Crăciunul, Datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Crăciunului

Semnificaţia religioasă a Crăciunului Sărbătoarea Nașterii Domnului se ține pe 25 decembrie și se continuă cu

sărbătoarea
Creştinii sărbătoresc în fiecare an, pe 25 decembrie,
Naşterea Domnului, zi care se numeşte popular Crăciunul.
Credincioşii participă, în cursul dimineţii, la Liturghie, iar copiii
umblă cu Steaua, vestind Naşterea lui Iisus Hristos.
Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale
creştinătăţii, dar este şi un prilej de a ne reuni în familie, alături de
încă două sărbători ortodoxe pe 26 și 27 decembrie.
Un vechi obicei al românilor din satele unor zone ale țării, ca de pildă cele
din Oltenia, era acela ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească
dimineața devreme, să facă focul în sobă și cu o rămurică a unui pom din
grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei și să spună: "Bună dimineața
lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă:porcii grași și unturoși
/Și oamenii sănătoși; /Vacile cu viței,oile cu miei,scroafele cu

bucuriei
bradul împodobit sub care copiii, dar şi cei mari, se bucură deja de purcei,cloștile cu pui,găinile cu ouă......și tot așa se continua cu ceea ce
darurile Moşului. gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună: La anul și la mulți ani!
Naşterea Domnului este sărbătoarea care se întemeiază pe
relatarea biblică făcută de evangheliştii Matei şi Luca. În urmă cu
peste 2000 de ani, Fecioara Maria şi logodnicul său, Iosif, au mers
de la Nazareth la Betleem pentru a se înscrie la recensământul
comandat de împăratul roman August. Maria era însărcinată în
urma apariţiei miraculoase a îngerului Gavril, care i-a vestit că îl va
naşte pe Mesia. La Betleem, cei doi s-au „cazat” într-o grotă,
folosită ca adăpost pentru animale. Acolo, Maria l-a născut pe Iisus
Hristos, Mântuitorul lumii. Trei înţelepţi au venit din Orient,
călăuziţi de o stea până în locul unde s-a născut Hristos şi i-au adus
pruncului daruri, reunoscând că s-a născut un împărat.
Creştinii aud această istorie evanghelică astăzi în biserici, la
Liturhie, precum şi colindele care vestesc naşterea Domnului.

Colindatul creștin
Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile
Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă
pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor, ținând în mână o
stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea.
Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând
cântece de stea și recitând poezii sau legende, pe toată perioada
Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol și
decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este
lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură
sau de un băț puternic.
Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și
numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești.
El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment
creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea
cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea
Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară,
începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt
primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.
Împodobirea bradului
Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri
în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației
electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel.
Deși în Europa
steaua, origineapluguşorul,
capra, sa precreștină nu mai e contestată
irozii, colindele de nimeni,
cântate
părerile rămân totuși împărțite: unii văd în el o reprezentare a
,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele
Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de
Pluguşorul
păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.
Urare tradiţională la români in preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat
scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e
întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei,
dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug
miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.
Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică.
Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe
măsură ce se apropie de sfârşit.
Capra
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pana la Anul Nou. Măştile
care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui
singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în
Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în
Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“
(din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de
Anul Nou.
Capra
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pana la Anul Nou. Măştile
care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui
singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în
Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în
Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“
(din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de
Anul Nou.
Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de
capră, care se înveleşte cu hârtie roşie. Peste această hârtie se pune o altă
hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma părului. În loc de
aceasta se poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se
fac în lemn doua scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe,
cu pete negre, peste care se lipeşte hârtia neagră cu încreţituri sau pielea
cu păr. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă are
patru corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află
înşirate şiraguri de mărgele.
Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce
acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se
apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic
trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină
actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi
Sorcova
Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu
seamă bucuria copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac
sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori
de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar surov
(verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-
un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane,
sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu
capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării,
care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării
sorcovei.
Steaua
De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei
vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să
amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei
magi.
 Steaua Sorcova

Steaua sus răsare Sorcova, vesela,

Ignatul Porcilor Ca o taină mare Să trăiţi, să-mbătrâniţi:
Un moment extrem important care anunţa Crăciunul se desfăşura într-o zi cu Steaua străluceşte Ca un măr, ca un păr,
dată fixă, pe 20 decembrie, de Ignat, atunci când se tăia porcul care avea să Şi lumii vesteşte Ca un fir de trandafir.
asigure masa îmbelşugată pentru Crăciun. Însă nu doar pentru sărbătoarea Şi lumii vesteşte Tare ca piatra,
Crăciunului şi zilele care vor urma, în care se putea iar mânca de dulce, adică Iute ca săgeata.
grăsime şi carne, până la Postul Paştelui, atunci când, de obicei, se terminau Ca astăzi Curata Tare ca fierul,
carnea şi slănina porcului sacrificat la Ignat. Preanevinovata Iute ca oţelul.
Fecioara Maria La anul si la multi ani!
Ignatul, zi în care are loc sacrificiul ritual al porcului, este o zi cu puternice Naşte pe Mesia
influenţe păgâne, deşi în calendarul creştin la această dată este prăznuit Naşte pe Mesia [Varianta #2]
martiriul Sfântului Ignatie Teoforul, „Purtătorul de Dumnezeu“. Despre
acest sfânt se spune că el este unul dintre acei prunci pe care Iisus i-a luat în Magii cum zăriră Sorcova, vesela,
brațe spunând mulțimii care Îl asculta: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi Steaua şi porniră Sa traiti, sa-mbatraniti,
ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil Mergând după rază Ca un mar, ca un par
ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte“. Pe Hristos să-l vază
Ca un fir de trandafir.
Pe Hristos să-l vază
Ţăranul român a pus pe seama sfântului o seamă de legende, în care apare şi Ca merii, ca perii,
porcul, motiv pentru care i se mai spune şi „Ignatul porcilor“. Una dintre ele In mijlocul verii.
Şi dacă porniră Ca vita de vie,
spune că sfântul, ori de câte ori înnopta într-o casă, lăsa un dar gazdei. Odată, Îndată-L găsiră
poposind la un ţăran sărac, i-a dăruit un porc, pe care l-a învăţat cum să-l La Sfanta Marie.
La Dânsul intrară
prepare îndemnându-l să împartă cu ceilalţi, de Crăciun. Tare ca piatra,
Şi se închinară
Şi se închinară Iute ca sageata.
Într-o altă legendă, se spune că Ignat era un om foarte sărac și fără copii. Tare ca fierul,