Planificarea, funcţie a managementului producţiei

10
PLANIFICAREA, FUNCŢIE
A MANAGEMENTULUI
PRODUCŢIEI

Aplicarea strategiei economice la nivelul întreprinderii de producţie

industrială se face cu ajutorul unor instrumente specifice numite planuri.
Planificarea, ca funcţie a managementului producţiei industriale, este o
activitate de programare, organizare, coordonare şi conducere pe bază de plan a
activităţii economice.
Activitatea de planificare se concretizează în documente scrise, în care sunt
trecute prevederile strategiei economice de dezvoltare pentru o anumită perioadă de
timp.
Aceste documente se referă, sub forma unor indicatori, la:
- termenele la care trebuie realizate obiectivele strategiei;
- resursele care vor fi alocate;
- sarcinile care revin executanţilor;
- măsurile care trebuie luate pentru crearea condiţiilor de aplicare a
strategiei;
- modul de urmărire şi control al strategiilor.

10.1 Tipologii de planificare

Este necesară o grupare a activităţilor de planificare, după mai multe criterii.

a) În funcţie de gradul de formalizare al acestei activităţi, planificarea este:
- formală;
- informală.
Planificarea formală presupune existenţa:
- unor compartimente specializate;
- a unui set de proceduri de aplicare;
- a unui ansamblu de documente (planuri agregate sau pe domenii de
aplicare);
Planificarea informală se caracterizează prin aceea că:
- nu are la bază o structură funcţională;
- nu foloseşte metode şi proceduri specifice;
- are un caracter discontinuu.

Acest tip de planificare se foloseşte în întreprinderile mici.

Planificarea, funcţie a managementului producţiei

b) În funcţie de orizontul de timp la care se referă, există:

- planificare de perspectivă;
- planificare operativă.
Planificarea de perspectivă se face pentru perioade între 3-7 ani şi îşi
propune:
¾ elaborarea planului de activitate al întreprinderii pe o perioadă mare
de timp;
¾ repartizarea principalilor indicatori economici pe ani şi pe domenii de
activitate;
¾ fixarea, pe baza planurilor de specializare şi cooperare ale
întreprinderii, a direcţiilor principale de dezvoltare ale întreprinderii.
Planificarea operativă, stabileşte pe o perioadă de timp, de regulă mai mică
de un an, desfăşurarea următoarelor activităţi:
• eşalonarea pe perioade mici de timp a indicatorilor cuprinşi în
planificarea de perspectivă;
• corectarea acestor indicatori în funcţie de condiţiile concrete ale
fiecărei perioade.
c) În funcţie de nivelul ierarhic la care se execută activitatea de planificare
există:
• planificare de corporaţie (strategică);
• planificare la nivel de întreprindere (tactică).
Planificarea de corporaţie (strategică) se realizează la nivelul conducerii de
vârf a corporaţiei şi presupune:
• transpunerea în planuri a prevederilor strategice;
• stabilirea măsurilor care trebuie adoptate pentru realizarea acestora.
Planificarea la nivel de întreprindere (tactică) precizează activităţile care
vor trebui întreprinse pentru realizarea obiectivelor strategice pe perioade scurte de
timp.
d) În funcţie de conţinutul activităţii de planificare, la nivel de întreprindere
există:
• planificare tehnico-economică;
• planificare operativ-calendaristică.
Planificarea tehnico-economică reflectă cuprinsul tuturor indicatorilor
referitori la procesul economico-financiar al întreprinderii : procesul de producţie,
muncă şi salarizare etc.
În funcţie de durata de timp la care se referă, planificarea tehnico-economică
este:
- planificare curentă (pe o perioadă mai mică sau cel mult un an de zile);
- planificare de perspectivă (pe o perioadă de mai mulţi ani).
Planificarea, funcţie a managementului producţiei

Planificarea operativ calendaristică se referă la elaborarea de planuri de

activitate pentru diferitele subunităţi ale întreprinderii (secţii, ateliere etc.).

10.2 Planul de dezvoltare economico-socială al unei întreprinderi

de producţie

Planificarea formală la nivelul întreprinderii de producţie se realizează într-

un document numit „Planul de dezvoltare economico-socială al întreprinderii”. În
cadrul său vor fi cuprinşi:
• principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai întreprinderii;
• termenele lor de realizare;
• resursele care vor fi alocate;
• nivelul costurilor de producţie; etc.
Indicatorii cuprinşi în acest plan pot fi grupaţi pe grupe omogene din punct
de vedere al conţinutului acestora; astfel, acestea vor forma ceea ce se numesc
secţiunile planului de dezvoltare economico-socială. Cele mai reprezentative
secţiuni ale acestui plan sunt următoarele:
• secţiunea „Producţie industrială”;
• secţiunea „Capacităţi de producţie şi gradul de utilizare a acestora”;
• secţiunea „Investiţii-construcţii-reparaţii”;
• secţiunea „Marketing-aprovizionare-desfacere”;
• secţiunea „Costuri de producţie”;
• secţiunea „Comerţ exterior;
• secţiunea „Plan financiar”.
Elaborarea planului de dezvoltare economico-social se realizează în mai
multe etape, a căror succesiune se recomandă a fi următoarele:
a) Elaborarea secţiunilor:
¾ Producţie industrială;
¾ Capacităţi de producţie;
¾ Investiţii-construcţii-reparaţii.
Planificarea, funcţie a managementului producţiei

b) Elaborarea secţiunilor:
¾ Marketing-Aprovizionare-Desfacere;
¾ Resurse umane;
¾ Comerţ exterior.
c) Elaborarea secţiunilor:
¾ Costuri de producţie;
¾ Planul financiar.
De regulă, elaborarea secţiunilor trebuie să se facă pe cât posibil în paralel
pentru scurtarea perioadei de elaborare a planului de dezvoltare economico-socială,
dar ordinea arătată se referă la modul de eşalonare a întocmirii documentaţiei
acestor secţiuni.