Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Manifestele futurismului
Editura Art, 2009
*****
Distrugerea sintaxei
Imaginaţie fără fire [1]
Cuvinte în libertate
11 mai 1913
Sensibilitatea futuristă
Manifestul tehnic al Literaturii futuriste al meu (11 mai 1912) prin care am inventat lirismul esenţial şi
sintetic, imaginaţia fără fire [conducătoare] şi cuvintele în libertate, se referă exclusiv la inspiraţia
poetică.
Filosofia, ştiinţele exacte, politica, jurnalismul, învăţământul, afacerile, deşi caută forme sintetice de
expresie, vor trebui să folosească încă sintaxa şi punctuaţia. Sunt obligat de fapt, să recurg la toate
acestea ca să vă pot expune viziunea mea.
Aceste posibilităţi devenite azi comune, nu provoacă nici un fel de curiozitate în spiritele
superficiale, total incapabile să aprofundeze vreun fapt nou ca arabii care priveau cu indiferenţă
primele aeroplane pe cerul din Tripoli. Din contră aceste posibilităţi sunt pentru observatorul acut tot
atâţia modificatori ai sensibilităţii noastre, pentru că au creat următoarele fenomene semnificative:
1. Accelerarea vieţii, care are astăzi, un ritm rapid. Echilibristică fizică, intelectuală şi sentimentală
pe coarda întinsă a vitezei între magnetisme contradictorii. Conştiinţe multiple şi simultane în
acelaşi individ.
3. Oroare faţă de traiul liniştit, dragoste pentru pericol şi aptitudine pentru eroismul cotidian.
7. Egalitate aproape deplină a bărbatului şi a femeii, şi un mai mic dezechilibru între drepturile lor
sociale.
10. Modificare a concepţiei despre război, devenită proba sângeroasă şi necesară a forţei unui popor.
12. Omul multiplicat de maşină. Nou simţ mecanic, fuziune a instinctului cu randamentul motorului
şi cu forţele domesticite.
13. Pasiune, artă şi idealizare a Sportului. Capacitate conceptuală şi dragoste pentru "record".
14. Nouă sensibilitate turistică a transatlanticelor şi a marilor hotele (sinteză anuală de rase diferite).
Pasiune pentru oraş. Negare a distanţelor şi a solitudinilor nostalgice. Deriziune a divinei linişti
verzi şi a peisajului intangibil.
15. Pământul micşorat de viteză. Nou sens al lumii. Să explic: oamenii au cucerit apoi sensul casei,
sensul cartierului în care locuiau, sensul oraşului, sensul zonei geografice, sensul continentului. Azi
posedă sensul lumii; n-au prea multă nevoie să ştie ce făceau strămoşii lor, dar au o nevoie continuă
să ştie ce fac contemporanii lor din orice parte a lumii. De aici, nevoia, pentru individ, de a
comunica cu toate popoarele lumii. Derivă în consecinţă nevoia de a se simţi centru, judecător şi
motor al infinitului explorat şi neexplorat. Supradimensionare a sensului uman şi necesitatea
urgentă de a stabili în orice moment raporturi ale noastre cu întreaga umanitate.
16. Greaţă de linia curbă, de spirală şi de tourniquet. Dragoste pentru linia dreaptă şi pentru tunel.
Obişnuinţă pentru viziunile în racurcí şi pentru sintezele vizuale create de viteza trenurilor şi a
automobilelor care privesc din înalt oraşe şi câmpii. Oroare de lentoare, de minuţiozităţi, de analize
şi explicaţii amănunţite. Dragoste pentru viteză, pentru prescurtare şi pentru rezumat. "Povesteşte-
mi tot, repede, în două cuvinte!"
Iată câteva dintre elementele noii sensibilităţi futuriste care au generat dinamismul nostru pictural,
muzica noastră anti-graţioasă, fără cvadratură ritmică, Arta zgomotelor [2] şi a cuvintelor noastre în
libertate.
Cuvintele în libertate
Înlăturând acum toate definiţiile stupide şi toate verbalismele confuze ale profesorilor, eu vă declar
că lirismul este facultatea extrem de rară de a ne îmbăta de viaţă şi de a o face să se îmbete de noi
înşine. Facultatea de a preschimba în vin apa tulbure a vieţii care ne învăluie şi ne străbate.
Facultatea de a colora lumea cu culorile foarte speciale ale eului nostru schimbător.
Va începe prin a distruge brutal sintaxa din vorbire. Nu va pierde timp să construiască fraze. Îşi va
bate joc de punctuaţie şi de adjectivaţie. Va dispreţui fineţuri şi nuanţe ale limbajului, şi în fugă va
arunca acolo gâfâind în nervii lui [ai limbajului] senzaţiile sale vizuale, auditive, olfactive, în funcţie
de fluxul lor insistent. Năvala vaporilor-emoţie va face să sară conducta frazei, supapele punctuaţiei
şi buloanele regulare ale adjectivaţiei. Grămezi de cuvinte esenţiale fără nici o ordine convenţională.
