Castelul Huniazilor Castelul Huniazilor e astăzi cunoscut
Pentru blazonul cu corb, ce în trecut
Castelul ce îl veţi vedea Furase-n al lui cioc inelul cel regal
A apărut în secolul al cinsprezecelea. Ce Sigismund de Luxemburg l-a oferit
în dar Ioan de Hunedoara măreţ l-a ridicat Copilului Ioan, ca semn fără de pată Şi pe o stâncă-n vârf l-a aşezat. Că el e al său tată. Pârâul Zlaşti trece pe lângă el, Azi, corbul negru, al familiei semn, Se-aude susurând încetinel. Stă sus pe turnul cel solemn. E o cetate gotică impunătoare El e blazonul neamului Corvin Cu turnuri, un donjon şi bastioane. Fie că de Matei sau Iancu, tatăl, Castelul a fost restaurat amintim. Şi în muzeu e astăzi transformat.
În timp, el s-a schimbat de multe ori
În curtea castelului mare După voinţa noilor locuitori, E o fântână ce apă nu mai are. Fiind, pe rând, ba loc de apărare, Legenda spune că a fost săpată Ba casă nobilă şi primitoare. De robii turci, daltă cu daltă Orice stăpân nou ce venea Şi metru după metru… vreo 30 Un turn, o galerie , o sala-adauga. Ei au săpat din greu adâncul beci, Veţi întâlni plimbându-vă uşor Căci castelanul le-a promis că dacă, Sala Dietei şi… Sala Cavalerilor. Săpând aşa vor da de apă Un turn se cheamă Capistrano, Fireşte, de robie scapă. Altul de Buzdugane aminteşte Dar după 15 ani de chin Iar Bastionul Alb din vale se zăreşte. 2