efortului axial mediu de compresiune
normalizat, în fiecare perete, calculată considerând valoarea de proiectare a rezistenţei betonului la compresiune stabilită
conform 6.1 (11), este mai mică decât 0,15.
B.4.2.1. Factori de comportare
(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare pentru aplicarea metodologiei de nivel 2, pentru principalele tipuri de
structuri definite în P 100-1, sunt:
(a) structuri în cadre de beton armat:
- realizate înainte de 1963: q=2,0
- realizate între 1964-1977: q=2,5
63
- realizate după 2006: q=4,5
(b) structuri cu pereţi:
- realizate între 1992-2006:
-- cu pereţi independenţi q=3,5
-- cu pereţi cuplaţi q=4,0
- realizate după 2006 (clasa DCM sau DCH)
-- cu pereţi independenţi q=3,5
-- cu pereţi cuplaţi q=4,5
- realizate după 2006 (clasa DCL) q=2,0
(c) structuri duale:
- realizate după 2006 (clasa DCM sau DCH): q=4,5
- realizate după 2006 (clasa DCL): q=2,0
(d) structuri tip pendul inversat:
(e) structuri parter cu stâlpii în consolă conectaţi la partea superioară prin planşee cu comportare de diafragmă
(f) structuri flexibile la torsiune: q=1,5.
(2) Pentru structurile cu schelet de beton armat, în concepţie gravitaţională cu panouri de umplutură de zidărie, realizate
înainte de 1963, valoarea maximă a factorului de comportare este 2,0.
(3) Pentru clădirile multietajate cu structură neregulată pe verticală având parterul slab şi flexibil valoarea maximă a
factorului de comportare este 2,0.
64
(4) Valorile maxime ale factorului q indicate la (1) sunt stabilite pentru structuri care nu respectă decât parţial regulile de
alcătuire a construcţiilor amplasate în zone seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare.
B.4.2.2. Valori de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă
(1) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă şi de deformaţie ale elementelor se determină utilizând valorile
de proiectare ale rezistenţelor materialelor determinate conform 6.1 (11) şi (12).
(2) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă la încovoiere ale elementelor structurale pentru verificări la
Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de
proiectare ale rezistenţelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă la forţă tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la
Starea Limită Ultimă se calculează pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element, conform prevederilor
capitolul specific construcţiilor din beton din P 100-1 şi SR EN 1992-1-1.
(4) Capacităţile de rezistenţă determinate utilizând metode de calcul specifice elementelor structurale aparţinând
construcţiilor noi se vor reduce pentru a ţine seama de deficienţele de realizare a elementelor structurale existente, prin
raport cu cerinţele pentru elementele construcţiilor noi, şi de starea de degradare a acestora.
(5) Prin excepţie de la (4), momentele capabile necesare evaluării eforturilor asociate mecanismului de cedare care pot
conduce la ruperi cu caracter fragil nu se reduc decât în situaţia în care efectul deficienţelor de realizare poate fi
cuantificat pe baza unor prevederi ale documentelor normative aflate în vigoare.
(6) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă la forţă tăietoare ale elementelor
structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină conform SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând
valorile de proiectare ale rezistenţelor stabilite conform (1) şi factorul de ductilitate μΔ=4.
B.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor
(1) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă, factorul de amplificare a deplasărilor, c, se determină
astfel:
65
unde
T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii;
Ti, Ts valori limită care se aleg conform tabelului B.4.
(2) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită de Serviciu, factorul de reducere care ţine seama de
intervalul de recurenţă mai redus al acţiunii seismice, v, se determină astfel:
unde
T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii;
Ti, Ts valori limită care se aleg conform tabelului B.5.
Tabelul B.4 Valori limită Ti şi Ts pentru determinarea valorilor c
66
Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,50 1,30 0,40 1,20 0,25 1,10
1,0 0,40 1,10 0,25 1,00 0,20 0,80
0,7 0,30 0,80 0,20 0,70 0,10 0,60
Tabelul B.5 Valori limită Ti şi Ts pentru determinarea valorilor ν
Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,2 1,2 0 1 -3,0 0,8
1,0 0,2 0,9 0 0,7 -3,0 0,6
0,7 0,1 0,6 0 0,5 -1,0 0,4
(3) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă şi la Starea Limită de Serviciu a clădirilor realizate pe
baza codurilor P 100-1/2006 şi P 100-1/2013, conform sistemului legal de asigurare a calităţii în construcţii, factorul de
amplificare a deplasărilor, c, şi, respectiv, factorul de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă mai redus al
acţiunii seismice, v, se determină conform prevederilor codului de proiectare seismică pe baza căruia a fost proiectată
clădirea.
(1) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă şi de deformaţie ale elementelor se determină utilizând valorile
de proiectare ale rezistenţelor materialelor determinate conform 6.1 (11) şi (12).
67
(2) Valorile de proiectare ale rotirilor capabile ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se
determină conform SR EN 1998-3:2005 A 3.2.2 (1)-(6) la care se aplică un factor de reducere egal cu 3/4, considerând
valorile de proiectare ale rezistenţelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă la forţă tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la
Starea Limită Ultimă se determină conform SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând valorile de proiectare ale
rezistenţelor stabilite conform (1).
(4) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă la încovoiere ale elementelor structurale pentru verificări la
Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de
proiectare ale rezistenţelor stabilite conform (1), cu respectarea B.4.2.2 (4) şi (5).
(5) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă la forţă tăietoare ale elementelor
structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se calculează pe baza modelelor mecanice specifice tipului de
element, conform prevederilor din capitolul specific construcţiilor din beton din P 100-1 şi SR EN 19921-1, cu respectarea,
cu respectarea B.4.2.2 (4).
ANEXA C
Structuri din oţel
C.1. Domeniu de aplicare

(1) Această anexă conţine informaţii specifice pentru evaluarea construcţiilor din oţel în situaţia în care acestea se află
la data evaluării.
C.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din structura clădirii
C.2.1. Starea elementelor
(1) Se vor examina cu atenţie următoarele aspecte:
(a) starea fizică generală a oţelului şi a sistemelor de prindere (suduri, şuruburi, nituri);
(b) starea fizică generală a elementelor principale şi secundare care preiau acţiunea seismică;
(c) eventualele degradări ale elementelor structurale produse de alte acţiuni cum ar fi tasarea diferenţiată a reazemelor,
deformaţiile împiedicate datorate variaţiei de temperatură etc.
C.2.2. Geometria
68
(1) Datele colectate trebuie să includă următoarele aspecte:
(a) identificarea sistemelor de preluare a forţelor orizontale (în ambele direcţii);
(b) identificarea diafragmelor orizontale (planşee, contravântuiri orizontale);
(c) forma iniţială a secţiunii transversale şi dimensiunile acesteia;
(d) erori de execuţie şi montaj (excentricităţile dintre axele grinzilor şi stâlpilor, dezaxarea stâlpilor pe verticală,
deformarea elementelor structurale în timpul montajului etc.)
C.2.3. Detalii de alcătuire
(1) Datele colectate trebuie să includă informaţii privind:
(a) dimensiunile secţiunii elementelor care să permită determinarea caracteristicilor geometrice în secţiunile critice ale
elementelor existente;
(b) poziţia şi dimensiunile elementelor constructive (gusee, rigidizări, eclise, contrafişe etc.);
(c) modificări aduse secţiunilor elementelor (găuri, tăieturi, decupări, adăugiri etc.), deteriorări cauzate de exploatarea
defectuoasă (deformaţii din lovire, diminuarea secţiunii prin uzură);
(d) modul de alcătuire şi calitatea îmbinărilor (îmbinări de continuitate, îmbinări dintre diferite elemente), aşa cum sunt
în realitate (lipsă rigidizări, lipsă elemente de prindere, strângerea incompletă a piuliţelor, distanţe neconforme între axele
tijelor respectiv până la marginile pieselor din îmbinare, lipsă contact la îmbinările cu flanşe, organe de asamblare
neconforme, realizarea defectuoasă a cordoanelor de sudură etc.).
C.2.4. Materiale
(1) Datele colectate trebuie să cuprindă valorile limitei de curgere, rezistenţei de rupere, alungirii la rupere.
(2) Pentru prelevarea eşantioanelor de probă se vor alege zonele cu tensiuni reduse.
(3) Pentru determinarea proprietăţilor fizico-mecanice ale elementelor structurale conformate ca zone disipative
încovoiate (zone potenţial plastice) se vor utiliza eşantioane prelevate din inima secţiunii (în cazul secţiunilor din profile
laminate) respectiv din inima şi tălpile secţiunilor (în cazul secţiunilor compuse), cu refacerea ulterioară a capacităţii de
rezistenţă şi de deformare acolo unde este cazul.
(4) Pentru determinarea proprietăţilor fizico-mecanice ale elementelor nedisipative se vor utiliza eşantioane prelevate
din tălpile secţiunii.
(5) Pentru determinarea proprietăţilor fizico-mecanice ale materialelor din zona îmbinărilor se vor preleva probe de
material din eclise, flanşe şi organe de asamblare.
69
(6) Calitatea îmbinărilor cu sudură va fi atestată prin examinare vizuală, măsurători şi încercări nedistructive
(ultrasunete, pulbere magnetică, lichide penetrante etc.).
(7) Calitatea îmbinărilor cu şuruburi se va face prin verificarea strângerii şuruburilor şi determinarea caracteristicilor
fizico-mecanice a materialelor şi organelor de asamblare.
C.3. Evaluarea calitativă
C.3.1. Lista condiţiilor de alcătuire a structurilor din oţel amplasate în zone seismice
(1) Pentru evaluarea calitativă referitoare la modul de conformare generală a structurii şi de detaliere a elementelor
structurale se verifică îndeplinirea celor patru categorii de condiţii de alcătuire, prevăzute în tabelele C.1 sau C.2. În
funcţie de situaţia concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate considerat motivat şi alte condiţii de alcătuire, pentru
creşterea relevanţei evaluării calitative.
(2) Punctajul atribuit fiecărei categorii de condiţii din tabelul C.1 sau tabelul C.2 este orientativ. În funcţie de situaţia
concretă a fiecărei clădiri, expertul poate redistribui motivat aceste punctaje între cele patru categorii de condiţii (i).. .(iv).
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiţii, (i)...(iv), în situaţia îndeplinirii lor în
totalitate, este 100. Punctajul total rezultat în urma evaluării calitative reprezintă procentual măsura în care condiţiile de
alcătuire sunt satisfăcute.
C.3.1.1. Metodologia de nivel 1
(1) Pentru metodologia de nivel 1, se va verifica lista condiţiilor de alcătuire conform tabelului C.1.
Tabelul C.1 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologia de nivel 1
Criteriul
Criteriu
îndeplinit Neîndeplinire Neîndeplinire
moderată majoră
70
• Traseul încărcărilor este continuu 50 30 - 49 0 - 29
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea
stabilitate laterală şi suficiente zone potenţial plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenţei (diferenţele de
rezistenţă laterală între nivelurile succesive sunt mai mici de 20%)
• Nu există niveluri flexibile (diferenţele de de rigiditate laterală între
nivelurile succesive sunt mai mici de 30%)
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
structural de la un nivel la altul
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate elementele verticale sunt
continue până la fundaţie)
• Nu există diferenţe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendinţa de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infrastructură şi suprastructură are capacitatea de
rezistenţă necesară pentru a asigura transmiterea eforturilor la terenul de
fundare
• Infrastructura (sistemul de fundare) este în măsură să transmită la teren
forţele verticale şi orizontale şi să asigure stabilitatea la răsturnare a
construcţiei
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea minimă de 10 5-9 0-4

rost, conform P 100-1
• Planşeele intermediare (supantele) au o structură de susţinere şi
preluare a foţelor orizontale proprie sau sunt ancorate adecvat de
structura principală
• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi flexibil) de structură
71
(a) Structuri tip cadre necontravântuite 30 20 - 29 0 - 19
- Grinzi:
• zonele potenţial plastice (de la capetele grinzilor) au secţiuni din clasa 1
de secţiune şi sunt prevăzute cu legături laterale la ambele tălpi
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând
transmite la stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi:
• zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi de la capătul superior al
stâlpului aflat la ultimul etaj au secţiuni din clasa 1 de secţiune
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată
cu plăci de dublare) are supleţea suficient de mică (conform P 100-1)
astfel încât este evitată pierderea stabilităţii locale
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de
continuitate la nivelul tălpilor (superioară şi inferioară) grinzilor adiacente
şi/sau a vutelor care asigură continuitatea transmiterii tensiunilor normale
de la o grindă la alta
(b) Structuri cu cadre contravântuite centric 30 20 - 29 0 - 19

• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
• Diagonalele dispuse în "X" au zvelteţea λ
• Diagonalele dispuse în "V" au zvelteţea λ ≤ 2,0 λe

• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere al diagonalelor în "V"
cu legături laterale la ambele tălpi
72
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric 30 20 - 29 0 - 19
• Bara disipativă are secţiunea încadrată în clasa 1 de secţiuni
• Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea şi nici nu este întărită
cu plăci de dublare
• La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături
laterale care împiedică pierderea stabilităţii generale
• La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele feţe ale inimii
rigidizări transversale; în lungul barei disipative scurte sau intermediare
sunt prevăzute rigidizări transversale intermediare
• Diagonalele au secţiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secţiune.
Zvelteţea lor este
(iv) Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim: 10
• Prin grosimea plăcii din beton şi dimensiunile reduse ale golurilor sau 10 5-9 0-4
prin existenţa contravântuirilor orizontale, planşeul poate fi considerat
diafragmă orizontală rigidă
C.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 şi 3

(1) Pentru metodologiile de nivel 2 şi 3 se va verifica lista condiţiilor referitoare la alcătuirea şi conformarea structurilor
metalice din tabelul C.2.
(2) Condiţiile care se referă la rezistenţa elementelor structurale şi natura cedării potenţiale a acestora se vor verifica
după evaluarea rezistenţei elementelor structurale la diferite solicitări.
Tabelul C.2 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologiile de nivel 2 şi 3
Criteriul
Criteriu
îndeplinit Neîndeplinire Neîndeplinire
moderată majoră
73
• Conform criteriu (i) din Tabelul C.1 50 30 - 49 0 - 29
• Conform criteriu (ii) din Tabelul C.1 10 5-9 0-4
(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale. Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadre necontravântuite 30 20 - 29 0 - 19

• Ierarhizarea capacităţilor de rezistenţă ale elementelor structurale
asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei
seismice, zonele disipative fiind situate la capetele grinzilor în vecinătatea
îmbinării grindă-stâlp - Grinzi:
• zonele potenţial plastice (de la capetele grinzilor) au secţiuni din clasa 1
de secţiune.
• ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii stabilităţii generale
în zonele potenţial plastice, valoarea forţei ce trebuie preluată de
respectivele reazeme fiind conform P 100-1;
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând
transmite la stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii -
Stâlpi:
• zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi de la capătul superior al
stâlpului aflat la ultimul etaj au secţiuni din clasa 1 de secţiune;
• panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru (îmbinarea
grindă- stâlp) pot prelua forţa tăietoare corespunzătoare momentelor
plastice capabile ale zonelor disipative ale grinzilor adiacente;
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată
cu plăci de dublare) are supleţea suficient de mică (conform P 100-1)
astfel încât este evitată pierderea stabilităţii locale;
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de
continuitate la nivelul tălpilor (superioară şi inferioară) grinzilor adiacente
care asigură continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la
alta;
• în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate lateral la nivelul tălpii
superioare a grinzilor adiacente;
• zvelteţea stâlpului, în planul în care grinzile pot forma articulaţii plastice
este limitată la valoarea:
74
(b) Structuri cu cadre contravântuite centric 30 20 - 29 0 - 19
seismice astfel încât plastificarea diagonalelor întinse să se producă
înainte de formarea articulaţiilor plastice sau de pierderea stabilităţii
generale / locale în grinzi şi stâlpi;
• Diagonalele dispuse în "X" au zvelteţea λ 1,3λ e ≤ λ ≤ 2,0λe
• Diagonalele dispuse în "V" au zvelteţea λ ≤ 2,0λe
• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a diagonalelor în "V"
cu legături laterale la ambele tălpi
• Zvelteţea stâlpilor în planul contravântuit este
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric 30 20 - 29 0 - 19

seismice astfel încât barele disipative amplasate în structură sunt capabile
să disipeze energia prin formarea de mecanisme plastice de forfecare,
încovoiere sau încovoiere însoţită de forfecare;
• Bara disipativă are secţiunea încadrată în clasa 1 de secţiuni;
• Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea şi nici nu este întărită
cu plăci de dublare
• La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături
laterale care împiedică pierderea stabilităţii generale (putând prelua o forţă
de compresiune egală cu 0,06 ⋅fy⋅b⋅tf)
• La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele feţe ale inimii
rigidizări transversale cu grosimea mai mare de 75% din grosimea inimii
dar cel puţin de 10 mm şi cu lăţimea până la marginea tălpii. Rigidizările
intermediare sunt amplasate conform P 100-1;
• Axa diagonalelor se intersectează cu axa barei disipative în dreptul
rigidizării de capăt sau în interiorul lungimii barei disipative;
• Diagonalele au secţiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secţiuni.
• Stâlpii au secţiuni încadrate în clasa 1 de secţiuni în zonele potenţial
plastice. Zvelteţea lor în planul contravântuit este
(iv) Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim: 10
75
• Placa planşeelor este realizată din beton armat monolit, armăturile 10 6-9 0-5
distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la încovoiere şi forţa
tăietoare pentru forţele seismice aplicate în planul planşeului; golurile în
planşeu sunt bordate cu armături suficiente, ancorate adecvat
• Forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la elementele
structurii verticale (grinzi principale şi secundare) prin intermediul
conectorilor în cazul planşeelor din beton sau prin platelajul metalic şi/sau
contravântuirile orizontale în cazul planşeelor metalice;
NOTĂ:
1. Dacă condiţiile concrete de investigare a construcţiei nu permit stabilirea suficient de detaliată a condiţiilor, nivelul de
îndeplinire a acestora se estimează pe baza practicii din perioada realizării clădirii, cu reducerea adecvată a punctajului.
În funcţie de gradul de încredere al datelor astfel stabilite, punctajul se reduce prin înmulţirea cu factori cu valori între 0,50
şi 1,0.
C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(1) Pentru evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se verifică existenţa degradărilor pentru fiecare din
cele cinci categorii prevăzute în tabelul C.3. În funcţie de situaţia concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic poate
considera motivat şi alte tipuri de degradări, pentru creşterea relevanţei evaluării calitative.
(2) Distribuţia punctajului din tabelul C.3 pe categorii de degradări este orientativă. Expertul tehnic poate redistribui
motivat acest punctaj atunci când consideră că prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor
tipuri de degradări asupra siguranţei structurale a clădirii examinate.
Notă:
De exemplu, în cazul structurilor care nu au suferit în timpul exploatării nici un eveniment seismic care să producă
incursiuni în domeniul post-elastic în elementele structurale, valoarea coeficientului R2 (de maxim 100 puncte) se
estimează fără a se ţine seama de punctajul pentru degradările produse de acţiunea cutremurului.
(3) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor cinci categorii de degradări, (i)...(vi), este 100. Valoarea maximă
de 100 de puncte corespunde unei clădiri neafectate de degradări seismice sau de altă natură.
76
(4) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea elementelor structurale şi a legăturilor
dintre acestea, se va adapta modelul de calcul astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea probabilă a
structurii.
C.4. Evaluarea cantitativă
C.4.1. Metodologia de nivel 1
C.4.1.1. Factori de comportare
(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare q pentru aplicarea metodologiei de nivel 1 sunt:
(a) cadre necontravântuite: q = 2,0;
(b) cadre contravântuite cu diagonale în "X": q = 2,0;
(c) cadre contravântuite cu diagonale în "V": q = 1,5;
(d) cadre contravântuite excentric: q = 2,0;
(e) cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: q = 2,0.
(2) Valorile factorului q indicate la (1) sunt valori aproximative stabilite pentru structuri care nu respectă decât parţial
regulile de alcătuire a construcţiilor amplasate în zone seismice.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire şi redundanţă a clădirii şi acestea
permit considerarea unor valori q mai realiste, valorile factorilor de comportare precizaţi anterior se pot majora cu maxim
30% faţă de valorile indicate.
(4) La structurile metalice de tip pendul inversat şi la structurile metalice în cadre necontravântuite cu rigle articulate nu
poate fi aplicată metodologia de nivel 1.
Tabelul C.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă
Cu degradări
Fără
Categorii de degradări:
degradări Degradări Degradări
moderate majore
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului Punctaj maxim: 50
77
• Grinzi: deformaţii în domeniul plastic, voalarea pereţilor secţiunii, fisuri 40 21 - 39 0 - 20
şi ruperi parţiale
• Bare disipative (link-uri): deformaţii plastice severe, fisuri şi ruperi
parţiale
• Stâlpi: deformaţii moderate, voalări ale tălpilor, incursiuni în domeniul
plastic (la unii stâlpi)
• Prindere grindă / bare disipative - stâlp: deformaţii pronunţate, ruperi
ale elementelor prinderii cu diminuarea rezistenţei capabile (fără a fi
afectate însă mijloacele de prindere care transmit forţa tăietoare)
• Nodul de cadru: deformaţii pronunţate, voalare, fisuri şi ruperi parţiale
ale sudurilor
• Prinderi de continuitate ale stâlpilor şi grinzilor: incursiuni în domeniul
plastic fără ruperi ale elementelor de continuitate sau ale mijloacelor de
prindere
• Contravântuiri verticale: flambaj, deformaţii plastice, cedarea prinderilor
• Baza stâlpilor: deformaţii plastice ale plăcii de bază, traverselor,
deformaţii plastice / ruperea şuruburilor de prindere în fundaţii
• Diafragme orizontale:
- metalice: deformaţii pronunţate, flambajul unor bare de contravântuire,
ruperea mijloacelor de prindere a barelor de contravântuire şi/sau
panourilor metalice de structura de rezistenţă
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planşeelor, distrugerea prinderii
plăcii din beton armat de structură metalică (smulgerea din conectori /
ruperea conectorilor)
(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 18
• Fisuri şi degradări în plăcile planşeelor 18 10 - 17 0-9

• Pierderea stabilităţii generale a stâlpilor şi grinzilor
• Pierderea stabilităţii locale a elementelor componente ale stâlpilor şi
grinzilor
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, Punctaj maxim:7
contracţii, acţiunea temperaturii)
7 4-6 0-3
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (dezaxări ale stâlpilor, Punctaj maxim: 8
contravântuirilor, defecte în îmbinări sudate, defecte în îmbinări cu
şuruburi) sau de intervenţii asupra elementelor structurale (reducerea
secţiunilor elementelor prin decupare, tăiere sau găurire) 8 5-7 0-4
(v) Degradări produse de factori de mediu: agenţi corozivi chimici sau Punctaj maxim: 20
factori biologici asupra: - oţelului (coroziune, exfolieri) - elementelor
îmbinărilor 20 11 - 19 0 - 10
78
(vi) Degradări produse de utilizatori (factori antropici) Punctaj maxim: 7
7 3-6 1-3
C.4.1.2. Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel 1

(1) În condiţiile aplicării procedeelor de calcul simplificate descrise la 8.1.3.1, valorile admisibile ale tensiunilor medii în
secţiunile stâlpilor şi contravântuirilor verticale se consideră:
vadm = 0,25 fy, pentru inimile stâlpilor (C.1)
σadm = 0,50 f , pentru diagonalele contravântuirilor (întinse sau comprimate) (C.2)
unde fy este valoarea limitei nominale de curgere a mărcii oţelului în care a fost încadrat materialul pe baza
încercărilor.
Notă:
Valoarea limitei nominale de curgere fy corespunzătoare mărcii oţelului în care se încadrează materialul se obţine pe
baza încercărilor şi a surselor de informare existentă, diminuată prin aplicarea factorului de încredere CF.

C.4.2.1. Factori de comportare
(1) Valorile maxime ale factorului de comportare q pentru aplicarea metodologiei de nivel 2 sunt date în tabelul C.4:
Tabelul C.4 Valori maxime ale factorului de comportare pentru aplicarea metodologiei de nivel 2
Structuri realizate Structuri realizate

Tipuri de structuri
înainte de 19911 după 19921
Structuri parter
cadre necontravântuite parter, cu rigle q=2,0 q=2,0

articulate:
cadre necontravântuite cu o singura q=2,0 q=2,5
deschidere, cu rigle încastrate:
79
cadre necontravântuite cu o mai multe q=3,0 q=3,0
deschideri, cu rigle încastrate:
cadre contravântuite cu diagonale în "X": q=2,5 q=3,0
cadre contravântuite cu diagonale în "V": q=1,5 q=2,0
cadre contravântuite excentric: q=2,0 q=3,0
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: - q=3,0
Structuri etajate
cadre necontravântuite (cu rigle încastrate): q=3,0 q=3,5
cadre contravântuite cu diagonale în "X": q=2,5 q=3,5
cadre contravântuite cu diagonale în "V": q=1,5 q=2,0
cadre contravântuite excentric: q=2,0 q=3,5
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: - q=3,5
Structuri de tip pendul inversat q=1,5 q=2,0
Structuri sensibile la torsiune q=1,5 q=1,5
Structuri cu parter slab şi flexibil q=1,5 q=2,0
Notă:
Valorile maxime ale factorilor de comportare sunt daţi în funcţie de codul de proiectare seismică aflat în vigoare la data
elaborării proiectului clădirii.
(2) Valorile maxime ale factorului q indicate la C.4 sunt valori aproximative stabilite pentru structuri care nu respectă
decât parţial regulile de alcătuire a construcţiilor amplasate în zone seismice din codul P 100-1 aflat în vigoare.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire şi redundanţă a clădirii, expertul
are posibilitatea de mărire a valorilor factorului de comportare q conform prevederilor indicate la 6.7.(7).
C.4.2.2. Valori de proiectare utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 2
80
(1) Valorile de proiectare a capacităţilor de rezistenţă se calculează pe baza modelelor mecanice specifice tipului de
element, conform prevederilor capitolelor specifice structurilor metalice din P 100-1 şi codurilor specifice structurilor
metalice.
(2) Valorile de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă pentru elemente se calculează utilizând valorile de proiectare
ale rezistenţelor materialelor determinate conform 6.1 (10), (11) şi (12).
C.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor
(1) Pentru verificările deplasărilor laterale la starea limită ultimă, factorul de amplificare a deplasărilor, c, se determină
conform P 100-1.
(1) În cazul clădirilor cu structură metalică, metodologia de nivel 3 se va aplica numai după ce acestea au fost evaluate
prin metodologia de nivel 2 sau după ce elementele structurii au fost verificate la starea limită ultimă şi starea limită de
serviciu utilizând efectele acţiunii seismice obţinute dintr-un calcul structural utilizând metoda forţelor laterale statice
echivalente.
(2) Valoarea deplasării laterale ultime capabile a structurii, du, se limitează la valoarea corespunzătoare atingerii rotirilor
şi deformaţiilor axiale maxime în elementele structurale conform C.4.3.1.
C.4.3.1. Capacităţi de deformare inelastică în elementele structurale în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
(1) Capacitatea de deformare inelastică a elementelor structurale se calculează având în vedere natura solicitării şi
sensibilitatea la pierderea stabilităţii locale a elementului după cum urmează:
(a) Cadre necontravântuite
Rotirea inelastică maximă, θu, a grinzilor şi stâlpilor supuşi la încovoiere, pentru verificări la SLU este exprimată în
funcţie de rotirea de la capătul elementului (considerat cu axa nedeformată) în cazul în care curgerea materialului a
cuprins întreaga secţiune, θy.
Pentru grinzi şi stâlpi, pentru care (NEd/Npl,Rd) ≤ 0,3 , rotirea inelastică este:
θu =8,0 θy, pentru secţiuni clasa 1 (C.3)
θu =3,0 θy, pentru secţiuni clasa 2 (C.4)
unde
81
W pl modulul de rezistenţă plastic
fy limita de curgere nominală a oţelului din element, determinată pe baza valorii medii rezultată în urma încercărilor şi a
surselor de informare existentă, corectată cu factorul de încredere CF
lb, lc lungimea teoretică a grinzii, respectiv a stâlpului
Ib, Ic momentul de inerţie a secţiunii grinzii, respectiv a stâlpului
NEd forţa axială din element
Npl,Rd=Afy/γΜ0 forţa axială capabilă plastică a elementului
γΜ0 coeficient parţial de siguranţă pentru oţel, conform P 100-1
În condiţiile în care prinderea riglă-stâlp are o alcătuire adecvată pentru a evita fenomenele de instabilitate locală şi o
capacitate de rezistenţă suficientă pentru a permite deformarea inelastică a zonei potenţial plastice din grindă, ţinând
seama şi de suprarezistenţa locală a materialului (vezi relaţia (6.1) din P100-1: Rd ≥ 1,1yovRfy), rotirea inelastică maximă,
θu, a prinderilor grindă-stâlp pentru verificările la SLU este:
θu = 0,040 rad (C.7)
(b) Cadre contravântuite centric
Deformaţia inelastică maximă a diagonalei comprimate, Δc,u, pentru verificări la SLU este exprimată în funcţie de
deformaţia axială a acesteia sub forţa de compresiune care produce flambajul, Δc, ca un multiplu al acestei deformaţii:
Δc,u = 6Δc, pentru secţiuni clasa 1 (C.8)
Δc,u = 2Δc pentru secţiuni clasa 2 (C.9)
în care:
82
Nb,Rd=xAfy/yMl capacitatea de rezistenţă la flambaj a barei comprimate;
fy are semnificaţia de la (a);
l lungimea teoretică a diagonalei;
γ
Μl coeficient parţial de siguranţă pentru oţel, conform P 100-1.
Deformaţia inelastică maximă a diagonalei întinse, Δt,u, pentru verificări la SLU este exprimată în funcţie de deformaţia
axială a acesteia sub forţa de întindere care produce curgerea, Δt, ca un multiplu al acestei deformaţii:
Δt,u=9Δt , pentru secţiuni clasa 1 şi clasa 2 (C.11)
în care:

l lungimea teoretică a barei;
γ
Μ0 coeficient parţial de siguranţă pentru oţel, conform P 100-1.
Deformaţia inelastică a grinzilor sau stâlpilor supuşi la întindere, Δt,u, pentru verificări la SLU este exprimată în funcţie
de deformaţia axială produsă de forţa de întindere, Δt, ca un multiplu al acestei deformaţii:
Δt,u = 5,0 Δt pentru secţiuni clasa 1 şi clasa 2 (C.13)
83
în care:
Nt,Rd = Afy forţa capabilă la întindere a barei;

l lungimea teoretică a barei.
Notă:
Prevederile prezentului paragraf nu se aplică structurilor cu cadre contravântuite excentric.
(c) Cadre contravântuite excentric

Rotirea inelastică maximă a barelor disipative, θu, pentru verificări la SLU este:
θu=0,08 rad, pentru bare disipative scurte (C.15)
θu=0,02 rad, pentru bare disipative lungi (C.16)
0,02 rad. < θu < 0,08 rad. pentru bare disipative intermediare (C17) (se determină prin interpolare liniară între valorile
de mai sus). .
(2) În cazul structurilor existente din oţel care respectă cerinţele de conformare (ansamblu, elemente, prinderi) şi
comportare (mecanism de cedare favorabil) prevăzute în P 100-1 se pot adopta valori mai mari ale deplasărilor relative
de nivel cu până la 1/R3 (R3 evaluat conform capitolului 8) în condiţiile în care structura se încadrează în clasa de risc
seismic III.
ANEXA D
Structuri din zidărie
D.1. Domeniu de aplicare
84
(1) Această anexă conţine informaţii specifice pentru evaluarea construcţiilor cu pereţi structurali din zidărie, în situaţia
în care acestea se află la data evaluării.
(2) Prevederile se referă la clădirile cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată, cu planşee fără
rigiditate semnificativă în plan orizontal şi cu planşee rigide în plan orizontal.
D.2. Informaţii necesare
D.2.1. Informaţii generale privind construcţia
(1) Informaţiile cu caracter general privind clădirile din zidărie se referă la:
(a) data (perioada) execuţiei;
(b) numărul de niveluri;
(c) forma şi dimensiunile în plan;
(d) forma şi dimensiunile în elevaţie;
(e) tipul zidăriei (nearmată, confinată);
(f) natura elementelor pentru zidărie şi modul de zidire (cu mortar, zidărie uscată);
(g) tipul şi materialele planşeelor;
(h) tipul şi materialele acoperişului (şarpantei);
(i) natura terenului de fundare;
(j) tipul şi materialele fundaţiilor;
(k) tipul şi materialele finisajelor şi decoraţiilor exterioare.
(2) Informaţiile menţionate la (1) se colectează din documentele disponibile şi prin examinare vizuală.
D.2.2. Informaţii privind starea fizică a clădirii
(1) Informaţiile privind starea fizică a clădirii se referă la:
(a) degradarea fizică a materialelor structurii:
- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei, efecte de îngheţ - dezgheţ, degradarea mortarului;
- degradarea planşeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn, prezenţa microorganismelor şi a
ciupercilor;
- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranţilor, ancorelor, grinzilor de planşeu;
- incendiu.
(b) afectarea structurii din cauze neseismice:
- cedarea terenului de fundare;
85
- efectul împingerilor date de arce, bolţi, cupole;
- deteriorarea planşeelor din încărcări verticale (ruperi locale, deformaţii excesive, vibraţii).
(c) afectarea structurii din acţiuni seismice: identificarea şi descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fisurilor pe baza
tipologiei specifice (separare, rotire, lunecare, ieşire din plan) sau prin identificarea deformaţiilor aparente: ieşire din plan
vertical, umflare, deformarea bolţilor etc.
(2) Informaţiile se colectează prin examinare vizuală şi se consemnează în raportul de expertiză.
D.2.3. Informaţii privind geometria
(1) Informaţiile privind geometria clădirilor din zidăriei se referă la:
(a) poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile acestora;
(b) continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;
(c) poziţionarea şi dimensiunile în plan şi în elevaţie ale golurilor (uşi, ferestre) şi ale zonelor de perete cu grosime
redusă (nişe);
(d) poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează împingeri (arce, bolţi, cupole)
cu stabilirea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă, grosime), precum şi a elementelor care pot prelua împingerile
(contraforţi, tiranţi);
(e) poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau metalice, grosimea plăcilor
de beton, existenţa planşeelor parţiale sau cu goluri mari;
(f) poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri), ale buiandrugilor şi ale tiranţilor;
(g) dimensiunile şi geometria fundaţiilor.
(2) Pentru toate nivelurile de cunoaştere, informaţiile specifice privind geometria structurilor se vor obţine din
documentele descrise la 4.3 cu următoarele precizări:
(a) examinare vizuală: se recomandă ca rezultatele examinării vizuale să fie prezentate sub formă de piese desenate,
pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu rezistenţă semnificativă la forţă tăietoare (poziţionarea în
plan, principalele dimensiuni geometrice), elementele de zidărie care generează eforturi de împingere (arce, bolţi,
cupole), direcţiile de rezemare ale planşeelor şi alcătuirea acestora (în zone semnificative, de exemplu în încăperile cu
deschideri mari);
(b) releveul clădirii: se recomandă ca releveul construcţiei să conţină desene cotate complet, pentru fiecare nivel, în
care să fie reprezentate cel puţin: toate elementele din zidărie (atât cele structurale, cât şi cele nestructurale, inclusiv
elementele de confinare, unde acestea există), elementele de zidărie care generează eforturi de împingere (arce, bolţi,
86
cupole), inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi a umpluturilor peste acestea, detalii ale rezemărilor
tuturor planşeelor.
D.2.4. Detalii constructive
(1) Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se referă la:
(a) tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
(b) tipul şi calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa sau lipsa centurilor la nivelul planşeului; existenţa sau
lipsa ancorelor şi tiranţilor;
(c) tipul buiandrugilor;
(d) alcătuirea elementelor structurale care generează împingeri şi a elementelor care pot prelua împingerile (contraforţi,
pilaştri, tiranţi);
(e) existenţa zonelor de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri etc.
(f) detalii privind intervenţiile în timp asupra construcţiei:
- modificarea poziţiei sau dimensiunilor golurilor din pereţii structurali; de exemplu, modificarea deschiderii sau a
înălţimii golurilor, desfiinţarea totală sau parţială a buiandrugilor sau arcelor etc.;
- crearea de goluri noi;
- desfiinţarea de goluri: umpluturi din zidărie sau alte materiale cu sau fără ţesere;
- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii.
(g) alcătuirea elementelor structurale cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la ultimul nivel (pod sau mansardă), ancorate sau neancorate: frontoane, timpane,
calcane;
- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapete, elemente decorative) sau la nivelul acoperişului (atice, coşuri
de fum şi de ventilaţie).
(h) alcătuirea planşeelor:
- materialele şi identificarea esenţelor (în cazul planşeelor din lemn);
- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele între acestea);
- dimensiunile elementelor principale;
- detaliile constructive ale rezemărilor şi prinderilor pe pereţii structurali.
(i) alcătuirea infrastructurii şi fundaţiilor:
- existenţa subsolului, suprafaţa ocupată, tipul subsolului (parţial sau general);
87
- materialele pereţilor subsolului: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat;
- alcătuirea planşeului peste subsol: planşeu drept (cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă, cu grinzi şi podină din
lemn, din beton armat), bolţi din zidărie;
- adâncimea de fundare;
- materialele din care sunt alcătuite fundaţiile: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat, soluţii mixte;
- existenţa hidroizolaţiilor.
(j) condiţiile de teren:
- topografia amplasamentului: teren plan, în pantă, teren inundabil;
- natura terenului de fundare: normal, cu sensibilităţi (sensibil la umezire, cu contracţii şi umflări mari, lichefiabil), agresiv
faţă de materialele de construcţie;
- nivelul apei freatice;
- existenţa reţelelor edilitare (apă sau canalizare) cu pierderi de apă.
(2) Informaţiile de la (1) se obţin conform 4.2, cu următoarele precizări:
(a) inspecţia în teren limitată se face prin examinare vizuală, când este posibil după desfacerea tencuielilor; se
examinează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime;
- legăturile între pereţii care se intersectează;
- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora de pereţi;
(b) inspecţiile în teren extinse şi cuprinzătoare se fac prin examinare vizuală, pentru fiecare nivel al clădirii, şi constau
în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1,0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea: caracteristicilor în profunzime ale zidăriei, legăturilor între pereţi la intersecţii,
legăturilor între pereţi şi planşee;
- desfacerea tavanelor sau a pardoselilor pentru examinarea alcătuirii planşeelor;
- decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expertul tehnic).
(c) inspecţia în teren extinsă se face pentru cel puţin 20% din numărul pereţilor, iar inspecţia în teren cuprinzătoare se
face pentru cel puţin 40% din numărul pereţilor.
D.2.5. Proprietăţile materialelor
(1) Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:
88
(a) caracteristicile zidăriei:
- tipul şi materialul elementelor pentru zidărie;
- caracteristicile elementelor pentru zidărie: cărămizi formate manual sau presate, uscate sau arse (cu precizarea
gradului de ardere);
- gradul de afectare (din îngheţ-dezgheţ, ascensiunea apei capilare etc.);
- tipul şi calitatea mortarului (tipul liantului şi agregatelor, dozajul liantului);
- gradul de afectare (carbonatare, îngheţ-dezgheţ sau alte acţiuni);
- lungimile de suprapunere şi regularitatea suprapunerii elementelor în rânduri succesive şi a grosimii rosturilor verticale
şi orizontale;
- legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;
- umplerea rosturilor cu mortar: toate rosturile umplute, rosturile verticale neumplute, gradul de umplere, compactitatea
mortarului, zidărie fără mortar.
(b) calitatea execuţiei pereţilor: verticalitate, planeitate.
(c) rezultatele încercărilor nedistructive in-situ (încercări cu prese plate, încercări sonice, endoscopie etc.)
(d) rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente pentru zidărie şi mortare extrase din lucrare.
(2) Încercările pentru determinarea caracteristicilor materialelor se fac conform prevederilor de la 4.2 cu următoarele
precizări:
(a) încercări limitate: se fac prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a elementelor din care aceasta este alcătuită.
Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru fiecare tip de zidărie din clădire şi, în toate cazurile, pentru
fiecare nivel al clădirii.
(b) încercări extinse: se va efectua cel puţin o încercare din cele menţionate la punctul (d) de la aliniatul (1) la fiecare
nivel, pentru fiecare tip de material existent în structură (cu aceleaşi elemente şi tip de mortar), în plus faţă de verificările
vizuale de la (a). Încercările nedistructive menţionate la punctul (c) de la aliniatul (1) sunt complementare celor de la
punctul (d) şi nu le pot înlocui pe acestea.
(c) încercări cuprinzătoare: se fac cel puţin trei încercări pentru fiecare tip de material existent în lucrare şi pentru
fiecare nivel al clădirii.
D.3. Evaluarea seismică
D.3.1. Metodologii de evaluare
89
(1) Evaluarea cantitativă a siguranţei seismice a clădirilor din zidărie, în prezenţa încărcărilor verticale (permanente şi
utile), implică două categorii de verificări:
(a) verificarea ansamblului structurii şi a pereţilor structurali pentru acţiunea seismică în planul pereţilor;
(b) verificarea pereţilor pentru acţiunea seismică perpendiculară pe plan.
(2) În acord cu prevederile aliniatului (1), capitolul 2.3.1, metodologia de nivel 1 se aplică următoarelor categorii de
clădiri cu pereţi structurali din zidărie:
(a) clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat monolit, având regim
maxim de înălţime P+2E, în zone seismice cu ag ≤ 0,20 g, şi P+4E, în zone seismice cu ag ≤ 0,15 g;
(b) clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat monolit, având regim
maxim de înălţime P+2E, în zone seismice cu ag ≤ 0,15 g
(c) clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu ag = 0,10 g.
(3) Metodologia de nivel 1 constă în:
(a) evaluare calitativă;
(b) evaluare prin calcul pentru efectul de ansamblu al acţiunii seismice în planul pereţilor;
(c) evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor, dacă evaluarea calitativă a
identificat existenţa pereţilor sau a altor elemente majore de zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de
prăbuşire, parţială sau totală.
(4) Metodologia de nivel 2 se aplică clădirilor cu pereţi structurali din zidărie cu sau fără planşee rigide şi rezistente la
acţiuni în planul lor.
(a) evaluarea calitativă;
(b) evaluarea prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor;
(c) evaluarea prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.
(6) Metodologia de nivel 3 poate fi aplicată doar pentru clădiri la care, în urma colectării datelor pentru evaluarea
structurală, nivelul de cunoaştere este KL3.
(b) evaluare prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor;
(c) evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.
90
D.3.2. Evaluarea calitativă
D.3.2.1. Evaluarea calitativă pentru metodologia de nivel 1
(1) Evaluarea calitativă se face ţinând seama de:
(a) alcătuirea clădirii;
(b) degradarea clădirii.
(2) Evaluarea indicatorului R1 ţine seama de regimul de înălţime al clădirii, rigiditatea planşeelor la acţiuni în plan
orizontal şi regularitatea geometrică şi structurală.
(3) Rezultatul evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică se cuantifică prin indicatorul
R1, unde 0 ≤ R1 ≤ 100. Valori maxime pentru indicatorul Ri sunt date în tabelul D.1a şi D.1b. În funcţie de situaţia concretă
a fiecărei clădiri, expertul adoptă valori pentru indicatorul R1 inferioare celor maxime. Punctajul maxim, corespunzător
clădirilor care respectă condiţiile de alcătuire seismică din reglementările tehnice în vigoare, este 100.
(4) Rezultatul evaluării calitative a gradului de afectare structurală se cuantifică prin indicatorul R 2, unde 0 ≤ R2 ≤ 100,
care se calculează cu relaţia (D.1). Valorile maxime ale punctajelor Ah şi Av sunt date în tabelul D.3. În funcţie de situaţia
concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic adoptă valorile Ah şi Av pentru aprecierea realistă a efectelor diferitelor tipuri de
degradări asupra siguranţei structurale a clădirii examinate. Punctajul maxim, corespunzător clădirilor fără degradări, este
100.
Tabelul D.1a Valori maxime ale indicatorului R1, zidărie nearmată - metodologia de nivel 1
Condiţii de regularitate
Regim de
Rigiditate planşee
înălţime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în
plan şi în elevaţie plan sau în elevaţie plan şi în elevaţie
≤ P+2E 100 85 70
Rigide
> P+2E 85 70 60
≤ P+2E 75 55 40
Fără rigiditate
semnificativă
> P+2E 55 40 20
91
Tabelul D.1b Valori maxime ale indicatorului R1, zidărie confinată - metodologia de nivel 1
Condiţii de regularitate
Regim de
Rigiditate planşee
înălţime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în
plan şi în elevaţie plan sau în elevaţie plan şi în elevaţie
Rigide ≤ P+2E 100 100 85
> P+2E 90 85 75
Fără rigiditate ≤ P+2E 85 70 60

semnificativă
> P+2E 70 55 35
Tabelul D.2 Valori maxime Ah, Av - metodologia de nivel 1
Tipul avariilor Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10
Notă:
Elementele orizontale includ: planşee, bolţi, cupole, şarpante.
(5) Indicatorul R2 se determină cu relaţia:
R2 = Ah + Av (D.1)
92
unde
Av punctajul acordat în funcţie de starea de avariere a elementelor verticale;
Ah punctajul acordat în funcţie de starea de avariere a elementelor orizontale.
(6) Avariile caracteristice în pereţii din zidărie care se iau în considerare sunt:
(a) Fisuri verticale în parapete, buiandrugi şi arce;
(b) Fisuri înclinate în parapete, buiandrugi şi arce;
(c) Fisuri înclinate în şpaleţi;
(d) Zdrobirea zidăriei provocată de concentrarea locală a eforturilor de compresiune, eventual cu expulzarea
materialului;
(e) Fisuri orizontale la extremităţile şpaleţilor;
(f) Avarii la intersecţiile pereţilor, cu tendinţă de desprindere;
(g) Fisuri sau crăpături verticale la legăturile dintre pereţii perpendiculari;
(h) Expulzarea locală a zidăriei din elementele orizontale pe care reazemă planşeele.
(7) Caracterizarea orientativă a severităţii avariilor elementelor structurale verticale, pentru utilizare în tabelul D.2, este
următoarea:
(a) avarii nesemnificative ale pereţilor structurali:
- fisuri orizontale foarte subţiri în rosturile de la bază;
- fisuri diagonale şi desprinderi minore la bază.
(b) avarii nesemnificative ale şpaleţilor între goluri:
- fisuri foarte subţiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi;
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subţiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale şi verticale (fără deplasări);
- fisuri diagonale subţiri în cărămizi în < 5% din asize.
(c) avarii moderate ale pereţilor structurali:
- fisuri orizontale sau mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia cu deplasări (< 5÷6 mm) în planul de fisurare;
- fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de cărămidă;
- fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi);
(d) avarii moderate ale şpaleţilor între goluri
- fisuri foarte subţiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi, uneori, şi în alte rosturi apropiate de
extremităţi;
93
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea rosturilor verticale (< 5÷6
mm); rupere în scară cu < 5% din asize cu crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (< 5÷6 mm), cele mai multe prin cărămizi, care ajung la colţuri sau în apropierea acestora; la
extremităţi nu se produce zdrobirea zidăriei.
(e) Avarii grave ale pereţilor structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;
(f) Avarii grave ale şpaleţilor dintre goluri:
- fisuri subţiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi;
- fisuri subţiri sau mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de extremităţi;
- ieşirea din plan sau deplasări în plan;
- cărămizi zdrobite la colţuri;
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi deschiderea rosturilor verticale (<
10÷12 mm); rupere în scară cu >5% din asize cu crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (> 6 mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri sau deplasări mici în lungul sau
perpendicular pe planul de fisurare.
(g) Avarii foarte grave ale pereţilor structurali:
- degradări care indică un risc de prăbuşire sub încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, cu lunecarea unor cărămizi de pe cele pe care erau zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
(h) Avarii foarte grave ale şpaleţilor dintre goluri:
- degradări care indică un risc de prăbuşire sub încărcări verticale;
- deplasări semnificative în plan sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri;
- deplasări în scară mari (cu căderea unor cărămizi de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă;
94
- deplasări şi rotiri importante în lungul planurilor de fisurare.
(8) Structura este considerată cu avarii grave dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
(a) capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din capacitatea de
rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj;
(b) numărul şpaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al şpaleţilor pe una dintre
direcţiile principale de la un etaj. ( )
(9) Structura este considerată cu avarii foarte grave dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
(a) capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din capacitatea
de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un etaj;
(b) numărul şpaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul total al şpaleţilor pe una dintre
direcţiile principale de la un etaj. ( )
(10) La clădirile cu avarii foarte grave, care necesită intervenţii imediate pentru punerea în siguranţă provizorie a clădirii
şi interzicerea accesului tuturor persoanelor, evaluarea preliminară nu mai este necesară şi se trece direct la evaluarea
calitativă detaliată.
(11) Caracterizarea orientativă a severităţii tipurilor de avarii prezentate în tabelul D.2, pentru elementele structurale
orizontale, este următoarea:
(a) Avarii la planşee cu grinzi din lemn:
- Avarii nesemnificative: fisuri izolate în tavan, paralele cu grinzile;
- Avarii moderate: fisuri numeroase în tavan, paralele cu grinzile, însoţite de fisuri transversale izolate;
- Avarii grave: separarea de perete la reazeme pentru un număr mic de grinzi;
- Avarii foarte grave: separarea majorităţii grinzilor principale de pereţi la reazeme; deplasarea laterală urmată de
căderea unor grinzi de pe reazeme.
(b) Avarii la planşee cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă:
- Avarii nesemnificative: fisuri izolate în bolţişoare, paralele cu grinzile;
- Avarii moderate: fisuri numeroase în bolţişoare, paralele cu grinzile, însoţite de fisuri transversale izolate;
- Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolţişoare, paralele cu grinzile şi însoţite de multe fisuri transversale;
- Avarii foarte grave: separarea parţială a grinzilor de zidăria boltişoarelor, zdrobirea zidăriei elementelor verticale în
zonele de reazem ale grinzilor metalice, căderea boltişoarelor.
(c) Avarii la bolţi şi cupole:
95
- Avarii nesemnificative: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolţi sau cupole cu tiranţi;
- Avarii moderate: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolţi sau cupole fără tiranţi;
- Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie şi la reazemele pe elementele verticale, la bolţi sau cupole cu
tiranţi;
- Avarii foarte grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie şi la reazemele pe elementele verticale la bolţi sau
cupole fără tiranţi, fisuri cu deschideri mai mari ale elementelor verticale, la bază şi la reazemul bolţii, eventual cu
zdrobirea zonei comprimate, deformaţii remanente importante ("coborârea" bolţilor sau deplasarea laterală a
reazemelor).
D.3.2.2. Evaluare calitativă pentru metodologiile de nivel 2 şi 3
(1) Evaluarea calitativă se face ţinând seama de:
(a) alcătuirea clădirii;
(b) degradarea clădirii.
(2) Evaluarea calitativă a gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică se face prin atribuirea unui punctaj în
raport cu următoarele criterii:
(a) Calitatea sistemului structural:
- criterii de apreciere: eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor structurii care depinde de natura şi calitatea legăturilor
între pereţii de pe direcţiile ortogonale şi a legăturilor între pereţi şi planşee; existenţa ariilor de zidărie suficiente şi
aproximativ egale pe cele două direcţii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6 şi P 100-1.
(b) Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea ţeserii, regularitatea rosturilor, gradul de umplere cu mortar,
existenţa unor zone slăbite de şliţuri sau nişe etc.;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor şi a execuţiei conform reglementărilor tehnice în
vigoare.
(c) Tipul planşeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planşeelor în plan orizontal şi eficienţa legăturilor cu pereţii (capacitatea de a asigura
compatibilitatea deformaţiilor pereţilor structurali şi de a împiedica răsturnarea pereţilor pentru forţe seismice
perpendiculare pe plan);
96
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planşee din beton armat monolit la toate nivelurile de grosime minim 10 cm,
fără goluri mari care le slăbesc semnificativ rezistenţa şi rigiditatea în plan orizontal.
(d) Configuraţia în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan, exprimate prin raportul între lungimile
laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1.
(e) Configuraţia în elevaţie:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate prin absenţa sau existenţa
retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul nivel, discontinuităţi create de sporirea ariei golurilor
din pereţi la parter sau la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1
(f) Distanţe între pereţi:
- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile principale ale clădirii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi (fagure) definit conform CR 6.
(g) Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu sau fără elemente care limitează efectele
împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor structurale care dau împingeri (bolţi, şarpante etc.).
(h) Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:
- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal sau dificil), capacitatea fundaţiilor de a prelua şi transmite la
teren încărcările verticale, eforturile provenite din tasări diferenţiale şi din acţiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii continue din beton armat.
(i) Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: riscul de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire izolată, clădire cu vecinătăţi pe una sau mai multe
laturi), înălţimile clădirilor vecine, riscul de cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
(j) Elemente nestructurale:
- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane, timpane), placaje sau alte
elemente grele care prezintă risc de prăbuşire;
97
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea stabilităţii lor conform prevederilor
din P 100-1.
(3) Îndeplinirea criteriilor de la (a) se cuantifică de către expertul tehnic, prin apreciere calitativă, cu următorul punctaj:
(a) criteriul este îndeplinit: 10
(b) neîndeplinire minoră: 8÷10
(c) neîndeplinire moderată: 4÷8
(d) neîndeplinire majoră: 0÷4
(4) Rezultatul evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică se cuantifică prin indicatorul
R1, unde 0 ≤ R1 ≤ 100, care se calculează ca suma punctelor acordate pentru fiecare criteriu menţionat la (a).
R1 = Σ Pi (D.2)
Punctajul stabilit conform prevederilor de la (3) este orientativ. În funcţie de situaţia concretă a fiecărei clădiri, expertul
poate adopta motivat valori diferite pentru indicatorul Ri. Punctajul maxim, corespunzător clădirilor care respectă condiţiile
de alcătuire seismică din reglementările tehnice în vigoare, este 100.
(5) Rezultatul evaluării calitative a gradului de afectare structurală se cuantifică prin indicatorul R 2, unde 0 ≤ R2 ≤ 100,
care se calculează cu relaţia (D.1). Valorile maxime ale punctajelor Ah şi Av sunt date în tabelul D.3. În funcţie de situaţia
concretă a fiecărei clădiri, expertul tehnic adoptă valorile Ah şi Av pentru aprecierea realistă a efectelor diferitelor tipuri de
degradări asupra siguranţei structurale a clădirii examinate. Punctajul maxim, corespunzător clădirilor fără degradări, este
100.
Tabelul D.3 Valorile maxime Av şi Ah - metodologiile de nivel 2 şi 3
Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
Categoria avariilor Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
≤ 1/3 1/34÷2/3 > 2/3 ≤ 1/3 1/3÷2/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
98
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
Notă:
Elementele orizontale includ: planşee, bolţi, cupole, şarpante.
D.3.3. Evaluarea cantitativă

D.3.3.1. Evaluarea seismică pentru efectele acţiunii în planul peretelui
D.3.3.1.1. Calculul structural pentru metodologiile de nivel 1 şi 2
(1) În aplicarea metodologiei de nivel 1, forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental se
determină cu metoda forţelor seismice statice echivalente.
(2) În aplicarea metodologiei 2, calculul structural se realizează cu metoda forţelor seismice statice echivalente sau
metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.
(3) Metoda forţelor seismice statice echivalente poate fi utilizată în metodologia de nivel 2, dacă sunt respectate
cumulativ următoarele condiţii:
(a) clădirea satisface condiţiile de regularitate în plan şi în elevaţie, conform P 100-1;
(b) planşeele au aceeaşi cotă superioară pe întregul nivel - pot fi acceptate decalări ale feţei superioare a planşeului
mai mici decât înălţimea centurilor (15÷20cm);
(c) planşeele au suficientă rigiditate în plan orizontal şi sunt suficient de bine legate de pereţi pentru a se putea accepta
că este asigurată distribuţia forţelor de inerţie prin compatibilizarea deformaţiilor laterale;
Notă:
Plinurile orizontale din zidărie (situate sub sau peste goluri de uşi sau ferestre) pot fi introduse în modelul de calcul
numai dacă sunt executate din elemente ţesute cu zidăria alăturată sau sunt prevăzute cu armături de legătură cu
aceasta.
(4) Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns poate fi utilizată fără restricţii suplimentare faţă de prevederile
relevante din P100-1.
99
(5) Valorile maxime ale factorilor de comportare, q, sunt:
(a) structuri din zidărie simplă (nearmată): q = 1,5;
(b) structuri din zidărie confinată: q = 2,0;
Notă:
Valorile maxime ale factorului q sunt valori aproximative stabilite pentru structuri care nu respectă decât parţial regulile
de alcătuire a clădirilor amplasate în zone seismice.
(6) În aplicarea metodologiei de nivel 2, pentru clădiri cu pereţi din zidărie confinată, cu planşee rigide în plan orizontal,
care îndeplinesc condiţiile de regularitate în plan şi în elevaţie din P 100-1, valoarea factorului maxim de comportare q
stabilită conform (5) se corectează cu factorii de suprarezistenţă αu/α1 stabiliţi conform P 100-1.
(7) Fracţiunea din amortizarea critică pentru conversia spectrului de răspuns elastic şi a spectrului de proiectare se ia
egală cu 8%.
(8) În cazul planşeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal, pentru calculul la acţiunea seismică în planul
pereţilor, distribuţia forţei seismice de proiectare, Fb, între pereţii structurali se face proporţional cu masa totală aferentă
fiecărui perete structural.
(9) Tipul de model de calcul pentru pereţii cu goluri depinde de rezistenţa şi de rigiditatea la încovoiere a plinurilor
orizontale de zidărie sau a elementelor de beton armat de la nivelul planşeelor. La nivel minimal se pot utiliza următoarele
modele simplificate:
(a) Model de tip cadru - plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu rezistenţă şi rigiditate
semnificativă la încovoiere;
(b) Model de tip console legate la nivelul fiecărui planşeu cu bare articulate la capete - plinuri de zidărie sau elemente
de beton armat (grinzi de cuplare) cu rezistenţă şi rigiditate nesemnificativă la încovoiere;
(c) Model de tip console independente - lipsa plinurilor de zidărie şi centurilor din beton armat.
Notă:
Pot fi utilizate şi alte modele de calcul cum sunt modelele cu elemente finite, modelele cu macroelemente etc.
Utilizarea acestor modele este condiţionată de existenţa informaţiilor complete privitoare la caracteristicile de rezistenţă şi
de deformabilitate ale zidăriei.
D.3.3.1.2. Rezistenţa zidăriei pentru acţiunea seismică în planul pereţilor
100
(1) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă la compresiune pentru pereţii solicitaţi la încovoiere cu forţă axială,
fd, se determină cu relaţia:
unde
fm valoarea medie a capacităţii de rezistenţă la compresiune a zidăriei;
CF factorul de încredere.
(2) În lipsa unor date obţinute prin încercări la lucrarea respectivă, valoarea medie a capacităţii de rezistenţă la
compresiune a zidăriei, fm, se poate considera egală cu 1,3fk, unde fk este valoarea caracteristică a rezistenţei la
compresiune a zidăriei stabilită conform CR 6.
(3) Valoarea medie a capacităţii de rezistenţă la forfecare în rost orizontal, fm, se determină cu relaţia:
în care valoarea caracteristică a rezistenţei la forfecare, fvk, se determină cu
unde valorile fvko şi ca au semnificaţiile din codul CR 6.
101
(4) Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, în lipsa unor date obţinute prin încercări, valoarea
caracteristică a capacităţii de rezistenţă iniţială la forfecare a zidăriei se ia:
(5) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de
întindere, fta, se determină cu relaţia:
unde fm se determină conform (1) şi γM se alege conform (7).

(6) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă pentru ruperea prin lunecare în rost orizontal, f vd, se determină cu
relaţia:
unde fvm se determină conform (3) şi γM se alege conform (7).

(7) Pentru evaluarea seismică a clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie se ia egal cu:
102
(a) γΜ = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ, anterior anului 1900);
(b) γΜ = 2,7 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-var (orientativ, între anii
1900÷1950);
(c) γΜ = 2,3 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).
D.3.3.1.3. Valoarea admisibilă a efortului unitar mediu pentru metodologia de nivel 1
(1) În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în determinarea capacităţii de rezistenţă
la forţă tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze simplificatoare şi compararea acesteia cu forţa tăietoare de bază.
(2) Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune şi de forfecare în pereţii structurali sunt
următoarele:
(a) legăturile între pereţii de pe cele două direcţii şi între pereţi şi planşee asigură conlucrarea acestora pentru preluarea
încărcărilor verticale şi seismice;
(b) planşeele constituie diafragme rigide în plan orizontal - ultimul planşeu poate fi din lemn dacă sunt respectate
condiţiile din P 100-1;
(c) clădirea are regularitate în plan şi în elevaţie;
(d) distribuţia pereţilor, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereţii sunt continui până la fundaţii);
(e) ruperea pereţilor se produce din forţă tăietoare, prin fisurare diagonală din eforturi principale de întindere
(mecanismul de rupere în scară).
Notă:
În cele mai multe cazuri, aceste ipoteze simplificatoare nu sunt satisfăcute de clădirile proiectate înainte de apariţia
reglementărilor tehnice specifice clădirilor din zidărie.
(3) În ipotezele de la (2) efortul unitar mediu de compresiune în pereţii structurali, σ0, se poate calcula simplificat ca
raportul dintre greutatea clădirii, deasupra secţiunii teoretice de încastrare, determinată considerând încărcările
gravitaţionale din combinaţia seismică de proiectare, şi aria totală a secţiunilor orizontale ale pereţilor.
(4) Valoarea admisibilă a efortului unitar tangenţial mediu, vadm, se calculează cu relaţia:
103
unde
τk valoarea de referinţă a capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare a zidăriei care, pentru zidăria cu elemente din argilă
arsă, în lipsa unor date mai precise, se poate considera:
τk = 0,06 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de var;
τk = 0,12 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de ciment.
Notă:
Valoarea τk se referă la pereţii neavariaţi; în cazul pereţilor avariaţi, expertul tehnic va aprecia nivelul de reducere care
se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii moderate valoarea τk se reduce cu 25÷30% iar în cazul avariilor grave cu
50÷60%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de mai sus în funcţie de
raportul între cei doi lianţi (ciment/var).
D.3.3.1.4. Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan pentru metodologia de nivel 2
(1) Valoarea de proiectare a forţei tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie
nearmată se calculează cu relaţia:
unde
104
λρ = Hp/lw factorul de formă al peretelui de zidărie
Nd forţa axială de proiectare
Hp înălţimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:
- cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
- cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (şpalet);
σ0 = Nd/Aw efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare Nd
Aw aria secţiunii transversale (orizontale) a peretelui;
υd = σ0/fd
fd valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă la compresiune a zidăriei.
(2) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare la rupere prin lunecare în rostul orizontal a unui
perete de zidărie nearmată se determină cu relaţia:
unde
lc lungimea zonei comprimate a secţiunii care ţine seama de efectul alternant al forţei seismice, determinată cu relaţia:
105
lw lungimea peretelui
Md momentul încovoietor de proiectare;
Nd forţa axială de proiectare;
lad lungimea pe care aderenţa este activă, calculată cu relaţia: lad = 2lc - lw
Dacă lad ≤ 0 valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere se calculează cu relaţia
(3) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare la rupere prin fisurare diagonală se determină cu
relaţia:
unde
b coeficient determinat conform CR6 cu valori 1,0 ≤ b = λp ≤ 1,5;
ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere.
(4) Valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă la forţa tăietoare a unui perete de zidărie nearmată se calculează
cu ecuaţia:
106
(5) Valoarea de proiectare a forţei tăietoare asociate capacităţii de rezistenţă a unui perete de zidărie nearmată este
egală cu minimul dintre forţa tăietoare asociată ruperii la compresiune excentrică şi valoarea de proiectare a capacităţii de
rezistenţă la forţă tăietoare:
(6) La determinarea indicatorului R3 valorile VRdi se limitează superior la 1,5 VEdi.

(7) Pereţii cu comportare ductilă satisfac condiţia Vf1 ≤ Vf2. Pereţii cu comportare fragilă satisfac condiţia Vf2 < Vf1.
(8) În cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va ţine seama de aportul
elementelor de confinare, în conformitate cu prevederile CR6.
D.3.3.1.5. Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor pentru metodologia de
nivel 3
(1) Modelul de calcul minimal pentru calcul static neliniar implică următoarele schematizări:
(a) şpaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-perfect plastic" pentru care
rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie de tipul de rupere probabil;
(b) parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum urmează:
- deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere prin forţă tăietoare a peretelui
(D.11) este mai mare cu cel puţin 30% decât forţa tăietoare asociată rezistenţei de rupere la compresiune excentrică
(D.10);
- deplasarea ultimă este egală cu 0,4% din înălţimea peretelui în celelalte situaţii.
(2) Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a produs scăderea forţei
tăietoare capabile cu mai mult de 20% din cauza degradării şi ruperii progresive a unor componente ale structurii.
107
D.3.3.2. Evaluarea seismică pentru efectele acţiunii perpendiculare pe planul peretelui
(1) Evaluarea seismică pentru efectele acţiunii perpendiculare pe planul pereţilor se face în cazul aplicării metodologiilor
de nivel 2 sau 3.
(2) Verificarea pereţilor sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul lor implică:
(a) verificarea echilibrului static (ECH) (cedare prin ieşire din plan sau răsturnare, dacă peretele nu este legat cu
planşeele sau cu pereţii perpendiculari sau dacă aceste legături cedează);
(b) verificarea capacităţii de rezistenţă a zidăriei (STR);
(3) Valoarea individuală ale indicatorului R3j, pentru fiecare element perete verificat j, este minimul valorilor determinate
pentru fiecare verificare efectuată conform (1).
(4) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare pe planul peretelui se stabilesc,
pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de perete, în funcţie de caracteristicile constructive ale clădirii.
(5) Modelul de calcul de complexitate minimală, în funcţie de natura legăturii între perete şi planşee sau pereţii
perpendiculari, este:
(a) perete mărginit sus şi jos de centurile planşeelor din beton armat, cu continuitate completă sau parţială;
(b) perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice sau din lemn, rezemate pe
perete, cu sau fără ancore);
(c) perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul planşeelor cu grinzi metalice sau din
lemn dispuse paralel cu peretele).
(6) Modelul de calcul se alcătuieşte în funcţie de:
(a) existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o singură extremitate;
(b) geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii perpendiculari) şi înălţime (distanţa între planşee);
(c) eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau neţesută, existenţa armăturilor.
ANEXA E
Componente nestructurale
E.1. Generalităţi
E.1.1. Obiectivele evaluării seismice
108
(1) Evaluarea seismică a componentelor nestructurale (CNS) se face conform P 100-1 împreună cu prevederile P 100-
3.
(2) Evaluarea seismică a CNS are ca scop identificarea CNS a căror avariere împiedică îndeplinirea cerinţelor
fundamentale specificate în capitolul 3 şi, după caz, necesită lucrări de intervenţie.
(3) Necesitatea, tipul şi anvergura lucrărilor de intervenţie asupra CNS se stabilesc în funcţie de cerinţele fundamentale
definite în capitolul 3.
E.1.2. CNS supuse evaluării seismice
E.1.2.1. Criterii de stabilire a CNS supuse evaluării seismice
(1) Evaluarea seismică se face pentru CNS a căror avariere seismică poate împiedica îndeplinirea cerinţelor
fundamentale pentru Starea Limită Ultimă şi Starea Limită de Serviciu.
(2) Pentru clădirile aparţinând claselor III şi IV de importanţă la cutremur evaluarea seismică a CNS la Starea Limită
Ultimă şi Starea Limită de Serviciu se face, la nivel minimal, prin procedee calitative.
(3) La Starea Limită Ultimă se vor verifica CNS a căror avariere poate pune în pericol siguranţa vieţii utilizatorilor (SV).
(4) La Starea Limită de Serviciu se vor verifica CNS a căror avariere poate provoca întreruperea funcţionării normale a
clădirii (IF) sau pierderi importante de valori materiale şi culturale (PV).
(5) Severitatea riscurilor pentru CNS este dată, orientativ, în tabelele E.1a şi E.1b, în funcţie de valoarea de proiectare a
acceleraţiei seismice.
(6) Riscul pentru siguranţa vieţii cauzat de căderea parţială sau totală a CNS se diferenţiază în funcţie de poziţia
acestora în clădire:
(a) CNS poziţionate în spaţii care pot adăposti aglomerări de persoane;
(b) CNS poziţionate în căile de evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
(c) CNS poziţionate în încăperile cu funcţiuni esenţiale;
(d) CNS poziţionate în încăperile cu funcţiuni curente.
(7) CNS a căror avariere conduce la întreruperea funcţionării normale a unei clădiri vor fi stabilite de personalul de
specialitate care deserveşte clădirea.
(8) CNS a căror avariere conduce la pierderi materiale importante se stabilesc de către beneficiari sau specialiştii în
evaluarea valorilor culturale.
Tabelul E.1a. Componente arhitecturale (elemente de construcţie)
109
Starea Limită Starea Limită de
a Ultimă Serviciu
Tipul elementului g
SV IF PV
Pereţi despărţitori din zidărie (pe 0,10 g S (8) S (8) S (8)
căile de acces)
0,15÷0,20 R (R) R (M) R (8)
g
≥ 0,25 g R (R) R (M) R (8)
Pereţi despărţitori uşori (pe căile 0,10 g S (8) S (8) S (8)

de acces)
0,15÷0,20 M (R) M (M) R (8)
g
≥ 0,25 g M (R) R (M) R (8)
Tavane suspendate (pe căile de 0,10 g S (8) S (8) S (8)

acces)
0,15÷0,20 M (R) M (M) M (8)
g
≥ 0,25 g R (R) R (M) R (8)
Corpuri de iluminat suspendate 0,10 g S S S
0,15÷0,20 R S S
g
≥ 0,25 g R M M
Iluminat de siguranţă 0,10 g S S S
0,15÷0,20 M S S
g
≥ 0,25 g R M S
Uşi principale de acces 0,10 g S S S
0,15÷0,20 S S S
g
110
≥ 0,25 g M M M
Scări 0,10 g S S S
0,15÷0,20 R M S
g
≥ 0,25 g R M R
Parapete, cornişe, atice, 0,10 g M M S

ornamente exterioare
0,15÷0,20 R R S
g
≥ 0,25 g R R S
Faţade din sticlă 0,10 g S S S
0,15÷0,20 M M S
g
≥ 0,25 g R M M
Garduri de incintă 0,10 g S S S
0,15÷0,20 S S S
g
≥0,25 g R R M
S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
Tabelul E.1b. Instalaţii şi echipamente
Starea Limită Starea Limită de

a Ultimă Serviciu
Tipul elementului g
SV IF PV
111
Generator electric de rezervă 0,10 g S S M
0,15÷0,20 S M R
g
≥ 0,25 g S R R
Transformator electric 0,10 g S S S
0,15÷0,20 S S S
g
≥ 0,25 g M M M
Instalaţii de sprinklere 0,10 g S M M
0,15÷0,20 S M M
g
≥ 0,25 g M R R
Reţele de apă caldă şi rece 0,10 g S S S
0,15÷0,20 M M M
g
≥ 0,25 g M M M
Componentele ascensoarelor (cabluri, 0,10 g S S S

şine, contragreutate)
0,15÷0,20 R M M
g
≥ 0,25 g R M M
Scări rulante 0,10 g S S S
0,15÷0,20 S M S
g
≥ 0,25 g S M S
Boilere şi vase de presiune în locuinţe 0,10 g S S S
0,15÷0,20 M R S
g
≥ 0,25 g M R S
Aparate de condiţionare montate pe 0,10 g S M S
112
acoperiş 0,15÷0,20 S M S
g
≥ 0,25 g M R M
Boilere şi aparate de condiţionare în 0,10 g S S S

încăperi
0,15÷0,20 R M S
g
≥ 0,25 g R M S
Coşuri de fum şi ventilaţie la locuinţe 0,10 g S S S
0,15÷0,20 M M S
g
≥ 0,25 g R M M
S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
E.1.2.2. CNS care sunt supuse evaluării seismice

(1) Componentele nestructurale ale clădirilor sunt supuse evaluării seismice în funcţie de:
(a) starea limită în raport cu care se face evaluarea;
(b) intensitatea acţiunii seismice în amplasament.
(2) Evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu se face pentru toate CNS, cu excepţia celor care prezintă risc
seismic redus conform prevederilor P 100-1.
(3) Acceleraţia de proiectare a terenului pentru verificări la Starea Limită de Serviciu se stabileşte în acord cu
prevederile capitolului 3 şi Anexei A.
(4) Pentru Starea Limită Ultimă, evaluarea seismică se face pentru CNS stabilite conform tabelelor E.2a şi E.2b, în
funcţie de valoarea acceleraţiei terenului pentru proiectare.
Tabelul E.2a.
113
ag ≥ ag=0.10
Categoria şi tipul componentelor nestructurale
0.15 g g
A.1. Elemente ataşate anvelopei construcţiei:
- parapete, atice, coşuri de fum şi de ventilaţie, Da Da
- ornamente, firme, reclame, antene de televiziune şi similare, indiferent de modul de

Da Da
prindere de structura principală
A.2. Elemente ale anvelopei
- elemente propriu zise Da Nu
- placaje şi finisaje cu elemente şi prinderi ductile Da Nu
- placaje şi finisaje cu elemente şi prinderi fragile Da Da
- prinderi şi rigidizări ale elementelor anvelopei Da Da
A.3. Elemente de compartimentare, fixe sau amovibile, inclusiv finisaje şi tâmplării înglobate
- pereţi nestructurali interiori din zidărie simplă/panouri de beton greu Da Nu
- pereţi nestructurali uşori (tip gips-carton) Nu Nu
- pereţi nestructurali/închideri către spaţii interioare din sticlă Da Da
A.4 Tavane false
- aplicate direct pe structură Nu Nu
- suspendate Da Nu
A.5 Garduri de incintă Da Nu
Tabelul E.2b.
ag ≥ ag ≤
Categoria şi tipul componentelor nestructurale
0.15 g 0.10 g
B. Instalaţii
B.1 Instalaţii sanitare (alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate)
114
- sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor Da Nu
- sisteme de conducte sub presiune Da Nu
B.2 Instalaţii electrice/iluminat
- sisteme de cabluri principale Da Nu
- sisteme de iluminat de siguranţă Da Nu
- corpuri de iluminat incluse în tavane suspendate Da Nu
B.4 Instalaţii speciale cu utilaje care operează cu abur sau apă la temperaturi ridicate
- boilere, cazane Da Da
- vase de presiune rezemate pe manta sau aşezate liber Da Da
C. Echipamente electromecanice
- ascensoare şi scări rulante Da Nu
D. Mobilier
- mobilier din unităţi medicale, de cercetare, inclusiv sistemele de computere; mobilier de

Da Nu
birou (rafturi, clasoare, dulapuri)
- mobilier din muzee de interes naţional Da Da
- mobilier şi dotări speciale din construcţii din clasa de importanţă I: (panouri de comandă
ale dispeceratelor din servicii de urgenţă, din unităţi de pompieri, poliţie, centrale Da Da
telefonice, echipamente din staţii de radiodifuziune/televiziune)
- rafturi din oţel din magazine şi din depozite accesibile publicului Da Nu
E.2. Evaluarea seismică a CNS

(1) Evaluarea seismică a CNS se face prin două procedee:
(b) evaluare cantitativă.
115
(2) Evaluarea calitativă şi evaluarea cantitativă pot fi utilizate împreună sau separat în funcţie de valoarea acceleraţiei
seismice a terenului pe amplasament, de starea limită la care se face verificarea, de vulnerabilitatea seismică a
componentei şi de riscurile care decurg din avarierea seismică a acesteia.
E.2.1. Criterii de evaluare calitativă
(1) Prin evaluarea calitativă se vor stabili:
(a) Alcătuirea şi legăturile CNS cu structura sau cu alte CNS care îi asigură stabilitatea.
(b) Starea de degradare a CNS şi prinderilor în momentul expertizării.
(c) Interacţiunile posibile ale CNS cu structura sau cu alte CNS.
(2) Evaluarea calitativă a CNS implică parcurgerea următoarelor etape:
(a) inventarierea CNS din clădire (se stabileşte categoria şi poziţia în clădire pentru fiecare CNS care face obiectul
evaluării);
(b) evaluarea vulnerabilităţii fiecărei categorii de CNS, în raport cu criteriile de acceptare;
(c) identificarea riscurilor care rezultă din avarierea seismică pentru fiecare categorie de CNS şi pentru fiecare poziţie
identificată (orientativ din tabelele E.1a şi E.1b).
(3) Examinarea calitativă a CNS trebuie să fie efectuată pentru fiecare categorie de CNS din clădire cel puţin pentru
numărul de elemente prevăzut în continuare:
(a) În cazul în care este disponibilă documentaţia tehnică de proiectare, se va examina cel puţin o componentă din
fiecare categorie. Dacă, pentru proba examinată, se constată conformitatea execuţiei cu proiectul, nu sunt necesare
investigaţii suplimentare şi prevederile din proiect pot fi folosite pentru evaluarea CNS. Dacă proba nu este conformă cu
prevederile proiectului se vor examina cel puţin 10% din totalul componentelor similare.
(b) În cazul în care nu este disponibilă documentaţia tehnică de proiectare sau aceasta nu conţine informaţii relevante
şi complete, se vor examina cel puţin trei componente din fiecare categorie. Dacă nu se constată diferenţe între acestea,
caracteristicile respective pot fi considerate reprezentative pentru toate componentele similare din clădire. Dacă există
diferenţe între cele trei componente examinarea se va extinde la cel puţin 20% din totalul componentelor din categoria
respectivă.
E.2.2. Criterii de acceptare pentru evaluarea calitativă
(1) Caracteristicile CNS existente se compară cu cerinţele din tabelul E.3 (informativ) şi cu prevederile P 100-1
referitoare la CNS din clădirile noi.
116
(2) CNS şi prinderile acestora care nu corespund condiţiilor din tabelul E.3 vor fi considerate nesigure, fără a mai fi
necesară evaluarea prin calcul.
(3) Pentru CNS care satisfac condiţiile din tabelul E.3. se va trece la examinarea detaliată a următoarelor aspecte:
(a) starea prinderilor (rupere, deplasare din poziţie, coroziune, fisurarea elementului în care este fixată ancora, etc.);
(b) starea CNS (deplasare din poziţie, coroziune, fisurare).
În cazul în care, din această verificare, rezultă că starea CNS sau a prinderilor acestora în momentul expertizării este
necorespunzătoare, elementele respective se declară nesigure fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(4) Verificarea prin calcul a CNS şi a prinderilor acestora nu este necesară dacă acestea corespund prevederilor din P
100-1.
(5) Evaluarea calitativă pot fi efectuată şi pe baza prevederilor unor reglementări specifice recunoscute (standarde
internaţionale, naţionale, norme de produs) care includ măsuri explicite privind protecţia la acţiunea seismică, pentru
următoarele categorii de CNS:
(a) pereţi cortină;
(b) pereţi despărţitori din sticlă;
(c) tavane suspendate;
(d) echipamente de încălzire şi ventilaţii;
(e) sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor;
(f) sisteme de conducte pentru substanţe periculoase;
(g) corpuri de iluminat;
(h) pardoseli înălţate;
(i) ascensoare şi scări rulante.
Tabelul E.3 Listă de verificare a riscului seismic al CNS
Tipul elementului Da Nu
Pereţii despărţitori din zidărie sunt armaţi
Pereţii despărţitori uşori (cu schelet) sunt fixaţi peste nivelul tavanului
117
Pereţii despărţitori uşori care suportă mobilier suspendat sunt rigidizaţi sau fixaţi peste
nivelul tavanului
Tavanele suspendate sunt prinse cu elemente diagonale (sârme) şi verticale (montanţi

rigizi)
Panourile decorative ale tavanelor suspendate sunt agăţate cu elemente de siguranţă de

schelet
Tavanele din ipsos aplicate direct pe structură sunt prinse cu elemente de siguranţă
Corpurile de iluminat incluse în tavanul suspendat au elemente proprii de susţinere
Corpurile de iluminat suspendate , independente de tavan au prinderi de siguranţă

împotriva căderii sau balansului excesiv
Corpurile de iluminat de siguranţă sunt protejate împotriva căderii de pe suporţi
Scările metalice din clădirile etajate sunt prevăzute cu reazeme deplasabile care pot
prelua deplasările relative de nivel
Instalaţiile clădirii care traversează căile de acces sunt prinse cu elemente sigure împotriva
căderii
Mobilierul aflat pe căile de acces este ancorat sigur de pereţi
Există suficient spaţiu pe căile de acces pentru a permite trecerea dacă mobilierul
neancorat se răstoarnă
Suprafeţele vitrate sunt prevăzute cu spaţii pentru preluarea deplasărilor laterale
Suprafeţele vitrate de mari dimensiuni, inclusiv vitrinele sunt executate cu geamuri de

siguranţă
Panourile de sticlă deasupra uşilor şi luminatoarele sunt executate cu geam de siguranţă
Parapetele şi aticele sunt armate şi fixate adecvat
Ornamentele şi placajele faţadelor sunt fixate de pereţii suport
Generatorul electric de rezervă este asigurat împotriva deplasării laterale dacă este montat
pe izolatori
Acumulatorii de rezervă sunt fixaţi de rafturi
Rafturile de baterii sunt fixate de planşeu/perete
118
Transformatoarele electrice sunt fixate de planşeu sau de perete
Cablurile electrice pot prelua deplasările relative între punctele fixe
Detectorii de fum şi incendiu sunt asiguraţi împotriva căderii
Componentele sistemului de sprinklere sunt fixate împotriva deplasărilor laterale
Pompele de apă pentru incendiu sunt ancorate
Boilerele şi vasele de presiune sunt ancorate de perete sau de planşeu
Ţevile de gaz sunt fixate lateral
Cabina ascensorului este fixată de şine
Contragreutatea ascensorului este fixată de şine
E.2.3. Evaluarea cantitativă

(1) Evaluarea cantitativă a CNS se face, diferenţiat, în funcţie de gradul de sensibilitate la cele două efecte pe care
mişcarea seismică le are asupra acestora, conform prevederilor P 100-1:
(a) Efectul direct al forţelor de inerţie asociate masei CNS;
(b) Efectul indirect rezultat din deformaţiile impuse CNS prin deplasările laterale relative ale punctelor de prindere sau
de contact cu structura principală.
(2) În ceea ce priveşte efectul direct, se efectuează minimal verificări pentru următoarele categorii de CNS.
(a) Categoria A1: Copertine, balustrade, atice, profile ornamentale, marchize, statui, firme/reclame rezemate în consolă,
antene;
(b) Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de perete pline sau vitrate, montanţi, rigle,
buiandrugi, centuri şi alte elemente care nu fac parte din structura principală a construcţiei; tâmplăriile înglobate, inclusiv
geamurile/sticla;
(c) Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile (inclusiv finisajele şi tâmplăriile înglobate):
grele şi uşoare;
(d) Categoria A4: Tavane suspendate: aplicate direct pe structură şi suspendate;
(e) Categoria A5: Scări;
(f) Categoriile B1-B4: Echipamente, utilaje, conducte şi ţevi;
119
(g) Categoriile C1, C2: Echipamente electromecanice;
(h) Categoriile D1-D3: Mobilier şi alte dotări.
(3) În ceea ce priveşte efectul indirect, se efectuează minimal verificări pentru următoarele categorii de CNS.
(a) Categoria A1: Elemente ataşate anvelopei: finisaje, elemente de protecţie termică sau decoraţiuni din cărămidă,
beton, piatră, materiale ceramice, sticlă sau similare, care au ca suport elementele de închidere, structurale sau
nestructurale (elemente lipite de faţadă sau ancorate de faţadă);
(b) Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de perete pline sau vitrate, montanţi, rigle,
buiandrugi, centuri şi alte elemente care nu fac parte din structura principală a construcţiei; tâmplăriile înglobate, inclusiv
geamurile/sticla;
(c) Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile (inclusiv finisajele şi tâmplăriile înglobate):
grele şi uşoare;
(d) Categoriile B1, B3 şi B4: Conducte şi ţevi.
(4) În funcţie de cerinţele fundamentale ale evaluării, de solicitările beneficiarului şi de decizia expertului se pot efectua
verificări ale CNS suplimentar faţă de situaţiile prevăzute la (2) şi (3).
(5) La evaluarea siguranţei seismice a CNS se va ţine seama de faptul că intensitatea celor două efecte asupra CNS
depinde şi de tipul răspunsului structurii la acţiunea seismică:
(a) Pentru structurile cu răspuns cvasi-elastic, CNS sunt sensibile îndeosebi la efectele directe ale acţiunii seismice
(b) În cazul structurilor cu răspuns neliniar puternic la acţiuni seismice, CNS sunt sensibile îndeosebi la efectele
indirecte ale acţiuni seismice.
(6) Valoarea de vârf a acceleraţiei seismice orizontale a terenului, ag, se alege în conformitate cu cerinţele
fundamentale pentru care se face evaluarea, respectiv intervalul mediu de recurenţă al acţiunii seismice, conform
prevederilor capitolului 3 şi Anexei A.
(7) Valoarea de vârf a acceleraţiei seismice verticale a terenului, agv, se calculează cu relaţia:
120
(8) Efectele acţiunii seismice de proiectare se cumulează cu efectele altor acţiuni conform CR 0.
E.2.3.1. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acţiunii seismice
(1) Evaluarea seismică a CNS se realizează utilizând metoda forţelor laterale statice echivalente pentru CNS prevăzută
de P 100-1.
(2) Pentru evaluarea seismică a CNS se iau în considerare, după caz, componentele orizontale şi verticale ale mişcării
terenului, conform prevederilor P 100-1.
(3) Pentru evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu, valoarea de proiectare a forţei seismice orizontale se
calculează conform prevederilor P 100-1 pentru componente nestructurale unde coeficienţii de calcul γCNS, βCNS, qCNS şi
Kz se aleg conform prevederilor din P 100-1 pentru componentele nestructurale din clădirile noi.
(4) Pentru evaluarea seismică a CNS la Starea Limită Ultimă valoarea de proiectare a forţei seismice orizontale static
echivalente se va calcula cu relaţia:
FCNS = 4γCNS ag mCNS (E.2)
unde γCNS se alege conform prevederilor P 100-1 pentru componente nestructurale.

(5) Forţele seismice static echivalente se aplică în centrul de greutate al CNS, independent, pe direcţiile principale ale
CNS sau se distribuie proporţional cu masa proprie a CNS.
(6) Condiţia de stabilitate pentru CNS este considerată îndeplinită dacă momentul de răsturnare rezultat din
combinaţiile seismice de proiectare, multiplicat cu factorul 1,5, este mai mic sau egal cu momentul de stabilitate asigurat
de greutatea proprie evaluat ţinând seama de legăturile capabile să preia atât întindere cât şi compresiune. Pentru
calculul momentului de stabilitate efectul favorabil al greutăţii proprii va fi redus cu 15% iar efectul forţelor de frecare va fi
neglijat.
(7) Condiţia de rezistenţă pentru CNS este considerată îndeplinită dacă sunt satisfăcute următoarele condiţii:
(a) eforturile secţionale care se dezvoltă în CNS şi în prinderile acesteia rezultă mai mici sau egale cu eforturile
capabile
(b) în cazul prinderilor cu ancore înglobate în beton sau zidărie, eforturile capabile ale prinderilor sunt cu 30% mai mari
decât eforturile maxime transmise ancorelor de către CNS.
(8) Pentru elementele de legătură (prinderi) care asigură stabilitatea la răsturnare a CNS ataşate anvelopei precum şi a
boilerelor şi vaselor de presiune, condiţia de rezistenţă este:
121
unde
Eanc valoarea eforturilor de proiectare determinate pe baza valorilor de proiectare ale acţiunilor considerând efectele
acţiunii seismice majorate cu 30%
Ranc valoarea eforturilor capabile.
(9) Valorile de proiectare ale rezistenţelor materialelor se determină astfel:
(a) Pentru materiale fragile rezistenţele medii împărţite la coeficientul de siguranţă pentru material şi la factorul de
încredere determinat conform capitolului 4.
(b) Pentru materiale ductile rezistenţele medii împărţite la factorul de încredere determinat în capitolul 4.
(10) Caracterul fragil sau ductil se stabileşte în funcţie de tipul materialului ancorei şi de tipul materialului de care este
fixată ancora.
Notă:
Prinderile cu ancore fixate în zidărie sau în beton vor fi considerate prinderi fragile.
(11) Eforturile capabile ale prinderilor se determină pe baza valorilor de proiectare ale rezistenţelor determinate conform
(9).
E.2.3.2. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul indirect al acţiunii seismice
(1) Valorile de proiectare ale deplasărilor laterale se determină conform prevederilor P 100-1 pentru componente
nestructurale din clădirile noi.
(2) Verificarea CNS la efectul indirect al acţiunii seismice este îndeplinită dacă:
(a) Pentru CNS aşezate vertical (prinse de două planşee succesive), deplasarea relativă a punctelor de prindere, este
mai mică sau egală cu deplasarea admisibilă a CNS
Notă:
Astfel de CNS sunt pereţii despărţitori, faţadele cortină etc.
122
Notă:
Deplasarea admisibilă a CNS se stabileşte prin calcul sau se extrage din fişa tehnică a produsului.
(b) Pentru sistemele de instalaţii ale căror componente nu sunt fixate rigid de structură deplasarea relativă dintre
acestea trebuie sa fie mai mică decât deplasarea care poate fi preluată de elementele de legătură dintre componentele
sistemului.
Notă:
Astfel de sisteme sunt, de exemplu, sistemele rezemate pe izolatori de vibraţii.
E.2.3.3. Alte prevederi privind verificarea prin calcul

(1) În cazuri justificate pot fi folosite şi alte metode, ştiinţific recunoscute, pentru determinarea acceleraţiei seismice a
clădirii la nivelul punctelor de prindere ale CNS (metoda spectrelor de etaj, de exemplu) şi a deplasărilor relative între
punctele de prindere.
ANEXA F
(informativă)
Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
F.1. Introducere
F.1.1. Conţinut şi domeniu de aplicare
Îndrumătorul de reabilitare seismică a clădirilor existente cuprinde prevederi de proiectare a lucrărilor de intervenţie la
construcţii vulnerabile seismic. Lucrările de intervenţie se realizează pe baza proiectului de intervenţie. Proiectului de
intervenţie se fundamentează pe concluziile raportului de expertiză seismică a clădirii, în care se identifică deficienţele
structurale si nestructurale si stabileşte clasa de risc seismic.
Prevederile acestui îndrumător sunt aplicabile structurilor de clădiri din beton armat, oţel, lemn sau zidărie, şi
componentelor nestructurale din aceste construcţii.
Îndrumătorul se referă la elementele de concepţie generală a intervenţiei şi conţine recomandări pentru alegerea
soluţiilor şi tehnicilor de consolidare. Având în vedere varietatea practic nelimitată a condiţiilor seismice, a tipurilor de
123
construcţii şi a tipurilor de deficienţe, îndrumătorul stabileşte în special principiile măsurilor de intervenţie, descriind un
număr limitat de soluţii, cu o aplicabilitate mai largă pe considerente de eficienţă, condiţii de execuţie şi economicitate.
Soluţiile prezentate în îndrumător trebuie considerate ca un set de măsuri minimale, fiind posibilă aplicarea şi a altor
soluţii care să respecte principiile de bază ale proiectării seismice.
Îndrumătorul nu tratează proiectarea de detaliu a lucrărilor de consolidare.
Necesitatea lucrărilor de intervenţie se stabileşte în acord cu prevederile P100- 3, 3.3. Proiectarea lucrărilor de
intervenţie se realizează în acord cu prevederile P100- 3, 3.4.
F.2. Bazele alegerii soluţiilor de intervenţie
F.2.1. Criterii pentru alegerea soluţiilor de intervenţie
Decizia de a interveni şi alegerea strategiei şi a tehnicilor de intervenţie trebuie să se bazeze pe mai multe criterii, care
au în vedere:
(a) Caracterizarea cuprinzătoare a acţiunii seismice pe amplasament. Aceasta include:
- identificarea surselor de hazard seismic;
- identificarea principalelor componente de hazard seismic pentru clădirile investigate, ţinând seama şi de
vulnerabilitatea acestora (amplitudinea şi componenţa de frecvenţe a mişcării terenului);
- sursele induse de hazard (de exemplu, susceptibilitatea la lichefiere a terenului, destabilizarea terenurilor în pantă,
etc.).
(b) Caracterizarea funcţională a clădirii:
- precizarea tipului de clădire, a funcţiunii, a vârstei acesteia;
- perioada de exploatare ulterioară;
- cerinţele arhitecturale de diferite tipuri;
- gradul de ocupare.
(c) Caracterizarea siguranţei clădirii faţă de acţiunile de exploatare, în special a celor seismice
- vulnerabilitatea structurală;
- vulnerabilitatea elementelor nestructurale, a instalaţiilor şi echipamentelor.
Stabilirea vulnerabilităţii construcţiei sub diferite aspecte reprezintă obiectivul operaţiei de evaluare seismică.
(d) Stabilirea nivelurilor de performanţă necesară în funcţie de clasa de importanţă şi expunere la cutremur şi
importanţa construcţiei.
(e) Posibilităţile economice, tehnologice, de resurse de diferite tipuri.
124
(f) Gradul de afectare a funcţiunii construcţiei pe durata executării lucrărilor (de exemplu, prin necesitatea de a evacua
clădirea).
(g) Posibilităţile concrete de execuţie pe amplasament referitoare la amenajarea şantierului, a acceselor pe reţeaua
stradală publică, a spaţiilor necesare montării macaralelor etc.
În cadrul expertizei sau al studiului de fezabilitate, după caz, se analizează două sau mai multe scheme alternative de
intervenţie. Pentru fiecare din acestea, se evaluează reducerea vulnerabilităţii faţă de sursele de hazard seismic pe
amplasament şi se selectează cea mai eficientă soluţie pe baza celor mai importante criterii pentru cazul considerat.
Calculele structurale şi de dimensionare ale elementelor de consolidare se vor face cu respectarea modelelor şi
metodelor din P 100-1 şi a regulilor suplimentare date în P 100-3.
F.2.2. Opţiuni pentru strategia de intervenţie
Alegerea unei strategii de intervenţie corecte este condiţionată de înţelegerea cât mai completă a deficienţelor
individuale ale elementelor structurale şi nestructurale, a efectului combinat al acestora asupra mecanismului comportării
seismice a clădirii, precum şi a deficienţelor de ansamblu privind rezistenţa, deformabilitatea, redundanţa şi regularitatea
structurală.
Măsurile de intervenţie urmăresc să elimine sau să reducă semnificativ deficienţele de diferite naturi ale structurii şi ale
componentelor nestructurale şi, prin aceasta, să se obţină încadrarea clădirii în clasa de risc seismic RsIII sau RsIV în
acord cu prevederile P100-3, 3.3.
Măsurile de intervenţie trebuie să fie corelate cu gradul de afectare (degradare) a materialelor, ca efect al unor
cutremure pe care le-a suportat construcţia, al altor acţiuni de exploatare specifice, al unor tasări diferenţiale ale terenului
sau al unor factori de mediu.
Strategia de intervenţie se poate baza pe:
- reducerea cerinţelor seismice;
- îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice ale clădirii;
- măsuri combinate.
Reducerea cerinţelor seismice se realizează prin:
(a) Reducerea cerinţelor de rezistenţă, respectiv, reducerea forţelor seismice de proiectare:
- prin sporirea proprietăţilor de rigiditate ale structurii şi/sau reducerea masei construcţiei, pentru a depărta cât mai mult
perioada T1 a oscilaţiilor proprii în modul fundamental de perioada corespunzătoare amplificării maxime din spectrul de
răspuns în acceleraţii. O asemenea strategie este indicată în cazul amplasamentelor caracterizate de perioade Tc lungi
125
(orientativ, 1,6s) din spectrul de acceleraţie. Practic sporirea rigidităţii structurii se obţine prin mărirea dimensiunilor
elementelor structurale şi, după caz, adăugarea altor elemente structurale.
Notă:
Deşi reducerea perioadelor proprii de oscilaţie pentru domeniul T ≤ Tc al spectrului nu duce la reducerea forţelor de
proiectare, datorită adoptării în mod acoperitor a unei valori constante (de palier) pentru acceleraţia spectrală în acest
domeniu, îndepărtarea de condiţiile de cvasirezonanţă din zona T 1 = Tc reprezintă întotdeauna un obiectiv de urmărit.
Trebuie avut în vedere că degradarea structurii ca urmare a incidenţei unui cutremur sever produce creşterea perioadei
de vibraţie şi poate re-aşeza structura în zona de cvasi-rezonanţă a spectrului de acceleraţii.
- prin reducerea rigidităţii laterale a construcţiei în situaţiile în care se poate obţine o perioadă a oscilaţiilor proprii
superioară perioadei Tc, situând construcţia într-un domeniu în care valorile spectrale ale acceleraţiei scad cu creşterea
perioadei de oscilaţie. Practic aceasta se poate realiza prin izolarea seismică a bazei sau, mai rar, prin tăierea unor
legături structurale. De exemplu prin separarea parapetelor de beton armat de stâlpi. Această strategie este
recomandabilă în special pe amplasamente cu valori Tc mici (orientativ, Tc=0,7 s).
- prin introducerea unor amortizori în sistemul structural, care, prin absorbţia şi disiparea unei părţi semnificative din
energia seismică indusă în structură, limitează eforturile ce revin elementelor structurale.
(b) Reducerea cerinţelor de deplasare:
- prin reducerea perioadei oscilaţiilor proprii ale structurii, respectiv prin sporirea rigidităţii şi/sau reducerea maselor;
- prin introducerea de izolatori seismici la bază.
Îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice ale structurii se face prin:
(a) Sporirea rezistenţei elementelor structurale, cu controlul mecanismului de cedare;
(b) Sporirea rigidităţii la forţe laterale;
(c) Sporirea capacităţii de deformare în domeniul postelastic. Măsurile de îmbunătăţire a acestei proprietăţi asigură, de
regulă, şi o comportare histeretică mai stabilă, caracteristică deosebit de importantă pentru un răspuns seismic favorabil.
Notă:
În multe cazuri intervenţia asupra unei caracteristici structurale modifică şi cerinţele seismice. Configuraţia şi
ordonatele spectrelor răspunsului seismic elastic şi inelastic, în acceleraţii şi în deplasări, depind de parametrii structurali
de rezistenţă, rigiditate şi ductilitate.
126
De asemenea, în multe situaţii, intervenţiile efectuate cu scopul îmbunătăţirii unei anumite proprietăţi au efect şi asupra
altor caracteristici structurale. De exemplu, cămăşuirea cu beton armat aplicată in scopul sporirii ductilităţii locale a unui
stâlp, funcţie de modul concret de realizare a armării, poate asigura şi sporirea rezistenţei la forţă tăietoare şi la moment
încovoietor.
F.2.3. Alte strategii posibile

În condiţiile în care lucrările de consolidare impuse de starea construcţiei şi gradul insuficient de asigurare faţă de
acţiunile seismice ar necesita mijloace materiale, umane, financiare excesive sau ar implica întreruperea funcţiunii
construcţiei timp foarte îndelungat, făcând intervenţia neraţională, pot fi avute în vedere şi alte opţiuni. Stabilirea strategiei
celei mai indicate trebuie să fie rezultatul unei analize cost- beneficiu a mai multor soluţii posibile, care să ia in
considerare aspectele precizate la F.2.2.
Analiza ansamblului acestor exigenţe şi condiţiilor materiale disponibile poate conduce şi la alte opţiuni pe lângă
consolidarea construcţiei în ansamblul ei.
Asemenea soluţii pot fi:
- reducerea gradului de ocupare a clădirii;
- scurtarea duratei ulterioare de exploatare a clădirii;
- modificarea funcţiunii clădirii, astfel încât să fie posibilă încadrarea acesteia într-o clasă inferioară de importanţă şi
expunere la cutremur;
- reducerea maselor şi a solicitărilor seismice ale construcţiei prin înlocuirea unor pereţi grei cu pereţi uşori; mutarea
unor utilaje şi echipamente grele de la nivelurile superioare ale clădirii, la subsol sau la parter etc.;
- reducerea numărului de niveluri prin demolarea unui număr de etaje de la partea superioară a clădirii - soluţia poate fi
convenabilă mai ales în condiţiile în care clădirea prezintă retrageri substanţiale la aceste niveluri, cu efecte nefavorabile
de excentricizare a maselor, a caracteristicilor de rezistenţă şi rigiditate de ansamblu;
- desfacerea unor porţiuni de construcţie, de exemplu, elemente de faţadă, cu comportare defavorabilă la acţiuni
seismice sau care prezintă un risc înalt de dislocare şi prăbuşire;
- părăsirea clădirii şi împiedicarea accesului în zona adiacentă clădirii până la punerea în siguranţă a clădirii;
- demolarea clădirii şi construirea unei clădiri noi - soluţia poate fi indicată pentru clădiri existente amplasate pe terenuri
cu valoare ridicată în situaţia în care cheltuielile reabilitării seismice ar fi nejustificat de mari, fără a fi posibile remodelări
semnificative ale spaţiului pentru îmbunătăţirea funcţiunilor.
127
F.2.4. Soluţii pentru corectarea deficienţelor de alcătuire a structurii
F.2.4.1. Identificarea deficienţelor structurale
În afara capacităţilor insuficiente de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate, deficienţele pe care le poate prezenta un
sistem structural în ansamblu se referă la neregularităţi şi discontinuităţi pe verticală şi în plan. Acestea reduc gradul de
încredere asupra rezultatelor metodelor de calcul structural curente şi creează importante incertitudini în ceea ce priveşte
îndeplinirea cerinţelor fundamentale ale comportării seismice pentru clădiri.
În cazul clădirilor neregulate, dacă la proiectarea măsurilor de intervenţie neregularităţile nu pot fi eliminate,
proiectantul trebuie să efectueze calculul structural pe modele cât mai fidele comportării structurii şi să ia măsuri
constructive prin care să compenseze controlul mai puţin sigur al răspunsului seismic în asemenea situaţii.
Diferitele tipuri de neregularităţi şi discontinuităţi şi efectele lor potenţiale trebuie să fie evidenţiate în procesul de
evaluare al construcţiei, conform P 100-3. Acestea sunt reprezentate de:
(a) Neregularităţi în elevaţie:
- distribuţii neregulate pe verticală ale rigidităţii la deplasare laterală;
- distribuţii neregulate pe verticală ale capacităţii de rezistenţă;
- modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, incluzând distribuţii diferite ale maselor;
- discontinuităţi (devieri) în traseul, pe verticală, al încărcărilor către teren.
(b) Neregularităţi în planul construcţiei:
- neregularităţile distribuţiei în plan ale rigidităţii, masei, capacităţii de rezistenţă, care toate produc efecte de torsiune de
ansamblu;
- forme neregulate în plan, în special colţurile intrânde în planul construcţiei, care pot crea concentrări excesive de
eforturi;
- discontinuităţi ale planşeelor, în special prin prevederea de goluri sau întreruperea legăturii pe anumite zone cu
elementele sistemului vertical de rezistenţă la forţe laterale;
- prevederea unor componente structurale (cadre, pereţi) înclinate faţă de axele ortogonale majore ale sistemului
structural.
Alte deficienţe majore pe care le poate prezenta o structură, deficienţe evidenţiate în urma evaluării construcţiei, pot fi
constituite de lipsa de redundanţă a clădirii, instabilitatea potenţială a comportării unor elemente şi îmbinări la încărcări
alternante, ca urmare a alcătuirii defectuoase a elementelor structurale, degradarea materialelor.
F.2.4.2. Tipuri de soluţii pentru remedierea neregularităţilor pe verticală
128
Soluţiile pot avea în vedere modificarea componentelor structurale existente sau adăugarea altora noi pentru a elimina
sau a reduce, cât mai semnificativ, aceste neregularităţi.
O soluţie comună pentru a întări nivelurile slabe, acolo unde se întrerup unii pereţi structurali, este prevederea unor
elemente verticale (pereţi sau panouri contravântuite) chiar în dreptul peretelui superior, sub acesta, dacă o asemenea
intervenţie este acceptabilă funcţional. Alternativ, discontinuitatea de acest gen poate fi eliminată prin consolidarea
stâlpilor de la aceste niveluri.
Intervenţia nu trebuie să creeze efecte negative noi în elementele existente sau dacă astfel de efecte se produc ele
trebuie avute în vedere la proiectarea lucrărilor de intervenţie.
Notă:
De exemplu, dacă se introduce un sistem de contravântuire sau se introduc pereţi pentru sporirea rezistenţei unui etaj
slab, este necesar să se stabilească efectul acestei modificări asupra rigidităţii de ansamblu, de pildă, dacă nu creează
condiţii de creare a unui etaj flexibil la etajul vecin sau dacă nu creează o excentricitate de torsiune semnificativă. De
asemenea, este necesar să se stabilească dacă planşeele situate imediat deasupra şi imediat dedesubtul nivelului la
care se face intervenţia sunt capabile să asigure modificarea distribuţiei şi transferul forţelor tăietoare de nivel. Este
indicat să se continue aceşti pereţi până la teren. Dacă nu, trebuie examinat dacă suporturile verticali ai peretelui pot
prelua momentele de răsturnare aferente peretelui.
În cazul în care nu este posibil să se elimine sau să se reducă substanţial neregularităţile de distribuţie a maselor
(datorate greutăţii unor instalaţii şi utilaje) sau neregularităţile geometrice în elevaţia clădirii (create, de exemplu, de
retrageri) se recomandă aplicarea unor metode avansate de calcul care să estimeze cât mai realist răspunsul seismic şi
să identifice zonele care trebuie întărite.
Modificarea structurii verticale la un anumit nivel antrenează, de regulă, şi intervenţii asupra planşeelor (diafragmelor)
implicate. Asemenea intervenţii pot consta în prevederea unor conectori care să transfere forţele seismice de la planşee
la pereţii nou introduşi, colectori-centuri care să culeagă aceste forţe din masa planşeului şi să le transfere la elementele
verticale etc.
F.2.4.3. Tipuri de soluţii pentru remedierea neregularităţilor în plan
Îmbunătăţirea comportării seismice a structurilor cu efecte de torsiune de ansamblu mari, cauzate de distribuţia
componentelor structurale şi/sau masei în clădire se realizează prin reducerea excentricităţii între centrul maselor şi
centrele de rigiditate şi de rezistenţă.
129
Introducerea unor componente rigide şi rezistente, care să reducă excentricitatea duce la reducerea forţelor şi
deplasărilor din torsiune în acelaşi timp şi la creşterea generală a capacităţii de rezistenţă la forţe laterale (Figura F.2.1).
Figura F.2.1. Introducerea unor componente rigide şi rezistente, care să reducă excentricitatea
În cazul structurilor cu concentrări de eforturi la colţurile intrânde ale planşeelor se pot introduce elemente de armare în
diafragma planşeului, bine ancorate, în măsură să distribuie forţele concentrate pe suprafeţe mai largi. Altă cale de a
întări diafragma este de a prevedea o suprabetonare armată locală, reducând local, acolo unde este posibil, grosimea
pardoselii. Eforturile în diafragmă pot scădea şi prin introducerea unor elemente verticale suplimentare intermediare.
Figura F.2.2. Intervenţie prin realizarea unui rost seismic
130
În cazul în care planşeul prezintă discontinuităţi ca urmare a unor decalaje între nivelurile unor zone vecine, elementele
de la legătura acestora trebuie astfel alcătuite şi armate astfel ca transferul de eforturi între cele două zone să fie posibil.
Efectul defavorabil al unor forme neregulate în plan, cum este cea a structurii reprezentate în Figura F.2.2 la care cele
două "aripi" ale profilului planşeului pot avea tendinţa să vibreze defazat, poate fi diminuat sau chiar eliminat prin "tăierea"
construcţiei prin rosturi seismice. Prevederea rosturilor implică o detaliere foarte atentă structurală şi arhitecturală şi, de
regulă, este mai costisitoare decât consolidarea structurii existente. Din aceste motive o asemenea soluţie devine
acceptabilă dacă se urmăresc modificări substanţiale din alte raţiuni. De exemplu, dacă o clădire industrială s-ar
transforma (şi-ar schimba destinaţia) într-una de locuit.
F.2.4.4. Soluţii pentru corectarea traseului încărcărilor
Prin evaluarea seismică a clădirii se stabileşte traseul încărcărilor verticale şi orizontale, de la aplicarea lor la nivelul
planşeelor până la terenul de fundare şi identifică eventualele întreruperi ale acestui traseu. Acestea pot fi reprezentate,
de exemplu, de absenţa colectorilor din planşee care să transfere încărcările la elementele verticale ale structurii, de
absenţa conectorilor dintre aceste elemente şi planşee, de înnădiri şi ancoraje insuficiente ale armăturilor la structurile de
beton armat, înnădiri prin sudură sau buloane subdimensionate la structurile de oţel, fundaţii mai slabe decât
suprastructura etc.
Corectarea acestor deficienţe se obţine, de regulă, prin lucrări de intervenţie locale asupra tuturor zonelor slabe.
131
O altă soluţie posibilă este introducerea unor subsisteme sau elemente structurale noi, suficient de puternice, pentru a
reduce solicitarea elementelor existente până la un nivel la care aceste deficienţe să fie acceptabile.
Intervenţiile operate trebuie să fie suficient de rezistente, astfel, încât să poată asigura o comportare în domeniul
elastic a îmbinărilor şi planşeelor.
Acest obiectiv se poate obţine prin respectarea condiţiilor de dimensionare date în P 100-1.
F.2.4.5. Tipuri de soluţii pentru corectarea deficitului de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate
Deficitul de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate se poate elimina sau reduce până la limite acceptabile prin două
categorii de măsuri:
- întărirea individuală a structurilor cu astfel de deficienţe (cămăşuirea secţiunilor elementelor de beton armat,
adăugarea de piese în realizarea secţiunilor compuse ale elementelor din oţel etc.);
- introducerea unor elemente sau subsisteme structurale noi, în măsură să protejeze elementele structurii existente cu
alcătuirea neadecvată.
Aceste tipuri de soluţii de intervenţie sunt prezentate în cadrul îndrumătorului separat pentru construcţiile din beton
armat, oţel şi zidărie.
Soluţiile aplicate pentru reducerea riscului seismic al componentelor nestructurale ale construcţiilor sunt prezentate în
capitolul F.5.
Aplicarea sistemelor pasive de disipare a energiei în vederea sporirii siguranţei construcţiilor la cutremure este
prezentată în capitolul F.7, iar intervenţiile bazate pe izolarea seismică a bazei construcţiilor în capitolul F.8.
F.3. Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structura de beton armat
F.3.1. Tipuri de intervenţii
În funcţie de amploarea măsurilor, intervenţiile la clădirile din beton armat, afectate de cutremure puternice sau
vulnerabile din punct de vedere seismic, se împart în trei categorii:
(a) Reparaţiile superficiale care urmăresc să îmbunătăţească aspectul vizual al componentelor afectate. Aceste
reparaţii pot să refacă, astfel, caracteristicile nestructurale ale elementelor afectate, cum este, de exemplu, rolul de
închidere al unor elemente. Aportul lor asupra comportării structurale este neglijabil.
(b) Reparaţiile structurale au drept scop de a reda proprietăţile structurale iniţiale ale acestora.
Notă:
Un exemplu de reparaţie structurală îl constituie injectarea fisurilor din beton sau înlocuirea barelor de armatură rupte.
132
(c) Lucrările de consolidare sunt intervenţiile care implică adăugarea de elemente structurale noi, desfacerea şi
înlocuirea sau întărirea părţilor existente vulnerabile. Această intervenţie are ca scop creşterea performanţelor structurale
(rezistenţă, ductilitate, rigiditate) peste nivelul iniţial.
F.3.2. Reparaţii la structurile de beton armat
Reparaţiile cadrelor şi a pereţilor structurali de beton armat se realizează prin tehnici asemănătoare.
Reparaţiile nestructurale au la bază în principal tehnici constând în acoperirea suprafeţelor vizibile pe care se
marchează degradările elementelor structurale.
Reparaţiile structurale ale elementelor de beton armat constau în injectări ale fisurilor în beton, înlocuirea armăturilor
avariate (rupte, puternic corodate sau cu deformaţii plastice importante), plombarea unor goluri în masa betonului,
acoperirea armăturilor dezvelite cu mortare pentru reparaţii etc.
Pentru injectare se pot utiliza diferite materiale cum sunt: răşinile epoxidice de vâscozitate scăzută si mortarele pe
bază de ciment. Metodele de aplicare diferă funcţie de performantele dorite.
Tehnologia de execuţie a lucrărilor de reparaţie va respecta prevederile şi instrucţiunile tehnice specifice şi nu se
detaliază aici.
F.3.3. Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat
Soluţiile de consolidare a structurilor de beton armat sunt extrem de diverse. Ele se pot clasifica funcţie de scopul
urmărit, rezultând categorii de măsuri de intervenţie prezentate în continuare. Lista de tipuri de soluţii nu este exhaustivă,
putându-se imagina şi altele.
F.3.3.1. Soluţii care urmăresc sporirea rezistenţei
Soluţiile pentru creşterea capacităţii de rezistenţă se grupează în intervenţii asupra elementelor individuale, care nu
schimbă tipul sistemului structural, şi intervenţii care implică modificarea de ansamblu a sistemului structural.
(a) Intervenţiile care nu modifică sistemul structural se realizează prin:
(i) cămăşuirea elementelor structurale cu:
- beton armat, cu bare longitudinale şi etrieri sudaţi sau suprapuşi;
- elemente de oţel (platbande, ţevi rectangulare/cilindrice, corniere cu plăcuţe etc.);
- fâşii din polimeri armaţi cu fibre de diferite tipuri (FRP), cu înfăşurare continuă sau la distanţă;
(ii) umplerea golurilor (de cadru, de ferestre, de uşi);
(iii) dezvoltarea secţiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi, aripi) de beton armat conectate la elementul de
bază;
133
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton armat;
Notă:
Spre exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu proporţii şi comportare de elemente lungi.
Această modificare de comportare se poate obţine prin tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante între stâlpi
şi parapetul unei grinzi înalte de faţadă).
(b) Intervenţiile care modifică sistemul structural se realizează prin:

