Sunteți pe pagina 1din 2

Capturing emotions: experience sampling at live music events

Capturarea emoțiilor: experiența prelevării de probe la evenimentele de muzică live

Cercetarea s-a bazat pe capturarea emoţiilor şi experienţa prelevării de probe prin intermediul
evenimentelor de muzică live, întrucât muzica are un impact emoţional mare asupra sentimentelor şi
asupra stării de spirit. Mai mult decât atât cercetătorii susţin faptul că emoţiile stimulate de muzică sunt
plăcute chiar şi atunci când sunt negative, de exemplu frica sau suspansul.

Pentru acest studiu calitativ a fost selectat un eşantion de 350 de potenţiali respondenţi, dintre care doar 6
dintre ei au fost interesaţi să participe. Aceştia trebuiau să îşi înregistreze activităţile, experienţele,
împrejurimile şi sentimentele în perioada, până la, în timpul şi imediat după participarea la un eveniment
de muzică live, în timp real, pentru a fi folosite în dicuţiile din cadrul focus grupului. Evenimentul a fost
ales înainte ca participanţii să fie rugaţi să se alăture cercetării şi în timp ce eşantionul a fost colectat,
evenimentul real a rămas nedivulgat. În timpul perioadei de cercetare, participanții au fost contactați prin
intermediul telefoanelor mobile utilizând mesaje text SMS, același mesaj fiind trimis tuturor participanților
în acelaşi timp.

Fotografiile și videoclipurile reprezintă o sursă foarte bogată de date experimentale. Evenimentul a avut
loc pe tot parcursul zilei, începând cu ora 10:00 până la miezul nopţii, pentru a permite colectarea datelor,
a întreagii game de experiențe din acea zi. Întrebările care au fost trimise prin intermediul telefoanelor au
fost concepute pentru a crea răspunsuri care să poată fi explorate cu ușurință în cadrul focus grupului. SMS
urile au conţinut întrebări deschise și generale, precum și întrebări specifice fiecărui moment al
evenimentului. De exemplu, "Ce anume te aștepți astăzi și de ce?", "Ce faci acum şi cum te simţi?", " Ce
fac ceilalți în jurul tău? Cum te face muzica să te simți?

Problema fundamentală abordată prin aceast studiu este de a stabili ce au simţit participanții şi cum au
procedat. Însă în cadrul focus grupului nu a existat o interacţiune socială între participanţi, iar acesta s-a
încheiat după 40 de minute de discuţii. Nu au fost obţinute informaţiile necesare, întrucât acest lucru se
realizează în principal prin intermediul datelor colectate în timpul discuţiilor grupului şi nu doar
înregistrarea experienţei din timpul desfăşurării evenimentului. Răspunsurile grupului de discuţie privind
satisfacţia se referă la aspectele tangibile, cum ar fi bautura, scaunul confortabil, temperatura şi sala
concertului. În timpul evenimentului, participanţii au reuşit pentru scurt timp, să uite de stresul vieţii
cotidiene, însă acest lucru a fost totuși temporar și pare că a scăzut chiar înainte de încheierea
evenimentului.

În concluzie, deciziilor sunt determinate de emoţie, dar şi raţionament. De asemenea cercetările lor
demonstreazăsi faptul că “suntem influenţaţi în continuu de percepţia subconştientă, iar deciziile pe care le
luăm sunt întotdeauna influenţate şi conduse de emoţii şi sentimente.

S-ar putea să vă placă și