Sunteți pe pagina 1din 7

Filippo Tommaso Marinetti

Manifestele futurismului
Editura Art, 2009

antologie şi traducere de Emilia David Drogoreanu

*****

Distrugerea sintaxei
Imaginaţie fără fire [1]

Cuvinte în libertate
11 mai 1913

Sensibilitatea futuristă
Manifestul tehnic al Literaturii futuriste al meu (11 mai 1912) prin care am inventat lirismul esenţial şi
sintetic, imaginaţia fără fire [conducătoare] şi cuvintele în libertate, se referă exclusiv la inspiraţia
poetică.

Filosofia, ştiinţele exacte, politica, jurnalismul, învăţământul, afacerile, deşi caută forme sintetice de
expresie, vor trebui să folosească încă sintaxa şi punctuaţia. Sunt obligat de fapt, să recurg la toate
acestea ca să vă pot expune viziunea mea.

Futurismul se întemeiază pe reînnoirea completă a sensibilităţii umane, obţinută în urma marilor


descoperiri ştiinţifice. Cei care folosesc astăzi telegraful, telefonul şi gramofonul, trenul, bicicleta,
motocicleta, automobilul, transatlanticul, dirijabilul, aeroplanul, cinematograful, marele cotidian
(sinteză a unei zile a lumii) nu se gândesc că aceste diverse forme de comunicare, de transport şi de
informaţie exercită asupra psihicului lor o influenţă decisivă.

Un om normal poate să se deplaseze într-o zi de mers cu trenul, dintr-un mic oraş mort cu pieţe


pustii, în care soarele, praful şi vântul se distrează în linişte, într-o mare capitală, plină de lumini, de
gesturi şi de strigăte... Locuitorul unui sat montan, poate, prin intermediul unui ziar, să palpite de
angoasă în fiecare zi, odată cu revoluţionarii chinezi, cu sufragetele din Londra şi cu cele din New
York, odată cu doctorul Carrel şi cu săniile eroice ale exploratorilor polari. Locuitorul fricos şi
sedentar dintr-un oraş de provincie oarecare îşi poate permite beţia pericolului urmărind într-
un spectacol de cinema, o mare vânătoare în Congo. Poate să admire atleţi japonezi, boxeri negri,
americani excentrici inepuizabili, pariziene extrem de elegante, care cheltuie un franc la teatrul de
varietăţi. Culcat apoi în patul lui burghez, poate să se bucure de foarte îndepărtata şi preţioasa voce
a unui Caruso sau a unui Burzio.

Aceste posibilităţi devenite azi comune, nu provoacă nici un fel de curiozitate în spiritele
superficiale, total incapabile să aprofundeze vreun fapt nou ca arabii care priveau cu indiferenţă
primele aeroplane pe cerul din Tripoli. Din contră aceste posibilităţi sunt pentru observatorul acut tot
atâţia modificatori ai sensibilităţii noastre, pentru că au creat următoarele fenomene semnificative:

1. Accelerarea vieţii, care are astăzi, un ritm rapid. Echilibristică fizică, intelectuală şi sentimentală
pe coarda întinsă a vitezei între magnetisme contradictorii. Conştiinţe multiple şi simultane în
acelaşi individ.

2. Oroare faţă de ce e vechi şi cunoscut. Dragoste pentru nou, pentru imprevizibil.

3. Oroare faţă de traiul liniştit, dragoste pentru pericol şi aptitudine pentru eroismul cotidian.

4. Distrugere a sensului lumii de dincolo şi valorizare amplificată a individului care vrea să-


şi trăiască viaţa sa conform frazei lui Bonnot.

5. Înmulţire şi nelimitare a ambiţiilor şi a dorinţelor umane.