(i) introducerea unor pereţi de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai structurii; prin modul de dispunere al
pereţilor se pot crea nuclee de beton armat;
(ii) introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în ochiurile unui cadru de beton armat;
(iii) ataşarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura existentă;
(iv) umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice;
(v) introducerea unor contravântuiri cu diagonale cu flambaj împiedicat;
(vi) introducerea unor contraforturi de beton armat;
(vii) ataşarea adecvată a unei construcţii noi cu rezistenţă substanţială.
F.3.3.2. Intervenţii care urmăresc sporirea ductilităţii elementelor de beton armat
Măsurile de sporire a rezistenţei elementelor la forţă tăietoare prin cămăşuire în diferite sisteme, indicate la (a), (i), duc
şi la creşterea deformabilităţii în domeniul postelastic al acestor elemente.
F.3.3.3. Intervenţii care urmăresc evitarea concentrării deformaţiilor si eforturilor în elementele structurale
Cele mai utilizate sunt:
(i) măsuri care reduc excentricitatea între centrul maselor şi centrele de rigiditate şi de rezistenţă cum sunt introducerea
unor elemente noi de rigiditate şi rezistenţă substanţială sau/şi introducerea unor rosturi seismice verticale prin structură;
(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea şi/sau rezistenţa unor elemente structurale verticale şi
orizontale în vederea eliminării unor niveluri flexibile şi/sau slabe.
F.3.3.4. Intervenţii care reduc forţele seismice
Acestea implică:
(i) măsuri care reduc masa construcţiei, cum sunt:
- înlocuirea unor pereţi de compartimentare din materiale grele cu pereţi executaţi din materiale uşoare;
- înlocuirea straturilor grele ale terasei cu straturi din materiale uşoare cu eficienţă superioară;
134
- reducerea încărcării de exploatare la nivelurile superioare ale clădirilor (prin mutarea spaţiilor de depozitare la
nivelurile inferioare, prin scoaterea din clădire a unor rezervoare de apă etc.);
- desfacerea (demolarea) etajelor superioare.
(ii) măsuri de control al răspunsului seismic prin montarea de dispozitive, cum sunt:
- amortizori activi;
- amortizori de acordare a maselor;
- amortizori metalici (histeretici);
- amortizori cu ulei (hidraulici).
(iii) izolarea seismică a bazei.
F.3.4. Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
F.3.4.1. Caracterizarea tipului structural
Structurile în cadre constau dintr-un sistem regulat şi complet de stâlpi şi grinzi, legate prin noduri rigide. Comportarea
ca nod rigid a zonei de intersecţie dintre grinzi şi stâlpi este esenţială pentru capacitatea structurii de a prelua încărcările
verticale şi orizontale.
La construcţii mai vechi, proiectate exclusiv pentru rolul de a prelua încărcările verticale, rezolvarea planşeelor cu grinzi
principale şi secundare duce la orientarea cadrelor pe o singură direcţie, pe cealaltă direcţie cadrul fiind alcătuit din stâlpii
structurii şi grinzile secundare care descarcă direct pe stâlpi.
Tipul structural tratat în această secţiune implică absenţa pereţilor despărţitori şi de închidere sau separarea lor de
elementele structurii de beton, astfel încât pereţii din diferite materiale sunt numai elemente purtate şi nu au alt rol
structural în afara preluării încărcărilor orizontale perpendiculare pe planul lor.
Abaterea de la acest tip de alcătuire, în sensul unui contact nemijlocit între structură şi pereţii de umplutură, este
considerată o deficienţă a sistemului care trebuie corectată, fie prin separarea pereţilor de structură, fie prin angajarea
premeditată a pereţilor în structură, ceea ce schimbă încadrarea structurii într-un alt tip structural (vezi F.3.5). În acest din
urmă caz, pereţii de umplutură trebuie concepuţi şi alcătuiţi ca elemente structurale. Puţine construcţii din ţara noastră au
fost consecvent concepute în cadre pure, cu excepţia halelor industriale, depozitelor şi garajelor deschise. Clădirile civile
curente, de locuit şi de birouri, au structura împănată de pereţi de compartimentare. Multe dintre construcţiile vechi au
ajuns să funcţioneze ca structură în cadre pure numai în fazele avansate ale atacului unor cutremure puternice, după
degradarea, practic integrală, a zidăriilor slabe de umplutură.
135
Codul actual de proiectare seismică, P 100-1, face, în această problemă, un compromis. La construcţiile cu cadre
împănate cu pereţi de zidărie nestructurali, aceste elemente trebuie protejate printr-o rigiditate suficientă a structurii de
beton armat în cazul cutremurelor asociate SLS, dar la cutremurul maxim prevăzut de cod (asociat ULS) zidăria se
consideră complet degradată şi structura de beton armat este singura rezistentă la forţele laterale. În consecinţă, cadrul
de beton armat trebuie să fie alcătuit ca structurile pure. În codul de consolidare seismică se adoptă această concepţie.
Planşeele structurilor în cadre sunt realizate din plăci rezemate pe grinzi sau direct pe stâlpi şi pereţi, lucrând pe una
sau două direcţii, în funcţie de configuraţia panourilor şi a reazemelor. Ele pot fi realizate din beton armat turnat în cofraje,
din dale prefabricate subţiri suprabetonate, sau pot fi complet prefabricate. În ultimul caz, în funcţie de realizarea
concretă, planşeele pot funcţiona, integral, sau parţial, ca diafragme orizontale.
F.3.4.2. Răspunsul seismic al structurilor tip cadru de beton armat
În funcţie de comportarea la acţiuni seismice orizontale, în România se disting două categorii de structuri tip cadru de
beton armat. Prima categorie o constituie structurile din clădirile vechi, neproiectate la acţiuni seismice orizontale, iar a
doua, structurile construcţiilor mai recente, care au fost proiectate pe baza unor coduri de proiectare seismică. În ţara
noastră, în a doua categorie intră clădirile realizate după 1978.
Clădirile vechi au structuri extrem de flexibile şi, de multe ori, şi foarte slabe. Stâlpii, cu secţiuni de multe ori
insuficiente, nu sunt mai tari decât grinzile, cadrele fiind de tip stâlpi slabi - grinzi tari. În unele situaţii, secţiunea de beton,
armarea insuficientă şi interacţiunea necontrolată cu elementele nestructurale expun stâlpii la ruperi la forţe tăietoare
înainte de dezvoltarea articulaţiilor plastice. Valoarea mare a forţei de compresiune normalizată şi înnădirile insuficiente
ale armăturilor verticale împiedică dezvoltarea de deformaţii plastice mari din încovoiere. Dacă au mai multe niveluri,
aceste clădiri sunt printre cele mai vulnerabile şi riscul de prăbuşire la acţiuni seismice puternice este mare.
În zonele seismice caracterizate prin valori mici ale acceleraţiilor de proiectare ale terenului, acest tip de construcţii
prezintă un risc mai mic de prăbuşire, mai ales în cazul amplasamentelor cu terenuri tari caracterizate de perioade Tc
reduse ale spectrului de răspuns elastic.
Structurile realizate între 1963 şi 1980 prezintă, de asemenea, o serie de deficienţe, în absenţa unei concepţii
consecvente de impunere a unui mecanism structural de plastificare favorabil. Astfel, şi aceste structuri pot evidenţia
degradări semnificative în urma acţiunii cutremurelor de proiectare.
Clădirile în cadre realizate după 1978 beneficiază de progresul înregistrat în ingineria seismică pe plan naţional şi au o
vulnerabilitate seismică net inferioară celor realizate înainte de 1977.
F.3.4.3. Deficienţe specifice de alcătuire seismică şi tehnici de consolidare
136
În această secţiune sunt descrise principalele tipuri de deficienţe seismice care intervin la structurile în cadre şi se
indică măsurile de intervenţie.
Structurile în cadre existente au un deficit substanţial de rezistenţă prin comparaţie cu capacitatea de rezistenţă
necesară unui răspuns elastic la acţiunea seismică de proiectare. Soluţia de consolidare urmăreşte asigurarea unui
răspuns neliniar potrivit prin impunerea unui mecanism structural de disipare de energie favorabil. Acest mecanism
implică dezvoltarea zonelor plastice la extremităţile grinzilor şi la baza stâlpilor. Soluţia de consolidare trebuie să
sporească, dacă este cazul, rezistenţa laterală, rigiditatea şi capacitatea de deformare plastică ale elementelor structurale
(grinzi, stâlpi, noduri) şi ale ansamblului structurii.
Creşterea performanţelor individuale ale elementelor structurale ale cadrelor de beton armat se realizează prin
cămăşuirea grinzilor, stâlpilor şi nodurilor. Tehnica de cămăşuire a stâlpilor şi a grinzilor existente, în soluţia beton armat,
poate fi aplicată în scopul creşterii rigidităţii, a ductilităţii şi a capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare, cu sau fără
sporirea rezistenţelor la încovoiere. Creşterea rezistenţei la forţă tăietoare şi a capacităţii de deformare postelastică se
poate realiza şi prin cămăşuirea cu alte materiale (oţel, polimeri armaţi cu fibră de carbon sau fibră de sticlă etc.).
În vederea sporirii performanţelor structurii în ansamblu se pot aplica tehnicile indicate la F.3.3.1(b), şi detaliate la
F.3.4.5 care modifică sistemul structural.
Deficienţele pot reprezenta deficienţe de sistem sau deficienţe de alcătuire ale elementelor considerate individual,
după cum urmează:
F.3.4.3.1. Deficienţe de sistem
(a) Rezistenţa de ansamblu
Capacitatea redusă de rezistenţă la acţiuni seismice orizontale este o caracteristică definitorie a structurilor în cadre de
beton armat din clădirile vechi, responsabilă pentru proasta performanţă a sistemului. Multe structuri din fondul existent
nu au fost proiectate la forţe laterale seismice sau au fost proiectate la forţe prea mici.
Este dificil, inclusiv din considerente practice, să se sporească suficient de consistent rezistenţa structurii numai prin
sporirea rezistenţelor individuale ale elementelor structurale.
De cele mai multe ori pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la acţiuni seismice orizontale se impune ataşarea unor
panouri contravântuite metalice sau a unor pereţi de beton armat.
Pe lângă măsurile de întărire structurală sau, eventual, în locul acestora, se pot lua măsuri de reducere a cerinţelor
seismice prin introducerea unor amortizori, sau prin reducerea masei construcţiei şi a eforturilor din forţele verticale şi
laterale, reducându-se prin demolare unul sau mai multe niveluri de la partea superioară.
137
(b) Rigiditatea laterală.
Condiţiile mai severe de protejare a elementelor nestructurale impuse de normele de proiectare moderne fac ca
majoritatea structurilor în cadre din fondul existent să prezinte un deficit de rigiditate. În cazul construcţiilor vechi, realizate
înainte de 1978, aceste deficit este foarte ridicat.
Măsurile de remediere ale deficitului de rigiditate sunt similare cu cele utilizate pentru sporirea rezistenţei laterale a
structurii.
(c) Configuraţia structurii.
Configuraţia structurii se referă la condiţiile de alcătuire generală indicate la F.2.4. În general, structurile tip cadru au o
alcătuire ordonată, simetrică, fără excentricităţi. La construcţiile mai vechi intervin de multe ori retrageri la partea
superioară. În unele cazuri la nivelurile unde apar retrageri există rezemări indirecte (rezemări de stâlpi pe grinzi). La
construcţiile antebelice, aceste rezemări indirecte apar şi la nivelurile inferioare.
Soluţiile de remediere a acestor deficienţe constau în întărirea grinzilor de reazem. În unele situaţii se poate realiza
continuarea stâlpilor la nivelurile la care aceştia sunt întrerupţi.
La unele niveluri de înălţime mare prin comparaţie cu restul nivelurilor, în special la parter, stâlpii au rigiditate şi
rezistenţă redusă ceea ce conduce la formarea unui nivel flexibil şi slab ca rezistenţă. Clădirile cu parter flexibil şi slab
sunt deosebit de vulnerabile la acţiunea seismică. Pentru a reduce această vulnerabilitate de la nivelul flexibil şi slab, se
pot introduce pereţi de beton armat, pereţi de zidărie cu rol structural sau panouri contravântuite metalice. Dacă aceste
soluţii nu sunt acceptabile funcţional intervenţia poate consta în întărirea locală substanţială a stâlpilor.
În condiţiile în care masele sunt distribuite neuniform, sau cadrele nu sunt omogene, pot apărea efecte de torsiune
generală. Soluţiile de consolidare implică adăugarea de elemente rigide şi rezistente, pereţi de beton armat sau panouri
contravântuite, pentru echilibrarea de ansamblu a sistemului structural. Eficienţa acestei soluţii este mai bună dacă
elementele rigide sunt introduse pe perimetrul structurii.
În cazul în care în planşee apar goluri mari sau colţuri intrânde, planşeul se completează cu centuri (corzi) de bordare
din beton armat sau oţel.
O altă deficienţă este distribuţia neordonată a pereţilor de umplutură între elementele cadrului, care poate provoca
efecte de torsiune de ansamblu, sau niveluri slabe şi/sau flexibile. Realizarea de pereţi de zidărie deşi în etajele cu
funcţiune rezidenţială şi nedispunerea de astfel de elemente în parterul cu funcţiune comercială conduce la apariţia
structurilor cu parter flexibil şi slab. Pereţii de zidărie din etaje interacţionează cu structura în cadre şi sporesc rigiditatea
şi rezistenţa acesteia. Astfel, deformaţiile plastice generate de o acţiune seismică puternică se concentrează
138
preponderent la nivelul parterului unde stâlpii nu au capacitate de rezistenţă suficientă unui răspuns elastic şi nici
capacitate de deformare neliniară adecvată. Pentru remedierea acestei deficienţe se pot avea în vedere următoarele
măsuri: instalarea de pereţi rigizi şi rezistenţi la parter (din beton armat sau zidărie), instalarea de panouri contravântuite
de oţel la parter, desfiinţarea pereţilor de zidărie din etaje prin înlocuirea lor cu pereţi uşori şi deformabili, slăbirea pereţilor
de zidărie din etaje prin dispunerea de goluri. Expertul trebuie să aibă în vedere că întărirea excesivă a structurii la parter
poate genera efecte negative substanţiale şi ruperi la nivelurile superioare sau în infrastructură. Alternativ, se pot avea în
vedere soluţii de control al răspunsului structural prin realizarea unui nivel de izolare seismică pe înălţimea parterului.
(d) Traseul încărcărilor.
La structurile în cadre nu apar probleme deosebite în transmiterea încărcărilor verticale şi orizontale spre terenul de
fundare.
Puncte slabe ale acestui traseu pot fi constituite de ancorajele şi înnădirile insuficiente ale armăturilor de oţel sau de
absenţa unor armături de suspendare a încărcărilor orizontale în planşeu. Dacă structura prezintă deficienţe sistematice
privind ancorajul armăturilor este necesară remedierea acestei probleme. Totuşi cămăşuirea generalizată nu este o
soluţie practică în cele mai multe situaţii. Se poate opta pentru realizarea unui nou sistem structural, conectat adecvat de
structura existentă.
F.3.4.3.2. Deficienţe de alcătuire a elementelor structurale
La construcţiile vechi, deficienţa majoră a sistemului structural tip cadru spaţial de beton armat este constituită de
alcătuirea neadecvată a elementelor structurale ce o compun. Cerinţele pentru acest tip de construcţie, rezultate din
codurile de proiectare seismică, implică procedee de ierarhizare a capacităţii de rezistenţă care să asigure plastificarea
din încovoiere, în grinzi şi la baza stâlpilor, evitând incursiunile postelastică în diafragmele orizontale şi în fundaţii.
Procedeele de consolidare care urmăresc creşterea ductilităţii structurii sunt dificile şi scumpe şi afectează sever şi
timp îndelungat exploatarea clădirii. Din acest motiv, ele sunt folosite relativ rar, fiind preferate măsurile mai radicale de
modificare a sistemului structural constând în introducerea de pereţi sau contravântuiri rigide şi rezistente. Dacă
introducerea unor asemenea elemente nu protejează suficient elementele structurii existente, cel puţin o parte dintre
acestea trebuie, la rândul lor, să fie consolidate, pentru a face faţă unor incursiuni limitate în domeniul postelastic.
Cele mai frecvente deficienţe din această categorie sunt:
(a) Alcătuirea tip stâlpi slabi - grinzi puternice.
Remediul constă în cămăşuirea stâlpilor cu beton armat.
(b) Rezistenţa insuficientă a stâlpilor la forţă tăietoare.
139
În această situaţie se impune cămăşuirea stâlpilor cu beton armat, piese de oţel, sau FRP.
(c) Alcătuirea incorectă a nodurilor.
Deficienţa se remediază prin cămăşuire cu beton armat, şi, uneori, cu piese metalice, cu o preocupare specială pentru
confinarea miezului de beton al nodului.
(d) Lipsa de ductilitate şi/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente.
Aceste deficienţe se remediază prin aceleaşi măsuri ca în cazul celor de la (b).
(e) Deficienţele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planşeelor).
Deficienţele, din punctul de vedere al răspunsului seismic, întâlnite la structurile tip cadru ale clădirilor existente, sunt:
- Rezistenţa insuficientă pentru forţe în planul planşeului, în cazul unor structuri cu distanţe mari între stâlpi şi/sau cu
plăci subţiri. Remediul îl constituie suprabetonarea cu un strat de beton armat, sau aplicarea unor benzi, plăci de oţel,
uneori FRP, pentru a prelua eforturile de întindere.
- Lipsa monolitismului la unele structuri cu planşee prefabricate, cu îmbinări slabe. Solidarizarea elementelor
prefabricate se poate realiza prin turnarea unor suprabetonări suficient de groase (> 60 mm), armate adecvat.
- Lipsa colectorilor şi suspensorilor, care se poate întâlni la unele configuraţii ale cadrelor, mai ales în vecinătatea unor
goluri mari în placa planşeului. În aceste situaţii se completează planşeul cu astfel de elemente realizate din beton armat
sau piese de oţel.
- Lipsa armăturilor pentru preluarea eforturilor din jurul golurilor sau al marginilor neregulate, manifestate prin
deschiderea de fisuri. Deficienţa se repară prin prevederea unor centuri adecvate, ancorate în masa betonului.
(f) Deficienţe ale fundaţiilor.
Acestea fac obiectul capitolului F.3.8.
F.3.4.4. Intervenţii care nu implică modificarea sistemului structural
F.3.4.4.1. Aspecte generale
Creşterea performanţelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate obţine şi prin intervenţii care nu schimbă
esenţial caracteristicile structurii iniţiale. Aceste intervenţii se bazează, în principal, pe tehnici de cămăşuire a elementelor
cadrelor, cu beton armat, cu piese de oţel sau cu polimeri armaţi cu fibre de diferite naturi.
Ierarhizarea prin proiectare a rezistenţelor elementelor structurale ale cadrului consolidat trebuie să asigure impunerea
unui mecanism de plastificare de tip stâlpi puternici - grinzi slabe.
La aplicarea acestei tehnici de intervenţie trebuie să se ţină seama de următoarele considerente:
140
(a) Cămăşuirea elementelor cadrelor poate avea efecte diverse. Controlând aceste efecte, în acord cu obiectivele
urmărite, se pot limita şi costurile intervenţiei.
(b) Intervenţiile pot avea ca obiective creşterea rezistenţei elementelor la forţă tăietoare, la moment încovoietor şi/sau
forţă axială, creşterea rigidităţii sau mărirea capacităţii de deformare postelastică.
(c) Deficienţe sistematice de alcătuire a elementelor de beton armat, cu efecte negative asupra performanţei cadrelor
(armare transversală insuficientă, înnădiri incorecte ale armăturilor, noduri slabe etc.) impun, de regulă, intervenţii
generalizate bazate pe tehnici de cămăşuire a elementelor existente. În aceste cazuri, soluţiile localizate, bazate pe
contravântuirea cadrelor sau introducerea de pereţi structurali, nu sunt în măsură să asigure în unele cazuri protecţia
adecvată a elementelor structurii existente.
(d) Soluţia de cămăşuire a elementelor cadrelor nu modifică caracteristicile de comportare iniţiale ale acestor structuri
caracterizată prin solicitarea relativ uniformă şi moderată a cadrelor şi diafragmelor orizontale.
(e) Ca urmare, soluţia de intervenţie prin cămăşuirea elementelor cadrelor duce şi la cerinţe de rezistenţă şi rigiditate
ale infrastructurii şi fundaţiilor sensibil mai mici, comparativ cu tehnicile de intervenţie localizată (prin adaos de pereţi
structurali, cu cadre cu pereţi de umplutură sau contravântuite etc.).
(f) Execuţia cămăşuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în măsură importantă şi elementele
nestructurale ale construcţiei, astfel încât costul şi durata lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluţii.
Indicaţii pentru dimensionarea elementelor de consolidare a elementelor cadrelor de beton armat prin beton armat,
piese de oţel sau FRP se dau în capitolul F.3.9.
F.3.4.4.2. Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
F.3.4.4.2.1. Aspecte generale
Deficitul de rezistenţă la forţă tăietoare se corectează prin adaos de material structural pe suprafaţa laterală a
elementelor, operaţie denumită curent cămăşuire.
Cămăşuielile se pot realiza din beton armat, oţel sau polimeri armaţi cu fibre (FRP).
Cămăşuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă sporirea rezistenţei la forţă tăietoare, poate
creşte şi rezistenţa la încovoiere şi deformabilitatea (ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a evita aceste efecte trebuie luate
măsuri specifice.
Tehnicile de cămăşuire se aplică cu detalii specifice pentru stâlpi, grinzi, noduri.
F.3.4.4.2.2. Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
(a) Stâlpi
141
Pentru a fi la fel de eficientă în cele două direcţii, cămăşuirea stâlpilor se face pe toate feţele. Atunci când interesează
numai sporirea rezistenţei la forţă tăietoare, se pot prevedea numai etrieri perimetrali (Figura F.3.1(a)).
Atunci când cămăşuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale stâlpului şi se acceptă un grad diferit de
consolidare pe cele două direcţii, se vor lua măsuri pentru prevenirea desprinderii cămăşii de stâlpul existent. În acest
scop se pot utiliza ancore post-instalate, fixate cu mortar sau răşină epoxidică, în găuri forate în stâlpul existent (Figura
F.3.1 (b)). O altă soluţie constă în montarea ramurii de completare a etrierului în grosimea acoperirii cu beton a laturii
care nu se cămăşuieşte (Figura F.3.1 (c)). Încercările de laborator evidenţiază totuşi o eficacitate limitată a soluţiilor din
Figura F.3.1 (b) şi Figura F.3.1 (c).
Figura F.3.1. Cămăşuirea stâlpilor
Dacă se doreşte să se evite sporirea rezistenţei la încovoiere prin cămăşuire, cămaşa se opreşte la cca. 30 mm de
intradosul grinzii, respectiv faţa planşeului.
142
Dacă stâlpul este "captiv", fiind cuprins între un parapet înalt şi grindă, stâlpul este expus unei ruperi periculoase
specifică elementelor scurte, dacă rezistenţa la forţă tăietoare este insuficientă. Cămăşuirea se va face potrivit uneia
dintre variantele prezentate mai jos.
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare se recomandă să se execute cămăşuirea
numai pe înălţimea liberă a stâlpului.
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă se recomandă executarea unui rost vertical
între cele două elemente şi efectuarea cămăşuirii pe întreaga înălţime a stâlpului (Figura F.3.2).
Alternativ, stâlpul poate fi cămăşuit pe toate laturile, pe întreaga înălţime, fără executarea rosturilor verticale, prin
suprapunerea etrierilor cu bare introduse în găuri forate în elementele adiacente (Figura F.3.3).
Figura F.3.2. Cămăşuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat - varianta 1
Figura F.3.3. Cămăşuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat - varianta 2
143
Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă desfacerea locală a unui rost vertical între cele două
elemente, care să permită cămăşuirea stâlpului pe întreaga înălţime.
Grosimea cămăşii trebuie să fie ≥ 100 mm în cazul executării din beton turnat în cofraj şi ≥ 60 mm în cazul betonului
torcretat. Clasa de beton va fi ≥ C20/25 şi cel puţin clasa betonului din stâlpul existent.
Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forţei tăietoare. Armăturile verticale reprezintă
armături de montaj şi se vor dispune la interiorul etrierilor. Dacă grosimea cămăşii este ≥ 120 mm armarea se va realiza
din câte două planuri de armături.
În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este de 10 mm, iar distanţa maximă intre etrieri este
de 100 mm. Etrierii vor fi detaliaţi astfel încât să se asigure şi o bună confinare a stâlpului existent. Etrierii se vor închide
prin sudare, cu cârlige de tip seismic (de 10d, îndoite la 135°) sau prin suprapunere. Atunci când se prevăd cârlige, se va
alege o grosime a cămăşii care să permită realizarea lor.
În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de suprapunere pentru închiderea plasei pe
una dintre feţele stâlpului.
144
Pentru realizarea aderenţei dintre cele două straturi de beton, faţa stâlpului existent va fi curăţată complet de tencuială
şi asperizată. De regulă, nu este necesară conectarea prin armături a cojii de beton nou de betonul stâlpului existent.
(b) Grinzi
Cămăşuirea se aplică cel puţin pe cele două feţe laterale şi va avea grosimea de min. 100 mm.
Armăturile verticale (etrierii) trebuie ancorate eficient la capete pentru a putea fi active pe toată înălţimea grinzii.
Ancorarea se poate realiza prin unul din procedeele din Figura F.3.4. Ancorarea armăturilor verticale poate face necesară
completarea cămăşii şi pe a treia sau şi pe a patra latură a grinzii.
Diametrul minim al armăturilor transversale din cămaşă este de 12 mm. Distanţa dintre aceste armături trebuie să fie
mai mică de 150 mm.
Armătura din cămaşă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar. Grosimea stratului de acoperire se
dimensionează în funcţie de clasa de expunere a elementului respectiv. Stratul de acoperire trebuie să aibă o grosime
minimă de 25 mm.
Figura F.3.4. Cămăşuirea grinzilor
145
În cazul în care nu se urmăreşte şi sporirea rezistenţei la încovoiere armăturile orizontale sunt simple armături de
montaj.
Dacă cămăşuirile se realizează prin turnare, iar grinda face parte dintr-un planşeu sunt necesare perforări ale plăcii
adiacente grinzii pentru trecerea armăturilor şi turnarea betonului. Dacă golurile de turnare secţionează placa pe mai mult
din jumătatea deschiderii se va analiza dacă este necesară sprijinirea provizorie a plăcii.
(c) Noduri
Cămaşa de beton armat aplicată nodurilor are o eficacitate limitată asupra rezistenţei acestuia la forţă tăietoare, din
cauza poziţiei marginale a armăturilor nodurilor faţă de zona de transfer a forţei tăietoare. Armătura orizontală are si un
efect indirect asupra rezistenţei la forţă tăietoare a nodului prin sporul de rezistenţă al diagonalei comprimate mobilizate
în interiorul nodului, ca rezultat al creşterii armăturii de confinare.
Pe înălţimea nodului trebuie asigurată continuitatea transmiterii eforturilor din armăturile orizontale. Această condiţie se
poate realiza în două moduri:
- direct prin traversarea grinzilor prin găuri perforate;
- indirect prin ancore chimice (aderente) postinstalate în inimile grinzilor.
Cele două sisteme sunt prezentate în Figura F.3.5(a), în elevaţie şi în Figura F.3.5(b), în secţiune orizontală.
Figura F.3.5. Realizarea continuităţii armăturii orizontale în nod
146
147
Etrierii pe înălţimea nodului se realizează din mai multe tronsoane cu forme diferite, funcţie de dimensiunile nodului şi
de diametrul etrierilor, înnădite prin sudură sau prin petrecere.
F.3.4.4.2.3. Consolidarea prin cămăşuire cu piese de oţel
(a) Stâlpi
De principiu, cămaşa trebuie să îmbrace toate laturile stâlpului (Figura F.3.6(a), (b)). Dacă nu există acces pe una
dintre laturile stâlpului şi se acceptă un efect redus al consolidării pe una din direcţii se vor lua măsuri de împiedicare a
desprinderii cămăşii metalice parţiale, bazate pe principiile detaliilor din Figura F.3.1(b).
Cămaşa se poate realiza dintr-un tub continuu realizat din două jumătăţi îmbinate prin sudură după două generatoare
(Figura F.3.6(a) şi (b)) sau din plăcuţe distanţate sudate pe 4 corniere montate în colţurile stâlpilor (Figura F.3.6(c)).
Forma rotundă a tubului (Figura F.3.6(b)) oferă şi avantajele unei confinări eficiente a betonului comprimat şi ale sporirii
performanţelor înnădirilor barelor longitudinale.
Spaţiul dintre cămaşa de oţel şi faţa stâlpului existent trebuie umplut bine cu mortar de ciment sau epoxidic, cel mai
bine prin presiune. Mortarul trebuie să fie caracterizat de contracţii reduse. Dimensiunea spaţiului trebuie stabilită astfel
încât acesta să poate fi umplut cu mortar în bune condiţii, de regulă fiind mai mare de 20 mm. Mortarul trebuie să aibă o
rezistenţă la compresiune mai bună decât rezistenţa betonului din stâlpul existent, dar cel puţin rezistenţa unui beton de
clasa C25/30.
Figura F.3.6. Cămăşuirea stâlpilor cu piese de oţel
148
În cazul cămăşuirii continue, tabla de oţel trebuie să aibă o grosime de cel puţin 5 mm. Dacă se alege o cămaşă cu
secţiune dreptunghiulară, este necesar ca aceasta să fie rotunjită la cele patru colţuri cu o rază egală cu triplul grosimii
tablei. Se recomandă ca părţile componente ale cămăşii să fie fabricate în ateliere specializate, iar la şantier să se
realizeze doar asamblarea.
149
În cazul utilizării cămăşi metalice discontinue cu platbande de oţel, acestea trebuie să aibă o lăţime de min. 100 mm.
Platbandele, situate la un interval de max. 350 mm (măsurat interax), se sudează de profilele cornier de la colţurile
secţiunii.
Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă a crea un rost vertical suficient de larg între cele
două elemente, care să permită efectuarea în bune condiţii a lucrărilor de consolidare (Figura F.3.7).
În cazul în care stâlpul este legat de parapete de beton armat şi trebuie îmbunătăţite condiţiile de solicitare ale acestuia
la forţă tăietoare se poate proceda ca în cazul cămăşuirii cu beton armat (Figura F.3.8).
Figura F.3.7. Cămăşuirea stâlpilor adiacenţi unui parapet cu piese de oţel
Figura F.3.8. Îmbunătăţirea condiţiilor de solicitare la forţe tăietoare pentru un stâlp legat de parapete din beton armat
150
(b) Grinzi
Pentru cămăşuirea cu tablă de oţel a grinzilor se pot utiliza diferite soluţii: cu tablă continuă (Figura F.3.9), cu benzi din
platbande sau etrieri aparenţi din oţel beton (Figura F.3.10).
Figura F.3.9. Cămăşuirea grinzilor cu tablă continuă de oţel
151
Grosimea minimă a tablei va fi 5 mm. În cazul utilizării unei cămăşi discontinue, distanţa maximă între platbande,
măsurată interax, va fi 250 mm.
La cămăşile continue spaţiul dintre tabla de oţel şi elementul de beton armat se va umple cu mortar injectat sub
presiune. În cazul în care este posibil (suprafeţe netede ale grinzilor) elementele de tablă pot fi lipite direct cu răşină
epoxidică.
Figura F.3.10. Cămăşuirea grinzilor cu benzi din platbande sau etrieri de oţel beton aparent
152
(c) Noduri
Cămăşuirea nodurilor în vederea sporirii rezistenţei la forţă tăietoare nu poate fi realizată integral cu piese din tablă
deoarece prezenţa grinzilor nu permite realizarea continuităţii în plan orizontal.
În cazul în care cămăşuirea stâlpilor este executată cu piese metalice, cornierele dispuse pe colţurile stâlpului se
continuă pe verticală perforând placa planşeului, secţiunea continuă de oţel în plan orizontal fiind realizată din bare de
oţel beton care traversează grinzile şi care se sudează de corniere (Figura F.3.11).
În cazul în care diferenţa dintre lăţimile stâlpilor şi grinzilor nu este mare, şi atunci când se urmăreşte în principal
sporirea rezistenţei la compresiune a betonului din nod şi sporirea aportului acestuia la preluarea forţei tăietoare,
consolidarea nodului se realizează prin montarea unor corniere de secţiune mare la colţurile stâlpilor legate cu gulere
metalice puternice (Figura F.3.12), situate imediat deasupra plăcii şi imediat sub grinzi. Cornierele cu rigiditate importantă
la încovoiere exercită în acest caz un efect de confinare la colţurile nodului, între acestea confinarea fiind asigurată de
grinzile care intră în nod.
Figura F.3.11. Cămăşuirea stâlpilor în zona nodurilor
153
Figura F.3.12. Detaliu cămăşuire nod
154
F.3.4.4.2.4. Cămăşuirea cu polimeri armaţi cu fibre (FRP)
(a) Stâlpi
Cămăşuirea cu FRP trebuie aplicată pe întreg perimetrul stâlpilor.
Suprafaţa laterală a stâlpilor trebuie atent pregătită înainte de aplicarea foilor din FRP. Orice neregularitate care poate
duce la degradarea fibrelor trebuie îndepărtată. Colţurile stâlpului trebuie racordate uniform pe înălţime cu o rază de cel
puţin 20 mm.
Stâlpul trebuie înfăşurat strâns cu foile din FRP. Fibrele trebuie dispuse perpendicular pe axul longitudinal al stâlpului.
Fibrele se vor suprapune pe o lungime suficientă astfel încât să se evite cedarea cămăşii în zonele de îmbinare.
Valorile minime ale lungimii de suprapunere sunt date în Tabelul F.3.1 (Figura F.3.13(a)), şi nu vor fi mai mici decât
valorile minime indicate de producător.
Zonele de îmbinare prin suprapunere se vor dispune alternativ pe cele patru feţe ale stâlpului (Figura F.3.13(b)).
Substanţele adezive ce se vor utiliza pentru lipirea foilor de FRP pe suprafaţa de beton trebuie să aibă o rezistenţă
suficientă astfel încât să nu se piardă aderenţa dintre fibre şi stâlp.
Tabelul F.3.1: Lungimea de suprapunere minimă
155
Tipul foii Lungimea de suprapunere (mm)
2
200 g/cm 200
300 g/cm2 250
Figura F.3.13. Aplicarea foilor de FRP
După întărirea adezivului, cămaşa de FRP va fi protejată prin tencuire, placare sau vopsire (împotriva focului sau a
acţiunilor mecanice ce o pot deteriora).
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet sau unui perete nestructural, se recomandă executarea unui rost vertical între
cele două elemente care să permită cămăşuirea stâlpului pe întreaga înălţime (Figura F.3.14).
156
Figura F.3.14. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp adiacent unui parapet
Dacă secţiunea stâlpului prezintă o concavitate, este indicat ca aceasta să se completeze realizând o secţiune fără
intrânduri, după care se poate executa cămăşuirea prin înfăşurarea foilor din FRP (Figura F.3.15).
Figura F.3.15. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp care prezintă o concavitate
157
(b) Grinzi
Cămăşuirea continuă cu polimeri armaţi cu fibre poate fi utilizată pentru sporirea capacităţii de rezistenţă la forţă
tăietoare a grinzilor din beton armat de formă dreptunghiulară (independente). Aplicarea FRP se va face astfel încât
direcţia fibrelor să fie orientată pe direcţia forţei tăietoare (normale la axa elementului).
În cazul aplicării cămăşuielii cu benzi FRP situate la distanţe finite, soluţia se poate aplica şi la grinzi de planşeu,
trecând benzile prin goluri practicate în placă. Benzile se vor fixa în betonul plăcii prin ancore specifice FRP sau se vor
petrece pe lungimi de suprapunere suficiente (a se vedea procedura de la stâlpi).
F.3.4.4.3. Sporirea rezistenţei la moment încovoietor
Deficitul de rezistenţă la încovoiere se corectează prin sporirea secţiunii (stâlpilor şi grinzilor) prin adaos de beton
armat sau elemente de oţel, care fac corp comun cu elementele structurale existente.
Armăturile sau piesele de oţel trebuie să fie ancorate suficient dincolo de secţiunile de la extremităţile elementelor
pentru a putea fi mobilizate integral în aceste secţiuni.
Tehnicile de cămăşuire capătă detaliere specifică pentru stâlpi şi grinzi.
F.3.4.4.3.2. Consolidarea prin cămăşuire cu beton armat
Detaliile de cămăşuire pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare sunt în general valabile şi pentru sporirea rezistenţei
la încovoiere, cu completările date la paragrafele următoare.
În general, creşterea rezistenţei la încovoiere atrage şi necesitatea creşterii rezistenţei la forţă tăietoare întrucât valorile
de dimensionare ale forţelor tăietoare sunt cele asociate mecanismului structural de plastificare.
158
Armăturile verticale din stâlpi reprezintă armături de rezistenţă. În situaţia în care armăturile lucrează la compresiune,
ele trebuie asigurate împotriva flambajului. În consecinţă barele longitudinale din cămăşuiri trebuie să respecte regulile
privind prinderile în colţurile etrierilor (agrafelor) specifice stâlpilor din structurile în cadre din zone seismice (Figura
F.3.16). Pentru a putea monta etrierii de prindere a barelor longitudinale intermediare se admite îndepărtarea locală a
acoperirii cu beton a elementelor existente (Figura F.3.16(b)). Dacă numărul barelor intermediare este mare, o parte din
ele pot fi fixate prin agrafe ancorate chimic (prin aderenţă) în elementul de beton existent (Figura F.3.16(c)).
Figura F.3.16. Dispunerea armăturilor transversale
159
Armăturile longitudinale ale stâlpilor trebuie să îndeplinească condiţiile date la F.3.4.3.1 şi vor trece prin placa
planşeului.
În situaţia în care cămăşuirea se opreşte la un anumit nivel, ancorarea armăturilor la extremitate se realizează printr-
unul din procedeele următoare:
- prin ancorarea în betonul turnat în nodul terminal
- prin dispozitive cu plăci şi piuliţe filetate
160
- prin înnădirea cu cupoane de armătură ancorate chimic în grinda existentă; soluţia este acceptabilă în cazul unor
armături de diametru mai mic.
În cazul grinzilor, continuizarea armăturilor în zona de reazem este stânjenită de prezenţa stâlpilor care, de regulă sunt
substanţial mai laţi decât grinzile. Se pot adopta soluţii în care armăturile ocolesc stâlpul prin îndoirea sub unghiuri
suficient de mici pentru a limita tendinţa de îndreptare a armăturii în zona de deviere a acesteia, sau soluţii în care
armăturile se sudează de gulere rigide şi rezistente din piese metalice (corniere cu rigidizări) montate imediat deasupra şi
dedesubtul grinzii. În cazul armăturilor de diametru relativ mic (≤ 14 mm) se pot folosi cupoane de armătură ancorate
chimic în stâlp, înnădite prin petrecere cu armăturile cămăşii din zonele de la extremităţile grinzii.
F.3.4.4.3.3. Consolidarea cu piese de oţel
Sporirea rezistenţei la încovoiere cu ajutorul unor piese de oţel se bazează pe principiile enunţate la F.3.4.4.3.1.
În cazul stâlpilor, sporul de rezistenţă în zona nodurilor se poate realiza numai prin piese de tablă sau din cornier care
pot să treacă pe lângă grinzi, traversând placa planşeului. Măsurile de armare transversală a nodului, indicate la
F.3.4.4.2.3(c) sunt eficiente şi pentru a împiedica flambajul pieselor de oţel.
În cazul grinzilor, continuizarea pieselor de oţel pe reazeme se face cu procedee similare cu cele indicate la F.3.4.4.3.2
pentru armăturile de oţel beton utilizate în cămăşile de beton armat.
F.3.4.4.4. Îmbunătăţirea deformabilităţii (ductilităţii) elementelor structurale
Deficitul de ductilitate al elementelor cadrului, al stâlpilor în special, se corectează prin sporirea secţiunilor şi prin
măsuri de fretare a betonului care să limiteze deformaţia transversală a zonelor comprimate. Acest lucru se realizează
prin cămăşuirea secţiunilor cu beton armat, piese metalice sau FRP.
Detaliile de cămăşuire prezentate în vederea îmbunătăţirii rezistenţei la forţă tăietoare sunt adecvate şi pentru sporirea
ductilităţii secţionale.
F.3.4.5. Intervenţii cu transformarea sistemului structural
Soluţiile de intervenţie care au în vedere transformarea sistemului structural în cadre de beton armat pot utiliza una din
următoarele tehnici principale:
(a) Contravântuirea cadrelor cu elemente din otel;
(b) Introducerea unor pereţi structurali sau nuclee de beton armat;
(c) Umplerea ochiurilor de cadru cu zidărie armată sau cu panouri metalice;
(d) Ataşarea de contraforturi la exteriorul construcţiei;
161
(e) Ataşarea cadrelor existente la construcţii noi, puternice, în care necesitatea de extindere a clădirii permite aceasta.
Transformarea structurii în cadre de beton armat este avantajoasă dacă aplicarea soluţiei conduce la intervenţii
localizate. În general, introducerea unor elemente mult mai rigide şi rezistente faţă de cadrele existente poate determina o
reducere sensibilă a cerinţelor de rezistenţă şi ductilitate în elementele neconsolidate ale cadrului. Astfel este posibil să
se evite o intervenţie generalizată asupra majorităţii elementelor structurale.
Dacă elementele structurale nou introduse nu relaxează suficient cerinţele de rezistenţă şi/sau ductilitate în elementele
neconsolidate, poate apărea necesar să se consolideze, prin cămăşuire, şi o parte din elementele existente.
Introducerea unor elemente noi, rigide şi rezistente, modifică repartizarea încărcărilor laterale între componentele
structurii laterale astfel realizate. Pereţii de beton armat şi panourile de cadru contravântuite urmează să preia o parte
importantă din aceste încercări, pe care trebuie să le transmită la terenul de fundare. Ca urmare, în asemenea situaţii
trebuie luate măsuri de întărire şi dezvoltare a sistemului de fundaţie existent, pentru a face posibilă satisfacerea
cerinţelor la baza structurii.
De asemenea, planşeele trebuie verificate dacă sunt capabile să preia eforturile care le revin după consolidarea
structurii verticale şi dacă nu sunt, trebuie, la rândul lor, să fie consolidate.
F.3.4.5.2. Introducerea de contravântuiri de oţel
Transformarea sistemului structural în cadre prin introducerea de contravântuiri metalice oferă următoarele avantaje:
(a) Creşterea substanţială a rezistenţei şi a rigidităţii structurii;
(b) Realizarea mai simplă a golurilor necesare pentru iluminatul natural, circulaţie, în panourile în care se intervine etc.;
(c) Creşterea masei introduse prin ataşarea elementelor metalice de consolidare este mult mai mică, în raport cu alte
soluţii de intervenţie;
(d) Soluţia de consolidare poate fi prefabricată şi astfel durata de execuţie se poate reduce semnificativ.
Dimensionarea elementelor de contravântuire va urmări limitarea deplasărilor laterale până la valori acceptabile pentru
elementele structurii de rezistenţă existente. Se vor folosi modele de calcul complete în care să se ia în considerare
aportul structurii existente şi a celei adăugate.
Stâlpii legaţi cu contravântuirile şi grinzile existente vecine, situate în continuarea panourilor contravântuite, îşi modifică
semnificativ eforturile şi, ca urmare, aceste elemente trebuie analizate în mod special.
Sistemele de contravântuiri metalice pot fi introduse atât la exteriorul, cât şi la interiorul construcţiei. Amplasarea
acestora la exterior permite în general o execuţie mai facilă şi cu costuri mai mici, însă soluţia de consolidare este vizibilă
162
şi poate avea un impact negativ asupra aspectului estetic al faţadelor. În plus elementele metalice sunt direct expuse
agenţilor corozivi din mediul înconjurător şi, în consecinţă, vor necesita lucrări de întreţinere mai frecvente.
În cazul contravântuirilor metalice introduse la interiorul construcţiei, acestea urmează să fie dispuse în lungul cadrelor
existente din beton armat, astfel încât să se asigure o interacţiune optimă între cadrele existente şi contravântuiri, iar
grinzile existente să poată fi utilizate drept elemente de colectare a încărcărilor inerţiale.
În unele situaţii poate fi avantajos ca elementele de contravântuire să fie plasate alături de stâlpii şi grinzile cadrului
existent, soluţie care permite simplificarea legăturii dintre elementele noi şi cele existente şi, în general, o execuţie mai
simplă.
F.3.4.5.2.2. Tipuri de soluţii
Soluţia de contravântuire este caracterizată în principal prin:
- dispoziţia contravântuirilor, care poate fi cu bare cu axele intersectate în noduri, rezultând contravântuiri concentrice
sau cu excentricitate la noduri, rezultând contravântuiri excentrice;
- modul de conectare al contravântuirilor la structura existentă, care poate fi directă sau prin intermediul unei rame
metalice.
(a) Sisteme de contravântuiri concentrice
(i) Dispoziţia barelor
În cazul contravântuirilor concentrice se poate alege una din schemele de dispunere a contravântuirilor din Figura
F.3.17:
- contravântuiri diagonale individuale (Figura F.3.17 (a));
- contravântuiri în X, pe fiecare nivel (Figura F.3.17 (b));
- contravântuiri în V sau Λ, cu sau fără bare de întârziere a flambajului (Figura F.3.17 (c), (d));
- contravântuiri diagonale în X, pe două sau mai multe niveluri (Figura F.3.17 (e) , (f)).
Figura F.3.17. Scheme de dispunere a contravântuirilor
163
(ii) Comportarea la acţiuni seismice
164
Proiectarea contravântuirilor de oţel în vederea consolidării structurilor existente tip cadru de beton armat, se poate
baza pe două concepţii privind impunerea mecanismului structural de disipare de energie. Cele două tipuri de comportare
la acţiuni seismice implică:
- disiparea cu prioritate a energiei în diagonalele întinse ale sistemului de contravântuiri;
- disiparea energiei în elementele verticale ale structurii existente, întărite sau nu, după caz, cu elemente de oţel
suplimentare.
Primul tip de mecanism se caracterizează prin incursiuni postelastice semnificative ale diagonalelor întinse şi flambajul
local al barelor comprimate. Cedarea structurii intervine atunci când deplasările laterale devin excesive şi duc la ruperea
la forţă tăietoare sau la încovoiere a stâlpilor existenţi de beton armat.
Comportarea structurilor astfel concepute este controlată mai puţin sigur prin calculul structural. Capacitatea de
disipare a energiei sub acţiunea ciclică a cutremurelor puternice este limitată de degradarea rapidă a rezistenţei şi
rigidităţii.
Principalele aspecte ale comportării care duc la o asemenea situaţie sunt:
- flambajul repetat al barelor produce un transfer brusc al eforturilor la diagonala întinsă, amplificând, uneori foarte mult,
solicitarea acesteia;
- flambajul repetat al barelor produce o reducere progresivă a buclelor histeretice;
- deformarea elementului comprimat supune prinderile, prin rotirile de la extremităţi, la eforturi mari şi, de asemenea,
când este cazul, poate deteriora pereţii de umplutură;
- diagonalele întinse acumulează deformaţii tot mai mari, de la ciclu la ciclu, sporind şi deplasările laterale deoarece
deformaţiile de întindere nu sunt recuperate la încărcarea în sens invers, ca urmare a flambajului prin compresiune;
- diagonalele întinse nu sunt capabile să revină la forma rectilinie iniţială pe care au pierdut-o prin solicitarea la
compresiune, în special dacă barele au flambat "plastic". Din acest motiv, prin proiectarea adecvată a zvelteţei barelor
trebuie să se impune flambajul elastic al acestora.
- flambajul necontrolat al unor diagonale poate crea la nivel de structură efecte generale de răsucire, greu de identificat
la proiectare.
Ca urmare, utilizarea acestui tip de soluţie este recomandată în zone cu seismicitate redusă, pentru cerinţe de
deplasare limitate, şi numai pe baza unei analize cuprinzătoare a tuturor aspectelor de proiectare.
La dimensionarea elementelor consolidării, se recomandă adoptarea unor valori q ale factorilor de comportare egali cu
2,0, în cazul contravântuirilor în V şi Λ, la care sunt active atât diagonalele întinse, cât şi cele comprimate, şi cu 3,5, în
165
cazul contravântuirilor din diagonale încrucişate, în situaţia în care doar diagonalele întinse sunt considerate elemente
disipative.
Se vor respecta prevederile P 100-1, referitoare la zvelteţea diagonalelor.
Al doilea tip de mecanism implică limitarea deformaţiilor diagonalelor întinse în domeniul elastic, care să permită o
cuplare foarte eficientă a stâlpilor panoului contravântuit, asigurând un braţ de pârghie egal cu distanţa interax între
stâlpi.
Disiparea de energie se realizează prin deformaţia plastică a armăturilor din stâlpul întins, întărit, dacă este cazul, cu
elemente de oţel longitudinale, şi a grinzilor de cadru. Această concepţie decurge din metoda ierarhizării capacităţii lor de
rezistenţă şi soluţia poate fi controlată prin calcul.
Tipul de contravântuire recomandabil este cu diagonale individuale sau încrucişate.
Această soluţie poate fi aplicată ori de câte ori condiţiile constructive o permit şi consumul de oţel este acceptabil.
Se recomandă ca la proiectarea soluţiei de intervenţie dimensionarea elementelor de consolidare să se facă pe baza
unui factor de comportare q = 4,0.
(iii) Soluţii constructive
Soluţiile constructive de consolidare prin contravântuiri de oţel se grupează, din punctul de vedere al modului de
realizare al conectării elementelor de oţel la structura existentă de beton şi al modului în care se transmit eforturile între
sistemul existent şi cel adăugat, în următoarele categorii:
• Soluţii în care diagonalele metalice sunt prinse direct de elementele structurii existente de beton armat.
Legăturile diagonalelor cu grinzile şi stâlpii cadrelor existente se fac prin gusee solidarizate de gulere metalice aplicate
pe capetele de grinzi şi de stâlpi, la nodurile de cadru (Figura F.3.18).
Figura F.3.18. Prinderea contravântuirilor de elementele structurii existente cu gulere metalice
166
În eventualitatea că rezistenţa efectivă a grinzilor şi stâlpilor nu este suficientă, aceste elemente se vor întări prin
elemente de oţel longitudinale continue, adosate şi conectate adecvat de betonul existent. Se poate aplica, la limită,
cămăşuirea în întregime a elementelor de beton armat cu câte un tub metalic.
O variantă a acestei soluţii este plasarea diagonalelor de contravântuire în faţada clădirii, atunci când exigenţele
arhitecturale o permit. În acest caz, piesele de oţel ale contravântuirii se prind de stâlpii şi grinzile cadrelor marginale, cu
buloane pretensionate (Figura F.3.19).
Această soluţie întâmpină o serie de dificultăţi constructive. De exemplu, numărul mic de conectori cu care trebuie
realizată legătura concentrată între structura existentă şi cea adăugată.
Figura F.3.19. Prinderea contravântuirilor de elementele structurii existente cu buloane pretensionate
167
• Soluţii în care cadrului existent i se adosează un cadru complet contravântuit din oţel.
Plasarea cadrului metalic în planul cadrului existent întâmpină dificultăţi de ordin practic, astfel:
- legarea tălpii metalice de intradosul grinzii de beton prin conectori este uneori foarte dificilă datorită distanţelor mici
între barele longitudinale de la partea inferioară a grinzilor;
- continuizarea montantului de oţel pe verticală, adăugat atunci când este necesar, este împiedicată, în zona nodurilor,
de grinzile existente;
- dimensiunile elementelor existente diferă de multe ori de cele din proiect şi variază de la nivel la nivel; în consecinţă,
dimensiunile elementelor metalice trebuie verificate prin măsurători în teren, dacă soluţiile de îmbinare nu admit toleranţe
suficient de mari.
Din acest motiv, poate fi preferabil să se monteze cadrul metalic alături de cel existent. Cele două cadre trebuie
conectate pentru a încărca noul cadru de oţel cu forţă verticală. Dacă stâlpul de beton este prevăzut să facă parte din
talpa verticală întinsă, trebuie verificate înnădirile armăturilor verticale şi, dacă acestea nu sunt suficiente, vor fi luate
măsuri de îmbunătăţire a aderenţei prin cămăşuirea adecvată a zonei de îmbinare.
Câteva detalii de prindere sunt figurate în Figura F.3.20 şi Figura F.3.21.
168
În Figura F.3.20 (a) şi (b) se prezintă soluţii de prindere a profilului dublu T, care conţine talpa orizontală a cadrului de
oţel contravântuit, de grinda cadrului de beton armat existent. Se pot folosi şi alte forme de secţiune, de exemplu secţiuni
tubulare care permit îmbinări avantajoase cu diagonalele.
Figura F.3.20. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oţel de grinzile structurii existente din beton
armat
169
În Figura F.3.21 se prezintă câteva tipuri de soluţii de prindere a montanţilor verticali ai cadrului contravântuit metalic,
de stâlpii existenţi, trecând pe lângă grinzile existente.
În Figura F.3.22 se prezintă detaliul care poate fi utilizat în cazul în care dimensiunile în plan ale stâlpului sunt
substanţial mai mari decât lăţimea grinzilor. Un astfel de caz se poate întâlni la unele clădiri la care stâlpii faţadelor sunt
ieşiţi în afară pe considerente de aspect.
• Soluţia în care contravântuirile de oţel sunt înrămate într-o ramă metalică, care este conectată indirect prin intermediul
unui strat de mortar armat introdus în spaţiul dintre cadrul de beton armat şi rama metalică (Figura F.3.23).
Panoul metalic este dispus în axul cadrului de beton. Soluţia este aplicabilă în cazul în care forţele laterale nu sunt
excesive. Conectarea se realizează prin două rânduri de conectori, respectiv gujoanele sudate de rama metalică şi
conectorii aderenţi postinstalaţi la intradosul grinzii.
Pentru a evita armăturile din partea inferioară din grinzi, se folosesc conectori de capacităţi mai mici şi mai numeroşi,
care permit o transmitere mai uniformă a eforturilor între rama metalică şi elementele de beton armat.
Aplicarea acestei soluţiei presupune că barele structurii existente, prin alcătuirea lor, sunt în măsură să preia eforturile
ce le revin.
Soluţia permite prefabricarea integrală sau parţială a panoului de contravântuire din oţel întrucât spaţiul intermediar de
mortar permite toleranţe mai mari, astfel încât se poate utiliza acelaşi panou la mai multe niveluri la care apar dimensiuni
uşor diferite ale grinzilor şi stâlpilor.
Pentru calculul şi alcătuirea de detaliu a elementelor contravântuirilor şi a prinderilor de oţel, se vor respecta
prevederile specifice din codul de proiectare seismică P 100-1, cap.6, şi documentele normative conexe.
Figura F.3.21. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oţel de stâlpii structurii existente din beton armat
170
171
Figura F.3.22. Prinderea profilelor metalice când dimensiunile în plan ale stâlpului sunt substanţial mai mari decât lăţimea
grinzilor
Figura F.3.23. Prinderea unei rame de oţel în ochiul cadrului existent din beton armat
172
(b) Sisteme de contravântuiri excentrice
(i) Dispoziţia barelor
Prinderea excentrică a barelor la noduri duce la formarea unor bare cu lungimi mici, în măsură să disipe în mod
avantajos energia prin deformaţii plastice de forfecare (în realitate, deformaţii plastice pe direcţia eforturilor unitare
principale), şi/sau de încovoiere. Aceste bare se numesc bare disipative (sau linkuri active).
Atunci când sunt utilizate pentru consolidarea structurilor tip cadru de beton armat, contravântuirile excentrice se pot
dispune numai în formă de Y, sau de Y întors (Figura F.3.24). Este esenţial să nu se monteze barele disipative în lungul
grinzilor, sau stâlpilor, astfel ca deformaţiile linkurilor să se poată dezvolta neîngrădit.
Prinderea contravântuirilor excentrice se poate face direct pe elementele structurii de beton existente (Figura F.3.25
(a)) sau prin intermediul unei rame care, la rândul ei, poate fi prinsă direct sau prin intermediul unui strat de mortar armat
(Figura F.3.25 (b)).
Figura F.3.24. Contravântuiri excentrice în formă de Y, sau de Y întors
173
Figura F.3.25. Prinderea contravântuirilor excentrice
174
(ii) Comportarea la acţiuni seismice
În funcţie de proporţii, alcătuirea secţiunii şi implicit, funcţie de raportul între momentul plastic de încovoiere şi forţa
tăietoare de plastificare, barele disipative se clasifică în trei categorii:
- bare disipative (linkuri) scurte;
- bare disipative (linkuri) lungi;
- bare disipative (linkuri) cu lungime medie.
Concepţia de proiectare seismică a structurilor cu contravântuiri excentrice are în vedere ca disiparea energiei induse
de cutremur să se realizeze, în cea mai mare parte, prin deformarea ciclică a linkurilor în domeniul plastic.
Linkurile scurte evidenţiază deformaţii de forfecare, linkurile lungi se plastifică prin deformaţii de încovoiere, iar linkurile
cu lungime medie prezintă o comportare intermediară, cu deformaţii plastice combinate din forfecare şi încovoiere.
Comportarea cea mai avantajoasă o oferă linkurile scurte.
Elementele structurii existente şi ale celei adăugate trebuie să fie astfel conformate încât formarea mecanismului
structural de disipare de energie să se realizeze după plastificarea linkurilor şi a bazei stâlpilor.
În consecinţă, la proiectare capacităţile de rezistenţă ale elementelor structurale vor fi verificate dacă satisfac această
condiţie, iar dacă nu, se vor lua măsuri de întărire a elementelor şi/sau se vor redimensiona linkurile.
(iii) Condiţii constructive
Barele disipative se alcătuiesc astfel încât să fie încadrate în clasa 1 de secţiuni.
Pentru împiedicarea voalării şi obţinerea unor rotiri plastice consistente, barele disipative scurte vor fi prevăzute cu
rigidizări transversale pe toată lungimea lor.
Pentru evitarea voalării plastice a tălpii comprimate, linkurile lungi vor fi prevăzute cu rigidizări la extremităţi (la
reazeme), în zona de formare a articulaţiilor plastice.
La barele disipative cu lungime medie, se prevăd rigidizări, atât la reazeme, cât şi în câmpul acestora.
Pentru împiedicarea voalării tălpii comprimate şi a inimii, rigidizările vor fi sudate pe toată înălţimea inimii şi pe talpă.
Modul de dimensionare a linkurilor, a rigidizărilor şi a distanţelor dintre acestea, se realizează respectând prevederile P
100-1, cap. 6.
(c) Sisteme cu contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB-Buckling Restrained Braces).
Contravântuirile cu flambaj împiedicat reprezintă dispozitive disipative ale energiei induse de cutremur. Dispozitivul
este constituit dintr-un miez realizat dintr-o piesă de oţel moale (platbande individuale, platbande legate în cruce, profil
175
dublu T etc. - Figura F.3.27) îmbrăcat într-un tub de oţel umplut în general cu beton fin (mortar special), care se opune
flambajului miezului de oţel (Figura F.3.26).
Miezul de oţel este învelit într-un material care împiedică aderenţa mortarului la suprafaţa acestuia. Materialul de
separaţie are rolul de a împiedica transmiterea unei părţi din forţa axială din miezul de oţel la cămaşa înconjurătoare.
Diagonalele contravântuirilor BRB prezintă o comportare identică la solicitările de întindere şi de compresiune şi o
comportare histeretică foarte stabilă.
Condiţia practică pentru ca tubul exterior să împiedice flambajul miezului de oţel, este ca rezistenţa la flambaj a tubului
(forţa critică Euler) să fie mai mare decât capacitatea rezistenţei la curgere a miezului, sporită cu 50%. Acest spor
reprezintă un factor de siguranţă.
Figura F.3.26. Contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB)
Figura F.3.27. Secţiuni uzuale la contravântuirile cu flambaj împiedicat (BRB)
176
Cadrele de beton armat contravântuite cu BRB pot fi protejate printr-o dimensionare adecvată a diagonalelor cu
flambaj împiedicat, astfel încât majoritatea elementelor structurale existente să fie solicitate numai în domeniul elastic de
comportare.
Prinderile contravântuirilor de structură trebuie să fie astfel dimensionate încât să poată prelua forţa de curgere a barei
disipative, sporită cu 50%. Diagonalele se prind de plăci sau de gulere metalice ancorate la nodurile cadrului.
Aplicarea la consolidarea structurilor în cadre a contravântuirilor cu flambaj împiedicat aduce o serie de avantaje în
raport cu soluţiile de tip tradiţional, cum sunt:
- modelarea structurii consolidate este simplă şi calculul structural permite un control sigur al comportării la acţiuni
seismice;
- comportarea ciclică la acţiuni seismice este stabilă;
- montarea dispozitivului este simplă.
F.3.4.5.2.3. Măsuri constructive de conectare a contravântuirilor metalice
Se recomandă ca pentru conectarea dintre rama metalică şi cadrul existent de beton armat să se utilizeze conectori cu
aderenţă chimică, mai rar conectori cu expansiune. Nu este recomandată folosirea simultană a mai multe tipuri de
ancore;
177
În cazul conectării directe dintre elementele metalice şi structura existentă de beton armat, paşii tehnologici de execuţie
sunt următorii:
- punerea în poziţie a contravântuirilor metalice pentru a marca poziţia găurilor sau eventual pentru realizarea parţială a
găurilor;
- îndepărtarea elementelor metalice şi realizarea găurilor conform diametrului şi adâncimii din proiect sau din
specificaţiile tehnice;
- curăţarea găurii conform instrucţiunilor date în fişa tehnică de producătorul sistemului de ancorare;
- introducerea substanţei adezive (răşină epoxidică, mortar bicomponent, mortar special pe bază de ciment etc.) şi
ulterior a buloanelor/ancorelor;
- se aşteaptă trecerea intervalului de timp necesar întăririi adezivului;
- montarea şi fixarea contravântuirilor metalice.
Notă:
În multe situaţii, realizarea găurilor în poziţiile dorite este împiedicată de prezenţa armăturilor din elementele existente.
În asemenea cazuri, găurile parţial forate trebuie umplute cu un mortar necontractil, buloanele de ancorare trebuie
repoziţionate şi implicit trebuie realizate noi găuri în flanşele/scaunele elementelor metalice.
În cazul conectării indirecte dintre rama metalică şi elementele cadrului de beton armat, paşii tehnologici de execuţie
constau în:
- îndepărtarea stratului de tencuială şi/sau a pereţilor de compartimentare de la interiorul ochiului de cadru;
- buciardarea elementelor de beton armat adiacente pentru a crea o suprafaţă de contact rugoasă;
- realizarea găurilor conform diametrului şi adâncimii din proiect sau din specificaţiile tehnice;
- curăţarea găurii conform instrucţiunilor date în fişa tehnică a sistemului de ancorare;
- introducerea substanţei adezive (răşină epoxidică, mortar bicomponent, mortar special pe bază de ciment etc.) şi
ulterior a ancorelor;
- sudarea gujoanelor cu cap la exteriorul ramei metalice;
- introducerea ramei metalice;
- introducerea unor armături transversale pentru confinarea stratului de mortar;
- realizarea cofrajului pentru interspaţiul dintre rama metalică şi cadrul existent;
- injectarea cu presiune a unui mortar necontractil.
178
Această tehnologie de execuţie este prezentată schematic în Figura F.3.28.
Diametrul minim al conectorilor post-instalaţi şi al gujoanelor cu cap sudate de rama metalică este de 16 mm. Pasul
maxim dintre conectori/gujoane este de 250 mm.
Adâncimea minimă de înglobare în beton a conectorilor post-instalaţi cu aderenţă chimică este de 8da, iar cea
corespunzătoare conectorilor cu expansiune este de 5da (da - diametrul ancorei).
Figura F.3.28. Tehnologia de execuţie pentru montarea cadrelor contravântuite de oţel
179
180
F.3.4.5.3. Introducerea de pereţi structurali de beton armat
Introducerea de pereţi de beton armat în structurile tip cadru de beton armat le înzestrează pe acestea cu proprietăţi de
rezistenţă şi de rigiditate substanţiale, corectând deficitul construcţiilor cu caracteristici insuficiente din aceste puncte de
vedere.
Conlucrarea cadrelor existente cu pereţii structurali de beton armat poate conferi ansamblului o comportare specifică
structurilor duale sau structurilor rigide cu pereţi. Prin aceasta, deplasările relative de nivel scad considerabil şi în
consecinţă se diminuează riscul de degradare, atât al elementelor structurale ale cadrelor din beton armat, cât şi al
elementelor nestructurale.
Printr-o alcătuire judicioasă, pereţii nou introduşi pot înzestra structura şi cu proprietăţi de disipare de energie.
Soluţia introducerii de pereţi structurali poate fi aplicată şi la construcţiile cu parter flexibil şi/sau slab din punctul de
vedere al rezistenţei.
Pereţii structurali de beton armat pot fi plasaţi la exteriorul (Figura F.3.29(a)) sau la interiorul construcţiei (Figura
F.3.29(b)). Funcţie de poziţia aleasă pentru noii pereţi, aceştia pot fi perforaţi de goluri de uşi şi ferestre.
Figura F.3.29. Introducerea de pereţi din beton armat la structurile în cadre de beton armat
181
Realizarea de pereţi structurali la interior prezintă unele dezavantaje legate de întreruperea funcţionalităţii, modificarea
compartimentării interioare şi implicit afectarea funcţiunilor existente. Aceste modificări implică, de regulă, înlocuirea
parţială a instalaţiilor existente, ceea ce sporeşte costurile de execuţie.
Plasarea pereţilor noi la exteriorul clădirii permite un acces mai simplu pentru execuţie şi un cost mai mic. De
asemenea, afectarea funcţiunii clădirii pe durata execuţiei este minimă.
Pe de altă parte, intervenţia este vizibilă, afectează finisajele şi este expusă mediului. De asemenea, modifică
înfăţişarea faţadei şi poate implica închiderea sau reducerea unor goluri de ferestre.
182
Un alt avantaj al soluţiei este că pereţii adosaţi faţadei se pot conecta uşor la elementele cadrului marginal (Figura
F.3.29(a)).
Pereţii nou introduşi pot fi asamblaţi în nuclee. Se pot obţine avantajele pereţilor dispuşi la exterior dacă nucleele se
plasează în curţi de lumină (Figura F.3.29(b)) constituind contraforturi pentru clădirea existentă. Structura nou adăugată
poate fi utilizată pentru adăpostirea unor circulaţii pe verticală, sau pentru extinderea suprafeţei utile de planşeu (Figura
F.3.30). Uneori, o nouă construcţie lipită de construcţia existentă poate să ofere acesteia din urmă suplimentul de
rezistenţă laterală necesară.
Se va asigura o dispunere cât mai uniformă în plan şi monotonă în elevaţie a pereţilor structurali, pentru a evita apariţia
unor efecte semnificative de răsucire generală, pentru a limita eforturile în diafragmele orizontale (planşee) şi pentru a
evita variaţii bruşte ale rigidităţii şi rezistenţei laterale a structurii pe înălţime.
Prin introducerea pereţilor structurali de beton armat, cadrele existente sunt descărcate parţial de eforturile generate de
acţiunile seismice şi, ca atare, cerinţele de rezistenţă ale acestora pot fi reduse până la nivelul capacităţilor lor efective.
Mecanismul de comportare al pereţilor trebuie să fie de tip încovoiere de ansamblu, cu deformaţiile plastice localizate
la baza pereţilor, în armăturile verticale ale stâlpilor existenţi şi în armăturile din elementele nou introduse.
Ierarhizarea capacităţilor de rezistenţă prin proiectare trebuie să asigure mobilizarea capacităţilor de deformare
plastică, cu evitarea ruperilor premature la forţe tăietoare şi lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereţi se prevăd goluri de uşi şi ferestre, zona de deasupra golului poate fi concepută ca grindă de cuplare,
element disipator de energie.
Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor din stâlpi sunt insuficiente, stâlpilor li se
aplică o cămăşuire legată de peretele nou, cu armătura verticală continuizată prin planşee.
Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori post-instalaţi sau prin petrecerea
armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se aplică o cămăşuire racordată la inima de beton armat. O altă soluţie
este dispunerea inimii peretelui la marginea grinzii, situaţie în care ancorarea barelor orizontale se face prin prelungirea
acestora în cămăşuiala stâlpului existent (a se vedea F.3.4.5.2.2, Figura F.3.31 şi Figura F.3.32).
Se va ţine seamă dacă, după consolidare, forţele de inerţie din planul planşeelor se transmit cu prioritate la pereţii nou
introduşi. Se va asigura transmiterea acestor încărcări la pereţi prin conectori şi colectori suplimentari.
De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă pentru asigurarea diafragmei pe noua
schemă de lucru sau va trebui întărită.
183
În cazul pereţilor asamblaţi în nuclee, concentrarea de forţe este maximă şi măsurile de conectare şi colectare a
forţelor prin conectori şi tiranţi trebuie sporite adecvat (de exemplu, în cazul nucleelor adosate clădirii, Figura F.3.30).
Datorită concentrării acţiunii seismice, în urma consolidării, în câteva zone structurale, apar sporuri locale importante la
nivelul fundaţiilor. Se va verifica dacă fundaţiile (infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest spor de
eforturi, sau dacă trebuie consolidate.
De asemenea, se vor verifica presiunile pe teren şi, dacă este cazul, se va dezvolta baza de rezemare. În unele situaţii,
în special în cazul pereţilor şi nucleelor de pe conturul clădirii, forţele orizontale produc momente de răsturnare mari, care,
în absenţa unor lestări suficiente, duc la desprinderea fundaţiilor de pe teren, sau la depăşirea presiunilor de proiectare
pe teren. În aceste situaţii se vor prevedea fundaţii de adâncime, piloţi, barete, ancore pretensionate.
În cazul în care piloţii trebuie plasaţi la interiorul clădirii, se vor prevedea minipiloţi a căror execuţie este realizată de
utilaje cu gabarite care permit introducerea lor în clădiri cu afectarea minimă a structurii existente. Sporirea semnificativă
a eforturilor din sistemul de fundare datorat introducerii pereţilor de consolidare, obligă de multe ori ca soluţia de
consolidare să fie dictată de posibilitatea realizării unor fundaţii adecvate în condiţii acceptabile sub aspectul costurilor şi
al posibilităţilor concrete de execuţie.
Figura F.3.30. Nuclee din beton armat adosate clădirii existente
184
F.3.4.5.3.2. Soluţii constructive
Realizarea pereţilor structurali nou introduşi se poate face utilizând următoarele soluţii constructive:
(a) Realizarea unei inimi de beton armat prin umplerea totală sau parţială la interior a ochiului de cadru (Figura
F.3.31(a)), ancorate adecvat de elementele cadrului;
(b) Realizarea unei inimi de beton armat adosate grinzii existente şi conectarea la cămăşuielile stâlpilor structurii
(Figura F.3.31(b));
(c) Introducerea unor pereţi, prevăzuţi sau nu cu bulbi, în afara şi la distanţă de planurile cadrelor.
Soluţiile (a) şi (b) beneficiază de avantajul că grinzile cadrelor existente pot asigura funcţiunea de colectare a
încărcărilor seismice la pereţii nou introduşi.
În cazul aplicării soluţiilor (a) şi (b), stâlpii şi grinzile existente, din panoul în care se execută noua inimă din beton
armat, fac parte din peretele astfel constituit, dacă se realizează conectarea adecvată prin ancore post-instalate între
elementele existente şi cele nou introduse.
185
Soluţia (a) implică post-instalarea unor ancore de conectare la intradosul grinzii, într-un spaţiu strâmt, ca urmare a
distanţei mici între armăturile longitudinale, operaţie care reclamă o acurateţe deosebită (fig. F.3.4.33a).
Soluţiile (b) şi (c) permit o execuţie mai simplă, cu un consum ceva mai mare de materiale decât soluţia (a). Turnarea
betonului se face prin goluri practicate în placa planşeului, prin care se trec şi armăturile de continuitate şi de traversare a
rostului de lucru. Golurile umplute cu beton constituie şi pene de forfecare pentru preluarea efortului de lunecare dintre
perete şi diafragma orizontală.
O variantă alternativă ce poate reduce simţitor durata de execuţie a lucrărilor de consolidare o reprezintă realizarea
noilor pereţi structurali din panouri prefabricate, conectate adecvat de elementele existente. Panourile prefabricate se vor
realiza astfel încât dimensiunile acestora să permită introducerea şi manipularea lor în spaţiile interioare ale clădirii.
Figura F.3.31. Soluţie constructivă pentru realizarea pereţilor nou introduşi
186
Figura F.3.32. Soluţie constructivă pentru realizarea pereţilor nou introduşi
187
F.3.4.5.3.3. Măsuri constructive pentru realizarea pereţilor noi de beton armat
La proiectarea pereţilor nou introduşi se vor respecta toate prevederile specifice din codurile P 100-1 şi CR 2-1-1.1.
Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puţin egală cu 1/4 din latura perpendiculară a stâlpului, dar nu mai
mică de 150 mm.
Pentru pereţii având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este obligatorie armarea ambelor feţe cu plase de
bare legate sau sudate.
Procentul de armare transversală a inimii va fi cel puţin egal cu 0,25%, dar nu mai mare de 0,80%.
Clasa betonului utilizat pentru turnarea pereţilor introduşi va fi cel puţin egală cu clasa betonului din care este realizată
structura existentă, dar nu va fi inferioară clasei C20/25.
188
Eventualele goluri din pereţii structurali introduşi vor fi bordate cu bare de armătură pentru care suma capacităţilor de
rezistenţă este cel puţin egală cu cea a armăturilor întrerupte de gol.
Tehnologia de turnare a betonului trebuie să asigure obţinerea unui beton de bună calitate şi mai ales să evite apariţia
unui rost la partea superioară a peretelui nou introdus.
Pentru pereţii de beton armat realizaţi prin umplerea ochiului de cadru se recomandă utilizarea uneia din următoarele
tehnologii:
- Injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Această metodă necesită prevederea unui
număr suficient de goluri, uniform distribuite la partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului şi să
certifice umplerea completă cu beton a cofrajului.
- Turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de injectarea cu presiune a unui mortar
necontractil în zona de la partea superioară rămasă nebetonată (Figura F.3.33(a)).
- Turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe lângă grinda existentă de intradosul
acesteia (Figura F.3.33(b)).
Pentru pereţii de beton armat realizaţi prin amplasarea inimii la exteriorul ochiului de cadru, betonul se va turna de la
nivelul superior prin găuri de dimensiuni suficient de mari realizate în placa existentă (Figura F.3.34). În golurile de
turnare se pot concentra armăturile de continuitate, cu secţiune echivalentă barelor verticale curente din inima peretelui.
Golurile prin placă se vor realiza cu dispozitive roto- percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă de
beton armat se interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou şi intradosul plăcii existente se umplu, după caz, prin matare cu
mortar vâscos sau prin injecţie cu mortar.
Dacă este cazul se vor prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie plăcii existente.
Figura F.3.33. Tehnologia de execuţie pentru pereţii din beton armat realizaţi în ochiul de cadru
189
Figura F.3.34. Tehnologia de execuţie pentru pereţii din beton armat realizaţi la exteriorul ochiului de cadru
190
Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent şi pereţii nou introduşi se utilizează conectori. La
realizarea conectării se vor avea în vedere următoarele:
(a) Se utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu expansiune mecanică şi conectori cu aderenţă
chimică. De regulă, la realizarea pereţilor se utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori;
(b) Pentru a realiza o conectare sigură şi eficientă trebuie respectate următoarele prevederi:
- Suprafeţele de beton ale elementelor structurale existente şi eventual suprafaţa peretelui de compartimentare folosit
drept cofraj, când inima de beton se ataşează acestuia, vor fi buciardate pentru a crea asperităţi care să permită o
conlucrare cât mai bună între betonul nou şi materialele existente.
- Conectorii trebuie instalaţi în găuri forate în miezul de beton al elementului. Este interzisă amplasarea conectorilor în
zona stratului de beton de acoperire.
- Pentru a împiedica cedarea prin despicare a betonului din zona de conectare trebuie prevăzută o armare transversală
sub forma fie a unei armături spiralate de tip fretă (Figura F.3.35), fie a unor "scăriţe" din plase sudate (Figura F.3.36).
191
- Pasul dintre conectorii post-instalaţi şi distanţele dintre aceştia şi marginile elementelor de beton armat vor fi cel puţin
egale cu valorile prezentate în Figura F.3.37.
- Adâncimea minimă de înglobare în betonul existent este de 5da pentru conectorii cu expansiune şi de 8da pentru
conectorii cu aderenţă chimică.
(c) Pentru a obţine o sporire a conlucrării între betonul nou introdus şi cel existent se pot executa pene de forfecare la
interfaţa celor două straturi prin:
- Tăierea unor bucăţi din stratul de beton de acoperire al elementelor cadrului existent (Figura F.3.38).
- Utilizarea unor piese prefabricate ce se lipesc de elementele structurale existente utilizând substanţe adezive eficiente
(Figura F.3.39).
Figura F.3.35. Armături transversale spiralate (frete) dispuse pentru a împiedica cedarea prin despicare a betonului
Figura F.3.36. Armături transversale sub formă de "scăriţe" din plase sudate dispuse pentru a împiedica cedarea prin
despicare a betonului
192
Figura F.3.37. Pasul dintre conectorii post-instalaţi si distanţele dintre aceştia si marginile elementelor de beton armat
193
Figura F.3.38. Pene de forfecare obţinute prin tăierea unor bucăţi din stratul de acoperire cu beton a armăturilor din
elementul existent
Figura F.3.39. Pene de forfecare obţinute prin utilizarea unor piese prefabricate
194
F.3.5. Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri de umplutură din zidărie
F.3.5.1. Particularităţi de alcătuire
Structurile din această categorie constau dintr-un cadru spaţial de beton armat la care pereţii exteriori şi unii (uneori
majoritatea) pereţi interiori sunt realizaţi din blocuri ceramice sau din beton cu diferite compoziţii, care umplu spaţiul dintre
stâlpi şi grinzi, având contact practic continuu pe tot perimetrul. Astfel, pereţii interacţionează cu elementele cadrului
formând un element cu rezistenţă la forţe laterale.
Structura în cadre a fost proiectată, fie numai la încărcări verticale (cazul clădirilor construite înainte de 1965), fie a fost
proiectată şi la forţe laterale cu valori prea mici astfel încât capacitatea de rezistenţă la forţe laterale este insuficientă faţă
de exigenţele impuse de codurile moderne de proiectare seismică.
F.3.5.2. Comportarea la cutremur
Eficacitatea structurală a sistemului cadru - perete de umplutură depinde de dimensiunile şi numărul golurilor, precum
şi de calitatea zidăriei (cu rosturi orizontale şi verticale umplute în totalitate sau numai parţial) şi de contactul perete-
structură pe perimetru, complet sau parţial.
În cazul panourilor pline sau cu goluri mici deformaţia ochiului de cadru este împiedicată şi astfel în planul peretelui se
formează o diagonală comprimată a cărei rigiditate şi rezistenţă depinde de calitatea zidăriei.
195
În cazul unor goluri mari, mecanismul de grindă cu zăbrele nu se poate constitui şi structura tinde să lucreze ca un
cadru, cu noduri rigidizate suplimentar prin prezenţa zidăriei.
Umplerea parţială necontrolată a unora din ochiurile de cadru poate duce la efecte structurale negative:
- crearea condiţiilor de nivel slab, de exemplu la parterul unor construcţii unde sunt amenajate magazine;
- crearea unor efecte de torsiune de ansamblu.
La acţiuni puternice zidăria pereţilor fisurează şi tinde să se zdrobească, pierzând rigiditatea şi prezentând risc de
prăbuşire, în special în afara planului acesteia.
Cadrul de beton armat creează a doua linie de rezistenţă, dar se degradează rapid ca urmare a alcătuirii deficitare.
La acţiuni seismice de intensitate mică şi medie pereţii de cărămidă pot asigura rigiditatea şi rezistenţa laterală pentru
a satisface cerinţele de performanţă necesare.
F.3.5.3 Deficienţe specifice de alcătuire seismică şi tehnici de intervenţie
Sunt prezentate principalele deficienţe ale sistemului împreună cu metodele curente de intervenţie care să
îmbunătăţească răspunsul seismic aşteptat al structurii.
Analiza are în vedere deficienţele referitoare la satisfacerea cerinţelor de performanţă evidenţiate de evaluarea
calitativă şi evaluarea prin calcul.
Metodele de intervenţie pot fi bazate pe una din opţiunile:
(a) Conservarea sistemului structural în care elementele cadrului împreună cu zidăria de umplutură se comportă ca
pereţi neomogeni, cu inima realizată dintr- un material mai puţin rigid şi mai puţin rezistent decât elementele ramei
cadrului, care constituie bulbii şi centurile pereţilor. Sunt necesare măsuri care să asigure interacţiunea structurală cadru
de beton armat - zidărie avută în vedere prin concepţie, incluzând dacă sunt necesari conectori de oţel post- instalaţi.
Sporirea rezistenţei inimii impune de cele mai multe ori la construcţiile multietajate placarea cu mortar armat, pe o parte
sau pe ambele părţi ale peretelui.
(b) Schimbarea sistemului structural prin:
- Introducerea unor pereţi structurali sau elemente de contravântuire. In această situaţie, rigiditatea laterală trebuie să
fie suficiente pentru a proteja pereţii de închidere şi de compartimentare, conform prevederilor codului de proiectare
seismică.
- Eliminarea pereţilor de zidărie şi înlocuirea lor cu pereţi uşori legaţi flexibil de structură sau detaşarea pereţilor de
structură, detaliind adecvat în acest scop legăturile pereţi - structură. Trebuie luate măsuri pentru a evita răsturnarea
pereţilor în afara planului lor. Soluţia trebuie însoţită, atunci când este cazul, de consolidarea structurii de beton armat.
196
Principalele deficienţe structurale specifice tipului structural analizat în această secţiune, împreună cu tehnicile de
intervenţie posibile se grupează după cum urmează:
(a) Deficit de rezistenţă laterală.
(i) În cazul unor dimensiuni insuficiente ale pereţilor şi/sau a unor rezistenţe slabe ale zidăriei sunt indicate cămăşuiri
ale pereţilor cu beton armat sau FRP. Introducerea de pereţi de beton armat sau contravântuiri metalice reprezintă soluţii
de consolidare care modifică sistemul structural iniţial.
(ii) Măsurile indicate la (i) se pot utiliza şi în cazul unor pereţi slabi cu goluri mari. În plus atunci când este posibil se
recomandă umplerea golului.
(iii) În cazul pereţilor cu degradări ale zidăriei, soluţia de reparaţie - consolidare locală este injectarea fisurilor cu mortar
de ciment şi apoi placarea cu FRP sau cu mortar armat.
(b) Deficit de rigiditate.
Acesta se poate remedia prin măsurile indicate la (a).
(c) Deficienţe de configuraţie structurală.
(i) Rigiditatea şi rezistenţa nivelurilor flexibile şi/sau slabe se pot îmbunătăţi prin:
- introducerea la aceste niveluri a unor pereţi de beton armat, de zidărie armată sau a unor contravântuiri de oţel,
- prin cămăşuirea elementelor verticale de la aceste niveluri cu beton armat în vederea sporirii rezistenţei acestora la
forţă axială şi forţă tăietoare.
(ii) Efectele de torsiune generală rezultate din dispunerea neechilibrată a pereţilor de umplutură, parte a structurii
laterale, se diminuează reducând excentricităţile dintre centrul maselor şi centrele de rigiditate sau de rezistenţă prin
introducerea în poziţii adecvate a unor pereţi de cărămidă sau chiar a unor pereţi de beton armat. Atunci când funcţiunea
nu permite introducerea pereţilor plini se pot introduce contravântuiri de oţel.
(d) Deficienţe referitoare la traseul încărcărilor.
Întreruperile sau zonele slabe care apar mai frecvent în traseul încărcărilor către terenul de fundare sunt reprezentate
de lipsa legăturilor care să evite riscul de prăbuşire al pereţilor în afara planului lor şi de absenţa colectorilor din planşeul
care să asigure transferul încărcărilor orizontale la elementele structurii laterale.
Pentru corectarea acestor deficienţe se vor introduce ancore post-instalate la interfaţa pereţi - elementele cadrului şi se
vor monta colectori de beton armat sau din piese de oţel în planşeu.
(e) Deficienţe de alcătuire a elementelor cadrului de beton armat.
(i) Înnădirile insuficiente ale armăturilor longitudinale din stâlpi.
197
Înnădirile prin petrecerea armăturilor îşi îmbunătăţesc performanţa dacă se aplică cămăşuiri locale cu beton armat,
piese de oţel sau FRP, ca urmare a sporirii efectului de confinare exercitat de cămăşuiri.
(ii) Rezistenţa insuficientă a stâlpilor, grinzilor şi nodurilor.
Aceste deficienţe se corectează prin cămăşuire realizată după caz din beton armat, piese metalice sau FRP, conform
detaliilor prezentate la F.3.4.4.
(f) Rosturi slăbite neumplute între peretele de ceramică şi rama de beton armat.
Acest defect se remediază prin curăţarea rostului şi/sau desfacerea asizelor periferice şi refacerea acestora şi
injectarea sau matarea spaţiilor goale cu mortar.
(g) Deficienţe ale diafragmelor orizontale.
Acestea constau în armări insuficiente ale diafragmelor pentru preluarea eforturilor de încovoiere şi forţă tăietoare şi a
eforturilor din zona golurilor cu dimensiuni mari, precum şi în absenţa conectorilor.
Remedierile specifice sunt descrise în cap. F.3.7.
(h) Fundaţii cu suprafeţe de rezemare insuficientă şi/sau cu deficit de rezistenţă.
Consolidarea fundaţiilor se realizează prin măsurile descrise la cap F.3.8.
F.3.6. Consolidarea structurilor cu pereţi de beton armat
F.3.6.1. Caracterizarea tipului structural
Elemente structurale cu rezistenţă şi rigiditate consistente, pereţii de beton armat sunt introduşi în structurile de clădiri
în special atunci când configuraţia şi regimul de înălţime ale clădirii fac necesară realizarea unei structuri laterale
puternice.
Funcţie de modul în care se realizează preluarea încărcărilor verticale şi orizontale la structurile cu pereţi, se disting
două categorii de construcţii cu pereţi de beton armat:
- Construcţii cu pereţi structurali deşi, în care sistemul pereţilor este cel care preia majoritatea încărcărilor gravitaţionale
şi practic în întregime pe cele orizontale. Structura este completată, eventual, numai local, cu stâlpi şi grinzi.
- Construcţii cu pereţi rari, în care sistemul pereţilor, eventual asamblaţi în nuclee, este asociat cu cadre din stâlpi şi
grinzi din beton armat, legate prin noduri rigide. Deoarece cele două sisteme conlucrează în preluarea forţelor laterale şi
ambele preiau încărcările verticale aferente, acest tip de structură este denumit dual.
Prima categorie este utilizată cu prioritate la clădiri rezidenţiale, la care fixitatea poziţiei pereţilor nu constituie un
inconvenient (blocuri de locuinţe, hoteluri, cămine) şi la care pereţii din beton armat sunt plasaţi la limita camerelor şi a
coridoarelor. Uneori, şi pereţii exteriori, prevăzuţi cu golurile de ferestre sau uşi (spre balcoane), sunt realizaţi tot ca
198
elemente structurale. Limita acestui sistem o constituie structurile tubulare, cu rigiditatea şi rezistenţa laterală concentrată
pe perimetrul clădirii, utilizate la construcţii foarte înalte.
Structura poate fi realizată din beton armat monolit, dar se pretează şi la o prefabricare avansată sub formă de
"panouri mari".
A doua categorie este aplicată la clădirile caracterizate de flexibilitate funcţională, la care pereţii sunt plasaţi în poziţiile
în care nu deranjează funcţiunea clădirii (la limita dintre celulele funcţionale, în jurul caselor de scară şi a lifturilor etc.).
Eficacitatea sistemelor structurale cu pereţi depinde esenţial de realizarea funcţiunii planşeelor ca diafragme rigide şi
rezistente. Acest rol este îndeplinit, de regulă, la construcţiile mai recente din beton armat monolit, dar nu este îndeplinit
întotdeauna la structurile cu planşee prefabricate, inclusiv cele din panouri mari, datorită, în special, legăturilor inadecvate
dintre panouri.
Tipurile de fundaţii ale construcţiilor cu pereţi variază destul de mult, de la fundaţiile independente pentru pereţi, de
suprafaţă sau de adâncime, până la sistemele de infrastructură de tip cutie rigidă şi rezistentă, alcătuite din radier, pereţii
de contur şi de la interior ai subsolurilor, împreună cu planşeele acestora.
Până nu de mult, în practica proiectării seismice din ţara noastră sistemul fundaţiilor şi cel al infrastructurii nu erau
alcătuite şi calculate în concordanţă cu principiul, astăzi general acceptat, al ierarhizării capacităţii de rezistenţă asociat
mecanismului structural de disipare de energie dorit. Într-o situaţie nefavorabilă din acest punct de vedere se află
fundaţiile construcţiilor de tip dual, cu concentrări mari de eforturi la baza pereţilor structurali, relativ depărtaţi unul de
altul.
F.3.6.2. Răspunsul seismic al structurilor cu pereţi de beton armat
În deformarea sub încărcări crescătoare, primele elemente care fisurează şi sunt solicitate dincolo de pragul de
curgere sunt grinzile şi plăcile care cuplează pereţii. Plastificarea grinzilor produce o reducere semnificativă de rigiditate a
structurii. Dacă rezistenţa transversală este necorelată adecvat cu rezistenţa la încovoiere, intervine plastificarea prin
forfecare şi degradarea pronunţată a rezistenţei, mai ales dacă detalierea armăturii transversale este incorectă. În final se
pierde efectul de cuplare şi pereţii ajung să lucreze pe schema de consolă verticală.
În funcţie de modul de realizare al infrastructurii şi fundaţiilor şi de relaţia între rezistenţa infrastructurii şi a pereţilor,
"veriga slabă" a ansamblului structural poate fi sistemul pereţilor sau elementele bazei acestuia.
Dacă consumul de energie se realizează cu prioritate în pereţi, sunt posibile două tipuri de comportare. Primul constă
în dezvoltarea unei zone de plastificare prin încovoiere la baza pereţilor. Dacă zonele de deformare plastică sunt alcătuite
corect, deformaţiile de încovoiere nu produc degradări de rezistenţă, decât la deplasări mari.
199
Al doilea tip de comportare implică fisurarea şi curgerea produsă de forfecare. Acest mod de comportare este
indezirabil pentru că este asociat cu o degradare rapidă a rigidităţii şi rezistenţei pereţilor.
Dacă cerinţele de deplasare sunt mici, ceea ce se întâmplă în anumite zone seismice, sistemele care prezintă
plastificarea armăturilor transversale pot oferi o comportare seismică acceptabilă.
În condiţiile unei rezemări pe teren limitate, poate apărea rotirea pe teren. În general benefică, pentru că reduce
răspunsul infrastructurii, rotirea pe teren măreşte însă deplasările laterale. Funcţie de dezvoltarea fundaţiilor, rotirea pe
teren a pereţilor poate fi un fenomen izolat, unul secvenţial, sau unul de proporţii mai mari. În aceste condiţii intervin
transferuri de forţe între pereţi.
În cazul construcţiilor cu subsoluri şi infrastructuri mai puternice, cuplul format de forţele de reţinere apărute la nivelul
radierului şi planşeelor subsolurilor poate fi mai puternic decât momentul dezvoltat pe teren şi rotirea bazei este mai puţin
însemnată.
Este de subliniat că în practica proiectării dinainte de 1980, problema proiectării infrastructurilor la forţe laterale era
ignorată. Din acest motiv, există multe situaţii în care, la construcţii realizate anterior, intervin rotiri pe teren importante
sau elementele infrastructurii prezintă riscul unor ruperi premature.
F.3.6.3. Deficienţe specifice de alcătuire seismică şi tehnici de reabilitare
În această secţiune sunt identificate tipurile de deficienţe seismice care intervin la structurile cu pereţi şi se indică
tipurile de intervenţie.
Deficienţele se referă la condiţiile de alcătuire de ansamblu şi de detaliu precizate în P 100-3 şi se stabilesc prin
evaluare calitativă şi evaluare prin calcul.
Deficienţele seismice ale unei construcţiei sunt identificate în urma expertizei şi sunt consemnate în raportul de
expertiză.
Lucrările de consolidare urmăresc impunerea unui mecanism structural de disipare de energie favorabil.
În cazul structurilor cu pereţi de beton armat, acest mecanism implică dezvoltarea zonelor plastice în grinzile de
cuplare şi la baza pereţilor. Funcţie de dezvoltarea fundaţiilor şi de posibilităţile concrete de intervenţie asupra acestora,
se poate avea în vedere şi un răspuns seismic care să implice şi rotirea pe teren.
Deficienţele structurilor cu pereţi pot reprezenta deficienţe de sistem (la nivel de ansamblu) sau deficienţe de alcătuire
ale elementelor structurale considerate separat.
Aceste deficienţe sunt grupate astfel:
- deficienţe de sistem;
200
- deficienţe de alcătuire a elementelor structurale.
F.3.6.3.1. Deficienţe de sistem
Cele mai semnificative aspecte de deficienţe de sistem sunt:
(a) Rezistenţă insuficientă la forţe laterale.
Acest tip de deficienţă poate apărea la multe construcţii de tip dual.
Sporirea rezistenţei laterale a structurii în ansamblu se poate realiza prin măsuri cum sunt:
- introducerea unor pereţi suplimentari, cu sporirea corespunzătoare a capacităţii fundaţiilor;
- consolidarea pereţilor existenţi şi a grinzilor de cuplare;
- izolarea seismică a bazei construcţiei.
(b) Rigiditatea laterală insuficientă.
O asemenea deficienţă poate apărea, de asemenea, la structuri cu pereţi dispuşi la distanţe mari.
Remedierea acestei deficienţe se realizează, ca şi în cazul deficienţelor de rezistenţă, prin:
- introducerea de pereţi suplimentari;
- mărirea secţiunilor pereţilor existenţi şi a altor elemente structurale ale construcţiei.
Sporul de rigiditate trebuie să fie suficient pentru ca cerinţele seismice să nu depăşească capacitatea de deformaţie
(ductilitatea) a elementelor care nu se consolidează. În caz contrar, trebuie aplicate măsuri specifice pentru creşterea
proprietăţilor de deformare ale acestora.
(c) Configuraţia structurală neregulată.
Din acest punct de vedere, intervin următoarele tipuri de deficienţe:
(i) Pereţi discontinui pe verticală;
De exemplu, pereţii întrerupţi la un anumit nivel, unde aceştia reazemă pe stâlpi, sau decalarea planurilor pereţilor pe
verticală.
Măsuri posibile:
- introducerea de pereţi suplimentari, eventual completarea peretelui la nivelul unde intervine discontinuitatea;
- întărirea stâlpilor de sub pereţii întrerupţi.
De multe ori, aceste măsuri trebuie însoţite de măsuri de îmbunătăţire a legăturii elementelor verticale ale structurii cu
diafragma orizontală (planşeul).
(ii) Niveluri slabe sau flexibile;
Măsurile de intervenţie au în vedere, în acest caz, mărirea rezistenţei sau/şi a rigidităţii laterale a nivelului slab.
201
(iii) Colţuri intrânde sau goluri mari în planşeu;
Se poate completa total, sau parţial, suprafaţa planşeului, dacă este posibil, sau se prevăd armături de centură,
adecvat ancorate, pentru bordarea golurilor sau a zonelor intrânde.
(iv) Dispoziţii de pereţi la care centrul de rigiditate sau centrul de rezistenţă, sunt puternic excentrice faţă de centrul
maselor.
În această situaţie, intervenţia structurală va urmări corectarea acestei deficienţe prin introducerea unor pereţi de
echilibrare.
(d) Traseu întrerupt al încărcărilor către terenul de fundare.
În construcţiile existente, cu precădere în cele vechi, pot apărea numeroase tipuri de situaţii în care este afectată
continuitatea fluxului de încărcări către baza construcţiei. De exemplu, absenţa elementelor care asigură colectarea
încărcărilor din planşee, a elementelor de conectare între planşee şi pereţi.
În asemenea situaţii, se introduc, în planşeu şi la interfaţa pereţilor cu planşeele, centuri şi elemente noi de conectare,
realizate cu diferite tehnici.
În aceeaşi categorie de deficienţe intră ancorajele şi înnădirile de armături insuficiente, care se corectează prin
cămăşuiri cu beton armat, piese de oţel sau FRP.
F.3.6.3.2. Deficienţe de alcătuire a elementelor structurale
Cele mai semnificative aspecte de alcătuire deficitară sunt:
(a) Insuficientă rezistenţă la încovoiere a pereţilor.
Deficitul individual de rezistenţă la încovoiere al pereţilor se remediază, în general, prin cămăşuiri din beton armat (mai
rar cu piese de oţel sau polimeri armaţi), cu armături verticale continue.
(b) Insuficientă rezistenţă la forţă tăietoare a pereţilor.
Remediul obişnuit este cămăşuirea cu beton armat monolit, plăci de oţel, sau polimeri armaţi cu fibre, a inimii pereţilor.
În anumite situaţii se poate reduce cerinţa de solicitare la forţă tăietoare a pereţilor cu suprarezistenţă excesivă la
încovoiere, fragmentând pereţii prin şliţuri verticale adecvat poziţionate.
(c) Rezistenţă insuficientă a grinzilor de cuplare la moment încovoietor şi/sau la forţă tăietoare.
Tehnica curentă de sporire a rezistenţei este cămăşuirea cu diverse materiale, după caz, beton armat, polimeri armaţi
cu fibre, sau piese metalice. În cazul unor grinzi de cuplare grav degradate în urma cutremurului, o soluţie raţională este
demolarea şi returnarea lor cu armări îmbunătăţite.
(d) Insuficientă capacitate de deformare a pereţilor.
202
Căile de remediere sunt dezvoltarea secţiunilor, în special la capetele pereţilor, prin cămăşuirea bulbilor şi, în general,
a zonelor de la extremităţile secţiunilor.
(e) Deficienţele de alcătuire a planşeelor - diafragmă.
La proiectarea marii majorităţi a construcţiilor existente, proiectarea planşeelor a avut în vedere exclusiv preluarea
încărcărilor verticale, nu şi rolul de diafragme orizontale. Ca urmare, planşeele pot evidenţia deficienţe din acest punct de
vedere, cum sunt:
(i) Absenţa unor centuri, suficient dezvoltate, de bordare a marginilor planşeelor sau a golurilor de dimensiuni mari; în
asemenea cazuri se completează planşeele existente cu elemente realizate din beton armat, piese de oţel, sau fâşii din
FRP, capabile să preia eforturile de întindere aferente.
(ii) Legături slabe la interfaţa planşeu-perete, incapabile să transfere lunecările care apar la limita dintre aceste
elemente; sporul de capacitate necesar acestor legături se realizează cu ancore de diverse tipuri, piese din cornier etc.
(iii) Lipsa unor legături eficiente ale planşeelor din elemente prefabricate, care să asigure comportarea acestor planşee
ca diafragme; în această situaţie, soluţia optimă de consolidare o constituie turnarea peste elementele prefabricate a unui
strat de beton suficient de gros (funcţie de deschiderea planşeului), armat adecvat.
Soluţiile de consolidare ale planşeelor sunt prezentate la F.3.7.
(f) Capacitatea de rezistenţă insuficientă a fundaţiilor sau a terenului de fundare.
Şi în cazul fundaţiilor, proiectarea, în practica de dinainte de 1980, nu avea în vedere alcătuirea acestei părţi a
construcţiilor în acord cu acţiunea asociată mecanismului de plastificare a structurii. Ca urmare, multe fundaţii de clădiri
vechi, indiferent de modul de realizare, prezintă importante deficienţe sub aspectul rezistenţei şi rigidităţii.
Problema reabilitării fundaţiilor este tratată în capitolul F.3.8.
F.3.6.4. Soluţii de consolidare a pereţilor, ca elemente structurale individuale
Consolidarea pereţilor de beton armat se face pentru sporirea:
- rezistenţei la încovoiere;
- rezistenţei la forţă tăietoare;
- deformabilităţii (ductilităţii);
- rigidităţii;
- performanţelor zonelor de înnădire ale armăturilor.
203
Un tip de intervenţie poate avea efecte multiple. De exemplu, măsurile de sporire a rezistenţei la forţă tăietoare pot
creşte şi capacitatea de deformaţie.
Consolidarea pereţilor din beton armat individuali se obţine în mod obişnuit prin cămăşuirea pereţilor cu beton armat,
piese de oţel sau polimeri armaţi cu fibre. Uneori când este posibil din punct de vedere funcţional, sporirea rezistenţei se
poate obţine prin umplerea unor goluri de uşi şi ferestre.
La alegerea soluţiei de cămăşuire se vor avea în vedere avantajele şi inconvenientele fiecăreia din cele trei tipuri de
materiale folosite. Sintetic acestea sunt următoarele:
(a) Tehnologia cămăşuirii cu beton armat prezintă avantajele unui cost redus şi a unei aderenţe bune la elementul
existent, fără măsuri speciale de conectare. Inconvenientele sunt majorarea uneori substanţială a dimensiunilor, cu
reducerea spaţiului liber, şi masa adăugată relativ mare. De asemenea, această tehnologie întâmpină dificultăţi serioase
pentru consolidarea pereţilor de rost.
(b) Tehnologia cămăşuirii cu piese de oţel nu modifică semnificativ dimensiunile elementelor structurale, adaugă o
masă sensibil mai mică decât cămăşuirea cu beton armat şi se realizează într-un timp mai redus decât aceasta.
Inconvenientele soluţiei sunt necesitatea protecţiei la foc, costurile superioare ale materialelor şi de manoperei şi
necesitatea unor măsuri pentru realizarea aderenţei la betonul existent.
(c) Tehnologia cămăşuirii cu FRP nu duce practic la modificarea secţiunilor şi a masei iniţiale ale elementelor şi se
realizează în timp foarte scurt, cu afectarea minimă a funcţiunii. Printre cele mai importante inconveniente sunt
necesitatea protecţiei la foc, costul mai ridicat decât în cazul celorlalte două tehnologii şi tehnicitatea necesară punerii în
operă.
F.3.6.4.2. Creşterea rezistenţei la încovoiere a pereţilor
Creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a pereţilor se realizează prin introducerea unor elemente noi de beton
armat sau de oţel, în special la extremităţile acestora.
În această situaţie este necesară realizarea continuităţii pe verticală a elementelor nou introduse pe înălţimea necesară
(Figura F.3.40 (a) şi (b)), ceea ce presupune spargerea locală a elementelor orizontale (plăci şi/sau grinzi) întâlnite pe
înălţimea peretelui. Se pot aplica şi soluţii în care grinzile, dacă există, să fie ocolite, spargerea acestora fiind evitată.
Detaliile de consolidare recomandate sunt cele din Figura F.3.41, Figura F.3.42 şi Figura F.3.43. Consolidarea se
poate realiza prin:
(a) prin adăugarea sau mărirea unor bulbi din beton armat (Figura F.3.41);
(b) prin adăugarea unor elemente din oţel:
204
- Corniere la colţuri rigidizate orizontal cu benzi din oţel (Figura F.3.42);
- Plăci metalice (Figura F.3.43).
Pentru realizarea conlucrării dintre piesele metalice şi betonul pereţilor existenţi trebuie luate măsuri de aseptizare a
suprafeţelor de beton în contact cu plăcile de oţel şi trebuie aplicate soluţii de injectare care să asigure umplerea spaţiilor
dintre elemente. Când aceste măsuri nu sunt suficient de sigure se vor prevedea conectori.
În situaţiile în care sporirea rezistenţei la încovoiere duce la creşterea forţei tăietoare de proiectare peste capacitatea
elementelor, vor fi necesare şi măsuri de sporire rezistenţei lor la forţa tăietoare (Figura F.3.43).
Figura F.3.40. Creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a pereţilor prin introducerea unor elemente noi din beton
armat sau oţel
205
206
207
Figura F.3.41. Detalii de consolidare - cămăşi din beton armat
Figura F.3.42. Detalii de consolidare - corniere şi benzi din oţel
208
Figura F.3.43. Detalii de consolidare - plăci metalice
F.3.6.4.3. Creşterea deformabilităţii (creşterea ductilităţii)
209
Creşterea capacităţii de deformare (creşterea ductilităţii) se face prin confinarea zonelor de capăt ale pereţilor,
introducând cămăşi de beton armat, oţel sau polimeri armaţi cu fibre (FRP).
Dacă se intenţionează ca aceste intervenţii să nu producă şi sporirea rezistenţei la încovoiere şi, implicit, a forţei
tăietoare de proiectare (asociate) se va întrerupe continuitatea pe verticală a cămăşii în dreptul planşeelor. În acest sens
se vor prevederea rosturi de cca. 50 mm între extremităţile cămăşii şi planşeele învecinate. Exemple de rezolvare a
detaliilor se dau în Figura F.3.44(a), în cazul cămăşuirii cu beton armat şi în Figura F.3.44(b), pentru cămăşuirea cu piese
de oţel.
În cazul pereţilor fără bulbi la extremităţi, detaliile de consolidare a zonelor de capăt pot fi rezolvate ca în Figura
F.3.45.
În cazul utilizării cămăşilor de FRP, detaliile de principiu sunt similare celor care utilizează piese de oţel.
Figura F.3.44. Creşterea ductilităţii fără a se spori rezistenţa la încovoiere
Figura F.3.45. Consolidarea zonelor de capăt la pereţii fără bulbi
210
F.3.6.4.4. Creşterea rezistentei la forţă tăietoare
Creşterea capacităţii la forţă tăietoare se face prin consolidarea inimii pereţilor. Se pot utiliza cămăşi din beton armat,
oţel sau FRP.
Pentru a se evita sporirea capacităţii la încovoiere şi a forţei tăietoare de proiectare este necesar ca elementele nou
introduse să nu aibă continuitate pe înălţime. Acestea se vor întrerupe la nivelul planşeelor. Se recomandă prevederea
unui rost de 50 mm la partea superioară şi inferioară.
Cămăşile din beton armat, oţel sau FRP se pot aplica funcţie de necesarul de rezistenţă sau de constrângerile
tehnologice şi arhitecturale, pe una sau pe ambele feţe ale peretelui existent.
Indiferent de soluţia aleasă pentru cămăşuire, elementele nou introduse trebuie ancorate adecvat în zonele de capăt
ale pereţilor.
Detaliile de cămăşuire a inimii pereţilor cu beton armat pot fi rezolvate ca în Figura F.3.46(a) şi (b). Cămaşa se poate
arma cu o singură plasă de armătură amplasată în planul median.
211
Figura F.3.46. Consolidarea inimii peretelui cu cămăşi din beton armat
Cămăşuirea cu elemente de oţel se poate face prin dispunerea pe una sau ambele feţe ale peretelui a unor benzi de
oţel în direcţie orizontală (Figura F.3.47) sau a unor panouri continue de tablă din oţel.
În cazul utilizării polimerilor armaţi cu fibre detaliile pot fi rezolvate ca în Figura F.3.48(a),(b),(c) şi Figura F.3.49 pentru
pereţi şi grinzi de cuplare. Înainte de aplicarea FRP este esenţială respectarea condiţiilor tehnologice privind curăţirea,
netezirea suprafeţelor şi rotunjirea colţurilor.
Orientarea fibrelor va fi unidirecţională (paralelă cu direcţia de acţiune a forţei tăietoare) (Figura F.3.49). Este esenţială,
de asemenea, asigurarea unei ancorări adecvate a FRP, prin petrecerea după capătul peretelui sau grinzii, după caz, şi
prin prevederea conectorilor specifici FRP realizaţi tot cu fibre, răsfiraţi în evantai (Figura F.3.50).
212
Dimensionarea fâşiilor sau plăcilor va asigura o rezistenţă în exces faţă de valoarea forţei tăietoare asociate
mecanismului de plastificare, pentru a asigura dezvoltarea deformaţiilor plastice de încovoiere.
Întrucât rezistenţa FRP este limitată de capacitatea de aderenţă, este inutilă sporirea numărului de straturi peste cel
asociat capacităţii de aderenţă.
Figura F.3.47. Consolidarea inimii peretelui cu benzi din tablă de oţel
Figura F.3.48. Consolidare folosind polimeri armaţi cu fibre
213
Figura F.3.49. Consolidarea pereţilor şi a riglelor de cuplare folosind polimeri armaţi cu fibre
214
Figura F.3.50. Ancorarea polimerilor armaţi cu fibre
215
F.3.6.4.5. Sporirea capacităţii de cuplare a pereţilor structurali
Cuplarea pereţilor poate fi îmbunătăţită prin consolidarea grinzilor de cuplare existente sau prin introducerea unor
grinzi de cuplare noi.
Consolidarea grinzilor de cuplare poate fi făcută pentru sporirea capacităţii de rezistenţă la încovoiere, a capacităţii de
rezistenţă la forţă tăietoare şi/sau pentru sporirea deformabilităţii. Detaliile de consolidare a grinzilor de cuplare existente
pot fi rezolvate ca în Figura F.3.51 sau Figura F.3.52.
Soluţia uzuală este ataşarea unei grinzi de cuplare la cea existentă şi conectarea prin ancore cu aderenţă a celor două
elemente. Această soluţie face necesară îngroşarea locală a pereţilor pentru a asigura o ancorare adecvată a armăturilor
din grindă. Dezvoltarea pereţilor implică, de asemenea, necesitatea unor măsuri de conectare a elementelor noi de cele
existente.
Betonarea elementelor noi se poate face prin goluri practicate în placa planşeului.
Detaliile de consolidare prin aplicarea FRP sunt date la F.3.6.4.4.
Introducerea de grinzi de cuplare noi este recomandată în cazul structurilor cu pereţi cu planşee dală. În Figura F.3.53
este dat un exemplu de consolidare prin introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii.
216
Figura F.3.51. Detalii de consolidare pentru grinzi de cuplare existente - varianta 1
Figura F.3.52. Detalii de consolidare pentru grinzi de cuplare existente - varianta 2
217
Figura F.3.53. Introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii
218
F.3.6.5. Soluţii de consolidare cu modificarea structurii în ansamblu
Din această categorie fac parte soluţii care constau din adăugarea de pereţi structurali, contravântuiri metalice sau
ataşarea unor pereţi-contrafort sau cadre la exteriorul construcţiei.
Soluţiile sunt similare celor prezentate la cap. F.3.4.3 şi nu se mai detaliază aici.
F.3.7. Intervenţii asupra planşeelor
F.3.7.1. Probleme generale
Intervenţiile asupra planşeelor construcţiilor existente prezentate în această secţiune au în vedere numai rolul lor de
diafragme orizontale, rigide şi rezistente, pentru încărcări aplicate în planul lor.
Intervenţiile determinate de rezistenţa insuficientă a planşeelor faţă de încărcările verticale aplicate normal pe planşee
impun măsuri specifice, care nu fac obiectul prezentului ghid.
Eforturile secţionale în diafragmele orizontale ale clădirilor se determină pe modele de calcul specifice proporţiilor
acestor elemente, respectiv pe modele de grinzi pereţi, sau grinzi cu zăbrele rezemate pe componentele structurii
verticale a clădirii.
219
Eforturile secţionale se stabilesc potrivit celor mai defavorabile (acoperitoare) scheme de încărcare, în care acţiunile
seismice de proiectare corespund mecanismului de plastificare (de disipare de energie) al structurii.
În funcţie de deficienţele de alcătuire ale planşeelor intervenţiile care au în vedere funcţia de diafragme orizontale, pot
avea unul sau mai multe din următoarele obiective:
- creşterea rezistenţei la forţă tăietoare;
- creşterea rezistenţei la încovoiere;
- creşterea rezistenţei la lunecare a zonelor de conectare între elementele structurii verticale şi planşee, prin care se
asigură transferul forţelor masice de la planşeu la structura care preia forţele laterale;
- realizarea unor elemente capabile să colecteze încărcările masice aplicate în grosimea planşeului şi transportul lor
către elementele structurii verticale sau pentru suspendarea lor în zona comprimată a diafragmei, atunci când aceste
încărcări produc întinderi perpendiculare pe axul grinzii perete orizontale;
- creşterea rezistenţei diafragmei în zonele cu slăbiri locale (în special în vecinătatea golurilor de dimensiuni medii şi
mari).
Măsurile de consolidare ale planşeelor pot deveni necesare mai ales dacă prin soluţiile de consolidare ale structurii
verticale, de exemplu, prin introducerea unor pereţi structurali puternici, la distanţe relativ mari, deschiderile planşeelor ca
grinzi orizontale cresc în raport cu situaţia anterioară intervenţiei.
Îmbunătăţirea condiţiilor de solicitare ale planşeelor se poate obţine şi prin reducerea deschiderii lor pe schema de
grindă orizontală prin introducerea unor elemente structurale verticale suplimentare sau prin întărirea celor existente.
F.3.7.2. Soluţii de sporire a rezistenţei la forţă tăietoare
În cazul în care rezistenţa la forţă tăietoare în planul planşeului este insuficientă se poate aplica una din următoarele
soluţii:
- suplimentarea grosimii diafragmei orizontale printr-un strat de beton armat monolit turnat deasupra planşeului existent
(suprabetonare);
- reducerea valorii eforturilor de forfecare prin introducerea unor elemente verticale suplimentare (pereţi de beton armat,
contravântuiri) care reduc deschiderea diafragmei pentru forţele inerţiale aplicate în planul planşeului.
Soluţia suprabetonării reprezintă soluţia obişnuită. Aplicarea acestei tehnici obligă la realizarea unor legături adecvate
cu elementele structurii verticale, de regulă prin conectori post-instalaţi (Figura F.3.54) şi a conlucrării dintre stratul nou
turnat şi stratul de bază de beton.
220
Figura F.3.54. Realizarea unei legături adecvate între elementele verticale şi suprabetonare
Câteva soluţii de realizare a aderenţei dintre cele două straturi de beton armat sunt prezentate în Figura F.3.55.
În cazul din Figura F.3.55 (a), conlucrarea este realizată prin intermediul unui strat de pietriş lipit cu adeziv epoxidic de
placa planşeului existent. În Figura F.3.55 (b), conectarea celor două straturi se realizează prin ancore post-instalate, cu
capăt expandabil sau cu aderenţă chimică. În Figura F.3.55 (c), se prezintă o soluţie care se poate aplica în cazul unor
planşee prefabricate alcătuite din fâşii cu goluri. Prin spargerea bolţii de deasupra unor goluri şi umplerea acestora odată
cu turnarea suprabetonării se realizează pene care preiau tendinţa de lunecare între cele două straturi de beton. O altă
soluţie este prezentată în Figura F.3.55 (d) în care conlucrarea între suprabetonare şi placa existentă se realizează prin
corniere fixate cu bolţuri de placa planşeului existent.
Figura F.3.55. Realizarea aderenţei între placa existentă şi suprabetonare
221
Suplimentarea grosimii planşeelor prin suprabetonare duce la mărirea greutăţii permanente a construcţiei şi implicit a
forţei seismice. În consecinţă la verificarea elementelor structurale, inclusiv a fundaţiilor se va ţine seama de acest spor
de încărcare.
Prin reducerea deschiderii diafragmelor ca urmare a introducerii unor elemente structurale suplimentare (pereţi,
contravântuiri) se pot evita sau reduce măsurile de consolidare a planşeelor.
Asemenea situaţii apar de regulă de la sine, când structura verticală trebuie întărită ca urmare a unei rezistenţe sau a
unei rigidităţi laterale insuficiente.
F.3.7.3. Soluţii de sporire a rezistenţei la încovoiere
Deficitul de rezistenţă la încovoiere în plan orizontal (în planul diafragmei) se poate elimina prin creşterea rezistenţei
centurilor de pe conturul planşeului.
Soluţiile care pot fi aplicate în acest scop sunt următoarele:
- demolarea marginii plăcii planşeului şi returnarea zonei desfăcute după ce în prealabil s-au montat armăturile centurii
(Figura F.3.56);
- montarea unor armături de centură continue în lungul marginii diafragmei, în grosimea suprabetonării, atunci când
planşeul se suprabetonează (Figura F.3.54);
- introducerea unor elemente de oţel (platbande, corniere) în lungul marginilor planşeelor conectate adecvat de placă
(Figura F.3.57);
222
- prin reducerea eforturilor de încovoiere în planul planşeului prin diminuarea deschiderilor acestuia ca urmare a
introducerii unor elemente verticale suplimentare.
În cazul realizării centurii într-o fâşie de planşeu desfăcută şi returnată (Figura F.3.56), trebuie luate măsuri pentru
susţinerea provizorie a planşeului pe durata lucrărilor şi pentru a asigura continuitatea neîntreruptă a armăturilor de
centură în dreptul eventualelor obstacole (traversarea unor grinzi, pereţi etc.).
De asemenea, atunci când legătura cu reazemul plăcii este subdimensionată, cu ocazia executării centurii trebuie
îmbunătăţită şi conectarea dintre planşeu şi elementele verticale.
Figura F.3.56. Instalarea armăturilor din centuri prin demolarea marginii plăcii
Centurile de pe perimetrul planşeului se pot realiza şi cu profile şi platbande de oţel, dispuse, după caz, la partea
superioară sau la partea inferioară a plăcii (Figura F.3.57). În al doilea caz trebuie luate măsuri pentru traversarea
grinzilor orientate perpendicular pe centură, de exemplu, prin traversarea acestor elemente cu bare de oţel beton de
secţiune echivalentă, solidarizate de elementele centurii.
Centurile metalice se prind de diafragma de beton armat prin conectori post- instalaţi cu aderenţă chimică sau cu
expansiune mecanică.
Soluţiile indicate pentru realizarea centurilor cu armături în suprabetonare sau elemente de oţel, se pot aplica şi pentru
realizarea colectorilor şi suspensorilor diafragmelor.
223
Figura F.3.57. Introducerea unor elemente din oţel în lungul marginilor planşeului
F.3.7.4. Sporirea capacităţii de transmitere a forţelor de lunecare între placă şi elementele structurii verticale
Soluţiile pentru sporirea legăturii între planşeu şi elementele structurii verticale, pereţi structurali şi/sau grinzi de cadru
au în vedere preluarea forţelor de lunecare prin forfecarea unor elemente metalice sau prin frecare echivalentă.
Figura F.3.58. Soluţii pentru sporirea legăturii între planşeu şi elementele verticale ale structurii
224
Elementele care contribuie la preluarea forţelor transmise de la placă la pereţi sau grinzi pot fi armături de oţel-beton
montate în suprabetonare, care traversează elementul de reazem prin goluri perforate, umplute ulterior cu mortar
epoxidic (Figura F.3.58(a)) sau conectori care transmit aceste forţe de la placă la piesele de oţel de legătură şi de la
acestea la grinzi sau pereţi (Figura F.3.58(b)).
F.3.7.5. Soluţii de sporire a rezistenţei în jurul golurilor
În situaţiile în care diafragmele orizontale prezintă un deficit de rezistenţă în jurul golurilor sau al unor discontinuităţi în
plan (de exemplu, la colţuri intrânde) se poate spori rezistenţa planşeelor prin următoarele categorii de măsuri:
- realizarea unor bordaje metalice ale golurilor prin care se distribuie eforturile în corpul planşeului;
- realizarea unor bordaje cu bare de oţel beton plasate la marginea golurilor în suprabetonarea plăcii existente;
- reducerea sau chiar eliminarea concentrărilor de eforturi din jurul golurilor prin umplerea parţială sau totală a golului,
atunci când funcţiunea clădirii o permite.
Bordajele din profile sau platbande de oţel vor fi fixate cu conectori post- instalaţi de placa planşeului existent şi
prelungite dincolo de marginea golului, cu lungimi de ancorare suficiente pentru a transmite în corpul planşeului eforturile
aferente armăturilor întrerupte prin dispunerea golului (Figura F.3.59).
Bordajele realizate cu bare din oţel-beton dispuse în suprabetonare se alcătuiesc similar cu centurile, tiranţii şi
colectorii dispuşi în suprabetonare, aşa cum s- a arătat la paragraful F.3.7.3. Armăturile de bordare vor fi ancorate
adecvat dincolo de marginea golurilor (Figura F.3.60).
225
Figura F.3.59. Fixarea elementelor de oţel nou introduse de placa planşeului existent
Figura F.3.60. Ancorarea adecvată a armăturilor de bordare
226
F.3.7.6. Introducerea colectorilor noi
Introducerea colectorilor noi este necesară de multe ori atunci când structura a fost întărită prin introducerea unor
pereţi sau contravântuiri şi forţele orizontale dezvoltate în planşeu trebuie adunate şi transmise la aceste elemente
suplimentare care urmează să preia majoritatea solicitărilor generate de forţele seismice.
Pentru a îndeplini acest rol, funcţie de configuraţia structurii şi a poziţiei elementelor rigide şi rezistente în plan,
colectorii trebuie dezvoltaţi într-una sau mai multe deschideri, astfel încât să realizeze transferul forţelor de întindere din
corpul planşeului.
Colectorii pot fi realizaţi din piese de oţel sau din beton armat.
Colectorii din beton armat, în eventualitatea că nu se aplică o suprabetonare, se dispun de regulă la intradosul
planşeului. Colectorii din oţel pot fi plasaţi la partea superioară.
Atunci când se utilizează colectori din piese de oţel, pentru îmbunătăţirea aderenţei la interfaţa beton-oţel, se
recomandă sablarea suprafeţei piesei de oţel şi aplicarea unui strat de răşină epoxidică.
227
Pentru prinderea piesei de oţel de placa de beton se folosesc ancore dispuse în găuri forate, umplute cu adeziv sau
răşină epoxidică.
În cazul colectorilor de oţel poate interveni o incompatibilitate între deformaţiile colectorilor şi cele ale plăcii de beton,
mai ales la conectorii lungi.
Pe măsură ce în colector se acumulează eforturi până la legătura cu noul perete, în aceeaşi măsură sporeşte şi
alungirea acestuia. În aceste condiţii tija conectorului poate fi solicitată până la rupere de placa pe care sprijină
conectorul. Cedarea unui conector produce suprasolicitarea conectorului adiacent. Pentru a evita asemenea efecte pot fi
luate următoarele măsuri:
- secţiunile plăcilor colectori să fie proporţionale cu eforturile, astfel încât deformaţiile specifice să fie relativ uniforme;
- secţiunile plăcilor să fie suficiente pentru a limita alungirile la cca. 20-30 mm;
- găurile din placa de oţel prin care se introduc ancorele să fie suficient de largi pentru a evita rezemarea tijelor de
marginea găurii (Figura F.3.61);
- transferul de încărcare între colector şi placa planşeului să se realizeze prin frecare prin intermediul unor şaibe
elastice care să asigure dezvoltarea unor eforturi de compresiune între colector şi placa planşeului.
În cazul în care colectorii sunt realizaţi ca elemente de beton armat, trebuie luate măsuri pentru asigurarea conlucrării
între betoanele de vârste diferite şi pentru realizarea unei bune betonări (Figura F.3.62).
Lungimea colectorului depinde în principal de rezistenţa plăcii planşeului; cu cât acesta este mai slab armată, lungimea
necesară a colectorului va fi mai mare.
Dacă colectorul intersectează grinzile planşeului, acestea trebuie perforate, apoi în găurile realizate se montează bare
orizontale de oţel care se vor înnădi corespunzător cu armăturile colectorului. Golurile practicate în grinzi şi plăci, vor
evita pe cât posibil, tăierea armăturilor existente.
Colectorii pot fi plasaţi şi adosaţi la grinzile planşeului existent (Figura F.3.63).
Figura F.3.61. Montarea conectorilor chimici utilizaţi pentru ancorarea colectorului din oţel
228
Figura F.3.62. Asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite
229
Figura F.3.63. Colectori adosaţi la grinzile planşeului existent
F.3.8. Tehnici de consolidare a fundaţiilor

