1.

Onache Carabus
Ocupa locul principal in opera .Onache Carabus realizeaza imaginea generalizata a
omului din spatiul mioritic,al omului car intruchipeaza in timp si in spatiu conceptia si
destinul poporului nostru.Personaj exponential al carui destin simbolizeaza soarta
unui intreg sat.La prima vedere este un taran obisnuit, harnic,vesel avind darul de a
povesti frumosul legat de comunitatea satului sau.
La inceputul operei el este considerat un nebun care vrea sa imparta satul in doua
parti.Dar totusi isi atinge scopul de asi construi casa pe deal cu gindul ca consatenii isi
vor cere iertare si-i vor urma calea.Era un om norocos,bratele lui au fost cele mai
cautatea printre Ciutureni,era mindru cind era rugat sau satul cereau sfaturi de la el.
Inainte de moarte batrinul nu intelege de ce s-a schimbat stravechea relatie dintre
popor si pamint.Privit in profunzime Onache are relatii cu Sacrul.In opinia ciuturenilor
a fost „miruit „ de Dumnezeu,bagloslovit sa aiba noroc.Inainte de moarte batrinul
„aude”clopote a treizeci de biserici si isi aminteste de nuntile la care fusese.
2.Nuta
Nuta detine locul de baza in opera.Este vocatia nobletei si a frumusetei.Dupa
caracterizarea autorului,Nuta este o fata plina de viata,gingasa,care pastreaza
demnitatea familiei..Este un personaj sentimental casatorita cu Mircea Moraru,cu care
traieste toata viata.La un moment dat intre Nuta si tatal ei apare o raceala din cauza
neintelegerilor dintre socru si ginere.
Nuta va realiza cu perseverenta menirea femeii pe pamint,avind curajul si
intelepciunea sa-i zica ritualic lui Mircea:”cinta amu cit ti-i a cinta,pe urma,cine
stie...”Nuta este un chip monumental,edificat de popor de-a lungul secolelor in
existenta sa spirituala.
Nuta poarta o veneratie constanta care la baza sta ordinea familiei.
3.Mircea Moraru
Mircea Moraru reprezinta o parte din Ciutura,o anumita tendinta din viata ei.El este
exponentul luptei intre statornicie si degradearea spirituala prin care a trecut satul in
anii de dupa razboi.El refuza spatiul sacru „costruindu-si” casa in vale,ceea ce ne arata
ca relatiile mui Onache cu Mircea sunt de alta natura.
La fel refuza sa vada „fata” esentiala a socrului sau,pe care il aduce la conditia
slabiciunii umane.Intrat in virtejul schimbarilor sociale,Mircea suporta robia fierului si
apoi robia politicului,devenind un instrainat.
Moraru face parte din generatia celor care si-au „lasat semanaturile” neculese,adica un
lasat sacru sa se piarda.Dupa parerea mea Mircea era сel mai harnic сel mai bun
ginere,statea ca un munte,ca un destin era barbatul ideal pentru Nuta.
Ion Druta
Povara bunătăţii noastre este o dilogie scrisă de prozatorul moldovean Ion Druţă şi
formată din două cărţi: Balade din cîmpie şi Povara bunătăţii noastre. Cele două
romane urmăresc destinul comunităţii rurale din satul basarabean Ciutura din Câmpia
Sorocii în anii de dinainte de Primul Război Mondial şi până în 1945 (prima carte), apoi
în primii ani ai regimului sovietic instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial (cea
de-a doua carte).
Tema , Ideea , Subiectul operei
Rezumat
Dilogia Povara bunătăţii noastre este una dintre cărţile care au criticat deschis sistemul
sovietic, fiind descrise cu mult curaj nedreptăţile colectivizării din Basarabia şi
perioada de foamete ce a urmat. Dezvăluirea faptului că porumbul confiscat de
autorităţi de la ţărani putrezea într-o gară în plină perioadă de foamete se aseamănă cu
dezvăluirile abuzurilor petrecute în România în timpul „obsedantului
deceniu”.Scriitorul prezintă, de asemenea, înstrăinarea existentă între conducerea
colhozului şi ţărani, precum şi sterilitatea şedinţelor îndelungate ale conducerii
organizaţiei de partid („narеadurilе celea еrau un fel de teatru fără început şi fără
sfârşit. Pe scenă se juca o piesă banală, conţinutul căreia presupunea supuşenie totală
şi absolută”, scria Ion Druţă).
Din roman reiese ataşamentul ţăranilor moldoveni de baştina lor, ei fiind legaţi
sufleteşte de pământul pe care l-au lucrat şi de care nu s-au desprins odată cu
confiscarea acestuia de către colhoz.