Singura preocupare a naratorului este de a reda toate vibraţiile eului său.
Dacă acest narator înzestrat cu lirism va avea pe deasupra şi o minte populată de idei generale, va
pune automat în legătură senzaţiile sale cu universul întreg necunoscut sau intuit de el. Şi pentru a
reda valoarea exactă şi proporţiile vieţii trăite, va lansa imense reţele de analogii asupra lumii. Va
reda astfel fondul analogic al vieţii, telegrafic, adică cu aceeaşi rapiditate economică impusă de
telegraf reporterilor şi corespondenţilor de război, pentru relatările lor succinte. Această nevoie de
laconicitate nu răspunde doar legilor vitezei care ne guvernează, ci şi raporturilor multiseculare pe
care publicul şi poetul le-au avut. Se întreţin de fapt, între public şi poet, aceleaşi relaţii care există
între doi vechi prieteni. Aceştia se pot înţelege reciproc printr-o jumătate de cuvânt, printr-un gest,
o privire. Iată de ce imaginaţia poetului trebuie să lege între ele lucrurile îndepărtate, fără fire
conducătoare, cu ajutorul cuvintelor esenţiale în libertate.
Evoluţia poeziei şi a sensibilităţii ne-a revelat cele două defecte iremediabile ale versului liber.
1. Versul liber îl împinge în mod fatal pe poet la efecte facile de sonoritate, la jocuri de oglinzi
previzibile, la cadenţe monotone, la absurde bătăi de clopot şi la inevitabile interferenţe de ecouri
exterioare sau interioare.
2. Versul liber canalizează artificial fluxul emoţiei lirice între zidurile sintaxei şi îngrădirile
gramaticale. Libera inspiraţie intuitivă care se adresează direct intuiţiei cititorului ideal se găseşte
astfel întemniţată şi distribuită ca apa potabilă pentru alimentarea tuturor inteligenţelor îndărătnice
şi meticuloase.
Când vorbesc despre distrugerea canalelor sintaxei, nu sunt nici categoric, nici sistematic. În
cuvintele în libertate ale lirismului meu descătuşat se vor găsi ici-colo urme de sintaxă obişnuită şi
chiar adevărate fraze logice. Această inegalitate în privinţa conciziei şi a libertăţii e inevitabilă şi
naturală. Poezia nefiind, în realitate, decât o viaţă superioară, mai concentrată şi mai intensă decât
aceea pe care o trăim în fiecare zi, e ca şi aceasta compusă din elemente extrem de vitale şi din
elemente agonizante.
Deci nu trebuie să ne ocupăm prea mult de acestea din urmă. Dar trebuie evitate cu orice preţ
retorica şi locurile comune exprimate telegrafic.
Imaginaţia fără fire, şi cuvintele în libertate ne introduc în esenţa materiei. Odată descoperite noile
analogii dintre lucruri îndepărtate şi aparent opuse noi le vom analiza într-un mod din ce în ce mai
aprofundat. În locul umanizării animalelor, vegetalelor, mineralelor (sistem depăşit) noi vom putea
să animalizăm, să vegetalizăm, să mineralizăm, să electrizăm sau să lichefiem stilul, făcându-l să
trăiască din aceeaşi viaţă ca şi materia. De ex., pentru a reda viaţa unui fir de iarbă, zic: "mâine voi fi
mai verde". Graţie cuvintelor în libertate vom avea: Metaforele condensate. - Imaginile
telegrafice. - Sumele de vibraţii. - Nuclee de gânduri. - Evantaiele închise sau deschise de
mişcări. - Racursiurile analogiilor. - Bilanţurile de culoare. - Dimensiunile, ponderile,
măsurile şi viteza senzaţiilor. - Plonjonul cuvântului esenţial în apa sensibilităţii, fără
cercurile concentrice pe care cuvântul le produce. - Repausurile intuiţiei. - Mişcările în doi,
trei, patru, cinci timpi. - Stâlpii analitici explicativi care susţin fascicolul firelor intuitive.
Note:
[1] Este vorba de "fire conducătoare", aşa cum se va citi pe parcursul manifestului. Sintagma va
apărea de cele mai multe ori în această formă incompletă, la care trebuie să se subînţeleagă
continuarea "conducătoare". În Contimporanul, III, nr. 50-51 din 30 noiembrie-30 decembrie 1924, p.
5, sintagma din original "senza fili conduttori" a fost tradusă liber prin "fără şir" (numele
traducătorului nu este precizat). Poate fi acceptată, deoarece este o soluţie sugestivă, însă nu
corespunde întru totul intenţiei autorului, care - să nu uităm - într-un prim moment dorea să
numească futurismul "electricism".
[2] Arta zgomotelor (Arte dei rumori) este o invenţie şi o teorie a compozitorului futurist Luigi
Russolo