6. Cunoaştere exactă a tot ceea ce fiecare are în sine inaccesibil şi irealizabil.

7. Egalitate aproape deplină a bărbatului şi a femeii, şi un mai mic dezechilibru între drepturile lor
sociale.

8. Desconsiderarea dragostei (sentimentalism sau libertinaj), produs al libertăţii mai mari şi al


uşurătăţii erotice a femeii şi al exagerării universale a luxului feminin. Să explic: Azi femeia iubeşte
mai mult luxul decât dragostea. O vizită la un mare atelier de croitorie făcută în compania unui
prieten bancher, burtos, bolnav de gută, dar care plăteşte, substituie perfect cea mai caldă întâlnire
de dragoste cu un tânăr adorat. Femeia găseşte tot necunoscutul iubirii în alegerea unei toalete
extraordinare, la ultima modă, pe care prietenele ei nu o au încă. Bărbatul nu iubeşte femeia care nu
e luxoasă. Amantul a pierdut orice prestigiu, Iubirea şi-a pierdut valoarea absolută. Chestiune
complexă, pe care mă mulţumesc doar s-o ating în treacăt.

9. Modificare a patriotismului devenit azi idealizarea eroică a solidarităţii comerciale, industriale şi


artistice ale unui popor.

10. Modificare a concepţiei despre război, devenită proba sângeroasă şi necesară a forţei unui popor.

11. Pasiune, artă, idealism al Afacerilor. Nouă sensibilitate financiară.

12. Omul multiplicat de maşină. Nou simţ mecanic, fuziune a instinctului cu randamentul motorului
şi cu forţele domesticite.

13. Pasiune, artă şi idealizare a Sportului. Capacitate conceptuală şi dragoste pentru "record".

14. Nouă sensibilitate turistică a transatlanticelor şi a marilor hotele (sinteză anuală de rase diferite).
Pasiune pentru oraş. Negare a distanţelor şi a solitudinilor nostalgice. Deriziune a divinei linişti
verzi şi a peisajului intangibil.
15. Pământul micşorat de viteză. Nou sens al lumii. Să explic: oamenii au cucerit apoi sensul casei,
sensul cartierului în care locuiau, sensul oraşului, sensul zonei geografice, sensul continentului. Azi
posedă sensul lumii; n-au prea multă nevoie să ştie ce făceau strămoşii lor, dar au o nevoie continuă
să ştie ce fac contemporanii lor din orice parte a lumii. De aici, nevoia, pentru individ, de a
comunica cu toate popoarele lumii. Derivă în consecinţă nevoia de a se simţi centru, judecător şi
motor al infinitului explorat şi neexplorat. Supradimensionare a sensului uman şi necesitatea
urgentă de a stabili în orice moment raporturi ale noastre cu întreaga umanitate.

16. Greaţă de linia curbă, de spirală şi de tourniquet. Dragoste pentru linia dreaptă şi pentru tunel.
Obişnuinţă pentru viziunile în racurcí şi pentru sintezele vizuale create de viteza trenurilor şi a
automobilelor care privesc din înalt oraşe şi câmpii. Oroare de lentoare, de minuţiozităţi, de analize
şi explicaţii amănunţite. Dragoste pentru viteză, pentru prescurtare şi pentru rezumat. "Povesteşte-
mi tot, repede, în două cuvinte!"

17. Dragoste pentru profunzime şi pentru esenţă în orice exerciţiu al spiritului.

Iată câteva dintre elementele noii sensibilităţi futuriste care au generat dinamismul nostru pictural,
muzica noastră anti-graţioasă, fără cvadratură ritmică, Arta zgomotelor [2] şi a cuvintelor noastre în
libertate.

Cuvintele în libertate
Înlăturând acum toate definiţiile stupide şi toate verbalismele confuze ale profesorilor, eu vă declar
că lirismul este facultatea extrem de rară de a ne îmbăta de viaţă şi de a o face să se îmbete de noi
înşine. Facultatea de a preschimba în vin apa tulbure a vieţii care ne învăluie şi ne străbate.
Facultatea de a colora lumea cu culorile foarte speciale ale eului nostru schimbător.

Acum presupuneţi că un prieten de-al vostru înzestrat cu această facultate lirică se găseşte într-


o zonă de viaţă intensă (revoluţie, război, naufragiu, cutremur etc.) şi că vine, imediat după aceea, să
vă povestească impresiile avute. Ştiţi ce va face instinctiv acest prieten al vostru liric şi emoţionat?...

