Sunteți pe pagina 1din 2

Fragmentele unei fraude: Opera Clasica a literaturii despre

Holocaust dovedita o fictiune


Fragmentele unei fraude: opera clasica a literaturii victimelor Holocaustului dovedita o totala
fictiune

Este vorba de volumul Fragmente: Memoriile unei Copilarii (1939-1948) de Binjamin


Wilkomirski, publicat prima data in Germania, 1995.

Wilkomirski a facut turul lumii povestindu-si pe viu copilaria iar cartea si-a capatat reputatia
de "clasic al literaturii despre Holocaust", a fost imediat tradusa in 12 limbi, a primit review-
uri absolut reverentioase de la cei mari mari critici, a cistigat Premiul National Evreiesc
pentru Carte in USA in 1996, Premiul Literar Evreiesc in Marea Britanie, si Premiul
Memoriei de la Soah in Franta si multe alte elogii de-a lungul anilor. Apoi cartea a fost retrasa
de pe piata de editorii germani Fiachra Gibbons si Stephen Moss la 14 octombrie 1999 dupa
ce s-a dovedit ca este o totala fictiune.

Este povestea unui copil evreu nascut in Lituania, a carui familie a fost macelarita intr-un
masacru la Riga si care a fost apoi dus in lagarele mortii din Polonia, unde a trait pina dupa
razboi. Cititorii sunt zguduiti de conditiile grele din lagare si de descrierea unui copil care nu
cunostea alta viata decit cea de acolo.

Toata lumea era adinc miscata de carte in afara de un tinar ziarist evreu din Elvetia, numit
Daniel Ganzfried, de la revista Passages. Ziaristul era fiul unui evreu care fusese la
Auschwitz. Care va sa zica fiul auzise povestea tatalui sau, citise cartea lui Wilkomirski, si
gasise nepotriviri intre cele doua asa ca s-a decis sa investigheze.

Sapaturile lui Ganzfried au adus descoperiri senzationale: Wilkomirski nu a fost lituanian ci


elvetian pe nume Bruno, fiind nascut in 1941 intr-un sat linga Berna. Mama lui, Yvonne
Grosjean, nu era maritata si l-a dus pe Bruno la un orfelinat in 1945. De acolo a fost adoptat
de familia Dössekker si a crescut intr-o casa destul de prospera lingga Zurich. Deci
Wilkomirski nu era lituanian, nu fusese niciodata in lagare si nu era nici macar evreu.

Descoperirile lui Ganzfried n-au fost publicate de revista Passage ci de ziarul elvetian
Weltwoche. Ziaristul a numit Fragmentele "o opera de fictiune" si a tratat-o ca atare cu
seriozitate.

Articolul lui Ganzfried i-au cauzat aproape o cadere psihica lui Wilkomirski care i-a atacat pe
jurnalisti, a refuzat sa raspunda la interbari si a spus in schimb ca "fiecare cititor a fost
intotdeauna liber sa ia cartea mea ca literatura [fictiune] sau ca un document personal".
"Nimeni nu e obligat sa ma creada."

Dupa ce tot mai multe ziare au inceput sa relateze frauda si organizatiile eveiesti se delimitau
una cite una de carte si de autorul ei, agenta acestuia din elvetia, Eva Koralnik, l-a platit pe
istoricul elvetian Stefan Mächler sa investigheze trecutul clientului ei. Istoricul a facut un
raport de 100 de pagini, cu documente probatoare, care i-a convins in final si pe editorii
germani sa retraga cartea de pe piata.

Cind Eva i-a pus in fata raportul de 100 de pagini care arata ca nu este Binjamin Wilkomirski
ci Bruno Dössekker, "autorul" s-a ridicat in picioare is a strigat: "Eu sunt Binjamin
Wilkomirski!". Adevarul insa, spune Mächler, este ca in timp ce "Binjamin" privea sobolanii
mincind corpurile celor morti si ale celor care erau pe moarte in Auschwitz, si cind tot
"Binjamin" privea copiii sugindu-si degetele pina la os in Majdanek, Bruno era invatat sa
cinte la Clarinet in confortabila vila a parintilor lui adoptivi de linga Zurich.

In general publicul nu il acuza pe Wilkomirski de frauda. El pare un individ cu probleme


psihice, care crede sincer ce a scris acolo. O frauda in adevaratul sens al cuvintului au fost
Jurnalele lui Hitler, care s-au dovedit o incercare deliberata de a face bani pacalind editorii si
publicul.

O alta probabila frauda in literatura supravietuitorilor Holocaustului este opera "Suflete


furate" a lui Bernard Holstein, al carui nume real este Bernard Brougham. Editorii de la UWA
press au retras-o de pe piata in nov 2004 deoarece credbilitatea autorului este serios pusa la
indoiala. Tatuajul numeric al lui Bernard, similar cu cele de la Auschwitz, este singurul
argument "fizic" pe care acesta il poate aduce in sprijinul autenticitatii povestirii sale. Nu are
nici un fel de documente. Dubiile au inceput sa apara cand familia lui adoptiva a sunat la
editura si a spus ca Bernard nu s-a nascut in Holstein, Germania, cum spune el, si ca nu este
evreu. Investigatorii angajati de UWA Press confirma aceasta varianta. Bernard insista ca nu
minte dar recunoaste ca nu are dovezi. Noi detalii despre aceasta frauda.