Comunicare pe tema: Romantismul filosofic

Sistemele filosofice germane din perioada intre Kant si Hegel fac o parte insemnata chestiunilor
de estetica. Niciodata, ca in aceasta perioada, nu gasim filosofia amestecandu-se in miscarea
literara a timpului, pe filosofi si pe poeti intr-o colaborare atat de intima. Legatura intre acestia
este chiar asa de intensa si de intima, ca in multe privinte este nevoie sa deosebim curentul literar
de cel filosofic. Filosofia lui Schelling este cu neputinta de explicat, daca nu se tine seama de
miscarea literara romantica si, la randul ei, miscarea romantica este strans unita cu teoriile
filosofice ale unui Fiche si Kant. In tot cursul acestei perioade se manifesta dorinta de a contopi
intr-un ideal armonic diferitele ramuri ale activitatii omenesti: productiile imaginatiei cu acelea
ale ratiunii, poezia cu filosofia si stiinta. Si, cu aceasta dorinta, un avand de entuziasm pentru toti
ce e creatia originala, care, rasfranta apoi asupra marelui public, a desteptat in acesta interesesul
pentru speculatiile abstracte filosofice. Sub impulsul entuziasmului a fost cu putinta, ca intr-un
interval relativ scurt, de un patrar de secol abia, sa se produca in Germania mai multe sisteme
filosofice pline de originalitate, decat in tot restul dezvoltarii filosofice a acestei tari. O perioada
atat de productiva n-o mai intalnim in istoria filosofiei, decat in timpul filosofiei eline: perioada
clasica a lui Platon si Aristotel.
Si fapt caracteristic. Cu toata distantarea de veacuri, o profunda asemenare leaga totusi in
tendinta lor fundamentala aceste doua perioade. Filosofia plina de poezie a lui Platon era
izvorita din dorul netarmuit spre o lume ideala, lume presupusa mai buna si mai dreapta decat
acea pe care o prezinta realitatea acelor vremuri. Filosoful elen se simtea atras spre lumea
poeziei, ca spre un refugiu de la amaraciunea vietii de toate zilele. Si, in dialectica
rationamentelor sale, aceasta din urma era coborata la rolul unei palide copii dupa lumea
imaginata, lumea ideilor eterne.
Aceeasi tendinta se gaseste si in productiile estetico-filosofice germane. Dispretul pentru
banalitatea traiului zilnic e nota dominanta a mai tuturor scrierilor de la Kant la Hegel. Poezia si
idealul formeaza din nou centrul preocuparilor generale. In culorile cele mai vii isi plazmuiesc
romanticii idealul for despre viata si cu ei simte si cugeta majoritatea inteligentelor in Germania.
Poezia si filosofia se pierd in cautarea idealului transcendental ... Din aceasta ravna rasar insa
cele mai eterice intrupari ale imaginatiei si in acelasi timp cele mai poetice abstractiuni ale
ratiunii: generoasa compensare pentru munca depusa in afara de scopurile utilitare ale Germaniei
practice de atunci!
Cunoasterea filosofiei romantice germane va prezinta pentru noi, romanii, un deosebit interes.
Unul, de actualitate si cel mai important, e urmatorul. Ea va intari credinta in ideal, credinta, de a
carei lipsa suferim asa de mult in zilele noastre. Tendinta ei de a fugi de banalitatea traiului zilnic
va desprinde poate si la nob cateva suflete generoase din lantul celor mai josnice preocupatii, pe
care un popor poate sa le aiba si pe care noi le avem, de preocupatiile meschine ale politicii. In
idealurile ei apoi si in cuvintele ei isi vor gasi o imbracaminte protestarile celor scarbiti de
tendintele mediului nostru social. Dispretul si ironia romanticilor pentru proza vietii va fi o arma,
de care se vor servi acei doritori de a rupe cu prezentul. O arma de imprumut, ce-i drept, dar
totusi destul de utila, cand spiritele nu-si pot fauri alta din propriile lor forte. Prin raspandirea
filosofiei romantice va incolti - sa speram - germenele care are sa cheme la lumina forta latenta a
idealismului din sufletul poporului nostru. Si e timpul ca o asemenea forta sa se arate ... Daca
idealismul romantic i-ar putea servi drept cauza ocazionala!
Al doilea interes sa leaga de numele lui Eminescu. Poeziile acestuia sunt in multe privinte
influentate de filosofia romantica. In versurile lui transpira idealul romantic, el e poetul ,,florii
albastre”, simbolul dorului nesfarsit, transcendental. Cunoaterea filosofiei romantice este un
comentariu indispensabil pentru intelegerea simtamintelor din poeziile lui Eminescu.
Avem drept sa ne condamnam prezentul, dar nu si viitorul. A inlatura o incercare, pe motiv ca ea
nu corespunde la nicio cerinta actuala, este a urma celui mai rau criteriu ce se poate alege in
literatura. Viitorul unei tari ascunde totdeauna mai multe posibilitati decat le poate prevedea
mintea cea mai dibace.
Si intre posibilitatile pe care le ascunde viitorul culturii noastre romanesti, de ce n-ar fi oare o
indrumare spre idealism? De aceea sa fim cu inima larga si mai putin sceptici fata de noile
incercari. Caci, in definitiv, la o indrumare noua a spiritului public de la noi trebuie sa ne
asteptam. Mai jos decat nivelul pe care l-au atins preocupatiile noastre de astazi nu putem sa
coboram. O schimbare trebue sa se produca. Ar fi prea fara exemplu ca un popor viguros sa
remana in veci cu atentia atintita in a asculta banalitatile retorice ale oratorilor parlamentari.
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală
apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800.
În mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor
politice și sociale ale Iluminismului. Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar
de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele naturii).
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa
efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria
Barbosa du Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a avut și ea o importanță
fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special literatura și
muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a
ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici
a apărut mișcarea care va da naștere realismului.