Într-una din zilele de primăvară, poposeşte în Ciutura „oarecum abătută, întristată de
marile urîţenii ale acestei lumi” o fiară mitică, considerată a fi Marele Apărător al
câmpiei trimis de Dumnezeu pentru a-i apăra pe oamenii acelor locuri de haitele
sălbatice de lupi. Dulăul se stabileşte în ograda lui Onache Cărăbuş. Ţăran hâtru şi
proaspăt căsătorit, Onache începuse să-şi construiască o casă pe dealul mare, după ce
se certase cu fratele său de cruce Haralampie care îşi construise casa pe dealul mic.
Dar, spre deosebire de Haralampie care alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache
a nimerit un pământ sterp şi bătut de vânturi. Poposirea dulăului (numit Molda după
căţeaua lui Dragoş Vodă din legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui Onache
determină tratarea cu respect a stăpânului de către săteni şi contribuie la creşterea
bunăstării gospodăriei. După vreun an de la acea întâmplare, Molda începe brusc să
urle şi fuge în pădure, fără a se mai întoarce. A doua zi, ciuturenii află că începuse
Primul Război Mondial.
După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă, Onache Cărăbuş ajunge într-o
primăvară pe malul stâng al Nistrului şi află că râul devenise graniţa între Rusia şi
Regatul României. Dornic să ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de
sloiuri de gheaţă ale Nistrului şi, sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat de
Molda, care-l văzuse de pe stâncile aflate pe malul drept şi sărise în ajutorul său. Ajuns
în Basarabia, Onache află că satul Ciutura arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o
duminică frumoasă de la începutul lunii mai, Onache merge cu Tincuţa la pădure,
urmat de câteva perechi de soţi tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios de treabă
şi îşi refac gospodăriile distruse de foc. La vreo nouă luni s-au născut în sat unsprezece
copii, printre care şi Nuţa, fiica lui Onache.
Odată cu trecerea timpului, Haralampie devine tot mai bogat, cumpărând pământurile
vecine. Fiul său, Nică, elev la un liceu industrial din Soroca, se îndrăgosteşte de Nuţa,
iar cei doi tineri decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuţa suferă un accident şi
devine şchioapă, iar Nică se căsătoreşte cu fata primarului din satul vecin Nuieluşi;
mireasa era urâtă, dar avea o zestre mare. Doi ani mai târziu, pe când se întorcea de la
cosit într-o noapte de vară, ciutureanul Mircea Moraru se întâlneşte cu Nuţa care
venea de la Iaşi şi cei doi tineri petrec împreună o noapte de dragoste în căruţa cu fân,
iar fata se mută apoi la casa bărbatului său.
Tema romanului o formează satul şi ţăranul în timpul celui de-al doilea război
mondial.
Ideea este că lupta pentru supravieţuire a românilor dintre Prut şi Nistru a cerut
multătenacitate, mult curaj, multă forţă şi nenumărate sacrificii.
Subiectul îl formează dramatica existenţă a românilor din Basarabia, supuşi mereu
unui atac dinspre răsărit. Dacă în Fraţii Jderi al lui Mihail Sadoveanu acest atac era
realizat de tătari, iar în Nunta domniţei Ruxandra de cazaci, în romanul lui Ion Druţă
atacul este dat de ruşi.
Sistemul de perosnaje
Pământul mitic al Basarabiei
Onache Cărăbuş este mobilizat în Armata Română în primăvara anului 1940, dar se
întoarce acasă după ce Basarabia fusese ocupată de către URSS. Ocupanţii sovietici
împărţiseră ţăranilor moşia unui arendaş din Nuieluşi, iar familia Cărăbuş primise
două hectare semănate cu maci, starea materială a ciuturenilor îmbunătăţindu-se mult.
Eliberarea Basarabiei de către Armata Română a dus la reinstalarea vechilor rânduieli,
iar ţăranii ce ocupaseră moşia arendaşului au fost cercetaţi de jandarmi şi bătuţi. Cei
doi băieţi ai lui Onache au plecat pe front şi au murit în război.
După reocuparea Basarabiei de către URSS în primăvara anului 1944 casele ciuturenilor
i-au găzduit timp de două săptămâni pe ostaşii sovietici ce înaintau înspre vest.
Chiaburul Haralampie (al cărui fiu, Nică, se refugiase în România) a fost ridicat de
autorităţi şi deportat la o mină de minereuri radioactive din Munţii Ural, iar averea lui
a fost împărţită ţăranilor săraci. Mircea Moraru, soţul Nuţei, intrase ca voluntar în
Armata Roşie în vara anului 1941, fusese avansat până la gradul de sergent şi primise
trei decoraţii, printre care şi ordinul „Slava”. În calitate de soţie a unui ostaş decorat,
Nuţa primeşte ajutoare importante din partea statului sovietic, devenind stăpâna unei
frumoase gospodării. Într-un final, după cinci ani de absenţă, Mircea revine în satul
Ciutura, dar pare un om total schimbat.