Va începe prin a distruge brutal sintaxa din vorbire. Nu va pierde timp să construiască fraze. Îşi va
bate joc de punctuaţie şi de adjectivaţie. Va dispreţui fineţuri şi nuanţe ale limbajului, şi în fugă va
arunca acolo gâfâind în nervii lui [ai limbajului] senzaţiile sale vizuale, auditive, olfactive, în funcţie
de fluxul lor insistent. Năvala vaporilor-emoţie va face să sară conducta frazei, supapele punctuaţiei
şi buloanele regulare ale adjectivaţiei. Grămezi de cuvinte esenţiale fără nici o ordine convenţională.
Singura preocupare a naratorului este de a reda toate vibraţiile eului său.

Dacă acest narator înzestrat cu lirism va avea pe deasupra şi o minte populată de idei generale, va
pune automat în legătură senzaţiile sale cu universul întreg necunoscut sau intuit de el. Şi pentru a
reda valoarea exactă şi proporţiile vieţii trăite, va lansa imense reţele de analogii asupra lumii. Va
reda astfel fondul analogic al vieţii, telegrafic, adică cu aceeaşi rapiditate economică impusă de
telegraf reporterilor şi corespondenţilor de război, pentru relatările lor succinte. Această nevoie de
laconicitate nu răspunde doar legilor vitezei care ne guvernează, ci şi raporturilor multiseculare pe
care publicul şi poetul le-au avut. Se întreţin de fapt, între public şi poet, aceleaşi relaţii care există
între doi vechi prieteni. Aceştia se pot înţelege reciproc printr-o jumătate de cuvânt, printr-un gest,
o privire. Iată de ce imaginaţia poetului trebuie să lege între ele lucrurile îndepărtate, fără fire
conducătoare, cu ajutorul cuvintelor esenţiale în libertate.

Moartea versului liber


După ce a avut mii de raţiuni de a exista, versul liber este menit de acum înainte să fie substituit de
cuvintele în libertate.

Evoluţia poeziei şi a sensibilităţii ne-a revelat cele două defecte iremediabile ale versului liber.

1. Versul liber îl împinge în mod fatal pe poet la efecte facile de sonoritate, la jocuri de oglinzi
previzibile, la cadenţe monotone, la absurde bătăi de clopot şi la inevitabile interferenţe de ecouri
exterioare sau interioare.

2. Versul liber canalizează artificial fluxul emoţiei lirice între zidurile sintaxei şi îngrădirile
gramaticale. Libera inspiraţie intuitivă care se adresează direct intuiţiei cititorului ideal se găseşte
astfel întemniţată şi distribuită ca apa potabilă pentru alimentarea tuturor inteligenţelor îndărătnice
şi meticuloase.

Când vorbesc despre distrugerea canalelor sintaxei, nu sunt nici categoric, nici sistematic. În
cuvintele în libertate ale lirismului meu descătuşat se vor găsi ici-colo urme de sintaxă obişnuită şi
chiar adevărate fraze logice. Această inegalitate în privinţa conciziei şi a libertăţii e inevitabilă şi
naturală. Poezia nefiind, în realitate, decât o viaţă superioară, mai concentrată şi mai intensă decât
aceea pe care o trăim în fiecare zi, e ca şi aceasta compusă din elemente extrem de vitale şi din
elemente agonizante.

Deci nu trebuie să ne ocupăm prea mult de acestea din urmă. Dar trebuie evitate cu orice preţ
retorica şi locurile comune exprimate telegrafic.