Fiind convins ca lumea exterioara este chiar lumea reala si ca simturile noastre ne dau copia ei
exacta, omul secolului al XVIII-lea nu era stapanit de alta nevoie decat de aceea de a sti modul
de functionare a organelor cunoasterii, nu avea alta speranta decat sa le perfectioneze la nesfarsit,
pentru a dobandi o putere din ce in ce mai mare asupra "datului".

De la simturi la intelect, de la intelect la simturi, un circuit perfect, un mecanism reglat cu

pricepere este de ajuns pentru contactele noastre cu "exteriorul". Si, de vreme ce intelectul este
stapan, Universul este neaparat conceput, conform legilor intelectului, in asa fel incat se poate
masura, se poate analiza la nesfarsit, fragmentat in compartimente care nu comunica intre ele.
Linistit de aceasta suveranitate a spiritului uman si de posibilitatea de a explica intr-o zi totul fara
sa mai dainuiasca nici o putere obscura, nici in noi, nici in spatele devenirii cosmice, omul nu
mai intelege ce pot sa insemne imaginile: mitul, poezia, religia devin pentru el simple materii de
studiu, produse ale spiritului, al caror interes sta numai in faptul ca furnizeaza psihologului
cateva documente.

Mitul trece drept forma primitiva a unei cunoasteri pe dibuite care nu dibuieste decat figuri
desfigurate ale realului. Poezia devine un joc, o virtuozitate si un divertisment, care satisface
anumite necesitati oarecum puerile ale spiritului nostru si care s-ar putea transpune tot asa de
bine si intr-o proza buna. Orice religie autentica se destrama deopotriva sub privirea care diseca
si care nu vede in ea decat o forma printre multe altele, de civilizatie, caracteristica pentru
stadiile "primare"; sufletul, divizat in facultati juxtapuse, nu mai are centru, nici existenta
indivizibila; el nu mai reprezinta acest loc privilegiat din noi insine in care trebuie sa cobori
pentru a percepe o alta realitate decat "datul" exterior.

Aspectul ideologic al romantismului descrie un alt chip al reactiei la rationalismul sec si

indepartat de sensibilitate al tipului de gandire care a slujit la pregatirea teoretica a Revolutiei
Franceze. Este o reactie intemeiata impotriva carentelor intelectuale ale rationalismului secolului
al XVIII-lea si fata de formele artistice si formulele filosofice de tot soiul care au fost constituite
pe baze rationaliste.

