sărbătoarea
încă două sărbători ortodoxe pe 26 și 27 decembrie.
Creştinii sărbătoresc în fiecare an, pe 25 decembrie,
Naşterea Domnului, zi care se numeşte popular Crăciunul. Un vechi obicei al românilor din satele unor zone ale țării, ca de pildă cele
Credincioşii participă, în cursul dimineţii, la Liturghie, iar copiii din Oltenia, era acela ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească
umblă cu Steaua, vestind Naşterea lui Iisus Hristos. dimineața devreme, să facă focul în sobă și cu o rămurică a unui pom din
grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei și să spună: "Bună dimineața
Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă:porcii grași și unturoși
creştinătăţii, dar este şi un prilej de a ne reuni în familie, alături de /Și oamenii sănătoși; /Vacile cu viței,oile cu miei,scroafele cu
bucuriei
bradul împodobit sub care copiii, dar şi cei mari, se bucură deja de purcei,cloștile cu pui,găinile cu ouă......și tot așa se continua cu ceea ce
darurile Moşului. gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună: La anul și la mulți ani!
Naşterea Domnului este sărbătoarea care se întemeiază pe
relatarea biblică făcută de evangheliştii Matei şi Luca. În urmă cu
peste 2000 de ani, Fecioara Maria şi logodnicul său, Iosif, au mers
de la Nazareth la Betleem pentru a se înscrie la recensământul
comandat de împăratul roman August. Maria era însărcinată în
urma apariţiei miraculoase a îngerului Gavril, care i-a vestit că îl va
naşte pe Mesia. La Betleem, cei doi s-au „cazat” într-o grotă,
folosită ca adăpost pentru animale. Acolo, Maria l-a născut pe Iisus
Hristos, Mântuitorul lumii. Trei înţelepţi au venit din Orient,
călăuziţi de o stea până în locul unde s-a născut Hristos şi i-au adus
pruncului daruri, reunoscând că s-a născut un împărat.
Creştinii aud această istorie evanghelică astăzi în biserici, la
Liturhie, precum şi colindele care vestesc naşterea Domnului.
Împodobirea bradului
Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri
în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației
electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel.
Deși în Europa
steaua, origineapluguşorul,
capra, sa precreștină nu mai e contestată
irozii, colindele de nimeni,
cântate
Colindatul creștin părerile rămân totuși împărțite: unii văd în el o reprezentare a
,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele
Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de
Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă Pluguşorul
păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.
pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor, ținând în mână o
stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea. Urare tradiţională la români in preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat
scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e
Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei,
cântece de stea și recitând poezii sau legende, pe toată perioada dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug
Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol și miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.
decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică.
lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe
sau de un băț puternic. măsură ce se apropie de sfârşit.
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pana la Anul Nou. Măştile Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu
care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui seamă bucuria copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac
singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori
Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar surov
Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-
(din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane,
Anul Nou. sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu
capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării,
Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării
capră, care se înveleşte cu hârtie roşie. Peste această hârtie se pune o altă sorcovei.
hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma părului. În loc de
aceasta se poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se Steaua
fac în lemn doua scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe,
cu pete negre, peste care se lipeşte hârtia neagră cu încreţituri sau pielea
cu păr. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă are De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei
patru corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să
înşirate şiraguri de mărgele. amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei
magi.
Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce
acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se
apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic
trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină
actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi
Steaua Sorcova