Balade din câmpie

Povara bunatatii noastre
Romanul Balade din câmpie a fost scris în 1961 şi publicat în 1963 la Editura Cartea
Moldovenească din Chişinău în limba română cu caractere chirilice. Un al doilea
roman care continua acţiunea primului a fost scris în 1967, ambele romane formând o
dilogie intitulată Povara bunătăţii noastre. Dilogia a fost publicată în traducere rusă în
1968, în biblioteca revistei Drujba narodov a Casei Editoriale „Izvestia” din Moscova, şi
în 1969, la Editura „Molodaia Gvardia” din Moscova. Prima ediţie în limba română (cu
caractere chirilice) a dilogiei Povara bunătăţii noastre a fost publicată în 1970 la Editura
Cartea Moldovenească din Chişinău.
Textul a fost revizuit de autor în 1984, 1990 şi 2005, în unele ediţii apărând ca un singur
roman în două volume, iar în alte ediţii ca două romane. Ediţia definitivă a dilogiei a
fost publicată în 2012 de editura Cartier din Chişinău, fiind coordonată de autor.
Romanul lui Ion Druţă este considerat de critici a fi unul reprezentativ pentru
literatura română de dincolo de Prut.
În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au aciuat bande de luptători
antisovietici (foşti prizonieri români, dezertori din Armata Roşie sau felurite
haimanale) care atacau sovietele săteşti. În satul Ciutura sosesc ofiţeri de miliţie care
formează echipe de tineri voluntari pentru a lupta cu bandiţii, iar nopţi la rând liniştea
satului este tulburată de focuri de arme automate. Într-una din zilele de vară, în timp
ce se aflau pe câmp la cules de floarea soarelui, Mircea şi Nuţa se întâlnesc cu Nică, ce
se îndrepta spre Prut, sperând să poată trece clandestin graniţa în România. Cei trei
împart împreună un prânz sărăcăcios, iar Nică îi ajută la treburile câmpului, după care
se desparte definitiv de ei. Denunţat de un localnic, Mircea este anchetat de un maior
de la sovietul raional Pământeni, dar este lăsat liber.
În anii 1946-1947 Basarabia traversează o perioadă cumplită de secetă, iar mulţi
localnici din Ciutura mor din cauza foametei. Pământurile sătenilor fuseseră luate de
stat şi grupate într-un colhoz în care oamenii trebuiau să presteze zile de muncă.
Puţinele roade ale câmpului sunt confiscate de autorităţile sovietice. Slăbită de
necazurile ultimilor ani, Tincuţa moare în anul 1950, iar Onache începe să-şi înnoiască
vechea casă. Nuţa avea acum trei copii, iar Mircea urmase cursurile de tractorişti şi
începuse să lipsească cu săptămânile de-acasă. După o discuţie cu socrul său, Mircea îşi
dă seama că munca grea îl îndepărtase de familie şi îi răpise pofta de viaţă aşa că
renunţă la meseria de tractorist şi se întoarce în sat, unde este numit brigadier la
colhoz.
Rămasă însărcinată a patra oară, Nuţa se simte neglijată de Mircea şi se gândeşte să
meargă la Pământeni să facă avort, dar renunţă după ce simte primele zbateri ale
fătului. Ea naşte în ajunul Crăciunului, iar soţul ei organizează o mare cumătrie, la care
bătrânul Onache nu mai este poftit. El vine într-un final la rugămintea Nuţei, dar
înţelege că timpul său a trecut şi că satul îi devenise străin. Rămas tot mai singur,
Onache acceptă să lucreze ca pazniс al unor maşini striсate, abandonate în сâmp.
Nopţi la rândul, bătrânul îşi analizează viaţa şi îşi aminteşte de rudele, prietenii şi
duşmanii care muriseră, precum şi de căţeluşa sa Molda. Simţindu-şi sfârşitul, bătrânul
porneşte într-o seară spre casă şi face focul în sobă, veghindu-l pentru ultima dată.
Odată cu stingerea focului, Onache moare şi el.
Criticarea sistemului sovietic
Prezentând istoria neamului moldovenesc de pe teritoriul Basarabiei (un teritoriu aflat
la intersecţia intereselor geopolitice ale marilor puteri) pe perioada unei vieţi de om,
romanul afirmă ideea continuităţii neamului aflată sub influenţa a doi factori
principali: un factor extern (ocuparea vremelnică a teritoriului de către puterile
străine) şi unul intern (dezbinarea aceluiaşi neam determinată de interese şi ambiţii
mărunte precum invidia sau setea de îmbogăţire. Asocierea a doi termeni cu sens opus
precum „povară” şi „bunătate” exprimă drama tristă a neamului moldovenesc provenită
din neconştientizarea şi sacrificarea „ideii de unitate şi solidaritate etno-naţională”.