F.3.8.1. Aspecte generale
Consolidarea fundaţiilor reprezintă o parte integrantă a strategiei de intervenţie asupra structurii în ansamblu.
Deficienţele sistemului fundaţiilor sunt identificate în procesul de evaluare.
Asemenea deficienţe sunt:
- rezistenţa insuficientă a elementelor sistemului de fundare la încovoiere si forţă tăietoare;
- rigiditate insuficientă;
- baza de rezemare insuficientă şi ca urmare, presiuni excesive pe talpa de fundare si pericol potenţial de rotiri
remanente mari sau chiar risc de răsturnare.
230
Măsurile de consolidare ale sistemului de fundare trebuie să fie în concordanţă cu impunerea mecanismului de disipare
de energie structurii consolidate.
În cazurile obişnuite sistemul fundaţiilor se alcătuieşte astfel încât să nu constituie sediul unor deformaţii plastice
semnificative.
În anumite situaţii, unele structuri rigide pot fi proiectate astfel încât absorbţia energiei seismice să se realizeze în bună
parte prin rotirile ciclice alternante pe teren.
Problematica specifică materializării acestui concept prin proiectare nu constituie obiectul prezentului ghid.
Măsurile de consolidare a fundaţiilor şi/sau infrastructurii trebuie astfel concepute încât să minimizeze redistribuţia
eforturilor din încărcările gravitaţionale în sistemul existent.
De asemenea, este necesar ca fundaţiile ataşate să nu slăbească semnificativ fundaţiile existente, nici în timpul
construcţiei, nici pe termen lung.
În calculul fundaţiilor consolidate se va ţine seama de rigiditatea diferită a terenului de sub fundaţiile noi şi vechi, având
în vedere consolidarea în timp a terenului de sub construcţia existentă.
F.3.8.2. Aspecte specifice ale lucrărilor de consolidare
Lucrările de consolidare ale fundaţiilor întâmpină dificultăţi specifice de execuţie, de regulă mai mari decât în cazul
consolidării altor elemente structurale. Reducerea acestor dificultăţi poate conduce în unele situaţii chiar la modificarea
soluţiei de consolidare de ansamblu a suprastructurii.
Accesul pentru executarea lucrărilor de consolidare a fundaţiilor este dificil.
Astfel, măsurile aplicate fundaţiilor de suprafaţă necesită lucrări de decopertare, executate de regulă cu metode
manuale sau utilaje de mici dimensiuni.
Execuţia unor lucrări de fundaţii de adâncime, atunci când cele existente nu sunt satisfăcătoare, este restricţionată de
faptul că acestea trebuie realizate din interiorul clădirii. Înălţimea de nivel şi dimensiunile golurilor de acces limitează
gabaritul instalaţiei de săpat şi eficacitatea acestuia. De regulă se pot utiliza minipiloţi care pot fi executaţi de instalaţii cu
înălţimi relativ mici de 2,6 - 3,5 m.
Considerente de limitare a zgomotului şi a vibraţiilor într-o clădire existentă impun, la rândul lor, soluţii de fundare la
adâncime cu minipiloţi întrucât forarea piloţilor de dimensiuni mari produce, în general, vibraţii şi zgomote inacceptabile.
La efectuarea lucrărilor de intervenţie la fundaţii trebuie avut în vedere că sub clădire este posibil să existe reţele de
instalaţii de diferite categorii. În consecinţă, pentru a nu deteriora aceste instalaţii, săparea sub fundaţiile existente trebuie
realizată cu atenţie, adesea prin mijloace manuale.
231
Execuţia lucrărilor de consolidare a fundaţiilor poate face necesară desfacerea unor instalaţii în subsolurile utilizate ca
spaţii tehnice.
F.3.8.3. Tipuri de intervenţie asupra fundaţiilor unei construcţii existente
Elementele de fundaţii adăugate la sistemul existent de fundaţii al clădirilor sunt clasificate de regulă în fundaţii de
suprafaţă (directe), care pot fi fundaţii izolate sub elementele verticale portante, grinzi de fundare şi radiere, respectiv
fundaţii de adâncime, în general minipiloţi, şi dacă condiţiile permit, piloţi foraţi.
La executarea săpăturilor se vor adopta soluţiile potrivite, funcţie de natura terenului, coeziv sau necoeziv, şi
adâncimea şi tipul excavaţiei: cu taluz sau verticală cu sau fără structură de sprijinire. De asemenea, funcţie de condiţii,
turnarea betonului se poate realiza cu sau fără cofraj, recuperabil sau nu.
Se identifică mai multe tipuri de intervenţii asupra sistemului de fundaţii:
(a) Suplimentarea fundaţiilor existente, în situaţia în care elementele verticale sunt cămăşuite. Acest caz intervine în
general în soluţiile de intervenţii care implică consolidarea pereţilor. Suplimentarea fundaţiilor se poate face prin fundaţii
de suprafaţă adăugate, sau în cazuri mai rare, prin fundaţii de adâncime.
(b) Dezvoltarea fundaţiilor de suprafaţă existente, atunci când acestea sunt deficitare din punctul de vedere al
transmiterii eforturilor de compresiune la teren. Deficienţele se pot referi la suprafaţa de rezemare insuficientă sau la
rezistenţa insuficientă a fundaţiilor.
(c) Suplimentarea fundaţiilor de adâncime existente, în condiţiile indicate la (a).
(d) Dezvoltarea fundaţiilor de adâncime.
În secţiunile F.3.8.3.2, F.3.8.3.3 şi F.3.8.3.4 se dau indicaţii cu caracter orientativ pentru realizarea acestor lucrări.
F.3.8.3.2. Suplimentarea fundaţiilor de suprafaţă
Sub cămăşuielile pereţilor, de regulă, trebuie suplimentate şi fundaţiile (Figura F.3.64). Pentru angajarea solidară a
celor două fundaţii se montează ancore în găuri forate în fundaţia existentă.
La dimensionarea suprafeţei fundaţiei suplimentare trebuie evaluată distribuţia forţei axiale totale la cele două
suprafeţe de rezemare. Este recomandabil, în acest scop, să se ţină seama de diferenţa de rigiditate între terenul de sub
fundaţia existentă, consolidat în timp, şi cel situat sub fundaţia nouă.
Figura F.3.64. Suplimentarea fundaţiei în urma cămăşuirii peretelui
232
Nivelul inferior al fundaţiei noi trebuie corelat cu cel al fundaţiei existente astfel încât aceasta din urmă să nu fie
supraîncărcată sau subminată, similar condiţiilor întâlnite la fundaţiile de rost.
La nivel de principiu, se întâlnesc următoarele situaţii posibile:
(a) Nivelul fundaţiei noi trebuie coborât sub talpa fundaţiei existente.
Se prevăd elemente de sub-fundare, continue sau la distanţe discrete, suficient de apropiate însă. În absenţa acestora,
în timpul execuţiei, fundaţia existentă va fi expusă unei rotiri periculoase, mai ales în cazul terenurilor necoezive (Figura
F.3.65).
Execuţia se realizează în ploturi alternative, conform tehnologiei de "subzidire".
Situaţii similare apar şi atunci când fundaţiile sunt la acelaşi nivel, dar este necesară spargerea marginii fundaţiei
existente pentru a lega armătura din fundaţiile existente cu armătura fundaţiei adăugate. În aceste cazuri, temporar
capacitatea fundaţiei este redusă şi apar excentricităţi de aplicare a încărcării. Se impune realizarea verificărilor necesare
şi, eventual, dispunerea unor măsuri de sprijinire.
233
Figura F.3.65. Nivelul fundaţiei noi trebuie coborât sub talpa fundaţiei existente
(b) Talpa fundaţiei noi nu trebuie să fie la aceeaşi adâncime cu fundaţia existentă.
În această situaţie, fundaţia nouă supraîncarcă excentric fundaţia existentă. Soluţia comună este coborârea fundaţiei
noi la nivelul fundaţiei existente (Figura F.3.66).
Figura F.3.66. Nivelul fundaţiei noi nu trebuie să fie la aceeaşi adâncime cu fundaţia existente
234
(c) Suplimentarea fundaţiilor de suprafaţă prin ataşarea unei fundaţii de adâncime.
Această situaţie se poate întâlni, de exemplu, atunci când pereţii unei încăperi (sau a unei curţi de lumină) sunt
cămăşuiţi cu beton armat în intenţia realizării unui nucleu care să concentreze o bună parte a rezistenţei laterale a clădirii.
Forţele mari de compresiune şi de întindere care trebuie transmise la teren la baza nucleului impun introducerea de
minipiloţi sau, dacă este posibil, de piloţi foraţi (Figura F.3.67).
La proiectarea acestui sistem de fundare compozit se vor adopta scheme de calcul acoperitoare (implicând, de
exemplu, mai multe ipoteze posibile referitoare la valorile relative ale rigidităţii celor două sisteme de fundare şi la
repartizarea încărcărilor verticale şi laterale la teren).
Figura F.3.67. Suplimentarea fundaţiilor de suprafaţă prin ataşarea unei fundaţii de adâncime
235
F.3.8.3.3. Dezvoltarea (consolidarea) fundaţiilor de suprafaţă existente
236
Dezvoltarea fundaţiilor de suprafaţă (fundaţii izolate, grinzi de fundaţie) cu baza de rezemare insuficientă urmăreşte
sporirea capacitaţii de preluare a compresiunii şi/sau întinderii la interfaţa cu terenul şi creşterea rezistenţei elementelor
fundaţiilor.
Procedeele folosite pentru sporirea capacitaţii de a prelua compresiune sunt:
- dezvoltarea bazei de rezemare;
- înlocuirea fundaţiilor (atunci când sunt prea mici şi executate din materiale prea slabe) cu fundaţii lărgite din beton
armat;
- introducerea de minipiloţi sau piloţi foraţi, ataşaţi fundaţiilor existente;
- legarea fundaţiilor izolate printr-un sistem de grinzi de fundare.
În situaţiile în care trebuie evitată desprinderea fundaţiei de pe teren şi preluarea unor forţe de întindere pe suprafaţa
de rezemare pe teren a acesteia se prevăd piloţi sau tiranţi ancoraţi adecvat în teren.
Cele mai comune tehnici de consolidare a fundaţiilor, cu caracter orientativ, la nivel de principiu, sunt:
(a) Dezvoltarea bazei de rezemare.
Dezvoltarea bazei de rezemare se poate obţine prin ataşarea unor volume de beton la marginea fundaţiei existente
conectate adecvat de aceasta (Figura F.3.68).
Prin introducerea unor armături suplimentare se poate spori, până la nivelul necesar, momentul capabil al fundaţiei.
Pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare este necesară şi sporirea secţiunii fundaţiei, fie prin suprabetonare, atunci
când este posibil, sau prin sub-betonare.
Figura F.3.68. Dezvoltarea bazei de rezemare
237
(b) Sporirea capacităţii de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin ataşarea unor minipiloţi.
Capacitatea de a transmite compresiuni sau întinderi la teren a unei reţele de grinzi de fundaţii se poate spori, prin
ataşarea unor minipiloţi conectaţi de grinzi (Figura F.3.69).
Transmiterea compresiunilor se realizează corespunzător raportului dintre rigidităţile terenului de sub şi din jurul
minipiloţilor, respectiv al terenului de sub grinzile de fundare.
238
Tendinţa de ridicare a fundaţiei este împiedicată de piloţi.
Alcătuirea capului piloţilor şi armăturilor de încovoiere suplimentare trebuie astfel realizate încât să se poată asigura
echilibrul eforturilor din elementele fundaţiilor.
Figura F.3.69. Sporirea capacităţii de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin ataşarea unui sistem de
minipiloţi
239
240
(c) Introducerea unor pereţi suplimentari la subsol.
În cazul construcţiilor cu pereţi structurali cu subsol, capacitatea de rezistenţă a fundaţiilor şi suprafaţa de rezemare pe
teren se pot spori substanţial prin introducerea unor pereţi suplimentari la subsol, conectaţi adecvat de pereţii existenţi,
planşee şi radier. La limită se pot obţine condiţiile de comportare ale unei infrastructuri de tip cutie rigidă şi rezistentă
(Figura F.3.70).
Figura F.3.70. Introducerea unor pereţi suplimentari la subsol
F.3.8.3.4. Dezvoltarea sistemului de fundare la adâncime

Consolidarea fundaţiilor de adâncime urmăreşte sporirea capacităţii de a transmite compresiuni şi/sau întinderi la
teren, sporirea rezistenţei laterale a acestora sau/şi îmbunătăţirea, în general, a alcătuirii deficitare a elementelor şi
legăturilor în interiorul sistemului de fundare.
Procedeele de consolidare curente constau în:
- suplimentarea fundaţiilor de adâncime (minipiloţi, eventual piloţi foraţi, pentru sporirea capacităţii de a transmite
compresiuni şi întinderi la baza structurii);
- dezvoltarea (dacă este necesar, cu spargerea parţială prealabilă) a grinzilor şi dalelor groase de la capătul piloţilor,
pentru îmbunătăţirea alcătuirii acestor elemente.
241
Se adaugă la nevoie armături/piese metalice care să asigure ancorarea adecvată a armăturilor întinse din piloţi,
precum şi armături de încovoiere la partea superioară a zonei de la capul piloţilor, poziţionate de regulă într-un strat
substanţial de suprabetonare conectat adecvat cu elementul existent.
Câteva tehnici de intervenţie de tip curent, indicate orientativ, la nivel de principiu, sunt prezentate în continuare:
(a) Suplimentarea numărului de piloţi.
Suplimentarea numărului de piloţi, poate rezolva deficitul de capacitate la compresiune sau/şi cel de întindere, la
contactul cu terenul, dar şi deficitul de rezistenţă al piloţilor existenţi la forţe laterale.
Soluţia este expusă în Figura F.3.71 pentru fundaţia unui perete structural.
Funcţie de gabaritele disponibile şi mărimea forţelor, se pot adăuga piloţi foraţi sau minipiloţi.
Dacă este necesară mărirea secţiunii dalei groase (radierului) din capul piloţilor se poate aplica un strat de
suprabetonare conectat de fundaţia existentă.
Capetele piloţilor existenţi şi noi se conectează între ele. Dacă este necesar să se obţină o simplificare a execuţiei,
fundaţia existentă se poate demola parţial, zonele desfăcute urmând să fie betonate odată cu turnarea capetelor piloţilor
noi.
Dimensionarea piloţilor şi a zonei de beton armat de la capătul piloţilor se va face pe modele în măsură să stabilească
distribuţia forţelor la cele două serii de piloţi.
(b) Suplimentarea capacităţii unui pilot izolat.
Figura F.3.72 exemplifică suplimentarea capacităţii insuficiente a unui pilot izolat, pe care descarcă un stâlp puternic
solicitat (ex.: un stâlp sub un perete întrerupt).
Soluţia implică introducerea unui guler de beton armat puternic în jurul pilotului existent în care se ancorează armătura
minipiloţilor noi, dar şi mustăţile cămăşuielii stâlpului.
Se impune ca distanţele dintre piloţi să fie suficient de mari pentru a limita efectul de grup.
Figura F.3.71. Suplimentarea numărului de piloţi
242
Figura F.3.72. Suplimentarea capacităţii unui pilot izolat
243
(c) Îmbunătăţirea alcătuirii dalei groase din capul piloţilor (Figura F.3.73).
244
Aceasta are drept scop crearea condiţiilor pentru a transmite eforturile de întindere generate de momentul de
răsturnare de la baza elementelor verticale la teren. Forţele de ridicare au fost ignorate de multe ori în proiectarea iniţială,
fie datorită forţelor laterale de proiectare insuficiente, fie pentru că reacţiunile de la bază nu erau asociate dezvoltării
mecanismului de plastificare la încovoiere.
Deficienţele întâlnite sunt ancorarea şi înnădirea prea scurtă a mustăţilor din piloţi şi stâlpi şi lipsa armăturii de la partea
superioară a dalei din capul piloţilor.
Soluţia de remediere implică un strat de suprabetonare suficient de gros cu armătura ancorată adecvat în goluri forate
în dala groasă existentă. Prin mărirea secţiunii de beton din capul piloţilor se măreşte implicit şi lungimea de ancorare a
mustăţilor din stâlpi.
Datorită proporţiilor elementului de beton armat din capul piloţilor, dimensionarea acestuia se poate face pe modele de
tip grindă cu zăbrele.
Figura F.3.73. Îmbunătăţirea alcătuirii dalei groase din capul piloţilor
245
F.3.8.3.5. Măsuri de consolidare a terenului de fundare
Obiectivul consolidării terenului îl constituie mărirea capacităţii de rezistenţă la nivelul tălpii fundaţiei prin îmbunătăţirea
caracteristicilor încărcare-deformaţie ale terenului de fundare.
În anumite situaţii consolidarea terenului de fundare reprezintă o soluţie mai raţională şi mai economică decât
consolidarea individuală a unui număr mare de fundaţii.
Tehnologiile de consolidare a terenului implică injectarea de substanţe care pot avea două tipuri de efecte:
compactarea (îndesarea) terenului sau impermeabilizarea acestuia.
F.3.8.3.5.2. Injectarea terenului pentru compactarea acestuia
Injectarea unui mortar special la o presiune foarte înaltă comprimă particulele într-un pachet dens şi sporeşte astfel
capacitatea portantă a terenului.
246
Această tehnică este eficientă pentru o gamă mai largă de soluri, decât alte metode. Este indicată la argile, unele tipuri
de nisipuri, având o eficacitate mai mică la nisipuri şi pietrişuri rugoase curate, precum şi la terenuri cu plasticitate
limitată.
Mortarul este realizat din nisip, ciment şi apă. Pentru a stabili raportul între volumul de mortar şi sporul de densitate se
fac teste prealabile într-o zonă adiacentă.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară, cu staţiile situate între 1,5 şi 4,0 m. Cel mai obişnuit procedeu
este cel cu injectarea iniţială a stratului celui mai profund, continuând operaţiile prin retragere spre suprafaţa.
În cazul fundaţiilor de suprafaţă, zona injectată se întinde de la talpa fundaţiei până la un strat dens şi rigid aflat mai la
adâncime.
În cazul fundaţiilor de adâncime, injectarea are scopul măririi frecării dintre piloţi şi terenul înconjurător.
F.3.8.3.5.3. Injectarea terenului în vederea impermeabilizării
Această tehnologie constă în injectarea unei substanţe chimice (mortare de ciment, mortare speciale etc.) în spaţiile
dintre particulele de teren, fără a le deplasa din poziţie. Rezultatul este creşterea rezistenţei la forfecare şi a capacităţii
portante.
Metoda se pretează solurilor nisipoase cu cantităţi reduse de particule fine. Structura şi mărimea golurilor din teren
condiţionează tipul de mortar folosit.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară. Nivelul de solidificare realizat se verifică exhumând bucăţi de
sol, preparând carote şi încercând epruvetele la compresiune.
În cazul fundaţiilor de suprafaţă se urmăreşte realizarea unei mase solidificate de sol nisipos, sub amprenta fundaţiei,
între talpa acesteia până la stratul dens.
În cazul fundaţiilor de adâncime se urmăreşte crearea unei zone de nisip solidificat în jurul piloţilor. Zona injectată se
întinde de la fundul grinzii din capul piloţilor până la stratul dens.
F.3.8.3.5.4. Reducerea riscului de alunecare a terenului
Construcţiile pot fi expuse riscului de pierdere a stabilităţii, nu doar din cauza cedării terenului de sub fundaţie, dar şi
din cauza unor efecte globale ale acţiunii seismice asupra terenului, cum sunt lichefierea terenului, ruperea faliilor sau
alunecărilor de teren. Aceste accidente afectează stabilitatea generală a ansamblului structural şi pot duce la prăbuşirea
construcţiei.
Dintre aceste surse colaterale de hazard seismic, se prezintă în continuare, la nivel conceptual, doar măsurile uzuale
care urmăresc reducerea (evitarea) efectelor alunecărilor de teren provocate de acţiunea seismică.
247
În funcţie de poziţia clădirii faţă de planul potenţial de lunecare se pot manifesta mai multe tipuri de efecte:
- În Figura F.3.74(a), alunecarea are ca efect deplasarea pământului de sub clădire producând prăbuşirea acesteia.
Remediul poate fi realizarea unui pinten masiv de pământ la piciorul pantei.
- În Figura F.3.74(b), alunecarea afectează un volum mare de pământ, deplasarea în lungul acesteia fiind mult mai
mare decât cea de la baza clădirii. Fisurile deschise sub clădiri afectează puternic integritatea clădirii. Remediul poate fi
realizarea unei structuri puternice de sprijinire ancorată adecvat în masivul de teren stabil. Sistemele speciale de
ancorare în pământ pot fi eficiente şi în cazul scenariului din Figura F.3.74(a).
- În Figura F.3.74(c), alunecarea masivului de pământ din amonte, conduce la "curgerea" terenului peste clădire şi la
avarierea semnificativă a acesteia. Soluţiile uzuale constau în stabilizarea pantei fie adoptând soluţia prezentată în Figura
F.3.74(b), fie realizând un zid de sprijin care să protejeze clădirea.
Figura F.3.74. Reducerea efectelor alunecărilor de teren
248
F.3.9. Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor structurale de beton armat
Prezenta anexă conţine recomandări de proiectare pentru elemente structurale de beton armat consolidate prin
cămăşuire cu beton armat (F.3.9.2), polimeri armaţi cu fibre - FRP (F.3.9.3) sau piese de oţel (F.3.9.4).
249
La evaluarea capacităţii de rezistenţă şi de deformaţie a elementelor de beton armat consolidate, caracteristicile
mecanice ale secţiunilor elementelor existente se determină conform P 100-3, anexa B.
Caracteristicile mecanice ale zonelor adăugate de beton armat se stabilesc pe baza documentelor normative pentru
proiectare în vigoare.
F.3.9.2. Recomandări de proiectare a elementelor consolidate prin cămăşuire cu beton armat
Cămăşuirea cu beton armat se aplică elementelor structurale de beton armat (stâlpi, grinzi, pereţi) pentru:
- creşterea rezistenţei la încovoiere şi/sau forţă tăietoare;
- creşterea capacităţii de a prelua forţa axială de compresiune (în special la stâlpi);
- sporirea capacităţii de deformaţie;
- îmbunătăţirea rezistenţei înnădirilor armăturilor de oţel.
Grosimea cămăşii de beton trebuie să permită dispunerea adecvată a armăturilor longitudinale şi transversale.
Dacă se urmăreşte sporirea rezistenţei la încovoiere, armăturile longitudinale trebuie prelungite dincolo de secţiunile de
la extremităţile deschiderii libere (lumina) cu lungimile de ancorare necesare.
Dacă se doreşte doar creşterea rezistenţei la forţă tăietoare şi a capacităţii de deformaţie, atunci cămaşa de beton
armat (atât betonul, cât şi armătura) se opreşte la o distanţă de cel puţin 20 mm de marginea nodului.
F.3.9.2.2. Recomandări de calcul
La evaluarea capacităţii de rezistenţă şi a capacităţii de deformaţie, elementul consolidat poate fi considerat ca monolit.
Dacă suprafaţa elementului existent este asperizată se poate conta pe conlucrarea completă a betonului nou cu cel
vechi, fără a fi necesare măsuri de conectare suplimentare.
Forţa axială se poate considera aplicată uniform elementului compozit astfel realizat.
Calculul rezistenţei la încovoiere se face considerând aportul armăturilor longitudinale din elementul existent şi din
cămaşa de beton adăugată.
Se vor utiliza (a) valorile medii ale betonului şi armăturii existente, obţinute din încercări in-situ sau din alte surse,
împărţite la factorii de încredere corespunzători nivelului de cunoaştere atins şi la factorii parţiali de siguranţă, şi (b)
valorile de proiectare ale rezistenţelor betonului şi oţelului din cămaşă.
Calculul rezistenţei la forţă tăietoare se face considerând în mod acoperitor numai armăturile transversale ale cămăşii.
Rezistenţa betonului din elementul existent se obţine împărţind rezistenţele medii la factorul de încredere şi la factorul
parţial de siguranţă al betonului.
250
Valorile rezistenţei oţelului şi betonului din cămaşă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenţei la forţă tăietoare a elementului consolidat utilizată în verificările de rezistenţă, V *R, este 0,9 din
valoarea VR calculată pe baza rezistenţelor materialelor, determinate ca mai sus.
V*R = 0,9 VR
Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile rotirilor ultime calculate pentru elementul
considerat monolit. Se va considera deformabilitatea oţelului cu ductilitatea minimă din secţiune.
Etrierii nodului grindă-stâlp dispuşi în cămaşă vor fi dimensionaţi la forţa tăietoare asociată capacităţii grinzilor
consolidate. Ancorajul armăturilor din stâlpi şi grinzi în interiorul nodului vor satisface regulile pentru noduri din
construcţiile de beton armat noi.
Capacitatea de rezistenţă a elementelor de beton armat consolidate va corespunde mecanismului structural de
disipare de energie proiectat.
F.3.9.3. Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate prin cămăşuire cu FRP
Cămăşuirea elementelor de beton armat cu polimeri armaţi cu fibre (de carbon, sticlă, aramidă) se face pentru:
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare a stâlpilor, grinzilor şi pereţilor, prin aplicarea FRP cu fibrele orientate
perpendicular pe axul elementului (paralel cu armăturile de forţă tăietoare);
- sporirea capacităţii de deformaţie în domeniul plastic (ductilitate) în zonele plastice potenţiale (critice) ale elementelor
structurale, cu fibrele orientate în lungul perimetrului secţiunii transversale;
- îmbunătăţirea performanţelor înnădirilor armăturilor prin creşterea confinării aplicate zonei de înnădire, de asemenea
prin FRP cu fibrele orientate în lungul perimetrului secţiunii transversale.
Asocierea fibrelor orientate unidirecţional cu matricea polimerică produce un material cu proprietăţi liniar elastice.
Caracteristicile materialului rezultat, rezistenţa la întindere ff şi modulul de elasticitate Ef, sunt date de relaţiile:
ƒf = kƒ fƒib şi
Eƒ = kƒ Eƒib
unde:
ƒƒib, Eƒib rezistenţa şi modulul de elasticitate al fibrelor;
251
kƒ proporţia volumului de fibre în volumul FRP (între 40 - 65%).
Cămăşile cu FRP trebuie astfel proiectate încât să nu se atingă rezistenţa materialului înainte de dezvoltarea
deformaţiilor plastice de încovoiere ale elementului de beton armat.
F.3.9.3.2. Calculul la forţă tăietoare
În vederea sporirii rezistenţei la forţă tăietoare se poate aplica o cămăşuire pe toate laturile sau parţială, pe trei sau
două laturi (de exemplu, la grinzi, laturile paralele cu direcţia forţei tăietoare).
Consolidarea poate fi făcută cu o cămaşă continuă pe zona care trebuie întărită sau cu benzi şi fâşii dispuse la anumite
distanţe interax.
Rezistenţa la forţă tăietoare a elementului consolidat este dată de suma contribuţiei elementului de beton armat
existent, calculată considerând rezistenţa betonului conform F.3.9.2.2, şi a contribuţiei FRP, determinate pe baza
prevederilor date în continuare pentru secţiuni dreptunghiulare şi circulare.
În cazul secţiunilor dreptunghiulare, forţa tăietoare preluată de FRP se determină cu expresia:
în care:
εfd valoarea de proiectare a deformaţiei specifice efective a FRP;
bw dimensiunea secţiunii perpendicular pe direcţia forţei tăietoare;
d înălţimea efectivă a secţiunii;
Pƒ coeficientul de armare cu FRP.
Valoarea de proiectare a deformaţiei specifice efective a FRP se determină cu relaţia:
252
în care:
εfk valoarea caracteristică a deformaţiei specifice efective a FRP;
εf valoarea medie a deformaţiei specifice efective a FRP;
γf factorul parţial de siguranţă.
Valoarea medie a deformaţiei specifice efective a FRP se determină cu relaţiile:
- în cazul elementelor înfăşurate complet, la care cedarea cămăşii se atinge prin ruperea în secţiune înclinată:
în care:
fcm rezistenţa medie la compresiune a betonului (MPa);
Ef modulul de elasticitate al FRP în lungul fibrelor (GPa);
εfu deformaţia ultimă de rupere a FRP.
- în cazul elementelor cămăşuite pe 2 sau 3 laturi (cu o cămaşă în formă de U, aplicată de multe ori la grinzi, la care nu
se străpunge şi placa):
253
Notă:
În relaţia (F.3.4) primul termen corespunde unei cedări prin pierderea aderenţei (dezlipirea) cămăşii FRP de beton, iar
cel de-al doilea, care coincide cu expresia (F.3.3), unei cedări prin ruperea în secţiune înclinată.
Coeficientul de armare cu FRP se determină cu relaţiile:

- pentru cămaşa completă, respectiv înfăşurată continuu şi aderentă pe toată suprafaţa laterală a elementului:
în care tf este grosimea FRP;

- pentru armarea cu benzi de fibre cu lăţimea bf , dispuse la distanţa sf interax (Figura F.3.75):
Figura F.3.75. Notaţii pentru armarea cu benzi de fibre
254
Când înfăşurarea completă a secţiunii nu este posibilă, se recomandă ancorarea capetelor fâşiilor FRP în beton prin
ancore mecanice sau prin ancoraje specifice în evantai din FRP, fixate de piesa de beton.
În cazul secţiunilor circulare (de diametru D) înfăşurate cu FRP forţa tăietoare preluată de acestea se stabileşte cu
relaţia:
în care:
Ac aria secţiunii de beton;
Pf coeficientul de armare cu FRP, ρf = 4tf/D.
F.3.9.3.3. Efectul de confinare al FRP
Sporirea capacităţii de deformare se obţine prin confinarea betonului prin cămăşuirea elementului cu FRP în zonele
potenţial plastice (critice).
Caracteristicile de deformare inelastică ale zonelor cămăşuite cu FRP se vor determina pe baza valorilor
caracteristicilor de deformare ale betonului confinat aşa cum se arată în continuare.
255
Figura F.3.76. Caracteristicile de deformare ale betonului confinat prin cămăşuire cu FRP
Valoarea maximă a efortului unitar de compresiune în betonul confinat, ƒcc, se determină cu relaţia:
în care:
ƒc rezistenţa specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului neconfinat, conform SR EN 1992-1-1;
256
ƒl presiunea maximă acceptată în cămaşa FRP.
Valoarea maximă a deformaţiei specifice a betonului confinat, εcc, se determină cu relaţia:
în care:
εc2 deformaţia specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului neconfinat, conform SR EN 1992-1-1.
Modulul de deformaţie secant în stadiul ultim, Esec,u, se calculează cu:
în care:
Ecm modulul de elasticitate al betonului neconfinat;
εfd deformaţie specifică acceptată în cămaşa FRP, calculată cu relaţia:
εfd = min (0,004; 0,50 εfu,k )
în care εfu,k este valoarea caracteristică a deformaţiei specifice ultime a foii FRP;
β factor calculat cu relaţia:
257
Valoarea deformaţiei specifice în stadiul ultim, εcu, se determină cu relaţia:
în care εcc = ƒcd/εcc

Valoarea rezistenţei în stadiul ultim, ƒcu, se determină cu relaţia:
Valoarea presiunii transversale de confinare, ƒe, se calculează cu relaţia:
258
în care:
ke coeficient de eficienţă a confinării;
ρj coeficient volumetric de armare cu FRP;
Ef modulul de elasticitate al FRP;
Coeficientul de eficienţă a confinării, ke, se determină astfel:
- pentru secţiuni circulare:
- pentru secţiuni dreptunghiulare:
unde r este raza de racordare la colţurile secţiunii, r ≥ 25 mm.

Coeficientul volumetric de armare cu FRP, ρj, se determină astfel:
- pentru secţiuni circulare (cu diametrul D):
259
unde tj este grosimea totală a straturilor FRP;
- pentru secţiuni dreptunghiulare (Figura F.3.77):
Figura F.3.77. Secţiune dreptunghiulară confinată prin cămăşuire cu FRP
260
În cazul în care confinarea se realizează prin benzi (fâşii) de FRP dispuse la o distanţă interax, sf, presiunea
transversală de confinare calculată cu relaţia (F.3.13) se reduce suplimentar cu factorul:
F.3.9.3.4. Strângerea zonelor de înnădire

Lunecarea relativă a barelor înnădite insuficient prin suprapunere se poate preveni prin aplicarea unei presiuni laterale,
σι, exercitate de FRP.
Pentru secţiuni circulare cu diametrul D, grosimea necesară a FRP se determină cu:
în care:
σsw efortul unitar de strângere exercitat de etrieri la o deformaţie specifică de 0,001,
261
σι efortul unitar de strângere ce trebuie aplicat zonei de înnădire de lungime Ls,
în care:
As aria unei bare longitudinale înnădite;
ƒyL rezistenţa de curgere a armăturii longitudinale de oţel egală cu valoarea medie obţinută din teste in-situ şi alte surse
suplimentare de informare;
p perimetrul secţiunii transversale a stâlpului, măsurat la axul armăturilor longitudinale;
n numărul de bare înnădite în lungul perimetrului p;
dbL diametrul barei celei mai groase din înnădire;
c acoperirea cu beton a armăturii longitudinale.
Pentru secţiuni rectangulare, grosimea necesară a FRP se determină cu relaţia (F.3.18) în care diametrul D se
înlocuieşte cu lăţimea secţiunii, bw, şi efortul unitar de strângere, σl, se calculează cu relaţia:
262
în care:
As,c armătura longitudinală situată în zona confinată a secţiunii (haşurată în Figura F.3.77).
În cazul secţiunilor dreptunghiulare alungite (hw ≥1,5 bw) sau/şi cu dimensiunea minimă > 600 mm se vor prevedea
ancorări intermediare ale cămăşii din FRP de miezul de beton. În acest caz aria ancorelor se adaugă la aria cămăşii
calculată cu grosimea determinată din relaţia (F.3.18) în care distanţa D se înlocuieşte cu distanţa dintre punctele de
prindere ale cămăşii.
F.3.9.4. Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu piese de oţel
Cămăşuirea elementelor de beton armat cu piese din oţel urmăreşte:
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare a elementelor structurilor tip cadru sau a celor cu pereţi de beton armat;
- sporirea capacităţii de deformaţie în zonele plastice ale elementelor structurale prin efectul de confinare al betonului
comprimat;
- îmbunătăţirea comportării îmbinărilor armăturilor cu lungimi de suprapunere insuficiente, obţinută, de asemenea, prin
efectul de strângere (confinare) a zonei de înnădire.
Rolul cămăşilor de oţel este similar cu cel obţinut prin cămăşuire cu FRP. Spre deosebire de acestea, oţelul este un
material izotrop, astfel încât conferă pe lângă efectele indicate mai sus şi rigiditate şi rezistenţă în direcţie longitudinală.
Creşterea rezistenţei la încovoiere se poate obţine mai simplu la structurile cu pereţi, la care continuitatea pe verticală
a elementelor de oţel ataşate pereţilor nu este împiedicată de prezenta grinzilor.
În cazul cadrelor, continuitatea pe verticală a elementelor de oţel ataşate stâlpului poate fi asigurată doar în zonele
colţurilor stâlpului. Întrucât comportarea histeretică a pieselor de oţel longitudinale pe zona nodului este nesatisfăcătoare
(prin manifestarea flambajului pieselor de oţel comprimate) creşterea rezistenţei la încovoiere prin cămăşi metalice nu
263
este totdeauna recomandabilă. Din acest motiv, de regulă, elementele longitudinale ale cămăşilor de oţel se opresc la o
distanţă de 15-20 mm de marginea grinzii. În acest fel, cămăşile de oţel pot spori doar rezistenţa la forţă tăietoare şi
confinarea, nu şi rezistenţa la încovoiere.
Prin această măsură se evită şi creşterea nedorită a forţei tăietoare de dimensionare (asociată rezistenţei la
încovoiere), atunci când cămăşuirea se aplică pentru obiectivele enumerate mai sus.
Cămăşile discontinue din oţel aplicate stâlpilor, realizate în varianta cu corniere dispuse la colţurile secţiunii solidarizate
cu plăcuţe transversale pot asigura un efect iniţial de confinare al betonului prin preîncălzirea plăcuţelor înainte de
sudarea lor de corniere.
F.3.9.4.2. Calculul la forţă tăietoare
La seism, comportarea la forţă tăietoare a unui element de beton armat consolidat cu cămaşă de oţel este una
favorabilă, atâta timp cât degradarea betonului este limitată. Această condiţie este realizată dacă cămaşa metalică nu
este solicitată dincolo de pragul elastic.
În această situaţie rezistenţa elementului consolidat la forţă tăietoare este dată de rezistenţa elementului de beton
armat la care se adăugă contribuţia cămăşii de oţel.
Se recomandă ca la dimensionarea cămăşii de oţel să se conteze doar pe 50% din valoarea de proiectare a rezistenţei
de curgere a oţelului cămăşii (rezistenţa caracteristică împărţită la factorul parţial de siguranţă).
Adoptând ipoteza indicată mai sus, relaţia pentru evaluarea rezistenţei suplimentare, Vjs, furnizate de cămaşa metalică
este:
în care:
tj grosimea benzii (plăcuţei) de oţel;
b lăţimea benzii de oţel;
s distanta interax a benzilor de oţel în lungul elementului;
d înălţimea utilă a secţiunii transversale a elementului din beton armat;
264
ƒyj,d valoarea de proiectare a rezistenţei de curgere a oţelului benzilor de oţel.
În cazul prevederii unei plăci continue în lungul elementului, raportul b/s = 1.
F.3.9.4.3. Efectul de confinare al cămăşii metalice
Efectul de confinare exercitat de cămăşile metalice asupra betonului se poate echivala cu efectul de confinare datorat
etrierilor în elementele de beton armat.
Se poate folosi modelul dat în P 100-3 sau SR EN 1992-1, în care:
- cămaşa exterioară continuă în cazul cămăşii complete sau realizată din plăcuţe dispuse la distanţe discrete se
echivalează cu etrierii perimetrali;
- ancorele intermediare se echivalează cu etrierii intermediari.
Notă:
În absenţa ancorelor, cămaşa metalică, continuă sau nu, exercită un efect de confinare numai la colţuri, pentru că, din
cauza grosimii mici, cămaşa nu are rigiditate la încovoiere şi se deformează.
Pentru a realiza o confinare eficientă în cazul stâlpilor cu secţiune dreptunghiulară cu dimensiuni relativ mari (≥ 450
mm), cămaşa trebuie prinsă intermediar cu ancore (Figura F.3.78).
Figura F.3.78. Confinarea secţiunii cu cămaşă metalică ancorată corespunzător
265
Relaţiile de dimensionare ale elementelor cămăşii metalice pe criterii de confinare sunt cele date în codurile de
proiectare pentru construcţii noi şi nu se detaliază aici.
F.3.9.4.4. Proiectarea zonelor de înnădire ale armăturilor longitudinale
Când se dispun cămăşi de oţel cu intenţia de a se îmbunătăţi comportarea zonelor de înnădire prin suprapunere ale
armăturilor longitudinale, eficienţa acestora este asigurată fără verificarea prin calcul, dacă sunt îndeplinite condiţiile:
- lungimea cămăşii va fi cu cel puţin 50% mai mare decât lungimea de suprapunere;
- cămaşa va avea grosimea de cel puţin 5 mm;
- cămaşa va fi strânsă de miezul de beton al elementului prin cel puţin două rânduri de ancore montate pe fiecare
latură, perpendicular pe direcţia de aplicare a încărcării;
- în cazul zonei de înnădire a armăturilor de la baza stâlpilor, cele două rânduri de bolţuri se montează, unul la
extremitatea zonei de înnădire, al doilea, la o treime a acestei zone de baza stâlpului (Figura F.3.79).
266
Figura F.3.79. Cămăşuirea bazei stâlpului
F.4. Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structuri de oţel

F.4.1. Principii de bază
Îmbunătăţirea performanţelor structurilor din oţel existente poate fi realizată aplicând unul sau mai multe din principiile
următoare:
(a) Îndepărtarea sau diminuarea neregularităţilor în plan şi elevaţie a structurilor. Structurile existente pot conţine una
sau mai multe tipuri de neregularităţi structurale (de exemplu: rigidităţi deferite al nivelurilor, rigidităţi la torsiune care pot
varia de la un nivel la altul) care conduc la performanţe structurale slabe.
(b) Mărirea rigidităţii de ansamblu a structurii cu scopul de a diminua deplasările laterale care pot genera incursiuni în
domeniul inelastic, cu depăşirea rotirilor plastice admisibile ale zonelor şi barelor potenţiale plastice. Mărirea rigidităţii
poate duce, însă, la mărirea efectului acţiunii seismice asupra elementelor structurii.
267
(c) Mărirea ductilităţii elementelor şi a ansamblului structural în vederea micşorării efectelor acţiunii seismice prin
disiparea acesteia, prin incursiuni în domeniul inelastic a zonelor şi barelor potenţial plastice.
(d) Reducerea masei structurii are ca efect micşorarea acţiunii seismice, a deplasărilor laterale şi implicit a deteriorărilor
provocate de acestea. Exemple de reducere a masei construcţiei pot fi: înlocuirea închiderilor şi a pereţilor despărţitori cu
greutate mare, cu sisteme uşoare (sticlă, gips carton, panouri tristrat), demolarea unuia sau mai multor etaje.
(e) Introducerea de izolatori şi amortizori seismici care au rolul de a diminua acţiunea seismică ce se aplică structurii.
F.4.2. Tipuri de intervenţie
Intervenţiile asupra construcţiilor cu structura din oţel sunt necesare când acestea nu mai îndeplinesc exigenţele de
rezistenţă şi stabilitate, când prezintă zone cu incursiuni în domeniul elasto-plastic, când apar zone cu pierderi de
stabilitate locală sau generală.
Intervenţiile se grupează conform capitolului F.1 în consolidări, reparaţii, remodelare şi reabilitare.
F.4.3. Reparaţii
Reparaţiile sunt intervenţii care se aplică elementelor care şi-au pierdut o parte din performanţe prin apariţia unor
defecte, cu scopul obţinerii nivelului anterior de performanţe ale respectivelor elemente.
Reparaţiile sunt funcţie de natura solicitării din bare sau îmbinări cât şi de natura defectului depistat.
La alegerea soluţiei de intervenţie se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parţială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenţia (îndepărtarea încărcărilor variabile şi
cvasipermanente, introducerea de reazeme intermediare active);
- menţinerea neschimbata a poziţiei centrului de greutate şi a axei barei;
- stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice şi sudabilităţii oţelului.
F.4.3.2. Mijloace generale de reparare
Repararea elementelor din oţel şi a prinderilor acestora se poate efectua prin sudare sau cu şuruburi.
F.4.3.2.1. Reparaţii prin utilizarea sudurii
Condiţia necesară pentru utilizarea acestei metode este sudabilitatea oţelului. Este necesar să se cunoască
următoarele aspecte referitoare la:
(a) Proprietăţile materialului.
268
Acestea pot fi determinate prin verificarea următoarelor caracteristici ale metalului de bază şi sudurii: compoziţia
chimică, caracteristicile mecanice, tendinţa de fisurare la cald şi la rece. Pentru interpretarea datelor obţinute despre
compoziţia chimică este necesar să se determine valoarea carbonului echivalent, care se compară cu valorile limită până
la care sudarea se poate executa fără precauţii speciale.
În ceea ce priveşte numărul de teste necesare pentru determinarea proprietăţilor materialului, dacă marca oţelului este
cunoscută din documentaţia de execuţie, nu sunt necesare teste; dacă documentaţia nu este disponibilă, este necesară
încercarea a cel puţin unei probe din fiecare element structural şi a cel puţin unei îmbinări sudate.
(b) Soluţiile constructive adoptate.
Acestea trebuie concepute ţinând seama de posibilităţile de acces, având în vedere că elementele care necesită
reparaţii sunt deja montate:
- se interzic detalii de sudare ale unor piese în poziţii imposibil de realizat sau sub unghiuri în care sudura nu se poate
executa de calitate: sudurile în relief pot fi realizate cu unghiuri cuprinse între 60° şi 120°; pentru unghiuri mai mici de 60°
sudurile în relief se pot înlocui cu suduri în adâncime cu pătrundere parţială;
- se va ţine seama că elementele cu grosime mare se deformează mai puţin, însă valorile tensiunilor reziduale vor fi mai
mari;
- se vor evita detaliile de execuţie complicate sau în cazul în care acest lucru nu este posibil acestea vor fi însoţite de
indicaţii suficiente cu privire la ordinea în care se vor efectua operaţiunile necesare executării lor şi tehnologia care
trebuie folosită;
- dacă elementele structurale sunt chesonate sau dacă este vorba de un recipient se va indica şi verifica etanşeitatea
sudurilor.
(c) Concepţia îmbinărilor sudate.
Aceasta trebuie să nu favorizeze apariţia fenomenelor de fragilizare, ruperi prin oboseală şi destrămare lamelară:
- se recomandă înlocuirea sudurilor în relief cu suduri în adâncime, mai ales atunci când piesele care se îmbină au
grosimi mari, prin aceasta evitându-se şi fenomenul de desprindere lamelară;
- la elaborarea detaliilor de reparare prin sudare se va evita întâlnirea mai multor cordoane de sudură, care conduc la
apariţia de noduri termice şi induc în element concentrări de tensiuni.
F.4.3.2.2. Repararea îmbinărilor cu şuruburi
Îmbinările cu şuruburi reprezintă o alternativă la sudură, beneficiind de avantajul unei tehnologii relativ simple de
execuţie şi de posibilitatea execuţiei îmbinărilor pe timp friguros. Deteriorările acestor tipuri de prinderi constau în ruperea
269
sau slăbirea tijelor sau în cedarea materialului la presiune pe pereţii găurii. Atât în cazul niturilor cât şi în cazul şuruburilor
obişnuite, soluţia de reabilitare constă de obicei în înlocuirea elementelor defecte cu şuruburi noi şi în înlocuirea porţiunii
de material deteriorată prin presiune pe pereţii găurii.
Şuruburile de înaltă rezistenţă pretensionate parţial se folosesc la îmbinările elementelor cadrelor parter sau etajate cu
sau fără contravântuiri verticale. Deteriorările întâlnite în cazul acestui tip de îmbinare sunt slăbirea strângerii şuruburilor
sau desfacerea totală a acestora. Soluţia de reparare, în aceste cazuri, constă de obicei în înlocuirea şuruburilor de înaltă
rezistenţă slăbite sau lipsă cu şuruburi având aceleaşi caracteristici tehnice cu cele iniţiale.
F.4.3.3. Procedee generale de reparare a elementelor
F.4.3.3.1. Repararea fisurilor prin sudare
Reparaţiile realizate prin sudură refac fie îmbinările dintre elemente, fie continuitatea materialului fisurat.
Defectul cel mai des întâlnit al îmbinărilor sudate este fisurarea cordonului de sudură în lungul său, fisura dezvoltându-
se în limitele cordonului de sudură sau cel mult până în Z.I.T (zona influenţată termic).
Procedeul indicat de remediere al acestui defect constă în îndepărtarea prin crăiţuire a cordonului de sudură fisurat şi
refacerea sudurii prin aplicarea unui procedeu de sudare corespunzător. Excavarea obţinută prin crăiţuire nu trebuie să
depăşească 10 mm pe fiecare parte a sudurii.
Consolidarea îmbinărilor cu sudură se realizează în funcţie de posibilităţi prin mărirea grosimii sau lungimii
cordoanelor. Aplicarea straturilor suplimentare de sudură se va face numai după curăţarea la luciu metalic a sudurii
existente. Când această soluţie nu poate fi utilizată, se poate accepta efectuarea de suduri frontale şi contând pe
conlucrarea acestora cu sudurile laterale.
Pentru repararea fisurilor din material prin sudare electrică manuală se utilizează următorul procedeu:
- se practică cu burghiul, la extremităţile fisurii, câte o gaură în vederea stopării extinderii acesteia;
- se prelucrează marginile fisurii prin crăiţuire;
- se sudează fisura în adâncime, pe plăcuţa suport sau cu resudarea rădăcinii;
- se polizează cordonul de sudură.
În Figura F.4.1 sunt arătate dimensiunile minime recomandate pentru execuţia acestui tip de reparaţii.
Se recomandă ca în cazul fisurilor pătrunse reparate prin sudură manuală să se aplice eclise sau rigidizări pe direcţia
efortului principal transmis de componenta fisurată.
Figura F.4.1. Dimensiuni recomandate pentru reparaţia prin sudură
270
F.4.3.3.2. Înlocuirea materialului degradat
Metoda este utilizată în cazul în care unele bare, elemente de dimensiuni reduse, sau porţiuni din elemente structurale
au fost avariate car urmare a pierderii stabilităţii locale sau generale.
Reparaţia constă în înlocuirea porţiunii degradate a elementului cu material nou având aceleaşi proprietăţi fizico-
mecanice ca şi cel iniţial. Din punct de vedere tehnic, înlocuirea propriu-zisă a barei sau refacerea secţiunilor scoase din
lucru este simplă, prinderea noului element sau părţi de element realizându-se prin sudură sau cu şuruburi.
Piesele necesare înlocuirii porţiunilor avariate trebuie să fie executate după relevee de mare precizie.
Se va ţine seama că elementele care trebuie înlocuite integral sau parţial se află de obicei sub efort. Dacă tăierea
porţiunii avariate se face fără o descărcare temporară şi fără asigurarea stabilităţii structurii pe tot timpul reparaţiilor,
eforturile existente în aceasta se vor redistribui brusc în alte elemente, cu consecinţe imprevizibile.
Din acest motiv este de preferat ca, oricând este posibil, să se apeleze la alte metode de intervenţie în care să se
păstreze pe poziţie zona degradată.
F.4.3.3.3. Eclisarea
Prin această metodă de reparare se urmăreşte refacerea continuităţii între două părţi ale aceluiaşi element, a căror
legătură a fost întreruptă total sau parţial, ca urmare a apariţiei unei fisuri sau rupturi. Eclisarea constă în aplicarea, peste
271
zona degradată (ruptă), a unor platbande având secţiunea mai mare cu = 25% faţă de cea a elementului întrerupt.
Prinderea ecliselor se poate realiza cu sudură sau cu şuruburi.
Eclisarea se poate utiliza în două moduri: ca metodă în sine de reparare a fisurilor şi rupturilor şi ca măsură de
siguranţă a reparaţiilor executate fie prin sudură electrică manuală, fie prin înlocuire de material.
Eclisarea ca metodă de reparare este indicată numai atunci când utilizarea sudurii electrice manuale nu este posibilă
(de exemplu la secţiuni compuse din platbande nituite sau oţeluri nesudabile) întrucât prezintă dezavantajul devierii
eforturilor pe lungimea eclisei.
Pentru eliminarea excentricităţilor locale, eclisele se dispun astfel încât axa lor să coincidă cu axa elementului. În cazul
în care această condiţie nu poate fi respectată, la dimensionare trebuie luate în considerare eforturile suplimentare
rezultate.
În cazul eclisarii barelor comprimate, pentru eclise se vor avea în vedere următoarele reguli:
- dacă barele nu sunt prelucrate pentru transmiterea efortului prin contact direct, eclisele trebuie să fie capabile să
transmită efortul din dreptul îmbinării, inclusiv momentele provenite din excentricităţile existente, date de imperfecţiunile
iniţiale şi de deformaţiile de ordinul doi;
- în cazul în care elementele sunt pregătite pentru transmiterea efortului de compresiune prin contact direct, eclisele
trebuie să fie proiectate astfel încât să asigure continuitatea rigidităţii elementului faţă de ambele axe ale secţiunii şi
concomitent să asigure transmiterea eforturilor de întindere provenite din momente.
Un tip de eclisare întâlnit mai rar utilizat este eclisarea elementelor rupte complet. Aplicarea ecliselor în acest caz se
face numai după readucerea elementelor la lungimea iniţială, prin intermediul unor dispozitive de strâns care se desfac
după executarea reparaţiei. Această măsură este obligatorie pentru a asigura intrarea în lucru a elementului după
aplicarea ecliselor.
Eclisarea ca măsură de siguranţă respectă aceleaşi reguli de dimensionare şi dispunere a ecliselor, aplicarea acestora
realizându-se în funcţie de axul de simetrie a reparaţiei efectuate prin sudură (Figura F.4.2).
Figura F.4.2. Eclisarea de siguranţă
272
F.4.3.3.4. Îndreptarea elementelor deformate
Metoda se aplică elementelor care au suferit deformaţii permanente (în domeniul plastic) din cauze diverse, precum
procedee de sudare greşite, transport sau depozitare necorespunzătoare, montaj defectuos, loviri accidentale, acţiuni
voite de utilizare a elementelor structurale drept reazeme pentru ridicarea sau tragerea unor greutăţi, etc.
Modalităţile prin care se poate interveni în aceste situaţii sunt îndreptarea la rece şi la cald, prin spănuire sau presare,
ambele procedee având dezavantajul că introduc în element tensiuni remanente. Din acest motiv este mult mai
convenabil ca elementul să fie lăsat deformat de câte ori acest lucru este posibil, sau în caz contrar să se repare prin
metoda înlocuirii de material.
O situaţie în care se poate renunţa la îndreptarea elementului este reprezentată de barele solicitate la întindere. Dacă
elementul deformat este comprimat, efectele de ordinul II pot deveni periculoase, astfel încât este recomandată
remedierea deformaţiei. Barele comprimate care-şi pot pierde stabilitatea nu trebuie îndreptate, ci înlocuite.
Presarea este un procedeu mecanic de îndreptare la rece sau la cald a deformaţiilor prin utilizarea unor dispozitive,
capabile să forţeze elementul să revină la forma iniţială. Îndreptarea la rece este admisă numai în cazul pieselor cu
273
deformaţii sau grosimi mici. În celelalte cazuri se recomandâ încălzirea uniformă a întregului element, urmată de
îndreptarea prin presare.
Încălzirea cu flacăra de oxigaz se utilizează pentru remedierea deformaţiilor specifice mai mici de 20 mm/m. La răcire,
partea încălzită se va contracta mai mult şi ca urmare se vor produce deformaţii de sens contrar.
F.4.3.4. Repararea elementelor structurale din oţel
F.4.3.4.1. Repararea stâlpilor
F.4.3.4.1.1. Repararea plăcilor de bază deformate
Deformarea plastică a plăcii de bază apare de obicei la baze de stâlpi fără rigidizări. Etapele reparării sunt:
- se fixează calaje sub placa de baza;
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat aflat sub aceasta;
- se curăţă suprafeţele prin suflare cu aer cald şi apă sub presiune;
- sub placa de bază se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
- se consolidează placa de bază deformată prin sudarea unor rigidizări verticale;
- se strâng şuruburile de ancoraj.
F.4.3.4.1.2. Repararea şuruburilor de ancoraj rupte/deformate plastic
În cazul în care cedarea s-a produs în buloanele de ancoraj este obligatorie înlocuirea acestora.
Pentru remedierea defectului sunt recomandate două soluţii, care se aplică în funcţie de condiţiile existente.
Prima soluţie este aceea de înlocuire a şuruburilor de ancoraj cu unele noi fixate cu răşini sintetice în betonul existent,
iar cea de-a doua constă în înlocuirea părţii deteriorate din şuruburi.
(a) Şuruburi de ancoraj noi, fixate cu răşini sintetice.
Aplicarea acestei soluţii este posibilă doar în cazul în care fundaţia are dimensiuni în plan suficiente, pentru
amplasarea corectă a noilor şuruburi de ancoraj, se vor asigura distanţele necesare între axele şuruburilor şi marginea
fundaţiei, astfel încât să nu interfereze cu betonul din jurul şuruburilor existente, care ar putea fi fisurat ca urmare a
preluării forţelor de ancoraj.
Etapele de executare ale reparaţiei sunt:
- se fixează şuruburile de ancoraj noi prin intermediul răşinilor sintetice introduse în găuri forate în betonul fundaţiei;
- se sudează în adâncime, cu sudură în JAV câte o placă de bază nouă, găurită, pe ambele părţi ale plăcii de bază
existente;
- noua placă de bază se întăreşte cu rigidizări verticale dispuse în funcţie de geometria rezemării;
274
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat de sub placa de bază existentă;
- se injectează beton de sub turnare preparat cu ciment expansiv sub placa de bază consolidată.
(b) Reconstituirea şuruburilor de ancoraj existente.
Soluţia constă în îndepărtarea părţii plastificate sau rupte ale şurubului de ancoraj existent şi înlocuirea acesteia cu o
zonă nouă, identică din punctul de vedere al caracteristicilor secţiunii şi materialului cu cea existentă.
Etapele de execuţiei sunt:
- După realizarea sprijinirilor necesare, betonul fundaţiei se ciopleşte cu dalta în jurul şuruburilor de ancoraj până se
ajunge la = 40 mm sub zona deteriorată a fiecărui şurub, pe o suprafaţă în plan suficientă pentru execuţia corectă a
sudurilor;
- Se taie şuruburile existente cu cel puţin 20 mm sub zona afectata(rupte sau deformaţie plastică);
- Se execută în atelier zonele noi de şuruburi cu lungimea necesară;
- Acestea vor fi fixate în capul şuruburilor existente prin sudură în adâncime, polizată;
- Se verifică îmbinarea sudată cu ultrasunete şi lichide penetrante;
- Se toarnă sub placa de bază beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
- Pentru siguranţă se poate îngloba toată baza stâlpului în beton armat. Legătura dintre suprabetonare bazei stâlpului şi
fundaţia existentă se face prin intermediul ancorelor chimice.
F.4.3.4.1.3. Repararea stâlpilor
Ruperea unui stâlp poate să apară sub acţiunea forţelor orizontale provenite din seism, ca urmare a unei loviri
accidentale sau ca urmare a coroziunii.
(a) Reparare prin sudare.
Aplicarea acestei soluţii este condiţionată de rămânerea porţiunii rupte pe poziţia iniţială. Avantajele soluţiei constau în
viteza de execuţie a reparaţiei şi în faptul că sprijinirile nu sunt necesare.
Soluţia de reparare a unui stâlp rupt prin sudare şi rigidizare (Figura F.4.3 şi Figura F.4.4) constă în:
- Sudarea pe tălpile secţiunii a minimum două rigidizări verticale. Dimensiunile şi poziţionarea acestora trebuie să
respecte regulile descrise la pct. F.4.3.3.3 pentru eclisele secţiunilor. Rigidizarea secţiunii rupte înainte de sudare permite
susţinerea stâlpului până la realizarea sudurii.
- Prelucrarea prin crăiţuire a marginilor rupte ale stâlpului şi execuţia unei suduri în adâncime pătrunsă, pe plăcuţă
suport sau resudată. Sudura se polizează după execuţie. Rigidizările sunt lăsate pe poziţie, pentru a lucra ca eclise
ajutătoare.
275
Figura F.4.3. Repararea prin sudare şi eclisare a stâlpilor cu inimă plină
Figura F.4.4. Repararea prin sudare şi eclisare a stâlpilor chesonaţi
276
(b) Reparare prin înlocuirea zonelor degradate.
Această soluţie de remediere prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, faţă de soluţia prezentată anterior.
Dezavantajul principal constă în aceea că soluţia este mai greu de aplicat şi mai costisitoare. Pentru aplicarea acestei
soluţii este necesar să se execute o sprijinire provizorie, cu stâlpi capabili să preia eforturile celor existenţi. Din această
cauză, atât materialele, cât şi manopera necesară conduc la ridicarea costului intervenţiei.
Avantajul principal constă în aceea că soluţia de reparare prin înlocuirea zonei afectate prezintă o siguranţă mai mare,
fiind recomandată în special în cazul stâlpilor solicitaţi puternic.
Pentru stâlpii cu inimă plină, soluţia de reparare (Figura F.4.5) constă în:
- Se confecţionează şi se amplasează stâlpii de sprijinire provizorie (eventual cu fundaţii proprii), capabili să preia şi să
transmită forţele verticale şi orizontale care acţionează asupra stâlpului deteriorat.
277
- Zona de stâlp deteriorată se îndepărtează prin tăiere cu flacăra oxiacetilenică. Marginile tăieturii se prelucrează prin
polizare, dându-li-se forma necesară executării sudurii în adâncime.
- Pentru înlocuirea porţiunii de stâlp ruptă se fabrică un element nou similar cu cel iniţial.
- Se amplasează la poziţie elementul nou şi se execută sudura în adâncime, resudată şi polizată, precum şi sudurile în
relief dintre tălpi şi inimă.
Figura F.4.5. Refacerea stâlpilor cu secţiune dublu T
O soluţie pentru înlocuirea porţiunilor deteriorate ale stâlpilor cu secţiune chesonată este prezentată în Figura F.4.6.
Soluţia este recomandată în cazul rupturilor cauzate de seism, motiv pentru care se recomandă ca porţiunea nouă să fie
executată cu grosime mai mare faţă de cea iniţială. Elementul nou poate fi fabricat cu sau fără rigidizări transversale.
278
Sudurile se execută pe plăcuţe suport, din cauza imposibilităţii accesului în interiorul chesonului, iar ca măsură
suplimentară se recomandă injectarea sub presiune a betonului în interiorul stâlpilor, pe la partea inferioară a acestuia.
Figura F.4.6. Refacerea stâlpilor chesonaţi fisuraţi în urma seismului.
279
F.4.3.4.1.4. Repararea stâlpilor cu pereţi voalaţi
Soluţiile de reparare a stâlpilor cu pereţi voalaţi constau fie în rigidizarea lor pe porţiunea afectată, fie în înlocuirea
zonei afectate. Soluţiile de înlocuire a zonelor afectate sunt similare cu cele descrise la repararea stâlpilor rupţi, astfel că
în continuare se vor descrie numai soluţiile de remediere prin rigidizare. Soluţiile de reparaţii diferă în funcţie de secţiunea
stâlpului şi de gravitatea defectului.
(a) Pentru stâlpii cu secţiune dublu T (Figura F.4.7), soluţia recomandată constă în:
- Introducerea unei rigidizări orizontale pe inima stâlpului în dreptul deformaţiei maxime. În cazul unor deformaţii
accentuate se recomanda introducerea câte unei rigidizări în dreptul fiecărui punct de inflexiune al barei deformate.
- Prelucrarea marginilor tălpilor deformate astfel încât să permită aşezarea unei eclise verticale.
- Confecţionarea şi sudarea în relief a câte unei eclise paralele cu inima de ambele părţi ale stâlpului, peste zona
deformată. Se recomandă ca grosimea acestor eclise să fie mai mare decât grosimea inimii stâlpului. Lungimea eclisei va
depăşi cu cel puţin 500 mm zona afectata. Se recomanda amplasarea eclisei pe toata lungimea stâlpului.
Figura F.4.7. Repararea stâlpilor voalaţi
280
(b) În cazul stâlpilor chesonaţi, soluţiile de reparare depind de mărimea deformaţiilor produse prin voalare şi de
eforturile pe care stâlpul trebuie să le transmită.
În cazul în care secţiunea stâlpului este o ţeava rectangulară soluţia este cea din Figura F.4.8 şi constă în:
- Îndreptarea la cald a peretelui voalat (unde este posibil);
- Confecţionarea şi sudarea unor eclise executate dintr-un material similar cu cel al stâlpului, cu dimensiunile alese
astfel încât să depăşească zona voalată cu minimum 200 mm pe contur şi grosimea mai mare decât cea a peretelui.
281
Figura F.4.8. Soluţie de reparaţie recomandată în cazul pereţilor voalaţi
O variantă a soluţiei anterioare, aplicabilă în cazul în care stâlpul trebuie să transmită eforturi mari, constă în aplicarea
peste zona voalată a unei eclise de rigidizare verticala. Grosimea eclisei este mai mare decât grosimea peretelui voalat.
F.4.3.4.2. Repararea grinzilor cu inima plină
F.4.3.4.2.1. Repararea grinzilor fisurate
Dacă fisura este extinsă atât în inima cât şi într-una din tălpile grinzii, repararea se poate face printr-una din
următoarele metode:
- sudarea fisurii, urmată de eclisare;
- înlocuirea materialului afectat.
(a) Reparare prin sudarea fisurii urmată de eclisare.
Soluţia de reparare recomandata pentru grinzile fisurate foloseşte ca metodă de reparare sudura. La elaborarea
detaliului s-a procedat astfel încât să se evite intersectarea cordoanelor de sudură pe trei direcţii.
Pentru aceasta, după ce se execută gaura de stopare a fisurii din inimă (singura care poate progresa), se îndepărtează
sudura dintre talpă şi inimă, pe o zonă ceva mai extinsă, astfel încât să se formeze o gaură cu margini prelucrate (Figura
F.4.9(a)).
282
Apoi, se prelucrează marginile fisurii inimii, prin crăiţuire, astfel încât să se poată realiza sudarea ei în V. Sudura se
polizează pe ambele părţi, după care se eclisează inima, prin aplicarea pe o singură parte a acesteia a unei eclise cu
aceeaşi grosime ca a inimii, sudată pe trei laturi cu sudură de colţ. Dimensiunile în plan ale eclisei trebuie să depăşească
cu cca 100 mm pe contur dimensiunile fisurii (Figura F.4.9(b))
Apoi, se sudează în adâncime fisura de pe talpă, care se execută pe plăcuţă suport, după prelucrarea marginilor fisurii,
după care se polizează în vederea aplicării eclisei (Figura F.4.9(c)).
Eclisarea tălpii se realizează prin sudarea cu sudură de colţ a unei eclise cu aria cel puţin egală cu aria tălpii grinzii,
având o lungime totală cel puţin egală cu lăţimea tălpii (Figura F.4.9(d)).
Figura F.4.9. Repararea grinzilor fisurate prin metoda sudării şi eclisării de siguranţă
283
F.4.3.4.2.2. Repararea grinzilor cu talpa voalată
În cazul tălpilor comprimate este posibilă apariţia fenomenului de pierderea stabilităţii locale, fapt ce reduce capacitatea
de rezistenţă a grinzii în secţiunile afectate.
Pentru repararea grinzilor aflate în această situaţie se pot aplica mai multe soluţii, în funcţie de gradul în care s-a
produs voalarea.
În cazul în care deformaţia tălpii este mică este suficientă introducerea a două perechi de rigidizări verticale, sudate la
marginile zonei voalate de talpă şi a doua eclise verticale pe talpa voalată.
Dacă talpa este puternic deformată, după aplicarea rigidizărilor la marginile zonei deformate, talpa se poate bloca între
două eclise laterale sudate de rigidizări şi de tălpile grinzii. În cazul în care este necesar, se poate consolida grinda la
încovoiere, prin adăugarea unui subansamblu format din talpă şi inimă, care va fi sudat în prelungirea inimii grinzii, pe
zona afectată de voalarea tălpii.
Repararea grinzilor prin aceste procedee poate să genereze creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere şi mutarea
articulaţiei plastice către câmpul grinzii sau în stâlp. De aceea, metoda se va aplica numai în condiţiile verificării
mecanismului de cedare după reparaţii.
F.4.3.4.2.3. Repararea grinzilor cu inima voalată
Repararea grinzilor cu inimă voalată se poate realiza fie numai prin rigidizarea inimii voalate, fie prin rigidizare şi
placare laterală a zonei afectate.
(a) Repararea inimii voalate prin rigidizare.
Îmbunătăţirea comportării la voalare a inimilor grinzilor se poate realiza prin soluţii diferite în funcţie de caracterul
permanent sau temporar al deformaţiilor produse.
Dacă deformaţiile inimilor sunt temporare, cea mai simplă soluţie constă în adăugarea unor rigidizări suplimentare,
care pot fi transversale scurte sau longitudinale şi transversale scurte. O soluţie de reparare posibilă, aplicabilă mai ales
dacă inimile grinzilor sunt rigidizate numai transversal, constă în adăugarea unor nervuri de rigidizare diagonale (Figura
F.4.10).
Se recomandă legarea prin gusee a acestor diagonale atât de tălpi, cât şi de rigidizările transversale.
Figura F.4.10. Soluţie de reparare cu rigidizări diagonale a inimilor voalate
284
O variantă a acestei soluţii pentru situaţia în care deformaţiile inimilor grinzilor sunt permanente constă în utilizarea
rigidizărilor diagonale, necesare pentru consolidarea inimii, drept pârghii pentru aparatul de îndreptare al inimii (Figura
F.4.11).
După aducerea inimii în poziţia nedeformată, rigidizările se prind de aceasta cu sudură.
Figura F.4.11. Detalii de îndreptare a deformaţiilor permanente ale inimii
285
O altă soluţie (Figura F.4.12(a)), constă în aplicarea prin sudare a mai multor rigidizări dispuse pe ambele părţi ale
zonei voalate a inimii. Rigidizările se decupează după forma voalată a inimii, astfel încât să poată fi sudate atât de tălpile
grinzii, cât şi de inima voalată, împiedicând astfel dezvoltarea deformaţiilor.
(b) Repararea inimii voalate prin rigidizare şi placare laterală.
Soluţia (Figura F.4.12(b)) reprezintă o variantă a celei precedente. Pe lângă rigidizările inimii secţiunea este întărită
prin aplicarea unor eclise laterale, cu aceeaşi grosime ca a inimii, sudate pe rigidizări şi pe tălpile grinzii. În acest fel,
secţiunea devine chesonată, comportându-se mai bine în cazul eforturilor de torsiune, rigidizările sunt asigurate împotriva
voalării, iar forţele tăietoare din grindă se vor transmite prin eclise. Etapele realizării consolidării sunt următoarele: se
sudează rigidizările centrale, eclisele laterale se sudează de tălpile grinzii şi de rigidizările centrale, apoi se introduc şi se
sudează de la centru către exterior restul rigidizărilor.
Figura F.4.12. Soluţie de reparare a inimilor voalate
286
F.4.3.4.2.4. Repararea grinzilor cu talpa şi inima voalate
(a) Reparare prin placare laterală.
Soluţia de reparare reprezentată în Figura F.4.13, utilizează metodele eclisării şi adăugării de material, iar realizarea ei
se efectuează prin parcurgerea următoarelor etape:
- se prelucrează prin polizare marginile tălpii în zona deformată pentru a uşura aplicarea ecliselor;
- pe ambele părţi ale tălpii grinzii se sudează câte o eclisă cu grosime mai mare decât a inimii voalate;
- la extremităţile zonei afectate se amplasează câte o nouă rigidizare verticală, sudată atât de inima şi tălpile grinzii, cât
şi de eclise;
- dacă deformaţiile tălpii sunt importante, se consolidează secţiunea grinzii prin sudarea sub aceasta a unui element
care să contribuie la mărirea capacităţii de rezistenţă la încovoiere.
Figura F.4.13. Soluţie de reparare prin placare laterală
287
Repararea grinzilor prin acest procedeu poate să genereze creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere şi mutarea
articulaţiei plastice către câmpul grinzii sau în stâlp. De aceea, metoda se va aplica numai în condiţiile verificării
mecanismului de cedare după reparaţii.
(b) Reparare prin înlocuirea zonei afectate.
Utilizarea acestei soluţii prezintă dezavantajul că înaintea aplicării sale grinda trebuie scoasă de sub efort prin
realizarea de sprijiniri provizorii, ceea ce conduce la creşterea costului intervenţiei. Cu toate acestea, soluţia este
recomandată atunci când deformaţiile produse prin voalare au valori foarte mari şi aplicarea soluţiei anterioare nu este
posibilă.
Soluţia de înlocuire a zonei afectate a grinzilor se aplică astfel:
- grinda se descarcă prin sprijiniri aplicate de ambele părţi ale zonei defecte;
- se marchează liniile de tăiere de jur împrejurul zonei voalate;
- la intersecţia liniilor se execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul de minim 20 mm;
- se taie şi se îndepărtează zona avariată;
288
- se prelucrează marginile tăiate prin polizare şi se aplică plăcuţe suport pe tot conturul ce urmează a fi sudat;
- se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă şi inimă, cu aceleaşi dimensiuni şi din acelaşi material
ca şi porţiunea îndepărtată;
- se amplasează acesta la poziţie şi se sudează pe contur cu sudură în adâncime, executată în straturi succesive,
funcţie de grosimea elementelor;
- pentru grinzi solicitate dinamic, sudura de joantare se polizează.
F.4.3.4.3. Repararea nodurilor de cadru
Defectele curent întâlnite la nodurile de cadru sunt arătate în Figura F.4.14, adică:
- fisuri în sudura dintre talpa grinzii şi stâlp (Figura F.4.14(a));
- fisuri în ZIT în talpa grinzii, de obicei la baza decupajului inimii grinzii în rigidizarea orizontală a stâlpului, în afara
acestuia (în cazul stâlpilor cu secţiune chesonată) (Figura F.4.14(a));
- fisuri care afectează atât talpa cât şi inima grinzii (Figura F.4.14(b));
- voalarea inimii nodului de cadru (Figura F.4.14(c)).
Figura F.4.14. Defecte ale nodurilor de cadru
F.4.3.4.3.2. Repararea nodului cu fisuri pătrunse în talpa şi inima grinzii
289
Soluţiile de reparare se aleg în funcţie de dimensiunea fisurii, de gradul de distrugere al tălpii, de apariţia sau nu a
fenomenului de voalare etc.
(a) Reparare prin înlocuirea zonei afectate.
Soluţia constă în înlocuirea unei porţiuni relativ reduse din grindă, ceea ce implică costuri mai mici la materialele
utilizate. În schimb, înaintea aplicării soluţiei, grinda trebuie scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii.
Execuţia soluţiei cuprinde următoarele etape (Figura F.4.15):
- Se marchează liniile de tăiere împrejurul zonei afectate şi la intersecţia lor se execută cu burghiul găuri de stopare cu
diametrul minim de 20 mm;
- Se taie şi se îndepărtează zona avariată, după care marginile se prelucrează prin polizare;
- Pe tot conturul ce urmează a fi sudat se aplică plăcuţe suport pentru sudură;
- Se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă şi inimă, cu aceleaşi dimensiuni şi din acelaşi material
ca şi porţiunea îndepărtată;
- Se amplasează la poziţie subansamblul şi se sudează pe contur cu sudură în adâncime executată în straturi
succesive, funcţie de grosimea elementelor. Inima subansamblului se sudează de talpa stâlpului cu sudură în relief.
Figura F.4.15. Etapele de realizare a soluţiei de reparare prin înlocuirea zonei afectate
(b) Reparare prin înlocuirea ramurii stâlpului.
290
Soluţia este recomandată numai în cazul în care ramura stâlpului este foarte afectată şi nu poate fi reparată prin
înlocuire parţială sau eclisare. Execuţia soluţiei cuprinde următoarele etape (Figura F.4.16):
- Se execută sprijiniri pentru grindă;
- Se îndepărtează platelajul metalic, sau placa de beton armat pe o lungime de cel puţin 0,2/;
- Se suflă sudurile grinzii de pe stâlp prin procedeul arc-aer sau se desfac şuruburile, după caz;
- Se taie prin procedee mecanice grinda la distanta de ≅ 0,21 de faţa stâlpului;
- Se execută în atelier zona de grinda ce urmează a fi înlocuită;
- Se aşază la poziţie şi se refac sudurile de prindere de stâlp;
- Se reface prinderea de grindă.
Figura F.4.16. Soluţie de reparare a nodului prin înlocuirea în întregime a ramurii
(c) Repararea nodului prin eclisare.

În cazul în care ramura stâlpului este numai fisurată şi nu a suferit deformaţii plastice, repararea acesteia se poate
realiza numai prin sudarea fisurilor şi aplicarea unor eclise peste zonele reparate (Figura F.4.17). Eclisele trebuie să
depăşească zona avariată cu minim 300 mm de fiecare parte.
Figura F.4.17. Reparare prin sudură şi eclisare
291
F.4.3.4.3.3. Repararea nodului de cadru cu inima voalată
Soluţiile de reparare constau fie în rigidizarea nodurilor, fie în înlocuirea zonei afectate similar celor prezentate la pct.
F.4.3.4.1.4. O soluţie de prevenire/consolidare a nodului constă în aplicarea pe inima nodului a unor rigidizări diagonale
(Figura F.4.18).
Figura F.4.18. Rigidizarea nodurilor de cadru împotriva voalării
292
F.4.3.4.4. Repararea contravântuirilor
F.4.3.4.4.1. Repararea barelor
Defectele sau avariile întâlnite în mod uzual la barele contravântuirii, în care eforturile sunt predominant axiale, sunt fie
pierderea stabilităţii generale a barelor solicitate la compresiune, fie plastificarea secţiunilor barelor întinse (Error!
Reference source not found.).
De asemenea, independent de starea de eforturi din barele contravântuirilor, pot fi constatate ocazional defecte
produse acestora în timpul montajului sau exploatării. Acestea sunt îndoiri pronunţate, în unghi, ale barelor, cauzate de
loviri accidentale sau de folosirea lor ca reazem pentru ridicarea unor greutăţi, sau lipsa unor bare din ansamblul
structural al contravântuirii provocată prin tăierea acestora pentru trecerea unor utilaje sau conducte amplasate ulterior
proiectării.
În cazul barelor flambate, nu este permisă îndreptarea la rece sau la cald, pe de o parte din cauza eforturilor
remanente introduse în secţiuni şi pe de altă parte din cauză că nu se poate reveni la forma iniţială a barei. Barele întinse
cu secţiuni plastificate, apar la elementele slăbite prin fabricaţie, montaj sau din solicitări seismice majore.
Întotdeauna barele ce şi-au pierdut stabilitatea generală sau a avut incursiuni în domeniul elasto - plastic trebuie
înlocuite.
293
Mărirea capacităţii de rezistenta a barelor comprimate ale contravântuirilor se poate realiza prin micşorarea lungimi de
flambaj introducând o bară suplimentară.
F.4.3.4.4.2. Repararea prinderilor barelor la noduri
În cazul în care şuruburile de prindere sunt rupte sau lipsesc, soluţia de intervenţie constă în înlocuirea acestora cu
şuruburi noi, strânse corespunzător. În cazul în care defectul s-a produs sub încărcări care au fost considerate la
proiectare este necesară fie mărirea diametrelor şuruburilor, dacă distanţele dintre ele permit acest lucru, fie în caz
contrar, întărirea prinderii cu sudură.
În cazul ruperii guseului, soluţia de reparare constă în înlocuirea acestuia cu unul nou, realizat dintr-un material cu
caracteristici superioare. Dacă defectul constă în ruperea sudurii, acestea se repara prin crăiţuire şi resudare. Ca măsură
suplimentară de siguranţă se poate întări guseul prin aplicarea pe ambele părţi ale guseului a câte unei rigidizări sudate,
perpendicular pe sudură. Guseele voalate se consolidează prin aplicarea unor rigidizări capabile să asigure rigiditatea
laterala a acestuia.
F.4.4. Consolidări
Consolidările sunt intervenţii care se aplică elementelor, prinderilor acestora şi structurilor de rezistenţă, care necesită
sporirea capacităţii de rezistenţă, cerute în general de condiţii noi, de exploatare mai severe decât cele avute în vedere la
proiectarea şi executarea structurii, dar şi din motive de întreţinere defectuoasă care au condus la pierderi de material
(ex. ruginire).
Tipul de reparaţie este funcţie de natura solicitării din bare sau îmbinări sau de natura defectului depistat.
La alegerea soluţiei de intervenţie se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parţială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenţia (îndepărtarea încărcărilor variabile şi
cvasipermanente, introducerea de reazeme intermediare active);
- menţinerea poziţiei centrului de greutate şi a axialităţii barei;
- stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice şi sudabilităţii oţelului (materialului de bază).
F.4.4.2. Mijloace de consolidare a elementelor
Consolidarea elementelor din oţel şi a prinderilor acestora se poate efectua prin sudare (a se vedea F.4.3.2.1) sau
prinderea cu şuruburi (a se vedea F.4.3.2.2), potrivit celor prezentate la F.4.3.2.
F.4.4.3. Metode de consolidare a elementelor
294
F.4.4.3.1. Consolidarea secţiunilor prin adăugare de material
Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble aplicate pe toată lungimea sau pe o porţiune a
elementului care trebuie consolidat.
Mărirea secţiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă, care poate fi aplicată majorităţii elementelor
structurale, însă din considerente economice este recomandabilă doar dacă este necesară aplicarea pe porţiuni
restrânse, la un număr redus de elemente.
La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiţii tehnice generale:
(a) Distribuirea materialului adăugat secţiunii originare se face în funcţie de natura şi mărimea eforturilor, astfel încât
elementul consolidat să se comporte optim sub încărcările aferente, atât din punct de vedere al tensiunilor, cât şi al
stabilităţii generale şi locale:
- la elementele încovoiate, materialul se adaugă la tălpi pentru a creşte momentul de inerţie al secţiunii;
- la elementele comprimate, materialul trebuie adăugat cât mai departe de centrul de greutate, astfel încât să se
mărească raza de inerţie a secţiunii consolidate;
- în cazul secţiunilor supuse la forţă tăietoare mare, materialul se orientează în direcţia acesteia.
(b) Materialul adăugat se dispune în mod simetric faţă de secţiunea existentă pentru a se evita apariţia eforturilor
suplimentare datorate excentricităţilor.
(c) Între materialul adăugat şi cel existent trebuie asigurată o conlucrare perfectă prin utilizarea sudurii sau şuruburilor.
Prinderea cu sudură este preferabilă, întrucât nu micşorează secţiunea elementului.
(d) Distribuirea materialului nu trebuie să creeze variaţii bruşte de secţiune sau o schimbare a raportului de rigidităţi
între elementele componentele ale structurii.
(e) La confecţionarea şi punerea în operă a materialului de adaos, se respectă aceleaşi reguli ca şi pentru construcţiile
noi. Elementele de adaos trebuie ca să fie confecţionate în ateliere, în strânsă concordanţă cu releveele efectuate la faţa
locului, astfel încât să se obţină un contact perfect al pieselor de adaos pe conturul elementelor existente.
(f) Înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curăţarea suprafeţelor pana la luciu metalic, în special a
elementelor existente, care sunt acoperite cu straturi succesive de vopsea sau pot fi corodate.
(g) După consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie refăcută protecţia anticorozivă.
Dimensionarea secţiunii de material adăugat capătă forme specifice, după cum secţiunea consolidată urmează să
lucreze în funcţie de domeniul elastic sau plastic. Pentru elementele consolidate sub sarcină şi la care se urmăreşte ca
secţiunea consolidată să lucrează în domeniul elastic, se vor lua masuri ca elementul structural la care se intervine să fie
295
descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai mare posibilă, astfel încât materialul adăugat să preia o
fracţiune cât mai mare din încărcările aferente elementului.
F.4.4.3.1.1. Consolidarea stâlpilor
Dacă este depăşită capacitatea de rezistenţă a stâlpilor, metoda utilizată de regulă, este mărirea secţiunii acestora prin
adăugare de material. De obicei această soluţie se aplică stâlpilor aflaţi sub sarcină, din cauza dificultăţilor de a realiza
descărcarea lor. Pentru utilizarea eficientă a materialului de consolidare este recomandabila descărcarea parţială a
acestora, prin îndepărtarea unor încărcări de exploatare.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă distribuţia tensiunilor remanente de la extremităţile
tălpilor din compresiune în întindere, sporind capacitate portantă superioară a secţiunii comprimate a stâlpului astfel
consolidat.
În Figura F.4.19 sunt arătate soluţii de consolidare prin adaos de material a stâlpilor din profile laminate. Aceste soluţii
se pot utiliza şi pentru consolidarea stâlpilor realizaţi din table tăiate cu flacără şi sudate.
Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranţă pe timpul consolidării. Din acest motiv se
interzice realizarea sudurilor transversale pe talpa stâlpului fără sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de
sudare capacitatea portantă a tălpii respective se diminuează semnificativ.
Figura F.4.19. Soluţii pentru consolidarea stâlpilor realizaţi din laminate
În cazul stâlpilor cu tălpi voalate se poate utiliza soluţia de consolidare care constă în aplicarea pe tălpi a unor table
sudate în relief (fig. F.4.36), aplicate simetric pe toate tălpile. Consolidarea trebuie aplicată de la baza stâlpului până cel
296
puţin la 500 mm deasupra defectului, după care secţiunea tablelor de consolidare se va micşora treptat astfel încât să se
realizeze o trecere lina de la secţiunea consolidată la secţiunea iniţială.
Figura F.4.20. Soluţie pentru consolidarea tălpilor
F.4.4.3.1.2. Consolidarea grinzilor cu zăbrele

Defectele grinzilor cu zăbrele constau, de regulă, în deformaţii plastice ale barelor, produse în timpul montajului,
mişcării seismice sau în corodarea elementelor componente şi îmbinărilor. Comportarea fermelor poate fi influenţata de
încărcarea suplimentară prin agăţarea de acestea a unor echipamente tehnologice, care nu au fost considerate la
proiectare.
Consolidarea barelor fermelor trebuie realizată după descărcarea acestora în cea mai mare măsură posibilă, pentru a
da posibilitatea materialului de adaos să preia o parte mai mare din efortul total aferent barei.
297
Alegerea soluţiei de consolidare în cazul fermelor trebuie să se facă diferenţiat în funcţie de efortul existent în bara
asupra căreia se intervine.
(a) Consolidarea barelor întinse
Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime a acestora prevăzând lungimea necesară de
sudura pentru a transmite la nod efortul din secţiunile de adaos.
Soluţia de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor consta în aplicarea simetrică faţă de inima tălpii a unor profile
laminate (Figura F.4.21).
Figura F.4.21. Soluţii de consolidare pentru talpa întinsă a grinzilor cu zăbrele
Consolidarea acestor secţiuni se poate realiza prin ataşarea prin sudură în relief a unor bare cu secţiune pătrată ori
circulară sau a unor platbande.
În cazul în care diagonalele sau montanţii sunt apropiaţi de talpa grinzii, încât nu este posibilă aplicarea uneia dintre
soluţiile descrise, se poate ataşa la partea inferioară liberă a tălpii, o platbandă sudată. Dezavantajul faţă de folosirea
profilelor este, în acest caz, imposibilitatea menţinerii axei neutre a tălpii la poziţia iniţială sau cât mai aproape de
aceasta.
Pentru diagonalele întinse, executate de regulă, din câte două corniere, soluţiile prezentate nu permit sudarea profilelor
de adaos de gusee, astfel încât este recomandabilă rezolvarea din Figura F.4.22, care permite echilibrarea secţiunii,
298
astfel încât poziţia axei neutre să rămână neschimbată. Platbandele adăugate se pot introduce în "furculiţă" pe guseu şi
suda, transmiţându-şi direct eforturile la acesta.
Figura F.4.22. Soluţie de consolidare a diagonalelor întinse
(b) Consolidarea barelor comprimate

În cazul barelor comprimate cedarea poate intervenii prin pierderea stabilităţii generale. Consolidarea se aplică în zona
centrală a barei pe cca. 75% din lungimea sa, urmărindu-se ca, prin modul de amplasare a noilor elemente în secţiune,
să se mărească raza de giraţie a secţiunii, fără modificarea poziţiei axei neutre.
În cazul tălpilor comprimate ale grinzilor cu zăbrele, soluţiile de consolidare recomandate sunt arătate în Figura F.4.23,
iar în cazul diagonalelor şi montanţilor comprimaţi în Figura F.4.24.
Figura F.4.23. Soluţii pentru consolidarea tălpilor comprimate
299
Figura F.4.24. Soluţii pentru consolidarea diagonalelor şi montanţilor comprimaţi
(c) Consolidarea prinderilor la noduri

Necesitatea consolidării prinderilor la noduri apare, de obicei, la barele întinse consolidate. Soluţia constă în completări
ale guseelor din nodurile adiacente barei şi sudarea barei de acestea.
F.4.4.3.2. Schimbarea schemei statice (de lucru) a elementelor
Prin schimbarea schemei statice se urmăreşte redistribuirea favorabile a eforturilor în elementele structurale existente.
Aplicarea metodei poate consta în schimbarea gradului de nedeterminare al structurilor existente, prin transformarea
celor static determinate în structuri static nedeterminate sau prin mărirea gradului de nedeterminare a structurilor static
nedeterminate prin introducerea unor reazeme suplimentare, crearea de legături suplimentare, (de exemplu introducerea
unor bare noi în structurile triangulate).
300
Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor aflate sub sarcină, la execuţia metodei
trebuie respectate câteva condiţii care să-i asigure calitatea şi eficienţa:
- Structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice trebuie să fie descărcate în cea mai mare
măsură posibilă, pentru ca elementele nou introduse să se încarce într-o măsură cât mai mare;
- Calculul static se efectuează în două etape: în etapa 1, pe schema initiala se calculează eforturile în elementele
existente din încărcările aplicate la momentul interventiei, iar în etapa a II-a, pe schema statică modificate se calculează,
pe de o parte, suplimentul de efort în barele existente, iar pe de altă parte, efortul din barele noi, ambele provenind din
încărcările suplimentare celor existente în momentul aplicării consolidării;
- Detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
- Prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element structural, în nici o fază a procesului de
consolidare, tensiuni pe care acestea să nu le poată prelua;
- Se vor luate toate masurile pentru împiedicarea pierderii stabilităţii în timpul consolidării sau al exploatării.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează grinzilor indiferent de alcătuire.
Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor cu secţiune dublu T prin modificarea schemei statice sunt:
- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;
- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;
- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;
- introducerea unor tiranţi nepretensionaţi în schema statică a elementelor;
- introducerea unor tiranţi pretensionaţi în schema statică a elementelor.
F.4.4.3.2.1. Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor
Metoda constă în utilizarea unor contrafise sau stâlpi, amplasaţi sub grinda care trebuie consolidată astfel încât să-i
micşoreze acesteia deschiderea de calcul.
Prin micsorarea deschiderii de calcul, eforturile în elementul astfel consolidat se reduce substantial astfel încât pot fi
preluate de element fără alte intervenţii. Un alt avantaj constă în mărirea gradului de nedeterminare al grinzilor, ceea ce
oferă rezerve superioare de rezistenţă în cazul solicitării acestora în domeniul elasto - plastic.
F.4.4.3.2.2. Transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continue
Prin aplicarea acestei metode se obţine atât micşorarea eforturilor din câmpul grinzilor cât şi mărirea rezervelor de
rezistenţă consecinţă a creşterii gradului de nedeterminare statică al acestor grinzi.
301
Pentru realizarea continuităţii grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise aplicate secţiunilor de reazem. Pentru grinzile
cu zăbrele este necesară pe lângă eclisarea tălpii superioare şi introducerea unor bare pentru asigurarea continuităţii
tălpii inferioare. Procedeul implică verificarea completă a grinzolor în noua schemă statică şi, după caz, consolidarea
barelor sau nodurilor.
F.4.4.3.2.3. Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor
Micşorarea eforturilor în grinzile existente prin introducerea unor tiranţi se poate realiza prin transformarea grinzilor în
grinzi cu macaz. Prin introducerea tiranţilor se schimbă în sens favorabil şi schema statică a elementului la care se
intervine, prin creşterea gradului de nedeterminare.
În cazul grinzilor cu zăbrele, schimbarea schemei statice în grindă cu macaz introduce în toate barele grinzii existente
un efort de compresiune, astfel încât barele solicitate la întindere se descarcă, în funcţie de valorile iniţiale ale eforturilor
existente. Dacă barele initial întinse ale grinzii se transformă în bare comprimate este obligatorie asigurarea lor împotriva
pierderii stabilităţii generale. De aceea, pe cât posibil tirantul va fi astfel dimensionat încât să nu modifice sensul
eforturilor din barele grinzii cu zăbrele.
La aplicarea acestei metode se va actiona impotriva tendinţei macazului de a-şi pierde stabilitatea în sens
perpendicular axului său, prin contravântuiri verticale amplasate în dreptul montanţilor grinzii macaz.
F.4.4.3.2.4. Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele
Sistemele cu zăbrele sunt des întâlnite în alcătuirea elementelor clădirilor, în special sub formă de ferme, contravântuiri
orizontale şi verticale. Metoda de consolidare prin suplimentarea barelor se poate realiza în două moduri:
- suplimentarea barelor se realizează păstrând gabaritul iniţial al grinzii;
- grinda se consolidează prin mărirea înălţimii sale, realizată prin adăugarea unor tălpi noi şi prelungirea sistemului de
zăbrele până la acestea.
F.4.4.3.3. Consolidarea elementelor metalice cu beton
Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton a elementelor verticale sau uşor înclinate,
aplicându-se în special stâlpilor.
Prin aplicarea metodei se obţine mărirea capacităţii de rezistenţă şi rigidităţii elementului consolidat.
Cămăşuirea stâlpilor metalici se realizează prin îmbrăcarea acestora în beton armat.
Dacă între metal şi beton se realizează conlucrarea prin intermediul conectorilor, atunci sistemul constructiv devine de
tip B.A.R. În cazul în care consolidarea stâlpului se realizează sub sarcină, secţiunea elementului consolidat va prelua
doar incarcarile care intervin după intrarea în lucru a betonului, adică încărcări suplimentare celor existente în momentul
302
consolidării. Un dezavantaj al metodei îl reprezintă greutatea foarte mare adusă de beton ceea ce conduce la creşterea
acţiunii seismice.
Dacă grosimea stratului de beton armat este mică în raport cu secţiunea stâlpului se poate conta numai pe
îmbunătăţirea comportării la stabilitate locala a elementelor componente a secţiuni stâlpului.
Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se foloseşte numai pentru secţiuni închise, pentru secţiuni
alcătuite din elemente depărtate la care solidarizarea ramurilor este făcută cu plăcuţe sau zabrele şi pentru secţiuni
"Cruce de Malta".
Figura F.4.25. Protejarea şi consolidarea stâlpilor metalici
F.4.4.3.4. Îmbunătăţirea comportării elementelor la pierderea stabilităţii generale

Metoda constă fie în prevederea de legături care reduc lungimile de flambaj ale elementelor, fie prin modificarea
secţiunii elementelor comprimate, încovoiate sau comprimate şi încovoiate.
Metoda se utilizează numai dacă sunt îndeplinite două condiţii: pe de o parte elementele care şi-au pierdut stabilitatea
trebuie să fie solicitate în domeniul elastic, iar pe de altă parte, prevederea de legături sau modificarea secţiunilor trebuie
să se realizeze după descărcarea elementului afectat de pierderea stabilităţii şi revenirea lui la poziţia iniţială. Dacă
elementele au fost deformate în domeniul plastic, acestea se înlocuiesc.
F.4.4.3.5. Îmbunătăţirea comportării elementelor la pierderea stabilităţii locale prin rigidizarea pereţilor sectiunilor
303
Metoda este utilizată pentru îmbunătăţirea comportării la stabilitate locală a pereţilor elementelor metalice.
Dacă stabilitatea generală este asigurată, atunci voalarea nu este periculoasă, însă afectează capacitatea de
rezistenţă a elementului. Pentru consolidarea acestor elemente se rigidizează pereţii voalaţi.
Dacă după descărcare se constată că deformaţia nu este permanentă, tablele voalate se pot consolida fie prin
prevederea unor rigidizări care reprezintă reazeme pentru tabla respectivă, fie prin adăugare de material în zona centrală
a panoului de tablă.
Dacă deformaţia este permanentă, se va aplica refacerea geometriei elementelor deformate în domeniul plastic prin
prevederea de rigidizării.
Aceasta constă în îndreptarea deformaţiilor pereţilor prin intermediul unor rigidizări diagonale prevăzute cu şuruburi
sau cu bride în care se introduc pene. După îndreptarea pereţilor rigidizările diagonale se sudează pe perete pe întreaga
lungime, devenind astfel reazem pentru acesta şi prevenind o voalare ulterioară.
F.4.4.4. Metode de consolidare a ansamblurilor structurale
Structurile clădirilor necesită consolidări în următoarele situaţii:
- au apărut avarii în urma unui seism;
- s-au schimbat condiţiile de solicitare avute în vedere la proiectare;
- construcţia nu îndeplineşte condiţiile de exploatare.
F.4.4.4.1. Consolidarea structurilor avariate din încărcări seismice
F.4.4.4.1.1. Avarii frecvente
Avariile frecvente sunt:
(a) Ruperea îmbinărilor grindă - stâlp realizate cu sudură;
(b) Ruperea îmbinărilor de continuitate a grinzilor de cadru realizate cu eclise şi şuruburi de înaltă rezistenţă;
(c) Pierderea stabilităţii locale a tălpilor şi/sau a inimii grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă - stâlp;
(d) Pierderea stabilităţii locale a elementelor componente ale secţiunii stâlpilor în vecinătatea prinderii în infrastructură a
acestora;
(e) Pierderea stabilităţii locale a inimii nodului de cadru;
(f) Pierderea stabilităţii generale a diagonalelor contravântuirilor verticale;
(g) Ruperea diagonalelor întinse ale contravântuirilor verticale şi/sau a prinderii acestora de cadru;
(h) Pierderea stabilităţii generale a grinzilor cadrelor;
(i) Deformarea remanentă a structurii.
304
F.4.4.4.1.2. Soluţii de consolidare
Pentru avariile enumerate mai sus sunt propuse următoarele soluţii de consolidare:
(a) Refacerea continuităţii îmbinării grindă - stâlp şi mărirea capacităţii de rezistenţă a acesteia se realizează prin
prevederea unei vute la talpa inferioară a grinzii şi a unor rigidizări verticale amplasate în lungul grinzii la talpa superioară
(Figura F.4.26). Se vor prevedea rigidizări transversale pe stâlp, sudate în adâncime de tălpi, la nivelul vutei. De
asemenea, se vor prevedea rigidizări transversale pe stâlp, în zona nodului de cadru, mărindu-se rigiditatea acestuia.
Figura F.4.26. Fisuri în îmbinarea grindă - stâlp
305
(b) Îmbinările de continuitate a grinzilor, amplasate în zonele potenţial plastice, realizate cu eclise şi şuruburi se
consolidează prin:
- Înlocuirea ecliselor şi a şuruburilor de prindere.
306
- Îndepărtarea zonelor cu deformaţii plastice şi înlocuirea acestora cu elemente noi care au caracteristici mecanice
superioare, astfel încât fenomenul să nu se mai repete.
- Adăugarea la partea inferioară a unei secţiuni "T" (cu talpa în jos) pe o lungime care să depăşească îmbinarea
deteriorată cu cel puţin jumătate din înălţimea grinzii. Eclisele existente se vor suda de grindă cu cordoane de sudură în
relief. Se va mări capacitatea de rezistenţă a stâlpului funcţie de noua capacitate plastică de rezistenţă a grinzii
consolidate pe înălţimea etajelor adiacente grinzii consolidate. Consolidarea stâlpului se face prin mărirea secţiunii tălpilor
prin adaos de material sudat (Figura F.4.27).
Figura F.4.27. Sisteme de consolidare a stâlpilor de la etajul superior/inferior îmbinării consolidate
307
308
(c) Zonele de grindă care sunt afectate de pierderea stabilităţii locale a tălpilor şi/sau inimii vor fi consolidate.
(d) Zonele voalate din vecinătatea prinderii stâlpilor în infrastructură se vor consolida conform principiilor prezentate în
Figura F.4.7 şi Figura F.4.8.
(e) Nodurile de cadru care au inima voalată se consolidează prin prevederea a două plăci de dublare a inimii, sudate de
tălpile stâlpului, care să depăşească înălţimea nodului sus şi jos pe o distanţă egală cu cel puţin lăţimea tălpii stâlpului
(Figura F.4.28).
Figura F.4.28. Consolidarea nodului de cadru prin plăci de dublare a inimii
309
310
(f) Diagonalele contravântuirilor verticale care şi-au pierdut stabilitatea generală prezentând deformaţii remanente
precum şi diagonalele care prezintă fisuri / ruperi se consolidează prin înlocuirea acestora cu altele care au o capacitate
de rezistenţă mai mare. Prinderile vor fi redimensionate la noua capacitate de rezistenţă a diagonalei.
(g) Grinzile cadrelor care şi-au pierdut stabilitatea generală în zona îmbinării grindă - stâlp (talpa inferioară fiind
comprimată) se consolidează prin transformarea secţiunii dublu T a grinzii într-o secţiune cheson, prin sudarea a două
inimi laterale şi o talpă inferioară suplimentară, care să depăşească cu cel puţin hgrindă/2 zona afectată. Lungimea efectivă
a consolidării va fi stabilită astfel încât cordoanele de sudura a inimilor suplimentare de talpa inferioară a grinzii existente
nedeformată să aibă capacitatea de rezistenţă necesară transmiterii forţei tăietoare. Se va mări capacitatea de rezistenţă
a stâlpului funcţie de noua capacitate plastică de rezistenţă a grinzii consolidate pe înălţimea etajului inferior şi superior
faţă de grinda consolidată. Consolidarea stâlpului se face prin mărirea secţiunii tălpilor prin adaos de material sudat.
Figura F.4.29. Consolidarea grinzilor ce şi-au pierdut stabilitatea generală
311
312
(h) Structurile cu elemente care au avut incursiuni în domeniul elasto - plastic în urma acţiunii seismice prezintă o
deformaţie remanentă. Consolidarea acestor structuri nu îşi propune anularea acestei deformaţii, ci mărirea ductilităţii şi a
capacităţii de rezistenţă a elementelor în această poziţie deformată a structurii. Se recomandă ca starea de eforturi şi
deformaţii în elementele structurale să se calculeze pe structura deformată.
F.4.4.4.2. Măsuri de intervenţie asupra structurilor
(a) Introducerea de elemente structurale noi pentru mărirea ductilităţii de ansamblu a structurii şi a rigidităţii locale:
- Contravântuiri verticale pe toată înălţimea structurii, dispuse în plan astfel încât să fie evitată nesimetria geometrică şi
torsiunea de ansamblu a structurii. Este eficient ca aceste contravântuiri să fie amplasate pe axele perimetrale ale
construcţiei.
- Panouri de forfecare metalice amplasate perimetral nodurilor de circulaţie pe verticală.
- Elementele structurale existente (grinzi şi stâlpi) care vor face parte din noile subansambluri de preluare a forţelor
seismice vor fi recalculate în conformitate cu starea de eforturi corespunzătoare noii scheme statice. De regulă apare
necesitatea măririi capacităţii de rezistenţă a stâlpilor la eforturi axiale.
(b) Asigurarea conlucrării spaţiale a cadrelor prin planşee. Planşeele trebuie să aibă rigiditatea şi capacitatea de
rezistenţă în planul lor pentru a asigura efectul de diafragmă rigidă şi rezistentă la nivelul fiecărui etaj. Prin mărirea
grosimii planşeului (suprabetonarea) se poate obţine sporirea rezistenţei la forţă tăietoare în planul planşeului şi
micşorarea perioadei proprii de vibraţii pentru asigurarea confortului ocupanţilor.
F.5. Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structura din zidărie
F.5.1. Obiect şi domeniu de aplicare
Obiectul prezentului capitol este stabilirea principiilor generale pentru proiectarea lucrărilor de intervenţie pentru
reducerea riscului seismic al construcţiilor din zidărie existente.
Lucrările de intervenţie, prevăzute în acest capitol se aplică următoarelor categorii de clădiri existente din zidărie:
- clădiri care au suferit avarii cu diferite niveluri de severitate din acţiunea cutremurului;
- clădiri care nu satisfac nivelurile de performanţă corespunzătoare obiectivelor de performanţă stabilite de
investitor/utilizator.
F.5.2. Tipul lucrărilor de intervenţie
Lucrările de intervenţie asupra clădirilor din zidărie se grupează în două categorii, conceptual diferite:
(a) lucrări de reparaţie;
(b) lucrări de consolidare.
313
În funcţie de amploare şi de complexitate, lucrările de consolidare se clasifică după cum urmează:
(a) consolidare individuală, care implică intervenţii asupra unui număr redus de elemente structurale care au avarii
grave şi foarte grave sau care au capacitate de rezistenţă insuficientă în raport cu nivelul de performanţă propus;
(b) consolidare de ansamblu a structurii care implică intervenţii asupra unui număr mare/totalitatea elementelor
structurale şi poate fi făcută cu menţinerea sistemului structural existent sau cu modificarea sistemului structural existent.
F.5.3. Lucrări de reparaţie
Lucrările de reparaţii au ca scop principal refacerea continuităţii aparente a zidăriei. Alegerea unuia dintre procedeele
prezentate în continuare se face de către expert în funcţie de:
- tipul zidăriei (elemente/mortare/ţesere);
- starea de degradare din cauze seismice şi/sau neseismice;
- disponibilitatea procedeelor tehnologice.
Lucrările de reparaţie prezentate în continuare preced, după caz, toate categoriile de lucrări de consolidare.
F.5.3.1. Refacerea mortarului din rosturi
Refacerea mortarului din rosturi este recomandată în cazul în care mortarul este degradat din acţiunea unor factori de
mediu (precipitaţii cu sau fără îngheţ/dezgheţ, agenţi agresivi din atmosferă etc.) şi de asemenea, în cazul mortarelor
foarte slabe (mortare de argilă sau mortare cu dozaj de var mic - orientativ mai mic decât 1:5). Înlocuirea mortarului are
ca rezultat sporirea rezistenţei la compresiune a zidăriei în cazul pereţilor de grosimi moderate (până la două cărămizi).
Pentru grosimi mai mari, sporul de rezistenţă care rezultă nu mai este semnificativ deoarece adâncimea zonei în care se
poate interveni este limitată. Operaţia implică scoaterea mortarului existent din rosturi pe o adâncime de 60÷80 mm şi
înlocuirea acestuia cu un mortar cu proprietăţi mecanice superioare. Orientativ, rezistenţa mortarului de înlocuire va fi
minimum M5 (5 N/mm2) şi va fi de tip ciment - var pentru asigurarea unei comportări mai puţin fragile decât cea a
mortarelor care conţin numai ciment. În toate cazurile rezistenţa mortarului nou trebuie să fie inferioară rezistenţei
cărămizilor existente pentru a se evita concentrarea eforturilor şi ruperea zidăriei prin cedarea cărămizilor în zona de
parament unde s-a introdus mortarul nou.
Compoziţia mortarului, în volum, în ordinea descrescătoare a rezistenţei, poate fi aleasă dintre următoarele:
- 1 parte ciment Portland: 1 parte pastă de var: 6 părţi nisip;
- 1 parte ciment Portland: 2 părţi pastă de var: 9 părţi nisip;
- 1 parte ciment Portland: 4 părţi pastă de var: 15 părţi nisip.
314
Dacă în rosturi se introduc bare rotunde/platbande din oţel sau din polimeri armaţi cu fibre (FRP) se poate obţine şi
creşterea rezistenţei peretelui la forţă tăietoare. În cazul utilizării FRP acestea au forma unor fâşii plate cu grosime de 1,0
÷ 2,0 mm şi lăţimi între 4,0:6,0 mm.
F.5.3.2. Reţeserea zidăriei
Reţeserea/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături constă în înlocuirea elementelor pentru zidărie care prezintă fisuri cu
deschideri mari/crăpături sau care sunt rupte/zdrobite. Reţeserea se face utilizând elemente pentru zidărie şi mortar cu
proprietăţi cât mai apropiate de cele din zidăria originară din punct de vedere al formei, al dimensiunilor şi al proprietăţilor
mecanice de rezistenţă şi de deformabilitate (Figura F.5.1). Se obţine astfel refacerea continuităţii zidăriei pe traseul
fisurii/crăpăturii. Reţeserea elementelor se face prin legături/ştrepi atât în planul peretelui cât şi perpendicular pe acesta
în cazul pereţilor cu grosime mare (de exemplu în cazul zidurilor din monumentele istorice). În unele cazuri în rosturile
orizontale pot fi introduse şi bare din oţel.
Figura F.5.1. Înlocuirea cărămizilor rupte
315
În mod analog trebuie făcută reţeserea zidăriei în cazul în care prin proiectul de intervenţie se prevede închiderea unor
goluri existente sau umplerea nişelor din zidăria pereţilor. Este necesar ca eventualele goluri închise fără ţeserea zidăriei
să fie desfăcute şi umplutura să fie refăcută cu legături corespunzătoare.
Pentru asigurarea conlucrării cu elementele existente sunt necesare şi măsuri pentru punerea sub efort a elementelor
nou introduse. În principal se recomandă:
- sprijinirea provizorie a planşeelor atunci când se desface zidăria existentă;
- transmiterea progresivă a eforturilor prin pene de lemn;
- utilizarea straturilor subţiri de mortar pentru evitarea contracţiei şi a deformaţiilor verticale diferenţiate.
Figura F.5.2. Umplerea golurilor în pereţi cu beton
F.5.3.3. Injectarea fisurilor/crăpăturilor

Scopul injectării fisurilor este "refacerea continuităţii aparente a zidăriei". Totodată injectarea permite umplerea
golurilor/fisurilor existente provocate de cauze neseismice (fenomene fizice sau chimice). Deşi în mod curent se vorbeşte
316
despre "refacerea integrităţii iniţiale" a zidăriei, procedeul nu poate fi aplicat pentru toate categoriile de fisuri şi ca atare
trebuie avut în vedere că integritatea iniţială nu poate fi complet refăcută. Ca atare procedeul trebuie încadrat în categoria
"reparaţii" şi nu în grupa procedeelor de "consolidare" aşa cum este considerat de multe ori. Menţionăm şi faptul că
această intervenţie nu poate corecta degradarea rezistenţei şi a rigidităţii zidăriei care rezultă din parcurgerea mai multor
cicluri de deformaţii inelastice la cutremurele puternice.
În cazul lucrărilor de consolidare de toate categoriile, injectarea fisurilor este o etapă premergătoare, obligatorie chiar
în cazul în care aportul zidăriei existente este neglijat pentru evaluarea capacităţii clădirii după intervenţie.
F.5.3.3.1. Injectarea cu amestecuri pe bază de ciment
Procedeul de injectare a amestecurilor pe bază de ciment se aplică diferenţiat pentru principalele tipuri de fisuri care
pot să apară în pereţii din zidărie nearmată (ZNA) din cauze seismice sau neseismice.
Indicaţii privind folosirea injecţiilor, preluate din reglementările din SUA, California, sunt date în continuare.
Figura F.5.3. Fisuri caracteristice în pereţi zidărie care se repară prin injectare
317
Pentru fiecare categorie de fisură dintre cele menţionate în Figura F.5.3 sunt stabilite condiţiile de reparare prin
injectare şi, după caz, unele măsuri suplimentare apreciate ca folositoare:
- Fisurile 1 şi 5 pot fi reparate prin injectare. În plus, se recomandă:
• verificarea condiţiilor de rezemare pentru planşeele care descarcă pe zidurile perpendiculare (la colţuri) care ar putea
fi afectate prin deplasarea acestora;
318
• prevederea unor legături pentru preluarea forţei tăietoare adusă de planşee (dacă aceste legături nu există sau sunt
avariate).
- Fisura 2 poate fi reparată prin injectare. Dacă peste golul de uşă/fereastră există un buiandrug de oţel sau de lemn
injectarea trebuie făcută de pe ambele feţe pentru a se asigura pătrunderea completă a mortarului.
- Fisurile 3, 4 şi 6 sunt în general închise sub efectul încărcărilor verticale. Prin injectare pot fi legate fragmentele de
cărămidă şi pot fi umplute numai rosturile verticale longitudinale interioare.
- Fisura 7 nu poate fi reparată prin injectare. Arcele sunt, de regulă executate cu îngrijire astfel încât nu există rosturi
neumplute sau goluri interioare. Arcele în care cărămizile sunt rupte sau deplasate trebuie rezidite.
- Fisura 8 nu poate fi reparată prin injectare. Această fisură este, de regulă, înclinată şi a rezultat din forfecarea
cărămizilor; refacerea reazemului implică rezidirea locală după eliminarea cărămizilor crăpate/rupte.
- Fisura 9, poate fi reparată prin injectare dacă deschiderea nu depăşeşte 18÷20 mm (~3/4"). Reparaţia se poate
executa în următoarele condiţii:
• zonele cu fisuri analoage cu 8 se repară aşa cum s-a arătat mai sus;
• dacă fisurile sunt într-un şpalet care face parte dintr-un perete solicitat în planul său de forţe seismice, rosturile
orizontale pe care s-a produs lunecarea se desfac pe o adâncime de 35÷40 mm, pe ambele feţe şi vor fi reumplute cu
mortar;
• este necesar ca structura să fie reevaluată având în vedere suprasolicitările datorate fisurilor din forţă tăietoare care s-
au produs în şpaleţi.
- Fisurile 10 pot fi reparate prin injectare. Aceste fisuri sunt datorate unor cauze neseismice (de regulă, cedării
fundaţiilor) iar intervenţiile se fac numai după identificarea cauzelor.
Prin injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de ciment se asigură sporirea rezistenţei zidăriei la compresiune şi la
forfecare şi a rigidităţii pereţilor avariaţi până la valori apropiate de cele iniţiale, sau chiar peste acestea:
- circa 80% din rezistenţa iniţială la compresiune;
- între 0,8÷1,1 din rigiditatea peretelui în plan şi 0,8÷1,4 din rezistenţa peretelui în plan.
Pentru injectare se utilizează mortare speciale, în acord cu specificaţiile producătorilor şi agrementul tehnic.
F.5.3.3.2. Injectarea cu amestecuri pe bază de răşini epoxidice
Injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de răşini epoxidice are ca efect sporirea de 2÷4 ori a rezistenţei la forţe
laterale în planul peretelui dar creşteri mult mai mici (10÷20%) ale rigidităţii.
319
Răşinile epoxidice expansive îşi măresc volumul de până la patru ori pe parcursul perioadei de întărire de şapte zile.
Comportarea acestui produs este de tip ductil ceea ce îmbunătăţeşte răspunsul seismic al pereţilor din zidărie nearmată.
Utilizarea răşinilor expansive este eficientă, în raport cu alte tehnici de reabilitare în special în cazul zidăriilor vechi, cu
mortare slabe sau deteriorate.
Pentru adoptarea soluţiei de injectare a zidăriei cu răşini epoxidice se recomandă să se ţină seama de următoarele
caracteristici:
(a) Avantaje:
- grosimi foarte subţiri;
- lipsa de contracţie;
- rezistenţă ridicată (100 N/mm2);
- domeniul larg de folosire;
- uşurinţă de punere în operă;
- poate umple fisuri microscopice;
- întărire rapidă;
- aderenţa foarte bună la zidărie;
- rezistenţă la coroziune.
(b) Dezavantaje:
- cost ridicat;
- deformaţie curgere vâscoasă ridicată, mai ales la răşinile pure;
- substanţe inflamabile, pierd rezistenţa la temperaturi ridicate;
- comportare fragilă;
- rezistenţă moderată când este folosită în combinaţie cu materiale inerte;
- modul de elasticitate scăzut (Er ≅ 1/10 Ec);
- necesită manoperă specializată.
Injectarea nu poate fi realizată pentru toate tipurile de fisuri. Eficienţa procedeului depinde de mai mulţi factori dintre
care cei mai importanţi sunt:
- alcătuirea zidăriei;
- compoziţia amestecului care se injectează (compatibilitatea acestuia cu zidăria existentă din punct de vedere fizico-
chimic şi al proprietăţilor mecanice - rezistenţa şi aderenţa);
320
- tehnologia de execuţie: numărul şi dispunerea găurilor de injectare, presiunea şi viteza de injectare;
- eficienţa controlului de calitate asupra materialelor şi a tehnologiei de execuţie.
De regulă, în fisuri cu deschiderea mai mică de 2 mm se injectează răşină epoxidică iar pentru deschideri mai mari se
injectează amestecuri pe bază de ciment.
În condiţii de laborator s-a realizat şi injectarea cu amestecuri pe bază de ciment a unor fisuri cu deschideri chiar sub 1
mm dar, în mod curent, procedeul utilizat nu este aplicabil pe scară largă în şantiere.
Injectarea se face de către operatori specializaţi, conform indicaţiilor producătorilor, fişelor tehnice şi agrementelor.
Principalele etape ale operaţiei de injectare sunt următoarele:
- forarea golurilor cu diametre 30÷50 mm la distanţe de 300÷500 mm; se recomandă ca găurile să fie înclinate faţă de
corpul zidăriei;
- montarea tuburilor de injectare cu diametrul de circa 20 mm şi lungime de circa 100 mm;
- închiderea fisurilor şi a spaţiilor din jurul tuburilor de injectare (se foloseşte, de regulă, pastă de ipsos);
- curăţarea cu apă a fisurilor şi a golurilor prin introducerea apei în tuburi de jos în sus;
- injectarea amestecului cu o presiune între 0,1÷0,5 MPa în funcţie de starea şi de tipul zidăriei, succesiv în fiecare tub
începând cu cel situat la partea inferioară;
- operaţia se repetă, cu un amestec mai fin, pentru fisurile cu deschideri mici (eventual cu răşină epoxidică).
Injectarea zidăriilor mixte alcătuite din două straturi exterioare de cărămizi sau blocuri de piatră şi un strat interior din
cloţuri/moloz (întâlnite, în special, la monumentele istorice) se va face cu deosebită grijă pentru a se evita căderea
pereţilor exteriori sub presiunea mortarului injectat.
Eficienţa injectării cu amestecuri pe bază de ciment a fost verificată experimental. Încercările au arătat că injectarea
fisurilor cu mortar (grout) de ciment are următoarele efecte:
- asigură refacerea rezistenţei zidăriei de calitate curentă;
- sporeşte rezistenţa zidăriei de calitate slabă;
- în cele mai multe cazuri nu influenţează rigiditatea zidăriei.
Din acest motiv injectarea trebuie considerată numai ca o operaţie pregătitoare pentru alte tipuri de intervenţii (placarea
cu tencuieli/betoane armate sau cu FRP).
F.5.3.3.3. Injecţii armate
321
Injecţiile însoţite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare rotunde), denumite în mod curent în practica
din România injecţii armate, sporesc rezistenţa la întindere şi forfecare în zonele importante pentru realizarea conlucrării
spaţiale a pereţilor de pe direcţiile principale ale clădirii (colţuri, ramificaţii, intersecţii).
Efectul injecţiilor armate este bazat pe confinarea laterală a zidăriei datorată barelor metalice. Intervenţia poate fi
asociată cu placarea cu beton armat pe ambele feţe ale peretelui în scopul de a îmbunătăţi confinarea laterală şi de a
mări secţiunea rezistentă. În felul acesta, sporesc:
- aderenţa între straturile zidăriei;
- rezistenţa la forfecare a zidăriei;
- ductilitatea zidăriei.
Intervenţia presupune o zidărie cu proprietăţi mecanice bune; în caz contrar se recomandă o consolidare prealabilă.
Figura F.5.4. Injecţii armate la colţuri, ramificaţii şi intersecţii
În practica curentă din România repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se face în următoarele condiţii:
- fisurile mici (cu deschideri < 2 mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică, în general, materiale, dispozitive şi
utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă;
- fisurile mari (cu deschideri între 2÷10 mm) pot fi injectate cu procedee manuale sau mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.
F.5.3.4. Alte procedee
322
F.5.3.4.1. Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie
Eliminarea cărămizilor rupte şi înlocuirea lor cu beton este o soluţie mai uşor de executat decât reţeserea cu cărămidă.
Desfacerea zidăriei deteriorate se face cu grijă pentru a nu se afecta zonele adiacente. Feţele cărămizilor care vor veni
în contact cu betonul de umplutură se curăţă de resturile de mortar prin frecare energică cu peria de sârmă. Înainte de
turnarea betonului pe aceste feţe se aplică un strat de lapte de ciment cu adaos de aracet sau de răşini epoxidice pentru
facilitarea aderenţei. Betonul turnat va avea rezistenţă comparabilă cu a cărămizilor înlocuite (orientativ clasa C8/10) şi o
lucrabilitate adecvată pentru a pătrunde în spaţiile dintre cărămizi.
Introducerea plaselor de armare cu bare ancorate în rosturile zidăriei existente contribuie şi la preluarea eforturilor din
contracţie din beton. Şi în această soluţie se recomandă ca la partea superioara a plombei să se introducă un strat de
mortar cu ciment, cu contracţie compensată.
Figura F.5.5. Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie
F.5.3.4.2. Montarea scoabelor în zonele cu crăpături/fracturi extinse

Procedeul a fost folosit în România după cutremurul din 1977 dar nu este întâlnit în literatura de specialitate din alte
ţări. Scoabele se montează pe traseul fisurii (după injectare) în goluri forate în zidăria neafectată. Câmpul de scoabe se
323
acoperă apoi cu tencuială cu mortar de ciment. Folosirea "coaserii" fisurii cu scoabe fără injectare/matare prealabilă cu
mortar de ciment are o eficienţă îndoielnică şi nu este recomandabilă.
Figura F.5.6. Repararea fisurilor prin "coasere" cu scoabe
F.5.3.4.3. Placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii, cu tencuială armată