Distinctia formulata de Kant, in cele trei critici ale sale, intre cunoasterea etica si cunoasterea
estetica este respinsa de viziunea globala si unitara a romanticilor. Ideea kantiana dupa care
intelectul nu poate depasi lumea fenomenelor, inapt fiind sa cunoasca lucrul in sine, este insa
explicita sau implicita in toate filosofiile de tip romantic. Kant, de altfel, nu a sovait in a
condamna ramasitele vechii metafizici, lichidandu-le prin filosofia critica. Si ma refer aici la
anumite facultati cognitive, de tipul intuitiei care instaureaza originaritatea eului. Exista insa
pentru romantici mijloace de patrundere in acel centru al esentialitatii pe care Kant il socotea
impenetrabil. Imaginatia este unul dintre ele, spun toti romanticii, acordand acestei actualizari a
virtualitatilor sufletului un statut cu totul special, iar filosoful-poet, ridicat la aceasta demnitate
noua, detine secretul unei cunoasteri suprasensibile si supraintelectuale. Categoriile atribuite
lumii obiective: timp, spatiu, cauza, substanta, nu reprezinta, dupa Kant, entitati obiective ale
realitatii, ci forme ale intuitiei. In actul de cunoastere, omul incearca sa aplice, in mod necritic,
aceste forme ale intuitiei unei realitati ce se afla dincolo de puterea de cunoastere umana. Ideea
relativitatii reprezentarilor omenesti despre spatiu si timp convine insa subiectivismului propriu
filosofiei romantice. Legaturile pe care Immanuel Kant le are cu intregul canon al filosofiei
romantice sunt relatii peremptorii. Aceste legaturi intretin in gandirea lui Kant dorinta unei
veritabile intemeieri a metafizicii, sub forma unei stiinte, tocmai pentru a contracara eventuale
atacuri la adresa metafizicii care ar fi putut arunca in derizoriu intreaga constructie a filosofiei
romantice. 

A cunoscut doua forme de manifestare: un Romantism Înaltcare presupune

teme si motive de o mare profunzime(omul de geniu, atingerea absolutului,
timpul, microcosmosul etc.)si un Romantism Minor ce cultiva spatii banale,
dorinta de liniste a omului mediu, idealuri marunte, pline de confort

   Reprezentanti: Schlegel, Novalis, Hoffman, Heine, Tieck, fratii Grimm

(Germania); Coleridge, Byron, Shelly, Keats, Wordsworth  (Anglia);
Chateaubriand, Hugo, Lamartine, Musset, Vigny, Nerval (Franta); Manzoni,
Leopardi, Carducci (Italia); Puskin, Lermontov (Rusia)
 Caracteristici:

- apare ca reactie la rigorile impuse de clasicism

- presupune înnoirea limbajului poetic si modificarea discursului literar

- sentimentul, pasiunea trairii predomina asupra ratiunii

- aspiratia spre originalitate, încalcarea barierelor tematice si formale

- este accentuata  subiectivitatea prin exacerbarea eului poetic

- se valorifica specificul national, trecutul istoric, folclorul, datinile, obiceiurile,

credintele, miturile

- antiteza este procedeul artistic fundamental (constructia personajelor, stari

sufletesti contradictorii)

- fiinta umana apare în complexitatea ei antinomica, sfâsiata de pasiuni,

marcata de hazard

- omul romantic este o fiinta stranie, o natura rara (demonul, banditul generos,
personajul fatal, damnatul, persecutaul, generosul excesiv)

- apar personaje exceptionale care evolueaza în situatii exceptionale

- personajele provin din toate mediile sociale, inclusiv de la periferia societatii

- conditia omului de geniu este abordata din perspectiva filosofica

- natura devine cadru sugestiv (peisaje nocturne,crepuscul misterios,departari

fascinante, spatii exotice, tinuturi stranii sau subluime)

- limba literara se îmbogateste prin valorificarea tuturor registrelor: popular,

regional, arhaic sau oral

- libertatea genurilor si speciilor, care interfereaza: în liric se amesteca epicul si

dramaticul, apare poemul filosofic, teatrul poetic

- specii literare promovate de romantici: meditatia , elegia, poemul filosofic,

drama, nuvela istorica

- stilul romantic este retoric, exaltat, pitoresc, sustinut de antiteza, hiperbola,

tirada
Bibliografie:

www.interferente.ro › Cultura › Diversitate

https://ro.wikipedia.org/wiki/Romantism_literar

www.scritub.com/literatura.../ROMANTISMUL

https://www.zf.ro/.../cartea-de-filosofie-immanuel-kant