Stingerea în singurătate a blândului Onache Cărăbuş, părăsit şi uitat de toţi cei care l-
au cunoscut, simbolizează lipsa de unitate şi de recunoştinţă a localnicilor faţă de un
strămoş care păstrase şi încercase să transmită generaţiilor viitoare ideea de demnitate
naţională şi de moralitate creştină, tradiţiile populare etnice şi ospitalitatea
neamului,concretizată la nivel naţional prin dezbinarea propriului neam.
Dezbinarea în timp a neamului produce pierderea identităţii sale etnice şi lingvistice,
determinând în cele din urmă eterogenizarea şi decăderea social-economică a
populaţiei. Astfel, în ciuda vechimii sale din epoca lui Alexandru cel Bun şi al meritelor
sale deosebite în istoria Moldovei, satul Ciutura (simbol micro al întregului teritoriu
basarabean) îşi pierde tot mai mult specificul său naţional şi cade în uitare.
Importanţa baştinei apare poate cel mai evident în momentul revederii foştilor rivali în
dragoste şi inamici de pe front: Mircea (ostaş în armata sovietică învingătoare) şi Nică
(ostaş în armata română învinsă), care se tratează unul pe celălalt nu ca un învingător
pe un învins, ci ca doi consăteni legaţi de aceeaşi glie străbună. „Întoarcerea la vatră
trebuie plătită, oricât ar fi costat, pentru că cei ce nu se întorc riscă să rămână pentru
totdeauna între două maluri, între două focuri. La urma urmei, lumea întreagă nu-i
decât o pustietate, dacă sufletul nu are un petic de pământ al lui, stropit cu sudoarea,
cu sângele străbunilor şi lăsat moştenire nouă, pentru ca şi noi, când ne vom trăi
veacul, să-l trecem moştenire urmaşilor noştri”, gândeşte Onache Cărăbuş.
Drama neamului moldovenesc din Basarabia
Alte teme
Despre roman si aparitia acestuia
Romanul lui Ion Druţă prezintă poetic teritoriul Basarabiei ca pe un tărâm mitic,
ocrotit de Dumnezeu şi binecuvântat cu numeroase minuni divine: „(...) dacă am sta
aşa, mai pe îndelete, să frunzărim istoria neamului, filă cu filă, veac după veac, am
putea uşor observa că în vremurile grele, în vremurile de răscruce, cînd părea că gata,
ni se stinge făclia şi nimic nu ne mai poate salva, deodată, nici că mai ştii cum şi de
unde, se isca o minune cerească, şi după minunea ceea, încetişor, pas cu pas, zi cu zi,
încetul cu încetul…” [12]:p. 16
Locul în care se desfăşoara acţiunea, Câmpia Sorocii, pe care se află treizeci de sate,
este descrisă în mod duios ca un spaţiu fermecător datând din vremuri imemorabile şi
populat de oameni cu „un suflet blând, împovărat de propria sa bunătate”: „Câmpia
Sorocii… O fi fost cândva pe aici, cu mii şi mii de ani în urmă, o mare limpede şi
blândă. O fi secat încetul cu încetul, s-⁠o fi călătorit prin alte părţi, dar s-⁠a tot dus,
lăsând câmpiei moştenire chipul larg cât o suflare de cer, cu valuri abia-⁠abia
însemnate. Or fi crescut pe aici, odată demult, păduri adânci şi dese. Le-⁠o fi ars vreun
pojar, le-⁠o fi pustiit vreo furtună, dar s-⁠au dus, şi numai largul câmpiei mai musteşte
un dor străbun după ele, cercând în fiecare primăvară să lege un freamăt verde peste
trupul său pârjolit. S-⁠or fi înălţat pe aici, cândva demult, un cârd de munţi cu creste
cărunte, răcorite sus, în albăstrimea cerului. Vremea i-⁠o fi măcinat, cutremure mari de
pământ le-⁠or fi crăpat temeliile, dar s-⁠au dus munţii, şi numai păsările câmpiei rătăcesc
zile întregi undeva sus, printre nouri, căutând piscurile mândre de altădată. Câmpia
Sorocii…”[13]:p. 221-222
Una dintre minunile zămislite de acest pământ este legendara Molda, căţeaua care
însoţeşte - real şi imaginar – întreaga viaţă pământească a lui Onache Cărăbuş,
semnalând momentele tragice ale neamului şi ajutându-l să găsească drumul atunci
când s-a rătăcit.[4]:p. 101 De asemenea, fenomenele naturii precum ninsoarea, ploaia,
seceta, furtuna, arşiţa verii, nopţile fără lună sunt prezentate ca evenimente astrale cu
încărcătură mitologică.