Procedeul se aplică pentru repararea elementelor de zidărie în cazul existenţei unor fisuri cu deschideri mici sau
moderate. Este aplicat de asemenea pe plinurile orizontale de zidărie în cazul în care se urmăreşte sporirea capacităţii de
rezistenţă la forfecare (în special şpaleţii şi buiandrugii de zidărie).
Figura F.5.7. Placarea locală, pe traseul fisurii, cu tencuiala armată
324
F.5.3.4.4. Repararea panourilor de zidărie de umplutură
Panourile de umplutură din zidărie pot fi afectate atât de acţiunea seismică perpendiculară pe plan peretelui cât şi de
acţiune seismică în planul peretelui.
F.5.3.4.4.1. Repararea deteriorărilor cauzate de acţiunea seismică în planul peretelui
Deteriorarea panourilor de zidărie înrămate în cadre de beton armat sau din oţel se datorează incompatibilităţii între
deformaţiile impuse de structură şi capacitatea de deformare laterală a zidăriei.
325
Desprinderea mortarului pe conturul panoului şi zdrobirea izolată la colţuri este o deteriorare nesemnificativă care se
poate remedia prin injectarea fisurilor şi refacerea rostului de mortar aşa cum se arată la F.5.3.1.
Deteriorarea moderată constă în zdrobirea mortarului şi producerea fisurilor sau crăpăturilor în element, uneori cu
desprinderea feţei exterioare la elementele cu goluri. Pentru remedierea acestor degradări se iau următoarele măsuri:
- se înlătură elementele deteriorate şi se înlocuiesc cu elemente de aceleaşi dimensiuni (pentru a se asigura ţeserea);
- se injectează fisurile formate pe perimetrul panoului;
- se aplică un strat de FRP pe zona afectată (eventual).
Deteriorarea gravă constă în zdrobirea completă a elementelor din zona colţului, care se manifestă prin expulzarea
feţelor laterale la elementele cu goluri, precum şi fisurarea la 45o şi/sau lunecarea în rostul orizontal. În acest caz, dacă
aportul peretelui de zidărie la rigiditatea şi rezistenţa de ansamblu a clădirii la acţiuni seismice orizontale nu este necesar,
se recomandă ca măsură de intervenţie înlocuirea peretelui din cărămidă cu un perete uşor, cu schelet din lemn sau
metalic, montat astfel încât să nu fie afectat de deformaţiile impuse de structură. Dacă aportul peretelui de umplutură la
rezistenţa şi rigiditatea clădirii la acţiuni seismice orizontale este necesar, se iau măsuri pentru sporirea rezistenţei sale la
deformaţiile impuse de structură:
- În cazul panourilor executate cu elemente cu ruperi fragile (cărămizi, blocuri ceramice cu pereţi subţiri, blocuri din
BCA) se procedează la refacerea peretelui cu cărămizi pline sau cu procent redus de goluri şi, eventual, la consolidarea
structurii de beton pentru a prelua diferenţa de greutate. La refacerea panoului se recomandă şi armarea acestuia în
rosturile orizontale.
- Placarea peretelui cu tencuieli armate cu oţel sau FRP.
În toate cazurile se va verifica rigiditatea panoului consolidat astfel încât să nu se producă deteriorarea stâlpilor
cadrului prin interacţiunea cu acesta.
F.5.3.4.4.2. Repararea deteriorărilor cauzate de acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui
Panourile de umplutură amplasate în cadre de beton sau de oţel sunt expuse riscului de fisurare, rupere sau răsturnare
sub acţiunea forţei seismice care acţionează perpendicular pe planul peretelui. În cele mai multe cazuri acţiunea seismică
perpendiculară pe planul peretelui se produce simultan cu acţiunea în planul peretelui ceea ce dă naştere unei stări de
eforturi care, practic, nu poate fi evaluată analitic.
Deteriorarea moderată este caracterizată prin zdrobirea mortarului şi ieşirea acestuia din rosturi în unul sau mai multe
rosturi orizontale (la bază, la mijlocul înălţimii, sub grindă) şi uneori fisuri foarte fine în "X" în zona centrală a panoului
326
(Figura F.5.8(a)). Pentru remediere se recomandă refacerea mortarului în rosturile orizontale şi placarea peretelui cu
beton/mortar/FRP.
Deteriorarea arătată în Figura F.5.8(b) este considerată gravă. Aceasta constă în fisurare diagonală extinsă (din colţ în
colţ) completată cu zdrobirea mortarului în rosturile orizontale de la bază, de la mijlocul înălţimii şi de sub grindă. Panoul
prezintă deplanare vizibilă.
În acest caz remedierea constă în desfacerea şi refacerea zidăriei cu eventuale măsuri de asigurare a stabilităţii
împotriva răsturnării.
Figura F.5.8. Deteriorarea panourilor de umplutură sub efectul combinat al acţiunii seismice
În cazul pereţilor de umplutură alcătuiţi dintr-un singur strat trebuie luate măsuri pentru împiedicarea deplasării
perpendicular pe planul lor. În acest scop se montează la partea superioară, pe fiecare faţă a peretelui, corniere fixate de
grinda de beton (cu ancore mecanice sau chimice) sau sudate de grinzile cadrelor metalice.
Cutremurele recente au arătat că, în cazul pereţilor alcătuiţi din două straturi de cărămizi cu gol de aer la interior,
stratul exterior are riscul cel mai ridicat de răsturnare dacă nu sunt prevăzute legături transversale sau acestea sunt
insuficiente. O astfel de avariere este posibilă la multe clădiri interbelice din România la care panourile exterioare de
închidere sunt de acest tip (zidăria "americană"). O soluţie acceptabilă pentru asigurarea stabilităţii este în această
situaţie placarea stratului exterior cu plase ancorate la nivelul planşeului şi refacerea tencuielii. Montarea în pereţii
327
existenţi a ancorelor de legătură prevăzute de standardul SR EN 845-1 pentru acest tip de alcătuire este deosebit de
dificilă şi implică durate lungi de execuţie.
În cazul panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul este necesară asigurarea împotriva răsturnării prin
profile metalice dispuse de fiecare parte a peretelui şi fixate de cadru (de exemplu, prin ancore chimice/mecanice - în
cazul cadrelor din beton armat sau prin sudură - în cazul cadrelor din oţel) aşa cum se procedează cu pereţii
nestructurali.
F.5.3.4.5. Repararea intervenţiilor necontrolate asupra pereţilor din zidărie
În multe clădiri se constată că rezistenţa pereţilor din zidărie, structurali şi/sau nestructurali, a fost slăbită prin
practicarea de goluri şi/sau şliţuri pentru trecerea instalaţiilor. În aceste cazuri se recomandă ca măsurile de intervenţie
stipulate în proiecte să se refere şi la remedierea acestor defecte.
În cazul în care, în urma verificărilor prin calcul rezultă că rezistenţa secţiunii reduse este insuficientă se procedează la
consolidarea locală prin plombarea golurilor sau şliţurilor cu beton, umplerea nişelor cu zidărie ţesută sau cu beton,
înlocuirea zidăriei degradate, placarea cu tencuială armată a zonei slăbite sau a întregului perete, consolidarea cu
procedee specifice a elementelor din beton armat.
În cazul buiandrugilor sau arcelor din zidărie perforate pentru trecerea instalaţiilor se modifică instalaţia (schimbarea
traseului şi/sau a punctelor de traversare) şi apoi se reface elementul deteriorat sau se consolidează elementul pentru
compensarea reducerii de rezistenţă. Aceleaşi măsuri se aplică şi în cazul în care instalaţiile perforează elementele
planşeelor.
F.5.4. Lucrări de consolidare
F.5.4.1. Consolidarea individuală a elementelor structurale
F.5.4.1.1. Consolidarea zidăriei prin placare cu materiale cu proprietăţi superioare
Consolidarea pereţilor structurali din zidărie pentru sporirea rezistenţei se face, de regulă, prin cămăşuirea peretelui, pe
una sau pe ambele feţe, cu tencuiala armată cu plasă din oţel sau grile polimerice armate cu fibre.
Cămăşuirea se poate aplica şi parţial, numai pe unele părţi ale peretelui pentru remedierea unor deficienţe locale, de
exemplu, dacă se constată rezistenţa insuficientă la forţă tăietoare a unora dintre şpaleţii între uşi/ferestre.
F.5.4.1.1.1. Cămăşuirea cu beton/mortar armat cu plase legate/sudate din oţel beton
Cămăşuirea se aplică pe una sau pe ambele feţe după pregătirea corespunzătoare a zidăriei asupra căreia se
intervine.
Pregătirea suprafeţei zidăriei constă în:
328
- desfacerea tencuielilor şi curăţarea cărămizilor de resturile de mortar (curăţare "la roşu");
- desfacerea rosturilor de mortar pe o adâncime de circa 10÷15 mm;
- injectarea fisurilor cu pastă/mortar de ciment sau cu răşini epoxidice;
- curăţarea suprafeţei de resturi de praf şi umezirea cărămizilor prin spălare cu jet de apă sub presiune;
- aplicarea unui strat subţire de mortar (tinci) pentru amorsarea tencuielii;
- aplicarea unui prim strat de mortar cu grosimea de circa 10÷15 mm;
- montarea armăturii şi fixarea acesteia de ancorele montate în găuri forate în perete (circa 4÷6 ancore/m2, cu diametre
∅6÷∅8 pe fiecare faţă);
- aplicarea celui de al doilea strat de mortar în grosime de circa 15÷20 mm astfel încât grosimea totală a placării să fie
de minimum 30 mm.
Pentru tencuieli se utilizează, de regulă, mortare de ciment cu rezistenţa la compresiune de cca. 20-30 MPa. Se
recomandă utilizarea plaselor de oţel legate, realizate din bare cu ductilitate adecvată. Plasele sudate realizate bare de
oţel ecruisat nu sunt recomandate.
Cămăşuirea cu beton se face cu grosimi mai mari care pot ajunge la 75÷100 mm în cazul turnării în cofraje şi la 50÷60
mm în cazul aplicării prin torcretare.
Eficienţa conlucrării între cămaşă şi zidăria existentă depinde de aderenţa mortarului sau betonului la suprafaţa zidăriei
şi de condiţiile de ancorare a plaselor. Încercările experimentale efectuate pe zidării cămăşuite cu tencuieli armate cu
grosimea de circa 30 mm au arătat că, în cazul unui număr insuficient de ancore (în medie, mai puţin de 6 ancore/m 2 de
perete), cedarea s-a produs prin desprinderea stratului de placare. Încercările experimentale au arătat că în cazul
cămăşuirii pe ambele feţe rezistenţa la forţă tăietoare a pereţilor a fost sporită semnificativ. Efectele cămăşuirii sunt însă
diferite în funcţie de geometria elementului. Pentru pereţi cu raport înălţime/lungime mai mare decât 1, mecanismul de
cedare se poate modifica: în loc de cedare prin forfecare, elementele placate pot ceda prin încovoiere. Modul de cedare
al pereţilor placaţi se controlează prin calculul de proiectare.
Cămăşuirea are un efect mai important asupra pereţilor cu zidărie de proastă calitate (de exemplu pentru zidăriile cu
rezistenţă la forfecare de circa 0,05 N/mm2) pentru care sporul de rezistenţă este foarte important, între 300÷400%, în
timp ce pentru pereţii din zidărie de bună calitate sporul care se obţine este numai de circa 30%.
Figura F.5.9. Detalii de cămăşuire a zidăriei cu tencuieli armate/beton armat utilizate în România
329
330
Pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a peretelui armăturile din cămaşă trebuie să aibă continuitate la
toate nivelurile şi să fie ancorate la fundaţie. Continuitatea armăturilor de la un nivel la altul se realizează prin traversarea
planşeelor cu bare independente dispuse la distanţe interax de 50÷60 cm care se suprapun pe lungimi de cel puţin 50
diametre cu barele din cămaşă. Aria barelor independente este cel puţin egală cu aria armăturilor verticale din cămaşă
dispuse pe zona aferentă.
Calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu tencuială armată, cu grosimea ≤ 50 mm, se face considerând că rezistenţa
iniţială a peretelui creşte proporţional cu raportul dintre rigiditatea peretelui placat (Rzid, cămăşuit) şi rigiditatea peretelui
existent (Rzid, existent).
Rigiditatea laterală a peretelui placat se determină prin însumarea rigidităţii peretelui de zidărie şi a rigidităţii straturilor
de placare:
Rzid, cămăşuit = Rzid,existent + Rcămaşă
Dacă rezistenţa de proiectare la forfecare a peretelui existent este Vcap,existent, rezistenţa de proiectare la forfecare a
peretelui placat cu tencuială armată, Vcap,cămăşuit, este:
Pentru cazul pereţilor placaţi cu beton armat, valoarea de proiectare a capacităţii de rezistenţă la forţa tăietoare
asigurată de armătura peretelui placat se determină cu relaţia:
331
unde:
Ash aria totală a armăturilor orizontale intersectate de o fisură la 45°;
Asv aria totală a armăturilor verticale intersectate de o fisură la 45°;
ƒyd rezistenţa de proiectare a oţelului din straturile de placare.
Contribuţia betonului la preluarea forţei tăietoare prin preluarea eforturilor principale de compresiune în lungul
diagonalelor comprimate se determină cu relaţiile de calcul specifice pereţilor de beton.
F.5.4.1.1.2. Cămăşuirea cu produse din polimeri armaţi cu fibre (FRP)
Cămăşuirea se realizează cu plase, benzi sau bare din fibre de sticlă sau de carbon înglobate într-o matrice realizată
din răşină epoxidică sau din mortar. Utilizarea produselor pentru cămăşuire se face în acord cu fişa de produs,
agrementul tehnic şi indicaţiile producătorului.
Cămăşuirea cu benzi aşezate numai pe o singură direcţie se foloseşte dacă este necesară sporirea rezistenţei
peretelui la acţiunea perpendiculară pe plan pe direcţia respectivă (numai benzi verticale sau orizontale sau reţea de
benzi).
Cămăşuirea se realizează numai după pregătirea corespunzătoare a pereţilor existenţi. Pereţii se curăţă de resturile de
finisaje (tencuială) prin frecare cu peria de sârmă fără a fi necesare metode mai puternice (sablare, de exemplu).
Placarea zidăriilor cu FRP are următoarele efecte principale:
- sporirea rezistenţei pereţilor la forţele seismice în plan şi perpendiculare pe plan; sporirea rezistenţei la forfecare
depinde de eficienţa legăturii dintre panoul de zidărie şi fibre;
- sporirea capacităţii de deformare a zidăriei.
Efectele cămăşuirii pereţilor de zidărie cu FRP pot să fie diferite, în funcţie de modul de aplicare pe ansamblul
peretelui. În cazul în care cămăşuirea se aplică pe şpaleţi ductili (care cedează din compresiune excentrică), fără a fi
legată cu plinurile orizontale de zidărie, capacitatea de rezistenţă şi modul de rupere nu se modifică, dar scade
degradarea ciclică. Dacă placarea leagă şpaletul de plinurile orizontale de zidărie (parapet şi buiandrug), capacitatea de
rezistenţă la compresiune excentrică sporeşte ceea ce poate modifica modul de rupere, favorizând ruperea fragilă prin
forţă tăietoare.
Rezistenţa la acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui se poate îmbunătăţii prin cămăşuirea peretelui pe
ambele feţe.
332
Eficienţa cămăşuirii pereţilor cu FRP depinde de asigurarea conlucrării cu zidăria existentă şi condiţiile de ancorare a
plaselor/benzilor la capete. În general ancorarea plaselor de FRP este dificilă deoarece acestea nu pot fi îndoite la unghi
drept pe pereţii transversali. În aceste condiţii ancorarea trebuie să se realizeze cu dispozitive speciale capabile să
transmită eforturile ridicate din fibre la masa zidăriei. De exemplu, se poate folosi un profil "U" din FRP montat într-un şanţ
creat prin frezare în zidărie. Ţesătura de FRP se suprapune peste profilul "U" iar legătura dintre acesta şi zidărie se
realizează cu răşini compatibile cu matricea armăturii.
Figura F.5.10. Ancorarea ţesăturii FRP la capete.
Dacă prin cămăşuire se urmăreşte creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere perpendicular pe plan este necesar
ca plasa/banda sau barele să fie ancorate corespunzător în planşeu. Şi în acest caz sunt necesare detalii speciale din
cauza dificultăţilor de a realiza îndoirea la unghi drept fără a se asigura o anumită rază de curbură. În cazul în care
placarea urmăreşte sporirea rezistenţei peretelui pentru acţiunea seismică în plan este necesar să se asigure
continuitatea placării de la un nivel la altul şi la bază, prin legare cu fundaţiile.
Rezultate similare se obţin şi prin placarea zidăriei cu grile polimerice.
F.5.4.1.2. Consolidarea locală a plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri
Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uşi/ferestre) se realizează pentru:
333
(a) Sporirea rezistenţei la încovoiere, prin introducerea imediat deasupra golului a unor profile laminate asociate cu
zidăria şi ancorate în pereţii alăturaţi;
(b) Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oţel sau cu alte materiale cu
rezistenţă ridicată la întindere;
Figura F.5.11. Placarea parţială pentru consolidarea buiandrugilor şi a şpaleţilor între ferestre
(c) Sporirea simultană a rezistenţei la încovoiere şi la forţă tăietoare prin următoarele elemente:
- instalarea unui buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu şuruburi/ancore sau înglobat în beton; buiandrugul
plasat peste arc elimină încărcarea verticală a acestuia;
- realizarea unei centuri din oţel sau beton armat;
- injecţii armate în zidărie şi placare cu tencuială armată.
F.5.4.1.3. Consolidarea zidăriei cu centuri şi stâlpişori din beton armat
Consolidarea zidăriei prin introducerea de centuri şi stâlpişori din beton armat aduce următoarele avantaje:
- crearea unei stări de eforturi multiaxiale prin introducerea unei forţe de compresiune în direcţie perpendiculară pe
sarcina aplicată;
334
- sporeşte capacitatea de rezistenţă în domeniul elastic;
- sporeşte capacitatea portantă ultimă la compresiune excentrică;
- sporeşte ductilitatea la rupere.
Totodată introducerea centurilor şi stâlpişorilor din beton armat contribuie la asigurarea conlucrării pereţilor de pe cele
două direcţii ale clădirii pentru preluarea forţelor date de cutremur.
La alegerea acestei soluţii trebuie să se ţină seama şi de următoarele implicaţii:
- prin creşterea capacităţii de rezistenţă la compresiune excentrică sporeşte forţa tăietoare asociată astfel încât pot fi
necesare şi măsuri pentru sporirea capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare, pentru evitarea ruperilor fragile;
- sunt necesare intervenţii la fundaţii pentru ancorarea armăturilor sau pentru asigurarea capacităţii de rezistenţă
corespunzătoare sporului de moment capabil ultim obţinut prin confinare.
Din punct de vedere al execuţiei, soluţia este relativ dificilă deoarece pentru introducerea stâlpişorilor este necesar să
se spargă un volum important de zidărie; spargerea trebuie efectuată cu grijă pentru a nu se afecta zidăria adiacentă
ceea ce implică o cantitate mare de manoperă.
În cazul pereţilor de grosime < 30 cm stâlpişorii şi centurile se execută pe întreaga grosime a peretelui. În situaţiile în
care nu există condiţii speciale din punct de vedere al funcţiunilor şi al aspectului, stâlpişorul poate fi turnat la faţa zidăriei
(Figura F.5.12(a)), dar trebuie luate măsuri speciale pentru asigurarea conlucrării. În pereţii de zidărie groşi, stâlpişorii
şi centurile, pot fi turnaţi în şanţuri săpate numai pe o parte din grosimea peretelui (Figura F.5.12(b)).
Figura F.5.12. Posibilităţi de introducere a stâlpişorilor în pereţii de zidărie
335
O altă variantă este amplasarea unor lamele din beton armat la colţuri, intersecţii şi ramificaţii legate între ele cu centuri
din beton armat. Grosimea lamelelor poate varia între 12 şi 15 cm, fiind determinată în primul rând de necesitatea turnării
corecte a betonului. Pentru asigurarea conlucrării cu peretele se prevăd ancore de legătură între lamele care străpung
zidul iar suprafeţele de contact se pregătesc aşa cum s-a arătat în cazul cămăşuirii cu beton armat. Aplicarea acestui
procedeu implică intervenţii corespunzătoare la nivelul fundaţiilor.
Figura F.5.13. Consolidarea zidăriei cu stâlpi lamelari
336
F.5.4.1.4. Consolidarea pereţilor cu profile metalice aparente
Consolidarea pereţilor cu profile metalice aparente poate fi aplicată în încăperile sau în spaţiile în care această
rezolvare este acceptabilă din punct de vedere funcţional şi al aspectului (de exemplu în spaţii de producţie sau de
depozitare). Montarea profilelor la exterior implică asigurarea unei protecţii anticorozive eficiente şi lucrări de întreţinere în
timp.
Această soluţie de interveţie poate fi utilizată pentru pereţi cu înălţime mare (orientativ cu raport h/t ≥ 20) care nu pot
prelua în siguranţă acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui. Distanţele între profile şi dimensiunile acestora
se stabilesc, de regulă, prin calcul în funcţie de dimensiunile peretelui şi de acceleraţia seismică de proiectare. Profilele
337
se aplică, ori de câte ori este posibil pe ambele feţe ale peretelui şi se solidarizează cu buloane. Montarea pro filelor se
face după îndepărtarea tencuielii şi asigurarea unei suprafeţe plane care să permită contactul între perete şi profil pe
toată lungimea acestuia.
Figura F.5.14. Consolidarea pereţilor cu profile metalice
F.5.4.1.5. Consolidarea elementelor nestructurale majore de zidărie ale faţadelor

Calcanele şi frontoanele înalte prezintă risc de răsturnare sub efectul acţiunii seismice perpendiculare pe plan.
Reducerea riscului seismic al acestor elemente se poate obţine pe una din următoarele căi:
(a) Modificarea formei acoperişului astfel încât să se reducă înălţimea calcanelor şi frontoanelor.
(b) Refacerea calcanelor şi frontoanelor cu zidărie consolidată cu stâlpişori;
(c) Refacerea calcanelor şi frontoanelor cu soluţii moderne din materiale uşoare;
338
(d) Ancorarea calcanelor şi frontoanelor de şarpanta existentă. Această soluţie este cea mai des folosită dar implică,
aproape în toate cazurile, consolidarea şarpantei existente iar uneori şi consolidarea zidăriei (de exemplu, prin
cămăşuire). Consolidarea şarpantei poate necesita şi introducerea unor elemente suplimentare ca reazeme suplimentare
pentru zidărie. De asemenea, se vor lua măsuri pentru ancorarea zidăriei de elementele şarpantei (de exemplu, ancore
metalice prevăzute cu placă de ancorare). Măsurile pentru consolidarea şarpantei depind de alcătuirea acesteia şi de
starea de conservare în care se află.
F.5.4.2. Intervenţii de consolidare de ansamblu fără modificarea alcătuirii structurale existente
F.5.4.2.1. Realizarea conlucrării subansamblurilor structurale verticale şi orizontale
Conlucrarea spaţială a clădirii se realizează prin:
- conlucrarea pereţilor de pe direcţiile principale ale clădirii, ceea ce implică existenţa unor legături sigure între aceştia
la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
- conlucrarea pereţilor de pe direcţiile principale cu planşeele intermediare şi cu structura acoperişului ceea ce implică
existenţa unor legături capabile să transmită forţele tăietoare produse de acţiunea seismică de la planşee la pereţii
structurali.
În condiţiile în care prin măsuri adecvate se realizează aceste legături se poate efectua un calcul de ansamblu al
clădiri, de exemplu cu modele plane care introduc şi efectul torsiunii de ansamblu.
Asigurarea legăturilor pereţilor în plan şi pe verticală elimină sau reduce la minimum efectele acţiunii seismice
perpendiculare pe planul peretelui solicitarea dominantă rămânând compresiunea excentrică cu forţă tăietoare în planul
pereţilor
F.5.4.2.1.1. Asigurarea conlucrării între pereţi
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care legăturile între pereţi, la colţuri, ramificaţii şi intersecţii
lipsesc sau sunt insuficiente pentru a asigura transmiterea forţei de lunecare verticală corespunzătoare comportării ca
secţiune compusă (cu forma în plan I, L, T).
Situaţia menţionată mai sus poate proveni din:
- deficienţe de execuţie: de exemplu, ziduri neţesute ca urmare a folosirii elementelor pentru zidărie cu înălţimi diferite
în pereţii respectivi;
- intervenţii ulterioare: de exemplu, pereţi structurali adăugaţi fără ţesere cu cei existenţi.
În continuare sunt prezentate unele lucrări pentru realizarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile principale ale
structurii:
339
(a) Inserţia barelor/platbandelor în rosturile zidăriei
Pentru realizarea/refacerea/consolidarea legăturilor se utilizează de regulă următoarele procedee:
- inserţia de bare de oţel rotund în găuri forate înclinat în zidărie şi umplute ulterior cu mortar (injecţii armate, a se vedea
F.5.3.3.3);
- inserţia de bare de oţel rotund/platbande în rosturile de aşezare ale elementelor;
- inserţia profilelor metalice la colţuri, ramificaţii şi intersecţii.
Figura F.5.15. Legarea pereţilor perpendiculari la colţuri şi intersecţii
340
(b) Introducerea tiranţilor orizontali
Introducerea tiranţilor metalici are ca rezultat, în primul rând, asigurarea stabilităţii pereţilor structurali sub efectul
acţiunii seismice perpendiculare pe plan, în cazurile în care aceştia nu sunt legaţi eficient cu pereţi transversali sau la
nivelul planşeelor. Totodată introducerea tiranţilor îmbunătăţeşte conlucrarea pereţilor cu cei ortogonali asigurând astfel
formarea unor profile compuse (cu secţiune I, L sau T) care au rezistenţă şi rigiditate sporite pentru acţiunea seismică în
planul lor.
Tiranţii se montează la nivelul planşeelor intermediare şi la nivelul ultimului planşeu în dreptul colţurilor, ramificaţiilor şi
intersecţiilor de ziduri. La extremităţi tiranţii se fixează cu plăci sau profile. Întinderea tiranţilor se face prin strângerea
piuliţelor la capete sau, în cazul unor tiranţi mai lungi cu dispozitive de întindere cu şuruburi inverse.
La proiectarea tiranţilor se stabilesc diametrul şi calitatea oţelului din tirant, forma şi dimensiunile piesei de ancoraj.
Deoarece eforturilor de întindere din tirant le corespund eforturi de compresiune locală importante asupra zidăriei este
necesar să se verifice starea zidăriei din zona în care se montează plăcile de ancorare. Dacă se constată deficienţe de
alcătuire (ţesere, de exemplu) sau existenţa unor materiale slabe (de exemplu mortar cu liant puţin/cu argilă) este
necesar ca înainte de montarea tirantului să se facă o reparaţie/consolidare locală a zidăriei (refacerea mortarului din
rosturi, înlocuirea cărămizilor rupte, injecţii etc.). Dimensiunile piesei de ancoraj se stabilesc în funcţie de capacitatea de
rezistenţă la compresiune locală şi la forfecare a zidăriei, în zona de ancorare. Grosimea plăcii de ancoraj sau tipul
profilului laminat se stabilesc astfel încât aceasta să poată asigura transmiterea eforturilor de la tirant la zidărie prin
presiuni distribuite cât mai uniform. Se va evita deformarea excesivă a piesei de ancoraj ca urmare a reacţiunii cauzate
de întinderea tirantului.
Dimensionarea tiranţilor se face astfel încât aceştia să aibă rezistenţa necesară pentru a împiedica răsturnarea
pereţilor de zidărie datorită acţiunii seismice perpendiculară pe planul acestora.
Forţa seismică perpendiculară pe planul peretelui se determină conform P 100-1, cap. 10, cu parametrii de calcul Pcns
şi qcNS, stabiliţi conform P 100-3.
Dimensiunile piesei de ancorare se stabilesc în funcţie de rezistenţa zidăriei pe "zona angajată" de efectul tirantului,
definită ca în Figura F.5.16.
Figura F.5.16. Zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor din tirant
341
Se consideră că zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor din tirant depăşeşte laturile l 1 şi l2 ale plăcii de
ancorare cu jumătate din grosimea peretelui (0,5 tZ) de fiecare parte, astfel încât avem: L1 = l1 + tz şi L2 = l2 + tz.
Verificarea zidăriei la compresiune locală sub placa de ancorare se face considerând capacitatea de rezistenţă a
zidăriei la compresiune locală.
În cazurile în care tirantul/tiranţii se montează în câmpul peretelui (la o distanţă mai mare de 2 tz de un perete
transversal suficient de rezistent pentru a prelua compresiunile), zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor
tiranţilor se verifică la străpungere (forfecare pe conturul zonei angajate).
(c) Inserţia stâlpişorilor din beton armat la intersecţia pereţilor
Introducerea stâlpişorilor şi centurilor din beton armat pentru confinarea zidăriei contribuie şi la realizarea unor legături
eficiente între pereţii de pe cele două direcţii ale clădirii. Soluţia este indicată mai ales în cazurile în care pereţii sunt
executaţi în etape diferite, fără ţesere şi cu cărămizi cu dimensiuni diferite.
342
F.5.4.2.1.2. Asigurarea legăturii între pereţi şi planşee sau şarpantă
Lucrările pentru legarea pereţilor de planşee sunt necesare, în primul rând, în cazul clădirilor cu planşee alcătuite din
elemente care descarcă pe o singură direcţie (cu grinzi din lemn sau metalice) astfel încât pereţii paraleli cu grinzile
rămân, de regulă, fără legături laterale pe mai multe niveluri, fiind expuşi astfel unui risc ridicat de răsturnare.
Legarea pereţilor de planşeele cu grinzi din lemn sau profile din oţel se face, de regulă, prin ancore metalice fixate la
exteriorul peretelui şi de mai multe grinzi ale planşeului.
În toate situaţiile în care se procedează la consolidarea planşeelor pentru sporirea rezistenţei şi a rigidităţii în plan
orizontal se introduc în pereţii existenţi ancore capabile să preia forţele tăietoare corespunzătoare conlucrării spaţiale a
pereţilor (inclusiv cele rezultate din efectul de răsucire de ansamblu a clădirii).
În unele cazuri pentru a nu modifica aspectul exterior al clădirii (în special în cazul monumentelor istorice) piesele de
ancorare se montează în interiorul peretelui (Figura F.5.17(b)). Această soluţie se poate adopta numai dacă grosimea
zidului este mai mare sau cel puţin egală cu ½ cărămizi. Se desface zidăria existentă pe zona aferentă, se montează
piesa de ancorare şi apoi paramentul zidăriei se reface cu cărămizile originare.
Figura F.5.17. Legarea pereţilor cu planşeul cu ancore
343
În afara centurilor din beton armat, pentru sporirea rigidităţii perpendiculare pe plan a pereţilor cu deformabilitate mare
(orientativ cu distanţe între pereţii transversali ≥ 2h) se pot folosi centuri metalice amplasate la mijlocul înălţimii nivelului
realizate din platbande sau profile laminate montate pe ambele feţe ale peretelui şi legate între ele prin conectori care
traversează peretele. Această soluţie poate fi folosită şi pentru bordarea golurilor de uşi şi ferestre. În cazul pereţilor de
contur se evită montarea profilului exterior şi centura se realizează numai cu un profil aşezat la interior şi fixat în zidărie
cu ancore. Se preferă ancore blocate la exterior asemănător capetelor de tirant care sunt mai sigure decât ancorele fixate
prin aderenţă.
Forţele de calcul pentru dimensionarea legăturilor dintre planşeele fără rigiditate (în particular planşeele din lemn) şi
pereţii structurali trebuie să fie mai mari cu circa 20÷25% decât forţele rezultate din calculul static cu forţe seismice
echivalente.
Costurile acestei dimensionări suplimentare sunt reduse în comparaţie cu costurile reparării degradărilor care sunt
evitate/limitate prin aceste măsuri.
F.5.4.2.1.3. Creşterea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor
Consolidarea planşeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal are ca scop:
(i) sporirea rigidităţii şi a rezistenţei planşeului în plan orizontal pentru a putea realiza:
- conlucrarea tuturor pereţilor de pe direcţiile principale ale clădirii pentru preluarea forţelor seismice, inclusiv a celor
rezultate din efectele de torsiune, chiar în lipsa unor legături directe, prin ţesere, între aceştia;
- compatibilizarea/egalizarea deplasărilor elementelor structurale verticale la nivelul planşeului respectiv;
- transferul forţelor seismice între elementele verticale astfel încât forţele aferente elementelor care au cedat să poată fi
preluate de elementele care au încă rezerve de rezistenţă.
(ii) asigurarea legăturilor necesare între pereţii structurali şi planşee pentru realizarea conlucrării spaţiale.
Sporirea rigidităţii planşeelor impune totodată verificarea de ansamblu a structurii clădirii pentru a ţine seama de
efectele distribuţiei forţelor laterale care rezultă din compatibilizarea deplasărilor de nivel. În particular, este necesară
verificarea siguranţei pereţilor de contur, mai ales în clădirile cu neregularităţi semnificative în plan.
În funcţie de soluţia constructivă a planşeelor, se pot adopta următoarele soluţii de consolidare:
(a) Planşee din lemn
344
La adoptarea soluţiilor de intervenţie asupra planşeelor din lemn se va urmări, pe cât posibil, păstrarea acestora.
Înlocuirea planşeelor din lemn cu planşee din beton armat aduce un spor important de încărcare permanentă. Soluţiile
pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal sunt următoarele:
(i) Consolidarea prin suprabetonare
Consolidarea planşeelor din lemn prin suprabetonare armată conduce la creşterea rigidităţii şi rezistenţei planşeului la
încărcări orizontale şi verticale şi îmbunătăţirea conlucrării cu pereţii structurii.
Dacă prin proiectare se doreşte ca betonul să preia eforturile de compresiune iar lemnul grinzilor originale şă preia
eforturile de întindere atunci, pentru asigurarea conlucrării între cele două componente, este necesară prevederea unor
conectori capabili să preia eforturile de lunecare.
Suprabetonarea se armează cu plase de oţel, legate sau sudate. Se dispune cel puţin aria de armătură necesară
controlului fisurării din deformaţii împiedicate, orientativ 5φ6/m pentru o suprabetonare de grosime 6 cm. Pentru legarea
suprabetonării de pereţii de contur se folosesc ancore montate în zidărie. Betonul se toarnă pe un strat impermeabil
(folie) pentru a se evita pierderea apei şi umezirea scândurilor.
Dintre intervenţiile propuse în acest paragraf, suprabetonarea planşeelor de lemn este puternic invazivă dar conduce la
asigurarea în mod optim a rolului de diafragmă al planşeului prin creşterea semnificativă a rigidităţii şi rezistenţei şi
îmbunătăţirea comportării spaţiale a structurii.
(ii) Consolidare cu platbande metalice
Sporirea rigidităţii planşeelor din grinzi şi podină de lemn se poate obţine şi prin aplicarea unor platbande de oţel fixate
cu cuie/şuruburi de elementele podinei (scânduri/dulapi), la faţa superioară a acestora. În acest fel se blochează în parte
deplasările diferite ale componentelor planşeului în timpul mişcării seismice. În prealabil este necesar să se verifice
legătura dintre podină şi grinzi; dacă prinderile respective sunt insuficiente se va suplimenta numărul cuielor sau se vor
introduce şuruburi capabile să preia lunecările în plan orizontal.
(iii) Consolidarea cu tiranţi metalici dispuşi la intrados
Creşterea rezistenţei şi rigidităţii planşeelor în plan orizontal se poate obţine şi prin crearea unei grinzi cu zăbrele
având diagonale din metalice dispuse în "X", la intradosul planşeului. Tiranţii, de regulă bare din oţel rotund, se fixează de
grinzile planşeului, la partea inferioară, cu piese metalice (platbande sau profile) şi cu şuruburi. Elementele comprimate
sunt grinzile planşeului existent. Această tehnică de consolidare este puţin invazidă dar eficienţa ei sub aspectul rigidităţii
planşeului în plan orizontal este mai redusă.
345
Figura F.5.18. Consolidarea planşeelor din grinzi şi podină de lemn cu tiranţi de oţel
(iv) Consolidarea prin adăugarea de dulapi/panouri din lemn la una sau la ambele feţe
Sporirea rigidităţii şi rezistenţei planşeului în plan orizontal se realizează prin adăugarea de scânduri sau dulapi din
lemn, la una sau la ambele feţe ale grinzilor planşeului. Experienţele au arătat că efectul cel mai important se obţine prin
fixarea scândurilor sau dulapilor înclinat faţă de direcţia grinzilor (de regulă la 45°), deoarece în acest fel se creează un
sistem de zăbrelire cu deformabilitate redusă. În funcţie de necesităţi, se poate decide aplicarea a două straturi de
scânduri sau dulapi, cu al doilea strat având elementele aplicate perpendicular pe direcţia celor din primul strat. Aplicarea
a două straturi de scânduri sau dulapi măreşte rigiditatea planşeului şi valoarea forţei tăietoare capabile astfel încât, în
cele mai multe cazuri se poate conta pe conlucrarea spaţială completă a pereţilor de pe cele două direcţii. Secţiunea
346
compusă are şi rigiditate mai mare în plan vertical şi din acest motiv procedeul poate fi aplicat şi în cazul planşeelor cu
flexibilitate ridicată (mai ales atunci când se manifestă vibraţii supărătoare din încărcările de exploatare).
Sporirea rigidităţii planşeelor se poate face şi prin fixarea pe grinzi a panourilor din lemn de tip OSB. Se utilizează
panouri de grosime mare (22 mm).
În comparaţie cu soluţiile de suprabetonare/înlocuire cu planşeu de beton armat monolit, placarea cu lemn a grinzilor
are avantajul unui spor de greutate redus şi al unei intervenţii simple, cu durată relativ mică de execuţie.
(b) Planşee din profile metalice laminate şi bolţişoare de cărămidă:
Creşterea rigidităţii şi rezistenţei acestor planşee se poate realiza prin:
- legarea profilelor cu platbande sau bare rotunde din oţel sudate la talpa inferioară (pentru clădirile din secolul XIX se
recomandă verificarea sudabilităţii oţelului din grinzi);
- introducerea tiranţilor transversali pentru a evita ruperile locale ale bolţişoarelor;
- introducerea tiranţilor longitudinali pentru a prelua eforturile de întindere din încovoierea diafragmei orizontale;
- legarea diafragmei de pereţii de zidărie prin ancore montate în găuri forate;
- ancorarea suplimentară a pereţilor cu profile (corniere) de margine (în cazul planşeelor cu deschideri mari);
- eliminarea umpluturii (de regulă, moloz/cloţuri) de sub pardoseală sau înlocuirea acesteia cu materiale mai uşoare.
Figura F.5.19. Consolidarea planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă (după FEMA 547)
347
În unele cazuri se poate realiza sporirea rigidităţii în plan orizontal prin turnarea unei plăci din beton armat monolit cu
grosimea de 5÷6 cm peste stratul de umplutură; soluţia este posibilă numai dacă profilele pot prelua încărcarea
suplimentară şi, evident sporeşte greutatea supusă acţiunii seismice. Legătura între stratul de beton şi grinzile metalice
se asigură prin conectori sudaţi. Legătura dintre stratul de suprabetonare şi pereţii de zidărie se realizează cu ancore
înglobate în perete ca în Figura F.5.21.
Figura F.5.20. Legarea planşeului cu pereţii
348
Figura F.5.21. Suprabetonarea planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă
(c) Planşee din elemente prefabricate din beton armat fără suprabetonare
349
Pentru planşeele din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la extremităţi, fără
suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime ≥ 60 mm armată cu plasă de oţel beton cu aria ≥ 250
mm2/m. Dacă planşeul are numai şapă nearmată aceasta se îndepărtează (pentru a evita supraîncărcarea) şi se adaugă
şapa armată menţionată.
Realizarea conlucrării dintre prefabricatele existente şi stratul de suprabetonare este favorizată dacă se montează
conectori între acestea.
F.5.4.2.1.4. Eliminarea/preluarea împingerilor orizontale
Pentru reducerea împingerilor orizontale date de arce, bolţi sau de unele tipuri de şarpante soluţia cea mai des folosită
este introducerea tiranţilor metalici la nivelul reazemelor. Dimensionarea tiranţilor se face astfel încât aceştia să preia
împingerile diminuând semnificativ transmiterea acestora la zidăriile de sprijin. La montarea tiranţilor se poate introduce şi
un efort de preîntindere. Calculul trebuie să ţină seama de caracteristicile de deformaţie ale zidăriei şi ale tirantului, de
efortul iniţial de preîntindere, precum şi de condiţiile în care se realizează ancorarea tirantului în zidărie. Arcele şi bolţile
avariate se repară prin injectare sau prin placare la extrados cu tencuieli armate cu plase din oţel sau din polimeri armaţi
cu fibre.
În cazul şarpantelor, creşterea capacităţii de preluare a împingerilor orizontale se poate face şi prin introducerea unui
sistem de centuri din beton armat în zona de rezemare a şarpantei. Centurile se ancorează în zidul existent cu ancore din
oţel dimensionate la întindere şi la forfecare. Şarpanta se leagă cu piese metalice şi ancore de centura de beton armat.
Alternativ, pentru preluarea împingerilor se dispun contraforţi din zidărie sau pereţi interiori suplimentari pentru
consolidarea pereţilor. Eficienţa contraforţilor depinde de rezistenţa legăturilor dintre zidăria acestora şi zidăria existentă.
Legăturile se realizează prin ţesere (operaţie mai dificilă) sau prin turnarea unui stâlpişor de beton armat. În ambele
cazuri se prevăd şi ancore metalice. Este necesar ca fundaţia contrafortului să fie legată cu fundaţia peretelui existent şi
dimensionată pentru întreaga forţă orizontală (care include şi forţa aferentă masei peretelui).
În cazul şarpantelor, intervenţia poate consta şi în modificarea schemei statice a şarpantei prin introducerea unor
elemente suplimentare din lemn sau din oţel, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare, destinate să preia împingerile.
Figura F.5.22. Centură la nivelul de rezemare a şarpantei
350
F.5.4.2.2. Consolidarea fundaţiilor
Procedeele de consolidare a fundaţiilor sunt următoarele:
(a) Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de solicitare a terenului de fundare:
- lărgirea fundaţiilor prin cămăşuire cu beton armat;
- subzidirea fundaţiilor existente, pentru atingerea adâncimii de îngheţ sau a straturilor cu rezistenţă suficientă;
- introducerea micropiloţilor.
351
Figura F.5.23. Fundaţie pentru stratul de placare
(b) Pentru creşterea capacităţii de rezistenţă a fundaţiei:

- injectarea mortarului în fundaţiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundaţiilor din zidărie nearmată;
- cămăşirea cu beton armat.
F.5.4.3. Consolidarea de ansamblu cu modificarea alcătuirii structurale existente
F.5.4.3.1. Reducerea excentricităţii centrului de rigiditate faţă de centrul de masă
352
Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planşee rigide în plan orizontal dacă dispunerea
pereţilor cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit nesimetrică prin intervenţii în timpul exploatării (prin
suprimarea totală sau parţială a unor pereţi), astfel încât rezultă efecte de răsucire de ansamblu importante.
Pentru remedierea acestei deficienţe se adaugă pereţi structurali cu rigiditate suficientă pentru a se reduce torsiunea
de ansamblu. Pentru sporirea eficienţei acestei intervenţii se recomandă:
- introducerea pereţilor noi în poziţii cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planşeului;
- examinarea posibilităţilor de creştere a rigidităţii pereţilor de contur prin închiderea unor goluri; soluţia este
recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin intervenţii ulterioare.
În cazurile în care măsurile preconizate mai sus nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul va examina, printr-
o metodă de calcul spaţial, care ia în considerare toate neregularităţilor structurale, starea de eforturi din structură şi va
stabili soluţiile necesare de consolidare locală a elementelor. Consolidarea locală are în vedere sporirea rigidităţii,
rezistenţei şi a ductilităţii.
Lucrările constau, de regulă, în:
- adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi, stâlpi din zidărie) având caracteristicile geometrice şi poziţiile stabilite
în funcţie de categoria deficienţelor pe care trebuie să le corecteze;
- închiderea unor goluri în pereţii interiori sau în cei de faţadă.
În cazul clădirilor cu planşee rigide care au forme complexe în plan, cu concavităţi importante, astfel încât acţiunea
seismică poate genera efecte de torsiune majore se poate opta şi pentru separarea clădirii în tronsoane independente.
Pentru aceasta se realizează separarea completă a pereţilor şi planşeelor. Se introduc pereţi structurali pentru
echilibrarea structurală a fiecărui tronson sub aspectul rezistenţei şi rigidităţii la acţiui seismice orizontale. Se realizează
elemente de reazem pentru planşee în zona de separare.
F.5.4.3.2. Asigurarea continuităţii traseului forţelor verticale şi seismice până la fundaţii
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:
- unii pereţi structurali sau stâlpi nu sunt continui de la fundaţii până la partea lor superioară;
- legătura între planşeu şi unii pereţi este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul scării lângă perete);
- centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipseşte centura de la nivelul planşeului la casa scării).
Pentru corectarea acestor deficienţe se pot lua următoarele măsuri:
- se adaugă pereţi structurali sau stâlpi, pentru eliminarea discontinuităţilor;
353
- se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forţelor verticale în cazul
planşeelor cu rezemări de ordin superior;
- se completează sistemul de centuri.
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, este necesar ca expertul să
examineze traseele "deviate" pe care se scurg forţele, pentru a identifica punctele slabe susceptibile de
avariere/deteriorare prematură şi a stabili soluţiile necesare de consolidare locală.
F.6. Procedee de intervenţie pentru componentele nestructurale din clădiri (CNS)
F.6.1. Obiect şi domeniu de aplicare
Ansamblul lucrărilor şi procedurilor de intervenţie folosite pentru reducerea riscului seismic al CNS va fi denumit
generic în cele ce urmează reabilitare seismică a CNS.
Diferitele categorii de lucrări de intervenţie prezentate în acest capitol au ca scop general aducerea CNS din clădirile
existente cât mai aproape de nivelul de asigurare preconizat pentru CNS din clădirile noi. Este evident că, din cauza
diversităţii practic nelimitate a CNS şi, în particular, a condiţiilor în care acestea sunt ataşate de elementele de construcţie
structurale şi/sau nestructurale procedeele de reducere a riscului seismic date în continuare nu pot decât să rămână la
nivelul principiilor şi al recomandărilor generale şi nu pot fi aplicate în toate situaţiile fără o analiză inginerească
prealabilă. În cele mai multe cazuri, în special în cazul echipamentelor şi mobilierului, dar şi în cazul altor categorii de
CNS (pereţi despărţitori uşori, de exemplu) măsurile de asigurare la acţiunea seismică a CNS trebuie să fie stabilite de
producător pe baza studiilor şi experimentelor proprii. Acestea trebuie să se refere la definirea regimului seismic în care
produsele respective pot fi utilizate (prin studiile de calificare seismică) şi la condiţiile de prindere de elementele de
construcţie.
Lucrările de intervenţie pentru reabilitare seismică prezentate în acest capitol se aplică tuturor CNS din clădiri definite
în P 100-1, dacă acestea nu satisfac cerinţele fundamentale pentru Starea Limită Ultimă şi Starea Limită de Serviciu.
Pentru componentele care prezintă risc seismic redus, prevăzute în P 100-1, lucrările de reabilitare se execută numai
în situaţiile în care s-a produs deteriorarea componentei şi/sau a prinderilor respective astfel încât aceasta prezintă
pericol pentru siguranţa vieţii sau nu îşi mai poate îndeplini funcţiunea în clădire.
F.6.2. Categorii de lucrări de intervenţie şi criterii pentru alegerea acestora
În funcţie de tipul şi de severitatea deficienţelor constatate sau de starea de afectare suferită la un cutremur, se poate
alege una dintre următoarele soluţii de reabilitare seismică a CNS:
(a) Eliminare, înlocuire sau modificare;
354
(b) Limitare deplasări (răsturnare/deplasare laterală);
(c) Reparare;
(d) Consolidare.
Alegerea soluţiei tehnice de reabilitare seismică a CNS dintre cele enumerate mai sus se face având în vedere
următoarele criterii de decizie:
- starea de afectare a integrităţii fizice a CNS, provocată de cauze seismice şi/sau neseismice, aşa cum aceasta se
constată în momentul inventarierii;
- vulnerabilitatea seismică a CNS la acţiunea cutremurului;
- importanţa CNS în clădire;
- complexitatea tehnică sau tehnologică şi durata de realizare a lucrărilor de reabilitare;
- influenţele posibile ale lucrărilor (soluţiei) de reabilitare asupra rezistenţei şi stabilităţii clădirii;
- considerente economice.
F.6.2.1. Eliminare, înlocuire sau modificare
Eliminarea CNS vulnerabile seismic este o soluţie radicală şi, de multe ori, avantajoasă din punct de vedere tehnic
şi/sau economic. Pentru adoptarea acestui procedeu este necesară o analiză prealabilă complexă care să stabilească în
ce măsură componentele respective sunt sau nu esenţiale pentru funcţionarea clădirii sau dacă sunt sau nu definitorii
pentru aspectul clădirii.
În categoria CNS vulnerabile seismic care pot fi eliminate sunt elementele cu dimensiuni mari adăugate pe faţadă sau
pe acoperişul clădirilor (antene, panouri publicitare, firme). Operaţiile de eliminare a acestor CNS nu au influenţă asupra
funcţionalităţii clădirii. Prin amplasarea lor, aceste CNS reprezintă un risc foarte ridicat pentru siguranţa vieţii persoanelor
din exteriorul clădirii, mai ales în cazurile în care prinderile respective sau elementele de construcţie de care sunt prinse,
nu au capacitatea de rezistenţă necesară.
Înlocuirea CNS vulnerabile implică eliminarea completă a acestora (inclusiv a prinderilor de structură) şi înlocuirea lor
cu elemente noi, care îndeplinesc aceleaşi funcţiuni în clădire. Înlocuirea CNS implică şi realizarea unui sistem nou de
prinderi cu structura precum şi refacerea izolaţiilor, finisajelor şi uneori, a instalaţiilor.
Reducerea riscului seismic al CNS prin înlocuirea celor vulnerabile este posibilă numai dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
- înlocuirea componentei nu afectează inacceptabil funcţiunile sau aspectul clădirii;
- eliminarea şi înlocuirea componentei nu afectează rezistenţa şi stabilitatea altor CNS din clădire;
355
- există posibilitatea realizării unor prinderi sigure de structura clădirii sau de altă CNS, cu rigiditate şi rezistenţă
corespunzătoare.
Prin înlocuirea CNS se pot realiza următoarele modificări favorabile ale răspunsului seismic:
(a) Înlocuirea permite reducerea masei CNS şi, în consecinţă, reducerea efectelor seismice în prinderi şi în elementele
adiacente. Astfel de lucrări sunt, de exemplu:
- înlocuirea pereţilor de compartimentare din zidărie cu pereţi din gips carton;
- înlocuirea tavanelor grele din ipsos cu tavane din elemente uşoare;
- înlocuirea coşurilor de fum sau ventilaţie din zidărie de cărămidă cu coşuri din oţel;
- înlocuirea placajelor grele de pe faţade (piatră, cărămidă) cu elemente similare din materiale uşoare;
(b) Înlocuirea placajelor şi a învelitorilor realizate din elemente cu dimensiuni mici, ale căror prinderi nu pot fi controlate,
cu elemente cu dimensiuni mai mari, ale căror prinderi pot fi asigurate corespunzător;
(c) Modificarea favorabilă a caracteristicilor răspunsului dinamic al CNS, prin:
- limitarea numărului de grade de libertate dinamică;
- înlocuirea sau modificarea sistemului de prindere, eliminând prinderile cu mod de cedare fragil;
- schimbarea materialului din care este alcătuită componenta (de exemplu, înlocuirea, la sistemele de conducte, a
racordurilor rigide cu racorduri flexibile, capabile să preia deplasările relative între acestea);
(d) Eliminarea riscului ruperilor fragile ale CNS sau ale prinderilor de structură:
- înlocuirea sticlei vitrinelor sau faţadelor cortină cu sticlă securizată;
- aplicarea unei pelicule de siguranţă pe sticla faţadelor sau vitrinelor;
- eliminarea sau înlocuirea prinderilor cu ancore insuficient înglobate în zidărie sau beton şi refacerea lor cu prinderi
conform reglementărilor tehnice în vigoare;
(e) Eliminarea sau reducerea interacţiunilor nefavorabile între CNS şi structura clădirii;
F.6.2.2. Limitarea deplasărilor sau a deformaţiilor
Reducerea riscului seismic al CNS prin măsuri care au ca scop limitarea deplasărilor sau a deformaţiilor se utilizează
pentru componentele nestructurale care necesită, în principal, asigurare faţă de efectul direct al acţiunii seismice. Acest
efect se manifestă prin:
(a) Răsturnare sau deplasare laterală în cazul componentelor rigide.
356
Acest tip de răspuns seismic este caracteristic pentru utilajele şi echipamentele din sistemele de instalaţii ale clădirilor
şi pentru obiectele de mobilier. Limitarea deplasărilor sau a deformaţiilor CNS se realizează prin legarea acestora cu
structura sau cu o altă CNS sau prin suplimentarea legăturilor existente.
Stabilirea sistemului de prindere se face în funcţie de tipul deplasărilor care trebuie împiedicate (răsturnare, deplasare
laterală) şi poziţia şi capacitatea de rezistenţă a elementelor în care se pot fixa piesele de prindere. La proiectarea
prinderilor mecanice pentru reabilitarea seismică a CNS se respectă prevederile pentru prinderile CNS din clădirile noi,
date în P 100-1. Prinderile suplimentare pentru reabilitarea CNS nu trebuie să împiedice deplasările datorate unor cauze
neseismice (de exemplu, deplasări cauzate de variaţiile de temperatură pentru elementele componente sau ataşate
faţadelor). Prinderile în clădiri existente se pot face cu ancore din oţel post instalate.
(b) Deformaţii cu amplitudini mari în cazul componentelor flexibile sau al celor suspendate.
Componentele flexibile ale instalaţiilor (ţevi de diametru mic şi mediu, cabluri electrice), corpuri de iluminat suspendate,
unele obiecte de mobilier suspendate, oscilează puternic in timpul cutremurului. Acest tip de răspuns poate cauza
ruperea sau ciocnirea ţevilor sau cablurilor, lovirea obiectelor aflate în vecinătate sau rănirea persoanelor aflate în
vecinătate.
Limitarea deformaţiilor se poate face prin:
- introducerea unor legături suplimentare cu structura (reducerea lungimii libere, între prinderi, în cazul conductelor,
împiedicarea oscilaţiilor laterale în cazul CNS suspendate);
- înlocuirea legăturilor flexibile (prin fire sau cabluri) cu legături rigide (profile laminate);
- asocierea ţevilor sau conductelor în "pachete" pentru sporirea rigidităţii.
În cazul CNS care sunt susceptibile de a fi afectate şi de efectul indirect al cutremurului, detalierea prinderilor
suplimentare va ţine seama de acest efect. Prinderile pereţilor nestructurali din zidărie sau beton, prevăzute pentru a
asigura stabilitatea la acţiunea seismică perpendiculară pe perete, nu trebuie să împiedice posibilitatea de deplasare a
peretelui în planul său sau să conducă la formarea stâlpilor scurţi. Reducerea riscului seismic al CNS prin introducerea
unor legături suplimentare cu structura nu elimină necesitatea evaluării rezistenţei componentei pentru forţa seismică de
proiectare şi, dacă rezultă necesar, reabilitarea acesteia prin reparare sau consolidare.
F.6.2.3. Lucrări de reparaţii
În cazul unor CNS care au fost afectate de cutremur sau din alte cauze sau care au defecte iniţiale minore, care
afectează în principal aspectul şi funcţiunile acestora, dar care nu prezintă risc pentru siguranţa vieţii, reabilitarea
357
seismică se poate realiza prin lucrări de reparaţie. Lucrările de reparaţie se fac fără demontarea CNS şi constau, de
regulă, în:
- înlocuirea unor părţi ale CNS (de exemplu, înlocuirea geamurilor sparte sau înlocuirea garniturilor de la faţadele
cortină);
- refacerea izolaţiilor termice, acustice şi a etanşeităţii anvelopei clădirii;
- refacerea finisajelor (de exemplu, refacerea tencuielilor la pereţii nestructurali din zidărie, înlocuirea benzilor de
legătură şi a tapetului la pereţii din plăci de ipsos, completarea pe suprafeţe limitate a placajelor ceramice interioare şi
exterioare etc.);
- reparaţii minore ale zidăriilor nestructurale prin injecţii sau prin refacerea sau completarea mortarului din rosturi;
- înlocuirea unui număr redus de prinderi (de exemplu, firele de ancorare ale tavanelor suspendate, ale conductelor şi
canalelor, unele prinderi afectate de coroziune la elementele nestructurale de pe faţade, unele fire care au fost tăiate la
montarea instalaţiilor);
- remedierea locală a unor conducte, în special la prinderi şi la îmbinări unde se constată pierderi de fluid;
- alte lucrări similare, a căror realizare nu este necesară/prioritară pentru utilizarea în siguranţă a clădirii.
F.6.2.4. Lucrări de consolidare
Lucrările de consolidare pentru reabilitarea seismică a CNS constau în adăugarea unor elemente suplimentare cu rolul
de a spori rezistenţa şi rigiditatea componentei. La proiectarea lucrărilor de consolidare se urmăreşte:
- amplasarea elementelor suplimentare astfel încât să existe un traseu direct al eforturilor de la acestea la structura
clădirii;
- eliminarea alcătuirilor care pot produce interacţiuni defavorabile între elementele de consolidare şi structură sau o altă
CNS;
- alegerea materialelor şi dimensionarea elementelor de consolidare şi a prinderilor acestora de structură pentru
obţinerea unei comportări ductile;
- realizarea conlucrării între CNS care se consolidează şi materialul/elementul de consolidare, de exemplu, aderenţa
dintre zidărie şi elementele de placare (tencuiala, ţesătura de fibre polimerice - FRP).
F.6.3. Procedee specifice de intervenţie pentru diferite categorii de CNS
F.6.3.1. Procedee specifice de intervenţie pentru componentele arhitecturale
F.6.3.1.1. Elemente ataşate pe faţade
358
Reabilitarea seismică a tuturor tipurilor de componente adăugate anvelopei clădirii, se realizează prin adăugarea unor
legături. Aceste legături se proiectează în acord cu cerinţele reabilitării seismice stabilite conform P100-3.
În cazul decoraţiilor şi finisajelor grele se recomandă înlocuirea acestora cu materiale uşoare (beton uşor, metal,
materiale plastice).
F.6.3.1.1.1. Parapete şi atice din zidărie
În cazul parapetelor şi aticelor din zidărie sau beton consolidarea se poate realiza prin cămăşuire cu tencuială armată
sau beton armat, contravântuire cu contrafişe rigide orientate în plan perpendicular pe planul elementului, realizarea unui
sistem de centuri şi stâlpişori de beton armat. În toate situaţiile se iau măsuri pentru asigurarea conlucrării cu parapetul
sau aticul şi pentru prinderea eficientă de elementele structurii.
O măsură eficientă constă în reducerea înălţimii elementelor, în limitele permise de cerinţa de siguranţă în exploatare
în cazul parapetelor sau aticelor din zonele accesibile publicului. Alternativ, parapetele şi aticele din zidărie pot fi înlocuite
cu parapete metalice.
Placajele din piatră sau cărămidă, dacă există, se consolidează prin legături suplimentare dimensionate pentru a
prelua forţele normale pe plan şi deplasările relative de nivel ale stratului suport. Această operaţie implică însă
desfacerea şi refacerea placajelor. Cornişele şi alte elemente decorative din piatră cu dimensiuni reduse se ancorează de
peretele pe care sunt aplicate cu platbande metalice dacă eliminarea sau înlocuirea lor nu este posibilă din considerente
legate de identitatea clădirii (Figura F.6.1).
Figura F.6.1. Ancorarea elementelor decorative din piatră
359
În cazul CNS montate în consolă în raport cu planul faţadei (de exemplu, panouri publicitare) se limitează oscilaţiile
verticale prin introducerea unor contrafişe rigide (nu se folosesc cabluri pentru susţinerea panourilor montate în consolă).
Prinderile se fac numai de elemente structurale care au rezistenţă şi rigiditate suficiente. Se recomandă folosirea oţelului
inoxidabil sau profilelor zincate pentru toate piesele şi prinderile pentru a se evita reducerea secţiunilor prin coroziune.
F.6.3.1.1.2. Coşuri de fum sau de ventilaţie din zidărie
Coşurile de fum sau de ventilaţie din zidărie prezintă risc ridicat de cădere chiar în cazul cutremurelor de intensitate
moderată. Se pot adopta următoarele măsuri de intervenţie:
- demolarea parţială a coşului, până la limita la care se asigură tirajul normal;
- demolarea totală a coşului şi refacerea acestuia conform reglementărilor tehnice în vigoare;
- cămăşuirea coşului cu tencuială armată cu plasă de oţel;
- ancorarea coşului de şarpanta existentă cu platbande (coliere) şi contrafişe metalice, protejate împotriva coroziunii.
În toate cazurile se recomandă desfacerea mortarului alterat şi rostuirea cu mortar preparat cu ciment rezistent la
acţiunea sulfatică.
F.6.3.1.1.3. Placaje grele aderente şi ancorate.
Căderea placajelor constituie un risc important pentru siguranţa vieţii persoanelor. Sunt expuse în principal persoanele
din exteriorul clădirii dar, în unele situaţii, şi cele din interior (căderea placajelor din spaţiile interioare, de exemplu din
atriumuri).
360
Placajele groase şi grele - din piatră masivă de exemplu - pot fi avariate şi prin efectul direct al acceleraţiei seismice de
etaj. În acest caz forţa seismică poate conduce la desprinderea elementului de placare de stratul suport prin ruperea
aderenţei. Sub efectul cutremurelor de intensitate medie sau chiar redusă, placajele pot fisura sau se pot desprinde
parţial de stratul suport ceea ce sporeşte vulnerabilitatea acestora la cutremurele ulterioare. În plus, în aceste situaţii
apele pluviale pot pătrunde în spatele placajului şi se infiltrează în elementele anvelopei. În perioadele cu temperaturi
negative, apa pătrunsă în spatele placajului îngheaţă şi poate accentua desprinderea de stratul suport şi căderea
placajului chiar fără producerea unui cutremur.
Placajele pot fi prinse de elementul suport de cărămidă sau de beton numai printr-un strat de mortar de ciment,
eventual cu un adaos pentru sporirea aderenţei. Placajele aderente sunt vulnerabile în special la deformaţiile impuse
stratului suport.
Pentru reducerea riscului de cădere se pot lua următoarele măsuri:
- modificarea structurii principale a clădirii pentru sporirea rigidităţii - această intervenţie se face numai atunci când este
necesară consolidarea clădirii în ansamblu;
- desfacerea placajului şi refacerea lui fără a mai fi aderent la elementele anvelopei - cu schelet propriu sau cu prinderi
mecanice care permit preluarea deplasărilor relative de nivel;
- înlocuirea placajului rigid şi greu cu un material uşor care poate prelua deformaţii unghiulare mai mari.
În multe cazuri placajele din tencuială acoperă elemente de susţinere metalice afectate puternic de coroziune.
Remedierea constă în acest caz în înlocuirea elementelor degradate şi refacerea finisajelor cu prinderi corespunzătoare.
Elementele metalice noi trebuie să fie protejate anticoroziv.
F.6.3.1.1.4. Pereţi nestructurali exteriori grei din zidărie sau beton
Lucrările de intervenţie asupra pereţilor nestructurali exteriori grei (din zidărie sau din beton) trebuie să aibă în vedere
atât peretele propriu zis cât şi placajele şi tâmplăriile înglobate.
În cazul panourile de beton mari deteriorarea se manifestă, în principal, prin:
- afectarea parţială sau totală a rosturilor dintre panouri (expulzarea mortarului, a garniturilor sau a masticului) sau
zdrobirea locală a betonului;
- deformarea, smulgerea sau ruperea pieselor de legătură cu structura;
- deformarea sau chiar ruperea panourilor prefabricate.
Măsurile de remediere pot fi următoarele:
361
- intervenţie asupra structurii pentru micşorarea deplasărilor relative de nivel; în general această soluţie nu poate fi
justificată dacă elementele structurale nu prezintă defecţiuni importante;
- modificarea prinderilor panourilor pentru a prelua deplasările relative de nivel;
- remedierea/înlocuirea prinderilor existente dacă acestea au fost avariate.
Alternativ, panourile mari de beton poate fi înlocuite definitiv cu panouri metalice uşoare.
În cazul panourilor nestructurale din zidărie cele mai importante deficienţe care trebuie remediate se referă la
interacţiunea cu structurile în cadre de beton. Astfel sunt necesare:
(a) Reducerea interacţiuni necontrolate între structură şi panourile de zidărie.
Panourile parapet din zidărie prinse între stâlpi, modifică schema geometrică şi statică a cadrului de beton, poate
conduce la apariţia de stâlpi scurţi sau poate schimba schimbă modul de cedare a stâlpilor. Soluţia de intervenţie în acest
caz este demontarea panourilor şi refacerea lor cu rosturi între zidărie şi stâlp. Se iau măsuri pentru împiedicarea
răsturnării panourilor cauzată de acţiunea seismică perpendiculară pe planul lor.
(b) Asigurarea legăturilor (agrafe, ancore) între straturi, în cazul panourilor multistrat cu gol interior.
În cazul panourilor multistrat, lipsa legăturilor dintre straturi poate conduce la desprinderea completă şi căderea unuia
dintre straturi. Acest mod de cedare pune în pericol siguranţa utilizatorilor. În cazul în care prin evaluarea seismică se
constată lipsa legăturilor între straturi, lucrările de intervenţie pot fi:
- desfacerea pereţilor şi refacerea lor cu legături conform prevederilor din reglementările tehnice referitoare la clădirile
noi;
- solidarizarea celor două straturi cu piese metalice introduse în rosturile orizontale ale zidăriei şi blocate la faţa zidului.
F.6.3.1.1.5. Faţade cortină
În cazul faţadelor cortină, lucrările de reabilitare seismică au ca scop principal să se asigure preluarea deplasării
relative de nivel a structurii sub acţiunea cutremurului cu intensitatea corespunzătoare cerinţei fundamentale care trebuie
atinse după intervenţie.
Măsurile care se adoptă depind de deficienţele care generează vulnerabilitatea faţadei:
(a) În cazul în care nu există spaţiu suficient între panourile de sticlă şi scheletul metalic al faţadei este necesară
modificarea dimensiunilor panourilor de sticlă pentru ca acestea să se poată deplasa liber în rama existentă şi/sau
înlocuirea garniturilor şi/sau a masticurilor de etanşare. Dacă se recurge la demontarea şi modificarea dimensiunilor
panourilor se recomandă şi rotunjirea colţurilor acestora, soluţie care şi-a dovedit eficienţa în încercările de laborator.
362
(b) Dacă structura proprie a faţadei cortină nu poate prelua deplasarea relativă de nivel a structurii principale se poate
adopta una dintre următoarele soluţii:
- Se modifică prinderile sau alcătuirea structurii proprii a cortinei, ceea ce implică demontarea şi remontarea faţadei;
soluţia poate fi aplicată în condiţii acceptabile numai în situaţia în care activitatea în clădire este oprită pentru reparaţii sau
consolidări cu caracter de ansamblu pe o durată mai lungă (face parte dintr-un program complex de reabilitare seismică);
- Pe faţadă se montează elemente de construcţie care pot prelua fragmentele de sticlă care cad de la înălţime;
dispozitivele pentru reţinerea cioburilor se realizează, dacă această soluţie este acceptabilă pentru plastica faţadelor, ca:
• elemente adăugate peretelui cortină;
• elemente care fac parte din structura principală (de regulă, la primul sau al doilea nivel peste parter);
- Sticla obişnuită se înlocuieşte cu sticlă "securizată";
- Pe sticlă se aplică o peliculă transparentă/translucidă care nu permite căderea fragmentelor de sticlă nici chiar pentru
valori mari ale driftului
Măsuri similare pot fi aplicate şi pentru alte suprafeţe vitrate: vitrine, ferestre de mari dimensiuni, etc. Astfel în cazul în
care se constată că s-a produs spargerea geamurilor şi eventual deformarea ramelor este necesară modificarea
ferestrelor/uşilor şi a modului de prindere a acestora în elementul de închidere (panou prefabricat, panou de zidărie de
umplutură). La proiectarea intervenţiei se va urmări asigurarea spaţiilor libere în jurul sticlei necesare pentru preluarea
deplasărilor relative de nivel cu aceleaşi condiţii ca si în cazul clădirilor noi.
F.6.3.1.2. Pereţi nestructurali interiori
Pentru reabilitarea seismică a pereţilor despărţitori din zidărie de cărămidă, din beton normal sau din BCA (blocuri sau
fâşii) se pot adopta, după caz, următoarele măsuri:
(a) Fixare la partea superioară pentru a se evita răsturnarea/ruperea sub efectul forţei seismice normale pe planul
peretelui. Fixarea se poate realiza cu profile metalice de tip cornier amplasate la intradosul plăcii, în lungul peretelui. Între
perete şi planşeu se lasă un spaţiu liber pentru a permite deformaţiile verticale ale planşeului (inclusiv cele din curgerea
lentă a betonului). În acest scop corni erele de fixare se prevăd cu găuri ovale. Corni erele (75 x 75 x 6 mm, orientativ) se
prind de planşeu cu buloane de ancoraj (orientativ φ10/50cm). Profilul cornier se dimensionează prin calcul.
Pereţii de compartimentare care nu sunt executaţi pe toată înălţimea etajului se asigură împotriva răsturnării prin
legături cu pereţii perpendiculari (dacă există), rigidizarea cu contraforţi de zidărie, realizarea de centuri de beton armat la
partea superioară prinse de elementele structurale adiacente sau adăugarea unei structuri locale de contravântuire a
363
peretelui din lemn sau metal. Aceşti pereţi nu pot fi fixaţi de tavanul suspendat, dacă există. În cazul structurilor în cadre
de beton armat, centurile nu vor fi legate cu stâlpii.
(b) Înlocuirea cu pereţi uşori, tip gips-carton, cu schelet din lemn sau metalic, legaţi cu structura clădirii astfel încât să
poată prelua deplasările laterale impuse.
Montarea pereţilor noi se face asigurând spaţii laterale libere cu dimensiune suficientă pentru a prelua deplasările
relative de nivel ale clădirii. Aceste spaţii se umplu cu materiale permanent plastice pentru asigurarea etanşeităţii, izolării
fonice şi a protecţiei la foc.
(c) Cămăşuirea pe ambele feţe cu tencuieli armate cu oţel beton, cu fibre sau cu grile polimerice, dacă din calcule
rezultă că nu au capacitatea de rezistenţă necesară.
Soluţia prezintă dezavantajul sporirii greutăţii proprii a peretelui în cazul tencuielilor armate cu bare din oţel. Dacă
peretele este cămăşuit cu ţesătură din polimeri armaţi cu fibre (FRP) nu este necesară îngroşarea tencuielii.
Cămăşuirea se face numai în condiţiile în care zidăria nu a suferit deformaţii sau deplasări importante (ieşirea din plan
sau deschiderea excesivă a rosturilor). Pereţii nestructurali puternic degradaţi se înlocuiesc.
Măsurile de reabilitare seismică a pereţilor de compartimentare se aplică cu prioritate pereţilor aflaţi pe căile de
evacuare şi celor din încăperile care adăpostesc funcţiuni care nu pot fi întrerupte. De asemenea, în muzee sau în
laboratoare se consolidează cu prioritate pereţii de compartimentare care, prin cădere integrală sau parţială, ar putea
distruge exponatele sau aparatura.
F.6.3.1.3. Tavane suspendate şi corpuri de iluminat
Măsurile de reabilitare seismică a tavanelor suspendate au ca scop:
- limitarea oscilaţiilor laterale şi a deplasărilor în plan vertical;
- creşterea rigidităţii scheletului în plan orizontal;
- împiedicarea căderii panourilor din rame.
Pentru limitarea oscilaţiilor tavanului în timpul cutremurului soluţia recomandată este introducerea în nodurile
scheletului a legăturilor diagonale pe patru direcţii în spaţiu (la circa 45o faţă de planul tavanului) şi a unei bare verticale
rigide pentru preluarea deformaţiilor tavanului în plan vertical. Punctele de fixare vor fi amplasate la circa 3.00÷3.50 m
interax pe ambele direcţii. Firele înclinate vor fi fixate de planşeul superior cu ancore post-instalate.
Figura F.6.2. Măsuri pentru limitarea oscilaţiilor tavanelor suspendate
364
Pentru asigurarea rigidităţii tavanului în plan orizontal, se recomandă solidarizarea la intersecţii a riglelor principale ale
scheletului cu cele secundare, prin sudură sau cu şuruburi autofiletante. O altă posibilitate de fixare a tavanelor
suspendate este sudarea scheletului de piesele de închidere (cornierele) montate pe perete. Scheletul se va suda pe
365
două laturi ortogonale, extremităţile opuse fiind proiectate pentru a permite deplasări libere de cel puţin 20 mm. În nici un
caz sudurile nu se vor face pe trei sau patru laturi. Dacă scheletul este suficient de rigid, montarea cornierelor de
închidere şi sudarea riglelor de margine de acestea poate fi, în unele cazuri, o soluţie mai avantajoasă decât montarea
legăturilor înclinate şi a montanţilor rigizi.
Pentru evitarea căderii plăcilor de tavan de pe schelet se recomandă folosirea agrafelor şi clemelor metalice.
În cazul în care tavanele suspendate au suprafeţe mari (orientativ, mai mari decât 250 m 2) sau au cote diferite de
montare, se recomandă fragmentarea acestora cu rosturi. Operaţia de fragmentare implică modificarea locală a
scheletului tavanului şi montarea unor legături suplimentare. Această soluţie trebuie avută în vedere în special în
încăperile care trebuie să rămână operaţionale după cutremur şi în încăperile cu aglomerări de persoane.
Pentru corpurile de iluminat incluse în tavanele suspendate se vor crea spaţii libere pe contur iar sistemul de susţinere
va fi modificat pentru a fi independent de cel al tavanului. Pentru a împiedica deplasările laterale pe cele două direcţii se
montează patru sârme, câte una la fiecare colţ al lămpii, înclinate la circa 45 o faţă de planul tavanului. Sârmele se
ancorează de planşeu cu ancore mecanice sau chimice.
Figura F.6.3. Fixarea separată a corpurilor de iluminat
366
În timpul cutremurului corpurile de iluminat independente pot avea oscilaţii cu amplitudini importante care pot provoca
ciocnirea cu alte obiecte aflate în vecinătate sau chiar căderea lor. Ca măsură de intervenţie se vor elimina toate
obiectele aflate în zona oscilaţiilor probabile iar sistemul de suspendare va fi modificat, prin adăugarea unor legături
laterale, pentru a limita amplitudinea oscilaţiilor laterale şi riscul de cădere a lămpilor.
367
Figura F.6.4. Protecţia corpurilor de iluminat suspendate
F.6.3.2. Procedee specifice de intervenţie pentru instalaţii, utilaje şi echipamente

F.6.3.2.1. Sistemele de conducte
Sistemele de conducte, care asigură transportul fluidelor (lichide/gaze) se reabilitează prin:
(a) Repararea avariilor locale.
Se practică în special în cazul îmbinărilor care au suferit deformaţii datorită cărora şi-au pierdut etanşeitatea (se
produce scurgerea lichidului, pierderea aburului). Implică desfacerea îmbinărilor şi refacerea etanşărilor.
368
(b) Separarea de tavanul suspendat - în special în cazul sistemelor de conducte pentru stingerea incendiilor
(sprinklere).
(c) Modificarea sau refacerea legăturilor existente, prevederea unor legături suplimentare pentru limitarea deplasărilor
laterale.
Figura F.6.5. Legături laterale pentru conducte suspendate
Stabilirea distanţelor între prinderi şi dimensionarea prinderilor se poate face prin calcul astfel încât să fie satisfăcute
cerinţele de siguranţă prevăzute pentru sistemele de conducte noi.
În absenţa unor reglementări tehnice specifice mai restrictive, dimensiunile minime ale canalelor şi conductelor,
începând de la care este necesară prevederea dispozitivelor de blocare a deplasărilor, sunt:
369
- canale dreptunghiulare cu suprafaţa mai mare de 0,55 m2;
- canale circulare cu diametrul mai mare de 70 cm (circa 0,40 m2);
- ţevi cu diametrul mai mare de circa 6,5 cm.
În cazul ţevilor pentru gaze medicale, petrol, aer comprimat etc. se vor prevedea dispozitive de blocare a deplasărilor
în funcţie de reglementările tehnice specifice.
Distanţele maxime de amplasare a dispozitivelor de prindere laterale (transversale) sunt:
• 9,00 m interax şi la fiecare modificare de direcţie şi la capătul traseului pentru canale;
• 12,0 m, pentru ţevi.
Distanţele maxime de amplasare a dispozitivelor de prindere longitudinale sunt:
• 18,0 m, pentru canale;
• 24,0 m, pentru ţevi.
În cazul canalelor suspendate la mai puţin de 30 cm sub elementele structurii la care banda de susţinere este prinsă de
partea superioară a canalului nu sunt necesare prinderi (transversale/longitudinale).
Figura F.6.6. Fixarea transversală a conductelor
370
Prinderile verticale şi cele înclinate se pot realiza atât cu elemente flexibile (cabluri) cât şi cu contrafişe rigide (profile
laminate) sau cu o combinaţie a acestora (de exemplu, bare verticale rigide şi cabluri înclinate).
În cazul conductelor cu trasee frânte este necesar ca fiecare tronson drept să fie prevăzut cu prinderi
transversale/longitudinale (în raport cu axa sa). Pentru tronsoanele scurte se prevăd legături transversale numai la
extremităţi iar pentru cele mai lungi se verifică prin calcul necesitatea unor legături intermediare. Fiecare tronson drept
trebuie să aibă cel puţin o legătură longitudinală. Legăturile amplasate la schimbările de direcţie pot fi considerate că
funcţionează pe ambele direcţii (de exemplu transversal pentru unul dintre tronsoane şi longitudinal pentru tronsonul
perpendicular).
La dimensionarea prinderilor transversale şi longitudinale este necesar să se ţină seama de forţele care sunt generate
de dilatarea/contracţia conductelor provocate de variaţiile de temperatură ale fluidelor transportate.
Dispozitivele omologate pentru împiedicarea deplasărilor laterale ale componentelor/sistemelor suspendate trebuie să
respecte cerinţele reglementărilor tehnice.
(d) Adaptarea prinderilor în cazul conductelor care traversează rosturile între tronsoane adiacente prin:
- eliminarea prinderilor fixe la limita rostului;
- modificarea instalaţiei astfel încât traversarea să se facă numai la subsol (unde deplasările relative sunt
nesemnificative);
- introducerea racordurilor flexibile la fiecare traversare în elevaţie.
În cazul ţevilor sau conductelor cu diametre mici, orientativ sub 200 mm, care în clădirile existente sunt susţinute numai
cu prinderi verticale flexibile (sârme), se poate realiza prin executarea unor măsuri constructive similare celor prevăzute
pentru ţevile noi (conform P 100-1).
F.6.3.2.2. Utilaje şi echipamente aferente instalaţiilor
Principalele cauze de deteriorare la cutremur a utilajelor şi echipamentelor mecanice şi electrice aferente instalaţiilor
sunt răsturnarea, deplasarea laterală sau ruperea suporţilor. În afara deteriorării utilajului sau echipamentului, modificarea
poziţiei conduce în cele mai multe cazuri şi la afectarea sistemelor de conducte care sunt legate de acestea (ruperea
racordurilor).
În cazul utilajelor şi echipamentelor care sunt montate pe planşee fără a fi prinse cu buloane, reducerea riscului de
deplasare se obţine prin fixarea utilajului sau echipamentului de planşeu sau de un perete suficient de rezistent. Dacă
planşeul are grosime mică care nu permite instalarea unor ancore suficient de rezistente, se poate turna un postament
din beton pe care se aşază ulterior utilajul sau echipamentul.
371
Fixarea se realizează cu buloane de ancoraj pentru beton (în cazul planşeelor) sau pentru zidărie (în cazul pereţilor din
zidărie).
Detaliile de fixare depind de alcătuirea utilajului sau echipamentului sau de sistemul de rezemare preconizat de
producătorul respectiv.
Figura F.6.7. Fixarea boilerelor şi rezervoarelor
O categorie importantă de echipamente pentru instalaţii, care prezintă risc seismic ridicat sunt boilerele alimentate cu
gaz. Răsturnarea boilerelor neasigurate poate conduce la ruperea conductei de alimentare cu gaz şi la declanşarea
ulterioară a incendiului. Aceste echipamente se fixează prin coliere de prindere în pereţi structurali (din zidărie sau din
beton) sau nestructurali (din gips carton, de exemplu). În cazul fixării boilerelor mari, orientativ peste 300 litri, de pereţi
nestructurali din gips carton este necesară consultarea prealabilă a furnizorului peretelui, sau verificarea tehnică a
acestuia (verificarea rezistenţei peretelui şi a prinderilor).
372
În cazul utilajelor montate pe izolatori de vibraţii se pot produce deplasări laterale excesiv de mari şi chiar căderea de
pe postament. Pentru limitarea deplasărilor laterale se prevăd piese speciale care menţin posibilitatea de mişcare pe
verticală (este prevăzut un spaţiu liber faţă de utilaj). În cazul echipamentelor cu înălţime mare în raport cu baza, este
necesar să se verifice şi stabilitatea la răsturnare şi capacitatea prinderilor nou introduse de a prelua eforturile de
întindere care rezultă. O altă posibilitate este înlocuirea izolatorilor de vibraţie existenţi cu izolatori de concepţie avansată
care asigură şi limitarea deplasărilor laterale în cazul cutremurului. Se recomandă utilizarea unor piese flexibile de
legătură cu sistemele de conducte sau cu alte utilaje şi echipamente.
Pentru a se asigura funcţionarea sistemelor de rezervă de alimentare cu energie electrică, rafturile pentru acumulatori
vor fi asigurate împotriva răsturnării sau deplasărilor laterale prin elemente de contravântuire şi prinderi rigide de planşeu
(cu buloane de ancoraj) (Figura F.6.8). Între acumulatori şi între acumulatori şi ramă se introduce un strat deformabil,
elastic, pentru evitarea producerii şocurilor în timpul cutremurului. Rezistenţa rafturilor se verifică prin calcul.
Cu sisteme similare se asigură şi stabilitatea rezervoarelor de combustibil.
Figura F.6.8. Asigurarea bateriilor de acumulatori
373
F.6.3.2.3. Instalaţii interioare de transport
În cazul ascensoarelor şi scărilor rulante, lucrările de intervenţie au ca scop eliminarea surselor posibile de accidente şi
urmăresc satisfacerea în cât mai mare măsură a prevederilor P 100-1 pentru echipamentele din clădiri noi.
Pentru ascensoare, documentaţia de intervenţie trebuie să aibă în vedere, în principal, următoarele măsuri:
- prevederea unor piese pentru limitarea deplasărilor cabinei şi a contragreutăţii pentru a se evita ieşirea acestora de pe
şinele de ghidare şi/sau ciocnirea între ele;
- prevederea unor piese pentru limitarea deplasării cablurilor;
- asigurarea utilajelor şi echipamentelor aferente împotriva deplasării/răsturnării.
Pentru scări rulante, documentaţia de intervenţie trebuie să aibă în vedere, în principal, următoarele măsuri:
- verificarea reazemelor şi eventual modificarea lor dacă nu au lungimea necesară;
374
- prevederea unor piese de limitare a deplasărilor pentru a împiedica, astfel, căderea scărilor de pe reazeme.
Pentru cazul în care unele componente ale ascensoarelor sau scărilor rulante nu satisfac cerinţele din P 100-1,
acestea vor fi modificate pe baza documentaţiei elaborate de furnizor sau de un proiectant de specialitate.
F.6.3.2.4. Mobilier şi alte bunuri
Mobilierul profesional se asigură împotriva răsturnării, deplasărilor laterale şi decuplării de sistemele de alimentare
conform prevederilor producătorului şi folosind dispozitivele speciale furnizate de acesta. Nu în toate cazurile mobilierul
profesional este dotat cu sisteme proprii de asigurare împotriva deplasării sau răsturnării în timpul cutremurului. Protecţia
mobilierului profesional din clădirile din clasa de importanţă I reprezintă o condiţie a asigurării funcţionării neîntrerupte a
acestora.
Mobilierul de birou şi sistemele de computere se asigură, împotriva răsturnării sau deplasărilor laterale cu măsuri
simple.
În clădirile cu aglomerări de persoane se recomandă eliminarea tuturor pieselor de mobilier dispuse pe căile de
evacuare, chiar dacă acestea sunt prinse de pereţi şi/sau de planşeu. Se au în vedere şi piesele de mobilier care prin
deplasare sau răsturnare pot împiedica deschiderea completă a uşilor pe căile de evacuare. Prevederea urmăreşte
eliminarea oricăror surse de creare a panicii prin blocarea căilor de evacuare din clădire.
Pentru obiectele de mobilier limitarea deplasărilor şi împiedicarea răsturnării se poate realiza prin ancorarea de
planşeu sau de perete utilizând ancore post-instalate (mecanice sau chimice) şi piese de fixare speciale, în acord cu
specificaţiile producătorului.
Fixarea obiectelor grele de perete se face numai dacă acesta are capacitatea de a prelua forţa laterală aferentă. Nu se
acceptă fixarea mobilierului în pereţii fără rezistenţă suficientă. În această situaţie fixarea mobilierului se face numai după
consolidarea locală a pereţilor. Ori de câte ori este posibil se recomandă prinderea atât de planşeu cât şi de perete.
Ancorarea se face cu bride sau alte tipuri de piese metalice (corniere, de exemplu).
Obiectele aşezate pe mese şi rafturi trebuie asigurate împotriva căderii în cazul unui cutremur dacă prin aceasta se
pune în pericol siguranţa utilizatorilor sau a mediului sau se întrerupe funcţionarea normală a construcţiei pentru clădirile
din clasa I de importanţă şi expunere la cutremur. Se evidenţiază mărfurile de volum mare aşezate pe rafturile centrelor
comerciale, în special a celor aşezate la înălţime, care prin cădere pun în pericol siguranţa utilizatorilor şi blochează căile
de evacuare, substanţele periculoase, medicamentele aşezate în rafturi sau pe mesele de lucru în spitale, laboratoare
sau centre de cercetare, tehnica de calcul în cazul administraţiilor publice centrale sau locale cu rol în intervenţia post
cutremur.
375
Obiectele aşezate pe rafturi pot fi protejate împotriva căderii/răsturnării prin aplicarea unor benzi orizontale de plastic
sau a unor şipci din lemn. Măsura este obligatorie dacă pe raft sunt depozitate substanţe toxice sau inflamabile.
Calculatoarele sau monitoarele se ancorează de masa de lucru sau pereţi.
F.6.3.2.5. Exponate din muzee
Măsurile de reducere a riscului seismic al mobilierului şi obiectelor din muzee au în vedere şi protejarea patrimoniului
cultural, artistic şi istoric. Pierderile care ar putea fi înregistrate în acest domeniu sunt practic irecuperabile şi nu pot fi
cuantificate ca valori materiale. Valorile culturale, artistice şi istorice din clădire se asigură cu ajutorul investitorului sau
personalului de specialitate. Pentru protecţia acestora se utilizează dispozitive de protecţie conform fişelor de produs,
agrementului tehnic şi indicaţiilor producătorului.
F.7. Reabilitarea seismică a clădirilor folosind sisteme de disipare a energiei
F.7.1. Introducere
Prevederile prezentului capitol se referă la reabilitarea seismică a clădirilor folosind sisteme pasive de disipare
energiei. Sistemele pasive de disipare a energiei considerate în acest capitol sunt alcătuite din elemente de tip vâscos
(de ex.: amortizori cu fluid vâscos).
Controlul deplasărilor laterale ale unei clădiri se poate face prin mărirea rigidităţii structurii sau ca prin creşterea
amortizării vâscoase. Creşterea amortizării se poate obţine prin introducerea de amortizori cu fluid vâscos în structura de
rezistenţă a clădirii (amortizorii transformă energia cinetică dată de forţele exterioare căldură).
Sistemele de disipare a energiei seismice prin amortizare vâscoasă sunt adecvate pentru structuri relativ flexibile.
Pretabilitatea structurilor flexibile la echiparea cu sisteme de amortizori cu fluid vâscos rezultă din faptul că amortizarea
vâscoasă este proporţională cu viteza relativă între capetele amortizorilor, viteză relativă ce creşte odată cu creşterea
flexibilităţii structurii. Amortizorii cu fluid vâscos se pot introduce diagonal în ochiurile de cadru ale structurii de rezistenţă,
sau în contravântuiri de tip chevron.
Sporirea fracţiunii din amortizarea critică reduce amplitudinea răspunsului structural şi este eficientă pentru evitarea
fenomenului de rezonanţă (determinată de apropierea dintre perioada de vibraţie a structurii şi perioada predominantă de
mişcare a terenului în timpul cutremurelor puternice.
În proiectarea sistemelor de disipare a energiei vor fi considerate condiţiile de mediu ce includ vântul, efectul
îmbătrânirii, curgerea lentă, oboseala, umezeala, temperatura mediului interior şi cea a mediului exterior.
F.7.2. Cerinţe generale
376
Modelul structural de calcul al clădirii reabilitate seismic conţine distribuţia în plan şi pe verticală a elementelor de
disipare a energiei.
Elementele de disipare a energiei trebuie să fie capabile să susţină viteze mai mari decât cele maxime calculate pentru
cutremurul de proiectare în conformitate cu următoarele criterii:
(a) Dacă într-o direcţie principală, la orice nivel al clădirii, sunt prevăzute patru sau mai multe elemente de disipare a
energiei, cu minimum două elemente amplasate de o parte şi de alta a centrului de rigiditate al nivelului în direcţia
considerată, toate elementele de disipare a energiei vor fi capabile să susţină forţa asociată cu o viteză sporită cu 30%
faţă de viteza de proiectare a elementului de disipare a energiei;
(b) Dacă într-o direcţie principală, la orice nivel al clădirii sunt prevăzute mai puţin de patru elemente de disipare a
energiei, sau sunt prevăzute mai puţin de două elemente amplasate de o parte şi de alta a centrului de rigiditate al
nivelului în direcţia considerată, toate elementele de disipare a energiei vor fi capabile să susţină forţa asociată cu o
viteză dublă faţă de viteza de proiectare a elementului de disipare a energiei.
Factorii de comportare q pentru clădirile reabilitate seismic folosind elemente de disipare a energiei seismice se vor lua
conform prevederilor din P 100-1 şi P 100-3, considerând tipologia structurală a clădirii neechipate cu elemente de
disipare a energiei.
Fracţiunea de amortizare critică adiţională indusă de elementele de disipare a energiei se limitează superior la 30%
pentru modul fundamental de vibraţie al clădirii. Valori mai mari ale fracţiunii de amortizare critică nu mai sunt eficiente din
punct de vedere tehnic si economic pentru reducerea răspunsului seismic al clădirii.
F.7.3. Modelarea elementelor de disipare a energiei
Elementele de disipare a energiei dependente de viteză (de tip vâscos) introduse în elementele structurale vor fi
modelate folosind modelul Maxwell în care componenta vâscoasă (amortizorul) este legată în serie cu componenta
elastică (resortul).
Forţele ce se produc în elementele de disipare a energiei de tip vâscos, dependente de viteza relativă pe direcţie
axială între cele două capete ale elementelor, se calculează cu relaţia:
377
unde:
F forţa de amortizare;
v viteza relativă pe direcţie axială între capetele elementului de disipare a energiei;
C constanta de amortizare;
α constanta exponenţială care, pentru aplicaţii seismice uzuale, are valori cuprinse între 0,3 şi 1,0. Pentru cazul α=1 se
consideră o amortizare liniară (element disipativ liniar), în timp ce pentru α≠1 se consideră o amortizare neliniară
(element disipativ neliniar).
Atunci când elementele de disipare a energiei sunt folosite în paralel cu elemente de izolare a bazei pentru modelare
se foloseşte modelul Kelvin în care componenta vâscoasă (amortizorul) este legată în paralel cu componenta elastică
(resortul).
F.7.4. Spectrul de răspuns elastic pentru diferite fracţiuni din amortizarea critică
Spectrul de răspuns elastic pentru o altă fracţiune din amortizarea critică, £ef, diferită de cea convenţională, ξ0 = 5%, se
poate obţine prin utilizarea următoarei relaţii de conversie a ordonatelor spectrale:
unde:
Se(T)ξ0 = 5% spectrul de răspuns elastic pentru componentele acceleraţiei terenului în amplasament corespunzător
fracţiunii din amortizarea critică convenţională, ξ0=5%;
Se(T)ξef spectrul de răspuns elastic pentru componentele acceleraţiei terenului în amplasament corespunzător unei alte
fracţiuni din amortizarea critică, ξef ≠ ξ0=5%;
η factorul de corecţie ce ţine cont de amortizare, determinat cu relaţia:
378
În cazul proiectării soluţiilor de reabilitare seismică a clădirilor care utilizează sisteme de disipare a energiei, fracţiunea
din amortizarea critică, ξef, este determinată cu relaţia:
unde:
ξs fracţiunea din amortizarea critică adiţională (suplimentară), exprimată în procente, ce cuantifică amortizarea
vâscoasă provenită din utilizarea elementelor vâscoase de disipare a energiei, calculată cu relaţia:
unde:
Es energia maximă de deformaţie elastică a sistemului structural într- un ciclu de mişcare;
Ed energia disipată într-un ciclu de mişcare prin amortizare vâscoasă provenită din utilizarea elementelor vâscoase de
disipare a energiei, Figura F.7.1;
379
ξ0 fracţiunea din amortizarea critică pentru structura neechipată cu sisteme de disipare a energiei, considerată 5%.
Figura F.7.1. Energia disipată prin amortizare vâscoasă într-un ciclu de mişcare, Ed şi energia maximă de deformaţie
elastică, Es
F.7.5. Cerinţe suplimentare

Prin proiectare se va demonstra că introducerea sistemelor de disipare a energiei nu conduce la formarea unui
mecanism de cedare defavorabil pentru clădirile reabilitate seismic.
Calculul structural al clădirii reabilitate seismic va ţine cont de eventualele modificări în relaţiile forţă-viteză-deplasare
produse de variaţiile temperaturii ambientale şi de ridicarea temperaturii elementelor de disipare a energiei în timpul
cutremurului.
Prin proiectare se va asigura spaţiul de acces pentru inspecţia şi eventuala înlocuire a elementelor de disipare a
energiei.
380
Pentru clădirile reabilitate seismic cu elemente de disipare a energiei este necesară verificarea proiectului de către
specialişti cu experienţă în analiza seismică, în teoria şi aplicaţiile metodelor de disipare a energiei. In procesul de
revizuire al proiectului se vor considera următoarele aspecte:
- Proiectarea preliminară, inclusiv dimensionarea elementelor de disipare a energiei;
- Testarea prototipurilor conform instrucţiunilor de mai jos;
- Proiectul final al clădirii reabilitate şi notele de calcul.
Proiectantul va stabili un program de mentenanţă şi de testare a elementelor de disipare a energiei în vederea
asigurării unui răspuns performant al acestora pe durata de serviciu proiectată. Prin programul de testare se va lua în
considerare fenomenul de oboseală a elementelor de disipare a energiei şi/sau a componentelor acestora. Oboseala se
poate manifesta la un număr redus de cicluri, în cazul acţiunii cutremurului, sau la un număr mare de cicluri, în cazul
acţiunii vântului.
Testele vor fi efectuate pentru a:
- confirma caracteristicile de amortizare şi relaţiile forţă-viteză-deplasare a elementelor de disipare a energiei folosite în
proiectare;
- demonstra robusteţea elementelor la excitaţii seismice extreme.
Proiectantul va stipula criterii de acceptanţă explicite pentru valorile caracteristicilor de amortizare obţinute din teste.
Aceste criterii vor reflecta valorile considerate in proiectare, vor ţine cont de variaţiile posibile ale proprietăţilor de material
şi vor furniza valori limită ale răspunsului în afara cărora elementele de disipare a energiei vor fi considerate
necorespunzătoare.
Testele se vor realiza pe prototipuri ale elementelor de disipare a energiei. Procedurile de fabricaţie şi procedurile de
control ale calităţii folosite în fabricarea prototipurilor vor fi identice cu cele folosite în fabricarea elementelor de disipare a
energiei.
Testarea prototipurilor se va face pentru fiecare tip de element de disipare a energiei şi pentru un număr minim de
două elemente în mărime naturală din fiecare tip. Un tip de element de disipare a energiei este definit de forţa vâscoasă
maximă capabilă, de constanta de amortizare, de exponentul vitezei şi de deplasarea pe direcţie axială maximă capabilă
între capetele elementului de disipare a energiei. Prototipurile testate nu vor fi folosite în procesul de construcţie fără
aprobarea scrisă a proiectantului.
Relaţia forţă-deplasare-timp pentru fiecare ciclu de testare va fi achiziţionată digital şi va fi înregistrată electronic.
Secvenţele de testare ale prototipurilor cuprind următoarele:
381
- Fiecare element testat va fi încărcat cu un număr de cicluri egal cu cel aşteptat pe durata de serviciu a clădirii din
acţiunea vântului luată cu valoarea de calcul, dar nu mai puţin de 2000 de cicluri complete de încărcare-descărcare la
amplitudini ale deplasării aşteptate din acţiunea vântului cu valoare de calcul; frecvenţa de încărcare va fi egală cu
inversul perioadei fundamentale a clădirii reabilitate, ƒ1;
- Fiecare element testat va fi încărcat cu 20 de cicluri complete de încărcare- descărcare la amplitudini ale deplasării
aşteptate în timpul cutremurului de proiectare; frecvenţa de încărcare va fi egală cu inversul perioadei fundamentale a
clădirii reabilitate, ƒ1.
Dacă relaţia forţă-deplasare a elementelor de disipare a energiei se modifică cu mai mult de 15% atunci când frecvenţa
de testare ƒ1 se modifică de la 0,5 ƒ1 la 2,0 ƒ1, testele de mai sus se vor efectua la frecvenţe egale cu 0,5 ƒ1, ƒ1 şi 2,0 ƒ1.
Performanţa prototipurilor testate conform celor specificate mai sus este considerată satisfăcătoare dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
- Pentru fiecare test efectuat, forţa maximă pentru un prototip şi pentru orice ciclu, nu diferă cu mai mult de 15% faţă de
forţa maximă calculată ca medie din toate ciclurile de testare ale prototipului;
Notă:
Limita de 15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin calcul că aceasta nu are un efect
defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate seismic.
- Pentru fiecare test efectuat, aria buclei de histerezis, Ed, pentru un prototip şi pentru orice ciclu, nu diferă cu mai mult
de 15% faţă de aria buclei de histerezis calculată ca medie din toate ciclurile de testare ale prototipului.
Notă:
Limita de 15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin calcul că aceasta nu are un efect
defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate seismic.
- Sunt îndeplinite criteriile de acceptanţă conform celor stabilite mai sus.