Imaginaţia fără fire


Prin imaginaţie fără fire, eu înţeleg libertatea absolută a imaginilor sau analogiilor, exprimate cu
cuvinte eliberate, fără fire conducătoare sintactice şi fără nici o punctuaţie. Scriitorii s-au dedicat
până acum analogiei imediate. Au comparat, de exemplu, animalul cu omul sau cu alt animal, ceea
ce corespunde încă, aproximativ unui tip de fotografie. Au comparat de exemplu un foxterier cu un
micuţ pursânge. Alţii mai avansaţi, ar putea să compare acelaşi foxterier agitat cu un foarte mic
aparat de transmisie Morse. Eu în schimb, îl compar cu o apă clocotitoare. Există în aceasta o
gradare a analogiilor din ce în ce mai vaste, există raporturi tot mai profunde şi trainice, chiar dacă
foarte îndepărtate. Analogia nu este altceva decât iubirea profundă care leagă lucruri disparate,
aparent diferite şi ostile. Numai cu ajutorul analogiilor foarte ample un stil orchestral, în acelaşi
timp policrom, polifonic şi polimorf, poate să îmbrăţişeze viaţa materiei. Când în opera mea Bătălia
de la Tripoli (Battaglia di Tripoli), am comparat un tranşeu plin de baionete cu o orchestră, o
mitralieră cu o femeie fatală, am introdus intuitiv o mare parte a universului într-un scurt episod de
bătălie africană. Imaginile nu sunt flori de ales şi de cules cu zgârcenie, cum zicea Voltaire. Ele re
prezintă chiar sângele poeziei. Poezia trebuie să fie un şir neîntrerupt de imagini noi, fără de care nu
este altceva decât anemie şi cloroză. Cu cât imaginile conţin raporturi vaste, cu atât ele păs trează
mai mult forţa de a stupefia... (Manifesto della letteratura futurista).

Imaginaţia fără fire, şi cuvintele în libertate ne introduc în esenţa materiei. Odată descoperite noile
analogii dintre lucruri îndepărtate şi aparent opuse noi le vom analiza într-un mod din ce în ce mai
aprofundat. În locul umanizării animalelor, vegetalelor, mineralelor (sistem depăşit) noi vom putea
să animalizăm, să vegetalizăm, să mineralizăm, să electrizăm sau să lichefiem stilul, făcându-l să
trăiască din aceeaşi viaţă ca şi materia. De ex., pentru a reda viaţa unui fir de iarbă, zic: "mâine voi fi
mai verde". Graţie cuvintelor în libertate vom avea: Metaforele condensate. - Imaginile
telegrafice. - Sumele de vibraţii. - Nuclee de gânduri. - Evantaiele închise sau deschise de
mişcări. - Racursiurile analogiilor. - Bilanţurile de culoare. - Dimensiunile, ponderile,
măsurile şi viteza senzaţiilor. - Plonjonul cuvântului esenţial în apa sensibilităţii, fără
cercurile concentrice pe care cuvântul le produce. - Repausurile intuiţiei. - Mişcările în doi,
trei, patru, cinci timpi. - Stâlpii analitici explicativi care susţin fascicolul firelor intuitive.

Note:
 [1] Este vorba de "fire conducătoare", aşa cum se va citi pe parcursul manifestului. Sintagma va
apărea de cele mai multe ori în această formă incompletă, la care trebuie să se subînţeleagă
continuarea "conducătoare". În Contimporanul, III, nr. 50-51 din 30 noiembrie-30 decembrie 1924, p.
5, sintagma din original "senza fili conduttori" a fost tradusă liber prin "fără şir" (numele
traducătorului nu este precizat). Poate fi acceptată, deoarece este o soluţie sugestivă, însă nu
corespunde întru totul intenţiei autorului, care - să nu uităm - într-un prim moment dorea să
numească futurismul "electricism".
 [2] Arta zgomotelor (Arte dei rumori) este o invenţie şi o teorie a compozitorului futurist Luigi
Russolo

Filippo Tommaso Marinetti


Filippo Tommaso Marinetti
Date personale
Născut 22 decembrie 1876
Alexandria, Egipt 
Decedat 2 decembrie 1944 (67 de ani)
Bellagio, Italia
Înmormântat Cimitero Monumentale di Milano[*] 
Cauza
cauze naturale[*] (infarct miocardic) 
decesului
Căsătorit cu Benedetta Cappa[*]
Cetățenie  Regatul Italiei
 Italia 
Etnie italian 
Religie ateism 
Ocupație poet
scriitor
dramaturg
compozitor
scriitor de literatură științifico-fantastică[*]
fotograf
designer 
Partid politic Partidul Național Fascist  
Limbi limba franceză
limba italiană[1]  
Studii University of Genoa[*]  
Mișcare/curent
Futurism  
literar
Opere
Luci Veloci[*] 
semnificative