Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Anul III, Grupa 1

MANAGEMENTUL CLASEI/
GRUPEI
*CONDIȚIE DE INTRAT ÎN EXAMEN

ARTICOLUL 1

STUDENT:
CERNAT ELENA GEANINA
a) Rezumat

Articolul intitulat „Managementul relațiilor de comunicare într-o clasă de elevi”,

începe exact prin a defini conceptele ce se regăsesc în titlu. Managementul relaţiilor de
comunicare se referă la ansamblul activităţilor de proiectare, planificare, conducere,
organizare, coordonare şi control a calităţii interacţiunilor şi raporturilor de tip
comunicativ ce se produc între actorii relaţiei pedagogice în context şcolar. Primul punct
al acestui articol continuă să descrie concepte ce țin de activitatea comunicării.
Pentru a desluși mai concret în ce costă această activitate, autorul articolului ne introduce
și ne explică Postulatele comunicării umane. Aceste postulate pot fi sintetizate pe baza
numeroaselor studii şi cercetări întreprinse pe această temă după cum urmează:
comunicarea este tranzacțională, este inevitabilă, este un proces reversibil, este simbolică,
aceasta constă într-un sistem de semnale, presupune atât dimensiunea contextului cât și
dimensiunea relaționării, secvențele de comunicare sunt întrerupte pentru procesare, și de
asemenea comunicarea presupune tranzacții simetrice și complementare.
În contiuarea textului se discută despre competența educațională. În accepţiunea lui
V.Pavelcu, „în orice act de comunicare umană există un coeficient corespunzător sensului
tematic şi experienţial conferit comunicării de către personalitate”. Competența în
comunicare este situațională și de asemenea are o dimensiune relațională. În subpunctul
1.3. se descrie capacitatea de a comunica. În cazul speciei umane, capacitatea de a
comunica dezvăluie un fenomen hipercomplex. Este vorba, mai întâi, de disponibilitatea
generală a organismelor vii de a transmite unele altora informaţii semnificative pentru
specie, în limbaje specifice. Acest fenomen este numit generic biocomunicaţie şi se
regăseşte la întreaga scară a lumii vii. Ştiinţele educaţiei şi pragmatica educaţională au un
interes multiplu pentru cunoaşterea mecanismelor de generare şi de funcţionare a
capacităţii comunicative a omului. Se continuă cu conceputul de „competență
comunicativă”, care prezintă un deosebit interes pentru pragmatica educaţională ale cărei
preocupări sunt orientate prioritar către acţiunea concretă, directă. Din acest punct de
vedere, este esenţial a cunoaşte modul de achiziţionare a capacităţii şi abilităţii de a
comunica, precum şi posibilităţile de optimizare, prin intermediul educaţiei, a acestei
competenţe (perspectiva psihosocială). Punctul 2 ne descrie fluxul relațiilor de tip
comunicativ în câmpul educațional. Sistemul de învăţământ are o organizare de tip
ierarhic în cadrul căreia se stabilesc mai multe direcţii de comunicare: în sus şi în jos
(comunicare ierarhică), comunicare laterală (cu egali) şi comunicarea serială sau
orizontală (între parteneri care contribuie la buna funcţionalitate a sistemului, care au
interese comune, dar care nu sunt separaţi prin structuri de putere). Fiecare dintre aceste
direcţii de comunicare creează efecte specifice în planul relaţiilor interpersonale şi
interinstituţionale.
Al treilea punct ne vorbește despre competențele de relaționare. Competenţele de
relaţionare sunt abilităţi care definesc facilitatea interacţională şi capacitatea de a menţine
raporturi relativ echilibrate cu un interlocutor. Ele au nu numai o anumită valoare
individuală dar au, de asemenea, o anumită semnificaţie din punct de vedere managerial.
Sunt recunoscute, de obicei, cu uşurinţă de către elevi pentru faptul că se traduc în
comportamente fără echivoc, „responsabile” pentru priza de conştiinţă care-i menţine
într-o relaţie „vie” cu profesorul.
În punctul 4 al articolului se discută despre autoaprecierea unor particularităţi ale stilului
de comunicare. Unii profesori valorizează superior calitatea procesului de instruire ceea
ce justifică preocuparea lor pentru buna circulaţie a informaţiilor. Altul, dimpotrivă,
valorizează superior calitatea profilului caracterial şi atitudinal al elevilor, capacitatea lor
de a se integra într-o comunitate ceea ce explică, de asemenea, interesul crescut pentru
calitatea relaţionării în plan afectiv-atitudinal. Şi într-un caz, şi în celălalt orientarea
actului managerial este perfect justificată. Cel care conştientizează aceste dependenţe nu
are aşteptări prea mari într-o direcţie în care nu a făcut „investiţii”.
În ultimul punct ne sunt descrie funcţiile conducătorului în direcţia stimulării
relaţiilor de comunicare la nivelul grupului. Competenţele de relaţionare se verifică,
fireşte, în contextul interacţiunilor directe ale profesorului cu „subordonaţii” săi. Ele
devin efectul anumitelor funcţii pe care le îndeplineşte educatorul şcolar într-o manieră
care exprimă concepţia lui managerială. Din acest punct de vedere, întrebarea
fundamentală este: prin ce modalităţi stimulează managerul relaţiile de comunicare?
Remarcăm, așadar, o serie de funcţii specifice managementului şcolar: activarea
interacțiunilor la nivelul grupului, menținerea unei interacțiuni și unei comunicări
efective, asigurarea satisfacției membrilor grupului și un în ultimul rând, pregătirea
membrilor pentru a discuta.
b) Reflecție asupra modului în care articolul se leagă de problematica studiată în cadrul
MCG.

„Managementul reprezintă un proces conștient de conducere și coordonare a acțiunilor și

activităților individuale și de grup, precum și de mobilizare și alocare a resurselor unei
organizații (umane, materiale, de spațiu și de timp) în vederea îndeplinirii obiectivelor
acesteia în concordanță cu misiunea, finalitățile și responsabilitățile sale economice și
sociale”. Pornind de la această definiție, ne dăm seama că, termenul de comunicare de
care se discută în acest articol este puternic relaționat cu tot ce înseamnă activitățile
manageriale într-o clasă/ grupă de elevi. Pentru a conduce și coordona aceste activități,
atât individuale cât și grupale, managerul, în acest caz profesorul, trebuie să se folosească
de toate capacitățile comunicative. De asemenea, pentru a ajunge la îndeplinirea
obiectivelor propuse, ne folosim în cea mai mare parte, chiar în totalitate, de abilitățile de
comunicare. Putem spune că, activitatea de comunicare este inevitabilă în procesul de
management.

c) Reflecție asupra modului în care articolul oferă sprijin/ soluții în dezvoltarea unor practici
de management al clasei/ grupei

Întreg conținutul articolului, consider eu, oferă sprijin pentru dezvoltarea unor practici de
management în cadrul clasei/ grupei. Începând cu definiția conceputul de comunicare, pe
care orice profesor este indicat să o cunoască, articolul continuă să ofere ajutor în
explicarea postulatelor comunicării, în descrierea competențelor de relaționare și de
asemenea oferă informații cu privire la stilurile de comunicare ale fiecăruia.
Cele mai importante informații se regăsesc la punctul 5, acolo unde sunt descrise fiecare
în parte, funcțiile comunicării. Pentru o bună comunicare și o eficenta activitate a clasei,
profesorul trebuie să cunoască bine toate aceste funcții și un în ultimul rând, să le pună în
aplicare.