F.8. Reabilitarea seismică a clădirilor prin izolarea seismică a bazei
Prevederile date în acest capitol sunt întocmite la nivel de principii şi măsuri generale.
F.8.1. Aspecte generale. Domeniu de aplicare
Izolarea seismică reprezintă o metodă de îmbunătăţire a performanţelor seismice ale construcţiilor existente, prin
reducerea cerinţelor seismice ale elementelor acestora. În acest scop se interpun, de regulă, între baza structurii şi
382
fundaţie dispozitive de izolare cu rigiditate laterală mică. Se obţine o perioadă fundamentală de vibraţie mult mai mare
decât perioada construcţiei cu baza fixă şi decât a componentelor dominante ale mişcării terenului. Sistemul de izolare se
deformează numai în modul fundamental şi nu transmite structurii energia asociată modurilor superioare ale mişcării
terenului.
Deformarea ansamblului izolatori-structură este reprezentată schematic în Figura F.8.1.
Figura F.8.1. Deformarea ansamblului izolatori-structură
Izolarea seismică prezintă importante avantaje în raport cu metodele tradiţionale de consolidare, cum sunt:
- controlul răspunsului seismic al clădirii cu un grad înalt de încredere;
- obţinerea unui nivel de performanţă (siguranţă) superior;
- reducerea cerinţelor seismice ale structurii (forţe şi deplasări relative de nivel);
- reducerea cerinţelor seismice ale componentelor ne structurale, şi ale elementelor adăpostite în clădiri de toate
tipurile.
Izolarea bazei este o metodă de intervenţie mai scumpă decât metodele de consolidare de tip curent. Evaluată pe
termen lung, ţinând seama şi de intervenţiile necesare post seism, metoda poate fi în multe situaţii preferabilă.
Se recomandă mai cu seamă la construcţiile de patrimoniu, în intenţia de a reduce cât mai mult măsurile de intervenţie
asupra suprastructurii care să afecteze elementele de valoare istorică ale clădirii sau la construcţiile foarte importante,
care trebuie să rămână funcţionale după atacul unor cutremure puternice.
383
De asemenea este indicat să se aplice izolarea bazei la construcţii din materiale neductile, dificil de consolidat prin alte
procedee, cum sunt construcţiile din zidărie nearmată.
Rezultatele intervenţiei prin izolarea bazei pot fi îmbunătăţite prin asocierea acesteia cu introducerea de amortizori care
suprimă eventualele efecte de rezonanţă şi reduc durata oscilaţiei. Această măsură se recomandă în special în cazul
zonelor seismice cu perioade caracteristice înalte.
F.8.2. Cerinţe fundamentale
Cerinţele fundamentale ale proiectării măsurilor de intervenţie prin izolarea bazei clădirilor sunt cele specificate în
P100-3. De regulă, atunci când se aplică izolarea bazei, cerinţele fundamentale ale proiectării sunt similare celor pentru
clădiri noi din aceiaşi clasă de importanţă expunere la cutremur. Atunci când se utilizează izolarea seismică pentru
construcţii importante, sistemul structural se dimensionează şi pentru a se asigura stabilitatea locală şi generală la
deplasările laterale produse de cutremurul maxim credibil din amplasament (MCE) (Starea Limită de Prevenire a
Prăbuşirii - CPLS). Acest cutremur corespunde unui interval mediu de recurenţă de 1000 ani. Parametrii acţiunii seismice
de proiectare corespunzătoare acestui interval mediu de recurenţă se determină prin studii de hazard.
Condiţiile de mai sus se consideră satisfăcute dacă:
(a) În cazul SLS, construcţia nu va fi degradată, comportându-se esenţial elastic. În termeni de deplasare aceasta
înseamnă limitarea deplasărilor relative de nivel la 0,3%.
(b) În cazul ULS, se acceptă incursiuni moderate în domeniul inelastic de deformaţie, valoarea indicelui de ductilitate la
deplasare se limitează superior la 2. Valorile deplasărilor relative de nivel se limitează la 1,0%.
(c) În cazul CPLS, sistemul izolant trebuie să suporte deplasările impuse de MCE, fără a pierde capacitatea de a
suporta încărcarea verticală a construcţiei. Poate fi necesară înlocuirea izolatorilor după cutremur, dar capacitatea
structurii care susţine izolatorii nu trebuie depăşită.
Structura existentă vulnerabilă seismic, eventual degradată, trebuie reparată şi întărită minimal, dacă este cazul, pentru
a suporta deplasările relative indicate la (a), (b) şi/sau (c).
F.8.3. Oportunitatea introducerii izolatorilor seismici
Oportunitatea izolării bazei se evaluează pe baza criteriilor următoare:
(a) Criterii structurale:
(i) Flexibilitatea (rigiditatea) structurii existente.
Izolarea seismică a bazei construcţiilor este mai eficientă când perioada fundamentală a clădirii izolate poate fi mărită
cu cca 2,0 secunde dincolo de perioada corespunzătoare răspunsului maxim (perioada Tc a spectrului de răspuns elastic
384
al acceleraţiilor absolute). De ceea, izolarea bazei produce rezultate mai bune în cazul construcţiile rigide. Construcţiile
flexibile, cu perioada fundamentală a oscilaţiilor proprii peste 1,5 - 2,0 sec, se pretează mai puţin pentru izolarea bazei.
(ii) Rezistenţa structurii existente.
Dacă în urma izolării bazei, cerinţele seismice depăşesc capacitatea de rezistenţă a unor elemente ale structurii
existente este necesară şi consolidarea elementelor structurii. Dacă intervenţiile necesare sunt limitate la câteva
elemente slabe, iar măsurile de consolidare nu sunt excesive, soluţia izolării seismice rămâne acceptabilă. În caz contrar,
soluţia de izolare a bazei urmată de măsuri de intervenţie extinse în suprastructură poate să nu fie viabilă economic.
(b) Criterii constructive:
(i) Distanţa faţă de clădirile existente.
Deplasările laterale ale sistemului izolat se consumă în cea mai mare parte la nivelul planului de izolare ceea ce
necesită existenţa unui spaţiu perimetral liber. Dacă acest spaţiu perimetral nu poate fi asigurat, soluţia nu poate fi
aplicată. Este necesar un spaţiu pentru execuţia excavării şi a incintei.
(ii) Existenţa subsolului.
Izolatorii au o înălţime relativ importantă la care se adaugă înălţimea structurii (de regulă grinzi rigide sau placă groasă)
necesară pentru repartizarea încărcărilor. Astfel, montarea izolatorilor necesită un anumit spaţiu.
Dacă clădirea dispune de subsol, aceştia pot fi montaţi la acest nivel, consumând o parte însemnată din spaţiul util al
acestuia. În caz contrar sunt necesare excavaţii suplimentare pentru a plasa izolatorii, fundaţiile acestora şi structura de
distribuţie a încărcărilor de deasupra acestora.
(iii) Accesul pentru execuţia şi întreţinerea izolatorilor.
La proiectarea sistemului de izolare trebuie asigurat acces permanent pentru montarea şi întreţinerea ulterioară a
izolatorilor.
F.8.4. Probleme specifice de proiectare
Informaţiile din această secţiune se referă la situaţia în care planul în care se montează izolatorii se află în apropierea
bazei structurii.
Imediat deasupra izolatorilor se realizează o structură rigidă şi rezistentă capabilă să transmită încărcările verticale şi
laterale la izolatori, evitând supraîncărcarea vreunui dispozitiv de izolare. Sub interfaţa de izolare se realizează o
structură rigidă şi rezistentă, capabilă să transfere forţele laterale de la dispozitivele izolatoarelor la teren. Cele două
structuri de transfer pot fi alcătuite din elementele structurii existente, consolidate sau nu, după caz, sau pot fi nou
realizate.
385
Pentru a limita eforturile cauzate de excentricitatea dintre punctele de aplicaţie a forţelor de compresiune de la cele
două feţe ale izolatorilor şi pentru a împiedica apariţia unor tendinţe de instabilitate, dimensiunile şi proporţiile izolatorilor
(raportul între înălţime şi diametrul secţiunii orizontale) vor fi stabilite adecvat.
Transmiterea încărcărilor de la clădirea existentă la noile reazeme reprezintă o problemă esenţială a proiectării
măsurilor de intervenţie cu izolarea bazei.
Aceste probleme de proiectare esenţiale implică conceperea unor detalii potrivite pentru:
- modificarea traiectoriei forţelor verticale şi sprijinirea adecvată a construcţiei existente;
- tăierea stâlpilor sau pereţilor la bază;
- executarea unor fundaţii noi;
- executarea unei structuri orizontale de transfer deasupra izolatorilor;
- instalarea izolatorilor;
- transferarea încărcării verticale la izolatori fără deplasări care să degradeze suprastructura.
O problemă specială de proiectare o reprezintă preluarea eventualelor forţe de întindere de la interfaţa izolatorilor cu
structura.
Izolatorii cu cauciuc natural sunt prea puţin rigizi şi prea puţin rezistenţi la eforturi de întindere pentru a putea conta că
pot prelua asemenea forţe.
De asemenea, izolatorii cu miez de plumb sunt creditaţi cu o capacitate limitată de a prelua întinderea.
Ca urmare, proiectarea izolatorilor şi a structurilor de beton ataşate acestora trebuie să urmărească minimizarea sau
chiar anularea forţelor de întindere din izolatori, prin angajarea spaţială a elementelor de deasupra lor sau chiar prin
mărirea greutăţii acestora.
Datorită faptului că fiecărui tip de izolator îi corespund soluţii diferite pentru detaliile de execuţie, cunoaşterea
caracteristicilor izolatorilor este esenţială şi din acest motiv alegerea tipului de izolator şi a furnizorului trebuie făcută încă
din primele faze de proiectare.
Pentru ca sistemul de izolare să fie eficient, elementele construcţiei nu trebuie să intersecteze planul de izolare.
Scările de intrare trebuie să lucreze în consolă sau trebuie să fie rezemate pe suporţi alunecători, iar instalaţiile trebuie
să aibă legături flexibile.
Pe perimetrul clădirii trebuie creat un spaţiu liber, acoperit cu grătare sau plăci, astfel detaliate încât să se nu pătrundă
în spaţiul respectiv pe durata cutremurelor şi să nu se afecteze deplasarea liberă pe orizontală a izolatorilor.
386
Se recomandă elementele de compartimentări şi alte elemente de arhitectură să fie realizate din plăci de gips-carton şi
astfel detaliate încât să urmărească deplasările SLS fără a necesita reparaţii. Unele elemente pot fi selectate pentru a fi
sacrificate şi înlocuite.
Puţurile de lift necesită o soluţie specială. Soluţia cea mai potrivită constă în suspendarea cajelor de lift de structura de
deasupra interfeţei de izolare, asigurând un spaţiu liber suficient de jur împrejurul lor, sub planul de izolare.
F.8.5. Metodologia de proiectare şi calcul a intervenţiei bazate pe izolare seismică
Calculul structurilor existente la care se aplică izolarea bazei se efectuează conform prevederilor date în P 100-1,
împreună cu completările date în continuare.
Dimensionarea sistemului de izolare urmăreşte controlul acceleraţiilor transmise structurii, limitarea deplasărilor impuse
izolatorilor sau să realizeze o acordare cât mai favorabilă a celor două categorii de cerinţe.
F.8.5.2. Etapele proceselor de proiectare
Procesul de proiectare este constituit din următoarele etape principale
(i) Stabilirea concepţiei de intervenţiei;
(ii) Selectarea iniţială a izolatorilor;
(iii) Calculul structural preliminar;
(iv) Determinarea cerinţelor seismice;
(v) Dimensionarea preliminară a izolatorilor;
(vi) Calculul structural detaliat;
(vii) Stabilirea parametrilor de detaliu ai izolatorilor şi amortizorilor;
(viii) Verificarea răspunsului seismic al construcţiei consolidate prin calcul dinamic inelastic recomandat în anumite
situaţii.
F.8.5.3. Selectarea iniţială a izolatorilor
Rezultatele calculului sunt influenţate semnificativ de valorile parametrilor care descriu proprietăţile izolatorilor (a
materialelor din care sunt realizate acestea). Ca urmare, trebuie considerate mai multe ipoteze privind aceste proprietăţi,
pe baza informaţiilor oferite de furnizor privind variabilitatea acestor caracteristici, cu factori cum sunt modul de fabricaţie,
natura şi intensitatea încercării, gradul de uzură, vârsta. Alegerea sistemului de izolare include şi alegerea dimensiunilor
iniţiale şi a proporţiilor izolatorilor (raportul dintre înălţimea şi dimensiunea bazei) şi a dispunerii izolatorilor în planul
387
construcţiei. Raportul între mărimea încărcării verticale şi rezistenţa la compresiune a izolatorilor constituie criteriul
principal pentru dimensionarea izolatorilor.
Dispunerea finală a izolatorilor rezultă în urma unui proces de optimizare care urmăreşte limitarea excentricităţilor la
nivelul sistemului de izolare, a excentricităţii dintre acesta şi suprastructură şi evitarea dezvoltării eforturilor de întindere în
izolatori.
F.8.5.4. Construirea modelului de calcul
Modelul de calcul se întocmeşte pe baza prevederilor date în P 100-1. Dacă sunt îndeplinite condiţiile date în din P
100-1, se pot adopta modele şi procedee de calcul simplificate.
Pentru dimensionarea preliminară a izolatorilor se poate aplica modelul simplificat definit de caracteristicile următoare:
(a) Sistemul alcătuit din ansamblul izolatorilor şi suprastructura clădirii se echivalează cu un sistem cu un grad de
libertate, caracterizat de rigiditatea secantă şi factorul de amortizare echivalente răspunsului neliniar al izolatorilor;
(b) Factorul de amortizare vâscoasă echivalentă amortizării histeretice a sistemelor cu izolatori cu cauciuc, plumb sau
cu frecare, caracterizate de comportare biliniară se poate determina cu relaţia:
în care:
ξh amortizarea vâscoasă echivalentă;
Fy forţa de curgere a sistemului izolator;
Fmax forţa maximă impusă sistemului de izolare;
dmax deplasarea maximă impusă sistemului;
dy deplasarea la curgere.
Modelul se bazează pe ipoteza că suprastructura este rigidă, acceptabilă dacă sistemul izolat are o perioadă efectivă
cel puţin de 3 ori mai mare decât perioada fundamentală a structurii fixate la bază.
F.8.5.5. Evaluarea cerinţelor seismice
388
Cerinţele seismice se cuantifica prin spectrele răspunsului seismic, în cazul utilizării calculului structural prin metoda de
calcul modal cu spectre de răspuns sau prin accelerograme specifice amplasamentului în cazul utilizării calculului dinamic
liniar sau neliniar.
Spectrele răspunsului elastic de acceleraţie Se(T) se stabilesc conform P 100-1. Se determină spectre specifice stărilor
limită SLS şi ULS. Asigurarea diferită pentru clădirile aparţinând diferitelor clase de importanţă se face prin multiplicarea
ordonatelor spectrului cu factorul γI,e. Spectrele corespunzătoare diferitelor valori ale factorului de amortizare se obţin prin
utilizarea factorului de corecţie η, dat în P 100-1.
În vederea efectuării calculului dinamic se selectează cel puţin 3 accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare.
Spectrele de deplasare se obţin din spectrele de acceleraţie pe baza procedeului dat în P 100-1, utilizând relaţia:
în care:
Sd deplasarea pseudo-spectrale;
Sa acceleraţia spectrală;
ω pulsaţia sistemului.
F.8.5.6. Dimensionarea preliminară a izolatorilor
Pentru dimensionarea preliminară a sistemului de izolatori se aplică procedee de calcul bazate pe utilizarea spectrelor
bipartite ale răspunsului seismic şi a curbei forţă-deplasare laterală a structurii izolate, construite pentru un sistem cu un
grad de libertate echivalent. Metoda este denumită în mod curent metoda spectrului capacităţii.
Spectrele bipartite ale răspunsului seismic se obţin reprezentând într-un sistem de coordonate Sa - Sd valorile spectrale
ale acceleraţiei şi deplasării. Se obţine familia de spectre, fiecare corespunzând unei anumite valori a factorului de
amortizare, ξh. Variabila, perioada de oscilaţie a sistemului cu un grad de libertate a modelului simplificat (a se vedea
F.8.5.4), este reprezentată de drepte care trec prin originea sistemului de axe, având diferite înclinări.
Se alege preliminar o valoare a factorului de amortizare. O valoare iniţială potrivită este 20%.
Stabilirea cerinţelor pentru sistemul de izolare ales implică efectuarea următoarelor operaţii:
389
(i) construirea curbei forţă-deplasare pentru sistemul izolat şi suprapunerea acesteia peste familia de spectre bipartite;
(ii) evaluarea în primă aproximaţie a cerinţelor seismice corespunzător punctului aflat la intersecţia curbei capacităţii cu
spectrul pentru valoarea iniţială a factorului de amortizare, ξ = 20%;
(iii) corectarea aproximaţiei iniţiale a factorului ξh > pe baza relaţiei (F.8.1), în care dmax şi Fmax corespund coordonatelor
punctului de intersecţie determinat în etapa (ii).
Operaţiile (ii) şi (iii) se repetă până când diferenţa dintre valorile ξh din două iteraţii succesive se înscriu în limitele de
toleranţă admise.
Punctul de intersecţie al curbei capacităţii cu curba spectrală corespunzătoare factorului ξ h astfel obţinut, determină
valorile cerinţelor seismice de forţă şi deplasare.
Figura F.8.2. Curbă spectrală
Procedeul se aplică în acelaşi mod pentru SLS şi ULS.
390
Forţa seismică transmisă suprastructurii se distribuie la nivelul etajelor pe baza relaţiei dată în cap. 11 din P 100-1 şi se
determină într-o estimare preliminară eforturile în elementele acesteia.
Se controlează eficacitatea intervenţiei prin izolarea bazei, prin verificarea îndeplinirii unor obiective asociate
răspunsului la întrebări cum sunt:
(i) Se îndeplinesc condiţiile structurale pentru SLS?
(ii) Izolatorii pot urmări cerinţele de deplasare la ULS fără să se rupă, iar deplasările laterale ale acestora se pot înscrie
în spaţiul rezervat pe conturul clădirii?
(iii) Sistemul de izolare reduce suficient de mult acceleraţia transmisă suprastructurii?
(iv) Suprastructura, aşa cum este realizată, poate prelua eforturile în domeniul elastic?
(v) Dacă răspunsul la (iv) este negativ, incursiunile în domeniul inelastic sunt suficient de mici pentru a nu depăşi
capacitatea de deformare a elementelor existente şi dacă nu, care este amploarea măsurilor necesare de consolidare ale
suprastructurii.
Dacă răspunsul la întrebări nu este satisfăcător se va reconsidera aranjamentul iniţial izolatorilor şi procesul de
proiectare preliminară se repetă.
F.8.5.7. Calculul detaliat al structurii
Calculul detaliat al structurii se realizează cu modelele şi metodele prevăzute în cap. 11 din P 100-1.
În cazul construcţiilor regulate se admite utilizarea modelelor condensate, care echivalează structura cu o consolă cu
mase concentrate la nivelul planşeelor, cu proprietăţi echivalente de deformare şi de rezistenţă la fiecare nivel.
Modelul condensat al structurii se obţine prin calculul static neliniar (biografic) al acesteia, care permite stabilirea
relaţiei forţă laterală - deplasare la fiecare nivel.
Pentru sistemele de izolare cu comportare inelastică, dispozitivele izolatoare vor fi modelate utilizând rigiditatea
secantă pentru nivelul de deplasare aşteptat. Calculul implică iteraţia până la obţinerea convergenţei. Modelul va
cuprinde şi amortizori, necesari în multe din cazuri.
În cazul în care centrele de rigiditate şi de rezistenţă ale sistemului de izolare ale suprastructurii nu sunt aliniate în
interiorul unei distanţe de 5% din dimensiunea clădirii perpendiculare pe direcţia atacului seismic, sau/şi dacă structura
situată deasupra planului de izolare nu satisface criteriile date în cap. 11 din P 100-1, pentru aplicarea metodei
simplificate de calcul, trebuie utilizate modele şi metode complete, în măsură să evidenţieze mai riguros efectele de
torsiune generală.
F.8.5.8. Proiectarea de detaliu a măsurilor de intervenţie
391
În această etapă vor fi detaliate toate aspectele de realizare a sistemului de izolare şi cele referitoare la eventualele
măsuri necesare de consolidare a structurii iniţiale.
Se va acorda o atenţie particulară efectelor rezultate din deplasarea izolatorilor, inclusiv efectele de ordinul 2.
În această fază se stabilesc toate datele privind caracteristicile izolatorilor şi amortizorilor pe baza specificaţiilor
furnizorilor selectaţi.
Obiective majore ale acestei faze le constituie:
- proiectarea sistemului de sub planul de izolare rigid şi rezistent care transmite încărcările la terenul de fundare;
- proiectarea sistemului de rezemare al structurii situat deasupra planului de izolare, care să asigure rolul de diafragmă
orizontală în distribuirea forţelor orizontale şi în acelaşi timp, să transmită încărcările verticale izolatorilor;
- realizarea spaţiului necesar în jurul perimetrului clădirii care să permită deplasările laterale seismice ale izolatorilor;
- realizarea unor legături adecvate, flexibile pentru instalaţiile şi conductele clădirii, care să nu fie afectate de deplasările
laterale ale izolatorilor.
Este indicat ca performanţele izolatorilor să fie verificate prin teste.
Proiectul măsurilor de intervenţie va fi însoţit de un proiect de tehnologie care va preciza succesiunea operaţiilor şi va
detalia modul de execuţie al fiecăruia.
Probleme speciale pe care trebuie să le rezolve acest proiect sunt asigurarea accesului pentru montarea izolatorilor şi
realizarea transferului încărcărilor verticale al clădirii la sistemul izolatorilor.
ANEXA G
Comentarii
În această anexă se regăsesc comentarii asupra prevederilor părţii normative a codului P100-3. Se reia structura de
titluri a codului şi anexelor A, B, C, D şi E, cu particula "G." adăugată fiecărui titlu. Se introduc comentarii la unele
paragrafe. Numărul paragrafului comentat este reţinut la începutul fiecărui comentariu.
G.1. Generalităţi
G.1.1. Obiect şi domeniu de aplicare
(4) P100-3 este cod subsecvent codului P100-1. Principiile privind proiectarea seismică a clădirilor noi se vor utiliza
principii de referinţă la evaluarea seismică a clădirilor existente.
392
(7) Pentru evaluarea seismică a construcţiilor cu funcţiuni speciale (de exemplu, platforme maritime, poduri, baraje,
diguri, coşuri de fum, rezervoare, silozuri, turnuri de răcire şi altele asemenea) pot fi utilizate parţial, cu caracter
informativ, unele prevederi ale codului P100-3 în condiţiile în care acestea nu contravin prevederilor documentelor
normative specifice.
(9) Pentru evaluarea riscului seismic pentru populaţii sau grupuri de clădiri se vor utiliza proceduri specifice de evaluare
rapidă care să asigure caracterul unitar al evaluării seismice pentru toate clădirile. Clasificarea clădirilor din punct de
vedere al susceptibilităţii de avariere la acţiuni seismice se face pe baza evaluării seismice unitare utilizând aceleaşi
proceduri de evaluare şi având în vedere cerinţe fundamentale identice. Evaluare seismică pe baza codurilor de evaluare
aflate în vigoare în diferite perioade nu poate fi utilizată pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilităţii
de avariere la acţiuni seismice.
(11) Anexele normative ale P100-3 (A, B, C, D şi E) se referă la clădirile cu structura realizată din beton, oţel sau
zidărie. Pentru evaluarea seismică a clădirilor cu structura din alte materiale se pot utiliza prevederile normative din
capitolele 1-8 din P100-3 împreună cu reglementările tehnice specifice pentru proiectare.
(12) Aceste clădiri au, de regulă, susceptibilitatea cea mai ridicată de avariere la acţiuni seismice severe şi trebuie
prioritizate în cadrul programelor de punere în siguranţă a fondului construit.
(13) Expertizarea tehnică a clădirilor nu necesită întotdeauna evaluarea seismică. În cazul în care evaluarea seismică
nu este necesară, nu se aplică prevederile P100-3. Dacă asupra unei clădiri existente se execută lucrări de construcţie,
evaluarea seismică trebuie făcută în cazul în care, prin lucrările executate, se schimbă semnificativ rigiditatea, rezistenţa
sau capacitatea de deformare sub acţiuni seismice sau când se modifică semnificativ masa clădirii. Orientativ,
schimbarea masei unei clădirii cu 1-2% nu necesită evaluare seismică de ansamblu. Această observaţie nu este valabilă
în cazul construcţiilor vechi, elaborate înainte de 1963, care sunt deosebit de vulnerabile la acţiunea seismică.
La data elaborării acestei ediţii a P100-3, este în vigoare reglementarea tehnică "Îndrumător privind cazuri particulare
de expertizare tehnică a clădirilor pentru cerinţa fundamentală "rezistenţa mecanică şi stabilitate" - indicativ C254/2017"
în care se descriu unele cazuri particulare şi se formulează recomandări privind domeniul de aplicare şi conţinutul cadru
al rapoartelor de expertiză în aceste situaţii.
(18) Expertul tehnic şi proiectantul soluţiilor de intervenţie pot propune lucrări de intervenţie care depăşesc cerinţele
minimale date în acest cod pentru reducerea susceptibilităţii de avariere a clădirii la acţiunea seismică. Depăşirea acestor
condiţii minimale nu poate fi imputată expertului sau proiectantului dacă ea serveşte creşterii siguranţei clădirii.
393
(22) Pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilităţii de avariere la acţiuni seismice severe sunt
necesare metodologii unitare de evaluare, simplificate, care pot fi aplicate rapid pentru un număr mare de clădiri. P100-3
nu prevede astfel de metodologii.
(23) Concluziile expertizelor tehnice sunt valabile atâta timp cât documentele tehnice normative relevante nu s-au
schimbat, îndeosebi sub aspectul cerinţelor fundamentale ale evaluării seismice, dacă clădirea nu a suferit degradări
semnificative, schimbări de funcţiune sau intervenţii structurale şi nestructurale de la data elaborării expertizei.
G.2. Evaluare seismică
G.2.1. Generalităţi
(1) Prin susceptibilitatea avarierii seismice se înţelege predispunerea deosebită a unei clădiri existente la avariere în
urma unei acţiuni seismice severe din cauza unor caracteristici constructive favorizante. Acţiunea seismică se stabileşte
în acord cu cerinţele fundamentale ale evaluării seismice.
(3) Beneficiarul expertizei comunică expertului tehnic motivele efectuării expertizei. Expertul tehnic stabileşte scopul
expertizei conform solicitărilor beneficiarului, în raport cu prevederile legale şi normative în vioare.
(6) În general, la clădiri existente expertul trebuie să stabilească natura structurală sau nestructurală a unor elemente
de construcţie. Elementele structurale alcătuiesc structura clădirii care este evaluată seismic. Elementele nestructurale
trebuie verificate în măsura în care, prin avarierea sau pierderea stabilităţii acestora, se pune în pericol siguranţa
utilizatorilor sau împiedică funcţionarea construcţiei în raport cu cerinţele fundamentale ale evaluării.
(7) Încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic şi stabilirea necesităţii lucrărilor de intervenţie sunt obligatorii în cazul
unei evaluări seismice conform P100-3. Descrierea tipului şi anvergurii lucrărilor de intervenţie se face atunci când este
necesară conform scopului expertizei.
(8) Expertul tehnic şi beneficiarul au dreptul de stabili nivelul de asigurare al clădirii după realizarea lucrărilor de
intervenţie dar sunt obligaţi să respecte nivelul minim de asigurare conform prevederilor capitolului 3.3.
(9) În acord cu scopul expertizei, expertul tehnic stabileşte tipul şi anvergura releveelor şi măsurătorilor in situ şi de
laborator necesare pentru a menţine un echilibru volumul informaţiilor colectate despre clădire şi acurateţea expertizei
tehnice. De multe ori, din raţiuni funcţionale, nu sunt posibile relevări şi măsurători complete ale clădirii. De aceea, în
cazul realizării lucrărilor de intervenţie recomandate prin expertiză, expertiza tehnică se poate completa, detalia şi
definitiva la încheierea lucrărilor de decopertare a elementelor structurale. Această situaţie poate influenţa volumul,
costurile şi durata lucrărilor de reabilitare seismică a clădirii. Modificarea costurilor şi duratei lucrărilor de intervenţie ca
394
urmare a unor informaţii colectate pe perioada lucrărilor de intervenţie, care nu erau observabile la data elaborării
expertizei, nu poate fi imputabilă expertului tehnic.
(10) Expertizarea documentaţiei tehnice de proiectare urmăreşte să stabilească susceptibilitatea avarierii la acţiuni
seismice a clădirii proiectate, conform acestei documentaţii. Această expertiză poate conţine, după caz, recomandări
privind îmbunătăţirea documentaţiei tehnice de proiectare.
G.2.2. Operaţiile care compun procesul de evaluare
(4) Metodologiile de nivel superior utilizează instrumente de evaluare mai avansate şi au un grad de încredere mai
ridicat. Dacă la evaluarea unei clădiri se utilizează două sau trei metodologii de evaluare, concluziile evaluării ar trebui să
se bazeze pe rezultatele obţinute utilizând metodologia de calcul cea mai complexă. Dacă două sau trei metodologii de
evaluare conduc la rezultate contradictorii, rezultatele obţinute prin metodologia cea mai complexă prezintă gradul cel mai
înalt de încredere.
(6) Ambele tipuri de evaluări sunt relevante în stabilirea susceptibilităţii de avariere seismică.
(9) Sistemul de fundare este parte a sistemului structural al clădirii. Prevederile cap. 7 privesc operaţiile şi competenţele
care sunt specifice sistemului de fundare.
(11) Evaluarea componentelor nestructurale ale clădirilor este importantă în stabilirea susceptibilităţii de avariere
seismică a clădirii şi trebuie făcută de către expertul tehnic care evaluează clădirea în ansamblu.
G.2.3. Metodologii de evaluare
(2) Alegerea metodologiei de evaluare este în sarcina expertului tehnic, cu condiţionările date în acest capitol. Pentru a
creşte gradul de încredere a evaluării seismice este recomandabilă utilizarea metodologiei de nivel 3. Totuşi, utilizarea
metodologiilor de nivel superior este tributară colectării unui volum ridicat de informaţii relevante privind structura
analizată. În lipsa informaţiilor necesare, aplicarea metodologiilor de nivel superior nu este justificată şi nici recomandată.
Metodologia de nivel 2 şi metodologia de nivel 1 nu conduc la rezultate credibile în cazul structurilor cu neregularitate
puternică, în plan sau în elevaţie, care răspund neliniar la acţiunea cutremurului de proiectare.
G.2.3.1. Metodologia de nivel 1
(1) Metodologia de nivel 1 este o metodologie de calcul simplificată care nu necesită efectuarea unui calcul structural
de ansamblu. Se verifică numai elementele structurale verticale (stâlpi, pereţi sau contravântuiri) în secţiunea învecinată
cotei teoretice de încastrare. Valorile eforturilor capabile se stabilesc simplificat. Metoda este simplă şi poate fi aplicată
chiar în condiţiile unui deficit major de informaţii privind structura clădirii. Totuşi, acurateţea rezultatelor este limitată. Se
recomandă ca această metodă să fie aplicată cu precădere în cazul clădirilor fără un sistem structural clar care se
395
pretează unor modelări avansate pentru calcul structural. De asemenea, metodologia de nivel 1 poate fi aplicată în zone
cu seismicitate redusă pentru orice tip de clădire.
(2) Expertul tehnic poate utiliza metodologia de nivel 1 pentru o apreciere globală, rapidă, a susceptibilităţii de avariere
la acţiuni seismice a oricărui tip de clădire, care nu se încadrează în mod necesar în prevederile de la (1) cu condiţia ca
această apreciere simplificată să fie urmată de aplicarea unei metodologii de nivel superior, conform prevederilor codului.
(3) În cazul structurilor care nu pot fi modelate pentru calcul structural cu element finit în mod pertinent (cu grad adecvat
de încredere), care sunt în mod evident vulnerabile la acţiunea seismică (conform degradărilor existente sau a
degradărilor suferite de clădiri asemănătoare la cutremure anterioare), se poate aplica metodologia de nivel 1 pentru
evaluarea susceptibilităţii la acţiunea seismică cu condiţia ca la proiectarea lucrărilor de intervenţie să se utilizeze metode
de calcul structural conform P100-1. Calculul structural al clădirii reabilitate va evidenţia gradul de asigurare la acţiunea
seismică.
Asemenea construcţii sunt, de exemplu, unele clădiri multietajate (orientativ, cu peste 6 etaje), realizate înainte de
1963. Conformarea şi alcătuirea acestor clădiri prezintă vicii evidente, şi, în consecinţă, rezistenţa şi rigiditatea lor la forţe
orizontale este insuficientă. Astfel de clădiri prezintă susceptibilitate ridicată de avariere la acţiuni seismice severe. Din
cauza lipsei unui sistem structural clar definit, evaluarea cantitativă prin metode complexe de calcul nu este posibilă în
cazuri curente şi nici recomandabilă. Structura nu poate fi modelată pentru calcul decât formal, deoarece defectele
intrinseci de alcătuire şi conformare sunt incompatibile cu ipotezele modelelor teoretice. Efortul de modelare şi de calcul
nu se justifică pentru că precizia rezultatelor este redusă şi necuantificabilă, iar concluziile sunt de previzibile. În cazuri
curente, la clădirile de acest tip se poate trece direct la proiectarea soluţiei de intervenţie, numai pe baza rezultatelor pe
care le poate furniza metodologia de tip 1.
(1) Metodologia de evaluare de nivel 2 este metodologia curentă de evaluare. Se poate aplica la toate tipurile de clădiri,
are grad de complexitate mediu şi necesită un volum moderat de informaţii privind structura. În această ediţia a codului s-
a optat pentru utilizarea unei metodologii de evaluare cantitativă prin calcul static liniar utilizând o valoare unică a
factorului de comportare q pentru ansamblu clădirii la calculul forţelor seismice de proiectare. La data elaborării ediţiei
revizuite, calculul structural cu factor de comportare unic era metoda de calcul utilizată în mod curent la evaluarea
seismică a clădirilor în România. Metoda din varianta precedentă a codului, bazată pe factori de comportare q diferenţiaţi
pe tipuri de elemente, deşi mai fundamentată conceptual, ridica probleme în aplicarea curentă îndeosebi în cazul
structurilor complexe.
396
(4) Lista de condiţii de alcătuire structurală dată în Anexele B, C şi D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale,
este mai detaliată decât în cazul metodologiei de nivel 1.
În aplicarea metodologiei de nivel 2, se efectuează calculul structural printr-o metodă de calcul static liniar: metoda
forţelor laterale statice echivalente sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. Pentru reprezentarea acţiunii
seismice în calculul liniar se utilizează un factor de comportare compatibil cu caracteristicile de ductilitate şi redundanţă
ale structurii analizate. Valori maxime ale factorilor de comportare pentru diferite tipuri de structuri sunt date în Anexele B,
C şi D.
(1) Metodologia de nivel 3 se bazează pe calculul structural utilizând metode de calcul neliniar.
(2) Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este necesar un volum mare de informaţii referitoare la structură. De
exemplu, în cazul structurilor de beton armat este necesar să se cunoască detaliile de armare pentru elementele
structurale, inclusiv informaţii privind ancorajul barelor în noduri, calitatea îmbinărilor prin suprapunere, etc.
(5) Lista de condiţii de alcătuire structurală dată în Anexele B, C şi D, corespunzătoare structurilor din diferite materiale,
este aceeaşi ca în cazul metodologiei de nivel 2.
G.3. Cerinţe de performanţă
G.3.1. Cerinţe fundamentale
(1) Evaluarea seismică a unei clădiri existente se face în raport cu cerinţele fundamentale ale proiectării la cutremur
definite conform P100-1 pentru clădiri noi.
(2) Conform P100-1, proiectarea la cutremur a clădirilor noi urmăreşte satisfacerea, cu un grad adecvat de siguranţă, a
următoarelor cerinţe fundamentale:
- cerinţa de siguranţă a vieţii - structura va fi proiectată pentru a răspunde acţiunii seismice cu valoarea de proiectare cu
o marjă suficientă de siguranţă faţă de nivelul de deformare la care intervine prăbuşirea locală sau generală, astfel încât
vieţile oamenilor să fie protejate. Valoarea de proiectare a acţiunii seismice, considerată pentru cerinţa de siguranţa vieţii
corespunde unui interval mediu de recurenţă de 225 ani (probabilitate de depăşire de 20% în 50 de ani).
- cerinţa de limitare a degradărilor: structura va fi proiectată pentru a răspunde acţiunilor seismice cu probabilitate mai
mare de apariţie decât acţiunea seismică de proiectare, fără degradări sau scoateri din funcţiune, ale căror costuri să fie
exagerat de mari în comparaţie cu costul structurii. Acţiunea seismică considerată pentru cerinţa de limitare a
degradărilor corespunde unui interval mediu de recurenţă de 40 ani (probabilitate de depăşire de 20% în 10 de ani).
397
(3) Cerinţele de fundamentale ale proiectării la cutremur ale clădirilor noi sunt cerinţe de referinţă pentru evaluarea
seismică. Evaluarea seismică nu se poate face în raport cu cerinţe mai puţin exigente decât acestea. Expertul tehnic
împreună cu beneficiarul expertizei pot stabili cerinţe superioare (mai exigente) ale evaluării seismice, în funcţie de scopul
expertizei. De exemplu, evaluarea seismică poate avea în vedere o valoare de proiectare a acţiunii seismice pentru
cerinţa de siguranţă a vieţii care corespunde unui interval mediu de recurenţă de 475 de ani (probabilitatea de depăşire
de 10% în 50 de ani), conform recomandării standardului SR EN 1998-1.
(4) Expertul tehnic trebuie să informeze beneficiarul privind caracterul minimal al cerinţelor fundamentale şi posibilitatea
de considerare a unor cerinţe superioare (mai exigente) în evaluarea seismică.
(5) La evaluarea clădirilor din clasele I şi II de importanţă-expunere la cutremur, multiplicarea valorilor de proiectare ale
acceleraţiilor seismice cu factorul yi,e egal cu 1,4 şi, respectiv, 1,2, este echivalentă cu considerarea unor intervale medii
de recurenţă ale acceleraţiilor orizontale mai lungi.
(6) Clasa de risc seismic este un indicator privind susceptibilitatea de avariere a clădirii la cutremurul asociat Stării
Limită Ultime. Clasa de risc seismic nu este un indicator privind răspunsul clădirii la cutremurul asociat Stării Limită de
Serviciu.
(7) Necesitatea şi anvergura lucrărilor de intervenţie asupra clădirilor existente, vulnerabile seismic, se stabileşte pe
baza unor criterii precum: nivelul de asigurare necesar, resursele financiare, materiale şi umane disponibile pentru
reducerea riscului seismic al construcţiilor din fondul existent, raportat la dimensiunile acestui fond şi perioada mai mică
de exploatare a clădirilor existente comparativ cu cele nou construite.
G.3.2. Clase de risc seismic
(1) Sintagma de clasă de risc, prezentă şi în versiunea precedentă a codului, se păstrează deoarece este adoptată în
legislaţia primară şi secundară şi e utilizată în mod obişnuit pentru a descrie susceptibilitatea de avariere la acţiuni
seismice. Se menţionează caracterul impropriu de utilizare a termenului "risc" deoarece în accepţiune inginerească riscul
înglobează trei componente: hazard, vulnerabilitate şi expunere. Expunerea nu este cuantificată explicit prin clasa de risc.
Integrarea vulnerabilităţii în conceptul de clasă de risc ar presupune analiza evolutivă a stării aşteptate de avariere la
variaţia amplitudinii parametrului mişcării terenului care caracterizează hazardul seismic în amplasament.
G.3.3. Necesitatea lucrărilor de intervenţie
(2) În această situaţie expertul trebuie să menţioneze explicit în raportul de expertiză că lucrările de intervenţie sunt
necesare dacă clădirea a fost încadrată în clasele de risc seismic RsI sau RsII indiferent de alte condiţionări subiective
cum sunt perioada de exploatare ulterioară a construcţiei, resursele financiare
398
(3) Expertul poate decide că sunt necesare lucrări de intervenţie şi în cazul clădirilor care au fost încadrate în clasele de
risc RsIII sau RsIV. Această decizie se ia în funcţie de deficienţele constatate ale clădirii. Se pot recomanda, de exemplu,
lucrări de intervenţie privind consolidarea locală a unor elemente structurale sensibile la deformaţii laterale, fixarea unor
componente nestructurale susceptibile la pierderea stabilităţii, inclusiv a mobilierului, detaşarea unor componente
nestructurale sensibile la deformaţii de structură, remedierea anvelopei clădirii şi instalaţiilor pentru evitarea degradării
elementelor structurale şi nestructurale ca urmare a acţiunilor etc. Beneficiarul trebuie informat asupra deficienţelor
constatate. Acesta poate solicita realizarea unor lucrări de intervenţie pentru încadrarea construcţiei în clasa RsIV.
(4) Prevederea privind încadrarea minimală a clădirilor în clasa re disc seismic RsIII după consolidare are în vedere
stimularea procesului de punere în siguranţă a clădirilor. Se iau în considerare dificultăţile practice de punere în siguranţă
a întregului fond de clădiri la nivel naţional până la nivelul corespunzător clădirilor noi. Creşterea periodică a exigenţelor
de proiectare seismică pentru construcţii noi, în acord cu aşteptările societăţii privind riscul acceptat, nu poate fi
transferată şi asupra fondului construit existent pentru care procesul de punere în siguranţă este anevoios.
Încadrarea în clasa de risc RsIII sau RsIV se asigură prin proiectarea lucrărilor de intervenţie conform prevederilor
acestui cod. Nu este necesară re-expertizarea construcţiei după proiectarea sau implementarea lucrărilor de intervenţie.
(5) Această prevedere este în acord cu politicile publice de reducere a costurilor multi-anuale de întreţinere şi reparaţii
pentru clădirile aparţinând domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
(7) În cazul clădirilor care se extind sau schimbă funcţiunea prin creşterea expunerii motivele menţionate la (4) privind
încadrarea minimală în clasa RsIII a clădirilor după efectuarea lucrărilor de intervenţie nu pot fi luate în considerare.
Alternativ acestei prevederi, beneficiarul poate alege încadrarea minimală a clădirii după efectuarea lucrărilor de
intervenţie în clasa RsIII fără extindere sau schimbare de funcţiune prin creşterea expunerii. Extinderea se referă la spaţii
noi ataşate structurii existente şi nu priveşte tronsoanele noi adăugate clădirii care sunt separate de aceasta prin rosturi
seismice.
(8) Nu se încadrează în această categorie clădirile la care s-au efectuat în trecut lucrări de intervenţie pentru punerea în
siguranţă la acţiuni seismice. Prevederea vine în sprijinul expertului care poate decide pe baza unei analize sumare
necesitatea lucrărilor de intervenţie. La proiectarea acestor lucrări se vor utiliza metode de calcul specifice, bazate pe
calcul structural de ansamblu prin una dintre metodele prevăzute de P100-1.
(9) Scopul acestei prevederi este acela de a facilita intervenţiile structurale pentru clădirile deosebit de vulnerabile în
scopul reducerii riscului de prăbuşire. Se are în vedere creşterea ritmului de consolidare pentru punerea în siguranţă
împotriva prăbuşirii chiar în condiţiile în care exigenţele pentru evaluarea şi proiectarea lucrărilor de intervenţie la clădirile
399
existente au crescut. Expertul identifică situaţiile în care, prin lucrări de intervenţie parţiale, poate fi redus semnificativ
riscul de prăbuşire al clădirilor cu vulnerabilitate ridicată. În multe situaţii practice, intervenţii structurale minimale asupra
clădirilor existente, care se pot realiza cu resurse reduse şi în timp scurt, pot reduce semnificativ vulnerabilitatea seismică
a clădirii şi, îndeosebi, riscul de prăbuşire. În accepţiunea acestui cod, intervenţiile parţiale nu sunt intervenţii de urgenţă.
(10) Scopul lucrărilor de intervenţie parţiale este acela de reduce susceptibilitatea de prăbuşire a clădirii la acţiunea
cutremurului de proiectare, asociat stării limită ultime. Acest risc nu poate fi eliminat însă complet prin astfel de lucrări.
(11) În raportul de expertiză trebuie menţionată necesitatea completării lucrărilor de intervenţie parţiale atunci când
condiţiile o vor permite.
(12) Expertul are responsabilitatea întotdeauna de a propune numai lucrări de intervenţie care cresc gradul de
asigurare la acţiuni seismice. Nu se vor propune lucrări de intervenţie care pot îmbunătăţi răspunsul seismic al clădirii în
unele privinţe, dar pot creşte vulnerabilitatea structurală pe ansamblu clădirii. De exemplu, desfiinţarea pereţilor
despărţitori din zidărie aşezaţi în ochiurile cadrelor de beton poate fi favorabilă sub aspectul reducerii masei a clădirii dar
poate creşte vulnerabilitatea seismică prin reducerea rezistenţei şi rigidităţii la acţiuni orizontale.
(13) Încadrarea clădirii în clasa de risc RsIII după efectuarea lucrărilor de intervenţie are caracter minimal. Expertul
informează beneficiarul care poate decide ca tipul şi anvergura lucrărilor de intervenţie să se stabilească astfel încât,
după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa RsIV.
(14) În cazul construcţiilor la care s-au observat degradări sistematice, remedierea acestora poate fi în măsură să
reducă vulnerabilitatea seismică de ansamblu. În acest caz, factorul R2 poate creşte. Evidenţierea explicită a degradărilor
structurii în calculul structural cu grad suficient de încredere, nu este în multe situaţii posibilă, deci remedierea
degradărilor nu produce în mod necesar şi o creştere a factorului R3.
În cazul structurilor cu neregularităţi în plan, remedierea acestor neregularităţi prin lucrări de intervenţie poate reduce
vulnerabilitatea seismică de ansamblu. În acest caz, factorul R1 creşte. Evidenţierea explicită a efectelor neregularităţilor
structurale în calculul structural nu este posibilă decât prin aplicarea unor metode de calcul cu complexitate ridicată.
Remedierea neregularităţilor structurale nu produce în mod necesar şi creşterea factorului R1.
O altă situaţie este, de exemplu, realizarea de lucrări de intervenţie pentru închiderea conturului unor planşee cu forme
poligonale cu concavităţi pronunţate.
(15) În această situaţie raportul de expertiză tehnică nu poate ţine loc de analiză tehnico-economică dar poate sta la
baza elaborării unei astfel de documentaţii. Expertul poate aprecia, pe baza experienţei, dacă lucrările de intervenţie
necesare pentru punerea în siguranţă a clădirii sunt justificate din punct de vedere economic. Desfiinţarea clădirilor
400
existente şi edificarea clădiri noi în amplasamentele eliberate astfel constituie practica cea mai des întâlnită în ţări cu
inginerie seismică. De regulă, lucrările de consolidare sunt anevoioase, costisitoare, necesită perioade lungi de execuţie
fără a avea ca rezultat direct aducerea clădiri la standarde moderne de funcţionare.
G.3.4. Proiectarea lucrărilor de intervenţie
(1) Proiectarea lucrărilor de intervenţie se face utilizând metodele de calcul structural date în P100-1. Cerinţele
fundamentale ale proiectării lucrărilor de intervenţie se stabilesc conform P100-1, considerând acţiunea seismică de
proiectare modificată conform prevederilor P100-3. Reprezentarea acţiunii seismice în proiectare se face conform
prevederilor P100-1. Evaluarea capacităţilor de rezistenţă şi de deformare pentru elementele nou introduse face conform
prevederilor P100-1.
(2) Codul P100-1 prevede valorile de proiectare ale acceleraţiei orizontale a terenului pentru mişcarea seismică pentru
cerinţa de siguranţă a vieţii care corespunde unui interval mediu de recurenţă de 475 de ani. Anexa A prevede factori de
amplificare sau reducere ale valorilor acceleraţiilor prevăzute de P100-1 pentru determinarea valorilor de proiectare ale
acceleraţiei terenului corespunzătoare altor intervale medii de recurenţă.
(3) Modalităţile de reprezentare ale acţiunii seismice pentru evaluarea construcţiilor existente sunt aceleaşi cu cele
utilizate la proiectarea construcţiilor noi.
(4) Expertul poartă responsabilitatea soluţiei de principiu a lucrărilor de intervenţie. Expertiza trebuie să cuprindă note
de calcul justificative pentru alegerea soluţiei de intervenţie.
(5) În nici o situaţie, un proiectant nu poate utiliza o expertiză tehnică care nu cuprinde soluţii de principiu privind
lucrările de intervenţie ca bază pentru proiectarea unor astfel de lucrări. Într-o astfel de situaţie, dacă proprietarul clădirii
doreşte efectuarea de lucrări de intervenţie pentru punerea în siguranţă a imobilului, este necesar să comande
efectuarea unei noi expertize tehnice sau completarea expertizei existente de către expertul care a elaborat-o iniţial.
(6) Proiectantul realizează calculul structural de ansamblu, dimensionează şi detaliază elementele structurale în acord
cu obiectivele lucrărilor de intervenţie, menţinând soluţia de principiu recomandată de expert. Calculul structural al clădiri
consolidate se face conform P100-1, cu prevederile suplimentare date în P100-3. Prevederi informative privind
proiectarea lucrărilor de intervenţie sunt date în Anexa F.
G.4. Informaţii pentru evaluarea seismică
(2) Expertul are competenţa de a decide care sunt sursele de informaţii cele mai credibile. În cazul unor informaţii
contradictorii, expertul decide care informaţii pot fi utilizate mai departe în procesul de evaluare.
(11) Cauzele degradării pot fi, de exemplu, execuţie defectuoasă, coroziune, degradare mecanică.
401
(12) Repararea locală a zonelor degradate prin prelevarea de probe sau încercări distructive in-situ este, în general,
necesară. Sunt situaţii în care aceste reparaţii nu sunt necesare, de exemplu, în cazul în care în urma evaluării expertul
recomandă desfiinţarea clădirii.
G.4.2. Definirea nivelurilor de inspecţie şi de încercare
(2) Exemple de încercări nedistructive sunt sclerometria, testarea cu ultrasunete etc. Exemple de încercări distructive
sunt încercările de laborator pe probe prelevate din clădirea evaluată cum sunt: carote de beton sau zidărie, sau
eşantioane, inclusiv pilitură, prelevate din elementele din oţel. La elemente de beton armat identificarea detaliilor se
realizează prin decopertări locale, pahometrie etc.
(8) Pentru structuri realizate înainte de implementarea primelor standarde de proiectare şi de asigurare a calităţii în
construcţii poate fi necesară efectuarea unor încercări care nu sunt specificate în reglementările tehnice specifice în
vigoare. În această situaţie, expertul decide natura încercării
G.4.4. Factori de încredere
(5) Această prevedere are în vedere că în cazuri curente nivelul de cunoaştere care poate fi realizat la nivelul fundaţiilor
este mai redus decât cel potenţial realizabil pentru suprastructură din cauza dificultăţilor practice de dezvelire a
fundaţiilor.
G.5. Evaluare calitativă
G.5.2. Alcătuirea clădirii
G.5.2.1. Condiţii privind configuraţia structurii
G.5.2.1.1. Condiţii privind traseul încărcărilor
(1) Forţele seismice, care iau naştere în toate elementele unei clădiri multietajate ca forţe masice inerţiale, trebuie
transmise prin intermediul diafragmelor orizontale (planşee) la elementele verticale ale structurii de rezistenţă (de
exemplu, pereţi structurali sau cadre), care la rândul lor le transferă la fundaţii şi teren.
(2) Astfel de discontinuităţi sunt, de exemplu, un gol de dimensiuni mari în planşeu, lipsa colectorilor şi tiranţilor din
planşee, legătura slabă între pereţi şi planşee, ancorajele şi înnădirile insuficiente ale armăturilor în betonul armat,
sudurile cu capacităţi insuficiente la elementele din oţel etc., care reprezintă devieri, întreruperi sau puncte slabe în
traseul încărcărilor. Planşeele fără rigiditate suficientă în planul lor nu pot asigura, în multe situaţii, transmiterea forţelor
orizontale la elementele principale ale structurii laterale. Deficienţe din punctul de vedere al traseului încărcărilor se pot
întâlni relativ frecvent la clădirile vechi în care s-au efectuat transformări ale structurii.
G.5.2.1.3 Condiţii privind neregularităţile pe verticală
402
(1) Efectele negative ale discontinuităţilor de rigiditate laterală se concentrează la nivelurile slabe din punct de vedere al
rigidităţii. La aceste niveluri efectele de ordinul II sunt sporite şi aici trebuie verificate cu prioritate condiţiile referitoare la
deformaţiile structurale.
(3) Prevederea unui gol de dimensiuni mari în planşee, la săli de conferinţă şi spectacole, cu întreruperea locală a unor
elemente ale structurii laterale sau retragerea spre interior a structurii la nivelurile superioare, poate reprezenta o
asemenea neregularitate.
(5) Astfel de discontinuităţi sunt: întreruperea la anumite niveluri a unor pereţi sau stâlpi, modificarea dimensiunilor unor
pereţi, devierea în plan a unor elemente de la un nivel la altul. Se vor stabili, de exemplu, sporurile de eforturi din acţiuni
seismice orizontale în stâlpii care susţin pereţii întrerupţi, starea de eforturi din planşeul- diafragmă care realizează
transferul între două niveluri cu alcătuiri diferite.
G.5.2.2. Condiţii privind interacţiunile clădirii
G.5.2.2.1. Condiţii privind distanţa faţă de construcţiile învecinate
(2) În cazul în care planşeele clădirilor sunt decalate, acestea pot produce şocuri prin lovirea stâlpilor construcţiei
vecine. În cazul în care construcţiile sunt diferite ca înălţime, construcţia mai joasă şi mai rigidă poate acţiona ca reazem
pentru construcţia mai înaltă; efectele posibile sunt aplicarea unei forţe suplimentare construcţiei joase, în timp ce
construcţia înaltă va suferi o discontinuitate însemnată a rigidităţii, care modifică răspunsul seismic. În cazul în care
construcţiile sunt egale ca înălţime şi cu sisteme structurale similare, cu planşeele la acelaşi nivel, efectul coliziunilor este
nesemnificativ, astfel încât se pot accepta dimensiuni de rosturi oricât de reduse.
G.5.2.2.3 Componente nestructurale
(2) Astfel de interacţiuni necontrolate pot fi, de exemplu, formarea de stâlpi scurţi prin prinderea stâlpilor din beton
aşezaţi în planul faţadei între parapete de zidărie rigide şi rezistente la acţiuni în planul lor. În această situaţie mecanismul
de cedare aşteptat pentru stâlpi se poate schimba dintr-unul ductil, sub efectul momentului încovoietor, într-unul fragil,
cauzat de forţa tăietoare.
G.5.2.3. Condiţii privind planşeele
(2) Această condiţie este îndeplinită la nivel optim de planşeele de beton armat monolit cu grosimea plăcii egală cu cel
puţin 10 cm.
(5) Astfel de efecte sunt: solicitarea de tip element scurt a stâlpilor, cauzate de interceptarea lor de către rampele scării
şi la alte cote decât la cotele planşeelor, sau întreruperea continuităţii centurilor
403
(6) Astfel de planşee sunt: planşeele din grinzi şi podină din lemn, planşeele cu grinzi metalice şi bolţişoare de
cărămidă, planşeele din prefabricate mici fără suprabetonare
G.6. Evaluare cantitativă
(4) Modelele de reprezentare a acţiunii seismice în evaluarea clădirilor sunt aceleaşi cu cele prescrise de P100-1 pentru
proiectarea construcţiilor noi. Valorile de proiectare a acţiunii seismice, indiferent de modul de reprezentare în calcul, se
determină conform prevederilor Anexei A.
(5) P100-3 prevede valori maxime ale factorilor de comportare care pot fi utilizate în calcul. Pentru alegerea factorilor de
comportare, ductilitatea şi redundanţa structurilor este judecată în raport cu materialul structural, tipul structurii şi perioada
de realizare a construcţiei. Prin îmbunătăţirea practicii de realizare şi proiectare a clădirilor, structurile mai noi au
ductilitate şi redundanţă mai ridicată decât cele vechi ceea ce se reflectă în valori mai mari ale factorilor de comportare
maxim admişi. Pentru o clădire dată, în funcţie de caracteristicile acesteia, expertul tehnic stabileşte valoarea factorului
de comportare cu condiţia ca valoarea aleasă să fie mai mică sau, la limită, egală cu valoarea maximă prescrisă de P100-
3. Valorile prevăzute de cod sunt stabilite astfel încât să se ţină seama că în procesul de evaluare se lucrează cu
rezistenţe medii ale materialelor şi, ca urmare, factorii de comportare nu pot încorpora şi componenta atribuită
suprarezistenţei aşteptate a structurii datorată subevaluării proprietăţilor mecanice ale materialelor structurale, aşa cum
se face în codul de proiectare seismică.
(14) Capacitatea elementele nou introduse se va evalua utilizând valorile de proiectare ale rezistenţelor materialelor,
aşa cum sunt acestea determinate pentru structuri noi, conform P100-1.
G.6.1.1. Starea Limită Ultimă
(2) Pentru verificări la Starea Limită Ultimă, valorile de proiectare ale acceleraţiilor date în P100-1 multiplicate cu
factorul de importanţă-expunere la cutremur, se utilizează ca atare sau se amplifică cu factori supraunitari pentru a
determina valori ale acceleraţiilor având intervalul mediu de recurenţă mai mare decât 225 de ani.
G.6.1.2. Starea Limită de Serviciu
(2) Pentru verificări la Starea Limită Ultimă, valorile de proiectare ale acceleraţiilor date în P100-1 multiplicate cu
factorul de importanţă-expunere la cutremur, se înmulţesc cu factori subunitari pentru a determina valori ale acceleraţiilor
având intervalul mediu de recurenţă mai mic decât 225 de ani.
G.6.3. Modelarea structurii
404
(3) Pentru clădirile la care deformabilitatea fundaţiilor, infrastructurii sau terenului de fundare are o influenţă
semnificativă asupra eforturilor şi deformaţiilor suprastructurii, modelul de calcul trebuie să cuprindă atât suprastructura
cât şi infrastructura sau fundaţiile.
G.7. Evaluare a fundaţiilor şi terenului de fundare
(4) Expertul apreciază dacă investigaţiile geotehnice întocmite pentru terenuri din vecinătatea amplasamentului sunt
relevante pentru clădirea analizată. Prin vecinătate se înţelege, de regulă, un teren cu care amplasamentul construcţiei
are o limită de proprietate comună. În cazul terenurilor expuse alunecărilor este recomandată realizarea de investigaţii
geotehnice în amplasament.
(8) În cazul unei clădiri care nu a fost proiectată pentru acţiuni seismice vor fi verificate prioritar următoarele aspecte:
insuficienţa bazei de rezemare, cu risc de rotire excesivă şi răsturnare, depăşirea presiunilor acceptabile pe teren şi
incapacitatea de a prelua întinderile (tendinţele de ridicare), atât la fundaţii directe de suprafaţă, cât şi la fundaţii de
adâncime (piloţi, barete).
G.8. Concluziile evaluării
G.8.1. Stabilirea clasei de risc seismic
(5) Valorile celor trei indicatori, măsuri ale comportării seismice aşteptate a clădirii, sunt orientative în decizia expertului
tehnic în stabilirea concluziei finale privind răspunsul seismic aşteptat, susceptibilitatea avarierii la acţiuni seismice,
încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc seismic şi, după caz, în stabilirea deciziei de intervenţie.
(7) Evaluările efectuate au scopul de a identifica verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale
elementelor nestructurale. Aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potenţiale asupra
stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al riscului de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a
acestora, sau a pagubelor materiale.
(11) Motivele sunt: absenţa unei structuri bine definite pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită
evaluarea comportării structurii în domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat, datele referitoare la
lungimile de ancorare şi înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în zonele critice), riscul necontrolabil al unor
ruperi neductile prin acţiunea forţei tăietoare
G.8.2. Conţinutul raportului de evaluare seismică
(17) Raportul sintetic se întocmeşte conform modelului:
(a) Scopul expertizei: scopul expertizei, aşa cum a fost stabilit împreună cu beneficiarul expertizei
405
(b) Data expertizei: data încheierii (finalizării) raportului de expertiză în format lună/an
(c) Expert tehnic: numele şi prenumele expertului tehnic
(d) Legitimaţie: seria şi numărul legitimaţiei expertului tehnic
(e) Adresa: adresa clădirii supuse evaluării seismice
(f) Categoria de importanţă: categoria de importanţă a clădirii stabilită conform HG 766/1997, cu modificările şi
completările ulterioare - A, B, C sau D .
(g) Clasa de importanţă şi expunere la cutremur (P100-1/2013): Clasa de importanţă şi expunere la cutremur conform
P100-1/2013 - I, II, III sau IV
(h) Anul construirii: Anul construirii sau anul iniţial al construirii pentru construcţiile care au fost supuse unor lucrări de
extindere sau consolidare
(i) Înălţimea totală supraterană: înălţimea măsurată de la baza clădirii până la cota superioară a acesteia stabilită
considerând şi eventualele componente nestructurale ataşate clădirii
(j) Numărul total de niveluri: numărul total de niveluri subterane şi supraterane în următoarea formă
£SP+/S+D+P+M+mE+«EP unde SP semnifică "subsol parţial", S semnifică "subsol general", D semnifică "demisol", P
semnifică "parter", M semnifică "mezanin", E semnifică "etaj", EP semnifică "etaj parţial", după caz
(k) Sistemul structural: tipul sistemului structural conform tipologiilor indicate în P100-1 pentru fiecare tip de material
structural
(l) Componente nestructurale: tipul componentelor nestructurale cele mai importante în ceea ce priveşte răspunsul
seismic al structurii
(m) Acţiunea seismică (probabilitate de depăşire în 50 de ani): se indică probabilităţile de depăşire în 50 de ani ale
acceleraţiilor orizontale de proiectare ale terenului considerate în evaluarea seismică conform Anexei A2 (de exemplu,
pentru IMR=225 ani, 70% pentru SLS şi 20% pentru SLU)
(n) Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3): Se marchează valoarea corespunzătoare metodologiei
utilizate 1, 2 sau 3.
(o) Gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1: Se scrie valoarea determinată pentru R1
(p) Gradul de afectare structurală, R2: Se scrie valoarea determinată pentru R2
(q) Gradul de asigurare structurală seismică, R3: Se scrie valoarea determinată pentru R3
(r) Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcţia: Se marchează câmpul corespunzătoare clasei de risc
selectate
406
(s) Descrierea clasei de risc seismic: se descrie clasa de risc strict conform definiţiei din codul P100-3
(t) Verificarea la starea limită de serviciu: se descriu constatările verificării la SLS
(u) Concluzii: se preiau succint concluziile expertizei
(v) Necesitatea lucrărilor de intervenţie: se marchează câmpul corespunzător, conform concluziilor expertizei
(w) Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenţie: se marchează câmpul corespunzător clasei de risc
ţintă care trebuie atinsă după efectuarea lucrărilor de intervenţie
G.A. Hazardul seismic
(3) Aceste intervale medii de recurenţă corespund cerinţelor fundamentale pentru proiectarea seismică a clădirilor noi
conform prevederilor P100-1.
(4) Aceste intervale medii de recurenţă corespund cerinţelor fundamentale pentru proiectarea seismică a clădirilor noi
recomandate de standardul european EN 1998-1.
(6) Factorii de scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale acceleraţiilor seismice orizontale din Tabelul A.1 sunt
grupaţi în două categorii corespunzătoare (i) influenţei relative a sursei seismice de adâncime intermediară Vrancea
asupra hazardului seismic în amplasament, şi (ii) poziţiei amplasamentelor faţă de arcul Carpatic. Aceste două criterii
influenţează hotărâtor panta curbei de hazard seismic pe amplasament, şi implicit rapoartele valorilor de vârf ale
acceleraţiei seismice orizontale pentru diferite valori ale intervalelor medii de recurenţă. Pentru exemplificare, în Figura
G.A.1 sunt reprezentate curbele de hazard seismic pentru municipiile Bacău şi Cluj-Napoca, curbe ce au pante extrem de
diferite pe domeniul de definiţie. Hazardul seismic al municipiului Bacău este generat în cvasi-totalitate de sursa seismică
de adâncime intermediară Vrancea, în timp ce hazardul seismic corespunzător municipiului Cluj-Napoca este dominat de
surse seismice crustale (de ex., sursa Transilvania). Mai mult, poziţia celor două municipii relativ la arcul Carpatic este
diferită. Aceste două diferenţe majore conduc la pantele diferite ale curbelor de hazard seismic corespunzătoare celor
două municipii.
Valoarea ag100/ag225 din Tabelul A.1 provine din raportul acceleraţiilor seismice orizontale asociate izoliniilor din codurile
de proiectare P100-1/2006 şi P100-1/2013. Trebuie subliniat faptul că toate amplasamentele cuprinse între două izolinii
de acceleraţii au asociate valori egale ale acceleraţiei de proiectare, cu toate că valorile acceleraţiei orizontale maxime a
terenului cu 39% şi, respectiv 20% probabilitate de depăşire în 50 de ani, calculate în diferite puncte dintre izolinii, nu sunt
egale. Zonarea oricărui hazard natural folosind izolinii implică valori egale ale parametrului de proiectare în interiorul unei
zone cuprinse intre două izolinii. Toate valorile obţinute probabilistic din curbele de hazard seismic sunt rotunjite superior
la valorile corespunzătoare izoliniilor de acceleraţie din codul de proiectare. Ca urmare, raportul între valorile de
407
acceleraţie corespunzătoare izoliniilor din cele două coduri este 0,8. Pentru celelalte valori ale rapoartelor din Tabelul A.1,
numărătorul este stabilit din curba de hazard seismic şi numitorul este asociat valorii din P100-1/2013. Aceste valori au
fost mediate pentru cele două grupe de judeţe definite în Tabelul A.1, variabilitatea asociată grupelor fiind suficient de
redusă pentru a menţine această grupare.
Figura G.A.1 Curbe de hazard seismic pentru valorile de vârf ale acceleraţiei seismice orizontale (ag, cm/s2) (Bacău - sus,
Cluj-Napoca - jos)
408
409
G.B. Structuri din beton
G.B.3. Evaluarea calitativă
G.B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale
(2) De exemplu, când degradările produse de acţiunea cutremurelor sunt foarte importante, cu efect esenţial asupra
stării de siguranţă a clădirii, şi nu există efecte semnificative ale celorlalte cauze posibile de degradări, expertul va putea
mări ponderea (punctajul) condiţiilor de la (i) într-o măsură adecvată cu situaţia din teren.
G.B.4. Evaluarea cantitativă
G.B.4.1. Metodologia de nivel 1
G.B.4.1.2 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii
(1) Orientativ, în cazul cadrelor slabe cu pereţi de umplutură din zidărie, care se află în contact cu stâlpii şi grinzile
structurii de beton armat pe mai mult de o latură, realizate înainte de 1963, verificarea se face ca pentru structurile din
zidărie confinată.
(3) Valoarea de 0,30 stabilită considerând valoarea de proiectare a rezistenţei betonului la compresiune stabilită
conform 6.1 (11) corespunde valorii de 0,55 calculată pe baza valorii de proiectare a rezistenţei betonului la compresiune
definită conform P100-1.
(4) Valoarea de 0,15 stabilită considerând valoarea de proiectare a rezistenţei betonului la compresiune stabilită
conform 6.1 (11) corespunde valorii de 0,35 calculată pe baza valorii de proiectare a rezistenţei betonului la compresiune
definită conformP100-1.
G.B.4.2.1 Factori de comportare
(1) Valorile factorilor de comportare q sunt stabilite în acord cu practica de realizare şi proiectare a clădirilor sau
prevederile documentelor tehnice normative de proiectare seismică, după caz, din diferite perioade. La stabilirea factorilor
q s-a ţinut cont de faptul că, spre deosebire de proiectare, la evaluarea seismică prin calcul se utilizează rezistenţele
medii ale materialelor structurale. Valorile factorilor q date în cod sunt valori maxim admise. Pentru clădirile realizate după
1963, aceste valori se pot utiliza ca atare numai în cazul clădirilor care respectă prevederile documentelor normative de
proiectare seismică de la data realizării lor.
G.B.4.2.2. Valori de proiectare ale capacităţilor de rezistenţă
(3) Aceste proceduri, destinate proiectării clădirilor noi, sunt în general mai acoperitoare decât cele prevăzute la (5).
410
(4) La stabilirea capacităţilor de rezistenţă la încovoiere trebuie să se ţină seama, dacă este cazul, de ancorajul
insuficient al barelor longitudinale prin reducerea corespunzătoare a momentului capabil estimat utilizând modelele
curente de calcul al secţiunilor la încovoiere.
(5) Reducerea menţionată la (4) nu se aplică pentru calculul momentelor capabile necesare evaluării forţelor tăietoare
asociate deoarece reducerea momentelor conduce la sub-evaluarea forţelor tăietoare.
(6) La evaluarea capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare conform SR EN 1998-3:2005 A3.3.1 se consideră că
încovoierea este în dublă curbură, rezultând termenul care depinde de nivelul de solicitare la forţă axială. Acest termen se
ignoră dacă încovoierea este în simplă curbură. Acesta este, de exemplu, cazul stâlpilor clădirilor în cadre, situaţi la
nivelul de deasupra cotei teoretice de încastrare.
G.B.4.2.3 Factorul de amplificare a deplasărilor
(1) (2) Relaţiile de calcul sunt stabilite pe baza unor dezvoltări parametrice pe sisteme cu un grad de libertate dinamică,
cu răspuns neliniar, analizate în regim dinamic. Analizele au fost efectuate utilizând un set de 40 de accelerograme
compatibile cu spectrul elastic de proiectare. Modelarea histeretică s-a realizat utilizând un model de tip Takeda cu
rigiditate post-elastică egală cu 5% din cea elastică. S-a considerat o fracţiune din amortizarea critică egală cu 5%.
Capacitatea de rezistenţă la acţiuni orizontale s-a considerat egală cu cs⋅qovs, unde factorul de suprarezistenţă, qovs, s-a
considerat constant, egal cu 1,5 pentru toate sistemele analizate. Coeficientul seismic cs s-a considerat egal cu 2,5%
pentru structurile realizate înainte 1963, egal cu 5% pentru structurile realizate în perioada 1963-1981 şi egal cu 10%
pentru structurile realizate după 1981. La stabilirea factorului v pentru Starea Limită de Serviciu, acceleraţiile seismice
orizontale asociate acestei stări limită s-au considerat egale cu 45% din acceleraţiile corespunzătoare Stării Limită
Ultime.
Spre deosebire de situaţia proiectării clădirilor noi, necesitatea considerării unui factor variabil v pentru calculul
deplasărilor la SLS este justificată prin faptul că la clădirile existente, cu capacitate mică de rezistenţă la acţiuni
orizontale, se aşteaptă intrarea în curgere şi dezvoltarea unui mecanism de cedare chiar şi la cutremurele asociate SLS.
Factorul v poate avea astfel valori supraunitare.
Coeficientul de amplificare a deplasărilor la ULS şi factorul de reducere a deplasărilor la SLS sunt reprezentate
simplificat prin funcţii triliniare, de tipul celei prezentate în figura G.B.1. În domeniul perioadelor scurte (mai mici decât T i)
s-a limitat coeficientul de amplificare a deplasărilor la 4,0 considerându-se că mobilizarea unui răspuns neliniar de
ansamblu la structuri reale cu rigiditate ridicată, având multe grade de libertate dinamică şi redundanţă mare, este puţin
411
probabilă. Astfel, relaţiile de calcul sunt acoperitoare pentru majoritatea domeniului de perioade, exceptând domeniul
perioadelor foarte scurte, unde contează foarte mult rezistenţa reală a structurilor.
În cazul în care se dispune de proiectul de execuţie original şi există un sistem clar de preluare a forţelor laterale, se
recomandă utilizarea analizei neliniare pentru verificarea deplasărilor laterale şi a structurii în sine.
Figura G.B.1 Curba de variaţie a factorului de amplificare a deplasărilor la SLU
(3) Codurile P 100-1/2006 şi P 100-1/2013 au prevederi privind stabilirea factorului de reducere, v, şi factorului de
amplificare a deplasărilor, c, care sunt compatibile cu capacitatea de rezistenţă la acţiuni laterale asigurată prin
prevederile acestor coduri. În consecinţă, la evaluarea seismică a clădirilor proiectate după aceste coduri se utilizează ca
atare prevederile lor privind stabilirea deplasărilor laterale.
412
(2) Factorul de reducere de ¾ ia în considerare diferenţa dintre cerinţele fundamentale ale Stării Limită Ultime definită
în P100-1 şi cerinţele asociate Stării Limită de Prevenirea Colapsului din SR EN 1998-3:2005.
(4) Aplicarea acestei prevederi poate necesita utilizarea a două modele de calcul neliniar, cu valori diferite ale
capacităţilor de rezistenţă la încovoiere.
(5) Aceste proceduri, destinate proiectării clădirilor noi, sunt în general mai acoperitoare decât cele prevăzute la (3).
G.C. Structuri din oţel
G.C.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din structura clădirii
G.C.2.1. Starea elementelor
(1) Starea tehnică a elementelor structurale se verifică prin inspecţie vizuală şi releveul defectelor elementelor
structurale cu evidenţierea degradărilor (deformaţii remanente, coroziune, uzură, fisuri sau cedări locale) cu precizarea
abaterilor de la forma iniţiala, a extinderii, a adâncimii de pătrundere, după caz.
G.C.2.2. Geometria
(1) Geometria structurii se stabileşte prin măsurare sau printr-un releveu topometric (în funcţie de complexitatea
structurii), pentru a pune în evidenţă starea deformată a sistemului structural, eventuala lipsă a unor elemente structurale,
modificări faţă de proiectul iniţial.
G.C.2.3. Detalii de alcătuire
(1) Deteriorările cauzate de exploatarea defectuoasă se referă la: deformaţii din lovire, decupări sau tăieturi în
secţiunea elementelor, diminuarea secţiunii prin erodare.
G.C.2.4. Materiale
(2) Pentru determinarea caracteristicilor mecanice ale oţelului din elementele structurale, se recomandă prelevarea
eşantioanelor de probă din zonele cu solicitare redusă, de exemplu:
- barelor comprimate: extremităţile tălpilor de la capetele elementelor;
- elemente încovoiate, elemente comprimate şi încovoiate: inima profilului laminat respectiv inima şi tălpile elementelor
cu secţiune compusă;
- elemente întinse: din zonele de prindere unde secţiunea elementului este mai dezvoltată din motive constructive.
Prelevarea eşantioanelor de probă se poate efectua din rigidizări sau muchiile exterioare ale flanşelor/plăcilor de bază
etc. dacă din documentaţia tehnică disponibilă rezultă că aceste piese sunt realizate din acelaşi oţel cu secţiunea curentă
a elementelor structurale.
413
Prelevarea se va realiza cu mijloace de tăiere/decupare mecanică, este interzisă folosirea mijloacelor termice de tăiere
sau decupare. După prelevarea eşantioanelor secţiunea elementului va fi refăcută.
Se va evita prelevarea eşantioanelor de probă din zonele elementelor structurale susceptibile de a se deforma în
domeniul postelastic.
Stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice ale oţelului se realizează prin metode agrementate (spectrografie, duritate,
analiză chimică a oţelului, încercare la tracţiune, încercare la încovoiere prin şoc) pe epruvete extrase din elementele
structurale prin sondaj din fiecare tip de element structural (grindă, stâlp, contravântuire, link, perete de forfecare);
Pentru construcţii de importanţă normală sau redusă în cazul utilizării metodologiilor de nivel I şi II se poate realiza o
verificare a elementelor structurale metalice luându-se în considerare caracteristicile mecanice corespunzătoare mărcii
celei mai slabe de oţel din momentul realizării construcţiei.
Limita de Alungire pe Conţinutul de

Rezistenta la
curgere epruveta carbon
Calitate rupere Observaţii
minima lunga informativ
[kgf/mm2]
[kgf/mm2] minimum [%] (mediu) [%]
OL00 - sub 50 - 0.10 -
OL34 19 34 - 42 26 0.12 sudabil
OL38 22 38 - 47 21 0.18 sudabil
OL42 24 42 - 52 19 0.25 puţin

sudabil
OL50 27 50 - 60 18 0.35 greu
sudabil
Notă:
Valorile din tabelul de mai sus sunt preluate din STAS 500-49
Rezistenţele materialelor metalice folosite în construcţiile istorice înainte de apariţia reglementărilor naţionale (1949)
pot fi apreciate în baza reglementărilor europene (în particular, cele germane).
414
Limita de Modul de
Limita elastică Rezistenţa de
Denumire proporţionalitate elasticitate
[N/mm2] rupere [N/mm2]
[N/mm2] [N/mm2]
Fontă - 120÷140 ~100.000
Fier pudlat 180÷260 130÷160 330÷400 ~200.000
Oţel moale ≥ 200 180÷230 370÷450 210.000

St.37
Oţel St.48 ≥ 300 280÷320 480÷580 210.000
Notă:
Valorile din tabelul de mai sus sunt preluate din lucrarea Victor Asquini, Indicator tehnic în construcţii, Bucureşti,
Editura Cartea Românească, Bucureşti 1938.
La structuri cu planşee mixte se analizează elementele metalice (grinzi) acolo unde betonul este deteriorat (fisurat sau
strivit), existând şi probabilitatea deteriorării elementelor metalice în zona respectivă.
Verificarea cusăturilor sudate se efectuează în conformitate cu normativul C150 în vigoare la data expertizării
structurii.
Verificarea organelor de asamblare implică determinarea tipului de tijă (şurub sau nit), a calităţii materialelor,
geometriei şi dimensiunilor acestora, inclusiv lungimea zonei filetate a şurubului.
Se recomandă refacerea protecţiei anticorozive în zonele în care aceasta a fost deteriorată sau lipseşte şi în zonele
afectate de operaţiunile de prelevare a probelor pentru determinarea proprietăţilor fizico mecanice ale oţelului.
G.C.3 Evaluarea calitativă
G.C.3.1. Lista condiţiilor de alcătuire a structurilor din oţel amplasate în zone seismice
G.C.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 şi 3
(2) Zvelteţea stâlpilor din cadrele contravântuite pe direcţia în care nu există contravântuiri va fi limitată la:
- dacă grinzile pot forma articulaţii plastice λadm ≤ 0.7 λe;
- dacă grinzile nu pot forma articulaţii plastice λam ≤ 1.3 λe.
G.C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale
415
(1) În urma întocmirii releveului de avarii şi degradări în elementele structurale se va cuantifica punctajul pentru
stabilirea gradului de afectare structurală R2.
G.C.4. Evaluare cantitativa
G.C.4.1. Metodologia de nivel 1
G.C.4.1.1. Factori de comportare
(1) Pentru structurile de tip pendul inversat şi la structurile în cadre necontravântuite cu rigle articulate nu poate fi
aplicată metodologia de nivel 1, deoarece relaţiile simplificate de verificare numai pentru forţă tăietoare sunt insuficiente
având în vedere componenta de tensiune provenind din forţa axială şi moment încovoietor.
G.C.4.1.2. Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel 1
(1) Valoarea limitei de curgere ƒy utilizată în relaţiile de verificare, corespunzătoare mărcii oţelului în care se încadrează
materialul, se obţine pe baza valorii limitei de curgere determinată în urma încercărilor sau obţinută din sursele de
informare existente, diminuată prin împărţire la factorului de încredere CF.
G.C.4.2.1 Factori de comportare
(1) Valorile reduse ale factorilor q din tabelul C.4. reflectă situaţia unei analize mai puţin detaliate a sistemului structural
în condiţiile unui grad limitat de cunoaştere a construcţiei expertizate. Prin termenul de "rigle articulate" din tabelul C.4 se
vor înţelege şi cadrele a căror alcătuire a prinderilor riglă-stâlp nu corespunde unei prinderi rigide.
G.C.4.2.2. Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 2
(1) Verificările de rezistenţă şi stabilitate ale elementelor nedisipative se efectuează cu valorile eforturilor
corespunzătoare mecanismului plastic de cedare, ţinându-se cont de valoarea suprarezistenţei sistemului structural.
Starea de eforturi în elementele structurale se va determina pe structura omogena fără a ţine seama de rigiditatea la
încovoiere a planşeelor din beton armat, acestea fiind modelat cu element finit de tip membrană (sau de tip shell, declarat
cu rigiditate la încovoiere nesemnificativă).
G.C.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor
G.C.4.3.1. Capacităţi de deformare inelastică în elementele structurale în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
(1) Lungimea teoretică a barei se măsoară (între noduri) pe schema de axe a structurii.
Pentru zonele sau elementele nedisipative limita de curgere a oţelului determinată prin încercări va fi redusă prin
aplicarea la factorul de încredere.
416
Pentru zonele sau elementele disipative se va utiliza limita de curgere a oţelului determinată prin încercări fără a fi
redusă cu factorul de încredere CF.
Pentru verificări ale elementelor structurale solicitate din grupările de încărcări care nu conţin acţiunea seismului, limita
de curgere a oţelului determinată prin încercări va fi redusă prin aplicarea factorului de încredere.
Pentru aprecierea ductilităţii structurii se va efectua calculul static sau dinamic neliniar. Discretizarea structurii existente
se va modela în poziţia deformată a acesteia, alte efecte ale acţiunii seismice fiind mai greu de cuantificat (de exemplu
starea de tensiuni remanente, de multe ori semnificativa, din elementele ce au dezvoltat articulaţii plastice) Modelul
structural trebuie să conţină explicit poziţiile tuturor zonelor potenţial plastice. Se va investiga existenţa legăturii dintre
planşeu şi grinzile metalice iar în funcţie de rezultate, la realizarea modelului structural, se va lua în calcul rigiditatea la
încovoiere corespunzătoare ansamblului grindă - planşeu.
G.D. Structuri din zidărie
G.D.2. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie
G.D.2.2 Date privind starea fizică a construcţiei
(1) Lista are caracter minimal.
G.D.2.3 Date privind geometria structurilor din zidărie
G.D.2.4 Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
G.D.2.5 Proprietăţile materialelor
(1) Identificarea proprietăţilor materialelor este o condiţie esenţială pentru o evaluare corectă a comportării probabile a
clădirii la acţiuni seismice şi stabilirea măsurilor de intervenţie în vederea consolidării (când acest lucru este necesar).
Proprietăţile materialelor pot fi stabilite utilizând metodele de testare distructive şi nedistructive prevăzute în
standardele naţionale şi europene relevante.
(2) De multe ori, pentru a limita costurile legate de testele pe materiale şi pentru a ţine cont de faptul că clădirile sunt în
funcţiune, beneficiarii rapoartelor de expertiză solicită un nivel minim de testare. Este important ca beneficiarii să fie
informaţi referitor la prevederile codului privind nivelul de cunoaştere, factorii de încredere şi metodologiile de calcul
posibile. Dacă se realizează un număr mai mare de teste, gradul de încredere în valorile obţinute este mai ridicat.
Aceasta permite utilizarea unor coeficienţi de încredere mai mici şi metodologii de evaluare mai complexe, care pot
conduce la o încadrare mai bună a clădirii existente în clase de risc şi, când lucrările de consolidare sunt necesare, la o
417
amploare mai redusă a acestora. Prin urmare, o investigaţie mai amănunţită a clădirii existente poate conduce la o
reducere a costurilor de consolidare, reducere semnificativă faţă de costul suplimentar al investigaţiilor (faţă de nivelul
minimal).
G.D.3. Evaluarea seismică
G.D.3.1. Generalităţi
(3) Evaluarea siguranţei trebuie făcută pentru efectele acţiunii seismice atât în planul peretelui cât şi perpendicular pe
acesta. Deşi aceste efecte pot fi simultane pentru un perete, verificările pentru acţiunea seismică în planul pereţilor şi
perpendicular pe aceasta pot fi făcute separat, deoarece în majoritatea situaţiilor clădirile au pereţii structurali dispuşi pe
două direcţii ortogonale.
G.D.3.2 Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie
(1) Criteriile pentru aplicarea metodelor liniare sunt mai puţin restrictive decât cele din Eurocode (SR EN 1998-3).
(3) Evaluarea cu metode liniare poate avea un grad de acurateţe redus când este aplicată pentru clădiri cu
neregularitate structurală semnificativă.
(6) Aplicarea metodelor neliniare necesită un grad de cunoaştere realizat KL3 - cunoaştere completă. Pentru clădiri
obişnuite, costurile necesare atingerii nivelului KL3 sunt de multe ori mai mari decât posibilităţile financiare ale
beneficiarilor.
G.D.3.4 Evaluarea cantitativă
G.D.3.4.1 Evaluarea seismică pentru efectele acţiunii în planul peretelui
G.D.3.4.1.3 Rezistenţa zidăriei pentru acţiunea seismică în planul pereţilor
(3) Pentru determinarea rezistenţei medii la rupere prin forfecare în rost orizontal, s-a menţinut relaţia de calcul utilizată
în ediţia anterioară a codului P100-3. Formula de calcul a rezistenţei caracteristice este în concordanţă cu formula din
codul CR6.
(4) Valoarea a fost stabilită prin raportare la valorile indicate în vechile reglementări (STAS) din România, considerate
reprezentative pentru tipurile de zidărie utilizate în ţara noastră.
(5) Pentru determinarea valorii rezistenţei la rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere, a fost
menţinută relaţia de calcul din ediţia anterioară a codului P100-3. Aceasta ţine cont de valorile indicate în vechile
reglementări (STAS) din România, considerate reprezentative pentru tipurile de zidărie utilizate în ţara noastră.
(7) Valorile propuse pentru coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie, ţm, ţin cont de nivelul mai redus de control al
calităţii întâlnit în diferitele perioade istorice, care au condus la o lipsă de omogenitate mai semnificativă a caracteristicilor
418
mecanice a materialelor decât în cazul clădirilor moderne. Ca termen de comparaţie, codul P100- 1/2013 prevede, pentru
verificarea la starea limită ultimă (ULS) a clădirilor noi cu pereţi structurali din zidărie, valori ale coeficienţilor parţiali de
siguranţă mai mari sau cel puţin egali cu 1.8.
G.D.3.4.1.4 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
(1) A fost păstrată relaţia de calcul pentru determinarea forţei tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică din
ediţia anterioară a codului P100-3. Relaţia este similară cu cea utilizată în norma americană FEMA 306 (ATC, 1998:
FEMA-306 Evaluation of earthquake damaged concrete and masonry wall buildings. Basic Procedures Manual, Applied
Technology Council, Washington DC). Diferenţa dintre formule provine din considerarea, în codul P100-3 a ipotezei că
rezistenţa la încovoiere, Md, asociată unei forţe axiale, Nd, se poate calcula considerând că blocul eforturilor de
compresiune are formă dreptunghiulară cu valoare 0.85fd. Această ipoteză este în concordanţă cu prevederile din codul
CR6. Pentru valori ale υd = σ0/ƒd mai mari de 0.25, este recomandabil să se stabilească valoarea momentului capabil în
funcţie de legea constitutivă specifică a zidăriei.
(2) Pentru determinarea forţei tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal, au fost menţinute relaţiile de calcul
utilizate în ediţia anterioară a codului P100-3, cu excepţia coeficientului de frecare, a cărui valoare a fost modificată la
0.4.
(3) Relaţia de calcul pentru forţa tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (în scară) este aceeaşi cu cea din ediţia
precedentă a codului. Relaţia se bazează pe ipotezele din lucrarea Turnsek, V.,Cacovic,F Some experimental results on
the strength of brick masonry walls. Proc. of the 2nd Intern.Brick Masonry Conference, Stoke-on- Trent,1971, pp.149-156:
panourile sunt zvelte, se neglijează anizotropia zidăriei.
Coeficientul b depinde de proporţiile panoului h/l. Valorile coeficientului b sunt identice cu cele din codul CR6.
G.D.3.4.1.5 Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul clădirii (metodologia de nivel
1)
(5) Au fost păstrate relaţiile de calcul şi valorile de referinţă (forfetare) din ediţia precedentă a codului P100-3. Acestea
se bazează pe lucrarea Turnsek, V.,Cacovic,F Some experimental results on the strength of brick masonry walls. Proc. of
the 2nd Intern.Brick Masonry Conference, Stoke-on-Trent,1971, pp.149-156.
G.D.3.4.1.8 Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor (metodologia de
nivel 3)
(1) Valorile recomandate pentru deplasarea ultimă, adică 0.8% pentru pereţii ductili, respectiv 0.4% pentru pereţi fragili
se regăsesc şi în documente normative din alte ţări, cum ar fi cele din Italia (Primi Elementi in Materiali Di Criteri Generali
419
Per La Classificazione Sismica DelTerritorio Nazionale E Di Normative Tecniche Per Le Costruzioni in Zona Sismica,
Come Modificato Dall’OPCM 3431 Del 3/5/05 - în Italiană).
(2) Prevederile de la (2) şi (3) sunt similare celor din SR EN 1998-3
G.E.3.4.2. Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor
(1) Avarierea sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce în special în cazul clădirilor vechi, cu
planşee fără rigiditate în plan orizontal şi cu legături ineficiente între pereţii perpendiculari şi între pereţi şi elementele de
planşeu. În cazul clădirilor cu planşee din beton armat, verificarea pentru încărcări perpendiculare pe planul pereţilor se
poate, în general, face ca pentru elementele nestructurale din zidărie. Cele mai vulnerabile elemente sunt cele care
lucrează în consolă (pereţi de fronton şi de calcan, parapete). O atenţie sporită trebuie acordată elementelor de la nivelul
podurilor, care trebuie să preia şi eventuale împingeri ale şarpantei.
(2) Modelul de calcul trebuie să ţină cont de mecanismele posibile de avariere, aşa cum sunt prezentate la (5)
Fig. 2.2 - Murătură - Abaco dei meccanismi globali
420
Fig. 2.3 - Murătură: Abaco dei meccanismi locali
(5) Mecanismele de avariere a pereţilor din zidărie constituie un subiect de studiu important în zonele cu seismicitate
semnificativă. O lucrare publicată în Italia în anul 2007, Regione Marche, ITC CNR L’Aquila: Repertorio dei meccanismi di
danno, delle tecniche di intervento e dei relativi costi negli edifici in muratura (în italiană), prezintă cele mai des întâlnite
mecanisme de avariere observate în cursul cutremurelor recente din Italia.
(6) Calculul la starea limită ultimă considerând valoarea de proiectare la compresiune egală cu 0.85 fd şi neglijând
rezistenţa la întinderi se regăseşte şi în documente normative din alte ţări, cum ar fi cele din Italia (Primi Elementi in
Materiali Di Criteri Generali Per La Classificazione Sismica DelTerritorio Nazionale E Di Normative Tecniche Per Le
Costruzioni in Zona Sismica, Come Modificato Dall’OPCM 3431 Del 3/5/05 - în Italiană).
Pentru evaluarea capacităţii pereţilor, în funcţie de geometrie şi de legăturile pe cele 4 laturi, se pot utiliza relaţiile de
calcul din codul CR6, care sunt armonizate cu cele din SR EN 1996.
G.E. Componente nestructurale
G.E.1. Generalităţi
G.E.1.1. Obiectivele evaluării seismice
421
(1) Evaluarea riscului seismic al CNS din clădirile existente şi stabilirea măsurilor de intervenţie necesare pentru
reducerea riscului sunt probleme importante cărora expertul trebuie să le dea un răspuns bazat pe criterii obiective.
Examinarea în profunzime a acestor categorii de probleme nu a constituit, până în ultimul deceniu, o preocupare
consecventă a specialiştilor, aceştia concentrându-se, aproape în exclusivitate, pe domeniul siguranţei seismice a
structurii şi având în vedere în principal, evitarea, prin măsuri de consolidare, a colapsului parţial sau total al clădirii. În
acest context, au fost neglijate, aproape complet, preocupările referitoare la fundamentarea măsurilor pentru eliminarea
sau reducerea celorlalte categorii de consecinţe directe şi/sau indirecte care sunt asociate în exclusivitate avariilor CNS.
În prezent, pe plan mondial, se fac eforturi susţinute pentru găsirea unor rezolvări adecvate tehnic şi, mai ales, economic,
ale acestor probleme.
(2) Identificarea CNS care necesită lucrări de intervenţie implică inventarierea, pe tipuri şi număr de componente
similare din fiecare tip, şi localizarea acestora pe planurile clădirii.
G.E.1.2 CNS supuse evaluării seismice
G.E.1.2.1 Criterii de stabilire a CNS supuse evaluării seismice
(1) Vulnerabilitatea CNS depinde în mare măsură de condiţiile de protecţie seismică iniţială asigurată la proiectare prin
prevederile reglementărilor tehnice.
Pentru orientarea experţilor în ceea ce priveşte nivelul de protecţie disponibil al CNS reamintim că în reglementările
anterioare din România prevederile referitoare la proiectarea seismică a CNS au avut următoarea cronologie:
- P13-63: a stabilit forţa seismică de calcul SCNS = cCNSQCNS unde coeficientul global cCNS era multiplu al coeficientului Ks
(Ks = 0.05 pentru gradul seismic 8 MSK); s-a dat un număr foarte restrâns de prevederi referitoare la "elemente care nu
fac parte din structura principală de rezistenţă";
- P13-70: a păstrat în principal acelaşi nivel de forţe seismice de proiectare ca şi P13-63; idem în ceea ce priveşte
prevederile constructive;
- P100-78: a prevăzut unele sporuri ale nivelului de forţe seismice de proiectare dar prevederile constructive pentru
CNS lipsesc complet;
- P100-81: a menţinut nivelul forţelor seismice din P100-78; a apărut un capitol important Măsuri privind proiectarea şi
execuţia instalaţiilor pentru construcţii;
- P100-92: a menţinut nivelul forţelor seismice din P100-81 (cu unele precizări) iar capitolul referitor la proiectarea
instalaţiilor a căpătat o dezvoltare mai mare (inclusiv o anexă explicativă);
422
- P100-2006: standard armonizat cu Normele Europene; a crescut nivelul forţelor seismice faţă de P100-92; introduce
calculul la acţiuni seismice caracterizate prin intervale medii de recurenţă diferite; conţine un capitol distinct destinat
proiectării CNS.
(3) Principalele CNS a căror avariere poate afecta siguranţa vieţii persoanelor din exteriorul clădirii, poate bloca
accesele în clădire şi/sau poate provoca pagube materiale clădirii şi terţilor, sunt:
- pereţi exteriori nestructurali (faţade grele şi uşoare/pereţi cortină), inclusiv placajele/finisajele şi decoraţiunile ataşate
acestora, copertinele de la intrări;
- elemente de protecţie termică de pe pereţii structurali;
- elemente decorative sau ataşate pe faţade: parapeţi, jardiniere, firme, antene şi similare;
- elemente de construcţie aflate la nivelul acoperişului: lucarne, cornişe, atice, coşuri de fum şi de ventilaţie, piese ale
învelitorilor ceramice;
- garduri de incintă.
Principalele CNS a căror avariere poate afecta siguranţa vieţii persoanelor din interiorul clădirii, poate împiedica
accesul echipelor de intervenţie sau evacuarea în siguranţă a clădirii, sunt:
- pereţii de compartimentare, mai ales cei de pe căile de acces/evacuare;
- tavanele suspendate, inclusiv corpurile de iluminat;
- instalaţiile sau echipamentele a căror avariere poate provoca accidente: boilere, cazane sub presiune,
transformatoare electrice, etc.
Riscul pentru siguranţa vieţii este cel mai important dintre toate cele care pot fi asociate cutremurelor. Acest risc se
manifestă prin:
- pierderi de vieţi omeneşti;
- persoane rănite;
- epidemii (în unele situaţii cu incidenţă rară).
Pierderile de vieţi omeneşti şi rănirea persoanelor se pot produce ca efect direct al ruperii/căderii unor CNS sau, în
anumite situaţii, ca urmare a unor consecinţe indirecte (întreruperea surselor de alimentare de rezervă, incendii, explozii,
etc).
În multe cazuri avarierea CNS poate avea şi alte consecinţe care pun în pericol siguranţa vieţii sau amplifică acest tip
de risc:
423
- contribuie la amplificarea panicii deoarece căderea unor CNS pe coridoare sau pe scări împiedică locatarii să
părăsească rapid clădirea;
- provoacă incendii, explozii sau scurgeri de substanţe periculoase pentru sănătatea/viaţa oamenilor.
(4) Pierderile de valori materiale se referă atât la valoarea de înlocuire a componentelor arhitecturale, a instalaţiilor şi a
echipamentelor avariate cât şi la bunurile adăpostite în clădire, care sunt distruse sau degradate.
Valoarea pierderilor provocate de avarierea CNS (inclusiv a bunurilor adăpostite în clădire) poate fi importantă
deoarece acestea reprezintă o pondere majoră în costul total al clădirii. În ceea ce priveşte pierderile materiale provocate
de distrugerea sau degradarea bunurilor adăpostite în clădire se poate aprecia că acestea reprezintă circa 1/3 din totalul
pierderilor cauzate de cutremur. [FEMA, 1981, An Assessment of the Consequences and Preparations for a Catastrophic
California Earthquake: Finding and Actions Taken Washington D.C.]
Pierderile directe şi indirecte cauzate de afectarea seismică a CNS deţin o pondere ridicată în ansamblul cheltuielilor
generale de reabilitare post seism şi justifică atenţia pe care specialiştii au început să o acorde proiectării seismice a
CNS.
De asemenea, în multe cazuri, consecinţele unor avarii ale CNS pot amplifica mult costurile directe, legate de valoarea
de înlocuire.
Câteva situaţii de acest tip au fost semnalate după unele cutremure importante din trecut:
- ca urmare a pierderilor de apă provocate de avarierea unui rezervor sau chiar numai a unei conducte de apă sub
presiune poate fi necesară refacerea unor suprafeţe mari de finisaje degradate; din aceeaşi cauză se poate produce
degradarea documentelor aflate în dulapuri sau pe rafturi sau distrugerea calculatoarelor împreună cu bazele de date
respective;
- în cazul în care ruperea unei conducte de gaz provoacă un incendiu, pagubele totale pot fi incomparabil mai mari
decât valoarea de înlocuire a conductei;
- răsturnarea calculatoarelor poate provoca pierderea informaţiilor stocate cu consecinţe deosebit de grave pentru
desfăşurarea activităţii întreprinderilor mergând până la blocarea activităţii pe o perioadă importantă de timp.
(5) Avarierea CNS care poate produce scoaterea din funcţiune a unor clădiri cu funcţiuni esenţiale (de exemplu, în
cazul spitalelor, centrelor de comunicaţii, etc.) pune în pericol siguranţa vieţii utilizatorilor. În această categorie se
încadrează aparatura specifică, reţelele de alimentare, mobilierul tehnologic, elemente ce trebuie să fie identificate, în
fiecare clădire în parte, de către specialiştii utilizatori.
424
(8) O categorie specială de pierderi sunt cele legate de avarierea/distrugerea unor valori culturale. Acestea, chiar dacă
sunt evaluate în preţurile curente de piaţă, sunt de fapt "de nepreţuit", înlocuirea unor piese distruse sau degradate fiind
practic imposibilă. Din acest motiv pierderile valorilor culturale pot fi asemănate, forţând puţin comparaţia, cu pierderile de
vieţi omeneşti.
G.E.2. Evaluarea seismică a CNS
G.E.2.1. Criterii de evaluare calitativă
(3) Analiza calitativă trebuie să pună în evidenţă premizele unei eventuale comportări nefavorabile în cazul cutremurului
cum ar fi:
- lipsa unor legături eficiente cu structura, în planul elementului sau perpendicular pe acest plan (armături de
continuitate, piese sudate, buloane de ancoraj, etc), sau deteriorarea acestor legături;
- deteriorarea materialelor ca urmare a unor suprasolicitări precedente sau datorită acţiunilor diferiţilor agenţi fizici,
chimici sau biologici;
- raportul "înălţime/dimensiunea minimă a bazei" pentru elementele simplu rezemate pe planşee (parapeţi, atice, coşuri
de fum, etc);
- lipsa unor spaţii de separare între elementele nestructurale şi structura principală a clădirii (de exemplu, situaţia
panourilor vitrate în cazul structurilor alcătuite din cadre);
- existenţa unor rosturi antiseismice care nu traversează componentele arhitecturale (de exemplu, prezenţa pereţilor
despărţitori continui peste rost) sau de instalaţii (de exemplu, conducte fără dispozitive de compensare a deplasărilor la
rost);
- existenţa unor legături rigide, necontrolate, între elementele nestructurale şi structura principală care pot crea
premizele unor avarii structurale (de exemplu, "scurtarea" stâlpilor prin buiandugi sau centuri din beton armat);
- existenţa unor materiale/utilaje/echipamente care pot produce incendii sau explozii.
G.E.2.3. Evaluarea cantitativă
(1) Răspunsul seismic al CNS prezintă numeroase particularităţi care duc la folosirea unor concepte şi metode de
proiectare specifice, diferite substanţial de cele folosite curent pentru proiectarea elementelor structurale.
Diferenţele principale provin din:
- comportarea la acţiunea seismică directă: datorită amplificării rezultate din răspunsul dinamic al structurii, acceleraţia
seismică la care sunt supuse CNS amplasate peste nivelul de încastrare al suprastructurii este mult superioară
acceleraţiei seismice a terenului. Măsurătorile efectuate pe diferite tipuri de clădiri arată că acceleraţia la nivelul
425
planşeelor creşte pe înălţimea clădirii ajungându-se până la amplificări de 3v4 ori ale acceleraţiei terenului la ultimul
planşeu al clădirii. Ca atare, în afară de caracteristicile mişcării terenului şi de caracteristicile dinamice ale structurii
principale, răspunsul seismic al unei CNS depinde şi de poziţia acesteia în clădire.
- comportarea la acţiunea seismică indirectă: Elementele subsistemului CNS care au prinderi multiple de structură sau
care se află în contact direct cu elementele structurii sunt solicitate prin deformaţiile impuse de mişcarea structurii
principale în timpul cutremurului. Acest tip de solicitare a unei CNS se produce deoarece fiecare punct de prindere are o
mişcare diferită şi în unele cazuri defazată (de sens opus) faţa de mişcarea celorlalte; intensitatea acestei solicitări
depinde direct de măsura în care distanţele între punctele de prindere se modifică în timpul cutremurului.
- proprietăţile dinamice ale CNS: masa, rigiditatea şi amortizarea proprie ale CNS sunt, de regulă, mult mai mici decât
masa, rigiditatea şi amortizarea structurii. Perioada proprie de vibraţie a unei CNS poate fi, uneori, apropiată de perioada
unuia dintre modurile de vibraţie ale structurii, rezultând din această cauză, şi fiind favorizată şi de amortizarea proprie
redusă, o situaţie de cvasi-rezonanţă, cu amplificarea foarte importantă a mişcării la baza CNS (la nivelul unde aceasta
este rezemată). În cazurile, mai rare, în care masa şi rigiditatea CNS au mărimi apropiate de cele ale structurii principale
se poate produce un fenomen de interacţiune, semnificativ ca intensitate, între CNS şi structura principală. Ca urmare
sistemul compus "structură + CNS" poate căpăta perioade proprii apropiate astfel încât răspunsul seismic maxim poate
corespunde la două sau chiar trei perioade proprii ale structurii.
- proprietăţile mecanice ale materialelor şi echipamentelor au unele particularităţi care pot amplifica efectele acţiunii
seismice
De regulă, materialele din care sunt alcătuite CNS nu sunt adecvate pentru preluarea solicitărilor seismice: au
comportare fragilă (sunt lipsite de ductilitate) şi au rezistenţe mecanice reduse, în particular la eforturi unitare de
întindere;
Componentele echipamentelor şi mai ales prinderile (asamblările) dintre acestea pot fi deteriorate / desfăcute cu
uşurinţă de mişcarea construcţiei în timpul cutremurului ducând la ieşirea din funcţiune a instalaţiei / echipamentului. Ca
atare răspunsul seismic al fiecărei CNS este diferit în funcţie de domeniul de comportare - fragil sau ductil - al materialului
din care aceasta este alcătuită. În cazul echipamentelor electro-mecanice răspunsul seismic depinde şi de capacitatea
acestora de a suporta mişcările individuale diferite ale componentelor în timpul cutremurului.
Avarierea/ruperea CNS prin efectul direct al cutremurului se poate produce prin:
- depăşirea rezistenţei materialului;
- răsturnarea datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare;
426
- deplasarea prin lunecare, datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare.
Avarierea/ruperea CNS prin efectul indirect al cutremurului se poate produce din una dintre următoarele cauze:
- deplasarea relativă de nivel excesivă a structurii;
- incompatibilitatea rigidităţii CNS cu rigiditatea structurii;
- interacţiuni necontrolate între elementele structurii şi CNS alăturate;
- prinderea CNS de două structuri (tronsoane) independente;
- prinderea CNS de structură în mai multe puncte.
(10) Estimarea stării de avariere a CNS din clădiri trebuie făcută separat pe tipuri de componente în funcţie de
parametrii care caracterizează tipul efectului seismic care produce avarierea:
- în cazul avarierii prin efectul direct al cutremurului, parametrul care defineşte nivelul de avariere este valoarea de vârf
a acceleraţiei seismice de etaj;
- în cazul avarierii prin efectul indirect al cutremurului, parametrul care defineşte nivelul de avariere este driftul
(deplasarea relativă de nivel raportată la înălţimea de nivel).
ANEXA H
(informativă)
Exemple de calcul a lucrărilor de intervenţie structurală la clădiri existente, vulnerabile seismic
H.1. Structuri în cadre de beton armat

H.1.1. Tema exemplului de evaluare
Prezentul exemplu demonstreză aplicarea procedurilor din codul de evaluare şi reabilitare seismică pentru cazul unei
structuri tip cadru, proiectate şi executate în anii ’60 ai secolului trecut. Structura analizată este tipică pentru construcţiile
în cadre din stocul existent realizate înaintea cutremurului distrugător din 1977 pe baza cunoştintelor de inginerie
seismică şi inginerie structurală din epoca respectivă. Proiectarea clădirii a fost efectuată pe baza normativului P 13/63
[1], document normativ ce poate fi considerat complet depăşit în raport cu nivelul codurilor în vigoare astăzi.
Structurile în cadre din această categorie sunt caracterizate de o rigiditate şi rezistenţă laterale insuficiente în raport cu
cerinţele seismice ale teritoriului României, fără un control eficient al mecanismelor structurale de disipare de energie.
427
Exemplul tratează atât aspectele evaluării seismice, cât şi pe cele ale reabilitării structurale. Analizele utilizează
instrumentele de calcul cele mai performante care evidenţiază caracterul spaţial, neliniar şi dinamic al răspunsului seismic
al construcţiilor de beton armat.
H.1.2. Prezentarea structurii
Sistemul structural al construcţiei evaluate corespunde cunoştinţelor şi practicii timpului în care a fost construită
cădirea, respectiv mijlocul anilor ’60 din secolul trecut. Primele prescripţii de proiectare seismică, P13/63 [1], apărute cu
numai un an înainte de anul întocmirii proiectului, deşi au reprezentat prin elaborarea lor un pas înainte semnificativ în
acţiunea de proiectare seismică a clădirilor, erau departe de codurile de proiectare moderne, atât conceptual, cât şi la
nivelul regulilor de detaliere.
Cu toate acestea, din examinarea planurilor de execuţie ale structurii construcţiei rezultă că proiectul a fost întocmit cu
un spirit ingineresc remarcabil, în care au fost considerate şi aspectele esenţiale ale proiectării seismice a structurilor de
beton armat.
Structura este amplasată în localitatea Ploieşti, având următorii parametri de proiectare seismică:
• acceleraţia terenului pentru proiectare ag= 0.35 g;
• perioada de colţ Tc = 1.6 s.
Clădirea este încadrată în clasa III de importanţă.
Structura prezintă un subsol parţial, situat între traveile centrale si are un regim de întalţime parter + 6 etaje. Înalţimea
subsolului este de 3.30 m, a parterului de 3.25 m, iar cea a nivelului curent de 3.13m.
Structura verticală de rezistenţă este constituită din cadre ortogonale de beton armat monolit. Stâlpii sunt dispuşi în
punctele de intersecţie ale celor 16 axe transversale (15 travei de 3.6 m) şi ale celor 2 axe longitudinale (2 deschideri de
6.00 m).
Stâlpii, atât cei interiori, cât şi cei marginali, au secţiune variabilă pe înălţime, pornind de la 35x70 cm sau 30x60 cm la
parter şi subsol pană la 30x40 cm sau 30x50 cm la ultumul nivel. Stâlpii sunt orientaţi cu latura lungă pe direcţia
transversală.
Grinzile cadrelor transversale au dimensiunile secţiunii transversale variind pe verticală: 30x65 cm la parter, 30x60 cm
la primele 2 etaje, 30x55 cm la etajele 3 şi 4 şi 35x50 cm la ultimile 2 niveluri.
Grinzile cadrului longitudinal central au dimensiunile secţiunii transversale 30x40 cm, la toate nivelurile, iar grinzile
cadrelor longitudinale din faţadă, 30x45 cm, de asemenea pe toată înălţimea clădirii.
428
Din compararea proprietăţilor de rigiditate şi rezistenţă ale celor 2 serii de cadre, apare cu evidenţă că structura
principală este mai puternică în direcţia transversală decât în direcţia longitudinală.
Structura verticală este completată cu nuclelul de pereţi care îmbracă golurile ascensoarelor. Legătura acestuia cu
planşeul de nivel este realizată numai pe una dintre laturi, astfel încât transmiterea forţelor inerţiale, care acţionează la
nivelul planşeelor, la pereţii lifturilor, este una limitată.
Placa planşeului este completată de grinzile secundare care susţin peretele longitudinal al culoarului. Acestea au
secţiunea 30x40 cm pe toată înălţimea clădirii. Placa planşeului are grosimea de 10 cm.
Armarea este realizată cu oţel cu suprafaţa netedă OB37, iar betonul folosit este B250, echivalentul clasei C16/20.
Examinarea planurilor de armare evidenţiază prezenţa unei cantităţi substanţiale de armătură, atât în stâlpi, cât şi în
grinzi. Aceasta se datorează şi faptului că încărcările considerate, 350 kgf/m 2, pentru încărcarea permanentă, şi 300
kgf/m2, pentru încărcare utilă, sunt sensibil mai mari decât cele efective, cât şi, posibil, intenţiei de a obţine o asigurare
suficientă faţă de acţiunile orizontale. Această ipoteză este dovedită de reducerea armării grinzilor de la bază către partea
superioară a construcţiei.
Pe de altă parte, prevederea unei cantităţi importante de armatură continuă la reazemele grinzilor reprezintă, de
asemenea, o caracteristică de alcătuire favorabilă pentru comportarea la cutremur.
Principalul deficit constatat din examinarea planurilor de armare este cantitatea mai mică de armare transversală,
prevăzută în grinzi şi stâlpi, în raport cu practica actuală rezultată din cerinţele mai mari prevăzute de codurile de
proiectare în vigoare astăzi.
Subsolul este dezvoltat pe suprafaţa definită de axele 5 şi 13, respectiv A şi C.
Pereţii de contur ai subsolului sunt realizaţi din zidărie de cărămidă, practică des utilizată la acea vreme.
Fundaţiile stâlpilor structurii sunt realizate cu grinzi de fundaţie de tip cuzinet de beton armat şi tălpi de beton simplu.
Este de remarcat că fundaţiile tuturor stâlpilor sunt situate la aceeaşi adâncime, stâlpii din afara subsolului coborând până
la cota de fundare a stâlpilor zonei cu subsol a clădirii.
Atat dimensiunile elementelor, cât şi armarea longitudinală şi transversală din grinzi şi stâlpi sunt sintetizate în tabelul
H.1.1. Planul de cofraj al etajului curent este prezentat în figura H.1.1.
Din tabelul H.1.1 se observă cu uşurinţă că structura în cauză prezintă o rigiditate mai mare pe direcţia transversală,
având stâlpii orientaţi pe această direcţie şi grinzi mai înalte. De asemenea armarea longitudinală, cât şi transversală este
mai consistentă pe direcţia transversală a structurii decât pe cea longitudinală. Încă din acest stadiu al evaluarii ne putem
aştepta ca structura să aibe o comportare nesatisfacatoare la acţiuni seismice, în special pe direcţia longitudinală.
429
Exemplul tratează numai calculul pe direcţia transversală, prezentarea planurilor de armare şi a rezultatelor fiind mai
clară pe această direcţie, datorită simplităţii structurale. Calculele detaliate se prezintă numai pentru cadrul transversal
curent.
Planurile de armare şi secţiunile cadrelor din axele 2, 3, 14 şi 15 (considerate curente) sunt prezentate în figurile H.1.2
- H.1.6. Sunt de remarcat următoarele detalii de armare specifice zonelor seismice, dar atipice perioadei în care s-a
proiectat clădirea:
• la partea superioară a grinzilor se ţin continui minim 2Φ25 pe toată lungimea;
• la partea inferioară a grinzilor, se ţin continui minim 2Φ20 pe toată lungimea;
• etrierii sunt îndesiţi pe lungimea de suprapunere a armăturilor longitudinale din stâlpi;
• fiecare armătură armătură longitudinală a secţiunii stâlpului se găseşte la colţul unui etrier.
Ţinând cont că există planurile integrale ale proiectului de execuţie, s-a considerat nivelul de cunoaştere KL3:
cunoaştere completă.
Tabelul H.1.1: Dimensiuni elemente şi procente de armare longitudinal/transversal
Cadru transversal curent Grinzi
Amplasare b [cm] h [cm] Plong. superior [%] Plong. inferior [%] Ptrans. [%]
Curenta 30 50-65 1.25-1.63 0.42-0.75 0.17
Stalpi
Amplasare b [cm] h [cm] Ptotal [%] Ptrans. [%]
Marginal 30 40-60 2.43-2.53 0.28
Central 30-35 50-60 1.94-3.00 0.24-0.28
Cadru longitudinal de fatada Grinzi
Amplasare b [cm] h [cm] Plong. superior [%] Plong. inferior [%] Ptrans. [%]
Curenta 30 45 0.74-1.17 0.30-0.73 0.14
430
Stalpi
Amplasare b [cm] h [cm] Ptotal [%] Ptrans. [%]
Marginal 40-60 30 2.60-2.90 0.28
Central 40-60 30 2.43-2.53 0.28
Figura H.1.1: Plan cofraj etaj curent
Figura H.1.2: Armarea cadrelor transversale 2, 3, 14 şi 15
431
432
Figura H.1.3: Secţiuni caracteristice stâlp marginal
433
Figura H.1.4: Secţiuni caracteristice stâlp central
434
435
Figura H.1.5: Armături longitudinale stâlpi (în stânga stâlpii marginali)
436
Figura H.1.6: Secţiuni caracteristice şi armări grinzi
437
438
H.1.3. Evaluare cantitativă a structurii utilizând metodologia de nivel 3
Metodologia de nivel 3 de evaluare cantitativă este bazată pe analize neliniare ale structurilor. Acest tip de analize
permit o evaluare globală a unei structuri şi o corelare mai exactă între cerinţele impuse de acţiunea seismică şi
capacitatea structurii de a prelua aceste solicitări. Metodologia de nivel 3, reprezintă cea mai avansată metodă de
evaluare permisă de P100-3 [2]. Metodologia este recomandata, însa numai în situaţia în care există proiectul original al
structurii, avand în vedere nesitatea cunoaşterii cu precizie ridicată a armării elementelor structurale.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare, analizele static neliniare, întrucât acest tip de analize sunt relativ uşor
de realizat, timpul de analiză şi procesare a datelor este mic, iar informaţiile oferite au un grad sporit de transparenţă.
Această analiză este indicată în cazul structurilor în cadre care răspund preponderent pe translaţie. În cazul structurilor cu
pereţi sau al structurilor neregulate la care modurile de vibraţie sunt cuplate, se recomandă folosirea analizei dinamice
neliniare. Această analiză furnizează rezultate realiste pentru eveluarea forţei tăietoare în pereţi şi pentru evaluarea
efectelor torsiunii.
H.1.3.1. Ipoteze de calcul
Chiar dacă se folosesc cele mai avansate metode de calcul, trebuie reţinut faptul că rezultatele sunt tributare într-o
oarecare măsură ipotezelor, motiv pentru care se face o descriere succintă a acestora.
Programul de calcul utilizat este PERFORM 3D [3], dezvoltat în trecut de profesorul Graham Powell de la universitatea
Berkeley din California, special conceput pentru a efectua analize statice şi dinamice neliniare. Actualmente, programul
este dezvoltat de firma Computers and Structures din Berkeley. Programul a fost ales deoarece are mai multe avantaje în
faţa programelor de inginerie uzuale existente pe piaţă:
• are încorporate o multitudine de elemente neliniare, inclusiv pentru pereţi;
• formularea elementelor neliniare este simplă, inginerească, permiţând verificarea rapidă a rezultatelor;
• are încorporate legi hysteretice şi modele de comportare specifice elementelor din beton armat;
• timpul de rulare este scurt comparat cu restul programelor;
• este robust din punct de vedere numeric.
H.1.3.1.1. Evaluarea încărcărilor
Funcţiunea clădirii este de sediu administrativ. Din punct de vedere arhitectural, între axele B şi C există un culoar
central de circulaţie longitudinal delimitat în planul de cofraj de grinda principală din axul B şi grinzile secundare dintre
axele B şi C. Din acest culoar se face accesul în încăperi. Închiderile faţadelor longitudinale sunt din zidărie, fiind
439
perforate de multe goluri de geam, în timp ce frontoanele realizate tot din zidărie de cărămidă plină nu au goluri. Culoarul
central este delimitat de pereţi de zidărie plină perforaţi de goluri de uşi.
Încărcările pe placă pentru etajul curent şi pentru terasă sunt prezentate în tabelele H.1.2 şi H.1.3. Pereţii de zidărie ai
culoarului central şi cei perimetrali sunt modelaţi cu forţe uniform distribuite pe grinzi.
La etajul curent există două tipuri de pardoseli:
• Pardoseli grele între axele 8-10, în dreptul casei de scară;
• Pardoseli uşoare în rest.
De asemenea, există două tipuri de încărcări utile:
• Utila circulaţii pe culoarul central şi între axele 8-10;
• Utila curentă în rest.
Tabelul H.1.2: Încărcări etaj curent
Incarcare Valoare caracteristică UM
Pardoseli, compartimentări (zonă pardoseală uşoară) 1.25 kN/m2
Pardoseli, compartimentari (zonă pardoseală grea) 3 kN/m2
Utila încăperi 2 kN/m2
Utilă circulaţii 3 kN/m2
Zidărie faţade 4.85 kN/m
Zidărie frontoane 12.75 kN/m
Zidărie culoar central 6.5 kN/m
Tabelul H.1.3: Încărcări terasă
Incarcare Valoare caracteristică UM
Straturi terasă 4 kN/m2
440
Zăpadă 1.6 kN/m2
Atic 2.9 kN/m
H.1.3.1.2. Ipoteze generale

Structura a fost considerată încastrată la cota inferioară a subsolului. S-a preferat acest tip de modelare datorită
rigidităţii reduse a subsolului, acesta fiind parţial şi realizat din pereţi de zidărie înrămată.
Grinzile şi stâlpii au fost modelate cu elemente de tip bară, nodul considerându-se infinit rigid.
Planşeele au fost considerate diafragme infinit rigide şi rezistente în planul lor, respectând grosimea minimă dată în
P100-1 [4]. Plăcile nu au fost modelate efectiv în calcul, încărcările fiind dispuse pe grinzile adiacente fiecărui ochi de
placă. Masele au fost atribuite centrului de masă al fiecărui planşeu. S-au considerat numai mase de translaţie orizontală
şi mase rotaţionale faţă de axa verticală. Centrele de masă şi greutăţile sunt prezentate în tabelul H.1.4. În mod
aproximativ, dacă se consideră că masa este uniform distribuită pe suprafaţa planşeului, în cazul formelor
dreptunghiulare rigiditatea la rotire se poate calcula în mod aproximativ cu relaţia:
în care:
G este greutatea de nivel;
Lx, Ly reprezintă dimensiunile în plan ale planşeului;
Tabelul H.1.4: Centre de masă şi greutăţi de nivel
Nivel X [m] Y [m] G [kN] Iθ [kN m2]
441
1 27 6 7606.2 1973200
2 27 6 7223.5 1876100
3 27 6 7095.9 1842000
4 27 6 6938.9 1800400
5 27 6 6742.6 1749300
6 27 6 6762.2 1756200
7 27 6 7066.4 1833900
8 27 6 7498.3 1947300
Efectele de ordinul II sunt foarte importante în cazul structurilor cu deficit de rezistenţă şi capacitate, sporind
semnificativ cerinţele de ductilitate. În general, efectele de ordinul II sunt supraapreciate în cazul analizei statice neliniare,
fiind în acest caz neglijate.
H.1.3.1.3. Rigiditatea de calcul
Rigidităţile de calcul sunt întotdeauna corelate cu modul de modelare a neliniarităţilor. Deoarece neliniarităţile sunt
modelate utilizând articulaţii plastice punctuale, trebuie folosite rigidităţi secante la punctul de curgere. Acest lucru este
practic imposibil, deoarece rigiditatea depinde de mai mulţi parametri, printre care cei mai importanţi sunt:
• nivelul de solicitare la forţă axială;
• coeficentul de armare longitudinal;
• tipul de partiţii.
De aceea, se consideră în mod convenţional că rigiditatea secantă la punctul de curgere este 50% din rigiditatea brută
a secţiunilor nefisurate, conform indicaţiilor codului P100-1 [4], pentru structuri în cadre care nu interacţionează cu pereţii
de compartimentare.
Secţiunea de calcul a grinzilor este T, luând în calcul două grosimi de placă de o parte şi de alta a grinzii.
H.1.3.1.4. Modelarea neliniarităţii
Atât pentru grinzi, cât şi pentru stâlpi, neliniaritatea a fost modelată cu articulaţii plastice punctuale. Pentru grinzi, au
fost introduse articulaţii plastice de moment, în timp ce pentru stâlpi au fost introduse articulaţii plastice ce ţin seama de
442
interacţiunea dintre moment încovoietor şi forţă axială. Curba de comportare moment- rotire are o uşoară consolidare
după curgere.
Modelarea se face în spiritul proiectării capacităţii de rezistenţă, adică nu sunt permise cedările din forţă tăietoare, iar
ductilitatea este infinită pentru solicitarea de încovoiere. După rularea analizei, se verifică explicit dacă ipotezele de calcul
sunt corecte, adică se verifică rezistenţa tuturor elementelor la forţă tăietoare şi capacitatea de rotire în articulaţiile
plastice.
Pentru grinzi, momentul de curgere se consideră aproximativ egal cu momentul capabil al secţiunii. Capacitatea de
rezistenţă se evaluează cu rezistenţele medii ale materialelor, pentru a rezulta mecanismul de plastificare cu cea mai
mare probabilitate de apariţie.
Tabelul H.1.5: Rezistenţele materialelor
Material Tip Solicitare Rezistenta Notatie Valoare [MPa]

BETON B250 Compresiune De calcul fcd 11.07
Caracteristica fck 16.6
Medie fcm 19.37
întindere De calcul fctd 0.95
Caracteristica fctk 1.43
Medie fctm 1.66
OTEL OL38 Compresiune/Intindere De calcul fyd 210
Caracteristica fyk 242
Medie fym 284
Există câteva probleme ce trebuie rezolvate pentru evaluarea momentelor încovoietoare capabile:
• poziţia articulaţiilor plastice punctuale la grinzi;
• lungimile de ancoraj şi suprapunere.
443
În primul caz, nu este foarte clar în ce secţiune se va deschide articulaţia plastică, din cauza faptului că există armături
înclinate, care urcă de la partea de jos în zona reazemului. Din punct de vedere teoretic, modelul corect este cu câte o
articulaţie plastică în fiecare secţiune cu capacitate diferită. Din punct de vedere practic, efortul de modelare nu se
justifică. Se consideră în mod simplificat că articulaţiile plastice se deschid la capetele grinzilor, fără a se lua în calcul
ultimul rând de armături înclinate.
În al doilea caz, trebuie evaluate lungimile de ancoraj şi suprapunere, evaluând astfel dacă o armătură poate ajunge la
curgere. SR EN 1992-1-1 [5] nu prevede modul de calcul al lungimilor de ancoraj şi suprapunere în cazul armăturilor
netede. De aceea, noul cod de evaluare a structurilor existente propune pentru armături netede terminate cu cioc curba
de variaţie din fig. H.1.7.
Pentru armăturile Φ25 din grinzi în reazemul marginal, lungimea de ancoraj efectivă minimă (la ultimele două etaje)
este 45+35=80cm, adică 32Φ, în consecinţă nu-şi poate atinge integral momentul capabil. Raportul între aria de armătură
efectivă a unei armături şi aria reală a unei armături rezultă:
Figura H.1.7: Evaluarea momentului capabil în funcţie de lungimea de ancoraj a barelor
444
Se evaluează ariile efective de armătură în stâlpi pentru secţiunea 8-8 din fig. 2.2. Lungimea de suprapunere este
100cm, deci lungimea de ancoraj efectivă este 100/1.5 = 67 cm, adică 27Φ pentru armăturile Φ25 şi 33Φ pentru
armăturile Φ20. În consecinţă, ariile efective considerate pentru trasarea curbei de capacitate sunt:
• pentru Φ20:
445
• pentru Φ25:
Cu ariile efective determinate se trasează curba de interacţiune.

Articulaţiile plastice se modelează fără degradare de rezistenţă, neavând informaţii în acest sens. Curba înfăşurătoare
de comportare a articulaţiilor plastice este prezentată în fig. H.1.8. Punctele caracteristice ale curbei sunt:
• Y - punctul de curgere;
• U - punctul în care se atinge capacitatea de rezistenţă;
• X - punctul de rupere.
Figura H.1.8: Curba înfăşurătoare de comportare a articulaţiei plastice de grindă în PERFORM 3D [3]
446
Figura H.1.9: Declararea articulaţiei plastice pentru grinzi în PERFORM 3D [3]
Pentru fiecare punct caracteristic se introduce momentul încovoietor şi deformaţia plastică. În general, pentru punctul
de curgere (Y) se introduce momentul încovoietor capabil. Consolidarea în domeniul postelastic este controlată de
447
momentul încovoietor şi rotirea plastică asociată punctului U (FU şi DU). În general, aceşti parametri se introduc astfel
încât consolidarea în domeniul plastic să fie foarte mică (fig. H.1.9).
Definirea articulaţiei plastice de stâlp implică:
• Definirea curbei de interacţiune N-Mx-My;
• Definirea deformaţiilor specifice pentru punctele U şi X.
În PERFORM 3D [3], curba de curgere este analitică, ecuaţia curbei de interacţiune pentru un plan (Mx sau My) fiind:
Pentru o forţă axială dată (P), ecuaţia curbei de curgere este:
în care:
P este forţa axială;
PT este forţa axială capabilă la întindere;
Pc este forţa axială capabilă la compresiune;
PB este forţa axială asociată punctului de balans;
MYB este momentul încovoietor capabil asociat punctului de balans;
448
ΜYPX este momentul încovoietor capabil asociat forţei axiale P pentru încovoiere faţă de axa X;
ΜYPY este momentul încovoietor capabil asociat forţei axiale P pentru încovoiere faţă de axa Y;
Figura H.1.10: Declararea curbei de interacţiune pentru stâlp în PERFORM 3D [3]
αu, α1, β sunt parametri ce trebuie calibraţi.
449
Parametrii curbei de de interacţiune au şi ai se calibrează obligând curba de interacţiune să treacă prin punctele
asociate momentului încovoietor capabil pentru forţă axială nulă în cele două planuri principale de încovoiere (fig. H.1.10).
Parametrul β se calibrează pe baza momentului încovoietor capabil asociat forţei axiale de balans la 45° (Mx = My).
În alte programe, curba de interacţiune este furnizată direct de utilizator prin puncte discrete.
Pereţii de zidărie de la subsol au fost modelaţi prin intermediul unor diagonale echivalente ce pot prelua numai
compresiune. Pentru determinarea grosimii diagonalelor, în absenţa unor prevederi în codurile naţionale, s-au utilizat
prevederile din codul FEMA 356 [6] pentru rigiditate.
H.1.3.2. Analiză modală
Tabelul H.1.6 prezintă rezultatele analizei modale. Se observă că modurile de vibraţie sunt decuplate, iar direcţia cea
mai flexibilă este cea longitudinală, aşa cum era de aşteptat.
Tabelul H.1.6: Rezultatele analizei modale
MOD T [s] εx εΥ εθ
1 1.35 0.75 0.00 0.00
2 1.15 0.00 0.72 0.00
3 1.07 0.00 0.00 0.71
H.1.3.3. Analiză statică neliniară

Deoarece modurile de vibraţie sunt decuplate, analiza statică neliniară poate oferi informaţii suficient de exacte asupra
modului de comportare al structurii. Un prim pas îl reprezintă modelarea acţiunii seismice în programul de calcul.
H.1.3.3.1. Modelarea acţiunii seismice
Acţiunea seismică este modelată prin forţe aplicate static pe structură. Pentru a avea o anvelopă a comportării posibile,
se consideră două distribuţii:
• una la care forţele laterale sunt distribuite conform modului fundamental de vibraţie pe direcţia de calcul (modal);
• una la care forţele laterale sunt distribuite proporţional cu masele de nivel (accel).
450
Unele programe de analiză neliniară distribuie automat forţele orizontale conform celor două distribuţii. Există însă şi
programe la care utilizatorul trebuie să introducă manual forţele orizontale. De aceea se exemplifică modul de
determinare a forţelor orizontale pentru ambele distribuţii posibile.
Forţele de la un anumit nivel se determină cu relaţia:
în care:
Gk greutatea nivelului k;
Φk forma deformată la nivelul k a distribuţiei considerate.
Pentru distribuţia de tip modal, forma deformată este cea a modului fundamental de vibraţie, în timp ce pentru
distribuţia de tip accel, se consideră o deformată cu valori unitare la fiecare nivel. În prectică, forţele laterale se
normalizează la forţa de la vârf:
Tabelul H.1.7: Evaluarea forţelor orizontale pentru distribuţia modală a acţiunii seismice
Nivel Gk[kN] Φk Fk [kN] fk
1 7606.2 0.049 370 0.049
2 7223.5 0.159 1151 0.153
3 7095.9 0.295 2090 0.279
451
4 6938.9 0.437 3033 0.404
5 6742.6 0.581 3916 0.522
6 6762.2 0.716 4840 0.645
7 7066.4 0.839 5928 0.791
8 7498.3 1.000 7498 1.000
Tabelul H.1.8: Evaluarea forţelor orizontale pentru distribuţia proporţională cu masele de nivel a
acţiunii seismice
Nivel Gk [kN] Φk Fk [kN] fk
1 7606.2 1.000 7606 1.014
2 7223.5 1.000 7224 0.963
3 7095.9 1.000 7096 0.946
4 6938.9 1.000 6939 0.925
5 6742.6 1.000 6743 0.899
6 6762.2 1.000 6762 0.902
7 7066.4 1.000 7066 0.942
8 7498.3 1.000 7498 1.000
Pentru cazul de faţă, se utilizează numai distribuţia de tip "modal". De altfel, această distribuţie duce în toate cazurile la
rezultate mai realiste decât distribuţia de tip "accel".
H.1.3.3.2. Rezultate primare ale analizei
Un prim pas după rularea analizei statice neliniare este să se identifice mecanismul de plastificare. Figurile H.1.11 şi
H.1.12 prezintă configuraţia articulaţiilor plastice pentru axul 2 (transversal) şi axul B (longitudinal) la atingerea
mecanismului de plastificare. Concluziile sunt următoarele:
• Subsolul este suficient de rigid, având o comportare elastică;
452
• Pe direcţia transversală, mecanismul de plastificare este cel dorit, cu articulaţii plastice la capetele grinzilor şi la baza
stâlpilor;
• Pe direcţia longitudinală, mecanimsul de plastificare este unul combinat, ultimele două niveluri având o comportare
elastică.
Curba forţă-deplasare este prezentată în fig. H.1.13. Informaţii de ansamblu calitative furnizează evaluarea factorului
de redundanţă structurală şi compararea forţei asociate mecanismului de plastificare cu forţa de cod pentru o structură
calculată conform normativelor în vigoare. Coeficientul seismic rezultă:
în care:
YI = 1 coeficient de importanţă-expunere al clădirii;
ag = 0.35g acceleraţia terenului pentru proiectare;
β(T) = 2.5 factor de amplificare dinamică asociat perioadei fundamentale de vibraţie;
q = 6.75 factor de comportare;
λ = 0.85 coeficient de echivalenţă.
Forţa de cod rezultă:
Valoarea factorului de redundanţă structurală este:
453
Suprarezistenţa structurii este:
Se observă că pe direcţia transversală structura are o redundanţă sporită datorită numărului mare de cadre şi o
rezistenţă la solicitări de încovoiere asemănătoare cu cea a unei structuri proiectată conform normelor în vigoare.
În continuare se fac următoarele verificări:
• Driftul unghiular (la cerinţa de deplasare);
• Rotirile plastice în elemente (la cerinţa de deplasare);
• Forţele tăietoare în elemente (la mecanism).
Un prim pas este determinarea cerinţei de deplasare.
Figura H.1.11: Mecanismul de plastificare pe direcţie longitudinală (ax B)
454
Figura H.1.12: Mecanismul de plastificare pe direcţie transversală (ax 2)
455
Figura H.1.13: Curba forţă-deplasare pe direcţie transversală
456
H.1.3.3.3. Evaluarea cerinţei de deplasare
Deoarece structura nu este înzestrată cu rezistenţa minimă furnizată de codurile actuale, cerinţa de deplasare se poate
evalua numai pe baza analizei dinamice neliniare a sistemului cu un singur grad de libertate echivalent. În continuare se
prezintă etapele de calcul.
1) Efectuarea analizei modale
Analiza modală furnizează:
• perioada proprie fundamentală a structurii pe direcţia de calcul: T1=1.15s;
• forma deformată a modului fundamental de vibraţie φ.
Tabelul H.1.9: Calculul parametrilor modali ai structurii
457
Nivel Gk [kN] mk [kNs2/m] Φk φk mkφk [kNs2/m] mkφk2 [kNs2/m]
1 7606.2 775 0.049 0.049 38 2
2 7223.5 736 0.159 0.159 117 19
3 7095.9 723 0.295 0.295 213 63
4 6938.9 707 0.437 0.437 309 135
5 6742.6 687 0.581 0.581 399 232
6 6762.2 689 0.716 0.716 493 353
7 7066.4 720 0.839 0.839 604 507
8 7498.3 764 1.000 1.000 764 764
Forma deformată a modului fundamental de vibraţie se normalizează astfel încât să rezulte valoarea unitară la vârf:
Adiţional, se calculează următorii parametri (tab. H.1.9):

• masa totală a structurii:
• masa modală generalizată:
458
• factorul de participare modal:
• coeficientul de echivalenţă modal:
2) Biliniarizarea curbei forţă-deplasare

Biliniarizarea curbei forţă deplasare se efectuează până la deplasarea la vârf dm=40cm. Rezultă următorii parametri:
• energia totală Em = 3128 kNm;
• rigiditatea elastică a curbei forţă-deplasare:
459
• forţa de curgere a structurii cu mai multe grade de libertate rezultă:
• forţa normalizată de curgere a structurii este:
Adiţional, rigiditatea elastică se putea determina direct din curba forţădeplasare, pe baza primului punct al curbei,
rezultând valori apropiate:
Curba biliniarizată este prezentată în figura H.1.14.
460
3) Calculul parametrilor SDOF echivalent
• perioada: T*=T1=1.15s;
• forţa normalizată de curgere:
Pentru a avea un sistem dinamic complet, se propune fracţiunea din amortizarea critică 5% şi modelul hysteretic
Takeda.
Figura H.1.14: Curba forţă-deplasare biliniarizată
461
4) Efectuarea analizei dinamice neliniare pentru SDOF
Se consideră un set de 10 accelerograme artificiale compatibile cu spectrul elastic de acceleraţii din amplasament
Accelerogramele sunt generate în programul MATLAB® utilizând o familie de subrutine incluse în cd-ul lucrării Postelnicu
et. al. [7]. Accelerogramele sunt generate de la 0, pe baza teoriei vibraţiei aleatoare, folosind un număr de 10 iteraţii.
Pentru a da o formă naturală semnalelor generate, se foloseşte o anvelopă trapezoidală. Pasul de timp al
accelerogramelor este 0.01s, iar numărul de puncte al unei accelerograme este 2048. Indicatorii statistici ai setului de
accelerograme folosiţi sunt prezentaţi în fig. H.1.15.
Pentru fiecare accelerogramă se efectuează analiza dinamică neliniră, rezultând un set de deplasări maxime ale
SDOF. Analiza dinamică neliniară se efectuează cu ajutorul programului MATLAB®, utilizând o familie de subrutine
incluse în cd-ul lucrării Postelnicu et. al. [7]. Deplasarea medie a SDOF rezultă d*=34cm pentru SLU şi d*=12cm pentru
SLS. La SLS accelerogramele au fost scalate cu factorul 0.45, conform anexei A a codului.
5) Calculul cerinţei de deplasare pentru MDOF
Se aplică relaţia de transformare:
Se observă că dm≈d, deci se poate concluziona că cerinţa de deplasare este corect calculată. În general, în cazul
structurilor în cadre, biliniarizarea se poate face la atingerea mecanismului, fără a efectua iteraţii.
462
Figura H.1.15: Indicatorii statistici ai setului de accelerograme folosit
Figura H.1.16: Driftul unghiular la cerinţa de deplasare
463
H.1.3.3.4. Verificarea driftului unghiular
Verificarea driftului unghiular se face la SLU şi SLS. Driftul unghiular se ia direct din programul de calcul în pasul în
care se atinge cerinţa de deplasare, fără a mai fi amplificat cu alt termen. Driftul unghiular este prezentat în figura H.1.16.
Se observă că pe această direcţie driftul unghiular maxim este mai mic decât limita impusă de cod la SLU (2.5% rad),
deci verificarea este îndeplinită. La SLS însă, driftul unghiular maxim este 0.88% rad, mai mare decât limita impusă de
cod în cazul partiţiilor grele din zidărie (0.5% rad). În consecinţă, sunt de aşteptat degradări semnificative în
compartimentările din zidărie la acţiunea unui seism asemănător celui de serviciu.
H.1.3.3.5. Verificarea rotirilor în articulaţiile plastice
Rotirile efective în articulaţiile plastice sunt furnizate de programul de calcul pentru pasul în care se atinge cerinţa de
deplasare. Capacitatea de rotire plastică se evaluează conform anexei B a codului, cu parametrii din pasul în care se
atinge cerinţa de deplasare. Codul face trimitere către SR EN 1998-3 [8].
Se exemplifică calculul capacităţii de rotire pentru stâlpul central la bază, corespunzătoare secţiunii 8-8 din figurile
H.1.2 şi H.1.4. Pentru uşurinţă, secţiuniea este reprodusă şi în figura H.1.17. În secţiunea de la bază pasul etrierilor este
100mm.
464
Pentru stâlpi, relaţia de calcul a capacităţii de rotire asociată SLU este:
Figura H.1.17: Secţiunea de calcul pentru stâlpul central
Figura H.1.18: Geometria necesară evaluării factorului de eficienţă a confinării
465
în care:
γel = 1.8 coeficient parţial de siguranţă;
v este forţa axială normalizată;
ω', ω coeficienţi mecanici de armare ai armăturii comprimate/întinse;
fcm rezistenţa medie la compresiune a betonului;
Lv lungimea braţului de pârghie;
h înălţimea totală a secţiunii;
α este factorul de eficienţă a confinării;
psw este coeficient de armare transversală;
fywm este rezistenţa medie a armăturii transversale.
În relaţia de calcul, toţi parametrii se introduc în N şi mm, rotirea plastică rezultând în radiani.
Se prezintă detaliat etapele de calcul.
i) Calculul rezistenţelor medii ale materialelor se face pe baza prevederilor vechiului STAS 10107-0/90 [9], ţinând cont
de marca betonului utilizat
466
ii) Calculul caracteristicilor geometrice ale secţiunii
• dimensiunile secţiunii utile:
• distanţa dintre două bare longitudinale aflate la colţ de etrier pe cele două
direcţii (fig. H.1.18):
• suma pătratului distanţelor dintre două bare aflate la colţ de etrier:
467
iii) Calculul factorului de eficienţă a confinării
Figura H.1.19: Variaţia forţei axiale la baza stâlpilor în funcţie de deplasarea normalizată la vârf
468
iv) Calculul coeficientului de armare transversal în lungul direcţiei de calcul
v) Calculul forţei axiale normalizate (forţa axială din pasul corespunzător cerinţei de deplasare)
Tabelul H.1.10: Eforturi la baza stâlpilor la cerinţa de deplasare
Stalp Comprimat Central Intins
M [ kNm] 615 760 415
V [kN] 230 280 130
N [kN] 1570 1265 155
vi) Calculul lungimii braţului de forfecare pe baza eforturilor la cerinţa de deplasare (tabelul H.1.10)
469
Deoarece există suprapunere în zona plastică şi armăturile sunt netede, lungimea braţului de forfecare se modifică
conform relaţiei:
în care:
l0 = lm este lungimea de suprapunere a armăturilor Φ25.
vii) Calculul coeficienţilor mecanici de armare. Pentru stâlpi, armătura comprimată este ultimul rând de armături, iar
armătura întinsă este reprezentată de restul armăturilor. Deoarece există suprapuneri în zonă plastică, coeficientul
mecanic de armătură comprimată se dublează.
viii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU (relaţia H.1.22)
470
ix) Calculul rotirii plastice capabile asociate SLU
Deoarece se folosesc armături netede şi există suprapuneri în zona plastică, rotirea capabilă de bază trebuie afectată
de anumiţi coeficienţi. În aceste condiţii, coeficientul de reducere rezultă:
Dacă nu exista suprapunere în zone critice, capacitatea de rotire plastică se multiplica doar cu coeficientul 0.375 în
cazul utilizării de armături netede.
Rotirea plastică capabilă rezultă:
471
Pentru restul stâlpilor, rotirile plastice capabile la bază sunt prezentate în tabelul H.1.11.
De asemenea, se exemplifică şi calculul capacităţii de rotire plastică pozitivă pentru grinda de peste etajul 3 în
reazemul central (secţiunea 13-13 în figura H.1.2 şi H.1.6). În cazul grinzilor, factorul de eficienţă a confinării este
neglijabil, aşa că relaţia generală de calcul poate fi simplificată după cum urmează:
Tabelul H.1.11: Evaluarea rotirii plastice capabile la baza stâlpilor
b h l0 dbL M[ V N Lv θ*umpl θumpl

Stalp Sectiune ω'/ω Psw α ν C
[mm] [mm] [m] [mm] kNm] [kN] [kN] [m] [rad] [rad]
Comprimat 3-3 300 550 1.0 20 1.334 0.0065 0.431 615 230 1570 1.67 0.49 0.0102 0.155 0.0016
Central 8-8 300 600 1.0 25 1.648 0.0066 0.415 760 280 1265 1.71 0.36 0.0126 0.146 0.0018
Intins 3-3 300 550 1.0 20 1.334 0.0065 0.431 415 130 155 2.19 0.05 0.0206 0.209 0.0043
Armarea grinzii este următoarea:

• la partea inferioară, 2Φ25, cu un moment capabil de 150 kNm;
• la partea superioară în reazemul central 4Φ25, cu un moment capabil de 278 kNm;
• la partea superioară în reazemul marginal 5Φ25, cu un moment capabil de 348 kNm.
Încărcarea uniform distribuită pe grindă este p=24.37kN/m.
În continuare se prezintă etapele de calcul.
i) Calculul coeficienţilor mecanici de armare:
472
ii) Calculul braţului de pârghie
Braţul de pârghie este distanţa dintre punctul de moment maxim şi punctul de moment nul. Acesta poate fi furnizat de
diagrama de momente la cerinţa de deplasare, sau poate fi calculat pe baza încărcării uniform distribuite pe grindă,
considerând că se atinge capacitatea la cele două capete. Lumina grinzii este L 0 = 5.45 m. Efectuând calculul pe baza,
valorile braţelor de pârghie negativ, respectiv pozitiv rezultă:
iii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU

Rotirea plastică capabilă pozitivă de bază rezultă (relaţia H.1.35):
473
iv) Calculul rotirii plastice capabile asociate SLU
În acest caz, deoarece este respectată lungimea de ancoraj şi armătura este netedă, coeficientul de reducere este C =
0.375.
Figura H.1.20: Armări longitudinale ale grinzilor şi momente capabile asociate acestora
474
Armăturile longitudinale ale grinzilor şi momentele capabile asociate acestora împreună cu încărcările uniform
distribuite pe grindă sunt prezentate în figura H.1.20. Rotirile plastice pentru fiecare articulaţie plastică a grinzilor
transversale sunt prezentate în tabelul H.1.12. Se observă că rotirile plastice capabile pozitive sunt în general mai mari
decât cele negative, datorită braţului de forfecare mai mare şi a cantităţii mai mare de armătură comprimată.
475
Configuraţia articulaţiilor plastice pentru cadrul din axul 2 la cerinţa de deplasare este prezentată în fig. H.1.21. Cerinţa
de rotire plastică este trecută cu roşu, iar capacitatea de rotire plastică este trecută cu albastru. Se observă că rotirile
plastice capabile sunt mult depăşite în majoritatea cazurilor.
Tabelul H.1.12: Evaluarea rotirii plastice capabile în grinzi
Articulaţie p[kN/m] MRm+ [ kNm] MRm- [ kNm] As' [mm2] As [mm2] ω' ω Lv [m] 0*umpl [rad] θumpl [rad]
AP1+ 24.37 226 278 2455 1473 0.200 0.120 3.03 0.022 0.008
AP1- 24.37 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.42 0.015 0.006
AP2+ 24.37 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.37 0.022 0.008
AP2- 24.37 226 278 1473 1964 0.120 0.160 2.08 0.015 0.006
AP3+ 16.97 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.61 0.022 0.008
AP3- 16.97 278 226 1473 1964 0.120 0.160 1.84 0.015 0.006
AP4+ 16.97 278 226 2455 1473 0.200 0.120 2.77 0.022 0.008
AP4- 16.97 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.68 0.016 0.006
AP5+ 24.37 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.72 0.025 0.009
AP5- 24.37 131 313 982 2455 0.087 0.218 2.73 0.015 0.005
AP6+ 24.37 131 313 1964 982 0.174 0.087 3.13 0.025 0.009
AP6- 24.37 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.32 0.015 0.006
AP7+ 16.97 131 313 1964 982 0.174 0.087 2.77 0.024 0.009
AP7- 16.97 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.68 0.015 0.006
AP8+ 16.97 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.37 0.024 0.009
476
AP8- 16.97 131 313 982 2455 0.087 0.218 3.08 0.015 0.006
AP9+ 24.37 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.55 0.029 0.011
AP9- 24.37 75 278 628 2455 0.061 0.240 2.90 0.013 0.005
AP10+ 24.37 75 278 1964 628 0.192 0.061 3.01 0.029 0.011
AP10- 24.37 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.44 0.014 0.005
AP11+ 16.97 75 278 1964 628 0.192 0.061 2.52 0.027 0.010
AP11- 16.97 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.93 0.014 0.005
+
AP12 16.97 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.08 0.027 0.010
AP12- 16.97 75 278 628 2455 0.061 0.240 3.37 0.014 0.005
AP13+ 23.13 75 223 982 628 0.096 0.061 4.09 0.026 0.010
AP13- 23.13 75 111 628 982 0.061 0.096 1.36 0.014 0.005
+
AP14 23.13 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.93 0.029 0.011
AP14- 23.13 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.52 0.014 0.005
AP15+ 20.33 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.75 0.028 0.010
AP15- 20.33 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.70 0.014 0.005
AP16+ 20.33 75 223 982 628 0.096 0.061 3.96 0.026 0.010
AP16- 20.33 75 111 628 982 0.061 0.096 1.49 0.014 0.005
Este evident că există un indicator R3 care reprezintă raportul între capacitatea de rotire plastică şi cerinţa de rotire
plastică pentru fiecare articulaţie plastică. Se pune problema determinării unui indicator global. În cazul de faţă, este
justificat ca indicatorul R3 global să fie asociat cedării stâlpului comprimat, element vital pentru asigurarea stabilităţii
structurii. În acest caz, indicatorul global devine:
477
Este de reţinut amendarea severă a capacităţii de rotire pentru deficienţe de detaliere cum sunt lungimea de ancoraj,
de suprapunere şi utilizarea de armături netede.
Figura H.1.21: Configuraţia articulaţiilor plastice la cerinţa de deplasare
478
H.1.3.3.6. Verificarea forţelor tăietoare
479
Verificarea forţelor tăietoare în grinzi şi stâlpi se efectuează la atingerea mecanismului de plastificare. Capacitatea de
rezistenţă se poate calcula în două feluri:
• Conform prevederilor SR EN 1992-1-1 [5] şi P100-1/2013 [4];
• Conform prevederilor din anexa B, care face trimitere la SR EN 1998-3 [8].
Pentru ambele verificări, rezistenţa materialelor se consideră:
Se exemplifică modul de calcul pentru stâlpul central (secţiunea 8-8 în figurile H.1.2 şi H.1.4), determinant pentru
stabilirea indicatorului R3, ţinând cont că cedarea unui stâlp duce la colapsul structurii. Forţa tăietoare de calcul asociate
atingerii mecanismului de plastificare este aproximativ 280kN.
Pentru început se prezintă calculul capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare conform SR EN 1992-1-1 [5] şi P100-
1/2013 [4]. În acest model, înclinarea diagonalelor comprimate se consideră 45° pe toată lungimea stîlpului.
Etapele de calcul sunt:
• calculul înălţimii utile a secţiunii:
• calculul braţului de pârghie:
480
• calculul ariei de armătură transversală dintr-o secţiune (etrier φ8/200mm
pe lungimea de deasupra zonei de suprapunere):
• calculul forţei tăietoare capabilă:
Calculul capacităţii de rezistenţă conform SR EN 1998-3 [8] este puţin mai laborios, presupunând efectuarea mai
multor operaţii:
i) Calculul braţului de forfecare cu relaţia H.1.30:
481
ii) Calculul înălţimii zonei comprimate pentru forţa axială corespunzătoare atingerii mecanismului de plastificare:
iii) Calculul rigidităţii la rotire a consolei echivalente a stâlpului (se introduce modulul de elasticitate considerat în
analiza statică):
iv) Calculul rotirii aproximative de curgere a stâlpului:
v) Calculul componentei plastice a ductilităţii:
482
vi) Calculul ariei secţiunii de beton:
vii) Calculul coeficientului total de armare longitudinală:
viii) Calculul înălţimii aproximative a braţului de pârghie:
ix) Calculul coeficientului de armare transversal:
483
x) Calculul capacităţii date de armătura transversală:
xi) Calculul capacităţii de rezistenţă dată de biela înclinată:
xii) Calculul factorului de ductilitate:
xiii) Calculul capacităţii date de beton:
484
xiv) Calculul capacităţii de rezistenţă:
Trebuie menţionat faptul că primul termen din paranteză pleacă de la ipoteza că încovoierea este în dublă curbură, şi
reprezintă proiecţia orizontală a bielei înclinate formate între cele două capete de stâlp. Acest lucru nu se întâmplă de
obicei pentru nivelul de la bază unde în majoritatea cazurilor încovoierea este în simplă curbură.
Considerarea în calcul a primului termen trebuie analizată cu atenţie. Pentru cazul de faţă, se ignoră deoarece
încovoierea este în simplă curbură, rezultând:
485
În consecinţă indiactorul R3 corespunzător solicitării de forfecare este:
În realitate, indicatorii R3 corespunzători rezistenţei la forţă tăietoare trebuie calculaţi pentru toate elementele structurii
cu scopul de a putea fundamenta soluţiile de intervenţie.
Se prezintă modul de calcul al capacităţii de rezistenţă a grinzilor pe baza metodei din SR EN 1992-1-1 [5] şi P100-
1/2013 [4].
Diagramele de forţă tăietoare asociate mecanismului de plastificare pentru grinzile de la etajul 3 sunt prezentate în
figura H.1.22. Valorile maxime de forţă tăietoare se ating în secţiunea unde momentul este la partea de sus, deci în
evaluarea capacităţii de rezistenţă intră şi ultimul rând de armături înclinate, pentru acest sens armăturile fiind străbătute
de fisură.
Figura H.1.22: Diagrame de forţă tăietoare în grinzile de peste etajul 3
486
Etapele de calcul sunt:
• calculul înălţimii utile a secţiunii:
d = h - as ≈ 550 - 40 = 510 mm
• calculul braţului de pârghie:
z = 0.9d - 0.9 · 510 - 459 mm
• calculul ariei de armătură transversală dintr-o secţiune (etrier Φ8/200 mm):
Asw1 = 2Φ8 = 2 · 50.3 = 101 mm2
• calculul forţei tăietoare capabilă fără armătură înclinată:
487
• calculul aportului de rezistenţă adus de armăturile înclinate:
• calculul forţei tăietoare capabile în reazemul cu moment negativ:
Indicatorul rezistenţei la forţă tăietoare minim în grinzile de peste etajul 3 este:
H.1.3.4. Concluzii
Clădirea evaluată are o vechime de circa 45 de ani, fiind proiectată într-o perioadă de timp în care cunoştinţele
inginerilor proiectanţi în domeniul ingineriei seismice erau forte limitate, prima reglementare de proiectare seismică
488
(P13/63 [1] aparută înainte de proiectarea construcţiei expertizate) având prevederi mult inferioare codurilor de proiectare
actuale. În aceste condiţii, construcţia a fost proiectată într-o concepţie preponderent gravitaţională, reflectata în planurile
de execuţie.
Structura prezintă o serie de deficienţe de alcatuire în raport cu prevederile codurilor de proiectare actuale şi de
rezistenţă şi ductilitate.
O altă deficienţă majoră a structurii este flexibilitatea înaltă la forţe orizontale de tip seismic. Nu în ultimul rând, trebuie
subliniat faptul că elementele au cedări fragile din forţă tăietoare.
Conform calculelor, rezultă următoarele valori ale indicatorului R3 în elementele verticale principale, după cum
urmează:
• la deformaţii plastice R3θ = 0.15 ≤ 0.30;
• la forţă tăietoare R3V = 0.65.
Trebuie subliniat faptul că deşi valoarea indicatorului R3V corespunde clasei III de risc seismic, este vorba de o cedare
fragilă, fiind recomandată intervenţia. Sunt de remarcat amendarea drastică a rotirilor plastice capabile din cauza utilizării
de armături lise şi a suprapunerii în zone plastice potenţiale.
Pe baza celor prezentate mai înainte construcţia se incadrează în clasa I de risc seimic (R sI), ceea ce implică
necesitatea consolidării contrucţiei în vederea creşterii performanţelor seismice, ideal aducerii ei la nivelul de siguranţă
impus de codurile actuale.
H.1.3.5. Soluţii de consolidare
Soluţiile de consolire urmăresc să elimine principalele neajunsuri semnalate în cazul fazei de evaluare a structurii şi
anume lipsa de rigiditate şi rezistenţă la încarcări laterale, în special pe direcţia longitudinală, precum şi creşterea
capacităţii de deformabilitate a elementelor structurale. În cazul prezenţei de elemente cu cedare fragilă se va urmări
eliminarea acestora prin cresterea capacităţii la forţă taietoare sau a reducerii forţei tăietoare maxime la care este solicitat
elementul.
Consolidarea structurii se poate face în doua moduri.
Prin soluţii ce nu implică modificarea sistemului structural de preluarea a încărcărilor laterale
Acest mod de consolidare presupune păstrarea sistemului existent de preluarea a încarcarilor laterale şi corectarea
neajunsurilor acestuia. De regulă, pentru structurile în cadre se foloseşte cămăşuirea stâlpilor şi/sau a grinzilor,
introducerea de noi elemente (de exemplu grinzi suplimentare, adiacente). În cazul de faţă se recomandă în primul rând
489
cămăşuriea tuturor stâlpilor cu beton, pentru creştrea rigidităţii şi a rezistenţei la acţiuni laterale şi rezolvarea unor
probleme de suprapunere ale barelor longitudinale din stâlpi.
Este de notat faptul că structura are destulă rezistenţă (figura H.1.13), însă a fost amendată din punctul de vedere al
ductilităţii în principal din cauza utilizării oţelului neted. De aceea, pe lângă intervenţiile de la stâlpi, trebuie realizate grinzi
suplimentare adosate celor existente, cel puţin în unele cadre. Acestea au, pe lângă rolul de sporire a rigidităţii, şi rolul de
sporire a rezistenţei la încovoiere, reducând astfel cerinţele de rotire plastică în grinzile existente.
Prin soluţii ce implică modificarea sistemului structural de preluarea a încărcărilor laterale
Acest mod de consolidare presupune introducerea unui sistem nou de preluarea a forţelor laterale şi descărcarea
sistemului existent. Astfel, consolidarea se poate realiza fie prin introducerea de prereţi de beton armat, fie prin
introudcerea de alte elemente disipative, cum ar fi diagonale metalice, linkuri metalice, diagonale cu flambaj impiedicat.
Trebuie verificat în prealabil că planul arhitectural permite amplasare de pereţi sau elemente de contravântuire în
zonele dorite. De asemenea, modificarea sistemului structural de preluare a încărcărilor laterale presupune în toate
cazurile intervenţii majore la nivelul infrastructurii şi a sistemului de fundare, deoarece momentul de răsturnare global este
transmis local la teren şi nu uniform ca în cazul structurilor în cadre. Este de menţionat faptul că în astfel de cazuri se
acceptă şi descărcarea pe reazemele izolate ce pot fi reprezentate de fundaţiile izolate ale stâlpilor.
H.1.4. Consolidarea structurii prin introducerea de pereţi de beton armat
H.1.4.1. Prezentarea soluţiei de consolidare
O modalitate eficientă de a utiliza punctele forte ale structurii existente, şi anume procentele mari de armare
longitudinală din stâlpi, este să se realizeze un sistem structural cu pereţi din beton armat la care stâlpii existenţi să aiba
rol de bulbi. Vor fi introduse inimi de beton cu grosime de 30 cm în ochiurile de cadru, atât pe direcţia longitudinală, cât şi
pe direcţia transversală. Pe direcţia longitudinală, pentru a nu afecta funcţionalitatea structurii şi a păstra configuraţia
acesteia, pereţii pot fi introduşi doar în ochiurile cadrului central. În aceasta situatie este indicată consolidarea cu pereţi şi
pe directia transversala pentru a crea o structură cu torsiune împiedicată şi cu rezistenţe comparabile pe cele două
direcţii principale. Amplasarea preţilor de consolidare este prezentată în figura H. 1.23.
Soluţia adoptată este în majoritatea cazurilor mai eficientă decât cea bazată pe cămăşuirea stâlpilor şi realizarea de
grinzi adosate celor existente, din mai multe motive:
• presupune realizarea de intervenţii locale atât la nivelul suprastructurii, cât şi la nivelul infrastructurii şi a sistemului de
fundare;
• se pierde mult mai puţin spaţiu sau chiar deloc din partiul de arhitectură.
490
Figura H.1.23: Plan amplasare pereţi de consolidare
Figura H.1.24: Elevaţie perete ax 2 la bază
491
Figura H.1.25: Secţiune transversală perete ax 2 la bază
492
493
Trebuie menţionat că realizarea oricărei soluţii de intervenţie se efectuează numai după descărcarea la minimul posibil
al structurii existente. De exemplu, pe lângă eliminarea sarcinilor utile, se vor dezafecta partiţiile grele şi pardoseala
(evident în cazul în care se are în vedere modificarea acestora).
H.1.4.2. Detalii constructive
Figurile H.1.24 - H.1.30 prezintă câteva dintre detaliile proiectului de execuţie. Pentru realizrea încastrării la bază şi
descărcarea momentului de răsturnare global a peretelui din axul 2 între B şi C, se realizează un nou perete în
prelungirea acestuia, sub cota 0 (figura H.1.24). În acelaşi scop se dispune un perete transversal, numai sub cota 0 între
axele 1 şi 3 (figura H.1.25). Un detaliu important este conexiunea la bază a peretelui de stâlpul din axul C (figura H.1.26),
astfel încât peretele nou introdus între axele 1 şi 3 să lucreze corespunzător. S-a optat pentru cămăşuirea integrală a
stâlpului.
La suprastructură, în cadrul de înrămare se dispun ancore chimice în zig-zag la pas de 200mm (figura H.1.29).
Ancorele chimice au rolul să conecteze panoul nou de cadrul de înrămare. Armăturile orizontale şi verticale se suprapun
cu ancorele chimice, conform detaliului din figura H.1.27. În zona panoului vecină cu cadrul de înrămare se dispune o
fretă cu rolul de a confina betonul, sporind astfel rezistenţa acestuia la forfecare.
Detaliile propuse conduc către o comportare de perete monolit. Nu este determinantă rezistenţa la întindere a
ancorelor verticale din grinzi, momentul încovoietor fiind preluat în mare măsură datorită cantităţii mari de armătură din
stâlpii existenţi la capetele peretelui.
Figura H.1.26: Detaliu de conectare perete ax 2 la nivelul fundaţiilor de stâlpul din axul C
494
495
Figura H.1.27: Armarea peretelui înrămat (etaj 1 şi etaj 2)
496
497
Figura H.1.28: Ancore chimice dispuse în cadrul perimetral (etaj 1 şi etaj 2)
498
Figura H.1.29: Detalii poziţionare ancore chimice în elemente adiacente
Figura H.1.30: Secţiune verticală prin panoul de perete nou introdus
499
H.1.4.3. Dimensionarea soluţiei de consolidare
H.1.4.3.1. Ipoteze de calcul
500
Într-o primă fază, pentru dimensionarea soluţiei de consolidare se va realiza un calcul bazat pe metoda spectrelor de
răspuns pe un model tridimensinal utilizând factorul de comportare q corespunzător clasei de ductilitate înaltă, prevazut
de P100- 1/2013 [4] şi anume:
Stâlpii de la capetele pereţilor propuşi nu respectă prevederile de detaliere corespunzătoare bulbilor de structuri
detaliate DCH, motiv pentru care soluţia nu poate fi confirmată decât după realizarea unui calcul neliniar care să permită
verificarea în termeni de deformaţii plastice a ductilităţii pereţilor. În cazul în care ductilitatea este insuficientă, este
necesară cămăşuirea zonei de bulb cu scopul de a creşte caracteristicile de deformabilitate ale peretelui. O altă soluţie
poate fi folosirea de pânze din FRP, cu rol de a creşte confinarea bulbului.
Rezistenţele folosite pentru beton şi oţel sunt prezentate în tabelul H.1.13.
Tabelul H.1.13: Rezistenţele materialelor nou introduse
Material Tip Solicitare Rezistenta Notatie Valoare [MPa]
BETON C25/30 Compresiune De calcul fcd 16.67
Caracte ristica fck 25

f
Medie cm 33
întindere De calcul fctd 1.2
Caracteristica fctk 1.8

f
Medie ctm 2.6
OTEL BSt500C Compresiune/Intindere De calcul fyd 435
501
Caracteristica fyk 500
f
Medie ym 575
În urma intervenţiei structurale nu se modifică destinaţia clădirii, motiv pentru care codul permite evaluarea acţiunii
seismice la SLU pentru IMR 100 ani şi la SLS pentru IMR 30 ani. În aceste condiţii, conform anexei A a codului,
coeficientul de importanţă şi coeficientul de scalare la SLS rezultă:
Pentru comparaţie, se evaluează şi eforturile globale corespunzătoare metodei forţelor seimice echivalente.
Coeficientul seismic de calcul devine:
502
H.1.4.3.2. Analiza modală
Tabelul H.1.15 prezintă rezultatele analizei modale. Se observă că rigiditatea structurii creşte semnificativ faţă de cea
iniţială, practic perioada fundamentală de vibraţie scade cu 50%. De asemenea, modurile de vibraţie rămân decuplate,
asigurând o comportare predictibilă la acţiunea seismică.
Tabelul H.1.14: Rezultatele analizei modale a structurii consolidate
MOD T [s] εx εγ εθ
1 0.71 0.64 0.00 0.00
2 0.69 0.00 0.61 0.00
3 0.57 0.00 0.00 0.63
H.1.4.3.3. Verificarea driftului unghiular

Verificarea driftului unghiular se face numai la SLS. Deoarece consolidarea nu se face la IMR 225 ani, factorii de
scalare al deplasărilor la SLS se calculează conform anexei B, încadrând clădirea în perioada de realizare 1981-2006.
Pentru intervalul selectat rezultă:
Factorii de amplificare a deplasărilor la SLS rezultă:
503
Drifturile unghiulare rezultate sunt prezentate în fig. H.1.31. Se observă că verificarea deplasărilor laterale este
îndeplinită.
Figura H.1.31: Verificarea deplasărilor laterale a soluţiei proiectate
H.1.4.3.4. Verificarea la moment încovoietor
504
Se prezintă numai calculul pe direcţia transversală a peretelui din axul 2. Verificarea la încovoiere a pereţilor este
prezentată în tabelul 4.3. Momentul capabil a fost determinat cu metoda generală de calcul, utilizând rezistenţele de
calcul ale materialelor. Armarea verticală a inimii a fost ignorată în mod acoperitor.
Tabelul H.1.15 : Verificarea peretelui din axul 2 la moment încovoietorΦ
Etaj NEd [kN] M'Ed [ kNm] Armare bulb Armare inima MRd [ kNm] Ω MEd [ kNm] MRd/MEd
Parter 4392 20741 8Φ25+2Φ20 2Φ14/200 21819 20741 1.05
Etaj 1 3823 15797 8Φ25+2Φ20 2Φ14/200 21014 21604 0.97
Etaj 2 3238 11636 10Φ20 2Φ12/200 16942 15913 1.06
Etaj 3 2629 8424 10Φ20 2Φ12/200 15978 1.05 11520 1.39
Etaj 4 2011 5684 8Φ20+2Φ16 2Φ12/200 14695 7774 1.89
Etaj 5 1380 3929 8Φ20+2Φ16 2Φ12/200 13621 5374 2.53
Etaj 6 750 3323 8Φ20+2Φ16 2Φ12/200 12409 4544 2.73
H.1.4.3.5. Verificarea la forţă tăietoare

Verificarea la forţă tăietoare a peretelui din axul 2 este prezentată în tabelul H.1.16. Se exemplifică calculul capacităţii
de rezistenţă pentru etajul 3, efectuat conform CR2-1-1.1 [10]. În mod acoperitor se ia în calcul numai secţiunea inimii
dintre bulbi.
i) Evaluarea forţei tăietoare de calcul:
505
ii) Evaluarea caracteristicilor geometrice ale secţiuni (arie şi arie de forfecare). Se consideră activ la forfecare numai
panoul de perete nou introdus.
iii) Calculul capacităţii de rezistenţă asociate zdrobirii bielei diagonale:
iv) Calculul efortului mediu de compresiune pe perete:
v) Calculul capacităţii betonului la forfecare:
506
vi) Calculul ariei de armătură intersectate de fisura diagonală (2012/200mm):
vii) Calculul capacităţii armăturii transversale:
viii) Calculul forţei tăietoare capabile:
Tabelul H.1.16 : Verificarea peretelui din axul 2 la forţă tăietoareΦ
Etaj NEd [kN] V'Ed [kN] Armare Asw [mm2] VEd [kN] VRd,max [kN] VRd,max/VEd δcp [kPa] VRd,c [kN] VRd,s [kN] VRd [kN] VRd/VEd
Parter 4392 1786 2Φ14/200 8262 2697 4051 1.50 2218 0 3594 3894 1.44
507
Etaj 1 3823 1665 2Φ14/200 8262 2514 4861 1.93 1931 1564 3594 5158 2.05
Etaj 2 3238 1401 2Φ12/200 6102 2116 4861 2.30 1635 1324 2654 3979 1.88
Etaj 3 2629 1250 2Φ12/200 6102 1887 4861 2.58 1328 1076 2654 3730 1.98
Etaj 4 2011 922 2Φ12/200 6102 1393 4861 3.49 1015 823 2654 3477 2.50
Etaj 5 1380 457 2Φ12/200 6102 690 4861 7.05 697 565 2654 3219 4.67
Etaj 6 750 887 2Φ12/200 6102 1339 4861 3.63 379 307 2654 2961 2.21
În secţiunea de la bază trebuie efectuată şi verificarea la lunecare în rost. Etapele de calcul sunt:
• calculul ariei de armături verticale:
• calculul efortului de lunecare capabil:
H.1.4.4. Concluzii
508
Se consideră că în urma consolidării, structura se încadrează în clasa III de risc seismic (R sIII). Adiţional mai trebuie
verificat dacă există elemente care cedează fragil din forţă tăietoare la SLU. În aceste cazuri, este necesar să se
realizeze detalii locale pentru îndepărtarea acestui neajuns. Se pot folosi cămăşuiri locale cu FRP sau juguri metalice.
H.1.5. Referinţe
[1] P13-63 - Normativ condiţionat pentru proiectarea construcţiilor civile şi industriale din zone seismice, CSCAC, 1963
[2] P100-3/2017 - Cod de proiectare seismică - Partea a IlI-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente, Redactarea I, MDRAP, 2017
[3] CSI - Perform Components and Elements for PERFORM-3D and PERFORM COLLAPSE, Computers and
Structures, Berkeley, California, 2006
[4] P100-1/2013 - Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, MDRAP, 2013
[5] CEN - Eurocode 2 - Design of concrete structures: Part 1-1 - General rules and rules for buildings, EN 1992-1-1,
Brussels, Belgium, December 2004
[6] FEMA/ASCE - Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of Buildings, FEMA 356, November
2000
[7] Postelnicu, T., Damian, I., Zamfirescu, D., Morariu, E. - Proiectarea structurilor de beton armat în zone seismice,
Editura MarLink, Bucureşti, 2013
[8] CEN - Eurocode 8 - Design of structures for earthquake resistance. Part 3 - Assessment and retrofitting of buildings,
EN 1998-3, Brussels, Belgium, June 2005
[9] STAS 10107/0-90 - Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat şi beton precomprimat,
IRS, 1990
[10] CR2-1-1.1/2013 - Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali din beton armat, MDRAP, 2013
H.2. Structuri cu pereti de beton armat
În exemplul de faţă se prezintă modul de evaluare seismică a unei structuri cu pereţi de beton armat, existentă,
conform normelor româneşti în vigoare, codurile P100-3, P100-1, CR 2-1-1.1, standardele româneşti SR EN 1992-1-1 şi
SR EN 1998- 3:2005. Se tratează atât problema evaluării seismice cât şi pe cea a consolidării acestei structuri,
consolidare realizată prin metode clasice (cămăşuirea pereţilor structurali).
H.2.2. Prezentarea structurii de beton armat
509
Clădirea analizată a fost proiectată şi executată în anul 1966, proiectul de rezistenţă fiind elaborat de Institutul Proiect
Bucureşti (Proiect nr. 3505/1966).
Aceasta este o structură cu pereţi de beton armat, caracteristică pentru modul de proiectare a structurilor cu pereţi din
beton armat din acea perioadă, şi este amplasată în Bucureşti. Regimul de înălţime este de P+10E, iar conformarea în
plan este prezentată în figura H.3.1. Înălţimea de nivel este constantă la toate nivelurile şi egală cu 2,76 m. Înălţimea
totală a clădirii este de 30,35 m. Dimensiunile în plan sunt 13x24,5 m (Figura H.3.1).
Sistemul de preluare al forţelor laterale produse de seism este dominat de doi pereţi în formă de "T" dezvoltaţi atât pe
direcţia longitudinală cât şi pe direcţia transversală dispuşi la capetele structurii. Pe direcţia longitudinală (direcţia X)
aceştia sunt practic singurii pereţi ce participă în preluarea forţelor laterale, iar pe direcţia transversală (direcţia Y) mai
apare suplimentar o serie de pereţi lamelari. Pe laturile exterioare longitudinale mai există şi nişte stâlpi cu secţiunea de
30x80 cm.
Planşeele de beton armat au o grosime variabilă de 9, 10, 13 sau 14 cm. Dimensiunile de 13 cm şi 14 cm sunt în zona
centrală.
Betonul utilizat este de tip B200 (actual C12/15), iar armătura utilizată este din oţel cu suprafaţă netedă de tip OB37
(actual S235).
Sistemul de fundare a clădiri este pe tălpi continue de beton armat cu o lăţime medie de 2.2m (sub pereţii structurali).
Acest sistem este alcătuit dintr-un cuzinet de beton simplu (marcă B50) respectiv tălpi continue de beton armat (marca
B150 - actual C8/10). Armătura utilizată pentru armarea tălpilor este tot de tip OB37. Cota de fundare a structurii este de -
3.25, structura fiind prevăzută şi cu subsol.
Conform P100-1, pentru Bucureşti, zona este caracterizată de o acceleraţie de vârf a terenului pentru proiectare a g =
0,30 g şi o perioadă de control (colţ) a spectrului de răspuns Tc = 1,60 sec, iar clasa de importanţă este II (clădiri cu
înălţimea cuprinsă între 28 m şi 45 m).
H.2.3. Evaluarea seismică a structurii
Codul P100-3 prevede trei metodologii pentru evaluarea seismică a clădirilor: metodologia de nivel 1, de nivel 2 şi de
nivel 3. Cele trei metodologii cresc în complexitate de la 1 spre 3. Practic, metodologia de nivel 1 este cea mai simplă şi
se aplică la construcţiile cu regim redus de înălţime şi de importanţă redusă, descrise în P100-3. Ea nu se aplică la
celelalte tipuri de clădiri decât facultativ, şi anume, dacă se urmăreşte obţinerea unor observaţii preliminare. Metodologia
de nivel 2 este metodologia obligatoriu de aplicat la toate celelalte categorii de construcţii care nu se încadrează în
510
metodologia de nivel 1. Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţiile la care se doreşte o evaluare mai precisă a
performanţelor seismice determinate prin metodologia de nivel 2, având un grad de încredere superior.
Figura H.2.1 Plan cofraj etaj curent
511
512
Fiecare din cele trei metodologii conţine trei evaluări: două evaluari calitative (indicatorii R 1 şi R2) şi una cantitativă
(indicatorul R3). Prin evaluarea calitativă, care se face conform prevederilor capitolului 5 din P100-3, se determină gradul
de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică (indicatorul R1) şi gradul de degradare structurală (indicatorul R2).
Evaluarea cantitativă se face conform capitolului 6 din P100-3 şi presupune evaluarea prin calcul a gradului de asigurare
seismică. Pentru structurile de beton armat, în funcţie de metodologia de nivel 1, 2 sau 3, sunt date prevederi şi clarificări
suplimentare pentru determinarea indicatorilor R1, R2 şi R3 în anexa B a codului P100-3. În tabelul H.3.1. se prezintă
schema de culegere a datelor pentru fiecare metodologie:
Tabelul H.3.1. Schema datelor pentru cele trei metodologii în anexa B a codului P100-3
Evaluarea cantitativă -
Evaluarea calitativă - Cap. 5
Cap. 6
Gradul de îndeplinire a Gradul de Evaluarea prin calcul a

condiţiilor de alcătuire degradare gradului de asigurare
seismică - R1 structurală - R2 seismică - R3
Metodologia de
Tabel B.1 Tabel B.3 Paragraf B.4.1.
nivel 1
Metodologia de
nivel 2
Metodologia de
nivel 3
În continuare, în prezentul exemplu, pentru evalarea calitativă se exemplifică modul de determinare a indicatorilor R 1 şi
R2 pentru metodologia de nivel 2, identică cu metodologia de nivel 3. Determinarea indicatorului R 3 se face pentru fiecare
din cele trei metodologii în parte.
H.2.3.1. Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică -
indicatorul R1.
Gradul de îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor structurale şi a regulilor
constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice este cuantificat cu ajutorul unui indicator. Acesta se
notează cu R1 şi se denumeşte prescurtat gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică.
513
Pentru structurile din beton armat, criteriile şi condiţiile utilizate în metodologia de nivel 2 pentru determinarea factorului
R1 sunt enumerate în tabelul B.2. din Anexa B a codului P100-3. Construcţiei analizate i s-au atribuit următoarele
punctaje:
(i) Condiţii privind configuraţia structurii - 30 de puncte (dintr-un maxim de 50)
Sistemul este redundant şi prezintă un traseu clar şi continuu a încărcărilor. Nu există discontinuităţi pe verticală, cu
efecte de torsiune moderate.
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii - 5 puncte (dintr-un maxim de 10)
Structura nu prezintă stâlpi scurţi captivi dar distanţa până la clădirile învecinate nu are dimensiunea minimă impusă de
cod. Pereţii nestructurali sunt legaţi rigid de structura de rezistenţă.
(iii) Condiţii privind alcătuirea (armarea) elementelor structurale - 15 puncte (din maxim de 30)
Deşi pereţii structurali au grosimi egale cu 150mm, iar încărcarea axială pe aceştia are valori moderate, structura a fost
depunctată în special din cauza faptului că pereţii structurali prezintă tălpi extinse şi forme complicate în plan (Figura
H.3.2). Tot din figura 2 se mai poate observa că inima peretelui DT are o grosime mică (15cm) raportat la lungime (765
cm pe X şi 935 cm pe Y).
De asemenea, structura prezintă un număr insuficient de zone potenţial plastice şi cel mai important aspect ce trebuie
menţionat este acela că structura prezintă diferenţe mari de rezistenţă pe înălţime. Între etajele 3 şi 9 în inima pereţilor
structurali nu există armătură transversală pentru preluarea forţei tăietoare, fapt des întâlnit la blocurile executate în acea
perioadă (Tabelul H.3.2.).
Figura H.2.2 Secţiune perete DT
514
515
Distribuţia pe înălţime a momentelor capabile nu respectă variaţia cerută în codurile în vigoare astfel încât să se
asigure formarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice. Rezistenţa la forţă tăietoare este mică şi
insuficienţă pentru a mobiliza rezistenţa la încovoiere.
Tabelul H.3.2. Procente de armare longitudinală şi transversală perete DT
Longitudinal Transversal
Etaje
Bulb(%) Inima(%) Bulb(%) Inima(%)
P 0.65 0.38 0.188 0.223
0.497 0.334 0.107
0.863 0.334 0.134
E1-E2 0.668 0.214 0.094 0.126
0.447 0.254 0.188
0.485 0.254 0.094
E3-E9 0.631 0.048 0.094 nu există
0.389 0.111 0.188
E10 0.631 0.216 0.094 0.126
0.387 0.246 0.188
Înnădirea armăturilor nu respectă o lungime minimă de 45 de diametre, iar procentele minime de armare orizontală,
respectiv verticală nu sunt respectate.
(iv) Condiţii referitoare la planşee - 5 puncte (dintr-un maxim de 10)
Grosimea planşeelor de 9 cm nu respectă condiţia de grosime minimă. Cu toate acestea, având în vedere faptul că
golurile din planşeu sunt reduse ca dimensiune, se poate considera că acesta va îndeplini rolul de diafragmă infinit
rigidă.
516
Armătura din planşeu nu este suficientă pentru a transmite forţele seismice la elementele verticale, o serie de fisuri la
nivelul acestor planşee a fost pus în evidenţă după fiecare eveniment seismic major.
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea indicelui Ri= 30+5+15+5 = 55 puncte. Conform
paragrafului 8.1.1.(3), prezentat în codul P100-3, şi valorii rezultate pentru indicele Ri, structura poate să fie încadrată în
clasa II de risc seismic (Tabelul H.3.3.). Conform aceluiaşi cod, paragraful 3.2.(1), în Clasa II de risc seismic se
încadrează clădirile care sunt susceptibile de avariere majoră la acţiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării
limită ultime, punând în pericol siguranţa utilizatorilor, dar la care prăbuşirea totală sau parţială este puţin probabilă.
Tabelul H.3.3. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 ÷ 59 60 ÷ 89 90 ÷ 100
H.2.3.2. Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de degradare structurală - indicatorul R2.
Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se cuantifică prin calculul valorii "gradului de degradare
structurală - R2". Determinarea lui se face pe baza punctajului dat conform tabelului B.3 din Anexa B a codului P100-3,
pentru diferitele tipuri de degradări identificate. Alte tipuri de degradare pot fi considerate ulterior printr-o reducere a
factorului R2.
Distribuţia punctajului din tabelul B.3 pe categorii de degradări este orientativă, inginerul evaluator putând corecta
această distribuţie atunci când consideră că prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor
tipuri de degradări asupra siguranţei structurale a construcţiei examinate.
Astfel, pentru evaluarea factorului R2 s-au stabilit următoarele punctaje:
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului (Fisuri şi deformaţii remanente în zonele critice (zonele plastice) ale
stâlpilor, pereţilor şi grinzilor. Fracturi şi fisuri remanente înclinate produse de forţa tăietoare în grinzi. Fracturi şi fisuri
longitudinale deschise în stâlpi şi/sau pereţi produse de eforturi de compresiune. Fracturi sau fisuri înclinate produse de
forţa tăietoare în stâlpi şi/sau pereţi. Fisuri de forfecare produse de lunecarea armăturilor în noduri. Cedarea ancorajelor
517
şi înnădirilor barelor de armătură. Fisurarea pronunţată a planşeelor. Degradari ale fundaţiilor sau terenului de fundare.).
Punctaj - 15 puncte (dintr-un maxim de 50 atunci când nu există degradări);
(ii) Degradări produse de încărcările verticale. Punctaj - 20 puncte (dintr-un maxim de 20 atunci când nu există
degradări);
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii, acţiunea temperaturii, curgerea
lentă a betonului). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există degradări);
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru incorecte etc.). Punctaj - 8 puncte
(dintr-un maxim de 10 atunci când nu există degradări);
(v) Degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici sau biologici. Punctaj - 10 puncte
(dintr-un maxim de 10 atunci când nu există degradări).
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea indicelui R 2= 15+20+8+8+10 = 61 puncte.
Conform paragrafului 8.1.2.(3), prezentat în codul P100-3, şi valorii obţinute pentru indicatorul R2 structura poate să fie
încadrată în clasa II de risc seismic (Tabelul H.3.4.).
I II III IV
Valori R2
< 50 50 ÷ 69 70 ÷ 89 90 ÷ 100
H.2.3.3. Evaluarea cantitativă a structurii. Gradul de asigurare seismică - indicatorul R3.

Evaluarea seismică a structurilor clădirilor constă dintr-un ansamblu de operaţii care trebuie să stabilească
vulnerabilitatea acestora în raport cu natura şi modul de manifestare al diferitelor categorii de hazard seismic pe
amplasament. Evaluarea este precedată de colectarea informaţiilor referitoare la geometria structurii, calitatea detaliilor
constructive şi a calităţii materialelor utilizate în construcţie. Pe baza informaţiilor strânse trebuie stabilit care este nivelul
adecvat de cunoaştere. P100-3 defineşte trei niveluri de cunoaştere: KL1: Cunoaştere limitată; KL2: Cunoaştere normală;
KL3: Cunoaştere completă. Astfel, nivelul de cunoaştere selectat determină metoda de calcul permisă şi valoarea
518
factorului de încredere (CF). Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3, P100-3 impune ca nivelul minim de cunoaştere să
fie KL2: cunoaştere normală.
În cazul structurii analizate există în arhive proiectul tehnic şi de execuţie complet. Clădirea în discuţie a fost supusă
unui proces amplu de urmărire a comportării în timp; iar după fiecare eveniment seismic major (1977, 1986, 1990) a fost
făcut un releveu complet al degradărilor. Având în vedere toate aspectele menţionate mai sus precum şi faptul că autorii
exemplului de faţă au avut acces la rezultatele obţinute în cadrul unui studiu privind comportarea post-elastică a aceleaşi
structuri (studiu făcut în anul 1990 în cadrul institutului IPCT) s-a considerat că există un grad ridicat de cunoaştere a
structurii, grad corespunzător nivelului KL3, iar valoarea factorului de încredere "CF" este 1,00.
Gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, se stabileşte prin calcul şi reprezintă raportul între capacitatea şi
cerinţa structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă sau în termeni de deplasare în funcţie de metodologia
aleasă.
H.2.3.3.1. Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de comportare al materialelor - verificări numai
la Starea Limită Ultimă.
Conform P100-3, metodologia de nivel 1 se poate aplica construcţiilor regulate în cadre de beton armat, cu sau fără
pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu valori a g < 0,15 g, structurilor cu
pereţi deşi de beton armat monolit amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,20 g. Cu toate acestea, metodologia de
nivel 1 poate fi utilizată în scopul obţinerii unor informaţii preliminare şi pentru structuri mai complexe.
În această metodologie evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare implică determinarea într-un mod simplificat
a eforturilor unitare normale şi tangenţiale în elementele verticale ale structurii. Aceste eforturi se împart la eforturile
unitare admisibile şi se obţin astfel valori diferite ale gradului de asigurare structurală seismică: valori R 3N' asociate
forţelor axiale şi valori R3V asociate forţelor tăietoare.
Pentru a determina valoarea acceleraţiei normalizate de proiectare este necesar să se determine perioada
fundamentală de vibraţie a structurii. Aceasta se estimează simplificat utilizând ecuaţia:
519
Acestei perioade fundamentale îi corespunde o acceleraţie normalizată de proiectare de β = 2,50.
Conform Anexei B din P 100-3, în metodologia de nivel 1 pentru structuri de beton armat, valoarea factorului de
comportare este q = 2,0.
Deoarece clădirea supusă evaluării are o înălţime supraterană mai mare de 28m, se impune încadrarea acesteia în
clasa II de importanţă, caracterizată printr-un factor de importanţă γI de 1,20, conform tabelului 4.3 din P 100-1.
Întrucât suprafaţa nivelului curent este de circa 318,0 mp, iar pentru acest tip de construcţie încărcarea echivalentă
este de aproximativ 12,0 kN/mp, rezultă o greutate totală de aproximativ 42000 kN şi o forţă seismică statică echivalentă
de:
În metodologia de nivel 1 gradul de asigurare structurală seismică asociat forţelor tăietoare din elementele verticale se
determină cu relaţia (8.1) din P 100-3:
vmed reprezintă efortul tangenţial mediu, calculat ca raportul dintre forţa tăietoare de nivel şi aria totală a secţiunilor
transversale ale pereţilor şi stâlpilor de la nivelul respectiv, iar vadm este valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar
tangenţial în elementele verticale.
520
Conform Anexei B din P 100-3 valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale este
egală cu vadm = 1,4 ⋅ fct, unde fct este rezistenţa de proiectare la întindere a betonului determinată conform 6.1.(12). Astfel
fct = 1,067 N/mm2 pentru un beton de clasă C12/15, cu un factor de încredere de CF=1,0; rezultă vadm = 1,493 N/mm2.
Datorită faptului ca nu există o variaţie a secţiunilor transversale ale pereţilor şi stâlpilor pe înălţimea structurii, valoarea
minimă a gradului de asigurare structurală se înregistrează la nivelul parterului, pe direcţia X unde R3v = 0,50 (Tabelul
H.3.5.).
Tabelul H.3.5. Distribuţia pe cele două direcţii principale a gradului de asigurare

structurală R3V
Forţa tăietoare la Aria totală a Efortul tangenţial

Nivel R3V
nivelul "P" (kN) pereţilor Ac (m2) mediu Vmed (N/mm2)
P-
16070 5,34 3,01 0,50
dir.X
P-
16070 7,61 2,11 0,71
dir.Y
Pentru a calcula valorile gradului de asigurare structurală asociate forţelor axiale din pereţi şi stâlpi este necesar să se
determine valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile pereţilor şi stâlpilor din încărcările verticale asociate
grupării de încărcări care include acţiunea seismică. Încărcările gravitaţionale se determină pe baza ariilor aferente de
planşeu, iar componenta forţei axiale "indirecte" generată de forţa seismică orizontală nu se ia în considerare în stâlpi.
Pentru a reduce volumul de calcule s-a optat pentru determinarea indicatorilor R3N doar la primul nivel pentru trei pereţi
şi un stâlp.
Astfel pe baza ariilor aferente ale pereţilor şi stâlpilor şi considerând că în gruparea de încărcări ce include acţiunea
seismică sarcina echivalentă este de circa 12,0 kN/mp de planşeu, au rezultat valorile forţelor axiale din stâlpi şi pereţi din
încărcările gravitaţionale (Tabelul H.3.6.).
Tabelul H.3.6. Centralizator forţe axiale adimensionale pereţi şi stâlpi.
521
Parter DL DB S1 DT
N [kN] 2339 2153 1465 8745
Aria [mp] 1,09 0,52 0,24 3,55
Aria af. [mp] 17,72 16,31 11,10 66,25
vN 0,108 0,207 0,305 0,123
Vadm 0,15 0,15 0,30 0,15
rN 1,39 0,73 0,92 1,22
Conform 6.1.(11) din P 100-3 valoarea de proiectare a rezistenţei la compresiune a betonului pentru metodologia de
nivel 1 este egală cu rezistenţa medie împărţită la factorul de încredere, fcd. Astfel fcd = 20,0 N/mm2 pentru un beton de
clasă C12/15, cu un factor de încredere de CF=1,0.
Conform Anexei B din P 100-3, valoarea admisibilă a forţei axiale normalizate de compresiune pentru pereţi este vadm =
0,15, iar pentru stâlpi vadm = 0,30, astfel încât rezultă valoarea minimă:
În concluzie, în metodologia de nivel 1, gradul global de asigurare structurală seismică este:
522
Clasa de risc seismic asociată punctajului obţinut de indicatorul R3 se stabileşte conform punctului 8.1.3.(6) din codul P
100-3 (Tabelul H.3.7.).
Având în vedere valoarea factorului R3 = 50% clădirea analizată se încadrează în clasa de risc seismic RsII, clădiri care
la acţiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime, pot suferi degradări structurale sau nestructurale
majore punând în pericol siguranţa utilizatorilor, dar prăbuşirea totală sau parţială este puţin probabilă.
I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 35 ÷ 64 65 ÷ 89 90 ÷ 100
H.2.3.3.2. Metodologia de nivel 2: Calculul simplificat în domeniul elastic de comportare al materialelor - verificări la
Starea Limită Ultimă şi la Starea Limită de Serviciu.
În această metodologie efectele cutremurului sunt aproximate prin forţe laterale aplicate construcţiei, mai mici decât
cele elastice. În consecinţă, pentru metodologia de nivel 2, forţele laterale aplicate structurii sunt cele corespunzătoare
răspunsului seismic neelastic evaluat pe baza spectrului de răspuns redus prin factorul q - 2,5 . Mărimea forţelor laterale
trebuie stabilită astfel încât deplasările obţinute în urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze
deformaţiile impuse structurii de către forţele seismice.
În cazul în care perioada construcţiei este mai mare decât valoarea perioadei de colţ Tc a spectrului este valabilă aşa-
numita regulă a "deplasării egale" ce precizează că deplasările răspunsului elastic reprezintă o limită superioară a
deplasărilor seismice neliniare.
În cazurile în care perioada fundamentală a clădirii este inferioară perioadei de colţ deplasările inelastice efective
depăşesc valorile corespunzatoare răspunsului elastic şi pentru evaluarea lor trebuie aplicate corecţii. Astfel, în cazul
cutremurelor vrâncene înregistrate în Câmpia Română, pentru care T c = 1.6 sec, majoritatea clădirilor existente se înscriu
în domeniul 0 - Tc. Din acest motiv, deplasările asociate stării limită ultime obţinute din calculul structural cu încărcările
523
seismice elastice (nereduse) se corectează înmulţindu-le cu coeficientul de amplificare "c" din anexa B din P100-3,
conform 6.7.(9).
În metodologia de nivel 2, verificarea structurii se face la starea limită ultimă şi, respectiv, starea limită de serviciu,
similar condiţiilor prevăzute de P100-1 la proiectarea structurilor noi. În cazul SLS se efectuează numai verificări ale
deplasărilor laterale, în timp ce în cazul SLU se efectuează şi verificări ale rezistenţelor elementelor structurale.
Conform anexei E din codul P100-1 şi capitolului 6 din CR 2-1-1.1, pentru verificarea deplasărilor rigidităţile
elementelor structurale s-au considerat jumătate faţă de cele iniţiale:
ECIC* = 0,5 ECIC
Pentru a obţine deplasările şi eforturile secţionale în elementele structurale de beton armat s-a realizat un model
tridimensional al structurii de rezistenţă.
În urma analizei modale au rezultat modurile proprii de vibraţie, prezentate în tabelul H.3.8.
Tabelul H.3.8. Perioadele modurilor proprii de vibraţie
Factori de participare modală (%)

Mod T (s)
UX UY RZ
1 0,655 0,03 69,30 0,02
2 0,602 24,22 0.00 46,20
3 0,563 50,05 0,05 22,87
Din tabelul H.3.8. se poate observa că primul mod de vibraţie este pur de translaţie pe direcţia Y în timp ce modul 2
respectiv modul 3 sunt caracterizate de un anumit grad de cuplare între translaţie pe direcţia X, respectiv torsiune.
Spre deosebire de metodologia de nivel 1 la care greutatea totală a clădirii a fost evaluată simplificat la aproximativ
42000 kN, metodologia de nivel 2 a fost efectuată folosind un program de calcul specific, care a furnizat o valoare de
39200 kN pentru greutatea totală a construcţiei.
În consecinţă rezultă o forţă tăietoare de bază corespunzătoare răspunsului seismic elastic de:
524
Această forţă laterală a fost distribuită pe verticală conform formei proprii a modului fundamental de vibraţie pe cele
două direcţii principale.
a. Verificarea deplasărilor relative de nivel
Deoarece perioada de vibraţie în modul 1 fundamental are valoarea maximă pe direcţia Y şi, deci, deplasările mai mari
sunt pe direcţia Y calculul se va face numai pe această direcţie.
Conform prevederilor din P100-1, deplasările relative de nivel asociate SLS se obţin înmulţind valorile corespunzătoare
răspunsului elastic cu un factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat
verificărilor pentru SLS. Pentru construcţiile existente valoarea factorului de reducere v se deteremină conform
paragrafului B.4.2.3.(2), formula (B.5) din anexa B a codului P100-3:
În mod similar pentru SLU deplasările elastice sunt amplificate cu un coeficient de amplificare ce ţine seama că pentru
construcţii având perioada fundamentală de vibraţie inferioară perioadei de colţ specifică amplasamentului respectiv
deplasările seismice calculate în domeniul inelastic sunt mai mari decât cele corespunzătoare răspunsului seismic elastic.
Conform paragrafului B.4.2.3.(1), formula (B.4), acest coeficient este egal cu:
525
Rezultă următoarele valori maxime ale deplasărilor relative de nivel:
Tabelul H.3.9. Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU
Drift as.
Deplasare as. Înălţime de Drift as. Drift as.
Nivel răsp. elastic
răsp. elastic [m] nivel [m]
SLS [ %] SLU [ %]
[ %]
E7 0,1113 2,76 0,630 1,876 4,791
E6 0,0939 2,76 0,634 1,886 4,819
E5 0,0764 2,76 0,625 1,859 4,750
Cum valorile admisibile ale deplasărilor relative de nivel sunt de 0,5% pentru SLS şi de 2,5% pentru SLU, rezultă:
526
b. Verificarea elementelor structurale de beton armat
Efectuarea verificărilor de rezistenţă în cazul SLU depinde de modul de cedare ductil sau neductil al elementului
structural sub acţiunea efortului considerat.
Conform paragrafului 6.1.(11) din P100-3, în cazul elementelor cu cedare ductilă valorile de proiectare ale rezistenţelor
se obţin prin împărţirea valorilor medii ale rezistenţelor la factorii de încredere definiţi la 4.4. din P100-3.
În cazul cedărilor neductile valorile de proiectare ale rezistenţelor se obţin prin împărţirea valorilor medii ale
rezistenţelor la factorii de încredere şi la factorii parţiali de siguranţă ai materialelor, conform 6.1.(12) din P100-3.
Deoarece la structura din exemplu stălpii şi grinzile nu aduc, practic, nici un aport la preluarea forţelor orizontale date
de acţiunea seismică s-a trecut direct la verificarea pereţilor.
Verificarea pereţilor
527
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor de rezistenţă pentru pereţii ‘DT’
(prezentaţi în figura H.3.2), pe direcţia Y, la moment şi forţă tăietoare.
Momentul efectiv are valoarea de 56800 kNm. Momentul capabil, pentru o forţă axială de 8000 kN, este de 43500
kNm. Rezultă:
Momentul capabil a fost determinat considerând o cedare de tip ductil.

Pentru calculul la forţă tăietoare se consideră o cedare neductilă. Această ipoteză are la bază, în principal, armarea
transversală foarte slabă la primele trei niveluri (parter, etaj 1 şi 2) şi inexistentă la nivelurile următoare, cu exepţia
nivelului 11.
Verificările se fac doar la nivelul parterului.
- Verificarea secţiunii inimii peretelui:
528
- Verificarea armăturii:
Armarea pe nivelul parterului este de 2Φ8/30, iar la următoarele două niveluri este de 2Φ6/30. Lungimea peretelui ‘DT’
pe direcţia Y este de 9,35 m. Conform CR 2-1-1.1, în zona critică (zona A) forţa tăietoare capabilă este dată doar de
armături, influenţa betonului neglijându-se:
Având în vedere valoarea factorului R3 = 8,43% clădirea analizată se încadrează în clasa de risc seismic RsI, clădiri cu
risc ridicat de prăbuşire totală sau parţială la acţiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită ultime.
H.2.3.3.3. Metodologia de nivel 3: Calculul în domeniul postelastic de comportare al materialelor
Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care se doreşte o analiză mai precisă a
performanţelor seismice ale construcţiei şi la construcţii care nu îndeplinesc condiţiile de regularitate care să permită
utilizarea metodologiei de nivel 2.
Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete de condiţii de alcătuire
structurală dată în anexele codului corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare prin calcul care ia în
considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor structurale sub acţiunea cutremurelor severe.
529
Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună de proiectul iniţial al clădirii analizate, datorită
necesităţii unor detalii de execuţie precise.
Se pot utiliza două metode de calcul şi anume:
- metoda bazată pe calculul static neliniar (vezi paragraful "A" de mai jos);
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar (vezi paragraful "B" de mai jos).
În cazul structurii de faţă, având în vedere faptul că proiectul complet era disponibil precum şi faptul că armarea
pereţilor la forţă tăietoare este discontinuă pe înălţime s-a preferat o evaluare de nivel 3 considerată mult mai exactă
decât celelalte metodologii prezentate în cod.
Metoda de calcul static neliniar realizează:
- evaluarea directă a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor verificări pe elemente structurale considerate
individual. Rezultatul evaluării prezintă un grad de încredere superior celui obţinut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1
şi 2;
- verificarea structurii prin intermediul caracteristicii celei mai semnificative pentru răspunsul seismic, respectiv
deformaţiile structurii.
Metoda de calcul static neliniar este indicată în cazul structurilor la care contribuţia modurilor superioare de vibraţie
este puţin importantă pentru comportarea în regim dinamic. În cazul structurilor la care se aşteaptă amplificări dinamice
majore a deplasărilor la anumite niveluri se recomandă folosirea metodei calculului dinamic neliniar.
Evaluarea coeficientului R3 - Prezentarea modelului de calcul
Pentru o evaluarea cât mai riguroasă a structurii se propune ca principală metodă de evaluare metodologia de nivel 3
prezentata in P100-3, bazată pe calculul neliniar al structurilor. Acest tip de calcul permite o evaluare globală a unei
structuri şi o corelare mai exactă între cerinţele impuse de acţiunea seismică şi capacitatea structurii de a prelua aceste
solicitări.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare analizele static neliniare, întrucât acest tip de analize sunt relativ uşor
de realizat, timpul de analiză este mic, iar informaţiile oferite au un grad sporit de transparenţă.
Ipotezele calculului static neliniar
În continuare se vor prezenta ipotezele care au stat la baza calculului neliniar precum şi cele luate în calcul la stabilirea
eforturilor capabile pentru secţiunea de perete considerată.
• Rigiditatea de calcul:
530
Pentru elementele structurale s-a considerat o rigiditate în domeniul fisurat egală cu jumătate din rigiditatea în
domeniul nefisurat.
(EI)fis = 0.5 (EI)nefis - pentru toate elementele structurale
• Rezistenţele materialelor:
Din punct de vedere al rezistenţelor materialelor utilizate pentru determinarea eforturilor capabile ale secţiunii de perete
considerată s-au ales valorile medii afectate de factori de siguranţă specifici fiecărei norme considerate în parte, conform
P100-3, anexa B, paragraf B.4.3.(1)-(5):
P100-1 şi SR EN1992-1-1
Conform normelor româneşti în vigoare rezistenţele materialelor luate în calcul pentru o evaluare a performanţelor
seismice ale unei structuri pe baza metodologiei de nivel 3 sunt cele medii afectate de un coeficient de încredere şi un
coeficient de siguranţă. Coeficientul de încredere este funcţie de nivelul de cunoaştere al structurii (cunoaşterea planurilor
de armare, existenţa şi accesul la proiectul tehnic de execuţie etc.). Pentru structura analizată au exista planurile originale
de armare precum şi rezultatele unei expertize mai vechi efectuate după cutremurul din 1977, din acest motiv s-a
considerat că există un grad ridicat de cunoaştere a structurii, iar factorul de încredere s-a ales CF = 1. Anexa B din codul
P100-3 prevede ca la determinarea forţei tăietoare capabile să se utilizeze rezistenţele medii şi rezultatul obţinut să fie
afectat de un factor parţial de siguranţă al materialului:
531
SR EN1998-3:2005
Estimarea capacitaţii la forţa tăietoare a elementelor de beton armat si cu precădere a pereţilor de beton armat la
acţiuni ciclice a reprezentat o preocupare constanta pe plan mondial. Din păcate, din cauza complexităţii comportării
elementelor de beton armat la forţa tăietoare nu există la ora actuala un model de calcul unanim acceptat care sa ofere
valori cu o precizie acceptabila. In proiectare se prefera estimarea acoperitoare a capacitaţii la forţa tăietoare bazată pe
modele simple. Ca o excepţie codul european EN1998-3, respectiv SR EN1998-3, de evaluare a performanţelor seismice
ale unei structuri existente, prevede utilizarea unei relaţii empirice determinate experimental, pe un număr totuşi restrâns
de cazuri. Pentru exemplul de faţă a fost considerată de interes comparaţia între valorile oferite de P100- 1 şi valorile
determinate din formula prevăzută în SR EN1998-3. Pentru estimarea capacităţii la forţă tăietoare conform EN1998-3 s-
au folosit rezistenţele medii afectate de coeficienţi de siguranţă pentru material, γs = 1.15 pentru oţel respectiv γc = 1.5
pentru beton.
• Modelarea neliniarităţii:
Elementele structurale au fost modelate cu o comportare neliniară utilizându-se diferite modele neliniare în funcţie de
tipul elementului structural:
Elemente de tip bară (grinzi şi stâlpi)
532
Pentru acest tip de elemente s-au utilizat modelele de articulaţie plastică punctuală de tip moment (M) pentru grinzi şi
de tip forţă axială moment (PMM) pentru stâlpi. Pentru ambele tipuri de articulaţii plastice s-a optat pentru o lege de tip
elastic perfect plastic fără consolidare post-elastică (Fig. H.3.3).
Figura H.2.3 Tipul modelelor neliniare utilizate la grinzi (stânga) şi stâlp (dreapta)
Elemente de tip perete

Pentru acest tip de element structural s-a optat pentru un model de tip fibră. În acest model fiecare secţiune de perete
a fost discretizată într-un număr de fibre ce au fost modelate să aibă o comportare neliniară la încovoiere, respectiv o
comportare liniară la forfecare. Pentru fiecare fibră în parte s-a introdus coeficientul de armare longitudinală, iar
comportarea aleasă a fost de tip elastic perfect plastic fără consolidare sau cădere de capacitate.
Figura H.2.4 Model de fibră pentru un element de perete
533
Algoritmul utilizat pentru determinarea eforturilor capabile
În continuare sunt prezentaţi pe scurt algoritmii ce au stat la baza determinării eforturilor capabile pentru secţiunea de
perete prezentată mai sus. Rezistenţele utilizate în calcul sunt cele prezentate mai sus.
• Moment încovoietor
Pentru determinarea momentului încovoietor capabil s-a utilizat metoda generală de calcul. Calculul a fost făcut cu
ajutorul programului de calcul secţional Xtract.
• Forţă tăietoare
Determinarea forţei tăietoare capabile a secţiunii peretelui pentru cele două direcţii (X respectiv Y) s-a făcut utilizând
normativele româneşti în vigoare. În continuare se prezintă într-un mod sintetic algoritmul de calcul prezentat în codul CR
2-1-1.1, precum şi algoritmul recomandat de SR EN1998-3:2005.
P100-1 şi SR EN1992-1-1
Pentru calculul la forţă tăietoare al pereţilor codul de proiectare seismică P100- 1 specifică folosirea codului CR 2-1-
1.1. Calculul la forţă tăietoare se face în secţiuni înclinate. În cazul pereţilor structurali cu raportul între înălţimea în
elevaţie a peretelui şi înălţimea secţiunii Hw / hw ≥ 1, determinarea capacitaţii la forţă tăietoare în secţiunile înclinate se
face pe baza relaţiei:
534
unde:
Ash = suma secţiunilor armăturilor orizontale intersectate de o fisură înclinată la 45°, incluzând armăturile din centuri,
dacă fisura traversează planşeul;
VRd,c = forţa tăietoare preluată de beton, care se ia cu valorile:
VRd,c = 0 în zona A
şi
VRd,c = 0,5 bwo lw σcp în zona B;
σcp - efortul unitar mediu de compresiune în secţiune;
bwo, lw - lăţimea, respectiv înălţimea secţiunii de beton.
SR EN1998-3:2005
Conform normei europene, respectiv româneşti, rezistenţa la forfecare a unui perete de beton armat este determinată
în funcţie de modul de cedare asociat:
• Rezistenţa la forfecare ciclică VR:
Rezistenta la forfecare ciclică, VR, se reduce cu cerinţa de ductilitate, exprimată în raport cu factorul de ductilitate al
săgeţii transversale, a deschiderii de forfecare sau al rotirii la capătul elementului: μ Δ pl = μ Δ - 1. In acest scop μ Δ pl se
poate calcula ca raportul dintre partea plastica a rotirii, θ, împărţită la rotirea la curgere, θy.
Expresia următoare se poate folosi pentru rezistenţa la forfecare:
535
unde:
γeι - este egal cu 1.15 pentru elemente principale şi 1 pentru elementele secundare;
h - este înălţimea secţiunii transversale;
x - este înălţimea zonei comprimate;
N - este forţa axială de compresiune (pozitivă, luată egala cu 0 pentru întindere);
Lv = M / V reprezintă raportul moment/forţa tăietoare în secţiunea din capătul elementului;
Ac - este aria secţiunii transversale;
fc - este rezistenta de compresiune a betonului (MPa) vezi cap.3,
ρtot - este indicele de armare longitudinală;
Vw - este contribuţia armăturii transversale la rezistenţă la forfecare, luată egală cu:
Vw = pw bw z fyw,
în care:
pw - este coeficientul de armare transversală;
bw - grosimea secţiunii;
z - este lungimea braţului de pârghie intern;
fyw - este limita de curgere a armaturii transversale (rezistenţa medie împărţită la factorul de încredere şi la factorul
parţial de siguranţă al materialului (MPa).
• Rezistenţa la forţă tăietoare controlată de cedarea inimii VR,max
Rezistenţa la forfecare a peretelui de beton, VR, nu poate fi luată mai mare decât valoarea corespunzătoare cedării prin
strivirea inimii, VR,max, care, sub încărcări ciclice, se poate calcula folosind următoarea expresie:
536
Rezistenţa la forţă tăietoare sub încărcări ciclice controlată de zdrobirea inimii peretelui, anterioară curgerii la
încovoiere, este obţinută din expresia de mai sus pentru μ Δ pl = 0.
A. Prezentarea sintezei rezultatelor calculului static neliniar
Analiza static neliniară a fost făcută cu ajutorul programului de calcul structural Perform 3D. În acest program toate
elementele structurale au fost modelate având o comportare neliniară. Pentru modelarea pereţilor structurali s-a utilizat
un model de tip macro cu fâşii, fiecare făşie fiind de fapt o anumită zonă de perete pentru care s-au atribuit caracteristici
geometrice şi de material. Pentru fiecare secţiune de perete s-a definit şi o lege de comportare neliniară. Pentru
elementele de tip grindă şi stâlp s-au utilizat modele de articulaţii plastice punctuale dispuse la capetele elementului.
Materialele utilizate în analiză au fost beton de tip B200 respectiv armătură de tip OB37, legile de comportarea pentru
fiecare tip de material s-au ales cele date de către codul european EUROCODE2.
Structura analizată în exemplul de faţă prezintă un deficit cert de capacitate la forţă tăietoare şi o capacitate mare la
moment încovoietor (în principal datorită secţiunilor de pereţi puternic dezvoltate). În modelul de calcul utilizat elementele
structurale au fost modelate astfel încât să avem o comportare în domeniul neliniar pentru componenta de moment
încovoietor şi o comportare în domeniul liniar pentru solicitarea de forţă tăietoare. Cu alte cuvinte în modelare s-a impus
un mecanism de cedare din încovoiere. S-a preferat acest mod de modelare a structurii în principal datorită faptului că
unul dintre dezideratele procesului de consolidare este de a obţine un mecanism de plastificare ductil (din încovoiere).
Astfel din modelul de calcul se poate obţine într-un mod direct forţa tăietoare asociată plastificării la încovoiere a
peretelui, cu alte cuvinte cerinţa de forţă tăietoare.
Analiza Push-Over s-a făcut pornind de la o distribuţie pe înălţime a forţelor corespunzătoare modului de vibraţie
fundamental pe direcţia în discuţie (modul 1 pentru direcţia Y respectiv modul 2 pentru direcţia X).
537
În figura H.3.5 se prezintă de asemenea şi o propunere de biliniarizare a curbei forţă - deplasare. Biliniarizarea s-a
obţinut prin egalizarea arilor de sub cele două curbe şi considerarea unei rigidităţi iniţiale tangente la curbă. Prin
biliniarizare s-a obţinut o forţă de curgere egală cu Fy = 8460 KN, forţă ce corespunde unui factor C y = 0.21 (unde cy
reprezintă raportul între forţa de curgere şi greutatea totală a structurii).
Figura H.2.5 Curba Forţă - Deplasare pe direcţia X
Pornind de curba biliniarizată prezentată mai sus s-au determinat cerinţele de deplasare impuse structurii pentru trei
nivele de performanţă SLS (Stare limită de serviciu) caracterizată de un IMR = 40 ani, SLU (Starea limită ultimă) cu IMR =
225 ani - P100-1, respectiv SLU (Starea limită ultimă) cu IMR= 475 ani - EN 1998-1. Determinarea cerinţelor de
538
deplasare s-a făcut cu ajutorul programului SINEL în care s-au considerat 5 accelerograme artificiale compatibile cu
spectrul. Aceste accelerograme au fost scalate în PGA pentru a obţine gradul de intensitate corespunzător nivelului de
performanţă considerat. În tabelul H.3.10. se prezintă cerinţele de deplasare obţinute pentru fiecare accelerogramă în
parte şi pentru fiecare nivel de performanţă în parte:
Tabelul H.3.10. Cerinţa de deplasare pe direcţia X
IMR=225 IMR=40 IMR=475
Cerinţa deplasare (PGA=0.30g) Cerinţa deplasare (PGA=0.135g) Cerinţa deplasare (PGA=0.375g)
Acc1 0.2554 0.0585 0.5054
Acc2 0.1936 0.0563 0.3280
Acc3 0.1517 0.0504 0.3619
Acc4 0.1344 0.0500 0.3005
Acc5 0.1920 0.0548 0.3197
Average 0.1854 0.0540 0.3631
Driftdemand 0.0061 0.0018 0.0120
Trebuie menţionat că cerinţele de deplasare prezentate în tabelul H.3.10. sunt în metri şi au fost obţinute considerând
o perioadă fundamentală pe direcţia X egală cu Tx = 0.56s.
În figura următoare se prezintă curba obţinută pentru direcţia Y:
Figura H.2.6 Curba Forţă - Deplasare pe direcţia Y
539
Prin biliniarizare s-a obţinut o forţă de curgere egală cu Fy = 7920 KN , forţă ce corespunde unui factor cy = 0.19. În
tabelul H.3.11. se prezintă cerinţele de deplasare obţinute pentru fiecare accelerogramă în parte şi pentru fiecare nivel de
performanţă în parte:
Tabelul H.3.11. Cerinţa de deplasare pe direcţia Y
IMR=225 IMR=40 IMR=475
Cerinţa deplasare (PGA=0.30g) Cerinţa deplasare (PGA=0.135g) Cerinţa deplasare (PGA=0.375g)
Acc1 0.2950 0.0773 0.5338
Acc2 0.2273 0.0736 0.3538
540
Acc3 0.1919 0.0627 0.4007
Acc4 0.1559 0.0540 0.3389
Acc5 0.2210 0.0669 0.3428
Average 0.2182 0.0669 0.3940
Drift demand 0.0072 0.0022 0.0130
Deplasările prezentate în tabelul H.3.11. sunt în metri şi au fost obţinute considerând o perioadă fundamentală pe
direcţia Y egală cu Ty = 0.59s.
Evaluarea performanţelor seismice (Calcul Static Neliniar)
La evaluarea performantelor seismice prin metodologia de nivel 3 se urmăresc:
• Identificarea tipului de mecanism;
• Verificarea cedărilor fragile din elemente;
• Evaluarea capacităţii de deformaţie plastica a elementelor.
Având în vedere că în cazul structurii analizate mecanismul de cedare la forţe laterale este dominat strict de cedarea la
forţă tăietoare a pereţilor structurali DT în continuare se prezintă evaluarea prin calcul a capacităţii la forţă tăietoare a
peretelui DT conform codului P100-3. De asemenea, pentru a forma o imagine mai amplă asupra capacităţii la forţă
tăietoare a acestor pereţi s-a considerat util ca aceasta să se determine şi conform codului european EN1998-3. La final
se va face o sinteză a rezultatelor şi se va prezenta o concluzie a procesului de evaluare.
Direcţia X
• Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)
Evaluarea structurilor existente la acţiunea seismică se face la noi în ţară conform codului P100-3 PREVEDERI
PENTRU EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR EXISTENTE. Din punct de vedere al evaluării performanţei seismice
a pereţilor de beton armat se face trimitere la codul ce reglementează calculul şi proiectarea structurilor noi de beton
armat P100-1, iar acesta la CR2-1-1.1.
Rezistenţele utilizate în evaluare capacităţii de preluare a forţelor laterale a peretelui în discuţie (DT) au fost cele medii
afectate cu un coeficient de încredere. Având în vedere că nivelul de cunoaştere privind proiectul de execuţie al structurii
studiate este ridicat (există date privind armarea şi detalierea elementelor structurale) în procesul de evaluare s-a
considerat un nivel ridicat de încredere ce corespunde unui coeficient de încredere egal cu 1.
541
În continuare se prezintă rezultatele obţinute la baza perete DT, considerând acţiunea seismică pe direcţia X în ambele
sensuri de acţiune. Rezultatele sunt prezentate printr-o curbă la baza peretelui unde pe abscisă este rotirea (θ) în
secţiunea de la baza peretelui iar în ordonată forţa tăietoare (Ft) în aceeaşi secţiune.
De asemenea pe grafic sunt evidenţiate şi rotirile la bază corespunzătoare fiecărui nivel de performanţă considerat.
Figura H.2.7 Curba Forţă - Rotire la bază perete DT - DIR X
Figura H.2.8 Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT
542
În figura H.3.7 se prezintă curbele de forţă tăietoare - rotire la baza peretelui DT pentru ambele sensuri ale acţiunii,
compresiune în talpa profilului T (dreapta) respectiv compresiune în inima profilului T (stânga). De asemenea pe figură
este reprezentată capacitatea la forţă tăietoare a peretelui funcţie de rotirea secţiunii de la bază (notată cu CR2 -
magenta) respectiv limita maximă admisă de cod pentru nivelul de forţă tăietoare în perete (0,15 * b w lw ƒcd - galben). Se
poate observa că pentru ambele sensuri ale acţiunii capacitatea peretelui este depăşită înainte de atingere nivelului de
rotire corespunzător SLS (IMR=40).
În figura H.3.8 sunt prezentate de asemenea eforturile efective în perete pe toată înălţimea, precum şi capacitatea la
forfecare la fiecare etaj.
• Evaluare conform codului românesc SR EN 1998-3 (EN 1998-3)
Evaluarea structurilor existente conform normelor europene se face ţinând cont de prevederile din codul EUROCODE8
partea a treia. În acest cod capacitatea la forţă tăietoare se consideră ca fiind valoare minimă dintre capacitatea
considerând o cedare prin armătura dispusă pentru preluarea efortului de forfecare (V R) şi capacitatea obţinută când se
543
consideră o cedare prin diagonala comprimată de beton (V Rmax). În continuare se vor prezenta rezultatele obţinute pentru
acelaşi perete al structurii, peretele DT respectiv pentru ambele sensuri ale solicitării.
Figura H.2.9 Curba Forţă - Rotire la bază pentru perete DT (CR
În figura H.3.9 se poate observa că pentru sensul acţiunii care conduce la o compresiune în talpă (figura H.3.9-
dreapta) capacitatea peretelui la forfecare este determinată de capacitatea diagonalei de beton comprimat (VR,max - linia
galbenă) la o valoare a rotirii asociată nivelului SLS (IMR=40). Pe de altă parte în situaţia în care solicitarea conduce la o
zonă comprimată în inima peretelui (figura H.3.9-stânga) capacitatea la forfecare a peretelui este dictată de componenta
de cedare prin armătură (VR - linia magenta) iar cedarea se produce la o rotire mult mai mică decât rotirea asociată
nivelului SLS.
În figura H.3.10 sunt prezentate diagramele de forţă tăietoare efectivă şi forţă tăietoare capabilă conform EC8 pentru
tot peretele DT, asociate Stării Limită Ultime, pentru ambele sensuri ale solicitării. Se poate observa cum capacitatea la
544
forţă tăietoare conform codului european este influenţată de forţa axială din perete, dar având în vedere complexitatea
formulelor propuse pentru evaluarea capacităţii la forfecare precum şi a multitudinii de factori care intervin în aceste
formule, modul în care capacitatea la forfecare este influenţată de forţa axială este greu de cuantificat.
Direcţia Y
În continuare sunt prezentate o serie de date obţinute pentru aceeaşi secţiune de perete analizată pe direcţia Y de
solicitare.
545
Din figura H.3.11 se poate observa că pentru direcţia Y conform codului românesc peretele îşi atinge capacitate (CR2 -
linia magenta) la o rotire asociată stării limită de serviciu (SLS - IMR=40). Cu toate aceste limita de forţă tăietoare admisă
(0,15 * bw lw ƒcd - galben) nu este atinsă.
Figura H.2.11 Curba Forţă - Rotire la bază perete DT - DIR Y
546
Din figura H.3.12 se observă că la o rotire la baza asociată Stării limită ultime, pe baza evaluării capacităţii la forţă
tăietoare pentru toată înălţimea peretelui conform codului CR2 capacitate de preluare a forţei tăietoare este depăşită
aproape toate etajele.
• Evaluare conform codului european EUROCODE8-3
Din figura H.3.13 se poate observa că pentru direcţia Y conform codului european peretele îşi atinge capacitate la o
rotire apropiată stării limită de serviciu (SLS - IMR=40). De menţionat faptul că înainte de atingere a rotirii asociată
nivelului SLU (IMR=225) sunt depăşite atât valorile forţei capabile controlată de cedarea armăturii (VR - linia magenta) cât
şi valoarea forţei capabile controlate de cedare prin diagonala de beton comprimată (VR,max - linia galbenă).
Figura H.2.13 Curba Forţă - Rotire la bază perete DT - DIR Y
547
548
Din figura H.3.14 se poate observa că la o rotire la bază egală cu cea asociată stării limită ultimă capacitatea de a
prelua forţă tăietoare a peretelui calculată conform formulelor din codul european este depăşită aproape pe toată
înălţimea peretelui.
B. Prezentarea sintezei rezultatelor calculului dinamic neliniar
În această fază a studiului s-a dorit o verificare a rezultatelor obţinute prin calculul static neliniar cu ajutorul unul calcul
dinamic neliniar. Calculul dinamic neliniar a fost efectuat tot cu ajutorul programului Perform3D. Ipotezele considerate la
549
calculul static neliniar privind rigiditatea structurii, modelarea neliniarităţii respectiv rezistenţele de calcul considerate sunt
valabile şi pentru calculul dinamic.
Pentru a modela comportarea histeretică a elementelor de beton armat s-a optat pentru un model triliniar cu degradare
de rigiditate.
Încărcarea seismică a fost modelată cu ajutorul accelerogramei înregistrate în timpul seismului din 1977 la INCERC
Bucureşti. Pe lângă accelerograma naturală şi pornind de la aceasta au fost utilizate şi accelerograme scalate în PGA
pentru a obţine nivelul acceleraţiei corespunzătoare stărilor limită prevăzute de cod: Starea Limită de
Serviciu (IMR = 40ani), Starea Limită Ultimă conform P100-1 (IMR = 225ani) şi, respectiv, Starea Limită Ultimă
conform SR EN1998-3 (IMR = 475ani). În continuare se vor prezenta rezultatele obţinute prin analiza dinamic neliniară
rezultate obţinute pentru accelerograma naturală înregistrată în martie 1977 respectiv accelerograma scalată pentru
nivelul asociat la SLU (Figura H.3.15).
Figura H.2.15 Accelerograme input în analiza dinamică
550
În figura H.3.16 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia X obţinute prin analiza dinamic neliniară atât
pentru accelerograma naturală (Stânga) cât şi pentru cea asociată SLU (Dreapta). Se poate observa că prin calculul
dinamic neliniar sunt confirmate concluziile la care s-a ajuns în urma calculului static neliniar (paragraful "A" de mai sus).
Capacitatea la forţă tăietoare este depăşită aproape pe întreaga înălţime a peretelui DT.
Direcţia X
Figura H.2.16 Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Vcap) - Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe Dir. X
Direcţia Y
Figura H.2.17 Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Vcap) - Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe Dir. Y
551
În figura H.3.17 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia Y obţinute prin analiza dinamic neliniară atât
pentru accelerograma naturală (Stânga) cât şi pentru cea asociată SLU (Dreapta). De asemenea rezultatele obţinute
confirmă rezultatele obţinute din analiza static neliniară.
Evaluarea coeficientului R3
Concluzia generală a evaluării seismice este că peretele analizat este înzestrat cu o capacitate mare în preluarea
momentului încovoietor (în principal datorită faptului că secţiunea este puternic dezvoltată pe ambele direcţii) dar cu un
deficit clar de capacitate la forţă tăietoare. Prevederile codurilor de evaluare utilizate în studiu au dovedit o capacitate
redusă la forţă tăietoare la baza peretelui DT, care este atinsă pentru rotiri mult mai mici decât cele asociate Stării Limită
Ultime.
Conform definiţiei din codul P100-3 indicele R3 se obţine din raportarea dintre deplasarea laterale impuse structurii la
vârf de solicitarea seismică asociată stării limită ultime şi deplasarea laterală capabilă a întregii structuri. Cum se poate
552
observa din rezultatele procesului de evaluare, mecanismul de cedare asociat structurii analizate este unul de forfecare
deci în această situaţie raportarea indicelui R3 în deplasări devine irelevantă. Din acest motiv valoare indicelui R3 s-a
obţinut prin raportarea forţei tăietoare cerinţă asociată stării limită ultimă, la forţa tăietoare capabile asociată fiecărui caz
de solicitare. În cele ce urmează sunt prezentaţi indicii R3 obţinuţi pentru fiecare situaţie de încărcare.
Direcţia X:
Direcţia Y
Conform P100-3, la asemenea valori ale indicelui R3 structura poate să fie încadrată în clasa I de risc seismic. În
această clasă fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită
ultime.
Concluzii
În cazul structurii în discuţie, evaluarea seismică a confirmat presupunerile iniţiale privind comportarea sistemului
structural. Având în vedere că pereţii de beton armat analizaţi (DT) sunt puternic dezvoltaţi în plan pe ambele direcţii,
aceste posedă în mod natural o capacitate mare la moment încovoietor. Principala problemă ce reiese ca o concluzie a
evaluării seismice este lipsa de capacitate în preluare forţei tăietoare impuse de acţiunea seismică. Această problemă a
553
fost relevată atât prin evaluare capacităţii peretelui conform normelor româneşti cât şi conform normelor europene. Cu
alte cuvinte orice strategie de reabilitare şi consolidare a structurii presupune în primul rând asigurarea capacităţii de
preluare a forţelor tăietoare de către pereţi.
De asemenea se poate observa că pe direcţia X a structurii (vezi Fig.H.3.1) pereţii DT analizaţi reprezintă singurele
elemente structurale care preiau forţele seismice, din acest motiv pe această direcţie lipsa de capacitate la forţă tăietoare
relievată prin calcul este mult mai mare decât pentru direcţia Y.
Clădirea are o vechime de aproximativ 45 de ani, fiind proiectată într-o perioadă de timp în care cunoştinţele inginerilor
proiectanţi în domeniul ingineriei seismice erau limitate; prima reglementare de proiectare seismică (P 13 - 63 apăruta
inainte de proiectarea construcţiei expertizate) având valori mult inferioare codurilor de proiectare actuale. În aceste
condiţii, construcţia a fost proiectata într-o concepţie preponderent gravitaţionala, reflectata în planurile de execuţie ale
construcţiei.
Într-o perioada de exploatare relativ lungă, pe amplasamentul construcţiei s-au manifestata trei cutremure importante,
în 1977, 1986 şi 1990.
Deşi degradările vizibile ale structurii şi ale elementelor nestructurale sunt moderate (indicatorul R2), aceste cutremure
au avut, fără îndoială, efecte mai extinse, neevidenţiate prin finisajele existente, asupra integrităţii elementelor structurale
şi nestructurare.
Structura prezintă şi o serie de deficiente de alcătuire în raport cu prevederile codurilor de proiectare actuale
(sintetizate de indicator R1) şi de rezistenta/deformabilitate (vezi valorile indicatorului R3). O alta deficienta majoră a
structurii este capacitatea extrem de mică la forţă tăietoare a pereţilor structurali ceea ce conduce la o vulnerabilitate
ridicată la acţiune seismice.
Prin evaluarea indicilor R1 respectiv R2 s-a ajuns la concluzia generală că structura evaluată poate să fie încadrată în
clasa II de risc seismic. Evaluarea indicelui R3 pune în schimb în evidenţă un mecanism de cedare nefavorabil (de
forfecare) şi de asemenea un deficit semnificativ de capacitate la forţă tăietoare. Conform acestui indice structura face
parte din clasa I de risc seismic. Ţinând cont că prin lipsa evidentă de capacitate la forfecare structura prezintă o
vulnerabilitate ridicată în cazul unui eveniment seismic major, se consideră că o încadrare în clasa I de risc seismic (R sI )
este mult mai aproape de realitate.
H.2.4. Propuneri de consolidare a structurii
H.2.4.1. Consolidare prin cămăşuirea pereţilor
554
Conform codului P100-3, consolidarea şi reabilitarea unei structuri având sistemul structural realizat din pereţi de beton
armat trebuie să realizeze în funcţie de cerinţă:
- creşterea capacităţii la încovoiere;
- creşterea capacităţii la preluarea forţei tăietoare;
- creşterea ductilităţii (respectiv ca capacităţii de deformaţie a structurii);
- creştere rigidităţii.
În cazul de faţă creşterea capacităţii de preluare a forţei tăietoare de către pereţii de beton armat se va face printr-o
abordare "tradiţională" ce presupune creşterea capacităţii peretelui prin introducerea unor întăriri ale elementelor
structurale cu rol în preluarea efortului de forfecare (cămăşuirea inimilor pereţilor). Aceste cămăşuiri trebuie să nu
crească şi capacitatea la moment încovoietor (pentru asigurarea unui mecanism de plastificare corect).
Această abordare presupune dispunerea unor inimi de beton armat paralele cu inima deja existentă la fiecare nivel.
În continuare este prezentat într-un mod sintetic modul de proiectare a unei astfel de soluţii de consolidare. Trebuie
menţionat faptul ca pentru evaluarea capacităţii de preluare a forţei tăietoare se va folosi codul românesc în vigoare,
P100-1.
• Rezistenţele materialelor:
În vederea consolidării s-au ales ca materiale un beton de clasă C20/25 respectiv armătură de clasă S500. În calcul s-
au utilizat rezistenţele de calcul conform P100-1, respectiv P100-3.
• Rigiditatea elementelor:
Pentru elementele structurale nou introduse s-a considerat o rigiditate în domeniul fisurat egală cu jumătate din
rigiditatea în domeniul nefisurat.
(EI)fis = 0.5 (El)nefis - pentru toate elementele structurale
H.2.4.1.1. Dimensionarea cămăşuirilor de beton armat.
Dimensionarea cămăşuirilor din beton armat s-a făcut pornind de la deficitul de forţă tăietoarea capabilă a pereţilor
observat la mecanism. Dimensionarea s-a făcut conform codului românesc de calcul a structurilor cu pereţi (CR2.1.1-1).
Algoritmul de dimensionare presupune următorii paşi ce trebuie să fie parcurşi:
1. Propunerea materialelor utilizate la consolidare (în cazul nostru beton clasa C20/25 respectiv oţel S500);
2. Determinarea deficitului de capacitate la forţă tăietoare a peretelui ce urmează să fie consolidat (în cazul nostru
determinarea deficitului de forţă tăietoare s- a făcut la nivelul de forţe asociate SLU - IMR225ani);
555
3. Determinarea unui diametru de armătură necesar şi a pasului la care se dispune acesta (în situaţia de faţă s-a ales
ca normativ de calcul codul românesc în vigoare la data realizării acestui studiu pentru a determina capacitatea noului
element introdus, s-a ales o grosime, respectiv un pas de dispunere a armăturii şi s-a determinat diametrul necesar);
4. Stabilirea modului constructiv de punere în practică a soluţiei obţinută la punctul anterior.
Pentru simplitate s-a ales prezentarea calculului doar pe direcţia Y şi la nivelul bazei (zonei A, conform CR 2-1-1.1).
- Determinarea secţiunii inimii peretelui:
Se alege o cămăsuire cu o grosime de 70 mm, pe ambele feţe ale peretelui (Fig. H.3.18). Grosimea a fost aleasă astfel
încât să permită înglobarea corespunzătoare a barelor de armătură în beton (cămăşuială).
Figura H.2.18 Detaliu cămăşuire de 70mm grosime pe ambele feţe
556
- Determinarea armăturii:
Aşa cum s-a arătat deja, armarea pe nivelul parterului este de 2Φ8/30, iar la următoarele două niveluri este de 2Φ6/30.
Lungimea peretelui ‘DT’ pe direcţia Y este de 9,35m. Conform CR 2-1-1.1, în zona critică (zona A) forţa tăietoare capabilă
este dată doar de armături, influenţa betonului neglijându-se:
557
Se alege o armare orizontală cu bare de Φ8/15 pe ambele feţe ale peretelui:
H.2.4.1.2. Concluzii
În concluzie, prin introducerea unor noi elementele de beton armat sub forma unei cămăşuiri de o parte şi de alta a
inimilor existente creşte capacitatea la forţă tăietoare a întregului ansamblu structural, corespunzătoare mecanismului de
disipare de energie aşteptat.
Este evident că, pentru mărirea capacităţii la forţă tăietoare, se pot folosi şi alte metode moderne de consolidare, de
exemplu prin folosirea fâşiilor de carbon.
H.2.4.2. Consolidare prin izolarea seismică a bazei
În esenţă, izolarea seismică constă în instalarea unui sistem special care să decupleze structura de mişcarea terenului
cauzată de cutremure ce pot provoca pagube materiale şi/sau omeneşti. Această decuplare se obţine prin creşterea
flexibilităţii laterale a sistemului împreună cu prevederea unui nivel potrivit de amortizare. În izolarea seismică, principalul
scop este reducerea substanţiala a forţelor seismice şi a energiei transmise în structură. Acest lucru este obţinut prin
558
"aşezarea" structurii pe un strat izolator cu rigiditate laterala foarte scăzută astfel încât în timpul unui cutremur de pământ,
când terenul vibrează puternic, în structură să fie induse doar mişcări moderate. Datorita rigidităţii laterale scăzute a
acestui strat de izolare, structura are o perioadă fundamentală mult mai mare decât perioada fundamentală a aceleiaşi
structuri, dar cu baza fixă.
Creşterea perioadei fundamentale peste valoarea perioadei de control, adică după domeniul de amplificare dinamică,
duce la scăderea pseudo-acceleraţiei şi implicit a forţelor induse de către cutremur în structura, dar în acelaşi timp duce şi
la creşterea deplasărilor.
Aceste deplasări se concentrează în mare măsura la nivelul sistemului de izolare, în structura dezvoltându-se doar
deformaţii mici. Dacă valorile reale ale deplasării maxime, neamortizate pot atinge şi 1 m în cazul unor cutremure severe
prin amortizare aceste valori se pot reduce la 50-400mm. Toate clădirile izolate seismic trebuie prevăzute cu un aşa-
numit "gol seismic" care să permită aceste deplasări în timpul cutremurelor.
Astfel, un sistem de izolare practic se obţine în urma unei negocieri între gradul de izolare (în alte cuvinte gradul de
reducere a forţelor seismice transmise în structură) şi deplasările relative acceptabile la nivelul izolatorilor în timpul unui
cutremur. Prin prevederea sistemului de izolare cu un nivel de amortizare potrivit şi rigiditate laterala redusă se pot obţine
deplasări acceptabile la nivelul izolatorilor concomitent cu un grad mare de izolare.
H.2.4.2.1. Determinarea perioadei ţintă a sistemului izolat seismic
Predimensionare sistemului de izolare-amortizare se poate face, într-o primă etapă, printr-o metodă simplificată ce
constă în modelarea sistemului de izolare biliniar într-un sistem liniar cu rigiditate secantă. Această metodă simplificată se
poate aplica doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prezente în paragraful 11.9.3(3) din codul P100-1/2013. De asemenea,
în faza de predimensionarese poate considera că sistemul structural situat deasupra nivelului de izolare se comportă ca
un solid rigid.
Deoarece pentru structura analizată, amplasată în Bucureşti, metoda izolării bazei nu este eficientă, se propune
schimbarea amplasamentului. Astfel, pentru exemplul de mai jos, se consideră că structura este amplasată în oraşul
Sibiu.
Pentru structura analizată în acest exemplu numeric s-a determinat, în etapa de evaluare a răspunsului structural,
nivelul forţei tăietoare capabile pentru cele două direcţii principale. Din evaluarea răspunsului structural al clădirii
neizolate a rezultat o forţă tăietoare de bază capabilă de Fcap,x =1025 KN pentru direcţia X, respectiv Fcap,y = 2524 KN
pentru direcţia Y.
559
Având în vedere că pentru direcţia X există un deficit de capacitate mult mai accentuat, în dimensionarea preliminară a
sistemului de izolare se va considera ca referinţă capacitatea la forţă tăietoare pe această direcţie.
Printre obiectivele principale ce stau, de obicei, la baza deciziei de a consolida utilizând metoda izolării seismice a
bazei este acela de a evita necesitatea realizării unor intervenţii asupra sistemului structural situat deasupra nivelului de
izolare seismică. Printr-o astfel de strategie se doreşte evitarea necesitatea întreruperii funcţiunii clădirii reabilitate
seismic. Din acest motiv, prin soluţia de izolare seismică proiectată trebuie să ne asigurăm că sistemul structural situat
deasupra nivelului de izolare rămâne în domeniul elastic de comporare. Cu alte cuvinte, că forţele tăietoare generate de
acţiunea seimică sunt sub nivelul celor capabile.
Pornind de la forţa tăietoare de bază capabilă a sistemului cu baza fixă se poate determina care este necesarul de
izolare seismică.
560
Deşi ecuaţia (H.2.3) este corectă doar dacă T1 este mai mare sau egal cu Tb, în cazul structurilor cu baza izolată
seismic această afirmaţie este întotdeauna adevărată. Perioda sistemului cu baza izolată fiind situată în domeniul 2-4 s.
Pornind de la ecuaţia (H.2.3) se poate determina care valoarea necesară a componentei spectrale β(T 1) pentru care forţa
tăietoare de bază este egală cu forţa tăietoare capabilă.
Pentru structurile izolate seismic amortizarea sistemului este mai mare comparativ cu amortizarea sistemelor cu baza
fxă, valoarea acesteia oscilând între 15- 30%. Din acest motiv, codurile de proiectare definesc un factor de corecţie a
spectrului de proiectare funcţie de amortizarea reală a sistemului. În codurile europene (precum şi în cele româneşti)
factorul de corecţie al spectrului de proiectare este factorul η.
Ţinând cont ca în cazul sistemului cu baza izolată valoarea amortizării va fi mai mare de 5%, spectrul elastic de
proiectare trebuie afectat cu factorul η (vezi anexa A din codul P100-1/2013). În consecinţă, ecuaţia (H.2.4) devine:
561
Având valoarea componentei spectrale β(T1)necξeff, se poate determina perioada ţinţă T1,iz pentru care se va proiecta
sistemul de izolare seismică a bazei. În continuare se determină perioada izolată ţinţă pentru structura ce urmează să fie
izolată seismic.
Considerăm în această fază o amortizare a sistemului de izolare în jurul valorii de 25%.
Pentru structura izolată seismic se consideră un factor de comportare q = 1,5 (vezi paragraf 11.10 (5) din codul P100-
1/2013). Se face ipoteza că sistemul stmctural situată deasupra nivelului de izolare se comportă ca un solid rigid rezultă
λ=1,0. Factorul de importanţă-expunere în acest caz este 1,2, clădirea fiind plasată în clasă II de importanţă având o
înălţime totală de 30 m.
562
Se pune conditia ca perioada izolată ţintă să fie mai mare de 2 s.
H.2.4.2.2. Proiectarea unei soluţii de intervenţie prin izolarea seismică a bazei

În exemplul de faţă pentru sistemului de izolare a bazei s-au utilizat dispozitive (izolatori) realizate din cauciuc înzestrat
cu proprietăţi de disipare a energiei (HDLRB). Soluţia obţinută a fost verificată printr-un calcul dinamic neliniar efectuat cu
ajutorul programului Perform3D.
Acest tip de izolatori HDLRB sunt realizaţi dintr-un cauciuc sintetic înzestrat cu proprietăţi de amortizare. Deşi testele
de laborator au relevat faptul că natura amortizarii este hibridă, fiind o combinaţie între o amortizare vâscoasă şi una
histeretică, în studiu s-a considerat că această amortizare este strict vâscoasă reprezentând 25% din amortizarea critică.
Algoritmul de dimensionare a dispozitivelor HDLRB, prezentat la Figura H.2.19, capătă forme distincte după modul de
aborare:
a) O procedură în tensiuni;
563
b) O procedură în deformaţii;
În studiul de faţă s-a optat pentru o abordare în tensiuni. La începutul procesului de dimensionare s-a fixat o perioadă
ţintă de 4,40 s. Spectrul utilizat în calcul a fost cel din regiunea Sibiu corectat astfel încât să ţină cont de nivelul de
amortizare propus (ξ = 15%). Materialul elastomeric utilizat este uzual având modulul transversal de elasticitate G=0,7
MPa.
Figura H.2.19 Algoritm de dimensionare izolatori elastomerici cu amortizare înaltă
564
565
Procedura în tensiuni poate să fie parcursă în două moduri diferite: în primul caz se impune un efortul vertical de
compresiune şi se determină un modul de elasticitate transversal necesar, iar în cazul al doilea se impune un modul de
elasticitate şi se determină efortul vertical de compresiune maxim ce poate fi preluat de izolator. În figura 1 sunt introduşi
următorii parametri: M - masa suprastrcuturii situate deasupra izolatorilor, W - încărcarea verticală de pe un singur
izolator, obţinută prin împărţirea greutăţii totale la numărul de izolatori; T h (Tv) - perioada orizontală (verticală) a sistemului
izolat; Kh (Kv) - rigiditatea orizontală (verticală) a sistemului izolat; γad.s - deformaţia de forfecare maximă (admisă) în
izolator; σad - tensiunea maximă admisibilă de compresiune permisă în izolator; Sd (T h, ξ) - deplasarea maximă impusă în
timpul seismului la nivelul izolatorului; tr - grosimea totală a straturilor de cauciuc; G(γads) - modulul de elasticitate
transversal asociat deformaţiei transversale maxime; σ - tensiunea de compresiune din izolator; Ø - diametrul izolatorului;
t - grosimea unui singur strat de cauciuc; S - factorul de formă primar al izolatorului.
În procedura în deformaţii, determinarea grosimii totale de cauciuc şi a grosimii unui singur strat se face similar cu
abordarea în tensiuni. Se consideră cunoscută valoarea modulului elastic transversal, iar diametrul izolatorului rezultă din
aria necesară A. Parametrul εc,m reprezintă deformaţia specifică admisibilă la compresiune, rezultată din impunerea
criteriului de limitare a deformaţiei transversale dintr-un strat de cauciuc; γtd - reprezintă deformaţia de forfecare de
proiectare totală, γc,e - reprezintă deformaţia de forfecare rezultată din efortul de compresiune; γq,E - reprezintă
deformaţia de forfecare rezultată din acţiunea seismică şi γa,d - reprezintă deformaţia de forfecare rezultată din rotire la
partea superioară a izolatorului (codurile impun o valoare minimă pentru unghiul de rotaţie α = 0,003 rad). Ecuaţia (n) din
schema bloc se referă la izolatorii pătratici.
Ţinând cont de faptul că pentru izolatorii cu factori de formă moderaţi modulul de elasticitate la compresiune este E c =
6S2G(γ), că deformaţia transversală medie produsă de compresiune este γaav.c 61/2S εc precum şi de faptul că atât γavv.c şi
γad.s sunt mult mai mari de 20%, ipoteza făcută la punctul (s) (vezi Figura H.2.19) este adevărată. (Naeim & Kelly, 1999)
După determinarea geometriei generale a izolatorilor este necesar să se verifice dacă aceştia satisfac condiţiile impuse
de testele de stabilitate atât la flambaj cât şi la răsturnare. În cazul în care aceste teste nu sunt satisfăcute este necesară
o redimensionare a dispozitivelor, algoritmul de dimensionare fiind astfel unul iterativ (dar rapid convergent).
Codurile europene prevăd următoarele verificări pentru reazemele elastomerice ce au la bază rezultatele obţinute în
subcapitolul precedent, precum şi ecuaţiile ce conduc la obţinerea forţei critice asociate pierderii stabilităţii (ecuaţia
(H.2.15)) respectiv la obţinerea deplasării critice asociate răsturnării (ecuaţia 4.41).
Pentru starea limită de răsturnare (Roll-out):
566
Pentru starea limită de pierdere a stabilităţii:
În ecuaţiile de mai sus s-au introdus următorii parametri: db - deplasarea laterală maximă impusă izolatorului în timpul
acţiunii seismice; NEd,min - forţa verticală minimă din izolator asociată mişcării seismice; Kh - rigiditatea laterală maximă a
izolatorului obţinută în urma testelor de laborator; γR = 1.5 - coeficient de siguranţă; a’(D’) - lăţimea efectivă (diametrul
567
efectiv) al izolatorului; λ = 1.1 - constantă ; AR - aria orizontală a izolatorului din care s-a scăzut aria eventualelor găuri
existente în dispozitiv; S - factor de formă (primar).
S-au utilizat pentru utilizarea a două tipuri distincte (HDLRB1 şi HDLRB2) singura diferenţă între cele două tipuri fiind
geometria lor. Stratul de izolare s-a plasat la interfaţa dintre infrastructură şi suprastructură iar dispunerea izolatorilor în
plan s-a făcut astfel încât să se evite introducerea unor excentricităţi la nivelul de izolare. Modul de dispunere a
izolatorilor în plan poate să fie urmărit în Figura H.2.20.
Figura H.2.20 Modul de dispunere a izolatorilor HDLRB în planul de izolare
În algoritmul de dimensionare s-a considerat că dispozitivele de tip HDLRB 1 sunt supuse la un efort mediu de
compresiune de 1480 KN, iar dispozitivele de tip HDLRB2 la unul de 1320 KN. Pornind de la masa întregii structuri şi de
la perioadă ţintă aleasă s-a determinat nivelul de rigiditate laterală necesar stratului de izolare. După determinarea
rigiditaţii laterale necesare s-a trecut la proiectarea fiecărui izolator în parte. Dispozitivele obţinute au fost verificate dacă
îndeplinesc criteriile de stabilitate impuse de codurile în vigoare. Dacă criteriile de stabilitate nu sunt îndeplinite se
568
modifică iterativ geometria dispozitivului până la satisfacerea acestor criterii. Parcurgerea pas cu pas a algoritmului de
dimensionare poate să fie urmărită în tabelul 1 pentru dispozitivele HDLRB1, respectiv tabelul 2 pentru HDLRB2.
Se constată că atât în cazul izolatorilor HDLRB1 cât şi a izolatorilor HDLRB2 testul privind starea limită de pierdere a
stabilităţii prin răsturnare nu a putut să fie satisfăcut. Normativele în vigoare prevăd ca obligatorie verificarea la răsturnare
doar pentru dispozitivele ce nu sunt conectate de elementele structurale prin prinderi bulonate. În cazul de faţă s-a
considerat existenţa unei conexiuni bulonate capabile să transmită eforturi de întindere astfel încât verificarea la
răsturnare nu mai trebuie să fie îndeplinită. Cu toate acestea, o regulă de bună practică impune ca deplasarea laterală a
dispozitivului să nu fie mai mare decât limita impusă de verificarea la răsturnare chiar şi pentru dispozitivele capabile să
preia întindere, regulă care nu a putut fi satisfăcută. În vederea atingerii unei deplasări la nivelul sistemului de izolare mai
mică decât cea asociată răsturnării este necesară ridicarea nivelului rigiditaţii laterale a sistemului de izolare la un nivel ce
conduce la o severă reducere a eficienţei.
Tabel H.3.12: Algoritm dimensionare dispozitive HDLRB1
HDLRB1 Iterative
Algorithm Step 2
Roll- Buckling
Φnec Anec Kh Th dadm Buckling Buckling
tr (mm) S β(Th) Se(Th) Sd(Th) tr (mm) Per (KN) δ out Test
(mm) (mm^2) (KN/mm) (s) (mm) (δ) Test (δ)
test (Per)
300 70686 150.639 0.328 4.258 24.835 0.290 0.328 0.151 150.639 188.600 2691.924 0.502 -1.222 Pass Pass Fail
350 96211 150.639 0.447 3.650 21.287 0.394 0.446 0.151 150.639 215.596 3664.007 0.430 -0.167 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.194 18.626 0.515 0.583 0.151 150.639 240.793 4785.642 0.377 0.743 Pass Pass Fail
410 132025 150.639 0.614 3.116 18.172 0.541 0.613 0.151 150.639 245.606 5027.915 0.367 0.912 Pass Pass Fail
415 135265 150.639 0.629 3.078 17.953 0.554 0.628 0.151 150.639 247.984 5151.295 0.363 0.996 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 3.042 17.739 0.567 0.643 0.151 150.639 250.342 5276.170 0.359 1.078 Pass Pass Pass
Tabel H.13: Algoritm dimensionare dispozitive HDLRB2
569
HDLRB2 Iterative
Algorithm Step 2
Roll- Buckling
Φnec Anec Kh Th dadm Buckling Buckling
tr (mm) S p(Th) Se(Th) Sd(Th) tr (mm) Per (KN) δ out Test
(mm) (mm^2) (KN/mm) (s) (mm) (δ) Test (δ)
test (Per)
300 70686 150.639 0.328 4.006 23.365 0.327 0.371 0.151 150.639 187.216 2532.605 0.502 -0.981 Pass Pass Fail
320 80425 150.639 0.374 3.756 21.904 0.372 0.422 0.151 150.639 197.953 2881.542 0.471 -0.552 Pass Pass Fail
340 90792 150.639 0.422 3.535 20.616 0.420 0.476 0.151 150.639 208.389 3252.991 0.443 -0.152 Pass Pass Fail
360 101788 150.639 0.473 3.339 19.471 0.471 0.534 0.151 150.639 218.513 3646.952 0.418 0.226 Pass Pass Fail
380 113411 150.639 0.527 3.163 18.446 0.525 0.595 0.151 150.639 228.318 4063.425 0.396 0.583 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.005 17.524 0.582 0.659 0.151 150.639 237.798 4502.410 0.377 0.924 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 2.862 16.689 0.612 0.693 0.144 143.689 246.948 4963.907 0.342 1.311 Pass Pass Pass
H.2.4.2.3. Determinarea eficienţei sistemului de izolare prin analize dinamic neliniare (Time History)
Eficienţa sistemul de izolare propus în secţiunea precedentă a fost determinată printr-o serie de analize dinamic
neliniare. Analizele au fost efectuate cu ajutorul programului PERFORM 3D. Acţiunea seismică a fost modelată cu
ajutorul unor accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare recomandat pentru regiunea Bucureşti. În continuare
se vor prezenta schematic ipotezele care au stat la baza acestor analize, modul de realizare a modelului de calcul,
modelarea acţiunii seismice respectiv rezultatele obţinute.
Pentru suprastructură s-a utilizat acelaşi model de element finit ca în etapa de evaluare. Din acest motiv în acest
capitol este detaliat strict modelul elementului finit utilizat pentru realizarea sistemului de izolare.
Dispozitivele de tip HDLRB sunt caracterizate de două proprietăţi esenţiale din punct de vedere mecanic, rigiditatea
latereală şi capacitate de disipare a energiei printr-un mecanism vâscos. Rigiditatea laterală a acestor dispozitive a fost
modelată cu ajutorul modelului de Rubber Izolator prevăzut în program, un element finit de tip resort. Constanta de
elasticitate definită pentru fiecare tip de dispozitiv, este valoarea rigidităţii laterale obţinută prin algoritmul de
dimensionare. Pentru fiecare izolator în parte s-a considerat o lege liniară de comportare. Modelarea capacităţii de
570
disipare vâscoasă a izolatorilor HDLRB s-a făcut cu ajutorul unor elemente de tip amortizor vâscos. Pentru acestă
proprietate s-a considerat o lege de comportare liniară. Prin dispunerea în paralel ca celor două elemente finite
prezentate mai sus se obţine în esenţă un model de tip Kelvin.
Figura H.2.21 Amortizare de tip Rayleigh pentru suprastructura clădirilor cu baza izolată seismic
Pentru modelarea amortizării suprastructurii s-a considerat modelul de amortizare Rayleigh, proporţional cu rigiditatea.
Având în vedere că unul din dezideratele metodei este acela de a reduce gradul de degradare din suprastructură, atât la
571
nivelul elementelor structurale cât şi la cel al elementelor nestructurale, amortizarea structurală s-a considerat egală cu
3% din amortizarea critică. În Figura H.2.21 se prezintă graficul de amortizare definit pentru suprastructură. Cum se poate
observa, amortizarea de tip Rayleigh este în model doar pentru modurile de vibraţie superioare (aşa numitele moduri de
vibraţie neizolate). În cazul modului de vibraţie fundamental (izolat) amortizarea este localizată strict în sistemul de
izolare.
Acţiunea seimică a fost modelată prin accelerograma patru accelerograme artificiale compatibile cu spectrul de
proiectare recomandat de coduri pentru regiunea Sibiu. În Figura H.2.22 se prezintă spectrele elastice de acceleraţii
pentru patru înregistrări utilizate în analiză, spectrele recomandate de codul P100 pentru regiunea Sibiu. În analiza
dinamic neliniară cele patru înregistrări seismice s-au aplicat pe rând pe cele două direcţii principale ale structurii.
Figura H.2.22 Spectrul de acceleraţie pentru accelerogramele utilizate în analiza dinamic neliniară
572
În comparaţie cu structurile cu baza fixă, structurile izolate seismic trebuie să satisfacă o serie de niveluri de
performanţă mult mai înalte. Rezultatele analizei neliniare se grupează după cum urmează:
573
a) Evaluarea nivelului de acceleraţie înregistrat la nivelul sistemului de izolare, în suprastructură imediat deasupra
dispozitivelor de izolare respectiv la vârful clădirii. Unul dintre obiectivele metodei este acela de a reduce semnificativ
nivelul acceleraţilor de etaj deci a degradărilor de la nivelul elementelor nestructurale. De asemenea, pentru
componentele clădirii sensibile la acceleraţii, prezintă interes modul în care acceleraţiile sunt amplificate de la bază spre
vârful structurii.
b) Evaluarea cerinţei de deplasare înregistrată la nivelul sistemului de izolare (imediat deasupra izolatorilor) respectiv la
vârful structurii. Acest parametru este extrem de util în evaluarea stabilităţii sistemului de izolare în ansamblu precum şi în
determinarea distorsiunii generale a structurii.
c) Determinarea domeniului de comportare pentru elementele structurale. Această evaluare se face prin intermediul
unor analize de bilanţ energetic, analize ce evidenţiază modul în care energia indusă de seism este disipată pe parcursul
întregii analize, evidenţind mecanismele de disipare a acestei energii.
d) Nivelul forţei tăietoare înregistrat în elementele structurale. Având în vedere concluziile procesului de evaluare
seismică, este extrem de important să se determine dacă sistemul de izolare seismică a bazei este suficient de eficient,
încât să asigure singur o reducere a cerinţei sub valoarea capacităţii, sau sunt necesare şi intervenţii suplimentare la
nivelul suprastructurii.
Determinarea cerinţei în acceleraţie la nivelul suprastructurii
În Figura H.2.23 sunt prezentate cerinţele de acceleraţiile înregistrate pentru accelerograma sintetica 1, cea care
conduce la cel mai defavorabil caz de încărcare, pentru direcţia longitudinală. Cu linia de culoare albastră este
reprezentată acceleraţia de la nivelul terenului (input), cu linie de culoare roşie este reprezentată accelaraţia înregistrată
la bază, deasupra stratului de izolare, iar cu linie de culoare verde, acceleraţia înregistrată la vârful structurii. Se observă
că nivelul acceleraţiei input este păstrat la nivelul suprastructurii, nu apare amplificarea acceleraţiilor pe înălţime. Din
examinarea nivelului de acceleraţie se constată că acestea sunt puternic amortizate comparativ cu situaţia unei structuri
cu baza fixă unde acceleraţiile pot fi amplificate pe înălţime şi de până la 6 ori. Concluzia generală este însă aceea, că
sistemul de izolare propus reuşeşte să reducă semficativ valoarea acceleraţiilor de la nivelul suprastructurii.
Figura H.2.23 Acceleraţiile cerinţă pentru accelerograma sintetica ACC1
574
Determinarea cerinţei în deplasări la nivelul suprastructurii
În Figura H.2.24 sunt prezentate cerinţele de deplasare înregistrate la nivelul suprastructurii pentru accelerograma
sintetică ACC1. Prin culoarea albastră este reprezentată deplasarea înregistrată la baza structurii deasupra nivelului de
izolare, în timp ce culoare roşie reprezintă deplasarea înregistrată la vârful structurii. Se observă că cerinţa de deplasare
obţinută este mai mică decât deplasarea laterală capabilă a dispozitivelor. De asemenea, se poate observa că diferenţa
dintre deplasarea înregistrată la vârful structurii şi deplasarea înregistrată la bază este foarte mică, cele două diagrame
fiind aproape suprapuse. Cu alte cuvinte, se poate concluziona ca suprastructura are o deplasare de solid rigid, drift-ul
total al acesteia fiind foarte mic. O valoare redusă a drift-ului total înseamnă un nivel redus de degradare atât la nivel de
elemente structurale cât şi la cel de elemente nestructurale.
Figura H.2.24 Deplasări cerinţă - pentru accelerograma sintetica ACC1
575
O concluzie generală a studiului că din punct de vedere al deplasărilor laterale sistemul de izolare seismică proiectat
este eficient. Deplasările înregistrate la nivelul sistemului de izolare sunt mai mici decât cele care ar conduce la pierderea
stabilităţii acestuia. Din punct de vedere al suprastructurii, prin deplasarea de solid rigid al acesteia se elimină practic
degradarea elementelor structurale şi nestructurale. Cu toate că deplasarea înregistrată la nivelul izolatorilor este în
limitele admise de codurile de proiectare, aceasta este mai mare decât deplasarea asociată unei stări limită de răsturnare
ceea ce poate conduce la unele probleme în cazul unui seism cu o intensitate mai ridicată.
Determinarea mecanismului de disipare a energiei induse
Scopul acestei analize este acela de a determina detaliată modul în care este disipată energia indusă în sistem în
timpul seismului. În acest scop este necesară efectuarea unei analize de bilanţ energetic. Acest tip de analiză identifică
mecanismul prin care se disipă energia indusă. Cu toate acestea acest tip de analiză trebuie privit ca un instrument
calitativ ci nu unul cantitativ. Cea mai importantă informaţie pe care poate să o ofere este evaluarea ponderii din energia
totală care este disipată print-un anumit tip de mecanism, şi nu cât este în valoare absolută cantitatea de energie disipată.
Din acest motiv în graficele de mai jos energia disipată prin diferite mecanisme este exprimată în procente.
Figura H.2.25 Analiză de bilanţ energetic - pentru accelerograma sintetica ACC1
576
În Figura H.2.25 se prezintă rezultatele obţinute din analiza de bilanţ energetic pentru direcţia longitudinală respectiv
transversală. Codul de culori de reprezentare a datelor obţinute este: cu albastru deschis energia cinematică, cu mov
energia potenţială de deformaţie elastică, cu verde energia disipată prin mecanism de tip Rayleigh, cu roşu energia
disipată în sistemul de izolare, iar cu albastru închis energia disipată prin deformaţie în domeniul neliniar al elementelor
structurale. Ceea ce se poate observa pentru ambele situaţii este că o mare parte din energia indusă este disipată prin
sistemul de izolare adică de către izolatorii HDLRB. Deoarece drift-ul total al suprastructurii este mic energia Rayleigh
disipată este redusă. Un rezultat interesant este acela că pentru direcţia longitudinală, suprastructura rămâne în domeniul
elastic de comportare şi nu se consumă energie prin comportarea neliniară a elementelor structurale. Pe direcţia
transversală, în schimb, o mică parte din energia totală indusă este disipată prin deformaţie în domeniul neliniar a
structurii. Deoarece elementele structurale ce alcătuiesc suprastructura nu sunt înzestrate cu ductilitate trebuie analizat,
dacă local, nu sunt necesare unele intervenţii la elementele structurale.
H.3. Structură duală cu cadre contravântuite centric şi cadre necontravântuite cu structură metalică
577
Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Staţie electrică (cod ST03) situată în incinta S.C. . . . . . . . .
. . S.A., amplasată în mun. Buzău, str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . , jud. Buzău.
Clădirea care se expertizează va fi supusă unor intervenţii de retehnologizare şi reabilitare pentru a corespunde
cerinţelor tehnologice actuale. Se vor înlocui echipamentele tehnologice aflate pe planşeele clădirii cu echipamente
similare, fară a se aduce modificări ale încărcărilor tehnologice transmise structurii. De asemenea se vor înlocui
elementele arhitecturale (nestructurale) degradate şi se vor realiza lucrări de reabilitare a instalaţiilor aferente clădirii.
Prezentul document cuprinde note de calcul pentru evaluarea capacităţii de rezistenţă a elementelor structurale şi a
deplasărilor relative de nivel la Starea Limită Ultimă şi la Starea Limită de Serviciu.
H.3.2. Modelarea structurii
Pentru determinarea eforturilor în elementele structurale structura a fost modelată într-un program de calcul spaţial. În
programul de calcul s-au modelat elementele structurale astfel:
- pentru stâlpi şi grinzi - element finit de tip beam;
- pentru contravântuiri prinse articulat - element finit de tip truss;
- pentru platelajul metalic - element finit de tip membrană.
Notă:
Planşeele nu au fost modelate cu elemente de tip shell deoarece placa de beton armat a fost turnată peste platelajul
metalic şi nu se cunoaşte detaliul de conexiune dintre elementele metalice şi elementele din beton armat, este probabil ca
între aceste elemente structurale sa nu existe elemente de conectare (conectori elastici sau rigizi). Elementul de tip
membrană conferă rigiditate în plan orizontal la nivelul planşeelor, făra a perturba semnificativ starea de eforturi din
grinzi.
Determinarea stării de eforturi şi deformaţii s-a realizat pe structura în poziţie

deformată.
În Figura H.3.1 - Figura H.3.12 se prezintă modelarea structurii în programul de calcul spaţial.
Figura H.3.1: Vederi 3D ale modelului structural
578
Figura H.3.2: Elevaţie ax 1
579
580
581
582
583
584
Figura H.3.8: Elevaţie ax A
585
Figura H.3.9: Elevaţie ax B
586
Figura H.3.10: Elevaţie ax C
587
Figura H.3.11: Elevaţie ax D
588
Figura H.3.12: Elevaţie ax E
589
H.3.3. Evaluarea încărcărilor
Centralizatorul acţiunilor permanente în urma evaluării este prezentat în tabelul H.3.1.
TABEL H.3.1
590
Relaţia de Valoarea caracteristică Reglementări
Tipul acţiunilor
calcul [kN/m2] tehnice
1. Acţiuni permanente
determinată automat cu
1.1. Greutatea proprie a structurii ... ajutorul programului de ...
calcul utilizat
1.2. Placa b.a. peste platelajul etajului 1

... 3.75 ...
Estimat grosime placa 15 cm
1,00 kN/m distribuita

1.3. Închideri perimetrale ... perimetral pe grinzile ...
etajului 1
1.4. Echipamente amplasate peste placa de la

etajul 1 (130 t, distibuite uniform pe placa peste ... 6.00 ...
etajul 1, intre axele 1-6 si A-D)
1.5. Echipamente amplasate peste placa de la

etajul 1 (80t, distibuite uniform pe placa de 4.00
peste parter 1, intre axele 1-6 si A-D)
2. Acţiuni variabile
s = γIs x μi
2.1 zăpada x ce x Ct x 1,84 CR 1-1-3/2012
sk
We = γlw X Presiune: 0,906 Sucţiune:
2.2 vânt CR 1-1-4/2012
Cpe X qp(Ze) 0,567
2.3 încărcări datorită exploatării:
SR EN 1991-1-
- utilă parter ... 3,0
1: 2004/NA
SR EN 1991-1-
- utilă peste etaj 1 (intre axele D-E si 1- 6) ... 3,0
1: 2004/NA
3. Acţiunea seismică
591
Fb,k = γIe Sd
3.1 seism P 100-1/2013
(Tk) mk
H.3.3.1. Evaluarea acţiunilor permanente

Încărcările permanente date de greutatea proprie a elementelor structurale, modelate în programul de calcul au fost
evaluate automat de program, pe baza dimensiunilor secţionale ale elementelor şi pe baza geutăţii specifice a
materialelor.
Greutatea proprie a elementelor de închidere (înclusiv a elementelor arhitecturale - uşi, ferestre, goluri de acces) au
fost evaluată ţinănd seama de greutatea specifică pe unitatea de suprafaţă a elementelor de închidere şi de înălţimea de
nivel.
Pe planseele clădirii reazemă echipamente tehnologice. Greutatea proprie a acestor echipamente a fost furnizată de
Beneficiar. Greutatea instalaţiilor aferente clădirii (instalaţii electrice, instalaţii sanitare pentru stingerea incendiilor, lichide
tehnologice) a fost introdusă tot în încărcarea permanentă dată de instalaţii.
H.3.3.2. Evaluarea acţiunilor variabile
H.3.3.2.1. Evaluarea acţiunii zăpezii (conform CR 1-1-3/2012)
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpada pe acoperiş: s= γIs · μι · ce · ct · sk
în care:
γIs - factor de importanţă - expunere pentru acţiunea zăpezii;
γIs =1,15 - clasa I de importanţă-expunere (tabelul 4.1 - statii de transformare a energiei);
μi - coeficientul de formă al încărcării din zăpada pe acoperiş (Capitolul 5);
μi = μι = 0,8 - (Tabelul 5.1);
ce - coeficientul de expunere al construcţiei în amplasament;
ce = 1,0 - acoperiş cu expunere normala (Tabel 4.2 din cod);
ct - coeficientul termic;
ct = 1,0 - acoperiş cu termoizolaţie uzuală (relatia (14) pct. 4.1);
sk - valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol [kN/m2], în amplasament;
sk = 2,0 kN/m2- amplasament municipiul Buzau (tabel A1, Anexa A);
s = 1,15 x 0,8 x 1,0 x 2,0 = 1,84 kN/m2
H.3.3.2.2. Evaluarea acţiunii vântului (conform CR 1-1-4/2012)
592
Presiunea/sucţiunea vântului ce acţionează pe suprafeţe rigide exterioare ale clădirii/structurii:
We = γIw x cpe x qp(ze) (3.1) - CR 1-1-4/2012
în care:
γIw - factor de importanţă - expunere la vânt
γIw =1,15 - clasa I - (pct. 3.1, tabelul 3.1 - statii de transformare a energiei)
qp(Ze) - valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze;
qp(z) = cpq(z) x qm(z) (2.15)-CR-1 -1 -4/2012
cpq(z) - factorul de rafală pentru presiunea dinamică medie a vântului la înălţimea z
Cpq(z)=1+2gIv(z) = 1+7Iv(z) (2.16)-CR-1-1-4/2012)
Iv(z) - intensitatea turbulenţei la înălţimea z
unde:
teren categoria III - zone acoperite uniform cu vegetaţie (pct. 2.3, tabelul 2.1)
√b - factorul de proporţionalitate
√b = 2,35 - (pct. 2.4, tabelul 2.3)
z0 - lungimea de rugozitate
z0 = 0.3 - (pct. 2.3, tabel 2.1)
z = 7.0 m - înălţimea construcţiei deasupra terenului
rezultă:
Iv(z) = 0,299
cpq(z) = 3.090
593
qm(z) - valoarea medie a presiunii dinamice a vântului la înălţimea z deasupra terenului
qm(z) = cr2(z) x qb (punctul 2.7 din CR-1-1-4/2012)
unde:
cr2(z) - factorul de rugozitate pentru presiunea dinamică a vântului
cr2(z) = kr2(z0) x [ln(z / z0)]2 (punctul 2.9 din CR-1-1-4/2012)
qb - presiunea dinamică a vântului
qb = 0,7kPa - amplasament Buzau (Anexa A, tabelul A1 din CR-1-1-4/2012)
kr2(z0) = 0,214 (pct 2.3 tabelul 2.2 din CR - 1 - 1 - 4/2012)
rezultă:
cr2(z) = 0,675
qm(z) = 0,319kPa
rezultă:
qp(Z) = 0.985 kPa
ze - înălţimea de referinţă pentru presiunea exterioară (vezi capitolul 4 din cod);
cpe - coeficientul aerodinamic de presiune/sucţiune pentru suprafeţe exterioare (vezi capitolul 4 din codul amintit);
cpe = 0,8 (presiune) (tabelul 4.1 din CR-1-1-4/2012)
cpe = 0,5 (sucţiune) (tabelul 4.1 din CR-1-1-4/2012)
Presiune: W e = 1,15 x 0,8 x 0.985 = 0,906 kPa
Sucţiune: W e = 1,15 x 0,5 x 0.985 = 0,567 kPa.
H.3.3.2.3. Evaluarea încărcărilor datorită exploatării
În conformitate cu standardul SR EN 1991-1-1: 2004/NA, încărcarea utilă la nivelul planşeelor cladirilor industriale este
de 3,00kN/m2.
H.3.3.3. Evaluarea acţiunii seismice (cod P 100-3)
Pentru evaluarea acţiunii seismice se utilizează "Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns" (paragraf 6.4. aliniatul
(3) din P 100-3).
Forţa tăietoare de bază Fb,k aplicată pe direcţia de acţiune a mişcării seismice în modul propriu de vibraţie k este
594
Fbk = γIeSd (Tk) mk (conform punctului 4.8 din P 100-1)
unde:
mk - masa modală efectivă asociată modului propriu de vibraţie k;
Tk - perioada proprie în modul propriu de vibraţie k;
γIe - factorul de importanţă - expunere al construcţiei la acţiunea seismică;
γIe = 1,2 pentru clasa de importanţă II (conform Tabel 4.2 din P 100-1);
Sd (T) - spectrul de proiectare pentru acceleraţii, exprimat în m/s2;
Tc = 1,6 s şi TB = 0,32 s - amplasament Buzau (conform pct. 3.1, fig. 3.2 din P100);
Sd(T) = ag [β(T) / q] deoarece T > TB (T perioada fundamentală este estimată la 0,4s ÷ 0,5s);
ag = 0,35 g = 0,35 x 9,81 = 3.43m/s2 - acceleraţia terenului pentru proiectare, amplasament situat în apropierea
municipiului Buzău
În calcul s-a considerat factorul de comportare prevăzut de codul P100-3:
q = 2.5 - structura metalica in cadre contravantuite in X, proiectata inainte de intrarea în vigoare a normativului P100/92
(conform P 100-3/2018, anexa C)
Figura H.3.13: Spectrul normalizat de răspuns elastic PCO pentru Tc = 1,6 s
595
În programul de calcul utilizat s-a introdus spectrul de proiectare Sd(T) conform (pct. 3.2 din P 100-1).
H.3.4. Combinaţii de încărcări
Au fost definite 12 combinaţii de încărcări:
- 6 combinaţii de încărcare în gruparea fundamentală de calcul (SLU-GF);
- 4 combinaţii de încărcări în gruparea seismică (SLU-GS);
- 2 combinaţii de încărcări de referinţă (S.L.S.) - a se vedea CR 0-2012.
Combinaţiile de încărcări în conformitate cu CR 0-2012 sunt prezentate în Tabelul H.3.2.
TABEL H.3.2
Combinaţii de încărcări pentru Starea Limită Ultimă
596
Coeficient
Tipul
Combinaţia Ipoteze parţial de
incărcării
siguranţă
Greutate
1,35 Static
proprie
Placa b.a. 1,35 Static
închideri 1,35 Static

Încărcări
C1 gravitaţionale (SLU-Z- Echipamente 1,35 Static
1)
Zapada 1,50 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,05 Static

Greutate
1,35 Static
proprie
Starea Limită Ultimă (S.L.U.) -
GRUPAREA Placa b.a. 1,35 Static
FUNDAMENTALĂ
Încărcări
C2 gravitaţionale (SLU-Z- Echipamente 1,35 Static
2)
Zapada 1,50 Static
Vant Y 1,05 Static
Utila 1,05 Static

Greutate
1,35 Static
proprie
Încărcări
C3 gravitaţionale (SLU- închideri 1,35 Static
Vx)
Echipamente 1,35 Static
Zapada 1,05 Static
597
Vant X 1,50 Static
Utila 1,05 Static

Greutate
1,35 Static
proprie

Încărcări
C4 gravitaţionale (SLU- Echipamente 1,35 Static
Vy)
Zapada 1,05 Static
Vant Y 1,50 Static
Utila 1,05 Static

Greutate
1,35 Static
proprie
Inchideri 1,35 Static

Încărcări
C5 gravitaţionale (SLU-U- Echipamente 1,35 Static
1)
Zapada 1,05 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,50 Static

Greutate
1,35 Static
proprie
Încărcări Inchideri 1,35 Static

C6 gravitaţionale (SLU-U-
2) Echipamente 1,35 Static
Zapada 1,05 Static
Vant y 1,05 Static
598
Utila 1,50 Static
Greutate
1,0 Static
proprie

Seism pe directia X
C7 Echipamente 1,0 Static
(SLU-SX)
Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 1,2 Spectru

Greutate
1,0 Static
proprie

Starea Limită Ultimă (S.L.U.) -
Seism pe directia Y
GRUPAREA C8 Echipamente 1,0 Static
(SLU-SY)
FUNDAMENTALĂ
Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism Y 1,2 Spectru

Greutate
1,0 Static
proprie

Seism pe directia
C9 X+0.3SY (SLU- Echipamente 1,0 Static
SX+0.3SY)
Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 1,2 Spectru
599
Seism Y 0,36 Spectru
Greutate
1,0 Static
proprie
Seism pe directia Echipamente 1,0 Static

C10 Y+0.3SX (SLU-
SY+0.3SX) Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 0,36 Spectru
Seism Y 1,2 Spectru
TABEL H.4.3
Combinaţii de încărcări pentru starea limita de serviciu în gruparea fundamentală
Coeficient parţial de Tipul

Combinaţia îpoteze
siguranţă încărcării
Greutate
1,0 Static
proprie
Starea Limită de închideri 1,0 Static

Serviciu (SLS)
Încărcări gravitaţionale
(SLS-X)
Zapada 0,7 Static
Vant X 0,7 Static
Utila 1,0 Static
600
Greutate
1,0 Static
proprie

Încărcări gravitaţionale
(SLS-Y)
Zapada 0,7 Static
Vant Y 0,7 Static
Utila 1,0 Static
H.3.5. Modelarea structurii

S-a realizat un calcul static liniar. Determinarea stării de eforturi şi deformaţii în elementele structurale s-a realizat cu
un program de calcul spaţial, în domeniul elastic.
Modelarea structurii: stâlpi şi grinzi - element finit de tip beam, contravântuiri - element finit de tip truss, platelajul
metalic - element finit de tip membrană.
Nu s-a considerat rigiditatea in plan a placii de beton armat turnata peste platelajul metalic întrucât nu exista legătură
prin elemente de conectare între aceasta şi grinzile de planşeu. Placa de beton armat a fost considerata numai ca
încărcare care acţioneaza asupra platelajului metalic.
H.3.6. Determinarea stării de eforturi şi deformaţii
Determinarea stării de eforturi şi deformaţii se realizează în domeniul elastic, evaluarea acţiunii seismice se face prin
prin metoda spectrului de răspuns.
H.3.7. Evaluarea maselor
Pentru analiza modală a structurii, masele (m) se evaluează din combinaţia de încărcări conform tabel 7.4 din CR 0-
2012. Pentru structura analizată evaluarea maselor este prezentată în tabelul H.3.4.
TABEL H.3.4
601
Încărcarea Coeficient parţial de siguranţă
Greutatea proprie 1,0
Echipamente pe planşeul etajului 1 1,0
Greutate planşeu din beton etaj 1 1,0
Greutate închideri perimetrale 1,0
Utilă 04
H.3.8. Rezultatele analizei modale
TABEL H.3.5
Mase modale de
Suma maselor modale de Mase modale de rotaţie Mase modale de rotaţie pe
translaţie pe direcţiile
Mod translaţie pe direcţiile pe direcţiile principale ale direcţiile principale ale structurii
principale ale structurii
propriu Perioada principale ale structurii (%) structurii (%) (%)
(%)
de (sec.)
vibraţie
SUM SUM SUM
UX UY uz RX RY RZ SUMRX SUMRY SUMRZ
UX UY UZ
1 0.56 0.000 0.918 0.000 0.000 0.918 0.000 0.004 0.000 0.011 0.004 0.000 0.011
2 0.48 0.794 0.000 0.000 0.794 0.918 0.000 0.000 0.004 0.000 0.004 0.004 0.011
3 0.42 0.000 0.013 0.000 0.794 0.931 0.000 0.000 0.000 0.743 0.004 0.004 0.754
4 0.32 0.000 0.000 0.427 0.794 0.931 0.427 0.000 0.002 0.000 0.004 0.006 0.754
5 0.31 0.001 0.000 0.012 0.795 0.931 0.439 0.000 0.354 0.000 0.004 0.361 0.754
6 0.29 0.001 0.000 0.068 0.796 0.931 0.507 0.000 0.016 0.000 0.004 0.377 0.754
7 0.28 0.000 0.001 0.000 0.796 0.932 0.507 0.000 0.000 0.005 0.004 0.377 0.758
8 0.26 0.002 0.000 0.007 0.798 0.932 0.514 0.000 0.041 0.000 0.004 0.418 0.758
602
9 0.24 0.000 0.000 0.000 0.798 0.932 0.514 0.000 0.000 0.081 0.004 0.418 0.840
10 0.22 0.000 0.000 0.000 0.798 0.933 0.514 0.000 0.000 0.027 0.004 0.418 0.867
11 0.18 0.165 0.000 0.000 0.963 0.933 0.515 0.000 0.027 0.000 0.004 0.445 0.867
12 0.15 0.000 0.000 0.078 0.963 0.933 0.592 0.000 0.001 0.000 0.004 0.446 0.867
Comentarii:
a) Modul 1 de vibraţie generat de program: translaţie pe direcţia Y cu factor de participare a maselor 91.8% (mod
fundamental de vibraţie);
b) modul 2 de vibraţie generat de program: translaţie pe direcţia X cu factor de participare a maselor 79.4% (mod
fundamental de vibraţie);
c) modul 3 de vibraţie generat de program: torsiune cu factor de participare a maselor 74.3;
d) suma maselor modale pentru primele 12 moduri proprii de vibraţie este mai mare de 90%.
H.3.9. Calculul static liniar
Cu elementele definite la punctul 2 se va efectua calculul spaţial în domeniul elastic pentru stabilirea stării de eforturi şi
deformaţii în elementele structurale în combinaţiile de acţiuni la Starea Limită Ultimă (SLU) şi Starea Limita de Serviciu
(SLS), considerând structura realizata conform proiectului initial.
Se realizează un calcul static în starea proiectată a structurii, pentru a determina capacitatea portanta la acţiuni
seismice a structurii, în conformitate cu noile norme de calcul seismic.
H.3.10. Verificarea deformaţiilor
Verificarea deformaţiilor (deplasărilor laterale) la SLS (Starea Limită de Serviciu) conform codului P 100-1/2013.
dr = v x q x dre ≤ 0,01h
Verificarea deformaţiilor (deplasărilor laterale) la SLU (Starea Limită Ultimă) la seism conform P 100-1/2013, anexa E.
dr = c x q x dre ≤ 0,025 h
în care:
603
dr - deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice;
q = 2.5 - factorul de comportare
dre - deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de
proiectare;
v = 0.5 - factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurentă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru
SLS (Starea Limita de Serviciu) conform P 100-1/2013 - Anexa E;
h - înălţimea de nivel (h=3,50m)
c - factor de amplificare al deplasarilor (Anexa E; P 100-1/2013)
Ωτ - valoarea suprarezistentei sistemului structural; Valoarea factorului trebuie sa fie mai mică decât valoarea factorului
de comportare q
Pentru structura prezentata valoarea factorului de suprarezistenta a fost aleasa:
Ωτχ = 2.0 (structura in cadre contravantuite centric) respectiv
ΩΤγ = 2.5 (structura in cadre necontravantuite)
604
În Figura H.3.14 Figura H.3.16 sunt prezentate deplasările de nivel pe direcţia X, respectiv direcţia Y.
Figura H.3.14: Deplasarea pe direcţia X (Axul 1) - SLU-SX
Figura H.3.15: Deplasarea pe direcţia Y (Axul C) - SLU-SY
605
Rezultă:
drex = 1,20 cm - 0,48cm = 0,72 cm;
drey = 3,57cm - 1,54 cm = 2,03 cm
606
unde:
drex; drey - deplasări relative de nivel (diferenţa între deplasarea nivelului superior şi deplasarea nivelului inferior)
Verificarea la SLU
■ direcţia transversală:
drX = c x q x dreX = 1.46 x 2.5 x 0,0072 = 0,0126 m ≤ 0,025 h = 0,0875 m
■ direcţia longitudinală:
drY = c x q x dreY = 1.00 x 2.5 x 0,0203 = 0,0510 m ≤ 0,025 h = 0,0875 m
Verificarea la SLS
■ direcţia transversală:
drX = vx q x dreX = 0,4 x 2,5 x 0,0072 = 0,0072 m ≤ 0,01 h = 0,035 m
■ direcţia longitudinală:
dry = v x q x dreY = 0,4 x 2,5 x 0,0203 = 0,0203 m ≤ 0,01 h = 0,035 m
Relaţiile de verificare sunt satisfăcute.
Figura H.3.16: Deformatele structurii din grupările seismice SLU-SX (stânga) şi SLU-SY (dreapta)
607
H.3.11. Starea de eforturi pe structură
Figura H.3.17: Diagrama de moment încovoietor Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kNm]
608
Figura H.3.18: Diagrama de forţă axială, Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]
609
Figura H.3.19: Diagrama de forţa tăietoare Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]
610
Figura H.3.20: Diagrama de moment încovoietor M22 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]
611
Figura H.3.21: Diagrama de moment încovoietor M33 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]
612
Figura H.3.22: Diagrama de forţă axială Ax 1 din gruparea seismicăbSLUSX0.3Y [kN]
613
Figura H.3.23: Diagrama de forţa tăietoare Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kN]
614
H.3.12. Verificarea de rezistenţă şi stabilitate
Verificarea de rezistenţă şi stabilitate se realizează în conformitate cu SR EN 1993-1-1. În figura de mai jos este arătat
gradul de solicitare structurală exprimat ca raport SEd / SRd (eforturi maxime / capacitate portantă).
Figura H.3.24: Vedere 3D - SEd / SRd în combinaţia cea mai defavorabilă
615
Verificare diagonală L60 x 60 x 6 - la efortul maxim din combinaţiile de încărcări care conţin acţiunea seismică
Pentru elementele disipative ale structurii-corniere L60x60x6, au fost realizate verificări de rezistenţă şi stabiltate,
conform prevederilor standardului P100-1/2013 şi a SR EN 1993-1:2006.
Caracterisitcile sectionale sunt prezentate mai jos:
616
Pentru structura considerata, contravantuirile amplasate la etajul 1 al structurii sunt realizate din pro file L60 x 60 x 6.
Lungimea acestora este de 6100 mm. Zveltetea contravantuirilor comprimate este λ = max (λ y, λv)
617
Pentru zveltetea rezultata, considerand ca profilul flambeaza dupa curba c de flambaj, capacitatea la compresiune a
profilului este de Nb.Rd = A · χ · fy = 691 mm2 · 0.110 · 235 N/mm2 ·10-3 = 17.8 kN.
Capacitatea la întindere a profilului este Nt.Rd = A · fy = 691 mm2 · 235 N/mm2 · 10-3 = 162 kN
Efortul axial de compresiune în diagonalele comprimate este de aproximativ Nc.Ed = 144 kN, astfel încât, în timpul
acţiunii seismice, diagonalele comprimate îşi vor pierde stabilitatea (vor flamba) şi vor lucra doar diagonalele intinse.
Efortul din diagonalele întinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca fiind efortul din acţiunea seismică
amplificat cu 2. Astfel, efortul în diagonala întinsă, după ce diagonala comprimată iese din lucru, poate fi considerat ca
fiind Nt.Ed = 2 · 144 kN = 288 kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea barelor contravântuirilor verticale de la nivelul superior este:
Această valoare corespunde unui coeficient R3j = 0.56 pentru diagonalele structurii, corespunzator unei clase II de risc
seismic, conform P100-3.
Prinderea diagonalelor la noduri este realizată cu 2 şuruburi M16, grupa 4.6. Efortul capabil al îmbinării cu două
şuruburi M16 este FRd = min (Fb.Rd, Fv.Rd)
618
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea îmbinărilor contravantuirilor la noduri este:
Conform acestei verificari îmbinările contravantuirilor au un coeficient R3j = (1 / 3,73) = 0.27, corespunzator clasei I de
risc seismic, conform P100-3.
A fost realizată şi o verificare a structurii în lipsa contravantuirilor. În acest caz se poate observa ca factorul Rs3 are
valoare tot aproximativ egala cu 0.20 pentru elementele disipative (grinzile de cadru pe directie longitudinala) ale
structurii.
Figura H.3.25: Vedere 3D - Sed / SRd în combinaţia cea mai defavorabilă (structura fără contravântuiri)
619
H.3.13. Evaluarea finală şi formularea concluziilor
Pe baza rezultatelor obţinute din evaluarea calitativă şi cantitativă, în urma verificărilor condiţiilor de rezistentă,
stabilitate şi deformabilitate structurală s-a constatat vulnerabilitatea construcţiei în raport cu cutremurul de proiectare
(riscul seismic), ca indicator al efectelor probabile ale cutremurelor caracteristice amplasamentului asupra construcţiei
analizate, fiind imperios necesară înlocuirea contravântuirii care şi-a pierdut stabilitatea şi a rămas cu deformaţii
remanente majore.
620
Ca urmare, din punct de vedere al indicatorului R3, construcţia analizată se încadrează în Clasa Rs I, clasă din care
fac parte clădirile cu risc ridicat de prăbuşire totală sau parţială la acţiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării
limită ultime.
H.3.14. Soluţia de reabilitare (consolidare)
(1) Se propune ca solutie de consolidare dublarea contravantuirilor cu un profil identic cu cel existent şi înlocuirea
şuruburilor existente cu şuruburi din grupa de caracteristici mecanice 8.8.
(2) Calitatea otelului din care vor fi realizate noile contravantuiri va fi din otel S235J0.
(3) Profilele vor fi solidarizate între ele cu placuţe de solidarizare având grosimea egală cu grosimea guseului. Distanţa
dintre placuţele de solidarizare va respecta criteriile din SR EN 1993-1-1:2006.
(4) Se va efectua un releveu pentru stabilirea lungimii contravântuirii în poziţia deformată a structurii.
H.3.15. Verificarea structurii consolidate
Intervenţiile propuse asupra structurii nu modifică semnificativ modul de comportare la acţiunile seismice ale structurii.
Geometria propusa a barelor este:
Zveltetea barelor alcătuite din două profile solidarizate este:
621
Pentru zvelteţea rezultată, considerând că secţiunea îşi perde stabilitatea (flambează) după curba b de flambaj,
capacitatea la compresiune a barei este de Nb.Rd = A · χ · fy = 1382 mm2 · 0.238 · 235 N/mm2 ·10-3 = 77.3 kN.
Capacitatea la întindere a barei este Nt.Rd = A · fy = 1382 mm2 · 235 N/mm2 ·10-3= 324 kN.
Efortul axial de compresiune în diagonalele comprimate este de aproximativ Nc.Ed = 144 kN, astfel încat, în timpul
acţiunii seismice (cu valoare de cod) diagonalele comprimate îşi pot pierde stabilitatea iar diagonalele întinse pot prelua
întreaga solicitare.
Efortul din diagonalele întinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca fiind efortul din acţiunea seismică
amplificat cu 2. Astfel, efortul în diagonala întinsă poate fi considerat ca fiind Nt.Ed = 2 x 144 kN = 288 kN
Verificarea de rezistenţă pentru capacitatea barelor este:
Diagonalele vor fi prinse la capete cu câte 2 suruburi M16, grupa 8.8, avand două secţiuni de forfecare. De asemenea
se va mări grosimea guseului prin dublarea acestuia cu o placa din otel S235 cu grosime de 6mm. Efortul capabil al
îmbinării cu 2 şuruburi M16 este FRd = min (Fb.Rd, Fv.Rd).
622
Verificarea de rezistenţă privind capacitatea îmbinării cu şuruburi este:
Conform acestei verificari îmbinările contravantuirilor au un coeficient R3j = (1 / 1.04) = 0.96, corespunzator clasei IV de
risc seismic, conform P100-3.
O altă variantă de consolidare a îmbinărilor barelor la noduri este de a schimba tipul îmbinării, din îmbinare cu şuruburi
(îmbinare demontabilă) în îmbinare cu sudură.
De asemenea, se verifică şi gradul de asigurare seismică a celorlaltor elemente structurale. Starea de eforturi, precum
şi verificările de rezistenţă şi stabilitate ale stâlpilor şi grinzilor rămân asemanatoare în cazul structurii proiectate iniţial şi
ale structurii consolidate prin dublarea profilelor barelor contravântuirilor verticale.
Astfel, gradul de asigurare seismică al structurii poate fi apreciat pe baza stării de solicitare iniţială a structurii (vezi
figura H.4.27) ca fiind:
623
Pentru structura astfel consolidată, clasa de risc asociată indicatorului R3 este clasa de risc seismic Rs III.
H.4. Structuri din zidărie
H.4.1. Exemplul nr. 1: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie nearmată si plansee din grinzi metalice si
bolţisoare de cărămidă
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de evaluare pentru clădiri cu planşee fără rigiditate în plan orizontal.
H.4.1.1. Date generale
Amplasament: Bucureşti;
Anul construcţiei: aprox.1900;
Funcţiune: clădire de locuit;
Structura: identică la toate nivelurile;
Pereţi structurali din zidărie simplă nearmată;
Cărămidă plină şi mortar de var;
Planşee din grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă fără suprabetonare;
Înălţimea nivelului: Hniv = 3.60 m;
Înălţimea totală a clădirii: Htot = 10.80 m;
Grosimea pereţilor: t = 42 cm la toate nivelurile;
Starea actuală: în exploatare, complet finisată. Nu sunt vizibile deteriorări/degradări din cauze seismice şi/sau
neseismice;
Nu există planurile iniţiale ale clădirii şi nici informaţii privind comportarea clădirii la cutremurele din secolul XX.
Figura H.4.1: Releveul nivelului curent
624
Notă:
În Figura H.4.1: au fost notate cu "Z" grupurile de pereţi care conlucrează pentru preluarea încărcărilor verticale şi
orizontale.
H.4.1.2. Nivelul de cunoaştere
S-a efectuat un releveu al clădirii (Figura H.4.1:). Deoarece clădirea este în exploatare, nivelul de inspecţie şi,
respectiv, de încercări în teren este limitat. Nivelul de cunoaştere este KL1.
H.4.1.3. Rezistenţele zidăriei
Pentru verificările analitice rezistenţele zidăriei au fost stabilite, pe baza practicilor de construcţie din perioada realizării
construcţiei şi a rezultatelor încercărilor:
625
- Factorul de încredere: CF = 1.35
- Coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie: yM = 3.0
- Rezistenţa medie a zidăriei la compresiune:
- Rezistenţa de proiectare la compresiune:
- Rezistenţa caracteristică iniţială la forfecare (lunecare în rostul de aşezare): fvk0 = 0.045 N/mm2
- Rezistenţa unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal
- Rezistenţa de proiectare la forfecare (rupere în scară).
626
H.4.1.4. Caracteristici geometrice ale clădirii şi structurii
Aria nivelului: Aniv = 124.08 m2
Aria planşeelor pe nivel: Apl,niv = 95.70 m2
Aria zidăriei în plan pe nivel (s-au scăzut parapetele): Azid,niv = 16.83 m2
Volumul zidăriei pe nivel: Vzid,niv = 75.146 m3
H.4.1.5. Greutatea de proiectare a nivelului
Greutatea volumetrică a zidăriei Yzid = 18 kN/m3
Greutatea zidăriei pe nivel Gzid,niv = 18 x 75.146 = 1352 kN
Greutatea unitară a planşeelor peste parter (nivel 1) şi peste etajul I (nivel 2):
- bolţişoare de cărămidă 2.00 kN/m2
- profile IPN 0.25 kN/m2
- tavan 0.50 kN/m2
- umplutură 8 cm moloz (medie) 1.00 kN/m2
- pardoseala (grinzişoare şi podină) 0.50 kN/m2
- pereţi despărţitori uşori 1.20 kN/m2
- încărcare utilă 0.30 x 1.50 = 0.45 kN/m2
Total 5.90 kN/m2
Greutatea unitară a planşeului peste etajul II (nivel 3)
- planşeu + şarpantă + învelitoare (estimat) 7.90 kN/m2
Greutatea de proiectare a planşeelor:
- planşeu peste nivelul 1 şi peste nivelul 2 Gpl,1 = Gpl,2 = 565 kN
- planşeu peste nivelul 3 Gpl,3 = 756 kN
627
Figura H.4.2: Calculul greutăţii nivelurilor pentru calculul forţei seismice echivalente
Greutatea nivelurilor pentru calculul forţei seismice echivalente:

G1 = 0.5 x (Gzid,1 + Gzid,2) + Gpl,1 = 1352 + 565 = 1917 kN
G2 = 0.5 x (Gzid,2 + Gzid,3) + Gpl,2 = 1352 + 565 = 1917 kN
G3 = 0.5 x Gzid,3 + Gpl,3 = 0.5 x 1352 + 756 = 1432 kN
Greutatea totală a clădirii pentru calculul forţei seismice echivalente:
Gtot = G1 + G2 + G3 = 2 x 1917 +1432 = 5266 kN
H.4.1.6. Calculul forţei seismice static echivalente
Factorul de importanţă (clădire de locuit) : γι = 1.00
Acceleraţia terenului pentru proiectare (Bucureşti) ag = 0.30g
Valoarea spectrului elastic β0 = 2.50
Factorul de reducere pentru clădiri cu nniv > 2 : λ = 0.85
Factorul de reducere pentru amortizare η = 0.88
Factorul de comportare (zidărie nearmată) q = 1.5
628
Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
Forţa seismică totală (forţa tăietoare de bază)
Distribuţia forţei seismice pe înălţimea clădirii se face cu relaţia
unde zi este cota planşeului "i" peste secţiunea de încastrare

Au rezultat valorile:
F3 = 842 kN
F2 = 751 kN
F1 = 376 kN
Înălţimea echivalentă a forţei tăietoare pentru calculul momentului de răsturnare:
629
Încărcarea verticală de proiectare pe grupurile de pereţi s-a stabilit ca sumă a încărcării provenite din greutatea proprie
a pereţilor şi din încărcările aduse de planşee.
Figura H.4.3: Distribuţia încărcărilor din planşee pe pereţii structurali
630
H.4.1.7. Calculul forţei seismice şi al momentului încovoietor (de răsturnare) la baza grupurilor de pereţi Z1÷Z9
Tabelul H.4.1. 1
Gzid nivel Apl nivel Gpl nivel Gpl nivel Gtotal nivel Gtotal nivel NRd Gd
Azid Fb Mb
1,2,3 1,2,3 1,2 3 1,2 3 bază bază
Elem.
kN m2 kN kN kN kN kN m2 N/mm2 kN kNm
Z1 95.51 5.715 33.72 45.15 129.23 92.91 399.12 1.191 0.3351 132 1065
Z2 138.52 9.728 57.40 76.86 195.92 146.12 607.22 1.854 0.3275 201 1620
Z3 39.47 ... ... ... 39.47 19.74 118.41 0.357 0.3317 39 316
Z4 182.98 19.253 113.59 152.1 296.57 243.59 928.22 2.432 0.3817 308 2476
Z5 142.16 11.635 68.63 91.89 210.79 162.97 655.63 1.802 0.3638 217 1749
Z6 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z7 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z8 167.78 10.686 63.05 84.42 230.83 168.31 713.86 2.222 0.3213 237 1904
Z9 124.78 6.278 37.04 49.60 161.82 111.99 498.02 1.558 0.3197 165 1328
H.4.1.8. Calculul valorii de proiectare a momentului încovoietor capabil (Mrd) la baza pereţilor transversali şi
longitudinali
Calculul s-a făcut, pentru ambele direcţii principale (Transversal şi Longitudinal), cu relaţia:
631
Forţa tăietoare (Vfi) corespunzătoare atingerii valorii MRd s-a calculat cu relaţia
Valorile sunt date în tabelele H.4.1.2a şi H.4.1.2b

Transversal
Tabelul H.4.1. 2a
σd lwT NdT MRdT Vf1T

Elem. υd = σd/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1T 0.3351 0.151 0.826 1.92 270 214 26.6
Z2T 0.3275 0.148 0.830 3.50 481 699 86.9
Z3T 0.3317 0.149 0.829 ... ... ... ...
Z4T 0.3817 0.172 0.802 3.96 635 1008 125.2
Z5T 0.3638 0.164 0.811 2.46 376 375 46.6
Z6T 0.3843 0.173 0.801 2.46 397 391 48.6
632
Z7T 0.3843 0.173 0.801 2.46 397 391 48.6
Z8T 0.3213 0.145 0.833 3.50 472 689 85.5
Z9T 0.3197 0.144 0.834 1.92 258 206 25.6
Longitudinal
Tabelul H.4.1. 2b
σd lwL NdL MRdL Vf1L

Element υd=Ud/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1L 0.3351 0.151 0.826 1.335 188 104 12.9
Z2L 0.3275 0.148 0.830 1.335 184 102 12.6
Z3L 0.3317 0.149 0.829 0.85 118 42 5.2
Z4L 0.3817 0.172 0.802 2x1.335 2x214 2x115 2x14.2
Z5L 0.3638 0.164 0.811 2x1.335 2x204 2x110 2x13.7
Z6L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z7L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z8L 0.3213 0.145 0.833 2.21 298 275 34.1
Z9L 0.3197 0.144 0.834 2.21 297 273 34.0
H.4.1.9. Calculul rezistenţei pereţilor structurali la forţă tăietoare

Calculul s-a făcut cu relaţiile indicate în P100-3, în care s-a ţinut cont de valoarea lungimii lad.
Rezultatele sunt date în tabelul H.4.1.3.
Tabelul H.4.1. 3
Elem. TRANSVERSAL LONGITUDINAL
633
NdT lc lw lad Vf21 NdL lc lw lad Vf21
kN m m m kN kN m m m kN
Z1 270 0.502 1.92 0.00 62.1 188 0.343 1.335 0.00 43.2
Z2 481 0.890 3.50 0.00 110.2 184 0.339 1.335 0.00 42.1
Z3 ... ... ... ... ... 118 0.207 0.85 0.00 27.1
Z4 635 1.178 3.96 0.00 146.1 2x214 0.390 2x1.335 0.00 2x49.2
Z5 376 0.698 2.46 0.00 86.5 2x204 0.385 2x1.335 0.00 2x46.9
Z6 397 0.735 2.46 0.00 91.3 504 0.932 3.125 0.00 115.9
Z7 397 0.735 2.46 0.00 91.3 504 0.932 3.125 0.00 115.9
Z8 472 0.871 3.50 0.00 108.6 298 0.547 2.21 0.00 68.5
Z9 258 0.485 1.92 0.00 59.3 297 0.557 2.21 0.00 68.3
Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală s-a calculat cu relaţia
Valorile rezultate sunt date în tabelul H.4.1.4.

Tabelul H.4.1. 4
Elem σd TRANSVERSAL LONGITUDINAL
634
AwT Vf22 AwL Vf22
N/mm2 m2 kN m2 kN
Z1 0.3351 3.510 0.806 55.9 0.561 38.8
Z2 0.3275 3.473 1.470 146.9 0.561 38.4
Z3 0.3317 3.494 --- --- 0.357 24.6
Z4 0.3817 3.728 1.663 183.5 2x0.561 2x41.2
Z5 0.3638 3.646 1.033 76.2 2x0.561 2x40.3
Z6 0.3843 3.739 1.033 78.1 1.313 126.1
Z7 0.3843 3.739 1.033 78.1 1.313 126.1
Z8 0.3213 3.443 1.470 145.7 0.928 63.1
Z9 0.3197 3.435 0.806 54.7 0.928 62.9
Cu valorile din tabelele H.4.1.3 şi H.4.1.4 s-au determinat forţele tăietoare capabile şi modul de rupere "ductil " (D) sau
"fragil" (F) (tabelul H.4.1.5). Valorile de proiectare sunt date în casetele poşate.
Tabelul H.4.1. 5
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Vf1 Vf21 Vf22 Vf1 Vf21 Vf22

Elem. Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
Z1 26.6 35.3 55.9 D 12.9 24.6 38.8 D
Z2 86.9 63.0 146.9 D 12.6 24.1 38.4 D
Z3 ... ... ... ... 5.2 15.4 24.6 D
Z4 125.2 83.1 183.5 F 2x14.2 2x28.0 2x41.2 D
635
Z5 46.6 49.2 76.2 D 2x13.7 2x26.7 2x40.3 D
Z6 48.6 52.0 78.1 D 78.4 66.0 126.1 F
Z7 48.6 52.0 78.1 D 78.4 66.0 126.1 F
Z8 85.5 62.8 145.7 F 34.1 39.0 63.1 D
Z9 25.6 33.76 54.7 D 34.0 38.9 62.9 D
Verificarea siguranţei pentru fiecare perete (pe ambele direcţii) s-a făcut cu relaţia
Tabelul H.4.1. 6
Forţa de proiectare
Fbi Forţa Forţa
Element
capabilă capabilă
R3i R3i
kN kN kN
Z1 132 26.6 0.202 12.9 0.098
Z2 201 63.0 0.313 12.6 0.063
Z3 39 --- --- 5.2 0.133
Z4 308 83.1 0.270 28.4 0.092
Z5 217 46.6 0.215 27.4 0.126
636
Z6 276 48.6 0.176 66.0 0.239
Z7 276 48.6 0.176 66.0 0.239
Z8 237 85.5 0.361 34.1 0.144
Z9 165 25.6 0.155 34.0 0.206
Fb = 1969 kN Σ = 427.6 kN Σ = 311.4 kN
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii are valoarea:
R3T = 0.22
R3L = 0.15
H.4.1.10. Calculul pereţilor structurali pentru acţiunea seismică perpendiculară pe plan

În absenţa sondajelor pentru determinarea condiţiilor de fixare la nivelul planşeelor pentru pereţii paraleli cu profilele
IPN (axele A^D), nu se poate stabili cu exactitate nivelul solicitărilor produse de acţiunea seismică perpendiculară pe
planul acestora.
Având în vedere că soluţia de consolidare (a se vedea H.4.1.12) prevede suprabetonarea planşeului existent şi deci
posibilitatea ancorării pereţilor respectivi la nivelul planşeelor (reazeme simple), s-a efectuat verificarea peretelui de la
nivelul 3 (etajul II) de pe axul A între axele 1 şi 2 pentru acţiunea perpendiculară pe plan.
Figura H.4.4: Schema de calcul pentru acţiunea perpendiculară pe planul peretelui
637
Încărcarea seismică normală pe planul peretelui se calculează conform P100-1 şi P100-3:
luând valorile:
qw = 1.5
638
βw = 2.0 (element fixat pe două laturi)
Yw = 1.0
Kz = 1 + 2 (z / H)
acceleraţia seismică este ag = 0.30 g
greutatea peretelui este gw = 0.42 x 18 = 7.56 kN/m2
Coeficientul Kz se calculează pentru pereţii fixaţi sus şi jos, cu relaţia
unde "zinf' este cota de rezemare (z = 7.20 m) iar "zsup = H" este cota acoperişului (H = 10.80 m)
Rezultă zmed = 9.00 m şi Kz = 2.67
Cu aceste valori încărcarea seismică pe perete este fw = 8.064 kN/m2. Având în vedere zonele aferente montantului
între ferestre, încărcarea perpendiculară pe perete este arătată în Figura H.4.4.
Momentul încovoietor maxim (la mijlocul înălţimii şpaletului) este Mmax = 15.02 kNm.
Modulul de rezistenţă al şpaletului în secţiunea de moment maxim este
Forţa axială de compresiune în elementul Z3 la ultimul nivel este
N3 = 0.5 x 39.47 = 19.75 kN.
639
Adâncimea zonei comprimate se calculează cu relaţia
Momentul capabil perpendicular pe plan MrdT este deci
Indicatorul de siguranţă este
H.4.1.11. Încadrarea clădirii în clase de risc seismic

Din punct de vedere calitativ clădirea expertizată prezintă deficienţe importante concretizate prin:
- Înălţimi de etaj prea mari pentru clădiri din zidărie simplă;
- Absenţa planşeelor rigide în plan orizontal;
640
- Pereţii structurali paraleli cu grinzile planşeelor (axe A ÷ D) nu sunt ancoraţi.
Valorile indicatorilor R3 sunt:
- transversal R3, max = 0.22;
- longitudinal R3, max = 0.15.
În consecinţă, clădirea expertizată se încadrează în clasa I de risc seismic.
H.4.1.12. Lucrări de intervenţie
Având în vedere nivelul foarte redus de siguranţă exprimat prin indicatorul R3, se propun următoarele lucrări de
consolidare:
- Suprabetonarea planşeelor cu o placă de beton monolit cu grosime de 6 cm armată cu o plasă de oţel ductil Φ6/150
mm;
- Ancorarea pereţilor de plăcile de beton armat nou create;
- Solidarizarea profilelor IPN la faţa inferioară prin sudarea unor diagonale;
- Consolidarea pereţilor structurali de zidărie prin placarea acestora, spre interior, cu pereţi din beton armat cu grosime
de 12 cm executaţi prin torcretare.
H.4.1.12.1. Reevaluarea greutăţii proprii a clădirii
Deoarece măsurile de consolidare propuse sporesc în mod semnificativ greutatea permanentă a clădirii este necesară
reevaluarea acesteia.
Greutatea suprabetonării este de 0.06 x 25 = 1.50 kN/m2 planşeu.
Greutăţile unitare de proiectare ale planşeelor devin:
- planşeele peste nivelurile 1 şi 2 : gpl1 = gpl2 = 5.9 + 1.5 = 7.4 kN/m2
- planşeul peste nivelul 3: gpl3 = 7.9 + 1.5 = 9.4 kN/m2.
Greutăţile totale ale planşeelor devin:
Gpl1 = Gpl2 = 709 kN
Gpl3 = 900 kN.
Greutatea placării cu beton este de gplacare = 0.12 x 25 = 3.0 kN/m2 perete. Adăugând această greutate la greutatea
zidăriei gzid = 0.42 x 18 = 7.56 kN/m2 rezultă greutatea zidăriei consolidate gzid,cons = 10.56 kN/m2 perete. Pentru calculul
greutăţii zidăriei consolidate valorile din tabelul H.4.1.1 se vor multiplica cu factorul cgcons = 10.56/7.56 ≈ 1.40.
Rezultă greutatea zidăriei pe nivel Gzid,cons = 1.4 x 1352 = 1893 kN/nivel
Greutăţile supuse acţiunii seismice, după consolidare, sunt:
641
G1,cons = G2,cons = 709 + 1893 = 2602 kN
G3,cons = 900 + 0.5 x 1893 = 1847 kN
Gtot,cons = 2 x 2602 + 1847 = 7051 kN
H.4.1.12.2. Recalcularea forţei seismice statice echivalente
Factorul de comportare se va lua q = 2.25 conform prevederilor din Codul P100-1
Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
Forţa seismică totală (forţa tăietoare de bază) după consolidare
Distribuţia forţei seismice pe înălţimea clădirii se face cu relaţia
unde zi este cota planşeului "i" peste secţiunea de încastrare

Au rezultat valorile:
F3,cons = 729 kN
642
F2,cons = 685 kN
F1,cons = 342 kN
Valoarea totală a forţei seismice de proiectare static echivalente pentru clădirea consolidată este 89% din forţa static
echivalentă calculată pentru clădirea neconsolidată. Diferenţa provine în special din adoptarea unei valori mai mari pentru
factorul q (q = 2.25 în loc de 1.5).
H.4.1.12.3. Caracteristicile geometrice ale pereţilor structurali consolidaţi
Pentru calculul forţei tăietoare de bază şi pentru distribuţia forţelor seismice în pereţii consolidaţi se ia în considerare
grosimea transformată a pereţilor de zidărie placaţi cu beton armat. Transformarea se face în funcţie de raportul
modulelor de elasticitate ale celor două materiale
Grosimea peretelui echivalent de zidărie se determină cu relaţia
Placarea se execută cu beton C16/20 pentru care Eb = 27000 N/mm2

Modulul de elasticitate al zidăriei Ez = 1000 fk = 1000 x fm/1.3 ≈ 2310 N/mm2
Grosimea echivalentă (de calcul) a peretelui de zidărie este
643
În continuare calculul eforturilor secţionale în structura consolidată se conduce ca în H.4.3, având în vedere că, prin
suprabetonarea prevăzută şi prin solidarizarea grinzilor cu diagonale de oţel, planşeele pot fi considerate rigide în plan
orizontal.
H.4.1.12.4. Calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu beton armat.
Pentru calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu beton se neglijează capacitatea de rezistenţă a zidăriei şi a betonului şi
forţa tăietoare capabilă este asigurată numai de rezistenţa oţelului. Pentru detalierea etapelor calculului a se vedea
H.4.3.
H.4.1.12.5. Detalierea lucrărilor de intervenţie.
Proiectarea de detaliu a lucrărilor de intervenţie se face numai după decopertarea completă a structurii pentru
evidenţierea eventualelor deficienţe ascunse de tencuieli. La nivel principial, intervenţia va consta în:
- Suprabetonarea planşeelor cu o placă de beton monolit cu grosime de 6 cm armată cu o plasă de oţel ductil Φ6/150
mm
- Ancorarea pereţilor consolidaţi de plăcile de beton armat nou create
- Legătura stratului de placare din beton armat de stratul de suprabetonare al planşeului se realizează prin continuitatea
armăturilor.
- Solidarizarea profilelor IPN la faţa inferioară prin sudarea unor diagonale din oţel beton.
- Consolidarea pereţilor structurali de zidărie prin placarea acestora, către interior, cu pereţi din beton armat cu grosime
de 12 cm executaţi prin torcretare.
- Înainte de placare, se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare şi se execută, dacă este necesar, lucrări
pentru asigurarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile principale ale clădirii.
H.4.2. Exemplul nr.2.: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 1
Amplasament: zona seismică ag = 0.15 g;
Anul construcţiei: 1925;
Funcţiune: clădire de locuit;
Structura: identică la toate nivelurile;
Pereţi structurali din zidărie simplă nearmată;
Planşee din beton armat monolit rezemate pe pereţi (fără centuri);
644
Buiandrugii nu constituie grinzi de cuplare;
Grosimea pereţilor (fără tencuială): t = 42 cm la pereţii exteriori şi t = 28 cm la pereţii interiori (toate nivelurile);
Starea actuală: în exploatare, complet finisată. Nu sunt vizibile deteriorări sau degradări din cauze seismice sau
neseismice;
Nu există planurile iniţiale ale clădirii şi nici informaţii privind comportarea clădirii la cutremurele din secolul XX;
S-a întocmit un releveu al clădirii (figura 2-1) şi s-au efectuat investigaţii limitate in-situ pentru determinarea
proprietăţilor materialelor.
Figura H.4.5: Planul nivelului curent
645
H.4.2.2. Calculul încărcărilor şi forţelor axiale pe pereţii structurali
H.4.2.2.1. Date generale
Aria construită pe nivel: 10.56 x 10.56 = 111.5 m2
Aria utilă (aria planşeului) pe nivel: (5.72+3.72) x (4.22 + 5.22) = 89.1 m2
Înălţimea nivelurilor het = 3.30 m
Înălţimea totală a clădirii: P + 2E → Htot = 9.90 m
H.4.2.2.2. Date referitoare la zidărie
646
Elemente pline din argilă arsă (yzid = 18.0 kN/m3) cu dimensiunile 67 x 130 x270 mm
Rezistenţa medie la compresiune a elementelor 7.5 N/mm2 (7500 kN/m2)
Mortar var-ciment M2.5 (2500 kN/m2)
Tencuială pe ambele feţe 2 cm → greutate totală 2 x 0.02 x 20 = 0.8 kN/m2 perete
Greutate perete tencuit pe m2 perete
perete t = 28 cm → gz = 0.28 x18.0 + 0.80 = 5.84 kN/m2
perete t = 42 cm → gz = 0.42 x18.0 + 0.80 = 8.36 kN/m2
H.4.2.2.3. Greutate totală din planşeu în gruparea seismică
Greutate permanentă:
placa b.a. - 15 cm 3.75 kN/m2
tencuiala 2 cm 0.40 kN/m2
pardoseala + şapă 1.40 kN/m2
pereţi despărţitori 1.25 kN/m2
Total 6.80 kN/m2
Încărcare de exploatare:
Locuinţe 0.30 x 1.50 kN/m2=0.45 kN/m2
Încărcare totală
1.00 x 6.80 + 0.3 x 1.50 = 7.25 kN/m2
Greutate totală planşee/nivel
89.1 x 7.250 = 645.98 kN/nivel
H.4.2.2.4. Greutatea proprie a zidăriei pe nivel
Zidărie cu grosime t = 42 cm (total: 110.40 m2)
Ax 1: 10.56 x 3.30 - 2.50 x 1.80 - 2.00 x 1.80 = 26.75 m2
Ax 3: 10.56 x 3.30 - 2 x 1.50 x 1.50 = 30.35 m2
Ax A: (5.72 + 3.72) x 3.30 - 1.50 x 1.50 - 1.00 x 1.50 = 27.40 m2
Ax C: (5.72 + 3.72) x 3.30 - 2.00 x 1.50 - 1.50 x 1.50 = 25.90 m2
Zidărie cu grosime t = 28 cm (total 54.50 m2)
Ax 2: 10.56 x 3.30 - 1.02 x 2.10 - 1.52 x 2.40 = 29.1 m2
Ax B: (5.72 + 3.72) x 3.30 - 1.52 x 2.40 - 1.02 x 2.10 = 25.40 m2
647
Greutate totală pe nivel
Gz = 110.40 x 8.36 + 54.50 x 5.84 1241.23 kN
H.4.2.2.5. Greutate totală supusă acţiunii seismice
Greutate pe nivel
Gniv = 1241.23 + 645.98 = 1887.21 kN/nivel
Greutate echivalentă (uniform distribuită)
gniv = 1887.21/(10.56x10.56)= 16.93 kN/m2
Greutate totală a clădirii
Gtot = 3 x Gniv= 5661.63 kN
H.4.2.3. Forţe axiale pe pereţii structurali
H.4.2.3.1. Încărcarea verticală din planşee pe pereţii structurali
Planşeele sunt alcătuite din plăci de beton armat şi transmit încărcările pe două direcţii. Asupra pereţilor se transmit
efectele încărcărilor aplicate pe porţiunile de placă aferente, determinate de bisectoarele unghiurilor formate de laturile
plăcilor (l1 ≤ l2).
Încărcările se consideră uniform distribuite pe lungimea peretelui respectiv şi se determină cu relaţiile:
unde l1 este lungimea laturii mici a panoului de placă.
648
Încărcarea totală pe perete s-a obţinut prin înmulţirea încărcării p1 sau p2 cu lungimea şpaletului respectiv, la care, în
cazul pereţilor cu goluri de uşi sau ferestre, s-a adăugat câte ½ din lăţimea golurilor care mărginesc şpaletul.
Figura H.4.6: Încărcări din planşee
649
H.4.2.3.2. Forţe axiale şi eforturi unitare de compresiune în pereţi pe nivel
650
Tabelul H.4.2. 1
Azid Gzid Gplanşee Ncalcul σ0

Zona (axe)
m2 tone kN tone kN tone kN tone/m2 kN/m2
Z1 (1&A) 2.16 16.95 169.50 10.95 109.50 27.90 279.00 12.90 129.00
Z2 (1 &B) 1.43 12.75 127.50 8.10 81.00 20.85 208.50 14.60 146.00
Z3 (1&C) 1.74 14.25 142.50 5.00 50.00 19.25 192.50 11.10 111.00
Z4 (2&A) 1.43 11.75 117.50 6.25 62.50 18.00 180.00 12.60 126.00
Z5 (2&B) 2.30 17.20 172.00 17.80 178.00 35.00 350.00 15.20 152.00
Z6 (2&C) 1.78 15.00 150.00 7.60 76.00 22.60 226.00 12.70 127.00
Z7 (3&A) 1.53 12.00 120.00 3.50 35.00 15.50 155.00 10.10 101.00
Z8 (3&B) 1.85 14.95 149.50 6.30 63.00 21.25 212.50 11.50 115.00
Z9 (3&C) 1.11 9.60 96.00 2.65 26.50 12.25 122.50 11.00 110.00
Σ 15.33 124.45 1244.50 68.15 681.50 192.60 1926.00 12.60 126.00
Azid este aria de zidărie în elevaţie. Greutatea zidăriei s-a determinat înmulţind Azid cu greutatea peretelui pe 1 m2.
A rezultat încărcarea totală de referinţă pe nivel:
qetaj = Ncalcul / (10.56 x 10.56) = 17.27 kN/m2
(valoarea poate fi considerată reprezentativă pentru această clasă de clădiri).

H.4.2.3.3. Forţe axiale şi eforturi unitare de compresiune la baza pereţilor structurali (cota ± 0.00)
Tabelul H.4.2. 2.
651
Azid Ncalcul σ0(mediu)
Zona
m2 tone kN tone/m2 kN/m2
Z1 2.16 83.7 837 38.8 388
Z2 1.43 62.6 626 43.8 438
Z3 1.74 57.8 578 33.2 332
Z4 1.43 54 540 37.8 378
Z5 2.3 105 1050 45.7 457
Z6 1.78 67.8 678 38.1 381
Z7 1.53 46.5 465 30.4 304
Z8 1.85 63.8 638 34.5 345
Z9 1.11 36.8 368 33.2 332
Σ 15.33 578 5780 37.7 377
H.4.2.4. Verificarea condiţiilor de regularitate

Centrul de greutate al maselor se află în centrul geometric al planşeului şi are coordonatele xG = 5.28 m şi yg = 5.28 m
faţă de originea sistemului de axe de referinţă.
Centrul de rigiditate al nivelului este "centrul de greutate" al rigidităţilor pereţilor structurali ai unui nivel. Poziţia
acestuia, este definită prin coordonatele (xcr, ycR) în raport cu sistemul de axe de referinţă (O, X, Y) şi se obţine folosind
rigiditatea geometrică a pereţilor (Kgxi şi Kgvi) cu relaţiile:
652
unde
Xi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secţiunilor orizontale ale pereţilor paraleli cu axa "y";
yi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secţiunilor orizontale ale pereţilor paraleli cu axa "x".
Figura H.4.7: Notaţii pentru calculul poziţiei centrului de rigiditate
653
Pereţii structurali paraleli cu cele două direcţii principale sunt arătaţi în Figura H.4.8:
Figura H.4.8: Pereţi activi transversal (T) şi longitudinal (L)
654
655
Având în vedere că toţi pereţii unui nivel sunt executaţi cu acelaşi tip de zidărie (cu acelaşi modul de elasticitate) pentru
calculul caracteristicilor de rigiditate ale clădirii se va folosi rigiditatea geometrică a pereţilor (Kg) definită prin relaţia
Calculul valorilor xcr şi yCR este sistematizat în tabelele H.4.2.3a şi H.4.2.3b

Transversal (pereţii paraleli cu axa OY)
Tabelul H.4.2. 3a
t lw Az KgMx102 Xi XiKgMx102
Elem. λρ
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.050 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
656
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
Σ 7.968 49.5 311.6
Rezultă:
Densitatea pereţilor structurali:
ptr % = 7.968/(10.56x10.56) = 7.1%
Poziţia centrului de rigiditate faţă de originea sistemului de axe:
xCR = 3.116/0.495 = 6.29 m
Excentricitatea centrului de rigiditate:
eox = xCG- xCR = 6.29 - 5.28 = 1.01 m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate:
eox/Lx = 0.908/ 10.56 = 0.085 < 0.10
Longitudinal (pereţii paraleli cu axa OX)

Tabelul H.4.2. 3b
657
t lw Az KgMx102 yi yiKgMx102
Elem. λρ
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 1.587 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.020 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 1.260 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.167 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.260 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 0.537 2.578 1.688 10.28 17.352
Σ 8.574 57.3 289.1
Rezultă:
Densitatea pereţilor longitudinali:
plong% = 8.574/(10.56 x 10.56) = 7.70%
Poziţia centrului de rigiditate:
yCR = 2.891/0.573 = 5.045 m
Excentricitatea centrului de rigiditate:
e0y = yCG - yCR = 5.28 - 5.045 = 0.235 m
658
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate
e0y/Ly = 0.235/ 10.56 = 0.022 < 0.10
Calculul excentricităţii se reface considerând numai elementele a căror rigiditate este ≥ 30% din rigiditatea celui mai
puternic element de pe fiecare direcţie
Transversal
T8 = 11.446x102 m → 0.3 x 11.446 x102 = 3.433 x 102 m
Longitudinal
L1 = 12.789 x 102 m → 0.3 x 12.789 x 102 = 3.836 x 102 m
Tabelul H.4.2. 4a
l
t W KgMx102 Xi XiKgMx102
Elem. λρ
(m) (m) (m) (m)
(m2)
T1 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 0.942 11.466 10.28 117.87
659
T9 0.42 1.78 1.853 3.523 10.28 36.216
Σ KgM(T) = 0.472 m ZxiKgM(T) = 2.969 m2
Tabelul H.4.2. 4b
l
t W KgMx102 yi yiKgMx102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m)
(m2)
Li 0.42 3.78 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 2.578 1.688 10.28 17.352

2
Σ KgM(L) = 0.443 m ZyiKgM (L) = 2.437m
Cu aceste valori coordonatele centrului de rigiditate devin:

Transversal
xCR = 2.969/0.472 = 6.29 m (diferenţa 0%)
Longitudinal
660
yCR = 2.437 /0.443 = 5.50 m (diferenţa 9%)
H.4.2.5. Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii.

Determinarea forţei tăietoare de bază se realizează considerând următoarele:
Factorul de suprarezistenţă pentru zidărie simplă este
αu / α1 = 1.0 (zidărie simplă)
Factorul de corecţie pentru amortizare ξ = 8.0% se ia
η = 0.88
Perioada proprie a clădirii (kr = 0.045) este
T = 0.045 x(Htot )0'75 = 0.045 x 13.200·75 = 0.31sec
Factorul de corecţie pentru numărul de niveluri supraterane
λ = 0.85
Ordonata spectrului elastic
Se (T = 0.31 sec) = 0.15 g x 2.50 = 0.375 g
Factorul de comportare pentru zidărie nearmată
q = 1.5
Factorul de importanţă (clădire de locuit)
γι = 1.0
Ordonata spectrului de proiectare
Sd = Se/q = 0.375 g/1.5 = 0.25 g
Forţa tăietoare de bază pentru proiectare este
H.4.2.6. Verificarea capacităţii de rezistenţă cu metodologia de nivel 1
661
Clădirea îndeplineşte cerinţele pentru utilizarea metodologiei de nivel 1: clădire din zidărie nearmată, cu regularitate în
plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat monolit, având înălţime ≤ P+2E în zone seismice cu ag = 0,15 g.
H.4.2.6.1. Evaluarea calitativă preliminară prin metodologia de nivel 1
Clădirea are următoarele caracteristici:
Regimul de înălţime P+2E;
Planşee rigide în plan orizontal;
Clădire cu regularitate geometrică şi structurală în plan şi în elevaţie.
Din tabelul D.1a rezultă indicatorul R1 = 100
H.4.2.6.2. Verificarea preliminară prin calcul prin metodologia de nivel 1
Din relaţia
avem
Pentru mortarul de var-ciment s-a luat valoarea medie τk = 90 kN/m2. S-a apreciat o reducere de 15% pentru avariile
uşoare de la cutremurele anterioare (1940 şi 1977) despre care există informaţii orale.
662
Din relaţia
a rezultat:
Cu aceste date indicatorul R3 este
663
H.4.3. Exemplul nr. 3: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2
Se verifică clădirea din H.4.2 considerată ca fiind amplasată în zona seismică ag = 0.20 g.
Nu sunt satisfăcute condiţiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1. Se foloseşte metodologia de nivel 2.
Structura este modelată cu pereţi cu secţiune dreptunghiulară (Figura H.4.8:) consideraţi console independente.
Încărcările verticale şi caracteristicile geometrice ale structurii sunt cele din H.4.2.
Calculul din H.4.2 se continuă începând cu determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii.
H.4.3.2. Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii
Determinarea forţei tăietoare de bază se realizează considerând următoarele:
Factorul de suprarezistenţă (zidărie simplă)
au/a1 = 1.0
Factorul de corecţie pentru amortizare (ξ = 8.0%)
η = 0.88
Perioada proprie a clădirii (kr = 0.045) este
Factorul de corecţie pentru numărul de niveluri supraterane

λ = 0.85
Ordonata spectrului elastic
Se (T = 0.31 sec) = 0.20 g x 2.50 = 0.50 g
Factorul de comportare pentru zidărie nearmată
q = 1.5
Factorul de importanţă (clădire de locuit)
664
γι = 1.0
Sd = Se/q = 0.50 g/1.5 = 0.333 g
H.4.3.3. Distribuţia forţei tăietoare de bază pe înălţimea clădirii

Forţa seismică la nivelul "i" s-a calculat cu relaţia
unde zi = i x het şi mi = m
Pentru nniv = 3 avem Σzi = 1+2+3 = 6 şi forţele seismice de etaj (Fi) şi forţele tăietoare de etaj (Vi) sunt date în tabelul
H.4.3.1
Tabelul H.4.3. 1
Forţa i=1 i=2 i=3
665
Fi (kN) 0.166 Fb = 234.02 0.333 Fb = 469.45.03 0.5Fb = 704.88
Vi (kN) V1 = Fb = 1409.75 V2 = 0.833 Fb = 1174.32 V3 = 0.5Fb = 704.88
H.4.3.4. Distribuţia forţei tăietoare de etaj între pereţii structurali

H.4.3.4.1. Rigiditatea la torsiune
Rigiditatea geometrică la torsiune a clădirii la un nivel oarecare se determină cu relaţia
Din exemplul nr. 2 tabelele H.4.2.1 şi H.4.2.2., poziţia centrului de rigiditate are coordonatele:
xCR = 6.29 m yCR = 5.05 m
Calculul este detaliat în tabelul H.4.3.2.
Tabelul H.4.3. 2
KgM(T) |xCR- KgM(T)x 102x KgM(L) |yCR- KgM(L)x 102x

Xi yi
x102 Xi| (xCR-xi)2 x102 yi| (yCR-yi)2
Elem. Elem.
m m m m3 m m m m3
T1 3.523 127.25 L1 12.789 290.98
T2 6.680 0.28 6.01 241.28 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
T3 3.523 127.25 L3 3.523 80.16
T4 2.348 6.28 0.0 ... L4 2.348 5.78 0.73 1.25
666
T5 9.156 ... L5 10.802 5.75
T6 3.752 ... L6 2.348 1.25
T7 5.628 89.60 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 3.99 182.54 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 56.09 L9 1.688 46.17
Σ 49.6 Σ 824.01 Σ 57.30 Σ 1045.85
A rezultat valoarea momentului de inerţie de torsiune
H.4.3.4.2. Razele de giraţie la torsiune

Razele de torsiune pe cele două direcţii se obţin din relaţiile
667
Au rezultat valorile
H.4.3.4.3. Verificarea condiţiilor pentru folosirea calculului cu modele plane

Transversal
e0x = 1.01 m < 0.3 r0x = 0.3 x 6.14 = 1.84 m
Longitudinal
e0y = 0.235 < 0.3 r0y = 0.3 x 5.71 = 1.71 m
H.4.3.4.4. Excentricitate accidentală
eli = ± 0.05 Li = ± 0.05 x 10.56 ≅ 0.53 cm
H.4.3.4.5. Distribuţia forţei tăietoare de etaj între pereţii structurali
Se utilizează relaţiile din P100-1, transformate pentru simplificare după cum urmează. Forţa laterală aferentă fiecărui
perete "i", la un nivel oarecare "j", se calculează cu următoarele relaţii condensate (pentru simplificarea scrierii s-a omis
indicele j care se referă la identificarea etajului):
Pentru acţiunea seismică pe direcţia x
668
Pentru acţiunea seismică pe direcţia y
în care
sunt componentele forţelor tăietoare care rezultă din egalitatea deplasărilor de translaţie pe direcţia "x" şi respectiv "y"
669
sunt factorii de corecţie care ţin seama de compatibilitatea deplasărilor din rotire ale pereţilor asigurată de planşeul
infinit rigid în plan orizontal
Kix şi Kiy sunt rigidităţile relative de nivel ale pereţilor pe direcţia x şi, respectiv, y,
sunt rigidităţile laterale ale structurii pe direcţia "x" şi respectiv "y" la nivelul "j"
nx, ny este numărul pereţilor paraleli cu axa "x" şi, respectiv cu axa "y"
Vix, Viy sunt forţele tăietoare pentru peretele "i" la nivelul "j" în direcţia x, respectiv y,
Vx, Vy sunt forţele tăietoare seismice pentru ansamblul structurii la nivelul "j" în direcţia x, respectiv y,
este momentul de inerţie la torsiune la nivelul "j"

dix,diy sunt distanţele în direcţia x, respectiv y, care definesc poziţia peretelui "i" în raport cu centrul de rigiditate de la
nivelul "j"; dacă în raport cu sistemul general de axe (OXY) se notează cu:
xCR,yCR - coordonatele centrului de rigiditate de la nivelul "j"
xi, yi - coordonatele centrului de greutate al peretelui "i" la nivelul "j"
avem relaţiile dix = |xCR - xi| şi diy = |yCR - yi|
Semnele mărimilor dix şi diy se stabilesc după cum urmează:
670
dacă xCG > xCR avem:
dix > 0 pentru toţi pereţii cu xi < xCR
dix < 0 pentru toţi pereţii cu xi > xCR
dacă XCG > XCR avem
dix < 0 pentru toţi pereţii cu xi < xCR
dix > 0 pentru toţi pereţii cu xi > xCR
Pentru mărimile diy semnele se stabilesc în mod analog.
ex,ey, sunt distanţele în direcţia x, respectiv y, care definesc poziţiile deplasate ale forţelor seismice, aplicate în centrul
maselor, faţă de centrul de rigiditate calculate cu relaţiile ex = e0x ± eax şi ey = e0y ± eay
unde eox = |xCR - xCG| şi eoy - |yCR - yCG | sunt distanţele în direcţia x, respectiv y, dintre centrul de masă (CG) şi centrul
de rigiditate (CR) la nivelul "j"
eax,eay, sunt excentricităţile accidentale în direcţia x, respectiv y, la nivelul "j";
H.4.3.4.6. Calculul forţelor tăietoare în pereţii structurali
Pentru parterul clădirii calculul este sistematizat în tabelele H.4.3.3 şi H.4.3.4.
Pentru clădirea P+2E momentul de proiectare (Md) la baza peretelui s-a determinat în funcţie de forţa tăietoare la bază
cu relaţia
Transversal
Tabelul H.4.3. 3
Perete K K/∑K Vi(transl) d=XR-Xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
T1 3.52 0.07 109.55 -24.40 75.64 -9.41 90.64 598.20

-6.01
T2 6.68 0.13 207.89 -46.31 143.55 -17.86 172.00 1135.22
671
T3 3.52 0.07 109.55 -24.40 75.64 -9.41 90.64 598.20
T4 2.35 0.05 73.14 0.00 66.79 0.00 66.79 440.83
T5 9.16 0.18 285.07 0.00 0.00 260.35 0.00 260.35 1718.30
T6 3.75 0.08 116.71 0.00 106.58 0.00 106.58 703.45
T7 5.63 0.11 175.21 25.91 185.93 9.99 170.01 1227.14
T8 11.47 0.23 356.96 3.99 52.79 378.79 20.36 346.36 2500.04
T9 3.52 0.07 109.55 16.20 116.25 6.25 106.29 767.23
Longitudinal
Tabelul H.4.3. 4
L1 12.789 0.22 344.50 141.62 456.25 44.14 358.77 3011.24
L2 6.71 0.12 180.75 4.765 74.31 239.38 23.16 188.23 1579.91
L3 3.523 0.06 94.90 39.01 125.68 12.16 98.83 829.51
L4 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L5 10.802 0.19 290.98 -0.735 -18.45 247.29 -5.75 259.99 1715.94
L6 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L7 8.027 0.14 216.23 -97.66 99.82 -30.44 167.04 1102.43
L8 9.069 0.16 244.30 -5.235 -110.33 112.77 -34.39 188.72 1245.54
L9 1.688 0.03 45.47 -20.54 20.99 -6.40 35.13 231.83
672
Valorile de proiectare ale forţei tăietoare sunt valorile maxime notate V(tot) pentru ambele valori ale excentricităţii totale
(ex şi ey). Aceste valori sunt date în casetele poşate. Valorile momentelor (Mcalc) corespund valorilor de proiectare ale
forţelor tăietoare.
Notă:
Suma forţelor de proiectare V(tot) este mai mare decât forţa tăietoare de bază (Fb) deoarece cuprinde valorile maxime
ale componentelor datorate rotirii de ansamblu corespunzătoare celor două valori ale excentricităţii accidentale (valorile
din tabel nu se realizează simultan).
H.4.3.4.7. Refacerea distribuţiei forţei seismice în pereţii structurali folosind ipoteza consolelor legate prin planşeele de
beton armat
Calculul s-a refăcut luând în considerare efectul planşeului rigid, impunând egalitatea deformaţiilor laterale la nivelul
tuturor planşeelor. S-a folosit pentru calculul componentelor din translaţie un program pentru cadre plane, iar pentru
calculul componentelor din rotaţie s-au folosit, pentru simplificare, rigidităţile geometrice determinate mai sus.
Transversal
Tabelul H.4.3. 3a
T1 3.52 0.07 86.90 -19.36 60.01 -7.47 71.90 474.57
T2 6.68 0.13 195.57 -6.01 -43.57 135.05 -16.80 161.81 1067.96
T3 3.52 0.07 86.90 -19.36 60.01 -7.47 71.90 474.57
T4 2.35 0.05 58.51 0.00 53.43 0.00 53.43 352.65
T5 9.16 0.18 356.34 0.00 0.00 325.44 0.00 325.44 2147.89
T6 3.75 0.08 104.56 0.00 95.49 0.00 95.49 630.22
T7 5.63 0.11 156.54 23.15 166.10 8.93 151.88 1096.28
T8 11.47 0.23 396.30 3.99 58.61 420.54 22.60 384.53 2775.56
T9 3.52 0.07 87.88 13.00 93.25 5.01 85.27 615.46
673
Longitudinal
Tabelul H.4.3. 4a
Perete K Ι< /ΣK Vi(transl) d=XR-Xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
L1 12.789 0.22 384.29 67.82 418.50 26.15 376.84 2487.11
L2 6.71 0.12 158.25 4.765 27.93 172.34 10.77 155.18 1024.19
L3 3.523 0.06 71.24 12.57 77.58 4.85 69.86 461.08
L4 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L5 10.802 0.19 365.99 -0.735 -9.96 324.03 -3.84 330.15 2178.98
L6 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L7 8.027 0.14 201.09 -38.99 144.51 -15.03 168.47 1111.88
L8 9.069 0.16 237.35 -5.235 -46.02 170.58 -17.75 198.86 1312.45
L9 1.688 0.03 30.15 -5.85 21.67 -2.25 25.26 166.70
În tabelul H.4.3.5a sunt arătate comparativ rezultatele obţinute prin cele două modele. Rezultatele din modelul cu
console legate (M2) sunt arătate şi procentual în raport cu modelul console independente (M1).
Transversal
Tabelul H.4.3. 5a
Forţa tăietoare la bază Moment încovoietor

Element
M1 M2 Δ% M1 M2 Δ%
T1 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T2 172.00 161.81 -5.93 1135.22 1067.96 -5.93
T3 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
674
T4 66.79 53.43 -20.00 440.83 352.65 -20.00
T5 260.35 325.44 25.00 1718.30 2147.89 25.00
T6 106.58 95.49 -10.41 703.45 630.22 -10.41
T7 185.93 166.10 -10.66 1227.14 1096.28 -10.66
T8 378.79 420.54 11.02 2500.04 2775.56 11.02
T9 116.25 93.25 -19.78 767.23 615.46 -19.78
Longitudinal
Tabelul H.4.3. 5b
Forţa tăietoare la bază Moment încovoietor

Element
M1 M2 Δ% M1 M2 Δ%
L1 456.25 376.84 -17.41 3011.24 2487.11 -17.41
L2 239.38 155.18 -35.17 1579.91 1024.19 -35.17
L3 125.68 69.86 -44.42 829.51 461.08 -44.42
L4 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L5 259.99 330.15 26.98 1715.94 2178.98 26.98
L6 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L7 167.04 168.47 0.86 1102.43 1111.88 0.86
L8 188.72 198.86 5.37 1245.54 1312.45 5.37
L9 35.13 25.26 -28.09 231.83 166.70 -28.09
Deoarece diferenţele între rezultatele date de cele două modele sunt semnificative, pentru verificarea siguranţei vor fi
folosite rezultatele obţinute cu modelul M2 care ţine seama de efectul planşeelor rigide (egalitatea deformaţiilor laterale la
toate nivelurile).
675
H.4.3.5. Rezistenţele zidăriei
În urma investigaţiilor efectuate, s-a realizat nivelul de cunoaştere KL2 (cunoaştere normală). Factorul de încredere are
valoarea CF = 1.2
H.4.3.5.1. Rezistenţa de proiectare la compresiune a zidăriei
Rezistenţa medie la compresiune a elementelor pentru zidărie
Rezistenţa standardizată la compresiune (fb) se calculează cu relaţia:
Notă:
coeficientul de transformare 0.8 s-a considerat conform SR EN 772-1
Rezistenţa mortarului
M2.5 = 2.5 N/mm2
Rezistenţa caracteristică a zidăriei (fk) s-a calculat conform CR6 (zidărie cu rost longitudinal) cu relaţia
Rezistenţa medie la compresiune a zidăriei
676
Rezistenţa de proiectare la compresiune a zidăriei
H.4.3.5.2. Rezistenţa de proiectare la forfecare a zidăriei

Cedare prin lunecare în rostul orizontal
S-au folosit valorile rezistenţelor din STAS 1031-51(56)(71) pentru M2.5 şi efortul unitar mediu de compresiune σο=
0.377N/mm2. A rezultat Rf = 0.25 N/mm2.
Rezistenţa unitară medie
Rezistenţa unitară de proiectare
677
Cedare prin rupere pe diagonală
Rezistenţa unitară de proiectare s-a obţinut cu relaţia:
H.4.3.6. Rezistenţele de proiectare ale pereţilor structurali

Momentele capabile ale pereţilor şi forţele tăietoare asociate sunt date în tabelele H.4.3.6a şi H.4.3.6b.
H.4.3.6.1. Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică
Înălţimea echivalentă este
Transversal
Tabelul H.4.3. 6a
σd Azid lw Nd MRd Vf1

Element υd=σd/fd 1-1.15υd
kN/m2 m2 (m) kN kNm kN
T1 388.22 0.747 0.177 0.796 1.78 290 205.48 26.69
T2 438.10 1.05 0.200 0.770 2.5 460 442.72 57.50
T3 388.22 0.747 0.177 0.796 1.78 290 205.48 26.69
678
T4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
T5 456.91 1.114 0.209 0.760 3.98 509 769.88 99.98
T6 380.88 0.638 0.174 0.800 2.28 243 221.61 28.78
T7 304.08 0.957 0.139 0.840 2.28 291 278.77 36.20
T8 344.90 1.47 0.157 0.819 3.5 507 726.56 94.36
T9 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67
∑Vf1 = 411.29 kN
Longitudinal
Tabelul H.4.3. 6b
σd Azid lw Nd MRd Vf1

Element υd=Gd/fd 1-1.15υd
kN/m2 m2 (m) kN kNm kN
L1 337.74 1.587 0.154 0.823 3.78 536 833.37 108.23
L2 438.24 1.02 0.200 0.770 2.5 447 430.17 55.87
L3 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67
L4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
L5 457.14 1.26 0.209 0.760 4.5 576 984.89 127.91
L6 381.53 0.498 0.174 0.800 1.78 190 135.22 17.56
L7 304.20 1.167 0.139 0.840 2.78 355 414.63 53.85
L8 345.24 1.26 0.158 0.819 3 435 534.21 69.38
L9 331.47 0.537 0.151 0.826 1.28 178 94.09 12.22
∑Vf1 = 486.10 kN
679
H.4.3.6.2. Forţa tăietoare asociată cedării prin lunecare în rost orizontal
Determinarea zonei comprimate a peretelui corespunzătoare momentului capabil s-a făcut ţinând seama de alternanta
sensului de acţiune al forţei seismice.
Lungimea zonei comprimate (lc) s-a calculat cu relaţia
Lungimea pe care este activă aderenţa s-a calculat cu relaţia
Din tabelul H.4.3.7 rezultă lad = 0.0 atât pentru pereţii transversali cât şi pentru cei longitudinali.
Forţa tăietoare Vf21 s-a calculat cu relaţia
680
Valorile corespunzătoare sunt date în tabelul H.4.3.7.
Tabelul H.4.3. 7
Elem NdT Md lc lw lad Vf21 Elem NdL Md lc lw lad Vf21
kN kNm m m m kN kN kNm m m m kN
T1 290 206 0.54 1.78 -0.69 46.7 Li 536 833 1.01 3.78 -1.77 86.3
T2 460 443 0.86 2.5 -0.77 74.1 L2 447 430 0.86 2.5 -0.77 72.0
T3 290 206 0.54 1.78 -0.69 46.7 L3 248 182 0.47 1.78 -0.85 39.9
T4 188 134 0.53 1.78 -0.72 30.3 L4 188 134 0.53 1.78 -0.72 30.3
T5 509 770 1.43 3.98 -1.12 81.9 L5 576 985 1.62 4.5 -1.26 92.7
T6 243 222 0.68 2.28 -0.91 39.1 L6 190 135 0.53 1.78 -0.71 30.6
T7 291 279 0.55 2.28 -1.19 46.9 L7 355 415 0.67 2.78 -1.45 57.2
T8 507 727 0.95 3.5 -1.60 81.6 Ls 435 534 0.82 3 -1.37 70.0
T9 248 182 0.47 1.78 -0.85 39.9 L9 178 94 0.33 1.28 -0.61 28.7
H.4.3.6.3. Forţa tăietoare asociată cedării prin rupere pe secţiuni înclinate

Valoarea forţei tăietoare asociată cedării prin rupere pe secţiuni înclinate s-a calculat cu relaţia
unde ftd = 0.03188 N/mm2 = 31.88 kN/m2
681
Notă:
Din tabelul H.4.2.6 (exemplul H.4.2) rezultă pentru toţi pereţii valorile λp > 1.5, deci s-a luat valoarea b = 1.5.
σd σd
Elem Elem
kN/m2 AwT Vf22 kN/m2 AwL Vf22
m2 kN m2 kN
T1 388.22 3.6301 0.747 57.63 L1 337.74 3.405 1.587 114.85
T2 438.1 3.8396 1.05 85.68 L2 438.24 3.840 1.02 83.25
T3 388.22 3.6301 0.747 57.63 L3 331.99 3.378 0.747 53.64
T4 377.51 3.5835 0.498 37.93 L4 377.51 3.584 0.498 37.93
T5 456.91 3.9156 1.114 92.71 L5 457.14 3.917 1.26 104.88
T6 380.88 3.5982 0.638 48.79 L6 381.53 3.601 0.498 38.11
T7 304.08 3.2463 0.957 66.03 L7 304.2 3.247 1.167 80.53
T8 344.9 3.4378 1.47 107.41 L8 345.24 3.439 1.26 92.10
T9 331.99 3.3784 0.747 53.64 L9 331.47 3.376 0.537 38.53
Determinarea forţei tăietoare de rupere şi a modului de rupere sunt prezentate în tabelul H.4.3.9.
Tabelul H.4.3. 9
Elem. Vf1 Vf21 Vf22 Elem. Vf1 Vf21 Vf22

Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
682
Ti 26.69 46.7 57.63 D L1 108.23 86.3 114.85 F
T2 57.5 74.1 85.68 D L2 55.87 72.0 83.25 D
T3 26.69 46.7 57.63 D L3 23.67 39.9 53.64 D
T4 17.42 30.3 37.93 D L4 17.42 30.3 37.93 D
T5 99.98 81.9 92.71 F L5 127.91 92.7 104.88 F
T6 28.78 39.1 48.79 D L6 17.56 30.6 38.11 D
T7 36.2 46.9 66.03 D L7 53.85 57.2 80.53 D
T8 94.36 81.6 107.41 F L8 69.38 70.0 92.1 D
T9 23.67 39.9 53.64 D L9 12.22 28.7 38.53 D
Calculul indicatorului Rai pentru fiecare perete structural în parte este sintetizat în tabelele H.4.3.10a şi H.4.3.10b.
Tabelul H.4.3. 10a
e0x + eax e0x - eax

Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
T1 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T2 57.5 135.05 0.426 161.81 0.355
T3 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T4 17.42 53.43 0.326 53.43 0.326
T5 81.9 325.44 0.252 325.44 0.252
T6 28.78 95.49 0.301 95.49 0.301
T7 36.2 166.10 0.218 151.88 0.238
683
T8 94.36 420.54 0.224 384.53 0.245
T9 23.67 93.25 0.254 85.27 0.278
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii se calculează cu relaţia
Pentru e0x + eax → R3 = 269.96/1047.13 = 0.258
Pentru e0x - eax → R3 = 269.96/1023.66 = 0.264
Tabelul H.4.3. 10b
ey=e0y+eay ey=e0y+eay
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
L1 86.3 418.50 0.206 376.84 0.229
L2 55.87 172.34 0.324 155.18 0.360
L3 23.67 77.58 0.305 69.86 0.339
L4 17.42 41.55 0.419 42.34 0.411
L5 92.7 324.03 0.286 330.15 0.281
L6 17.56 41.55 0.423 42.34 0.415
L7 53.85 144.51 0.373 168.47 0.320
684
L8 69.38 170.58 0.407 198.86 0.349
L9 12.22 21.67 0.564 25.26 0.484
Au rezultat valorile indicatorului R3 pentru ansamblul structurii:

Pentru e0y+eay → R3 = 234.87/914.87 = 0.257
Pentru e0y-eay → R3 = 358.1/1229.5 = 0.291
H.4.3.7. Încadrarea clădirii în clase de risc seismic
Pe baza indicatorilor R3 calculaţi mai sus clădirea se încadrează în clasa Rs I.
H.4.3.8. Lucrări de intervenţie
Având în vedere nivelul foarte redus de siguranţă exprimat prin indicatorul R3, se propun următoarele lucrări de
consolidare:
Consolidarea tuturor pereţilor structurali de zidărie prin placarea acestora, pe ambele feţe, cu beton armat cu grosime
de 6 cm, prin torcretare.
H.4.3.8.1. Recalcularea greutăţii proprii a zidăriei
Prin placarea fiecărui perete cu două straturi de beton de 6 cm grosime, greutatea proprie a zidăriei sporeşte după cum
urmează:
Perete de 42.0 cm grosime
gw = 0.42 x 1800 + 2 x 0.06 x 2500 + 80 = 1136 kg/m2 =11.36 kN/m2
Perete de 28.0 cm grosime
gw = 0.28 x 1800 + 2 x 0.06 x 2500 + 80 = 884 kg/m2 = 8.84 kN/m2
Greutatea totală a zidăriei pe nivel (a se vedea exemplul H.4.2)
Gzid = 110.4 x 11.36 + 54.50 x 8.84 = 1736 kN (creştere de 40%)
Greutatea totală pe nivel supusă acţiunii seismice (a se vedea exemplul H.4.2)
Gzid = 1736 + 646 = 2382 kN (creştere de 26%)
Greutatea totală a clădirii supusă acţiunii seismice
Gtot = 3 x 2382 = 7146 kN
H.4.3.8.2. Recalcularea forţei seismice de proiectare
685
Soluţia de consolidare propusă cu placarea zidăriei pe ambele feţe permite considerarea factorului de comportare cu
valoarea adoptată pentru zidăria cu inimă armată (ZIA). Se adoptă valoarea q = 3.50 (conform P100-1) redusă cu factorul
0.75, pentru a ţine seama de neomogenitatea probabilă a stratului de placare şi a condiţiilor de aderenţă.
q = 0.75 x 3.50 = 2.625
Sd = Se/q = 2.50 x 0.20 g/2.625 = 0.190 g
Notă:
Valoarea reprezintă 73% din forţa de proiectare pentru clădirea din zidărie nearmată.
Valorile maxime ale forţelor tăietoare de proiectare în pereţii structurali consolidaţi se determină proporţional cu valorile
din tabelele H.4.3.10a şi H.4.3.10b şi sunt date în tabelul H.4.3.11.
Tabelul H.4.3.11
Fbi Fbi
Element Element
kN kN
T1 52.49 L1 275.09
T2 118.12 L2 113.28
T3 52.49 L3 51.00
686
T4 39.01 L4 30.91
T5 237.57 L5 241.01
T6 69.71 L6 30.91
T7 121.26 L7 122.98
T8 306.99 L8 145.17
T9 68.07 L9 18.44
H.4.3.8.3. Verificarea condiţiei de siguranţă pentru pereţii consolidaţi

Conform P100-3, în cazul pereţilor placaţi cu beton armat se neglijează capacitatea de rezistenţă a zidăriei existente şi
a betonului de placare (forţa tăietoare se preia numai prin armături).
Armarea fiecăruia dintre cele două straturi se face cu o plasă Φ6/200 mm din oţel OB37 cu f yd = 2.100 daN/cm2 ≡ 21
kN/cm2
Capacitatea de forţă tăietoare se calculează cu relaţia
Vcap, placat / m= (0.8 Ash + 0.2Asv) fyd
Ariile de armătură sunt
Ash = Asv = 2 x 0.283 /0.20 = 2.83 cm2/m
Forţa tăietoare preluată de armături pe metru liniar de perete este
Vcap, placat/m = 21 x 2.83 = 59.4 kN/m
Pentru pereţii cu lw > hniv
Vcap = 59.4 x hniv = 196.02 kN
Pentru pereţii cu lw < hniv
Vcap = 59.4 x lw
În tabelul H.4.3.12a sunt date valorile forţelor tăietoare capabile şi indicatorii R3,consolidat pentru pereţii transversali
Tabelul H.4.3.12a
687
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
T1 1.78 105.732 52.49 > 1.0
T2 2.5 148.5 118.12 > 1.0
T3 1.78 105.732 52.49 > 1.0
T4 1.78 105.732 39.01 > 1.0
T5 3.98 196.02 237.57 0.825
T6 2.28 135.432 69.71 > 1.0
T7 2.28 135.432 121.26 > 1.0
T8 3.5 207.9 306.99 0.677
T9 1.78 105.732 68.07 > 1.0
Notă:
Din tabel se constată că pentru pereţii T5 şi T8 armătura aleasă este insuficientă şi trebuie majorată (casetele poşate).
Pentru peretele T5 se foloseşte plasă Φ6/150 mm
Pentru aceasta armare avem
688
Pentru peretele T8 se foloseşte plasa Φ6 / 100 mm
Pentru această armare avem
În tabelul H.4.3.12b sunt date valorile forţelor tăietoare capabile şi indicatorii R3,consolidat pentru pereţii longitudinali
Tabelul H.4.3.12b
689
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
L1 3.78 196.02 275.09 0.713
L2 2.5 148.5 113.28 > 1.0
L3 1.78 105.732 51.00 > 1.0
L4 1.78 105.732 30.91 > 1.0
L5 4.5 196.02 241.01 0.813
L6 1.78 105.732 30.91 > 1.0
L7 2.78 165.132 122.98 > 1.0
L8 3 178.2 145.17 > 1.0
L9 1.28 76.032 18.44 > 1.0
Notă:
Pentru pereţii L1, L2 şi L5 pentru care, cu armătura propusă, rezultă indicatorul R3,consolid < 1.0 (casetele poşate)
Se adoptă armăturile următoare:
Pentru peretele L5 se foloseşte plasă Φ6/150 mm
Pentru peretele L1 se foloseşte plasa Φ6/10 cm
690
Înainte de placare:
Se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare.
Se execută, dacă este necesar, lucrări pentru asigurarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile principale ale clădirii
H.4.4. Exemplul nr.4: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 la clădiri cu neregularităţi geometrice şi structurale
Se consideră partiul folosit la exemplele H.4.2 şi H.4.3 în condiţiile în care peretele structural de pe axul 1 este perete
de calcan (nu are goluri).
Figura H.4.9: Plan de nivel şi pereţi transversali
691
692
Modificarea afectează numai pereţii activi în direcţie transversală (T) care sunt arătaţi în figura 4-1b. Pereţii
longitudinali (L) rămân identici cu cei din exemplul H.4.3.
H.4.4.2. Recalcularea poziţiei centrului de rigiditate
Poziţia CR pentru pereţii longitudinali (L) nu se modifică
Poziţia CR pentru pereţii transversali (T) se modifică
Tabelul H.4.4. 1
t lw Az KgMx102 X1 X1KgMx102
Elem. λρ
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1a 0.42 10.56 4.435 0.312 43.4 0.28 12.152
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
Σ 9.859 79.273 319.93
Rezultă:
Densitatea pereţilor structurali
Poziţia centrului de rigiditate faţă de originea sistemului de axe
693
Excentricitatea centrului de rigiditate
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate
H.4.4.3. Rigiditatea la torsiune

S-a recalculat rigiditatea la torsiune cu valorile obţinute pentru coordonatele centrului de rigiditate.

A rezultat valoarea momentului de inerţie de torsiune
694
Tabelul H.4.4.2
KgM(T) |XCR- KgM(T)x 102x (xCR- KgM(L) |yCR- KgM(L)x102x (yCR-

X1 y1
x102 X1| xi)2 x102 y1| y1)2
Elem. Elem.
m m m m3 m m m m3
L1 12.789 290.98
T1a 43.4 0.28 3.755 611.8 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
L3 3.523 80.16
T4 2.348 11.833 L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 2.245 46.146 L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 18.910 L6 2.348 1.25
T7 5.628 219.49 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 6.245 447.2 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 137.4 L9 1.688 46.17
695
Σ 79.3 Σ 1192.8 Σ 57.30 Σ 1045.85
H.4.4.4. Razele de giraţie la torsiune

Razele de torsiune pe cele două direcţii se obţin din relaţiile
696
Verificarea condiţiilor din P100-1
Transversal
Longitudinal
Deoarece condiţiile pentru folosirea calculului cu modele plane sunt îndeplinite, calculul structurii poate fi continuat ca
la exemplul H.4.3, folosind două modele plane.
697
H.4.5. Exemplul nr. 5: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie confinată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranţei seismice a unei clădiri proiectate
conform Normativului P2-85 pentru zona seismică de grad 7MSK conform Normativului P100/81
Figura H.4.10: Planul nivelului curent (inclusiv parter)
698
H.4.5.2.1. Descriere
Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
699
Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice (Figura H.4.10:);
Funcţiune: locuinţe, 4 apartamente cu două camere la scară, pe fiecare nivel;
Structura: pereţi din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP), t = 300 mm;
Materiale pentru zidărie: Cărămidă C75 şi mortar M25;
Beton pentru elementele de confinare: B150 (echivalent C12/15);
Oţel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale, respectiv OB37 pentru etrieri;
Planşee din beton armat monolit;
Teren normal de fundare;
Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.15 g;
Înălţimea nivelului: 2.75 m;
Proiectarea iniţială: conform Normativelor P2-85 şi P100-81 pentru zona seismică de grad 7 MSK.
H.4.5.2.2. Dimensiuni şi greutăţi
Arii de referinţă
Aria nivelului
Anivel = 18.00 x 11.10 + 4 x 1.80 x 3.90 = 227.88 m2
Aria planşeului
Aplanşeu (încăperi) = 8 x 3.30 x 5.10 + 2 x 3.00 x 5.10 = 165.24 m2
Aplanşeu (balcoane) = 4 x 1.80 x 3.90 = 28.08 m2
Aplanşeu (total) = 193.32 m2
Aria de zidărie
Azid (secţiunea orizontală) = Anivel - Aplanşeu = 227.88 - 193.32 = 34.56 m2
Aria secţiunilor orizontale a golurilor de uşi şi ferestre (Azid,0)
Din Figura H.4.10:, rezultă
700
Aria pereţilor structurali
Azid,str = Azid - Azid,0 = 34.56 - 8.73 = 25.83 m2
Notă:
Aria pereţilor structurali (care satisfac condiţiile din CR6) se calculează ca diferenţa între aria de zidărie Azid şi aria
secţiunilor orizontale în dreptul golurilor de ferestre şi uşi (Azid,0).
Volumul şi greutatea zidăriei
Volum brut (Vzid,b)
Vzid,b = Azid x hetaj
hetaj = 2.75 m
Vzid,b = 34.56 x 2.75 = 95.1 m3
Volum goluri în pereţi
Ferestre
4 x 2.10 x 2.40 = 20.16 m2
6 x 1.20 x 1.50 = 10.80 m2
4 x 0.90 x 0.90 = 3.24 m2
Total 34.20 m2
Uşi
4 χ 0.90 x 2.10 = 7.56 m2
4 x 1.20 x 2.10 = 10.08 m2
1 χ 1.50 χ 2.10 = 3.15 m2
Total 20.79 m2
Volum total goluri
Vgol = (34.20 + 20.79) x 0.30 = 16.50 m3
Volum zidărie (net)
Vzid,n = Vzid,b - Vgol → Vzid,n = 95.1 - 16.5 = 78.6 m3
În tabelul H.4.5.1 este dată greutatea pereţilor cu grosime t = 300 mm, cu mortar pentru utilizare generală (G) pentru
elemente ceramice cu 25% goluri (clasa C2 conform STAS 5185/1).
701
Tabelul H.4.5. 1
Greutate perete Greutate perete Greutate

Densitatea aparentă
netencuit tencuit volumetrică
kg/m3 kN/m2 kN/m2 kN/m3
1500 4.50 5.30 17.70
Notă:
S-au considerat pereţi tencuiţi pe ambele feţe cu 2 cm de mortar de var-ciment (p = 2000 kg/m3). Greutatea tencuielii s-
a considerat gtenc = 2 χ 0.02 χ 2 = 0.8 kN/m2
H.4.5.3. Date privind proiectarea seismică iniţială a clădirilor
H.4.5.3.1. Reglementări de referinţă
S-a considerat că proiectarea seismică s-a realizat pe baza următoarelor documente normative (în prezent abrogate):
Zonarea seismică. Macrozonarea seismică a teritoriului Republicii Socialiste România - STAS 11.100/1-77
Normativ de proiectare seismică, indicativ P100-81
Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor din zidărie, indicativ P2-85
Lucrări de zidărie - Calculul şi alcătuirea elementelor - STAS 10109/1-82
H.4.5.3.2. Condiţii seismice la amplasament
S-au considerat condiţiile de amplasament conform STAS 11.100/1-77 şi P100-81:
Clădire amplasată în zona seismică de grad 7 MSK cu coeficientul de intensitate seismică ks = 0.12.
H.4.5.4. Forţa seismică de proiectare conform P100-81
Conform P100-81, tabelul 4, pentru "clădiri cu pereţi portanţi de zidărie, cu o dispoziţie ordonată a structurii pe
verticală, cu înălţime până la parter + 4 etaje", se admite determinarea simplificată a încărcărilor seismice orizontale
direct pe baza valorii coeficientului seismic c = 0.45ks
Pentru amplasamentul din zona de grad 7 MSK a rezultat
c = 0.45 x 0.12 = 0.054
702
Notă:
În Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de intensitate seismică ks a fost calculată
considerând coeficientul de reducere a efectelor acţiunii seismice ψ = 0.30 (tabelul 3) independent de alcătuirea zidăriei
(zidărie simplă sau confinată).
H.4.5.5. Încadrarea sistemului structural

Standardul STAS 10109/1-82 stabilea următoarele moduri de alcătuire a zidăriei:
Zidărie simplă - zidărie simplă alcătuită numai dintr-un singur tip de cărămidă sau bloc de zidărie;
Zidărie complexă - alcătuită din cărămizi sau blocuri în asociere cu elemente de beton armat monolit (stâlpişori, centuri,
centuri-buiandrugi) executate astfel încât să conlucreze la preluarea încărcărilor;
Zidărie armată - alcătuită din cărămizi sau blocuri şi armături din oţel beton prevăzute în mortarul din rosturile
orizontale ale zidăriei.
Normativul P100-81, Cap.7 Construcţii şi elemente din zidărie prevedea că pentru proiectarea clădirilor din zidărie
portantă se vor respecta prevederile normativului P2 privind alcătuirea şi calculul structurilor din zidărie.
H.4.5.6. Prevederile normativului P2-85
H.4.5.6.1. Clasificarea clădirii din punct de vedere al dispunerii pereţilor structurali
Conform art. 3.4.2. clădirea examinată este de tip fagure care are:
Distanţa maximă între axele pereţilor:
Transversal 3.60 m < 5.00 m
Longitudinal 5.40 m ≅ 5.00 m
Aria delimitată de axele pereţilor structurali: 3.60 x 5.40 = 19.44 m2 < 25.0 m2
Înălţimea nivelului hniv ≡ 2.75 m < 3.00 m
Clădirea examinată respectă şi limitele dimensionale impuse de Normativul P2-85:
Lungimea maximă a tronsonului, prevăzută în tabelul 3
Înălţimea şi numărul maxim de niveluri, prevăzute în tabelul 4
H.4.5.6.2. Poziţionarea stâlpişorilor de beton armat
S-a presupus că stâlpişorii de beton armat au fost realizaţi în poziţiile prevăzute în tabelul 7, şi figura 12 din Normativul
P2-85 pentru clădiri cu nniv = 3 şi H < 9.00 m
703
Pentru evaluarea analitică a siguranţei s-a presupus că:
Armarea stâlpişorilor a fost realizată cu 4Φ12 PC52 şi etrieri Φ6/20 cm;
Nu există armare în rosturile orizontale ale zidăriei.
Figura H.4.11: Poziţionarea stâlpişorilor din beton armat conform P2-85 pentru clădiri amplasate în zona de grad 7 MSK
704
H.4.5.6.3. Stabilirea rezistenţelor de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea siguranţei seismice
Nivel de cunoaştere atins
705
KL2
Factor de încredere
CF = 1.20
Determinarea caracteristicilor materialelor
Pentru evaluarea analitică a siguranţei clădirii s-au folosit valorile rezistenţelor din STAS 10109/1-82
Notă:
Aceste rezistenţe provin din aplicarea coeficienţilor de material γΜ asupra valorilor medii din seria de standarde STAS
1031-50÷75
Materiale
Cărămidă: C75
Mortar: M25
Coeficient de material
YM = 2.5
Rezistenţă la compresiune
Rezistenţa unitară medie la compresiune
fm = 2 X 1.10 = 2.20 N/mm2
Notă:
Se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de material ym =2.0 pentru a se obţine
valorile medii din STAS 1031-75.
Rezistenţa unitară de proiectare la compresiune
fd = fm/CF = 2.20 / 1.20 = 1.83 N/mm2
Rezistenţa la lunecare în rost orizontal

Rezistenţa medie la lunecare în rost orizontal
fVm = 2.2 x 0.110 = 0.242 N/mm2
706
Notă:
Se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de material ym = 2.2 pentru a se
obţine valorile medii din STAS 1031-75. Rezistenţele depind numai de marca mortarului.
Rezistenţa unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fVd)
Rezistenţa de proiectare la cedare pe secţiune înclinată (ruperea în scară)
H.4.5.7. Calcul încărcărilor de proiectare pentru gruparea seismică

H.4.5.7.1. Încărcări verticale
Conform Codului CR0 pentru gruparea seismică de încărcări valorile de proiectare ale efectelor cumulate ale
încărcărilor verticale, permanente şi utile, se determină cu relaţia:
707
unde
G - este suma efectelor încărcărilor permanente
Q - este suma efectelor încărcărilor variabile (utile/de exploatare)
ψ = 0.3 pentru clădiri de locuit
Efectele totale de proiectare pentru gruparea seismică se obţin prin însumarea efectelor încărcărilor verticale cu
efectele încărcărilor seismice determinate conform P100-1
H.4.5.7.2. Greutatea zidăriei pe nivel (gruparea seismică)
Greutate totală
Gzid,niv (total) = Vzid,n x greutate volumetrică perete tencuit
Gzid,niv(total) = 1391 kN
Greutate unitară
Gzid,niv (unitar) = Gzid,niv / Anivel
Gzid,niv(unitar) = 6.11 kN/m2
H.4.5.7.3. Greutatea planşeului de beton (gruparea seismică)
Încărcare utilă (locuinţe) conform CR0 şi Anexa Naţională la SR EN 1991-1-1:
încăperi → 1.50 kN/m2
balcoane → 2.50 kN/m2
Greutate totală încăperi:
Placa hpl = 13 cm 0.13x25 = 3.25 kN/m2
Pardoseala 1.25 kN/m2
Tencuiala intrados (2 cm) 0.40 kN/m2
Pereţi despărţitori uşori 1.50 kN/m2
708
Încărcare utilă 0.3x1.5 = 0.45 kN/m2
Total 6.85 kN/m2
Greutate totală balcoane:
Placa 0.13x25 = 3.25 kN/m2
Pardoseala 1.25 kN/m2
Tencuiala intrados (2 cm) 0.40 kN/m2
Parapete beton t = 60 mm 2.20 kN/m2
Încărcare utilă 0.3x2.5 = 0.75 kN/m2
Total 7.85 kN/m2
Greutate de proiectare pe nivel pentru gruparea seismică
H.4.5.7.4. Greutatea totală pentru calculul la cutremur (gruparea seismică)

Greutatea totală a nivelului
Greutatea unitară a nivelului
709
Greutatea totală pentru clădirea P+2E este
Efortul unitar mediu de compresiune la parter (în secţiunea de încastrare)
H.4.5.7.5. Calculul forţelor seismice

Din examinarea condiţiilor de alcătuire rezultă următoarele concluzii:
Clădirea proiectată pentru zona seismică de grad 7 MSK trebuie considerată clădire din zidărie simplă deoarece
poziţionarea elementelor de confinare nu satisface cerinţele din Codul P100-1 pentru a fi considerată zidărie confinată;
Calculul forţei tăietoare de bază s-a făcut considerând următoarele valori:
Factorul de comportare q = 1.5
Factorul de suprarezistenţă αu/α1 = 1.00
710
Factorul de corecţie pentru amortizarea structurală η = 0.88
Clădire P+2E → λ = 0.85
Pentru spectrul elastic s-a considerat valoarea maximă β0 = 2.50
Factorul de importanţă (clădiri de locuit) γι = 1.00
Rezultă:
Notă:
Valoarea este de circa trei ori mai mare decât valoarea de proiectare iniţială - diferenţa provine, în principal, din
modificarea valorii factorului de comportare q = 1/ψ.
H.4.5.8. Calculul eforturilor unitare de compresiune pe grupuri de pereţi

Eforturile unitare de compresiune din încărcările verticale au fost determinate pentru grupuri (zone) de pereţi structurali
care, în secţiunea de la bază (cota ± 0.00), pot fi considerate ca având eforturi uniforme de compresiune din încărcările
verticale. Delimitarea zonelor de pereţi şi a suprafeţelor aferente de planşeu este arătată în Figura H.4.12:
Figura H.4.12: Grupuri de pereţi (zone)
711
Pentru fiecare zonă s-au determinat:
712
Greutatea pereţilor în elevaţie pe înălţimea etajului (Gzid,etaj)
Aria secţiunii orizontale a pereţilor structurali (Azid)
Încărcările totale date de planşeu pe element (qpl)
Valorile sunt date în tabelul H.4.5.2.
Tabelul H.4.5. 2
Gzid,etaj qpl Ntotal,etaj Azid σ0

Element Nr. elemente
kN kN kN m2 N/mm2
ZA 4 64.6 66.6 131.2 1.170 0.1121
ZB 4 81.4 105.6 187.0 1.485 0.1259
ZC 4 83.6 71.2 154.8 1.485 0.1042
ZD 2 232.4 188.6 421.0 4.635 0.0908
Σ1382.6 Σ 2735 Σ 2735
Forţa axială la bază (parter) şi valoarea de proiectare a efortului unitar de compresiune, σο,ρ pentru zonele Za ÷ Zd -
valori rotunjite - sunt date în tabelul H.4.5.3
Tabelul H.4.5. 3
N0 σ0,P
Element Număr elemente
kN N/mm2
Za 4 394 0.336
Zb 4 561 0.378
Zc 4 464 0.313
713
Zd 2 1263 0.272
Greutate clădire 8200 kN
H.4.5.9. Calculul forţelor seismice de proiectare pentru pereţii structurali

H.4.5.9.1. Identificarea pereţilor structurali
Au fost identificaţi pereţii structurali pe cele două direcţii principale ale clădirii Toţi pereţii au fost consideraţi
dreptunghiulari (s-a neglijat contribuţia tălpilor).
Figura H.4.13: Pereţi structurali transversali
714
Figura H.4.14: Pereţi structurali longitudinali
H.4.5.9.2. Caracteristicile geometrice ale secţiunilor orizontale ale pereţilor structurali

Caracteristicile geometrice ale secţiunilor orizontale ale pereţilor structurali sunt date în tabelele următoare.
715
Pereţi transversali
Tabelul H.4.5. 4a
lw T Azid Izid σ0,P

Tip elem. Zona Număr elem. Elemente
m M m2 m4 N/mm2
T1 ZA 4 Tr1A,Tr1C; Tr6A,Tr6C; 3.30 0.30 0.990 0.898 0.336
T2 ZB 4 Tr2A,Tr2C,T5A Tr5C 3.30 0.30 0.990 0.898 0.378
T3 ZC 4 Tr3A,Tr3C,Tr4A,Tr4C 3.00 0.30 0.900 0.675 0.313
T4 ZD 6 Tr1B,Tr2B,Tr3B,Tr4B,Tr5B,Tr6B 2.70 0.30 0.810 0.492 0.272
Pereţi longitudinali
Tabelul H.4.5. 4b
lw t Azid Izid σ0,P

Tip elem. Zona Număr elem. Elemente
m m m2 m4 N/mm2
L1 ZA 4 LA1,LA6,LC1,LC6 0.90 0.30 0.270 0.018 0.336
L2 ZB 4 LA2,LA5,LC2,LC5 1.95 0.30 0.585 0.185 0.378
L3 ZC 4 LA3,LA4,LC3,LC4 2.25 0.30 0.675 0.285 0.313
L4 ZD 2 LB1-3,LB4-6 8.25 0.30 2.475 14.04 0.272
H.4.5.9.3. Verificarea condiţiilor de regularitate în plan şi pe verticală

Clădirea expertizată satisface în totalitate condiţiile de regularitate în plan şi în elevaţie date în Codul P100-1.
H.4.5.9.4. Verificarea respectării condiţiilor din P100-1
Densitatea pereţilor
Transversal
716
Longitudinal
Verificarea raportului între ariile golurilor şi ariile plinurilor în peretele longitudinal de faţadă
Notă:
Grosimea fiind constantă se compară lungimile golurilor cu lungimile plinurilor
717
H.4.5.9.5. Calculul rigidităţilor laterale ale pereţilor
S-a considerat că pereţii au comportare de "console independente", iar rigiditatea geometrică a acestora s-a calculat
cu relaţia
cu notaţiile
718
Factorii de distribuţie a forţei tăietoare de bază între pereţii structurali s-au calculat cu relaţia:
Pentru clădirea expertizată cu H ≡ Htot = 3 * hniv = 3 * 2.75 = 8.25 m, valorile rigidităţilor pereţilor transversali şi
longitudinali şi ale factorilor de distribuţie pv,i sunt date în tabelele H.4.5.6a şi H.4.5.6b.
Tabelul H.4.5. 6a
lw t Ri
Element Număr elemente λ Pv,i
m m m
T1 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T2 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T3 4 3.00 2.75 0.30 0.00328 0.0529
T4 6 2.70 3.06 0.30 0.00243 0.0392
ZRt=0.06201 m
Tabelul H.4.5. 6b
Element Număr elemente lw λ t Ri PV,i
719
m m m
L1 4 0.90 9.17 0.30 0.000097 0.001
L2 4 1.95 4.23 0.30 0.000951 0.010
L3 4 2.25 3.67 0.30 0.001441 0.015
L4 2 8.25 1.00 0.30 0.042857 0.448
∑Rl = 0.09567 m
H.4.5.10. Metodologii de evaluare

H.4.5.10.1. Metodologia de nivel 1
Clădirea îndeplineşte criteriile pentru aplicarea metodologiei de evaluare de nivel 1 deoarece:
Are înălţimea P+2E;
Se află în zonă seismică cu ag = 0.15 g;
Pereţii structurali sunt executaţi din zidărie simplă.
Evaluarea calitativă preliminară pentru metodologia de nivel 1
Pentru evaluarea calitativă preliminară, încadrarea clădirii este următoarea:
Regim de înălţime: P+2E
Rigiditatea planşeelor în plan orizontal: rigide
Regularitatea geometrică şi structurală: cu regularitate în plan şi în elevaţie
Cu aceşti parametri, din tabelul D.1a rezultă R1 = 100
Din informaţiile existente, la cutremurele din 1986 şi 1990 clădirea a suferit avarii nesemnificative la elementele
verticale şi orizontale.
Se poate considera indicatorul R2 = 100
Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul clădirii.
Sunt îndeplinite condiţiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1.
Efortul unitar mediu de compresiune în pereţii structurali este
720
Forţa tăietoare capabilă a clădirii se calculează considerând τk = 0.10 N/mm2 (s-a apreciat raportul var: ciment = 0.25)
şi Az,min = Al = 11.07 m2
Clădirea expertizată nu satisface condiţia de siguranţă conform metodologiei de nivel 1.

Evaluarea calitativă detaliată
Îndeplinirea criteriilor privind alcătuirea arhitectural-structurală
Calitatea sistemului structural
Conform prevederilor Normativului P2-85 pentru zona seismică de grad 7 MSK.
721
Corespunde cerinţelor actuale pentru clădiri din zidărie simplă (nearmată)
Punctaj: 10
Calitatea zidăriei
Conform prevederilor Normativului P2/85
Punctaj: 10
Tipul planşeelor
Planşee din beton armat monolit
Punctaj: 10
Configuraţia în plan
Formă compactă, simetrică în raport cu ambele direcţii principale
Punctaj: 10
Configuraţia în elevaţie
Forma în plan şi structura sunt constante în elevaţie
Punctaj: 10
Distanţe între pereţi
Distanţa între axele pereţilor longitudinali depăşeşte cu 8% distanţa limită prevăzută pentru structurile cu pereţi deşi
Punctaj: 8
Elemente care dau împingeri laterale
Nu există elemente care dau împingeri laterale
Punctaj:10
Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor
Teren de fundare normal
Fundaţii continue din beton armat sub pereţii structurali
Punctaj: 10
Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente
Clădire izolată; nu există risc de coliziune cu clădirile adiacente
Punctaj: 10
Elemente nestructurale
Nu există elemente nestructurale majore (frontoane/calcane)
722
Elemente nestructurale curente pentru clădiri de locuit.
Punctaj: 10
Punctaj total: Ri = 98 puncte
Îndeplinirea criteriilor de evaluare privind starea de avariere
Clădirea a suferit numai avarii nesemnificative la cutremurele din 1986 şi 1990
Punctaj: 100
H.4.5.10.2.1. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirii
Capacitatea de rezistenţă a pereţilor la compresiune excentrică
Se calculează considerând peretele în consolă solicitat de forţe orizontale distribuite triunghiular.
Pentru clădirea P+2E înălţimea echivalentă la care se aplică ansamblul forţelor laterale este
Rezistenţa de proiectare la compresiune fd = 1.83 N/mm2

Forţa axială (Nd) s-a calculat cu formula
N
d = σ0,Ρ lw t
Momentul capabil (MRd) s-a calculat cu formula
723
Forţa tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este
Rezultatele sunt date în tabelele H.4.5.7a şi H.4.5.7b

Tabelul H.4.5. 7a
σo,p lw t Nd MRd Vf,as

Elem. Nr. elem νd 1-1.15νd
N/mm2 m m kN kNm kN
T1 4 0.336 3.30 0.30 333 0.184 0.789 433 67.4
T2 4 0.378 3.30 0.30 374 0.207 0.762 471 73.3
T3 4 0.313 3.00 0.30 282 0.171 0.803 339 52.9
T4 6 0.272 2.70 0.30 220 0.149 0.829 247 38.4
Tabelul H.4.5. 7b
724
σo,p lw t Nd MRd Vf,as
Elem. Nr. elem νd 1-1.15νd
N/mm2 m m kN kNm kN
L1 4 0.336 0.90 0.30 91 0.184 0.789 32 5.0
L2 4 0.378 1.95 0.30 221 0.207 0.762 164 25.6
L3 4 0.313 2.25 0.30 211 0.171 0.803 191 29.7
L4* 2 0.272 8.25 0.30 673 0.149 0.829 3757* 58.5*
Notă:
Pentru elementele L4*, care sunt mărginite la ambele capete de stâlpişori de beton armat s-a adăugat momentul
capabil al armăturilor longitudinale din stâlpişori, calculat cu valoarea medie a rezistenţei oţelului.
Capacitatea de rezistenţă la forţă tăietoare

Forţa tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal
Valorile sunt indicate în tabelele următoare
Tabelul H.4.5. 8a
Elem. Nr. elem Md Nd lw lad Vf21
725
kNm kN m m kN
T1 4 683 333 3.30 0 59
T2 4 683 374 3.30 0 66
T3 4 523 282 3.00 0 50
T4 6 388 220 2.70 0 39
Tabelul H.4.5. 8b
Md Nd lw lad Vf21
Nr.
Elem.
elem
kNm kN m m kN
L1 4 10 91 0.90 0 16
L2 4 98 221 1.95 0 39
L3 4 149 211 2.25 0 37
L4* 2 4429 673 8.25 0 156
Notă:
Pentru elementele L4* care sunt mărginite la ambele capete de stâlpişori de beton armat s-a adăugat rezistenţa la forţă
tăietoare a unui stâlpişor
726
Rezistenţa la rupere pe secţiune înclinată
Au rezultat valorile din tabelele H.4.5.9a şi H.4.5.9b

Tabelul H.4.5. 9a
lw t σ0,P Vf22
Nr.
Elem. λ=b
elem
m m N/mm2 kN
T1 4 3.30 0.30 0.336 1.50 19.8 3.49 69.2
T2 4 3.30 0.30 0.378 1.50 19.8 3.69 73.0
T3 4 3.00 0.30 0.313 1.50 18.0 3.38 60.9
T4 6 2.70 0.30 0.272 1.50 16.2 3.17 51.4
Tabelul H.4.5. 9b
lw t σο,ρ Vf22
Nr.
Elem. λ=b
elem
m m t/m2 kN
L1 4 0.90 0.30 0.336 1.50 5.4 3.49 18.9
L2 4 1.95 0.30 0.378 1.50 11.7 3.69 43.2
727
L3 4 2.25 0.30 0.313 1.50 13.5 3.38 45.6
L4* 2 8.25 0.30 0.272 1.00 74.3 3.17 272.6*
Notă:
Rezistenţa la forţă tăietoare a fiecărui element, Vcap, este valoarea cea mai mică dintre Vf2i şi Vf22
H.4.5.11. Determinarea eforturilor secţionale de proiectare (necesare) în pereţii structurali
Forţa tăietoare de bază (Fb,nec) a fost distribuită pereţilor structurali de pe ambele direcţii proporţional cu rigiditatea lor.
Vnec = PV,I x Fb,nec
Valorile ρ sunt date în tabelele H.4.5.6a şi H.4.5.6b

Notă:
Pentru simplificarea calculului s-a neglijat efectul excentricităţii accidentale (care are o valoare redusă deoarece
tronsonul este scurt)
H.4.5.12. Calculul indicatorului R3

H.4.5.12.1. Indicatorul R3M pentru rezistenţa pereţilor la compresiune excentrică
S-au comparat valorile Mbază cu valorile MRd
Rezultatele sunt date în tabelele H.4.5.10a şi H.4.5.10b.
Tabelul H.4.5. 10a
Element Număr elemente OV i V nec Mbază MRd R3M
kN kNm kNm
T1 4 0.0691 106.4 683 433 0.634
T2 4 0.0691 106.4 683 471 0.690
T3 4 0.0529 81.5 523 339 0.648
728
T4 6 0.0392 60.4 388 247 0.637
Σ Mbază = 9884 kNm Σ MRd = 6454kNm R3med = 0.653
Tabelul H.4.5. 10b
V
nec Mbază MRd
Element Număr elemente Pv,î R3M
kN kNm kNm
L1 4 0.001 1.6 10 32 >1.0
L2 4 0.010 15.3 98 164 >1.0
L3 4 0.015 23.2 149 191 >1.0
L4* 2 0.448 689.9 4429 3757* 0.848*
Σ Mbază = 9886 kNm Σ MRd = 9062 kNm R3 = 0.848
Notă:
Deoarece pereţii L4 preiau aproape integral forţa tăietoare pe direcţie longitudinală, R 3 pentru ansamblu corespunde
valorii R3,i,4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereţilor, valoarea ar fi R.3,med = 0.917
H.4.5.12.2. Indicatorul R3V pentru rezistenţa pereţilor la forţă tăietoare

S-au comparat valorile Vcap cu Vnec pentru determinarea factorului R3V.
S-au comparat valorile Vcap cu valorile Vas pentru determinarea modului de rupere
Tabelul H.4.5. 11a
Element Număr Vnec Vf21 Vf22 Vcap R3V Vas Rupere
729
elemente kN kN kN kN kN
T1 4 106.4 60 69.2 60 0.564 67.4 Fragilă
T2 4 106.4 66 73.0 66 0.620 73.3 Fragilă
T3 4 81.5 50 60.9 50 0.613 52.9 Fragilă
T4 6 60.4 39 51.4 39 0.646 38.4 Ductilă
Σ Vnec=1540 kN Σ Vcap=938 kN R3=0.610
Tabelul H.4.5. 11b
Vnec Vf21 Vf22 Vcap Vas

Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 1.6 16 18.9 16 >1 5.0 Ductilă
L2 4 15.3 39 43.2 39 >1 25.6 Ductilă
L3 4 23.2 37 45.6 37 >1 29.7 Ductilă
L4 2 689.9 156 272.6* 156 0.226 58.5* Ductilă
ΣΥnec=1540 kN ΣVcap=849 kN R3=0.303
Notă:
Deoarece pereţii L4 preiau aproape integral forţa tăietoare pe direcţie longitudinală, R3 pentru ansamblu corespunde
valorii R3,i,4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereţilor, valoarea ar fi R3med = 0.442
H.4.5.13. Încadrarea clădirii în clase de risc

Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcţie de indicatorii Ri, R2, R3
Îndeplinirea condiţiilor de alcătuire seismică
R1 = 0.98 → Clasa de risc seismic IV
730
Gradul de afectare structurală
Capacitatea de rezistenţă a structurii
R3 = 0.172 → Clasa de risc seismic I
H.4.5.14. Propunerea lucrărilor de consolidare
H.4.5.14.1. Criterii pentru adoptarea măsurilor de consolidare
Pentru pereţii transversali, deoarece indicatorii R3M (siguranţa pereţilor la încovoiere) sunt > 0.65 nu sunt necesare în
mod obligatoriu lucrări de consolidare;
Pentru pereţii transversali, deoarece indicatorii R3V (siguranţa pereţilor la forţă tăietoare) sunt ≅ 0.65, nu sunt necesare
în mod obligatoriu lucrări de consolidare;
Pentru pereţii longitudinali, deoarece toţi indicatorii R3M > 0.65, nu sunt necesare în mod obligatoriu lucrări de
consolidare pentru sporirea capacităţii de rezistenţă la încovoiere;
Pentru pereţii longitudinali, deoarece indicatorul R3V = 0.172, sunt necesare lucrări de consolidare pentru sporirea
rezistenţei la forţă tăietoare.
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4, pe ambele feţe, cu tencuieli armate cu grosime de 60
mm, realizate cu mortar M10.
H.4.5.14.2. Calculul rezistenţei elementelor de consolidare
Capacitatea de rezistenţă a peretelui după intervenţie devine
731
unde:
Gzid este modulul de elasticitate transversal al zidăriei peretelui existent
Gplacare = Gmortar este modulul de elasticitate transversal al mortarului
Azid este aria secţiunii transversale a peretelui
Aplacare este aria secţiunii transversale a straturilor de placare
Prin urmare, exprimând ariile în funcţie de grosimea zidului şi, respectiv, de grosimea placării, avem
În cazul clădirii expertizate rezistenţa caracteristică a zidăriei s-a calculat din rezistenţa medie cu relaţia
732
Modulul de elasticitate transversal al zidăriei s-a calculat cu relaţia
Modulul de elasticitate transversal al mortarului de placare s-a calculat cu relaţia
Factorul de amplificare a rezistenţei este
Prin urmare rezistenţa peretelui consolidat este 156 χ 2.84 = 443 kN Indicatorul de rezistenţă devine
733
H.4.6. Exemplul nr. 6: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie confinată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranţei seismice a unei clădiri proiectate
conform Normativelor P2-85 şi P100-81 pentru zona seismică de grad 9 MSK.
Figura H.4.15: Planul nivelului curent (inclusiv parter)
734
H.4.6.2.1. Descriere
Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice;
Funcţiune: locuinţe, 4 apartamente cu două camere la scară pe nivel;
Structura: pereţi structurali din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP) t=300 mm;
Materiale pentru zidărie: cărămidă C100 şi mortar M50;
735
Beton pentru elementele de confinare B150 (echivalent C12/15);
Oţel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale, respectiv OB37 pentru etrieri;
Planşee din beton armat monolit;
Teren normal de fundare;
Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.40 g;
Înălţimea nivelului: 2.75 m;
Proiectarea iniţială conform P2-85 şi P100-81 pentru gradul seismic 9 MSK.
H.4.6.2.2. Dimensiuni şi greutăţi
Arii de referinţă
A se vedea exemplul H.4.5
Volumul şi greutatea zidăriei
H.4.6.3. Date privind proiectarea seismică iniţială a clădirilor
H.4.6.3.1. Reglementări de referinţă
H.4.6.3.2. Condiţii seismice la amplasament
S-au considerat condiţiile de amplasament conform STAS 11.100/1-77 şi P100-81: Clădire amplasată în zona seismică
de grad 9 MSK cu coeficientul de intensitate seismică ks = 0.32.
H.4.6.4. Forţa seismică de proiectare conform P100-81
Conform P100-81, tabelul 4, pentru "clădiri cu pereţi portanţi de zidărie, cu o dispoziţie ordonată a structurii pe
verticală, cu înălţime până la parter + 4 etaje" , se admite determinarea simplificată a încărcărilor seismice orizontale
direct pe baza valorii coeficientului seismic c = 0.45 ks
Pentru amplasamentul din zona de grad 9 MSK a rezultat c = 0.45 x 0.32 = 0.144.
Notă:
În Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de intensitate seismică ks a fost calculată
considerând coeficientul de reducere a efectelor acţiunii seismice ψ = 0.30 (q = 3.33) indiferent de alcătuirea zidăriei
(zidărie simplă sau confinată).
H.4.6.5. Încadrarea sistemului structural
736
H.4.6.6. Prevederile normativului P2-85
H.4.6.6.1. Clasificarea clădirii din punct de vedere al dispunerii pereţilor structurali
H.4.6.6.2. Poziţionarea stâlpişorilor de beton armat
S-a presupus că:
- stâlpişorii de beton armat au fost realizaţi în poziţiile prevăzute în tabelul 7 şi figura 13 din P2-85 pentru clădiri cu nniv =
3 şi H < 9.00 m în zona seismică de grad 9 MSK;
- armarea stâlpişorilor a fost realizată cu 4Φ14 PC52 şi etrieri Φ8/20 cm;
- nu există armare în rosturile orizontale.
Figura H.4.16: Poziţionarea stâlpişorilor pentru clădirea proiectată pentru gradul 9 MSK
737
H.4.6.6.3. Stabilirea rezistenţelor de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea siguranţei seismice
Nivel de cunoaştere atins
KL2
Factor de încredere
CF = 1.20
Determinarea caracteristicilor materialelor
Pentru evaluarea analitică a siguranţei clădirii s-au folosit valorile rezistenţelor din STAS 10109/1-82
738
Notă:
Aceste rezistenţe provin din aplicarea coeficienţilor de material γΜ asupra valorilor medii din seria de standarde STAS
1031-50÷75
Materiale
Cărămidă: C100
Mortar: M50
Coeficient de material
Rezistenţă la compresiune
Rezistenţa unitară medie la compresiune
Notă:
Se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de material γm =2.0 pentru a se
obţine valorile medii din STAS 1031-75.
Rezistenţa unitară de proiectare la compresiune
739
Rezistenţa medie la lunecare în rost orizontal
Notă:
Se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de material γm =2.2 pentru a se obţine
valorile medii din STAS 1031-75. Rezistenţele depind numai de marca mortarului.
Rezistenţa unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd)
Rezistenţa de proiectare la cedare pe secţiune înclinată (ruperea în scară)
740
H.4.6.7. Calcul încărcărilor de proiectare pentru gruparea seismică
H.4.6.7.1. Încărcări verticale
H.4.6.7.2. Greutatea zidăriei pe nivel (gruparea seismică)
H.4.6.7.3. Greutatea planşeului de beton (gruparea seismică)
H.4.6.7.4. Greutatea totală pentru calculul la cutremur (gruparea seismică)
H.4.6.7.5. Calculul forţelor seismice de proiectare pentru clădirea amplasată în zona seismică de grad 9
Din examinarea condiţiilor de alcătuire se încadra clădirea proiectată pentru zona seismică de grad 9 MSK în categoria
"clădire din zidărie confinată", deoarece poziţionarea elementelor de confinare satisface cerinţele din Codul P100-1.
Notă:
Elementele longitudinale de pe axele A şi C (figura 6-2) trebuie să fie considerate elemente de zidărie simplă deoarece
nu sunt mărginite la ambele extremităţi de stâlpişori din beton armat. Aceste elemente preiau, împreună, aproximativ 10%
din forţa seismică totală şi pot fi considerate elemente structurale secundare
Calculul forţei tăietoare de bază se face considerând:

Factorul de suprarezistenţă: αu/α1= 1.20
Factorul de comportare: q = 2.0 x 1.20 = 2.40
Factorul de corecţie pentru amortizarea structurală: η = 0.88
Factorul de reducere, pentru clădire P+2E: λ = 0.85
741
Valoarea din spectrul elastic corespunzătoare: β0 = 2.50
Factorul de importanţă (clădiri de locuit): γI = 1.00
Rezultă
Notă:
Valoarea este de circa două ori mai mare decât valoarea de proiectare iniţială.
H.4.6.7.6. Calculul eforturilor unitare de compresiune pe grupuri de pereţi

H.4.6.9.1. Identificarea pereţilor structurali
H.4.6.9.2. Caracteristicile geometrice ale secţiunilor orizontale ale pereţilor structurali
H.4.6.9.3. Verificarea condiţiilor de regularitate în plan şi pe verticală
H.4.6.9.4. Verificarea densităţii pereţilor
H.4.6.9.5. Calculul rigidităţii laterale a pereţilor
742
H.4.6.10. Metodologii de evaluare
Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea metodologiei de nivel 1
H.4.6.10.2.1. Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
Capacitatea de rezistenţă la compresiune excentrică pentru zidăria confinată
Se calculează considerând peretele în consolă solicitat de forţe orizontale distribuite triunghiular.
Pentru clădirea P+2E, înălţimea echivalentă la care se aplică ansamblul forţelor laterale este
Rezistenţa de proiectare la compresiune fd = 2.50 N/mm2

Forţa axială (Nd) se calculează cu formula
Momentul capabil (MRd) pentru zidăria confinată se calculează cu formula
743
Produsul Asc x fyd,med = 4 x 154 x 1.35 x 300/1000 = 249 kN
Forţa tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este

Tabelul H.4.6.1a
σ0,P lw Nd MRd1 Is MRd2 MRd Vf1

Nr.
Elem. υd 1-1.15υd
elem
N/mm2 m kN kNm m kNm kNm kN
T1 4 0.336 3.30 333 0.134 0.845 465 3.00 747 1212 189
T2 4 0.378 3.30 374 0.151 0.826 510 3.00 747 1257 196
T3 4 0.313 3.00 282 0.125 0.856 362 2.70 672 1034 161
T4 6 0.272 2.70 220 0.109 0.875 260 2.40 598 857 134
Tabelul H.4.6. 1b
744
σ0,ρ lw Nd MRd1 Is MRd2 MRd Vf1
Nr.
Elem. υd 1-1.15υd
elem
N/mm2 m kN kNm m kNm kNm kN
L1 4 0.336 0.90 91 0.134 0.845 35 --- --- 35 5
L2 4 0.378 1.95 221 0.151 0.826 178 --- --- 178 28
L3 4 0.313 2.25 211 0.125 0.856 203 --- --- 203 32
L4* 2 0.272 8.25 673 0.109 0.875 2429 7.95 1980 4408 687
Capacitatea de rezistenţă la forţă tăietoare

Având în vedere observaţiile de la exemplul H.4.5, rezistenţa la lunecare s-a calculat direct numai în funcţie de
componenta datorată frecării la care s-a adăugat rezistenţa armăturilor din stâlpişorul comprimat.
Tabelul H.4.6. 2a
Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21

Nr.
Elem.
elem
kN kN kN kN
T1 4 333 60 50 110
T2 4 374 66 50 116
T3 4 282 50 50 100
745
T4 6 220 39 50 89
Tabelul H.4.6. 2b
Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21

Nr.
Elem.
elem
kN kN kN kN
L1 4 91 16 --- 16
L2 4 221 39 --- 39
L3 4 211 37 --- 37
L4 2 673 119 50 169
Notă:
Valorile Vf21z corespund rezistenţelor zidăriei nearmate (a se vedea exemplul H.4.5)
Rezistenţa la rupere pe secţiune înclinată

Se calculează ţinând cont că
746
Tabelul H.4.6.3a.
lw t σ0,P Vf22z VRd(Asc) Vf22

Nr.
Elem. λ≡ b
elem
m m N/mm2 kN kN kN
T1 4 3.30 0.30 0.336 1.50 26.4 3.07 81 50 131
T2 4 3.30 0.30 0.378 1.50 26.4 3.23 85 50 135
T3 4 3.00 0.30 0.313 1.50 24 2.97 71 50 121
T4 6 2.70 0.30 0.272 1.50 21.6 2.79 60 50 110
Tabelul H.4.6.3b
lw t σ0,ρ Vf22z VRd(Asc) Vf22

Nr.
Elem. λ≡ b
elem
m m N/mm2 kN kN kN
L1 4 0.90 0.30 0.336 1.50 7.2 3.07 22 ___ 22
L2 4 1.95 0.30 0.378 1.50 15.6 3.23 50 ___ 50
L3 4 2.25 0.30 0.313 1.50 18 2.97 53 ___ 53
L4* 2 8.25 0.30 0.272 1.00 99 2.79 276 50 326
Notă:
747
Valorile Vf22z corespund zidăriei nearmate (a se vedea tabelele H.4.5.9a şi H.4.5.9b). Rezistenţa la forţă tăietoare a
fiecărui element este valoarea cea mai mică dintre Vf21 şi Vf22
H.4.6.11. Determinarea eforturilor secţionale de proiectare (necesare) în pereţii structurali

Forţa tăietoare de bază (Fb,nec) a fost distribuită pereţilor structurali de pe ambele direcţii proporţional cu rigiditatea lor.
Valorile ρ sunt date în tabelele din exemplul H.4.5

Notă:
Pentru simplificarea calculului, s-a neglijat efectul excentricităţii accidentale (care are o valoare redusă deoarece
tronsonul este scurt).
H.4.6.12. Calculul indicatorului R3

H.4.6.12.1. Indicatorul R3M pentru rezistenţa pereţilor la compresiune excentrică
Se compară valorile Mbază calculate din relaţia Mbază = Fb,nec x Hech cu valorile MRD
Tabelul H.4.6.4a
Vnec Mbază MRd

Număr
Element Pv,i R3M
elemente
kN kNm kNm
T1 4 0.0691 177 1136 1212 >1
T2 4 0.0691 177 1136 1257 >1
748
T3 4 0.0529 135 869 1034 >1
T4 6 0.0392 100 644 857 >1
Tabelul H.4.6.4b.
Vnec Mbază MRd

Număr
Element PV,i R3M
elemente
kN kNm kNm
L1 4 0.001 3 16 35 >1.0
L2 4 0.010 26 164 178 >1.0
L3 4 0.015 38 247 203 0.823
L4 2 0.448 1147 7363 4408 0.599
H.4.6.12.2. Indicatorul R3 pentru rezistenţa pereţilor la forţă tăietoare

Se compară valorile Vcap cu pentru determinarea factorului R3V.
Se compară valorile Vcap cu valorile Vas pentru determinarea modului de rupere.
Rezistenţa la forţă tăietoare a fiecărui element (Vcap) este valoarea cea mai mică dintre Vf21 şi Vf22
Tabelul H.4.6.5a.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1

R3V Rupere
kN kN kN kN kN
749
T1 4 177 110 131 110 0.621 189 Fragil
T2 4 177 116 135 116 0.655 196 Fragil
T3 4 135 100 121 100 0.741 161 Fragil
T4 6 100 89 110 89 0.89 134 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=1838 kN Rmed= 0.719
Tabelul H.4.6.5b.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1

Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 3 16 22 16 >1 5 Ductil
L2 4 26 39 50 39 >1 28 Ductil
L3 4 38 37 53 37 0.842 32 Ductil
L4 2 1147 169 326 169 0.147 687 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=706 kN R3=0.147
Nota:
Deoarece pereţii L4 preiau majoritatea forţei tăietoare pe direcţie longitudinală, valoarea R 3 globală corespunde valorii
R3.I.4. Dacă s-ar considera şi aportul celorlalţi pereţi, valoarea ar fi R3,med=0.276.
H.4.6.13. Încadrarea clădirii în clase de risc

Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcţie de indicatorii R1, R2, R3
Îndeplinirea condiţiilor de alcătuire seismică
750
Gradul de afectare structurală
Capacitatea de rezistenţă a structurii
R3,min = 0.147 → Clasa de risc seismic I
H.4.6.14. Propunerea privind lucrările de consolidare
H.4.6.14.1. Criterii pentru adoptarea măsurilor de consolidare
Pentru pereţii transversali:
- Deoarece indicatorii R3M (siguranţa pereţilor la compresiune excentrică) sunt > 1.00, nu sunt necesare măsuri de
consolidare pentru sporirea capacităţii de rezistenţă la compresiune excentrică
- Deoarece indicatorii R3V ≅ 0.65, nu sunt necesare măsuri obligatorii de consolidare pentru creşterea rezistenţei la
forţă tăietoare
Pentru pereţii longitudinali:
- Pentru elementele Li şi L2, deoarece indicatorii R3M şi R3V sunt > 1.00, nu sunt necesare măsuri de consolidare, nici
pentru sporirea rezistenţei la compresiune excentrică, nici pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
- Pentru elementele L3, deoarece indicatorii R3M şi R3V sunt > 0.65, nu sunt necesare măsuri obligatorii de consolidare,
nici pentru sporirea rezistenţei la compresiune excentrică, nici pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
- Pentru elementele L4, care preiau 90% din forţa seismică de proiectare, deoarece R3M = 0.559 şi R3V = 0.147, sunt
necesare lucrări de consolidare pentru sporirea rezistenţei la compresiune excentrică şi a rezistenţei la forţă tăietoare
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4 cu pereţi din beton armat cu grosimea de 8÷10 cm
(executaţi prin torcretare) armaţi cu plasă Φ8/20 cm PC52.
H.4.6.14.2. Calculul rezistenţei elementelor de consolidare
Consolidare pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare
Se neglijează aportul zidăriei şi al betonului de placare şi rezistenţa peretelui placat se determină numai în funcţie de
rezistenţa armăturilor din straturile de placare cu relaţia
751
Pentru armarea cu plasă Φ8/20 PC52 la peretele cu Hhot = 8.25 m şi lw = 8.25 m rezultă că fisura la 45o intersectează
toate barele orizontale şi verticale. Avem deci pentru cele două straturi de placare (o singură plasă în fiecare strat)
ANEXA I
(informativă)
Îndrumător pentru întocmirea raportului de evaluare (expertiză) seismică la clădiri
La realizarea raportului de evaluare (expertiză) seismică la clădiri se vor parcurge următorii paşi:
(1) Se stabileşte, împreună cu beneficiarul, scopul efectuării expertizei. Se prezintă beneficiarului opţiunile privind
selectarea cerinţelor de performanţă conform prevederilor capitolul 3.
(2) Se stabilesc activităţile care trebuie desfăşurate pentru realizarea evaluării seismice.
(3) Se identifică documentele şi informaţiile care trebuie colectate pentru evaluarea seismică a construcţiei. Se
indentifică documentele tehnice disponibile referitoare la clădirea care se evaluează, aflate în posesia beneficiarului. Se
solicită punerea la dispoziţie a cărţii tehnice a construcţiei, dacă aceasta există.
(4) Se stabileşte natura amplasamentului clădirii, vecinătăţile, drumuri de acces, adresă poştală, coordonate GPS etc.
(5) Se stabilesc condiţiile naturale care caracterizează amplasamentul, inclusiv sursele potenţiale de hazard natural sau
antropic (caracterizarea terenului de fundare, adâncimea de îngheţ şi condiţii seismice).
(6) Se analizează clădirea existentă, se identifică sistemul structural, se identifică componentele nestructurale ale
clădirii.
752
(7) Se observă starea de degradare a clădirii existente. Se întocmeşte un releveu al degradărilor existente. Acest
releveu poate fi completat cu informaţii obţinute după decopertarea elementelor structurale în cazul în care se efectuează
lucrări de intervenţie.
(8) Se identifică eventualele lucrări de intervenţie executate asupra clădirii în trecut, până la data efectuării prezentei
expertize. Pentru aceasta se analizează sistemul structural şi detaliile de alcătuire şi prindere a componentelor
nestructurale prin comparaţie cu practica perioadei în care s-a realizat iniţial clădirea.
(9) Se identifică sursele bibliografice disponibile, cum sunt: legislaţia primară şi secundară, documentele tehnice
normative, standardele în vigoare la data întocmirii expertizei, studii ştiinţifice, standarde internaţionale etc.
(10) În funcţie de natura informaţiilor colecate şi în funcţie de tipul clădiri se alege metodologia de evaluare.
(11) Se stabileşte nivelul de cunoaştere atins, în acord cu natura şi volumul informaţiilor colectate.
(12) Se stabileşte calitativ gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, Ri, prin examinarea tuturor condiţiilor
prevăzute în anexele normative B, C şi D, privitoare la clădirile realizate din diferite materiale.
(13) Se stabileşte calitativ gradul de afectare structurală, R2, prin analiza stării de avariere a clădirii în raport cu
condiţiile prevăzute în anexele normative B, C şi D, privitoare la clădirile realizate din diferite materiale.
(14) Se determină prin calcul gradul de asigurare structurală seismică, R 3. În acord cu prevederile codului se stabilesc:
modelul de calcul cel mai potrivit, parametrii care definesc proprietăţile mecanice ale materialelor de construcţie, acţiunile
asupra clădirii, regulile de combinare ale acţiunilor. Se prezintă rezultatele calculului structural în termeni de deformaţii
sau eforturi, după caz.
(15) Se stabileşte clasa de risc seismic în care se încadrează clădirea în funcţie de valorile determinate ale indicatorilor
R1, R2 şi R3 ţinând seama şi de condiţiile particulare de realizare a clădirii şi de relevanţa fiecărui indicator pentru clădirea
evaluată.
(16) Se stabileşte vulnerabilitatea componentelor nestructurale la acţiunile seismice corespunzătoare stării limită ultime
şi, după caz, se face reîncadrarea construcţiei în clasa de risc seismic atunci când, prin natura şi gradul de vulnerabilitate
al componentelor nestrucutrale, se poate pune în pericol siguranţa vieţii utilizatorilor.
(17) Se analizează răspunsul clădirii la acţiunile seismice corespunzătoare stării limită de serviciu, analizând răspunsul
structurii şi al componentelor nestructurale.
(18) Se stabileşte, după caz, în funcţie de scopul expertizei, natura şi anvergura măsurilor de intervenţie.
(19) Se trag concluziile evaluării seismice.
(20) Se redactează raportul de expertiză.
753
(21) Se redactează fişa cu datele sintetice privind expertiza tehnică.
ANEXA J
(informativă)
Exemple de rapoarte de evaluare seismică
J.1. Structură din beton

Expertiză tehnică privind evaluarea seismică pentru o locuinţă unifamilială, Bucureşti
Expert Tehnic atestat MDRAPFE: ing. Ion Popescu
J.1.1. Date privind expertiza tehnică
J.1.1.1. Pagina de titluri şi semnături
Denumirea lucrarii: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică pentru o locuinţă unifamilială
Obiect: Locuinţă unifamilială
Adresa: Municipiul Bucureşti
Expert: ing. Ion Popescu
Nr. expertiză: 1
Data expertizei: 10 ianuarie 2018
Lista de semnături:
Expert tehnic atestat: ing. Ion Popescu
Certificat de atestare: X00001/01.07.2017
Cerintele: A1
Elaboratori:
ing. Ioana Ionescu
ing. George Georgescu
J.1.1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
754
J.1.1.3. Raport sintetic
755
756
J.1.2. Raportul de evaluare
J.1.2.1. Scopul expertizei
Reautorizarea construcţiei ca urmare a recompartimentării şi extinderii, conform planurilor temă supuse analizei
expertului. Beneficiarul doreşte, de asemenea, să demoleze mansarda existentă a imobilului şi să o refacă după o nouă
geometrie.
J.1.2.2. Reglementări tehnice
Structura a fost proiectată în anul 2005, având ca bază documentele tehnice normative în vigoare la acea dată:
- P 100-92 - Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-culturale, agrozootehnice şi
industriale.
- P 2-85 - Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor din zidărie.
- CR 0-2005 - Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii.
- CR 1-1-3-2005 - Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor.
- NP 082-04 - Cod de proiectare. Bazele proiectării şi acţiuni asupra construcţiilor. Acţiunea vântului.
- STAS 10107/0-90 - Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat
şi beton precomprimat.
- NP 112-2004 - Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă.
Expertiza s-a efectuat pe baza următoarelor documente tehnice normative:
- CR 0-2012 - Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor.
- SR EN 1991-1-1:2004 - Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni generale - Greutăţi specifice,
greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri.
- CR 1-1-3-2012 - Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor.
- CR 1-1-4-2012 - Cod de proiectare. Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor.
- P 100-1/2013 - Cod de proiectare seismică. Prevederi de proiectare pentru clădiri.
- P 100-3/2018 - Cod de proiectare seismica - Partea a IlI-a. Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente.
- NP 112-2014 - Normativ privind proiectarea fundaţiilor de suprafaţă.
- CR 6-2013 - Cod de proiectare pentru structuri din zidărie.
- SR EN 1992-1-1:2004 - Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri.
757
- SR EN 1998-3:2005 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea şi
consolidarea construcţiilor.
J.1.2.3. Activităţi desfăşurate pentru întocmirea expertizei
Pentru întocmirea expertizei s-au realizat o inspecţie vizuală şi o relevare foto la faţa locului. De asemenea, s-a
verificat dacă dimensiunile elementelor structurale corespund cu cele din proiect. S-a efectuat modelarea structurii într-un
program comercial de calcul automat şi s-au interpretat rezultatele în concordanţă cu prevederile normative, în vederea
formulării concluziilor expertizei.
J.1.2.4. Date care au stat la baza expertizei tehnice
Expertiza s-a realizat pe baza proiectului original după care a fost construit imobilul şi pe baza încercărilor realizate pe
epruvete de oţel beton şi beton.
J.1.2.5. Caracterizarea amplasamentului
J.1.2.5.1. Încadrarea în zona seismică
Imobilul este situat în Municipiul Bucureşti. Conform P 100-1/2013, amplasamentul este caracterizat de o acceleraţie
de vârf a terenului ag=0,30g şi de o perioadă de colţ Tc=1,60 s. Valoarea acceleraţiei terenului pentru lucrările de
evaluare, corespunzătoare unui interval mediu de recurenţă de 225 de ani, este de ag=0,30g.
J.1.2.5.2. Încadrarea în zona de acţiune a vântului
Conform CR 1-1-4-2012, amplasamentul se încadrează în zona de acţiune a vântului caracterizată de q ref=0,40 kN/m2.
Clasa de importanţă - expunere la acţiunea vântului este III, căreia îi corespunde γIw=1,00.
J.1.2.5.3. Încadrarea în zona de acţiune a zăpezii
Conform CR 1-1-3/2012, amplasamentul se încadrează în zona de acţiune a zăpezii caracterizata de s(0,k)= 2,00
kN/m2. Clasa de importanţă - expunere la acţiunea zăpezii este II, căreia îi corespunde yIs=1,00.
J.1.2.5.4. Adâncimea de îngheţ
Conform STAS 6054/77, adâncimea maximă de ingheţ aferentă amplasamentului este de 0,90 m.
J.1.2.5.5. Natura terenului de fundare
Terenul de fundare din amplasament este relativ uniform, fundarea structurii făcându-se direct pe un strat de argilă, cu
o presiune convenţională de 250 kPa. Nivelul apei subterane a fost localizat la aproximativ -6,00 m, neinterferând cu
fundaţia de suprafaţă a clădirii.
J.1.2.6. Descrierea clădirii
758
În prezent există pe amplasament o construcţie "la roşu" realizată în anul 2006. Se doreşte modificarea şi extinderea
acesteia.
Beneficiarul doreşte să modifice structura existentă după cum urmează:
- Demolarea mansardei (zidărie, stâlpi din beton armat şi şarpantă) şi refacerea acesteia cu un acoperiş în două ape cu
rupere de pantă, conform proiectului de arhitectură. Structura pentru mansardă va fi din cadre de beton armat.
- Demolarea plăcilor în consolă din axul 1, respectiv axul 4, de la nivelul plăcii peste parter/etaj.
- Completarea planşeului peste parter între axele 3-4/C-D şi 3-4/A-B.
Figura J.1.1. Modificări propuse - etaj
759
De asemenea se vor construi şi două noi corpuri cu structura independentă de corpul existent la stânga axului 1, cu
regimul de înălţime P+1E+M, respectiv la dreapta axului 4, cu regimul de înălţime Parter.
Figura J.1.2. Modificări propuse - parter
J.1.2.6.1. Scurt istoric
760
Clădirea este una recentă, fiind edificată în anul 2006, fiind proiectată pe baza normelor moderne. Nu a fost afectată
de nicio mişcare seismică importantă şi nici de acţiunea factorilor antropici sau naturali.
J.1.2.6.2. Structura de rezistenţă
Structura de rezistenţă a clădirii existente este alcătuită din cadre şi planşee din beton armat. Grinzile din beton armat
au secţiunea de 25x45 cm, respectiv 25x35 cm la mansardă. Stâlpii sunt din beton armat monolit, majoritatea cu secţiune
de tip "L", cu dimensiunile de 50x50-25 cm. Planşeele sunt din beton armat monolit şi au plăci cu grosimea de 20 cm
(însă armătura este dispusă specific unei plăci de 15 cm). Demisolul parţial este realizat din pereţi din beton armat
monolit cu grosimea de 25 cm. Pereţii de compartimentare şi închidere sunt din zidărie eficientă cu grosimea de 25 cm.
J.1.2.6.3. Avarii, degradări
Structura nu prezintă degradări din acţiunea seismică (în intervalul 2005-2017 nu a avut loc niciun seism de intensitate
importantă).
În urma examinării structurilor nu s-au descoperit nici alte degradări ca, de exemplu, degradări produse de încărcările
din vânt sau zăpadă, ori din tasări inegale ale fundaţiilor, diferenţe de temperatură etc. În schimb au fost sesizate diverse
vicii de execuţie din care amintim:
- beton segregat, în unele locuri reparat, în altele nu;
- rosturi în zidărie executate necorespunzător;
- ţesere necorespunzătoare a zidăriei;
- turnarea stâlpilor din beton armat după execuţia pereţilor din zidărie.
J.1.2.6.4. Intervenţii
De la data construirii structurii până la realizarea expertizei nu s-au realizat intervenţii asupra structurii.
J.1.2.6.5. Materiale
Din documentaţia de execuţie si din încercările efectuate a rezultat că structura este realizată din beton de clasă
C16/20. Armătura de rezistenţă este de tip PC52 pentru barele longitudinale si OB37 pentru etrieri si armături de
repartiţie.
J.1.2.6.6. Clădiri învecinate
Nu există alte clădiri în vecinătatea clădirii expertizate.
J.1.2.7. Nivelul de cunoaştere
761
Având în vedere că există la dispoziţie planuri de execuţie originale si că structura a fost construită relativ recent, cu
materiale controlate din punct de vedere al calităţii, s-a considerat un nivel de cunoaştere KL2 - "Cunoaştere normală",
căruia îi corespunde un factor de încredere CF=1,20.
De asemenea, au fost făcute şi încercări la compresiune pe carote din beton, precum şi încercări la tracţiune pentru
armătură, astfel fiind confirmate clasele de calitate ale materialelor specificate în proiect.
Prin sondaj s-au făcut şi decopertări pentru a identifica poziţia şi diametrul armăturii din grinzi şi stâlpi. În urma
sondajului nu s-au descoperit diferenţe faţă de proiectul de execuţie. O parte din sondaje sunt prezentate în continuare.
Figura J.1.3. Verificare armătură din stâlp
Figura J.1.4. Verificare armătură din stâlp
762
Figura J.1.5. Verificare armătură din grindă
763
Figura J.1.6. Verificare armătură din grindă
764
Figura J.1.7. Bară prelevată pentru încercare
765
Figura J.1.8. Bară prelevată pentru încercare
766
Figura J.1.9. Stâlp cu beton segregat, reparat parţial în timpul construcţiei
767
Figura J.1.10. Rosturi în zidărie executate necorespunzător
768
Figura J.1.11. Ţesere necorespunzătoare a zidăriei
769
J.1.2.8. Metodologia de evaluare
Evaluarea structurii s-a făcut în acord cu prevederile codului P 100-3/2018. S-a efectuat o evaluare generală a
structurii de rezistenţă şi evaluări locale ale elementelor structurale.
Evaluarea a urmărit identificarea zonelor cu vulnerabilitate ridicată ale structurii, verificarea criteriilor privind cerinţele
de stabilitate, rezistenţă, rigiditate şi ductilitate.
Gradul de asigurare seismică s-a determinat cu metodologia de nivel 3, printr-o evaluare prin calcul care ia în
considerare în mod explicit comportarea neliniară a elementelor structurale sub acţiunea cutremurelor severe.
J.1.2.9. Gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică Ri
770
Aprecierea calitativă în funcţie de:
a) Condiţii privind configuraţia structurii: 50 pct.
- Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt continue până la fundaţii)
- Structura este redundantă
- Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare caracteristici similare de rezistenţă şi
rigiditate
- Structura are la toate nivelurile de deasupra cotei teoretice de încastrare dimensiuni similare în plan
- Clădirea are o distribuţie uniformă a maselor pe verticală, la toate nivelurile situate deasupra cotei teoretice de
încastrare (diferenţele între masele de nivel sunt mai mici de 30 %)
- Structura este regulată în plan, efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
- Structura are o infrastructură adecvată şi compatibilă cu terenul de fundare
- Calitatea betonului şi oţelului este conformă cu prevederile P100-1
- Dimensiunile elementelor structurale şi armarea acestora permit dezvoltarea unui mecanism de plastificare cu
capacitate optimă de disipare a energiei seismice
b) Condiţii privind interacţiunile structurii: 10 pct.
- Distanţele dintre clădirea evaluată şi clădirile vecine sunt suficient de mari pentru a împiedica degradarea clădirilor ca
urmare a interacţiunii necontrolate
- Interacţiunea pereţilor nestructurali cu structura este controlată, nu cauzează degradări semnificative ale acestora sau
ale elementelor structurale adiacente şi nu alterează natura răspunsului structurii în ansamblu
c) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale: 20 pct.
- Stâlpii au proporţii de elemente lungi (raportul între înălţimea secţiunii transversale şi înălţimea liberă a stâlpului este
mai mare decât 3)
- Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp (calculat utilizând rezistenţa la compresiune a betonului stabilită conform
6.1, (11)) este mai mic decât 0,3
- Înnădirile şi ancorajele armăturilor respectă condiţiile din P 100-1
- Armătura transversală din stâlpi şi grinzi respectă condiţiile de dispunere prevăzute de P100-1 cu excepia etrierilor din
stâlpi care nu sunt dispuşi astfel încât fiecare bară verticală să fie la colţul unui etrier (agrafe);
- Armătura longitudinală din stâlpi şi grinzi respectă condiţiile de dispunere prevăzute de P100-1
d) Condiţii referitoare la planşee 10 pct.
771
- Placa planşeelor are grosimea mai mare decât 100 mm şi este realizată din beton armat monolit sau din predale
prefabricate cu suprabetonare de minim 80 mm grosime
- Armăturile centurilor şi armăturile distribuite în placă respectă condiţiile date în P100-1 şi în reglementările tehnice
conexe
- Prin modul de alcătuire şi armare al planşeelor, forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la elementele
structurii verticale (pereţi, cadre)
- Golurile în planşeu sunt bordate adecvat
Total 90 pct.
Valoarea gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1, este de 90 de puncte.
J.1.2.10. Gradul de afectare structurală R2
Structura nu prezintă degradări din acţiunea seismică (în intervalul 2005-2017 nu a avut loc niciun seism de intensitate
importantă).
În urma examinării structurii nu s-au descoperit nici alte degradări ca, de exemplu, degradări produse de încărcările din
vânt sau zăpadă, ori din tasări inegale ale fundaţiilor, diferenţe de temperatură etc. În schimb, au fost sesizate diverse
vicii de execuţie din care amintim:
- beton segregat, în unele locuri reparat, în altele nu;
- rosturi în zidărie executate necorespunzător;
- ţesere necorespunzătoare a zidăriei;
- turnarea stâlpilor din beton armat după execuţia pereţilor din zidărie.
Ţinând cont de starea structurii, valoarea gradului de afectare structurală R2 este de 85 de puncte.
J.1.2.11. Gradul de asigurare structurală seismică R3
Gradul de asigurare seismică s-a determinat cu metodologia de nivel 3, printr-o evaluare prin calcul care ia în
considerare în mod explicit comportarea neliniară a elementelor structurale sub acţiunea cutremurelor severe.
Deteminarea curbei forţă tăietoare de bază - deplasare la vârf a construcţiei s-a realizat cu ajutorul unui program de
calcul static neliniar. S-au folosit două distribuţii ale forţelor orizontale de inerţie, conform primelor două moduri proprii de
vibraţie.
Conform metodologiei descrise în P 100-1/2013, s-au calculat:
- cerinţa de deplasare la vârf a sistemului echivalent SDOF, d* = 28 mm;
- masa generalizată a sistemului echivalent SDOF,m* = 155,70 t
772
- factorul de participare, l* = 254,08 t
Pentru ambele distribuţii ale forţelor orizontale a rezultat că mecanismul de cedare se formează prin depăşirea
capacităţii de rotire la baza unui stâlp de colţ. Acesta a fost marcat cu roşu în figurile următoare.
Deplasarea corespunzătoare formării mecanismului cinematic pe direcţie transversală este dm* = 21 mm, respectiv dm*
= 19 mm pe direcţie longitudinală. Forţa la curgere pentru cele două ipoteze este Fy* = 1403 kN, respectiv Fy* = 1460 kN,
rezultând astfel forţele normalizate de curgere cy* = 0,29, respectiv cy* = 0,30. Astfel:
Se poate observa că deplasarea ultimă este mai mică decât cerinţa de deplasare, în consecinţă valoarea minimă a
gradului de asigurare seismică R3 este de 68 puncte.
Rotirile capabile ultime sub încărcări ciclice au fost determinate conform SR EN 1998-3:2005.
De asemenea, pentru toate elementele s-a verificat capacitatea la forţă tăietoare la nivelul de solicitare corespunzător
formării mecanismului cinematic. S-a constatat că toate elementele îndeplinesc această verificare, astfel nu există
elemente care pot avea cedări de tip fragil. Capacitatea la forţă tăietoare ciclică a fost determinată conform SR EN 1998-
3:2005.
Figura J.1.12. Curba forţă-deplasare pentru ipoteza corespunzătoare modului 1 (direcţie longitudinală)
773
Figura J.1.13. Curba forţă-deplasare pentru ipoteza corespunzătoare modului 2 (direcţie transversală)
774
Figura J.1.14. Deformata corespunzătoare formării mecanismului cinematic (directie longitudinală)
775
J.1.2.12. Verificări la Starea Limită de Serviciu
Verificarea la Starea Limită de Serviciu are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma unor cutremure
ce pot apărea de mai multe ori în viaţa construcţiei, prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor
instalaţiilor construcţiei. Prin satisfacerea acestei condiţii se limitează implicit şi costurile şi durata reparaţiilor necesare
pentru aducerea construcţiei în situaţia premergătoare seismului.
Valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel la starea limită de serviciu este de 5‰. După cum se poate observa
din tabelele de mai jos această valoare nu este depăşită.
Tabelul 1: Verificarea deplasărilor relative de nivel (SLS, direcţie longitudinală)
776
1-04 9.10 3.03 Ed-1 23.15 5.61 2.80 0.93‰
1-03 6.07 2.92 Ed-1 17.54 8.14 4.07 1.39‰
1-02 3.15 3.15 Ed-1 9.40 9.40 4.70 1.49‰
1-01 0.00 Ed-1 0.00
Punct Z (m) hs (m) Comb. dx (mm) dre,x (mm) dr,xSLS (mm) Drift x
Tabelul 2: Verificarea deplasărilor relative de nivel (SLS, direcţie transversală)
1-04 9.10 3.03 Ed-3 37.05 8.81 4.41 1.45%O
1-03 6.07 2.92 Ed-3 28.24 12.82 6.41 2.20%O
1-02 3.15 3.15 Ed-3 15.42 15.42 7.71 2.45%O
1-01 0.00 Ed-3 0.00
Punct Z (m) hs (m) Comb. dy (mm) dre,y (mm) dr,ySLS (mm) Drift y
unde:
hs înălţimea de nivel;
deplasările obţinute din calcul elastic, pe direcţiile axelor x şi y,
dx, dy
în combinaţia seismică de proiectare;
deplasările relative de nivel pe direcţiile axelor x şi y, în
dre,x, dre,y
combinaţia seismică de proiectare;
dr,xSLS, dr,xSLS
deplasările relative de nivel sub acţiunea seismică asociată SLS;
drift unghiular, sub acţiunea seismică asociată SLS
Drift x (y)
777
J.1.2.13. Sinteza evaluării
Construcţia ce face obiectul expertizei a fost evaluată în conformitate cu metodologia de nivel 3, în scopul
fundamentării deciziei de încadrare într-o clasă de risc seismic.
În urma evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică (R 1), acesta a fost apreciat ca
având o valoare globală de 90 puncte. Clasa de risc seismic asociată indicatorului Ri este RsIV.
În urma evaluării calitative a gradului de afectare structurală (R2), acesta a fost apreciat ca având o valoare globală de
85 puncte. Clasa de risc seismic asociată indicatorului R2 este RsIII. Cu toate că structura este realizată recent şi nu a
fost supusă niciunei mişcări seismice semnificative, erorile de execuţie prezentate în cadrul expertizei duc la justificarea
deciziei de asociere a gradului de afectare strucuturală cu clasa de risc seismic RsIII.
În urma evaluării cantitative aferentă metodologiei de nivel 3, au rezultat valorile gradului de asigurare seismică pentru
cele două direcţii principale ortogonale. Astfel, pentru direcţia transversală a clădirii, indicatorul R3 are valoarea de 75
puncte, respectiv 68 puncte pentru direcţia longitudinală, valori inferioare cerinţei de deplasare pentru care s-a efectuat
evaluarea.
Astfel, clasa de risc seismic asociata indicatorilor R3 este RsIII, iar acest rezultat, coroborat cu cel apreciat la evaluarea
calitatitivă a R2, duc la justificarea deciziei de încadrare finală a construcţiei în clasa de risc seismic RsIII.
J.1.2.14. Propuneri de intervenţie
Nu sunt necesare lucrări de intervenţie structurale aferente lucrărilor de modificare şi extindere propuse. În urma
modificărilor şi extinderii, clasa de risc seismic se menţine RsIII.
J.1.3. Concluzii
Pe baza rezultatelor evaluării calitative şi prin calcul, structura de rezistenţă se încadrează în clasa de risc seismic
RsIII. Clasa de risc seismic RsIII cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări
structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante.
J.1.4. Anexe
J.1.4.1. Anexa A: Releveu Foto
Figura J.1.15. Faţadă stradă
778
Figura J.1.16. Parter
Figura J.1.17. Etaj 1
779
Figura J.1.18. Mansardă
780
Notă:
Imaginile au caracter exemplificativ.
J.1.4.2. Anexa B: Rapoarte de încercări

Notă:
Se vor include copii ale rapoartelor de încercări.
J.1.4.3. Anexa C: Note de calcul

Notă:
Se vor include notele de calcul.
J.2. Structură metalică

Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii (Staţie electrică cod ST03), situată înncinta S.C. . . . . . . . . . .
S.A., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . , mun. Buzău, jud. Buzău
Denumirea lucrarii: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii

Staţie electrică cod ST03
Obiect: Staţie electrică cod ST03
Adresa: Str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . . , mun. Buzau, jud. Buzau
Expert: Ing. Ion Popescu
Nr. expertiză: 666/29.02.2017
Data expertizei: Februarie 2017
781
Certificat de atestare: D 09448/01.09.2014
Cerintele: A2
Elaboratori: ing. Io ana lonescu

782
783
784
Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Staţie electrică (cod ST03) situată în incinta S.C. . . . . . . . .
. . S.A, amplasată în mun. Buzău, str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., jud. Buzău.
Clădirea expertizată va fi supusă unor intervenţii de retehnologizare şi reabilitare pentru a corespunde cerinţelor
tehnologice actuale. Se vor înlocui echipamentele tehnologice aflate pe planşeele clădirii cu echipamente similare, fară a
se aduce modificări ale valorilor încărcărilor tehnologice transmise structurii. De asemenea se vor înlocui elementele
arhitecturale (nestructurale) degradate şi se vor realiza lucrări de reabilitare a instalaţiilor aferente clădirii.
Conform Contractului întocmit între Proiectant şi Beneficiar, scopul expertizei este de a evalua, din punct de vedere al
asigurării condiţiilor de rezistenţă şi stabilitate la acţiuni tehnologice, de exploatare, climaterice şi seismice, clădirea
existentă cu funcţiunea de staţie electrică si, după caz, formularea măsurilor de intervenţie pentru reducerea
vulnerabilităţii acesteia la acţiuni seismice şi de exploatare.
Expertizele tehnice la acţiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea susceptibilităţii avarierii la acţiuni seismice
severe, a necesităţii lucrărilor de intervenţie si pentru stabilirea tipului si anvergurii acestora.
Expertiza a fost întocmită ţinând cont de următoarele reglementări legale:
• H.G. R. nr. 644/1990 privind reducerea riscului de avariere a construcţiilor care prevede obligativitatea proprietarilor
de a solicita analizarea stării tuturor construcţiilor din patrimoniu.
• Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii (cu modificările ulterioare conform legislaţiei în vigoare)
• Ordonanţa nr. 67/1997 pentru modificarea şi completarea ordonanţei nr.20/1994 privind punerea în siguranţă a
fondului construit existent, art. 2, alin. 1
• Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (cu modificările ulterioare conform legislaţiei in
vigoare);
• Hotărârea Guvernului nr. 272/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul de stat al calităţii în construcţii.
Expertiza are la bază prevederile din următoarea legislaţie tehnică:
• P100-1/2013 - "Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri";
• P100-3/20xx - "Cod de proiectare seismică - Partea a IlI-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente";
• CR0-2012- "Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor";
785
• CR-1-1-3/2012 - "Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor";
• CR-1-1-4/2012 - "Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor";
• SR EN 1998-3:2005 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea şi
consolidarea construcţiilor
• SR EN 1998-3:2005/NA:2010 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea
şi consolidarea construcţiilor. Anexa naţională
• SR EN 1993-1-1:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri
• SR EN 1993-1-1/NA:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri; Anexa Naţională
• SR EN 1993-1-8:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea Îmbinărilor
• SR EN 1993-1-8/AC:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea Îmbinărilor
• SR EN 1993-1-8/NB:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea Îmbinărilor; Anexa
Naţională
Colectivul de elaborare a expertizei s-a deplasat la amplasament în vederea inspecţiei vizuale a structurii de
rezistenţă.
Beneficiarul expertizei a pus la dispoziţie Cartea Tehnică a Construcţiei cuprinzând proiectul integral la nivel de detalii
de execuţie, rapoartele privind calitatea execuţie acesteia şi Rapoartele privind Urmărirea Comportării în timp a
Construcţiei din ultimii 10 ani.
Pentru verificarea calităţii materialelor structurale puse în operă (oţel, organe de asamblare, beton) au fost prelevate
probe de un Laborator Autorizat, care a furnizat informaţiile necesare.
Expertiza tehnică a fost întocmită pe baza informaţiilor obţinute din proiectul de execuţie a clădirii pus la dispozişie de
Beneficiar, completate cu datele obţinute de la faţa locului în urma vizitelor la amplasament.
Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor elementelor structurale au fost obţinute în urma testelor şi încercărilor
asupra eşantioanelor (epruvetelor) prelevate din elementele structurale, teste realizate de către Laboratorul de Analiză şi
Încercări în Construcţii autorizat ISC cu nr. . . . . . . . . . ., aparţinând S.C. . . . . . . . . . ., şi sunt prezentate în anexa 2.
786
Clădirea analizată este amplasată în zona industrială a mun. Buzău, în incinta S.C. . . . . . . . . . ., şi este parte dintr-o
instalaţie de producere a energiei electrice şi termice, din reţeaua naţională de furnizare a energiei electrice.
Conform Codului de proiectare seismică P100-1/2013, din punct de vedere seismic, amplasamentul se află în zona
seismică având acceleraţia terenului pentru proiectare ag = 0.35 g, (pentru cutremure având intervalul mediu de recurentă
IMR = 225 ani) perioada de colţ a spectrului de răspuns T c = 1.6 sec. Conform codului amintit, construcţia se încadrează
în clasa II de importanţă.
Conform CR 1-1-4/2012 - Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor- construcţia se află în
zona cu presiunea de referinţă a vântului (mediată pe 10minute, având intervalul mediu de recurenţă de 50 de ani) de
qref=0,7 kN/m2 şi viteza vântului mediată pe 10 minute la 10 m înălţime de Uref=25.5m/s.
Conform CR-1-1-3 -2012 - Cod de Proiectare. Evaluarea acţiuni zăpezii asupra construcţiilor clădirea se află în zona cu
valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă la sol (având intervalul mediu de recurenţă de 50 de ani) de s 0,k = 2.0
kN/m2.
Conform STAS 6054-77 - Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ. Zonarea teritoriului Republicii Socialiste
România, clădirea se află într-o zonă pentru care adâncimea maximă de îngheţ este de 70...80 cm.
Pentru detereminarea naturii terenului de fundare din amplasamentul clădirii, în imediata apropiere a construcţiei s-a
realizat un studiu geotehnic. Acesta a fost întocmit de către S.C. . . . . . . . . . . şi verificat la exigenta Af de verificatorul
atestat MDRAP, ing. . . . . . . . . . .(atestat Nr. . . . . . . . . . .).
În urma efectuării forajului geotehnic şi a interpretării rezultatelor analizelor de laborator, s-a stabilit următoarea
succesiune litologică a depozitelor existente:
• 0,00 - 0,20 m = sol vegetal;
• 0,20 - 0,60 m = orizont de tranziţie;
• 0,60 - 1,80 m = depozit loessoid constituit din praf nisipos argilos de culoare galben-brună, vine calcaroase,
plasticitate medie, vârtos, compresibilitate mare (Eoed = 5000 kPa, ep=6,0%), sensibil la umezire (im3 = 3,7 %);
787
• 1,80 - 3,70 m = depozit loessoid, constituit din praf argilos de culoare galben- brună, vine calcaroase, plasticitate
mare, vârtos;
• 3,70 - 6,00 m = nisip argilos de culoare galben-brună, vine calcaroase, plasticitate medie, vârtos.
Nivelul freatic al apei subterane nu a fost întâlnită în foraj până la adâncimea de 6.00m.
Clădirea analizată are regimul de înălţime P+1E şi are structura de rezistenţă metalică, alcătuită din cadre longitudinale
şi transversale.
Forma în plan este regulată, având o singură deschidere interax de 12,00m, 4 travee (3 travee de 5.00m şi o travee de
3.00m) şi două niveluri cu înălţimea de 3.50m.
Planşeele sunt realizate dintr-un platelaj metalic, rigidizat, peste care a fost turnată o placă din beton armat cu
grosimea de 15 cm. Pardoseala primului nivel a fost realizată prin finisarea suprafeţei de beton armat, prin "sclivisire" şi
amprentare antiderapantă. Suprafaţa fiecarui planşeu este de aproximativ 220m2.
Închiderile perimetrale sunt realizate din tabla ondulată, fixată de structura lege de rezistenţa a clădirii prin intermediul
unor rigle orizontale.
Pe planşeul din beton armat de peste etaj a fost realizată o termoizolaţie din beton celular autoclavizat, peste care s-a
realizat o hidroizolaţie din membrană bitumunoasă.
Pe planşeul de peste parter sunt montate echipamente tehnologice. Greutatea estimată a acestor echipamente este de
aproximativ 80 de tone. Echipamentele ocupă aproximativ 50% din suprafaţa planşeului, restul reprezentând spaţii de
circulaţie a personalului şi spaţii pentru mentenanţa echipamentelor. La nivelul grinzilor de peste etaj sunt dispuse grinzi
monorail şi echipamente de ridicat pentru întreţinerea şi reparaţia echipamentelor de pe planşeul de la cota +3.50m.
Pe planşeul de peste etaj sunt montate echipamente tehnologice având o greutate totală de aproximativ 130 de tone.
Echipamentele reazemă pe planşeu în dreptul elementelor structurale (grinzi longitudinale şi transversale) şi ocupă
aproximativ 90% din suprafaţa planşeului.
Accesul la cele două niveluri se realizează direct de pe planşeele clădirilor invecinate, prin intermediul pasarelelor de
circulatie, pasarele care sunt rezemate pe la nivelul planşeelor clădirii prin dispozitive care permit deplasarea relativă a
clădirilor legate de aceste pasarele (făra să împiedice în vreun fel deplasările laterale sau să inducă solicitări laterale în
clădiri).
Perimetral clădirea este prevăzută cu trotuare cu lăţimea de 80 cm, cu pantă de scurgerea apelor meteorice către
exterior.
788
Structura a fost proiectată în anul 1970, proiectul fiind întocmit de . . . . . . . . . .
Execuţia clădirii a început în anul 1970 şi a fost finalizată la începutul anului 1971.
Colectivul de expertiză a avut la dispoziţie un extras din proiectul tehnic, ce cuprinde planuri de montaj şi un memoriu
tehnic cu descrierea soluţiei structurale adoptate. Nu se cunosc date referitoare la eventualele modificări ale proiectului
aparute în timpul executiei şi montajului.
De-a lungul vremii, clădirea a fost supusă atât încărcărilor tehnologice, gravitaţionale, a încărcărilor date de acţiunile
climatice (acţiunea vântului asupra clădirii, greutatea zăpezii pe acoperişul terasă) cât şi a solicitărilor date de seismele
care au avut loc de la darea în exploatare a clădirii: 4 martie 1977 (cutremur de magnitudine 7,2 Mw, cel mai distructiv
cutremur din România din ultimii 50 de ani), 30 august 1986 (magnitudine 7,1 Mw), 30-31 mai 1990 (magnitudine 6,1-7,0
Mw), 22 noiembrie 2014 (magnitudine 5,7 Mw).
Din datele culese de la beneficiar şi de la angajati ai platformei industriale care se ocupă de întreţinerea clădirii, s-a
aflat că, pe durata de viaţă a construcţiei, de la finalizarea execuţiei pâna în prezent, nu au fost realizate lucrări de
reparaţii, reabilitări sau consolidări ale clădirii sau a elementelor acesteia. Singurele intervenţii asupra structurii, depistate
de colectivul de expertiză, au fost cele de realizare a continuităţii cu sudură a unor elemente de contravântuire verticală.
Nu se cunoaste cu certitudine perioada în care aceste lucrări au fost efectuate şi nici cauzele care au condus la
necesitatea acestor intervenţii.
Conform proiectului de execuţie, structura de rezistenţă a clădirii a fost realizată din oţel OL37 (oţel având
caracteristicile fizico-mecanice similare oţelului S235). Fundaţia a fost realiztă din beton marca B250 (echivalentul clasei
C16/20), armat cu bare independente din oţel beton OB37.
Stâlpii clădirii sunt încastraţi în fundaţii, baza stâlpilor fiind prevazută cu placă de bază rigidizată, iar prinderea stâlpilor
în fundaţii se realizează cu câte 4 şuruburi de ancoraj M42, grupa de caracteristici mecanice 4.6. Stâlpii primului nivel din
axele 1, 2 şi 3 sunt realizaţi din table sudate, cu sectiunea 406 x 15 + 2 x 22 x 300 mm. La cel de-al doilea nivel stalpii
sunt realizati tot din table sudate, cu secţiunea 406 x 15 + 2 x 22 x 300 mm. În axul D stâlpii aflaţi la intersecţia axelor A1
şi D1 sunt realizaţi din ţeavă rectangulară 120 x 120 x 5 iar cei din axele B şi C sunt realizaţi din profile laminate INP-240.
Grinzile cadrelor transversale de peste parter sunt realizate din table sudate cu secţiunea 410 x 12 + 2 x 20 x 200.
Grinzile cadrelor transversale de peste ultimul nivel sunt realizate tot din table sudate cu secţiunea 450 x 12 + 2 x 25 x
789
250. Grinzile cadrelor longitudinale din axele A si D sunt din profile laminate INP-240. Grinzile secundare sunt dispuse
paralel cu axele A şi D şi sunt realizate din profile laminate INP-240.
Structura este contravântuită în planul cadrelor transversale din axele A si D, între axele 1-2 respectiv 3-4,
contravântuirile transversale fiind realizate din profile laminate L80 x 80 x 8 respectiv L60 x 60 x 6 - vezi Figura J.2.3.
Figura J.2.1. Plan cota ±0.00: distante interax şi poziţionarea elementelor verticale
Figura J.2.2. Plan de nivel curent
790
Figura J.2.3. Cadrul din axul A (A1) similar cu cadrul din axul D (D1)
791
Figura J.2.4. Cadrul din axul B similar cu cadrul din axul C
792
Figura J.2.5. Cadrul transversal axul 2 (similar cu cadrul din axele 3 si 4)
793
Îmbinările dintre elementele principale sunt realizate cu sudură în relief, excepţie făcând îmbinările la noduri a
contravântuirilor verticale, îmbinări care sunt realizate cu câte 2 şuruburi normale, M16, grupa de caracteristici mecanice
4.6.
Sistemul de fundare este de tip radier general, cu grosime de 50 cm şi dimensiuni în plan de 14.00 x 20.00 m, dispus
pe un strat de balast compactat cu grosime de 60 cm.
Din punct de vedere geomorfologic, amplasamentul construcţiei este localizat în zona plană, aparţinând Câmpiei
Buzăului. Perimetrul nu este afectat de procese erozionale sau de alunecări de teren.
Geologic, arealul clădirii este situat pe depozite de vârstă Pleistocen superior, constituite din aluviuni şi depozite
loessoide.
Forajul executat a semnalat prezenţa depozitelor loessoide constituite din prafuri nisipoase argiloase sensibile la
umezire care stau pe prafuri nisipoase.
794
Cu ocazia vizitei la amplasament au fost depistate degradari locale ale elementelor structurale şi nestructurale produse
în principal de coroziunea elementelor, care a afectat toate elementele metalice, atât cele structurale cât şi cele
nestructurale. Cele mai afectate zone sunt cele situate la baza stâlpilor şi în zona planşeelor din beton armat, acolo unde
au fost observate aglomerări de praf şi unde a pătruns cu uşurinţă umezeala.
În zonele de la baza stâlpilor plăcile de bază ale aparatului de reazem sunt puternic corodate, fiind observate exfolieri
ale materialului - vezi anexa 1: releveu foto.
S-a observat că, la nivelul etajului, contravântuirile verticale din axul A situate între axele 1şi 2 respectiv 3 şi 4 sunt
puternic deformate (vezi fotografiile din anexa 1: releveu foto). De asemnea, una dintre barele contravântuirii verticale
situată între axele 3 şi 4 a fost ruptă în zona de îmbinare cu şuruburi, fiind ulterior reparată (fiindu-i refacută continuitatea
prin sudură). Din discuţiile avute cu personalul care asigură întretinerea clădirii, nu s-a putut stabili cu exactitate data
apariţiei acestor degradări însă este foarte probabil ca aceste degradări să fi aparut în urma seismului din 4 martie 1977.
S-a observat de asemenea că prinderea la nod a unei contravântuiri verticale, cea dintre axele 1 şi 2, a cedat, în
îmbinare lipsind şuruburile de prindere a profilului cornier de guseul din nodul grindă-stâlp. Din discuţiile avute cu
personalul care asigură întreţinerea clădirii, şuruburile lipsesc de mai mulţi ani, însă nu s-a putut stabili perioada de timp
în care a aparut acest defect. În urma unei examinări atente a formei găurilor din guseul de prindere abarei la noduri şi în
profilul cornier s-a observat o uşoară ovalizare a acestora pe direcţia efortului din bara de contravântuire, fapt ce conduce
la ipoteza foarte probabilă ca aceste şuruburi să fi cedat în urma unei solicitări peste limita capabilă a îmbinării. Însă,
având în vedere faptul că pe planşeele clădirii sunt şi echipamente care produc vibraţii, nu se exclude faptul ca, în
această îmbinare, ansamblurile şuruburi-piuliţe să fi fost înlocuite în urma unei cedări, însă să nu fi fost strânse
corespunător, iar vibraţiile să fi cauzat desfacerea în timp a piuliţelor.
Figura J.2.6. Cadrul transversal din axul A: elemente degradate
795
Nu au fost constatate intervenţii asupra structurii de rezistenţă a clădirii în afara celor menţionate anterior.
În conformitate cu prevederile Codului P100-3, cap. 4.2, în funcţie de numărul de elemente verificate pentru detalii se
definesc trei niveluri de inspecţie:
• inspecţie limitată;
• inspecţie extinsă;
• inspecţie cuprinzătoare.
Conform paragrafului (6) al cap. 4.2 din P100-3, nivelul de inspecţie se defineşte în funcţie de procentul de elemente
verificate, pentru detalii, pentru fiecare tip de element structural, p, dupa cum urmează:
• (a) Inspecţie limitată: p=10%;
• (b) Inspecţie extinsă: p=20%;
• (c) Inspecţie cuprinzătoare: p=40%.
796
Pentru construcţia expertizată s-a decis realizarea unei inspecţii cuprinzătoare. Colectivul de elaborare a expertizei s-a
deplasat la amplasament pentru măsurători de ansamblu a elementelor clădirii, măsuratori pentru determinarea
dimensiunilor elementelor structurale, observaţii privind existenţa şi starea tehnică a elementelor structurale şi
nestructurale, traseul şi valoarea încărcărilor.
Un procent de peste 70% din elemente au fost analizate vizual în detaliu, celelalte elemente fiind analizate parţial,
accesul la anumite zone fiind greu de realizat (este vorba de grinzile perimetrale unde, datorită existenţei panourilor de
închidere a clădirii foarte aproape de elementele structurale şi a planşeului (platelaj metalic cu placă din beton armat
turnat peste acesta), unele feţe ale elementelor structurale nu au putut fi vizualizate şi inspectate. De asemenea s-au
realizat măsurători ale dimensiunilor secţiunilor elementelor structurale şi dimensiuni de gabarit ale clădirii.
Conform paragrafului (9) din cap. 4.2 din P100-3, nivelul de încercări se defineşte în funcţie de numărul de probe de
materiale încercate la fiecare 500 m2 de suprafaţă desfăşurată de planşeu, pentru fiecare tip de element structural:
• Încercări limitate: n=1;
• Încercări extinse: n=2;
• Încercări cuprinzătoare: n=3.
Pentru determinarea proprietatilor fizico-mecanice ale materialelor elementelor structurale s-au realizat încercări semi-
distructive pe eşantioane prelevate din elementele structurale. Au fost prelevate probe de material din următoarele
elemente structurale: stâlpi, grinzi principale, grinzi secundare, contravântuiri verticale. Zonele de prelevare a probelor de
materiale sunt aratate în Figura J.2.7.
Figura J.2.7. Zonele de prelevare a probelor de materiale pentru determinarea încercărilor distructive si nedistructive
797
Din stâlpi au fost prelevate 3 probe (T-1, T-2, T-3), probele T-1 si T-2 au fost extrase din tălpile secţiunilor iar proba T-3
din inima secţiunii.
Pentru determinarea caracteristicilor mecanice a materialului din grinzi au fost prelevate 5 probe (T-4...T-8), atât din
grinzile de la nivelul +3,50 cât şi din grinzile de la ultimul nivel. Probele au fost prelevate din tălpile secţiunii grinzilor.
Din elementele contravântuirilor au fost extrase 3 eşantioane (T9...T11), atât din elementele contravântuirilor de la
primul nivel, cât şi din elementele contravântuirilor situate la cel de-al doilea nivel. De asemenea au fost prelevate probe
de material din guseele de prindere a barelor de contravântuire la noduri.
Conform celor prezentate mai sus, nivelul de încercări pe materiale poate fi considerat cuprinzător.
798
Au fost realizate încercări de tracţiune pentru determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale oţelului, încercări de
încovoiere prin şoc (rezilienţa). Rapoartele de încercare sunt prezentate în Anexa J.2.1.2.
În urma încercărilor de tracţiune a rezultat o rezistenţa medie la rupere de cuprinsă între 366 N/mm 2
(354,5/387,8/356,8) şi 442 N/mm2 (479,9/447,3/400,5), o limita de curgere cuprinsă între 225 N/mm2 (222,0/219,8/233,5)
şi 335 N/mm2 (344,9/365,6/293,7).
Conform prevederilor codului P100-3, pentru evaluarea cantitativă, în cazul elementelor cu cedare ductilă, valorile de
proiectare ale rezistenţelor se obţin prin împărţirea valorilor medii ale rezistenţelor determinate prin încercări la factorii de
încredere.
Conform rezultatelor încercărilor materialul poate fi cosiderat ca fiind oţel S235, având limita de curgere minim
garantată de 235 N/mm2 şi o rezistenţă la rupere de 360 N/mm2, caracteristici similare unui oţel OL37 care era produs în
perioada execuţiei cladirii. Având în vedere faptul că la vremea respectivă oţelul OL37 era cea mai slabă clasă de oţel
care se fabrica, s-a luat decizia de folosire pentru verificările de rezistenţă şi stabilitate a caracteristicilor fizico-mecanice
corespunzătoare oţelului S235.
În urma încercărilor de încovoiere prin şoc (rezilienţă) la o temperatură de 23 °C, s-a obţinut o energie la rupere
cuprinsă între 18,3J (18/22/15) şi 129J (155/162/70). Conform acestor rezultate se poate concluziona că materialul nu
poate fi încadrat în nicio clasă de calitate în ceea ce priveşte rezilienţa minim garantată (o cauză probabilă a dispersiei
valorilor obţinute în urma încercărilor poate fi explicată prin îmbătrânirea oţelului sau supunerea elementelor la acţiuni
ciclice şi apariţia fenomenului de oboseală, sau poate fi pusă pe seama unei fabricaţii neconforme a tablelor de la vremea
respectivă).
Clădirea analizată nu se află în vecinătatea altor clădiri.
În continuare este reprodus tabelul 4.1 din codul P100-3, tabel în care se detaliază, în funcţie de nivelul de cunoaştere,
cerintele privind informaţiile necesare pentru geometria clădirii, alcătuirea de detaliu şi proprietăţile mecanice ale
materialelor. În tabel sunt marcate informatiile deţinute de colectivul de elaborare a expertizei.
Nivelul
Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu Proprietăţile mecanice ale materialelor
cunoaşterii
799
KL1 (1) din proiectul de ansamblu (a) din documentaţia tehnică de proiectare (a) din documentaţia tehnică de proiectare
original şi verificarea vizuală originală originală
prin sondaj în teren sau sau
sau (b) Pe baza proiectării simulate în acord cu (b) valori stabilite pe baza standardelor
(2) dintr-un releveu complet practica la data realizării construcţiei şi pe valabile sau practicilor de construcţie din
al clădirii baza unei inspecţii limitate pe teren perioada realizării construcţiei şi din încercări
limitate în teren
KL2 (a) din documentaţia tehnică de proiectare (a) din documentaţia tehnică de proiectare
originală, din rapoartele originale privind originală şi rapoartele originale privind
calitatea lucrărilor de construire şi dintr-o calitatea lucrărilor de construire
inspecţie limitată pe teren sau
sau (b) din specificaţiile de proiectare originale şi
(b) dintr-o inspecţie extinsă pe teren din încercări limitate în teren
sau
(c) din încercări extinse în teren
KL3 (a) din documentaţia tehnică de proiectare (a) din documentaţia tehnică de proiectare
originală, din rapoartele originale privind originală, din rapoartele originale privind
calitatea lucrărilor de construire şi dintr-o calitatea lucrărilor de construire şi din
inspecţie limitată pe teren încercări limitate în teren
sau sau
(b) dintr-o inspecţie cuprinzătoare pe teren (b) din încercări cuprinzătoare în teren
În funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor obţinute s-a putut stabili un Nivel de cunoaştere completă - KL3.
Valorile factorilor de încredere se aleg în funcţie de nivelul de cunoaştere realizat, astfel:
Nivel de cunoaştere CF
KL1 Cunoaştere limitată 1,35
KL2 Cunoaştere normală 1,20
KL3 Cunoaştere completă 1,00
800
În vederea stabilirii caracteristicilor materialelor din structura existentă utilizate la calculul capacităţii elementelor
structurale, în verificarea acestora în raport cu cerinţele, valorile medii obţinute prin teste in-situ şi din alte surse de
informare se împart la valorile factorilor de încredere, CF, date în tabelul 4.1, conform nivelului de cunoaştere. Pentru
nivelul de cunoaştere KL3- CF=1,00.
Pentru determinarea stării de eforturi şi deformaţii şi a nivelului de asigurare seismic s-a ales metoda calitativă şi
metoda de calcul, corespunzătoare Metodologiei de nivel 2, metodologie care, în conformitate cu P100-3, poate fi
aplicată la "toate clădirile la care nu se poate aplica metodologia de nivel 1" (metodologia de nivel 1 se poate aplica la
clădirile aparţinând claselor III şi IV de importanţă la cutremur, dar numai pentru clădirile cu structura metalică amplasată
în zone seismice cu acceleraţia terenului ag = 0,1g conform P100-1).
Au fost realizate verificări la Starea Limită Ultimă (SLU) si Starea Limită de Serviciu (SLS). La Starea Limită Ultimă s-
au facut verificări de rezistenţă şi stabilitate a elementelor structurale, verificări ale capacităţii de rezistenţă a îmbinărilor si
verificari ale deplasărilor laterale de nivel.
La Starea Limită de Serviciu s-au facut verificări ale deplasărilor laterale de nivel.
Pentru metodologia de nivel 2 se verifică lista condiţiilor referitoare la alcătuirea şi conformarea structurilor metalice
conform tabelului C.2. din P100-3, anexa C.
Tabelul C.2: Lista condiţiilor privind alcătuirea seismică pentru structuri din oţel
Criteriul nu
este îndeplinit
Criteriul este
Criteriu
îndeplinit
Neîndeplinire Neîndeplinire
moderată majoră
Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim:
50 puncte
801
• Traseul încărcărilor este continuu 50 30-49 0-29
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături
pentru a avea stabilitate laterală şi suficiente zone potenţial
plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenţei
• Nu există niveluri flexibile
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan
ale sistemului structural de la un nivel la altul
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate elementele
verticale sunt continue până la fundaţie)
• Nu există diferenţe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendinţa de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infra şi suprastructură are capacitatea
portantă de a asigura transmiterea eforturilor la terenul de
fundare
• Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să transmită la
teren forţele verticale şi orizontale şi să asigure stabilitatea
la răsturnare a construcţiei
Punctaj total realizat 30
Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim:

10 puncte
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea 10 5-9 0-4

minimă de rost, conform P 100-1
• Planşeele intermediare (supantele) au o structură de
susţinere şi preluare a foţelor orizontale proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală

• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi flexibil) de
structură
Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim:

30 puncte
802
Structuri tip cadre necontravântuite 30 20-29 0-19
• Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor
structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice, zonele disipative fiind situate la
capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
• zonele potţial plastice (de la capetele grinzilor) au secţiuni
din clasa 1 sau 2 de secţiune.
• ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii
stabilităţii generale în zonele potenţial plastice, valoarea
forţei ce trebuie preluată de respectivele reazeme fiind
conform P 100-1;
• prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate
totală, putând transmite la stâlp întregul moment încovoietor
dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi:
• zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi de la
capătul superior al stâlpului aflat la ultimul etaj au secţiuni
din clasa 1 sau 2 de secţiune;
• panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru
(îmbinarea grindă-stâlp) pot prelua forţa tăietoare
corespunzătore momentelor plastice capabile ale zonelor
disipative ale grinzilor adiacente;
• grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru
(eventual suplimentată cu plăci de dublare) are supleţea
suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât este evitată
pierderea stabilităţii locale;
• în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu
rigidizări de continuitate la nivelul tălpilor (superioară şi
inferioară) grinzilor adiacente care asigură continuitatea
transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta;
• în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate
lateral la nivelul tălpii superioare a grinzilor adiacente;
• zvelteţea stâlpului, în planul în care
grinzile pot forma articulaţii plastice este limitată la valoarea:
803
Punctaj total realizat (20)
Structuri cu cadre contravântuite centric 30 20-29 0- 19

• Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor
structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice astfel încât plastificarea
diagonalelor întinse să se producă înainte de formarea
articulaţiilor plastice sau de pierderea stabilităţii generale /
locale în grinzi şi stâlpi;
• Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât
cadrele, cu sau fără contravântuiri, pot prelua cel puţin 25%
din acţiunea seismică în ipoteza în care contravântuirile
verticale au ieşit din lucru
• Diagonalele dispuse în "X" au zvelteţea λ
1,3λe ≤ λ ≤ 2,0 λe
• Diagonalele dispuse în "V" au zvelteţea
λ ≤ 2,0λ e
• Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a
diagonalelor în "V" cu legături laterale la ambele tălpi
• Zvelteţea stâlpilor în planul contravântuit este
Punctaj total realizat (20)
Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim:
• Placa planşeelor este realizată din beton armat monolit, 10 6-9 0-5
armăturile distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la
încovoiere şi forţa tăietoare pentru forţele seismice aplicate
în planul planşeului; golurile în planşeu sunt bordate cu
armături suficiente, ancorate adecvat
• Forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la
elementele structurii verticale (grinzi principale şi
secundare) prin intermediul conectorilor în cazul planşeelor
din beton sau prin platelajul metalic şi/sau contravântuirile
orizontale în cazul planşeelor metalice;
804
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R1=65 puncte
Criteriul (i) Condiţii privind configuraţia structurii a primit 30 de puncte (din maximul de 50 de puncte) din cauza faptului
că între încărcările de pe cele două planşee există diferenţe, chiar dacă acestea nu sunt mai mari de 50%. De asemenea,
redundanţa structurală atât pe direcţie longitudinală (în planul cadrelor contravântuite) cât şi pe direcţie transversală (în
planul cadrelor necontravântuite) este redusă; în cazul cedarii contravântuirilor cadrele longitudinale nu au capacitate
portantă de preluare a sarcinilor laterale.
Criteriul (ii) Condiţii privind interacţiunile structurii a primit 10 de puncte (din maximul de 10 de puncte): distanţele până
la clădirile învecinate sunt suficient de mari, nu există pereţi despărţitori, pereţii de închidere sunt legaţi flexibil de
structură.
Criteriul (iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale a primit 20 de puncte (din maximul de 30 de puncte)
deoarece în planul cadrului contravântuit nu este respectată zvelteţea limită a diagonalelor conform prevederilor codului
P100-3.
Criteriul (iv) Conditii referitoare la planşeu a primit 5 puncte (din maximul de 10 de puncte); planşeul poate fi considerat
"diafragmă rigida" în plan orizontal dacă acesta este conectat cu grinzile de planşeu; în cazul de faţă nu se cunoaste în
detaliu dacă între elementele structurale metalice şi planşeul din beton armat ar exista elemente de conexiune şi care
este configuraţia acestor elemente de conexiune; prezenţa platelajului metalic poate însă asigura transferul forţelor
seismice la elementele structurale.
Conform prevederilor pct. 8.1.1 din codul P100-3, clasa de risc asociată indicatorului R1 se stabileşte astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R1 < 30;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 30 ≤ R1 < 60;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 60 ≤ R1 < 90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90 ≤ R1 < 100.
Pentru punctajul obţinut R1=65 puncte, clasa de risc seismic asociată indicatorului R1 este III.
Pentru metodologia de nivel 2 se verifică lista condiţiilor referitoare la evaluarea starii de degradare a elementelor
structurale şi nestructurale a structurilor metalice conform tabelului C.3. din P100-3.
805
Tabelul C.3: Starea de degradare a elementelor structurale
Criteriul nu este
îndeplinit
Criteriul este
Criteriu
îndeplinit
Neîndeplinire Neîndeplinire
moderată majoră
Degradări produse de acţiunea cutremurului Punctaj 40
maxim: puncte
• Grinzi: deformaţii în domeniul plastic, voalarea 40 21-39 0-20

pereţilor secţiunii, fisuri şi ruperi parţiale
• Bare disipative (link-uri): deformaţii plastice severe,
fisuri şi ruperi parţiale
• Stâlpi: deformaţii moderate, voalări ale tălpilor,
incursiuni în domeniul plastic (la unii stâlpi)
• Prindere grindă / bare disipative - stâlp: deformaţii
pronunţate, ruperi ale elementelor prinderii cu
diminuarea rezistenţei capabile (fără a fi afectate însă
mijloacele de prindere care transmit forţa tăietoare)
• Nodul de cadru: deformaţii pronunţate, voalare, fisuri şi
ruperi parţiale ale sudurilor
• Prinderi de continuitate ale stâlpilor şi grinzilor:
incursiuni în domeniul plastic fără ruperi ale elementelor
de continuitate sau ale mijloacelor de prindere
• Contravântuiri verticale: flambaj, deformaţii plastice,
cedarea prinderilor
• Baza stâlpilor: deformaţii plastice ale plăcii de bază,
traverselor, deformaţii plastice / ruperea şuruburilor de
prindere în fundaţii
• Diafragme orizontale:
- metalice: deformaţii pronunţate, flambajul unor bare de
contravântuire, ruperea mijloacelor de prindere a barelor
de contravântuirie şi/sau panourilor metalice de structura
de rezistenţă
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planşeelor,
distrugerea prinderii plăcii din beton armat de structură
metalică (smulgerea din conectori / ruperea conectorilor)
806
Degradări produse de încărcările verticale Punctaj 20

maxim: puncte
• Fisuri şi degradări în plăcile planşeelor 20 1 - 19 0 - 10

• Pierderea stabilităţii generale a stâlpilor şi grinzilor
• Pierderea stabilităţii locale a elementelor
componente ale stâlpilor şi grinzilor
Degradări produse de încărcarea cu deformaţii Punctaj 10

(tasarea reazemelor, contracţii, acţiunea temperaturii) maxim: puncte
10 6-9 0-5
Degradări produse de o execuţie defectuoasă Punctaj 10

(dezaxări ale stâlpilor, contravântuirilor, defecte în maxim: puncte
îmbinări sudate, defecte în îmbinări cu şuruburi)
10 6-9 0-5
Degradări produse de factori de mediu: agenţi Punctaj 20

corozivi chimici sau biologici etc., asupra: maxim: puncte
- oţelului (coroziune, exfolieri)
- elementelor îmbinărilor 20 11-19 0 - 10
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R2=68 puncte
Criteriul (i) Degradări produse de acţiunea cutremurului a primit 20 de puncte (din maximul de 40 de puncte) deoarece
s-a observat că unele contravântuiri sunt puternic deformate (flambaj) dintr-o actiune laterală, cel mai probabil acţiunea
seismică, iar unele îmbinări ale contravântuirilor la noduri sunt deteriorate.
807
Criteriul (ii) Degradări produse de încărcările verticale primit 15 de puncte (din maximul de 20 de puncte) deoarece au
fost observate unele deformaţii verticale ale grinzilor de la ultimul nivel, cel mai probabil deformaţii produse de încărcările
tehnologice pe direcţie gravitaţionala.
Criteriul (iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii a primit 20 de puncte (din maximul de 20 de puncte)
deoarece nu au fost observate tasări ale fundaţiilor.
Criteriul (iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă a primit 5 de puncte (din maximul de 10 de puncte)
deoarece au fost observate dezaxări ale stâlpilor faţă de verticală, ale pozitiei contravântuirilor faţa de axa teoretică nod-
nod.
Criteriul (v) Degradări produse de factori de mediu: agenţi corozivi chimici sau biologici etc. a primit 8 de puncte (din
maximul de 20 de puncte) deoarece elementele sunt puternic afectate de coroziune, în unele zone (în special la baza
stâlpilor) aceasta afectând mai mult de 20% din secţiunea elementului.
Pentru punctajul obtinut R2=68 puncte, clasa de risc seismic asociată indicatorului R2 este II.
Conform metodologiei de nivel 2, se verifică capacitatea de rezistenţă a elementelor structurale şi deplasările relative
de nivel, la Starea Limită Ultimă.
Efectele acţiunii seismice au fost evaluate prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.
Factorul de comportare q a fost ales conform tabelului C4 din P100-3. Pentru construcţii proiectate înainte de intrarea
în vigoare a codului de proiectare antiseismică P100/92, cu structura în cadre contravântuite centric cu diagonale în X,
factorul de comportare este q=2,5.
Verificarea rezistenţei elementelor se realizează cu relaţia:
Ed ≤ Rd
unde:
808
• Ed - este valoarea de proiectare a efortului sectional în element;
• Rd - este valoarea efortului capabil al elementului.
Valorile individuale ale indicatorilor R3j sunt prezentaţe în anexa 3.
În urma verificărilor de stabilitate ale contravântuirilor verticale de la partea superioară a clădirii, valoarea indicatorului
R3j a rezultat:
În urma verificărilor de rezistenţă a îmbinărilor contravântuirilor la noduri valoarea indicatorului R 3j a rezultat:
Pentru punctajul obtinut R3 = 21 puncte, clasa de risc seismic asociată indicatorului R3 este I.
J.2.2.12. Verificări la starea limită de serviciu
Pentru verificările la Starea Limită Ultimă, se utilizează valorile acceleraţiei terenului pentru proiectare având intervalul
mediu de recurenţă de 30 de ani (avand 80% probabilitate de depăşire a valorii de vârf a acceleraţiei terenului în 50 de
ani.
809
În conformitate cu prevederile anexei A din codul de proiectare P100-3, la verificarea deplasărilor laterale la SLS
factorul de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă mai redus al acţiunii seismice, v, se alege conform
Tabelului A.1, corespunzător cu intervalul mediu de recurenţă asociat acestei stări limită.
Pentru amplasamentul clădirii (în apropierea municipiului Buzău), factorul de scalare pentru determinarea valorilor de
vârf ale acceleraţiilor seismice orizontale pentru IMR = 30 ani, este v = 0.4.
Verificările la Starea Limită de Serviciu s-au facut în termeni de deplasare, prin limitarea deplasărilor relative de nivel
conform prevederilor P100-1 pentru această stare limită.
Verificarea la depasare se face în baza expresiei:
Valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel este draSLS= 0.01 h = 35 mm (componente nestructurale care prin
natura prinderilor nu reactionează cu structura).
Valoarea factorului de comportare a structurii este q=2.5.
Valoarea deplasării relative de nivel obţinută în urma aplicării metodei de calculul modal cu spectre de răspuns, pentru
structura existentă, având una din îmbinări ale contravântuirii verticale deteriorată (ruptă) este dre = 20,3 mm:
drSLS = 0.4 · 2.5 · 20,3 mm = 20,3 mm < 35 mm
Relaţia de verificare este satisfacută.
J.2.2.13. Sinteza evaluării
Sinteza procesului de evaluare furnizează informaţii care fundamentează decizia de încadrare a construcţiei în clasa
de risc seismic.
Pentru determinarea nivelului de asigurare seismic, evaluarea clădirii s-a realizat dupa Metodologia de nivel 2.
În urma evaluării calitative privind modul de îndeplinire a cerinţelor de conformare generală a structurii, de detaliere a
elementelor structurale şi nestructurale şi a regulilor constructive pentru structuri solicitate la acţiuni seismice, s-a obţinut
un punctaj de R1 = 65 puncte, care încadrează clădirea în clasa de risc seismic III (asociată indicatorului R1).
punctaj de Ri=65 puncte, care încadrează clădirea în clasa de risc seismic III (asociată indicatorului Ri).
810
În urma evaluării calitative privind degradările structurale si nestructurale produse de acţiunea seismică sau alte cauze,
s-a obtinut un punctaj de R2 = 68 puncte, care încadrează clădirea în clasa de risc seismic II (asociată indicatorului R2).
În urma evaluării cantitative, evaluare prin calcul structural, de verificare a cerinţelor fundamentale de rezistenţă si
stabilitate la acţiuni seismice, s-a obtinut un punctaj de R3 = 21 puncte, punctaj care încadrează clădirea în clasa de risc
seismic I (asociată indicatorului R3).
Pe baza celor trei indicatori (R1, R2 si R3), având în vedere vârsta clădirii, intensitatea mişcărilor seismice care au
afectat-o în trecut prin comparaţie cu cerinţele seismice corespunzătoare stării limită ultimă, mecanismul de cedare
probabil al structurii, clădirea, în ansamblul ei, poate fi încadrată în clasa de risc seismic II.
În urma analizei cantitative, a rezultat necesitatea consolidării structurii prin mărirea capacităţii de rezistenţă a
contravântuirilor verticale, atât pentru cele amplasate la primul nivel cât şi pentru cele de la nivelul superior.
Se va realiza mărirea capacităţii de rezistenţă a contravântuirilor se poate face fie prin înlocuirea acestor contravântuiri
cu unele similare ca geometrie însă cu secţiune mai mare, fie prin suplimentarea secţiuni barelor existente. Mărirea
secţiunii barelor existente se poate face prin dublarea profilelor cornier din structură, rezultând secţiuni din două profile
"puţin departate" solidarizate între ele. Modificarea secţiunii elementelor contravântuirilor verticale se va realiza în
conformitate cu prevederile codului PI00-1 capitolul 6. Zvelteţea adimensională a contravîntuirilor va fi 1,3 < λ < 2,0.
De asemnea se vor consolida prinderile grindă transversală - stâlp astfel încat eforturile în îmbinările cu sudură să se
reducă, prevenind astfel producerea unei cedări fragile a prinderii.
Se vor curăţa toate elementele metalice, structurale si nestructurale, prin sablare si se va reface integral protecţia
anticorosivă. După curăţarea elementelor se vor verifica secţiunile elementelor, dacă se constată slăbiri ale secţiunilor
afectate de coroziune prin reducerea dimensiunilor cu mai mult de 5% vor fi anunţaţi elaboratorii expertizei pentru analiza
si elaborarea eventualelor măsuri de consolidare.
J.2.3. Concluzii
În ansamblu structura a avut o comportare satisfăcătoare la încărcări de exploatare, gravitaţionale, la încărcări datorate
acţiunii vântului asupra structurii, la încărcarea dată de zăpada depusă pe ultimul planseu, dar si la încărcări seismice.
Pe baza rezultatelor evaluării calitative si prin calcul structura de rezistenţă clădirea se încadrează în clasa de risc
seismic RsII.
811
Clasa RsII de risc seismic cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări
structurale sau nestructurale majore punând în pericol siguranţa utilizatorilor, dar prăbuşirea totală sau parţială este puţin
probabilă.
Se va interveni în cel mai scurt timp posibil pentru asigurarea condiţiilor de rezistenţa şi stabilitate a elementelor
structurale şi ale clădirii în ansamblu, asa cum se precizează la caitolul Propuneri de intervenţie.
După realizarea intervenţiilor asupra structurii de rezistenţă, clădirea va putea fi încadrată în clasa de risc seismic RsIII,
clasă care cuprinde construcţiile care, sub efectul cutremurului de proiectare, pot prezenta degradări structurale care nu
afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante.
Expert Tehnic atestat MDRAPFE,
(atestat seria D nr. 09448)
ing. Ion Popescu
J.2.4. Anexe
Figura J.2.8. Imagine de ansablu a clădirii expertizată (faţada principală)
812
Figura J.2.9. Faţada secundară a clădirii expertizată
Figura J.2.10. Faţada laterală a clădirii expertizată
813
Figura J.2.11. Contravântuiri verticale deformate la nivelul superior
814
Figura J.2.12. Contravântuiri verticale deformate la nivelul etajului superior
815
Figura J.2.13. Contravântuiri verticale deformate la nivelul etajului
Figura J.2.14. Contravântuiri verticale la nivelul etajului: se poate observa că elementul a cedat în zona slabită a secţiunii
şi a fost reparat
816
Figura J.2.15. Contravântuiri verticale la nivelul etajului: se poate observa că elementul a cedat în zona slabită a secţiunii
şi a fost reparat
Figura J.2.16. Coroziune la nivelul stâlpului, in zona planşeului peste parter
817
Figura J.2.17. Coroziune la nivelul stâlpului, în zona planşeului peste parter
818
Figura J.2.18. Grinzi de planseu afectate de coroziune
Figura J.2.19. Verificarea grosimii reale a elementului structural (talpa stâlpului)
819
Notă:
Imaginile au caracter exemplificativ
820
J.2.4.3. Anexa C: Note de calcul
Notă:
821
J.3. Structură cu pereţi din zidărie simplă nearmată - exemplul 1
Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii locuinţă unifamilială, situată în Mun. Bucureşti, str. Aviator
Căpitănescu nr. 984
Expert Tehnic atestat MDRAPFE: ing. Alexandra Alexandrescu
Denumirea lucrării: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică
Obiect: Locuinţă unifamilială
Adresa: Str. Aviator Căpitănescu nr. 984, Bucureşti
Expert: Ing. Alexandra Alexandrescu
Nr. expertiză: 3
Data expertizei: Ianuarie 2018
Expert tehnic atestat: ing. Alexandra Alexandrescu
Certificat de atestare: U00999/29.02.2008
Cerinţele: A1
822
823
824
Prezenta documentaţie are ca scop evaluarea seismică a clădirii situate pe Str. Aviator Căpitănescu, Nr. 984,
Bucureşti, cu funcţiunea de locuinţă unifamilială.
Beneficiarul a solicitat ca expertiza tehnică să nu conţină recomandări privind tipul şi anvergura lucrărilor de
intervenţie.
Cerinţele seismice: evaluarea este făcută pentru cerinţele fundamentale de referinţă, definite pentru clădiri noi în P
100-1. Valoarea considerată pentru IMR este de 225 ani pentru verificări la Starea Limită Ultimă şi 40 de ani pentru
verificări la Starea Limită de Serviciu.
CR 0-2012 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor;
CR 1-1-3-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor;
CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor;
P 100-1/2013 Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri;
P 100-3/2018 Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente;
SR EN 1998-3:2005/NA:2010/AC:2013 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur. Partea 3:
Evaluarea şi consolidarea construcţiilor;
CR 6 - 2013 Cod de proiectare pentru structuri din zidărie;
STAS 6057-77 - Adâncimi maxime de îngheţ.
S-a analizat documentaţia referitoare la clădirea existentă (releveu, teste pe materiale, studiu geotehnic etc.).
S-au realizat 2 vizite pe amplasament, în decembrie 2017. În cadrul acestor vizite a fost efectuată inspecţia vizuală la
exteriorul şi la interiorul clădirii.
Au fost făcute analize calitative şi prin calcul în scopul încadrării clădirii în clasa de risc seismic.
Pentru întocmirea prezentei documentaţii, s-au analizat:
• Releveu de structură şi de arhitectură pentru clădirea analizată, întocmite de către S.C. EXPERTRELEVEEABC
S.R.L., în decembrie 2017;
825
• Raport tehnic asupra încercărilor de laborator efectuate la imobil, realizat de către S.C. EXPERTTESTEABC S.R.L., în
decembrie 2017;
• Studiu geotehnic privind amplasamentul, întocmit de către S.C. EXPERTGEOABC S.R.L., în noiembrie 2017;
• Informaţiile culese în cadrul inspecţiei vizuale în amplasament, la exteriorul şi la interiorul imobilului;
• Informaţiile prezentate de proprietari referitoare la istoricul clădirii, în cadrul discuţiilor dintre expert şi aceştia.
Amplasamentul se găseşte în intravilanul municipiului Bucureşti. Terenul este orizontal şi fără risc de inundaţii.
Imobilul este situat într-o zonă ce corespunde unei acceleraţii la nivelul terenului de ag = 0,30 g (IMR 225 ani), cu o
perioadă de colţ a spectrului seismic Tc = 1,6 sec.
Din punct de vedere al solicitărilor din vânt, conform CR 1-1-4/2012, amplasamentul corespunde unei presiuni de
referinţă a vântului qb=0.5 kN/m2.
Din punct de vedere al încărcărilor din zăpadă, conform CR 1-1-3/2012, amplasamentul corespunde unei valori
caracteristice a încărcării din zăpadă pe sol sk = 2,0 kN/m2.
Adâncimea maximă de îngheţ, în zona amplasamentului este de 80-90 cm de la suprafaţa terenului, conform STAS
6054-77.
Conform studiului geotehnic, pe amplasament s-a executat un foraj cu adâncimea de 6,00 m (a se vedea forajul F1,
anexat studiului), din care a rezultat următoarea stratificaţie a terenului:
0,00 - 0,40 m - pământ vegetal;
0,40 - 1,40 m - argilă, cafenie, plastic vârtoasă;
1,40 - 2,10 m - argilă prăfoasă, gălbuie - cafenie, plastic vârtoasă;
2,10 - 4,60 m - argilă prăfoasă, gălbuie, plastic vârtoasă;
4,60 - 4,90 m - nisip prăfos, de îndesare medie,
4,90 - 6,00 m - nisip mediu, cu elemente rare de pietriş mic, cu îndesare medie.
Apa subterană nu a fost interceptată în foraj.
826
În amplasament s-a realizat o dezvelire de fundaţie (a se vedea sondajul S1 anexat studiului).
Presiunea convenţională de bază considerată este de 300 kPa, pentru sarcini din gruparea fundamentală.
Clădirea care este evaluată are funcţiunea de locuinţă unifamilială.
Regimul de înălţime al clădirii este P+2E.
Suprafaţa construită a parterului este de cca. 124 m 2, fiind similară cu suprafaţa etajelor. Podul este desfăşurat pe
toată amprenta construcţiei. La nivelul podului, şarpanta este realizată în mai multe ape, urmărind conturul pereţilor
exteriori.
Forma în plan a clădirii este aproape rectangulară, cu dimensiuni de aprox. 8 x 17 m.
Conform releveului, înălţimile de nivel sunt Hniv = 3.60m:
Pe verticală, imobilul nu prezintă retrageri. Ca formă în plan parterul şi etajele sunt similare.
Pe zona ax 1/C, clădirea se învecinează cu o construcţie cu regim de înălţime P+2E+Pod, care a fost realizată,
probabil, tot în perioada interbelică.
Clădirea fost edificată în perioada interbelică.
Suprastructura imobilului este realizată cu pereţi structurali de zidărie din cărămidă simplă nearmată. Pe baza studierii
cotelor din releveul de structură şi în urma investigaţiilor, s-a stabilit grosimea pereţilor de 42 cm.
Figura J.3.1.: Releveul nivelului curent
827
Deasupra uşilor şi ferestrelor sunt dispuşi buiandrugi din beton armat cu înălţime redusă (de cca. 10 cm) sau
buiandrugi din lemn.
Conform sondajelor din raportul tehnic, planşeele au următoarea alcătuire: profile IPN dispuse la pas de cca. 50-60 cm,
între care sunt bolţişoare din cărămidă.
Peste bolţişoare există o umplutură de moloz cu o grosime medie de 8 cm peste care este realizată pardoseala (cu
grinzişoare din lemn şi podină).
Pereţii nu au prevăzute centuri care să facă legătura cu planşeele.
Structura de rezistenţă a podului este realizată dintr-o şarpantă de lemn, iar învelitoarea este din ţiglă ceramică solzi.
Conform dezvelirii de fundaţie, sistemul de fundare este realizat din fundaţii continue sub pereţii de zidărie, realizate
din beton simplu de ciment cu agregate naturale de râu, turnate direct în teren. Lăţimea fundaţiei este egală cu lăţimea
zidăriei din elevaţie.
828
Cota de fundare este la cca. 70 cm de la nivelul actual al trotuarului.
În cei 80 de ani de existenţă, clădirea a fost solicitată de o serie de seisme de origine vrânceană (cele din 1940, 1977
şi 1986 având cele mai mari magnitudini). Nu se cunosc informaţii despre eventualele avarii produse de cutremurele la
care a fost supusă clădirea. Cu excepţia fisurilor constatate pe exteriorul imobilului, la interior majoritatea spaţiilor sunt
zugrăvite şi nu sunt vizibile avarii la nivel de finisaj.
Din informaţiile prezentate de proprietari, clădirea nu a suferit intervenţii la structură.
Imobilul a suportat o serie de intervenţii de modernizare (ce au constat în refacerea tencuielilor şi zugrăvelii) fără a
avea însă vreo influenţă semnificativă asupra structurii de rezistenţă.
J.3.2.6.5. Starea tehnică a elementelor de construcţie
La data evaluării, starea tehnica a elementelor de construcţie este următoarea:
Fundaţii
Singura informaţie referitoare la alcătuirea acestora este sondajul S1, din studiul geotehnic anexat. Conform acesteia,
reiese că fundaţiile sunt continue sub pereţii de zidărie, din beton simplu, iar cota de fundare s-a identificat la cca. 70 cm
faţă de nivelul trotuarului existent. S-a constatat că betonul din fundaţie, de clasă inferioară, se prezintă în stare normală
pentru vârsta construcţiei.
Pereţi structurali
La exteriorul clădirii, pe faţada principală, pereţii structurali de zidărie prezintă fisuri pronunţate şi expulzări locale ale
tencuielii. S-au observat fisuri verticale în buiandrugi şi parapete, în dreptul golurilor de ferestre şi de uşi. Acestea au
drept cauză probabilă un efect combinat, al comportării terenului de fundare la variaţii de umiditate şi al solicitărilor
seismelor majore suportate de clădire.
La nivelul podului, la colţurile de pereţi s-au constatat fisuri înclinate pronunţate, cauzate cel mai probabil de
împingerile date de şarpanta din lemn.
La interior, la nivelul etajului, majoritatea pereţilor structurali de zidărie sunt acoperiţi de finisaje si eventualele fisuri nu
au putut fi observate.
Planşee
829
La intradosul planşeului peste parter s-au constatat fisuri numeroase, paralele cu grinzile metalice, însoţite de fisuri
transversale, la intersecţia cu pereţii de zidărie (cauza probabilă este lipsa centurilor). Conform raportului tehnic de
încercări, sondajele realizate la nivelul planşeelor nu au semnalat degradări semnificative ale elementelor din oţel.
Pereţi nestructurali
Nu s-au constatat avarii semnificative în pereţii despărţitori nestructurali.
Coşuri de fum
Sunt realizate din cărămidă, iar starea lor una bună (nu au fost identificate degradări).
Anvelopă
Pereţii structurali exteriori prezintă o serie de degradări la nivelul finisajelor, reprezentate prin fisuri şi expulzări de
tencuială.
Tâmplăria clădirii este veche realizată cu tocuri din lemn pe care se poate observa un grad de uzură corespunzător
vechimii acestora.
S-au constatat degradări la unele elemente de rezistenţă ale şarpantei (datorate infiltraţiilor), dar starea fizică în care
se găseşte şarpanta în ansamblu este una relativ bună.
Materialele au fost evidenţiate în raportul de încercări. Din zidăria de la parter, s-au extras 3 carote, care au fost
prelevate, preparate şi încercate, iar mortarul analizat fizico-chimic.
S-au obţinut rezistenţe efective cuprinse între 4,7 - 7,8 N/mm2, cu o medie de 6,2 N/mm2. Mortarul prelevat de la
parter, a fost analizat fizico-chimic, conform raportului de încercări nr........., rezultând că liantul este var + argilă, iar
agregatul este nisip cuarţos de râu. Mortarul analizat are un conţinut de liant de 21,74%.
În amplasament s-a realizat o inspecţie vizuală a stării clădirii învecinate existente, din exterior. Judecând după
arhitectură şi gradul de uzură, imobilul învecinat a fost probabil realizat în aceeaşi perioadă cu imobilul analizat. La
exterior, imobilul învecinat nu prezintă degradări vizibile la nivelul finisajelor. Din inspecţia vizuală s-a constatat că există
un rost structural de mici dimensiuni între cele 2 construcţii.
Nivelul de cunoaştere realizat este KL1 - cunoaştere limitată.
Factorul de încredere CF = 1,35.
830
S-a utilizat metodologia de nivel 2.
Criteriul nu este îndeplinit

Criteriul
Criteriu este
Abateri Abateri
îndeplinit Abateri majore
minore moderate
Calitatea sistemului 10 8 - 10 4-8 0-4
Punctaj maxim: 10
Eficienta conlucrării spaţiale a 3

elementelor structurii -
legături intre pereţi ortogonali
Eficienţa conlucrării spaţiale a 1

elementelor structurii -
legături între pereţi şi planşeu
Existenta ariilor de zidărie 4

suficienta pe ambele direcţii şi
aproximativ egale
Punctaj realizat 3
Calitatea zidăriei 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea ţeserii, 8
regularitate rosturi, grad de
umplere cu mortar
Existenta unor zone slăbite 8
Punctaj realizat 7
3. Tipul planşeelor 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Rigiditate planşee in plan 1

orizontal
831
Eficienţa legăturilor cu pereţii 1
Punctaj realizat 1
4. Configuraţia în plan 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Compactitate şi simetrie 8
exprimată prin raportul
laturilor şi dimensiunile
retragerilor
existenţa sau absenţa 8

bovindou-urilor
Punctaj realizat 8
Configuraţia în elevaţie 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Uniformitate in elevaţie 8
exprimată prin retrageri la
niveluri succesive
Uniformitate în elevaţie 8
exprimată prin existenţa de
proeminenţe la ultimul nivel
Discontinuităţi pe verticală 8
(goluri mai mari în etaj decât
în parter)
Punctaj realizat 8
6. Distanţa între pereţi 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Distanţa între pereţi 6
Punctaj realizat 6
7. Elemente care dau 10 8 - 10 4-8 0-4

împingeri laterale
Punctaj maxim: 10
832
Existenţă arce, bolţi cupole, 3
şarpante şi elemente care dau
împingeri
Punctaj realizat 3
8. Tipul terenului de 10 8 - 10 4-8 0-4

fundare
Punctaj maxim: 10
Natura terenului de fundare 8

(normal/dificil)
Capacitate fundaţii 5
Eforturi provenite din tasări 5

diferenţiale şi din acţiunea
seismului
Punctaj realizat 6
9. Interacţiuni cu clădiri 10 8 - 10 4-8 0-4

adiacente
Punctaj maxim: 10 puncte
Risc de ciocnire cu clădiri 8

alăturate
Înălţimile clădirilor vecine 5
Risc de cădere al unor 6

componente ale clădirilor
vecine
Punctaj realizat 6
10. Elemente nestructurale 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Existenţă elemente de zidărie 2

majore (calcane, frontoane,
timpane) sau placaje grele cu
risc de prăbuşire
Punctaj realizat 2
833
Punctaj total Ri = 50

Elemente verticale: avarii grave pe 20% din suprafaţă Av= 50 puncte.
Elemente orizontale: avarii moderate pe 40% din suprafaţă Ah = 20 puncte.
≤ 1/3 1/3 ÷ 2/3 > 2/3 ≤ 1/3 1/3 ÷ 2/3 > 2/3
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
R2 = Ah + Av = 20 + 50 = 70

În baza verificării prin calcul (detaliate în anexa), s-au obţinut valorile R3,T = 21% pentru pereţi transversali şi R3,L = 13%
pentru pereţii longitudinali.
Aceasta corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI.
Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsI în urma verificării la SLU, nu au mai fost verificate cerinţele de
deplasare la SLS. În codul CR 0 se precizează situaţiile în care poate fi omisă verificarea uneia dintre cele două categorii
de stări limită. S-a considerat că neîndeplinirea majoră a verificării la SLU conduce în mod direct la nerespectarea
criteriilor de verificare pentru SLS.
834
intervenţie.
J.3.3. Concluzii
A fost realizată evaluarea seismică a clădirii situate pe Str. Aviator Căpitănescu, Nr. 984, Bucureşti, cu funcţiunea de
locuinţă unifamilială.
Gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică, R1, are valoarea 50. Această valoare corespunde încadrării
clădirii în clasa de risc seismic RsII.
Gradul de afectare structurală, R2, are valoarea 70. Această valoare corespunde încadrării clădirii în clasa de risc
seismic RsIII.
Gradul de asigurare obţinut prin calcul cu metodologia de nivel 2 este: R3,T=21% pentru pereţi transversali şi R3,L=13%
pentru pereţii longitudinali. Aceasta corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI.
În urma analizei indicatorilor, expertul decide încadrarea clădirii în clasa RsI, ţinând cond de valoarea foarte redusă a
indicatorului R3,L.
Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI prezintă un risc ridicat de prăbuşire la acţiunea cutremurului de
proiectare corespunzător stării limită ultime. Din acest motiv, expertul consideră necesară realizarea de intervenţii pentru
creşterea gradului de asigurare la acţiuni seismice.
Gradul de asigurare pentru grinzile din metal pentru acţiunea verticală a cutremurului este redus. Chiar dacă valoarea
obţinută este datorată şi modului de calcul al rezistenţelor (utilizând coeficienţi de siguranţă şi coeficient de încredere),
expertul consideră că sunt necesare intervenţii la nivelul planşeelor pentru reducerea încărcărilor, pentru introducerea
unor noi elemente cu rol structural sau pentru creşterea capacităţii de rezistenţă a elementelor existente. Aceste
intervenţii la planşee trebuie realizate, indiferent de soluţia de intervenţie care se va adopta pentru elementele verticale
(pereţi).
intervenţie.
J.3.4. Anexe
Notă:
Se vor include fotografii relevante.
835
Notă:
J.3.4.3. Anexa C: Studiu geotehnic

Notă:
Se va include o copie a studiului geotehnic.
J.3.4.4. Anexa D: Note de calcul

Notă:
J.4. Structură cu pereţi din zidărie simplă nearmată - exemplul 2

Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a căminului studenţesc nr. 6 din incinta campusului UTCB Tei, situat în
mun. Bucureşti, sector 2, str. Lacul Tei nr. 122-124.
Denumirea lucrarii: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică
Beneficiar: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Obiect: Cămin studenţesc nr. 6
Adresa: Str. Lacul Tei nr. 122 - 124, Bucureşti
Expert: ing. Ion Popescu
Nr. expertiză: 4
Data expertizei: Ianuarie 2018
836
Certificat de atestare: U00614/26.06.2007
Cerintele: A1
Elaboratori: ing. Io ana Ionescu

837
838
839
Căminul C6 din Campusul UTCB Tei este o clădire aflată într-o stare avansată de degradare, uzată fizic şi moral.
Clădirea realizată în urmă cu mai mult de 50 de ani nu mai corespunde standardelor actuale de locuire. La data elaborării
expertizei clădirea era parţial evacuată.
Prin această expertiză se urmăreşte să se stabilească oportunitatea desfiinţării totale şi înlocuirii acestei clădiri în
raport cu necesitatea consolidării şi reparării capitale ţinând seama de caracteristicile arhitectural-funcţionale actuale,
nivelul de degradare şi vulnerabilitatea structurală.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii art. 23 si H.G. nr. 925/1995, privind
Regulamentul de verificare si expertizare tehnica de calitate, a proiectelor şi a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor
"Intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări de reconstruire, consolidare, extindere, desfiinţare parţială,
precum şi la lucrări de reparaţii, care se fac ca urmare a unei expertize tehnice, întocmită de un expert tehnic atestat, şi
se consemnează în cartea tehnică a construcţiei".
Având în vedere prevederile din actele normative mai sus menţionate şi cerinţele din certificatul de urbanism, prezenta
expertiză tehnică are ca obiectiv cercetarea în teren a construcţiei existente şi a lucrărilor de intervenţie realizate de
beneficiar (conform P100-3/2018), in scopul:
• evaluării nivelului de asigurare la acţiuni seismice acţionând concomitent cu încărcările gravitaţionale;
• fundamentării propunerii deciziei de intervenţie pentru revitalizarea acestui cămin în scopul creşterii calităţii condiţiilor
de cazare a studenţilor UTCB; s-au avut în vedere, alternativ, soluţia desfiinţării şi înlocuirii construcţiei şi soluţia
consolidării şi reparării capitale a construcţiei existente.
Clădirea nu are valenţe arhitecturale deosebite şi nu este clasată ca monument istoric sau de arhitectură.
Legea nr. 10/1995, privind calitatea in construcţii, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordonanţa Guvernului nr. 20 din ian. 1994 privind punerea in siguranţă a clădirilor existente pentru acţiuni seismice;
CR 0-2012 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor;
CR 1-1-3-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor;
CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor;
P 100-1/2013 Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri;
P 100-3/2018 Cod de proiectare seismică - Partea a IlI-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente;
840
NP112-2013 - Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directa;
CR6-2013 - Cod de proiectare pentru structuri din zidărie;
NP005-2003 - Normativ pentru proiectarea construcţiilor din lemn;
SR EN 1992-1-1:2004 - Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton
armat si beton precomprimat;
STAS 6057-77 - Adâncimi maxime de îngheţ.
Pentru realizarea expertizei, s-au desfăşurat următoarele activităţi:
• Inspecţia vizuală detaliată a construcţiei şi relevarea fotografică;
• Consultarea documentelor referitoare la clădire, puse la dispoziţie de către beneficiar;
• Relevarea clădirii - măsurătorile au fost executate la suprafaţa finită a elementelor componente;
• Încercări distructive şi nedistructive ale elementelor structurale in-situ;
• Calculul structural;
• Elaborarea raportului de expertiză.
Pentru întocmirea prezentei documentaţii, s-au analizat:
• Releveu de structură şi de arhitectură pentru clădirea analizată, întocmite de către S.C. EXPERTRELEVEEABC
S.R.L., în decembrie 2017;
• Raport tehnic asupra încercărilor de laborator efectuate la imobil, realizat de către S.C. EXPERTTESTEABC S.R.L., în
decembrie 2017;
• Studiu geotehnic privind amplasamentul, întocmit de către S.C. EXPERTGEOABC S.R.L., în noiembrie 2017;
• Informaţiile culese în cadrul inspecţiei vizuale în amplasament, la exteriorul şi la interiorul imobilului;
• Informaţiile prezentate de proprietari referitoare la istoricul clădirii, în cadrul discuţiilor dintre expert şi aceştia.
Amplasamentul se găseşte în intravilanul municipiului Bucureşti. Terenul este orizontal şi fără risc de inundaţii.
Imobilul este situat într-o zonă ce corespunde unei acceleraţii la nivelul terenului de a g = 0.30g (IMR 225 ani), cu o
perioadă de colţ a spectrului seismic Tc = 1,6 sec.
841
Din punct de vedere al solicitărilor din vânt, conform CR 1-1-4/2012, amplasamentul corespunde unei presiuni de
referinţă a vântului qb = 0,5 kN/m2.
Din punct de vedere al încărcărilor din zăpadă, conform CR 1-1-3/2012, amplasamentul corespunde unei valori
caracteristice a încărcării din zăpadă pe sol sk = 2,0 kN/m2.
Adâncimea maximă de îngheţ, în zona amplasamentului, este de 80-90 cm de la suprafaţa terenului, conform STAS
6054-77.
Conform studiului geotehnic, pe amplasament s-a executat un foraj cu adâncimea de 6,00 m (a se vedea forajul F1,
anexat studiului), din care a rezultat următoarea stratificaţie a terenului:
0,00 - 0,40 m - pământ vegetal;
0,40 - 1,40 m - argilă, cafenie, plastic vârtoasă;
1,40 - 2,10 m - argilă prăfoasă, gălbuie - cafenie, plastic vârtoasă;
2,10 - 4,60 m - argilă prăfoasă, gălbuie, plastic vârtoasă;
4,60 - 4,90 m - nisip prăfos, de îndesare medie,
4,90 - 6,00 m - nisip mediu, cu elemente rare de pietriş mic, cu îndesare medie.
Apa subterană nu a fost interceptată în foraj.
În amplasament s-a realizat o dezvelire de fundaţie (a se vedea sondajul S1 anexat studiului).
Presiunea convenţională de bază considerată este de 300 KPa, pentru sarcini din gruparea fundamentală.
Clădirea are funcţiunea de cămin studenţesc. La momentul actual clădirea adăposteşte şi spaţii pentru birouri.
Forma clădirii în plan orizontal este rectangulară, fără retrageri semnificative faţă de conturul poligonal convex.
Regimul de înălţime este P+1E. Clădirea nu are retrageri semnificative în elevaţie.
Clădirea este organizată, la fiecare nivel, sub forma a două aripi longitudinale despărţite de un culoar central
longitudinal din care se face intrarea în dormitoare. Camerele au ferestre dispuse în faţadele longitudinale.
La parter, clădirea a adăpostit camere pentru studenţi. În prezent, în extremitatea nordică, adăposteşte birourile poliţiei
campusului Tei. La etaj, clădirea adăposteşte birouri ale Departamentului de Hidraulică şi Protecţia Mediului.
Accesul în clădire se realizează prin faţada nordică, pe la parter, sau prin faţada sudică, pe la etajul 1.
842
Clădirea se învecinează în faţada sudică cu Laboratorul Departamentului de Hidraulică şi Protecţia Mediului.
Finisajele sunt tipice pentru clădiri vechi din zidărie: tencuieli cu mortar de var-ciment, acoperite cu var sau humă şi
vopsea pe bază de ulei, pardoseli mozaicate în culoarul central şi parchet de lemn în dormitoare. Finisajele sunt în
general de proastă calitate şi deteriorate.
Figura J.4.1.: Amplasarea construcţiei în incinta campusului UTCB Tei
843
Tâmplăria exterioară este realizată din lemn de răşinoase, în sistem cu geam dublu, şi este acoperită cu vopsea de
ulei. Tâmplăria este veche, relativ degradată, deformată, şi nu poate asigura cerinţele moderne de izolare termică şi
acustică.
844
Învelitoarea din tablă a fost întreţinută în timp prin vopsire cu vopsea pe bază de ulei. Nu s-au observat urme
sistematice de infiltraţii ale apelor pluviale prin învelitoare.
Pereţii de zidărie, planşeul de lemn de la ultimul nivel şi pardoseala de la parter nu pot asigura cerinţele actuale privind
confortul termic al utilizatorilor şi limitarea consumului de energie pentru încălzirea imobilului.
Clădirea a fost proiectată şi realizată înainte de apariţia primului documentul normativ de proiectare seismică, P13-63.
Beneficiarul nu a putut pune la depoziţia echipei de elaboratori Cartea Tehnică a construcţiei completă, astfel încât să
conţină proiectul iniţial şi date privind modificările survenite pe parcurs. In absenţa Cărţii tehnice complete, se pot face
referiri numai la constatările de pe teren concretizate în relevee şi poze precum şi la informaţii colectate prin discuţiile
purtate cu reprezentanţi ai beneficiarului. S-au realizat încercări nedistructive şi distructive pe amplasament în
concordanţă cu anexa ataşată.
Clădirea a fost exploatată în condiţii normale, nefiind semnalate deficienţe care ar fi putut afecta starea tehnică. Cu o
anumită periodicitate şi în funcţie de posibilităţile financiare, s-au efectuat lucrări de reparaţii curente. Nu s-au efectuat
reparaţii capitale, desfiinţări parţiale sau extinderi.
În imediata vecinătate a căminului C6 exista un cămin similar din punct de vedere arhitectural şi structural, realizat în
aceeaşi perioadă. Acesta a fost demolat şi înlocuit cu un cămin în deceniul precedent. Căminul nou are regimul de
înălţime P+4E şi este utilizat integral de către studenţi.
Structura de rezistenţă la acţiuni orizontale şi verticale este realizată din pereţi de zidărie nearmată dispuşi paralel cu
două axe ortogonale paralele cu principalele faţade. Pereţii longitudinali sunt dispuşi în patru şiruri paralele, în lungul
celor două faţade longitudinale şi în lungul culoarului central al clădirii. Pereţii longitudinali sunt perforaţi de goluri de
fereastră, în cazul faţadelor, şi de goluri de uşă, în cazul pereţilor care mărginesc culoarul central.
Pereţii de zidărie reazemă pe fundaţii de suprafaţă (tălpi) realizate din beton simplu.
Planşeele sunt realizate astfel:
Placă de beton armat cu rezemare pe pereţii structurali de zidărie, deasupra parterului;
Planşeu de lemn realizat din grinzi şi platelaj de lemn cu rezemare pe pereţii de zidărie, deasupra etajului 1.
Structura acoperişului este realizată sub forma unei şarpante de lemn cu astereală. Învelitoarea este realizată din
tablă.
Referitor la structura clădirii căminului C6 se pot face următoarele observaţii:
845
• Structura nu a fost proiectată pe baza unor documente normative de proiectare seismică;
• Structura respectă unele principii de conformare generală a structurilor pentru clădiri expuse cutremurelor severe;
• Prin modul de conformare, structura asigură transmiterea directă a încărcărilor gravitaţionale către terenul de fundare,
pe drumul cel mai scurt;
• Structura are formă rectangulară în plan, aproximativ simetrică faţă de cele două axe ortogonale aliniate cu faţadele
principale;
• Pereţii de zidărie interiori şi exteriori sunt dispuşi regulat, paralel cu axele ortogonale principale, la distanţe aproximativ
egale;
• Pereţii sunt realizaţi din zidărie simplă, fără stâlpişori de beton armat;
• Planşeul de peste parter este rigid şi rezistent la acţiuni în planul său;
• Planşeul de peste etaj nu este rigid şi rezistent pentru acţiuni în planul său
• Structura are regularitate în elevaţie
• Pereţii de zidărie sunt realizaţi din cărămizi de calitate medie şi mortar de calitate relativ slabă;
• Nu s-au observat intervenţii efectuate de-a lungul timpului asupra structurii de rezistenţă cu excepţia golului de trecere
către Laboratorul de Hidraulică de la etajul 1.
Ariile inimilor pereţilor de zidărie pe cele două direcţii ortogonale principale sunt date în tabelul următor.
Tabelul J.4.1: Ariile inimilor pereţilor de zidărie
Caracteristica Direcţie Existent

2
Arie pereţi (m ) Longitudinal 32
Transversal 41
Arie de nivel (m2) 590
Densităţi pereţi (%) Longitudinal 5.42
Transversal 6.95
846
Se constată medii ale densităţilor de pereţi cuprinse între 5,42 si 6,95%. Aceste valori sunt superioare celor minime
recomandate de codul P100-1.
În cei peste 50 de ani de existenţă, clădirea a fost solicitată de o serie de seisme de origine vrânceană (cele din 1977
şi 1986 având cele mai mari magnitudini). Nu se cunosc informaţii despre eventualele avarii produse de cutremurele la
care a fost supusă clădirea. Cu excepţia fisurilor constatate pe exteriorul imobilului, la interior majoritatea spaţiilor sunt
zugrăvite şi nu sunt vizibile avarii la nivel de finisaj.
Din informaţiile prezentate de reprezentanţii beneficiarului, clădirea nu a suferit intervenţii la structură.
Imobilul a suportat o serie de intervenţii de modernizare (ce au constat în refacerea tencuielilor şi zugrăvelii) fără a
avea însă vreo influenţă semnificativă asupra structurii de rezistenţă.
Din încercările realizate pe zidărie s-au obţinut următoarele rezultate:
• Cărămizi cu rezistenta ƒb = 6,16 N/mm2 - clasa C75
• Mortarele utilizate sunt M1.5 cu rezistenta ƒm = 1,5 N/mm2
Tabelul J.4.2: Rezistenţele materialelor
Se constată că rezistenţele zidăriei clădirii existente sunt în general sub limitele minime admisibile indicate în codul
P100-1 (ƒk,real/ƒk,min = 0,50).
Clădirea se învecinează în faţada sudică cu Laboratorul Departamentului de Hidraulică şi Protecţia Mediului.
847
Echipa de elaboratori ai expertizei a efectuat cinci vizite la construcţia expertizată prilej cu care s-au colectat datele
disponibile privind clădirea, s-a întocmit releveul structurii de rezistenţă, s-au cules informaţii privind calitatea execuţiei,
gradul de degradare al construcţiei şi gradul de afectare seismică, calitatea materialelor şi caracteristicile dinamice ale
construcţiei.
Ţinând seama de faptul ca structura este proiectata si construita în urmă mai mult de 50 de ani şi:
• geometria structurii a fost identificată printr-un releveu complet al clădirii,
• alcătuirea de detaliu s-a stabilit printr-o inspecţie limitată în teren,
• calitatea materialelor de construcţie s-a stabilit prin teste limitate în teren, pentru construcţia expertizată s-a selectat
nivelul de cunoaştere KL1 - "Cunoaştere limitată", căruia un corespunde un factor de încredere CF=1,35.
În acord cu prevederile P 100-3, pentru evaluarea cantitativă a clădirii s-a utilizat metodologia de nivel 2.
J.4.2.9. Gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică R1
Criteriul nu este îndeplinit

Criteriul
Criteriu este
Abateri Abateri Abateri
îndeplinit
minore moderate majore
Calitatea sistemului 10 8 - 10 4-8 0-4
Punctaj maxim: 10
Eficienta conlucrării spaţiale a elementelor 3

structurii - legături intre pereţi ortogonali
Eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor 1

structurii - legături între pereţi şi planşeu
Existenta ariilor de zidărie suficienta pe 4

ambele direcţii şi aproximativ egale
Punctaj realizat 3
848
Calitatea zidăriei 10 8 - 10 4-8 0-4
Punctaj maxim: 10
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea ţeserii, regularitate rosturi, 4

grad de umplere cu mortar
Existenta unor zone slăbite 4
Punctaj realizat 4
3. Tipul planşeelor 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Rigiditate planşee in plan orizontal 1
Eficienţa legăturilor cu pereţii 1
Punctaj realizat 1
4. Configuraţia în plan 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Compactitate şi simetrie exprimată prin 8

raportul laturilor şi dimensiunile retragerilor
existenţa sau absenţa bovindo-urilor 8
Punctaj realizat 8
Configuraţia în elevaţie Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Uniformitate in elevaţie exprimată prin 8

retrageri la niveluri succesive
Uniformitate în elevaţie exprimată prin 8

existenţa de proeminenţe la ultimul nivel
849
Discontinuităţi pe verticală (goluri mai mari 8
în etaj decât în parter)
Punctaj realizat 8
6. Distanţa între pereţi 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Distanţa între pereţi 6
Punctaj realizat 6
7. Elemente care dau împingeri laterale 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Existenţă arce, bolţi cupole, şarpante şi 3

elemente care dau împingeri
Punctaj realizat 3
8. Tipul terenului de fundare 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Natura terenului de fundare (normal/dificil) 8
Capacitate fundaţii 5
Eforturi provenite din tasări diferenţiale şi 5

din acţiunea seismului
Punctaj realizat 5
9. Interacţiuni cu clădiri adiacente 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10 puncte
Risc de ciocnire cu clădiri alăturate 8
Înălţimile clădirilor vecine 5
850
Risc de cădere al unor componente ale 6
clădirilor vecine
Punctaj realizat 5
10. Elemente nestructurale 10 8 - 10 4-8 0-4

Punctaj maxim: 10
Existenţă elemente de zidărie majore 2

(calcane, frontoane, timpane) sau placaje
grele cu risc de prăbuşire
Punctaj realizat 2
Punctaj total R1 = 45

În urma inspecţiei vizuale a clădiri s-au constatat avarii ale elementelor structurale de zidărie constând în principal din
fisuri normale şi înclinate în şpaleţii de zidărie şi buiandrugi. Local s-au semnalat avarii cauzate de scurgerea apelor
pluviale pe faţade, deteriorarea tencuielii exterioare şi a zidăriei.
Se poate aprecia că elementele verticale prezintă avarii grave pe mai mult de 2/3 din suprafaţă. Elementele orizontale
prezintă avarii moderate pe mai mult de 2/3 din suprafaţă.
Elemente verticale: avarii grave pe 70% din suprafaţă Av= 35 puncte.
Elemente orizontale: avarii moderate pe 70% din suprafaţă Ah = 15 puncte.
≤ 1/3 1/34÷2/3 > 2/3 ≤ 1/3 1/3÷2/3 > 2/3
Moderate 65 60 50 25 20 15
851
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5

În baza verificării prin calcul (detaliate în anexa), s-au obţinut valorile R3,l=64°% pentru pereţi longitudinali şi R3,T = 18%
pentru pereţii transversali.
Aceasta corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI.
Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsI în urma verificării la SLU, nu au mai fost verificate cerinţele de
deplasare la SLS. În codul CR 0 se precizează situaţiile în care poate fi omisă verificarea uneia dintre cele două categorii
de stări limită. S-a considerat că neîndeplinirea majoră a verificării la SLU conduce în mod direct la nerespectarea
criteriilor de verificare pentru SLS.
Având în vedere:
• Cerinţele de performanţă seismică ale construcţiei existente, concepţia generală de proiectare, calitatea execuţiei,
valorile indicatorilor vulnerabilităţii structurale R1, R2 si R3, rigiditatea la deplasări orizontale, pericolul ruperii fragile a unor
elemente structurale vitale, ductilitatea locală şi de ansamblu;
• Natura şi gravitatea degradărilor şi avariilor produse de acţiunile care au solicitat construcţia respectivă în exploatare:
acţiuni seismice, tasări ale terenului de fundare, variaţii de temperatură, coroziune, condens;
• Durata de exploatare a construcţiei ulterioară intervenţiei;
• Clasa de importanţă a construcţiei;
• Implicaţiile măsurilor de intervenţie preconizate asupra confortului şi funcţionalităţii construcţiei, precum şi a modului ei
de încadrare în mediul ambiant;
852
pentru punerea in siguranţă structurală seismică şi gravitaţională şi pentru refacerea condiţiilor de confort în clădire se
recomandă următoarea soluţie de intervenţie:
• cămăşuirea tuturor pereţilor structurali din zidărie nearmată (ZNA), începând de la fundaţii, până la partea superioară
a clădirii, pe una sau ambele feţe, cu 5-7 cm de mortar M10T şi plase de otel Φ6 - la 100/100 mm;
• înlocuirea planşeului de lemn peste etaj cu planşeu din beton armat;
• înlocuirea şarpantei existente şi învelitorii;
• subzidirea fundaţiilor în zonele unde sunt vizibile fisuri cauzate de tasări diferenţiate;
• realizarea de reparaţii capitale ale construcţiei, astfel: reconfigurarea arhitecturală pentru realizarea unor dependinţe
specifice căminelor, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi şi realizarea unui grup sanitar secundar pentru
aceste persoane, izolarea termică a clădirii (inclusiv la nivelul pardoselii de la parter), refacerea tuturor instalaţiilor
existente, înlocuirea tâmplăriei existente, exterioară şi interioară, refacerea trotuarelor perimetrale existente, refacerea
instalaţiilor pluviale, refacerea finisajelor interioare şi exterioare existente.
Alternativ, ţinând seama de costurile realizării lucrărilor de intervenţie structurală pentru punerea în siguranţă a
imobilului, costurile necesare pentru reparaţii capitale, valoarea redusă a imobilului existent, deficienţele funcţionale ale
imobilului, perioada de timp de exploatare ulterioară intervenţiei, necesitatea asigurării unor condiţii moderne de locuit
pentru studenţii UTCB, se propune desfiinţarea clădirii existente şi realizarea unei clădiri noi care să fie în concordanţă cu
cerinţele moderne de ordin funcţional, arhitectural şi structural.
Din punct de vedere al eficientei tehnico-economice, se consideră că soluţia de dezafectare a clădirii existente şi
înlocuirea cu o clădire nouă concepută funcţional şi structural în conformitate cu cerinţele actuale este acceptabilă.
J.4.3. Concluzii
Clădirea căminului C6 este în exploatare de peste 50 de ani. Clădirea a fost realizată pe baza unor cerinţe
arhitecturale, funcţionale şi structurale care nu mai sunt în acord cu cerinţele moderne pentru astfel de imobile. Clădirea
este uzată fizic şi moral, instalaţiile, tâmplăria, finisajele interioare şi exterioare necesită înlocuire. În starea actuală
această construcţie nu poate asigura condiţii moderne de confort pentru studenţii UTCB.
Clădirea prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate la acţiuni seismice severe. La data realizării construcţiei nu erau în
vigoare în România documente normative de proiectare la acţiuni seismice. Clădirea a suferit degradări moderate de-a
lungul timpului ca urmare a acţiunilor din hazard natural.
Clădirea căminului C6 nu este încadrată în lista monumentelor istorice sau de arhitectură.
853
Pentru punerea în siguranţă şi asigurarea condiţiilor minimale de confort sunt necesare lucrări de intervenţie structurală
extinse şi reparaţii capitale.
Dată fiind valoarea tehnico-economică scăzută, caracteristicile funcţionale deficitare şi vulnerabilitatea structurală a
imobilului existent, desfiinţarea acestuia şi realizarea unui nou imobil în acord cu standardele moderne de siguranţă şi
locuire este recomandată prin această expertiză.
J.4.4. Anexe
854
855
J.4.4.2. Anexa B: Releveu de degradări
Releveu de degradări pe faţada ax A

Data: Decembrie 2017
856
857
Releveu de degradări pe faţada ax D
858
859
Releveu de degradări pe faţada ax 1
860
J.4.4.3. Anexa C: Releveu
Notă:
Se vor include planurile pentru clădirea existentă.
J.4.4.4. Anexa D: Rapoarte de încercări

Notă:
J.4.4.5. Anexa E: Studiu geotehnic

Notă:
Se va include o copie a studiului geotehnic.
J.4.4.6. Anexa F: Note de calcul

Notă:
861

Codul P100 3 2019 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Codul P100 3 2019 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - MDRAP - Anexă din 09 octombrie 2019

Codul de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a

Colectiv de Elaboratori (P 100-3/2019):

Capitolul Viorel Popa, Radu Văcăreanu

Anexa C Serban Dima, Paul Ioan, Daniel Bîtcă, Helmuth Kober

Anexa E Dietlinde Kober, Viorel Popa

Anexa F Eugen Lozincă, Viorel Popa, Dan Bâtcă, Andrei Papurcu

Anexa H Ionuţ Damian, Tiberiu Pascu, Vasile Oprişoreanu, Dan Bîtcă,

Anexa I Andrei Papurcu

Anexa J Mihai Pavel, Daniel Bîtcă, Daniel Stoica, Mircea Bâmaure

Tabelul 1.1 Standarde de referinţă specifice părţii a III-a a codului P 100.

1 SR EN 1997-2:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 2:

2 SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la

3 SR EN 1998- Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la

3.2. Clase de risc seismic

Tabelul 4.1 Nivelurile de cunoaştere

Nivelul Proprietăţile mecanice ale

(a) din documentaţia tehnică (a) din documentaţia tehnică

4.3.2. KL1 - Cunoaştere limitată

(5) În cazul elementelor din oţel se urmăresc:

în care n este numărul de niveluri deasupra cotei teoretice de încastrare.

ds cerinţa de deplasare corespunzătoare acţiunii seismice asociate Stării Limită Ultime;

8.2. Conţinutul raportului de expertiză tehnică

ag30/ ag40/ ag100/ ag225/ ag475/

ag30 valoarea de vârf ale acceleraţiei seismice orizontale cu IMR = 30 de ani

Tabelul A.2: Intervale medii de recurenţă şi probabilităţi de depăşire

Structuri din beton

B.1. Domeniu de aplicare

Tabelul B.1 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologia de nivel 1

Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale 45 25 - 44 0 - 24

(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 15

Distanţele dintre clădirea evaluată şi clădirile vecine sunt 15 8-14 0-7

(a) Sistem structural tip cadru 30 20 - 29 0 - 19

Planşeele îndeplinesc rolul de diafragmă orizontală rigidă şi 10 5-9 0-4

B.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 şi 3

Tabelul B.2 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologiile de nivel 2 şi 3

Structura are continuitate pe verticală (elementele verticale sunt 45 25 - 44 0 - 24

(a) Sistem structural tip cadru 30 20 - 29 0 - 19

B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

Tabelul B.3 Categorii de degradări pentru evaluarea calitativă

(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, Punctaj maxim: 8

(vi) Degradări produse de utilizatori (factori antropici) Punctaj maxim: 7

B.4. Evaluarea cantitativă

Tabelul B.4 Valori limită Ti şi Ts pentru determinarea valorilor c

Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005

Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)

1,6 0,50 1,30 0,40 1,20 0,25 1,10

1,0 0,40 1,10 0,25 1,00 0,20 0,80

0,7 0,30 0,80 0,20 0,70 0,10 0,60

Tabelul B.5 Valori limită Ti şi Ts pentru determinarea valorilor ν

Perioada de realizare a clădirii

Înainte de 1963 1963-1981 1981-2005

Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)

1,6 0,2 1,2 0 1 -3,0 0,8

1,0 0,2 0,9 0 0,7 -3,0 0,6

0,7 0,1 0,6 0 0,5 -1,0 0,4

Structuri din oţel

C.1. Domeniu de aplicare

Tabelul C.1 Condiţii privind alcătuirea seismică - metodologia de nivel 1

(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 10

• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea minimă de 10 5-9 0-4

(b) Structuri cu cadre contravântuite centric 30 20 - 29 0 - 19

• Diagonalele dispuse în "V" au zvelteţea λ ≤ 2,0 λe